HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE

(Camera întâi)

18 iunie 2015

Cauza F‑27/13

CX

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Procedură disciplinară – Rolul și competențele comisiei de disciplină, respectiv ale AIPN – Sancțiune disciplinară – Retrogradare urmată de o decizie de promovare – Proporționalitatea sancțiunii”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care CX solicită în esență, pe de o parte, anularea deciziei din 5 iunie 2012 prin care Comisia Europeană i‑a aplicat sancțiunea retrogradării de la gradul AD 9 la gradul AD 8 și, pe de altă parte, obligarea Comisiei la repararea prejudiciilor pe care consideră că le‑a suferit

Decizia:      Respinge acțiunea. CX suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Regim disciplinar – Procedură în fața comisiei de disciplină – Termene stabilite în anexa IX la statut – Termene neperemptorii – Normă de bună administrare

[Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 22 alin. (1)]

2.      Funcționari – Regim disciplinar – Rolurile și competențele comisiei de disciplină și, respectiv, ale autorității împuternicite să facă numiri – Apreciere asupra veridicității faptelor imputate

(Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 18 și 25)

3.      Funcționari – Regim disciplinar – Procedură disciplinară – Termene – Obligația administrației de a acționa într‑un termen rezonabil – Apreciere

(Statutul funcționarilor, anexa IX)

4.      Funcționari – Regim disciplinar – Sancțiune – Retrogradare – Relația cu o decizie de promovare intervenită ulterior în privința aceluiași funcționar

(Statutul funcționarilor, art. 45 și 86)

5.      Funcționari – Regim disciplinar – Sancțiune – Retrogradare – Putere de apreciere a autorității împuternicite să facă numiri – Întindere

(Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 9)

1.      Termenul prevăzut la articolul 22 alineatul (1) din anexa IX la statut nu este un termen peremptoriu. Această dispoziție prevede o normă de bună administrare prin care se urmărește, atât în interesul administrației, cât și al funcționarilor, evitarea unei întârzieri nejustificate în adoptarea deciziei prin care se pune capăt procedurii disciplinare. Prin urmare, autoritățile disciplinare au obligația de a asigura în mod diligent desfășurarea procedurii disciplinare și de a acționa astfel încât fiecare act de urmărire să se efectueze într‑un termen rezonabil în raport cu actul precedent. Nerespectarea acestui termen, care nu poate fi apreciată decât în funcție de împrejurările particulare ale cauzei, poate determina anularea actului adoptat în afara termenului, în special în cazul încălcării dreptului la apărare.

(a se vedea punctul 38)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea N/Comisia, T‑198/02, EU:T:2004:101, punctul 125, și Hotărârea François/Comisia, T‑307/01, EU:T:2004:180, punctul 47 și jurisprudența citată

2.      Autoritatea împuternicită să facă numiri poate examina și aprecia faptele care fac obiectul unei proceduri disciplinare în termeni diferiți de cei care figurează în avizul comisiei de disciplină, cu condiția să își motiveze în mod circumstanțiat decizia în această privință.

Astfel, nicio dispoziție din statut nu prevede că avizul comisiei de disciplină este obligatoriu pentru această autoritate în ceea ce privește veridicitatea faptelor imputate. Dimpotrivă, decurge dintr‑o lectură coroborată a articolelor 18 și 25 din anexa IX la statut că avizul comisiei de disciplină, care este un organ cu caracter consultativ, nu leagă autoritatea menționată în această privință.

Astfel, articolul 18 din anexa IX la statut nu prevede ca avizul comisiei de disciplină să fie un aviz conform.

În schimb, decurge din articolul 25 din anexa IX la statut că autoritatea menționată are dreptul de a se întemeia pe constatări de fapt efectuate într‑o decizie penală rămasă definitivă, chiar dacă funcționarul în discuție contestă materialitatea acestor fapte în cursul procedurii disciplinare. Altfel spus, legiuitorul a intenționat să restrângă competențele autorității împuternicite să facă numiri asupra aprecierii veridicității faptelor care fac obiectul unei proceduri disciplinare în cazul precis în care sunt în curs în paralel urmăriri penale pentru aceleași fapte. În schimb, nu a prevăzut că această autoritate nu ar putea să se îndepărteze în întregime sau parțial de avizul comisiei de disciplină.

Comisia de disciplină nu este totuși privată de funcția sa esențială de organ consultativ și funcționarul vizat beneficiază de o garanție fundamentală întrucât autoritatea menționată are obligația de a motiva orice opțiune de a se îndepărta de avizul comisiei de disciplină, inclusiv în materie de apreciere a faptelor.

(a se vedea punctele 54-58)

Trimitere la:

Curte: Hotărârea F./Comisia, 228/83, EU:C:1985:28, punctul 16

Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea Stevens/Comisia, T‑277/01, EU:T:2002:302, punctul 76, și Ordonanța Di Rocco/CES, T‑8/92, EU:T:1992:122, punctul 28

Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea Bedin/Comisia, F‑128/14, EU:F:2015:51, punctul 30

3.      Din principiul bunei administrări rezultă că autoritățile disciplinare au obligația de a efectua cu diligență procedura disciplinară și de a acționa astfel încât fiecare act de cercetare să intervină într‑un termen rezonabil în raport cu actul anterior. Durata nerezonabilă a unei proceduri disciplinare poate rezulta atât din desfășurarea anchetelor administrative prealabile, cât și din procedura disciplinară propriu‑zisă. Caracterul rezonabil al duratei procedurii trebuie apreciat în funcție de circumstanțele proprii fiecărei cauze și în special de miza litigiului pentru partea interesată, de complexitatea cauzei, precum și de conduita reclamantului și de cea a autorităților competente.

(a se vedea punctul 77)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea A și G/Comisia, F‑124/05 și F‑96/06, EU:F:2010:2, punctele 390-393

4.      În ceea ce privește un funcționar care a făcut obiectul unor decizii prin care i se aplică drept sancțiune disciplinară o retrogradare și, ulterior, este promovat cu efect retroactiv, aceste decizii constituie două acte administrative distincte și autonome, care au la bază două temeiuri juridice diferite, unul articolul 86, iar celălalt articolul 45 din statut. Astfel, aceste două decizii urmăresc două obiective diferite și antagoniste. În această privință, niciunde în statut nu este prevăzut că o decizie disciplinară de retrogradare primează din oficiu asupra celei ulterioare de promovare, atunci când destinatarul celor două decizii este același funcționar sau agent.

Pe de altă parte, promovarea este, prin natura sa, un act juridic care nu admite nici condiție, suspensivă sau rezolutorie, nici limitare în timp. Astfel, în special în lumina articolelor 4 și 6 din statut, trebuie să se considere că statutul nu permite promovarea pro tempore a unui funcționar sau a unui agent de la data de 1 ianuarie a unui anumit an, de exemplu, până la data de 1 iulie a anului următor.

(a se vedea punctele 95, 99 și 100)

5.      În ceea ce privește alegerea sancțiunii disciplinare care trebuie aplicată, în conformitate cu articolul 9 din anexa IX la statut, autoritatea împuternicită să facă numiri competentă nu poate sancționa funcționarul vizat stabilindu‑i direct o „încadrare” într‑un anumit grad, ci are exclusiv competența de a‑l retrograda, temporar sau definitiv, din gradul deținut efectiv de acesta în momentul aplicării sancțiunii menționate.

(a se vedea punctul 101)