Cauza T‑324/10

Firma Léon Van Parys NV

împotriva

Comisiei Europene

„Uniune vamală – Import de banane care provin din Ecuador – Recuperare ulterioară a taxelor la import – Cerere de remitere a taxelor la import – Articolul 220 alineatul (2) litera (b) și articolul 239 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 – Eroare din partea autorităților vamale – Neglijență evidentă din partea persoanei interesate”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a doua) din 19 martie 2013

1.      Resurse proprii ale Uniunii Europene – Recuperare ulterioară a taxelor la import sau la export – Condiții pentru neînscrierea în evidența contabilă a taxelor la import prevăzute la articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 2913/92

[Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului, art. 220 alin. (2) lit. (b)]

2.      Resurse proprii ale Uniunii Europene – Recuperare ulterioară a taxelor la import sau la export – Condiții pentru neînscrierea în evidența contabilă a taxelor la import prevăzute la articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 2913/92 – Eroare a înseși autorităților competente – Cerința unei conduite active

[Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului, art. 220 alin. (2) lit. (b)]

3.      Resurse proprii ale Uniunii Europene – Recuperare ulterioară a taxelor la import sau la export – Condiții pentru neînscrierea în evidența contabilă a taxelor la import prevăzute la articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 2913/92

[Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului, art. 4 punctele 3, 13 și 14 și art. 220 alin. (2) lit. (b)]

4.      Resurse proprii ale Uniunii Europene – Recuperare ulterioară a taxelor la import sau la export – Sesizarea Comisiei în cazul unei cereri de nerecuperare – Comunicarea obiecțiunilor către solicitant – Acces la documente – Întindere

(Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului)

5.      Resurse proprii ale Uniunii Europene – Rambursarea sau remiterea taxelor la import sau la export – Împrejurări care nu implică „nici o înșelăciune, nici o neglijență evidentă” din partea persoanei interesate – Noțiunea de neglijență evidentă – Interpretare strictă – Obținerea unor certificate de import cu ajutorul unui intermediar fără a efectua verificări în privința titularilor acestora – Excludere

(Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului, art. 239; Regulamentul nr. 2454/93 al Comisiei, art. 905)

6.      Resurse proprii ale Uniunii Europene – Rambursarea sau remiterea taxelor la import sau la export – Clauza de echitate instituită de articolul 239 din Codul vamal comunitar și de articolul 905 din Regulamentul nr. 2454/93 de aplicare a acestuia – Puterea de apreciere a Comisiei – Condiții de exercitare

(Regulamentul nr. 2913 al Consiliului, art. 239)

7.      Resurse proprii ale Uniunii Europene – Rambursarea sau remiterea taxelor la import sau la export – Împrejurări care nu implică „nici o înșelăciune, nici o neglijență evidentă” din partea persoanei interesate – Sarcina probei

[Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului, art. 239 alin. (1)]

1.      Articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 2913/92 de instituire a Codului vamal comunitar prevede că trebuie să fie îndeplinite trei condiții cumulative pentru ca autoritățile naționale să nu poată recurge la recuperarea ulterioară a taxelor la import sau la export. Dacă sunt reunite aceste trei condiții, debitorul are dreptul să solicite renunțarea la o recuperare ulterioară.

Mai întâi, trebuie ca drepturile să nu fi fost percepute ca urmare a unei erori a înseși autorităților competente. Apoi, eroarea săvârșită de acestea trebuie să fie de o asemenea natură încât nu putea fi detectată în mod rezonabil de un debitor de bună‑credință, în pofida experienței sale profesionale și a diligenței de care trebuia să dea dovadă. În sfârșit, acesta din urmă trebuie să fi respectat toate dispozițiile prevăzute de legislația în vigoare în ceea ce privește declarația sa vamală.

Existența acestor condiții trebuie apreciată în lumina obiectivului articolului 220 alineatul (2) litera (b) din regulamentul menționat, care este protejarea încrederii legitime a debitorului în privința temeiniciei tuturor elementelor care intervin în decizia de a înscrie sau de a nu înscrie în evidența contabilă drepturile vamale.

(a se vedea punctele 34-36)

2.      Numai o conduită activă a autorităților naționale dă dreptul la o renunțare la recuperarea ulterioară a taxelor la import sau la export în conformitate cu articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 2913/92 de instituire a Codului vamal comunitar.

(a se vedea punctul 53)

3.      Din articolul 4 punctul 3 din Regulamentul nr. 2913/92 de instituire a Codului vamal comunitar reiese că „autorități vamale” reprezintă autoritățile competente inter alia să aplice reglementările vamale. De aici rezultă că sunt vizate astfel autoritățile administrative ale statelor membre, precum și cele ale statelor terțe care au sarcina de a asigura supravegherea și controlul reglementării vamale, în conformitate cu definițiile date acestor misiuni la articolul 4 punctele 13 și 14 din Regulamentul nr. 2913/92. În această privință, Comisia nu poate fi considerată o autoritate vamală în sensul regulamentului menționat. Astfel, erorile săvârșite eventual de Comisie în acest cadru nu sunt de natură să dea dreptul la mecanismul nerecuperării ulterioare a taxelor la import sau la export de la articolul 220 alineatul (2) litera (b) din acest regulament.

(a se vedea punctul 60)

4.      În temeiul principiului respectării dreptului la apărare, nu poate fi numai de competența Comisiei să decidă care sunt documentele utile persoanei interesate în ceea ce privește procedura de nerecuperare ulterioară. Dosarul administrativ poate include documente care cuprind elemente favorabile nerecuperării, care pot fi utilizate de persoana interesată în susținerea cererii sale, chiar dacă Comisia nu le‑a utilizat. Trebuie, așadar, ca solicitantul să poată avea acces la toate documentele neconfidențiale care figurează în dosar, inclusiv la cele care nu au fost utilizate în susținerea obiecțiilor Comisiei.

Totuși, inexistența unui document la care s‑a solicitat accesul este prezumată atunci când instituția vizată face o afirmație în acest sens. Este vorba însă despre o prezumție simplă, pe care reclamantul o poate răsturna prin orice mijloc de probă, pe bază de indicii pertinente și concordante.

(a se vedea punctele 70 și 72)

5.      Rambursarea taxelor la import în temeiul articolului 905 din Regulamentul nr. 2454/93 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar este condiționată de îndeplinirea a două condiții cumulative, și anume, în primul rând, existența unei situații speciale și, în al doilea rând, lipsa unei neglijențe evidente și a unei înșelăciuni din partea persoanei interesate. În consecință, este suficient ca una dintre cele două condiții să nu fie îndeplinită pentru ca rambursarea taxelor să trebuiască să fie refuzată.

În această privință, pentru a aprecia dacă există neglijență evidentă, trebuie să se țină seama în special de complexitatea dispozițiilor a căror neexecutare a dus la nașterea datoriei vamale, precum și de experiența profesională și de diligența operatorului. În plus, întrucât rambursarea sau remiterea taxelor la import, care nu pot fi acordate decât cu anumite condiții și în cazuri prevăzute în mod special, constituie o excepție de la regimul normal al importurilor și exporturilor, dispozițiile care prevăd o astfel de rambursare sau o astfel de remitere sunt de strictă interpretare. În special, întrucât lipsa neglijenței evidente este o condiție sine qua non pentru a putea invoca dreptul la rambursarea sau la remiterea taxelor la import, rezultă că această noțiune trebuie interpretată astfel încât numărul de cazuri de rambursare sau de remitere să rămână limitat.

Prin urmare, nu se poate accepta, în principiu, ca un operator economic care importă mărfuri în Uniune și care, în acest scop, recurge la serviciile unui intermediar pentru a obține dreptul de a utiliza certificate de import să fie considerat lipsit de prudență sau de diligență dacă nu efectuează verificări în privința titularilor de certificate. Astfel, recurgerea la serviciile unui astfel intermediar ține de modalitățile practice ale desfășurării activității de import aflate la discreția importatorului și are ca obiect facilitarea desfășurării acestei activități, importatorul apreciind că, într‑un context economic dat, intermediarul este o persoană mai în măsură decât el să găsească operatori nou‑veniți care au obținut certificate și care doresc să cedeze dreptul de utilizare a acestora, mai ales atunci când importatorului îi sunt necesare un număr însemnat de certificate într‑un termen destul de scurt. În lipsa oricărui alt element precis de natură să provoace îndoielile operatorului în ceea ce privește autenticitatea certificatelor de import utilizate, nu se poate considera că contactele cu titularii de certificate de import sunt indispensabile pentru a permite punerea în liberă circulație a mărfurilor importate.

(a se vedea punctele 77, 79, 80 și 102)

6.      Deși Comisia beneficiază de o marjă de apreciere în ceea ce privește aplicarea articolului 239 din Regulamentul nr. 2913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, aceasta este obligată să exercite această putere punând realmente în balanță, pe de o parte, interesul Uniunii de a garanta respectarea dispozițiilor vamale și, pe de altă parte, interesul importatorului de bună‑credință de a nu suporta prejudicii care depășesc riscul comercial obișnuit.

(a se vedea punctul 81)

7.      Atunci când autoritățile vamale au ajuns la concluzia că nu se putea dovedi faptul că operatorul economic a săvârșit o înșelăciune sau o neglijență evidentă, revine Comisiei sarcina, în măsura în care dorește să se îndepărteze de poziția adoptată de autoritățile naționale, să dovedească, pe baza elementelor factuale pertinente, existența unui comportament vădit neglijent al operatorului menționat.

(a se vedea punctul 86)