Language of document : ECLI:EU:C:2017:949

Cauza C636/16

Wilber López Pastuzano

împotriva

Delegación del Gobierno en Navarra

(cerere de decizie preliminară formulată de Juzgado de lo Contencioso‑Administrativo n1 de Pamplona)

„Trimitere preliminară – Statutul resortisanților țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung – Directiva 2003/109/CE – Articolul 12 – Adoptarea unei decizii de expulzare a unui rezident pe termen lung – Elemente care trebuie luate în considerare – Reglementare națională – Neluarea în considerare a acestor elemente – Compatibilitate”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a opta) din 7 decembrie 2017

1.        Întrebări preliminare – Admisibilitate – Limite – Întrebări vădit lipsite de pertinență și întrebări ipotetice adresate întrun context care exclude un răspuns util – Inexistență

(art. 267 TFUE)

2.        Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind imigrarea – Statutul resortisanților țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung – Directiva 2003/109 – Protecție împotriva expulzării – Elemente care trebuie luate în considerare – Reglementare națională care nu permite, astfel cum a fost interpretată de instanțele naționale, luarea în considerare a elementelor menționate înainte de adoptarea unei decizii de expulzare ce rezultă dintro condamnare penală – Inadmisibilitate

(Directiva 2003/109 a Consiliului, art. 12)

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 19-21)

2.      Articolul 12 din Directiva 2003/109/CE a Consiliului din 25 noiembrie 2003 privind statutul resortisanților țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung trebuie să fie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care, astfel cum este interpretată de o parte din instanțele acestuia, nu prevede aplicarea cerințelor de protecție împotriva expulzării unui resortisant al unui stat terț rezident pe termen lung la ansamblul deciziilor administrative de expulzare, indiferent de natura sau de modalitățile juridice ale acestei măsuri.

Trebuie să se arate că, potrivit jurisprudenței Curții, obiectivul principal al Directivei 2003/109 este integrarea resortisanților țărilor terțe care s‑au instalat în mod durabil în statele membre (Hotărârea din 26 aprilie 2012, Comisia/Țările de Jos, C‑508/10, EU:C:2012:243, punctul 66, precum și Hotărârea din 2 septembrie 2015, CGIL și INCA, C‑309/14, EU:C:2015:523, punctul 21).

În plus, articolul 12 alineatul (3) din această directivă enunță că, înainte de a lua o decizie de expulzare a unui rezident pe termen lung, statele membre iau în considerare durata șederii pe teritoriul lor, vârsta persoanei în cauză, consecințele pentru persoana în cauză și pentru membrii familiei sale, precum și legăturile cu țara de reședință sau absența legăturilor cu țara de origine. Este, prin urmare, irelevant faptul că o astfel de măsură a fost pronunțată ca sancțiune administrativă sau că este consecința unei condamnări penale.

De altfel, Curtea a subliniat deja în Hotărârea din 8 decembrie 2011, Ziebell (C‑371/08, EU:C:2011:809, punctele 82 și 83) că adoptarea unei astfel de măsuri nu poate fi dispusă în mod automat în urma unei condamnări penale, ci necesită o apreciere de la caz la caz care trebuie să privească, în special, elementele menționate la alineatul (3) al acestui articol. În consecință, o decizie de expulzare nu poate fi adoptată împotriva unui resortisant al unui stat terț, rezident pe termen lung, pentru simplul motiv că a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an.

(a se vedea punctele 23 și 26-29 și dispozitivul)