ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)

7 decembrie 2011

Cauza T‑274/11 P

VE

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs – Funcție publică – Agenți contractuali – Indemnizație de expatriere – Condiții prevăzute la articolul 4 din anexa VII la statut – Noțiunea «domiciliu» – Denaturarea faptelor – Recurs în parte vădit inadmisibil și în parte vădit nefondat”

Obiectul:      Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a doua) din 15 martie 2011, VE/Comisia (F‑28/10), prin care se urmărește anularea acestei hotărâri

Decizia:      Respinge recursul. Domnul VE suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană în cadrul prezentei proceduri.

Sumarul ordonanței

1.      Recurs – Motive – Apreciere eronată a faptelor – Inadmisibilitate – Controlul exercitat de Tribunal cu privire la aprecierea elementelor de probă – Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare

[art. 256 TFUE; Statutul Curții de Justiție, anexa I art. 11 alin. (1)]

2.      Recurs – Motive – Insuficiența motivării – Utilizarea de către Tribunalul Funcției Publice a unei motivări implicite – Admisibilitate – Condiții

[art. 256 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 36 și anexa I art. 7 alin. (1)]

1        Prima instanță este singura competentă, pe de o parte, să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile aflate la dosar, și, pe de altă parte, să aprecieze aceste fapte. Aprecierea acestor fapte de către prima instanță nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării elementelor de probă care i‑au fost prezentate, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Tribunalului. O astfel de denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile dosarului, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor.

(a se vedea punctul 18)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 8 septembrie 2008, Kerstens/Comisia, T‑222/07 P, RepFP, p. I‑B‑1‑37 și II‑B‑1‑267, punctele 60-62 și jurisprudența citată

2        Obligația de motivare a hotărârilor, care revine Tribunalului Funcției Publice în temeiul articolului 36 din Statutul Curții de Justiție și al articolului 7 alineatul (1) din anexa I la statutul menționat, nu îi impune acestuia să prezinte o motivare care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate argumentele prezentate de părțile în litigiu. Prin urmare, motivarea poate fi implicită, cu condiția de a permite persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care au fost luate măsurile în discuție, iar Tribunalului să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul jurisdicțional.

(a se vedea punctul 34)

Trimitere la:

Tribunalul Uniunii Europene: 2 iulie 2010, Lafili/Comisia, T‑485/08 P, punctul 72 și jurisprudența citată