Language of document :

Acțiune introdusă la 21 aprilie 2008 - REWE-Zentral AG/OAPI- Aldi Einkauf (Clina)

(Cauza T-150/08)

Limba în care a fost formulată acțiunea: germana

Părțile

Reclamantă: REWE-Zentral AG (Köln, Germania) (reprezentant: M. Kinkeldey, Rechtsanwalt)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Aldi Einkauf GmbH & Co. OHG (Essen, Germania)

Concluziile reclamantei

anularea deciziei Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 15 februarie 2008 (cauza R 1484/2006-4);

obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Persoana care solicită înregistrarea mărcii comunitare: reclamanta

Marca comunitară vizată: marca verbală "Clina" pentru produse din clasele 3 și 21 (cererea de înregistrare 3 921 079)

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: Aldi Einkauf GmbH & Co. OHG

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: marca verbală "CLINAIR" pentru produse din clasa 3 și 5 (cererea de înregistrare 1 769 850)

Decizia diviziei de opoziție: respinge opoziția

Decizia camerei de recurs: anulează decizia diviziei de opoziție și respinge cererea de înregistrare

Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 40/941, întrucât între mărcile aflate în conflict nu există risc de confuzie.

____________

1 - Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială 17/vol. 1, p. 146)