HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea)

12 mai 2010(*)

„Desen sau model industrial comunitar – Procedură de declarare a nulității – Desen sau model industrial comunitar înregistrat reprezentând un instrument de scris – Marcă națională figurativă anterioară – Cauză de nulitate – Utilizarea în cadrul desenului sau al modelului industrial comunitar a unui semn anterior a cărui utilizare poate fi interzisă de titular – Articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 – Cerere privind dovedirea utilizării serioase a mărcii anterioare introdusă pentru prima dată în fața camerei de recurs”

În cauza T‑148/08,

Beifa Group Co. Ltd, cu sediul în Ningbo, Zhejiang (China), reprezentată de domnii R. Davis, barrister, și N. Cordell, solicitor,

reclamantă,

împotriva

Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat de domnul A. Folliard-Monguiral, în calitate de agent,

pârât,

cealaltă parte în procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI, intervenientă în fața Tribunalului, fiind

Schwan-Stabilo Schwanhaüßer GmbH & Co. KG, cu sediul în Heroldsberg (Germania), reprezentată de U. Blumenröder și de H. Gauß, avocați,

având ca obiect o cerere formulată împotriva Deciziei Camerei a treia de recurs a OAPI din 31 ianuarie 2008 (cauza R 1352/2006‑3), privind o procedură de declarare a nulității unui desen sau model industrial comunitar între Schwan-Stabilo Schwanhäußer GmbH & Co. KG, pe de o parte, și Ningo Beifa Group Co., Ltd, pe de altă parte,

TRIBUNALUL (Camera a cincea),

compus din domnii M. Vilaras (raportor), președinte, M. Prek și V. M. Ciucă, judecători,

grefier: domnul N. Rosner, administrator,

având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 21 aprilie 2008,

având în vedere memoriul în răspuns al OAPI depus la grefa Tribunalului la 17 septembrie 2008,

având în vedere memoriul în răspuns al intervenientei depus la grefa Tribunalului la 11 septembrie 2008,

în urma ședinței din 18 noiembrie 2009,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Cadrul juridic

 Regulamentul (CE) nr. 6/2002

1        Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare (JO 2002, L 3, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 33, p. 70), cu modificările ulterioare, prevede la articolul 1:

„(1) Desenele sau modelele industriale care îndeplinesc condițiile enunțate în prezentul regulament sunt denumite în continuare «desene sau modele industriale comunitare».

(2) Un desen sau model industrial comunitar este protejat:

[…]

(b)      drept «desen sau model industrial comunitar înregistrat», dacă este înregistrat conform procedurilor prevăzute de prezentul regulament;

[…]”

2        Articolul 3 din Regulamentul nr. 6/2002 prevede:

„În înțelesul prezentului regulament:

(a)      «desen sau model industrial» înseamnă aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a acestuia, care îi conferă, în special, caracteristicile liniilor, contururilor, culorilor, formei, texturii și/sau a materialelor și/sau a ornamentației produsului în sine;

[…]”

3        Articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002 prevede:

„Protecția conferită de desenul sau modelul industrial comunitar se întinde asupra oricărui desen sau model care nu produce asupra utilizatorului avizat o impresie vizuală globală diferită.”

4        Articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002 prevede:

„Desenul sau modelul industrial comunitar înregistrat conferă titularului său dreptul exclusiv de a‑l utiliza și a interzice oricărui terț utilizarea acestuia fără consimțământul titularului. Prin utilizare, în înțelesul prezentei dispoziții, se înțelege, în special, fabricarea, ofertarea, introducerea pe piață, importul, exportul sau utilizarea propriu‑zisă a unui produs în care a fost încorporat sau căruia i s‑a aplicat desenul sau modelul în cauză, precum și depozitarea produsului respectiv în scopurile menționate anterior.”

5        Articolele 24 și 25 din Regulamentul nr. 6/2002 au următorul cuprins:

„Articolul 24

Declararea nulității

(1) Un desen sau un model industrial comunitar înregistrat este declarat nul în urma unei cereri înaintate [OAPI], în conformitate cu procedura prevăzută de titlurile VI și VII […]

Articolul 25

Cauze de nulitate

(1) Un desen sau un model industrial comunitar poate fi declarat nul numai dacă:

[…]

(e)      se utilizează un semn distinctiv într‑un desen sau model ulterior și legislația comunitară sau legislația statului membru în cauză care reglementează respectivul semn îi conferă titularului dreptul de a interzice utilizarea în cauză;

[…]

(3) Cauzele prevăzute la alineatul (1) literele (d), (e) și (f) pot fi invocate numai de către solicitantul sau titularul dreptului anterior.

[…]”

6        Titlul IV din Regulamentul nr. 6/2002 (articolele 35-44) poartă denumirea „Cererea de înregistrare a unui desen sau model industrial comunitar”. Articolul 36 alineatul (2) din acest regulament prevede, în special, că cererea de înregistrare a unui desen sau model industrial comunitar „trebuie să conțină, de asemenea, indicarea produselor în care urmează să se încorporeze desenul sau modelul în cauză sau cărora li se va aplica respectivul desen sau model industrial”. În plus, în temeiul articolelor 41-44 din Regulamentul nr. 6/2002, solicitantul unui desen sau model industrial comunitar înregistrat beneficiază, în anumite condiții, de un drept de prioritate, al cărui efect constă, în temeiul articolului 43 din același regulament, în faptul că data de prioritate este considerată a fi data de depunere a cererii de înregistrare a unui desen sau model industrial comunitar.

7        În cadrul titlului VI din Regulamentul nr. 6/2002, care poartă denumirea „Renunțare și nulitatea desenului sau modelului industrial comunitar”, articolul 52 alineatul (1) din acest regulament prevede că, „[s]ub rezerva aplicării dispozițiilor articolului 25 alineatele (2), (3), (4) și (5), orice persoană fizică sau juridică, precum și orice autoritate publică autorizată în acest sens poate prezenta [OAPI] o cerere de declarare a nulității unui desen sau model industrial comunitar înregistrat”.

8        Titlul VII din Regulamentul nr. 6/2002, ce poartă denumirea „Acțiuni”, stabilește, la articolele 55-60, procedura căii de atac în fața camerei de recurs. Textul acestor dispoziții este identic sau similar cu cel al articolelor 57-62 din Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1), ale cărui articole 58-64 corespund cu articolele 57-62 din Regulamentul nr. 40/94].

9        În plus, în cadrul titlului VII din Regulamentul nr. 6/2002, articolul 61 din acest regulament prevede:

„(1) Hotărârile camerelor de recurs prin care se pronunță asupra unei căi de atac pot face obiectul unei acțiuni în fața Curții de Justiție.

(2) Acțiunea se înaintează pe motive de necompetență, încălcarea unor norme fundamentale de procedură, nerespectarea tratatului, nerespectarea dispozițiilor prezentului regulament sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia sau abuzul de putere.

(3) Curtea de Justiție are competența atât de a anula, cât și de a modifica hotărârea atacată.

(4) Calea de atac este deschisă oricărei părți la procedura înaintea camerei de recurs, în măsura în care hotărârea nu a fost pronunțată în favoarea sa.

(5) Acțiunea se introduce în fața Curții de Justiție în termen de două luni de la data notificării hotărârii camerei de recurs.

(6) [OAPI] are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru executarea hotărârii Curții de Justiție.”

 Prima directivă 89/104/CEE

10      Articolul 4 alineatul (4) din Prima directivă a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO 1989, L 40, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 92) [abrogată prin Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO L 299, p. 25)] prevede:

„Un stat membru poate […] să refuze înregistrarea unei mărci sau, dacă este înregistrată, aceasta poate fi declarată nulă dacă și în măsura în care:

[…]

(c)      utilizarea mărcii poate fi interzisă în temeiul unui drept anterior, altul decât drepturile menționate la alineatul (2) litera (b) din prezentul alineat, respectiv:

[…]

(iv) unui drept de proprietate industrială. […]”

11      Articolul 5 alineatele (1) și (2) din Prima directivă 89/104 prevede:

„(1) Marca înregistrată conferă titularului său următoarele drepturi exclusive. Titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să utilizeze, fără consimțământul său, în cadrul comerțului:

(a)      un semn identic mărcii pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care aceasta este înregistrată;

(b)      un semn pentru care, din cauza identității sau a similitudinii sale cu marca și din cauza identității sau a similitudinii produselor sau serviciilor aflate sub incidența mărcii și a semnului, există în mintea publicului un risc de confuzie care conține riscul de asociere între semn și marcă;

(2) Orice stat membru poate, de asemenea, să prevadă că titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să utilizeze, fără consimțământul său, în comerț, orice semn identic sau similar mărcii pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care marca este înregistrată, atunci când marca aceasta se bucură de renume în statul membru în cauză și când prin utilizarea semnului obține foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau renumele mărcii ori aduce atingere acestora.”

12      Articolele 10-12 din Prima directivă 89/104 prevăd:

„Articolul 10

Utilizarea mărcii

(1) Dacă, în termen de cinci ani de la data la care procedura de înregistrare s‑a încheiat, marca nu a fost utilizată efectiv de către titular în statul membru în cauză pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta este înregistrată sau dacă o astfel de utilizare a fost suspendată pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani, marca este supusă sancțiunilor prevăzute în prezenta directivă, cu excepția cazului în care există un motiv întemeiat pentru a nu fi fost utilizată.

(2) În sensul alineatului (1) este considerată, de asemenea, utilizare:

(a)      folosirea mărcii sub o formă care diferă prin elemente care nu alterează caracterul distinctiv în forma sub care aceasta a fost înregistrată;

(b)      aplicarea mărcii pe produse sau pe ambalajul acestora în statul membru în cauză numai cu scopul exportului.

(3) Utilizarea mărcii cu consimțământul titularului sau de către orice persoană îndreptățită să utilizeze o marcă colectivă sau o marcă de garantare sau de certificare se consideră utilizare de către titular.

[…]

Articolul 11

Sancțiuni privind neutilizarea unei mărci în cadrul procedurilor judiciare sau administrative

[…]

(3) Fără să aducă atingere aplicării articolului 12 atunci când este formulată o cerere reconvențională de decădere, un stat membru poate să prevadă că o marcă nu poate fi invocată în mod valabil într‑o acțiune în contrafacere dacă se stabilește, ca urmare a unei excepții, că titularul mărcii poate fi decăzut din drepturile sale în temeiul articolului 12 alineatul (1).

(4) Dacă marca anterioară a fost utilizată numai pentru o parte a produselor sau a serviciilor pentru care este înregistrată, aceasta se consideră, în sensul aplicării alineatelor (1), (2) și (3), ca fiind înregistrată numai pentru această parte a produselor sau serviciilor.

Articolul 12

Cauze de decădere

(1) Titularul unei mărci poate fi decăzut din drepturile sale dacă, pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani, marca nu a fost utilizată în mod serios, în statul membru în cauză, pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta este înregistrată și dacă nu există motive întemeiate pentru a nu fi fost utilizată […]”

 Markengesetz

13      Articolul 13 alineatul 2 punctul 6 din Gesetz über den Schutz von Marken und sonstigen Kennzeichen (Legea germană privind protecția mărcilor și a altor semne distinctive) din 25 octombrie 1994 (BGBl. I, 1994, p. 3082, denumită în continuare, „Markengesetz”), cu modificările ulterioare, prevede că se poate declara nulitatea unei mărci înregistrate atunci când utilizarea acesteia este interzisă, printre altele, în temeiul unui drept de proprietate industrială anterior. Potrivit articolului 51 alineatul 1 din Markengesetz, nulitatea se pronunță la cererea titularului dreptului anterior.

14      Articolul 14 alineatul 2 din Markengesetz prevede:

„În cadrul comerțului, în lipsa consimțământului titularului mărcii, se interzice terților

1. să utilizeze un semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care a fost înregistrată aceasta;

2. să utilizeze un semn pentru care, din cauza identității sau a similitudinii cu marca sau din cauza identității sau a similitudinii produselor sau serviciilor aflate sub incidența mărcii și a semnului, există în mintea publicului un risc de confuzie care conține riscul de asociere între semn și marcă sau

3. să utilizeze un semn identic cu marca sau similar pentru produse sau servicii care nu sunt similare cu cele pentru care a fost înregistrată marca, atunci când aceasta se bucură de renume la nivel național sau atunci când prin utilizarea semnului se obțin foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii ori se aduce atingere acesteia.”

15      Articolul 25 alineatul 1 din Markengesetz prevede:

„Titularul unei mărci înregistrate nu poate invoca împotriva terților drepturi în sensul articolelor 14, 18 [și] 19 dacă, pe o perioadă de cinci ani anterioară invocării drepturilor respective, marca nu a fost utilizată, în conformitate cu articolul 26, pentru produsele sau serviciile pe care se întemeiază titularul pentru a invoca drepturile sale, în măsura în care, la această dată, au trecut cel puțin cinci ani de la data înregistrării mărcii”.

16      Potrivit articolului 25 alineatul 2 din Markengesetz, dacă drepturile titularului unei mărci ce decurg, în special, din articolul 14 din Markengesetz sunt invocate în cadrul unei acțiuni, la cererea pârâtului, reclamantul trebuie să facă dovada utilizării serioase a mărcii.

17      Articolul 26 din Markengesetz, care privește utilizarea mărcii, transpune în dreptul german dispozițiile articolelor 10-12 din Prima directivă 89/104.

 Regulamentul nr. 40/94

18      Articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009] prevede:

„Articolul 9

Drepturi conferite de marca comunitară

(1)      O marcă comunitară conferă titularului său următoarele drepturi exclusive. Titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să folosească, fără acordul său, în comerț:

(a)      un semn identic cu marca comunitară pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care este înregistrată;

(b)      un semn pentru care, din cauza identității sau similitudinii sale cu marca comunitară și din cauza identității sau similitudinii produselor sau serviciilor acoperite de marca comunitară și de semn, există un risc de confuzie pentru public; riscul de confuzie cuprinde riscul de asociere între semn și marcă;

[…]”

19      Articolul 43 din Regulamentul nr. 40/94 (devenit articolul 42 din Regulamentul nr. 207/2009) prevede:

„Articolul 43

Examinarea opoziției

[…]

(2) La cererea solicitantului, titularul unei mărci comunitare anterioare care a formulat opoziția aduce dovada că, în decursul a cinci ani ce preced publicarea cererii de înregistrare a mărcii comunitare, marca comunitară anterioară a făcut obiectul unei utilizări cu bună‑credință în cadrul Comunității pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată și pe care se întemeiază opoziția sau că există motive întemeiate pentru neutilizare, deoarece la data respectivă marca anterioară fusese înregistrată cu cel puțin cinci ani în urmă. În absența unei astfel de dovezi, opoziția se respinge. În cazul în care marca comunitară anterioară nu a fost utilizată decât pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, aceasta nu se consideră înregistrată, în sensul examinării opoziției, decât pentru acea parte de produse sau servicii.

[…]”

20      Articolul 52 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009] prevede:

„Articolul 52

Cauze de nulitate relativă

[…]

(2) Marca comunitară este, de asemenea, declarată nulă ca urmare a unei cereri depuse la [OAPI] sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere în cazul în care utilizarea ei poate fi interzisă în temeiul unui alt drept anterior, în special:

[…]

(d)      al unui drept de proprietate industrială,

conform […] dreptului intern care îi reglementează protecția.”

21      Articolul 56 din Regulamentul nr. 40/94 (devenit articolul 57 din Regulamentul nr. 207/2009) prevede:

„Articolul 56

Examinarea cererii

[…]

(2) La cererea titularului mărcii comunitare, titularul unei mărci comunitare anterioare, care este parte în procedura în nulitate, aduce dovada că, în cursul celor cinci ani care preced data cererii de declarare a nulității, marca comunitară anterioară a făcut obiectul unei utilizări cu bună‑credință în cadrul Comunității pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată și pe care cererea de declarare a nulității se întemeiază ori că există motive întemeiate pentru neutilizare, atât timp cât la acea dată marca comunitară anterioară fusese înregistrată cu cel puțin cinci ani în urmă. În afară de aceasta, în cazul în care marca comunitară anterioară a fost înregistrată cu cel puțin cinci ani înaintea publicării cererii de înregistrare a mărcii comunitare, titularul mărcii comunitare anterioare aduce, de asemenea, dovada îndeplinirii, până la acea dată, a condițiilor prevăzute la articolul 43 alineatul (2). În cazul neprezentării acestei dovezi, cererea de declarare a nulității se respinge. În cazul în care marca comunitară anterioară nu a fost utilizată decât pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, aceasta nu se consideră înregistrată decât pentru acea parte de produse sau servicii, în scopul examinării cererii de declarare a nulității.

[…]”

22      Articolul 92 din Regulamentul nr. 40/94 (devenit articolul 96 din Regulamentul nr. 207/2009) prevede că instanțele competente în domeniul mărcilor comunitare, desemnate de statele membre în temeiul articolului 91 alineatul (1) din același regulament [devenit articolul 95 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009], „au competență exclusivă: […] (d) în materia cererilor reconvenționale de decădere sau în nulitatea mărcii comunitare menționate la articolul 96”. Potrivit articolului 96 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 100 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009], „[c]ererea reconvențională de decădere sau în nulitate nu se poate întemeia decât pe motivele de decădere sau de nulitate prevăzute de prezentul regulament”.

 Istoricul cauzei

23      La 27 mai 2005, reclamanta, Beifa Group Co. Ltd (fostă Ningo Beifa Group Co., Ltd), a introdus o cerere de înregistrare a unor desene sau modele industriale comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), în temeiul Regulamentului nr. 6/2002.

24      Această cerere privea în special desenul sau modelul industrial reprezentat mai jos (denumit în continuare, „desenul sau modelul industrial contestat”):

25      În conformitate cu articolele 41-43 din Regulamentul nr. 6/2002, reclamanta a invocat în cererea sa de înregistrare un drept de prioritate pentru desenul sau modelul industrial contestat, întemeiat pe cererea de înregistrare anterioară a aceluiași desen, depusă la autoritatea chineză competentă la 5 februarie 2005.

26      În conformitate cu articolul 36 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002, cererea preciza că produsele în care urma să se încorporeze desenul sau modelul industrial contestat sau cărora urma să li aplice acesta erau „instrumentele de scris”.

27      Desenul sau modelul industrial contestat a fost înregistrat ca desen sau model industrial comunitar sub numărul 352315‑0007 și publicat în Buletinul desenelor sau modelelor industrialecomunitare nr. 68/2005 din 26 iulie 2005.

28      La 23 martie 2006, intervenienta, Schwan-Stabilo Schwanhaüßer GmbH & Co. KG, a depus la OAPI o cerere de declarare a nulității desenului sau modelului industrial contestat, în temeiul articolului 52 din Regulamentul nr. 6/2002, în care susținea că, în speță, cauza de nulitate prevăzută la articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 se opunea menținerii acestui desen sau model industrial.

29      Cererea de nulitate era întemeiată în special pe marca intervenientei reprodusă mai jos, înregistrată în Germania la 14 decembrie 2000, cu numărul 300454708, pentru, printre altele, „instrumente de scris”, care se încadrează în clasa 16 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare (denumită în continuare, „marca anterioară”):

30      Prin Decizia din 24 august 2006, divizia de anulare a OAPI a admis cererea de declarare a nulității formulată de intervenientă și, pe cale de consecință, a declarat nulitatea desenului sau modelului industrial contestat în temeiul cauzei de nulitate prevăzute la articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002.

31      În esență, divizia de anulare a considerat că în desenul sau modelul industrial contestat era utilizată marca anterioară, în sensul că acesta cuprindea un semn ce deținea toate elementele caracteristice formei tridimensionale ale acestei mărci și, prin urmare, prezenta o similitudine cu aceasta. Dat fiind că produsele acoperite de desenul sau de modelul industrial contestat și de marca anterioară erau identice, exista, potrivit diviziei de anulare, un risc de confuzie pentru publicul vizat de aceste produse, care conferea intervenientei dreptul de a interzice, în temeiul articolului 14 alineatul 2 punctul 2 din Markengesetz, utilizarea semnului folosit în cadrul desenului sau modelului industrial contestat.

32      La 19 octombrie 2006, reclamanta a introdus o cale de atac, în temeiul articolelor 55-60 din Regulamentul nr. 6/2002, împotriva deciziei diviziei de anulare.

33      Prin Decizia din 31 ianuarie 2008 (denumită în continuare „decizia atacată”), notificată reclamantei la 21 februarie 2008, Camera a treia de recurs a respins calea de atac formulată de reclamantă. În primul rând, camera de recurs a considerat că, din moment ce marca anterioară nu fusese declarată nulă, în conformitate cu dispozițiile pertinente din Markengesetz, de autoritățile germane competente, trebuia considerată ca fiind un semn distinctiv în sensul articolului 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 (punctul 15 din decizia atacată).

34      În al doilea rând, camera de recurs a considerat, în aplicarea acestei din urmă dispoziții, că semnul anterior invocat nu trebuia să fie reprodus în mod identic în desenul sau modelul industrial comunitar ulterior contestat, ci era suficient ca acest semn să fie integrat, ca atare, în desenul sau modelul industrial respectiv (punctul 16 din decizia atacată).

35      În al treilea rând, camera de recurs a considerat că, în pofida faptului că existau anumite diferențe între desenul sau modelul industrial contestat și marca anterioară, elementele caracteristice ale acestei mărci puteau fi identificate în desenul sau modelul industrial contestat, astfel încât utilizarea sa constituia o încălcare a drepturilor exclusive conferite intervenientei, titulara mărcii anterioare, prin articolul 14 din Markengesetz, și că articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 își găsea aplicarea (punctele 17 și 18 din decizia atacată).

36      În ultimul rând, având în vedere concluzia precedentă, camera de recurs a considerat că nu era necesar să se pronunțe cu privire la pertinența altor elemente invocate de intervenientă în susținerea cererii sale de declarare a nulității, printre care Hotărârea din 18 ianuarie 2007 a Oberlandesgericht Frankfurt‑am‑Main (Tribunalul Regional Superior din Frankfurt am Main, Germania) (punctul 19 din decizia atacată).

 Concluziile părților

37      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate;

–        trimiterea cauzei spre rejudecare diviziei de anulare pentru a examina celelalte cauze de nulitate invocate de intervenientă și care nu au fost examinate de divizia de anulare;

–        obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.

38      OAPI și intervenienta solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

 Cu privire la admisibilitatea celui de al doilea capăt de cerere al reclamantei

39      OAPI susține că cel de al doilea capăt de cerere al reclamantei este inadmisibil, întrucât aceasta din urmă ar solicita, în esență, Tribunalului să adreseze OAPI o somație, ceea ce ar exceda competența Tribunalului.

40      Trebuie amintit că, potrivit articolului 61 alineatul (3) din Regulamentul nr. 6/2002, Tribunalul are competența atât de a anula, cât și de a modifica decizia atacată. Pe de altă parte, potrivit articolului 61 alineatul (6) din același regulament, OAPI are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru executarea hotărârii Tribunalului. Rezultă din această ultimă dispoziție că nu este de competența Tribunalului să adreseze OAPI somații, întrucât acestuia din urmă îi revine obligația de a acționa în conformitate cu dispozitivul și cu considerentele hotărârilor Tribunalului [a se vedea, prin analogie, Hotărârea Tribunalului din 15 martie 2006, Athinaiki Oikogeniaki Artopoiia/OAPI – Ferrero (FERRÓ), T‑35/04, Rec., p. II‑785, punctul 15 și jurisprudența citată].

41      Trebuie amintit de asemenea că, în temeiul articolului 60 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002, camera de recurs, fiind sesizată cu o cale de atac formulată împotriva unei decizi a unui organ inferior al OAPI, poate, în urma examinării pe fond a căii de atac, să trimită cauza spre soluționare organului în cauză.

42      Din aceste dispoziții și considerații rezultă că nu este inadmisibil un capăt de cerere prin care se solicită Tribunalului, sesizat cu o acțiune împotriva unei decizii a unei camere de recurs a OAPI, să trimită cauza organului inferior a cărui decizie a făcut obiectul unei căi de atac [a se vedea în acest sens, prin analogie, Hotărârea Tribunalului din 27 februarie 2002, Streamserve/OAPI (STREAMSERVE), T‑106/00, Rec., p. II‑723, punctele 17-20].

43      Astfel, dacă ar admite un astfel de capăt de cerere, Tribunalul nu ar institui în sarcina OAPI o obligație de a face sau de a nu face și, prin urmare, nu ar adresa acestuia o somație. Un astfel de capăt de cerere urmărește mai degrabă ca Tribunalul să ia el însuși o decizie care ar fi trebuit luată de camera de recurs sau care ar fi putut fi luată de aceasta și, prin urmare, ca Tribunalul să îşi exercite competența de a modifica decizia atacată a camerei de recurs în fața sa (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 11 februarie 2009, Bayern Innovativ/OAPI – Life Sciences Partners Perstock (LifeScience), T‑413/07, Rep., p. II‑16*, punctul 15, și Hotărârea Tribunalului din 14 septembrie 2009, Lange Uhren/OAPI (Câmpuri geometrice pe cadranul unui ceas) T‑152/07, nepublicată în Repertoriu, punctul 39].

44      Rezultă, contrar susținerilor OAPI, că cel de al doilea capăt de cerere al reclamantei este admisibil.

 Cu privire la fond

45      În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive. Primul motiv se întemeiază pe o interpretare eronată a articolului 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002. Al doilea motiv se întemeiază pe o eroare de drept care ar afecta respingerea cererii de a dovedi utilizarea serioasă a mărcii anterioare, prezentată de reclamantă în fața OAPI. Al treilea motiv se întemeiază pe o aplicare eronată a articolului 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o interpretare eronată a articolului 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002.

–       Argumentele părților

46      Reclamanta susține că din însuși modul de redactare a articolului 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 rezultă că această dispoziție, contrar aprecierilor camerei de recurs, nu poate fi invocată de titularul unui semn distinctiv atunci când într‑un desen sau model industrial ulterior nu se utilizează semnul în cauză, ci un semn similar. Această interpretare a dispoziției amintite ar fi confirmată nu numai de faptul că desenul sau modelul industrial comunitar ar privi exclusiv aspectul exterior al produsului și nu ar viza în mod specific un anumit produs, ci și de practica decizională anterioară a OAPI.

47      OAPI și intervenienta susțin că noțiunea de utilizare, în sensul articolului 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002, poate cuprinde situațiile în care semnul anterior invocat în susținerea cererii de declarare a nulității unui desen sau model industrial comunitar înregistrat este doar imitat în desenul sau modelul industrial contestat, fără să fie reprodus integral în cele mai mici detalii.

48      Cadrul comparației între desenul sau modelul industrial contestat și semnul anterior s‑ar limita exclusiv la elementele desenului sau modelului industrial respectiv care ar încălca drepturile conferite titularului prin semnul anterior, fără a ține seama de elementele adiționale ale desenului sau modelului industrial contestat. În schimb, întinderea protecției semnului anterior ar depinde de dreptul care se aplică în cazul acestui semn.

49      Cauza de nulitate prevăzută la articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 s‑ar aplica, așadar, desenelor sau modelelor industriale care ar prezenta un caracter individual și de noutate și, în acest sens, s‑ar distinge de cauza de nulitate prevăzută la articolul 25 alineatul (1) litera (b) din același regulament. Contrar afirmațiilor reclamantei, practica decizională anterioară a OAPI ar confirma această interpretare.

–       Aprecierea Tribunalului

50      În primul rând, trebuie menționat că, astfel cum susțin, în mod întemeiat, OAPI și intervenienta, cauza de nulitate prevăzută la articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 nu implică în mod necesar reproducerea integrală și detaliată a unui semn distinctiv anterior în cadrul unui desen sau model industrial comunitar ulterior. Astfel, chiar dacă anumite elemente ale semnului în cauză ar lipsi din desenul sau modelul industrial comunitar contestat sau acestuia i s‑ar adăuga alte elemente, ar putea fi vorba despre o „utilizare” a semnului respectiv, în special în cazul în care elementele omise sau adăugate au o importanță secundară.

51      Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât dintr‑o jurisprudență consacrată rezultă că publicul nu reține decât o imagine imperfectă a mărcilor înregistrate în statele membre sau a mărcilor comunitare [a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 22 iunie 1999, Lloyd Schuhfabrik Meyer, C‑342/97, Rec., p. I‑3819, punctul 26, și Hotărârea Tribunalului din 9 iulie 2003, Laboratorios RTB/OAPI – Giorgio Beverly Hills (GIORGIO BEVERLY HILLS), T‑162/01, Rec., p. II‑2821, punctul 33]. Această considerație este valabilă pentru orice tip de semn distinctiv. În consecință, în cazul în care se omit anumite elemente secundare ale unui semn distinctiv, utilizat într‑un desen sau model industrial comunitar ulterior, sau în cazul în care se adaugă astfel de elemente aceluiași semn, publicul relevant nu va realiza, în mod necesar, că au intervenit aceste modificări ale semnului în cauză. Din contră, acesta ar putea crede că în desenul sau modelul industrial comunitar ulterior se utilizează semnul respectiv astfel cum l‑a păstrat în memorie.

52      Rezultă, contrar susținerilor reclamantei, că o interpretare literală a articolului 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 nu exclude cu necesitate aplicarea acestuia în cazul în care într‑un desen sau model industrial comunitar ulterior nu se utilizează un semn identic celui invocat în susținerea cererii de declarare a nulității, ci un semn similar.

53      În al doilea rând, trebuie menționat că interpretarea articolului 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 reținută în decizia atacată este singura în măsură să garanteze, pe de o parte, o protecție eficace a drepturilor titularului unei mărci anterioare, comunitară sau înregistrată într‑un stat membru, împotriva oricărei atingeri aduse acestei mărci prin utilizarea sa într‑un desen sau model industrial comunitar ulterior și, pe de altă parte, coerența dintre dispozițiile pertinente ale Regulamentului nr. 6/2002 și cele ale Primei directive 89/104 sau ale Regulamentelor nr. 40/94 și nr. 207/2009.

54      În această privință, trebuie amintit că titularul unei mărci anterioare, comunitară sau înregistrată într‑un stat membru, are dreptul să interzică utilizarea unui desen sau model industrial comunitar ulterior atât în ipoteza în care în desenul sau modelul industrial respectiv s‑ar utiliza un semn identic cu marca anterioară și în care produsele sau serviciile vizate prin desenul sau modelul industrial în cauză și, respectiv, prin marca anterioară ar fi identice, cât și în ipoteza în care în desenul sau modelul industrial comunitar în discuție s‑ar utiliza un semn ce prezintă cu marca anterioară o astfel de similitudine încât, ținând seama și de identitatea sau de similitudinea dintre produsele sau serviciile la care se referă marca și, respectiv, desenul sau modelul industrial în cauză, ar exista un risc de confuzie în mintea publicului [a se vedea articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (b) din Prima directivă 89/104, articolul 14 alineatul 2 punctele 1 și 2 din Markengesetz și articolul 9 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 9 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 207/2009]].

55      Ținând cont de acest drept al titularului unei mărci anterioare, comunitară sau înregistrată într‑un stat membru, de a interzice utilizarea unui desen sau model industrial comunitar ulterior care folosește atât un semn identic cu marca sa, cât și un semn similar, este exclus ca, prin adoptarea articolului 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002, legiuitorul comunitar să fi avut intenția să permită formularea unei cereri de declarare a nulității desenului sau modelului industrial în discuție de către respectivul titular exclusiv în ipoteza în care în acest desen sau model industrial s‑ar utiliza un semn identic cu marca anterioară și să interzică formularea unei astfel de cereri atunci când în desenul sau modelul industrial amintit s‑ar utiliza un semn care prezintă un caracter similar într‑atât încât ar exista un risc de confuzie în mintea publicului vizat.

56      Trebuie menționat totodată că titularul unei mărci comunitare sau înregistrate într‑un stat membru nu poate invoca dispozițiile prezentate la punctul 54 de mai sus pentru a interzice utilizarea unui desen sau model industrial comunitar înregistrat anterior și care utilizează un semn identic sau similar cu marca menționată, din moment ce titularul desenului sau modelului industrial comunitar respectiv poate să se apere împotriva unei astfel de interdicții solicitând, eventual pe calea unei cereri reconvenționale, anularea mărcii ulterioare în discuție [a se vedea articolul 4 alineatul (4) litera (c) punctul (iv) din Prima directivă 89/104, articolul 13 alineatul 2 punctul 6 și articolul 51 alineatul 1 din Markengesetz, precum și articolul 52 alineatul (2) litera (d), articolul 92 litera (d) și articolul 96 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94 [devenite articolul 53 alineatul (2) litera (d), articolul 96 litera (d) și articolul 100 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009]].

57      Dacă titularul unei mărci anterioare, comunitară sau înregistrată într‑un stat membru, ar avea dreptul să introducă o cerere de declarare a nulității unui desen sau model industrial comunitar ulterior exclusiv în ipoteza în care în desenul sau modelul industrial respectiv s‑ar utiliza un semn identic cu marca sa, iar nu și în ipoteza în care s‑ar utiliza un semn similar, titularul respectiv nu s‑ar putea apăra împotriva unei eventuale tentative a titularului desenului sau modelului industrial ulterior, care utilizează un semn similar, de a interzice utilizarea mărcii anterioare în temeiul articolului 10 alineatul (1) și al articolului 19 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002.

58      Or, din considerentul (31) al Regulamentului nr. 6/2002, potrivit căruia acest regulament „nu exclude aplicarea, în cazul desenelor sau modelelor industriale protejate de un desen sau model industrial comunitar, a reglementărilor referitoare […] la mărci”, se poate deduce că drepturile pe care un desen sau model industrial comunitar le conferă titularului său nu repun nicidecum în discuție drepturile pe care titularul unei mărci anterioare le‑a dobândit în temeiul acestei mărci.

59      Din ansamblul considerațiilor precedente rezultă că, în speță, camera de recurs nu a săvârșit o eroare de drept interpretând articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 în sensul că acesta poate fi invocat de către titularul unui semn distinctiv, pentru a solicita declararea nulității unui desen sau model industrial comunitar ulterior, atunci când în desenul sau modelul industrial respectiv se utilizează un semn care prezintă o similitudine cu semnul său. Rezultă că primul motiv trebuie respins ca nefondat.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept care afectează respingerea cererii de a dovedi utilizarea serioasă a mărcii anterioare, prezentată de reclamantă în fața OAPI

–       Argumentele părților

60      Reclamanta susține că din articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 coroborat cu articolul 25 din Markengesetz rezultă că titularul unei mărci germane care solicită declararea nulității unui desen sau model industrial comunitar pentru motivul că în cadrul acestuia s‑ar utiliza marca în discuție trebuie, în cazul unei contestații, să dovedească utilizarea serioasă a mărcii respective. În consecință, camera de recurs ar fi trebuit să examineze cererea privind dovedirea utilizării mărcii anterioare prezentată de reclamantă, din moment ce marca anterioară fusese înregistrată cu mai mult de cinci ani înainte de introducerea cererii de declarare a nulității. Or, deși, în perioada de cinci ani care a precedat introducerea cererii de declarare a nulității, intervenienta a vândut nenumărate instrumente de scris din clasa 16, astfel de vânzări nu ar dovedi nicidecum utilizarea mărcii anterioare, dat fiind că produsele în cauză ar fi fost vândute sub o formă diferită, care cuprindea numele și logoul intervenientei. Pe de altă parte, marca anterioară nu ar fi o marcă tridimensională, ci o marcă figurativă.

61      OAPI și intervenienta susțin că, în mod contrar, în special, dispozițiilor articolului 43 alineatul (2) și ale articolului 56 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94 [devenite articolul 42 alineatul (2) și articolul 57 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009], Regulamentul nr. 6/2002 nu permite titularului unui desen sau model industrial comunitar care face obiectul unei cereri de declarare a nulității să formuleze o cerere privind dovedirea utilizării semnului anterior invocat în susținerea acestei cereri. Prin urmare, camera de recurs nu ar fi fost îndreptățită să examineze o cerere privind dovedirea utilizării serioase a mărcii anterioare prezentată de reclamantă. Totuși, aceasta din urmă nu ar fi suferit niciun prejudiciu, din moment ce, dacă aprecia că marca anterioară nu a făcut obiectul unei astfel de utilizări, ea ar fi putut prezenta în fața instanțelor competente din Germania o cerere având ca obiect declararea nulității mărcii respective. În orice caz, simpla adăugare a numelui și a logoului intervenientei pe instrumentele de scris vândute de ea ar fi lipsită de incidență la aprecierea utilizării serioase a mărcii anterioare, precum și pentru existența unui risc de confuzie în speță.

62      Intervenienta adaugă că, deși reclamanta ar fi avut dreptul să prezinte o cerere de dovedire a utilizării serioase a mărcii anterioare în fața OAPI, cererea ar fi trebuit să fie prezentată încă în fața diviziei de anulare și că, pe cale de consecință, cererea privind dovedirea utilizării serioase a mărcii anterioare prezentată de reclamantă pentru prima dată în fața camerei de recurs ar fi inadmisibilă. În orice caz, intervenienta apreciază că a dovedit utilizarea serioasă a mărcii sale anterioare.

–       Aprecierea Tribunalului

63      Trebuie amintit că articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 impune, în special, ca legislația comunitară sau legislația statului membru care reglementează semnul anterior invocat în susținerea unei cereri de declarare a nulității întemeiate pe această dispoziție să „confer[e] titularului dreptul de a interzice” utilizarea semnului său în cadrul unui desen sau al unui model industrial ulterior.

64      În speță, semnul anterior este marca germană căreia i se aplică dispozițiile Markengesetz. Astfel cum s‑a menționat deja, articolul 14 alineatul 2 punctul 2 din Markengesetz conferă titularului unei astfel de mărci dreptul de a interzice utilizarea oricărui semn cu privire la care, din cauza identității sau a similitudinii cu marca în discuție și din cauza identității sau a similitudinii produselor sau serviciilor la care această marcă se referă cu semnul respectiv, există un risc de confuzie în mintea publicului.

65      Totuși, articolul 25 alineatul 1 din Markengesetz prevede că titularul unei mărci anterioare nu poate invoca împotriva terților drepturile sale care decurg, în special, din articolul 14 dacă, pe o perioadă de cinci ani anterioară invocării drepturilor respective, marca nu a fost utilizată în conformitate cu articolul 26, pentru produsele sau serviciile pe care se întemeiază titularul pentru a invoca drepturile sale, în măsura în care, la această dată, au trecut cel puțin cinci ani de la data înregistrării mărcii. Prin inserarea acestei dispoziții în Markengesetz, legiuitorul german a utilizat opțiunea care îi este recunoscută la articolul 11 alineatul (2) din Prima directivă 89/104. Articolul 25 alineatul 2 din Markengesetz lasă în mod expres părții împotriva căreia sunt invocate drepturile titularului unei mărci anterioare sarcina de a solicita ca acest titular să facă dovada utilizării serioase a mărcii sale. În lipsa unei astfel de cereri, nu trebuie făcută dovada menționată.

66      Contrar susținerilor OAPI și ale intervenientei, din aceste dispoziții rezultă că, atunci când, precum în speță, o marcă anterioară germană invocată în susținerea unei cauze de nulitate prevăzute la articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 este înregistrată cu cel puțin cinci ani înainte de formularea cererii de declarare a nulității unui desen sau model industrial comunitar, titularul acestei mărci trebuie, la cererea titularului desenului sau modelului industrial comunitar contestat prin cererea de declarare a nulității, să facă dovada că a utilizat în mod serios marca sa în decursul celor cinci ani anteriori introducerii cererii de declarare a nulității. În lipsa acestei probe, titularul mărcii anterioare germane în cauză nu este îndreptățit, în conformitate cu legislația germană aplicabilă semnului său, să interzică utilizarea acestuia în desenul sau modelul industrial comunitar contestat prin cererea de declarare a nulității, ceea ce determină neaplicarea cauzei de nulitate întemeiate pe articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002.

67      Dată fiind lipsa din Regulamentul nr. 6/2002 a unei dispoziții specifice cu privire la condițiile de prezentare a cererii privind dovedirea utilizării serioase a semnului anterior de către titularul unui desen sau model industrial comunitar contestat prin cererea de declarare a nulității întemeiată pe acest semn, trebuie să se concluzioneze că cererea amintită trebuie să fie formulată expres și în timp util în fața OAPI [a se vedea, prin analogie, Hotărârea Tribunalului din 17 martie 2004, El Corte Inglés/OAPI – González Cabello și Iberia Líneas Aéreas de España (MUNDICOR), T‑183/02 și T‑184/02, Rec., p. II‑965, punctul 38, Hotărârea Tribunalului din 16 martie 2005, L’Oréal/OAPI – Revlon (FLEXI AIR), T‑112/03, Rec., p. II‑949, punctul 24, și Hotărârea Tribunalului din 7 iunie 2005, Lidl Stiftung/OAPI – REWE-Zentral (Salvita), T‑303/03, Rec., p. II‑1917, punctul 77]. În principiu, cererea trebuie prezentată în termenul acordat de divizia de anulare titularului desenului sau modelului industrial comunitar contestat prin cererea de declarare a nulității pentru a prezenta observații în răspuns la această cerere (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea FLEXI AIR, citată anterior, punctele 25-28).

68      În schimb, o cerere privind dovedirea utilizării serioase a unui semn anterior invocat în susținerea unei cereri de declarare a nulității unui desen sau model industrial comunitar nu poate fi prezentată pentru prima dată în fața camerei de recurs.

69      Astfel, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că cererea privind dovedirea utilizării serioase a mărcii anterioare invocate în susținerea unei opoziții la înregistrarea unei mărci comunitare, prevăzută la articolul 43 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009], nu poate fi prezentată pentru prima dată în fața camerei de recurs [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 22 martie 2007, Saint-Gobain Pam/OAPI – Propamsa (PAM PLUVIAL), T‑364/05, Rep., p. II‑757, punctul 41, și Hotărârea Tribunalului din 18 octombrie 2007, AMS/OAPI – American Medical Systems (AMS Advanced Medical Services), T‑425/03, Rep., p. II‑4265, punctul 114].

70      Potrivit acestei jurisprudențe, cererea privind dovedirea utilizării serioase a mărcii anterioare adaugă la procedura în fața diviziei de opoziție chestiunea specifică și prealabilă a utilizării serioase a mărcii anterioare și, în acest sens, modifică conținutul opoziției. Or, revine diviziei de opoziție sarcina să hotărască, în primă instanță, cu privire la opoziție, astfel cum este definită în diferitele acte și cereri procedurale ale părților, inclusiv, după caz, cererea privind dovedirea utilizării serioase a mărcii anterioare. Camera de recurs este competentă numai să se pronunțe asupra căilor de atac formulate împotriva deciziilor diviziilor de opoziție, iar nu să se pronunțe ea însăși, în primă instanță, asupra unei noi opoziții. A admite contrariul ar însemna analizarea de către camera de recurs a unei cereri cu totul specifice, legată de considerente de drept și de fapt noi și care depășesc cadrul procesual al opoziției, astfel cum a fost formulată și apoi soluționată de divizia de opoziție (Hotărârea PAM PLUVIAL, punctul 69 de mai sus, punctele 37-39, și Hotărârea AMS Advanced Medical Services, punctul 69 de mai sus, punctele 111-113).

71      Aceste considerații sunt valabile de asemenea, prin analogie, atunci când, precum în speță, titularul unui desen sau model industrial comunitar contestat printr‑o cerere de declarare a nulității întemeiate pe cauza de nulitate prevăzută la articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 este îndreptățit să solicite ca titularul semnului anterior invocat în susținerea cererii de declarare a nulității să facă dovada utilizării serioase a semnului său. Nu se poate admite ca, în același context, camera de recurs să fie determinată să se pronunţe asupra unei cauze diferite de cea supusă diviziei de anulare, mai exact, o cauză al cărui conţinut a fost extins prin adăugarea chestiunii prealabile a utilizării serioase a semnului anterior invocat în susținerea cererii de declarare a nulității.

72      Din ansamblul considerațiilor precedente rezultă că reclamanta era îndreptățită, în speță, să prezinte în fața diviziei de anulare o cerere prin care să solicite ca intervenienta să facă dovada utilizării serioase a mărcii anterioare.

73      Trebuie menționat în această privință că, în speță, camera de recurs s‑a limitat să considere, la punctul 15 din decizia atacată, că OAPI nu este competent să repună în discuție validitatea mărcii anterioare și că, dacă reclamanta aprecia că această marcă a fost înregistrată cu încălcarea dispozițiilor din Markengesetz sau că trebuia anulată pentru neutilizare, reclamantei îi revenea sarcina să introducă o cerere de declarare a nulității mărcii respective, în conformitate cu Markengesetz.

74      Or, rezultă din cuprinsul punctelor 63-66 de mai sus că, deși această considerație a camerei de recurs din decizia atacată este corectă în sine, ea nu este suficientă pentru a justifica respingerea unei cereri privind dovedirea utilizării serioase a unui semn anterior invocat în susținerea unei cereri de declarare a nulității unui desen sau model industrial comunitar întemeiate pe articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 în cazul în care, precum în speță, dreptul aplicabil semnului anterior în discuție prevede că, în lipsa utilizării serioase a acestui semn, titularul său nu este îndreptățit să interzică unui terț, și, prin urmare, titularului desenului sau modelului industrial comunitar ulterior contestat prin cererea de declarare a nulității, utilizarea semnului respectiv sau a unui semn similar.

75      Astfel, pornind de la premisa că ar fi prezentat în mod corespunzător în fața OAPI o cerere privind dovedirea utilizării serioase a mărcii anterioare, reclamanta consideră că decizia atacată este viciată de o eroare de drept, în măsura în care camera de recurs ar fi omis să examineze cererea sa.

76      Se impune totuși constatarea că această premisă este eronată. Astfel, după cum în mod întemeiat a susținut intervenienta, observațiile prezentate de reclamantă la 22 iunie 2006 în fața diviziei de anulare în răspuns la cererea de declarare a nulității și care se găsesc în dosarul procedurii care s‑a aflat pe rolul OAPI, transmis de acesta din urmă Tribunalului în conformitate cu articolul 133 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al acestuia, nu numai că nu conține nicio cerere expresă ca intervenienta să facă dovada utilizării serioase a mărcii anterioare, dar nici nu face vreo referire la aspectul utilizării serioase a mărcii anterioare.

77      Reclamanta evocă pentru prima dată această din urmă chestiune în cuprinsul memoriului ce conține motivele căii de atac în fața camerei de recurs. În cadrul ședinței, reclamanta a confirmat că aceasta este situația, fapt consemnat în procesul‑verbal de ședință. Or, deși memoriul ce conține motivele căii de atac formulate de reclamantă în fața camerei de recurs ar putea fi interpretat în sensul că ar conține o cerere privind dovedirea utilizării serioase a mărcii anterioare, o astfel de cerere, prezentată pentru prima dată în fața camerei de recurs, ar fi inadmisibilă și nu ar putea fi luată în considerare și examinată de camera de recurs.

78      În aceste condiții, și prezentul motiv trebuie respins.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o aplicare eronată a articolului 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002

–       Argumentele părților

79      Reclamanta susține că, deși interpretarea de către organele OAPI a articolului 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 ar fi corectă, camera de recurs ar fi făcut o aplicare eronată a acestei dispoziții, din moment ce nu ar fi procedat la o apreciere a existenței unui risc de confuzie între desenul sau modelul industrial contestat și marca anterioară, similară aprecierii impuse de jurisprudența referitoare la aplicarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009].

80      În primul rând, în decizia atacată, camera de recurs nu ar fi încercat să identifice publicul relevant în speță.

81      În al doilea rând, aceasta nu ar fi ținut seama nici de faptul că mărcile constituite dintr‑o formă ar avea un caracter distinctiv foarte redus. Chiar dacă marca anterioară ar fi validă, ea ar prezenta un caracter distinctiv foarte redus, fapt care ar trebui luat în considerare la examinarea existenței unui eventual risc de confuzie.

82      În al treilea rând, camera de recurs nu ar fi procedat la o comparație de ansamblu a mărcii anterioare cu desenul sau modelul industrial contestat. În loc să indice motivele pentru care decizia diviziei de anulare era corectă și să procedeze la propria examinare a mărcii anterioare, camera de recurs s‑ar fi întemeiat pe o simplă descriere a acestei mărci și s‑ar fi limitat să includă, la punctul 17 din decizia atacată, o listă preluată din decizia diviziei de anulare, care conține patru caracteristici ale mărcii anterioare ce ar fi prezente și în desenul sau modelul industrial contestat. Or, prezența acestor patru caracteristici în desenul sau modelul industrial contestat nu ar fi nicidecum certă. Pe de altă parte, ar exista alte zece caracteristici ale mărcii anterioare care nu ar fi prezente în desenul sau modelul industrial contestat, precum și șase caracteristici ale acestuia din urmă care nu s‑ar regăsi în marca anterioară.

83      În al patrulea rând, camera de recurs nu ar fi examinat deloc dacă exista un risc de confuzie în speță. Dacă Tribunalul ar decide să examineze el însuși acest aspect, ar trebui să se pronunțe în sensul inexistenței unui astfel de risc, ținând cont de caracterul distinctiv redus al mărcii anterioare, precum și de diferențele dintre marca anterioară și desenul sau modelul industrial contestat.

84      În cadrul ședinței, reclamanta a susținut că articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 nu s‑ar putea aplica în speță decât în ipoteza în care publicul vizat ar percepe desenul sau modelul industrial contestat ca pe un semn distinctiv. Or, în decizia atacată, camera de recurs nu ar fi examinat dacă acesta ar fi cazul în speță. Reclamanta a adăugat că, deși nu a fost prezentată în mod formal în cerere, această critică nu poate fi calificată drept nouă, din moment ce se circumscrie prezentului motiv.

85      În primul rând, OAPI susține că motivarea deciziei atacate este, într‑adevăr, succintă, dar suficientă. Pe de altă parte, ar trebui luată în considerare și motivarea deciziei diviziei de anulare.

86      În al doilea rând, cele patru caracteristici ale mărcii anterioare, identificate la punctul 17 din decizia atacată, ar fi prezente efectiv în această marcă și ar constitui elementele sale dominante, aceste caracteristici fiind prezente de asemenea în desenul sau modelul industrial contestat. Diferențele dintre marca anterioară și desenul sau modelul industrial contestat identificate de reclamantă nu sunt suficiente pentru a pune în discuție existența unei similitudini între ele.

87      În al treilea rând, în mod întemeiat a confirmat camera de recurs decizia diviziei de anulare în ceea ce privește existența unui risc de confuzie în speță, având în vedere identitatea produselor vizate, similitudinea existentă între marca anterioară și desenul sau modelul industrial contestat, precum și nivelul redus de atenție a publicului relevant, mai precis, marele public, dat fiind că produsele în discuție sunt de consum curent și au un preț scăzut.

88      În al patrulea rând, contrar susținerilor reclamantei, caracterul distinctiv al mărcii anterioare nu ar fi redus, ci cel puțin „mediu”. Astfel, deși ar fi dificil, în practică, să se înregistreze o marcă tridimensională, caracterul distinctiv al unei astfel de mărci, odată înregistrată, nu poate fi pus în discuție.

89      În al cincilea rând, cele două hotărâri pronunțate de instanțe germane în cauzele dintre reclamantă și intervenientă ar confirma existența unui risc de confuzie în speță.

90      Intervenienta susține că cele patru caracteristici ale mărcii anterioare, identificate la punctul 17 din decizia atacată, ar fi efectiv prezente în desenul sau modelul industrial contestat și ar fi suficiente pentru a concluziona că există o similitudine între acesta și marca anterioară. În schimb, această similitudine nu poate fi pusă în discuție prin elementele de diferențiere identificate de reclamantă, determinate de unele exigențe tehnice sau funcționale. În plus, caracterul distinctiv al mărcii anterioare nu ar fi redus, dată fiind prezența produselor la care se referă această marcă pe piața germană o perioadă îndelungată. Reclamanta ar fi invocat ea însăși, în cadrul litigiilor dintre părți care s‑au desfășurat în Germania, un sondaj de opinie care ar dovedi că diferitele mărci ale intervenientei ar avea un caracter distinctiv ridicat.

91      Ținând seama de identitatea produselor în cauză, de nivelul redus de atenție a publicului relevant, fiind vorba despre produse de consum curent, de faptul că același public nu ar avea decât rareori ocazia să procedeze la o comparație directă între cele două semne care desemnează aceleași produse, precum și de similitudinea care există între marca anterioară și desenul sau modelul industrial contestat, ar trebui să se concluzioneze că există riscul de confuzie în speță. Ar mai trebui să se țină seama de asemenea de faptul că reclamanta ar fi încălcat de mai multe ori drepturile intervenientei care decurg din mărcile sale anterioare, ceea ce, potrivit jurisprudenței germane, ar justifica obligația reclamantei de a păstra o „distanță” mai mare în raport cu aceste drepturi.

92      În plus, intervenienta invocă o marcă neînregistrată a cărei titulară ar fi și care ar proteja și instrumentele de scris, precum și articolul 14 alineatul 2 punctul 3 din Markengesetz, protecția suplimentară care decurge din dispozițiile germane împotriva concurenței neloiale și cauza de nulitate întemeiată pe articolul 25 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 6/2002.

93      În sfârșit, în răspuns la argumentul reclamantei prezentat în cadrul ședinței și rezumat la punctul 84 de mai sus, OAPI și intervenienta arată că este vorba despre un motiv nou, care nu se întemeiază pe elementele de drept și de fapt apărute în cursul procedurii și care este, prin urmare, inadmisibil.

–       Aprecierea Tribunalului

94      În conformitate cu articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002, un desen sau model industrial comunitar se poate declara nul la cererea titularului unui semn distinctiv anterior dacă se utilizează respectivul semn într‑un desen sau model industrial ulterior, iar legislația comunitară sau legislația statului membru în cauză care reglementează respectivul semn îi conferă titularului dreptul de a interzice această utilizare.

95      Astfel cum s‑a menționat anterior, atunci când semnul invocat în susținerea unei cauze de nulitate întemeiate pe această dispoziție este o marcă anterioară germană, care, fără a fi identică cu desenul sau modelul industrial comunitar care face obiectul cererii de declarare a nulității, prezintă o similitudine cu acesta, legislația statului membru în cauză, mai precis, articolul 14 alineatul 2 punctul 2 din Markengesetz, conferă titularului mărcii menționate dreptul de a interzice utilizarea semnului său în desenul sau modelul industrial ulterior numai dacă, din cauza similitudinii desenului sau modelului industrial menționat cu marca în discuție și din cauza identității sau similitudinii produselor sau a serviciilor la care această marcă se referă cu desenul sau modelul industrial ulterior, există un risc de confuzie în mintea publicului.

96      Trebuie amintit totodată că articolul 14 alineatul 2 punctul 2 din Markengesetz reprezintă transpunerea în dreptul german a articolului 5 alineatul (1) litera (b) din Directiva 89/104 și, prin urmare, trebuie să fie interpretat ținând seama de jurisprudența referitoare la această din urmă dispoziție.

97      Constituie risc de confuzie în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (b) din Directiva 89/104 riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeași întreprindere sau, eventual, de la întreprinderi legate din punct de vedere economic (Hotărârea Lloyd Schuhfabrik Meyer, punctul 51 de mai sus, punctul 17, și Hotărârea Curții din 6 octombrie 2005, Medion, Rec., p. I‑8551, punctul 26).

98      Existența riscului de confuzie în percepția publicului trebuie apreciată în mod global, ținând seama de toți factorii pertinenți din cauză (Hotărârea Curții din 11 noiembrie 1997, SABEL, C‑251/95, Rec., p. I‑6191, punctul 22, Hotărârea Lloyd Schuhfabrik Meyer, punctul 51 de mai sus, punctul 17, și Hotărârea Medion, punctul 97 de mai sus, punctul 27).

99      Aprecierea globală a riscului de confuzie trebuie să se întemeieze, în ceea ce privește similitudinea vizuală, fonetică sau conceptuală dintre semnele în cauză, pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând cont în special de elementele lor distinctive și dominante. Percepția asupra semnelor pe care o are consumatorul mediu al produselor sau serviciilor în cauză are un rol determinant în aprecierea globală a respectivului risc. În această privință, consumatorul mediu percepe o marcă sau un alt semn distinctiv în mod normal ca pe un tot și nu face o examinare a diferitelor detalii ale acestuia [a se vedea în acest sens Hotărârea SABEL, punctul 98 de mai sus, punctul 23, Hotărârea Lloyd Schuhfabrik Meyer, punctul 51 de mai sus, punctul 25, și Hotărârea Medion, punctul 97 de mai sus, punctul 28).

100    Așadar, trebuie să se examineze dacă, în speță, camera de recurs a făcut o corectă aplicare a acestei jurisprudențe atunci când a concluzionat, în decizia atacată, că exista riscul de confuzie între marca anterioară și desenul sau modelul industrial contestat și că, în consecință, acesta din urmă trebuia declarat nul. În această privință, trebuie să se ia în considerare și decizia diviziei de anulare, care a ajuns la aceeași concluzie și care a fost confirmată de camera de recurs.

101    Astfel, atunci când camera de recurs confirmă în totalitate decizia organului inferior al OAPI, această decizie, precum și motivarea sa fac parte din contextul în care a fost adoptată decizia camerei de recurs, context cunoscut de părți și care permite instanței să exercite de deplin controlul legalității în ceea ce privește temeinicia aprecierii camerei de recurs [Hotărârea Tribunalului din 9 iulie 2008, Reber/OAPI – Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli (Mozart), T‑304/06, Rep., p. II‑1927, punctul 47; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 21 noiembrie 2007, Wesergold Getränkeindustrie/OAPI – Lidl Stiftung (VITAL FIT), T‑111/06, Rep., p. II‑159*, punctul 64].

102    În primul rând, în ceea ce privește critica prezentată de reclamantă în cadrul ședinței (a se vedea punctul 84 de mai sus), trebuie amintit că, potrivit articolului 48 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul de procedură, invocarea de noi motive pe parcursul procesului este interzisă, cu excepția cazului în care aceste motive se bazează pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii.

103    Cu toate acestea, un motiv care constituie dezvoltarea unui motiv enunțat anterior, direct sau implicit, în cererea de sesizare a instanței și care prezintă o legătură strânsă cu acesta trebuie declarat admisibil (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 3 mai 2007, Spania/Comisia, T‑219/04, Rep., p. II‑1323, punctul 46 și jurisprudența citată).

104    Acesta este și cazul criticii menționate mai sus a reclamantei, care reprezintă o dezvoltare a celui de al treilea motiv și, astfel cum susține reclamanta, prezintă o legătură strânsă cu acest motiv. Prin urmare, această critică este admisibilă.

105    În ceea ce privește fondul, trebuie amintit că o cerere de declarare a nulității unui desen sau model industrial comunitar întemeiată pe cauza de nulitate prevăzută la articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 nu poate fi admisă decât dacă se concluzionează că publicul relevant va considera că în desenul sau modelul industrial comunitar care face obiectul acestei cereri de declarare se utilizează semnul distinctiv invocat în susținerea cererii de declarare a nulității.

106    În ipoteza în care s‑ar concluziona că publicul relevant nu va percepe că în desenul sau modelul industrial comunitar la care se referă cererea de declarare a nulității se utilizează semnul distinctiv invocat în susținerea acestei cereri, se poate exclude, evident, orice risc de confuzie.

107    În schimb, contrar a ceea ce pare să susțină reclamanta, nu este necesar să se examineze în mod separat aspectul dacă publicul relevant va percepe desenul sau modelul industrial comunitar care face obiectul cererii de declarare a nulității ca pe un semn distinctiv (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Curții din 10 aprilie 2008, adidas și adidas Benelux, C‑102/07, Rep., p. I‑2439, punctul 34).

108    În al doilea rând, trebuie menționat că nu este contestat de către părți faptul că produsele la care se referă marca anterioară și cele în care urma să se încorporeze desenul sau modelul industrial contestat, respectiv „instrumentele de scris”, sunt identice. Aceste produse, fiind de consum curent și având, în general, un preț scăzut, interesează toți consumatorii, aspect necontestat, de altfel, de reclamantă. Prin urmare, trimiterea pe care divizia de anulare (punctul 15 din decizia diviziei de anulare) a făcut‑o la „public” trebuie să se interpreteze în sensul că aceasta a considerat, implicit, dar neîndoielnic, că, la aprecierea riscului de confuzie în speță, trebuia să se țină seama de percepția pe care marele public, mai precis, consumatorul mediu, o are asupra mărcii anterioare și a desenului sau modelului industrial contestat [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 30 noiembrie 2004, Geddes/OAPI (NURSERYROOM), T‑173/03, Rec., p. II‑4165, punctul 18]. În decizia atacată, camera de recurs nu a repus în discuție această considerație a diviziei de anulare. Pe de altă parte, întrucât marca anterioară a fost înregistrată în Germania, trebuie luată în considerare percepția consumatorului mediu german.

109    În al treilea rând, în ceea ce privește compararea mărcii anterioare cu desenul sau modelul industrial contestat, divizia de anulare a procedat la o comparare vizuală. Astfel, aceasta a identificat, la punctul 12 din decizia sa, patru elemente ale formei mărcii anterioare care ar caracteriza‑o și a considerat, la punctul 13 din aceeași decizie, că desenul sau modelul industrial contestat ar încorpora un semn care ar prezenta toate aceste elemente caracteristice ale mărcii anterioare, ceea ce ar avea drept consecință faptul că desenul sau modelul industrial este similar cu marca anterioară. Divizia de anulare a considerat totodată că adăugarea altor elemente la desenul sau la modelul industrial contestat, precum „striații” sau „ornamente în relief”, nu împiedica identificarea caracteristicilor amintite ale mărcii anterioare în respectivul desen sau model industrial. Aceste considerații ale diviziei de anulare au fost preluate și aprobate de camera de recurs la punctul 17 din decizia atacată.

110    În această privință, trebuie menționat mai întâi că în mod întemeiat nu au procedat în speță organele OAPI la o comparare fonetică și la o comparare din punct de vedere conceptual a mărcii anterioare cu desenul sau modelul industrial contestat. Astfel, pe de o parte, nici marca anterioară, nici desenul sau modelul industrial contestat nu conțin un element verbal. Ele nu se pretează nici la o descriere verbală simplă și scurtă, care să poată face obiectul unei comparări fonetice. Pe de altă parte, nici marca anterioară, nici desenul sau modelul industrial contestat nu trimit la un oarecare concept specific, astfel încât nu este posibilă nici o comparare din punct de vedere conceptual a acestora.

111    În schimb, în ceea ce privește compararea vizuală a mărcii anterioare cu desenul sau modelul industrial contestat, trebuie să se constate de la bun început că, deși, la punctul 4 din decizia sa, divizia de anulare face aluzie la faptul că intervenienta a invocat alte semne în susținerea cererii sale de declarare a nulității, totuși aceasta nu menționează la punctul respectiv decât marca anterioară, fără a preciza însă dacă este vorba despre o marcă figurativă sau despre o marcă tridimensională. Pe de altă parte, divizia de anulare se referă, la punctele 12 și 13 din decizia sa, la „forma tridimensională” a mărcii amintite.

112    În ceea ce privește camera de recurs, aceasta menționează, la punctul 2 din decizia atacată, numai marca anterioară ca fiind semnul invocat de intervenientă în susținerea cererii sale de nulitate.

113    Or, din certificatul de înregistrare a mărcii anterioare, care se găsește în dosarul procedurii care s‑a aflat pe rolul OAPI, rezultă că această marcă este o marcă figurativă care constă în imaginea reprodusă la punctul 29 de mai sus. În cadrul ședinței și cu privire la acest element, toate părțile au fost de acord că singura marcă luată în considerare de organele OAPI cu prilejul examinării cererii de declarare a nulității în litigiu a fost marca anterioară, care este o marcă figurativă, fapt care a fost consemnat în procesul‑verbal al ședinței.

114    În absența din decizia diviziei de anulare a oricărei alte precizări, trimiterea din cuprinsul aceleași decizii la „forma tridimensională” a mărcii anterioare, trimitere care este la prima vedere paradoxală, fiind vorba despre o marcă figurativă, nu poate să conducă decât la concluzia că, în loc să se întemeieze pe compararea desenului sau modelului industrial contestat cu marca anterioară, divizia de anulare a procedat la o comparare a respectivului desen sau model industrial cu o marcă tridimensională neidentificată în decizia sa.

115    În această privință, trebuie menționat că, astfel cum rezultă din dosarul procedurii care s‑a aflat pe rolul OAPI, intervenienta invocase în susținerea cererii sale de declarare a nulității, în afară de marca anterioară, în special o marcă tridimensională, înregistrată în Germania cu numărul 02911311 și care corespunde imaginii care figurează la punctul 29 de mai sus.

116    Eroarea comisă de divizia de anulare nu a fost nicidecum rectificată de camera de recurs. Astfel cum s‑a menționat deja, aceasta din urmă s‑a limitat, la punctul 17 din decizia atacată, să reia caracteristicile atribuite mărcii anterioare de divizia de anulare, fără să indice că divizia de anulare s‑a referit, din eroare, mai degrabă la o marcă tridimensională decât la marca anterioară și nici că aceleași caracteristici se regăseau în marca anterioară.

117    Rezultă că, din moment ce, în decizia atacată, camera de recurs și‑a întemeiat concluzia privind existența riscului de confuzie între desenul sau modelul industrial contestat și marca anterioară pe o comparare a desenului sau modelului industrial respectiv cu un semn diferit de marca anterioară, aceasta a comis o eroare de drept, iar decizia atacată trebuie anulată.

118    Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentația prezentată în ședință de OAPI. Acesta a susținut că, în speță, compararea desenului sau modelului industrial contestat cu marca anterioară nu poate conduce la un rezultat diferit de cel obținut prin compararea aceluiași desen sau model industrial cu semnul tridimensional a cărui formă o reprezintă imaginea ce constituie marca anterioară.

119    În special, OAPI a menționat, pe de o parte, că certificatele de înregistrare ale mărcilor tridimensionale nu cuprind decât o reprezentare bidimensională a respectivelor mărci și, pe de altă parte, că jurisprudența referitoare la existența sau la lipsa caracterului distinctiv al unei mărci tridimensionale constituite din aspectul produsului desemnat se aplică și în cazul în care marca solicitată este o marcă figurativă constituită din forma produsului respectiv [Hotărârea Curții din 4 octombrie 2007, Henkel/OAPI, C‑144/06 P, Rep., p. I‑8109, punctul 38, și Hotărârea Tribunalului din 21 octombrie 2008, Cassegrain/OAPI (Forma unei genți), T‑73/06, Rep., p. II‑228*, punctul 22].

120    În această privință, este important să se sublinieze că examinarea cauzei de nulitate prevăzute la articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 trebuie să se întemeieze pe percepția pe care publicul relevant o are asupra semnului distinctiv invocat în susținerea acestei cauze de nulitate, precum și pe impresia de ansamblu pe care semnul respectiv o produce asupra acestui public (a se vedea punctul 99 de mai sus).

121    Or, o marcă tridimensională nu este în mod necesar percepută de publicul relevant în același mod ca o marcă figurativă În primul caz, publicul amintit percepe un obiect tangibil, pe care îl poate examina din mai multe unghiuri, în timp ce, în al doilea caz, publicul nu vede decât o imagine.

122    Cu siguranță, nu este exclus ca, în ipoteza existenței unei similitudini între două obiecte tridimensionale, compararea unuia dintre aceste obiecte cu imaginea celuilalt să poată conduce de asemenea la constatarea existenței unei similitudini. Nu este mai puțin adevărat că examinarea cauzei de nulitate prevăzute la articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 implică o comparare a desenului sau modelului industrial comunitar contestat cu semnul distinctiv invocat în susținerea acestei cauze de nulitate.

123    În schimb, o similitudine între desenul sau modelul industrial contestat și semnul invocat în susținerea cererii de declarare a nulității nu poate fi, pur și simplu, prezumată numai din faptul că desenul sau modelul industrial prezintă o similitudine cu un alt semn, chiar dacă acest din urmă semn ar prezenta o similitudine cu semnul invocat în susținerea cererii de declarare a nulității.

124    Argumentația prezentată de OAPI ar conduce, prin urmare, la a solicita Tribunalului să procedeze el însuși, pentru prima dată, la o comparare a desenului sau modelului industrial contestat cu marca anterioară, o astfel de comparare nefiind efectuată nici de divizia de anulare, nici de camera de recurs. Or, nu este de competența Tribunalului să se pronunțe asupra unor aspecte neexaminate pe fond de OAPI [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 1992, Procter & Gamble/OAPI (BABY‑DRY), T‑163/98, Rec., p. II‑2383, punctul 51].

125    Jurisprudența evocată de OAPI nu poate conduce la o concluzie diferită. Deși această jurisprudență precizează criteriile pe baza cărora trebuie apreciat caracterul distinctiv intrinsec, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009], al unui semn figurativ constituit din aspectul produsului desemnat, ea nu repune nicidecum în cauză principiul potrivit căruia caracterul respectiv trebuie apreciat ținând cont de percepția pe care publicul relevant o are asupra semnului în discuție însuși, iar nu a altui semn (a se vedea în acest sens Hotărârea Henkel/OAPI, punctul 119 de mai sus, punctul 35, și Hotărârea Forma unei genți punctul 119 de mai sus, punctele 19 și 35).

126    Concluzia că decizia atacată este viciată de o eroare de drept și trebuie anulată nu este repusă în cauză nici de faptul că reclamanta nu a invocat expres această eroare în cadrul celui de al treilea motiv.

127    Pe de o parte, în argumentația sa referitoare la cel de al doilea motiv, reclamanta a menționat în mod întemeiat că marca anterioară era în realitate o marcă figurativă. Pe de altă parte, în ședință, reclamanta a susținut că, în cadrul examinării riscului de confuzie între desenul sau modelul industrial contestat și marca anterioară, organele OAPI s‑au referit, din eroare, la o marcă diferită de marca anterioară.

128    Pe de altă parte, și în special, trebuie menționat că, din moment ce reclamanta contestă concluzia deciziei atacate, potrivit căreia marca anterioară și desenul sau modelul industrial contestat prezintă o similitudine suficientă pentru a da naștere riscului de confuzie, revine Tribunalului să analizeze toți parametrii comparației mărcii respective cu desenul sau modelul industrial respectiv, comparația amintită constituind temeiul acestei concluzii. În acest cadru, Tribunalul trebuie, înainte de toate, să verifice dacă organele OAPI au procedat într‑adevăr la o comparare a desenului sau modelului industrial contestat cu marca anterioară.

129    Astfel, atunci când este chemat să aprecieze legalitatea unei decizii a unei camere de recurs a OAPI, Tribunalul nu poate fi ținut de o apreciere eronată a situației de fapt efectuată de această cameră, în măsura în care respectiva apreciere face parte din concluziile a căror legalitate este contestată la Tribunal (Hotărârea Curții din 18 decembrie 2008, Éditions Albert René/OAPI, C‑16/06 P, Rep., p. I‑10053, punctul 48).

130    Pe de altă parte, trebuie menționat că, deși nu trebuie să se pronunțe decât cu privire la cererea părților, cărora le revine stabilirea cadrului litigiului, instanța nu poate fi ținută numai de argumentele invocate de părți în susținerea pretențiilor lor, în caz contrar fiind în situația de a fi constrânsă, eventual, să își întemeieze decizia pe considerente juridice eronate (Ordonanța Curții din 27 septembrie 2004, UER/M6 și alții, C‑470/02 P, punctul 69, și Ordonanța Curții din 13 iunie 2006, Mancini/Comisia, C‑172/05 P, Rec., p. I‑77*, punctul 41).

131    În ceea ce privește argumentația intervenientei întemeiată, în primul rând, pe faptul că ar fi titulara unei mărci tridimensionale neînregistrate care prezintă o similitudine cu desenul sau modelul industrial contestat, în al doilea rând, pe articolul 14 alineatul 2 punctul 3 din Markengesetz, în al treilea rând, pe protecția suplimentară care decurge din dispozițiile germane împotriva concurenței neloiale și, în al patrulea rând, pe cauza de nulitate prevăzută la articolul 25 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 6/2002, este suficient să se constate că, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 19 din decizia atacată, este vorba despre aspecte pe care camera de recurs nu a considerat necesar să le examineze pe fond și că, astfel cum s‑a menționat deja, Tribunalul nu poate să le examineze el însuși pentru prima dată.

132    Având în vedere ansamblul considerațiilor precedente, se impune admiterea celui de al treilea motiv și, prin urmare, anularea deciziei atacate.

133    În sfârșit, Tribunalul consideră că interesele reclamantei sunt apărate în mod suficient prin anularea deciziei atacate, fără a fi necesară trimiterea cauzei spre rejudecare diviziei de anulare (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea STREAMSERVE, punctul 42 de mai sus, punctul 72). Nu se impune, așadar, admiterea celui de al doilea capăt de cerere al reclamantei.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

134    Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât OAPI a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei.

135    Întrucât intervenienta a căzut în pretenții în ceea ce privește concluziile sale, aceasta suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a cincea)

declară și hotărăște:

1)      Anulează Decizia Camerei a treia de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 31 ianuarie 2008 (cauza R 1352/2006‑3).

2)      Respinge celelalte capete de cerere.

3)      OAPI suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și cheltuielile de judecată efectuate de Beifa Group Co. Ltd. Schwan-Stabilo Schwanhaüßer GmbH & Co. KG suportă propriile cheltuieli de judecată.

Vilaras Prek Ciucă

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 12 mai 2010.

Semnături

* Limba de procedură: engleza.