HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi)

5 aprilie 2017(1)

„Dumping – Importuri de anumite tipuri de polietilen tereftalat (PET) originare din India, din Taiwan și din Thailanda – Reexaminare efectuată în perspectiva expirării măsurilor – Propunere a Comisiei de reînnoire a măsurilor menționate – Decizie a Consiliului de a încheia procedura de reexaminare fără a institui aceste măsuri – Acțiune în anulare – Articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 – Probabilitatea unei reapariții a unui prejudiciu material – Articolul 21 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1225/2009 – Interesul Uniunii – Erori vădite de apreciere – Obligația de motivare – Acțiune în despăgubire”

În cauza T‑422/13,

Committee of Polyethylene Terephthalate (PET) Manufacturers in Europe (CPME), cu sediul în Bruxelles (Belgia), și ceilalți reclamanți ale căror nume figurează în anexă(2), reprezentați de L. Ruessmann, avocat, și de J. Beck, solicitor,

reclamanți,

susținuți de

Comisia Europeană, reprezentată de J.-F. Brakeland, de A. Demeneix și de M. França, în calitate de agenți,

intervenientă,

împotriva

Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de S. Boelaert și de J.‑P. Hix, în calitate de agenți, asistați de B. O’Connor, solicitor, și de S. Gubel, avocat,

pârât,

susținut de

European Federation of Bottled Waters (EFBW), cu sediul în Bruxelles,

Caiba, SA, cu sediul în Paterna (Spania),

Coca‑Cola Enterprises Belgium (CCEB), cu sediul în Anderlecht (Belgia),

Danone, cu sediul în Paris (Franța),

Nestlé Waters Management & Technology, cu sediul în Issy‑les‑Moulineaux (Franța),

Pepsico International Ltd, cu sediul în Londra (Regatul Unit),

și de

Refresco Gerber BV, cu sediul în Rotterdam (Țările de Jos),

reprezentate de E. McGovern, barrister,

interveniente,

având ca obiect, pe de o parte, o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea în parte a Deciziei de punere în aplicare nr. 2013/226/UE a Consiliului din 21 mai 2013 de respingere a propunerii de regulament de punere în aplicare al Consiliului privind instituirea unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite tipuri de polietilen tereftalat originare din India, Taiwan și Thailanda, ca urmare a unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009, și de încheiere a unei proceduri de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor privind importurile de anumite tipuri de polietilen tereftalat originare din Indonezia și Malaysia, având în vedere că propunerea ar impune o taxă antidumping definitivă la importurile de anumite tipuri de polietilen tereftalat originare din India, Taiwan și Thailanda (JO 2013, L 136, p. 12), în măsura în care aceasta a respins propunerea de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile originare din India, Taiwan și Thailanda și a încheiat procedura de reexaminare privind aceste importuri și, pe de altă parte, o cerere întemeiată pe articolul 268 TFUE având ca obiect repararea prejudiciului pretins suferit de reclamanți,

TRIBUNALUL (Camera întâi),

compus din domnul H. Kanninen, președinte, doamna I. Pelikánová și domnul E. Buttigieg (raportor), judecători,

grefier: doamna C. Heeren, administrator,

având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 28 iunie 2016,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Cadrul juridic

1        Decizia în discuție în cadrul prezentei cauze a fost adoptată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 2009, L 343, p. 51, rectificare în JO 2010, L 7, p. 22, denumit în continuare „regulamentul de bază”), anterior modificării acestuia prin Regulamentul (UE) nr. 37/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2014 de modificare a anumitor regulamente privind politica comercială comună în ceea ce privește procedurile de adoptare a anumitor măsuri (JO 2014, L 18, p. 1) și abrogării sale prin Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (JO 2016, L 176, p. 21).

2        Articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază avea următorul cuprins:

„O măsură antidumping expiră la cinci ani de la instituirea ei sau la cinci ani de la data încheierii reexaminării celei mai recente care a avut ca obiect atât dumpingul, cât și prejudiciul, cu excepția cazului în care reexaminarea a stabilit că expirarea măsurii ar favoriza continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului. O reexaminare a măsurilor care urmează să expire are loc fie la inițiativa Comisiei [Europene], fie pe baza cererii prezentate de către producătorii [Uniunii] sau în numele lor și măsura rămâne în vigoare până la stabilirea rezultatelor reexaminării.

Se inițiază o reexaminare a măsurilor care urmează să expire atunci când cererea conține suficiente elemente de probă că expirarea măsurilor ar favoriza probabil continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului. Această probabilitate poate fi indicată, de exemplu, de dovada continuării dumpingului și a prejudiciului sau de dovada că eliminarea prejudiciului se datorează în totalitate sau parțial existenței măsurilor sau de dovada că situația exportatorilor sau condițiile pieței sunt de asemenea natură încât implică probabilitatea unor noi practici de dumping care produc prejudicii.

În cadrul anchetelor efectuate în temeiul prezentului alineat, exportatorii, importatorii, reprezentanții țărilor exportatoare și producătorii din [Uniune] au posibilitatea de a dezvolta, de a respinge sau de a comenta tezele expuse în cererea de reexaminare, iar concluziile țin seama de toate elementele de probă pertinente și documentate prezentate corespunzător pentru a stabili dacă expirarea măsurilor ar fi sau nu de natură să favorizeze continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului.

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene se publică un aviz de expirare iminentă, la o dată adecvată, în decursul ultimului an din perioada de aplicare a măsurilor în sensul prezentului alineat. Ulterior, producătorii din [Uniune] sunt abilitați să prezinte o cerere de reexaminare în conformitate cu al doilea paragraf, cel târziu cu trei luni înaintea încheierii perioadei de cinci ani. Trebuie, de asemenea, publicat un aviz în care se anunță expirarea efectivă a măsurilor în temeiul prezentului alineat.”

3        Potrivit articolului 11 alineatul (5) din regulamentul de bază, „[d]ispozițiile pertinente din prezentul regulament referitoare la procedurile și la desfășurarea anchetelor, cu excepția celor care privesc termenele, se aplică oricărei reexaminări efectuate în temeiul alineatelor (2), (3) și (4)”.

4        Articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază prevedea următoarele:

„În cazul în care din constatarea definitivă a faptelor reiese că există dumping și prejudiciu care rezultă din acesta și că interesul [Uniunii] necesită o acțiune în conformitate cu articolul 21, Consiliul impune o taxă antidumping definitivă, hotărând cu privire la propunerea Comisiei, prezentată după consultarea comitetului consultativ. Propunerea este adoptată de Consiliu, cu excepția cazului în care hotărăște cu majoritate simplă să o respingă, în termen de o lună de la prezentarea acesteia de către Comisie […]”

5        În conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din regulamentul de bază, „[c]onsultările prevăzute de prezentul regulament se desfășoară în cadrul unui comitet consultativ compus din reprezentanți ai fiecărui stat membru și prezidat de un reprezentant al Comisiei”.

6        Articolul 20 alineatul (4) din regulamentul de bază avea următorul cuprins:

„Informarea finală trebuie făcută în scris. Ținând seama de necesitatea de a proteja confidențialitatea informațiilor, ea trebuie transmisă cât mai repede posibil, în mod normal în termen de cel mult o lună înaintea deciziei definitive sau de transmiterea de către Comisie a unei propuneri de decizie definitivă, în conformitate cu articolul 9. În cazul în care Comisia nu este în măsură să comunice în acest termen anumite fapte sau considerațiile, comunicarea trebuie făcută cât mai repede posibil. Informarea nu este un obstacol pentru orice decizie ulterioară care poate fi luată de Comisie sau de Consiliu și, în cazul în care această decizie se bazează pe fapte și considerații diferite, acestea din urmă trebuie comunicate cât mai curând posibil.”

7        Potrivit articolului 20 alineatul (5) din regulamentul de bază, „[o]bservațiile făcute după informarea finală nu pot fi luate în considerare decât în cazul în care sunt primite într‑un termen pe care Comisia îl stabilește în fiecare caz, ținând seama în mod corespunzător de urgența cazului, dar care nu poate fi mai mic de zece zile”.

8        Articolul 21 alineatul (1) din regulamentul de bază prevedea următoarele:

„Pentru a se determina dacă este în interesul [Uniunii] să fie luate măsuri, este necesar să se ia în considerare toate interesele aflate în joc în ansamblul lor, inclusiv cele ale industriei comunitare, ale utilizatorilor și consumatorilor ei, și o astfel de apreciere nu poate interveni decât în cazul în care toate părțile au avut posibilitatea să își facă cunoscut punctul de vedere în conformitate cu alineatul (2). În cadrul acestei examinări, se acordă o atenție deosebită necesității eliminării efectelor de denaturare ale unui dumping care aduce prejudicii și a reinstaurării unei concurențe reale. Este permis să nu se aplice măsuri stabilite pe baza dumpingului și a prejudiciului constatate atunci când autoritățile, ținând seama de toate informațiile furnizate, pot concluziona în mod clar că nu este în interesul Comunității să se aplice astfel de măsuri. ”

 Istoricul cauzei

9        Prezenta cauză privește o procedură de reexaminare angajată în temeiul articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, ca urmare a expirării taxelor antidumping care fuseseră impuse de Consiliul Uniunii Europene, începând cu anul 2000, importurilor anumitor tipuri de polietilen tereftalat (PET) provenind, printre altele, din India, din Taiwan și din Thailanda (denumite în continuare „taxele antidumping în cauză”).

10      Consiliul impusese de asemenea, începând cu anul 2000, taxe antidumping pentru importurile anumitor tipuri de PET din Indonezia și din Malaysia, precum și taxe compensatorii pentru importurile anumitor tipuri de PET provenind, printre altele, din India (denumite în continuare „taxele compensatorii în cauză”).

11      La 25 noiembrie 2011, în urma publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a două anunțuri de expirare a tuturor taxelor antidumping menționate la punctele 9 și 10 de mai sus (JO 2011, C 122, p. 10) și a taxelor compensatorii în cauză (JO 2011, C 116, p. 10), Comisia Europeană a fost sesizată de industria producătoare de PET din Uniunea Europeană cu două cereri de inițiere a unei reexaminări în perspectiva expirării taxelor antidumping și a taxelor compensatorii în temeiul articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, respectiv al articolului 18 din regulamentul (CE) nr. 597/2009 al Consiliului din 11 iunie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 2009, L 188, p. 93).

12      Întrucât a stabilit, după consultarea comitetului consultativ prevăzut la articolul 15 din regulamentul de bază, că existau elemente de probă suficiente pentru inițierea reexaminărilor în perspectiva expirării măsurilor, Comisia a anunțat, la 24 februarie 2012, inițierea acestor reexaminări (JO 2012, C 55, p. 4, și JO 2012, C 55, p. 14).

13      În urma anchetelor efectuate, Comisia a propus să nu fie reînnoite taxele antidumping privind importurile de PET din Indonezia și din Malaysia. În schimb, Comisia a propus reînnoirea, pentru o perioadă de cinci ani, a taxelor antidumping și compensatorii în cauză. În ceea ce privește, mai precis, taxele antidumping în cauză, Comisia a considerat că, în cazul expirării acestora din urmă, exista o probabilitate de continuare a dumpingului și de recurență a prejudiciului pentru industria Uniunii și că prorogarea respectivelor taxe nu era contrară intereselor Uniunii.

14      La 3 aprilie 2013, Comisia a sesizat comitetul consultativ cu aceste propuneri. La data respectivă, treisprezece reprezentanți ai statelor membre în cadrul acestui comitet s‑au opus propunerii de menținere a taxelor antidumping în cauză. Această propunere era, așadar, susținută de o majoritate simplă a reprezentanților statelor membre.

15      Pe acest temei, la 23 aprilie 2013, Comisia a prezentat Consiliului un proiect de regulament antidumping (denumit în continuare „propunerea Comisiei”) și un proiect de regulament antisubvenție care menținea taxele antidumping și compensatorii în cauză o perioadă suplimentară de cinci ani.

16      La 21 mai 2013, urmând propunerea Comisiei, Consiliul a reînnoit taxele compensatorii în cauză prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 461/2013 de instituire a unei taxe compensatorii definitive la importurile de anumite tipuri de polietilen tereftalat (PET) originare din India, în urma reexaminării efectuate în perspectiva expirării măsurilor în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 597/2009 (JO 2013, L 137, p. 1). Astfel, acesta a constatat că, în ciuda tendințelor aparent pozitive și a eforturilor de restructurare semnificative, situația industriei din Uniune „[era] încă fragilă” [considerentul (186)]. Consiliul a subliniat, de asemenea, că, având în vedere creșterea substanțială a importurilor subvenționate din India, care ar fi de natură să subcoteze prețurile de vânzare ale Uniunii, în cazul în care s‑ar permite ca măsurile să expire, ar fi foarte probabil ca situația să se deterioreze și ca prejudiciul material să reapară [considerentul (211)]. În sfârșit, Consiliul a considerat că taxele compensatorii în cauză nu au un „efect disproporționat” asupra utilizatorilor PET în Uniune [considerentul (264)]. Pe acest temei, Consiliul a estimat că „nu se [putea] concluziona în mod clar că menținerea [respectivelor] [taxe] compensatorii ar fi [fost] contrară intereselor Uniunii” [considerentul (265)].

17      În schimb, la aceeași dată, Consiliul a adoptat Decizia 2013/226/UE de respingere a propunerii de regulament de punere în aplicare al Consiliului privind instituirea unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite tipuri de PET originare din India, Taiwan și Thailanda, ca urmare a unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1225/2009, și de încheiere a unei proceduri de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor privind importurile de anumite tipuri de PET originare din Indonezia și Malaysia, având în vedere că propunerea ar impune o taxă antidumping definitivă la importurile de anumite tipuri de PET originare din India, Taiwan și Thailanda (JO 2013, L 136, p. 12, denumită în continuare „decizia atacată”).

18      În decizia atacată, Consiliul a decis să nu reînnoiască taxele antidumping în cauză, contrar celor propuse de Comisie (articolul 1). Astfel, acesta a estimat că „nu s‑a dovedit” probabilitatea reapariției prejudiciului în cazul expirării măsurilor antidumping [considerentul (5)] și că această reapariție era „puțin probabil[ă]” [considerentul (17)]. Consiliul a considerat, de asemenea, că, în mod clar, nu era în interesul Uniunii să reînnoiască măsurile în cauză, deoarece costurile pentru importatori, pentru utilizatori și pentru consumatori erau disproporționate față de beneficiile aduse industriei Uniunii [considerentele (18)-(23)]. Pe acest temei, Consiliul a încheiat procedura de reexaminare referitoare la taxele antidumping în cauză fără a reînnoi aceste taxe (articolul 2).

19      În ceea ce privește taxele antidumping pentru importurile de PET din Indonezia și din Malaysia (a se vedea punctul 10 de mai sus), Consiliul a urmat, cu toate acestea, în decizia atacată, propunerea Comisiei de a nu reînnoi aceste taxe. În această privință, el a estimat, precum Comisia, că nu există probabilitatea ca producătorii‑exportatori indonezieni sau malaysieni să reînceapă să exporte cantități prejudiciabile la prețuri de dumping către piața Uniunii, pe termen scurt sau mediu, în cazul în care măsurile ar fi abrogate [considerentul (4)]. Pe acest temei, Consiliul a încheiat, de asemenea, procedura de reexaminare referitoare la taxele antidumping aplicabile importurilor din aceste țări (articolul 2).

 Procedura și concluziile părților

20      Committee of Polyethylene Terephthalate (PET) Manufacturers in Europe (CPME) este o asociație de producători de PET din Uniune. Cepsa Química, SA, Equipolymers Srl, Indorama Ventures Poland sp. z o.o., Lotte Chemical UK Ltd, M & G Polimeri Italia SpA, Novapet, SA, Ottana Polimeri Srl, UAB Indorama Polymers Europe, UAB Neo Group și UAB Orion Global pet sunt producători de PET din Uniune.

21      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 14 august 2013, reclamantele, și anume ansamblul entităților menționate la punctul 20 de mai sus, au solicitat, în esență, în temeiul articolului 263 TFUE, anularea în parte a deciziei atacate și, în temeiul articolului 268 TFUE, repararea prejudiciului pe care l‑ar fi suferit ca urmare a adoptării nelegale a acesteia din urmă.

22      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 17 octombrie 2013, Comisia a formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor reclamantelor având ca obiect anularea în parte a deciziei atacate. Prin Ordonanța din 27 noiembrie 2013, președintele Camerei a întâi a Tribunalului a admis această intervenție.

23      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 20 decembrie 2013, anumiți utilizatori de PET din Uniune, și anume Caiba, SA, Coca‑Cola Enterprises Belgium (CCEB), Danone, Nestlé Waters Management & Technology, Pepsico International Ltd și Refresco Gerber BV, precum și asociația care reprezintă această industrie, și anume European Federation of Bottled Waters (EFBW) (denumite în continuare, împreună, „intervenientele private”), au solicitat să intervină în susținerea concluziilor Consiliului.

24      La 20 februarie 2014, reclamantele au ridicat obiecții referitoare la această cerere de intervenție. Pe de altă parte, în aplicarea articolului 116 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991, reclamantele au solicitat ca, în ipoteza în care se admite cererea de intervenție a intervenientelor private, toate argumentele și anexele conținute în memoriile referitoare la cererea lor de despăgubiri să fie excluse de la comunicarea către aceste părți, în virtutea caracterului lor confidențial. În vederea acestei comunicări, reclamantele au prezentat o versiune neconfidențială a memoriilor și a anexelor în discuție.

25      Prin Ordonanța din 8 iulie 2014, Camera întâi a Tribunalului a admis cererea de intervenție a intervenientelor private doar în măsura în care acestea susțineau concluziile Consiliului având ca obiect respingerea cererii de anulare a reclamantelor, iar nu în ceea ce privește concluziile având ca obiect respingerea cererii lor de despăgubiri. Comunicarea actelor de procedură către intervenientele private a fost limitată la versiunea neconfidențială prezentată de reclamante. Intervenientele private nu au invocat obiecțiuni referitoare la cererea de tratament confidențial.

26      La propunerea judecătorului raportor, Tribunalul (Camera întâi) a decis deschiderea fazei orale a procedurii și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, a adresat părților întrebări scrise. Părțile au răspuns la aceste întrebări în termenele stabilite. În special, Tribunalul a solicitat părților să adopte o poziție cu privire la aspectul dacă decizia atacată îndeplinea obligațiile care reveneau Consiliului în temeiul articolului 296 TFUE.

27      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 28 iunie 2016.

28      În ședință, reclamantele au arătat că ar dori să își actualizeze cererea de daune interese introdusă în temeiul articolului 268 TFUE. În urma acestei cereri, Tribunalul a invitat reclamantele să depună respectiva actualizare. Consiliul a prezentat în termenul stabilit observații cu privire la actualizarea menționată.

29      Faza orală a procedurii a fost declarată terminată la 18 noiembrie 2016.

30      Reclamantele solicită Tribunalului:

–        declararea acțiunii ca admisibilă și fondată;

–        anularea deciziei atacate, în măsura în care aceasta nu a reînnoit taxele antidumping în cauză;

–        obligarea Consiliului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciile suferite;

–        obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată;

–        obligarea intervenientelor private la plata cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu intervenția lor.

31      Consiliul solicită Tribunalului:

–        respingerea cererii de anulare ca nefondată;

–        respingerea cererii de despăgubire ca nefondată;

–        obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

32      Comisia solicită Tribunalului:

–        declararea cererii de anulare ca admisibilă și fondată;

–        obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

33      Intervenientele private solicită Tribunalului:

–        respingerea cererii în anulare;

–        obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

1.     Cu privire la cererea de anulare

34      Reclamantele invocă trei motive în susținerea cererii lor de anulare. Primul și al treilea motiv denunță faptul că Consiliul nu le‑a divulgat faptele și considerațiile care au dus la adoptarea deciziei atacate, nici nu le‑a acordat un termen pentru a prezenta observații cu privire la acestea din urmă. O astfel de omisiune ar constitui, în opinia lor, o încălcare a articolului 20 alineatele (4) și (5) din regulamentul de bază și a dreptului la apărare al reclamantelor (primul motiv), precum și a principiilor diligenței și bunei administrări (al treilea motiv). În cadrul celui de al doilea motiv, reclamantele denunță o eroare vădită de apreciere și încălcarea articolului 11 alineatul (2) și a articolului 21 alineatul (1) din regulamentul de bază.

35      Tribunalul va examina mai întâi al doilea motiv invocat de reclamante.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe încălcarea articolului 11 alineatul (2) și a articolului 21 alineatul (1) din regulamentul de bază

36      Reclamantele, susținute de Comisie, arată că concluziile Consiliului, în considerentele (17) și (23) ale deciziei atacate, potrivit cărora, pe de o parte, era puțin probabil să reapară prejudicii materiale în cazul în care se permitea expirarea măsurilor și, pe de altă parte, că în mod clar nu era în interesul Uniunii să reînnoiască măsurile în cauză, constituie o eroare vădită de apreciere și încalcă articolul 11 alineatul (2), respectiv articolul 21 alineatul (1) din regulamentul de bază.

37      Astfel, aceste concluzii s‑ar întemeia pe considerații care ar reflecta o alegere parțială și deformată a faptelor stabilite cu ocazia anchetei Comisiei, precum și pe alte afirmații nefondate, chiar vădit eronate. Anumite afirmații ar fi, pe de altă parte, nesusținute și incoerente. Decizia atacată ar fi ajuns la concluzii care ar fi contrare celor ale Comisiei, precum și concluziilor Consiliului însuși în Regulamentul de punere în aplicare nr. 461/2013.

38      Consiliul, susținut de intervenientele private, respinge argumentele reclamantelor și ale Comisiei susținând că, în temeiul competențelor sale discreționare ample, putea acorda prioritate unui element mai degrabă decât altuia și chiar să considere că un element nu era pertinent. Întrucât analiza prospectivă în cadrul unei reexaminări este de natură complexă, atât Comisia, cât și el însuși puteau, în deplină legitimitate, să ajungă la concluzii diferite fără ca unul dintre ei să săvârșească o eroare vădită de apreciere. În ceea ce privește pretinsa contradicție dintre decizia atacată și Regulamentul de punere în aplicare nr. 461/2013, Consiliul subliniază că era vorba despre proceduri diferite care puteau conduce la o apreciere diferită a faptelor. În sfârșit, concluziile acestuia, în considerentele (17) și (23) ale deciziei atacate, nu ar fi viciate de o eroare vădită.

39      Înainte de a examina mai în detaliu argumentele părților cu privire la încălcările articolului 11 alineatul (2) și ale articolului 21 alineatul (1) din regulamentul de bază, trebuie să se determine, în răspuns la anumite argumente ale părților, natura examinării pe care Consiliul era chemat să o efectueze în temeiul articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază și întinderea controlului efectuat de Tribunal cu privire la decizia atacată.

 Cu privire la analiza care trebuie efectuată de Consiliu în temeiul articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază și cu privire la întinderea controlului efectuat de Tribunal în ceea ce privește decizia atacată

40      Intervenientele private subliniază că, în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) primul paragraf din regulamentul de bază, măsurile expiră în principiu la expirarea termenului prevăzut, „cu excepția cazului în care [s‑a] stabilit” că eliminarea lor ar favoriza continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului. Astfel, în opinia lor, pentru ca măsurile să expire, nu trebuie să se demonstreze în mod pozitiv că continuarea sau reapariția unui dumping care aduce prejudicii este puțin probabilă sau improbabilă, ci este suficient să se constate că nu a fost demonstrat contrariul, ceea ce este mai puțin dificil.

41      Intervenientele private recunosc că, în decizia atacată, Consiliul își prezintă câteodată concluziile „în mod mai ferm”, afirmând că era „puțin probabil” ca expirarea măsurilor să conducă la reapariția unui prejudiciu important. Cu toate acestea, în opinia lor, aceste afirmații nu modifică natura examinării care trebuie efectuată. În aceste condiții, ele solicită Tribunalului să ia în considerare natura acestei examinări atunci când va analiza motivele reclamantelor referitoare la aplicarea de către Consiliu a articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază.

42      Intervenientele private subliniază, de asemenea, că Consiliul a efectuat o examinare adecvată, în decizia atacată, atunci când a afirmat, în primul rând, că „nu s‑a dovedit că abrogarea măsurilor antidumping împotriva Indiei, Taiwanului și Thailandei ar conduce cu probabilitate la continuarea sau reluarea unui dumping care aduce prejudicii” [considerentul (5)], în al doilea rând, că „nu s‑a demonstrat probabilitatea reluării dumpingului care aduce prejudicii la importurile din [India, din Taiwan și din Thailanda]” [considerentul (12)] și, în al treilea rând, că „nu s‑au furnizat dovezi convingătoare cu privire la o serie de factori care [păreau] relevanți pentru orice evaluare menită a stabili dacă eliminarea taxelor ar conduce la o reluare a practicilor de dumping care aduc prejudicii” [considerentul (15)].

43      În răspuns la o întrebare scrisă a Tribunalului, Consiliul a precizat că, atunci când adopta o decizie în temeiul articolului 9 alineatul (4) din regulamentul de bază, în urma unei proceduri de reexaminare în aplicarea articolului 11 alineatul (2) din regulamentul menționat, trebuia să analizeze „dacă s‑a demonstrat” că, pe baza faptelor constatate în trecut, era probabil ca dumpingul care produce prejudicii să continue sau să reapară în viitor. Or, în speță, Consiliul arată că a estimat că faptele, astfel cum au fost stabilite de Comisie, nu ar demonstra probabilitatea continuării sau a reapariției unui dumping care produce prejudicii.

44      În ședință, Consiliul a adăugat că trebuia doar să respingă sau să accepte propunerea Comisiei și să își justifice decizia. El a recunoscut, de asemenea, că, în decizia atacată, a depășit analiza impusă prin articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază prin faptul că a concluzionat uneori în mod pozitiv în sensul improbabilității reapariției prejudiciului. Cu toate acestea, Consiliul a observat că elementele de fapt pe care le constatase în decizia atacată, în sprijinul acestei concluzii, stabileau în mod necesar că probabilitatea unui prejudiciu nu fusese demonstrată de Comisie.

45      În răspuns la o întrebare scrisă a Tribunalului, Comisia a precizat că, în principiu, instituțiile Uniunii terminau procedura de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor fără a menține măsurile existente în cazul în care considerau că nu existau elemente de probă suficiente pentru a dovedi probabilitatea continuării sau a reapariției dumpingului și a prejudiciului. Cu toate acestea, Comisia a observat că articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază nu împiedica instituțiile Uniunii să aplice, precum în speță, o metodă mai exigentă, bazându‑se pe constatarea explicită că, din punct de vedere material, abrogarea măsurilor existente nu era susceptibilă să determine reapariția dumpingului și a prejudiciului. În opinia ei, dacă aceasta ar fi situația, instanțele Uniunii ar fi îndreptățite să verifice dacă faptele susțineau această concluzie. Comisia a făcut referire, în această privință, la Hotărârea din 7 aprilie 2016, ArcelorMittal Tubular Products Ostrava și alții/Hubei Xinyegang Steel (C‑186/14 P și C‑193/14 P, EU:C:2016:209, punctele 74 și 75).

46      Întrebate în cadrul ședinței cu privire la acest aspect, reclamantele s‑au raliat argumentelor Comisiei.

47      În această privință, trebuie observat că, în decizia atacată, Consiliul nu numai că nu a respins, în parte, propunerea Comisiei (articolul 1), ci a încheiat el însuși procedura de reexaminare angajată de aceasta din urmă (articolul 2). În aceste condiții, Consiliul avea obligația de a respecta condițiile impuse de regulamentul de bază pentru o astfel de încheiere.

48      Conform articolului 11 alineatul (2) primul paragraf din regulamentul de bază, o măsură antidumping definitivă expiră la cinci ani de la instituirea ei sau la cinci ani de la data încheierii reexaminării celei mai recente care a avut ca obiect atât dumpingul, cât și prejudiciul, „cu excepția cazului în care reexaminarea a stabilit că expirarea măsurii ar favoriza continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului”.

49      Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că simpla posibilitate de continuare sau de reapariție a prejudiciului nu este suficientă pentru a justifica menținerea unei măsuri, aceasta din urmă fiind condiționată de dovedirea probabilității continuării sau a reapariției prejudiciului (Hotărârea din 20 iunie 2001, Euroalliages/Comisia, T‑188/99, EU:T:2001:166, punctul 42). Pe de altă parte, este necesară constatarea pozitivă, pe baza unei anchete, de către autoritățile competente a acestei probabilități (Hotărârea din 20 iunie 2001, Euroalliages/Comisia, T‑188/99, EU:T:2001:166, punctul 57).

50      Rezultă de aici că, prin efectul articolului 11 alineatul (2) primul paragraf din regulamentul de bază, măsurile expiră cu excepția cazului în care s‑a demonstrat că această expirare ar favoriza continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului. În conformitate cu această dispoziție, pentru a nu menține o măsură antidumping definitivă, instituțiile Uniunii nu sunt, așadar, obligate să demonstreze că continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului este improbabilă, ci pot să se limiteze să constate că o astfel de probabilitate nu a fost demonstrată.

51      Textul articolului 11 alineatul (2) primul paragraf din regulamentul de bază diferă de cel al articolului 6 alineatul (1) din regulamentul respectiv, examinat în Hotărârea din 7 aprilie 2016, ArcelorMittal Tubular Products Ostrava și alții/Hubei Xinyegang Steel (C‑186/14 P și C‑193/14 P, EU:C:2016:209), citat de Comisie. Astfel, în această cauză, Consiliul utilizase posibilitatea excepțională, prevăzută de articolul 6 alineatul (1) din regulamentul de bază, de a lua în considerare nu doar datele aferente perioadei de anchetă, ci și, în anumite împrejurări, date ulterioare acestei perioade de anchetă. În aceste condiții, Curtea a statuat că utilizarea acestora din urmă nu putea fi sustrasă controlului instanței Uniunii. Or, articolul 11 alineatul (2) primul paragraf din regulamentul de bază prevede un singur tip de examinare pentru a determina necesitatea menținerii măsurilor, care urmărește să stabilească dacă probabilitatea de continuare sau de reapariție a dumpingului și a prejudiciului a fost demonstrată.

52      În speță, Consiliul a concluzionat în decizia atacată, în același timp, că „nu s‑a demonstrat” că expirarea taxelor antidumping în cauză ar determina reapariția unui prejudiciu important [considerentul (5)] și că o astfel de reapariție „[era] puțin probabil[ă]” [considerentul (17)]. Consiliul și‑a întemeiat aceste două concluzii pe aceleași motive, prevăzute în considerentele (8)-(17) ale deciziei atacate.

53      După cum subliniază Consiliul, este necesar să se examineze, în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, dacă considerațiile pe care s‑a întemeiat acesta în decizia atacată permit să se concluzioneze, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, că nu s‑a demonstrat în speță că expirarea taxelor antidumping în cauză ar favoriza reapariția unui prejudiciu.

54      În această privință, trebuie amintit că, în domeniul politicii comerciale comune și în special în domeniul măsurilor de protecție comercială, instituțiile comunitare dispun de o putere largă de apreciere datorită complexității situațiilor economice, politice și juridice pe care acestea trebuie să le analizeze (Hotărârea din 27 septembrie 2007, Ikea Wholesale, C‑351/04, EU:C:2007:547, punctul 40, și Hotărârea din 11 februarie 2010, Hoesch Metals and Alloys, C‑373/08, EU:C:2010:68, punctul 61).

55      În acest context, trebuie observat că examinarea probabilității unei continuări sau a unei reapariții a dumpingului și a prejudiciului presupune evaluarea unor aspecte economice complexe, iar controlul jurisdicțional al acestei aprecieri trebuie să se limiteze, în consecință, la verificarea respectării normelor de procedură, a exactității materiale a faptelor reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a inexistenței oricăror erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a inexistenței oricărui abuz de putere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 iunie 2001, Euroalliages/Comisia, T‑188/99, EU:T:2001:166, punctele 45 și 46, și Hotărârea din 8 mai 2012, Dow Chemical/Consiliul, T‑158/10, EU:T:2012:218, punctul 21).

56      Curtea a statuat de asemenea că controlul realizat de Tribunal referitor la elementele de probă pe care instituțiile Uniunii își întemeiau constatările nu constituia o nouă apreciere a faptelor care să o înlocuiască pe aceea a instituțiilor. Acest control nu afectează puterea largă de apreciere a acestor instituții în domeniul politicii comerciale, ci se limitează să arate dacă aceste elemente sunt de natură să susțină concluziile la care au ajuns instituțiile (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 februarie 2012, Consiliul și Comisia/Interpipe Niko Tube și Interpipe NTRP, C‑191/09 P și C‑200/09 P, EU:C:2012:78, punctul 68).

57      În sfârșit, Curtea a precizat că este de competența instanței Uniunii nu numai să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența acestora, ci și să controleze dacă aceste elemente constituiau ansamblul datelor pertinente care trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă acestea erau de natură să fundamenteze concluziile instituțiilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 aprilie 2016, ArcelorMittal Tubular Products Ostrava și alții/Hubei Xinyegang Steel, C‑186/14 P și C‑193/14 P, EU:C:2016:209, punctul 36).

58      În lumina acestor principii, trebuie să se examineze în speță analiza Consiliului în decizia atacată privind aplicarea articolului 11 alineatul (2) și a articolului 21 alineatul (1) din regulamentul de bază.

 Cu privire la examinarea probabilității reapariției unui prejudiciu în sensul articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază

59      Menținerea unei măsuri în cadrul unei proceduri de reexaminare ca urmare a expirării sale depinde de rezultatul unei aprecieri a consecințelor expirării sale, așadar, de o prognoză întemeiată pe ipoteze privind evoluțiile viitoare ale situației pieței relevante (Hotărârea din 20 iunie 2001, Euroalliages/Comisia, T‑188/99, EU:T:2001:166, punctul 42).

60      În speță, Consiliul a constatat mai întâi, în considerentul (7) al deciziei atacate, că, „în prezent, industria Uniunii nu [suferea] prejudicii materiale”.

61      În ceea ce privește reapariția unui prejudiciu material în cazul expirării măsurilor antidumping, Consiliul a considerat, în considerentele (5) și (17) ale deciziei atacate, că aceasta nu fusese demonstrată și chiar că era puțin probabilă.

62      Consiliul și‑a întemeiat, în esență, această concluzie pe cele șapte constatări care urmează.

63      În primul rând, Consiliul a subliniat existența unor indicatori economici pozitivi [considerentele (8) și (9)], printre altele, creșterea prețurilor [considerentul (8)], în special a prețurilor la import [considerentele (9) in fine, (10) și (12)]. Potrivit Consiliului, „[t]endințele arată că evoluțiile pieței nu [puteau] fi considerate temporare” [considerentul (8) in fine].

64      În al doilea rând,Consiliul a subliniat că importurile din țările vizate nu fuseseră semnificative în decursul ultimilor ani [considerentul (10)] și că cotele de piață ale importurilor din Taiwan și din Thailanda erau „aproape de zero”, aspect care implica faptul că „[era] probabil ca justificarea acuzelor legate de dumping să facă obiectul unei marje de eroare largi” [considerentul (11)].

65      În al treilea rând, Consiliul a observat că, potrivit „datelor prezentate”, în termeni de cote de piață, măsurile fuseseră mai mult în beneficiul producătorilor din țările terțe decât al industriei Uniunii [considerentul (10) in fine].

66      În al patrulea rând, Consiliul a subliniat lipsa unei subcotări a prețurilor importurilor din India, din Taiwan și din Thailanda în perioada examinată [considerentul (12)].

67      În al cincilea rând, Consiliul a observat că, deși s‑ar putea manifesta o creștere a importurilor ulterior expirării măsurilor, această creștere nu ar fi semnificativă [considerentul (14) in fine]. Astfel, Consiliul „nu [era] convins” că „o oarecare supracapacitate” în India, în Taiwan și în Thailanda ar fi redirijată către Uniune [considerentul (13)]. Cererea ar fi în creștere pe majoritatea piețelor majore la nivel mondial [considerentele (6)-(13)]. Prețurile practicate în Uniune ar avea tendința să se normalizeze (în scădere) comparativ cu cele practicate în alte țări [considerentul (14)]. Anumite informații sau elemente probante care păreau pertinente pentru această analiză nu ar fi fost prezentate [considerentele (14) și (15)].

68      În al șaselea rând, Consiliul a estimat că menținerea taxelor compensatorii în cauză și a măsurilor antidumping împotriva Chinei și a altor țări ar urma să ofere în continuare o anumită protecție pentru industria Uniunii [considerentul (16)].

69      În al șaptelea rând, potrivit Consiliului, „[d]e asemenea, configurația schimburilor comerciale din trecut pe această piață [sugera] că orice creștere a exporturilor din India, Thailanda și Taiwan ar putea înlocui parțial sau integral importurile din țări terțe mai degrabă decât producția din Uniune” [considerentul (16) in fine].

70      După cum s‑a arătat la punctul 53 de mai sus, trebuie să se examineze, pe baza argumentelor părților, dacă aceste constatări permiteau Consiliului să considere, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, că nu se demonstrase că expirarea taxelor antidumping în cauză ar urma să favorizeze reapariția unui prejudiciu.

71      Întrucât nemotivarea sau motivarea insuficientă țin de încălcarea normelor fundamentale de procedură în sensul articolului 263 TFUE și pot sau chiar trebuie să fie invocate din oficiu de instanța Uniunii, după ascultarea părților (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 decembrie 2009, Comisia/Irlanda și alții, C‑89/08 P, EU:C:2009:742, punctele 54 și 57), trebuie să se examineze, de asemenea, dacă Consiliul a respectat obligațiile care îi reveneau în temeiul articolului 296 TFUE. În această privință, trebuie observat că părțile au adoptat o poziție cu privire la respectarea de către Consiliu a obligației care îi revenea de a motiva decizia atacată, la solicitarea Tribunalului în cadrul măsurilor de organizare a procedurii care au fost dispuse (a se vedea punctul 26 de mai sus).

–       Cu privire la existența unor indicatori economici pozitivi, în special creșterea prețurilor PET

72      Din considerentul (8) al deciziei atacate reiese că „Consiliul a examinat dacă există probabilitatea unei reapariții a prejudiciului material în cazul în care s‑ar permite expirarea măsurilor” și că „Consiliul a evaluat că nu ar exista această probabilitate”. În opinia Consiliului, „[p]roductivitatea a crescut în perioada vizată de reexaminarea în perspectiva expirării”. Pe de altă parte, „[i]ndustria Uniunii [deținea] în mod constant peste 70 % din piața Uniunii, iar cifrele referitoare la prețuri, rentabilitate, randamentul investițiilor și fluxul de lichidități [erau] în curs de a se ameliora semnificativ” și „[t]endințele arată că evoluțiile pieței nu [puteau] fi considerate temporare”.

73      În ceea ce privește în special prețurile la import, Consiliul a adăugat că acestea din urmă „au crescut semnificativ pe parcursul ultimilor ani și, astfel, presiunea asupra prețurilor [era] în scădere” [considerentul (9)]. Consiliul a precizat că prețurile importurilor din India, din Taiwan și din Thailanda „[erau] similare cu cele practicate la vânzările în interiorul Uniunii și la alte importuri” [considerentul (10)]. Pe de altă parte, Consiliul a arătat că, „[a]tunci când au existat importuri, prețurile la import au crescut vertiginos” și că „[p]rețurile produselor indiene au crescut cu 29 %, prețurile produselor taiwaneze au crescut cu 27 %, iar prețurile produselor thailandeze au crescut cu 32 % pe parcursul perioadei examinate” [considerentul (12)].

74      Reclamantele, susținute de Comisie, arată că Consiliul a făcut o trimitere selectivă la evoluțiile pozitive ale anumitor indicatori economici ai industriei din Uniune, dar a ignorat evoluțiile negative și durata limitată a evoluțiilor pozitive pe care le stabilise el însuși în Regulamentul de punere în aplicare nr. 461/2013. Această contradicție revelează, potrivit Comisiei, existența unei erori vădite a Consiliului, care nu a furnizat o explicație clară și neechivocă cu privire la acest punct esențial.

75      În ceea ce privește afirmațiile, în considerentele (9), (10) și (12) ale deciziei atacate, privind creșterea prețurilor importurilor în perioada anchetei de reexaminare, acestea nu reflectă, în opinia reclamantelor, decât o evoluție a pieței survenită în mod neașteptat și temporar la scară mondială, ca urmare a creșterii semnificative a prețului bumbacului, după cum a recunoscut Consiliul în Regulamentul de punere în aplicare nr. 461/2013. În orice caz, chestiunea pertinentă ar fi cea a evoluției probabile a prețurilor în cazul expirării măsurilor. Or, decizia atacată nu ar specifica nimic în legătură cu acest aspect și ar ignora aprecierea Comisiei cu privire la acest subiect.

76      Consiliul, susținut de intervenientele private, arată că a admis faptele, astfel cum i‑au fost prezentate de Comisie, și că le‑a evaluat ulterior pe toate. Potrivit Consiliului, evaluarea faptelor nu echivalează cu dovedirea lor. Acesta amintește, de asemenea, că o apreciere este în mod necesar discreționară și că acest lucru justifică faptul că instituțiile beneficiază de o marjă de apreciere largă.

77      În ceea ce privește, în primul rând, evoluția pozitivă a pieței, evidențiată în considerentul (8) al deciziei atacate, trebuie să se constate că Comisia stabilise, desigur, în considerentul (186) al propunerii sale, că „majoritatea indicatorilor microeconomici relevanți au arătat semne de îmbunătățire”. Astfel, „[r]entabilitatea, randamentul investițiilor și fluxul de lichidități [crescuseră] semnificativ, în special în 2010 și în cursul [perioadei anchetei de reexaminare]”, și anume cea cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2011.

78      Cu toate acestea, Comisia constatase de asemenea, în considerentul (186) al propunerii sale, că investițiile „au scăzut dramatic în 2009 și nu s‑au redresat de atunci”. Pe de altă parte, potrivit considerentului (185) al propunerii Comisiei, „[a]naliza datelor macroeconomice a indicat că în cursul perioadei examinate [și anume 1 ianuarie 2008-31 decembrie 2011] industria Uniunii și‑a redus volumul producției și al vânzărilor”. În plus, „[c]ota de piață a industriei din Uniune nu [se redresase] pe deplin după scăderea inițială din 2009, înregistrând o scădere totală de 3 puncte procentuale în cursul perioadei examinate (până la 77 % în [perioada anchetei de reexaminare])”. În sfârșit, „[d]eclinul ocupării forței de muncă și al capacității [era] rezultatul restructurării în curs și trebuie privit în contextul unei utilizări a capacității și al unei productivități în creștere”.

79      Desigur, Consiliul beneficia de o largă putere de apreciere a datelor economice prezentate de Comisie. În cadrul acestei puteri, el ar fi putut, de exemplu, să conteste pertinența anumitor factori luați în considerare de Comisie sau să efectueze o evaluare comparativă a intereselor pozitive și negative diferită de cea efectuată de Comisie în propunerea sa. Cu toate acestea, în decizia atacată, Consiliul nu a menționat indicatorii economici negativi identificați de Comisie și nici nu a contestat, a fortiori, pertinența acestora. Or, volumul investițiilor, al producției și al vânzărilor din industria Uniunii, precum și tendința de pierdere a cotelor de piață constituiau elemente pertinente pentru a evalua evoluția pieței în cadrul analizei prospective care trebuia efectuată de Consiliu. În plus, Consiliul a luat în considerare aceste elemente în Regulamentul de punere în aplicare nr. 461/2013 de instituire a unei taxe compensatorii definitive la importurile de anumite tipuri de PET originare din India.

80      În aceste condiții, reclamantele afirmă, în mod întemeiat, că Consiliul nu a luat în considerare în decizia atacată ansamblul datelor pertinente în cadrul analizei sale și, procedând astfel, a săvârșit o eroare vădită de apreciere.

81      În ceea ce privește, în al doilea rând, natura permanentă a evoluției pozitive a pieței, trebuie amintit că, în considerentul (187) al propunerii sale, Comisia afirmase că „[îmbunătățirile] [erau] însă relativ recente și se [datorau] într‑o anumită măsură evoluțiilor neprevăzute și temporare ale pieței de la sfârșitul lui 2010 și începutul lui 2011 [ca urmare a creșterii semnificative a prețului bumbacului]”. În opinia sa, „[a]cest lucru [părea] a fi susținut de informațiile disponibile privind evoluția marjei industriei din Uniune în 2012 […], care [arătau] o reducere comparativ cu [perioada anchetei de reexaminare]”.

82      În această privință, Consiliul s‑a limitat să afirme, la finalul considerentului (8) al deciziei atacate, că „[t]endințele [arătau] că evoluțiile [pozitive ale] pieței nu [puteau] fi considerate temporare”.

83      Or, această afirmație nu este motivată suficient.

84      În memoriul în apărare, Consiliul subliniază că singurul indicator temporar pozitiv invocat de reclamante era prețul. Intervenientele private adaugă că indicatorii‑cheie (rentabilitatea vânzărilor, evoluția randamentului investițiilor) ar indica o evoluție pozitivă anterior creșterii semnificative a prețului bumbacului.

85      Cu toate acestea, constatările menționate nu figurează în decizia atacată. Or, nici Consiliul, nici intervenientele private nu ar putea să compenseze nemotivarea deciziei atacate furnizând explicații Tribunalului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iunie 2005, Corsica Ferries France/Comisia, T‑349/03, EU:T:2005:221, punctul 287 și jurisprudența citată).

86      În ceea ce privește, în al treilea rând, creșterea prețurilor, Comisia a indicat cele ce urmează în propunerea sa:

„(155)      Ca punct preliminar al analizei, trebuie explicat că anumite evenimente economice care au avut loc la nivel mondial între sfârșitul lui 2010 și începutul lui 2011 au avut un impact asupra situației pe piața Uniunii, în special în ceea ce privește prețurile și volumul vânzărilor produsului similar. În această perioadă, stocurile de bumbac au scăzut, ceea ce a dus la o creștere a cererii de fibre din poliester pe piața asiatică. PET și fibrele din poliester depind în mare măsură în amonte de aceleași materii prime, și anume acidul tereftalic purificat (PTA). Creșterea cererii de fibre din poliester a determinat o ofertă insuficientă de PTA și, prin urmare, creșterea prețurilor PET. Deoarece producătorii de PET din Orientul Mijlociu depind, de asemenea, de PTA din Asia, această situație a determinat reducerea bruscă a importurilor de PET în Uniune. În același timp, principalii furnizori de PTA din Uniune au declarat o situație de forță majoră, care a avut drept rezultat restricții suplimentare ale producției interne de PET.

[…]

(181)      În această privință, trebuie remarcat că industria Uniunii a fost în măsură să beneficieze de creșterile de preț ale PET de la sfârșitul lui 2011 și începutul lui 2012, deoarece ea stabilise prețul PTA înainte ca evenimentele descrise mai sus să se fi produs pe piață. Pe baza surselor statistice privind evoluția în perioada de după PAR, prezentate de către părți, marjele de profit ale producătorilor de PET au scăzut substanțial în 2012. Acest fapt confirmă că rentabilitatea din 2011 (PAR) a fost în mare măsură influențată de evenimente economice globale neașteptate și temporare [a se vedea considerentul (153)], care au șanse minime de a reapărea, și nu pot fi considerate permanente și reprezentative pentru situația industriei din Uniune.”

87      În considerentele (8), (9), (10) și (12) ale deciziei atacate, Consiliul se referă la creșterea prețului PET provenit atât de la producătorii din Uniune, cât și de la importatorii acestui produs din India, din Taiwan și din Thailanda, fără a menționa creșterea semnificativă a prețului bumbacului și fără a contesta, a fortiori, pertinența acestui factor. Or, acesta din urmă a fost menționat și a fost luat în considerare de Consiliu în Regulamentul nr. 461/2013, fapt care confirmă pertinența sa. Astfel, Consiliul a omis din nou să examineze, în decizia atacată, ansamblul datelor pertinente în cadrul analizei sale prospective. Procedând în acest mod, acesta a săvârșit o eroare vădită de apreciere.

88      În memoriul în apărare, Consiliul explică faptul că din ancheta Comisiei reieșea că creșterea prețului PET nu era în mod necesar temporară. Astfel, potrivit datelor furnizate de Comisie, această creștere ar fi început anterior creșterii semnificative a prețului bumbacului, care a debutat doar la finele anului 2010. Consiliul adaugă, în duplică, faptul că constatarea Comisiei, în propunerea sa, potrivit căreia nivelul de rentabilitate a industriei Uniunii a scăzut după perioada anchetei de reexaminare nu furniza nicio indicație cu privire la amploarea scăderii și nici nu permitea să se știe dacă aceasta din urmă anula creșterea prețurilor pe care Consiliul o constatase anterior creșterii semnificative a prețului bumbacului.

89      Trebuie să se constate că aceste explicații nu figurează în decizia atacată și nu pot fi luate, așadar, în considerare în cadrul analizei temeiniciei acesteia din urmă.

90      Rezultă din ceea ce precedă că Consiliul a săvârșit erori vădite de apreciere și nu a motivat suficient decizia atacată atunci când s‑a întemeiat pe anumiți indicatori economici pozitivi, în special pe creșterea prețurilor, și nu a menționat anumiți factori negativi pertinenți pentru analiză.

–       Cu privire la volumul nesemnificativ al importurilor din India, din Taiwan și din Thailanda în perioada anchetei de reexaminare

91      Consiliul a afirmat în considerentul (10) al deciziei atacate că „[i]mporturile din țările vizate nu [erau] semnificative în ceea ce privește [cotele] acestora din piața Uniunii (încă sub 4 % în PAR) și în relație cu importurile din alte țări și cu vânzările producătorilor din Uniune”. Consiliul a adăugat, în considerentul (11) al deciziei atacate, că „[c]otele de piață sunt aproape de zero atât în cazul Taiwanului, cât și al Thailandei” și că, „[a]vând în vedere că volumul [era] atât de mic, este probabil ca justificarea acuzelor legate de dumping să facă obiectul unei marje de eroare largi”.

92      În ceea ce privește considerentul (10) al deciziei atacate, reclamantele arată că Consiliul ignoră în analiza sa creșterea importantă a importurilor din India, din Taiwan și din Thailanda, fapt care demonstrează că a fost selectiv, în ceea ce privește faptele, într‑o asemenea măsură încât a prezentat o imagine deformată și a ajuns, procedând în acest fel, la concluzii nejustificate.

93      Consiliul răspunde, în memoriul în apărare, că avea dreptul că cântărească și să aprecieze faptele în cadrul luării în considerare a volumului importurilor în considerentul (10) al deciziei atacate.

94      În această privință, trebuie să se constate că Comisia a examinat în propunerea sa nu doar volumul importurilor în perioada considerată, ci și tendința (în creștere sau în scădere) acestor importuri în perioada menționată [propunerea Comisiei, considerentele (50), (92) și (114)], care constituie un indice pertinent în cadrul analizei prospective care trebuie realizată în speță. În aceste condiții, acest factor ar fi trebuit, de asemenea, să fie examinat de Consiliu atunci când a menționat volumul importurilor în considerentul (10) al deciziei atacate.

95      În ceea ce privește considerentul (11) al deciziei atacate, reclamantele arată că afirmația Consiliului încearcă, fără a se sprijini pe vreo constatare de fapt sau pe vreun argument, să repună în discuție analiza Comisiei potrivit căreia exista, pentru Thailanda și pentru Taiwan, o probabilitate de continuare a dumpingului prejudiciabil. Pe de altă parte, afirmația care figurează în acest considerent ar fi lipsită de pertinență în măsura în care nu ar lua în considerare evoluția probabilă a prețurilor ulterior perioadei anchetei de reexaminare în caz de abrogare a măsurilor, ceea ce ar fi chestiunea pertinentă.

96      Consiliul precizează, în memoriul în apărare, că a constatat mai întâi, în cadrul analizei sale, că volumul importurilor din Thailanda și din Taiwan era redus, ceea ce nu permitea evidențierea tendințelor clare. Acesta a constatat ulterior că calculul dumpingului nu se baza pe o examinare a valorii normale verificate și a prețurilor la export a producătorilor din aceste țări, ci pe afirmațiile industriei din Uniune în cadrul plângerii. Combinația acestor doi factori l‑ar fi determinat să se îndoiască de fiabilitatea afirmațiilor referitoare la un risc de dumping prejudiciabil în viitor. În fine, afirmațiile Comisiei, în considerentele (105) și (191) ale propunerii sale, potrivit cărora nu existau indicații că dumpingul ar urma să fie redus sau suprimat în viitor, ar fi o apreciere, iar nu un fapt dovedit.

97      Intervenientele private adaugă că afirmația, în considerentul (11) al deciziei atacate, potrivit căreia „este probabil ca justificarea acuzelor legate de dumping să facă obiectul unei marje de eroare largi”, se întemeiază, de asemenea, pe două constatări care figurează în propunerea Comisiei, și anume, pe de o parte, creșterea prețurilor importurilor din India, din Taiwan și din Thailanda, și, pe de altă parte, faptul că aceste prețuri nu afectau prețurile practicate în Uniune.

98      În această privință, trebuie să se observe că atât Consiliul, cât și intervenientele private furnizează Tribunalului explicații care nu figurează în decizia atacată. Astfel, în considerentul (11) al acesteia din urmă, Consiliul s‑a limitat să constate că volumul importurilor din Thailanda și din Taiwan era atât de mic, încât „este probabil ca justificarea acuzelor legate de dumping să facă obiectul unei marje de eroare largi”.

99      Or, în cadrul unei proceduri de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor, nu este vorba despre „a justifica acuze legate de dumping”, ci despre a verifica dacă expirarea măsurilor poate favoriza continuarea sau reapariția unui dumping. Constatarea Consiliului nu era, așadar, pertinentă pentru analiză.

100    În cazul în care considerentul (11) al deciziei atacate ar fi înțeles în sensul că vizează să repună în discuție concluzia Comisiei, în propunerea sa, potrivit căreia ar exista o continuare a dumpingului în Thailanda și în Taiwan în cazul expirării măsurilor antidumping în cauză, trebuie să se constate că afirmația Consiliului nu este nici concludentă, nici susținută de probe. Astfel, acesta din urmă nu a repus în discuție în decizia atacată nici calculul marjei de dumping efectuat de Comisie, nici concluzia acesteia potrivit căreia era probabil ca, în caz de expirare a măsurilor, dumpingul să continue.

101    Rezultă de aici că concluziile Consiliului întemeiate pe volumul nesemnificativ al importurilor din India, din Taiwan și din Thailanda în perioada anchetei de reexaminare sunt viciate de erori vădite de apreciere.

–       Cu privire la beneficiarii reali ai măsurilor în termeni de cote de piață

102    Consiliul afirmă în considerentul (10) in fine al deciziei atacate că, „conform datelor prezentate, în termeni de cote de piață, măsurile au fost mai mult în beneficiul producătorilor din țările terțe decât al industriei Uniunii”.

103    În lipsa oricărei indicații din partea Consiliului cu privire la datele la care se referă, Tribunalul este în imposibilitate de a controla temeinicia unei astfel de afirmații și decizia atacată este viciată de nemotivare cu privire la acest aspect (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 septembrie 2006, Portugalia/Comisia, C‑88/03, EU:C:2006:511, punctul 88 și jurisprudența citată).

–       Cu privire la inexistența unei subcotări a prețurilor în perioada examinată

104    Consiliul a constatat în considerentul (12) al deciziei atacate că „nu s‑a semnalat vreo subcotare a prețurilor” în perioada examinată în ceea ce privește importurile din India, din Taiwan și din Thailanda.

105    În această privință, Comisia observă, în mod întemeiat, că inexistența subcotării era constatată în trecut, fără ca decizia atacată să dea vreo informație cu privire la evoluția viitoare a situației, odată ce au fost eliminate măsurile antidumping. Argumentul Consiliului, în răspuns la memoriul în intervenție al Comisiei, potrivit căruia importatorii indieni măriseră prețurile în Uniune, nu infirmă această constatare.

106    Constatarea Consiliului, în considerentul (12) al deciziei atacate, cu privire la inexistența subcotării nu constituie, așadar, un element determinant care să permită, singur, să se stabilească faptul că probabilitatea reapariției prejudiciului nu fusese demonstrată.

–       Cu privire la volumul nesemnificativ al importurilor din India, din Taiwan și din Thailanda în cazul eliminării măsurilor

107    Considerentele (13)-(15) ale deciziei atacate sunt redactate după cum urmează:

„(13)      Deși există o oarecare supracapacitate în [India, în Taiwan și în Thailanda], Consiliul nu este convins că respectivele capacități neutilizate ar fi orientate către Uniune. Cererea este în creștere pe majoritatea piețelor majore.

(14)      Nivelul prețurilor în Uniune în comparație cu alte țări este mai ridicat decât pe majoritatea piețelor majore, din cauză că aceste măsuri sunt în vigoare de mult timp. În absența acestor măsuri, prețurile ar tinde să se normalizeze comparativ cu celelalte țări. Probabilitatea ca măsurile de apărare comercială din țări terțe să devieze semnificativ comerțul către Uniune este inexistentă, deoarece respectivele țări nu sunt principalii consumatori de PET la nivel mondial. Nu sunt disponibile informații privind prezența sau absența măsurilor de apărare comercială în cadrul altor piețe majore de PET, precum SUA sau Japonia. Prin urmare, Consiliul consideră că, deși s‑ar putea manifesta o creștere a importurilor ulterior expirării măsurilor, această creștere nu ar fi semnificativă.

(15)      Conform evaluării Consiliului, nu s‑au furnizat dovezi convingătoare cu privire la o serie de factori care par relevanți pentru orice evaluare menită a stabili dacă eliminarea taxelor ar conduce la o reluare a practicilor de dumping care aduc prejudicii. Printre acești factori se numără:

(a)      tendințele cererii în țări terțe: în cazul Taiwanului, de exemplu, exporturile către țări terțe constituie aproximativ 60 % din capacitatea de producție. Acest lucru sugerează că tendințele viitoare în materie de cerere în țările respective sunt relevante pentru evaluare;

(b)      costurile aferente transportului și alți factori care afectează rentabilitatea: dacă piețele de export ale țărilor terțe sunt mai aproape de exportator decât piața Uniunii – Asia de Est este o piață semnificativă – acest lucru va afecta costurile aferente transportului și, în consecință, profitabilitatea vânzărilor la export, de unde rezultă relativa atractivitate a pieței Uniunii.”

108    Reclamantele, susținute de Comisie, apreciază că Consiliul a înlăturat arbitrar examinarea minuțioasă a Comisiei care concluziona în sensul unei probabilități de creștere considerabilă a importurilor în caz de eliminare a măsurilor. Chiar dacă încălcarea articolului 296 TFUE nu este invocată formal, caracterul nesusținut și, uneori, contradictoriu al anumitor afirmații ale Consiliului în decizia atacată este, de asemenea, denunțat.

109    Consiliul, susținut de intervenientele private, respinge aceste argumente.

110    Trebuie să se constate că Consiliul a concluzionat, în esență, în decizia atacată că, „deși s‑ar putea manifesta o creștere a importurilor ulterior expirării măsurilor, această creștere nu ar fi semnificativă” [considerentul (14) in fine], întrucât „nu [era] convins că respectivele capacități neutilizate [în India, în Taiwan și în Thailanda] ar fi orientate către Uniune” [considerentul (13)].

111    Această concluzie a Consiliului se întemeiază pe cele cinci constatări expuse la punctele 112, 121, 122, 127 și 130 de mai jos.

112    În primul rând, în opinia Consiliului, exista „o oarecare supracapacitate” în India, în Taiwan și în Thailanda [considerentul (13) al deciziei atacate].

113    Reclamantele și Comisia subliniază că această afirmație contrazice analiza Comisiei în propunerea sa și constatările Consiliului însuși în Regulamentul de punere în aplicare nr. 461/2013 potrivit cărora supracapacitatea previzibilă în aceste trei țări, în special în India, era importantă.

114    Consiliul arată în memoriul în apărare că analiza Comisiei se întemeia pe informațiile conținute în plângere și că aceasta nu le verificase la fața locului în Taiwan și în Thailanda. Or, el ar fi ținut seama de acest fapt atunci când a determinat, în cadrul analizei, importanța care trebuie acordată acestui indicator de prejudiciu. Consiliul susține că putea aprecia în mod diferit capacitățile și cererea viitoare în Taiwan și în Thailanda, în lumina argumentelor care fuseseră prezentate în timpul anchetei de către alte părți interesate, printre care utilizatorii de PET în Uniune, fără ca o astfel de analiză să fie viciată de o eroare vădită de apreciere.

115    În răspuns la aceste argumente ale Consiliului, reclamantele și Comisia contestă repunerea în discuție de către Consiliu a anumitor fapte stabilite de Comisie în cursul anchetei, pentru motivul că acestea reieșeau din plângere și că nu fuseseră verificate la fața locului în Taiwan și în Thailanda.

116    În această privință, trebuie să se observe că elementele prezentate de Consiliu în fața Tribunalului nu figurează în decizia atacată. Astfel, afirmația Consiliului, în considerentul (13) al acesteia, potrivit căreia există „o oarecare supracapacitate”, nu se întemeiază pe nicio explicație.

117    Desigur, nu se poate impune instituțiilor ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente. Astfel, problema dacă motivarea unei decizii îndeplinește aceste cerințe trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (Hotărârea din 9 ianuarie 2003, Petrotub și Republica/Consiliul, C‑76/00 P, EU:C:2003:4, punctul 81).

118    Cu toate acestea, în speță, după cum subliniază reclamantele și Comisia, afirmația Consiliului potrivit căreia exista „o oarecare supracapacitate” în India, în Taiwan și în Thailanda contrazice analiza Comisiei în propunerea acesteia și, în ceea ce privește India, concluzia Consiliului însuși în Regulamentul de punere în aplicare nr. 461/2013 potrivit căreia această supracapacitate „[trebuia] considerată semnificativă” [considerentul (193)]. În aceste condiții, revenea Consiliului sarcina de a furniza explicații, în decizia atacată, pentru a permite părților să înțeleagă raționamentul care stătea la baza afirmației sale și Tribunalului să efectueze un control.

119    Decizia atacată este, așadar, viciată de nemotivare, fără ca explicațiile prezentate de Consiliu în fața Tribunalului să poată remedia un astfel de viciu (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iunie 2005, Corsica Ferries France/Comisia, T‑349/03, EU:T:2005:221, punctul 287 și jurisprudența citată).

120    În orice caz, chiar în ipoteza în care ar trebui să se ia în considerare aceste explicații ale Consiliului, trebuie subliniat că, în măsura în care producătorii‑exportatori din Taiwan și din Thailanda ar fi refuzat să colaboreze, Comisia se putea întemeia pe faptele disponibile, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază.

121    În al doilea rând, Consiliul a constatat că cererea era în creștere pe cea mai mare parte a piețelor majore [considerentul (13) al deciziei atacate], ceea ce era în concordanță cu afirmațiile sale, în considerentul (6) al deciziei atacate, potrivit cărora „principalele piețe de export pentru PET [erau] în creștere” și „este probabil ca cererea globală de produse ambalate în PET să se extindă în continuare, pe măsură ce economia mondială se redresează”. Nici reclamantele, nici Comisia nu contestă aceste afirmații ale Consiliului.

122    În al treilea rând, Consiliul a considerat, în esență, că, urmare a eliminării măsurilor antidumping în cauză, atractivitatea pieței Uniunii în termeni de preț ar fi mai puțin importantă, deoarece prețurile s‑ar normaliza în scădere comparativ cu celelalte țări [considerentul (14) al deciziei atacate]. Teza Consiliului se sprijinea pe constatarea potrivit căreia nivelul prețurilor în Uniune era superior celui de pe piețele principale ca urmare a măsurilor antidumping în cauză și că, fără acestea din urmă, prețurile în Uniune ar tinde să se normalizeze în scădere comparativ cu celelalte țări.

123    În această privință, trebuie să se constate, precum reclamantele și Comisia, că teza Consiliului implica faptul că importurile din India, din Taiwan și din Thailanda, ca urmare a volumului lor, puteau afecta nivelul prețurilor practicate în Uniune. Or, Consiliul a afirmat în același timp, în considerentul (14) al deciziei atacate, că, „deși s‑ar putea manifesta o creștere a importurilor ulterior expirării măsurilor, această creștere nu ar fi semnificativă”. Decizia atacată este, așadar, viciată de o contradicție a motivelor. Pe de altă parte, după cum au subliniat reclamantele în ședință, afirmația Consiliului în decizia atacată potrivit căreia „[n]ivelul prețurilor în Uniune […] [era] mai ridicat decât pe majoritatea piețelor majore, din cauză că aceste măsuri [erau] în vigoare de mult timp”, nu este nicidecum motivată.

124    Consiliul arată în memoriul în apărare că scăderea prețurilor în caz de eliminare a măsurilor antidumping în cauză, menționată în considerentul (14) al deciziei atacate, nu semnifica în mod necesar că dumpingul prejudiciabil ar reapărea. În opinia Consiliului, presiunea asupra prețurilor în Uniune nu ar proveni în principal din India, din Taiwan sau din Thailanda. Această evaluare ar fi fost susținută de faptul că respectivele importuri ar fi reprezentat mai puțin de 4 % din cotele din piața Uniunii, în timp ce importurile din țări terțe nesupuse unor măsuri antidumping, și care ar fi practicat prețuri inferioare, ar reprezenta 15,9 % din aceleași cote de piață. În răspuns la memoriul în intervenție al Comisiei, Consiliul precizează că nu a afirmat în decizia atacată că prețul în creștere în Uniune ar rezulta pur și simplu din aplicarea acestor măsuri antidumping. Cu privire la acest aspect, Consiliul relevă că exportatorii indieni au crescut prețul cu 29 %.

125    În această privință, trebuie să se constate că aceste explicații contrazic constatarea efectuată în considerentul (14) al deciziei atacate, potrivit căruia prețurile în Uniune erau mai ridicate „din cauză că aceste măsuri [erau] în vigoare de mult timp”. După cum se arată la punctul 123 de mai sus, această constatare se sprijină în mod necesar pe teza potrivit căreia importurile din India, din Taiwan și din Thailanda puteau afecta nivelul prețurilor practicate în Uniune.

126    Argumentele Consiliului nu repun, așadar, în discuție constatarea efectuată la punctul 123 de mai sus, potrivit căruia decizia atacată este viciată de o contradicție a motivelor privind analiza având ca obiect atractivitatea pieței Uniunii.

127    În al patrulea rând, Consiliul subliniază, în considerentul (14) al deciziei atacate, că „[p]robabilitatea ca măsurile de apărare comercială din țări terțe să devieze semnificativ comerțul către Uniune este inexistentă, deoarece respectivele țări nu sunt principalii consumatori de PET la nivel mondial”. Consiliul face referire indirect la existența, constatată de Comisie în propunerea sa, a anumitor măsuri de apărare comercială în Turcia, în Africa de Sud și în Malaysia față de importurile din India, din Taiwan și din Thailanda.

128    Cu privire la acest aspect, trebuie să se constate, precum reclamantele, că, atunci când Comisia a stabilit în anchetă că anumite țări instituiseră măsuri de apărare comercială față de importurile de PET din India, din Taiwan și din Thailanda, aceasta nu a pretins că existența acestor măsuri deturna fluxuri considerabile către Uniune. Astfel, prin această constatare, Comisia s‑a limitat să afirme că aplicarea acestor măsuri reducea în mod potențial numărul de piețe pe care exporturile din India, din Taiwan și din Thailanda puteau avea acces. Or, o astfel de afirmație nu este contestată de Consiliu în decizia atacată.

129    Inexistența devierii semnificative a comerțului către Uniune constatată de Consiliu în considerentul (14) al deciziei atacate nu permite, așadar, singură, să se stabilească faptul că probabilitatea reapariției dumpingului prejudiciabil nu a fost demonstrată.

130    În al cincilea și ultimul rând, Consiliul constată, în considerentul (14) al deciziei atacate, că „[n]u sunt disponibile informații privind prezența sau absența măsurilor de apărare comercială în cadrul altor piețe majore de PET, precum SUA sau Japonia”. Consiliul adaugă, în considerentul (15) al deciziei atacate, că „nu s‑au furnizat dovezi convingătoare cu privire la o serie de factori care par relevanți pentru orice evaluare menită a stabili dacă eliminarea taxelor ar conduce la o reluare a practicilor de dumping care aduc prejudicii”. În opinia Consiliului, „[p]rintre acești factori se numără: (a) tendințele cererii în țări terțe […]; (b) costurile aferente transportului și alți factori care afectează rentabilitatea [exporturilor]”.

131    În această privință, reclamantele constată, în mod întemeiat, că posibilitatea ca țări terțe, inclusiv Statele Unite și Japonia, să absoarbă supracapacitatea Indiei, a Taiwanului și a Thailandei fusese examinată de Comisie, contrar celor afirmate de Consiliu în considerentele (14) și (15) litera (a) ale deciziei atacate. Astfel, aceasta analizase în propunerea sa afirmațiile anumitor părți interesate întemeiate pe faptul că „principalele piețe de export pentru producția Taiwan‑ului de PET [erau] regiunea Asia‑Pacific și America” (punctul 101) și pe necesitatea „[de a ține] seama de creșterea cererii de pe alte piețe terțe” (punctul 104). Cu toate acestea, Comisia a respins aceste afirmații amintind că nu pretindea că „toată capacitatea disponibilă pentru exporturi va fi direcționată către Uniune”, ci doar că „cantitățile care ar putea fi direcționate către piața Uniunii se estimează a depăși nivelurile capabile să cauzeze prejudicii Uniunii” (punctul 104).

132    În ceea ce privește neluarea în considerare a costurile aferente transportului și a altor factori care afectează rentabilitatea, denunțată în considerentul (15) litera (b) al deciziei atacate, reclamantele observă că ancheta Comisiei examinase prețul cost, asigurare și navlu (CIF) al importurilor în Uniune, care include costul transportului, și prețurile comparabile ale importurilor în țările terțe.

133    În această privință, trebuie observat, precum intervenientele private, că, atunci când Comisia a examinat atractivitatea pieței Uniunii, aceasta a comparat prețurile exporturilor din India, din Taiwan și din Thailanda către țări terțe cu prețurile exporturilor din aceleași țări către Uniune, fără a examina impactul costului transportului asupra rentabilității exporturilor.

134    Cu toate acestea, după cum subliniază Comisia, atractivitatea Uniunii și rentabilitatea exporturilor fuseseră determinate, de asemenea, în propunerea sa, ca urmare, printre altele, a dimensiunii pieței Uniunii (a treia la nivel mondial) și a prețurilor practicate în cadrul acesteia, sensibil mai mari decât prețurile exporturilor indiene, taiwaneze și thailandeze către țări terțe.

135    În aceste condiții, constatarea Consiliului, în considerentul (15) litera (b) al deciziei atacate, potrivit căruia Comisia nu a furnizat nicio dovadă cu privire la „alți factori care afectează rentabilitatea” exporturilor către Uniune este viciată de eroare.

–       Cu privire la protecția suficientă a industriei Uniunii prin alte măsuri de apărare comercială

136    Consiliul a semnalat, în considerentul (16) al deciziei atacate, că „[a]lți factori [indicau] probabilitatea ca eliminarea măsurilor să nu conducă la o reapariție a practicilor de dumping care cauzează prejudicii materiale industriei din Uniune”. Acesta a precizat că „[m]enținerea măsurilor antisubvenții împotriva Indiei și a măsurilor antidumping împotriva Chinei și a altor țări va oferi în continuare o anumită protecție pentru industria din Uniune”.

137    În această privință, trebuie să se constate că Consiliul a recunoscut în fața Tribunalului că s‑a strecurat o eroare atunci când a menționat, în considerentul (16) al deciziei atacate, existența unor măsuri antidumping împotriva altor țări decât China, întrucât aceste măsuri nu existau.

138    Pe de altă parte, Consiliul nu a explicat motivele pentru care existența anumitor măsuri de protecție comercială permitea să se concluzioneze că probabilitatea reapariției prejudiciului nu fusese demonstrată.

139    Afirmația Consiliului, în considerentul (16) al deciziei atacate, potrivit căreia industria Uniunii era suficient protejată, este, așadar, viciată de nemotivare.

–       Cu privire la afectarea altor operatori în caz de eliminare a măsurilor

140    Consiliul a afirmat, la finalul considerentului (16) al deciziei atacate, că, „[d]e asemenea, configurația schimburilor comerciale din trecut pe această piață [sugera] că orice creștere a exporturilor din India, Thailanda și Taiwan ar putea înlocui parțial sau integral importurile din țări terțe mai degrabă decât producția din Uniune”.

141    După cum au subliniat reclamantele în ședință, această afirmație a Consiliului nu este suficient motivată, întrucât simpla referire la „configurația schimburilor comerciale din trecut pe această piață” nu permite Tribunalului să controleze temeinicia afirmației acestuia, chiar și în lumina contextului care a condus la adoptarea deciziei atacate (a se vedea punctul 117 de mai sus). Este necesar, așadar, să se constate o nemotivare cu privire la acest aspect.

–       Concluzie privind examinarea probabilității reapariției prejudiciului

142    Rezultă din ceea ce precedă că analiza Consiliului, în considerentele (8)-(17) ale deciziei atacate, este viciată de erori vădite de apreciere, precum și, cu privire la anumite puncte, de nemotivare, chiar de o contradicție a motivelor.

143    Cu toate acestea, nu va fi necesar să se anuleze decizia atacată în cazul în care concluzia Consiliului, în considerentul (23) al deciziei atacate, potrivit căreia, „în mod clar, nu [era] în interesul Uniunii să prelungească măsurile”, nu este viciată de nicio eroare vădită de apreciere, nici de o nemotivare. Astfel, potrivit articolului 21 alineatul (1) din regulamentul de bază, chiar dacă se dovedește existența unei probabilități de dumping prejudiciabil, expirarea măsurilor în cauză este posibilă atunci când instituțiile „pot concluziona în mod clar că nu este în interesul [Uniunii] să se aplice astfel de măsuri”.

 Cu privire la examinarea interesului Uniunii în sensul articolului 21 alineatul (1) din regulamentul de bază

144    Examinarea interesului Uniunii în sensul articolului 21 alineatul (1) din regulamentul de bază necesită o evaluare a consecințelor probabile atât ale aplicării, cât și ale neaplicării măsurilor avute în vedere pentru interesul industriei Uniunii și pentru celelalte interese aflate în joc, în special cele ale diferitor părți menționate la articolul 21 din regulamentul de bază. Această evaluare implică un pronostic întemeiat pe ipoteze privind evenimente viitoare, care implică aprecierea unor situații economice complexe (Hotărârea din 8 iulie 2003, Euroalliages și alții/Comisia, T‑132/01, EU:T:2003:189, punctul 47).

145    În decizia atacată, Consiliul a analizat interesul Uniunii după cum urmează:

„(18)      Articolul 21 alineatul (1) din regulamentul de bază prevede că, pentru a se stabili dacă este în interesul Uniunii să fie luate măsuri de intervenție, este necesar să se ia în considerare toate interesele aflate în joc în ansamblul lor.

(19)      Prețurile PET sunt determinate de o serie de factori, dar este clar că măsurile antidumping au condus la creșterea costurilor pentru industria utilizatoare. Mulți utilizatori sunt îmbuteliatori și IMM‑uri care operează cu marje limitate, iar aceștia au fost afectați semnificativ de prețurile ridicate ale PET în ultimii ani, deoarece PET reprezintă o proporție determinantă din costurile lor de producție. Impactul costurilor ridicate a fost cel mai puternic în cazul companiilor îmbuteliatoare mai mici, care nu au fost în măsură să impună prețurile ridicate vânzătorilor cu amănuntul și consumatorilor finali din cauza unei puteri de negociere reduse. Mulți dintre aceștia se confruntă cu pierderi masive și au pierdut un număr semnificativ de angajați. Propunerea recunoaște deteriorarea situației utilizatorilor și faptul că prețurile PET în Uniune sunt mai ridicate decât pe alte piețe majore. Cu toate acestea, în opinia Consiliului, nu s‑a demonstrat că măsurile în cauză nu reprezintă un factor care [contribuia] la prețurile relativ ridicate ale PET în Uniune.

(20)      Industria PET din Uniune este în prezent foarte concentrată și din ce în ce mai integrată pe verticală. Aceasta este rentabilă și ar trebui să poată fi competitivă la nivel internațional.

(21)      Acumularea măsurilor în combinație cu integrarea tot mai mare a producătorilor de PET și a companiilor din domeniul ambalajelor din PET în Uniune creează o situație în care mediul concurențial echitabil este deficitar pentru companiile independente din domeniul ambalajelor din PET, care se confruntă cu cele mai mari prețuri ale PET la nivel mondial (având în vedere efectul orizontal existent asupra prețurilor PET), în timp ce principalii lor concurenți din țări terțe au acces la PET la prețuri mai mici.

(22)      Utilizatorii de PET dețin resurse foarte limitate de ofertă în afara Uniunii, întrucât sunt în vigoare și măsuri împotriva importurilor originare din alte țări terțe.

(23)      Consiliul a considerat, de asemenea, că, în mod clar, nu era în interesul Uniunii să reînnoiască măsurile în cauză, deoarece costurile pentru importatori, utilizatori și consumatori erau disproporționate față de beneficiile aduse industriei Uniunii.”

146    Reclamantele, susținute de Comisie, amintesc că articolul 21 alineatul (1) din regulamentul de bază impune acordarea unei atenții deosebite necesității eliminării efectelor de denaturare ale unui dumping care aduce prejudicii și a reinstaurării unei concurențe reale. Or decizia atacată, contrar Regulamentului de punere în aplicare nr. 461/2013, nu ar menționa nici măcar această posibilitate și ar aborda doar interesele utilizatorilor de PET în Uniune, ignorând interesele importatorilor independenți, ale furnizorilor de materii prime și ale reciclatorilor de PET examinate de Comisie în propunerea privind taxe antidumping. În replică, reclamantele amintesc că concluzia Consiliului potrivit căreia nu ar exista o reapariție a dumpingului prejudiciabil în cazul în care măsurile nu era reînnoite este vădit eronată.

147    În ceea ce privește, mai precis, interesul utilizatorilor de PET în Uniune, reclamantele subliniază că cele trei elemente reținute de Consiliu în considerentele (19)-(22) ale deciziei atacate au fost contrazise de acesta în considerentele (234), (249) și (252)-(260) ale Regulamentului de punere în aplicare nr. 461/2013, care se sprijină pe analiza Comisiei. Comisia subliniază, pe de altă parte, că revenea Consiliului sarcina de a dovedi în mod pozitiv că nu era în interesul Uniunii să se aplice măsurile antidumping în cauză.

148    Consiliul, susținut de intervenientele private, răspunde că a examinat în mod detaliat, în decizia atacată, chestiunea dumpingului prejudiciabil pentru industria Uniunii, în special în considerentul (4) în cazul importurilor din Indonezia și din Malaysia și în considerentele (5), (12), (15) și (16) în cazul Indiei, al Thailandei și al Taiwanului. Consiliul și‑ar fi îndeplinit, așadar, obligația de a aprecia toate interesele aflate în joc luate în ansamblul lor și nu ar fi încălcat articolul 21 alineatul (1) din regulamentul de bază. În ceea ce privește pretinsa eroare vădită de apreciere, Consiliul și intervenientele private amintesc că s‑a estimat improbabil că industria Uniunii ar urma să sufere un prejudiciu în cazul în care măsurile antidumping în cauză ar fi eliminate și că Consiliul a luat în considerare această concluzie în cadrul aprecierii sale a interesului Uniunii, în conformitate cu articolul 21 din regulamentul de bază.

149    În ceea ce privește mai precis interesele utilizatorilor de PET în Uniune, Consiliul subliniază că reclamantele nu contestă nivelul ridicat al prețului PET în Uniune, nici caracterul foarte limitat al surselor de aprovizionare ale acestor utilizatori. Reclamantele ar contesta, în schimb, modul în care acesta a apreciat faptele menționate și concluziile pe care le‑a tras din ele. Or, această apreciere nu ar fi viciată de o eroare vădită și nu ar fi nici nerezonabilă. Faptele pe care se bazează această apreciere nu ar fi nici ele vădit eronate. Intervenientele private adaugă că constatările Consiliului referitoare la industria Uniunii tratează în mod necesar interese ale producătorilor de materii prime. Acestea subliniază, de asemenea, că Consiliul s‑a focalizat pe situația utilizatorilor, întrucât utilizatorii constituie principalul interes al Uniunii (pe lângă producătorii de PET) care s‑a manifestat în cursul anchetei. Nici importatorii, nici industria de reciclare a PET nu ar fi participat, nici nu ar fi prezentat observații în cursul anchetei. Intervenientele private insistă, de asemenea, cu privire la problema particulară a pierderii lucrătorilor în rândul îmbuteliatorilor, precum și cu privire la problemele speciale ale IMM‑urilor.

150    În sfârșit, în ceea ce privește aprecierea efectuată în Regulamentul de punere în aplicare nr. 461/2013, Consiliul arată că aceasta făcea parte dintr‑o procedură diferită și avea ca obiect fapte diferite. În plus, acest regulament nu ar fi fost supus controlului jurisdicțional al Tribunalului.

151    În această privință, trebuie observat că Consiliul și intervenientele private recunosc ei înșiși că concluzia din considerentul (23) al deciziei atacate, cu privire la inexistența vădită a interesului Uniunii în menținerea măsurilor, se sprijină pe concluziile Consiliului potrivit cărora era puțin probabil să reapară prejudicii materiale pentru Uniune în cazul în care se permitea expirarea măsurilor [considerentul (17)] sau, cel puțin, că o astfel de probabilitate nu a fost dovedită [considerentul (5)].

152    Astfel, Consiliul a făcut trimitere, în esență, la considerentele (8)-(17) ale deciziei atacate atunci când a amintit, în considerentul (20) al aceleiași decizii, că industria Uniunii a PET „[era] rentabilă și ar trebui să poată fi competitivă la nivel internațional”. Afirmația Consiliului, în considerentul (19) al deciziei atacate, potrivit căreia „[era] clar că măsurile antidumping au condus la creșterea costurilor pentru industria utilizatoare”, se întemeia în mod necesar pe constatarea, în considerentul (14), că „[n]ivelul prețurilor în Uniune în comparație cu alte țări este mai ridicat decât pe majoritatea piețelor majore, din cauză că aceste măsuri sunt în vigoare de mult timp”.

153    Or, după cum s‑a arătat la punctul 142 de mai sus, analiza Consiliului cu privire la probabilitatea unui risc de prejudiciu este viciată de erori vădite de apreciere, precum și, cu privire la anumite puncte, de nemotivare și chiar de o contradicție a motivelor. Aceste vicii afectează, așadar, și concluzia Consiliului privind interesul Uniunii în menținerea măsurilor antidumping în cauză.

 Concluzie cu privire la cererea în anulare

154    În lumina celor ce precedă, este necesar, fără a fi nevoie să se examineze primul și al treilea motiv invocate de reclamante, să se admită al doilea motiv și să se anuleze în parte decizia atacată, în măsura în care este afectată de erori vădite de apreciere și de vicii de motivare care afectează analiza probabilității reapariției prejudiciului în cazul în care taxele antidumping în cauză nu erau reînnoite și, în același timp, a interesului Uniunii în menținerea acestor taxe.

2.     Cu privire la cererile de despăgubire

155    Competența Tribunalului în materie de răspundere extracontractuală este prevăzută la articolele 268 și 340 al doilea și al treilea paragraf TFUE. Din această din urmă dispoziție reiese că Uniunea este obligată să repare, în conformitate cu principiile generale comune ordinilor juridice ale statelor membre, prejudiciile cauzate de instituțiile sale sau de agenții săi în exercițiul funcțiunilor lor.

156    Potrivit unei jurisprudențe constante, angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii, în sensul articolului 340 al doilea paragraf TFUE, pentru comportamentul ilicit al instituțiilor sau al organelor sale este supusă întrunirii unui ansamblu de condiții, și anume nelegalitatea comportamentului reproșat instituției, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între comportamentul pretins și prejudiciul invocat (Hotărârea din 29 septembrie 1982, Oleifici Mediterranei/CEE, 26/81, EU:C:1982:318, punctul 16, și Hotărârea din 14 decembrie 2005, Beamglow/Parlamentul și alții, T‑383/00, EU:T:2005:453, punctul 95).

157    În speță, reclamantele arată că cele trei condiții sunt îndeplinite, aspect pe care Consiliul îl contestă.

158    Înainte de a examina dacă în speță sunt îndeplinite condițiile de angajare a răspunderii Uniunii amintite la punctul 156 de mai sus, trebuie clarificat domeniul de aplicare al cererilor reclamantelor.

 Cu privire la domeniul de aplicare al cererilor reclamantelor

159    În conformitate cu jurisprudența, articolul 268 TFUE nu interzice introducerea unei acțiuni în răspundere pentru prejudicii iminente și previzibile cu suficientă certitudine, chiar dacă prejudiciul nu poate fi încă cuantificat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iunie 2000, Camar și Tico/Comisia și Consiliul, T‑79/96, T‑260/97 și T‑117/98, EU:T:2000:147, punctele 192 și 193 și jurisprudența citată).

160    În speță, reclamantele au introdus cererile de despăgubire la 14 august 2013, cu alte cuvinte la aproximativ două luni și jumătate după data intrării în vigoare a deciziei atacate, arătând că sufereau un prejudiciu începând cu această dată, care ar rezulta dintr‑o încălcare gravă a normelor superioare ale dreptului care protejează industria Uniunii.

161    În opinia reclamantelor, prejudiciul invocat ar avea o dublă natură.

162    Primul tip de prejudiciu ar decurge din faptul că, ulterior deciziei atacate, reclamantele ar fi fost constrânse să își mențină prețurile de vânzare în Uniune la niveluri care nu erau rentabile, pentru a rivaliza cu importurile din India, din Taiwan și din Thailanda care făceau obiectul unui dumping. Acestea ar continua să piardă cote de piață în favoarea producătorilor indieni, taiwanezi și thailandezi. Prejudiciul menționat ar consta în diferența dintre profitul lor înaintea dobânzilor, impozitelor și amortizărilor (denumit în continuare „EBITA”) estimat pentru perioada (în parte viitoare la momentul introducerii acțiunii) iunie 2013-mai 2014, și EBITA deja realizat în perioada (trecută) aprilie 2012-martie 2013. Reclamantele au furnizat, în anexa la cerere, un calcul al prejudiciului estimat și au solicitat Tribunalului să își poată actualiza, într‑un stadiu mai avansat al procedurii, informațiile și calculele. Potrivit reclamantelor, o astfel de posibilitate ar fi fost deja admisă de Tribunal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 septembrie 1998, Coldiretti și alții/Consiliul și Comisia, T‑149/96, EU:T:1998:228, punctele 49 și 50).

163    Al doilea tip de prejudiciu, invocat pe scurt în cererea introductivă, ar rezulta din faptul că reclamantele ar fi fost constrânse să concedieze personal sau să închidă unități de producție din Uniune ca urmare a deciziei atacate. În anexa la cererea introductivă, reclamantele menționează închiderea iminentă a unei uzine a UAB Indorama Polymers Europe UK în Regatul Unit și a unei uzine [confidențial](3). În replică, Lotte Chemical UK a solicitat, de asemenea, rambursarea costurilor de închidere a unei uzine de PTA, care ar fi legată de închiderea uzinei UAB Indorama Polymers Europe UK în Regatul Unit.

164    În total, potrivit calculelor inițiale ale reclamantelor prezentate în cererea introductivă și în replică, prejudiciul suferit de acestea ar fi de [confidențial] pentru Cepsa Química, [confidențial] pentru Equipolymers, [confidențial] pentru Indorama Group (care înglobează patru reclamante, și anume: Indorama Ventures Poland, UAB Indorama Polymers Europe, UAB Orion Global pet și Ottana Polimeri), [confidențial] și [confidențial] pentru Lotte Chemical UK, [confidențial] pentru M & G Polimeri Italia, [confidențial] pentru Novapet și [confidențial] pentru UAB Neo Group.

165    În cadrul actualizării cererii lor de despăgubiri (a se vedea punctul 28 de mai sus), șapte reclamante – și anume Cepsa Química, Indorama Ventures Poland, Lotte Chemical UK, Ottana Polimeri, UAB Neo Group, UAB Indorama Polymers Europe și UAB Orion Global pet – au renunțat la cererea lor de daune interese pentru pierderile suferite (primul tip de prejudiciu invocat). Această cerere a fost menținută doar de trei reclamante – și anume Equipolymers, M & G Polimeri Italia et Novapet – și doar pentru perioada de nouă luni începând din iunie 2013 până în februarie 2014. Reclamantele au explicat că această limitare era motivată de intrarea în vigoare a Deciziei de punere în aplicare 2014/109/UE a Comisiei din 4 februarie 2014 de abrogare a Deciziei 2000/745/CE privind acceptarea angajamentelor oferite în cadrul procedurilor antidumping și antisubvenții referitoare la importurile anumitor tipuri de polietilen tereftalat (PET) originare, printre altele, din India (JO 2014, L 59, p. 35). În opinia reclamantelor, retragerea prin această decizie a angajamentelor în materie de prețuri minime acordate mai multor producători exportatori indieni începând de la 1 martie 2014 ar fi ocazionat o scădere considerabilă a importurilor de PET din India către Uniune.

166    În ceea ce privește al doilea tip de prejudiciu invocat – și anume costurile de închidere a anumitor unități – cererea a fost menținută doar de UAB Indorama Polymers Europe și de Lotte Chemical UK, doar pentru prejudiciile de închidere înregistrate pentru anul 2013.

167    Pe de altă parte, pentru cele două tipuri de prejudiciu invocate, reclamantele au recunoscut că o parte ar putea fi atribuită pierderilor generate de importurile din Indonezia și din Malaysia, iar nu nelegalităților denunțate ale deciziei atacate. În aceste condiții, ele solicită doar repararea unui procent de 77 % din pierderi și din costurile de închidere invocate.

168    În sfârșit, în ceea ce privește CPME, reclamantele au precizat că, în calitate de asociație, acesta nu a suferit vreun prejudiciu.

169    Rezultă de aici că cererile de daune interese au fost menținute, parțial, doar de următoarele reclamante: Equipolymers, M & G Polimeri Italia, Novapet, UAB Indorama Polymers Europe și Lotte Chemical UK.

170    Trebuie să se examineze, așadar, dacă aceste cereri îndeplinesc cele trei condiții de angajare a răspunderii extracontractuale a Uniunii amintite la punctul 156 de mai sus.

171    Potrivit jurisprudenței, din moment ce una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, pretențiile de despăgubire trebuie să fie respinse, fără a fi necesar să se examineze dacă sunt îndeplinite celelalte condiții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 septembrie 1994, KYDEP/Consiliul și Comisia, C‑146/91, EU:C:1994:329, punctul 81, și Hotărârea din 20 februarie 2002, Förde‑Reederei/Consiliul și Comisia, T‑170/00, EU:T:2002:34, punctul 37). De altfel, instanța comunitară nu este obligată să examineze aceste condiții într‑o ordine determinată (Hotărârea din 9 septembrie 1999, Lucaccioni/Comisia, C‑257/98 P, EU:C:1999:402, punctul 13).

172    Tribunalul apreciază oportun să examineze mai întâi condiția referitoare la legătura de cauzalitate directă dintre comportamentul pretins și prejudiciul invocat.

 Cu privire la legătura de cauzalitate directă

173    Potrivit unei jurisprudențe constante, în ceea ce privește existența unei legături de cauzalitate între comportamentul pretins și prejudiciul invocat, respectivul prejudiciu trebuie să fie rezultatul suficient de direct al comportamentului reproșat, acesta din urmă trebuind să constituie cauza determinantă a prejudiciului (Hotărârea din 4 octombrie 1979, Dumortier și alții/Consiliul, 64/76, 113/76, 167/78, 239/78, 27/79, 28/79 și 45/79, EU:C:1979:223, punctul 21; a se vedea de asemenea Hotărârea din 10 mai 2006, Galileo International Technology și alții/Comisia, T‑279/03, EU:T:2006:121, punctul 130 și jurisprudența citată). Revine reclamantului sarcina de a face dovada existenței unei legături de cauzalitate între comportamentul pretins și prejudiciul invocat (a se vedea Hotărârea din 30 septembrie 1998, Coldiretti și alții/Consiliul și Comisia, T‑149/96, EU:T:1998:228, punctul 101 și jurisprudența citată).

174    În speță, trebuie să se examineze dacă reclamantele au demonstrat corespunzător cerințelor legale că cele două tipuri de prejudicii invocate (a se vedea punctele 162 și 163 de mai sus) erau rezultatul suficient de direct al comportamentului reproșat.

 Cu privire la pierderile suferite de Equipolymers, de M & G Polimeri Italia și de Novapet

175    În cadrul actualizării cererii lor de daune interese, întemeiate pe date reale, reclamantele au comparat datele corespunzătoare perioadei de nouă luni după intrarea în vigoare a deciziei atacate (din iunie 2013 până în februarie 2014) cu cele din perioada de nouă luni care a precedat direct această intrare în vigoare (din septembrie 2012 până în mai 2013).

176    Reclamantele subliniază că, exprimate în procent din consumul din Uniune, care era de aproximativ 2 119 425 de tone metrice (TM) în cursul celor două perioade examinate, importurile din India, din Taiwan și din Thailanda au crescut, trecând de la aproximativ 3,8 % în perioada septembrie 2012-mai 2013 la 5,6 % în perioada iunie 2013-februarie 2014. Prețul importurilor din aceste trei țări ar fi scăzut cu 88 de euro/TM între cele două perioade, trecând de la 1 202 euro/TM în perioada septembrie 2012-mai 2013 la 1 114 euro/TM în perioada iunie 2013-februarie 2014. Pentru reclamante, este, așadar, evident că eliminarea nelegală a taxelor antidumping în cauză a determinat o creștere imediată și sensibilă a importurilor din India, din Taiwan și din Thailanda, precum și o scădere de preț semnificativă, fapt care ar fi avut un efect negativ asupra rezultatelor reclamantelor.

177    Reclamantele au estimat prejudiciul legat de pierderi ca urmare a deciziei atacate ca reprezentând 77 % din diferența între EBITA realizat în perioada septembrie 2012-mai 2013 și EBITA realizat în perioada iunie 2013-februarie 2014. În opinia reclamantelor, EBITA constituie elementul cel mai adecvat pentru a determina prejudiciul care decurge din decizia atacată. Astfel, acest indicator se sprijină în principal pe profitul și pe costurile de exploatare și nu ia în considerare alte surse de pierderi (sau de câștig) potențiale precum cheltuielile de capital sau costurile de închidere a unor uzine. În plus, EBITA poate fi verificat cu ușurință pentru fiecare lună în sistemele de gestionare a reclamantelor.

178    Reclamantele precizează, de asemenea, că prețul principalelor materii prime, care ar putea avea o influență asupra EBITA, a scăzut ușor între cele două perioade considerate și nu a avut, așadar, repercusiuni negative asupra rezultatelor EBITA industriei Uniunii.

179    Pe baza acestor precizări, Equipolymers solicită plata unui cuantum de [confidențial] cu titlu de daune interese (în locul cuantumului inițial de [confidențial]), M & G Polimeri Italia un cuantum de [confidențial] (în locul cuantumului inițial de [confidențial]) și Novapet un cuantum de [confidențial] (în locul cuantumului inițial de [confidențial]).

180    În primul rând, Consiliul observă că, în actualizarea lor a cererii de daune interese, reclamantele au modificat cererea respectivă, astfel cum aceasta a fost definită inițial. Astfel, în cererea introductivă, acestea denunțaseră un beneficiu nerealizat ca urmare a deciziei atacate – care includea pierderile suferite pentru a menține cotele de piață în fața importurilor – în timp ce, în actualizare, acestea se referă doar la pierderea de activități suferită. Cu toate acestea, reclamantele ar fi păstrat aceeași metodologie pentru a cuantifica cele două tipuri de pierderi – și anume compararea EBITA în cele două perioade – ceea ce demonstrează că aceasta este deficitară. Pe de altă parte, potrivit Consiliului, jurisprudența care autorizează o anumită flexibilitate în ceea ce privește un prejudiciu viitor sau imposibilitatea de a cuantifica un prejudiciu nu poate fi extinsă în cazul metodei (sau în cazul modificărilor aduse unei metode predeterminate) care trebuie să fie utilizată pentru a realiza această cuantificare.

181    În al doilea rând, Consiliul arată că EBITA poate fi influențat de alți factori decât decizia atacată și nu măsoară pierderile de activitate, ci rentabilitatea societăților. Mai mult, reclamantele compară EBITA constatat în perioade diferite ale anului (din septembrie 2012 până în mai 2013 și din iunie 2013 până în februarie 2014), ceea ce depășește o simplă actualizare și denaturează analiza, întrucât cererea de PET este mai importantă în anumite luni decât în altele.

182    În al treilea rând, Consiliul apreciază că retragerea cererilor de despăgubiri de către cea mai mare parte a reclamantelor demonstrează că acestea din urmă nu au fost în măsură să stabilească existența unui prejudiciu și că pierderile suferite de cele trei reclamante care și‑au menținut cererile nu ar fi cauzate de decizia atacată, ci de alți factori. Datele Oficiului pentru Statistică al Uniunii Europene (Eurostat) ar arăta că importurile din India, din Taiwan și din Thailanda au scăzut semnificativ în 2014 și în 2015, ceea ce ar explica limitarea de către reclamante a cererii lor de daune interese la perioada iunie 2013-februarie 2014.

183    În sfârșit, Consiliul apreciază că scăderea prețurilor principalelor materii prime, în cazul în care a fost însoțită de o scădere a prețurilor PET, poate să fi avut repercusiuni asupra rezultatelor EBITA care nu au fost evaluate de reclamante.

184    Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că determinarea inițială a prejudiciului pretins suferit de reclamante pentru pierderile suferite ca urmare a deciziei atacate (primul prejudiciu invocat) se sprijinea, în parte, pe o estimare privind perioada iunie 2013-mai 2014 (a se vedea punctul 162 de mai sus). Acest calcul includea o estimare a pierderilor imputabile dumpingului prejudiciabil preconizat în urma adoptării nelegale a deciziei atacate. Această estimare se sprijinea pe analiza efectuată de Comisie în anul 2000, la momentul la care taxele antidumping în cauză au fost impuse pentru prima dată. Astfel, în Regulamentul (CE) nr. 1742/2000 din 4 august 2000 de instituire a unei taxe antidumping provizorii la importurile de anumite tipuri de PET originare din India, din Indonezia, din Malaysia, din Republica Coreea, din Taiwan și din Thailanda [traducere neoficială] (JO 2000, L 199, p. 48), Comisia a constatat că industria Uniunii a trebuit să își alinieze prețurile în puternică scădere cu cele ale importurilor care făceau obiectul unui dumping pentru a recâștiga cota de piață pe care o pierduse, ceea ce a ocazionat o pierdere de 15 % din cifra de afaceri netă. O altă variabilă a calculului utilizat de reclamante se sprijinea pe estimarea creșterii importurilor din țările în cauză realizată de Comisie în propunerea sa de regulament. Prin urmare, existența unui prejudiciu imputabil adoptării nelegale a deciziei atacate nu fusese demonstrată de reclamante pe baza unor date reale.

185    Această estimare a fost înlocuită de cuantificarea prejudiciului realizată de reclamante în actualizarea lor pe baza EBITA efectiv constatat în perioada iunie 2013-februarie 2014.

186    Trebuie, așadar, să se examineze cererile astfel cum au fost precizate în cadrul acestei actualizări.

187    În această privință, trebuie să se constate că elementele aduse de reclamante în cadrul actualizării nu permit să se demonstreze corespunzător cerințelor legale existența unei legături de cauzalitate între adoptarea nelegală a deciziei atacate și pierderile invocate.

188    Astfel, după cum subliniază Consiliul, reclamantele nu au diferențiat, în diminuarea EBITA, partea care ar fi cauzată de creșterea importurilor la prețuri mici în urma adoptării nelegale a deciziei atacate și pe cea care rezulta din alți factori susceptibili de a provoca sau de a determina o scădere a acestui indicator economic unic. EBITA a putut fi influențat de alți factori decât decizia atacată, în special schimbarea practicilor de vânzare, concurența dintre producătorii din Uniune și concurența dintre produsele acestora din urmă și importurile din alte țări decât India, Taiwan, Thailanda, Malaysia și Indonezia. În această privință, trebuie să se observe, precum Consiliul, că importurile din India, din Taiwan și din Thailanda au reprezentat în perioada iunie 2013-februarie 2014 doar 5,6 % din consumul din Uniune, iar cele din Malaysia și din Indonezia, 1,72 %.

189    Rezultă de aici că reclamantele nu au dovedit existența unei legături de cauzalitate directe și suficiente susceptibile să angajeze răspunderea Uniunii.

 Cu privire la costurile de închidere a anumitor unități suportate de UAB Indorama Polymers Europe și de Lotte Chemical UK

190    După cum s‑a amintit la punctul 163 de mai sus, reclamantele au susținut pe scurt în cererea introductivă că ar fi, de asemenea, constrânse să concedieze personal sau să închidă unități de producție în Uniune în urma deciziei atacate.

191    În actualizarea lor, reclamantele și‑au limitat cererea de daune interese suferite cu acest titlu la costurile suportate de UAB Indorama Polymers Europe, ca urmare a închiderii uzinei sale din Regatul Unit, și la cele suportate de Lotte Chemical UK, ca urmare a închiderii uzinei sale de PTA. Pe de altă parte, după cum s‑a amintit la punctul 167 de mai sus, aceste reclamante solicită doar 77 % din costurile respective, în măsura în care, în opinia lor, o parte din acestea poate fi imputată importurilor din Malaysia și din Indonezia. Pe acest temei, UAB Indorama Polymers Europe solicită suma de [confidențial] (în loc de [confidențial]) și Lotte Chemical UK suma de [confidențial] (în loc de [confidențial]).

192    Consiliul contestă existența unei legături de cauzalitate. Pe de altă parte, în observațiile sale cu privire la actualizarea cererilor de despăgubire ale reclamantelor, acesta arată că cele care au fost menținute ar fi inadmisibile având în vedere articolul 84 din Regulamentul de procedură, în măsura în care ar fi fost introduse tardiv, fie în replică pentru Lotte Chemical UK, fie în actualizare pentru UAB Indorama Polymers Europe.

193    În această privință, în ceea ce privește temeinicia cererilor, trebuie să se constate, asemenea Consiliului, că, pentru a demonstra existența unei legături de cauzalitate între prejudiciul invocat și comportamentul reproșat, reclamantele s‑au limitat, în cererea introductivă și în replică, să prezinte comunicate de presă sau scrisori care declarau că închiderea uzinelor era cauzată de decizia atacată. Cu toate acestea, documentele menționate, întocmite de însăși reclamantele, nu demonstrează că închiderea acestor unități este imputabilă deciziei atacate, întrucât, în susținere, nu se prezintă niciun indiciu și nici date. Pe de altă parte, în ceea ce privește uzina din Regatul Unit a UAB Indorama Polymers Europe, însăși formularea comunicatului privind închiderea ei nu impută aceasta din urmă deciziei atacate, ci scăderii marjei și creșterii concurenței, în special din Asia. Or, după cum subliniază Consiliul, importurile din Coreea de Sud, care se găsește, de asemenea, în Asia, au crescut în perioada considerată și ar putea să fi fost la originea închiderii uzinei. Mai mult, în ceea ce privește uzina de producție de PTA a Lotte Chemical UK, reclamantele nu pretind că închiderea acesteia este direct imputabilă adoptării nelegale a deciziei atacate, ci se limitează să afirme că „unul din principalele motive” pentru o astfel de închidere este închiderea uzinei de PET din Regatul Unit a UAB Indorama Polymers Europe.

194    În actualizarea cererilor de despăgubire, reclamantele nu au prezentat nicio probă suplimentară care să permită să se stabilească această legătură de cauzalitate. Astfel, reclamantele s‑au limitat să furnizeze situațiile financiare consolidate ale UAB Indorama Polymers Europe și ale Lotte Chemical UK pentru a dovedi costurile legate de concedieri care stăteau la baza cererilor lor, fără a aduce niciun alt element care să permită să se dovedească o legătură de cauzalitate între prejudiciile invocate și nelegalitățile denunțate.

195    În aceste condiții, trebuie să se respingă cererile reclamantelor privind costurile de închidere suportate de UAB Indorama Polymers Europe și de Lotte Chemical UK, fără a fi nevoie să se examineze dacă, precum arată Consiliul, aceste cereri au fost introduse într‑un stadiu tardiv al procedurii, cu încălcarea articolului 84 din Regulamentul de procedură.

196    Rezultă din ceea ce precedă că reclamantele nu dovedesc existența unei legături de cauzalitate directe și suficiente susceptibilă de a angaja răspunderea Uniunii.

 Concluzie cu privire la cererile de despăgubire

197    În măsura în care, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 171 de mai sus, inexistența uneia singure dintre condițiile necesare pentru a angaja răspunderea Uniunii este suficientă pentru a respinge cererea de despăgubire, trebuie să se respingă cererile de despăgubire ale reclamantelor în ansamblul lor, fără a fi necesar să se examineze condițiile privind existența unei încălcări suficient de grave a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor și existența unui prejudiciu.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

198    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În temeiul articolului 134 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, în cazul în care părțile cad fiecare în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. Totuși, în cazul în care împrejurările cauzei justifică acest lucru, Tribunalul poate decide ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, o parte să suporte o fracțiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte. Pe de altă parte, în aplicarea articolului 138 alineatul (1) din același regulament, statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.

199    În speță, întrucât Consiliul a căzut în pretenții în ceea ce privește cererea de anulare a reclamantelor, iar acestea din urmă au căzut în pretenții în ceea ce privește cererile lor de despăgubire, este necesar ca reclamantele și Consiliul să fie obligați să suporte propriile cheltuieli de judecată, cu excepția celor menționate la punctul 200 de mai jos.

200    Intervenientele private suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de reclamante ca urmare a intervenției lor, conform concluziilor acestora din urmă.

201    Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera întâi)

declară și hotărăște:

1)      Anulează Decizia de punere în aplicare 2013/226/UE a Consiliului din 21 mai 2013 de respingere a propunerii de regulament de punere în aplicare al Consiliului privind instituirea unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite tipuri de polietilen tereftalat originare din India, Taiwan și Thailanda, ca urmare a unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009, și de încheiere a unei proceduri de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor privind importurile de anumite tipuri de polietilen tereftalat originare din Indonezia și Malaysia, având în vedere că propunerea ar impune o taxă antidumping definitivă la importurile de anumite tipuri de polietilen tereftalat originare din India, Taiwan și Thailanda, în măsura în care aceasta a respins propunerea de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile originare din India, Taiwan și Thailanda și a încheiat procedura de reexaminare privind importurile de polietilen tereftalat (PET) din aceste trei țări.

2)      Respinge cererile de despăgubire.

3)      Committee of Polyethylene Terephthalate (PET) Manufacturers in Europe (CPME), Cepsa Química, SA, Equipolymers Srl, Indorama Ventures Poland sp. z o.o., Lotte Chemical UK Ltd, M & G Polimeri Italia SpA, Novapet, SA, Ottana Polimeri Srl, UAB Indorama Polymers Europe, UAB Neo Group și UAB Orion Global pet suportă propriile cheltuieli de judecată, cu excepția celor prevăzute la punctul 5) de mai jos.

4)      Consiliul Uniunii Europene suportă propriile cheltuieli de judecată.

5)      European Federation of Bottled Waters (EFBW), Caiba, SA, Coca‑Cola Enterprises Belgium (CCEB), Danone, Nestlé Waters Management & Technology, Pepsico International Ltd și Refresco Gerber BV suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de reclamante pentru intervenția lor.

6)      Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.

Kanninen Pelikánová Buttigieg

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 5 aprilie 2017.

Semnături

Cuprins

Cadrul juridic

Istoricul cauzei

Procedura și concluziile părților

În drept

1.  Cu privire la cererea de anulare

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe încălcarea articolului 11 alineatul (2) și a articolului 21 alineatul (1) din regulamentul de bază

Cu privire la analiza care trebuie efectuată de Consiliu în temeiul articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază și cu privire la întinderea controlului efectuat de Tribunal în ceea ce privește decizia atacată

Cu privire la examinarea probabilității reapariției unui prejudiciu în sensul articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază

–  Cu privire la existența unor indicatori economici pozitivi, în special creșterea prețurilor PET

–  Cu privire la volumul nesemnificativ al importurilor din India, din Taiwan și din Thailanda în perioada anchetei de reexaminare

–  Cu privire la beneficiarii reali ai măsurilor în termeni de cote de piață

–  Cu privire la inexistența unei subcotări a prețurilor în perioada examinată

–  Cu privire la volumul nesemnificativ al importurilor din India, din Taiwan și din Thailanda în cazul eliminării măsurilor

–  Cu privire la protecția suficientă a industriei Uniunii prin alte măsuri de apărare comercială

–  Cu privire la afectarea altor operatori în caz de eliminare a măsurilor

–  Concluzie privind examinarea probabilității reapariției prejudiciului

Cu privire la examinarea interesului Uniunii în sensul articolului 21 alineatul (1) din regulamentul de bază

Concluzie cu privire la cererea în anulare

2.  Cu privire la cererile de despăgubire

Cu privire la domeniul de aplicare al cererilor reclamantelor

Cu privire la legătura de cauzalitate directă

Cu privire la pierderile suferite de Equipolymers, de M & G Polimeri Italia și de Novapet

Cu privire la costurile de închidere a anumitor unități suportate de UAB Indorama Polymers Europe și de Lotte Chemical UK

Concluzie cu privire la cererile de despăgubire

Cu privire la cheltuielile de judecată

1 Limba de procedură: engleza.

2      Lista celorlalți reclamanți este anexată doar la versiunea notificată părților.

3      Date confidențiale necomunicate.