HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta)
24 septembrie 2008(*)
„Marcă comunitară – Procedură de declarare a nulității – Marcă comunitară verbală O STORE – Marcă națională verbală anterioară THE O STORE – Compararea serviciilor furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul cu produsele corespunzătoare – Motiv relativ de refuz – Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr.°40/94 – Cerere de modificare formulată de intervenientă – Articolul 134 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului”
În cauza T‑116/06,
Oakley, Inc., cu sediul în One Icon, Foothill Ranch (Statele Unite), reprezentată de M. Huth‑Dierig și M. Nentwig, avocați,
reclamantă,
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat de domnul A. Folliard‑Monguiral, în calitate de agent,
pârât,
cealaltă parte în procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI, intervenientă la Tribunal, fiind
Venticinque Ltd, cu sediul în Hailsham, East Sussex (Regatul Unit), reprezentată de D. Caneva, avocat,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a OAPI din 17 ianuarie 2006 (cauzele conexate R 682/2004-1 și R 685/2004-1), privind o procedură de nulitate între Venticinque Ltd și Oakley, Inc.,
TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a opta),
compus din doamna M. E. Martins Ribeiro (raportor), președinte, domnii S. Papasavvas și N. Wahl, judecători,
grefier: doamna C. Kristensen, administrator,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 13 aprilie 2006,
având în vedere memoriul în răspuns al OAPI depus la grefa Tribunalului la 23 iunie 2006,
având în vedere memoriul în răspuns al intervenientei depus la grefa Tribunalului la 25 iulie 2006,
în urma ședinței din 10 ianuarie 2008,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 7 februarie 2001, reclamanta Oakley, Inc., a depus o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), astfel cum a fost modificat.
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul verbal O STORE.
3 Serviciile pentru care a fost solicitată înregistrarea sunt din clasa 35 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, astfel cum a fost revizuit și modificat, și corespund următoarei descrieri: „Servicii de vânzare cu amănuntul și angro, inclusiv servicii de vânzare cu amănuntul online; vânzare cu amănuntul și angro de ochelari, ochelari de soare, produse și accesorii optice, îmbrăcăminte, articole pentru acoperirea capului, încălțăminte, ceasuri de mână, cronometre, bijuterii, decalcomanii, afișe, saci de sport, rucsacuri și portofele”.
4 Această cerere a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr.77/01 din 3 septembrie 2001.
5 La 11 februarie 2002, reclamanta a obținut înregistrarea mărcii comunitare O STORE sub numărul 2 074 599.
6 La 14 octombrie 2002, intervenienta Venticinque Ltd a depus o cerere de declarare a nulității cu privire la ansamblul serviciilor protejate prin înregistrarea comunitară, în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) litera (a) și cu articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94. Această cerere era întemeiată pe existența unui risc de confuzie între marca comunitară și marca verbală anterioară THE O STORE, care fusese înregistrată în Franța la 28 decembrie 2000 sub numărul 3 073 591 pentru următoarele produse cuprinse în clasele 18 și 25 ale clasificării de la Nisa:
– clasa 18: „Piele și imitații de piele și produse din aceste materiale neincluse în alte clase, și anume valize, casete pentru articole de toaletă vândute goale, poșete de seară, poșete, saci de sport cu utilizări multiple, portofele cu lanț, portofele cu fermoar, portofele din fetru, port‑documente și portmonee; piei de animale, piei; geamantane și saci de voiaj; umbrele și bastoane; bice, harnașamente și articole de șelărie”;
– clasa 25: „Articole de îmbrăcăminte, și anume costume, cămăși de seară, pantaloni, veste, veste sport, pulovere, fuste, cămăși de damă, veste de lână, jachete tricotate, pardesie, mantouri, pelerine, costume de sport, bluzoane, impermeabile, ținute de seară, fracuri, eșarfe, șaluri, fulare, cravate, mănuși, haine de blană, mantouri de blană, fulare de blană, bermude, tricouri, bluze, rochii de noapte, capoate, pareo, pijamale, cămăși de noapte, halate de baie, ciorapi, șosete, jupoane, costume de baie, lenjerie intimă, sutiene și maiouri; articole pentru acoperirea capului și încălțăminte”;
7 Prin Decizia din 18 iunie 2004, divizia de anulare a admis cererea de declarare a nulității în ceea ce privește, pe de o parte, serviciile de „vânzare cu amănuntul și angro de îmbrăcăminte, articole pentru acoperirea capului, încălțăminte, saci de sport, rucsacuri și portofele”, pentru motivul că, deși aceste servicii au o natură, o destinație și o utilizare diferite de cele ale produselor acoperite de marca națională anterioară, este posibil să aibă aceleași canale de distribuție și, pe de altă parte, „servicii[le] de vânzare cu amănuntul și angro, inclusiv servicii[le] de vânzare cu amănuntul online”, pentru motivul că întrucât descrierea acestor produse este generală, ar include vânzarea oricărei categorii de produse, printre care și cele acoperite de marca anterioară. În schimb, divizia de anulare a respins cererea de declarare a nulității în ceea ce privește serviciile de „vânzare cu amănuntul și angro de ochelari, ochelari de soare, produse și accesorii optice, ceasuri de mână, cronometre, bijuterii, decalcomanii, afișe”, întrucât a apreciat că serviciile furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul cu aceste produse nu aveau aceleași canale de distribuție precum produsele din piele și articolele de îmbrăcăminte acoperite de marca anterioară.
8 La 5 și 6 august 2004, reclamanta și intervenienta au introdus fiecare recurs împotriva deciziei diviziei de anulare.
9 Prin Decizia din 17 ianuarie 2006 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera întâi de recurs a confirmat decizia diviziei de anulare și, prin urmare, a respins cele două recursuri.
10 În esență, camera de recurs a subliniat că:
– serviciile de „vânzare cu amănuntul și angro de îmbrăcăminte, articole pentru acoperirea capului, încălțăminte, saci de sport, rucsacuri și portofele” desemnate de marca comunitară se caracterizau printr‑o natură și o destinație foarte asemănătoare și printr‑o utilizare și canale de distribuție identice cu cele ale produselor cuprinse în clasele 18 și 25, acoperite de marca anterioară. În plus, aceste produse și servicii erau complementare. Așadar, exista o similitudine evidentă a produselor vândute cu amănuntul care sunt identice sau asemănătoare cu cele vândute sub marca anterioară. În sfârșit, și semnele erau foarte asemănătoare, deoarece singura diferență era omisiunea, în unul dintre cele două semne, a articolului nedistinctiv „the”, astfel încât exista un risc de confuzie;
– nu exista risc de confuzie cu privire la serviciile de „vânzare cu amănuntul și angro de ochelari, ochelari de soare, produse și accesorii optice, cronometre, bijuterii, decalcomanii, afișe”, întrucât, în pofida similitudinii mărcilor în cauză, aceste servicii se deosebeau de produsele cuprinse în clasele 18 și 25 acoperite de marca anterioară;
– în ceea ce privește „servicii[le] de vânzare cu amănuntul și angro, inclusiv servicii[le] de vânzare cu amănuntul online”, titularul mărcii comunitare nu limitase aceste servicii la produse specifice, astfel încât această descriere generală trebuia să cuprindă produsele desemnate de marca anterioară. Prin urmare, întrucât aceste servicii și produsele acoperite de marca anterioară sunt asemănătoare, exista un risc de confuzie.
Concluziile părților
11 Reclamanta a solicitat Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.
12 OAPI a solicitat Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
13 Intervenienta a solicitat Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– modificarea deciziei atacate în măsura în care aceasta nu recunoaște existența unui risc de confuzie între produsele acoperite de marca THE O STORE și serviciile de „vânzare cu amănuntul și angro de ochelari, ochelari de soare, produse și accesorii optice, ceasuri de mână, cronometre, bijuterii, decalcomanii, afișe” pentru care a fost înregistrată marca O STORE;
– modificarea deciziei atacate în măsura în care nu reține nulitatea în tot a mărcii comunitare O STORE, înregistrată la 11 februarie 2002, ținând seama de existența mărcii franceze THE O STORE, înregistrată la 28 decembrie 2000.
14 În ședință, OAPI a declarat că renunță la excepția de inadmisibilitate pe care o ridicase în memoriul în răspuns împotriva cererii reclamantei prin care se solicita de asemenea anularea deciziei atacate întrucât camera de recurs a menținut decizia diviziei de anulare de respingere a cererii de declarare a nulității mărcii comunitare O STORE pentru serviciile de „vânzare cu amănuntul și angro de ochelari, ochelari de soare, produse și accesorii optice, ceasuri de mână, cronometre, bijuterii, decalcomanii, afișe”, de care s‑a luat act în procesul‑verbal de ședință.
În drept
15 Reclamanta invocă un motiv unic întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94. Intervenienta a formulat o cerere în temeiul articolului 134 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.
Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94
Argumentele părților
16 În primul rând, reclamanta pretinde că nu există nicio similitudine între produsele și serviciile vizate, astfel încât camera de recurs a reținut în mod greșit existența unei astfel de similitudini. Mai întâi, camera de recurs ar fi interpretat greșit natura serviciilor furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul. În continuare, ar fi făcut o aplicare greșită a Hotărârii Curții din 29 septembrie 1998, Canon (C‑39/97, Rec., p. I‑5507). În sfârșit, ar fi respins în mod greșit argumentarea sa privind necesitatea de a înlătura similitudinea dintre produse și servicii, pentru a se evita o protecție prea vastă a mărcilor care acoperă servicii furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul în general.
17 În primul rând, în ceea ce privește natura serviciilor furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul, reclamanta constată că, în speță, camera de recurs nu vede în acesta decât o simplă operațiune de vânzare de mărfuri, astfel încât plasează pe picior de egalitate aceste servicii și produsele vândute cu amănuntul. Această apreciere ar fi contrară Hotărârii Curții din 7 iulie 2005, Praktiker Bau- und Heimwerkermärkte (C‑418/02, Rec., p. I‑5873). Or, reclamanta subliniază, pe de o parte, că de 10 ani a început să fie acceptată din ce în ce mai des ideea că un serviciu care aparține comerțului cu amănuntul este un serviciu în sine și, pe de altă parte, că serviciile furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul pot constitui servicii diferite de simpla operațiune constând în vânzarea unui produs.
18 În al doilea rând, reclamanta pretinde că criteriile similitudinii produselor și serviciilor în discuție au fost aplicate incorect de către camera de recurs. Astfel, la punctul 20 din decizia atacată, camera de recurs ar fi subliniat în mod greșit existența unei strânse similitudini din punctul de vedere al naturii produselor și al serviciilor în cauză, pentru motivul că ambele ar avea același obiect, mai precis oferirea unui produs consumatorului final, întrucât produsele și serviciile ar fi de natură diferită, primele fiind materiale, iar ultimele nemateriale. Din punctul de vedere al conținutului lor, al modurilor lor de funcționare și al caracteristicilor fizice ale fiecăruia, serviciile și produsele vizate ar fi absolut diferite, astfel încât nu ar exista nicio similitudine.
19 De asemenea, destinația produselor și a serviciilor în cauză ar fi diferită. Într‑adevăr, destinația produselor acoperite de marca THE O STORE ar fi descrisă ca fiind protecția împotriva intemperiilor și ca fiind articole de modă, în timp ce destinația serviciilor furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul, acoperite de marca O STORE, ar consta în a ajuta consumatorii să privească fără neplăceri, să aleagă și să cumpere produse. Constatarea făcută de camera de recurs la punctul 19 din decizia atacată potrivit căreia „destinația vânzării cu amănuntul și aceea a produselor care sunt vândute cu amănuntul sunt foarte asemănătoare, mai precis oferirea unui produs consumatorului final” ar fi eronată și ar confunda categoriile distincte „servicii furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul” și „produsul în sine”.
20 Reclamanta precizează că utilizarea desemnează modul de utilizare care permite produsului să își îndeplinească scopul și în general ar putea fi dedusă din modul de funcționare a produselor sau din funcția îndeplinită de produse sau servicii pe piață, mai precis destinația acestora. Reclamanta subliniază că produsele acoperite de marca anterioară au principala funcție de a servi ca protecție împotriva intemperiilor și ca articole de modă, în timp ce, la polul opus, serviciile furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul satisfac nevoia consumatorilor de consiliere cu privire la diverse articole și de a fi în măsură de a alege și de a cumpăra diverse produse. Prin urmare, camera de recurs ar fi constatat în mod greșit, la punctul 21 din decizia atacată, că serviciile furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul și produsele nu ar fi utilizate în mod diferit de către consumatori.
21 În ceea ce privește criteriul caracterului concurent al produselor și serviciilor, reclamanta remarcă faptul că acestea din urmă sunt concurente atunci când consumatorii le consideră interschimbabile, situație care nu se regăsește în cauză. Referitor la caracterul complementar al acestora, reclamanta consideră că acesta există atunci când unul este indispensabil sau important pentru utilizarea celuilalt și nu este doar subsidiar sau secundar, situație care s‑ar regăsi în cauză.
22 Reclamanta reține de aici că produsele și serviciile vizate sunt diferite în ceea ce privește natura, destinația și utilizarea lor. În plus, între ele nu ar exista niciun raport de complementaritate sau de concurență. Singura asemănare ar sta în faptul că produsele ar fi vândute și serviciile propuse în aceleași puncte de desfacere.
23 Cu toate acestea, numai acest fapt nu poate face asemănătoare aceste produse și aceste servicii, în sensul criteriilor evidențiate în Hotărârea Canon, punctul 16 de mai sus, întrucât Curtea nu menționează „circuitele de distribuție similare” drept criteriu de apreciere a similitudinii produselor și/sau a serviciilor. În opinia reclamantei, deoarece majoritatea produselor sunt vândute în centre comerciale, consumatorii nu mai dau importanță punctului de desfacere atunci când constată originea comună a produselor. În plus, referitor la al șaptelea considerent al Regulamentului nr. 40/94 și la jurisprudență, reclamanta subliniază că limita fragilă care separă produsele și serviciile asemănătoare și diferite trebuie trasată făcându‑se o apreciere a similitudinii acestora care să nu se reducă la un ansamblu de criterii abstracte și artificiale; punctul de vedere comercial ar fi primordial. Astfel, publicul nu ar considera produsele și serviciile ca fiind similare pentru motivul că sunt vândute în același loc: produsele și serviciile nu ar fi asemănătoare decât dacă, presupunând că sunt utilizate semne identice, publicul ar putea crede că provin de la aceeași întreprindere sau de la întreprinderi legate din punct de vedere economic. Totuși, publicul ar ști că nu întreprinderile care operează în sectorul comerțului cu amănuntul, cum ar fi Marks & Spencer sau Galeries Lafayette, produc mărfurile pe care le distribuie. În consecință, chiar dacă anumite produse ar fi oferite în același loc cu anumite prestații legate de comerțul cu amănuntul, consumatorul final ar ști că acestea sunt fundamental diferite în ceea ce privește natura lor și că nu provin de la aceeași întreprindere sau de la întreprinderi legate din punct de vedere economic.
24 În al treilea rând, reclamanta consideră că în mod greșit camera de recurs i‑a respins argumentarea potrivit căreia este necesar să se înlăture similitudinea între produsele acoperite de marca anterioară și serviciile furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul vizate, și aceasta pentru a evita o protecție prea vastă a mărcilor de servicii care, în general, aparțin comerțului cu amănuntul. În caz contrar, titularul unei mărci înregistrate pentru servicii furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul ar putea revendica o protecție în ceea ce privește toate produsele care pot fi vândute cu amănuntul. Acest risc legat de o protecție prea vastă nu ar fi fost înlăturat, cum impuneau totuși criteriile enunțate de Curte în Hotărârea Praktiker Bau- und Heimwerkermärkte, punctul 17 de mai sus, în care s‑ar fi indicat că era necesar să se facă precizări cu privire la produsele sau tipurile de produse vizate prin servicii. Într‑adevăr, încă ar fi posibil să se obțină înregistrarea unei mărci care acoperă servicii furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul, care să se refere la toate produsele care aparțin claselor 1-34.
25 În al doilea rând, reclamanta reproșează camerei de recurs că nu a ținut seama de caracterul distinctiv slab al mărcii anterioare. Elementul „store” ar fi cunoscut de toți consumatorii europeni, inclusiv francezi, astfel încât ar fi pur descriptiv. Elementele „the” și „o” ar avea un caracter distinctiv minim, chiar inexistent. Ar rezulta că marca verbală anterioară THE O STORE ar trebui să fie considerată drept o marcă slab distinctivă și aceasta cu atât mai mult cu cât intervenienta nu ar fi demonstrat că această marcă era bine implantată pe piața franceză.
26 În al treilea rând, în ceea ce privește compararea semnelor, reclamanta amintește jurisprudența potrivit căreia compararea, din punct de vedere vizual, fonetic sau conceptual, trebuie să se întemeieze pe impresia de ansamblu produsă de mărci, ținând seama în special de elementele lor distinctive și dominante. În această privință, reclamanta subliniază că deși mărcile în cauză prezintă anumite similitudini, camera de recurs a ignorat deosebirile dintre elementelor lor distinctive. Or, dat fiind caracterul său pur descriptiv, elementul „store” ar fi neglijat de publicul relevant în impresia sa de ansamblu, astfel încât elementele care trebuie comparate ar fi „the o” și „o”. Din punct de vedere vizual, ar exista o diferență considerabilă între aceste elemente (numărul de litere și pronunțarea). Presupunând chiar că publicul nu ignoră în totalitate elementul „store” în impresia de ansamblu produsă de mărci, articolul „the” ar caracteriza suficient marca anterioară și ar distinge‑o de marca contestată. Astfel, ar exista diferențe perceptibile între cele două mărci datorită prezenței articolului „the”, absent în marca comunitară, și caracterului distinctiv slab, chiar inexistent al celorlalte elemente ale mărcii anterioare, și anume litera „o” și cuvântul „store”.
27 În al patrulea rând, după ce a amintit jurisprudența în materia riscului de confuzie, reclamanta precizează că litigiul opune, în cauză, servicii furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul și produse. Or, ar trebui evitată o protecție prea vastă a mărcilor atunci când acoperă servicii furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul. Viceversa, ar fi necesară protejarea acestora din urmă împotriva pretențiilor neîntemeiate ale titularilor mărcilor înregistrate pentru anumite produse, în cazul de față produse din clasele 18 și 25. În opinia reclamantei, Curtea s‑a pronunțat în mod expres în Hotărârea Praktiker Bau- und Heimwerkermärkte, punctul 17 de mai sus, în sensul că în aprecierea riscului de confuzie trebuie să se țină seama de caracteristicile specifice ale mărcilor care acoperă serviciile care aparțin comerțului cu amănuntul, care impun o interpretare restrictivă a noțiunii de risc de confuzie.
28 Reclamanta pune concluzii amintind că din Comunicarea nr. 3/01 a președintelui OAPI rezultă că „[r]iscul de confuzie este puțin probabil între, pe de o parte, servicii furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul și, pe de altă parte, produse determinate, cu excepția cazurilor foarte speciale, mai ales atunci când mărcile în cauză sunt identice sau aproape identice și sunt bine implantate pe piață”.
29 OAPI pune concluzii în sensul respingerii motivului unic și precizează, făcând trimitere la punctele 19 și 23 din decizia atacată, că, indiferent de situație, dat fiind că serviciile furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul sunt legate de produse sau depind de acestea, natura, destinația și utilizarea lor respective sunt corelate, dacă nu în mod obiectiv, cel puțin în percepția subiectivă a consumatorilor.
30 De asemenea, intervenienta pune concluzii în sensul respingerii motivului respectiv.
Aprecierea Tribunalului
31 Articolul 52 din Regulamentul nr. 40/94 prevede în special:
„(1) Marca comunitară este declarată nulă, ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere:
(a) atunci când există o marcă anterioară menționată la articolul 8 alineatul (2) și când se îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatul (1) sau (5) din prezentul articol;
[...]”
32 Conform articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, la opoziția titularului unei mărci anterioare, se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când „din cauza identității sau asemănării sale cu marca anterioară și din cauza identității sau asemănării produselor sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie [în percepția publicului de] pe teritoriul în care este protejată marca anterioară; riscul de confuzie presupune riscul de asociere cu marca anterioară”.
33 Pe de altă parte, în temeiul articolului 8 alineatul (2) litera (a) punctele (i) și (ii) din Regulamentul nr. 40/94, prin mărci anterioare trebuie să se înțeleagă mărcile comunitare, precum și mărcile înregistrate într‑un stat membru a căror dată de depunere este anterioară celei a cererii de înregistrare a mărcii comunitare.
34 Potrivit unei jurisprudențe constante, constituie un risc de confuzie riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeași întreprindere sau, eventual, de la întreprinderi legate din punct de vedere economic [Hotărârea Curții Canon, punctul 16 de mai sus, punctul 29, și Hotărârea Curții din 20 septembrie 2007, Nestlé/OAPI, C‑193/06 P, punctul 32, Hotărârea Tribunalului din 23 octombrie 2002, Oberhauser/OAPI – Petit Liberto (Fifties), T‑104/01, Rec., p. II‑4359, punctul 25, și Hotărârea Tribunalului din 11 iulie 2007, Mülhens/OAPI – Minoronzoni (TOSCA BLU), T‑150/04, Rep, p. II-2353, punctul 25].
35 În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, riscul de confuzie în percepția publicului trebuie apreciat în mod global, ținând seama de toți factorii pertinenți ai cauzei (Hotărârea Curții din 11 noiembrie 1997, SABEL, C‑251/95, Rec., p. I‑6191, punctul 22, și Hotărârea Curții Nestlé/OAPI, punctul 34 de mai sus, punctul 33, Hotărârea Fifties, punctul 34 de mai sus, punctul 26, și Hotărârea TOSCA BLU, punctul 34 de mai sus, punctul 26).
36 Această apreciere globală implică o anumită interdependență între factorii luați în considerare și, în special, similitudinea mărcilor și cea a produselor sau serviciilor desemnate. Astfel, un grad scăzut de similitudine între produsele sau serviciile desemnate poate fi compensat printr‑un grad ridicat de similitudine între mărci și invers [Hotărârea Canon, punctul 16 de mai sus, punctul 17, și Hotărârea din 22 iunie 2000, Marca Mode, C‑425/98, Rec., p. I‑4861, punctul 40, Hotărârea Tribunalului din 23 octombrie 2002, Matratzen Concord/OAPI – Hukla Germany (MATRATZEN), T‑6/01, Rec., p. II‑4335, punctul 25, menținută în recurs prin Ordonanța Curții din 28 aprilie 2004, Matratzen Concord/OAPI, C‑3/03 P, Rec., p. I‑3657]. Interdependența dintre acești factori își găsește expresia în al șaptelea considerent al Regulamentului nr. 40/94, potrivit căruia noțiunea de similitudine trebuie interpretată în relație cu riscul de confuzie, a cărui apreciere depinde de numeroși factori și în special de cunoașterea mărcii pe piață, de asocierea care poate fi făcută între semnul folosit sau înregistrat, de gradul de asemănare între marcă și semn și între produsele sau serviciile desemnate (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 30 iunie 2004, BMI Bertollo/OAPI – Diesel (DIESELIT), T‑186/02, Rec., p. II‑1887, punctul 36 și jurisprudența citată).
37 Pe de altă parte, aprecierea globală, în privința similitudinii vizuale, fonetice sau conceptuale dintre mărcile în conflict, trebuie să se întemeieze pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând seama în special de elementele lor distinctive și dominante. Într‑adevăr, din modul de redactare a articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, potrivit căruia „[…] există un risc de confuzie [în percepția publicului] […]”, rezultă că percepția asupra mărcilor pe care o are consumatorul mediu al tipului de produse sau de servicii în cauză are un rol determinant în aprecierea globală a riscului de confuzie. Or, în mod normal, consumatorul mediu percepe o marcă ca pe un tot și nu face o examinare a diferitelor detalii ale acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea SABEL, punctul 35 de mai sus, punctul 23, și Hotărârea Nestlé/OAPI, punctul 34 de mai sus, punctul 34, Hotărârea DIESELIT, punctul 36 de mai sus, punctul 38).
38 În vederea aprecierii globale a riscului de confuzie, consumatorul mediu al produselor vizate este prezumat a fi normal informat și suficient de atent și de avizat. De altfel, trebuie să se țină seama de faptul că numai rareori consumatorul mediu are posibilitatea să compare în mod direct diferitele mărci, trebuind să se bazeze pe imaginea imperfectă a acestora pe care a păstrat‑o în memorie. Trebuie ținut seama și de faptul că nivelul de atenție al consumatorului mediu poate varia în funcție de categoria de produse sau servicii în cauză (Hotărârea Curții din 22 iunie 1999, Lloyd Schuhfabrik Meyer, C‑342/97, Rec., p. I-3819, punctul 26, Hotărârea Fifties, punctul 34 de mai sus, punctul 28, și Hotărârea DIESELIT, punctul 36 de mai sus, punctul 38).
39 În cauză, examinarea trebuie să fie limitată la teritoriul francez deoarece marca anterioară pe care este întemeiată cererea de anulare a mărcii comunitare este o marcă națională înregistrată în Franța.
40 Având în vedere natura produselor și a serviciilor vizate, publicul relevant este alcătuit din consumatorul mediu care este considerat a fi normal informat și suficient de atent și de avizat, astfel cum a constatat camera de recurs la punctul 18 din decizia atacată.
41 În lumina considerentelor de mai sus, este necesar să se examineze aprecierea riscului de confuzie între semnele în conflict efectuată de camera de recurs.
– Cu privire la similitudinea produselor și a serviciilor
42 Potrivit unei jurisprudențe constante, pentru a aprecia similitudinea dintre produse sau servicii, trebuie să se ia în considerare toți factorii pertinenți care caracterizează raportul care poate exista între acestea. Acești factori includ în special natura, destinația, utilizarea acestora, precum și caracterul lor concurent sau complementar [a se vedea Hotărârea Curții Canon, punctul 16 de mai sus, punctul 23, și Hotărârea Curții din 11 mai 2006, Sunrider/OAPI, C‑416/04 P, Rec., p. I‑4237, punctul 85; a se vedea Hotărârea Tribunalului din 15 ianuarie 2003, Mystery Drinks/OAPI – Karlsberg Brauerei (MYSTERY), T‑99/01, Rec., p. II‑43, punctul 39 și jurisprudența citată, și Hotărârea Tribunalului din 15 martie 2006, Eurodrive Services and Distribution/OAPI – Gómez Frías (euroMASTER), T‑31/04, punctul 31].
43 În ceea ce privește în special înregistrarea unei mărci care acoperă servicii furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul, Curtea a afirmat la punctul 34 din Hotărârea Praktiker Bau- und Heimwerkermärkte, punctul 17 de mai sus, că obiectivul comerțului cu amănuntul este vânzarea de produse consumatorilor, comerț care cuprinde, pe lângă actul juridic al vânzării, orice activitate desfășurată de operator pentru a incita la încheierea unui astfel de act și că această activitate constă, în special, în selectarea unei game de produse oferite la vânzare și în oferirea de prestații diverse prin care se urmărește determinarea consumatorului în a încheia acest act mai curând cu comerciantul în cauză decât cu un concurent. Curtea a precizat la punctul 35 din hotărârea respectivă că niciun motiv imperativ întemeiat pe Prima Directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO 1989, L 40, p. 1, Ediție specială, 17/vol.1, p. 92) sau pe principiile generale ale dreptului comunitar nu se opune ca aceste prestații să fie incluse în noțiunea de „servicii” în sensul directivei și ca, prin urmare, comerciantul să aibă dreptul să obțină, prin înregistrarea mărcii sale, protecția acesteia ca indicație a originii serviciilor pe care le furnizează.
44 Pe de altă parte, Curtea a precizat în Hotărârea Praktiker Bau- und Heimwerkermärkte, punctul 17 de mai sus (punctele 49 și 50), că, în vederea înregistrării unei mărci care acoperă servicii furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul, nu este necesar să se desemneze în mod concret serviciul sau serviciile pentru care se solicită înregistrarea. În schimb, solicitantului trebuie să i se ceară să precizeze produsele sau tipurile de produse vizate de aceste servicii.
45 În primul rând, în ceea ce privește aprecierea similitudinii serviciilor de „vânzare cu amănuntul și angro de îmbrăcăminte, articole pentru acoperirea capului, încălțăminte, saci de sport, rucsacuri și portofele” vizate de marca comunitară contestată, pe de o parte, cu produsele acoperite de marca anterioară, și anume „îmbrăcăminte, articole pentru acoperirea capului, încălțăminte, saci de sport cu utilizări multiple, rucsacuri și portofele”, pe de altă parte, camera de recurs a considerat, la punctele 18-23 din decizia atacată, că între aceste servicii și produse există o mare similitudine datorită naturii, destinației, utilizării lor, canalelor lor de distribuție și complementarității lor.
46 În ceea ce privește, în primul rând, factorii constând în natura, destinația și utilizarea serviciilor și a produselor în cauză, nu se poate considera că aceste servicii și produse sunt similare.
47 Într‑adevăr, astfel cum a subliniat de altfel divizia de anulare la punctele 21 și 22 din Decizia din 18 iunie 2004, natura produselor și serviciilor în cauză este diferită, din cauza caracterului fungibil al primelor și nefungibil al celor din urmă. Și destinația lor este diferită deoarece un serviciu furnizat în cadrul comerțului cu amănuntul este situat în amonte față de destinația unui produs și privește activitatea desfășurată de operator pentru a incita la încheierea actului de vânzare a produsului respectiv. Astfel, de exemplu, un articol de îmbrăcăminte este menit în special să îmbrace persoana care îl cumpără, în timp ce un serviciu în legătură cu vânzarea de articole de îmbrăcăminte este menit, printre altele, să ofere asistență persoanei respective interesate de cumpărarea unui articol de îmbrăcăminte. Aceeași situație se regăsește în cazul utilizării lor, deoarece utilizarea unui articol de îmbrăcăminte constă în purtarea acestuia, în timp ce utilizarea unui serviciu în legătură cu vânzarea de articole de îmbrăcăminte constă, în special, în obținerea unor informații cu privire la articolele de îmbrăcăminte pentru cumpărarea acestora.
48 În ceea ce privește, în al doilea rând, canalele de distribuție ale serviciilor și produselor în cauză, este adevărat, astfel cum a subliniat în mod întemeiat camera de recurs la punctul 22 din decizia atacată, că serviciile furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul pot fi oferite în aceleași spații în care sunt vândute produsele în cauză, ceea ce a fost recunoscut și de reclamantă. Prin urmare, constatarea camerei de recurs, potrivit căreia serviciile în legătură cu vânzarea cu amănuntul sunt oferite rareori în spații diferite de cele în care sunt vândute produsele cu amănuntul și consumatorii nu trebuie să se deplaseze în diferite locuri pentru a obține serviciul în legătură cu vânzarea cu amănuntul și produsul pe care îl cumpără, trebuie admisă.
49 Contrar susținerilor reclamantei, faptul că serviciile furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul se găsesc în aceleași puncte de desfacere cu produsele este un criteriu pertinent în vederea examinării similitudinii serviciilor și produselor vizate. În această privință, trebuie să se sublinieze că, la punctul 23 din Hotărârea Canon, punctul 16 de mai sus, Curtea s‑a pronunțat în sensul că pentru a aprecia similitudinea între produsele și serviciile în cauză, trebuie să se ia în considerare toți factorii pertinenți care caracterizează raportul dintre produse sau servicii. Aceasta a precizat că acești factori includ în special natura, destinația, utilizarea acestora, precum și caracterul lor concurent sau complementar, astfel încât nu a considerat sub nicio formă că acești factori erau singurii care pot fi luați în considerare, enumerarea lor fiind doar exemplificativă. Prin urmare, Tribunalul a dedus de aici că pot fi luați în considerare și alți factori pertinenți pentru caracterizarea raportului care poate exista între produsele și serviciile în cauză, cum ar fi canalele de distribuție ale produselor vizate [Hotărârea Tribunalului din 11 iulie 2007, El Corte Inglés/OAPI – Bolaños Sabri (PiraÑAM diseño original Juan Bolaños), T‑443/05, Rep., p. II-2579, punctul 37; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 1 martie 2005, Sergio Rossi/OAPI – Sissi Rossi (SISSI ROSSI), T‑169/03, Rec., p. II‑685, punctul 65, menținută în recurs prin Hotărârea Curții din 18 iulie 2006, Rossi/OAPI, C‑214/05 P, Rec., p. I‑7057, și Hotărârea Tribunalului din 22 martie 2007, Saint‑Gobain Pam/OAPI – Propamsa (PAM PLUVIAL), T‑364/05, Rep., p. II‑757, punctul 95].
50 Pe de altă parte, contrar afirmației reclamantei, de altfel nesusținută de probe, potrivit căreia consumatorii nu mai acordă importanță punctului de desfacere atunci când se gândesc la originea comună a produselor, deoarece majoritatea produselor în cauză ar fi vândute în centre comerciale, se impune constatarea, astfel cum a susținut OAPI, că fabricanții produselor în cauză dispun în general de puncte de desfacere proprii pentru a‑și desface produsele sau recurg la acorduri de distribuție prin care furnizorul serviciilor în legătură cu comerțul cu amănuntul este autorizat să utilizeze aceeași marcă precum cea aplicată pe produsele vândute.
51 Prin urmare, la punctul 22 din decizia atacată, fără a se săvârși o eroare, în cadrul comparării produselor și serviciilor vizate de mărcile în conflict, s‑a luat în considerare împrejurarea că aceste produse și servicii sunt comercializate, în general, în aceleași puncte de desfacere (a se vedea în acest sens Hotărârea SISSI ROSSI, punctul 49 de mai sus, punctul 68, și Hotărârea PiraÑAM diseño original Juan Bolaños, punctul 49 de mai sus, punctul 37).
52 În al treilea rând, în ceea ce privește complementaritatea serviciilor și a produselor în cauză, constatată de camera de recurs la punctul 23 din decizia atacată, este necesar să se amintească faptul că, potrivit unei jurisprudențe constante, sunt complementare produsele între care există o strânsă legătură, în sensul că unul este indispensabil sau important pentru utilizarea celuilalt, astfel încât consumatorii pot crede că responsabilitatea pentru aceste produse revine aceleiași întreprinderi (a se vedea în acest sens Hotărârea SISSI ROSSI, punctul 49 de mai sus, punctul 60, Hotărârea PAM PLUVIAL, punctul 49 de mai sus, punctul 94, și Hotărârea PiraÑAM diseño original Juan Bolaños, punctul 49 de mai sus, punctul 48).
53 În această privință, trebuie să se sublinieze că produsele acoperite de marca anterioară, și anume îmbrăcăminte, articole pentru acoperirea capului, încălțăminte, saci de sport cu utilizări multiple, sunt identice cu cele la care se referă serviciile reclamantei.
54 Se impune constatarea că, în prezenta cauză, pe de o parte, raportul dintre serviciile furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul și produsele vizate de marca anterioară se caracterizează printr‑o legătură strânsă în sensul că produsele sunt indispensabile sau, cel puțin, importante pentru desfacerea serviciilor respective, întrucât acestea din urmă sunt furnizate exact cu ocazia vânzării acestor produse. Astfel cum a afirmat Curtea la punctul 34 din Hotărârea Praktiker Bau- und Heimwerkermärkte, punctul 17 de mai sus, obiectivul comerțului cu amănuntul este vânzarea produselor către consumatori, Curtea subliniind pe de altă parte că acest comerț cuprinde, pe lângă actul juridic al vânzării, orice activitate desfășurată de operator pentru a incita la încheierea unui astfel de act. Astfel de servicii, furnizate, așadar, în scopul vânzării anumitor produse determinate, ar fi lipsite de sens fără acestea din urmă.
55 Pe de altă parte, raportul dintre produsele vizate de marca anterioară și serviciile furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul cu produse identice cu cele vizate de marca anterioară se caracterizează și prin faptul că serviciile respective vor avea un rol important, din punctul de vedere al consumatorului relevant, atunci când va cumpăra produsele oferite la vânzare.
56 Rezultă că raportul existent între aceste servicii și aceste produse se caracterizează prin complementaritate în sensul indicat la punctele 54 și 55 de mai sus, datorită faptului că serviciile furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul, care au drept obiect, precum în cauză, produse identice cu cele vizate de marca anterioară, sunt strâns legate de produsele respective. Prin urmare, aceste servicii nu pot fi considerate subsidiare sau secundare în raport cu produsele în cauză, astfel cum pretinde reclamanta.
57 Astfel, în pofida constatării inexacte făcute de camera de recurs potrivit căreia serviciile și produsele în cauză au aceeași natură, aceeași destinație și aceeași utilizare, produsele și serviciile respective prezintă similitudini în mod incontestabil, având în vedere faptul că sunt complementare și că primele sunt oferite în general în aceleași spații în care sunt oferite la vânzare cele din urmă.
58 Prin urmare, din toate cele de mai sus rezultă că produsele și serviciile în cauză mențin un anumit grad de similitudine între ele, astfel încât trebuie admisă constatarea care figurează la punctul 24 din decizia atacată care reține existența unei astfel de similitudini.
59 În al doilea rând, în ceea ce privește compararea „servicii[lor] de vânzare cu amănuntul și angro, inclusiv [a] servicii[lor] de vânzare cu amănuntul online” cu produsele în cauză, trebuie amintit că la punctul 50 din Hotărârea Praktiker Bau- und Heimwerkermärkte, punctul 17 de mai sus, Curtea a afirmat că solicitantului mărcii comunitare trebuie să i se ceară să precizeze produsele sau tipurile de produse vizate prin aceste servicii.
60 În această privință, este necesar să se sublinieze, astfel cum în mod întemeiat a indicat camera de recurs la punctul 32 din decizia atacată, că reclamanta nu a precizat deloc produsele sau tipurile de produse vizate prin „servicii[le] de vânzare cu amănuntul și angro, inclusiv servicii[le] de vânzare cu amănuntul online”.
61 Or, se impune constatarea că „servicii[le] de vânzare cu amănuntul și angro, inclusiv servicii[le] de vânzare cu amănuntul online”, pot include toate produsele, inclusiv cele acoperite de marca anterioară, datorită unei descrieri foarte generale. Prin urmare, este necesar să se considere că „servicii[le] de vânzare cu amănuntul și angro, inclusiv servicii[le] de vânzare cu amănuntul online” prezintă similitudini cu produsele vizate.
62 Din toate cele de mai sus rezultă că, în speță, camera de recurs a considerat în mod întemeiat că serviciile de „vânzare cu amănuntul și angro de îmbrăcăminte, articole pentru acoperirea capului, încălțăminte, saci de sport, rucsacuri și portofele”, precum și „servicii[le] de vânzare cu amănuntul și angro, inclusiv servicii[le] de vânzare cu amănuntul online”, sunt asemănătoare cu produsele acoperite de marca anterioară.
– Cu privire la similitudinea semnelor
63 Astfel cum s‑a precizat deja la punctul 37 de mai sus, aprecierea globală a riscului de confuzie, în ceea ce privește similitudinea vizuală, fonetică sau conceptuală dintre mărcile în cauză, trebuie să se întemeieze pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând seama în special de elementele lor distinctive și dominante [Hotărârea Curții SABEL, punctul 35 de mai sus, punctul 23, și Hotărârea din 13 septembrie 2007, Il Ponte Finanziaria/OAPI, C‑234/06 P, Rep., p. I‑7333, punctul 33; Hotărârea Tribunalului din 14 octombrie 2003, Phillips‑Van Heusen/OAPI – Pash Textilvertrieb und Einzelhandel (BASS), T‑292/01, Rec., p. II‑4335, punctul 47, și Hotărârea Tribunalului din 13 februarie 2007, Mundipharma/OAPI – Altana Pharma (RESPICUR), T‑256/04, Rep., p. II‑449, punctul 52].
64 În general, două mărci sunt similare atunci când, din punctul de vedere al publicului relevant, există între ele o egalitate cel puțin parțială în ceea ce privește unul sau mai multe aspecte pertinente [Hotărârea Tribunalului MATRATZEN, punctul 36 de mai sus, punctul 30, și Hotărârea Tribunalului din 12 septembrie 2007, Koipe/OAPI – Aceites del Sur (La Española), T‑363/04, Rep.,p. II-3355, punctul 98].
65 În această privință, semnele care trebuie comparate sunt următoarele:
Marca națională anterioară |
Marca comunitară contestată |
THE O STORE |
O STORE |
66 În ceea ce privește compararea vizuală, trebuie să se constate că în mod întemeiat camera de recurs a considerat la punctul 25 din decizia atacată că semnele în conflict sunt foarte similare pentru motivul că ambele conțin denumirea O STORE, singura diferență fiind omisiunea, în unul dintre cele două semne, a articolului nedistinctiv „the”. Într‑adevăr, semnul O STORE se regăsește în întregime în marca națională anterioară THE O STORE.
67 Rezultă că marca comunitară contestată prezintă similitudini vizuale accentuate cu marca națională anterioară.
68 În ceea ce privește compararea fonetică a semnelor în cauză, acestea din urmă au în comun semnul O STORE. Deși marca națională anterioară conține și articolul nedistinctiv „the”, pronunțarea acestor două semne este practic identică și în mod cert nu permite să se considere că între ele există o diferență fonetică.
69 Prin urmare, semnele în conflict sunt similare și din punct de vedere fonetic.
70 În ceea ce privește compararea conceptuală, se impune constatarea că aceste două semne, de asemenea, fac trimitere, în limba engleză, la noțiunea de magazin și că nu se poate face diferența între ele.
71 În consecință, camera de recurs a apreciat în mod temeinic că semnele în conflict erau foarte similare din moment ce acestea conțin elementul identic „o store”, singura diferență constând în omisiunea articolului nedistinctiv „the” în marca comunitară contestată.
– Cu privire la riscul de confuzie
72 După cum s‑a constatat anterior la punctele 42-62, serviciile în cauză și produsele acoperite de marca anterioară sunt similare. În plus, impresia de ansamblu produsă de semnele în conflict poate crea între acestea un risc de confuzie în percepția consumatorului, având în vedere similitudinea lor accentuată.
73 În această privință, Curtea a amintit la punctul 48 din Hotărârea Praktiker Bau- und Heimwerkermärkte, punctul 17 de mai sus, că, potrivit jurisprudenței, riscul de confuzie trebuie apreciat în mod global, ținând seama de toți factorii pertinenți ai cauzei, și a precizat că, în cadrul acestei aprecieri globale, la nevoie, este posibil să se ia în considerare particularitățile noțiunii de „servicii furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul“ legate de domeniul său de aplicare larg, ținând seama în mod corespunzător de interesele legitime ale tuturor părților interesate.
74 Or, în cazul de față, nu este exclus ca produsele în cauză să fie vândute în aceleași puncte de desfacere în care sunt oferite serviciile furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul, ceea ce s‑ar putea întâmpla dacă produsele care poartă marca THE O STORE ar fi vândute prin intermediul serviciilor O STORE vizate de marca comunitară contestată, creând astfel un risc de confuzie în percepția consumatorilor.
75 Chiar presupunând că, în cauză, produsele desemnate de marca anterioară THE O STORE nu ar fi vândute prin intermediul serviciilor O STORE vizate de marca comunitară contestată, se impune constatarea că publicul relevant, confruntat cu serviciile furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul, în special cu articole de îmbrăcăminte și de încălțăminte, și care poartă marca O STORE, ar putea crede că aceste servicii sunt propuse de aceeași întreprindere cu cea care vinde aceleași produse sub marca THE O STORE sau de o întreprindere afiliată acesteia. În această privință, trebuie amintit că în cadrul aprecierii globale a riscului de confuzie trebuie luate ca referință modalitățile de comercializare „normale” ale produselor și serviciilor desemnate de mărcile în conflict, mai precis acelea care sunt de așteptat în mod normal pentru categoria de produse sau de servicii desemnate de mărcile în cauză [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 12 ianuarie 2006, Devinlec/OAPI – TIME ART (QUANTUM), T‑147/03, Rec., p. II‑11, punctul 103, menținută în recurs prin Hotărârea Curții din 15 martie 2007, T.I.M.E. ART/Devinlec și OAPI, C‑171/06 P].
76 Luarea în considerare a condițiilor obiective de comercializare a produselor și serviciilor desemnate de mărcile în conflict se justifică pe deplin. Într‑adevăr, este necesar a se aminti că examinarea riscului de confuzie cu care sunt învestite organele OAPI este un examen prospectiv. Or, întrucât modalitățile de comercializare speciale ale produselor și serviciilor desemnate de mărci pot varia în timp și pot depinde de voința titularilor acestor mărci, analiza prospectivă a riscului de confuzie între două mărci, care urmărește un scop de interes general, și anume acela ca publicul relevant să nu riște să fie indus în eroare în ceea ce privește originea comercială a produselor în cauză, nu poate depinde de intențiile comerciale ale titularilor mărcilor, realizate sau nerealizate, și prin natura lor subiective [Hotărârea (QUANTUM), punctul 75 de mai sus, punctul 104, și Hotărârea T.I.M.E. ART/Devinlec și OAPI, punctul 75 de mai sus, punctul 59].
77 În sfârșit, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia riscul de confuzie ar trebui exclus datorită caracterului distinctiv minim, inexistent chiar, al elementelor „the” și „o” ale mărcii anterioare THE O STORE, cu atât mai mult cu cât intervenienta nu ar fi demonstrat că această marcă era bine implantată pe piața franceză, trebuie să se sublinieze că, astfel cum a indicat în mod întemeiat OAPI, deși aceste elemente, luate separat, sunt slab distinctive, nu este mai puțin adevărat că integralitatea combinației elementelor respective, dintre care două sunt din limba engleză, se dovedește a fi în mod normal distinctivă pentru consumatorii francezi în ceea ce privește produsele vizate. Din moment ce marca anterioară este în mod normal distinctivă, argumentul reclamantei trebuie respins ca neîntemeiat în fapt.
78 Din toate cele de mai sus rezultă că, în speță, camera de recurs a considerat în mod întemeiat că există un risc de confuzie și a confirmat nulitatea mărcii comunitare O STORE pentru serviciile de „vânzare cu amănuntul și angro de îmbrăcăminte, articole pentru acoperirea capului, încălțăminte, saci de sport, rucsacuri și portofele” și „servicii[le] de vânzare cu amănuntul și angro, inclusiv servicii[le] de vânzare cu amănuntul online”.
79 În aceste condiții, este necesar să se respingă unicul motiv invocat de reclamantă în susținerea concluziilor sale.
Cu privire la cererea intervenientei întemeiată pe articolul 134 alineatul (3) din Regulamentul de procedură
Argumentele părților
80 Intervenienta solicită modificarea deciziei atacate întrucât camera de recurs a constatat că nu există nicio similitudine între, pe de o parte, îmbrăcămintea și articolele care poartă marca THE O STORE și, pe de altă parte, serviciile furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul cu privire la comerțul cu ochelari și alte produse vândute sub denumirea O STORE. Într‑adevăr, ar trebui să se facă o analiză concretă cu privire la similitudinea produselor și serviciilor în cauză, în conformitate cu Hotărârea Canon, punctul 16 de mai sus. Or, ochelarii, bijuteriile și ceasurile de mână ar putea fi asemănătoare cu articolele de îmbrăcăminte sau să fie complementare cu acestea. Într‑adevăr, întreprinderile din sectorul modei și‑ar aplica marca nu numai pe îmbrăcăminte, ci și pe genți, ochelari și ceasuri; acest lucru ar fi valabil pentru toate întreprinderile din sectorul modei. Astfel ar exista o similitudine între sectorul comerțului cu ochelari și cel al articolelor de îmbrăcăminte.
Aprecierea Tribunalului
81 Solicitând Tribunalului să modifice decizia atacată întrucât camera de recurs a menținut decizia diviziei de anulare prin care aceasta a respins cererea de declarare a nulității mărcii comunitare în ceea ce privește serviciile de „vânzare cu amănuntul și angro de ochelari, ochelari de soare, produse și accesorii optice, ceasuri de mână, cronometre, bijuterii, decalcomanii, afișe”, intervenienta utilizează posibilitatea care îi este acordată prin articolul 134 alineatul (3) din Regulamentul de procedură să formuleze în memoriul în răspuns concluzii care vizează anularea sau reformarea deciziei atacate în privința unui punct care nu a fost indicat în cererea introductivă [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 21 februarie 2006, Royal County of Berkshire Polo Club/OAPI – Polo/Lauren (ROYAL COUNTY OF BERKSHIRE POLO CLUB), T‑214/04, Rec., p. II‑239, punctul 50].
82 În acest caz, în conformitate cu articolul 135 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, celelalte părți pot, în termen de două luni de la notificarea memoriului în răspuns, să depună un memoriu al cărui obiect este limitat la răspunsul privind concluziile invocate pentru prima dată în memoriul în răspuns al intervenientei (a se vedea în acest sens Hotărârea ROYAL COUNTY OF BERKSHIRE POLO CLUB, punctul 81 de mai sus, punctul 51). Nici reclamanta, nici OAPI nu au utilizat această posibilitate, acesta din urmă precizându‑și anterior poziția cu privire la acest punct în memoriul în răspuns, punând concluzii în sensul menținerii deciziei atacate în întregime. În schimb, în ședință, atât reclamanta, cât și OAPI și‑au precizat poziția cu privire la cererea intervenientei și au solicitat Tribunalului să respingă această cerere ca neîntemeiată.
83 La punctul 26 din decizia atacată, camera de recurs a considerat că riscul de confuzie este puțin probabil pentru serviciile de „vânzare cu amănuntul și angro de ochelari, ochelari de soare, produse și accesorii optice, ceasuri de mână, cronometre, bijuterii, decalcomanii, afișe”. Într‑adevăr, natura vânzării cu amănuntul a acestor produse și cea a articolelor de îmbrăcăminte și a produselor de piele ar fi diferită, vânzarea nu ar satisface aceleași nevoi, nu ar exista complementaritate și canalele de distribuție ar fi diferite (punctele 28-30 din decizia atacată).
84 Această concluzie trebuie admisă.
85 Într‑adevăr, în pofida faptului că, astfel cum s‑a constat la punctele 63-70 de mai sus, semnele sunt foarte similare, nu există nicio similitudine între, în special, serviciile furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul cu ochelari, pe de o parte, și produsele de îmbrăcăminte și produsele de piele, pe de altă parte. Marca anterioară nu acoperă, în mod direct sau indirect, produse asemănătoare cu „ochelari, ochelari de soare, produse și accesorii optice, ceasuri de mână, cronometre, bijuterii, decalcomanii, afișe”.
86 Argumentul intervenientei potrivit căruia ochelarii, bijuteriile și ceasurile de mână ar putea fi asemănătoare cu articolele de îmbrăcăminte sau ar putea fi considerate complementare nu poate fi eficient, în măsura în care, astfel cum OAPI a subliniat în mod întemeiat, relația dintre aceste produse este prea indirectă pentru a fi considerată determinantă. Într‑adevăr, trebuie amintit că urmărirea unei anumite armonii estetice în îmbrăcăminte constituie o trăsătură comună în întregul sector al modei și al vestimentației și constituie un factor prea general pentru a putea justifica, în mod singular, concluzia că toate produsele vizate sunt complementare și, datorită acestui fapt, similare (Hotărârea SISSI ROSSI, punctul 49 de mai sus, punctul 62).
87 Astfel, produsele la care se referă serviciile furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul vizate și produsele vizate prin marca anterioară, menționate la punctul 85 de mai sus, nu pot fi considerate similare potrivit criteriilor enunțate de Curte în Hotărârea Canon, punctul 16 de mai sus. În această privință, se impune constatarea că un sfat cu privire la o pereche de ochelari nu poate fi considerat complementar cu îmbrăcămintea. În plus, canalele de distribuție ale serviciilor furnizate în cadrul comerțului cu amănuntul în cauză și ale produselor vizate sunt diferite, consumatorii neașteptându‑se de altfel, astfel cum OAPI a subliniat în mod întemeiat, ca un fabricant de îmbrăcăminte și de produse de piele să gestioneze direct sau indirect puncte de desfacere pentru ochelari, ochelari de soare ori produse optice sau invers, întrucât acestea nu corespund activității sale principale.
88 Rezultă că cererea intervenientei întemeiată pe articolul 134 alineatul (3) din Regualmentul de procedură trebuie respinsă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
89 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de OAPI, conform concluziilor acestuia. Intervenienta, care nu a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, suportă propriile cheltuieli.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a opta)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Oakley, Inc., la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția celor efectuate de intervenientă.
3) Venticinque Ltd suportă propriile cheltuieli de judecată.
Martins Ribeiro | Papasavvas | Wahl |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 24 septembrie 2008.
E. Coulon | | M. E. Martins Ribeiro |