HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea extinsă)

21 decembrie 2022(*)

„Dumping – Importuri de anumiți alcooli polivinilici originari din China – Taxe antidumping definitive – Scutirea unor importuri care fac obiectul unei utilizări specifice – Acțiune în anulare – Caracter separabil – Act normativ care presupune măsuri de executare – Afectare directă – Act supus căilor de atac – Admisibilitate – Articolul 9 alineatul (5) primul paragraf din Regulamentul (UE) 2016/1036 – Taxă impusă în mod nediscriminatoriu – Egalitate de tratament”

În cauza T‑747/20,

EOC Belgium, cu sediul în Oudenaarde (Belgia), reprezentată de Y. Melin și I. Fressynet, avocați,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de K. Blanck, G. Luengo și M. Gustafsson, în calitate de agenți,

pârâtă,

TRIBUNALUL (Camera a șaptea extinsă),

compus la deliberări din domnul R. da Silva Passos, președinte, domnul V. Valančius, doamna I. Reine și domnii L. Truchot (raportor) și M. Sampol Pucurull, judecători,

grefier: doamna H. Eriksson, administratoare,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 9 iunie 2022,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, EOC Belgium, solicită anularea articolului 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1336 al Comisiei din 25 septembrie 2020 de instituire a unor taxe antidumping definitive pentru importurile de anumiți alcooli polivinilici originari din Republica Populară Chineză (JO 2020, L 315, p. 1).

I.      Istoricul litigiului

2        La 25 septembrie 2020, Comisia Europeană a adoptat Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336.

3        Prin articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336, Comisia a impus taxele antidumping menționate la punctul 1 de mai sus.

4        Prin articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336, Comisia a instituit o scutire de la impunerea acestor taxe (denumită în continuare „scutirea în cauză”). Această dispoziție prevede următoarele:

„Produsele descrise la alineatul (1) se scutesc de taxa antidumping definitivă dacă sunt importate pentru fabricarea adezivilor sub formă de amestecuri uscate, produși și vânduți sub formă de pulbere pentru industria cartonului. Astfel de produse intră sub incidența regimului de destinație finală menționat la articolul 254 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 pentru a demonstra că ele sunt importate exclusiv în scopul utilizării menționate mai sus.”

5        La punctul 6.3.4, intitulat „Producători de adezivi”, din partea din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 consacrată interesului Uniunii Europene, Comisia a prezentat motivele pentru care a decis să scutească de taxele antidumping definitive impuse prin regulamentul menționat importurile de anumiți alcooli polivinilici (denumiți în continuare „PVA”). Această scutire, care se aplică producătorilor de adezivi sub formă de amestecuri uscate, urmărește să protejeze interesele acestora împotriva efectelor negative pe care le‑ar putea avea asupra situației lor impunerea taxelor menționate.

6        Reclamanta este o societate cu sediul în Belgia care importă PVA și produce adezivi lichizi pe bază de PVA.

II.    Concluziile părților

7        Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea articolului 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

8        Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

III. În drept

9        Întrucât Comisia a invocat mai multe cauze de inadmisibilitate, este necesar să se examineze admisibilitatea acțiunii.

A.      Cu privire la admisibilitate

10      Pentru a concluziona în sensul inadmisibilității acțiunii, mai întâi, Comisia susține, în primul rând, că articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 nu poate fi separat de restul regulamentului menționat, în al doilea rând, că acest regulament presupune măsuri de executare și, în al treilea rând, că acesta nu o afectează pe reclamantă nici direct, nici individual.

11      În continuare, Comisia susține că reclamanta nu se poate întemeia pe dreptul la o cale de atac efectivă pentru a dovedi calitatea sa procesuală activă.

12      În sfârșit, Comisia arată, pentru cazul în care Tribunalul ar statua că reclamanta este direct afectată de articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336, că această dispoziție nu este un act atacabil.

13      Reclamanta susține că acțiunea sa este admisibilă.

1.      Cu privire la caracterul separabil al articolului 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336

14      Reiese dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că anularea în parte a unui act al Uniunii nu este posibilă decât în măsura în care elementele a căror anulare este solicitată pot fi separate de restul actului. În această privință, Curtea a statuat în mod repetat că această condiție nu este îndeplinită atunci când anularea în parte a unui act ar avea ca efect modificarea substanței acestuia (a se vedea Hotărârea din 9 noiembrie 2017, SolarWorld/Consiliul, C‑204/16 P, EU:C:2017:838, punctul 36 și jurisprudența citată).

15      De asemenea, verificarea caracterului separabil al unor elemente ale unui act al Uniunii presupune examinarea domeniului de aplicare al acestora, pentru a evalua dacă o anulare a acestor elemente ar modifica spiritul și substanța actului respectiv (a se vedea Hotărârea din 9 noiembrie 2017, SolarWorld/Consiliul, C‑204/16 P, EU:C:2017:838, punctul 37 și jurisprudența citată).

16      În speță, reclamanta solicită anularea numai a articolului 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 (a se vedea punctul 7 de mai sus), care instituie scutirea în cauză.

17      O astfel de scutire, în măsura în care prevede o excepție de la o normă care instituie taxe antidumping, este, în principiu, separabilă de regulamentul care stabilește această normă.

18      În Hotărârea din 9 noiembrie 2017, SolarWorld/Consiliul (C‑204/16 P, EU:C:2017:838, punctele 44-53), invocată de Comisie, Curtea a enunțat indicii care permit să se stabilească în ce ipoteze o scutire de taxe antidumping poate să nu fie separabilă de regulamentul care instituie taxele menționate.

19      În cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 9 noiembrie 2017, SolarWorld/Consiliul (C‑204/16 P, EU:C:2017:838), era în discuție Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1238/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii impuse pentru importurile de module fotovoltaice pe bază de siliciu cristalin și componentele lor cheie (și anume celule) originare sau expediate din Republica Populară Chineză (JO 2013, L 325, p. 1).

20      Curtea a statuat că articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1238/2013, care prevede că importurile anumitor produse facturate de societăți ale căror angajamente sunt acceptate de Comisie sunt exceptate de la taxele antidumping instituite la articolul 1 din regulamentul menționat, nu poate fi separat de restul dispozițiilor acestui regulament și în special de cele care prevăd impunerea taxelor respective (Hotărârea din 9 noiembrie 2017, SolarWorld/Consiliul, C‑204/16 P, EU:C:2017:838, punctul 55).

21      Curtea a considerat că, deși în mod formal impunerea taxelor apare ca fiind regula, iar scutirea de taxe ca urmare a unui angajament ca fiind excepția, în realitate, cele două dispoziții în cauză constituie măsuri alternative și complementare care urmăresc atingerea aceluiași obiectiv (Hotărârea din 9 noiembrie 2017, SolarWorld/Consiliul, C‑204/16 P, EU:C:2017:838, punctele 44-53).

22      Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea s‑a întemeiat pe un ansamblu de indicii. În primul rând, aceasta a constatat o identitate a obiectivelor urmărite atât de măsura care impune taxe, cât și de cea care prevede o scutire. Astfel, atât impunerea de taxe, cât și acceptarea unor angajamente urmăreau în speță eliminarea efectului prejudiciabil asupra industriei Uniunii al dumpingului referitor la importurile de module fotovoltaice pe bază de siliciu cristalin și la componentele lor cheie (Hotărârea din 9 noiembrie 2017, SolarWorld/Consiliul, C‑204/16 P, EU:C:2017:838, punctele 44-48). În al doilea rând, Curtea a arătat că cele două dispoziții în cauză sunt complementare. Ea s‑a întemeiat, în această privință, pe consecințele economice ale dispozițiilor respective (Hotărârea din 9 noiembrie 2017, SolarWorld/Consiliul, C‑204/16 P, EU:C:2017:838, punctele 49-51). În sfârșit, în al treilea rând, Curtea a constatat că scutirea nu are un caracter excepțional. Ea a indicat, în această privință, că scutirea se aplică la 70 % din importurile produselor în cauză (Hotărârea din 9 noiembrie 2017, SolarWorld/Consiliul, C‑204/16 P, EU:C:2017:838, punctele 52 și 53).

23      Soluția reținută de Curte în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 9 noiembrie 2017, SolarWorld/Consiliul (C‑204/16 P, EU:C:2017:838), este întemeiată, așadar, pe un ansamblu de indicii de natură să caracterizeze o situație specială în care ceea ce, la o primă analiză, ar putea să apară ca o simplă scutire și, așadar, ca o excepție de la o regulă constituie în realitate o parte indisociabilă a măsurii contestate și, prin urmare, inseparabilă.

24      În consecință, pentru a statua cu privire la caracterul separabil al scutirii în cauză, este necesar să se stabilească dacă există în speță indicii de o asemenea natură.

25      În primul rând, trebuie amintit că o impunere a unor taxe antidumping precum cea prevăzută în speță la articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 urmărește eliminarea efectului prejudiciabil asupra industriei Uniunii al pretinsului dumping (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 noiembrie 2017, SolarWorld/Consiliul, C‑204/16 P, EU:C:2017:838, punctul 46).

26      Cu toate acestea, articolul 21 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (JO 2016, L 176, p. 21, denumit în continuare „regulamentul de bază”) permite Comisiei, pentru a proteja printre altele interesul utilizatorilor produsului în cauză, să nu adopte măsuri antidumping chiar dacă se constată un dumping și un prejudiciu.

27      În speță, scutirea în cauză, care a fost adoptată în temeiul articolului 21 din regulamentul de bază, urmărește, astfel cum reiese din considerentul (625) al Regulamentului de punere în aplicare 2020/1336, să protejeze interesele anumitor utilizatori de PVA, și anume producătorii de adezivi sub formă de amestecuri uscate, de efectele negative pe care le‑ar putea avea asupra situației lor impunerea taxelor antidumping.

28      Obiectivul scutirii în cauză este, așadar, distinct de obiectivul urmărit de articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336, menționat la punctul 25 de mai sus, în timp ce, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 9 noiembrie 2017, SolarWorld/Consiliul (C‑204/16 P, EU:C:2017:838), impunerea de taxe antidumping și scutirea de aceste taxe urmăreau același obiectiv (a se vedea punctul 22 de mai sus).

29      În al doilea rând, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 9 noiembrie 2017, SolarWorld/Consiliul (C‑204/16 P, EU:C:2017:838), Consiliul Uniunii Europene, autor al regulamentului care era atacat, a instituit măsuri de protecție comercială care constituiau un ansamblu sau un „pachet” format din două măsuri distincte și complementare, dintre care una era impunerea de taxe antidumping, iar cealaltă scutirea de aceste taxe antidumping pentru societățile ale căror angajamente au fost acceptate de Comisie (Hotărârea din 9 noiembrie 2017, SolarWorld/Consiliul, C‑204/16 P, EU:C:2017:838, punctul 44).

30      Dimpotrivă, în speță, scutirea în cauză nu prezintă un caracter complementar impunerii taxelor antidumping, ci un caracter accesoriu în raport cu această impunere.

31      Caracterul accesoriu al scutirii în cauză în raport cu impunerea taxelor antidumping reiese din locul pe care îl ocupă considerentele consacrate scutirii în cauză în cadrul motivelor Regulamentului de punere în aplicare 2020/1336. Considerentele menționate figurează doar în partea din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 consacrată interesului producătorilor de adezivi și efectelor negative pe care aceștia le‑ar putea suferi ca urmare a impunerii taxelor antidumping. Justificarea scutirii în cauză a fost, așadar, limitată de Comisie doar la partea din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 care îi este consacrată, ceea ce constituie un indiciu al caracterului accesoriu pe care i‑l conferă Comisia.

32      În al treilea rând, în considerentul (628) al Regulamentului de punere în aplicare 2020/1336, scutirea în cauză este descrisă ca fiind acordată „în mod excepțional”, regimul său fiind „limita[t] strict la adezivii sub formă de amestecuri uscate [fără a viza] în niciun caz […] vreun alt produs (de exemplu adezivii lichizi) produs de producătorii de adezivi”.

33      În această privință, Comisia însăși, examinând, în considerentul (627) al Regulamentului de punere în aplicare 2020/1336, efectele produse de scutirea în cauză dacă ar fi aplicată, a arătat că cota de piață reprezentată de adezivi a însemnat 17 % din consumul Uniunii și că singurul producător de adezivi sub formă de amestecuri uscate care s‑a făcut cunoscut a reprezentat doar 4 % din această cotă.

34      Dimpotrivă, scutirea din cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 9 noiembrie 2017, SolarWorld/Consiliul (C‑204/16 P, EU:C:2017:838), în măsura în care se aplica la 70 % din importurile produselor respective (a se vedea punctul 22 de mai sus), nu prezenta un caracter excepțional.

35      Din considerațiile prezentate la punctele 25-34 de mai sus rezultă că niciunul dintre indiciile reținute de Curte în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 9 noiembrie 2017, SolarWorld/Consiliul (C‑204/16 P, EU:C:2017:838), și menționate la punctul 22 de mai sus nu este prezent în speță.

36      Pe de altă parte, niciun alt indiciu care reiese din înscrisurile din dosar nu permite să se concluzioneze că scutirea în cauză nu ar constitui o excepție de la norma care prevede impunerea de taxe antidumping, ci o măsură alternativă și complementară în raport cu această normă, care urmărește atingerea aceluiași obiectiv (a se vedea punctul 21 de mai sus).

37      În consecință, scutirea în cauză poate fi separată de norma care prevede impunerea de taxe antidumping.

38      Trebuie adăugat că articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 nu se limitează să stabilească, prin intermediul primei teze, scutirea în cauză. A doua teză a acestui text (a se vedea punctul 4 de mai sus) prevede că, în caz de scutire, PVA intră sub incidența regimului de destinație finală menționat la articolul 254 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO 2013, L 269, p. 1), pentru a demonstra că este importat exclusiv în scopul utilizării menționate la punctul 4 de mai sus.

39      Această din urmă dispoziție are ca unic obiect desemnarea regimului vamal sub incidența căruia intră importurile de PVA care beneficiază de scutirea în cauză.

40      Întrucât scutirea în cauză, al cărei principiu este stabilit de prima teză a articolului 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336, poate fi separată de restul regulamentului menționat, norma care se limitează să desemneze regimul vamal aplicabil produselor care beneficiază de această scutire, prevăzută de a doua teză a articolului respectiv, împrumută caracterul separabil al scutirii menționate.

41      Prin urmare, ținând seama de concluzia care figurează la punctul 37 de mai sus, articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336, în integralitatea sa, poate fi separat de celelalte dispoziții ale acestui regulament.

42      Având în vedere considerațiile care precedă, celelalte argumente invocate de Comisie, și anume, în primul rând, coexistența impunerii taxelor antidumping și a scutirii în cauză la același articol din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336, în al doilea rând, caracterul rar al recurgerii la o scutire precum cea în cauză, în al treilea rând, motivarea detaliată referitoare la scutirea în cauză, în al patrulea rând, numărul de observații transmise de operatori economici în cadrul examinării scutirii menționate, în al cincilea rând, consecințele economice importante pe care le‑ar avea anularea acestei scutiri pentru Cordial, producătorul de adezivi sub formă de amestecuri uscate a cărui situație a fost luată în considerare de Comisie în Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336, precum și pentru clienții săi, și, în al șaselea rând, insistența manifestată de aceasta de a adopta acest act în pofida reticenței anumitor state membre, nu sunt pertinente pentru a repune în discuție caracterul separabil al articolului 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336.

43      Cauza de inadmisibilitate invocată de Comisie trebuie, așadar, să fie respinsă.

2.      Cu privire la condițiile de admisibilitate prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE

44      Trebuie amintit că articolul 263 al patrulea paragraf TFUE prevede două ipoteze în care calitatea procesuală activă este recunoscută unei persoane fizice sau juridice pentru a formula o acțiune împotriva unui act al cărei destinatar nu este. Pe de o parte, o astfel de acțiune poate fi formulată cu condiția ca acest act să o privească direct și individual. Pe de altă parte, o astfel de persoană poate introduce o acțiune împotriva unui act normativ care nu presupune măsuri de executare dacă acesta o privește direct (Hotărârea din 19 decembrie 2013, Telefónica/Comisia, C‑274/12 P, EU:C:2013:852, punctul 19, și Hotărârea din 18 octombrie 2018, Internacional de Productos Metálicos/Comisia, C‑145/17 P, EU:C:2018:839, punctul 32).

45      Condițiile de admisibilitate prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE trebuie să fie interpretate în lumina dreptului fundamental la protecție jurisdicțională efectivă, astfel cum este afirmat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, fără a se ajunge însă la înlăturarea condițiilor expres prevăzute de Tratatul FUE (a se vedea Hotărârea din 3 decembrie 2020, Changmao Biochemical Engineering/Distillerie Bonollo și alții, C‑461/18 P, EU:C:2020:979, punctul 55 și jurisprudența citată).

46      În speță, reclamanta nu este destinatara Regulamentului de punere în aplicare 2020/1336. Prin urmare, calitatea sa procesuală activă poate fi recunoscută numai dacă se încadrează în una dintre cele două ipoteze menționate la punctul 44 de mai sus.

47      Trebuie examinată admisibilitatea prezentei acțiuni în raport cu a doua ipoteză menționată la punctul 44 de mai sus.

48      Este necesar să se stabilească, în primul rând, dacă Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 este un act normativ, în al doilea rând, dacă presupune sau nu măsuri de executare și, în al treilea rând, dacă acesta afectează direct situația reclamantei.

a)      Cu privire la existența unui act normativ

49      Potrivit jurisprudenței, actele normative sunt actele cu aplicabilitate generală, cu excepția actelor legislative (Hotărârea din 3 octombrie 2013, Inuit Tapiriit Kanatami și alții/Parlamentul și Consiliul, C‑583/11 P, EU:C:2013:625, punctul 61, și Ordonanța din 28 octombrie 2020, Sarantos și alții/Parlamentul și Consiliul, C‑84/20 P, nepublicată, EU:C:2020:871, punctul 29).

50      Trebuie să se stabilească, în primul rând, dacă articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 are o aplicabilitate generală și, în al doilea rând, dacă regulamentul menționat este un act legislativ.

51      În primul rând, din modul său de redactare rezultă că articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 are o aplicabilitate generală, întrucât se aplică unor situații determinate în mod obiectiv și produce efecte juridice în privința unei categorii de persoane avute în vedere în mod general și abstract (a se vedea punctul 4 de mai sus).

52      Aplicabilitatea generală a articolului 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 este confirmată de motivele regulamentului menționat, al cărui considerent (630) are următorul cuprins:

„În această privință, Comisia a clarificat faptul că scutirea [în cauză] nu este specifică [Cordial], ci se aplică tuturor producătorilor de adezivi sub formă de amestecuri uscate în mod nediscriminatoriu […]”

53      În al doilea rând, astfel cum reiese din considerentele (672) și (673) ale Regulamentului de punere în aplicare 2020/1336, regulamentul menționat a fost adoptat de Comisie după ce aceasta din urmă a transmis proiectul de regulament în cauză comitetului de apel în condițiile prevăzute la articolul 5 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO 2011, L 55, p. 13).

54      Din considerațiile prezentate la punctele 49-53 de mai sus rezultă că Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 nu constituie un act legislativ, întrucât nu a fost adoptat nici potrivit procedurii legislative ordinare, nici potrivit unei proceduri legislative speciale în sensul articolului 289 alineatele (1) și (2) TFUE (a se vedea în acest sens Ordonanța din 5 februarie 2013, BSI/Consiliul, T‑551/11, nepublicată, EU:T:2013:60, punctul 43, și Ordonanța din 14 septembrie 2021, Far Polymers și alții/Comisia, T‑722/20, nepublicată, EU:T:2021:598, punctul 55).

55      Întrucât cele două condiții menționate la punctele 49 și 50 de mai sus sunt îndeplinite, este necesar să se concluzioneze că Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336, al cărui articol 1 alineatul (4) prevede scutirea în cauză, are natura unui act normativ. De altfel, această calificare nu este contestată de Comisie. Prin urmare, trebuie să se examineze dacă această scutire presupune sau nu măsuri de executare.

b)      Cu privire la inexistența unor măsuri de executare

56      Expresia „care nu presupun măsuri de executare”, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf al treilea segment de teză TFUE, trebuie să fie interpretată în lumina obiectivului acestei dispoziții, care constă, astfel cum reiese din geneza dispoziției menționate, în a se evita ca un particular să trebuiască să încalce dreptul pentru a putea avea acces la o instanță. Or, atunci când un act normativ produce efecte în mod direct asupra situației juridice a unei persoane fizice sau juridice fără să fie necesare măsuri de executare, aceasta din urmă ar risca să fie lipsită de protecție jurisdicțională efectivă dacă nu ar dispune de o cale de atac în fața instanței Uniunii pentru a contesta legalitatea acestui act normativ. Astfel, în lipsa unor măsuri de executare, o persoană fizică sau juridică, deși vizată direct de actul în cauză, nu ar fi în măsură să obțină un control jurisdicțional al acestui act decât după ce a încălcat dispozițiile actului menționat, prevalându‑se de nelegalitatea acestora în cadrul procedurilor inițiate împotriva sa în fața instanțelor naționale (Hotărârea din 19 decembrie 2013, Telefónica/Comisia, C‑274/12 P, EU:C:2013:852, punctul 27, și Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Scuola Elementare Maria Montessori/Comisia, Comisia/Scuola Elementare Maria Montessori și Comisia/Ferracci, C‑622/16 P-C‑624/16 P, denumită în continuare „Hotărârea Montessori”, EU:C:2018:873, punctul 58).

57      În schimb, atunci când un act normativ presupune măsuri de executare, controlul jurisdicțional al respectării ordinii juridice a Uniunii este asigurat indiferent dacă respectivele măsuri provin de la Uniune sau de la statele membre. Persoanele fizice sau juridice care nu pot, din cauza condițiilor de admisibilitate prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, să atace direct în fața instanței Uniunii un act normativ al Uniunii sunt protejate împotriva aplicării unui asemenea act în privința lor prin posibilitatea de a ataca măsurile de executare pe care le presupune acest act (Hotărârea din 19 decembrie 2013, Telefónica/Comisia, C‑274/12 P, EU:C:2013:852, punctul 28, și Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Montessori, C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873, punctul 59).

58      În materie de taxe antidumping, sistemul vamal instituit prin Regulamentul nr. 952/2013 prevede că perceperea taxelor prevăzute de un regulament precum Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 se face pe baza măsurilor adoptate de autoritățile naționale, care trebuie calificate ca fiind „măsuri de executare” (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 octombrie 2018, Internacional de Productos Metálicos/Comisia, C‑145/17 P, EU:C:2018:839, punctele 59 și 60, Hotărârea din 19 septembrie 2019, Trace Sport, C‑251/18, EU:C:2019:766, punctul 31, și Ordonanța din 5 februarie 2013, BSI/Consiliul, T‑551/11, nepublicată, EU:T:2013:60, punctele 45-53).

59      Totuși, pentru a aprecia dacă un act normativ presupune măsuri de executare, este necesară raportarea numai la obiectul acțiunii (Hotărârea din 19 decembrie 2013, Telefónica/Comisia, C‑274/12 P, EU:C:2013:852, punctul 31, și Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Montessori, C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873, punctul 61). În plus, în cazul în care reclamantul nu solicită decât anularea în parte a unui act, trebuie luate în considerare, dacă este cazul, numai măsurile de executare pe care le presupune eventual această parte a actului (Hotărârea din 18 octombrie 2018, Internacional de Productos Metálicos/Comisia, C‑145/17 P, EU:C:2018:839, punctul 53).

60      Or, numai articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 este contestat de reclamantă.

61      În consecință, contrar celor susținute de Comisie, pentru a stabili dacă în speță există măsuri de executare nu este necesar să se ia în considerare măsurile de executare pe care le implică în mod necesar, în temeiul jurisprudenței citate la punctul 58 de mai sus, articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336, care prevede impunerea unor taxe antidumping (a se vedea punctul 3 de mai sus).

62      Pe de altă parte, în același scop de a aprecia dacă un act normativ presupune măsuri de executare, trebuie să se facă o raportare la poziția persoanei care invocă dreptul la acțiune în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf al treilea segment de teză TFUE. Așadar, nu are relevanță aspectul dacă actul în cauză presupune măsuri de executare în privința altor justițiabili (Hotărârea din 19 decembrie 2013, Telefónica/Comisia, C‑274/12 P, EU:C:2013:852, punctul 30, și Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Montessori, C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873, punctul 61).

63      Or, este cert că reclamanta, care importă PVA numai în scopul fabricării adezivilor lichizi, nu poate beneficia de scutirea în cauză.

64      În consecință, chiar presupunând că regimul de destinație finală menționat la articolul 254 din Regulamentul nr. 952/2013, la care articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 face referire în cadrul celei de a doua teze (a se vedea punctul 4 de mai sus), implică adoptarea unor măsuri de executare de către autoritățile naționale, aceste măsuri nu ar putea să se aplice reclamantei.

65      Astfel, este lipsită de pertinență argumentația Comisiei potrivit căreia, în primul rând, Cordial și celorlalți beneficiari ai scutirii în cauză trebuie să li se acorde o autorizație, în temeiul Regulamentului nr. 952/2013, de către autoritățile vamale pentru a putea beneficia de această scutire și, în al doilea rând, o asemenea scutire este o măsură de executare a articolului 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336.

66      Desigur, reclamanta ar putea solicita să beneficieze de scutirea în cauză pentru ca autoritățile vamale în cauză să îi opună un refuz pe care l‑ar putea contesta.

67      Cu toate acestea, refuzul de a admite o cerere formulată de un reclamant în fața autorităților naționale nu poate fi considerat o măsură de executare a unui act al Uniunii atunci când se poate concluziona că ar fi artificial ca reclamantul menționat să fie obligat să introducă o astfel de cerere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Montessori, C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873, punctele 66 și 67).

68      Or, din moment ce, în speță, reclamanta nu îndeplinește condițiile prevăzute de Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 pentru a fi eligibilă să beneficieze de scutirea în cauză, ar fi artificial ca aceasta să fie obligată să solicite autorităților vamale respective să îi acorde beneficiul scutirii menționate și să conteste actul prin care este respinsă această solicitare în fața unei instanțe naționale pentru a o determina pe aceasta să adreseze Curții o întrebare cu privire la validitatea articolului 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Montessori, C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873, punctele 65 și 66, și Hotărârea din 28 octombrie 2020, Associazione GranoSalus/Comisia, C‑313/19 P, nepublicată, EU:C:2020:869, punctul 41).

69      Din considerațiile prezentate la punctele 56-68 de mai sus rezultă că, contrar celor susținute de Comisie, scutirea în cauză nu presupune măsuri de executare în privința reclamantei.

70      În lipsa unor măsuri de executare, trebuie examinată condiția referitoare la afectarea directă.

c)      Cu privire la afectarea directă

71      Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, condiția potrivit căreia o persoană fizică sau juridică trebuie să fie vizată direct prin decizia care face obiectul acțiunii, astfel cum este prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, impune ca două criterii să fie întrunite cumulativ, și anume ca măsura contestată, pe de o parte, să producă în mod direct efecte asupra situației juridice a particularului și, pe de altă parte, să nu lase nicio putere de apreciere destinatarilor însărcinați cu punerea sa în aplicare, aceasta având un caracter pur automat și decurgând doar din reglementarea Uniunii, fără aplicarea altor norme intermediare (Hotărârea din 5 mai 1998, Dreyfus/Comisia, C‑386/96 P, EU:C:1998:193, punctul 43, Hotărârea din 13 martie 2008, Comisia/Infront WM, C‑125/06 P, EU:C:2008:159, punctul 47, și Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Montessori, C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873, punctul 42).

1)      Cu privire la al doilea criteriu, referitor la lipsa puterii de apreciere a destinatarilor însărcinați cu punerea în aplicare a măsurii contestate

72      Trebuie arătat că al doilea criteriu nu este relevant în ceea ce privește o măsură care, precum în speță, nu presupune măsuri de executare în privința reclamantei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iulie 2015, Federcoopesca și alții/Comisia, T‑312/14, EU:T:2015:472, punctele 38-40).

73      În orice caz, articolul 14 alineatul (1) din regulamentul de bază, intitulat „Dispoziții generale”, prevede următoarele:

„Taxele antidumping, provizorii sau definitive, se impun prin regulament și sunt percepute de statele membre în conformitate cu forma, rata de schimb și celelalte elemente stabilite de regulamentul care le impune […]”

74      Astfel, statele membre însărcinate cu punerea în aplicare a regulamentelor antidumping nu au, în principiu, nicio marjă de apreciere [a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 decembrie 2020, Changmao Biochemical Engineering/Distillerie Bonollo și alții, C‑461/18 P, EU:C:2020:979, punctul 59, și Hotărârea din 18 octombrie 2016, Crown Equipment (Suzhou) și Crown Gabelstapler/Consiliul, T‑351/13, nepublicată, EU:T:2016:616, punctul 24].

75      În speță, prin faptul că supune beneficiul scutirii numai condiției ca produsele în cauză să fi fost importate pentru fabricarea adezivilor sub formă de amestecuri uscate produși și vânduți sub formă de pulbere pentru industria cartonului, articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 nu lasă nicio marjă de apreciere autorităților vamale naționale însărcinate cu punerea sa în aplicare.

76      În ceea ce privește norma prevăzută la articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 privind intrarea PVA sub incidența regimului de destinație finală menționat la articolul 254 din Regulamentul nr. 952/2013, această dispoziție, care are ca unic obiect desemnarea regimului vamal sub incidența căruia intră importurile de PVA care beneficiază de scutirea în cauză (a se vedea punctul 39 de mai sus), nu poate, pentru acest motiv, să repună în discuție caracterul pur automat al acestei scutiri. În plus, prin însuși modul său de redactare, care nu stabilește o altă condiție pentru aplicarea regimului de destinație finală decât cea referitoare la scutirea de care beneficiază PVA, dispoziția menționată nu lasă nici în această privință o marjă de apreciere autorităților vamale naționale.

77      În consecință, al doilea dintre criteriile menționate la punctul 71 de mai sus, care, de altfel, nu era contestat de niciuna dintre părți, este îndeplinit.

2)      Cu privire la primul criteriu, referitor la efectele directe asupra situației juridice a reclamantei

78      În susținerea admisibilității acțiunii, reclamanta invocă situația sa de utilizatoare de PVA care se află în concurență cu beneficiarii scutirii în cauză. În ceea ce privește condiția afectării directe, aceasta solicită Tribunalului să aplice în speță soluția reținută de Curte în materie de ajutoare de stat în Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Montessori (C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873). Aceasta arată că scutirea în cauză o pune într‑o situație concurențială dezavantajoasă față de producătorii de adezivi sub formă de amestecuri uscate.

79      În această privință, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că împrejurarea potrivit căreia un act al Uniunii poate pune un operator economic într‑o poziție concurențială dezavantajoasă nu permite în sine să se considere că acesta din urmă este afectat în situația sa juridică de actul respectiv și nici că este, prin urmare, vizat direct de acesta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 aprilie 2015, T & L Sugars și Sidul Açúcares/Comisia, C‑456/13 P, EU:C:2015:284, punctele 34, 36 și 37, Hotărârea din 17 septembrie 2015, Confederazione Cooperative Italiane și alții/Anicav și alții, C‑455/13 P, C‑457/13 P și C‑460/13 P, nepublicată, EU:C:2015:616, punctele 47-49, și Hotărârea din 28 februarie 2019, Consiliul/Growth Energy și Renewable Fuels Association, C‑465/16 P, EU:C:2019:155, punctul 81).

80      Totuși, la punctul 43 din Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Montessori (C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873), Curtea a statuat că se poate considera că o decizie a Comisiei adoptată în materie de ajutoare de stat și care poate pune un operator economic într‑o situație concurențială dezavantajoasă, întrucât lasă intacte efectele unei măsuri naționale favorabile concurenților acestuia, afectează în mod direct situația juridică a operatorului menționat.

81      Astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 43 și 52 din Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Montessori (C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873), Curtea a întemeiat soluția pe care a reținut‑o pe constatarea că normele privind ajutoarele de stat au ca obiectiv menținerea concurenței și că dispozițiile Tratatului FUE în materie dau naștere unui drept al concurentului unei întreprinderi care beneficiază de o măsură națională de a nu suferi o concurență denaturată printr‑o asemenea măsură.

82      Or, în materie de antidumping, articolul 21 alineatul (1) din regulamentul de bază prevede următoarele:

„Pentru a se determina dacă este în interesul Uniunii să fie luate măsuri, este necesar să se ia în considerare toate interesele aflate în joc în ansamblul lor, inclusiv pe cele ale industriei Uniunii, ale utilizatorilor și consumatorilor ei, și o astfel de apreciere nu poate interveni decât în cazul în care toate părțile au avut posibilitatea să își facă cunoscut punctul de vedere în conformitate cu alineatul (2). În cadrul acestei examinări, se acordă o atenție deosebită necesității eliminării efectelor de denaturare ale unui dumping care aduce prejudicii și a reinstaurării unei concurențe reale. Este permis să nu se aplice măsuri stabilite pe baza dumpingului și a prejudiciului constatate atunci când autoritățile, ținând seama de toate informațiile furnizate, pot concluziona în mod clar că nu este în interesul Uniunii să se aplice astfel de măsuri.”

83      În temeiul acestei dispoziții, autoritățile Uniunii, în special Comisia, trebuie să determine, înainte de a adopta măsuri antidumping, dacă este în interesul Uniunii să fie luate asemenea măsuri. Așadar, Comisia poate decide să nu adopte măsuri, chiar dacă se constată un dumping și un prejudiciu, dacă nu este în interesul Uniunii să procedeze astfel.

84      Aceasta este dispoziția în temeiul căreia a fost adoptată scutirea în cauză [a se vedea considerentul (551) al Regulamentului de punere în aplicare 2020/1336].

85      Pentru a stabili interesul Uniunii, articolul 21 alineatul (1) a treia teză din regulamentul de bază precizează că „se acordă o atenție deosebită necesității eliminării efectelor de denaturare ale unui dumping care aduce prejudicii și a reinstaurării unei concurențe reale”.

86      Din această teză reiese că, în acest scop, interesul producătorilor din industria Uniunii de a‑și restabili situația concurențială afectată de practici de dumping prejudiciabile este luat în considerare cu prioritate.

87      Totuși, potrivit articolului 21 alineatul (1) prima teză din regulamentul de bază, pentru a se determina dacă este în interesul Uniunii să fie luate măsuri antidumping, revine Comisiei sarcina de a aprecia toate interesele aflate în joc în ansamblul lor, așa încât interesele producătorilor nu sunt singurele de care aceasta trebuie să țină seama.

88      Astfel, această dispoziție precizează că interesele aflate în joc le includ pe cele ale utilizatorilor produsului în cauză.

89      Prin urmare, nu se poate concluziona că, în măsura în care articolul 21 alineatul (1) a treia teză din regulamentul de bază privește doar situația concurențială a producătorilor din industria Uniunii, a fost exclusă luarea în considerare, în temeiul interesului Uniunii, a intereselor utilizatorilor produsului în cauză de a nu le fi afectată situația concurențială într‑o ipoteză precum cea menționată la punctul 87 de mai sus.

90      Dimpotrivă, interesele unora dintre utilizatorii produsului în cauză ca situația lor concurențială să fie protejată de efectele unei eventuale denaturări introduse printr‑o astfel de scutire țin de interesul Uniunii, în sensul articolului 21 alineatul (1) din regulamentul de bază.

91      Legătura dintre interesele utilizatorilor produsului în cauză ca situația lor concurențială să fie protejată și interesul Uniunii rezultă, pe lângă referirea la interesele lor efectuată la articolul 21 alineatul (1) din regulamentul de bază, din constatarea stabilirii, în regulamentul menționat, a unui obiectiv general de menținere a concurenței în cadrul pieței interne care nu se limitează la situația concurențială a producătorilor din Uniune.

92      În această privință, trebuie arătat că la articolul 21 alineatul (1) a treia teză din regulamentul de bază se face referire la o concurență reală, iar nu doar la situația concurențială a producătorilor din industria Uniunii și la interesele lor specifice.

93      În plus, articolul 9 alineatul (4) al doilea paragraf din regulamentul de bază prevede că valoarea taxelor antidumping definitive nu numai că nu trebuie să depășească marja de dumping, dar nici nu trebuie să depășească prejudiciul suferit de industria Uniunii.

94      Așadar, pe de o parte, producătorilor din industria Uniunii nu li se atribuie niciun avantaj concurențial în raport cu exportatorii din țările terțe care practică un dumping și, pe de altă parte, valoarea taxelor antidumping nu depășește ceea ce este strict necesar, protejând astfel interesele operatorilor economici care intervin în avalul filierei, în special utilizatorii produsului în cauză.

95      Rezultă că regulamentul de bază nu are ca obiectiv doar restabilirea situației concurențiale a producătorilor din industria Uniunii, ci urmărește și obiectivul de a menține o concurență reală în cadrul pieței interne.

96      În consecință, există un drept al utilizatorilor produsului în cauză de a nu suferi o concurență denaturată care ar fi cauzată de un act adoptat de Comisie în temeiul regulamentului de bază, în același mod în care există un drept al concurentului unei întreprinderi care beneficiază de un ajutor de stat de a nu suferi o concurență denaturată printr‑un astfel de ajutor.

97      Ținând seama de existența acestui drept, un act al Comisiei susceptibil să îi aducă atingere produce efecte asupra situației juridice a titularului dreptului menționat și, prin urmare, îl afectează în mod direct.

98      Din perspectiva condiției afectării directe prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, reclamanta se află într‑o situație comparabilă cu cea a reclamantelor din cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Montessori (C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873).

99      În schimb, jurisprudența Curții citată la punctul 79 de mai sus, care se opune ca un operator economic pus, ca urmare a adoptării unui act al Uniunii, într‑o situație concurențială dezavantajoasă să fie considerat ca fiind vizat direct de acest act, nu se opune îndeplinirii condiției afectării directe.

100    Desigur, reclamanta susține, asemenea reclamantelor din cauzele menționate la punctul 79 de mai sus, că Comisia a adoptat o măsură care, prin diferențele de tratament pe care le determină, ar putea afecta situația sa concurențială.

101    Totuși, spre deosebire de situația de fapt în discuție în cauzele menționate la punctul 79 de mai sus, interesele reclamantei, inclusiv protejarea situației sale concurențiale, sunt luate în considerare în temeiul regulamentului de bază, în aplicarea căruia a fost adoptată scutirea în cauză.

102    În schimb, în cauzele descrise la punctul 79 de mai sus, interesele reclamantelor nu erau protejate ca urmare a regimului juridic care oferea un avantaj concurenților lor, întrucât acestea nu intrau în domeniul de aplicare al regimului respectiv.

103    Astfel, în Hotărârea din 28 aprilie 2015, T & L Sugars și Sidul Açúcares/Comisia (C‑456/13 P, EU:C:2015:284, punctele 1-3 și 34), se amintea că oferta de zahăr pe piața Uniunii cuprindea zahărul produs, pe de o parte, cu ocazia transformării sfeclei de zahăr obținute din producția internă a Uniunii și, pe de altă parte, cu ocazia rafinării zahărului brut din trestie de zahăr importat din țări terțe, produsul final fiind identic din punct de vedere chimic în ambele cazuri. Dispozițiile în cauză urmăreau creșterea ofertei de zahăr pe piața Uniunii, care se confrunta cu o penurie. Unele dintre acestea confereau un avantaj producătorilor Uniunii prin faptul că le permiteau să producă și să comercializeze o cantitate limitată de zahăr, precum și de izoglucoză care depășea cota de producție internă. Reclamantele, care nu erau producători de zahăr și de izoglucoză, ci întreprinderi de rafinare a zahărului din trestie importat, nu intrau în domeniul de aplicare al regimului juridic în cauză.

104    De asemenea, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 17 septembrie 2015, Confederazione Cooperative Italiane și alții/Anicav și alții (C‑455/13 P, C‑457/13 P și C‑460/13 P, nepublicată, EU:C:2015:616, punctele 2-9, 32 și 48), dispozițiile în cauză confereau un avantaj organizațiilor de producători din sectorul fructelor și legumelor. Reclamantele, care erau întreprinderi de prelucrare industrială a legumelor și a fructelor, iar nu producători ai acestor produse alimentare, invocau o discriminare între ele și organizațiile de producători care se angajau în activități de prelucrare. Totuși, acestea nu intrau în domeniul de aplicare al regimului juridic în cauză.

105    În sfârșit, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 28 februarie 2019, Consiliul/Growth Energy și Renewable Fuels Association (C‑465/16 P, EU:C:2019:155, punctele 73, 74 și 79-81), obiectul măsurilor contestate consta în instituirea unei taxe antidumping asupra importurilor de bioetanol originare din Statele Unite. Reclamanta era un producător american de bioetanol. Acesta nu își exporta produsul în Uniune, ci îl vindea unor comercianți producători de amestecuri. Aceștia din urmă exportau bioetanolul pe care îl cumpăraseră, printre altele de la reclamantă, o taxă antidumping fiind astfel aplicată produsului respectiv. Dispozițiile în temeiul cărora fuseseră adoptate măsurile contestate erau cele ale articolului 9 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 2009, L 343, p. 51) [devenit articolul 9 alineatul (5) din regulamentul de bază]. Or, aceste dispoziții prevăd că se impune o taxă antidumping „la importurile” de produse care intră pe teritoriul Uniunii. Astfel, aceste dispoziții, la fel ca ansamblul regimului juridic instituit prin regulamentul de bază, în special articolul 21 alineatul (1) din acesta, nu se aplică producătorilor din țări terțe ca atare, ci numai acelora dintre ei care își exportă produsele către Uniune.

106    Or, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Montessori (C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873), atât reclamanta, cât și concurenții săi intrau în domeniul de aplicare al legislației privind ajutoarele de stat, întrucât își desfășurau activitatea în cadrul pieței interne. În plus, reclamanta beneficia, în temeiul acestui regim juridic comun, de dreptul la protecția situației sale concurențiale (a se vedea punctul 81 de mai sus). Decizia Comisiei, care era contestată, era adoptată în temeiul regimului menționat și autoriza o măsură națională care introducea, în cadrul acestui regim, o diferență de tratament susceptibilă să se afle la originea unei situații concurențiale dezavantajoase pentru reclamantă.

107    Această situație se regăsește și în prezenta cauză.

108    Astfel, după cum s‑a arătat anterior, articolul 21 alineatul (1) din regulamentul de bază prevede că, pentru a se determina dacă este în interesul Uniunii să fie aplicate taxe antidumping, este necesar să se ia în considerare toate interesele aflate în joc în ansamblul lor, printre care cele ale utilizatorilor produsului în cauză.

109    Articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 a fost adoptat tocmai în temeiul articolului 21 alineatul (1) din regulamentul de bază, care vizează utilizatorii produsului în cauză, și anume, în speță, printre alții, toți producătorii de adezivi (a se vedea punctul 27 de mai sus).

110    Astfel, producătorii de adezivi lichizi intră, ca și concurenții lor, și anume producătorii de adezivi sub formă de amestecuri uscate, în domeniul de aplicare al regulamentului de bază și, în plus, interesele lor sunt luate în considerare în cadrul aplicării acestui regulament.

111    Prin urmare, este necesar să se concluzioneze că jurisprudența Curții citată la punctul 79 de mai sus nu se opune constatării potrivit căreia scutirea în cauză produce efecte juridice asupra situației producătorilor de adezivi lichizi, în măsura în care aceștia pot fi puși, ca urmare a scutirii menționate, într‑o situație concurențială dezavantajoasă.

112    Pe de altă parte, este adevărat că, în materia ajutoarelor de stat, concurenții beneficiarilor unei măsuri naționale prin care aceștia din urmă sunt scutiți de o taxă sunt, în principiu, supuși în mod direct acesteia, astfel cum era situația în cauzele în care s‑a pronunțat Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Montessori (C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873, punctele 6 și 50).

113    Or, în speță, reclamanta, în calitatea sa de utilizatoare de PVA, nu este supusă în mod direct taxelor antidumping, care, astfel cum rezultă din articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336, sunt impuse la importuri.

114    Totuși, taxele antidumping au vocația de a fi repercutate, în tot sau în parte, asupra cumpărătorilor produsului în cauză din cadrul Uniunii, în speță utilizatorii de PVA, printre care producătorii de adezivi lichizi.

115    Astfel, articolul 12 din regulamentul de bază prevede că Comisia poate redeschide ancheta, în sensul articolului 6 din regulamentul menționat, pentru a examina dacă taxele antidumping au avut efecte asupra prețurilor atunci când se constată că aceste taxe au adus numai o modificare insuficientă a prețurilor de revânzare sau a prețurilor ulterioare de vânzare în Uniune.

116    În plus, Comisia, în măsura în care a considerat că era necesar, în speță, să scutească de taxele antidumping producătorii de PVA destinat fabricării adezivilor sub formă de amestecuri uscate, a apreciat că, în lipsa unei asemenea scutiri, utilizatorii de PVA care fabrică astfel de adezivi ar suporta, în tot sau în parte, costurile suplimentare constituite de taxele antidumping. Or, niciun element din dosar nu permite să se presupună că situația utilizatorilor de PVA care fabrică adezivi lichizi ar fi diferită în această privință.

117    Astfel, fără a fi necesar să se țină seama de calitatea de importatoare de PVA pe care o are de asemenea reclamanta (a se vedea punctul 6 de mai sus), este suficient să se constate că, în calitate de utilizatoare a acestui produs, ea are vocația de a suporta, în tot sau în parte, taxele antidumping instituite prin Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336.

118    Din considerațiile care figurează la punctele 112-117 de mai sus rezultă că faptul că reclamanta nu este obligată, în calitate de utilizatoare de PVA care se află în concurență cu beneficiarii scutirii în cauză, să plătească ea însăși taxele antidumping nu este de natură să repună în discuție concluzia care figurează la punctul 111 de mai sus.

119    În continuare, trebuie să se stabilească dacă, ca urmare a scutirii în cauză, reclamanta poate fi pusă într‑o situație concurențială dezavantajoasă.

120    În această privință, la punctul 46 din Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Montessori (C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873), Curtea a adăugat că, deși nu este de competența instanței Uniunii, în stadiul examinării admisibilității, să se pronunțe în mod definitiv cu privire la raporturile de concurență dintre un reclamant și beneficiarii măsurilor naționale examinate într‑o decizie a Comisiei în materie de ajutoare de stat, afectarea directă a unui astfel de reclamant nu poate fi totuși dedusă din simplul caracter potențial al unei relații de concurență.

121    Curtea a arătat că, în măsura în care condiția referitoare la afectarea directă impune ca actul contestat să producă în mod direct efecte asupra situației juridice a reclamantului, instanța Uniunii este obligată să verifice dacă acesta din urmă a expus în mod pertinent motivele pentru care decizia Comisiei este susceptibilă să îl pună într‑o situație concurențială dezavantajoasă și, prin urmare, să producă efecte asupra situației sale juridice (Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Montessori, C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873, punctul 47).

122    În ceea ce privește împrejurările în discuție în această cauză, Curtea a statuat că reclamantele, prin faptul că au demonstrat că își desfășurau activitatea pe aceeași piață ca beneficiarii ajutorului în cauză, au dovedit în mod pertinent că decizia în litigiu era susceptibilă să îi pună într‑o situație concurențială dezavantajoasă și că, prin urmare, această decizie afecta direct situația lor juridică, în special dreptul lor de a nu suferi pe această piață o concurență denaturată prin măsurile în cauză (Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Montessori, C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873, punctul 50).

123    În speță, reclamanta a arătat, în mod detaliat și fără a fi contrazisă în această privință, că își desfășura activitatea pe aceeași piață de produse și pe aceeași piață geografică ca unul dintre operatorii economici care beneficiază de scutirea în cauză. Astfel, ea produce adezivi lichizi pe bază de PVA având ca destinație industria cartonului din Uniune. Aceasta a adăugat că adezivii lichizi și adezivii sub formă de amestecuri uscate erau substituibili și că costurile suportate de clienții săi ca urmare a taxelor antidumping ar putea să îi determine să se aprovizioneze mai degrabă de la producători de adezivi sub formă de amestecuri uscate.

124    Reclamanta a prezentat astfel motivele pentru care scutirea în cauză era susceptibilă să o pună într‑o situație concurențială dezavantajoasă.

125    Prin urmare, trebuie să se concluzioneze, în speță, că primul dintre criteriile menționate la punctul 71 de mai sus, precum și condiția afectării directe în ansamblu sunt îndeplinite.

126    Din ansamblul considerațiilor prezentate la punctele 49-125 de mai sus rezultă că cele trei condiții prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf al treilea segment de teză TFUE și amintite la punctul 44 de mai sus sunt îndeplinite. Prin urmare, nu este necesar să se examineze dacă sunt de asemenea îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf al doilea segment de teză TFUE.

127    Trebuie să se examineze, așadar, cauza de inadmisibilitate invocată cu titlu subsidiar de Comisie (a se vedea punctul 12 de mai sus).

3.      Cu privire la existența unui act atacabil

128    Comisia susține că, în cazul în care Tribunalul ar statua că reclamanta este direct afectată de scutirea în cauză, acțiunea ar fi totuși inadmisibilă în măsura în care articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 nu ar constitui un act atacabil, întrucât nu ar afecta interesele reclamantei modificând în mod distinct situația sa juridică. Potrivit Comisiei, o eventuală nuanțare a jurisprudenței referitoare la condiția afectării directe care ar rezulta din transpunerea în speță a soluției reținute de Curte în Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Montessori (C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873), ar crea un risc de actio popularis și ar trebui să fie însoțită, pentru a evita un asemenea risc, de demonstrarea de către reclamantă, în ceea ce privește condiția actului atacabil, a existenței unei modificări distincte a situației sale juridice.

129    Cu titlu introductiv, trebuie amintit că articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 are ca obiect scutirea importurilor de PVA originare din China de taxele antidumping definitive impuse la articolul 1 alineatul (1) din regulamentul menționat dacă PVA‑ul este importat pentru fabricarea adezivilor sub formă de amestecuri uscate, produși și vânduți sub formă de pulbere pentru industria cartonului.

130    Articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 produce, așadar, efecte juridice față de terți, în sensul articolului 263 primul paragraf TFUE.

131    Totuși, Curtea a statuat că constituie acte susceptibile să facă obiectul unei acțiuni în anulare, în sensul articolului 263 TFUE, măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia (Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 9).

132    În această privință, jurisprudența citată la punctul 131 de mai sus a fost dezvoltată în cadrul unor acțiuni formulate în fața instanței Uniunii de persoane fizice sau juridice împotriva unor acte ai căror destinatari erau. În cazul în care, precum în speță, o acțiune în anulare este introdusă de un reclamant neprivilegiat împotriva unui act al cărui destinatar nu este, cerința potrivit căreia efectele juridice obligatorii ale măsurii atacate trebuie să fie de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia, se suprapune cu condițiile de admisibilitate a unei asemenea acțiuni în anulare, astfel cum existau înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, și anume condițiile prevăzute în prezent la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, cu excepția celui de al treilea segment de teză al acestui paragraf (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 octombrie 2011, Deutsche Post și Germania/Comisia, C‑463/10 P și C‑475/10 P, EU:C:2011:656, punctul 38, și Ordonanța din 15 aprilie 2021, Validity și Center for Independent Living/Comisia, C‑622/20 P, nepublicată, EU:C:2021:310, punctul 39).

133    Astfel, această jurisprudență nu este aplicabilă persoanelor fizice sau juridice care nu sunt destinatare ale actului atacat și care îndeplinesc deja condițiile prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf al doilea segment de teză TFUE, și anume condițiile privind afectarea directă și afectarea individuală.

134    De asemenea, trebuie să se considere că jurisprudența citată la punctul 131 de mai sus nu este aplicabilă persoanelor fizice sau juridice care nu sunt destinatare ale actului atacat și care îndeplinesc deja condițiile prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf al treilea segment de teză TFUE.

135    Astfel, în primul rând, din lucrările pregătitoare ale articolului III‑365 alineatul (4) din Proiectul de tratat de instituire a unei Constituții pentru Europa, al cărui conținut a fost preluat în termeni identici la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, reiese că adăugarea celui de al treilea segment de teză la această dispoziție era destinată să extindă condițiile de admisibilitate a acțiunilor în anulare în privința persoanelor fizice și juridice și că singurele acte cu aplicabilitate generală pentru care trebuia menținută o abordare restrictivă erau actele legislative (Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Montessori, C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873, punctul 26).

136    Așadar, obiectivul articolului 263 al patrulea paragraf al treilea segment de teză TFUE constă în simplificarea condițiilor de admisibilitate a acțiunilor în anulare introduse de persoane fizice și juridice împotriva tuturor actelor cu aplicabilitate generală, cu excepția celor care au un caracter legislativ (Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Montessori C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873, punctul 27).

137    Or, obligația impusă unui reclamant care îndeplinește toate condițiile prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf al treilea segment de teză TFUE de a demonstra o modificare „distinctă” a situației sale juridice pentru a stabili că este îndeplinită condiția privind existența unui act atacabil ar avea ca efect limitarea simplificării dorite de autorii Tratatului FUE a condițiilor de admisibilitate a acțiunilor.

138    În al doilea rând, obiectivul urmărit de articolul 263 al patrulea paragraf al treilea segment de teză TFUE constă de asemenea, astfel cum reiese din geneza acestei dispoziții, în a evita ca un particular să trebuiască să încalce dreptul pentru a putea avea acces la o instanță (Hotărârea din 19 decembrie 2013, Telefónica/Comisia, C‑274/12 P, EU:C:2013:852, punctul 27, și Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Montessori, C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873, punctul 58).

139    În speță, inadmisibilitatea prezentei acțiuni care ar fi întemeiată pe faptul că reclamanta nu a demonstrat o modificare distinctă a situației sale juridice ar putea să o determine pe aceasta, dacă ar intenționa să își continue acțiunea, să formuleze la autoritățile vamale competente o cerere prin care să solicite să beneficieze de scutirea în cauză. Or, o asemenea obligație prezintă un caracter artificial, astfel cum s‑a constatat la punctul 68 de mai sus.

140    Având în vedere considerațiile prezentate la punctele 129-139 de mai sus, trebuie să se concluzioneze că Comisia nu poate invoca în mod întemeiat cauza de inadmisibilitate care decurge din faptul că articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 nu ar produce în privința reclamantei efecte juridice obligatorii de natură să îi afecteze interesele, modificând în mod distinct situația sa juridică.

141    Prin urmare, cauza de inadmisibilitate invocată de Comisie în această privință trebuie respinsă.

142    Trebuie adăugat că riscul de actio popularis invocat de Comisie nu este dovedit. Astfel, constatarea afectării directe a recurentei se limitează, în prezenta hotărâre, la ipoteza în care o scutire de taxe antidumping introduce, în cadrul unui regim juridic comun anumitor utilizatori ai produsului în cauză, o diferență de tratament aflată la originea unei situații concurențiale dezavantajoase (a se vedea punctele 110 și 111 de mai sus).

143    Din tot ceea ce precedă rezultă că prezenta acțiune este admisibilă.

B.      Cu privire la fond

144    Trebuie amintit că, prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO 1994, L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3), Consiliul Uniunii Europene a adoptat o decizie de încheiere a Acordului de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), semnat la Marrakech la 15 aprilie 1994 (denumit în continuare „Acordul de instituire a OMC”), precum și acordurile cuprinse, printre altele, în anexa IA la acest acord, printre care figurează Acordul General pentru Tarife și Comerț 1994 (JO 1994, L 336, p. 11, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 14) și Acordul privind aplicarea articolului VI al Acordului General pentru Tarife și Comerț 1994 (JO 1994, L 336, p. 103, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 112, denumit în continuare „Acordul antidumping”).

145    În speță, reclamanta, care susține că articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 încalcă articolul 9 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază, invocă și articolul 9.2 prima teză din Acordul antidumping.

146    Reclamanta amintește că articolul 9 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază și articolul 9.2 prima teză din Acordul antidumping prevăd că taxele antidumping se impun fără discriminare. În opinia sa, singura excepție permisă privește importurile care provin din surse pentru care a fost acceptat un angajament.

147    Ca urmare a scutirii în cauză, s‑ar fi instituit, așadar, taxe antidumping discriminatorii în detrimentul producătorilor de adezivi lichizi, întrucât aceștia sunt supuși taxelor respective, în timp ce producătorii de adezivi sub formă de amestecuri uscate sunt scutiți de acestea.

148    Scutirea în cauză ar încălca, așadar, dispozițiile menționate la punctul 145 de mai sus.

149    Pe de altă parte, reclamanta susține că numai unul dintre exportatorii chinezi de PVA poate beneficia de scutirea în cauză, și anume unicul furnizor al Cordial, producătorul de adezivi sub formă de amestecuri uscate a cărui situație a fost luată în considerare de Comisie în Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336. Reclamanta susține astfel că scutirea în cauză este discriminatorie în privința tuturor celorlalți exportatori chinezi de PVA.

150    În răspunsul la critica menționată la punctele 145-148 de mai sus, Comisia susține, în primul rând, că diferența de tratament care rezultă din scutirea în cauză nu intră în domeniul de aplicare al obligației de nediscriminare prevăzute la articolul 9 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază, în al doilea rând, că, chiar dacă aceasta ar fi situația, respectiva diferență de tratament nu ar constitui o discriminare în sensul dispoziției menționate și, în al treilea rând, că, chiar dacă ar fi constatată o discriminare, aceasta ar fi justificată în mod obiectiv de interesul Uniunii, în temeiul articolului 21 din regulamentul de bază.

151    Comisia contestă de asemenea existența discriminării menționate la punctul 149 de mai sus.

152    Din considerațiile prezentate la punctele 144-149 de mai sus rezultă că motivul unic invocat de reclamantă este împărțit în două critici, întemeiate, prima, pe o discriminare între utilizatorii de PVA în cadrul Uniunii și, a doua, pe o discriminare între exportatorii chinezi de PVA.

1.      Cu privire la discriminarea între utilizatorii de PVA

153    Articolul 9 alineatul (5) din regulamentul de bază prevede următoarele:

„Se impune o taxă antidumping a cărei valoare este adecvată fiecărui caz, în mod nediscriminatoriu, la importurile unui produs, indiferent din ce sursă provin, despre care s‑a constatat că fac obiectul unui dumping și produc un prejudiciu, cu excepția importurilor care provin din surse pentru care a fost acceptat un angajament stabilit în conformitate cu prezentul regulament.

[…]”

154    Comisia susține că articolul 9 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază și în special expresia „în mod nediscriminatoriu” nu sunt aplicabile unei diferențe de tratament efectuate între utilizatorii produsului în cauză care sunt stabiliți pe teritoriul membrului OMC care impune taxele antidumping.

155    În această privință, trebuie arătat că reclamanta nu invocă o încălcare a principiului egalității de tratament. Critica sa referitoare la discriminarea între utilizatorii de PVA se limitează la invocarea unei încălcări a articolului 9 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază.

156    Astfel, în înscrisurile sale, reclamanta precizează că articolul 9 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază, contrar principiului general al egalității de tratament, prevede o singură excepție de la impunerea taxelor antidumping, care se referă la importurile care provin din surse pentru care a fost acceptat un angajament. Așadar, în opinia sa, orice altă scutire ar fi în mod necesar discriminatorie. Aceasta adaugă că aplicarea exigentă pe care o face această dispoziție cu privire la principiul general al egalității de tratament este foarte specifică.

157    Ținând seama de delimitarea criticii reclamantei, trebuie să se concluzioneze că, dacă, astfel cum susține Comisia, articolul 9 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază nu ar fi aplicabil unei diferențe de tratament efectuate între utilizatorii produsului în cauză, critica menționată ar fi inoperantă, aspect care trebuie, așadar, să fie stabilit.

158    În scopul interpretării articolului 9 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază și în special pentru delimitarea domeniului său de aplicare, părțile invocă articolul 9.2 prima teză din Acordul antidumping și interpretarea acestuia de către organele de soluționare a litigiilor ale OMC.

159    Articolul 9.2 prima teză din Acordul antidumping prevede următoarele:

„Atunci când o taxă antidumping este instituită pentru un produs oarecare, o asemenea taxă al cărei nivel trebuie să fie corespunzător fiecărui caz este percepută fără discriminare asupra importurilor produselor în cauză, din orice surse ar proveni, pentru care s‑a constatat că fac obiectul unui dumping și că produc un prejudiciu, cu excepția importurilor provenind din surse pentru care un angajament în materie de preț a fost acceptat în conformitate cu prevederile prezentului acord. Autoritățile trebuie să indice numele furnizorului sau furnizorilor produsului în cauză […]”

160    Referirea făcută de reclamantă la articolul 9.2 prima teză din Acordul antidumping trebuie înțeleasă în sensul că vizează interpretarea articolului 9 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază în conformitate cu această dispoziție.

a)      Cu privire la luarea în considerare a dispozițiilor Acordului de instituire a OMC, precum și a anexelor la acesta și a rapoartelor organelor OMC care intervin în procesul de soluționare a litigiilor

161    Trebuie să se stabilească în ce măsură, în primul rând, dispozițiile Acordului de instituire a OMC, precum și cele ale anexelor la acesta și, în al doilea rând, rapoartele organelor OMC care intervin în procesul de soluționare a litigiilor pot fi luate în considerare în mod util în vederea interpretării dispozițiilor de drept derivat, precum articolul 9 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază.

1)      Cu privire la dispozițiile Acordului de instituire a OMC, precum și ale anexelor la acesta

162    Curtea a statuat, în ceea ce privește influența pe care un acord internațional la care este parte Uniunea, precum Acordul General pentru Tarife și Comerț 1994, o poate exercita cu privire la interpretarea unei dispoziții de drept derivat, că supremația acordurilor internaționale încheiate de Uniune față de textele de drept derivat impune ca acestea din urmă să fie interpretate, în măsura posibilului, în conformitate cu acordurile respective (Hotărârea din 10 septembrie 1996, Comisia/Germania, C‑61/94, EU:C:1996:313, punctul 52, și Hotărârea din 7 iunie 2007, Řízení Letového Provozu, C‑335/05, EU:C:2007:321, punctul 16).

163    Înainte de a examina dacă o astfel de interpretare conformă este posibilă în speță, trebuie amintit în prealabil că dispozițiile regulamentului de bază, în măsura în care corespund unor dispoziții ale Acordului antidumping, trebuie interpretate, în măsura posibilului, în lumina dispozițiilor corespondente ale acestui acord (a se vedea Hotărârea din 14 iulie 2021, Interpipe Niko Tube și Interpipe Nizhnedneprovsky Tube Rolling Plant/Comisia, T‑716/19, EU:T:2021:457, punctul 98 și jurisprudența citată).

164    Or, din moment ce articolul 9.2 prima teză din Acordul antidumping și articolul 9 alineatul (5) din regulamentul de bază sunt redactate în termeni aproape identici, dispozițiile celui din urmă corespund dispozițiilor celui dintâi.

165    S‑a statuat, în această privință, că articolul 9.2 prima teză din Acordul antidumping are un domeniu de aplicare echivalent cu cel al articolului 9 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază, întrucât interzice un tratament discriminatoriu în perceperea taxelor antidumping impuse pentru un produs în funcție de sursa importurilor în cauză (a se vedea prin analogie Hotărârea din 17 decembrie 2008, HEG și Graphite India/Consiliul, T‑462/04, EU:T:2008:586, punctul 39).

166    Prin urmare, interpretarea articolului 9 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază trebuie efectuată, în măsura posibilului, în conformitate cu articolul 9.2 prima teză din Acordul antidumping.

167    Trebuie adăugat că posibilitatea de a efectua interpretarea conformă a unei dispoziții de drept derivat în raport cu un acord internațional, la care se face referire în jurisprudența Curții citată la punctul 162 de mai sus, nu își poate găsi aplicarea în privința unei dispoziții al cărei sens este clar și lipsit de ambiguitate și care nu necesită, așadar, nicio interpretare, așa cum atestă expresia „în măsura posibilului”. Astfel, dacă jurisprudența menționată ar fi aplicabilă într‑un asemenea caz, principiul interpretării conforme a textelor din dreptul derivat al Uniunii ar servi drept temei pentru o interpretare contra legem a acestei dispoziții, ceea ce nu poate fi admis (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 13 iulie 2018, Confédération nationale du Crédit mutuel/BCE, T‑751/16, EU:T:2018:475, punctul 34). Pentru același motiv, în cazul în care sensul dispoziției de drept derivat în cauză nu este lipsit de ambiguitate, o interpretare conformă nu își poate găsi aplicarea atunci când toate interpretările posibile ale dispoziției menționate sunt contrare normei de rang superior.

168    Astfel, atunci când sensul dispoziției de drept derivat în cauză este, pe de o parte, fără echivoc și, pe de altă parte, contrar normei de rang superior prevăzute de acordul internațional, această dispoziție nu poate face obiectul unei interpretări conforme cu norma menționată.

169    În speță, niciunul dintre aceste două criterii nu este îndeplinit.

170    Mai întâi, expresia „fără discriminare” care figurează la articolul 9 alineatul (5) din regulamentul de bază se pretează la mai multe interpretări.

171    În continuare, întrucât este similar cu articolul 9.2 prima teză din Acordul antidumping, articolul 9 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază nu poate fi considerat ca fiind contrar acestuia.

172    Prin urmare, pentru a stabili domeniul de aplicare al acestora, termenii „în mod nediscriminatoriu” care figurează la articolul 9 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază trebuie interpretați în conformitate cu termenii „fără discriminare” care figurează la articolul 9.2 prima teză din Acordul antidumping.

173    În plus, în cadrul interpretării prealabile a acestei din urmă dispoziții, pot fi luate în considerare alte dispoziții relevante cuprinse în Acordul de instituire a OMC și în anexele la acesta. Astfel, pentru interpretarea unui tratat internațional, este necesar să se țină seama de sensul obișnuit ce urmează a fi atribuit termenilor acestuia în contextul lor și să se facă aceasta în lumina obiectului și a scopului acestui tratat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2018, Bosphorus Queen Shipping, C‑15/17, EU:C:2018:557, punctul 67), așa cum prevede, în materia interpretării tratatelor internaționale, articolul 31 alineatul 1 din Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 23 mai 1969 (Recueil des traités des Nations unies, vol. 1155, p. 331), care face parte din ordinea juridică a Uniunii (Hotărârea din 25 februarie 2010, Brita, C‑386/08, EU:C:2010:91, punctul 42) și este luată în considerare de organul de apel al OMC [raportul din 20 mai 1996 referitor la litigiul „Statele Unite – Standarde pentru benzina reformulată și convențională (WT/DS2/AB/R)”].

2)      Cu privire la rapoartele organelor OMC care intervin în procesul de soluționare a litigiilor

174    Curtea a statuat deja că principiul de drept internațional general al respectării angajamentelor contractuale (pacta sunt servanda), consacrat la articolul 26 din Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor, implică faptul că, în vederea interpretării și aplicării Acordului antidumping, instanța Uniunii trebuie să țină seama de interpretarea diferitor dispoziții ale acestui acord pe care au adoptat‑o organele OMC care intervin în procesul de soluționare a litigiilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 ianuarie 2022, Comisia/Hubei Xinyegang Special Tube, C‑891/19 P, EU:C:2022:38, punctul 32 și jurisprudența citată).

175    Astfel, Curtea s‑a referit deja la rapoarte ale unui grup special sau ale organului de apel al OMC în susținerea interpretării sale a anumitor dispoziții ale acordurilor care figurează în anexa la Acordul de instituire a OMC (a se vedea Hotărârea din 20 ianuarie 2022, Comisia/Hubei Xinyegang Special Tube, C‑891/19 P, EU:C:2022:38, punctul 33 și jurisprudența citată).

176    Curtea a admis de asemenea că rapoartele organelor OMC care intervin în procesul de soluționare a litigiilor pot fi invocate în scopul interpretării dreptului Uniunii (Hotărârea din 10 noiembrie 2011, X și X BV, C‑319/10 și C‑320/10, nepublicată, EU:C:2011:720, punctul 46, și Hotărârea din 20 ianuarie 2022, Comisia/Hubei Xinyegang Special Tube, C‑891/19 P, EU:C:2022:38, punctul 34).

177    Tribunalul a statuat, la rândul său, că nimic nu se opune ca el să facă trimitere la rapoartele organelor OMC care intervin în procesul de soluționare a litigiilor atunci când efectuează interpretarea dispozițiilor regulamentului de bază în raport cu dispozițiile Acordului antidumping (a se vedea prin analogie Hotărârea din 10 aprilie 2019, Jindal Saw și Jindal Saw Italia/Comisia, T‑300/16, EU:T:2019:235, punctul 103 și jurisprudența citată).

178    Din considerațiile prezentate la punctele 174-177 de mai sus rezultă că articolul 9 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază, în special termenii „în mod nediscriminatoriu”, care figurează la acest articol, trebuie interpretat în conformitate cu interpretarea articolului 9.2 prima teză din Acordul antidumping efectuată de organele OMC care intervin în procesul de soluționare a litigiilor.

b)      Cu privire la aplicabilitatea în cazul utilizatorilor produsului în cauză a interdicției de a impune taxe antidumping discriminatorii

179    În primul rând, organul de apel al OMC a indicat, la punctul 335 din raportul din 28 iulie 2011 referitor la litigiul „Comunitățile Europene – Măsuri antidumping definitive privind anumite elemente de fixare din fier sau din oțel originare din China (WT/DS 397/R)”, că Acordul antidumping conține norme care se concentrează asupra produselor, precum și asupra importatorilor, exportatorilor și producătorilor. Acesta a precizat, la același punct din raport, că articolul 9.2 prima teză din Acordul antidumping se referă atât la produse, cât și la furnizori.

180    Desigur, organul de apel al OMC nu a exclus în mod explicit posibilitatea ca expresia „fără discriminare”, care figurează în prima teză a articolului 9.2 din Acordul antidumping, să fie aplicată utilizatorilor produsului în cauză stabiliți pe teritoriul membrului OMC care impune taxele antidumping. Totuși, acești operatori economici nu sunt vizați de interdicția discriminării prevăzută de o dispoziție, în condițiile în care aceasta, pe de o parte, nu se referă la ei și, pe de altă parte, figurează într‑un acord care se concentrează asupra produselor înseși și asupra altor operatori economici decât aceștia.

181    În al doilea rând, din modul de redactare a articolului 9.2 din Acordul antidumping reiese că acesta privește exclusiv originea produselor, iar nu utilizarea lor pe teritoriul membrului OMC care impune taxele antidumping.

182    Astfel, articolul 9.2 din Acordul antidumping se referă la furnizorii și la sursele produsului, iar nu la utilizatorii acestuia.

183    În ceea ce privește în special sursele produsului, articolul 9.2 prima teză din Acordul antidumping prevede că o taxă antidumping este percepută fără discriminare asupra importurilor produsului în cauză, „din orice surse ar proveni”, cu excepția importurilor „provenind din surse” pentru care un angajament în materie de preț a fost acceptat în conformitate cu prevederile prezentului acord.

184    Or, organul de apel al OMC a indicat, la punctul 338 din raportul din 28 iulie 2011 referitor la litigiul „Comunitățile Europene – Măsuri antidumping definitive privind anumite elemente de fixare din fier sau din oțel originare din China (WT/DS 397/R)”, că termenul „surse”, care apare de două ori la articolul 9.2 prima teză din Acordul antidumping, face referire la „exportatorii sau producătorii” individuali, iar nu la o țară în ansamblu. Acesta a precizat, la punctul 354 din raport, că termenul „surse” înseamnă „furnizori”. Prin urmare, acest din urmă termen, în contextul articolului 9.2 din Acordul antidumping, apare ca fiind interschimbabil cu termenii „exportatori” sau „producători”.

185    Desigur, așa cum arată în mod întemeiat reclamanta, organul de apel al OMC se pronunța, în litigiul în cauză, cu privire la aspectul dacă, astfel cum susținea Uniunea (a se vedea punctele 333 și 337 din raport), termenul „surse”, care figurează la articolul 9.2 prima teză din Acordul antidumping, putea să facă trimitere la o țară în ansamblu, iar nu să desemneze doar întreprinderile exportatoare considerate în mod individual.

186    Totuși, oricare ar fi întrebarea la care răspundea organul de apel al OMC, acesta a ales, pentru a răspunde la aceasta, să precizeze semnificația termenului „surse” și a procedat astfel fără ca vreun element al răspunsului său să permită să se concluzioneze că sfera de aplicare a acestei semnificații se limita la răspunsul la întrebarea menționată la punctul 185 de mai sus.

187    Definiția termenului „surse” reținută de organul de apel al OMC, în măsura în care desemnează producătorii, exportatorii sau furnizorii, confirmă că articolul 9.2 din Acordul antidumping privește exclusiv originea produselor, iar nu utilizarea lor pe teritoriul membrului OMC care impune taxele antidumping. Această definiție vine, așadar, să confirme concluzia care figurează la punctul 180 de mai sus.

188    În al treilea rând, poate fi arătat că articolele I și III din Acordul General pentru Tarife și Comerț 1994, referitoare la „tratamentul general al națiunii celei mai favorizate” și, respectiv, la „tratamentul național în materie de impozitare și de reglementare internă”, care servesc drept temei pentru interzicerea discriminărilor în cadrul sistemului juridic instituit de OMC, se referă la discriminări între „națiuni” și, prin urmare, între produse originare din cadrul unor membri diferiți ai organizației, iar nu la discriminări între produse care provin din cadrul aceluiași membru al acesteia.

189    Având în vedere ansamblul elementelor care figurează la punctele 179-188 de mai sus, articolul 9.2 prima teză din Acordul antidumping nu poate fi interpretat în sensul că discriminarea la care face referire desemnează o diferență de tratament aplicabilă utilizatorilor produsului în cauză stabiliți pe teritoriul membrului OMC care impune taxele antidumping.

190    Ținând seama de considerațiile prezentate la punctele 162-172 de mai sus, este necesar să se interpreteze în același sens termenii „în mod nediscriminatoriu” care figurează la articolul 9 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază.

191    Prin urmare, întrucât articolul 9 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază nu este aplicabil utilizatorilor produsului în cauză, reclamanta nu poate invoca în mod util această dispoziție pentru a contesta o diferență de tratament care se aplică unor utilizatori ai produsului în cauză stabiliți în Uniune.

192    În consecință, prezenta critică trebuie respinsă ca inoperantă.

2.      Cu privire la discriminarea între diferiții exportatori chinezi

193    Reclamanta amintește că Cordial are un singur furnizor de PVA, astfel cum reiese din considerentul (618) al Regulamentului de punere în aplicare 2020/1336, și că acest furnizor este un exportator chinez.

194    Întrucât scutirea în cauză este limitată la PVA destinat fabricării adezivilor sub formă de amestecuri uscate, care sunt produși de Cordial, exportatorul chinez beneficiază, potrivit reclamantei, de un tratament favorabil în raport cu ceilalți exportatori chinezi de PVA.

195    În această privință, din articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2020/1336 reiese că, prin faptul că supune scutirea în cauză condiției ca PVA importat să fie destinat fabricării adezivilor sub formă de amestecuri uscate, produși și vânduți sub formă de pulbere pentru industria cartonului, această dispoziție stabilește condiții de natură generală și abstractă (a se vedea punctul 51 de mai sus). Scutirea poate, astfel, să privească produsele oricărui operator economic care exportă PVA destinat fabricării adezivilor sub formă de amestecuri uscate (a se vedea punctul 52 de mai sus). Prin urmare, aceasta nu este rezervată furnizorului Cordial.

196    În consecință, produsele tuturor exportatorilor chinezi de PVA sunt, în principiu, eligibile pentru scutirea în cauză.

197    Totuși, reclamanta susține că de scutirea în cauză nu beneficiază în realitate decât furnizorul chinez al Cordial.

198    Trebuie amintit că Tribunalul poate face trimitere la rapoartele organelor OMC care intervin în procesul de soluționare a litigiilor atunci când efectuează interpretarea regulamentului de bază în raport cu Acordul antidumping (a se vedea punctele 174-178 de mai sus).

199    Or, punctul 7.101 din raportul grupului special din 7 aprilie 2000 referitor la litigiul „Canada – Protecție conferită de un brevet pentru produse farmaceutice (WT/DS 114)” face referire la noțiunea de „discriminare de fapt”. Se arată în acesta că o discriminare de fapt este un termen general care descrie concluzia juridică potrivit căreia o măsură aparent neutră încalcă o normă referitoare la interdicția discriminării întrucât efectul său real este de a impune o diferență de tratament dezavantajoasă.

200    În plus, noțiunea de „discriminare de fapt” este deja utilizată în dreptul Uniunii, deși în materie de ajutoare de stat, pentru a constata că o măsură națională, chiar dacă nu se prezintă sub forma unui avantaj fiscal derogatoriu de la un regim fiscal comun, ci sub forma unui regim fiscal general întemeiat pe criterii de natură generală, operează în realitate o discriminare de fapt între întreprinderi care se află într‑o situație comparabilă în raport cu obiectivul urmărit de regimul respectiv (Hotărârea din 21 decembrie 2016, Comisia/World Duty Free Group și alții, C‑20/15 P și C‑21/15 P, EU:C:2016:981, punctul 74).

201    În sfârșit, noțiunea de „discriminare de fapt” este apropiată de noțiunea, mai răspândită în dreptul Uniunii, de „discriminare indirectă” (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 octombrie 1993, Spotti, C‑272/92, EU:C:1993:848, punctele 17 și 18, și Hotărârea din 7 mai 1998, Clean Car Autoservice, C‑350/96, EU:C:1998:205, punctele 29-31), noțiune consacrată de asemenea de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea EDO, 13 noiembrie 2007, D. H. și alții împotriva Republicii Cehe, CE:ECHR:2007:1113JUD005732500, punctele 193-195), care face referire la orice formă disimulată de discriminare care conduce la același rezultat ca o discriminare vădită (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 septembrie 1998, Comisia/Franța, C‑35/97, EU:C:1998:431, punctele 37 și 38).

202    Prin urmare, trebuie să se stabilească, pe baza elementelor prezentate de reclamantă în susținerea afirmației menționate la punctul 197 de mai sus, dacă scutirea în cauză se află la originea unei discriminări de fapt sau indirecte între exportatorii chinezi de PVA.

203    În primul rând, critica reclamantei potrivit căreia scutirea în cauză s‑ar putea aplica unui singur exportator chinez de PVA, furnizorul Cordial, implică să se examineze dacă de scutirea menționată nu poate beneficia decât Cordial.

204    În această privință, procedeul care permite fabricarea adezivilor sub formă de amestecuri uscate produși și vânduți sub formă de pulbere pentru industria cartonului este descris ca fiind inovator în considerentul (623) al Regulamentului de punere în aplicare 2020/1336.

205    Totuși, din dosar și în special din elementele prezentate de reclamantă nu reiese că Cordial ar fi singurul producător de adezivi sub formă de amestecuri uscate din Uniune.

206    În plus, niciun element din dosar și în special niciunul dintre elementele prezentate de reclamantă nu permite să se presupună că ar fi imposibil sau deosebit de dificil pentru orice alt operator economic decât Cordial să fabrice astfel de produse. În această privință, din înscrisurile din dosar nu reiese că ar exista un obstacol juridic, tehnic sau financiar care să se opună intrării unui asemenea operator pe piața adezivilor sub formă de amestecuri uscate.

207    Astfel, existența altor producători de adezivi sub formă de amestecuri uscate sau intrarea lor pe piața adezivilor menționați nu pot fi excluse. Or, nimic nu permite să se prezume că alți producători de adezivi sub formă de amestecuri uscate se aprovizionează deja sau s‑ar aproviziona de la furnizorul de PVA al Cordial, iar nu de la alți furnizori, printre altele de la exportatorii chinezi de PVA. Prin urmare, nu se poate exclude că alți exportatori chinezi de PVA decât furnizorul Cordial pot beneficia de scutirea în cauză.

208    În al doilea rând, în considerentele (618) și (624) ale Regulamentului de punere în aplicare 2020/1336 se arată că tipul de PVA importat de Cordial este dezvoltat în mod specific în cooperare cu furnizorul său și că este necesară o relație pe termen lung pentru ca un furnizor să se poată adapta la cerințele produsului fabricat de Cordial.

209    Cu toate acestea, persistența unei situații în care Cordial are un singur furnizor depinde de alegerea producătorilor de PVA, în special a exportatorilor chinezi ai acestui produs, iar nu de elemente exterioare care le‑ar fi impuse acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 martie 1990, Nashua Corporation și alții/Comisia și Consiliul, C‑133/87 și C‑150/87, EU:C:1990:115, punctele 40 și 41).

210    Astfel, niciun element din dosar și în special niciunul dintre elementele prezentate de reclamantă nu permite să se presupună că exportatorii chinezi de PVA, alții decât furnizorul Cordial, nu ar fi în măsură să își adapteze producția pentru a răspunde cererii specifice a acestei întreprinderi menționate la punctul 208 de mai sus.

211    Astfel, nu este exclus ca alți exportatori chinezi decât furnizorul Cordial să poată răspunde, dacă doresc, nevoilor de aprovizionare ale acesteia.

212    Pe de altă parte, din considerentul (624) al Regulamentului de punere în aplicare 2020/1336 reiese că Cordial a transmis dovezi că a încercat în trecut să achiziționeze PVA de la un producător taiwanez, dar nu a putut încheia nicio tranzacție, deoarece acest producător își vindea produsul exclusiv prin intermediul unui comerciant din Uniune și nu era dispus să îl adapteze la cerințele Cordial.

213    Intenția Cordial de a‑și limita dependența de furnizorul său de PVA reiese din considerentul (624) al Regulamentului de punere în aplicare 2020/1336 și în special din fragmentul următor, necontestat de reclamantă:

„[Cordial] a încercat deja să stabilească noi parteneriate, dar, având în vedere dimensiunea sa mică, nu a fost în măsură să stabilească o relație pe termen lung cu furnizori alternativi […]. Societatea a transmis dovezi că, într‑adevăr, a încercat în trecut să achiziționeze PVA de la un producător taiwanez, dar nu a putut încheia nicio tranzacție, deoarece acest producător vinde exclusiv prin intermediul unui comerciant din U[niune] și nu era dispus să își adapteze produsele la cerințele societății Cordial. […]”

214    Din acest considerent rezultă că Cordial ar fi înclinat să răspundă favorabil demersurilor altor exportatori de PVA, în special chinezi, care ar urmări să îi furnizeze acest produs.

215    Acest aspect confirmă concluzia, care figurează la punctul 211 de mai sus, potrivit căreia alți exportatori chinezi decât furnizorul Cordial ar putea să răspundă, dacă doresc, nevoilor de aprovizionare ale acesteia.

216    Din considerațiile prezentate la punctele 203-215 de mai sus rezultă că existența unor obstacole care exclud în fapt aplicarea scutirii în cauză altor exportatori chinezi de PVA decât furnizorul Cordial nu este dovedită.

217    În consecință, existența unei diferențe de tratament defavorabile ale cărei victime ar fi exportatorii chinezi de PVA, alții decât furnizorul Cordial, nu este demonstrată. În lipsa unei asemenea diferențe de tratament, o eventuală discriminare de fapt nu poate fi considerată ca fiind stabilită (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 octombrie 2003, Changzhou Hailong Electronics & Light Fixtures și Zhejiang Yankon/Consiliul, T‑255/01, EU:T:2003:282, punctul 61).

218    Din tot ceea ce precedă rezultă că a doua critică, precum și motivul în ansamblul său trebuie respinse.

219    Prin urmare, acțiunea trebuie respinsă.

IV.    Cu privire la cheltuielile de judecată

220    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

221    Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a șaptea extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Obligă EOC Belgium la plata cheltuielilor de judecată.

da Silva Passos Valančius Reine

Truchot       Sampol Pucurull

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 21 decembrie 2022.

Semnături

*      Limba de procedură: franceza.