HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)
3 decembrie 2015(*)
„Recurs – Politica regională – Programul operațional regional POR Puglia (Italia) din cadrul obiectivului nr. 1 (2000-2006) – Reducerea contribuției financiare comunitare acordate inițial prin Fondul european de dezvoltare regională”
În cauza C‑280/14 P,
având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție, introdus la 9 iunie 2014,
Republica Italiană, reprezentată de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de P. Gentili, avvocato dello Stato,
recurentă,
cealaltă parte din procedură fiind:
Comisia Europeană, reprezentată de D. Recchia și de A. Steiblytė, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,
pârâtă în primă instanță,
CURTEA (Camera a cincea),
compusă din domnul T. von Danwitz (raportor), preşedintele Camerei a patra, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a cincea, și domnii D. Šváby, A. Rosas, E. Juhász și C. Vajda, judecători,
avocat general: domnul P. Cruz Villalón,
grefier: doamna L. Carrasco Marco, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 13 mai 2015,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin recursul formulat, Republica Italiană solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 28 martie 2014, Italia/Comisia (T‑117/10, EU:T:2014:165, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care s‑a respins acțiunea sa având ca obiect anularea Deciziei C(2009) 10350 final a Comisiei din 22 decembrie 2009 de reducere a contribuţiei financiare prin intermediul Fondului european de dezvoltare regională, acordată Republicii Italiene în temeiul Deciziei C(2000) 2349 a Comisiei din 8 august 2000 de aprobare a programului operațional regional POR Puglia, pentru perioada 2000-2006, în cadrul obiectivului nr. 1 (denumită în continuare „decizia în litigiu”).
Cadrul juridic
2 Regulamentul (CE) nr. 1260/1999 al Consiliului din 21 iunie 1999 de stabilire a dispozițiilor generale referitoare la Fondurile structurale (JO L 161, p. 1) prevede la articolul 38 alineatul (1):
„Fără a aduce atingere responsabilităţii Comisiei privind execuţia bugetului general al Uniunii Europene, statele membre îşi asumă responsabilitatea, în primă instanţă, pentru controlul financiar al intervenţiei. În acest scop, acestea adoptă următoarele măsuri:
(a) verifică dacă sistemele de gestionare și de control au fost instituite și sunt puse în aplicare astfel încât să asigure o utilizare eficientă și corectă a fondurilor comunitare;
(b) comunică Comisiei o descriere a acestor sisteme;
(c) se asigură că intervențiile sunt gestionate în conformitate cu toate reglementările comunitare aplicabile și că fondurile puse la dispoziția lor sunt utilizate în conformitate cu principiile bunei gestiuni financiare;
[…]” [traducere neoficială]
3 Potrivit articolului 39 alineatele (1)-(3) din acest regulament:
„(1) Este în primul rând responsabilitatea statelor membre să urmărească neregularitățile și să ia măsuri atunci când se constată o schimbare importantă care afectează natura sau condițiile de punere în aplicare sau de control al unei intervenții și să efectueze corecțiile financiare necesare.
Statele membre procedează la corecțiile financiare necesare pentru neregularitățile individuale sau sistemice. Corecțiile la care procedează statele membre constau în anularea totală sau parțială a contribuției comunitare. […]
(2) Dacă, după efectuarea verificărilor necesare, Comisia concluzionează că:
[…]
(c) există insuficiențe grave în sistemele de gestionare sau de control care pot conduce la neregularități sistemice,
Comisia suspendă plățile intermediare în cauză și, indicând motivele sale, solicită statului membru să își prezinte observațiile și, dacă este cazul, să efectueze eventualele corecții într‑un termen determinat.
Dacă statul membru contestă observațiile Comisiei, aceasta îl invită la o audiere în cadrul căreia ambele părți încearcă, într‑un spirit de cooperare bazată pe parteneriat, să ajungă la o înțelegere cu privire la observații și la concluziile care decurg din acestea.
(3) La expirarea termenului fixat de Comisie, în cazul în care nu s‑a ajuns la nicio înțelegere și dacă statul membru nu a efectuat corecțiile și ținând seama de eventualele observații ale statului membru, Comisia poate decide, în termen de trei luni:
[…]
(b) să procedeze la corecțiile financiare necesare prin anularea, în întregime sau în parte, a participării Fondurilor la intervenția în cauză.
Atunci când stabilește cuantumul unei corecții, Comisia ține seama, în conformitate cu principiul proporționalității, de natura neregularității sau a modificării, precum și de întinderea și de implicațiile financiare ale deficiențelor constatate în sistemele de gestionare și de control ale statelor membre.
[…]” [traducere neoficială]
4 Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 438/2001 al Comisiei din 2 martie 2001 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului nr. 1260/1999 privind sistemele de gestionare și control pentru asistența acordată prin Fondurile structurale (JO L 63, p. 21, Ediție specială, 14/vol. 1, p. 39) prevede:
„Sistemele de gestionare și control includ proceduri de verificare a realizării produselor și serviciilor cofinanțate și a realității cheltuielilor declarate și de asigurare a condițiilor stabilite în decizia Comisiei, în conformitate cu articolul 28 din Regulamentul […] nr. 1260/1999 și cu legislația internă și comunitară în vigoare […]
Procedurile prevăd înregistrarea controalelor pe operațiune individuală realizate pe teren. Se vor înregistra munca realizată, rezultatele controalelor și măsurile luate în legătură cu discrepanțele constatate. Când controalele fizice sau administrative nu sunt exhaustive, ci sunt realizate pe un eșantion de operațiuni, trebuie să se identifice operațiunile selectate și să se descrie metoda de alegere a acestora.”
5 Articolul 8 din acest regulament are următorul cuprins:
„Autoritatea de management sau de plată păstrează o evidență a sumelor recuperabile din plăți deja efectuate în cadrul asistenței comunitare și se asigură că sumele sunt recuperate fără întârziere nejustificată. După recuperarea sumelor, autoritatea de plată restituie plățile în neregulă recuperate, împreună cu dobânzile primite în contul plății întârziate, prin deducerea sumelor în cauză din următoarea declarație de cheltuieli și următoarea cerere de plată adresate Comisiei sau, dacă acest lucru este insuficient, prin efectuarea unei restituiri către Comunitate. […]”
6 Articolul 9 din regulamentul menționat, intitulat „Certificarea cheltuielilor”, prevede că certificatele privind declarațiile de cheltuieli intermediare și finale se redactează de către o persoană sau un serviciu al autorității de plată care nu aparține niciunuia dintre serviciile care aprobă cererile. În plus, articolul menționat precizează printre altele verificările pe care această autoritate trebuie să le efectueze înainte de a certifica astfel de declarații de cheltuieli.
7 Articolul 10 din același regulament, intitulat „Controlul operațiunilor prin sondaj”, prevede:
„(1) Statele membre organizează controale ale operațiilor pe baza unui eșantion adecvat în special pentru:
(a) a verifica eficacitatea sistemelor de gestionare și control existente;
(b) a verifica în mod selectiv, pe baza analizei de risc, declarațiile de cheltuieli realizate la diferitele niveluri implicate.
(2) Controalele efectuate înaintea încheierii fiecărei asistențe se realizează pentru cel puțin 5 % din cheltuielile totale eligibile și se bazează pe un eșantion reprezentativ de operațiuni aprobate, ținându‑se seama de cerințele de la alineatul (3). Statele membre trebuie să se asigure că controalele se împart în mod egal pe perioada în cauză. Ele asigură o separare adecvată a sarcinilor între aceste controale și procedurile de punere în aplicare sau de plată privind operațiunile.
(3) La selectarea eșantioanelor de operațiuni care sunt verificate se ține seama de:
(a) necesitatea de a se verifica operațiuni de natură și de amploare suficient de variate;
(b) orice factori de risc care au fost identificați de controale naționale sau ale Comunității;
(c) concentrarea operațiunilor la anumite organisme sau anumiți beneficiari finali astfel încât principalele organisme intermediare și principalii beneficiarii finali să fie verificați cel puțin o dată înainte de încheierea asistenței.”
Istoricul cauzei
8 Prin Decizia C(2000) 2349 din 8 august 2000, Comisia a aprobat programul operațional regional POR Puglia, pentru perioada 2000-2006, în cadrul obiectivului nr. 1 (denumit în continuare „programul POR Puglia”) și a pus la dispoziția autorităților italiene o sumă de 1 721 827 000 de euro prin intermediul Fondului european de dezvoltare regională (FEDER).
9 În cursul anului 2007, Comisia a efectuat audituri cu privire la sistemele de gestionare și de control instituite de autoritățile responsabile pentru programul menționat și a concluzionat că acestea din urmă nu stabiliseră sisteme de gestionare și de control care să asigure o bună gestionare financiară a intervenției FEDER și că sistemele instituite nu garantau suficient exactitatea, regularitatea și eligibilitatea cererilor de plată.
10 Apreciind că Republica Italiană nu se conformase obligațiilor care îi reveneau în temeiul articolelor 4 și 8-10 din Regulamentul nr. 438/2001 și că insuficiențele relevate în sistemele de gestionare și de control erau susceptibile să conducă la neregularități cu caracter sistematic, Comisia a suspendat, prin Decizia C(2008) 3340 din 1 iulie 2008, plățile intermediare din FEDER pentru programul POR Puglia. Această instituție a fixat Republicii Italiene un termen de trei luni în vederea efectuării de controale și a operării corecțiilor necesare pentru a se garanta că numai cheltuielile eligibile sunt acoperite prin contribuția FEDER.
11 Cu prilejul unei misiuni de audit efectuate în luna ianuarie 2009, Comisia a constatat că cerințele formulate în decizia menționată nu fuseseră respectate în termenele stabilite. Auditorii Uniunii au detectat mai multe neregularități în ceea ce privește controalele efectuate de autoritatea de gestionare în temeiul articolului 4 din Regulamentul nr. 438/2001 (denumite în continuare „controale de prim nivel”), funcționarea autorității de plată și controalele efectuate de organismul de control în temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 438/2001 (denumite în continuare „controale de nivel secund”). Comisia a concluzionat în sensul lipsei unei asigurări rezonabile că sistemele de gestionare și de control ale programului POR Puglia permiteau să se asigure în mod eficient legalitatea, regularitatea și exactitatea cheltuielilor declarate, pentru perioada cuprinsă între începutul programului și data suspendării plăților intermediare.
12 Printr‑un e‑mail din 3 aprilie 2009, Comisia a comunicat concluziile sale autorităților italiene, informându‑le că înțelegea să propună o corectare a contribuției financiare a FEDER potrivit unei rate de 10 %, ținând seama de cheltuielile declarate în temeiul programului în cauză până la data suspendării plăților intermediare. Republica Italiană s‑a opus aplicării acestei corecții forfetare și a solicitat ridicarea suspendării plăților intermediare. În temeiul articolului 39 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1260/1999, a fost organizată o audiere la 30 septembrie 2009.
13 Prin decizia în litigiu, Comisia a redus contribuția financiară acordată prin FEDER programului POR Puglia pentru perioada 2000-2006, aplicând o corecție forfetară de 10 % asupra cheltuielilor certificate până la data suspendării plăților intermediare. Potrivit articolului 1 din această decizie, contribuția atribuită prin FEDER a fost redusă cu suma de 79 335 741,11 euro.
Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată
14 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 5 martie 2010, Republica Italiană a formulat o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu.
15 În susținerea acțiunii formulate, acest stat membru a invocat patru motive. Primul și cel de al doilea motiv erau întemeiate pe o denaturare a faptelor și pe încălcarea articolului 39 alineatul (2) litera (c) și alineatul (3) din Regulamentul nr. 1260/1999 în ceea ce privește controalele de prim nivel, funcționarea autorității de plată, precum și controalele de nivel secund. Prin intermediul celui de al treilea motiv, statul membru amintit a invocat nemotivarea și încălcarea articolului 39 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 1260/1999. Al patrulea motiv era întemeiat pe încălcarea articolului 12 din Regulamentul nr. 1260/1999 și a articolului 4 primul paragraf din Regulamentul nr. 438/2001, precum și pe necompetența Comisiei.
16 Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunea formulată de Republica Italiană.
Concluziile părților
17 Republica Italiană solicită Curții:
– anularea hotărârii atacate;
– anularea deciziei în litigiu, în temeiul articolului 61 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, și
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
18 Comisia solicită Curții respingerea recursului și obligarea Republicii Italiene la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la recurs
19 În susținerea recursului, Republica Italiană invocă trei motive.
Cu privire la primul motiv
Argumentele părților
20 Prin intermediul primului motiv, Republica Italiană arată că, la punctul 37, precum și la punctul 50 și următoarele din hotărârea atacată, Tribunalul a nesocotit principiul contradictorialității și obligația de motivare, prin faptul că a examinat împreună primul și al doilea motiv, referitoare la eficacitatea și la fiabilitatea, pe de o parte, a controalelor de prim nivel efectuate de autoritatea de gestionare și de autoritatea de plată și, pe de altă parte, a controalelor de nivel secund efectuate de organismul de control.
21 Acest stat membru susține că, în virtutea principiului contradictorialității, Tribunalul era ținut să examineze separat aceste două motive, care ridicau probleme de fapt diferite, referitoare la munca unor organisme distincte și la neregularități foarte diverse relevate în decizia în litigiu. În plus, examinând împreună aceste două motive, Tribunalul ar fi transferat în mod automat la unul dintre ele raționamentul aplicat în cazul celuilalt.
22 Examinând împreună primul și cel de al doilea motiv, Tribunalul ar fi nesocotit și obligația care îi incumbă de a‑și motiva deciziile. Astfel, el ar fi omis să expună, într‑un mod la fel de detaliat ca cel în care se proceda în cererea introductivă, motivele pentru care considera nefondate argumentele pe care Republica Italiană le prezentase pentru a contesta fiecare dintre neregularitățile care constituiau, în ansamblul lor, fundamentul deciziei în litigiu.
23 Comisia contestă temeinicia argumentației Republicii Italiene.
Aprecierea Curții
24 Potrivit jurisprudenței Curții, principiul contradictorialității implică, în general, dreptul părților la un proces de a avea posibilitatea să își exprime poziția cu privire la faptele și la înscrisurile pe care urmează să se întemeieze o hotărâre judecătorească, precum și de a discuta probele și observațiile prezentate în fața instanței și motivele de drept invocate din oficiu de instanță, pe care aceasta intenționează să își întemeieze decizia (Hotărârea Comisia/Irlanda și alții, C‑89/08 P, EU:C:2009:742, punctele 52 și 55, precum și Hotărârea Reexaminare M/EMEA, C‑197/09 RX‑II, EU:C:2009:804, punctul 41).
25 În această privință, este necesar să se constate că Republica Italiană a putut, în mod efectiv, să își exprime în fața Tribunalului poziția cu privire la neregularitățile relevate în decizia în litigiu în ceea ce privește controalele de prim nivel, funcționarea autorității de plată, precum și controalele de nivel secund. În plus, reiese în special din cuprinsul punctelor 40, 48 și 60-66 din hotărârea atacată că Tribunalul a luat în considerare și argumentele prin care acest stat membru contesta existența materială a neregularităților respective.
26 În ceea ce privește obligația de motivare, nu se poate reproșa Tribunalului că a omis să răspundă la toate detaliile argumentației prin care Republica Italiană contesta neregularitățile relevate în decizia în litigiu. Astfel, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că obligația de motivare a hotărârilor care revine Tribunalului în temeiul articolului 36 și al articolului 53 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție nu îi impune acestuia să furnizeze o expunere care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate raționamentele formulate de părțile în litigiu. Motivarea poate fi și implicită, cu condiția să permită persoanelor interesate să cunoască motivele pe care se întemeiază Tribunalul, iar Curții să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul în cadrul unui recurs (Hotărârea Coop de France bétail et viande și alții/Comisia, C‑101/07 P și C‑110/07 P, EU:C:2008:741, punctul 75 și jurisprudența citată, Hotărârea A2A/Comisia, C‑318/09 P, EU:C:2011:856, punctul 97, precum și Hotărârea Franța/Comisia, C‑559/12 P, EU:C:2014:217, punctul 86).
27 În speță, trebuie arătat că motivarea care figurează la punctele 69-77 și 79-92 din hotărârea atacată este de natură să permită atât Republicii Italiene să cunoască motivele pentru care Tribunalul a înlăturat ansamblul argumentelor prin care aceasta contesta întârzierile în efectuarea controalelor de prim nivel și de nivel secund, lipsa de fiabilitate a corecțiilor propuse și disfuncționalitatea autorității de plată, cât și Curții să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul. În plus, Tribunalul a explicat, la punctele 60-63 din hotărârea atacată, motivele care l‑au determinat să nu se pronunțe asupra pretinsei lipse a fiecăreia dintre neregularitățile specifice pe care auditorii Uniunii le relevaseră, în luna ianuarie 2009, în ceea ce privește controalele de prim nivel și de nivel secund. Prin urmare, trebuie înlăturat tot ca nefondat argumentul întemeiat pe nesocotirea de către Tribunal a obligației care îi incumbă de a‑și motiva deciziile.
28 În ceea ce privește reproșul făcut Tribunalului în sensul că a aplicat același raționament în cazul unor chestiuni de drept și de fapt diferite, este necesar să se constate că acest reproș își are izvorul într‑o lectură vădit eronată a hotărârii atacate. Astfel, contrar celor susținute de Republica Italiană, Tribunalul a examinat în mod detaliat și separat, mai întâi, chestiunile de fapt și de drept referitoare la controalele de prim nivel, la punctele 69-71 și 79-81 din hotărârea atacată, apoi pe cele referitoare la controalele de nivel secund, la punctele 72-77 și 82-87 din această hotărâre și, în final, chestiunile referitoare la autoritatea de plată, la punctele 88-92 din hotărârea menționată.
29 Prin urmare, primul motiv trebuie înlăturat ca nefondat.
Cu privire la al doilea și la al treilea motiv
Argumentele părților
30 Al doilea motiv de recurs poate fi înțeles, în pofida caracterului puțin structurat al raționamentului urmat, în sensul că este divizat în patru aspecte.
31 Prin intermediul primului aspect al acestui motiv, Republica Italiană susține că Tribunalul a denaturat, la punctele 40, 63 și 88-93 din hotărârea atacată, faptele și elementele de probă prezentate în fața sa. Denaturarea care afectează aceste puncte din hotărârea atacată implică, potrivit acestui stat membru, faptul că Tribunalul a încălcat și articolul 39 din Regulamentul nr. 1260/1999, articolul 9 din Regulamentul nr. 438/2001, precum și principiile proporționalității și parteneriatului.
32 În cadrul celui de al doilea aspect al motivului amintit, Republica Italiană arată că Tribunalul a considerat în mod greșit, la punctele 60-63 din hotărârea atacată, că nu era necesară examinarea elementelor de probă prezentate în susținerea contestării realității neregularităților, relevate de auditorii Uniunii, din cadrul unui eșantion de controale de prim nivel supuse auditului în luna ianuarie 2009. Ar rezulta astfel din cuprinsul punctului 40 din motivarea deciziei în litigiu, care pune accentul pe faptul că autoritățile italiene nu ar fi remediat neregularitățile respective, că Comisia ar fi ținut seama în mod efectiv de acestea din urmă în cadrul deciziei în litigiu. În plus, Tribunalul ar fi luat el însuși în considerare, la punctele 78-81 din hotărârea atacată, aceste pretinse neregularități pentru a constata că controalele de prim nivel nu erau fiabile.
33 Or, în lipsa unor probe ale existenței neregularităților specifice referitoare la controalele de prim nivel relevate de auditul realizat de Comisie în luna ianuarie 2009, Tribunalul ar fi trebuit să constate că decizia în litigiu era contrară articolului 39 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 1260/1999 și în special că corecția forfetară de 10 % era vădit disproporționată.
34 Prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv de recurs, Republica Italiană susține că decizia în litigiu este contrară principiilor proporționalității și parteneriatului, consacrate la articolul 39 din Regulamentul nr. 1260/1999, prin aceea că se impune o corecție forfetară de 10 % și în ceea ce privește neregularitățile referitoare la atribuțiile legate de lucrări suplimentare sau de servicii de inginerie efectuate, deși autoritățile italiene propuseseră corecții forfetare de 25 % pentru aceste neregularități. Astfel, Tribunalul nu ar fi putut să se limiteze la a constata, la punctul 60 din hotărârea atacată, că aceste corecții fuseseră luate în considerare de Comisie în cadrul calculului cuantumului final al reducerii contribuției din FEDR.
35 În sfârșit, prin intermediul celui de al patrulea aspect al acestui motiv, Republica Italiană invocă încălcarea articolului 4 din Regulamentul nr. 438/2001 și a principiilor privind sarcina probei.
36 Al treilea motiv de recurs ar putea fi înțeles în sensul că este divizat în patru aspecte.
37 Primul aspect al acestui motiv este întemeiat pe o denaturare a faptelor și a elementelor de probă care afectează punctele 72-74 din hotărârea atacată. Această denaturare implică, potrivit Republicii Italiene, faptul că Tribunalul a încălcat și articolul 39 din Regulamentul nr. 1260/1999, principiile proporționalității și al parteneriatului, precum și articolul 10 din Regulamentul nr. 438/2001.
38 Prin intermediul celui de al doilea aspect al motivului amintit, Republica Italiană arată că, atunci când a considerat că controalele de nivel secund trebuiau să fi atins cota de control prevăzută la articolul 10 menționat înaintea încheierii programului în cauză, Tribunalul a încălcat articolul respectiv. Astfel, ar decurge din termenii aceluiași articol, potrivit cărora controalele de nivel secund ar trebui efectuate pentru cel puțin 5 % din cheltuiala certificată „înaintea încheierii fiecărei asistențe”, că sistemul controalelor de nivel secund trebuie evaluat mai ales la momentul acestei încheieri.
39 În plus, în cadrul celui de al treilea aspect al aceluiași motiv, Republica Italiană reproșează Tribunalului că a statuat, la punctele 84-86 din hotărârea atacată, că argumentul potrivit căruia corecțiile consecutive controalelor de nivel secund se ridicau nu la 30 950 978,33 euro, ci la 59 186 909 euro, era inoperant, pentru motivul că Comisia luase în considerare totalitatea acestor corecții în cadrul aprecierii cuantumului global al corecțiilor consecutive controalelor de prim nivel și de nivel secund privite împreună, cuantum care se ridica la 95 672 043,08 euro.
40 Al patrulea aspect al celui de al treilea motiv de recurs este întemeiat pe încălcarea principiilor privind sarcina probei.
41 Comisia invocă inadmisibilitatea celui de al doilea și a celui de al treilea motiv de recurs care, întrucât nu ar constitui, în opinia sa, decât o reiterare a argumentelor ridicate în primă instanță, ar viza, în fapt, obținerea unei a doua aprecieri a fondului cauzei, de către Curte. În orice caz, aceste motive ar fi lipsite de orice temei.
Aprecierea Curții
– Cu privire la admisibilitatea celui de al doilea și a celui de al treilea motiv
42 Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, rezultă din articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție și din articolul 168 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură al Curții că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere (a se vedea în special Hotărârea Spania/Comisia, C‑197/13 P, EU:C:2014:2157, punctul 43, precum și Hotărârea Ezz și alții/Consiliul, C‑220/14 P, EU:C:2015:147, punctul 111 și jurisprudența citată). În această privință, la articolul 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură menționat se precizează că motivele și argumentele de drept invocate identifică cu precizie aspectele din motivarea deciziei Tribunalului care sunt contestate.
43 Astfel, nu îndeplinește cerințele de motivare ce rezultă din aceste dispoziții un recurs care se limitează la a repeta sau la a reproduce textual motivele și argumentele care au fost prezentate în fața Tribunalului. Cu toate acestea, aspectele de drept analizate în primă instanță pot fi rediscutate în cursul recursului dacă un recurent contestă interpretarea sau aplicarea dreptului Uniunii de către Tribunal. Într‑adevăr, dacă un recurent nu ar putea să se bazeze astfel în recurs pe motive și pe argumente utilizate deja în fața Tribunalului, procedura recursului ar fi lipsită de o parte din sensul său (a se vedea în acest sens Hotărârea Inuit Tapiriit Kanatami și alții/Parlamentul European și Consiliul, C‑583/11 P, EU:C:2013:625, punctele 46 și 47, precum și Hotărârea Spania/Comisia, C‑197/13 P, EU:C:2014:2157, punctele 44 și 45, precum și jurisprudența citată).
44 În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie, trebuie constatat că, prin intermediul celui de al doilea și al celui de al treilea motiv, Republica Italiană nu urmărește să obțină o simplă reexaminare a cererii introductive prezentate în fața Tribunalului, ci contestă constatări făcute de acesta, care figurează la anumite puncte din hotărârea atacată, pe care ea le consideră afectate atât de o denaturare a faptelor și a elementelor de probă, cât și de alte erori de drept. Astfel, contrar a ceea ce susține Comisia, al doilea și al treilea motiv nu constituie o simplă reiterare a argumentelor deja invocate în primă instanță, ci sunt în realitate îndreptate împotriva unei părți esențiale a motivării hotărârii atacate și permit, în consecință, Curții să își exercite controlul.
45 Astfel, excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie trebuie respinsă.
46 În ceea ce privește încălcarea articolului 4 din Regulamentul nr. 438/2001, afirmată în cadrul celui de al patrulea aspect al celui de al doilea motiv de recurs, și încălcarea principiilor privind sarcina probei, invocată atât în cadrul celui de al patrulea aspect al celui de al doilea motiv, cât și în cadrul celui de al patrulea aspect al celui de al treilea motiv, trebuie arătat că, deși Republica Italiană menționează aceste erori de drept în titlul care precedă dezvoltările referitoare la al doilea și la al treilea motiv, dezvoltările menționate nu cuprind nicio indicație a punctelor din hotărârea atacată care ar fi afectate de respectivele erori de drept, nici vreo argumentație care să vizeze stabilirea modului în care ar fi săvârșit Tribunalul astfel de erori. Aceste aspecte ale celui de al doilea și ale celui de al treilea motiv sunt, în consecință, inadmisibile.
47 În ceea ce privește al treilea aspect al celui de al treilea motiv, deși Republica Italiană critică constatările care figurează la punctele 84-86 din hotărârea atacată pentru un alt motiv decât denaturarea datelor, trebuie arătat că recurenta nu indică totuși principiul sau norma de drept pe care Tribunalul ar fi încălcat‑o atunci când a considerat că legalitatea deciziei în litigiu nu este afectată de eventuala eroare săvârșită de Comisie în privința identificării anumitor corecții propuse de autoritățile italiene drept corecții consecutive controalelor de nivel secund, din moment ce aceasta ținuse seama de totalitatea acestor corecții în decizia în litigiu.
48 Prin urmare, al patrulea aspect al celui de al doilea motiv și al treilea aspect al celui de al treilea motiv, în măsura în care acest din urmă aspect nu este întemeiat pe o denaturare a datelor, precum și al patrulea aspect al celui de al treilea motiv trebuie respinse ca inadmisibile.
49 Pe de altă parte, în ceea ce privește argumentele prin care Republica Italiană critică Tribunalul pentru motivul că ar fi denaturat conținutul unui e‑mail din 15 iunie 2009, este necesar să se arate că aceasta nu precizează punctele din hotărârea atacată pe care le privesc criticile sale. În consecință, și aceste argumente trebuie respinse ca inadmisibile.
– Cu privire la fondul primului aspect al celui de al doilea motiv și al primului și al celui de al treilea aspect ale celui de al treilea motiv
50 Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv de recurs și al primului și al celui de al treilea aspect al celui de al treilea motiv de recurs, care trebuie examinate împreună, Republica Italiană arată că constatările care figurează la punctele 40, 63, 72-74, 84-86 și 88-93 din hotărârea atacată atestă o înțelegere greșită a acțiunii sale și sunt afectate de o denaturare a faptelor și a elementelor de probă. Această denaturare ar implica faptul că Tribunalul a încălcat și articolul 39 din Regulamentul nr. 1260/1999, articolele 9 și 10 din Regulamentul nr. 438/2001, precum și principiile proporționalității și parteneriatului.
51 Trebuie amintit că rezultă din articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE și din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție că Tribunalul este singurul competent, pe de o parte, să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile din dosar care i‑au fost prezentate, și, pe de altă parte, să aprecieze aceste fapte (a se vedea Hotărârea Comisia/Aalberts Industries și alții, C‑287/11 P, EU:C:2013:445, punctul 47, jurisprudența citată). Prin urmare, această apreciere nu constituie, cu excepția cazului denaturării elementelor respective, o problemă de drept supusă ca atare controlului Curții (a se vedea Hotărârea Lafarge/Comisia, C‑413/08 P, EU:C:2010:346 punctul 15, precum și Hotărârea Activision Blizzard Germany/Comisia, C‑260/09 P, EU:C:2011:62, punctul 51, precum și jurisprudența citată).
52 O asemenea denaturare are loc atunci când, fără a recurge la noi elemente de probă, aprecierea elementelor de probă existente apare ca fiind vădit greșită (Hotărârea Comitato „Venezia vuole vivere” și alții/Comisia, C‑71/09 P, C‑73/09 P și C‑76/09-P, EU:C:2011:368, punctul 153 și jurisprudența citată). Totuși, această denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile dosarului, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor (Hotărârea General Motors/Comisia, C‑551/03 P, EU:C:2006:229, punctul 54). Pe de altă parte, atunci când un recurent invocă o denaturare a elementelor de probă de către Tribunal, trebuie să indice cu precizie elementele care ar fi fost denaturate de acesta și să demonstreze erorile de analiză care, în aprecierea sa, ar fi condus Tribunalul la această denaturare (a se vedea în acest sens Hotărârea Aalborg Portland și alții/Comisia, C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, EU:C:2004:6, punctul 50, precum și Hotărârea PepsiCo/Grupo Promer Mon Graphic, C‑281/10 P, EU:C:2011:679, punctul 78).
53 Este necesar să se constate că argumentele îndreptate împotriva punctelor 40, 63 și 72 din hotărârea atacată își au izvorul într‑o lectură vădit eronată a acestei hotărâri. În ceea ce privește punctele 40 și 72, nu se poate reproșa Tribunalului că ar fi nesocotit conținutul cererii introductive a Republicii Italiene prin faptul că a considerat că aceasta nu contesta niciuna dintre neregularitățile relevate din cadrul unui eșantion de controale de prim nivel și de nivel secund supuse auditului în luna ianuarie 2009 sau că ea contesta doar unele dintre neregularitățile respective. Dimpotrivă, reiese cu claritate în special din cuprinsul punctelor 60-64 din hotărârea atacată că Tribunalul a ținut seama în mod efectiv de faptul că Republica Italiană contesta toate aceste neregularități.
54 Contrar celor susținute de Republica Italiană, nu se poate deduce din cuprinsul punctului 63 din hotărârea atacată că, potrivit Tribunalului, decizia în litigiu nu este întemeiată pe neregularitățile respective. Astfel, Tribunalul a constatat în mod expres la punctul 63 menționat coroborat cu punctul 58 din hotărârea atacată că neregularitățile specifice relevate de auditorii Uniunii în luna ianuarie 2009 constituiau „una dintre criticile” formulate împotriva funcționării sistemului de gestionare și de control instituit pentru programul POR Puglia.
55 În ceea ce privește constatările care figurează la punctele 73 și 74, 84-86 și 88-93 din hotărârea atacată, este necesar să se arate că Republica Italiană nu a arătat în ce mod constatările Tribunalului ar constitui o denaturare a documentelor la care face referire.
56 În consecință, este necesar să fie înlăturate toate argumentele întemeiate pe o denaturare a faptelor și a elementelor de probă, în parte ca inadmisibile și în parte ca nefondate.
57 În aceste condiții, argumentele întemeiate pe încălcarea articolului 39 din Regulamentul nr. 1260/1999, a articolelor 9 și 10 din Regulamentul nr. 438/2001 și a principiilor proporționalității și parteneriatului, pe care Republica Italiană le‑a întemeiat pe pretinsa denaturare invocată în ceea ce privește punctele 40, 63, 72‑74 și 88-93 din hotărârea atacată, nu pot fi nici ele primite.
58 Prin urmare, primul aspect al celui de al doilea motiv de recurs și primul și cel de al treilea aspect ale celui de al treilea motiv de recurs trebuie respinse, în parte ca inadmisibile și în parte ca nefondate.
– Cu privire la fondul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv
59 Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv de recurs, Republica Italiană reproșează Tribunalului că, la punctul 76 din hotărârea atacată, a interpretat articolul 10 din Regulamentul nr. 438/2001 într‑un mod eronat considerând că, pentru a infirma dubiile în privința fiabilității sistemului de gestiune și de control în cauză, nu era suficient să se stabilească faptul că rata controalelor prevăzută de acest articol ar fi fost atinsă la momentul încheierii intervenției FEDER în programul POR Puglia.
60 În această privință, este suficient să se arate că reiese din chiar termenii articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 438/2001, potrivit cărora statele membre trebuie să se asigure că controalele care trebuie efectuate înaintea încheierii intervenției FEDER se împart în mod egal pe perioada în cauză, că controalele de nivel secund trebuie să fie operaționale pe toată durata acestei intervenții, iar nu numai la momentul încheierii sale.
61 Prin urmare, al doilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins ca nefondat.
– Cu privire la fondul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv
62 Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, Republica Italiană contestă constatările care figurează la punctele 60-63 din hotărârea atacată. Ea arată că, din moment ce decizia în litigiu era întemeiată și pe neregularitățile, relevate de auditorii Uniunii, din cadrul unui eșantion de controale de prim nivel supuse auditului în luna ianuarie 2009, Tribunalul nu putea să se pronunțe asupra legalității deciziei în litigiu, din perspectiva articolului 39 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 1260/1999 și a principiului proporționalității, fără să fi examinat argumentele prin care ea contesta realitatea acestor neregularități. În plus, la punctele 78-81 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi luat el însuși în considerare neregularitățile respective pentru a constata că controalele de prim nivel nu fuseseră fiabile.
63 În această privință, trebuie amintită jurisprudența constantă referitoare la Fondul european de orientare și garantare (FEOGA), potrivit căreia, întrucât statul membru în cauză este cel mai bine plasat pentru a obține și a verifica datele necesare închiderii conturilor FEOGA, Comisiei nu îi revine, în vederea dovedirii existenței unei încălcări a normelor privind organizarea comună a piețelor agricole, sarcina de a demonstra în mod exhaustiv insuficiența controalelor efectuate de administrațiile naționale sau incorectitudinea cifrelor transmise de acestea, ci aceea de a prezenta un element de probă privind îndoiala serioasă și rezonabilă pe care o are referitor la aceste controale sau la aceste cifre (a se vedea în acest sens Hotărârea Grecia/Comisia, C‑300/02, EU:C:2005:103, punctele 34 și 36 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Danemarca/Comisia, C‑417/12 P, EU:C:2014:2288, punctele 80 și 81).
64 Statul membru respectiv, în ceea ce îl privește, nu poate infirma constatările care stau la baza unui asemenea element de probă privind îndoiala serioasă și rezonabilă a Comisiei fără a susține propriile afirmații prin elemente care stabilesc existența unui sistem fiabil și operațional de control. În cazul în care acest stat membru nu reușește să demonstreze inexactitatea constatărilor Comisiei, acestea constituie elemente care ar putea provoca îndoieli serioase cu privire la instituirea unui ansamblu adecvat și eficient de măsuri de supraveghere și de control (a se vedea Hotărârea Danemarca/Comisia, C‑417/12 P, EU:C:2014:2288, punctul 82 și jurisprudența citată).
65 În consecință, statul membru în cauză trebuie să dovedească într‑un mod cât mai detaliat și mai complet corectitudinea controalelor sau a cifrelor sale și, dacă este cazul, inexactitatea afirmațiilor Comisiei (Hotărârea Grecia/Comisia, C‑300/02, EU:C:2005:103, punctul 36 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Danemarca/Comisia, C‑417/12 P, EU:C:2014:2288, punctul 83).
66 Principiile care decurg din această jurisprudență își găsesc aplicarea mutatis mutandis în ceea ce privește FEDER, fapt pe care Republica Italiană nu l‑a contestat în ședința din fața Curții. Având în vedere structura sistemului de gestionare și de control instituit la articolul 38 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1260/1999, potrivit căruia statele membre îşi asumă responsabilitatea, în primă instanţă, pentru controlul financiar al intervenţiei FEDER, acestea din urmă sunt în mod efectiv cel mai bine plasate pentru a obține și a verifica datele referitoare la intervențiile respective.
67 În speță, Republica Italiană critică faptul că Tribunalul nu a luat în considerare elementele prin care ea contestase realitatea neregularităților, relevate de auditorii Uniunii, din cadrul unui eșantion de controale de prim nivel și de nivel secund supuse auditului în luna ianuarie 2009. În această privință, trebuie arătat că, potrivit constatărilor efectuate de Tribunal care figurează la punctul 63 din hotărârea atacată, aceste neregularități specifice nu constituiau decât una dintre criticile reținute împotriva funcționării sistemului de gestionare și de control instituit pentru programul POR Puglia și că decizia în litigiu era întemeiată și pe „alte lacune” inerente acestui sistem, susceptibile să ridice îndoieli serioase și rezonabile în privința caracterului fiabil și rezonabil al sistemului respectiv.
68 Or, rezultă din examinarea primului aspect al celui de al doilea motiv și a primului, a celui de al doilea și a celui de al treilea aspect ale celui de al treilea motiv, ale cărei concluzii figurează la punctele 58 și 61 din prezenta hotărâre, că Tribunalul a respins fără a săvârși vreo eroare de drept ansamblul argumentelor prin care Republica Italiană contesta constatările care stăteau la baza acestor alte insuficiențe ale sistemului de gestionare și de control instituit pentru programul POR Puglia, constând în întârzieri în executarea controalelor de prim nivel, într‑o lipsă de fiabilitate a corecțiilor propuse și într‑o disfuncționalitate a autorității de plată.
69 Astfel, faptul că Tribunalul a considerat, la punctul 63 din hotărârea atacată, că nu era necesar să se pronunțe cu privire la realitatea, contestată de Republica Italiană, a neregularităților specifice relevate de auditul realizat în luna ianuarie 2009 este în conformitate cu jurisprudența vizată la punctele 63-65 din prezenta hotărâre.
70 Trebuie adăugat că, în recursul formulat, Republica Italiană nu critică punctele 109-118 din hotărârea atacată, în cuprinsul cărora Tribunalul a concluzionat în sensul proporționalității corecției financiare aplicate, întemeindu‑se pe insuficiențele acestui sistem de gestionare și de control legate de întârzierile în executarea controalelor, de lipsa de fiabilitate a corecțiilor propuse și de disfuncționalitatea autorității de plată, susceptibile să ridice îndoieli serioase și rezonabile în privința caracterului fiabil și rezonabil al sistemului respectiv.
71 În ceea ce privește reproșul potrivit căruia, la punctele 78-81 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi luat el însuși în considerare neregularitățile specifice relevate din cadrul unui eșantion de controale de prim nivel supuse auditului în luna ianuarie 2009, trebuie remarcat că obiectul considerațiilor care figurează la aceste puncte nu îl constituie aceste neregularități specifice, ci îndoielile privind practica urmată în materia corecțiilor financiare de către autoritățile italiene.
72 Astfel, nu se poate reproșa Tribunalului că a luat în considerare, la punctele 78-81 din hotărârea atacată, constatările efectuate de Comisie cu privire la fiabilitatea corecțiilor financiare propuse de autoritățile italiene după ce a considerat, la punctele 60-63 din hotărârea respectivă, că nu era necesar să se pronunțe cu privire la realitatea neregularităților, relevate de auditorii Uniunii, din cadrul unui eșantion supus auditului în luna ianuarie 2009.
73 Prin urmare, al doilea aspect al celui de al doilea motiv de recurs trebuie respins ca nefondat.
– Cu privire la fondul celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv
74 Prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv de recurs, Republica Italiană contestă constatarea care figurează la punctul 60 din hotărârea atacată pentru motivul că ar fi contrară principiilor proporționalității și parteneriatului, consacrate la articolul 39 din Regulamentul nr. 1260/1999, impunerea unei corecții forfetare de 10 %, deși autoritățile italiene propuseseră corecții forfetare de 25 % în ceea ce privește neregularitățile referitoare la atribuirile de lucrări suplimentare sau de servicii de inginerie, relevate de auditorii Uniunii în luna ianuarie 2009.
75 În această privință, este necesar să se constate că aceste corecții propuse de autoritățile italiene nu privesc decât unele dintre neregularitățile specifice relevate de auditorii Uniunii în luna ianuarie 2009. Or, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 69 din prezenta hotărâre, Tribunalul a putut să considere fără a săvârși vreo eroare de drept că pretinsa inexistență a acestor neregularități specifice nu afecta legalitatea deciziei în litigiu. În aceste condiții, Tribunalul a constatat, la punctele 60 și 62 din hotărârea atacată, fără a nesocoti principiile menționate la punctul anterior că argumentele întemeiate pe corecțiile respective, pe care Comisia le luase în considerare la calculul cuantumului final al reducerii contribuției financiare prin FEDR, erau inoperante din perspectiva unei anulări a deciziei în litigiu.
76 Prin urmare, al treilea aspect al celui de al doilea motiv de recurs trebuie respins ca nefondat.
77 Rezultă din ansamblul considerațiilor care precedă că recursul trebuie respins în întregime, în parte ca inadmisibil și în parte ca nefondat.
Cu privire la cheltuielile de judecată
78 Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Republicii Italiene la plata cheltuielilor de judecată, iar Republica Italiană a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară și hotărăște:
1) Respinge recursul.
2) Obligă Republica Italiană la plata cheltuielilor de judecată.
Semnături