Language of document :

Acțiune introdusă la 21 martie 2013 - Benelli Q.J./OAPI - Demharter (MOTO B)

(Cauza T-169/13)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Benelli Q.J. Srl (Pesaro, Italia) (reprezentant: P. Lukácsi, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Demharter GmbH (Dillingen, Germania)

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea deciziei pârâtului și trimiterea cauzei la OAPI pentru examinare suplimentară și adoptarea unei noi decizii ca urmare a faptului că mărcile precedente ale reclamantei trebuie considerate mărci anterioare, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, astfel încât opoziția formulată de reclamantă și întemeiată pe riscul de confuzie să fie examinată pe fond;

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs

Marca comunitară vizată: marca figurativă "MOTO B" având culorile negru, alb, roșu, auriu, verde, maro și gri pentru produse din clasele 9, 12, și 15 - cererea de înregistrare a mărcii comunitare nr. 8 780 926

Titularul mărcii sau al semnului invocat în procedura opoziției: reclamanta

Marca sau semnul invocat: mărcile figurative italiene, de notorietate și neînregistrate "MOTOBI" și altele

Decizia diviziei de opoziție: respinge opoziția

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac

Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului.

____________