Language of document :

Hotărârea Tribunalului de Primă Instanţă din 12 septembrie 2007 - Prym și Prym Consumer/Comisia Comunităţilor Europene

(Cauza T-30/05)1

("Concurenţă -Înţelegeri - Piaţa europeană a produselor de mercerie (ace) - Împărţirea pieţei produselor - Împărţirea pieţei geografice - Amendă - Orientări privind calcularea cuantumului amenzilor - Obligaţia de motivare - Gravitatea și durata încălcării - Comunicare privind cooperarea")

Limba de procedură: germana

Părţile

Reclamante: William Prym GmbH & Co. KG (Stolberg, Germania) și Prym Consumer GmbH & Co. KG (Stolberg) (reprezentant: H. Meyer-Lindemann, avocat)

Pârâtă: Comisia Comunităţilor Europene (reprezentanţi: F. Castillo de la Torre și K. Mojzesowicz, agenţi)

Obiectul

În principal, o cerere de anulare a Deciziei C (2004) 4221 final a Comisiei din 26 octombrie 2004 privind o procedură de aplicare a articolului 81 [CE] (Cauza COMP/F-1/38.338 - PO/Nadeln) în măsura în care privește reclamantele și, în subsidiar, o cerere de anulare sau de reducere a amenzii aplicate reclamantelor.

Dispozitivul

Stabilește cuantumul amenzii aplicate societăţilor William Prym GmbH & Co. KG și Prym Consumer GmbH & Co. KG prin articolul 2 din decizia C (2004) 4221 final a Comisiei din 26 octombrie 2004 privind o procedură de aplicare a articolului 81 [CE] (Cauza COMP/F-1/38.338 - PO/Nadeln) la 27 milioane euro.

Respinge acţiunea în ceea ce privește celelalte capete de cerere.

William Prym și Prym Consumer suportă 90 % din propriile cheltuieli și 90 % din cheltuielile efectuate de Comisie, aceasta din urmă suportând 10 % din propriile cheltuieli și 10 % din cele efectuate de William Prym și Prym Consumer.

____________

1 - JO C 106, 30.4.2005.