Language of document :

Hotărârea Tribunalului din 12 octombrie 2011 - Alliance One International/Comisia

(Cauza T-41/05)1

("Concurență - Înțelegeri - Piața spaniolă a achiziției și a primei procesări a tutunului brut - Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 81 CE - Stabilirea prețurilor și împărțirea pieței - Amenzi - Imputabilitatea comportamentului ilicit - Limita maximă de 10 % din cifra de afaceri - Efect descurajator - Circumstanțe atenuante")

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Alliance One International, Inc., fostă Dimon Inc. (Danville, Virginia, Statele Unite) (reprezentată: inițial de L. Bergkamp, H. Cogels, J. Dhont, M. Marañon Hermoso și A. Emch, ulterior de M. Odriozola Alén, J. Folguera Crespo, P. Vidal Martínez, M. Barrantes Diaz și A. João Vide, avocați,)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentată inițial de É. Gippini Fournier și F. Amato, ulterior de É. Gippini Fournier, N. Khan și J. Bourke, agenți,)

Obiectul

Cerere de anulare în parte a Deciziei C(2004) 4030 final a Comisiei din 20 octombrie 2004 privind o procedură de aplicare a articolului 81 alineatul (1) [CE] (cazul COMP/C.38.238/B.2 − Tutun brut - Spania) și, în subsidiar, o cerere de reducere a amenzii aplicate reclamantei prin această decizie,

Dispozitivul

Stabilește la 2 187 000 de euro partea din cuantumul amenzii aplicate Agroexpansión, SA la articolul 3 din Decizia C(2004) 4030 final a Comisiei din 20 octombrie 2004 privind o procedură de aplicare a articolului 81 alineatul (1) [CE] (cazul COMP/C.38.238/B.2 − Tutun brut - Spania) la plata căreia Alliance One International, Inc. este obligată în solidar cu Agroexpansión.

Respinge în rest acțiunea.

Alliance One International suportă nouă zecimi din propriile cheltuieli de judecată și nouă zecimi din cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană, iar aceasta din urmă suportă o zecime din propriile cheltuieli de judecată și o zecime din cheltuielile de judecată efectuate de Alliance One International.

____________

1 - JO C 93, 16.4.2005.