Language of document :

Acțiune introdusă la 4 martie 2013 - Pro-Aqua International/OAPI - Rexair (WET DUST CAN'T FLY)

(Cauza T-133/13)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Pro-Aqua International GmbH (Ansbach, Germania) (reprezentant: T. Raible, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Rexair LLC (Troy, Statele Unite)

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea deciziei Camerei a doua de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) din 17 decembrie 2012 (în cauza R 211/2012-2);

obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în cadrul procedurilor desfășurate în fața OAPI și a camerei de recurs a OAPI.

Motivele și principalele argumente

Marca comunitară înregistrată care a făcut obiectul unei cereri de declarare a nulității : marca verbală "WET DUST CAN'T FLY" pentru produse și servicii din clasele 3, 7 și 37 - cererea de înregistrare a mărcii comunitare nr. 6 668 073

Titularul mărcii comunitare: cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs

Partea care solicită declararea nulității mărcii comunitare: reclamanta

Motivarea cererii de declarare a nulității: motivele cererii de declarare a nulității sunt cele precizate la articolul 52 alineatul (1) litera (a) coroborate cu articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului

Decizia diviziei de anulare: respinge cererea de declarare a nulității

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac

Motivele invocate: încălcarea articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului

____________