ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a cincea)
15 decembrie 2009(*)
„Acțiune în anulare – Punere în aplicare a domeniului de nivel 1 «.eu» – Înregistrarea domeniului «.co» ca domeniu de nivel 2 – Act care nu este supus căilor de atac – Inadmisibilitate”
În cauza T‑107/06,
Inet Hellas Ilektroniki Ipiresia Pliroforion EPE (Inet Hellas), cu sediul în Atena (Grecia), reprezentată de V. Chatzopoulos, avocat,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de domnul G. Zavvos și de doamna E. Montaguti, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect cererea de anulare a deciziei pretins conținute în scrisoarea Comisiei din 31 ianuarie 2006 privind respingerea de către entitatea însărcinată cu organizarea, administrarea și gestionarea domeniului de nivel 1 „.eu” a cererii reclamantei referitoare la înregistrarea domeniului „.co” ca domeniu de nivel 2,
TRIBUNALUL (Camera a cincea),
compus din domnii M. Vilaras, președinte, M. Prek și V. M. Ciucă (raportor), judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
pronunță prezenta
Ordonanță
Cadrul juridic
1 Cadrul juridic este constituit, printre altele, de două regulamente: un regulament de bază, respectiv Regulamentul (CE) nr. 733/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 aprilie 2002 privind punerea în aplicare a domeniului de nivel 1 „.eu” (JO L 113, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 240), și un regulament de punere în aplicare, respectiv Regulamentul (CE) nr. 874/2004 al Comisiei din 28 aprilie 2004 de stabilire a normelor de politică publică privind punerea în aplicare și funcțiile domeniului de nivel superior „.eu” și a principiilor de înregistrare (JO L 162, p. 40, Ediție specială, 13/vol. 45, p. 71), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1654/2005 al Comisiei din 10 octombrie 2005 (JO L 266, p. 35, Ediție specială, 13/vol. 49, p. 171).
Regulamentul nr. 733/2002
2 Potrivit considerentului (1) al Regulamentului nr. 733/2002:
„Crearea domeniului de nivel 1 (TLD) «.eu» este inclusă ca unul din obiectivele de accelerare a comerțului electronic în cadrul inițiativei e‑Europe, aprobată de Consiliul European la reuniunea de la Lisabona din 23 și 24 martie 2000.”
3 Potrivit considerentului (13) al Regulamentului nr. 733/2002:
„[…] Comisia, pe baza unei proceduri de selecție deschise, transparente și nediscriminatorii, trebuie să desemneze un registru. Comisia trebuie să încheie un contract cu registrul selectat, în care urmează să se specifice condițiile aplicabile registrului pentru organizarea, administrarea și gestionarea TLD‑ului «.eu» și care trebuie să fie limitat în timp și să poată fi reînnoit.”
4 Articolul 2 litera (a) din Regulamentul nr. 733/2002 definește noțiunea „registru” drept „entitatea căreia i‑au fost încredințate organizarea, administrarea și gestionarea TLD‑ului «.eu», inclusiv a bazelor de date corespondente și a serviciilor publice de interogare asociate, înregistrarea numelor de domenii, operarea registrului de nume de domenii, operarea serverelor de nume TLD și diseminarea fișierelor zonale TLD”.
5 Articolul 3 din Regulamentul nr. 733/2002, intitulat „Caracteristicile registrului”, prevede:
„ (1) Comisia:
(a) stabilește […] criteriile și procedurile pentru desemnarea registrului;
(b) desemnează registrul […] după publicarea în [Jurnalul Oficial al Uniunii Europene] a unei invitații la exprimarea interesului și după încheierea procedurii corespunzătoare;
(c) încheie […] un contract specificând condițiile în conformitate cu care Comisia supraveghează organizarea, administrarea și gestionarea TLD‑ului «.eu» de către registru […].
(3) După ce obține consimțământul Comisiei, registrul încheie contractul corespunzător care asigură delegarea codului ccTLD «.eu» […]”
6 Articolul 4 din Regulamentul nr. 733/2002, intitulat „Obligațiile registrului”, prevede:
„Registrul respectă normele, politicile și procedurile stabilite de prezentul regulament și contractele menționate la articolul 3. Registrul aplică proceduri transparente și nediscriminatorii. […]”
7 Articolul 5 din Regulamentul nr. 733/2002, intitulat „Cadrul politicii”, prevede:
„(1) După consultarea registrului și urmând procedura menționată la articolul 6 alineatul (3), Comisia adoptă norme de politică publică privind punerea în aplicare și funcționarea TLD‑ului «.eu» și principii de politică publică privind înregistrarea. Politica publică cuprinde:
(a) o politică de reglementare extrajudiciară a litigiilor;
(b) politica publică privind înregistrarea speculativă și abuzivă a numelor de domenii, inclusiv posibilitatea înregistrării numelor de domenii pe etape, asigurând [a se citi «asigurând în mod corespunzător și temporar»] deținătorilor de drepturi anterioare recunoscute sau stabilite prin dreptul intern și comunitar, precum și organismelor publice posibilitățile corespunzătoare [a se citi «posibilitățile»] de a‑și înregistra numele;
(c) politica privind posibila revocare a numelor de domenii, inclusiv chestiunea bunurilor vacante (bona vacantia);
(d) subiecte legate de limbă și de concepte geografice;
(e) tratamentul drepturilor de proprietate intelectuală și al altor drepturi.
[…]”
8 În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul nr. 733/2002, „Comunitatea păstrează toate drepturile referitoare la TLD‑ul «.eu» inclusiv, în special, drepturile de proprietate intelectuală și alte drepturi asupra bazelor de date ale registrului necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, precum și dreptul de a desemna o altă entitate ca registru”.
Regulamentul nr. 874/2004
9 Se precizează în partea introductivă a Regulamentului nr. 874/2004 că acesta este întemeiat pe „Regulamentul [nr. 733/2002], în special [pe] articolul 5 alineatul (1)”.
10 Potrivit considerentului (5) al Regulamentului nr. 874/2004:
„Pentru a asigura o mai bună protecție a drepturilor consumatorilor și fără să aducă atingere normelor comunitare privind jurisdicția și legislația aplicabilă, legislația aplicabilă în cazul litigiilor privind titlurile comunitare dintre birourile de înregistrare și solicitanții de înregistrare trebuie să fie legislația unui stat membru.”
11 Articolul 8 din Regulamentul nr. 874/2004, cu modificările ulterioare, intitulat „Rezervarea numelor de către țări și coduri alpha-2 reprezentând țări”, prevede:
„(1) Numele din lista prezentată în anexa la prezentul regulament sunt rezervate sau înregistrate ca nume de domeniu de nivel secundar direct în domeniul de nivel superior «.eu» doar de către țările indicate în listă.
(2) Codurile alpha-2 reprezentând țări nu se înregistrează direct în domeniul de nivel superior «.eu» ca nume de domeniu de nivel secundar.”
12 Articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 874/2004 prevede:
„Titularii de drepturi anterioare recunoscute sau instituite prin legislația internă și/sau comunitară și organismele publice pot solicita nume de domenii într‑o perioadă de înregistrare pe etape care precedă înregistrarea generală a domeniului «.eu».
[…]”
13 În conformitate cu articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul nr. 874/2004:
„Procedura de soluționare alternativă a litigiilor poate fi inițiată de orice parte în cazul în care:
[…]
(b) o decizie adoptată de registru este în conflict cu prezentul regulament sau cu Regulamentul […] nr. 733/2002.
(2) Participarea la procedura de soluționare alternativă a litigiilor este obligatorie pentru titularul unui nume de domeniu și pentru registru.
[…]
(11.) […]
În cazul unei proceduri împotriva registrului, comisia de soluționare alternativă a litigiului decide dacă o decizie adoptată de registru este în conflict cu prezentul regulament sau cu Regulamentul […] nr. 733/2002. Comisia de soluționare alternativă a litigiului decide dacă decizia urmează să fie anulată și, în anumite cazuri, poate hotărî dacă numele de domeniu urmează să fie transferat, revocat sau atribuit, cu condiția respectării, atunci când este cazul, a criteriilor generale de eligibilitate stabilite de articolul 4 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul […] nr. 733/2002.
[…]
(13) Rezultatele soluționării alternative a litigiului sunt obligatorii pentru părți și pentru registru, cu excepția cazului în care se introduce o acțiune în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării către părți a rezultatului acestei proceduri.”
Situația de fapt
14 Sistemul numelor de domenii (Domain Name System) permite navigarea pe internet asociind numele de domenii cu numere care identifică computerele conectate la internet. Gestionarea elementelor tehnice ale acestui serviciu este coordonată de un organism fără scop lucrativ de drept californian (Statele Unite), respectiv „Internet Corporation for Assigned Names and Numbers” (denumit în continuare „ICANN”). Acesta asigură și gestionarea sistemului de servere‑rădăcină și pe cea a sistemului domeniilor de nivel 1. Domeniul de nivel 1 (Top Level Domain, denumit în continuare „ TLD”) regrupează un ansamblu de calculatoare conectate la internet. El apare la dreapta oricărui nume de domeniu și este compus dintr‑un punct și dintr‑un cod special, dintr‑un punct și dintr‑un cod generic, de exemplu „.com”, „.net” sau „.org”, sau dintr‑un punct și dintr‑un cod geografic, de exemplu „.lu”.
15 La 21 martie 2005, consiliul de administrație al ICANN a autorizat președintele ICANN și adunarea generală a ICANN să încheie un acord având ca obiect delegarea gestiunii TLD‑ului „.eu” cu European Registry for Internet Domains (denumit în continuare „EURid”), o asociație fără scop lucrativ, de drept belgian, desemnată de Comisia Comunităților Europene [a se vedea Decizia 2003/375/CE a Comisiei din 21 mai 2003 privind desemnarea registrului domeniului de nivel superior „.eu” (JO L 128, p. 29)].
16 Reclamanta, Inet Hellas Ilektroniki Ipiresia Pliroforion EPE (Inet Hellas), este o societate activă în domeniul serviciilor de telecomunicații pe internet. Ea înregistrează printre altele pentru terți numele de domenii de tip „nume.co.gr”, în măsura în care gestionează domeniul de nivelul 2 „.co”, al TLD‑ului „.gr”.
17 La 17 aprilie 2001, reclamanta a introdus la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) o cerere de înregistrare a mărcii CO în calitate de marcă comunitară în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), cu modificările ulterioare [înlocuit de Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1)].
18 La 5 august 2002, marca comunitară CO a fost înregistrată sub nr. 2191500 de către OAPI.
19 La 7 decembrie 2005, reclamanta a introdus o cerere la EURid pentru înregistrarea domeniului „.co” ca domeniu de nivel 2 al TLD‑ului „.eu”.
20 EURid a refuzat să procedeze la înregistrarea domeniului „.co” ca domeniu de nivel 2 al TLD‑ului „.eu”. În particular, prin scrisoarea din 7 decembrie 2005, EURid a răspuns reclamantei că înregistrarea domeniului respectiv era exclusă în virtutea Regulamentului nr. 733/2002 și a Regulamentului nr. 874/2004, deoarece codurile de țări nu pot fi înregistrate ca domeniu de nivel 2, iar cele două litere ale sufixului „.co” ar corespunde codului alpha 2 pentru Columbia.
21 Ca reacție la refuzul EURid de a înregistra domeniul „.co” ca domeniu de nivel 2 al TLD‑ului „.eu”, la 23 decembrie 2005, reclamanta a sesizat Comisia, căreia i‑a prezentat motivele pentru care aprecia că un asemenea refuz era contrar reglementărilor Uniunii.
22 Comisia a răspuns la această scrisoare prin scrisoarea din 31 ianuarie 2006 (denumită în continuare „actul atacat”), notificată reclamantei la 13 februarie 2006. În cuprinsul actului atacat, Comisia a explicat mai întâi reclamantei că Regulamentul nr. 733/2002 și Regulamentul nr. 874/2004 prevăd o procedură de soluționare alternativă a litigiilor care poate fi utilizată, printre altele, atunci când o decizie adoptată de registru este contrară Regulamentului nr. 733/2002 sau Regulamentului nr. 874/2004. În continuare, Comisia a arătat că nu era în măsură să acționeze în calitate de organism de apel pentru deciziile adoptate de registru și că, în consecință, îi era „imposibil să revizuiască decizia adoptată de EURid”. Comisia a precizat totuși că, în condițiile în care schimburile sale cu EURid privesc interpretarea Regulamentului nr. 874/2004, ea ar fi în măsură să aducă reclamantei anumite clarificări care ar putea fi utile acesteia. Comisia și‑a prezentat totodată propria interpretare a dispozițiilor aplicabile și a dat un răspuns la susținerile reclamantei. În sfârșit, Comisia a concluzionat că, deși înțelege perfect interesul reclamantei pentru înregistrarea domeniului „.co” ca domeniu de nivel 2 al TLD‑ului „.eu”, totuși nu poate decât să susțină decizia, adoptată de EURid la 7 decembrie 2005, de a refuza înregistrarea acestui domeniu.
Procedura și concluziile părților
23 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 7 aprilie 2006, reclamanta a introdus prezenta acțiune.
24 Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a cincea, căreia i‑a fost atribuită, în consecință, prezenta cauză.
25 În cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, acesta a invitat Comisia să depună un înscris. Comisia a dat curs acestei cereri în termenul acordat. Prin act depus la grefa Tribunalului la 8 aprilie 2009, reclamanta și‑a prezentat observațiile cu privire la acest înscris.
26 Reclamanta solicită Tribunalului:
– „constatarea nevalidității actului atacat”;
– anularea actului atacat;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
27 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca inadmisibilă;
– în subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
28 În temeiul articolului 113 din Regulamentul de procedură, Tribunalul poate oricând, în condițiile prevăzute de articolul 114 alineatele (3) și (4) din regulament, să se pronunțe, din oficiu, după ascultarea părților, asupra cauzelor de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică. În speță, Tribunalul se consideră suficient de lămurit de actele de la dosar și, în consecință, decide să se pronunțe fără deschiderea procedurii orale asupra cauzei de inadmisibilitate deduse din absența unui act supus căilor de atac, părțile exprimându‑și punctul de vedere cu privire la acest aspect în cadrul memoriilor lor.
Argumentele părților
29 Fără a ridica o excepție de inadmisibilitate prin înscris separat, în sensul articolului 114 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Comisia invocă în primul rând absența, în speță, a unui act care să poată produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantei, modificând în mod distinct situația sa juridică.
30 Comisia susține că, astfel cum reiese în mod clar din analiza conținutului actului atacat, acesta constituie un „aviz al Comisiei”, care cuprinde doar precizări referitoare la procedura urmată. El nu ar constitui în niciun caz o decizie adoptată de un organ competent și nimic nu ar indica intenția Comisiei de a adopta o asemenea decizie. Pe de altă parte, Comisia apreciază că, în măsura în care actul atacat nu produce efecte juridice obligatorii în privința reclamantei, aceasta nu are niciun interes în a solicita anularea.
31 Comisia arată că explicațiile oferite în cuprinsul actului atacat nu modifică situația juridică a reclamantei și nici nu o privează pe aceasta de posibilitatea de a utiliza căile de atac posibile sau de a recurge la procedura de soluționare alternativă a litigiilor prevăzută la articolul 22 din Regulamentul nr. 874/2004.
32 Comisia afirmă că decizia EURid privind refuzul de a înregistra domeniul „.co” ca domeniu de nivel 2 al TLD‑ului „.eu” este un act autonom executoriu și care poate, în sine, să afecteze drepturile și obligațiile reclamantei fără a fi necesar un act suplimentar al Comisiei.
33 În al doilea rând, Comisia contestă afirmațiile reclamantei potrivit cărora „gestiunea registrului comunitar a fost încredințată de Comisie EURid”, iar relația dintre acestea ar avea natura unui mandat. Comisia apreciază că este vorba de o interpretare eronată a raportului juridic existent între ea și EURid și a partajului de competențe și misiuni încredințate de legiuitorul Uniunii.
34 Totodată, Comisia exclude aplicarea, în prezentul litigiu, a jurisprudenței referitoare la actele autorităților delegate în măsura în care, în speță, ea nu are calitatea de autoritate care deleagă.
35 În al treilea rând, Comisia susține că sistemul consacrat de Regulamentul nr. 733/2002 și de Regulamentul nr. 874/2004 prevede o protecție juridică suficientă pentru persoanele interesate care doresc să conteste un act al registrului. Ar fi permis oricărei persoane interesate, în primul rând, să formuleze o acțiune în fața instanțelor naționale și, în al doilea rând, să recurgă la soluționarea extrajudiciară a conflictelor [articolul 4 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 733/2002 (recurgerea la „proceduri judiciare”) și articolul 22 din Regulamentul nr. 874/2004 (procedura de soluționare alternativă a litigiilor)].
36 În al patrulea rând, Comisia apreciază că, referitor la susținerea reclamantei potrivit căreia prezentul litigiu privește întinderea protecției acordate mărcii comunitare astfel încât, în conformitate cu Regulamentul nr. 40/97, instanța competentă să judece aceste litigii ar fi Tribunalul, această susținere este nefondată în considerarea condițiilor prevăzute la articolul 63 din Regulamentul nr. 40/94 (devenit articolul 65 din Regulamentul nr. 207/2009).
37 În primul rând, reclamanta răspunde că actul atacat constituie un act susceptibil să facă obiectul unei acțiuni în anulare. Astfel, forma în care actele au fost adoptate ar fi irelevantă în ceea ce privește „posibilitatea de a le ataca pe calea acțiunii în anulare”; singurul punct determinant ar fi acela ca actul atacat să producă efecte obligatorii, ceea ce ar trebui apreciat în raport cu esența acestuia. Reclamanta adaugă că, potrivit unei jurisprudențe constante, calificarea juridică a actelor instituțiilor se supune unor criterii obiective fondate pe conținutul normativ al acestor acte, iar nu pe titlul sau pe voința declarată a autorului acestora.
38 În plus, reclamanta arată că, potrivit unei jurisprudențe constante, „nu constituie act atacabil decât măsurile care stabilesc definitiv poziția Comisiei sau a Consiliului la finalul acestei proceduri, cu excluderea măsurilor intermediare al căror obiectiv este de a pregăti decizia finală”. Or, în speță, ar rezulta din actul atacat că Comisia nu avea în niciun caz intenția de a proceda ulterior la o nouă examinare pe fond mai aprofundată în vederea adoptării unei decizii definitive.
39 În al doilea rând, reclamanta contestă „necompetența” Comisiei în materie, în măsura în care aceasta ar echivala cu negarea atribuțiilor de supraveghere pe care trebuie să le exercite aceasta în cadrul gestionării TLD‑ului „.eu”.
40 Astfel, potrivit reclamantei, Regulamentul nr. 733/2002 atribuie Comisiei un rol important în organizarea, funcționarea și supravegherea entității însărcinate cu organizarea, administrarea și gestiunea TLD‑ului „.eu”. Mai particular, în temeiul articolului 3 din Regulamentul nr. 733/2002, Comisia stabilește criteriile și procedurile pentru desemnarea registrului, desemnează registrul și încheie un contract cu acesta. Printre altele, obiectul acestui contract ar fi acela de a preciza „condițiile în conformitate cu care Comisia supraveghează organizarea, administrarea și gestionarea TLD‑ului «.eu» de către registru” potrivit articolului 3 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 733/2002.
41 Reclamanta observă totodată că regulamentul nu definește gradul în care Comisia trebuie să își exercite supravegherea. Acest grad ar rezulta din Hotărârea Curții din 13 iunie 1958, Meroni/Înalta Autoritate (9/56, Rec., p. 9), în cuprinsul căreia s‑ar afirma că delegările de competență nu pot avea ca obiect decât competențe de executare precis definite și al căror uz este în întregime controlat de Comisie. În consecință, atunci când un justițiabil este prejudiciat prin acțiuni sau omisiuni ale entității care a primit abilitarea, răspunderea pentru aceste acțiuni și omisiuni și calitatea de pârât în justiție nu ar reveni acestei entități, care exercită simple competențe de executare, ci Comisiei, care ar asigura „controlul pe fond”.
42 Reclamanta deduce din aceeași hotărâre că actele autorității delegate trebuie asimilate actelor autorității care deleagă și pot fi contestate în același temei ca și acestea din urmă. Aceasta ar rezulta din faptul că doar „competențele de punere în aplicare” în sens strict pot fi delegate de o instituție a Uniunii unui terț, astfel încât această instituție trebuie, din punct de vedere juridic, și poate, în practică, să fie responsabilă pentru actele persoanei delegate. Chiar dacă s‑ar presupune că nu ar fi în mod automat responsabilă pentru actele terților cărora le deleagă competențe, ar trebui totuși să exercite asupra acestor terți o supraveghere strânsă și eficientă. Reclamanta adaugă că, deși este poate adevărat că dreptul derivat nu prevede nicio obligație de supraveghere, aceasta rezultă totuși din natura și din funcția delegării de competență unor terți.
43 Pe de altă parte, potrivit reclamantei, în temeiul contractului din 12 octombrie 2004 dintre EURid și Comisie, aceasta din urmă are dreptul de a denunța contractul atunci când EURid nu își îndeplinește obligațiile contractuale. De asemenea, clauza II.2.1 din contract ar prevedea expres posibilitatea Comisiei de a da instrucțiuni și directive EURid. În sfârșit, clauza II.12 din contract ar recunoaște în favoarea Comisiei drepturi de control asupra EURid, iar clauza I.6.8 din contract ar impune acesteia din urmă obligații față de Comisie. În cadrul relației sale contractuale cu EURid, Comisia ar avea posibilitatea de a adresa acesteia din urmă directive cărora EURid ar fi ținută să li se conformeze. În consecință, actul atacat ar lega EURid în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor în litigiu și ar exclude orice posibilitate de a înregistra domeniul „.co” ca domeniu de nivel 2 al TLD‑ului „.eu”, în măsura în care această înregistrare ar încălca prevederile contractului încheiat de aceasta cu Comisia și ar justifica denunțarea de către aceasta din urmă. Ansamblul drepturilor și obligațiilor recunoscute părților contractante ar evidenția o relație ierarhică de supraveghere exercitată de Comisie asupra EURid.
44 Reclamanta contestă, în plus, argumentul Comisiei potrivit căruia ar exista o clauză contractuală care permite exonerarea de răspundere a acesteia „pentru acțiunile și omisiunile părților sau ale subcontractanților cu ocazia executării contractului, cu excepția cazului în care există o dispoziție expresă și scrisă contrară”. Ea apreciază că această clauză contractuală este irelevantă în măsura în care privește exclusiv relațiile dintre părțile contractului, respectiv Comisia și EURid, și nu poate fi aplicată relațiilor dintre Comisie și terți. Astfel, pe de o parte, răspunderea Comisiei ar fi guvernată de dreptul Uniunii, iar Comisia nu ar putea fi exonerată cu anticipație de această răspundere și, pe de altă parte, o clauză contractuală care exclude răspunderea unui cocontractant în privința terților nu ar fi opozabilă acestor terți, iar aceștia ar putea invoca această inopozabilitate oricând, fără vreo limitare în timp.
45 Reclamanta contestă argumentul Comisiei potrivit căruia actele acesteia nu ar lega EURid. Acest argument ar fi „contrar logicii” și incompatibil cu raportul juridic care leagă Comisia de EURid. Astfel, nu ar fi posibil să se imagineze că prepusul sau persoana delegată nu ar fi legată de instrucțiunile comitentului sau ale celui care deleagă. Pe de altă parte, contractul dintre EURid și Comisie ar prevedea în mod expres răspunderea acesteia din urmă pentru directivele pe care aceasta le dă EURid. Această clauză contractuală nu ar avea niciun sens dacă EURid ar trebui „să funcționeze independent de Comisie”.
46 În al treilea rând, reclamanta invocă dreptul său la un control jurisdicțional efectiv în ceea ce privește legalitatea deciziei Comisiei.
47 Potrivit reclamantei, în virtutea articolelor 7, 220 și 230 din Tratatul CE, instanța competentă să judece prezenta cauză este Tribunalul. Astfel, din moment ce Regulamentul nr. 733/2002 a fost adoptat de Consiliu pe baza articolului 156 CE, ar fi evident că crearea și exploatarea TLD‑ului „.eu” fac parte integrantă din ordinea juridică a Uniunii și sunt, în consecință, supuse controlului jurisdicțional al Curții și al Tribunalului.
48 În plus, reclamanta susține că, în temeiul articolului 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, orice persoană are dreptul la un proces echitabil, precum și dreptul la instanța competentă. Prin expresia „instanța competentă” ar trebui să se înțeleagă instanța care, potrivit legii, este competentă să se pronunțe. În ceea ce privește judecarea unui litigiu născut cu ocazia aplicării, la nivel european, iar nu național, a competențelor Uniunii Europene referitoare la TLD‑ul „.eu”, Tribunalul ar fi singura instanță competentă posibilă.
49 Astfel, potrivit reclamantei, absența controlului de legalitate a actelor unei instituții care deleagă unele dintre competențele sale unei persoane juridice de drept privat ar constitui o lacună în cadrul protecției jurisdicționale oferite de ordinea juridică a Uniunii. Această lacună nu ar putea fi compensată prin posibilitatea particularilor de a se adresa instanțelor naționale pentru a obține anularea actelor EURid.
50 În plus, reclamanta remarcă faptul că, în conformitate cu articolul 63 din Regulamentul nr. 40/94, Tribunalul este de asemenea competent să judece litigiile dintre OAPI și particulari în cadrul înregistrării mărcilor comunitare. Potrivit reclamantei, analogia este evidentă. OAPI ar fi însărcinat cu înregistrarea mărcilor, în timp ce EURid ar opera în calitate de registru responsabil cu înregistrarea adreselor de internet. Diferența ar fi că o marcă distinge produse și servicii în lumea materială, în timp ce o adresă electronică distinge produse și servicii în lumea schimburilor virtuale sau în rețea. În consecință, în pofida unei forme juridice diferite și a unei funcționări diferite în practică, OAPI, pe de o parte, și EURid, pe de altă parte, și‑ar asuma „sarcini paralele”. Nu ar fi logic ca actele OAPI să fie supuse unui control de legalitate de către Tribunal, în timp ce actele EURid s‑ar sustrage acestui control. În ceea ce privește OAPI, regulamentul care l‑a creat ar prevedea în mod expres procedura corespunzătoare. În schimb, cum niciun text nu ar fi prevăzut că actele EURid se supun competenței Tribunalului, ar trebui cel puțin să fie controlată legalitatea actelor Comisiei în calitate de „instituție comunitară de supraveghere”.
51 În al patrulea rând, reclamanta arată că are interesul de a exercita acțiunea. Astfel, efectele negative ale actului atacat asupra situației sale și în special atingerea adusă de Comisie „dreptului absolut” la marca comunitară CO în măsura în care aceasta reține în mod greșit că reclamanta nu ar fi avut dreptul de a înregistra un domeniu de nivel 2 care include această marcă ar demonstra interesul său de a solicita anularea actului atacat. În plus, potrivit reclamantei, litigiul se referă la întinderea protecției recunoscute titularului unei mărci comunitare. În conformitate cu Regulamentul nr. 40/94, instanța competentă ar fi, așadar, Tribunalul.
52 Astfel, actul atacat ar fi fost adoptat de Comisie, care este în același timp organul de supraveghere al EURid, în cadrul unei acțiuni îndreptate împotriva unei decizii a acesteia. Ar trebui, prin urmare, să se considere că prezenta acțiune în anulare este admisibilă, în măsura în care actul atacat aduce în special atingere mărcii comunitare CO.
Aprecierea Tribunalului
53 Potrivit unei jurisprudențe constante, constituie acte susceptibile de a face obiectul unei acțiuni în anulare măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură a afecta interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia. Pentru a stabili dacă un act produce asemenea efecte, este necesar să se ia în considerare conținutul acestuia (Hotărârea Curții din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, Rec., p. 2639, punctul 9, Hotărârea Tribunalului din 29 ianuarie 2002, Van Parijs și Pacific Fruit Company/Comisia, T‑160/98, Rec., p. II‑233, punctul 60, și Ordonanța Tribunalului din 2 iunie 2004, Pfizer/Comisia, T‑123/03, Rec., p. II‑1631, punctul 21).
54 În speță, actul atacat constituie o simplă scrisoare, semnată de M. N., șeful unității 1 „Internet, securitatea rețelelor și a informației” din Direcția A „Internet, securitatea rețelelor și afaceri generale” din cadrul Direcției Generale Societate informațională a Comisiei, conținând răspunsul la o scrisoare care i‑a fost adresată de reclamantă la 23 decembrie 2005 și în care erau expuse motivele pentru care aceasta din urmă aprecia că refuzul EURid de a înregistra domeniul „.co” ca domeniu de nivel 2 al TLD‑ului „.eu” era contrar reglementărilor Uniunii.
55 Trebuie amintit mai întâi că, potrivit unei jurisprudențe constante, nu este suficient ca o scrisoare să fi fost trimisă de o instituție a Uniunii destinatarului său ca răspuns la o cerere formulată de acesta din urmă pentru ca o astfel de scrisoare să poată fi calificată drept decizie susceptibilă să facă obiectul unei acțiuni în anulare (Hotărârea Tribunalului din 22 mai 1996, AITEC/Comisia, T‑277/94, Rec., p. II‑351, punctul 50, Ordonanța Tribunalului din 5 noiembrie 2003, Kronoply/Comisia, T‑130/02, Rec., p. II‑4857, punctul 42, și Ordonanța Tribunalului din 14 decembrie 2005, Arizona Chemical și alții/Comisia, T‑369/03, Rec., p. II‑5839, punctul 56).
56 În continuare, trebuie subliniat că, în cuprinsul actului atacat, Comisia s‑a limitat să dea interpretarea sa dispozițiilor aplicabile și să indice că apreciază că decizia EURid este conformă acestor dispoziții (a se vedea punctul 22 de mai sus).
57 Se impune, pe de altă parte, a sublinia că decizia de refuz al înregistrării domeniului „.co” ca domeniu de nivel 2 al TLD‑ului „.eu” a fost adoptată de EURid în calitatea sa de registru al TLD‑ului.
58 Or, trebuie amintit, în această privință, că tocmai Regulamentul nr. 733/2002 a creat registrul și a definit competențele sale. În conformitate cu articolul 2 litera (a) și cu articolul 4 alineatul (2) litera (a) din acest regulament, registrul este însărcinat cu organizarea, administrarea și gestionarea TLD‑ului „.eu”. În temeiul articolului 4 alineatul (2) litera (b) din același regulament, registrul înregistrează în TLD‑ul „.eu”, prin orice operator de registru acreditat, numele de domenii solicitate de anumite persoane. Potrivit articolului 4 alineatul (2) litera (c), registrul impune taxe legate direct de costurile suportate și, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (d), pune în aplicare politica de soluționare extrajudiciară a conflictelor.
59 În plus, conform articolului 4 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul nr. 733/2002, registrul adoptă proceduri de acreditare a operatorilor de registru pentru domeniile de nivel 2 „.eu”, efectuează acreditarea și asigură condiții eficiente și echitabile pentru concurența dintre operatorii de registru „.eu”. În temeiul articolului 4 alineatul (2) litera (f) din regulamentul menționat, asigură de asemenea integritatea bazelor de date cu nume de domenii.
60 În ceea ce privește Comisia, articolul 3 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 733/2002 prevede că aceasta este competentă să stabilească criteriile și procedurile pentru desemnarea registrului și să îl desemneze pe acesta, după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a unei invitații la exprimarea interesului și după încheierea procedurii corespunzătoare.
61 În temeiul articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul nr. 733/2002, după consultarea registrului, Comisia adoptă norme de politică publică privind punerea în aplicare și funcționarea TLD‑ului „.eu” și principii de politică publică privind înregistrarea.
62 Tocmai în acest context Comisia a desemnat în calitate de registru o asociație fără scop lucrativ de drept belgian (a se vedea punctul 15 de mai sus), respectiv EURid, a adoptat Regulamentul nr. 874/2004 și a încheiat un contract cu aceasta prin care se precizează condițiile în conformitate cu care Comisia supraveghează organizarea, administrarea și gestionarea TLD‑ului „.eu” de către aceasta.
63 Reiese din tot ceea ce precedă că Regulamentul nr. 733/2002 conferă registrului competența de a refuza înregistrarea unui domeniu de nivel 2 și că, contrar celor afirmate de reclamantă, nu este vorba de o competență delegată de către Comisie în favoarea EURid. În consecință, Hotărârea Meroni/Înalta Autoritate, citată la punctul 41 de mai sus, este lipsită de orice pertinență în speță.
64 Pe de altă parte, reclamanta susține în esență că, în cadrul supravegherii sale asupra registrului și în virtutea contractului încheiat cu acesta, Comisia ar avea posibilitatea de a‑i adresa acestuia directive cu caracter obligatoriu, în special în ceea ce privește înregistrarea unui domeniu de nivel 2, și că, în consecință, în măsura în care actul atacat ar exclude orice posibilitate de înregistrare a domeniului „.co” ca domeniu de nivel 2 al TLD‑ului „.eu” de către registru sau ar conține refuzul de a adresa registrului o asemenea directivă referitoare la înregistrarea acestui domeniu pe care îl solicită, ar constitui un act care produce efecte juridice obligatorii, susceptibil să facă obiectul unei acțiuni în anulare.
65 În această privință, trebuie subliniat că o competență a Comisiei de a adresa registrului directive obligatorii referitoare la înregistrarea unui domeniu de nivel 2 determinat nu poate fi prezumată, în absența unei prevederi specifice conținute de tratat sau de actele cu natură obligatorie adoptate de instituții (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 13 decembrie 1990, Nefarma/Comisia, T‑113/89, Rec., p. II‑797, punctul 69 și jurisprudența citată).
66 Or, nici Regulamentul nr. 733/2002, nici Regulamentul nr. 874/2004 nu conțin dispoziții care să confere o asemenea competență Comisiei.
67 În plus, chiar dacă s‑ar presupune că o asemenea competență poate fi conferită Comisiei prin simplele stipulații ale contractului încheiat între această instituție și EURid, trebuie să se constate că clauzele invocate de reclamantă (a se vedea punctul 43 de mai sus) privesc raporturile cu caracter financiar dintre părțile contractante. Nici aceste clauze, nici alte clauze din acest contract nu conferă Comisiei competența de a adresa registrului directive obligatorii referitoare la înregistrarea unui domeniu de nivel 2 determinat.
68 În ceea ce privește argumentarea reclamantei dedusă din principiul protecției jurisdicționale efective, trebuie subliniat că, în conformitate cu „Modalitățile și condițiile de înregistrare a numelor de domenii «.eu»” adoptate de EURid potrivit articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 733/2002, „în caz de conflict, dezacord sau acțiune între registru și persoana care solicită înregistrarea, competența aparține doar instanțelor din Bruxelles (Belgia)”, în afară de cazurile în care una dintre părți a decis de bună voie să inițieze o procedură de soluționare alternativă a litigiilor. Pe de altă parte, rezultă de la punctul B.12 litera (a) coroborat cu punctul A.1. din normele referitoare la soluționarea litigiilor privind domeniile „.eu”, depuse de Comisie la cererea Tribunalului, că solicitantul înregistrării unui nume de domeniu are dreptul de a iniția o procedură judiciară în fața unei instanțe de la sediul principal de exercitare a activității registrului (respectiv Bruxelles), împotriva unei decizii a acestuia din urmă de refuz al înregistrării unui domeniu de nivel 2.
69 În plus, articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul nr. 874/2004 prevede că o procedură de soluționare alternativă a litigiilor poate fi inițiată de orice parte în cazul în care o decizie adoptată de registru este în conflict cu acest regulament sau cu Regulamentul (CE) nr. 733/2002. În virtutea alineatului (11) al acestei dispoziții, comisia de soluționare alternativă a litigiilor este organismul competent pentru a se pronunța asupra anulării deciziei.
70 În conformitate cu articolul 22 alineatul (13) din Regulamentul nr. 874/2004, rezultatele acestei proceduri de soluționare alternativă a litigiului sunt obligatorii pentru părți și pentru registru, cu excepția cazului în care se introduce o acțiune în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării către părți a rezultatului acestei proceduri.
71 Se impune, așadar, a constata că Regulamentul nr. 874/2004 și „Modalitățile și condițiile de înregistrare a numelor de domenii «.eu»” adoptate de registru, precum și normele referitoare la soluționarea litigiilor privind domeniile „.eu” prevăd două căi de atac împotriva deciziilor EURid: pe de o parte, acțiunea obișnuită în fața instanțelor din Bruxelles și, pe de altă parte, o acțiune extrajudiciară în fața comisiei de soluționare alternativă a litigiilor, a cărei decizie poate, în orice caz, să fie atacată în fața instanței de drept comun.
72 Această concluzie este confirmată de Hotărârea nr. 2905/2009 din 4 mai 2009 pronunțată de Polymeles Protodikeio Athinon (Tribunalul de Primă Instanță din Atena, Grecia), depusă la dosar la solicitarea reclamantei. Deși este adevărat că, prin intermediul acestei hotărâri, Polymeles Protodikeio Athinon a respins acțiunea reclamantei prin care contesta refuzul registrului de a înregistra domeniul de nivel 2 solicitat de aceasta, totuși această respingere se întemeiază pe concluzia că instanța elenă în cauză nu este competentă să se pronunțe asupra acestui litigiu, care, potrivit aceleiași hotărâri, ține de competența exclusivă a instanțelor belgiene. Prin urmare, nu se poate susține, pe baza acestei hotărâri, că nu a fost posibil să se solicite unei instanțe să controleze legalitatea deciziei EURid privind refuzul de a înregistra domeniul „.co” ca domeniu de nivel 2 al TLD‑ului „.eu”.
73 În ceea ce privește susținerea reclamantei potrivit căreia prezentul litigiu se referă la întinderea protecției acordate mărcii comunitare CO și argumentul acesteia potrivit căruia instanța competentă să soluționeze acest litigiu ar fi, așadar, Tribunalul, în conformitate cu Regulamentul nr. 40/94, este suficient să se sublinieze că, în temeiul articolului 63 din Regulamentul nr. 40/94, doar deciziile camerelor de recurs sunt susceptibile de a fi atacate în fața Curții de Justiție, cale deschisă oricărei părți din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs în măsura în care prin decizia acesteia nu i‑au fost admise pretențiile.
74 Or, nu reiese din dosar că reclamanta a recurs la căile de atac menționate la articolul 63 din Regulamentul nr. 40/94. Așadar, în speță, Tribunalul nu poate fi considerat competent pe baza acestei dispoziții. În consecință, argumentul reclamantei potrivit căruia Tribunalul ar fi instanța competentă să judece acest litigiu în conformitate cu Regulamentul nr. 40/94 nu poate fi primit.
75 În lumina ansamblului acestor considerații, poziția exprimată de Comisie în actul atacat nu poate fi considerată ca având un caracter decizional, susceptibil să producă efecte juridice obligatorii de natură a afecta interesele reclamantei, modificând în mod distinct situația juridică a acesteia. În consecință, acțiunea în anulare trebuie declarată inadmisibilă fără a fi necesar a se pronunța asupra interesului reclamantei de a exercita acțiunea.
Cu privire la cheltuielile de judecată
76 Articolul 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură prevede că partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a cincea)
dispune:
1) Respinge acțiunea ca inadmisibilă.
2) Obligă Inet Hellas Ilektroniki Ipiresia Pliroforion EPE (Inet Hellas) să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană.
Pronunțată la Luxemburg, la 15 decembrie 2009.