HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta extinsă)
11 iunie 2009(*)
„Ajutoare de stat – Schemă de ajutoare acordate de autoritățile italiene anumitor întreprinderi de servicii publice sub formă de scutiri fiscale și de împrumuturi cu dobândă preferențială – Decizie prin care ajutoarele sunt declarate incompatibile cu piața comună – Ajutoare existente sau ajutoare noi – Articolul 86 alineatul (2) CE”
În cauza T‑222/04,
Republica Italiană, reprezentată inițial de domnul I. Braguglia, ulterior de domnul R. Adam și de doamna I. Bruni, în calitate de agenți, asistați de M. Fiorilli, avvocato dello Stato,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Comunităților Europene, reprezentată de domnul V. Di Bucci, în calitate de agent,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare a articolului 2 din Decizia 2003/193/CE a Comisiei din 5 iunie 2002 privind un ajutor de stat sub formă de scutiri fiscale și de împrumuturi în condiții preferențiale acordate de Italia unor întreprinderi de servicii publice al căror acționariat este în majoritate public (JO 2003, L 77, p. 21),
TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a opta extinsă),
compus din doamna M. E. Martins Ribeiro, președinte, domnii D. Šváby, S. Papasavvas, N. Wahl (raportor) și A. Dittrich, judecători,
grefier: domnul J. Palacio González, administrator principal,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 16 aprilie 2008,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1. Cadrul juridic național
1 Legge n° 142 ordinamento delle autonomie locali (Legea nr. 142 privind organizarea autorităților autonome locale din 8 iunie 1990, GURI nr. 135 din 12 iunie 1990, denumită în continuare „Legea nr. 142/90”) a introdus în Italia o reformă a instrumentelor de organizare legale puse la dispoziția comunelor pentru gestionarea serviciilor publice, în special în sectoarele distribuției de apă, de gaze, de electricitate și în sectorul transporturilor. Articolul 22 din legea menționată, astfel cum a fost modificat, a prevăzut pentru comune posibilitatea de a înființa societăți sub diferite forme juridice pentru furnizarea de servicii publice. Printre acestea figurează constituirea de societăți comerciale sau de societăți cu răspundere limitată cu acționariat majoritar public (denumite în continuare „societăți Legea nr. 142/90”). Reclamanta este o societate Legea nr. 142/90.
2 În acest context, în temeiul articolului 9 bis din legge n° 488 di conversione in legge, con modificazioni, del decreto‑legge 1° luglio 1986, n° 318, recante provvedimenti urgenti per la finanza locale (Legea nr. 488 de transformare în lege, cu modificări, a Decretului‑lege nr. 318 din 1 iulie 1986 de introducere a unor măsuri urgente în favoarea finanțelor locale din 9 august 1986, GURI nr. 190 din 18 august 1986), între 1994 și 1998 au fost acordate unor societăți Legea nr. 142/90 care erau prestatori de servicii publice, de către Cassa Depositi e Prestiti (denumită în continuare „CDDPP”), împrumuturi cu o rată a dobânzii specială (denumite în continuare „împrumuturile de la CDDPP”).
3 În plus, în temeiul prevederilor coroborate ale articolului 3 alineatele 69 și 70 din legge n° 549 (su) misure di razionalizzazione della finanza pubblica (Legea nr. 549 privind măsuri de raționalizare a finanțelor publice din 28 decembrie 1995, supliment ordinar la GURI nr. 302 din 29 decembrie 1995, denumită în continuare „Legea nr. 549/95”) și ale decreto‑legge n° 331 (su) armonizzazione delle disposizioni in materia di imposte sugli oli minerali, sull’alcole, sulle bevande alcoliche, sui tabacchi lavorati e in materia di IVA con quelle recate da direttive CEE e modificazioni conseguenti a detta armonizzazione, nonché disposizioni concernenti la disciplina dei centri autorizzati di assistenza fiscale, le procedure dei rimborsi di imposta, l’esclusione dall’ILOR dei redditi di impresa fino all’ammontare corrispondente al contributo diretto lavorativo, l’istituzione per il 1993 di un’imposta erariale straordinaria su taluni beni ed altre disposizioni tributarie (Decretul‑lege nr. 331 privind armonizarea prevederilor în materie de impozite în diverse domenii din 30 august 1993, GURI nr. 203 din 30 august 1993, denumit în continuare „Decretul‑lege nr. 331/93”), în favoarea societăților Legea nr. 142/90 au fost introduse următoarele măsuri:
– scutirea de toate taxele pentru transferuri de active efectuate la transformarea întreprinderilor speciale și a întreprinderilor municipale în societăți Legea nr. 142/90 (denumită în continuare „scutirea de taxele pentru transferuri”);
– scutirea totală de impozit pe profit, mai exact, impozitul pe profitul persoanelor juridice și impozitul local pe venit, timp de trei ani, cel târziu până la exercițiul 1999 (denumită în continuare „scutirea trienală de impozit pe profit”).
2. Procedura administrativă
4 În urma unei plângeri privind măsurile menționate, Comisia a solicitat autorităților italiene, prin scrisorile din 12 mai, din 16 iunie și din 21 noiembrie 1997, informații în această privință.
5 Printr‑o scrisoare din 17 decembrie 1997, autoritățile italiene au furnizat o parte din informațiile solicitate. Pe de altă parte, la 19 ianuarie 1998 a avut loc o reuniune, la cererea autorităților italiene.
6 Printr‑o scrisoare din 17 mai 1999, Comisia a notificat autorităților italiene decizia sa de a iniția procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE. Această decizie a fost publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene din 31 iulie 1999 (JO C 220, p. 14).
7 După primirea observațiilor formulate de terții interesați și de autoritățile italiene, Comisia a solicitat acestora, în mai multe rânduri, informații suplimentare. De asemenea, au avut loc întâlniri între, pe de o parte, Comisie și, pe de altă parte, autoritățile italiene și terții interesați care au intervenit.
8 Anumite societăți Legea nr. 142/90, precum ACEA SpA, AEM SpA și Azienda Mediterranea Gas e Acqua SpA (AMGA), care, pe de altă parte, au formulat acțiuni în anularea deciziei care face obiectul prezentei cauze (cauzele T‑297/02, T‑301/02 și, respectiv, T‑300/02), au susținut, printre altele, că cele trei tipuri de măsuri în discuție nu constituiau ajutoare de stat.
9 Autoritățile italiene și Confederazione Nazionale dei Servizi (Confservizi), confederație care reunește în special societăți Legea nr. 142/90 și întreprinderi speciale comunale din Italia, s‑au raliat, în esență, la această poziție.
10 În schimb, Bundesverband der deutschen Industrie eV (BDI), asociație germană a industriei și a prestatorilor de servicii aferente industriei, a considerat că măsurile în discuție ar putea provoca denaturări ale concurenței nu numai în Italia, ci și în Germania.
11 De asemenea, Gas‑it, asociație italiană a operatorilor privați din sectorul distribuției de gaze, a declarat că măsurile în discuție, în special scutirea trienală de impozit pe profit, constituiau ajutoare de stat.
12 La 5 iunie 2002, Comisia a adoptat Decizia 2003/193/CE privind un ajutor de stat sub formă de scutiri fiscale și de împrumuturi în condiții preferențiale acordate de Italia unor societăți Legea nr. 142/90 (JO 2003, L 77, p. 21, denumită în continuare „decizia atacată”).
3. Decizia atacată
13 Comisia subliniază mai întâi că analiza sa nu se referă decât la schemele de ajutoare de aplicabilitate generală instituite prin măsurile în litigiu, iar nu la ajutoarele individuale acordate pentru diferite întreprinderi, cu toate că examinarea sa din decizia atacată este generală și abstractă. În această privință, Comisia declară că Republica Italiană „nu a acordat avantaje fiscale cu titlu individual și [nu i‑a] notificat […] niciun caz individual de ajutor atunci când i‑a comunicat toate informațiile necesare pentru aprecierea sa”. Comisia arată că, prin urmare, se consideră obligată să treacă la o examinare generală și abstractă a schemelor în cauză atât din punctul de vedere al calificării lor, cât și al compatibilității lor cu piața comună [considerentele (42)-(45) ale deciziei atacate].
14 În opinia Comisiei, împrumuturile de la CDDPP și scutirea trienală de impozit pe profit (denumite în continuare, împreună, „măsurile în cauză”) reprezintă ajutoare de stat. Astfel, acordarea, prin intermediul resurselor de stat, de asemenea avantaje societăților Legea nr. 142/90 are ca efect consolidarea poziției lor concurențiale în raport cu toate celelalte întreprinderi care doresc să furnizeze aceleași servicii [considerentele (48)-(75) ale deciziei atacate]. Măsurile în cauză sunt incompatibile cu piața comună din moment ce nu îndeplinesc nici condițiile cuprinse în articolul 87 alineatele (2) și (3) CE, nici condițiile cuprinse în articolul 86 alineatul (2) CE și, în plus, încalcă articolul 43 CE [considerentele (94)-(122) ale deciziei atacate].
15 În schimb, în opinia Comisiei, scutirea de taxele pentru transferuri nu constituie un ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, dat fiind că aceste taxe sunt datorate la înființarea unei noi entități economice sau la transferul de active între diferite entități economice. Or, din punct de vedere substanțial, întreprinderile municipale, pe de o parte, și societățile Legea nr. 142/90, pe de altă parte, reprezintă aceeași entitate economică. Prin urmare, scutirea de taxele menționate acordată în favoarea lor se justifică prin natura sau prin economia sistemului [considerentele (76)-(81) ale deciziei atacate].
16 Dispozitivul deciziei atacate are următorul cuprins:
„Articolul 1
Scutirea de taxele pentru transferuri […] nu constituie un ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) [CE].
Articolul 2
Scutirea trienală de impozit pe profit […] și avantajele care decurg din împrumuturile [de la CDDPP …] constituie ajutoare de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) [CE].
Aceste ajutoare nu sunt compatibile cu piața comună.
Articolul 3
Italia adoptă toate măsurile care se impun pentru a solicita beneficiarului restituirea ajutorului descris la articolul 2 care i‑a fost acordat ilegal.
Recuperarea ajutorului are loc imediat, potrivit procedurilor naționale, în măsura în care acestea permit executarea efectivă și imediată a deciziei [atacate].
Ajutorul care trebuie recuperat cuprinde dobânzile care trebuie calculate de la data la care beneficiarul a primit ajutorul ilegal și până la data restituirii sale efective. Aceste dobânzi se calculează pe baza ratei de referință aplicabile la calcularea echivalentului‑subvenție a ajutoarelor regionale.
[…]”
Procedura și concluziile părților
17 La 8 august 2002, Republica Italiană a formulat la Curte o acțiune în anulare împotriva deciziei atacate, care a fost înregistrată cu numărul C‑290/02. Curtea a constatat că această acțiune și acțiunile în cauzele T‑292/02, T‑297/02, T‑300/02, T‑301/02 și T‑309/02 aveau același obiect, mai exact, anularea deciziei atacate, și că erau conexe, deoarece motivele invocate în fiecare dintre aceste cauze se suprapuneau în foarte mare măsură. Prin Ordonanța din 10 iunie 2003, Curtea a suspendat procedura în cauza C‑290/02, în conformitate cu articolul 54 al treilea paragraf din statut, până la pronunțarea deciziei Tribunalului prin care se finalizează judecata în cauzele T‑292/02, T‑297/02, T‑300/02, T‑301/02 și T‑309/02.
18 Prin Ordonanța din 8 iunie 2004, Curtea a decis transmiterea cauzei C‑290/02 la Tribunal, care a devenit competent să se pronunțe cu privire la acțiuni formulate de statele membre împotriva Comisiei, potrivit prevederilor articolului 2 din Decizia 2004/407/CE, Euratom a Consiliului din 26 aprilie 2004 de modificare a articolelor 51 și 54 din Protocolul privind Statutul Curții de Justiție (JO L 132, p. 5, Ediție specială, 01/vol. 5, p. 30). Astfel această cauză a fost înregistrată la grefa Tribunalului cu numărul T‑222/04.
19 În temeiul articolului 14 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, la propunerea Camerei a opta, Tribunalul a decis, după ascultarea părților potrivit articolului 51 din regulamentul amintit, să trimită cauza în fața unui complet de judecată extins.
20 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a opta extinsă) a decis deschiderea procedurii orale.
21 Prin Ordonanța președintelui Camerei a opta extinse a Tribunalului din 13 martie 2008, cauzele T‑292/02, T‑297/02, T‑300/02, T‑301/02, T‑309/02, T‑189/03 și T‑222/04 au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii orale, conform articolului 50 din Regulamentul de procedură.
22 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 16 aprilie 2008.
23 Republica Italiană solicită Tribunalului:
– anularea articolului 2 din decizia atacată.
24 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca neîntemeiată;
– obligarea Republicii Italiene la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
25 În susținerea acțiunii, Republica Italiană invocă, în esență, mai multe motive, care trebuie regrupate și examinate astfel:
– încălcarea articolului 87 alineatul (1) CE în ceea ce privește calificarea atât a scutirii trienale de impozit pe profit, cât și a împrumuturilor de la CDDPP drept ajutoare de stat și o lipsă de motivare;
– o eroare în calificarea măsurilor în cauză drept ajutoare noi și o încălcare în această privință a articolului 88 alineatul (1) CE;
– o aplicare eronată a articolului 86 alineatul (2) CE;
– încălcarea normelor de procedură din cauza caracterului incomplet al anchetei.
1. Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 87 alineatul (1) CE în ceea ce privește calificarea atât a scutirii trienale de impozit pe profit, cât și a împrumuturilor de la CDDPP drept ajutoare de stat
26 În cadrul acestui motiv, Republica Italiană susține că măsurile în cauză nu constituie ajutoare de stat. Motivul este alcătuit din trei aspecte, referitoare la lipsa concurenței și a afectării schimburilor comerciale dintre statele membre, la lipsa caracterului selectiv și, respectiv, la o lipsă de motivare.
Argumentele părților
Cu privire la primul aspect, întemeiat pe lipsa concurenței și a afectării schimburilor comerciale dintre statele membre
27 Republica Italiană susține că societățile Legea nr. 142/90 pot, în principiu, să își exercite activitățile numai în domeniul serviciilor publice, domeniu care nu este supus concurenței. Astfel, întreprinderile speciale și societățile Legea nr. 142/90 ar avea un monopol legal sau de fapt în ceea ce privește serviciile publice în comuna de care aparțin. Pe de altă parte, aceste servicii ar avea în mod obligatoriu un caracter local.
28 Obiectul social al societăților Legea nr. 142/90 ar fi determinat prin lege și aceste societăți ar fi fost înființate pentru a gestiona unul sau mai multe servicii care intră în sfera de competență a organului local de referință. Astfel, capacitatea juridică de drept privat a societăților menționate ar trebui să fie exercitată în mod obligatoriu în funcție de scopurile instituționale și să aibă ca obiect gestionarea de servicii publice. Ar rezulta că societățile cu participație publică destinate exploatării de servicii publice, cum ar fi societățile Legea nr. 142/90, trebuie să se limiteze la furnizarea de servicii publice.
29 În opinia Republicii Italiene, rezultă de aici că societățile Legea nr. 142/90 sunt supuse, în principiu, unor limite teritoriale și materiale. Intervenția lor în afara teritoriului comunal nu ar fi posibilă decât cu două condiții stricte, mai exact, pe de o parte, existența unui acord sau a unei convenții prealabile între comunele sau provinciile interesate și, pe de altă parte, existența unei legături funcționale între activitatea extrateritorială și cerințele comunei de apartenență. Atribuirea de servicii publice locale în alte comune, precum și extinderea activităților societăților Legea nr. 142/90 la alte sectoare ar constitui, prin urmare, simple eventualități. Or, în decizia atacată nu ar exista niciun exemplu și nicio probă că societățile Legea nr. 142/90 și‑ar fi extins domeniile de activitate. Numai în două cazuri una sau mai multe societăți Legea nr. 142/90 ar fi participat la o cerere de ofertă pentru atribuirea unei concesiuni privind furnizarea de servicii publice pe teritorii diferite de cele ale comunelor de origine. Pe de altă parte, este vorba despre contracte de importanță redusă.
30 Republica Italiană precizează că serviciile preluate în lista care figurează în articolul 1 din legge n° 103 (sulla) assunzione diretta dei pubblici servizi da parte dei comuni (Legea nr. 103 privind executarea directă a serviciilor publice de către comune din 29 martie 1903, GURI din 29 martie 1903) se furnizează în regim de monopol sau de exploatare directă, în timp ce alte servicii trebuie furnizate în regim de concurență. Această situație nu ar fi fost modificată de Legea nr. 142/90.
31 După ce a amintit obligația Comisiei de a identifica și de a aprecia elementele de fapt de natură să demonstreze că ajutorul poate influența negativ concurența și schimburile comerciale, Republica Italiană arată că un ajutor financiar poate afecta comerțul intracomunitar dacă întreprinderea beneficiară își desfășoară activitatea pe o piață care se caracterizează printr‑o concurență intensă. Or, nu aceasta ar fi situația din speță.
32 Comisia contestă argumentele Republicii Italiene.
Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe lipsa caracterului selectiv
33 Republica Italiană susține că din măsurile în cauză nu rezultă niciun avantaj în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.
34 În ceea ce privește scutirea trienală de impozit pe profit, Republica Italiană susține că această măsură nu este selectivă pentru că, în esență, întreprinderilor municipale li se aplică același regim, juridic.
35 În ceea ce privește împrumuturile de la CDDPP, Republica Italiană susține că în speță nu a existat un avantaj, din moment ce rata maximă a dobânzii practicate de CDDPP nu este mai mică decât rata maximă de referință. În orice caz, beneficiarii împrumuturilor de la CDDPP, care sunt entități deținute majoritar de instituții publice și care exercită o activitate economică foarte stabilă, cum ar fi prestarea de servicii publice, ar fi debitori deosebit de fiabili. În plus, împrumuturile de la CDDPP ar fi împrumuturi cu rată fixă a dobânzii și pe termen lung, fapt care, referitor la o perioadă în care dobânzile erau în continuă creștere, ar fi condus, ca tendință, la dobânzi mai favorabile decât dobânzile variabile sau pe termen scurt. Având în vedere toate aceste elemente, ar fi normal să se aplice societăților Legea nr. 142/90 o rată mai scăzută decât cea aplicată întreprinderilor așa‑numite „normale”. Ar rezulta că este vorba, în principal, despre rata pieței.
36 Comisia respinge argumentele Republicii Italiene.
Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe o lipsă de motivare
37 Republica Italiană susține, în esență, că, pentru îndeplinirea obligației de motivare, Comisia nu se putea abține de la efectuarea unei examinări, fie și parțiale, a activității beneficiarilor măsurilor în cauză și a importanței lor în cadrul pieței naționale și al pieței comunitare. În acest context, Republica Italiană susține de asemenea că afirmațiile cuprinse în decizia atacată, referitoare la caracterul concurențial al piețelor vizate și la efectul scutirii trienale de impozit pe profit asupra schimburilor intracomunitare, nu corespund realității. În plus, decizia atacată nu ar cuprinde nicio referire la condițiile de piață din celelalte state membre sau la piețele pe care activează beneficiarii scutirii menționate.
38 Comisia apreciază că decizia atacată este suficient de motivată.
Aprecierea Tribunalului
39 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, pentru calificarea drept ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, trebuie ca toate condițiile prevăzute de această dispoziție să fie îndeplinite. În primul rând, trebuie să fie vorba despre o intervenție acordată de state sau prin intermediul resurselor de stat. În al doilea rând, această intervenție trebuie să fie susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre. În al treilea rând, trebuie să fie vorba despre un avantaj selectiv. În al patrulea rând, aceasta trebuie să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența (a se vedea Hotărârea Curții din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, C‑280/00, Rec., p. I‑7747, denumită în continuare „Hotărârea Altmark”, punctele 74 și 75 și jurisprudența citată, și Hotărârea Curții din 3 martie 2005, Heiser, C‑172/03, Rec., p. I‑1627, punctul 27).
40 În speță, trebuie să se constate că Republica Italiană susține că trei dintre cele patru condiții care trebuie îndeplinite pentru calificarea unei măsuri drept ajutor de stat, în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, mai exact, cele referitoare la afectarea schimburilor intracomunitare, la efectul asupra concurenței și la existența unui avantaj selectiv, nu sunt întrunite în speță.
Cu privire la pretinsa lipsă a concurenței și a afectării schimburilor dintre statele membre
41 În ceea ce privește a doua și a patra dintre condițiile menționate la punctul 39 de mai sus, potrivit unei jurisprudențe constante, în cadrul aprecierii asupra acestor două condiții, Comisia nu este obligată să demonstreze impactul real al ajutoarelor asupra schimburilor comerciale dintre statele membre și o denaturare efectivă a concurenței, ci numai să analizeze dacă aceste ajutoare sunt susceptibile să afecteze aceste schimburi și să denatureze concurența (a se vedea Hotărârea Curții din 15 decembrie 2005, Unicredito Italiano, C‑148/04, Rec., p. I‑11137, punctul 54 și jurisprudența citată).
42 De asemenea, trebuie amintit că, în cazul unei scheme de ajutoare, Comisia se poate limita la studierea caracteristicilor schemei în cauză pentru a aprecia, în motivația deciziei sale, dacă, din cauza modalităților pe care le prevede această schemă, aceasta este de natură să ofere avantaje în principal întreprinderilor care participă la schimburile comerciale dintre statele membre (Hotărârea Curții din 7 martie 2002, Italia/Comisia, C‑310/99, Rec., p. I‑2289).
43 Pe de altă parte, trebuie amintit că orice ajutor acordat unei întreprinderi care își desfășoară activitățile pe piața comunitară este susceptibil de a produce denaturări ale concurenței și de a afecta schimburile comerciale dintre statele membre (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 6 martie 2002, Diputación Foral de Álava/Comisia, T‑92/00 și T‑103/92, Rec., p. II‑1385, punctul 72 și jurisprudența citată).
44 În plus, nu există un prag sau un procentaj sub care se poate considera că nu sunt afectate schimburile comerciale dintre statele membre. Astfel, importanța relativ scăzută a unui ajutor sau dimensiunile relativ modeste ale întreprinderii beneficiare nu exclud a priori eventualitatea ca schimburile comerciale dintre statele membre să fie afectate (Hotărârea Curții din 21 martie 1990, Belgia/Comisia, cunoscută sub numele „Tubemeuse”, C‑142/87, Rec., p. I‑959, punctul 43, Hotărârea Curții din 14 septembrie 1994, Spania/Comisia, C‑278/92-C‑280/92, Rec., p. I‑4103, punctul 42, și Hotărârea Altmark, punctul 39 de mai sus, punctul 81).
45 În plus, Curtea a arătat că nu era deloc exclus ca o subvenție publică acordată unei întreprinderi care nu furnizează decât servicii de transport local sau regional și care nu furnizează servicii de transport în afara statului său de origine să poată, cu toate acestea, să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre în sensul articolului 87 alineatul (1) CE. Astfel, atunci când un stat membru acordă o subvenție publică unei întreprinderi, furnizarea de servicii de transport poate fi menținută sau majorată, cu consecința că șansele întreprinderilor stabilite în alte state membre de a furniza propriile servicii de transport pe piața acestui stat sunt diminuate (Hotărârea Altmark, punctul 39 de mai sus, punctele 77 și 78).
46 În speță, în ceea ce privește, în primul rând, condiția referitoare la afectarea concurenței, trebuie să se constate mai întâi că măsurile în cauză vizează numai o anumită categorie de întreprinderi, mai exact, societățile Legea nr. 142/90.
47 Cu toate acestea, potrivit Republicii Italiene, măsurile în cauză nu denaturează concurența, din moment ce societățile Legea nr. 142/90 și‑ar exercita activitățile în domeniul serviciilor publice, domeniu care nu ar fi supus concurenței.
48 Având în vedere contextul înființării societăților Legea nr. 142/90, domeniile vizate în principal de măsurile în cauză sunt, astfel cum rezultă din considerentul (32) al deciziei atacate, sectoarele serviciilor publice locale, cum ar fi distribuția și tratarea apei, transportul în comun, distribuția de gaz, de electricitate, tratarea deșeurilor, vânzarea en détail a produselor farmaceutice.
49 Or, trebuie să se semnaleze că, astfel cum s‑a arătat în considerentele (73) și (84) ale deciziei atacate, anumite sectoare vizate, cum ar fi vânzarea en détail a produselor farmaceutice, deșeurile, gazul și apa, se caracterizau printr‑un anumit grad de concurență în momentul intrării în vigoare a măsurilor în cauză.
50 În plus, trebuie să se constate, astfel cum a constatat și Comisia, că, în sectoarele de activitate ale societăților Legea nr. 142/90, întreprinderile se află în concurență pentru atribuirea concesiunilor de servicii publice locale în diferitele comune și că piața respectivelor concesiuni este o piață deschisă concurenței [considerentele (67) și (68) ale deciziei atacate].
51 Argumentul Republicii Italiene potrivit căruia nu ar exista concurență în domeniul serviciilor publice locale din moment ce acestea ar fi atribuite intuitu personae trebuie respins. Pe de o parte, atribuirea intuitu personae nu infirmă constatarea de la punctele precedente, potrivit căreia piața în cauză se caracteriza, cel puțin, printr‑un anumit grad de concurență. Pe de altă parte, argumentul ar urmări mai degrabă să demonstreze efectele restrictive ale măsurilor în cauză asupra concurenței, iar nu lipsa concurenței pe piața vizată. Astfel, după cum subliniază Comisia în considerentul (71) al deciziei atacate, nu se poate exclude că însăși existența ajutorului în favoarea societăților Legea nr. 142/90 a determinat comunele să prefere să încredințeze în mod direct serviciile decât să acorde concesiuni în cadrul procedurilor deschise.
52 În ceea ce privește, mai exact, aspectul dacă măsurile în cauză au denaturat sau au amenințat să denatureze gradul de concurență existent pe piață, trebuie să se constate că măsurile în cauză au consolidat poziția concurențială a societăților Legea nr. 142/90 față de orice altă întreprindere italiană sau străină de pe piața respectivă. După cum arată în mod întemeiat Comisia în considerentul (62) al deciziei atacate, întreprinderile a căror formă juridică nu este cea de societate de capital și al căror capital nu este deținut în mod majoritar de colectivitățile locale sunt dezavantajate atunci când doresc să participe la o cerere de ofertă pentru a‑și adjudeca prestarea unui anumit serviciu pe un anumit teritoriu.
53 În plus, măsurile în cauză pot facilita extinderea societăților Legea nr. 142/90 pe alte piețe deschise concurenței, producând astfel efecte de denaturare chiar în alte sectoare decât serviciile publice locale. În această privință, rezultă din Legea nr. 142/90, astfel cum a fost interpretată de Corte suprema di cassazione (Curtea Supremă de Casație, Italia), hotărârea nr. 4989 din 6 mai 1995, și de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), hotărârea nr. 4586 din 3 septembrie 2001, că societățile Legea nr. 142/90 au posibilitatea de a desfășura activități pe alte teritorii atât în Italia, cât și în străinătate și în domenii diferite de cele ale serviciilor publice prevăzute în statutele lor, în afara cazului în care aceasta le solicită resurse și mijloace într‑o măsură apreciabilă și este de natură să aducă atingere colectivității de referință. De altfel, rezultă din articolele de presă anexate la memoriul în apărare că anumite societăți Legea nr. 142/90 au exercitat alte activități decât cele de servicii publice prevăzute în statutele lor și pe alte teritorii decât comunele lor de referință.
54 Rezultă din cele ce precedă că măsurile în cauză denaturează sau amenință să denatureze concurența în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.
55 În ceea ce privește, în al doilea rând, condiția referitoare la afectarea schimburilor interstatale, trebuie amintit mai întâi că faptul că societățile Legea nr. 142/90 operează singure pe piața națională sau chiar pe teritoriul lor de origine nu este determinant. Astfel, schimburile interstatale sunt afectate de măsura în cauză atunci când șansele întreprinderilor stabilite în alte state membre de a‑și furniza serviciile pe piața italiană sunt diminuate (a se vedea punctul 45 de mai sus).
56 Așadar, în mod întemeiat Comisia a constatat, în considerentul (70) al deciziei atacate, că măsurile vizate puteau crea un obstacol pentru întreprinderile străine care doreau să se stabilească sau să își ofere serviciile în Italia și, prin urmare, afectau schimburile comerciale intracomunitare, în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.
57 Astfel, pe de o parte, măsura în cauză produce prejudicii întreprinderilor străine care depun oferte pentru concesiunile locale de servicii publice în Italia, din moment ce întreprinderile publice beneficiare ale schemei respective pot propune prețuri mai competitive decât concurenții lor naționali sau comunitari, care nu beneficiază de aceasta. Pe de altă parte, măsurile în cauză fac mai puțin atractivă pentru întreprinderile din alte state membre investiția în sectorul serviciilor publice locale în Italia (de exemplu, prin preluarea unei participații majoritare), deoarece întreprinderile preluate nu ar fi admise să beneficieze (sau ar putea pierde beneficiul) de măsurile vizate din cauza naturii noilor lor acționari [a se vedea considerentul (69) al deciziei atacate].
58 Rezultă din cele ce precedă că, apreciind că în speță erau îndeplinite condițiile referitoare la afectarea schimburilor comerciale dintre statele membre și la denaturarea concurenței, Comisia nu a săvârșit o eroare. Prin urmare, primul aspect al primului motiv trebuie respins.
Cu privire la avantajul selectiv al măsurilor în cauză
59 Articolul 87 alineatul (1) CE interzice ajutoarele de stat care „favoriz[ează] anumit[e] întreprinderi sau producer[ea] anumitor bunuri”, mai exact, ajutoarele selective (a se vedea Hotărârea Curții din 15 decembrie 2005, Italia/Comisia, C‑66/02, Rec., p. I‑10901, punctul 94).
60 În ceea ce privește aprecierea condiției selectivității, care este o condiție constitutivă a noțiunii de ajutor de stat, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că articolul 87 alineatul (1) CE impune să se determine dacă, în cadrul unui anumit regim juridic, o măsură națională este de natură să favorizeze anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri în raport cu altele care s‑ar afla, față de obiectivul urmărit de regimul respectiv, într‑o situație de fapt și de drept comparabilă (a se vedea Hotărârea Curții din 6 septembrie 2006, Portugalia/Comisia, C‑88/03, Rec., p. I‑7115, punctul 54 și jurisprudența citată).
61 În plus, noțiunea de ajutor include, potrivit unei jurisprudențe constante, toate măsurile care, sub diverse forme, diminuează sarcinile ce grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi și care, așadar, fără a fi subvenții în sensul strict al termenului, sunt de aceeași natură și au efecte identice (Hotărârea Curții din 15 martie 1994, Banco Exterior de España, C‑387/92, Rec., p. I‑877, punctele 13 și 14).
– a) Cu privire la scutirea trienală de impozit pe profit
62 În speță, una dintre măsurile în cauză constă într‑o scutire totală de impozit pe profit pe o perioadă de trei ani, până cel târziu la exercițiul 1999, în favoarea tuturor societăților Legea nr. 142/90.
63 Nu se poate nega că scutirea trienală de impozit pe profit diminuează costurile care grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi și conferă astfel un avantaj financiar beneficiarilor acesteia în raport cu întreprinderile care plătesc impozitul în mod normal.
64 În această privință, rezultă din regimul fiscal italian aplicabil societăților de capital că, în cadrul aplicării normale a acestui regim, impozitul pe profit este datorat de orice întreprindere activă pe piață și că scutirea trienală de impozit pe profit constituie o derogare de la regimul menționat. Dat fiind că numai societățile Legea nr. 142/90 beneficiau de aceste scutiri fiscale, care nu au fost acordate nici întreprinderilor din alte sectoare, nici altor întreprinderi din același sector și nici chiar întreprinderilor al căror acționariat era în principal privat, este dovedit caracterul selectiv al scutirilor menționate.
65 În plus, rezultă în mod evident din natura și din durata limitată, trei ani începând de la dobândirea statutului de persoană juridică și până cel târziu la sfârșitul exercițiului fiscal 1999, ale scutirii trienale de impozit pe profit că aceasta nu este justificată prin natura și prin economia sistemului fiscal în cauză.
66 În fine, argumentul Republicii Italiene potrivit căruia întreprinderilor municipale li s‑ar aplica, în esență, același regim juridic nu repune în discuție caracterul selectiv al scutirii trienale de impozit pe profit. În această privință trebuie să se arate că respectivul caracter selectiv al unei măsuri se apreciază în raport cu totalitatea întreprinderilor, iar nu în raport cu întreprinderile beneficiare ale unui astfel de avantaj în interiorul aceluiași grup. Astfel, presupunând chiar că întreprinderile municipale ar fi fost de asemenea beneficiari ai măsurii în cauză, nu ar fi mai puțin adevărat că măsura fiscală nu ar aduce beneficii decât unui grup determinat de întreprinderi și că este, prin urmare, selectivă.
– b) Cu privire la împrumuturile de la CDDPP
67 Printre măsurile vizate la punctul 61 de mai sus figurează împrumuturile acordate de stat sau de un organism controlat de stat unei întreprinderi și care permit acesteia să beneficieze de condiții mai avantajoase decât cele pe care le‑ar fi obținut pe piața de capital. Dacă aceasta ar fi situația, ar fi vorba, ca și în cazul unui împrumut cu dobândă redusă, despre un avantaj economic în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.
68 Republica Italiană contestă că împrumuturile în cauză conferă un avantaj întreprinderilor beneficiare ale acestora întrucât împrumuturile de la CDDPP corespund dobânzii de piață.
69 Rezultă din considerentele (56) și (57) ale deciziei atacate că, pentru a stabili dacă împrumuturile acordate de CDDPP societăților Legea nr. 142/90 puteau să le favorizeze, Comisia a comparat rata dobânzii practicate de CDDPP cu rata dobânzii pe care aceste întreprinderi ar fi obținut‑o în același interval de timp pe piața de capital.
70 Prin urmare, Comisia a luat ca rată de referință rata stabilită pentru evaluarea schemelor de ajutoare cu finalitate regională, astfel cum este publicată periodic în Jurnalul Oficial. După cum a arătat Comisia, este vorba despre rate favorabile, aplicabile întreprinderilor care nu au probleme, ce ar fi fost utilizate, în cazul în care schema în litigiu ar fi fost notificată, pentru determinarea existenței unor elemente constitutive ale unui ajutor. Trebuie să se considere că acest mod de a acționa este legitim (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 3 iulie 2003, Belgia/Comisia, C‑457/00, Rec., p. I‑6931, punctul 72, și Hotărârea Curții din 29 aprilie 2004, Grecia/Comisia, C‑278/00, Rec., p. I‑3997, punctul 62). În plus, acesta nu a fost contestat de Republica Italiană.
71 Din același motiv, trebuie să se considere că ratele dobânzii propuse de autoritățile italiene nu pot fi reținute ca rate de referință. După cum a arătat Republica Italiană, este vorba despre rate maxime stabilite prin decret al ministrului finanțelor pentru împrumuturile bancare în favoarea organismelor publice teritoriale. Astfel cum a susținut Comisia, aceste rate nu se stabilesc potrivit condițiilor pieței, deoarece sunt determinate în funcție de alte criterii stabilite de autoritatea publică. În plus, din moment ce organismele publice teritoriale prezintă un risc mai puțin important decât o întreprindere, nu se dovedește a fi relevant ca aceste rate să fie considerate drept rate de referință pentru a le compara cu cele ale CDDPP.
72 În orice caz, trebuie să se arate că, într‑o mare parte din perioada avută în vedere, ratele dobânzii CDDPP erau inferioare ratelor dobânzii bancare maxime aplicabile organismelor locale.
73 Argumentul Republicii Italiene potrivit căruia, dat fiind că împrumuturile de la CDDPP sunt împrumuturi pe termen lung, este probabil că, în perspectiva unei scăderi generalizate a ratei dobânzii, ratele aplicabile de bănci ar trebui să se situeze la un nivel inferior nivelului maxim autorizat de lege trebuie respins. În această privință, Republica Italiană nu a susținut această teză prin probe referitoare la perioada în cauză (1994-1998).
74 Prin urmare, Comisia putea concluziona în mod întemeiat că împrumuturile de la CDDPP care erau acordate cu dobândă redusă în raport cu rata de referință determinau un avantaj economic pentru societățile Legea nr. 142/90, mai exact, pentru anumite întreprinderi, în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.
75 Rezultă din cele ce precedă că al doilea aspect al primului motiv trebuie respins.
Cu privire la respectarea obligației de motivare
76 Mai întâi, trebuie amintit că obligația de motivare prevăzută la articolul 253 CE constituie o formalitate substanțială care trebuie distinsă de aspectul temeiniciei motivării, aspect care face parte din legalitatea de fond a actului în litigiu. Din această perspectivă, motivarea impusă la articolul 253 CE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției autoare a actului, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul (Hotărârea Curții din 22 martie 2001, Franța/Comisia, C‑17/99, Rec., p. I‑2481, punctul 35, și Hotărârea Italia/Comisia, punctul 42 de mai sus, punctul 48).
77 În continuare, trebuie să se precizeze că cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații propriu destinatarului actului sau altor persoane vizate în mod direct și individual de acest act. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 253 CE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în funcție de contextul său, precum și de ansamblul de norme juridice care guvernează materia respectivă (a se vedea Hotărârea Franța/Comisia, punctul 76 de mai sus, punctul 36, și Hotărârea Italia/Comisia, punctul 42 de mai sus, punctul 48).
78 În fine, trebuie amintit că, deși Comisia este obligată să evoce în motivarea deciziei cel puțin împrejurările în care a fost acordat un ajutor, atunci când acestea permit să se demonstreze că ajutorul este de natură să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre (Hotărârea Curții din 14 octombrie 1987, Germania/Comisia, 248/84, Rec., p. 4013, punctul 18), aceasta nu este obligată să demonstreze efectul real al ajutoarelor acordate deja. Astfel, dacă aceasta era situația, cerința respectivă ar fi determinat favorizarea statelor membre care plătesc ajutoare nerespectând obligația de notificare prevăzută la articolul 88 alineatul (3) CE în detrimentul celor care notifică ajutoarele din stadiul de proiect (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 14 februarie 1990, Franța/Comisia, cunoscută sub numele „Boussac”, C‑301/87, Rec., p. I‑307, punctul 33).
79 În speță, este suficient să se arate, în această privință, că decizia atacată indică în mod clar și aplică la situația respectivă criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o măsură pentru a constitui un ajutor de stat.
80 Mai întâi, în considerentele (61)-(75) ale deciziei atacate, Comisia a explicat în termeni generali rațiunile pentru care măsurile în cauză puteau denatura concurența și puteau afecta schimburile comerciale intracomunitare.
81 Mai precis, în considerentele (66)-(68) ale deciziei atacate, Comisia a subliniat că, în speță, era vorba despre sectoarele serviciilor publice locale, caracterizate adesea prin posibilitatea de a fi furnizate în exclusivitate și, prin urmare, pentru care întreprinderile se aflau în concurență în special pentru atribuirea de concesiuni în diferite comune.
82 În continuare, după ce a arătat în considerentul (68) al deciziei atacate că piața concesiunilor de servicii publice locale era o piață deschisă concurenței comunitare și supusă normelor din Tratatul CE, Comisia, în considerentul (69) al deciziei atacate, a ilustrat considerația potrivit căreia măsurile în cauză erau susceptibile de a afecta comerțul intracomunitar, menționând, cu titlu de exemplu, că întreprinderile publice beneficiare ale schemei în cauză puteau propune prețuri mai competitive decât concurenții lor naționali sau comunitari care nu beneficiau de schema menționată. În plus, în considerentele (73) și (74) ale deciziei atacate, Comisia a arătat că măsurile în cauză puteau afecta de asemenea schimburile intracomunitare din alte motive, pe care le‑a expus.
83 În fine, în ceea ce privește pretinsa lipsă de motivare referitoare la avantajul care decurge din scutirea trienală de impozit pe profit, este suficient să se remarce că, în considerentele (52)-(54) ale deciziei atacate, Comisia a explicat suficient rațiunile pentru care această măsură putea consolida poziția beneficiarilor în raport cu concurenții lor și influența pe care această măsură o putea avea asupra pieței.
84 Prin urmare, în raport cu cerințele care decurg din jurisprudență, nu rezultă că, în speță, Comisia nu și‑ar fi îndeplinit obligația de a motiva în mod suficient decizia atacată în ceea ce privește avantajul care decurge din scutirea trienală de impozit pe profit, afectarea concurenței și a schimburilor comerciale dintre statele membre.
85 În aceste condiții, al treilea aspect al primului motiv trebuie de asemenea respins.
86 Rezultă că primul motiv trebuie respins în întregime.
2. Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o eroare în calificarea măsurilor în cauză drept ajutoare noi
Argumentele părților
87 În cadrul acestui motiv, Republica Italiană susține că scutirea trienală de impozit pe profit este un ajutor existent și că, prin urmare, prin decizia atacată, Comisia a încălcat articolul 88 alineatul (1) CE. Aceasta afirmă că exploatarea în regim de monopol a serviciilor de interes public de către comune și întreprinderi municipale a fost scutită de impozite de la intrarea în vigoare a Legii nr. 603 din 6 august 1954 (GURI nr. 182 din 11 august 1954) și conținutul regimului inițial, în pofida schimbărilor intervenite între timp în urma adoptării mai multor texte legislative, nu a fost modificat în esență. Republica Italiană contestă afirmația cuprinsă în decizia atacată potrivit căreia, întrucât o legislație nouă a extins obiectul beneficiarilor regimului, precum și sectoarele și teritoriul lor de activitate, principiul formulat în Hotărârea Curții din 9 august 1994, Namur-Les assurances du crédit (C‑44/93, Rec., p. I‑3829, denumită în continuare „Hotărârea Namur”), nu se aplică în speță.
88 În plus, Republica Italiană, fără a se referi în mod expres la articolul 1 litera (b) punctul (v) din Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [88 CE] (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41), susține că respectiva calificare drept ajutor existent a scutirii trienale de impozit pe profit decurge de asemenea din faptul că, în momentul introducerii respectivei scutiri, piețele nu erau deschise concurenței. În plus, aceasta susține că același raționament se aplică în privința împrumuturilor de la CDDPP.
89 Comisia susține, făcând trimitere la considerentele (86)-(91) ale deciziei atacate, că în speță nu este îndeplinită niciuna dintre cele două condiții enunțate în Hotărârea Namur, punctul 87 de mai sus.
Aprecierea Tribunalului
90 În Hotărârea Namur, punctul 87 de mai sus (punctul 13), Curtea a statuat că rezultă atât din cuprinsul, cât și din finalitatea dispozițiilor articolului 88 CE că trebuie considerate ajutoare existente în sensul alineatului (1) al acestui articol ajutoarele care existau înainte de data intrării în vigoare a Tratatului CE și cele care au putut fi puse în aplicare în mod legal în condițiile prevăzute la articolul 88 alineatul (3) CE, inclusiv cele care rezultă din interpretarea acestui articol de către Curte în Hotărârea din 11 decembrie 1973, Lorenz (120/73, Rec., p. 1471, punctele 4-6), în timp ce măsurile care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoare trebuie considerate ajutoare noi, supuse obligației de notificare prevăzute de această ultimă dispoziție, precizându‑se că modificările pot viza fie ajutoare existente, fie proiecte inițiale notificate Comisiei.
91 În ceea ce privește ajutoarele existente, articolul 1 litera (b) din Regulamentul nr. 659/1999 a reluat și a consacrat normele formulate de jurisprudență.
92 Potrivit acestei dispoziții, constituie ajutor existent:
(i) orice ajutor care a existat înainte de intrarea în vigoare a Tratatului CE în statul membru vizat;
(ii) ajutorul autorizat, respectiv schemele de ajutoare și ajutoarele individuale care au fost autorizate de Comisie sau de Consiliu;
(iii) ajutorul considerat a fi fost autorizat în cazul în care Comisia nu a adoptat o decizie într‑un termen de două luni, care începe să curgă din ziua următoare primirii notificării complete a ajutorului și de care dispune Comisia pentru efectuarea unei examinări preliminare;
(iv) ajutorul pentru care termenul de prescripție de 10 ani în materia recuperării a expirat;
(v) ajutorul considerat ajutor existent deoarece se poate dovedi că, în momentul punerii în aplicare, nu reprezenta un ajutor și că a devenit ajutor ulterior, datorită evoluției pieței comune și fără să fi fost modificat de statul membru. Atunci când anumite măsuri devin ajutoare ca urmare a liberalizării unei activități în conformitate cu dreptul comunitar, astfel de măsuri nu sunt considerate ajutor existent după data fixată pentru liberalizare.
93 În plus, în temeiul articolului 1 litera (c) din regulamentul menționat, orice modificare a unui ajutor existent trebuie considerată ajutor nou.
94 În esență, măsurile care urmăresc instituirea de ajutoare sau modificarea ajutoarelor existente constituie ajutoare noi. În special, atunci când modificarea afectează schema inițială în esența ei, această schemă se transformă într‑o nouă schemă de ajutoare. Cu toate acestea, nu poate fi vorba despre o modificare substanțială atunci când elementul nou se poate detașa în mod clar de schema inițială (Hotărârea Tribunalului din 30 aprilie 2002, Government of Gibraltar, T‑195/01 și T‑207/01, Rec., p. II‑2309, punctele 109-111).
95 În speță, nu se contestă că scutirea nu poate fi inclusă în situațiile a doua, a treia și a patra menționate la articolul 1 litera (b) din Regulamentul nr. 659/1999, care permit ca o măsură de ajutor să fie considerată ajutor existent. În plus, acestea nu au fost invocate de Republica Italiană.
96 În ceea ce privește prima dintre situațiile menționate la articolul 1 litera (b) din Regulamentul nr. 659/1999, trebuie să se constate mai întâi că scutirea trienală de impozit pe profit a fost instituită prin Decretul‑lege nr. 331/93 și prin Legea nr. 549/95. În 1990, atunci când Legea nr. 142/90 a introdus o reformă a instrumentelor legale de organizare puse la dispoziția comunelor pentru gestionarea serviciilor publice locale, printre care posibilitatea de înființare de societăți cu răspundere limitată cu participație publică majoritară, nu s‑a prevăzut pentru aceste societăți nicio scutire de impozit pe profit.
97 Astfel, orice societate Legea nr. 142/90 înființată între 1990 și intrarea în vigoare, la 30 august 1993, a articolului 66 din Decretul‑lege nr. 331/93 era supusă impozitului pe profit.
98 Prin urmare, după cum în mod întemeiat a susținut Comisia în considerentul (91) al deciziei atacate, pentru a extinde la societățile Legea nr. 142/90 regimul fiscal aplicabil colectivităților locale, legiuitorul italian a trebuit să adopte o nouă legislație la câteva decenii de la intrarea în vigoare a Tratatului CE.
99 În plus, chiar admițând că scutirea de impozite pentru întreprinderile municipale ar fi fost introdusă înainte de intrarea în vigoare a Tratatului CE și că ar fi rămas în vigoare până în 1995, nu este mai puțin adevărat că societățile Legea nr. 142/90 se disting substanțial de întreprinderile municipale. Or, extinderea avantajelor fiscale existente pentru întreprinderile municipale și speciale la o nouă categorie de beneficiari, precum societățile Legea nr. 142/90, constituie o modificare ce poate fi separată de schema inițială. Astfel, după cum se arată în hotărârea Consiglio di Stato nr. 4586 din 3 septembrie 2001, există diferențe legale între societățile Legea nr. 142/90 și întreprinderile municipale, datorate în special faptului că primele nu sunt supuse limitei teritoriale stricte impuse celorlalte și că domeniile de activitate ale primelor sunt mult mai extinse. Așadar, după cum s‑a subliniat deja la punctul 53 de mai sus, societățile Legea nr. 142/90 au posibilitatea de a acționa în afara teritoriului de referință atât în Italia, cât și în străinătate și de asemenea și în alte domenii decât cel al serviciului public prevăzut în statutele lor, în afara cazului în care aceasta le solicită resurse și mijloace într‑o măsură apreciabilă și este de natură să aducă atingere colectivității de referință.
100 În consecință, astfel cum Comisia explică în considerentul (92) al deciziei atacate, chiar dacă societățile Legea nr. 142/90 au fost succesoare ale întreprinderilor municipale în ceea ce privește drepturile și obligațiile acestora, legislația care determină domeniul lor de activitate material și geografic s‑a schimbat în mod substanțial.
101 Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că scutirea trienală de impozit pe profit, introdusă prin dispozițiile coroborate ale articolului 3 alineatul 70 din Legea nr. 549/95 și ale articolului 66 alineatul 14 din Decretul‑lege nr. 331/93, nu intră sub incidența articolului 1 litera (b) punctul (i) din Regulamentul nr. 659/1999.
102 În ceea ce privește împrumuturile de la CDDPP, trebuie amintit că decizia atacată vizează numai împrumuturile acordate societăților Legea nr. 142/90. În plus, pentru motivele expuse anterior, dacă un stat membru extinde avantaje existente deja pentru alte entități la o nouă categorie de beneficiari, măsura constituie un ajutor nou. În speță, în măsura în care posibilitatea de a beneficia de împrumuturile de la CDDPP a fost extinsă la societățile Legea nr. 142/90, avantaje care erau acordate anterior comunelor, societăților municipale și societăților speciale, este vorba despre un ajutor nou.
103 În ceea ce privește a doua teză a Republicii Italiene, întemeiată pe articolul 1 litera (b) punctul (v) din Regulamentul nr. 659/1999, trebuie să se arate că această dispoziție nu se poate aplica decât măsurilor care nu reprezentau ajutoare în momentul punerii lor în aplicare. În această privință, este suficient să se constate, astfel cum explică Comisia în considerentele (83)-(85) ale deciziei atacate, că măsurile în cauză au fost instituite într‑un moment în care piețele erau, în orice caz, deși foarte probabil în grade diferite, deschise concurenței. Prin urmare, trebuie să se considere că scutirea trienală de impozit pe profit nu intră sub incidența articolului 1 litera (b) punctul (v) din Regulamentul nr. 659/1999.
104 Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se considere că măsurile în cauză nu constituie un ajutor existent. Prin urmare, al doilea motiv trebuie respins.
3. Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o aplicare eronată a articolului 86 alineatul (2) CE
Argumentele părților
105 În cadrul acestui motiv, Republica Italiană susține în esență că beneficiarii măsurilor în cauză exercită o activitate de interes economic general și că, prin urmare, le este aplicabilă derogarea prevăzută la articolul 86 alineatul (2) CE.
106 Comisia arată că plata unui ajutor poate, în temeiul articolului 86 alineatul (2) CE, să nu intre în sfera interdicției prevăzute la articolul 87 CE, cu condiția, printre altele, ca ajutorul respectiv să urmărească numai compensarea costurilor suplimentare determinate de îndeplinirea misiunii de interes economic general, iar acordarea sa să se dovedească necesară pentru ca întreprinderea menționată să își poată îndeplini obligațiile de serviciu public în condiții de echilibru economic. Republica Italiană nu ar fi demonstrat nici în cursul procedurii administrative, nici în cadrul prezentei acțiuni că aceasta ar fi fost situația cu privire la măsurile în cauză.
Aprecierea Tribunalului
107 Mai întâi, este important să se sublinieze că în speță este vorba despre o schemă de ajutoare. Pentru aceasta, trebuie să se demonstreze că însăși această schemă îndeplinește toate condițiile fie pentru a nu fi calificată drept ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, fie pentru a beneficia de derogarea prevăzută la articolul 86 alineatul (2) CE.
108 În această privință, trebuie amintit că o intervenție a statului care constituie o compensare reprezentând contraprestația pentru serviciile efectuate de întreprinderile beneficiare în executarea unor obligații de serviciu public, astfel încât aceste întreprinderi nu beneficiază în realitate de un avantaj financiar, iar intervenția menționată nu are, prin urmare, ca efect plasarea acestora într‑o poziție concurențială mai favorabilă în raport cu alte întreprinderi concurente, nu constituie, în principiu, un ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE (a se vedea în acest sens Hotărârea Altmark, punctul 39 de mai sus, punctul 87).
109 Cu toate acestea, pentru ca o astfel de compensare să nu poată fi calificată drept ajutor de stat, trebuie îndeplinite cumulativ un anumit număr de condiții. Printre acestea figurează condiția conform căreia întreprinderea beneficiară trebuie să fie însărcinată efectiv cu executarea unor obligații de serviciu public, obligații care trebuie definite în mod clar (Hotărârea Altmark, punctul 39 de mai sus, punctul 89), și condiția ca această compensare să nu depășească suma necesară acoperirii totale sau parțiale a costurilor ocazionate de executarea obligațiilor de serviciu public, luându‑se în considerare veniturile aferente și un profit rezonabil pentru executarea acestor obligații (Hotărârea Altmark, citată anterior, punctul 92).
110 Trebuie să se arate că adoptarea deciziei atacate este anterioară pronunțării Hotărârii Altmark, punctul 64 de mai sus. Cu toate acestea, criteriile enunțate în această hotărâre, care rezultă din interpretarea articolului 87 alineatul (1) CE sunt, prin urmare, pe deplin aplicabile situației de fapt și de drept din prezenta cauză, astfel cum se prezenta aceasta Comisiei atunci când a adoptat decizia atacată (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 12 februarie 2008, BUPA și alții/Comisia, T‑289/03, Rep., p. II‑81, punctul 158).
111 Prima condiție enunțată în Hotărârea Altmark, punctul 39 de mai sus, conform căreia întreprinderea beneficiară trebuie să fie însărcinată efectiv cu executarea unor obligații de serviciu public, se aplică și în cazul în care ar fi fost invocată derogarea prevăzută la articolul 86 alineatul (2) CE.
112 În ambele situații, o măsură trebuie, în orice caz, pe de o parte, să respecte principiile de definire și de atribuire a serviciului public și, pe de altă parte, principiul proporționalității (a se vedea în acest sens Hotărârea BUPA și alții/Comisia, punctul 110 de mai sus, punctul 160).
113 În această privință, trebuie să se constate că Republica Italiană nu a făcut nicio precizare nici în ceea ce privește condițiile enunțate în Hotărârea Altmark, punctul 39 de mai sus, nici în ceea ce privește condițiile de aplicare a articolului 86 alineatul (2) CE. Astfel, singurul argument formulat de Republica Italiană este că întreprinderile înființate în aplicarea Legii nr. 142/90 exercită o activitate de interes economic public și, prin urmare, că normele în materia ajutoarelor de stat nu ar trebui să le fie aplicabile.
114 Trebuie de asemenea să se constate, având în vedere structura schemei de ajutor în cauză, că Legea nr. 142/90 nu poate fi calificată drept act de autoritate publică de creare și de definire a unei măsuri specifice care constă în prestarea de servicii publice locale cu respectarea obligațiilor stabilite. În plus, această lege nu definește în mod clar și precis obligațiile de serviciu public care ar fi implicate.
115 Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că nu este îndeplinită condiția privind principiile definirii și atribuirii de misiuni de serviciu public.
116 În consecință, al treilea motiv nu poate fi admis.
4. Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea normelor procedurale din cauza caracterului incomplet al anchetei
Argumentele părților
117 Republica Italiană susține că, în decizia atacată, Comisia ar fi realizat o analiză abstractă, care nu ține cont de faptele relevante, cu încălcarea normelor procedurale din materia ajutoarelor de stat. Comisia s‑ar fi limitat, în decizia atacată, la a se referi în mod abstract la anumite activități economice și nu ar fi luat în considerare nici condițiile concrete ale pieței italiene a serviciilor publice, nici activitățile exercitate efectiv de beneficiari. Din moment ce măsurile în cauză nu constituie ajutoare de stat sau, în subsidiar, constituie ajutoare existente, autoritățile italiene în mod întemeiat nu ar fi supus Comisiei cazuri specifice pentru o apreciere individuală. În cazul în care Comisia ar fi avut îndoieli cu privire la calificarea exactă a acestor măsuri, ar fi fost de competența acesteia să verifice eventuala existență a unor cazuri particulare.
118 Comisia susține că prezentul motiv este inadmisibil, întrucât este nou în sensul articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură. În ipoteza în care acest motiv ar fi considerat admisibil în parte, Comisia îi contestă temeinicia.
Aprecierea Tribunalului
119 În primul rând, în ceea ce privește finele de neprimire invocat de Comisie, este suficient să se constate că Republica Italiană a indicat în cererea introductivă că Comisia nu putea să se abțină de la efectuarea unei examinări a activității beneficiarilor măsurilor în cauză și a importanței acestora în cadrul pieței naționale și al pieței comunitare pentru a putea să aprecieze dacă aceste măsuri erau de natură să afecteze comerțul dintre statele membre.
120 Prin urmare, argumentația a cărei admisibilitate este contestată a fost prezentată în susținerea cererii de anulare a deciziei atacate.
121 Așadar, finele de neprimire trebuie respins, iar prezentul motiv trebuie declarat admisibil.
122 În ceea ce privește, în al doilea rând, temeinicia prezentului motiv, trebuie amintit că în speță este vorba despre aprecierea unei scheme de ajutoare de aplicabilitate generală.
123 Trebuie de asemenea amintit că, potrivit Regulamentului nr. 659/1999 și jurisprudenței, Comisia nu este obligată să analizeze măsurile individuale acordate în temeiul unei scheme de ajutoare. Pentru Comisie este suficient să se limiteze la studierea caracteristicilor schemei în cauză pentru a aprecia dacă, din cauza modalităților pe care le prevede respectiva schemă, aceasta asigură un avantaj sensibil beneficiarilor în raport cu concurenții lor și este de natură să profite în esență unor întreprinderi care participă la schimburile comerciale dintre statele membre (Hotărârile Curții Germania/Comisia, punctul 78 de mai sus, punctul 18, și Italia/Comisia, punctul 42 de mai sus, punctul 89).
124 În speță, analiza efectuată de Comisie în decizia atacată, chiar dacă este generală, în sensul că se referă la ansamblul sectoarelor vizate de măsurile în cauză, se referă totuși la efectele pe care aceste măsuri le pot avea asupra concurenței și schimburilor comerciale dintre statele membre. Decizia atacată nu trebuia să cuprindă o analiză a ajutoarelor acordate în cazuri individuale în temeiul schemei. În orice caz, rezultă din dosar că Comisia nu a primit niciodată din partea Republicii Italiene sau a întreprinderilor care au intervenit în cadrul procedurii administrative toate informațiile necesare care să permită examinarea situațiilor individuale ale pretinșilor beneficiari.
125 Rezultă din toate cele ce precedă că al patrulea motiv trebuie respins.
126 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, acțiunea trebuie respinsă în întregime.
Cu privire la cheltuielile de judecată
127 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Republica Italiană a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a opta extinsă)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Republica Italiană suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie.
Martins Ribeiro | Šváby | Papasavvas |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 11 iunie 2009.
Semnături