HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea)
20 noiembrie 2007(*)
„Marcă comunitară – Procedură de declarare a nulității – Cerere de înregistrare a mărcii comunitare verbale TEK – Obiectul litigiului – Respectarea dreptului la apărare – Motive absolute de refuz – Caracter descriptiv – Articolul 7 alineatul (1) literele (b), (c) și (g) și articolul 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 40/94”
În cauza T‑458/05,
Tegometall International AG, cu sediul în Lengwil‑Oberhofen (Elveția), reprezentată de H. Timmann, avocat,
reclamantă,
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat de domnul J. Weberndörfer, în calitate de agent,
pârât,
cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI, intervenientă în fața Tribunalului, fiind
Wuppermann AG, stabilită în Leverkusen (Germania), reprezentată inițial de H. Huisken și ulterior de I. Friedhoff, avocați,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a doua de recurs a OAPI din 21 octombrie 2005 (cauza R 1063/2004‑2), astfel cum a fost rectificată la 16 noiembrie 2005, privind o procedură de declarare a nulității între Wuppermann AG și Tegometall International AG,
TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a cincea),
compus din domnii M. Vilaras, președinte, F. Dehousse și D. Šváby, judecători,
grefier: doamna K. Andová, administrator,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 30 decembrie 2005,
având în vedere memoriul în răspuns depus de OAPI la grefa Tribunalului la 5 aprilie 2006,
având în vedere memoriul în răspuns depus de intervenientă la grefa Tribunalului la 12 aprilie 2006,
în urma ședinței din 13 februarie 2007,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 2 iulie 1999, Tegometall International AG a formulat, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), cu modificările ulterioare, o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare verbale la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI).
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul verbal TEK.
3 Produsele pentru care s‑a solicitat înregistrarea mărcii sunt din clasele 6 și 20 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, astfel cum a fost revizuit și modificat, și corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:
– clasa 6: „Etajere și piese pentru etajere, în special coșuri suspendate pentru etajere, toate articolele citate anterior fiind din metal”;
– clasa 20: „Etajere și piese pentru etajere, în special coșuri suspendate pentru etajere”.
4 La 18 mai 2001, marca TEK a fost înregistrată ca marcă comunitară.
5 La 23 iulie 2003, Wuppermann AG a solicitat declararea nulității mărcii comunitare TEK în temeiul articolului 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94, pentru motivul că înregistrarea era împiedicată de motivele absolute de refuz prevăzute la articolul 7 alineatul (1) literele (b), (c) și (g) din regulamentul menționat.
6 La 3 februarie 2004, reclamanta a formulat o cerere de restrângere a listei de produse din clasa 20, care a fost admisă de divizia de anulare. După limitare, produsele din clasa 20 vizate de marca TEK sunt următoarele:
„Etajere și piese pentru etajere, în special coșuri suspendate pentru etajere, toate articolele citate anterior nefiind din lemn.”
7 Prin Decizia din 20 septembrie 2004, divizia de anulare a respins cererea intervenientei de declarare a nulității și a obligat‑o pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată, considerând că motivele absolute de refuz al înregistrării vizate la articolul 7 alineatul (1) literele (b), (c) și (g) din Regulamentul nr. 40/94 nu erau aplicabile în speță.
8 La 16 noiembrie 2004, intervenienta a declarat recurs împotriva deciziei diviziei de anulare (cauza R 1063/2004‑2) pe motiv că erau aplicabile toate cauzele de nulitate vizate de dispozițiile coroborate ale articolului 51 alineatul (1) litera (a) și ale articolului 7 alineatul (1) literele (b), (c) și (g) din Regulamentul nr. 40/94.
9 Prin Decizia din 21 octombrie 2005, astfel cum a fost rectificată la 16 noiembrie 2005 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a doua de recurs a admis recursul intervenientei, a anulat decizia diviziei de anulare și a pronunțat radierea mărcii, pe motiv că marca este descriptivă în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94 și lipsită de caracter distinctiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din același regulament.
10 În esență, Camera a doua de recurs a considerat, în primul rând, că, în măsura în care termenul „tek” înseamnă lemn de tec în italiană și în franceză, în măsura în care nu se contestă faptul că etajerele și piesele pentru etajere sunt fabricate din lemn de tec și nu este exclus ca etajerele și piesele pentru etajere din metal și din material plastic să poată imita lemnul de tec, termenul „tek”, utilizat pentru etajere și piese pentru etajere din metal, și nu din lemn, servea la „desemnarea înfățișării, aspectului exterior și, după caz, a altor aspecte calitative ale lemnului de tec”. În consecință, aceasta a dedus că marca TEK constituia o indicație exclusiv descriptivă în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94, care trebuia să rămână disponibilă pentru concurenți. În al doilea rând, camera de recurs a considerat că, întrucât termenul „tek” nu este adecvat pentru a distinge produsele solicitate în funcție de proveniența lor, trebuia, de asemenea, ca înregistrarea mărcii să fie refuzată din cauza lipsei caracterului distinctiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94. În schimb, aceasta a considerat că nu era ținută să analizeze dacă marca în cauză era de natură să înșele publicul în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 40/94.
11 La 29 decembrie 2005, reclamanta a menționat, prin scrisoare către OAPI, că restrânge lista produselor vizate de marca TEK la ceea ce urmează:
– clasa 6: „Etajere și piese pentru etajere, în special coșuri suspendate pentru etajere, toate articolele citate anterior fiind din metal, iar nu din imitație de lemn”;
– clasa 20: „Etajere și piese pentru etajere, în special coșuri suspendate pentru etajere, toate articolele citate anterior nefiind nici din lemn, nici din imitație de lemn”.
Concluziile părților
12 Reclamanta a solicitat Tribunalului:
– modificarea deciziei atacate;
– respingerea cererii de declarare a nulității mărcii comunitare verbale TEK;
– în subsidiar, anularea deciziei atacate și retrimiterea cauzei la OAPI pentru o nouă examinare;
– obligarea intervenientei la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii de declarare a nulității, precum și a celor aferente recursului în fața OAPI și a acțiunii în fața Tribunalului.
13 OAPI a solicitat Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
14 Intervenienta a solicitat Tribunalului respingerea acțiunii.
În drept
Cu privire la obiectul litigiului
Argumentele părților
15 Reclamanta susține că restrângerea cererii sale de înregistrare din data de 29 decembrie 2005 pentru produsele din clasele 6 și 20 care nu imită lemnul trebuie să fie luată în considerare de Tribunal în măsura în care este vorba de un element nou în sensul articolului 48 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul de procedură al Tribunalului, care nu a apărut decât după adoptarea deciziei de către Camera a doua de recurs. Ar rezulta, a contrario, din dispozițiile coroborate ale articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94 și ale articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură că, în principiu, invocarea unor motive noi în cadrul procedurii de declarare a nulității este permisă [Hotărârea Tribunalului din 26 noiembrie 2003, HERON Robotunits/OAPI (ROBOTUNITS), T‑222/02, Rec., p. II‑4995, punctele 50 și următoarele].
16 În cadrul ședinței, reclamanta a precizat că această cerere de restrângere fusese formulată la momentul depunerii cererii introductive și că fusese înregistrată de OAPI. Aceasta a invocat, de asemenea, faptul că Hotărârea Curții din 12 februarie 2004, Koninklijke KPN Nederland (C‑363/99, Rec., p. I‑1619) nu era relevantă în speță, în măsura în care limitările negative sunt prevăzute de clasificarea instituită de Aranjamentul de la Nisa.
17 OAPI susține că declarația de renunțare a reclamantei în ceea ce privește produsele din imitație de lemn nu poate fi luată în considerare, în măsura în care determină o modificare nelegală a obiectului litigiului, în temeiul articolului 135 alineatul (4) din Regulamentul de procedură [Hotărârea Tribunalului din 21 aprilie 2005, Ampafrance/OAPI – Johnson & Johnson (monBeBé), T‑164/03, Rec., p. II‑1401, punctul 21].
18 OAPI consideră, de asemenea, că divizia de anulare a autorizat în mod greșit restrângerea listei de produse din 3 februarie 2004, în măsura în care o astfel de restrângere a produselor era nelegală, având în vedere jurisprudența (Hotărârea Koninklijke KPN Nederland, citată anterior, punctele 114 și 115). Cu toate acestea, potrivit OAPI, chiar ținând cont de această restrânegere, camera de recurs a considerat în mod corect că dispozițiile respective în materie de nulitate erau aplicabile.
Aprecierea Tribunalului
19 Potrivit articolului 63 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94, Tribunalul nu poate anula sau modifica decizia unei camere de recurs a OAPI decât „pe motive de necompetență, încălcarea unor norme fundamentale de procedură, nerespectarea tratatului, nerespectarea [Regulamentului nr. 40/94] sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia, sau abuzul de putere”. În aplicarea articolului 74 din regulamentul menționat, acest control de legalitate trebuie exercitat cu privire la situaţia de fapt și de drept din litigiu, astfel cum a fost prezentat în fața camerei de recurs [Hotărârea Tribunalului din 1 februarie 2005, SPAG/OAPI – Dann și Backer (HOOLIGAN), T‑57/03, Rec., p. II‑287, punctul 17, Hotărârea Tribunalului din 15 septembrie 2005, Citicorp/OAPI (LIVE RICHLY), T‑320/03, Rec., p. II‑3411, punctul 16, și Ordonanța Tribunalului din 15 noiembrie 2006, Anheuser‑Busch/OAPI – Budĕjovický Budvar (BUDWEISER), T‑366/05, nepublicată în Recueil, Rec., 2006, p. II‑89*, punctul 27].
20 Reiese că Tribunalul nu poate anula sau modifica o decizie împotriva căreia a fost formulată o acțiune decât dacă, la momentul adoptării deciziei, aceasta era afectată de unul dintre aceste motive de anulare sau de modificare. În schimb, Tribunalul nu poate anula sau modifica respectiva decizie pentru motive care ar interveni ulterior pronunțării sale (Hotărârea Curții din 11 mai 2006, Sunrider/OAPI, C‑416/04 P, Rec., p. I‑4237, punctul 55).
21 Pe de altă parte, potrivit articolului 26 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94, „[o] cerere de înregistrare a mărcii comunitare trebuie să conțină […] lista produselor sau serviciilor pentru care se cere înregistrarea”.
22 Articolul 44 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94 prevede că „[s]olicitantul poate să‑și retragă oricând cererea de înregistrare a mărcii comunitare sau să restrângă lista produselor sau serviciilor pe care aceasta le conține”.
23 În speță, nu se contestă faptul că reclamanta a procedat la o restrângere a produselor vizate prin cererea de înregistrare a mărcii comunitare ulterior adoptării deciziei atacate. Prin urmare, indiferent de modul în care OAPI va soluționa cererea, aceasta nu poate afecta legalitatea deciziei atacate, singura contestată în fața Tribunalului (a se vedea în acest sens Ordonanța BUDWEISER, citată anterior, punctele 40-48).
24 Desigur, trebuie arătat că, în ceea ce privește o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare care viza mai multe produse, Tribunalul a interpretat o declarație a solicitantului mărcii în fața sa și, așadar, ulterioară deciziei camerei de recurs, potrivit căreia acesta își retrăgea cererea numai pentru anumite produse dintre cele vizate în cererea inițială, fie ca o declarație că decizia atacată nu este contestată decât în măsura în care vizează celelalte produse solicitate [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2004, Telepharmacy Solutions/OAPI (TELEPHARMACY SOLUTIONS), T‑289/02, Rec., p. II‑2851, punctele 13 și 14], fie, dacă o astfel de declarație a intervenit într‑un stadiu avansat al procedurii în fața Tribunalului, ca o desistare parțială [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 5 martie 2003, Unilever/OAPI (Tabletă ovoidă), T‑194/01, Rec., p. II‑383, punctele 13-17].
25 Totuși, în cazul în care, prin restrângerea listei produselor vizate în cererea de înregistrare a mărcii comunitare, solicitantul mărcii nu urmărește retragerea unuia sau a mai multor produse din această listă, ci modificarea unei caracteristici, precum destinația tuturor produselor cuprinse în această listă, nu este exclus ca această modificare să aibă efect asupra examinării mărcii comunitare efectuate de organele OAPI în cursul procedurii administrative. În aceste împrejurări, admiterea acestei modificări în stadiul acțiunii în fața Tribunalului ar echivala cu o modificare a obiectului litigiului pe parcursul procesului, interzisă de articolul 135 alineatul (4) din Regulamentul de procedură. Prin urmare, o astfel de restrângere nu poate fi luată în considerare de Tribunal la examinarea temeiniciei acțiunii (a se vedea în acest sens Hotărârea monBeBé, citată anterior, punctele 20-22).
26 În consecință, este important să se determine dacă referirea făcută de reclamantă în cererea introductivă, la 29 decembrie 2005, la restrângerea produselor revendicate pentru marca în cauză poate fi interpretată ca o declarație a reclamantei că nu contestă decizia atacată decât în măsura în care aceasta se referă la produsele cuprinse în lista modificată.
27 Nu este aceasta situația în cazul de față. Prin această restrângere, reclamanta nu a retras anumite produse din lista produselor pentru care este solicitată înregistrarea mărcii în discuție, ci a modificat caracteristicile tuturor produselor cuprinse în listă, adăugând precizarea că acestea nu trebuie să fie fabricate „din imitație de lemn”. Or, astfel cum s‑a arătat la punctele 11 și 25 de mai sus, o astfel de restrângere nu poate fi luată în considerare de Tribunal, întrucât ar modifica obiectul litigiului.
28 Trebuie să se concluzioneze așadar că produsele care trebuie luate în considerare în cadrul prezentei acțiuni sunt cele incluse în lista produselor vizate în cererea de înregistrare a mărcii inițiale a reclamantei, astfel cum a fost restrânsă la 3 februarie 2004 (a se vedea punctele 3 și 6 de mai sus).
29 În ceea ce privește argumentul invocat de OAPI, potrivit căruia divizia de anulare a autorizat în mod greșit cererea de restrângere a produselor care nu sunt din lemn din data de 3 februarie 2004, trebuie arătat că, presupunând că acest argument ar fi admisibil, această restrângere a produselor, astfel cum atrage atenția OAPI, nu a avut consecințe asupra analizei efectuate de camera de recurs cu privire la caracterul descriptiv și la lipsa caracterului distinctiv al mărcii în cauză. Un astfel de argument trebuie înlăturat așadar ca lipsit de orice relevanță în ceea ce privește soluționarea prezentului litigiu.
Cu privire la fond
30 În sprijinul acțiunii sale, reclamanta invocă patru motive, întemeiate pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) literele (b), (c) și (g) și, respectiv, pe încălcarea articolului 73 teza a doua din Regulamentul nr. 40/94.
31 Trebuie să se examineze, în primul rând, cel de al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 73 teza a doua din Regulamentul nr. 40/94.
Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea articolului 73 teza a doua din Regulamentul nr. 40/94
– Argumentele părților
32 Reclamanta susține că, în cursul întregii proceduri administrative de declarare a nulității, nu a putut să se pronunțe cu privire la problema dacă motivul absolut de refuz al înregistrării prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94 era caracterizat de faptul că semnificația „lemn de tec”, evocată de marca în cauză, putea servi la descrierea produselor realizate din imitații de lemn. Întrucât nu a avut loc o procedură orală, aceasta consideră că nu a avut niciun moment ocazia de a formula observații cu privire la aprecierile formulate de camera de recurs care nu au apărut decât în decizia acesteia din urmă.
33 În această privință, reclamanta subliniază că intervenienta a invocat în fața camerei de recurs motivele absolute de refuz întemeiate pe articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 40/94, limitându‑se să susțină că marca în cauză putea evoca termenii „tehnologie” sau „tehnică”. Aceasta arată, de asemenea, că intervenienta s‑a bazat exclusiv pe motivul de refuz întemeiat pe articolul 7 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 40/94 pentru a susține că marca verbală TEK putea induce în eroare mediile francofone și italofone vizate, lăsând să se presupună că produsele reclamantei ar putea imita lemnul de tec.
34 Reclamanta amintește că există o încălcare a principiului privind dreptul de a fi ascultat, întrucât titularul mărcii nu a avut ocazia să se pronunțe cu privire la aplicarea motivelor absolute de refuz pe care camera de recurs le‑a aplicat din oficiu [Hotărârea Tribunalului din 27 februarie 2002, Eurocool Logistik/OAPI (EUROCOOL), T‑34/00, Rec., p. II–663, punctul 21].
35 Aceasta subliniază, de asemenea, că a fost privată de posibilitatea de a se pronunța cu privire la raționamentul camerei de recurs și în special în ceea ce privește posibilitatea de a restrânge și mai mult lista produselor pentru care a fost solicitată înregistrarea.
36 OAPI răspunde că, spre deosebire de ceea ce susține reclamanta, principiul dreptului de a fi ascultat nu a fost încălcat.
37 Acesta atrage atenția, pe de o parte, că intervenienta și‑a întemeiat în mod explicit recursul pe fiecare dintre cauzele de nulitate vizate la articolul 51 alineatul (1) litera (a) și la articolul 7 alineatul (1) literele (b), (c) și (g) din Regulamentul nr. 40/94. Pe de altă parte, chiar dacă intervenienta s‑a referit la imitații de lemn de tec în cadrul argumentării sale cu privire nu la articolul 7 alineatul (1) litera (b) și (c) din Regulamentul nr. 40/94, ci cu privire la articolul 7 alineatul (1) litera (g) din regulamentul menționat, nu se contestă faptul că existența imitațiilor de lemn de tec este cea care a devenit obiectul litigiului.
38 Prin urmare, potrivit OAPI, reclamanta a fost informată nu numai cu privire la toate cauzele de nulitate, ci și cu privire la toate faptele luate în considerare de camera de recurs în decizia sa.
39 OAPI amintește că motivele absolute de refuz fac întotdeauna obiectul unei aprecieri, cel puțin în ceea ce privește toate tipurile de produse menționate în lista produselor care se găsesc pe piață. Acesta consideră că, în temeiul acestui principiu, camera de recurs era obligată să țină cont de existența necontestată a imitațiilor de lemn în cadrul discutării tuturor cauzelor de nulitate, inclusiv a celor prevăzute la articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 40/94.
40 OAPI adaugă faptul că, în sfârșit, camera de recurs nu este ținută să supună părților pentru comentarii un proiect de decizie care reia toate aprecierile și toate argumentele juridice considerate relevante.
41 În ceea ce o privește, intervenienta susține că reclamanta a putut formula observații cu privire la motivul de refuz al înregistrării prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94 ce rezultă din faptul că produsele sale pot imita lemnul de tec.
– Aprecierea Tribunalului
42 Cu titlu preliminar, trebuie amintit că, potrivit articolului 73 teza a doua din Regulamentul nr. 40/94, deciziile OAPI nu se pot întemeia decât pe motive asupra cărora părțile interesate au avut posibilitatea de a formula observații.
43 Conform acestei dispoziții, o cameră de recurs a OAPI nu își poate întemeia decizia decât pe elemente de fapt sau de drept cu privire la care părțile au avut posibilitatea de a formula observații [Hotărârea Curții din 21 octombrie 2004, KWS Saat/OAPI, C‑447/02 P, Rec., p. I‑10107, punctul 42, și Hotărârea Tribunalului din 13 iulie 2005, Sunrider/OAPI (TOP), T‑242/02, Rec., p. II‑2793, punctul 59].
44 Dispoziția menționată consacră, în cadrul dreptului mărcilor comunitare, principiul general al protecției dreptului la apărare (Hotărârea LIVE RICHLY, citată anterior, punctul 21). În temeiul acestui principiu general al dreptului comunitar, destinatarilor deciziilor autorităților publice care le afectează în mod considerabil interesele trebuie să li se ofere posibilitatea de a‑și exprima în mod util punctul de vedere (Hotărârea Curții din 23 octombrie 1974, Transocean Marine Paint/Comisia, 17/74, Rec., p. 1063, punctul 15, și Hotărârea LIVE RICHLY, citată anterior, punctul 22).
45 Pe de altă parte, potrivit jurisprudenței, deși dreptul de a fi ascultat, astfel cum este consacrat la articolul 73 teza a doua din Regulamentul nr. 40/94, cuprinde toate elementele de fapt sau de drept, precum și elementele de probă care constituie temeiul deciziei camerei de recurs, acesta nu se aplică totuși poziției finale pe care administrația înțelege să o adopte [Hotărârea Tribunalului din 7 iunie 2005, Lidl Stiftung/OAPI – REWE‑Zentral (Salvita), T‑303/03, Rec., p. II‑1917, punctul 62, și Hotărârea Tribunalului din 5 aprilie 2006, Kachakil Amar/OAPI (Linie longitudinală terminată într‑un triunghi), T‑388/04, nepublicată în Recueil, Rec., 2006, p. II‑35*, punctul 20]. Prin urmare, camera de recurs nu este obligată să asculte un reclamant cu privire la o apreciere de fapt care ține de poziția sa finală.
46 În prezenta cauză, reclamanta pretinde că, în cursul întregii proceduri administrative de declarare a nulității, nu a putut să se pronunțe în ceea ce privește problema de a ști dacă motivul absolut de refuz întemeiat pe articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94 consta în aceea că semnificația „lemn de tec” se putea aplica la imitații de lemn.
47 Or, trebuie să se constate, în primul rând, că, încă din stadiul examinării mărcii în fața diviziei de anulare, a avut loc o dezbatere referitoare la problema de a ști dacă marca era descriptivă în ceea ce privește semnificația „lemn de tec”, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94.
48 Într‑adevăr, intervenienta și‑a întemeiat cererea de declarare a nulității mărcii comunitare în cauză pe dispozițiile coroborate ale articolului 51 alineatul (1) litera (a) și ale articolului 7 alineatul (1) literele (b), (c) și (g) din Regulamentul nr. 40/94, arătând în special că semnul verbal înregistrat TEK constituie o indicație care servește la desemnarea calității produselor care conțin lemn de tec. Cererea de declarare a nulității a fost notificată reclamantei care, prin urmare, a renunțat la următoarele produse: „etajere și piese pentru etajere din lemn”, cuprinse în descrierea produselor din clasa 20 vizate de marca în cauză.
49 În aceste circumstanțe, divizia de anulare a considerat că, după excluderea etajerelor și a pieselor pentru etajere din lemn din lista produselor acoperite de marca comunitară, marca TEK nu mai putea fi considerată ca o indicație care servește la desemnarea unei calități a produsului.
50 Trebuie să se constate că, în al doilea rând, camera de recurs nu a aprobat concluzia diviziei de anulare. Într‑adevăr, camera de recurs a considerat că, deși era, desigur, exact că titularul mărcii comunitare exclusese produsele din lemn din lista produselor, aceasta nu însemna că etajerele din metal sau din material plastic nu pot imita mobile din lemn de tec. Camera de recurs concluzionează că, „utilizată în raport cu etajere din metal sau din material plastic, expresia «tek» servește, în consecință, la desemnarea înfățișării, aspectului exterior și, după caz, a altor aspecte calitative ale lemnului de tec”.
51 Considerând că excluderea produselor din lemn nu era suficientă pentru a exclude caracterul descriptiv al mărcii în cauză, prin faptul că produsele pentru care aceasta fusese înregistrată puteau imita lemnul de tec, camera de recurs s‑a situat în același cadru de drept – al articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94 – și de fapt ca și divizia de anulare.
52 Trebuie arătat, în al treilea rând, că, deși camera de recurs a ajuns la o concluzie diferită de aceea a diviziei de anulare, aceasta s‑a referit la argumentul invocat de intervenientă în fața sa, potrivit căruia marca în cauză crea mediilor francofone și italofone vizate iluzia că un produs posedă duritatea, greutatea și imputrescibilitatea lemnului de tec, întrucât etajerele și piesele pentru etajere nu mai sunt fabricate frecvent din lemn de tec, ci din alte materiale, care sunt tratate cu ulei, colorate, lăcuite sau acoperite cu folie pentru a da impresia de lemn de tec. Or, acest argument al intervenientei evidenția în mod clar faptul că nu era exclus ca produsele în cauză să poată continua să evoce calitatea și caracteristicile lemnului de tec.
53 Este adevărat, astfel cum invocă reclamanta fără a fi contestată de OAPI, că faptul că etajerele și piesele pentru etajere pot imita lemnul de tec nu a fost susținut de intervenientă în fața camerei de recurs decât în cadrul motivului absolut de refuz întemeiat pe articolul 7 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 40/94, și nu în cadrul celui întemeiat pe articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94. Nu este mai puțin adevărat că reclamanta a putut să se pronunțe în cursul procedurii cu privire la faptul pe care camera de recurs și‑a întemeiat raționamentul.
54 Într‑adevăr, nu se contestă că imitația de lemn de tec are legătură cu aspectul exterior al lemnului de tec veritabil. Pe de altă parte, aspectul de lemn de tec al produselor, precum etajerele și piesele pentru etajere, ar trebui să se prezinte inevitabil în același mod, indiferent dacă acestea sunt fabricate din lemn de tec veritabil sau din imitație de lemn de tec, și anume din alte materiale decât acest lemn.
55 Or, se impune constatarea că, în cursul procedurii de declarare a nulității, reclamanta s‑a exprimat sau ar fi putut să se exprime cu privire la faptul că semnul verbal înregistrat era susceptibil de a evoca aspectul lemnului de tec. Într‑adevăr, trebuie să se constate că reclamanta a avut ocazia de a se pronunța cu privire la motivul de refuz al înregistrării prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94, invocat de intervenientă în cererea sa de declarare a nulității, potrivit căruia semnul verbal înregistrat TEK constituia o indicație care servește la descrierea calității produselor care conțin lemn de tec și cu privire la constatarea diviziei de anulare potrivit căreia este adevărat că, în conformitate cu extrase din dicționar, în italiană și în franceză, cuvântul „tek” servește la desemnarea lemnului de tec (a se vedea punctul 10 din decizia diviziei de anulare).
56 În aceste circumstanțe, camera de recurs nu a încălcat dreptul la apărare în ceea ce o privește pe reclamantă, întrucât aceasta din urmă a fost în măsură să se pronunțe cu privire la toate elementele de drept și de fapt pe care camera de recurs și‑a întemeiat decizia în cadrul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94.
57 Celelalte argumente invocate de reclamantă nu pot infirma această apreciere.
58 Contrar celor susținute de reclamantă, circumstanțele prezentei cauze sunt diferite de cele din Hotărârea EUROCOOL, citată anterior. Într‑adevăr, în această cauză, camera de recurs reținuse din oficiu un nou motiv absolut de refuz, fără a‑i acorda solicitantului posibilitatea de a se pronunța cu privire la aplicarea acestuia. În speță, în schimb, camera de recurs a analizat fiecare dintre motivele absolute de refuz și în special cel întemeiat pe articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94, care fusese examinat de divizia de anulare. Camera de recurs și‑a întemeiat raționamentul pe ansamblul caracteristicilor produselor inerente calității acestora de imitație de lemn, care sunt criteriile de analiză care intră în domeniul de aplicare a articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94.
59 Mai mult, este puțin important faptul că acest argument referitor la imitațiile de lemn a fost invocat de intervenientă în cadrul unui alt motiv absolut decât cel reținut de camera de recurs. Într‑adevăr, trebuie amintit că din jurisprudență reiese că aprecierea faptelor face parte din însuși actul decizional, iar dreptul de a fi ascultat nu cuprinde poziția finală pe care administrația înțelege să o adopte. În aceste condiții, camera de recurs nu era ținută să asculte reclamanta cu privire la aprecierea elementelor de fapt pe care a ales să‑și întemeieze decizia (a se vedea în acest sens Hotărârile Salvita, citată anterior, punctul 62, și Linie longitudinală terminată în triunghi, citată anterior, punctul 20).
60 Rezultă că, pentru toate aceste motive, cel de al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 73 teza a doua din Regulamentul nr. 40/94, trebuie să fie respins ca neîntemeiat.
Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94
– Argumentele părților
61 Reclamanta contestă faptul că marca solicitată poate fi considerată ca fiind descriptivă pentru produsele în cauză.
62 În primul rând, aceasta subliniază că un consumator normal informat, suficient de atent și de avizat, nu înțelege termenul „tek” ca având o valoare descriptivă pentru produsele desemnate, în măsura în care marca a fost înregistrată pentru produse care nu sunt din lemn, iar produsele respective nu sunt nici din lemn de tec, nici din imitație de lemn de tec.
63 Potrivit reclamantei, în ceea ce privește etajerele și piesele pentru etajere fabricate din alte materiale decât din lemn, consumatorul mediu informat, atent și suficient de avizat conferă termenului „tek” o altă semnificație decât aceea de lemn de tec și, în special, este probabil ca acesta să înțeleagă marca TEK ca o combinație a primelor două litere din denumirea societății Tegometall.
64 În cursul ședinței, reclamanta a adăugat că, deși termenul „tek” este într‑adevăr repertoriat în dicționare cu semnificația „lemn de tec”, acesta nu este totuși utilizat decât rareori.
65 În ceea ce privește faptul că termenul „tek” ar face referire la culoarea brun închis a lemnului de tec, aceasta susține că acest argument invocat de intervenientă este tardiv și că, în orice caz, din faptul că produsele au, eventual, culoarea lemnului de tec nu se poate deduce că acestea sunt efectiv din lemn de tec. Mai mult, dicționarul culorilor ar utiliza termenul englezesc „teak”, și nu „tek”, or, publicul anglofon nu ar fi publicul relevant în speță.
66 Reclamanta adaugă că, pentru ca mediile vizate să înțeleagă marca TEK ca având o funcție descriptivă pentru produsele care nu sunt din lemn, termenul trebuie folosit de utilizator într‑un context care trimite în mod univoc la o semnificație descriptivă. Acesta ar fi cazul foliilor adezive care conferă suprafeței unui alt obiect culoarea, structura și striațiile lemnului de tec, numai în scopul de a da produselor în cauză un aspect asemănător celui al lemnului de tec. Or, produsele pentru care aceasta a solicitat înregistrarea nu ar fi utilizate în scopul specific de a imita lemnul de tec.
67 În această privință, reclamanta susține că, pentru a aprecia caracterul înregistrabil al unei mărci, criteriul determinant nu este problema de a ști dacă, într‑un anumit context, marca ar putea fi percepută de public ca fiind descriptivă, ci de a examina dacă, în sine, indiferent de circumstanțele în care ar putea fi utilizată, marca ar putea avea, pentru produsele care fac obiectul unei înregistrări, un rol pur descriptiv [Hotărârea Tribunalului din 20 martie 2002, DaimlerChrysler/OAPI (CARCARD), T‑356/00, Rec., p. II‑1963, punctul 46, și Hotărârea Tribunalului din 9 octombrie 2002, Dart Industries/OAPI (UltraPlus), T‑360/00, Rec., p. II‑3867, punctul 52].
68 În al doilea rând, reclamanta pretinde că nu este posibil să se asocieze termenul „tech”, perceput de public ca o abreviere, un acronim care se pronunță ca atare, cu semnul verbal TEK, perceput ca o combinație de litere și care, prin urmare, se pronunță distinct ca succesiune a literelor „t”, „e” și „k”.
69 Aceasta consideră că, pentru a aprecia aptitudinea unei mărci de a fi înregistrată, trebuie să se stabilească dacă semnul care face obiectul litigiului este susceptibil de a fi înregistrat, iar nu să se examineze dacă semne asemănătoare ar fi susceptibile de a fi înregistrate. Astfel, chiar dacă pronunția este identică, diferențe în modul de a scrie semnele pot determina o apreciere diferită în vederea înregistrării acestora.
70 Potrivit reclamantei, chiar dacă s‑ar atribui semnului verbal TEK semnificația de abreviere a termenilor „tehnologie” sau „tehnică”, nu s‑ar putea considera că marca respectivă poate descrie caracteristicile produselor care fac obiectul înregistrării. Într‑adevăr, în ceea ce privește etajerele și piesele pentru etajere, termenii „tehnică” sau „tehnologie” nu ar avea o semnificație descriptivă determinată sau univocă și nu ar descrie caracteristicile precise ale acestor produse.
71 Aceasta susține de asemenea că, dacă anumite elemente ale unei etajere sunt susceptibile de a avea un caracter tehnic și, în această calitate, fac obiectul unui brevet, nu se poate deduce din aceasta că publicul ar considera că astfel de produse au, prin însăși natura lor, caracter tehnic.
72 OAPI atrage atenția că nu se contestă faptul că, în franceză și în italiană, termenul „tek” înseamnă lemn de tec și că etajerele și piesele pentru etajere pot fi din lemn de tec. Potrivit acestuia, nu pare să se conteste faptul că publicul va înțelege termenul „tek” ca fiind descriptiv pentru lemnul de tec, cel puțin în cazurile în care suprafeței unui obiect i se conferă o nuanță, o structură și o textură care corespund celei a lemnului de tec.
73 OAPI susține că, în mod corect, camera de recurs a considerat că, pentru a analiza caracterul descriptiv al mărcii, prezintă importanță numai lista produselor care însoțește marca și că, dacă un semn nu este descriptiv decât pentru o parte dintre produsele cuprinse într‑o anumită categorie, acesta nu poate fi înregistrat pentru această categorie [Hotărârea din 16 martie 2006, Telefon & Buch/OAPI – Herold Business Data (WEISSE SEITEN), T–322/03, Rec., p. II–835, punctul 83].
74 Intervenienta susține, ca și OAPI, că marca TEK este descriptivă pentru produsele în cauză. Potrivit acesteia, „teak” este o culoare de ton brun, și anume brun de tec, definită ca atare în dicționarul culorii de Maerz și Paul. Prin urmare, în măsura în care culoarea este o indicație uzuală a aspectului exterior al obiectelor și, în speță, pentru etajere, nu este exclus ca publicul italofon și francofon vizat să înțeleagă marca TEK ca pe o indicație a calității.
75 Aceasta subliniază că marca TEK este pur descriptivă pentru produsele care fac obiectul înregistrării, indiferent de contextul în care ar putea fi utilizate. Presupunând că ar fi luată în considerare restrângerea produselor la cele care nu sunt din imitație de lemn, intervenienta susține că nu ar putea fi totuși înlăturată orice legătură descriptivă între semn și produse, întrucât termenul „tek” descrie culoarea produselor vizate care nu sunt din lemn și nici din imitație de lemn.
76 Aceasta consideră că termenul „tek” va fi, de asemenea, înțeles de cea mai mare parte a consumatorilor ca o abreviere a cuvântului „tehnică”. În această privință, atrage atenția că, potrivit liniilor directoare permanente de control ale diviziei mărcilor din United Kingdom Intellectual Property Office (Oficiul brevetelor din Regatul Unit), indicațiile „tek” și „tec” sunt considerate ca echivalente și nu sunt admise pentru produse netehnice, iar camera de recurs a refuzat înregistrarea mărcii verbale CYBERTEK în măsura în care consumatorul mediu ar putea face legătura între noțiunea „tek” și termenii „tehnică” sau „tehnologie” [a se vedea Decizia R 826/2004‑1 din 15 decembrie 2004 (CYBERTEK)].
– Aprecierea Tribunalului
77 Potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94 se opune ca semnele sau indicațiile pe care le menționează să fie rezervate unei singure întreprinderi în temeiul înregistrării lor ca marcă. Această dispoziție are un scop de interes general care impune ca astfel de semne să poată fi utilizate în mod liber de toți [Hotărârea Tribunalului din 27 noiembrie 2003, Quick/OAPI (Quick), T‑348/02, Rec., p. II‑5071, punctul 27: a se vedea de asemenea, prin analogie, Hotărârea Curții din 4 mai 1999, Windsurfing Chiemsee, C‑108/97 și C‑109/97, Rec., p. I‑2779, punctul 25].
78 În plus, semnele vizate la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94 sunt semne cunoscute ca fiind inapte de a exercita funcția esențială a mărcii, și anume aceea de a identifica originea comercială a produsului sau a serviciului, pentru a permite astfel consumatorului care achiziționează produsul sau serviciul desemnat de marcă să facă aceeași alegere, cu ocazia unei achiziții ulterioare, dacă experiența se dovedește pozitivă, sau să facă o altă alegere dacă aceasta se dovedește negativă (a se vedea Hotărârea Quick, citată anterior, punctul 28 și jurisprudența citată).
79 Semnele și indicațiile prevăzute la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94 sunt cele care pot servi, într‑o utilizare normală din punctul de vedere al publicului relevant, pentru a desemna fie direct, fie prin menționarea uneia dintre caracteristicile sale esențiale, produsul sau serviciul pentru care se solicită înregistrarea [Hotărârea Curții din 20 septembrie 2001, Procter & Gamble/OAPI, C‑383/99 P, Rec., p. I‑6251, punctul 39, și Hotărârea Tribunalului din 22 iunie 2005, Metso Paper Automation/OAPI (PAPERLAB), T‑19/04, Rec., p. II‑2383, punctul 24].
80 Rezultă că, pentru ca un semn să intre sub incidența interdicției prevăzute de această dispoziție, trebuie să prezinte un raport suficient de direct și de concret cu produsele sau serviciile în cauză, de natură a permite publicului vizat să perceapă imediat și fără a sta pe gânduri o descriere a categoriei de produse și servicii în discuție sau a uneia dintre caracteristicile acestora [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 20 iulie 2004, Lissotschenko și Hentze/OAPI (LIMO), T‑311/02, Rec., p. II‑2957, punctul 30, și PAPERLAB, citată anterior, punctul 25].
81 În consecință, aprecierea caracterului descriptiv al unui semn se poate efectua numai, pe de o parte, în raport cu produsele sau serviciile vizate, și, pe de altă parte, în raport cu percepția publicului vizat reprezentat de consumatorul acestor produse sau al acestor servicii [Hotărârea Tribunalului CARCARD, citată anterior, punctul 25, și Hotărârea Tribunalului din 12 ianuarie 2005, Wieland‑Werke/OAPI (SnTEM, SnPUR, SnMIX), T‑367/02-T‑369/02, Rec., p. II‑47, punctul 17].
82 În speță, trebuie amintit, cu titlu preliminar, că prezenta acțiune nu se referă decât la următoarele produse vizate în cererea de înregistrare a mărcii: etajere și piese pentru etajere, în special coșuri suspendate pentru etajere, toate articolele citate anterior fiind din metal, din clasa 6, și toate produsele citate anterior care nu sunt din lemn, din clasa 20. Într‑adevăr, astfel cum s‑a demonstrat la punctele 19-29, Tribunalul nu poate lua în considerare restrângerea produselor vizate în cererea de înregistrare a mărcii la ansamblul produselor care nu imită lemnul de tec, intervenită ulterior deciziei atacate.
83 Publicul relevant este prezumat a fi reprezentat de consumatorul mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat [Hotărârea Tribunalului din 27 februarie 2002, Ellos/OAPI (ELLOS), T‑219/00, Rec., p. II‑753, punctul 30; a se vedea de asemenea, prin analogie, Hotărârea Curții din 22 iunie 1999, Lloyd Schuhfabrik Meyer, C‑342/97, Rec., p. I‑3819, punctul 26]. Într‑adevăr, având în vedere natura produselor în cauză (etajere, piese pentru etajere și coșuri suspendate), acestea sunt destinate consumului general. Pe de altă parte, percepția asupra termenului „tek” trebuie apreciată în raport cu consumatorul francofon și italofon, vocabula în cauză fiind un termen din limbile franceză și italiană.
84 În aceste condiții, trebuie să se determine, în cadrul aplicării motivului absolut de refuz prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94, dacă există, din punctul de vedere al publicului relevant, un raport suficient de direct și de concret între marca TEK și produsele vizate în cererea de înregistrare, astfel cum au fost analizate de camera de recurs.
85 În ceea ce privește semnificația semnului verbal TEK, trebuie mai întâi să se arate că reclamanta nu a pus în discuție, în fața camerei de recurs, concluzia diviziei de anulare, cuprinsă la punctul 10 din decizia acesteia, potrivit căreia este adevărat că, în conformitate cu extrasele din dicționar care au fost prezentate, în italiană și în franceză, termenul „tek” servește la desemnarea lemnului de tec. Într‑adevăr, argumentele reclamantei se limitează, în esență, la susținerea că utilizarea unei structuri metalice de etajeră cu etajere din metal sau din sticlă nu creează nicidecum impresia că etajera sau piesele de etajeră sunt din lemn de tec.
86 Reclamanta a precizat în cursul ședinței în fața Tribunalului, fără a contesta că termenul „tek” este într‑adevăr repertoriat în dicționarele francez și italian, că se îndoia, cu toate acestea, că acest cuvânt ar fi utilizat efectiv cu acest sens.
87 Prin urmare, nu se contestă faptul că termenul „tek” înseamnă lemn de tec în dicționarele francez și italian și că reprezintă una dintre modalitățile de scriere a lemnului de tec în aceste dicționare. Este vorba despre un tip de lemn brun, dur, foarte dens și imputrescibil, iar termenul „tek” desemnează astfel un tip de lemn și caracteristicile acestui lemn.
88 În această privință, nu este important să se stabilească dacă termenul „tek” este utilizat în sensul de lemn de tec. Într‑adevăr, pentru ca OAPI să opună un refuz de înregistrare în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94, nu este necesar ca semnele și indicațiile care compun marca, menționate de acest articol, să fie în mod efectiv utilizate, la momentul formulării cererii de înregistrare, în scopul descrierii produselor sau serviciilor pentru care s‑a solicitat înregistrarea sau a caracteristicilor acestor produse sau servicii. Este suficient, după cum arată chiar redactarea dispoziției menționate, ca aceste semne și indicații să poată fi utilizate cu un asemenea scop (Hotărârea Curții din 23 octombrie 2003, OAPI/Wrigley, C‑191/01 P, Rec., p. I‑12447, punctul 32, și Hotărârea LIMO, citată anterior, punctul 32).
89 În ceea ce privește natura raportului existent între semnul verbal TEK și produsele vizate, camera de recurs a considerat, la punctele 13-15 din decizia atacată, că, în măsura în care etajerele și piesele pentru etajere pot fi fabricate din lemn de tec și nu s‑ar putea exclude ca aceste produse din metal și din material plastic să poată imita lemnul de tec, utilizat în raport cu etajerele din metal sau din material plastic, termenul „tek” servea la desemnarea înfățișării, a aspectului exterior și, după caz, a altor aspecte calitative ale lemnului de tec.
90 Trebuie arătat că reclamanta nu contestă faptul că etajerele, piesele pentru etajere și coșuri suspendate pot fi fabricate din lemn de tec, nici faptul că produsele citate anterior pot avea totuși aspectul lemnului de tec, deoarece în prezent se fabrică etajere din alte materiale decât lemnul de tec tratate cu ulei, lăcuite sau acoperite cu folii adezive care dau impresia acestui tip de lemn. Aceasta subliniază că publicul relevant nu înțelege termenul „tek” ca pe o caracteristică a produselor sale în măsura în care produsele pentru care a fost înregistrată marca sunt din metal, și nu din lemn de tec, nici din imitație de lemn de tec.
91 Or, se impune constatarea că reclamanta a solicitat înregistrarea mărcii sale pentru etajere și piese pentru etajere, coșuri suspendate, toate articolele citate anterior fiind din metal, din clasa 6, și pentru ansamblul produselor citate anterior care nu sunt din lemn, din clasa 20. Prin urmare, camera de recurs a considerat în mod întemeiat, la punctul 17 din decizia atacată, că lista produselor „nu [era] sub nicio formă limitată la rafturi din sticlă sau din metal recognoscibile ca atare”.
92 În consecință, având în vedere lista produselor pentru care a fost înregistrată marca TEK, reclamanta este în măsură să prezinte în viitor produse din materiale precum plasticul sau metalul care conferă totuși aspectul de lemn de tec. Într‑adevăr, produsele în cauză, în special cele fabricate din material plastic, vor putea prin nuanța, aspectul lor exterior, ca urmare a tuturor tehnicilor de imitație a lemnului existente în prezent pe piață, să dea impresia că sunt din lemn de tec sau că au cel puțin anumite caracteristici ale lemnului de tec.
93 Astfel, legătura existentă între sensul vocabulei „tek”, pe de o parte, și etajerele și piesele pentru etajere și coșuri suspendate, toate articolele citate anterior fiind din metal, și nu din lemn, pe de altă parte, ar apărea suficient de strânsă pentru a intra sub incidența interdicției prevăzute la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94 (a se vedea în acest sens Hotărârea ELLOS, citată anterior, punctul 37).
94 În această privință, trebuie să se constate că faptul că reclamanta nu propune produsele pentru care a solicitat înregistrarea în scopul de a imita lemnul de tec prezintă importanță redusă. Într‑adevăr, astfel cum s‑a arătat anterior, aprecierea caracterului descriptiv al unui semn se poate efectua numai în raport cu fiecare dintre categoriile de produse și de servicii vizate în cererea de înregistrare (a se vedea punctul 81 de mai sus). În această privință, faptul că un semn verbal este descriptiv numai în raport cu o parte dintre produsele sau serviciile dintr‑o categorie menționată ca atare în cererea de înregistrare nu împiedică respingerea înregistrării acestui semn verbal [Hotărârea Tribunalului din 20 martie 2002, DaimlerChrysler/OAPI (TELE AID), T‑355/00, Rec., p. II‑1939, punctul 40].
95 Prin urmare, având în vedere raportul concret și direct dintre semnul verbal TEK și etajerele, piesele pentru etajere și coșurile suspendate metalice, și nu din lemn, camera de recurs a considerat în mod întemeiat că, în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94, semnul verbal TEK nu era susceptibil să constituie o marcă comunitară.
96 În măsura în care trebuie să se refuze înregistrarea unui semn verbal în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94, dacă acesta desemnează, în cel puțin una dintre semnificațiile sale posibile, o caracteristică a produselor sau serviciilor vizate (Hotărârea OAPI/Wrigley, citată anterior, punctul 32), trebuie să se considere că, prin faptul că nu a analizat dacă marca TEK era percepută, de asemenea, ca o indicație descriptivă pentru anumite aspecte tehnice sau tehnologice ale produselor în spațiile lingvistice anglofon și germanofon, camera de recurs nu a săvârșit o eroare de apreciere.
97 Prin urmare, primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94, trebuie respins.
98 În ceea ce privește motivele al doilea și al treilea, întemeiate pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) literele (b) și, respectiv, (g) din Regulamentul nr. 40/94, trebuie amintit că, astfel cum reiese din articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94, este suficient ca unul dintre motivele absolute de refuz să își găsească aplicarea pentru ca semnul să nu poată fi înregistrat ca marcă comunitară (Hotărârea Curții din 19 septembrie 2002, DKV/OAPI, C‑104/00 P, Rec., p. I‑7561, punctul 29).
99 Prin urmare, nu este necesar să se examineze argumentele reclamantei întemeiate pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (g) din Regulamentul nr. 40/94.
100 Având în vedere cele de mai sus, acțiunea trebuie respinsă în întregime.
Cu privire la cheltuielile de judecată
101 În temeiul articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor OAPI.
102 Întrucât intervenienta nu a introdus o cerere în acest sens, aceasta suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (camera a cincea)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția celor efectuate de intervenientă.
3) Intervenienta suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 20 noiembrie 2007.