Cauza T‑487/11

(publicare în extras)

Banco Privado Português, SA
și
Massa Insolvente do Banco Privado Português, SA

împotriva

Comisiei Europene

„Ajutoare de stat – Sectorul financiar – Garanție de stat care însoțește un împrumut bancar – Ajutor destinat să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru – Articolul 107 alineatul (3) litera (b) TFUE – Decizie prin care ajutorul este declarat incompatibil cu piața internă – Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate – Conformitate cu comunicările Comisiei privind ajutoarele pentru sectorul financiar în contextul crizei financiare – Încredere legitimă – Obligația de motivare”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 12 decembrie 2014

1.      Ajutoare acordate de state – Noțiune – Caracter juridic – Interpretare pe baza unor elemente obiective – Control jurisdicțional – Întindere

[art. 107 alin. (1) TFUE]

2.      Ajutoare acordate de state – Noțiune – Acordare, imputabilă statului, a unui avantaj prin intermediul resurselor de stat – Avantaje care determină o diminuare a bugetului de stat sau riscul unei asemenea diminuări – Garanție acordată de stat – Includere

[art. 107 alin. (1) TFUE]

3.      Ajutoare acordate de state – Afectarea schimburilor comerciale dintre statele membre – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere

[art. 107 alin. (1) TFUE]

4.      Ajutoare acordate de state – Interzicere – Derogări – Ajutoare care pot fi considerate compatibile cu piața internă – Ajutoare destinate să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru – Putere de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Limite

[art. 107 alin. (3) lit. (b) TFUE]

5.      Ajutoare acordate de state – Decizie a Comisiei prin care se constată că ajutorul este incompatibil cu piața internă și prin care se dispune recuperarea acestuia – Stabilirea obligațiilor statului membru – Obligație de recuperare – Conținut – Garanție acordată de stat – Restituirea avantajului economic

[art. 108 alin. (2) primul paragraf TFUE; Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 14 alin. (1)]

6.      Ajutoare acordate de state – Recuperarea unui ajutor ilegal – Calculul sumei care trebuie recuperată – Ajutor acordat sub formă de garanție individuală – Determinarea elementului de ajutor în absența unui preț de piață al garanției – Obligația de a calcula elementul de ajutor în același mod precum echivalentul‑subvenție al unui împrumut cu o rată privilegiată a dobânzii

[art. 108 alin. (2) primul paragraf TFUE; Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 14 alin. (1); Comunicarea 2008/C 155/02 a Comisiei]

7.      Ajutoare acordate de state – Recuperarea unui ajutor ilegal – Încredere legitimă eventuală a beneficiarului – Protecție – Condiții și limite

[art. 108 alin. (2) primul paragraf TFUE]

8.      Dreptul Uniunii Europene – Principii – Egalitate de tratament – Diferență de tratament justificată obiectiv – Criterii de apreciere

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 46)

2.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 50-52)

3.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 60-62)

4.      Derogarea prevăzută la articolul 107 alineatul (3) litera (b) TFUE și, prin urmare, noțiunea „perturbări grave ale economiei unui stat membru” trebuie să primească o interpretare strictă. Comisia beneficiază de o amplă putere de apreciere în punerea în aplicare a acestei dispoziții, a cărei exercitare implică evaluări de ordin economic și social care trebuie efectuate într‑un context comunitar. Instanța Uniunii, controlând legalitatea exercitării unei astfel de libertăți, nu poate substitui propria apreciere în materie celei a autorității competente, ci trebuie să se limiteze la a examina dacă această din urmă apreciere este viciată de o eroare vădită sau de un abuz de putere.

Or, nu se poate reproșa Comisiei că a săvârșit o eroare vădită de apreciere sau faptul că a încălcat limitele amplei sale puteri de apreciere în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) TFUE, astfel cum este încadrată de comunicarea intitulată „Aplicarea normelor privind ajutoarele de stat în cazul măsurilor adoptate în legătură cu instituțiile financiare”, sau că s‑a îndepărtat în mod nelegal de normele pe care și le impusese ea însăși în această privință, întrucât Comisia a urmat în mod fidel normele din comunicarea respectivă pentru a declara ajutorul în cauză incompatibil cu piața internă.

(a se vedea punctele 83 și 91)

5.      Potrivit articolului 14 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999, care urmărește să pună în aplicare articolul 108 alineatul (2) primul paragraf TFUE, atunci când adoptă decizii negative în cazuri de ajutor ilegal, Comisia decide ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar, cu excepția cazului în care o astfel de recuperare contravine unui principiu general de drept al Uniunii. Anularea unui ajutor ilegal prin recuperare este consecința logică a constatării ilegalității sale. Prin urmare, statul membru destinatar al unei decizii prin care este obligat să recupereze ajutoare ilegale trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura executarea deciziei respective. În această privință, statul vizat trebuie să realizeze o recuperare efectivă a sumelor datorate.

Această obligație de recuperare are ca obiect restabilirea situației care exista pe piață înainte de acordarea ajutorului. Mai precis, recuperarea ajutoarelor incompatibile cu piața internă urmărește să elimine denaturarea concurenței cauzată de avantajul concurențial pe piață de care a profitat beneficiarul acestui ajutor în raport cu concurenții săi, restabilind astfel situația anterioară plății ajutorului menționat.

Punctul 15 și punctul 25 literele (a) și (c) din liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, ale căror principii generale sunt aplicabile în temeiul punctului 10 din comunicarea privind instituțiile financiare, nu se pronunță nici asupra obiectului, nici asupra domeniului de aplicare substanțial sau temporal, nici asupra modalităților unui ordin de recuperare.

Cu toate acestea, limitând posibilitatea de a autoriza ajutoare de salvare „sub forma unor garanții pentru credite sau credite” la cele care constituie o „asistență temporară și reversibilă”, punctele 15 și 25 din liniile directoare privind salvarea și restructurarea se întemeiază pe premisa generală potrivit căreia orice avantaj acordat cu titlu provizoriu în temeiul unui ajutor pentru salvare, indiferent de forma acestuia, trebuie să fie restituit în cazul în care condițiile de autorizare cărora se subordonează acordarea sa provizorie nu sunt sau nu mai sunt îndeplinite. Această interpretare corespunde caracterului reversibil și spiritului ajutorului pentru salvare, care urmărește doar să permită întreprinderii în dificultate să traverseze o scurtă perioadă de criză, la finalul căreia fie reușește ea însăși să se redreseze, fapt care implică obligația sa de a restitui ajutorul, fie prezintă un plan de restructurare sau de lichidare. În cazul unei garanții de stat, acest principiu impune în mod necesar restituirea avantajului economic pe care garanția menționată l‑a constituit pentru beneficiar pe durata acordării acesteia, simpla sa abrogare cu efect ex nunc nefiind suficientă în acest scop și, în plus, fiind contrară noțiunii de recuperare.

(a se vedea punctele 97, 98, 101 și 102)

6.      În materie de ajutoare de stat, rezultă din cuprinsul punctului 4.2 din comunicarea Comisiei cu privire la aplicarea articolelor 87 și 88 CE privind ajutoarele de stat sub formă de garanții că, în cazul în care concluzionează în sensul lipsei prețului de piață al garanției în cauză, Comisia este obligată să calculeze elementul de ajutor „în același mod precum echivalentul‑subvenție al unui împrumut cu o rată a dobânzii privilegiată”, fără a putea, ca urmare a autolimitării în exercitarea puterii sale de apreciere, să se îndepărteze de această obligație sau de această metodă de calcul.

(a se vedea punctul 109)

7.      În materie de recuperare a ajutoarelor de stat, având în vedere caracterul imperativ al controlului ajutoarelor de stat realizat de Comisie, întreprinderile care beneficiază de un ajutor nu pot avea, în principiu, încredere legitimă în legalitatea ajutorului decât dacă acesta a fost acordat cu respectarea procedurii prevăzute de articolul 108 TFUE, iar un operator economic diligent trebuie să fie, în mod normal, în măsură să se asigure că procedura menționată a fost respectată. În special, atunci când un ajutor este pus în aplicare fără a fi notificat în prealabil Comisiei, astfel încât acesta este ilegal în conformitate cu articolul 108 alineatul (3) TFUE, beneficiarul ajutorului nu poate avea, în acel moment, o încredere legitimă în legalitatea acordării acestuia.

În acest cadru, simplul fapt că decizia de autorizare a unei măsuri de ajutor de urgență prin care se urmărea menținerea pe linia de plutire a unei instituții financiare insolvabile nu a menționat expres posibilitatea unei declarări ulterioare a incompatibilității care putea să aibă ca rezultat o recuperare ex tunc a avantajului oferit nu este suficientă pentru a fundamenta astfel de așteptări legitime, întrucât abordarea ulterioară a Comisiei a respectat normele pertinente referitoare la caracterul temporar și reversibil al ajutoarelor pentru salvare, iar decizia de deschidere a procedurii oficiale de investigare a indicat în mod univoc faptul că, în lipsa unui plan de restructurare a unei instituții financiare insolvabile, autorizarea provizorie a ajutorului în cauză, astfel cum a fost acordată în decizia de autorizare a unei măsuri de ajutor de urgență prin care se urmărea menținerea pe linia de plutire a unei instituții financiare insolvabile, nu putea fi confirmată sau permanentizată prin decizia care trebuia să fie adoptată la încheierea procedurii administrative.

Pe de altă parte, nu poate fi reținut nici argumentul beneficiarului ajutorului potrivit căruia neprezentarea unui plan de restructurare este în întregime imputabil autorităților statului membru. Astfel, chiar presupunând că acesta este cazul și independent de motivele pentru care un astfel de plan nu a fost notificat Comisiei, ea nu poate fi considerată răspunzătoare de această omisiune sau de faptul că a determinat beneficiarului vreo speranță legitimă în acest context, în special în condițiile în care ea a luat toate măsurile adecvate pentru a încuraja statul membru să îi prezinte un plan de restructurare în cel mai scurt timp.

Este, de asemenea, inoperant și, în orice caz, lipsit de orice temei în drept argumentul potrivit căruia ordinul de recuperare ar fi o „sancțiune” față de beneficiarul ajutorului și ar afecta serios interesele investitorilor și ale creditorilor săi. Astfel, un ordin de recuperare a unui ajutor ilegal nu constituie o sancțiune în sens strict, ci urmărește doar să restabilească situația anterioară acordării ajutorului.

În plus, beneficiarul unui ajutor nu ar putea, în principiu, să aibă o încredere legitimă în legalitatea unui ajutor în cazul în care acesta a fost acordat cu încălcarea obligației de notificare prealabilă a Comisiei și a interdicției de punere în aplicare a respectivului ajutor în temeiul articolului 108 alineatul (3) TFUE și, prin urmare, era ilegal.

În sfârșit, obligația statelor membre de a recupera ajutoarele ilegale și incompatibile cu piața internă nu este limitată sau pusă în discuție prin faptul că beneficiarul este insolvabil.

(a se vedea punctele 125, 129, 130 și 132-134)

8.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 139)