HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE
(Camera a treia)
26 iunie 2013
Cauzele conexate F‑135/11, F‑51/12 și F‑110/12
BU
împotriva
Agenției Europene pentru Medicamente (EMA)
„Funcție publică – Agent temporar – Nereînnoirea unui contract pe durată determinată – Act care lezează – Cerere în sensul articolului 90 alineatul (1) din statut – Cerere de recalificare a unui contract – Termen rezonabil – Reclamație împotriva respingerii unei reclamații – Articolul 8 din RAA – Obligația de solicitudine”
Obiectul: Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a, și înregistrată cu numărul F‑135/11, prin care BU solicită anularea „deciziei din 30 mai 2011” a Agenției Europene pentru Medicamente (EMA sau în continuare „agenția”), prin care autoritatea abilitată să încheie contracte de muncă a EMA (denumită în continuare „AACM”) a „refuzat examinarea posibilităților de reînnoire a contractului său de agent temporar”. Prin intermediul unei a doua cereri introductive primite la grefa Tribunalului la 7 mai 2012 și înregistrate cu numărul F‑51/12, BU solicită anularea deciziei din 1 septembrie 2011 prin care AACM a respins „cererea” sa anexată unui e‑mail din 23 august 2011, prin care se urmărește reînnoirea contractului său de agent temporar. Prin intermediul unei a treia cereri introductive primite la grefa Tribunalului la 1 octombrie 2012 și înregistrate cu numărul F‑110/12, BU solicită anularea deciziei din 21 noiembrie 2011 prin care AACM a respins cererea sa de recalificare a contractului său de agent auxiliar din 16 septembrie 2002
Decizia: Anulează decizia Agenției Europene pentru Medicamente de a nu reînnoi contractul lui BU, notificată prin scrisoarea din 30 mai 2011. Respinge în rest acțiunea F‑135/11. Respinge acțiunile F‑51/12 și F‑110/12. Agenția Europeană pentru Medicamente suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de BU în cauzele F‑135/11 și F‑51/12. BU suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Agenția Europeană pentru Medicamente în cauza F‑110/12.
Sumarul hotărârii
1. Acțiune introdusă de funcționari – Contestarea unui contract de agent auxiliar, contractual sau contractual auxiliar – Cerere de recalificare a acestui contract drept contract de agent temporar – Căi de atac
[Statutul funcționarilor, art. 90 și 91; Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 2 lit. (a)]
2. Acțiune introdusă de funcționari – Cerere în sensul articolului 90 alineatul (1) din statut – Termen de introducere – Termen rezonabil – Cerere de recalificare a unui contract – Criterii de apreciere
[Statutul Curții de Justiție, art. 46; Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (1); Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 2 lit. (a)]
3. Acțiune introdusă de funcționari – Act care lezează – Noțiune – Scrisoare adresată unui agent temporar prin care i se amintește data de expirare a contractului – Excludere – Decizie de a nu reînnoi un contract – Includere
[Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (2)]
4. Funcționari – Agenți temporari – Recrutare – Prelungirea unui contract pe perioadă determinată – Puterea de apreciere a administrației – Control jurisdicțional – Domeniu de aplicare
[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 8 și art. 47 primul paragraf lit. (b)]
5. Funcționari – Agenți temporari – Recrutare – Nereînnoirea unui contract pe durată determinată – Control jurisdicțional – Domeniu de aplicare – Decizie neprecedată de o examinare a situației agentului din perspectiva interesului serviciului – Nelegalitate
[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 2 lit. (a) și art. 8 primul paragraf]
6. Acțiune introdusă de funcționari – Hotărâre de anulare – Efecte – Anularea unei decizii de a nu reînnoi un contract de agent temporar – Posibilitatea administrației de a adopta o nouă decizie conformă hotărârii – Respingerea cererii de reparare a prejudiciului material rezultat din decizia anulată
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
1. Un agent auxiliar, un agent contractual sau un agent contractual auxiliar poate introduce la administrație, ulterior expirării termenelor pentru introducerea acțiunii împotriva contractului său, o cerere prin care urmărește ca, ținând seama de sarcinile pe care le‑a îndeplinit efectiv, o perioadă de serviciu îndeplinită formal în executarea contractului său să îi fie recunoscută drept perioadă de serviciu îndeplinită în calitate de agent temporar și, dacă cererea sa este respinsă, acest agent poate sesiza instanța cu o acțiune îndreptată împotriva respingerii cererii sale, în condițiile prevăzute la articolele 90 și 91 din statut.
(a se vedea punctul 22)
Trimitere la:
Tribunalul Uniunii Europene: 21 septembrie 2011, Adjemian și alții/Comisia, T‑325/09 P, punctul 88
Tribunalul Funcției Publice: 13 iunie 2012, Davids/Comisia, F‑105/11, punctul 56
2. Deși este adevărat că articolul 90 alineatul (1) din statut nu prevede un termen în care trebuie introduse cererile în temeiul acestei dispoziții, respectarea unui termen rezonabil este totuși necesară în toate cazurile, cu excepția celor pentru care legiuitorul a stabilit un termen sau l‑a exclus în mod expres. Astfel, temeiul juridic al stabilirii unui termen rezonabil în cazul în care reglementările nu stabilesc un astfel de termen este principiul securității juridice, care se opune ca instituțiile și persoanele fizice sau juridice să acționeze fără o limită temporală, riscând astfel să pună în pericol stabilitatea situațiilor juridice dobândite. În consecință, lipsa unui termen stabilit prin statut nu poate fi considerată în sine ca implicând posibilitatea de a introduce o cerere fără a respecta o astfel de limită. Caracterul rezonabil al unui termen trebuie apreciat în funcție de împrejurările specifice fiecărei cauze și în special de miza litigiului pentru persoana interesată, de complexitatea cauzei și de comportamentul părților implicate.
În ceea ce privește o cerere de recalificare a unui contract de agent auxiliar drept contract de agent temporar în temeiul articolului 2 litera (a) din Regimul aplicabil celorlalți agenți, dacă posibilitatea de a solicita o astfel de recalificare poate constitui un remediu împotriva abuzului de contracte pe perioadă determinată succesive, nu se poate deduce totuși de aici că un termen de mai mulți ani poate fi considerat termen rezonabil.
În această privință, termenul de cinci ani aplicat în domeniul contenciosului în materie de despăgubiri în domeniul funcției publice prin analogie cu articolul 46 din Statutul Curții de Justiție nu constituie în mod necesar un termen rezonabil. Astfel, există o diferență fundamentală între o acțiune în despăgubire, prin care se solicită numai acordarea de daune interese compensatorii sau moratorii, și o cerere de recalificare a unui contract anterior. Astfel, o asemenea cerere implică adoptarea de măsuri care conduc la o reconstituire retroactivă a raportului de muncă dintre agent și angajator, care, în plus, sunt susceptibile să afecteze structura și politica de personal ale administrației, în special într‑o agenție cu efective limitate.
Astfel, împrejurările unei recalificări impun o reacție cu atât mai puțin tardivă cu cât miza nu este neglijabilă, din moment ce vizează chiar natura raportului de muncă dintre persoana interesată și administrație, cu toate consecințele care decurg din diferența de regim existentă între agenții auxiliari și agenții temporari, precum și între agenții temporari din cadrul unui contract pe perioadă determinată și cei din cadrul unui contract pe perioadă nedeterminată.
(a se vedea punctele 24, 25, 31 și 32)
Trimitere la:
Curte: 28 februarie 2013, Arango Jaramillo și alții/BEI, C‑334/12 RX‑II, punctul 28
Tribunalul de Primă Instanță: 25 martie 1998, Koopman/Comisia, T‑202/97, punctul 25; 26 iunie 2009, Marcuccio/Comisia, T‑114/08 P, punctul 25
Tribunalul Uniunii Europene: Adjemian și alții/Comisia, citată anterior, punctele 67 și 87; 14 decembrie 2011, Allen și alții/Comisia, T‑433/10 P, punctele 26 și 31
Tribunalul Funcției Publice: 1 februarie 2007, Tsarnavas/Comisia, F‑125/05, punctul 50; 11 mai 2010, Nanopoulos/Comisia, F‑30/08, punctul 117; 13 aprilie 2011, Sukup/Comisia, F‑73/09, punctul 83
3. O scrisoare din partea administrației care se limitează să amintească unui agent prevederile contractului privind data expirării acestuia și care nu cuprinde astfel niciun element nou în raport cu prevederile respective nu constituie un act care lezează. Totuși, în cazul în care contractul poate face obiectul unei prelungiri, decizia adoptată de administrație, în urma unei reexaminări, în sensul de a nu îl prelungi constituie un act care lezează distinct de contractul respectiv și care poate face obiectul unei reclamații și chiar al unei acțiuni în termenele prevăzute de statut.
(a se vedea punctul 36)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 15 octombrie 2008, Potamianos/Comisia, T‑160/04, punctul 21
Tribunalul Funcției Publice: 15 septembrie 2011, Bennett și alții/OAPI, F‑102/09, punctele 57 și 59 și jurisprudența citată
4. În temeiul largii puteri de apreciere de care beneficiază administrația în materie de reînnoire a unor contracte de agenți temporari, controlul instanței Uniunii cu privire la această apreciere trebuie să se limiteze la aspectul dacă, având în vedere căile și motivele care au condus la aceasta, administrația s‑a menținut în limite necriticabile și nu și‑a exercitat atribuțiile în mod vădit eronat.
Chiar dacă administrația dispune de o largă putere de apreciere, atunci când este sesizată cu o acțiune în anulare îndreptată împotriva unui act adoptat în exercitarea unei astfel de competențe, instanța Uniunii exercită totuși un control de legalitate prin care se examinează alte aspecte. Astfel, instanța Uniunii asigură respectarea obligației de solicitudine. Or, această obligație, precum principiul bunei administrări, implică în special că, atunci când se pronunță cu privire la situația unui funcționar sau a unui agent, și aceasta chiar în cadrul exercitării unei largi puteri de apreciere, autoritatea competentă ia în considerare totalitatea elementelor care pot determina decizia sa. Astfel, revine autorității obligația să țină seama nu numai de interesul serviciului, ci și de cel al funcționarului sau al agentului vizat.
În special, cerințele unei examinări eficiente, complete și detaliate se impun a fortiori administrației atunci când aceasta a organizat o procedură internă care prevede consultarea superiorilor unui agent în perspectiva unei eventuale reînnoiri a contractului său. Astfel, această procedură de consultare nu ar avea nicio utilitate dacă superiorii consultați nu trebuiau să își exercite competența de a formula avize în condițiile de mai sus și dacă autoritatea împuternicită să ia decizia nu era, la rândul său, obligată să ia efectiv în considerare recomandările acestora.
(a se vedea punctele 48-51)
Trimitere la:
Curte: 28 mai 1980, Kuhner/Comisia, 33/79 și 75/79, punctul 22; 29 octombrie 1981, Arning/Comisia, 125/80, punctul 19
Tribunalul Funcției Publice: 13 iunie 2012, Macchia/Comisia, F‑63/11, punctele 45, 47 și 50 și jurisprudența citată, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalul Uniunii Europene:, cauza T‑368/12 P
5. Deși instanța Uniunii nu este competentă să controleze alegerea politicii de personal pe care o instituție înțelege să o aibă pentru a duce la bun sfârșit misiunile care îi sunt încredințate, aceasta poate în mod valabil, atunci când este sesizată, precum în speță, cu o cerere de anulare a unui refuz de a prelungi un contract de agent temporar, să verifice dacă motivele reținute de administrație nu sunt de natură să repună în discuție criteriile și condițiile de bază stabilite de legiuitor în statut și care urmăresc în special să garanteze personalului contractual posibilitatea de a beneficia în final, dacă este cazul, de o anumită continuitate a serviciului. În acest mod trebuie înțeles articolul 8 primul paragraf din Regimul aplicabil celorlalți agenți, care prevede că contractul de agent temporar, în sensul articolului 2 litera (a) din regimul menționat, nu poate fi prelungit decât o dată pe perioadă determinată și că orice prelungire ulterioară se face pe durată nedeterminată, ceea ce poate reprezenta tocmai o măsură preventivă destinată combaterii precarității locului de muncă. Această interpretare este susținută de obligația de solicitudine, din care s‑a dedus, printre altele, că autoritatea competentă are obligația de a cerceta dacă nu există un post pe care agentul temporar ar putea fi angajat sau transferat în mod util, în interesul serviciului și având în vedere exigențele prioritare în cazul în speță. Această interpretare se impune a fortiori atunci când angajatorul inițiază o procedură destinată să evalueze oportunitatea de a prelungi raportul de muncă existent cu agenții săi.
Prin urmare, autoritatea abilitată să încheie contracte de muncă încalcă obligația de solicitudine și articolul 8 din Regimul aplicabil celorlalți agenți dacă, prin respingerea unei cereri de prelungire a contractului unui agent temporar încheiat în temeiul articolului 2 litera (a) din regimul menționat, se referă în mod abstract la posibilitățile bugetare și la meritele și la aptitudinile persoanei interesate, omițând să analizeze, în cadrul unei examinări individualizate a situației persoanei interesate și a serviciilor pe care aceasta ar fi în măsură să le aducă instituției, dacă interesul serviciului pe care aceasta îl urmărește nu se poate concilia cu atribuirea către persoana interesată a unor noi sarcini și funcții și, prin urmare, cu posibilitatea unei prelungiri a contractului acesteia sau cu acordarea unui nou contract de agent temporar sau contractual.
(a se vedea punctele 57, 59 și 60)
Trimitere la:
Curte: 8 martie 2012, Huet, C‑251/11, punctul 37
Tribunalul Funcției Publice: 9 decembrie 2010, Schuerings/ETF, F‑87/08, punctele 58 și 60, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalului Uniunii Europene; cauza T‑107/11 P; 9 decembrie 2010, Vandeuren/ETF, F‑88/08, punctele 59 și 60, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalului Uniunii Europene; cauza T‑108/11 P; Macchia/Comisia, citată anterior, punctele 54, 60 și 61
6. În ceea ce privește anularea de către instanța Uniunii a unei decizii a administrației de a nu reînnoi un contract de agent temporar, pentru motivul lipsei examinării complete și detaliate a situației de fapt în raport cu interesul serviciului și cu meritele și aptitudinile agentului vizat, din moment ce nu se poate exclude posibilitatea ca administrația să considere că poate adopta din nou o decizie de neprelungire a contractului de agent temporar al reclamantului ulterior unei reexaminări complete și detaliate a dosarului, ținând seama de motivele prezentei hotărâri, aceasta nu poate fi obligată să despăgubească agentul respectiv pentru o pierdere a remunerației ulterioară sfârșitului contractului său de agent temporar, nici chiar sub forma unui euro cu titlu provizoriu.
(a se vedea punctele 64-66)