Language of document :

Recurs introdus la 23 septembrie 2009 de Roberto Sevenier împotriva Ordonanței pronunțate la 8 iulie 2009 de Tribunalul Funcției Publice în cauza F-62/08, Sevenier/Comisia

(Cauza T-368/09 P)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurent: Roberto Sevenier (Paris, Franța) (reprezentanți: E. Boigelot și L. Defalque, avocați)

Cealaltă parte în proces: Comisia Comunităților Europene

Concluziile recurentului

Anularea Ordonanței pronunțate la 8 iulie 2009 de Camera a treia a Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene în cauza F-62/08, Sevenier/Comisia, și notificată recurentului la 13 iulie 2009;

admiterea concluziilor pe care recurentul le-a prezentat în fața Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene;

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pentru cele două acțiuni.

Motivele și principalele argumente

Prin intermediul prezentului recurs, recurentul solicită anularea Ordonanței Tribunalului Funcției Publice (TFP) din 8 iulie 2009, pronunțată în cauza Sevenier/Comisia, F-62/08, prin care TFP a respins ca fiind vădit inadmisibilă acțiunea prin care reclamantul a solicitat anularea unei decizii a Comisiei din 24 septembrie 2007 întrucât prin aceasta se respinge cererea reclamantului având ca obiect, pe de o parte, retractarea cererii sale de demisie din data de 19 octombrie 1983 și, pe de altă parte, sesizarea comisiei pentru invaliditate.

În susținerea recursului, recurentul susține, în principal, un motiv unic întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de TFP în interpretarea noțiunii de act pur confirmativ, în măsura în care TFP ar fi calificat decizia explicită, intervenită ulterior respingerii implicite a cererii reclamantului, drept act pur confirmativ în pofida faptului că decizia explicită admitea în parte cererea formulată de recurent.

În subsidiar, recurentul susține că TFP a denaturat și nu a respectat actele dosarului și nu și-a îndeplinit obligația de motivare constatând că nicio împrejurare specifică speței nu justifica faptul că TFP nu aplică jurisprudența constantă în materie de act pur confirmativ.

____________