Cauza T‑566/08

Total Raffinage Marketing

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență – Înțelegeri – Piața cerii de parafină – Piața gaciului de parafină – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE – Stabilirea prețurilor și împărțirea piețelor – Dovada existenței înțelegerii – Noțiunea de încălcare unică și continuă – Durata încălcării – Întreruperea încălcării – Orientările din 2006 privind calcularea cuantumului amenzilor – Egalitate de tratament – Prezumția de nevinovăție – Imputabilitatea comportamentului ilicit – Răspunderea unei societăți‑mamă pentru încălcările normelor de concurență săvârșite de filialele sale – Influență decisivă exercitată de societatea‑mamă – Prezumție în cazul deținerii unei participații de 100 % – Proporționalitate – Metodă de rotunjire – Competență de fond”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 13 septembrie 2013

1.      Înțelegeri – Acorduri între întreprinderi – Noţiune – Concurs de voințe în privința comportamentului care urmează să fie adoptat pe piață – Acord de stabilire a prețurilor – Includere – Condiții – Comportament derogatoriu al unuia sau al mai multor participanți – Irelevanță – Dovada faptului că un participant nu a pus în aplicare înțelegerea – Distanțare publică

[art. 81 alin. (1) CE]

2.      Înțelegeri – Practică concertată – Noţiune – Coordonare și cooperare incompatibile cu obligația fiecărei întreprinderi de a‑și stabili în mod autonom comportamentul pe piață – Schimb de informații între concurenți – Prezumția utilizării informațiilor pentru stabilirea comportamentului pe piață – Condiții

[art. 81 alin. (1) CE]

3.      Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Probă – Probă furnizată de un anumit număr de manifestări diferite ale încălcării – Admisibilitate – Recurgere la o serie de indicii – Nivelul necesar al forței probante în raport cu fiecare dintre indicii – Mijloace de probă scrise – Criterii – Caracterul credibil al probelor prezentate – Obligații în materie de probă ale întreprinderilor care contestă existența încălcării

[art. 81 alin. (1) CE]

4.      Dreptul Uniunii Europene – Principii – Drepturi fundamentale – Prezumția de nevinovăție – Procedură în materie de concurență – Aplicabilitate – Domeniu de aplicare – Consecințe

[art. 81 alin. (1) CE]

5.      Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Obligația Comisiei de a face dovada încălcării și a duratei acesteia – Forța probantă a depozițiilor voluntare incriminatoare față de o întreprindere, care sunt efectuate de principalii participanți la o înțelegere cu scopul de a beneficia de aplicarea Comunicării privind cooperarea – Declarații contrare intereselor întreprinderii respective – Valoare probantă ridicată

[art. 81 alin. (1) CE; Comunicarea 2002/C 45/03 a Comisiei]

6.      Înțelegeri – Acorduri între întreprinderi – Probă – Răspuns al unei întreprinderi la o solicitare de informații a Comisiei – Declarație a unei întreprinderi contestată de alte întreprinderi – Obligația de completare a unei asemenea probe cu alte elemente fiabile

(art. 81 CE)

7.      Înțelegeri – Acorduri și practici concertate care constituie o încălcare unică – Participarea unei întreprinderi la o înțelegere globală – Criterii de apreciere – Lipsa unei participări directe – Irelevanță

(art. 81 CE)

8.      Înțelegeri – Acorduri între întreprinderi – Noţiune – Participare la reuniuni având un obiect anticoncurențial – Includere – Condiție – Lipsa unei distanțări față de deciziile luate – Criterii de apreciere

[art. 81 alin. (1) CE]

9.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conţinut – Aprecierea cerinței privind obligația de motivare în funcție de împrejurările cauzei

(art. 253 CE)

10.    Procedură jurisdicțională – Cerere de sesizare a instanței – Cerințe de formă – Expunere sumară a motivelor invocate – Trimitere globală la alte înscrisuri anexate la cererea introductivă – Inadmisibilitate – Invocarea de motive noi pe parcursul procesului – Motiv invocat pentru prima dată în ședință – Inadmisibilitate

[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c) și art. 48 alin. (2)]

11.    Înțelegeri – Acorduri și practici concertate care constituie o încălcare unică – Noţiune – Criterii – Obiectiv unic și plan global – Legătură de complementaritate între acorduri – Legătură verticală între piețele vizate și suprapunere importantă între participanți

[art. 81 alin. (1) CE]

12.    Înțelegeri – Acorduri și practici concertate care constituie o încălcare unică – Noţiune – Lipsa de identitate între participanții la diferite componente ale încălcării – Durate distincte ale diferitor componente ale încălcării – Irelevanță

[art. 81 alin. (1) CE]

13.    Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Elemente de probă care pot fi reținute – Concentrarea investigației asupra anumitor aspecte ale practicilor anticoncurențiale – Împrejurare care nu exclude utilizarea tuturor elementelor de probă aflate la dispoziția Comisiei la momentul adoptării deciziei

[art. 81 alin. (1) CE]

14.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Cifra de afaceri luată în considerare – An de referinţă – Ultimul an complet al încălcării – Caracterul excepțional al acestuia în privința anumitor participanți – Luarea în considerare, în același mod, a unei perioade mai lungi în privința tuturor participanților – Admisibilitate – Încălcarea principiilor securității juridice și egalității de tratament – Inexistenţă – Eroare de apreciere – Inexistenţă

(Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, punctul 13)

15.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea și durata încălcării – Încălcare săvârşită de mai multe întreprinderi – Gravitatea relativă a participării fiecăreia dintre acestea – Aplicarea unui coeficient multiplicator – Apreciere – Imposibilitatea invocării de către o întreprindere a principiului egalității de tratament pentru a i se acorda o reducere nelegală

(Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, punctele 20 și 21)

16.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Puterea de apreciere a Comisiei – Includere automată a unui cuantum adițional în temeiul orientărilor privind calcularea amenzilor – Încălcarea principiului individualizării pedepselor și a sancțiunilor – Inexistenţă – Luarea în considerare a obiectivului de prevenire generală – Admisibilitate – Luarea în considerare a obiectivului procesului de stabilire a cuantumului amenzii de descurajare în mai multe etape – Admisibilitate

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, punctul 25]

17.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Durata încălcării – Caracterul disuasiv al cuantumului amenzii – Respectarea principiului proporționalității – Obligația de stabilire a unui cuantum al amenzii proporțional cu valoarea vânzărilor anuale pe piețele vizate – Inexistenţă

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3)]

18.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Cifra de afaceri globală a întreprinderii în cauză – Cifra de afaceri realizată pe baza produselor care au făcut obiectul încălcării – Luare în considerare a fiecăreia – Limite – Respectarea principiului proporționalității – Obligația Comisiei de a respecta practica sa decizională anterioară – Inexistenţă

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea 2006/C 210/02, a Comisiei, punctul 30]

19.    Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Societate‑mamă și filiale – Unitate economică – Criterii de apreciere – Prezumție a unei influențe decisive exercitate de societatea‑mamă asupra filialelor deținute în proporție de 100 % de aceasta – Prezumție relativă – Încălcarea principiului prezumției de nevinovăție – Inexistenţă – Încălcarea principiului individualizării pedepselor și a sancțiunilor – Inexistenţă

[art. 81 alin. (1) CE]

20.    Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Societate‑mamă și filiale – Unitate economică – Criterii de apreciere – Prezumție a unei influențe decisive exercitate de societatea‑mamă asupra filialelor deținute în proporție de 100 % de aceasta – Obligații în materia probelor ale societății care intenționează să răstoarne această prezumție – Elemente insuficiente pentru răsturnarea prezumției

[art. 81 alin. (1) CE]

21.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Puterea de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Competența de fond a instanței Uniunii – Întindere – Luarea în considerare a orientărilor privind calcularea amenzilor – Limite – Respectarea principiilor generale de drept – Calculul duratei participării la încălcare – Rotunjirea numărului de luni de participare – Cuantum care nu reflectă durata reală a participării – Încălcarea principiilor egalității de tratament și proporționalității

[art. 81 alin. (1) CE și art. 226 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23; Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, punctul 24]

22.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Puterea de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Competenţă de fond – Efect

(art. 229 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31)

23.    Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Sarcină – Dimensiunea cererii introductive care depășește numărul maxim de pagini stabilit pentru memorii – Apreciere

[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 87 alin. (3); Instrucțiunile practice pentru părți, punctul 15]

1.      Pentru a exista un acord în sensul articolului 81 alineatul (1) CE, este suficient ca întreprinderile în cauză să își fi exprimat voința comună de a se comporta pe piață într‑un anumit mod. Se poate considera că un acord în sensul articolului 81 alineatul (1) CE este încheiat din momentul în care există o concordanță, chiar dacă elementele specifice ale restrângerii avute în vedere fac încă obiectul unor negocieri.

În special, un acord cu privire la menținerea prețurilor este deopotrivă un acord de stabilire a prețurilor, din moment ce există un acord de voință între participanți cu privire la aplicarea unui nivel al prețului pe care l‑au stabilit împreună. Această constatare nu implică aplicarea efectivă unui preț unic pentru toți participanții. Astfel, faptul de a avea drept obiectiv comun a se pune de acord asupra nivelului prețurilor constituie deja un acord în sensul articolului 81 alineatul (1) CE, întrucât există o concordanță de voințe cu privire la însuși principiul restrângerii concurenței. De asemenea, faptul că întreprinderile au anunțat în mod efectiv majorările de prețuri convenite și că prețurile astfel anunțate au servit drept bază pentru stabilirea prețurilor din tranzacțiile individuale este suficient, în sine, pentru a constata că respectiva coluziune cu privire la prețuri a avut atât ca obiect, cât și ca efect o gravă restrângere a concurenței. Într‑un astfel de caz, Comisia nu este obligată să examineze în detaliu argumentarea părților – în special o analiză economică prezentată de acestea – care urmărește să dovedească faptul că acordurile în discuție nu au avut ca efect majorarea prețurilor mai mult decât cele care ar fi fost observate în condiții normale de concurență și să răspundă la aceasta punctual.

De altfel, încălcarea nu este eliminată prin simplul fapt că anumiți participanți nu respectă înțelegerea sau înșeală alți participanți. Astfel, pe de o parte, o întreprindere care urmează, în pofida acțiunii concertate cu concurenții săi, o politică mai mult sau mai puțin independentă pe piață poate doar să încerce să utilizeze înțelegerea în beneficiul său. Pe de altă parte, cazurile sporadice și izolate de eludare sau de neaplicare a înțelegerii de către un anumit participant, în special atunci când acestea privesc o înțelegere de lungă durată, nu pot demonstra, în sine, lipsa punerii în aplicare a înțelegerii de către acest participant sau adoptarea de către acesta a unui comportament concurențial. În această privință, încetarea definitivă a participării unei întreprinderi la înțelegere nu poate fi dedusă decât dacă aceasta s‑a distanțat public de conținutul înțelegerii.

(a se vedea punctele 30-32, 89, 99, 147, 184, 236, 238, 243, 254 și 372)

2.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 33, 34, 154, 187, 188, 255 și 256)

3.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 33-35, 39-48, 79-83, 177, 201, 214, 224-226 și 323)

4.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 36-38)

5.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 63-71 și 322)

6.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 73 și 74)

7.      O întreprindere poate răspunde pentru o înțelegere globală, deși s‑a stabilit că nu a participat în mod direct decât la unul sau la mai multe dintre elementele constitutive ale acesteia, având în vedere că, pe de o parte, știa sau în mod necesar trebuia să știe că o coluziune la care participa, în special prin reuniuni constante organizate de‑a lungul mai multor ani, făcea parte dintr‑un plan de ansamblu menit să denatureze concurența și, pe de altă parte, că acest plan cuprindea ansamblul elementelor constitutive ale înțelegerii.

(a se vedea punctele 108 și 187)

8.      O încălcare a articolului 81 CE este constituită atunci când reuniunile unor întreprinderi concurente au ca obiect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței și urmăresc, în acest fel, să organizeze în mod artificial funcționarea pieței. Într‑un asemenea caz, este suficient ca, pentru a dovedi participarea întreprinderii la înțelegere, Comisia să demonstreze că întreprinderea respectivă a participat la reuniuni în cursul cărora au fost încheiate acorduri de natură anticoncurențială. Atunci când participarea la asemenea reuniuni a fost stabilită, această întreprindere are obligația să prezinte indicii de natură să demonstreze că participarea sa la acele reuniuni era lipsită de orice spirit anticoncurențial, dovedind astfel că le comunicase concurenților săi că participa la acele reuniuni având o optică diferită de a lor. Rațiunea care stă la baza acestei norme este că, prin participarea la reuniunea menționată fără a se distanța în mod public de conținutul său, întreprinderea a dat de înțeles celorlalți participanți că era de acord cu rezultatul acesteia și că i s‑ar fi conformat.

(a se vedea punctele 156, 157, 184, 242-244, 254, 372-374, 384, 387 și 388)

9.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 239 și 447)

10.    A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 247 și 536)

11.    Noțiunea de încălcare unică a dispozițiilor articolului 81 CE presupune un ansamblu de comportamente adoptate de diferite părți care urmăresc același scop anticoncurențial. Faptul că diferitele acțiuni ale întreprinderilor se înscriu într‑un plan de ansamblu din cauza obiectului identic al acestora constând în denaturarea concurenței în cadrul pieței comune este determinant pentru a reține existența unei încălcări unice. În această privință, în cadrul aprecierii caracterului unic al încălcării și al existenței unui plan de ansamblu, pot fi luate în considerare identitatea cel puțin parțială a întreprinderilor în cauză și faptul că acestea sunt conștiente că participă la obiectul comun al comportamentelor nelegale.

De asemenea, pentru calificarea diferitor comportamente drept încălcare unică și continuă, trebuie să se verifice dacă sunt complementare, în sensul că fiecare dintre acestea era destinat să facă față uneia sau mai multor consecințe ale concurenței normale, și contribuie, prin intermediul unei interacțiuni, la realizarea ansamblului de efecte anticoncurențiale dorite de autorii acestora în cadrul unui plan global care vizează un obiectiv unic.

În acest context, faptul că practicile anticoncurențiale privesc două piețe de produse separate nu poate să împiedice Comisia să concluzioneze cu privire la existența unei încălcări unice, cu condiția ca acțiunile ilicite privind diferitele piețe să se încadreze într‑un plan global de care participanții au cunoștință. O asemenea situație se întâlnește în special în cazul piețelor legate vertical, din moment ce acordul încheiat în ceea ce privește materiile prime urmărește să întărească acordul principal referitor la produsele derivate. Astfel, majorările artificiale ale prețului materiei prime pot fi utilizate pentru a pune în aplicare majorările de prețuri privind produsele derivate, ceea ce permite demonstrarea existenței unei legături de complementaritate între cele două componente ale unei încălcări unice. Această concluzie nu poate fi exclusă de faptul că practicile anticoncurențiale privind materia primă s‑au limitat la teritoriul unui singur stat membru, din moment ce este cert că acea componentă a încălcării privind produsele derivate s‑a extins în întregul Spațiu Economic European.

(a se vedea punctele 265-267, 271, 272, 281, 283, 303 și 312)

12.    Calificarea drept încălcare unică și continuă a unei încălcări a articolului 81 alineatul (1) CE nu este exclusă de la bun început de împrejurarea că participanții la practicile anticoncurențiale nu sunt identici și că activitățile ilicite privesc piețe diferite. În vederea unei asemenea aprecieri, trebuie să se țină seama de dimensiunea suprapunerii dintre întreprinderile participante la practicile respective. În schimb, într‑un caz în care toți participanții la practici privind o anumită piață participă și la practici privind un produs legat vertical de prima piață, lipsa de identitate totală între participanții la cele două componente ale încălcării nu se opune calificării drept încălcare unică.

Întrucât practicile privind două produse diferite se înscriu în același plan de ansamblu, această concluzie nu poate fi repusă în discuție nici ca urmare a unei diferențe de durată între aceste practici.

(a se vedea punctele 296-300 și 306-309)

13.    A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 339)

14.    A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 409-419)

15.    A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 431-435)

16.    Din modul de redactare și din economia Orientărilor privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003 reiese în mod clar că, la stabilirea cuantumului amenzii, Comisia utilizează atât factori a căror cotă este comună pentru toți participanții, pentru a reflecta faptul că aceste întreprinderi au participat la aceleași practici ilicite și respectând astfel principiul egalității de tratament, cât și factori a căror cotă sau coeficient este ajustat în funcție de situația specifică a fiecărui participant, pentru a se conforma principiului individualizării pedepselor și a sancțiunilor. Prin urmare, pentru a respecta principiul individualizării pedepselor și a sancțiunilor, este suficient ca valoarea finală a amenzii să reflecte diferențele în situația diverșilor participanți, fără a fi necesar ca în fiecare etapă a calculării cuantumului amenzii Comisia să procedeze la un tratament diferențiat al participanților.

Pe de altă parte, din modul de redactare și din economia acelorași orientări rezultă că dispoziția cuprinsă la punctul 25 din acestea, privind includerea în cuantumul de bază al amenzii a unei sume suplimentare în scop disuasiv, reflectă participarea la practicile anticoncurențiale cele mai grave. Suma suplimentară inclusă în acest scop are la bază caracteristicile practicilor tuturor participanților, iar nu situația individuală a fiecăruia dintre aceștia. Prin urmare, legalitatea acestei dispoziții și a aplicării sale în speță nu poate fi contestată pe baza principiului menționat.

De altfel, efectul disuasiv al amenzii nu urmărește numai să împiedice întreprinderea în cauză să săvârșească o nouă încălcare. Comisia are competența de a stabili nivelul amenzilor în vederea consolidării efectului disuasiv al acestora în general. Prin urmare, un reclamant nu poate invoca în mod util faptul că nu mai este prezent pe piața relevantă și că codul său de conduită prevede respectarea normelor de concurență. În sfârșit, cerințele privind descurajarea nu fac obiectul unei aprecieri punctuale care trebuie efectuată în cadrul unei etape specifice a calculului cuantumului amenzilor, ci trebuie să susțină procesul de stabilire a cuantumului amenzii în ansamblu.

(a se vedea punctele 453-456, 460, 461, 463 și 464)

17.    A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 466-473)

18.    În vederea determinării cuantumului amenzii, este permis să se țină seama atât de cifra de afaceri globală a întreprinderii, care reprezintă o indicație, chiar dacă aproximativă și imperfectă, privind dimensiunea și puterea sa economică, cât și de partea din această cifră care provine din vânzarea mărfurilor care fac obiectul încălcării și care este, așadar, de natură să dea o indicație privind amploarea acesteia. Nu trebuie atribuită nici uneia, nici celeilalte dintre aceste cifre de afaceri o importanță disproporționată față de celelalte elemente de apreciere și, în consecință, stabilirea cuantumului unei amenzi adecvate nu poate fi rezultatul unui simplu calcul bazat pe cifra de afaceri globală. Această situație se regăsește în special atunci când mărfurile în cauză nu reprezintă decât un mic procent din această cifră. În schimb, dreptul Uniunii nu cuprinde niciun principiu de aplicabilitate generală potrivit căruia sancțiunea trebuie să fie proporțională cu importanța întreprinderii pe piața produselor care fac obiectul încălcării.

(a se vedea punctele 475, 477, 478, 481 și 482)

19.    A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 487-508)

20.    În ceea ce privește prezumția exercitării efective de către societatea‑mamă a unei influențe decisive asupra comportamentului comercial al unei filiale deținute în proporție de 100 %, faptul că o filială dispune de propria conducere locală și de propriile resurse nu dovedește, în sine, că aceasta își stabilește comportamentul pe piață în mod autonom în raport cu societatea sa mamă. În cazul deținerii integrale sau cvasiintegrale a capitalului filialei implicate direct într‑o încălcare a normelor de concurență ale Uniunii, elementele de probă privind împărțirea sarcinilor între filiale și societățile‑mamă ale acestora și în special încredințarea gestiunii activităților curente conducerii locale a unei filiale deținute în proporție de 100 %, care este o practică curentă a întreprinderilor de dimensiuni mari și compuse dintr‑o mulțime de filiale deținute, în ultimă instanță, de aceeași societate‑mamă de bază, nu pot răsturna prezumția exercitării efective a unei influențe decisive asupra comportamentului filialei de către societatea‑mamă și de către societatea‑mamă de bază.

De asemenea, faptul că societatea-mamă gestionează subiecte precum politica aplicabilă în materie de resurse umane, ținerea conturilor consolidate, stabilirea politicii fiscale a grupului și alte câteva sarcini operaționale orizontale, precum securitatea industrială, mediul, gestionarea fondurilor în condiții care respectă etica, activitățile de finanțare, care sunt administrate de filială în numele întregului grup, indică și mai mult lipsa unei autonomii organizaționale depline a acesteia în cadrul grupului.

În sfârșit, faptul că domeniul sau activitatea afectată de încălcare nu reprezintă decât un procent redus din ansamblul activităților grupului sau ale societății‑mamă nu este de natură să dovedească autonomia filialei respective față de societatea sa mamă și, prin urmare, nu are efect asupra aplicării prezumției exercitării efective de către societatea‑mamă a unei influențe decisive asupra comportamentului comercial al filialei pe piață.

(a se vedea punctele 518-520 și 522)

21.    În domeniul stabilirii cuantumului amenzilor aplicate din cauza unei încălcări a normelor de concurență, autolimitarea puterii de apreciere a Comisiei care rezultă din adoptarea Orientărilor privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003 nu este incompatibilă cu menținerea pentru Comisie a unei marje de apreciere semnificative. Totuși, în cadrul exercitării acestei puteri de apreciere, Comisia este obligată să respecte principiile generale de drept, în special principiile egalității de tratament și proporționalității. De asemenea, marja de apreciere a Comisiei și limitările pe care le‑a adus acesteia în orientările menționate nu aduc atingere, în principiu, exercitării de către instanța Uniunii a competenței sale de fond.

În această privință, prin reținerea în sarcina unei întreprinderi a unui număr considerabil de zile pentru care nu a fost stabilită nicio participare la încălcare, Comisia încalcă principiul proporționalității, întrucât cuantumul amenzii astfel calculat nu reflectă durata încălcării în mod corespunzător.

De asemenea, Comisia încalcă principiul egalității de tratament fără o justificare obiectivă în cazul în care stabilește în sarcina unei asemenea întreprinderi, din cauza participării sale la o asemenea încălcare, o perioadă de participare în care nu s‑a demonstrat niciun comportament ilicit în privința acestei întreprinderi, în timp ce, în cazul altor întreprinderi implicate în aceeași încălcare, a fost adăugată o perioadă net inferioară la durata efectivă de participare la încălcare, în vederea calculării cuantumului amenzii.

(a se vedea punctele 543-545, 548, 551, 553, 554, 559 și 560)

22.    Controlul legalității deciziilor adoptate de Comisie este completat de competența de fond, care este recunoscută instanței Uniunii prin articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, conform articolului 229 CE. Această competență autorizează instanța, dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să anuleze, să reducă sau să majoreze amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată. Cu toate acestea, exercitarea competenței de fond nu echivalează cu un control din oficiu și procedura în fața instanțelor Uniunii este contradictorie.

(a se vedea punctele 562 și 564)

23.    În privința repartizării cheltuielilor de judecată de către Tribunal în cazul în care părțile cad în pretenții cu privire la unul sau la mai multe capete de cerere, trebuie să se țină seama de numărul motivelor care au fost admise și de dimensiunea cererii de sesizare a instanței. Astfel, în situația în care a fost admis un singur motiv invocat de reclamantă dintre cele unsprezece, iar dimensiunea cererii introductive a depășit cu peste 40 % numărul maxim de pagini al memoriilor, o justă apreciere a împrejurărilor cauzei impune ca reclamanta să suporte nouă zecimi din propriile cheltuieli de judecată și nouă zecimi din cele ale Comisiei.

(a se vedea punctele 569 și 570)