HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta)

15 septembrie 2016(*)

„Remunerații și pensii ale funcționarilor și ale agenților Uniunii – Ajustare anuală – Regulamentele (UE) nr. 422/2014 și nr. 423/2014 – Neregularități în cursul procedurii de adoptare a actelor – Neconsultarea organizațiilor sindicale”

În cauza T‑456/14,

L'association des fonctionnaires indépendants pour la défense de la fonction publique européenne (TAO‑AFI), cu sediul în Bruxelles (Belgia),

Syndicat des fonctionnaires internationaux et européens – Section du Parlement européen (SFIE‑PE), cu sediul în Bruxelles,

reprezentate de M. Casado García‑Hirschfeld și de J. Vanden Eynde, avocați,

reclamante,

împotriva

Parlamentului European, reprezentat de A. Troupiotis și de E. Taneva, în calitate de agenți,

și

Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de M. Bauer și de E. Rebasti, în calitate de agenți,

pârâte,

susținute de

Comisia Europeană, reprezentată inițial de J. Currall și de G. Gattinara, ulterior de G. Gattinara și de F. Simonetti, în calitate de agenți,

intervenientă,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea Regulamentelor (UE) nr. 422/2014 și nr. 423/2014 ale Parlamentului European și ale Consiliului din 16 aprilie 2014 de ajustare, începând cu 1 iulie 2011 și, respectiv, cu 1 iulie 2012, a remunerațiilor și a pensiilor funcționarilor și ale celorlalți agenți ai Uniunii Europene, precum și a coeficienților corectori aferenți (JO 2014, L 129, p. 5 și, respectiv, p. 12),

TRIBUNALUL (Camera a opta),

compus din domnul D. Gratsias, președinte, doamna M. Kancheva (raportor) și domnul C. Wetter, judecători,

grefier: doamna S. Bukšek Tomac, administrator,

având în vedere fază scrisă a procedurii și în urma ședinței din 18 martie 2016,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”), anexat la Regulamentul nr. 31 (CEE)/11 (CEEA) de instituire a Statutului funcționarilor și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Comunității Economice Europene și Comunității Europene a Energiei Atomice (JO 1962, 45, p. 1385), modificat prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1080/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 (JO 2010, L 311, p. 1), în versiunea rezultată dintr‑o rectificare publicată la 5 iunie 2012 (JO 2012, L 144, p. 48), prevede la articolul 64:

„Remunerației funcționarului exprimată în euro, după deducerea reținerilor obligatorii menționate în prezentul statut sau în regulamentele adoptate pentru punerea lui în aplicare, i se aplică un coeficient corector superior, mai mic sau egal cu 100 %, în funcție de condițiile de viață din diferite locuri de repartizare.

Acești coeficienți sunt stabiliți de către Consiliu, care hotărăște, la propunerea Comisiei, cu majoritatea calificată prevăzută la articolul 16 alineatele (4) și (5) [TUE].”

2        Articolul 65 din statut prevede:

„(1)      Consiliul examinează anual nivelul remunerațiilor funcționarilor și ale altor agenți ai Uniunii. Această examinare are loc în luna septembrie, pe baza unui raport comun prezentat de Comisie, întocmit pe baza situației existente la data de 1 iulie și în fiecare țară a Uniunii a unui indice comun stabilit de Oficiul Statistic al Uniunii Europene de comun acord cu serviciile naționale de statistică din statele membre.

În cursul acestei examinări, Consiliul analizează dacă este oportun, în cadrul politicii economice și sociale a Uniunii, să se efectueze o ajustare a remunerațiilor. Se iau în considerare în special eventuala majorare a salariilor publice și necesitățile de recrutare.

(2)      În cazul unei variații importante a costului vieții, Consiliul adoptă, în termen de cel mult două luni, măsuri de ajustare a coeficienților corectori și, după caz, aplicarea retroactivă a acestora.

(3)      Pentru punerea în aplicare a prezentului articol, Consiliul hotărăște, la propunerea Comisiei, cu majoritatea calificată prevăzută la articolul 16 alineatele (4) și (5) [TUE].”

3        Potrivit articolului 82 alineatul (2) din statut, atunci când Consiliul decide o ajustare a remunerațiilor în aplicarea articolului 65 alineatul (1) din statut, aceeași ajustare se aplică și pensiilor dobândite.

4        Conform articolului 65a din statut, normele de punere în aplicare a articolelor 64 și 65 din acesta sunt definite în anexa XI la statutul menționat.

5        Această anexă XI, intitulată „Norme de aplicare a articolelor 64 și 65 din statut”, cuprinde mai multe capitole, printre care capitolul 1, compus din articolele 1-3, intitulat „Revizuirea anuală a nivelului remunerațiilor prevăzută la articolul 65 alineatul (1) din statut”, și capitolul 4, intitulat „Instituirea și suprimarea coeficienților corectori (articolul 64 din statut)”.

6        Articolul 1 din anexa XI la statut, care face parte din secțiunea 1 din capitolul 1 din această anexă, prevede că, în sensul revizuirii prevăzute la articolul 65 alineatul (1) din statut, Oficiul Statistic al Uniunii Europene, Eurostat, întocmește în fiecare an, înainte de sfârșitul lunii octombrie, un raport privind evoluția costului vieții la Bruxelles (Belgia) (indicele internațional Bruxelles), privind evoluția costului vieții în afara orașului Bruxelles (parități economice și indici impliciți), precum și privind evoluția puterii de cumpărare a remunerațiilor funcționarilor naționali din administrațiile centrale din opt state membre (indicatori specifici). Articolul 1 menționat cuprinde de asemenea precizări referitoare la procedura pe care trebuie să o urmeze Eurostat în colaborare cu statele membre pentru a calcula aceste evoluții.

7        Potrivit articolului 3 din anexa XI la statut, care compune secțiunea 2 din primul capitol din această anexă, intitulată „Norme privind ajustarea anuală a remunerațiilor și pensiilor”:

„(1)      În conformitate cu articolul 65 alineatul (3) din statut, Consiliul hotărăște, înainte de încheierea fiecărui an, cu privire la ajustarea remunerațiilor și pensiilor propusă de Comisie și bazată pe elementele prevăzute la secțiunea 1 din prezenta anexă, cu efect de la 1 iulie.

(2)      Valoarea ajustării este egală cu produsul multiplicării indicatorului specific cu indicele internațional Bruxelles. Se stabilește valoarea netă a ajustării, într‑un procent egal pentru toți funcționarii.

(3)      Valoarea ajustării astfel stabilite este inclusă, în conformitate cu metoda indicată mai jos, în grila salariilor de bază prevăzută la articolul 66 din statut […]

[…]

(5)      Nu se aplică niciun coeficient corector pentru Belgia și Luxemburg. Coeficienții corectori aplicabili:

(a)      remunerațiilor plătite funcționarilor Uniunii Europene care își exercită atribuțiile în alte state membre sau la unele dintre celelalte locuri de repartizare,

(b)      […] pensiilor plătite funcționarilor în alte state membre în raport cu partea corespunzătoare drepturilor dobândite înainte de 1 mai 2004,

sunt stabiliți prin intermediul raporturilor dintre paritățile economice menționate la articolul 1 și cursurile de schimb prevăzute la articolul 63 din statut pentru țările corespunzătoare.

Se aplică normele prevăzute la articolul 8 din prezenta anexă privind efectul retroactiv al efectelor coeficienților corectori aplicabili la locurile de repartizare care înregistrează o inflație ridicată.

[…]”

8        Articolul 8 din anexa XI la statut stabilește datele de la care încep să producă efecte ajustarea anuală și cea intermediară a coeficientului corector în ceea ce privește locurile de repartizare cu creștere ridicată a costului vieții.

9        Capitolul 5 din anexa XI la statut este intitulat „Clauza de exceptare”. Acesta cuprinde un singur articol, articolul 10, care prevede:

„În caz de deteriorare gravă și neașteptată a situației economice și sociale în Uniune, evaluată în lumina datelor obiective furnizate în acest sens de către Comisie, aceasta din urmă prezintă propuneri adecvate Parlamentului European și Consiliului, care hotărăsc în conformitate cu articolul 336 [TFUE].”

10      Potrivit articolului 15 alineatul (1) din anexa XI la statut, dispozițiile prevăzute de aceasta se aplică în perioada 1 iulie 2004-31 decembrie 2012.

11      În luna decembrie 2010, Consiliul Uniunii Europene a declarat că „recentele crize financiare și economice care au avut loc în [Uniune] și care au determinat ajustări fiscale majore și o nesiguranță crescută cu privire la locul de muncă în mai multe state membre [au provocat] o deteriorare gravă și neașteptată a situației economice și sociale în Uniune”. Consiliul a solicitat Comisiei să prezinte, în temeiul articolului 10 din anexa XI la statut, precum și în lumina datelor obiective furnizate în această privință de Comisie, propuneri adecvate în timp util pentru ca Parlamentul European și Consiliul să le poată examina și adopta până la sfârșitul anului 2011 (Hotărârea din 19 noiembrie 2013, Comisia/Consiliul, C‑63/12, EU:C:2013:752, punctul 12).

12      La 13 iulie 2011, Comisia a prezentat Consiliului un Raport privind clauza de exceptare (articolul 10 din anexa XI la statut) [COM(2011) 440 final]. Potrivit acestui raport, indicatorii arătau că redresarea economică în Uniunea Europeană continua. Acest raport concluziona că nu a avut loc o deteriorare gravă și neașteptată a situației economice și sociale în cadrul Uniunii în perioada de referință cuprinsă între 1 iulie 2010, data de la care a început să producă efecte ultima ajustare anuală a remunerațiilor, și mijlocul lunii mai 2011, când au fost puse la dispoziție cele mai recente date, și că nu era necesar să se prezinte o propunere în temeiul articolului 10 din anexa XI la statut. Examinarea raportului din 13 iulie 2011 a dat naștere unor discuții ulterioare în cadrul Consiliului care au condus la o nouă cerere a acestuia adresată Comisiei în vederea punerii în aplicare a articolului 10 menționat și a prezentării unei propuneri adecvate de ajustare a remunerațiilor în timp util pentru a permite Parlamentului European și Consiliului să o examineze și să o adopte până la sfârșitul anului 2011 (Hotărârea din 19 noiembrie 2013, Comisia/Consiliul, C‑63/12, EU:C:2013:752, punctele 13-15).

13      Ca răspuns la această cerere, Comisia a prezentat Comunicarea COM(2011) 829 final din 24 noiembrie 2011 prin care se furnizează informații suplimentare raportului din 13 iulie 2011 și care este bazată în special pe previziunile economice europene comunicate la 10 noiembrie 2011 de Direcția Generală „Afaceri Economice și Financiare” a Comisiei. În cadrul acestor informații suplimentare, Comisia a arătat că respectivele previziuni „evidenția[u] tendințe de înrăutățire pentru 2011 în comparație cu previziunile publicate în primăvară, în ceea ce privește atât indicatorii economici, cât și indicatorii sociali, și faptul că economia europeană travers[a] o perioadă de turbulențe”. Cu toate acestea, Comisia a considerat că, ținând seama de mai multe elemente, Uniunea nu se confrunta cu o situație extraordinară, în sensul articolului 10 din anexa XI la statut, care să justifice adoptarea unor măsuri care depășesc cadrul pierderii puterii de cumpărare rezultate din metoda „normală” prevăzută la articolul 3 din această anexă. În consecință, Comisia a arătat că nu era în măsură să activeze clauza de exceptare fără să încalce prevederile articolului 10 din anexa menționată. În aceeași zi, Comisia a prezentat o Propunere de regulament al Consiliului de ajustare, începând cu 1 iulie 2011, a remunerațiilor și a pensiilor funcționarilor și ale celorlalți agenți ai Uniunii Europene, precum și a coeficienților corectori aferenți [COM(2011) 820 final], însoțită de o expunere de motive (denumită în continuare „propunerea de ajustare a remunerațiilor din noiembrie 2011”). Ajustarea remunerațiilor propusă pe baza metodei „normale” prevăzute la articolul 3 din anexa în discuție era de 1,7 % (Hotărârea din 19 noiembrie 2013, Comisia/Consiliul, C‑63/12, EU:C:2013:752, punctele 16 și 17).

14      Pe de altă parte, la 13 decembrie 2011, Comisia a transmis Parlamentului European și Consiliului o propunere privind un regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a statutului (denumită în continuare „propunerea de modificare a statutului din decembrie 2011”).

15      Prin Decizia 2011/866/UE a Consiliului din 19 decembrie 2011 privind propunerea Comisiei pentru un regulament al Consiliului de ajustare, începând cu 1 iulie 2011, a remunerațiilor și a pensiilor funcționarilor și ale celorlalți agenți ai Uniunii Europene, precum și a coeficienților corectori aferenți (JO 2011, L 341, p. 54), Consiliul a decis să nu adopte propunerea de ajustare a remunerațiilor din noiembrie 2011.

16      La 3 februarie 2012, Comisia a introdus o acțiune în anulare împotriva Deciziei 2011/866 (cauza C‑63/12). În plus, aceasta a notificat președinției Consiliului o scrisoare, datată 25 ianuarie 2012 și înregistrată la secretariatul Consiliului la 20 februarie 2012, prin care această instituție era invitată, potrivit articolului 265 TFUE, să adopte propunerea de ajustare a remunerațiilor din noiembrie 2011 în termen de două luni de la primirea acestei scrisori. Consiliul a „luat notă” de respectiva scrisoare.

17      La 26 aprilie 2012, Comisia a introdus o acțiune în temeiul articolului 265 TFUE, prin care solicita Curții să constate că, prin faptul că nu a adoptat propunerea de ajustare a remunerațiilor din noiembrie 2011, Consiliul nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în temeiul statutului (cauza C‑196/12).

18      La 9 februarie 2013, Consiliul a introdus la rândul său o acțiune având ca obiect, cu titlu principal, o cerere în anularea Comunicării Comisiei din 24 noiembrie 2011, în măsura în care Comisia a refuzat în mod definitiv în aceasta să prezinte propuneri adecvate Parlamentului European și Consiliului, în temeiul articolului 10 din anexa XI la statut, precum și a propunerii de ajustare a remunerațiilor din noiembrie 2011 și, în subsidiar, constatarea, în temeiul articolului 265 TFUE, a unei încălcări a tratatelor ca urmare a faptului că Comisia s‑a abținut să prezinte propuneri adecvate Parlamentului și Consiliului în temeiul articolului menționat (cauza C‑66/12).

19      La 23 octombrie 2013, Parlamentul și Consiliul au adoptat, în urma unei negocieri între cele trei instituții, propunerea de modificare a statutului din decembrie 2011, sub forma Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1023/2013 de modificare a Statutului funcționarilor Uniunii Europene și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (JO 2013, L 287, p. 15). Regulamentul menționat a introdus, printre altele, în anexa XI la statut o nouă metodă referitoare la ajustarea anuală a remunerațiilor prevăzută la articolul 65 alineatul (1) din statut.

20      Articolul 19 din anexa XIII la statut, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1023/2013, prevedea însă că articolele 63-65, 82 și 83a din statut, anexele XI și XII la acesta, precum și articolul 20 alineatul (1) și articolele 64, 92 și 132 din Regimul aplicabil celorlalți agenți în vigoare anterior datei de 1 noiembrie 2013, cu alte cuvinte, dispozițiile referitoare la ajustarea remunerațiilor și a pensiilor funcționarilor și ale celorlalți agenți ai Uniunii, rămâneau în vigoare exclusiv în scopul oricărei ajustări necesare pentru a respecta o hotărâre a Curții, în temeiul articolului 266 TFUE, privind aplicarea articolelor menționate.

21      La 19 noiembrie 2013, Curtea a respins acțiunile introduse de Comisie în cauzele C‑63/12 și C‑196/12 și, în consecință, nu s‑a pronunțat asupra fondului acțiunii introduse de Consiliu în cauza C‑66/12 (Hotărârile din 19 noiembrie 2013, Consiliul/Comisia, C‑66/12, EU:C:2013:751, Comisia/Consiliul, C‑63/12, EU:C:2013:752 și Comisia/Consiliul, C‑196/12, EU:C:2013:753).

22      La 29 noiembrie 2013, Comisia a informat organizațiile sindicale sau profesionale (denumite în continuare „OSP”) reprezentative că o reuniune de dialog social privind Hotărârile din 19 noiembrie 2013, Consiliul/Comisia (C‑66/12, EU:C:2013:751), Comisia/Consiliul (C‑63/12, EU:C:2013:752) și Comisia/Consiliul (C‑196/12, EU:C:2013:753), urma să aibă loc la 2 decembrie 2013.

23      La 9 decembrie 2013, vicepreședintele Comisiei, însărcinat cu administrația, i‑a informat pe reprezentanții personalului că urma, de comun acord cu președintele, să propună colegiului o ajustare salarială de 0,9 % pentru 2011, începând cu 1 iulie 2011, și de 0,9 % pentru 2012, începând cu 1 iulie 2012.

24      La 10 decembrie 2013, Comisia i‑a informat pe reprezentanții personalului că a comunicat, în aceeași zi, Parlamentului European și Consiliului, în temeiul articolului 10 din anexa XI la statut, propuneri de regulamente de ajustare a remunerațiilor și a pensiilor funcționarilor și ale celorlalți agenți ai Uniunii de 0,9 %, pentru 2011, începând cu 1 iulie 2011, și de 0,9 % pentru 2012, începând cu 1 iulie 2012.

25      La 17 decembrie 2013, în urma unei reuniuni de informare organizate de vicepreședintele Comisiei, comitetul central pentru personal a precizat, prin intermediul unei declarații adresate colegiului comisarilor, că nu era de acord cu propunerile de regulamente menționate la punctul 24 de mai sus, apreciind că cifrele preluate în acestea erau total arbitrare, nu se întemeiau pe nicio statistică precisă sau pe vreun element obiectiv anume și nu aveau nicio bază tehnică.

26      Prin scrisorile din 18 decembrie 2013 și din 26 februarie 2014, reclamantele, association des fonctionnaires indépendants pour la défense de la fonction publique européenne (TAO‑AFI) [Asociația funcționarilor independenți pentru protecția funcției publice europene (TAO‑AFI)] și Syndicat des fonctionnaires internationaux et européens – Section du Parlement européen (SFIE‑PE) [Sindicatul funcționarilor internaționali și europeni – Secțiunea Parlamentului European (SFIE‑PE)], l‑au informat pe președintele Parlamentului cu privire la dezacordul lor în ceea ce privește noua propunere a Comisiei, pentru motivul că aceasta nu se întemeia pe nicio metodă de calcul verificabilă și se baza pe considerații de oportunitate.

27      Printr‑un mesaj electronic intern din 19 decembrie 2013, directorul general pentru resurse umane al Comisiei, doamna Irene Souka, a informat personalul Comisiei, printre altele, că Comisia avea o obligație legală de a prezenta Parlamentului și Consiliului noi propuneri cu privire la ajustările remunerațiilor pentru anii 2011 și 2012 și că aceste propuneri prevedeau o ajustare de 0,9 % pentru 2011, începând cu 1 iulie 2011, și de 0,9 % pentru 2012, începând cu 1 iulie 2012. În acest mesaj electronic se preciza de asemenea că comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului și‑a exprimat sprijinul pentru aceste propuneri la 16 decembrie 2013 și că acestea trebuiau să fie transmise Consiliului la începutul anului 2014.

28      Printr‑o scrisoare din 22 ianuarie 2014, doamna Souka a răspuns la o scrisoare deschisă din 25 noiembrie 2013 și la un mesaj electronic din 13 ianuarie 2014, adresate domnului Šefčovič, vicepreședintele Comisiei, de către o OSP. În această scrisoare, ea reamintea printre altele că două reuniuni de dialog social au fost organizate înainte ca propunerea Comisiei cu privire la ajustarea remunerațiilor să fie înaintată Parlamentului și Consiliului, și anume un schimb de opinii cu toate OSP‑urile, la 2 decembrie 2013, referitor la diferite alternative aflate la dispoziția Comisiei în lumina Hotărârii din 19 noiembrie 2013, Comisia/Consiliul (C‑63/12, EU:C:2013:752), și o prezentare pentru toate OSP‑urile, efectuată de domnul Šefčovič la 9 decembrie 2013, a abordării pe care Comisia avea intenția să o adopte cu privire la acest subiect.

29      La 4 martie 2014, o negociere la nivelul celor trei instituții a avut loc între Parlament, Consiliu și Comisie cu privire la această propunere. Negocierea respectivă a condus la un acord privind ajustarea anuală a remunerațiilor și a pensiilor funcționarilor și ale celorlalți agenți ai UE pentru anii 2011 și 2012.

30      Prin mesajul electronic din 7 martie 2014, Comisia le‑a informat pe reclamante că, în conformitate cu acordul rezultat în urma negocierii dintre cele trei instituții din 4 martie 2014, ajustările anuale ar fi de 0 % pentru 2011, începând cu 1 iulie 2011, și de 0,8 % pentru 2012, începând cu 1 iulie 2012. Aceasta a precizat că acordul menționat era rezultatul unor negocieri interne cu Parlamentul și cu Consiliul ca urmare a Hotărârii din 19 noiembrie 2013, Comisia/Consiliul (C‑63/12, EU:C:2013:752), și corespundea, în plus, intenției sale de a ajunge la un acord rapid și rezonabil cu privire la toate problemele referitoare la ajustarea anuală a remunerațiilor. Comisia a mai precizat că, deși propunerea sa inițială era o ajustare de 0,9 % pentru 2011 și de 0,9 % pentru 2012, a trebuit să țină seama de mandatul Consiliului, care consta într‑o ajustare de 0 % pentru 2011 și de 0 % pentru 2012, precum și de marja de apreciere recunoscută Parlamentului și Consiliului prin hotărârea Curții.

31      La 11 martie 2014, Parlamentul a adoptat în ședință plenară poziția sa cu privire la un text de compromis rezultat în urma dialogului dintre cele trei instituții din 4 martie 2014, potrivit căruia s‑ar aplica o rată de ajustare a remunerațiilor și a pensiilor de 0 % pentru 2011 și de 0,8 % pentru 2012 și o înghețare a remunerațiilor și a pensiilor pentru anii 2013 și 2014. La 16 aprilie 2014, Consiliul a aprobat poziția Parlamentului și, conform articolului 294 alineatul (4) TFUE, au fost adoptate Regulamentele (UE) nr. 422/2014 și nr. 423/2014 ale Parlamentului European și ale Consiliului de ajustare, începând cu 1 iulie 2011 și, respectiv, cu 1 iulie 2012, a remunerațiilor și a pensiilor funcționarilor și ale celorlalți agenți ai Uniunii Europene, precum și a coeficienților corectori aferenți (JO 2014, L 129, p. 5 și, respectiv, p. 12, denumite în continuare „regulamentele atacate”).

32      Considerentele Regulamentului nr. 422/2014 au următorul cuprins:

„(1)      În hotărârea pronunțată în cauza C‑63/12, Comisia/Consiliul, [Curtea] a clarificat faptul că instituțiile sunt obligate să hotărască în fiecare an cu privire la ajustarea remunerațiilor fie efectuând ajustarea «matematică» potrivit metodei prevăzute la articolul 3 din anexa XI la Statutul funcționarilor, fie îndepărtându‑se de la acest calcul «matematic» în conformitate cu articolul 10 din anexa respectivă.

(2)      Scopul articolului 19 din anexa XIII la Statutul funcționarilor, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul [nr. 1023/2013], este de a permite instituțiilor să ia măsurile necesare pentru a‑și soluționa litigiile privind ajustarea remunerațiilor și a pensiilor pentru anii 2011 și 2012, în conformitate cu hotărârea [Curții], ținând seama în mod corespunzător de așteptarea legitimă a personalului conform căreia instituțiile urmează să decidă în fiecare an cu privire la ajustarea remunerațiilor și a pensiilor acestuia.

(3)      Pentru a respecta hotărârea [Curții] în cauza C‑63/12, în cazul în care Consiliul constată că există o deteriorare gravă și neașteptată a situației economice și sociale în Uniune, Comisia urmează să prezinte o propunere în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 336 [TFUE] pentru a implica Parlamentul […] în procesul legislativ. La 4 noiembrie 2011, Consiliul a declarat că criza financiară și economică cu care se confruntă Uniunea și care are ca rezultat ajustări fiscale substanțiale în majoritatea statelor membre reprezintă o deteriorare gravă și neașteptată a situației economice și sociale din Uniune. Prin urmare, Consiliul a solicitat Comisiei, în conformitate cu articolul 241 [TFUE], să pună în aplicare articolul 10 din anexa XI la Statutul funcționarilor și să prezinte o propunere adecvată de ajustare a remunerațiilor.

(4)      [Curtea] a confirmat faptul că, în temeiul clauzei de exceptare, [Parlamentul] și Consiliul dispun de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește ajustarea remunerațiilor și a pensiilor. Având în vedere datele economice și sociale pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2010 și 31 decembrie 2011, cum ar fi criza economică și financiară care a afectat un număr de state membre în toamna anului 2011, care a cauzat deteriorarea imediată a situației economice și sociale în Uniune și a condus la ajustări macroeconomice substanțiale, nivelul ridicat al șomajului și nivelul ridicat al deficitului și datoriei publice în Uniune, este oportun ca rata ajustării remunerațiilor și a pensiilor în Belgia și Luxemburg să fie stabilită la 0 % pentru anul 2011. Această ajustare face parte dintr‑o abordare globală vizând soluționarea litigiilor privind ajustarea remunerațiilor și a pensiilor pentru anii 2011 și 2012, care implică, de asemenea, o ajustare de 0,8 % pentru anul 2012.

(5)      În consecință, pe o perioadă de cinci ani (2010-2014), ajustarea remunerațiilor și a pensiilor funcționarilor și celorlalți agenți ai [Uniunii] este următoarea: în 2010, aplicarea metodei prevăzute la articolul 3 din anexa XI la Statutul funcționarilor a condus la o ajustare de 0,1 %. Pentru anii 2011 și 2012 rezultatul abordării globale vizând soluționarea litigiilor privind ajustarea remunerațiilor și a pensiilor pentru anii 2011 și 2012 duce la o ajustare de 0 % și, respectiv, 0,8 %. În plus, ca parte a compromisului politic asupra reformei Statutului funcționarilor și a Regimului aplicabil celorlalți agenți, s‑a decis înghețarea remunerațiilor și a pensiilor pentru anii 2013 și 2014.”

33      Considerentele Regulamentului nr. 423/2014 au următorul cuprins:

„(1)      În hotărârea pronunțată în cauza C‑63/12, Comisia/Consiliul, [Curtea] a clarificat faptul că instituțiile sunt obligate să hotărască în fiecare an cu privire la ajustarea remunerațiilor fie efectuând ajustarea «matematică» potrivit metodei prevăzute la articolul 3 din anexa XI la Statutul funcționarilor, fie îndepărtându‑se de la acest calcul «matematic» în conformitate cu articolul 10 din anexa respectivă.

(2)      Scopul articolului 19 din anexa XIII la Statutul funcționarilor, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul [nr. 1023/2013], este de a permite instituțiilor să ia măsurile necesare pentru a‑și soluționa litigiile privind ajustarea remunerațiilor și a pensiilor pentru anii 2011 și 2012, în conformitate cu hotărârea [Curții], ținând seama în mod corespunzător de așteptarea legitimă a personalului conform căreia instituțiile urmează să decidă în fiecare an cu privire la ajustarea remunerațiilor și a pensiilor acestuia.

(3)      Pentru a respecta hotărârea [Curții] în cauza C‑63/12, în cazul în care Consiliul constată că există o deteriorare gravă și neașteptată a situației economice și sociale în Uniune, Comisia urmează să prezinte o propunere în conformitate cu procedura prevăzută la [articolul 336 TFUE] pentru a implica Parlamentul European în procesul legislativ. La 25 octombrie 2012, Consiliul a declarat că evaluarea Comisiei, astfel cum este prezentată în raportul său privind clauza de exceptare, nu reflectă deteriorarea gravă și neașteptată a situației economice și sociale în Uniune în 2012, astfel cum o arată] datele economice obiective disponibile în mod public. Astfel, Consiliul a solicitat Comisiei să transmită, în conformitate cu articolul 10 din anexa XI la Statutul funcționarilor, o propunere adecvată de ajustare a salariilor pentru anul 2012.

(4)      [Curtea] a confirmat faptul că, în temeiul clauzei de exceptare, [Parlamentul] și Consiliul dispun de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește ajustarea remunerațiilor și a pensiilor. Având în vedere datele economice și sociale pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2011 și 31 decembrie 2012, precum consecințele încetinirii creșterii economice din toamna lui 2011 care a cauzat recesiunea economică în Uniune și deteriorarea situației sociale, precum și menținerea unui nivel ridicat al șomajului și al deficitului și datoriei publice în Uniune, este oportun ca rata ajustării remunerațiilor și a pensiilor în Belgia și Luxemburg să fie stabilită la 0,8 % pentru anul 2012. Această ajustare face parte dintr‑o abordare globală vizând soluționarea litigiilor privind ajustarea remunerațiilor și a pensiilor pentru anii 2011 și 2012, care implică, de asemenea, o ajustare de 0 % pentru anul 2011.

(5)      În consecință, pe o perioadă de cinci ani (2010-2014), ajustarea remunerațiilor și a pensiilor funcționarilor și celorlalți agenți ai [Uniunii] este următoarea: în 2010, aplicarea metodei prevăzute la articolul 3 din anexa XI la Statutul funcționarilor a condus la o ajustare de 0,1 %. Pentru anii 2011 și 2012, rezultatul abordării globale vizând soluționarea litigiilor privind ajustarea remunerațiilor și a pensiilor pentru anii 2011 și 2012 duce la o ajustare de 0 % și, respectiv, 0,8 %. În plus, ca parte a compromisului politic asupra reformei Statutului funcționarilor și a Regimului aplicabil celorlalți agenți, s‑a decis înghețarea remunerațiilor și pensiilor pentru anii 2013 și 2014.”

 Procedura și concluziile părților

34      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 16 iunie 2014, reclamantele au introdus prezenta acțiune.

35      Prin actul depus la grefa Tribunalului la 10 septembrie 2014, Comisia a formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor Parlamentului și ale Consiliului.

36      Prin actele depuse la grefa Tribunalului la 17 septembrie 2014, Parlamentul European și Consiliul au ridicat fiecare o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 114 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991.

37      La 31 octombrie 2014, reclamantele au depus observații cu privire la excepțiile de inadmisibilitate invocate de Parlament și de Consiliu.

38      Prin Ordonanța din 25 februarie 2015, Tribunalul a decis să unească excepțiile de inadmisibilitate cu fondul.

39      Parlamentul și Consiliul au depus memorii în apărare la 14 aprilie 2015.

40      Prin Ordonanța din 15 aprilie 2015, președintele Camerei a opta a Tribunalului a admis intervenția Comisiei.

41      Comisia a depus memoriul în intervenție la 29 mai 2015.

42      La 20 iulie 2015, reclamantele au depus observații cu privire la memoriul în intervenție formulat de Comisie.

43      La 22 ianuarie 2016, Tribunalul a adresat mai multe întrebări părților în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 alineatul (3) literele (a) și (b) din Regulamentul de procedură. Părțile au răspuns la această măsură de organizare a procedurii la 8 februarie 2016.

44      Reclamantele solicită Tribunalului:

–        anularea regulamentelor atacate;

–        obligarea Parlamentului și a Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

45      Parlamentul și Consiliul, susținute de Comisie, solicită Tribunalului:

–        declararea acțiunii ca inadmisibilă;

–        în subsidiar, respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

46      În susținerea acțiunii, reclamantele invocă un motiv unic, întemeiat pe o încălcare a normelor fundamentale de procedură ale regulamentelor atacate ca urmare a nerespectării de către Parlament și Consiliu a drepturilor lor procedurale prevăzute de dispozițiile Directivei 2002/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2002 de stabilire a unui cadru general de informare și consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană (JO 2002, L 80, p. 29, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 120), de articolul 9 alineatul (3), articolele 10, 10a, 10b, 10c, 24b și 55 și de articolul 1 din anexa II la statut, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1023/2013, precum și de Acordul‑cadru din 12 iulie 1990 și de Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008 încheiate de Parlament și, respectiv, de Comisie cu mai multe OSP‑uri, care garantau exercitarea drepturilor la informare și la consultarea acestora din urmă, consacrate de articolele 27 și 28 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și de articolul 154 TFUE.

 Cu privire la admisibilitate

47      Parlamentul și Consiliul invocă fiecare inadmisibilitatea cererii de anulare pentru motivul că, pe de o parte, întrucât regulamentele atacate au fost adoptate conform procedurii legislative ordinare, acestea fac parte din categoria actelor de natură legislativă cu aplicabilitate generală, cu privire la care articolul 263 al patrulea paragraf TFUE condiționează admisibilitatea acțiunilor în anulare introduse de persoane fizice sau juridice de respectarea cerințelor afectării directe și individuale, care nu sunt îndeplinite în speță, și că, pe de altă parte, reclamantele nu îndeplinesc nici condițiile prevăzute de jurisprudență în ceea ce privește admisibilitatea unei acțiuni în anulare introduse de o asociație.

48      Comisia își însușește argumentele Parlamentului și ale Consiliului.

49      Reclamantele susțin că îndeplinesc condițiile privind afectarea directă și individuală prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE. Astfel, ele ar fi direct afectate de regulamentele atacate în măsura în care acestea ar avea ca efect imediat privarea lor de dreptul la consultare și de dreptul de negociere, consacrate prin articolele 27 și 28 din Carta drepturilor fundamentale, de care se pot prevala ca OSP‑uri recunoscute, în temeiul dispozițiilor Directivei 2002/14, ale articolului 9 alineatul (3), ale articolelor 10, 10a, 10b, 10c, 24b și 55 și ale articolului 1 din anexa II la statut, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1023/2013, și în temeiul dispozițiilor Acordului‑cadru din 12 iulie 1990, încheiat între OSP‑uri și Parlament, precum și ale Acordului‑cadru din 18 decembrie 2008, încheiat între OSP‑uri și Comisie. În plus, acestea ar fi afectate individual de regulamentele atacate ca urmare a calității lor de reprezentanți ai personalului Uniunii, care le‑ar caracteriza în raport cu orice altă persoană. Reclamantele ar fi de asemenea individualizate ca urmare a recunoașterii calității lor de interlocutori oficiali în Acordul‑cadru din 12 iulie 1990 și în Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008.

50      Reclamantele susțin că, în plus, au capacitate procesuală activă în temeiul jurisprudenței referitoare la admisibilitatea acțiunilor în anulare introduse de asociații. Ele precizează astfel că, în conformitate cu această jurisprudență, calitatea lor de negociatori recunoscuți este afectată în mod direct și individual de regulamentele atacate în măsura în care acestea produc efecte juridice de natură să modifice în mod semnificativ poziția lor juridică de partener social.

51      Pe de altă parte, reclamantele contestă argumentele Comisiei potrivit cărora Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008 nu le poate conferi drepturi întrucât ele nu respectă criteriile de reprezentativitate prevăzute de acordul menționat. În primul rând, reclamantele subliniază că, spre deosebire de SFIE‑PE, SFIE‑Secțiunea Comisie nu este parte la prezenta acțiune, astfel încât argumentele Comisiei referitoare la lipsa de reprezentativitate a acesteia din urmă sunt irelevante. În al doilea rând, ele arată că TAO‑AFI nu a primit nicio notificare din partea Comisiei cu privire la o eventuală suspendare a drepturilor conferite acesteia prin acordul‑cadru amintit, astfel cum prevede articolul 11 din acest acord‑cadru, și că, în orice caz, este membru al Confederației PLUS, care este la rândul său o grupare sindicală reprezentativă.

52      În această privință trebuie amintit că, astfel cum arată Parlamentul și Consiliul în mod întemeiat, regulamentele atacate au fost adoptate în temeiul articolului 336 TFUE, în conformitate cu procedura legislativă ordinară.

53      În consecință, regulamentele atacate fac parte din categoria actelor de natură legislativă cu aplicabilitate generală, cu privire la care articolul 263 al patrulea paragraf TFUE condiționează admisibilitatea acțiunilor în anulare introduse de persoane fizice sau juridice de respectarea cerinței afectării directe și individuale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 octombrie 2013, Inuit Tapiriit Kanatami și alții/Parlamentul și Consiliul, C‑583/11 P, EU:C:2013:625, punctele 56-60).

54      Or, contrar susținerilor reclamantelor de la punctul 10 din cererea introductivă, împrejurarea, presupunând că ar fi dovedită, că ar fi beneficiat de un drept la informare și la consultare cu privire la propunerea de ajustare a remunerațiilor și a pensiilor prezentată de Comisie Parlamentului și Consiliului care a condus la adoptarea regulamentelor atacate nu este de natură să demonstreze că ele sunt afectate în mod direct de regulamentele menționate.

55      Cu toate acestea, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, admisibilitatea acțiunilor în anulare formulate de asociații, indiferent dacă sunt OSP‑uri sau grupuri de OSP‑uri, poate fi acceptată în trei tipuri de situații. În primul rând, atunci când o dispoziție legală recunoaște în mod expres asociațiilor profesionale o serie de posibilități cu caracter procedural, în al doilea rând, atunci când asociația reprezintă interesele membrilor săi care ar avea ei înșiși calitate procesuală activă și, în al treilea rând, atunci când asociația este individualizată ca urmare a afectării propriilor interese în calitate de asociație, în special întrucât poziția sa de negociator a fost afectată de actul a cărui anulare se solicită (a se vedea în acest sens Ordonanța din 8 septembrie 2005, Lorte și alții/Consiliul, T‑287/04, EU:T:2005:304, punctul 64 și jurisprudența citată, și Ordonanța din 3 aprilie 2014, CFE‑CGC France Télécom‑Orange/Comisia, T‑2/13, nepublicată, EU:T:2014:226, punctele 27-31).

56      În speță, reclamantele nu susțin că reprezintă interesele membrilor lor, funcționari și agenți ai Uniunii, care ar avea ei înșiși calitate procesuală activă, ci susțin că au o astfel de calitate în măsura în care, pe de o parte, regulamentele atacate le‑au afectat propriile interese și, pe de altă parte, contestă încălcarea drepturilor lor procedurale de către Consiliu și de către Parlament.

 Cu privire la afectarea intereselor proprii ale reclamantelor

57      Trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, o organizație constituită pentru apărarea intereselor colective ale unei categorii de justițiabili nu poate fi considerată ca fiind vizată în mod direct și individual de un act care afectează interesele generale ale acestei categorii (Hotărârea din 18 martie 1975, Union syndicale‑Service public européen și alții/Consiliul, 72/74, EU:C:1975:43, punctul 17).

58      Trebuie amintit de asemenea că simpla împrejurare că organizații reprezentative ale personalului ar fi participat la negocierile care au condus la adoptarea regulamentelor atacate nu ar fi suficientă pentru a modifica natura dreptului la acțiune pe care, în cadrul articolului 263 TFUE, acestea îl pot avea în raport cu dispozițiile menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 martie 1975, Union syndicale‑Service public européen și alții/Consiliul, 72/74, EU:C:1975:43, punctul 19).

59      În consecință, revine reclamantelor sarcina de a demonstra că sunt individualizate în raport cu regulamentele atacate ca urmare a unei afectări a propriilor interese în calitate de OSP.

60      În speță, reclamantele se limitează să afirme că regulamentele atacate au afectat poziția de negociator pe care le‑ar recunoaște‑o, în calitate de reprezentant al personalului, Acordul‑cadru din 12 iulie 1990 și Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008, în măsura în care acestea produc efecte juridice obligatorii.

61      În consecință, se impune constatarea că reclamantele nu reușesc să demonstreze că regulamentele atacate le afectează propriile interese, în sensul jurisprudenței citate la punctul 55 de mai sus.

 Cu privire la existența unei dispoziții legale prin care li se recunosc în mod expres asociațiilor profesionale o serie de posibilități cu caracter procedural

62      Reclamantele arată în motivul lor unic în esență că garanțiile procedurale prevăzute în dispozițiile Directivei 2002/14, la articolul 9 alineatul (3), la articolele 10, 10a, 10b, 10c, 24b și 55 și la articolul 1 din anexa II la statut, în dispozițiile Acordului‑cadru din 18 decembrie 2008 și ale Acordului‑cadru din 12 iulie 1990, care urmăresc să permită exercitarea drepturilor la informare și la consultare ale OSP‑urilor, consacrate prin articolele 27 și 28 din Carta drepturilor fundamentale și prin articolul 154 TFUE, nu au fost respectate în cadrul adoptării regulamentelor atacate, ceea ce ar constitui o încălcare a unor norme fundamentale de procedură ale acestora din urmă.

63      Parlamentul și Consiliul susțin că reclamantele nu beneficiază de nicio garanție procedurală în cadrul ajustării remunerațiilor care a condus la adoptarea regulamentelor atacate. Astfel, potrivit Parlamentului, reclamantele nu pot obține drepturi procedurale în mod direct din articolul 336 TFUE și nici din articolele 27 și 28 din Carta drepturilor fundamentale. Reclamantele nu ar putea obține drepturi procedurale nici din dispozițiile statutului pe care le invocă. Astfel, articolul 9 alineatul (3) din statut nu ar conține nicio trimitere la OSP‑uri, ci ar privi numai atribuțiile comitetului pentru personal.

64      Pe de altă parte, în ceea ce privește articolul 10 din statut, care prevede consultarea Comitetului pentru statutul funcționarilor cu privire la orice propunere de revizuire a statutului, acesta nu ar fi aplicabil în speță, în măsura în care regulamentele atacate constituie, potrivit Parlamentului și Consiliului, o simplă modificare a statutului, iar nu o „revizuire” a acestuia. Aceasta ar reieși în special din utilizarea expresiei „revizuirea anuală a nivelului remunerațiilor” la articolele 64 și 65 din statut, precum și în anexa XI la statut, care reglementează normele de aplicare a acestor dispoziții. Astfel, potrivit Parlamentului și Consiliului, în cazul în care intenția legiuitorului ar fi fost de a supune procedurii prevăzute la articolul 10 din statut propunerile de modificare a normelor de bază ale statutului menționat, nu aceasta ar fi situația în ceea ce privește modificările statutului legate de ajustarea remunerațiilor. Acest aspect ar fi valabil și pentru articolele 10a și 10b din statut, care privesc de asemenea propunerile de revizuire a statutului prevăzute la articolul 10 din statutul menționat.

65      În plus, chiar și în ipoteza în care articolul 10 din statut ar fi aplicabil, acesta nu ar prevedea niciun drept procedural în favoarea OSP‑urilor, drepturile în discuție fiind rezervate Comitetului pentru statutul funcționarilor. Nici articolele 10b și 10c din statut nu ar conține asemenea drepturi. Astfel, Parlamentul și Consiliul subliniază că, în cadrul consultărilor la care pot fi supuse propunerile de revizuire a statutului în temeiul articolului 10b, OSP‑urile acționează fără a aduce atingere competențelor statutare ale comitetelor pentru personal. De asemenea, acestea arată că acordurile care pot fi încheiate de o instituție cu OSP‑uri, prevăzute la articolul 10c, „nu pot avea drept consecință o modificare a statutului sau un angajament bugetar și nici nu pot privi funcționarea instituției”. În opinia instituțiilor citate, dacă situația ar fi diferită, doar funcționarii angajați de instituții care au încheiat astfel de acorduri și care au un rol în adoptarea regulamentelor atacate s‑ar putea prevala de asemenea drepturi procedurale, ceea ce ar crea o discriminare în privința funcționarilor Uniunii utilizați de alte instituții.

66      Conform Parlamentului și Consiliului, domeniul de aplicare al Directivei 2002/14, de asemenea invocată de reclamante, nu are nicio legătură cu procedura de ajustare a remunerațiilor funcționarilor Uniunii.

67      Pe de altă parte, Comisia susține că reclamantele nu pot obține nicio garanție procedurală din Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008, din moment ce acestea nu sunt OSP‑uri reprezentative în sensul acestuia.

68      În această privință, trebuie arătat de la bun început că alineatele (2)-(4) ale articolului 154 TFUE, invocate de reclamante, se limitează să prevadă condițiile în care Comisia își exercită puterea de inițiativă în cadrul punerii în aplicare de către Uniune a competenței sale în domeniul politicii sociale, astfel cum este definită de articolul 153 TFUE. Articolul 154 TFUE prevede, așadar, că Comisia este obligată, înainte de a prezenta propuneri în domeniul politicii sociale, să se consulte cu partenerii sociali privind posibila orientare a unei acțiuni a Uniunii, apoi, în cazul în care apreciază că o acțiune a Uniunii este de dorit, să se consulte cu partenerii sociali privind conținutul propunerii preconizate, această consultare putând fi, după caz, ocazia pentru partenerii respectivi de a semnala Comisiei intenția lor de a încheia între ei un acord la nivelul Uniunii, conform procesului prevăzut la articolul 155 TFUE. Prin urmare, se impune constatarea că articolul 154 TFUE nu consacră un drept general la informare și la consultare în favoarea OSP‑urilor.

69      În plus, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, faptul că o persoană intervine într‑un mod sau altul în procesul decizional finalizat cu adoptarea unui act al Uniunii este de natură să o individualizeze cât privește actul în cauză numai în cazul în care reglementarea Uniunii aplicabilă îi acordă o serie de garanții de procedură. Or, în lipsa unei dispoziții exprese în sens contrar, nici procesul de elaborare a actelor cu aplicabilitate generală și nici actele înseși nu impun, în temeiul principiilor generale ale dreptului Uniunii, cum ar fi dreptul de a fi consultat și informat, participarea persoanelor afectate, interesele acestora considerându‑se a fi reprezentate de organismele politice în sarcina cărora intră adoptarea actelor respective (Hotărârea din 2 martie 2010, Arcelor/Parlamentul și Consiliul, T‑16/04, EU:T:2010:54, punctul 119).

70      Or, articolele 27 și 28 din Carta drepturilor fundamentale, invocate de asemenea de reclamante, consacră dreptul lucrătorilor la consultare și la informare în cadrul întreprinderii și, respectiv, dreptul de negociere și de acțiune colectivă. Trebuie să se arate astfel că, potrivit jurisprudenței, aceste dispoziții se pot aplica în raporturile dintre instituțiile Uniunii și personalul acestora, astfel cum decurge din Hotărârea din 19 septembrie 2013, Reexaminare Comisia/Strack (C‑579/12 RX‑II, EU:C:2013:570). Cu toate acestea, potrivit formulării înseși a acestor dispoziții, exercitarea drepturilor pe care le consacră se limitează la cazurile și la condițiile prevăzute de dreptul Uniunii.

71      Prin urmare, este necesar să se verifice dacă celelalte dispoziții de drept al Uniunii invocate de reclamante, în afara articolelor 27 și 28 din Carta drepturilor fundamentale, prevăd drepturi procedurale de care acestea se puteau prevala la data adoptării regulamentelor atacate.

72      Mai întâi, reclamantele invocă în susținerea argumentelor lor Directiva 2002/14. Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, întrucât directivele se adresează statelor membre, iar nu instituțiilor sau organelor Uniunii, dispozițiile directivei menționate nu pot fi considerate, în consecință, că impun ca atare obligații instituțiilor în raporturile lor cu personalul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 septembrie 2003, Rinke, C‑25/02, EU:C:2003:435, punctul 24, și Hotărârea din 21 mai 2008, Belfass/Consiliul, T‑495/04, EU:T:2008:160, punctul 43).

73      Cu toate acestea, astfel cum s‑a statuat deja, împrejurarea că o directivă nu este obligatorie ca atare pentru instituții nu poate exclude ca normele sau principiile formulate în această directivă să poată fi invocate împotriva instituțiilor atunci când apar ele însele numai ca expresie specifică a normelor fundamentale ale tratatului și a principiilor generale care se impun direct instituțiilor respective (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 septembrie 2003, Rinke, C‑25/02, EU:C:2003:435, punctele 25-28, Hotărârea din 21 septembrie 2011, Adjemian și alții/Comisia, T‑325/09 P, EU:T:2011:506, punctul 56, și Hotărârea din 30 aprilie 2009, Aayhan și alții/Parlamentul, F‑65/07, EU:F:2009:43, punctul 113).

74      De asemenea, o directivă ar putea să dea naștere unor obligații în sarcina unei instituții atunci când aceasta, în cadrul autonomiei sale organizatorice și în limitele statutului, a intenționat să execute o anumită obligație prevăzută de o directivă sau în cazul în care un act de aplicabilitate generală internă face trimitere el însuși în mod expres la măsurile adoptate de legiuitorul Uniunii în aplicarea tratatelor. În sfârșit, instituțiile trebuie, în conformitate cu obligația de loialitate care incumbă acestora, să țină seama, în conduita lor în calitate de angajator, de prevederile legislative adoptate la nivelul Uniunii (Hotărârea din 30 aprilie 2009, Aayhan și alții/Parlamentul, F‑65/07, EU:F:2009:43, punctele 116-119).

75      În speță, niciun element nu arată că Parlamentul și Consiliul au intenționat prin adoptarea regulamentelor atacate să execute o obligație specifică prevăzută de Directiva 2002/14 sau că un act cu aplicabilitate generală internă pentru aceste instituții face trimitere în mod expres la dispozițiile directivei menționate.

76      Este necesar ca instituirea prin Directiva 2002/14 a unui cadru general referitor la informarea și la consultarea lucrătorilor să constituie expresia principiilor generale ale dreptului Uniunii prevăzute de articolul 27 din Carta drepturilor fundamentale care se impun Parlamentului și Consiliului.

77      Potrivit articolului 1 alineatul (1) din Directiva 2002/14, aceasta „are ca obiectiv instituirea unui cadru general de stabilire a cerințelor minime ale dreptului la informare și consultare a lucrătorilor în întreprinderile și unitățile din Comunitate”.

78      Potrivit articolului 2 literele (f) și (g) din Directiva 2002/14, prin termenul „informare” trebuie să se înțeleagă, „transmiterea de date de către angajator reprezentanților lucrătorilor pentru a le permite să se familiarizeze cu subiectul și să‑l examineze”, iar prin termenul „consultare”, „schimbul de păreri și stabilirea unui dialog între reprezentanții lucrătorilor și angajator”. Expresia „reprezentanți ai lucrătorilor” face trimitere, conform articolului 2 litera (e) din aceeași directivă, la „reprezentanții lucrătorilor prevăzuți de legislațiile și practicile naționale”.

79      Articolul 4 din Directiva 2002/14 prevede modalitățile de informare și de consultare după cum urmează:

„[…]

(2)      Informarea și consultarea acoperă:

(a)      informarea privind evoluția recentă și evoluția probabilă a activităților și situației economice a întreprinderii sau unității;

(b)      informarea și consultarea cu privire la situația, structura și evoluția probabilă a ocupării forței de muncă în cadrul întreprinderii sau unității, precum și cu privire la eventualele măsuri de anticipare avute în vedere, în special atunci când există o amenințare la adresa locurilor de muncă;

(c)      informarea și consultarea cu privire la deciziile care pot să ducă la modificări importante în organizarea muncii sau în relațiile contractuale, inclusiv cele vizate de dispozițiile comunitare prevăzute la articolul 9 alineatul (1).

(3)      Informarea se face într‑un moment, într‑un mod și cu un conținut corespunzător pentru a permite, în special, reprezentanților lucrătorilor să examineze în mod adecvat și să pregătească, dacă este cazul, consultarea.

(4)      Consultarea are loc:

(a)      într‑un moment, într‑un mod și cu un conținut corespunzător;

(b)      la un nivel relevant al conducerii și de reprezentare, în funcție de subiectul discutat;

(c)      pe baza informațiilor furnizate de angajator în conformitate cu articolul 2 litera (f) și a avizului pe care reprezentanții lucrătorilor au dreptul să îl formuleze;

(d)      astfel încât să permită reprezentanților lucrătorilor să se întâlnească cu angajatorul și să obțină un răspuns motivat la orice aviz pe care îl pot formula;

(e)      în vederea obținerii unui acord asupra deciziilor care se încadrează în competențele angajatorului prevăzute la alineatul (2) litera (c).”

80      Reiese din articolul 1 alineatul (1), din articolul 2 literele (f) și (g) și din articolul 4 din Directiva 2002/14 că, pe de o parte, aceste dispoziții stabilesc cerințe minime în ceea ce privește informarea și consultarea lucrătorilor, fără a aduce atingere unor dispoziții mai favorabile lucrătorilor, și că, pe de altă parte, informarea și consultarea lucrătorilor se organizează prin intermediul reprezentanților personalului prevăzuți de legislația sau de practicile naționale.

81      Or, potrivit articolului 9 alineatul (3) din statut, comitetul pentru personal „reprezintă interesele personalului în raporturile cu instituția și asigură o legătură permanentă între instituție și personal”. Acesta „contribuie la buna funcționare a serviciilor prin faptul că le oferă angajaților posibilitatea de a‑și exprima punctul de vedere”.

82      Se precizează de altfel la articolul 10b din statut că, în cazul în care „[OSP‑urile] acționează în interesul general al personalului”, acțiunea lor „nu aduce atingere competențelor statutare ale comitetelor pentru personal”.

83      În consecință, obligația Parlamentului și a Consiliului de a respecta cerințele minime referitoare la informarea și consultarea lucrătorilor prevăzute de Directiva 2002/14 privește comitetele pentru personal, iar nu OSP‑urile.

84      Prin urmare, chiar și ținând seama de obligația de loialitate care revine Consiliului și Parlamentului în ceea ce privește comportamentul lor de angajator, reclamantele nu pot invoca în favoarea lor respectarea garanțiilor procedurale conferite de Directiva 2002/14.

85      În continuare, reclamantele invocă mai multe dispoziții ale statutului din care susțin că dobândesc garanții procedurale.

86      În ceea ce privește articolul 10 din statut, trebuie amintit că, la data adoptării regulamentelor atacate, această dispoziție prevedea consultarea funcționarilor prin intermediul unui organ paritar, Comitetul pentru statutul funcționarilor, compus dintr‑un număr egal de reprezentanți ai instituțiilor Uniunii și de reprezentanți ai comitetelor pentru personal ale acestora, cu privire la orice propunere a Comisiei legată de revizuirea statutului.

87      Or, este necesar să se arate că, în speță, figurează în considerentele regulamentelor atacate, pe lângă Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și statutul și în special articolul 10 din anexa XI la statut.

88      Trebuie amintit că, potrivit articolului 65a din statut, anexa XI la acesta are ca obiect reglementarea normelor de punere în aplicare a articolelor 64 și 65 din statut. Aceste norme se aplică de asemenea, în temeiul articolului 82 alineatul (2) din statut, pensiilor dobândite.

89      Articolul 10 din anexa XI la statut, care este unicul articol din secțiunea 5, intitulată „Clauza de exceptare”, permite derogarea, în anumite condiții precizate la punctul 9 de mai sus, de la metoda normală de ajustare anuală a remunerațiilor și a pensiilor prevăzută la articolul 3 din anexa XI la statut, al cărui conținut a fost prezentat la punctul 7 de mai sus.

90      Deși aplicarea articolului 10 din anexa XI la statut necesită recurgerea la procedura prevăzută la articolul 336 TFUE, la fel ca o revizuire a statutului, nu este mai puțin adevărat că, spre deosebire de aceasta din urmă, ea constituie, în temeiul articolului 65a din statut, doar o normă de punere în aplicare a articolelor 64 și 65 din statut.

91      Acest aspect este de altfel confirmat de capitolul 7 din anexa XI la statut, intitulat „Dispoziție finală și clauza de revizuire”, care prevede la rândul său o adevărată revizuire a normelor de punere în aplicare a articolelor 64 și 65 din statut (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 noiembrie 2010, Comisia/Consiliul, C‑40/10, EU:C:2010:713, punctul 74).

92      În acest sens, potrivit articolului 15 din anexa XI la statut, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul nr. 1080/2010, „[d]ispozițiile prevăzute în [anexa menționată] se aplică pentru perioada 1 iulie 2004-31 decembrie 2012”.

93      Potrivit articolului 15 din anexa XI la statut, „[l]a sfârșitul celui de‑al patrulea an are loc o evaluare, care ia în considerare în special implicațiile bugetare ale [acestor] dispoziții[…]”, și, „[î]n acest scop, Comisia înaintează Parlamentului European și Consiliului un raport însoțit, după caz, de o propunere de modificare a [anexei XI la statut] în conformitate cu procedura menționată la [articolul 336 TFUE]”.

94      Acest aspect este confirmat și de împrejurarea că regulamentele atacate aveau ca obiect numai ajustarea remunerațiilor și a pensiilor funcționarilor și ale celorlalți agenți ai Uniunii, precum și a coeficienților corectori aferenți, pentru anul 2011, în ceea ce privește Regulamentul nr. 422/2014, și pentru anul 2012, în ceea ce privește Regulamentul nr. 423/2014, ceea ce reiese de altfel foarte clar din titlurile și din considerentele lor respective, al căror conținut a fost amintit la punctele 32 și 33 de mai sus.

95      În consecință, articolul 10 din statut nu se putea aplica în cadrul procedurii care a condus la adoptarea regulamentelor atacate. Prin urmare, reclamantele nu pot invoca drepturi procedurale conferite de această dispoziție pentru a‑și demonstra calitatea procesuală activă în speță.

96      Pe de altă parte, trebuie arătat că celelalte dispoziții ale statutului invocate de reclamante nu conțin nicio trimitere la garanții procedurale de care acestea s‑ar fi putut prevala în cadrul adoptării regulamentelor atacate.

97      Aceasta este situația în ceea ce privește articolul 10a din statut, referitor la termenele în care comitetul pentru personal, comisia paritară sau Comitetul pentru statutul funcționarilor trebuie să emită avizele care le sunt solicitate, articolul 9 alineatul (3) din statut, referitor la competențele comitetului pentru personal, și articolul 1 din anexa II la statut, care prevede condițiile de alegere în comitetul pentru personal. Această constatare se extinde la articolul 24b din statut, referitor la dreptul funcționarilor de a putea fi membri ai unui sindicat, precum și la articolul 55 din statut, referitor la programul de lucru al funcționarilor, ambele invocate de asemenea de reclamante.

98      Cu toate acestea, trebuie să se sublinieze că împrejurarea că OSP‑urile nu pot obține drepturi procedurale din articolul 9 alineatul (3), din articolele 10, 10a, 10b, 10c, 24b și 55 și din articolul 1 din anexa II la statut nu exclude ca acestea să poată beneficia de asemenea drepturi în temeiul altor dispoziții ale dreptului Uniunii, inclusiv ale statutului.

99      Astfel, trebuie arătat că articolele 10b și 10c din statut oferă Comisiei posibilitatea de a consulta OSP‑urile reprezentative cu privire la propunerile de revizuire a statutului și, respectiv, fiecărei instituții posibilitatea de a încheia cu OSP‑urile reprezentative în cadrul său acorduri cu privire la personal.

100    Or, în special în temeiul articolelor 10b și 10c din statut, precum și în temeiul articolelor 27 și 28 din Carta drepturilor fundamentale, Acordul‑cadru din 12 iulie 1990 și Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008 au fost încheiate cu mai multe OSP‑uri de către Parlament și, respectiv, de către Consiliu.

101    În această privință, trebuie să se sublinieze că, contrar susținerilor Parlamentului și ale Consiliului, împrejurarea că asemenea acorduri „nu pot avea drept consecință o modificare a statutului sau un angajament bugetar și nici nu pot privi funcționarea instituției” și că OSP‑urile semnatare trebuie să acționeze „în fiecare instituție fără a aduce atingere competențelor statutare ale comitetelor pentru personal” nu se opune în sine ca aceste acorduri să aibă drept obiect conferirea de garanții procedurale OSP‑urilor respective.

–       Cu privire la Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008

102    În ceea ce privește Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008, încheiat între Comisie și mai multe OSP‑uri, printre care TAO‑AFI (Alliance) și SFIE Bruxelles (Alliance), trebuie arătat că, în temeiul articolului 1 din acordul‑cadru menționat, acesta „are ca obiect reglementarea relațiilor dintre [Comisie] și [OSP]”. Se precizează la articolul 3 din acest acord‑cadru că „[Comisia] dorește să sublinieze atașamentul său pentru importanța rolului și responsabilitatea OSP‑urilor, asociindu‑le, în cel mai transparent și eficient mod, cu existența instituțiilor și a organismelor Uniunii”. În conformitate cu această din urmă dispoziție, OSP‑urile acționează în interesul general al personalului fără a aduce atingere competențelor statutare ale comitetelor pentru personal.

103    Titlul 3 din Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008 instituie o procedură de concertare. Conform articolului 14 alineatul (2) din acordul‑cadru menționat, concertarea poate privi „modificările Statutului funcționarilor, ale anexelor la acesta, ale Regimului aplicabil celorlalți agenți”, precum și „noile norme și decizii sau modificările normelor și deciziilor existente referitoare la aplicarea statutului sau a RAA”.

104    Conform articolului 16 din Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008, concertarea se poate desfășura la nivel administrativ, tehnic sau politic și, „la fiecare nivel de concertare, părțile semnatare cooperează pentru a ajunge la un acord”.

105    Articolele 17 și 18 din Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008 prevăd modalitățile de concertare la diferite niveluri.

106    Articolul 17 din Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008 prevede:

„O concertare administrativă sau tehnică se organizează fie la cererea administrației, fie la cererea unei organizații reprezentative semnatare.

În ceea ce privește o concertare tehnică, aceasta poate fi organizată fie în mod direct, fie în cazul unui dezacord în urma unei concertări la nivel administrativ.

Cererile introduse de organizațiile reprezentative semnatare trebuie să fie formulate și justificate într‑un mod cât mai precis posibil prin intermediul unui document scris.

Administrația dispune de un termen de 10 zile lucrătoare pentru a da un răspuns favorabil.

Orice refuz cu privire la concertare trebuie să fie motivat în scris.

Calendarul pregătirii și al reuniunilor cu privire la concertare trebuie comunicat în termen de 10 zile lucrătoare de la acceptarea cererii și după consultarea prealabilă a organizațiilor reprezentative semnatare.

Concertarea se inițiază după transmiterea documentelor pertinente în termen de 6 săptămâni de la răspunsul administrației la cererea la concertare.

În cazul unui refuz cu privire la concertare, o reuniune de dialog social la nivel administrativ va avea loc la cererea unei organizații reprezentative semnatare.”

107    Articolul 18 din Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008 prevede:

„Concertarea la nivel politic are loc împreună cu comisarul pentru personal și administrație.

În urma unei concertări tehnice, o concertare politică poate fi inițiată după exprimarea unui dezacord între membrii organismului de concertare care reprezintă majoritatea organizațiilor reprezentative semnatare.

În cazul unui acord cu majoritate la nivel tehnic, una sau mai multe organizații reprezentative semnatare care reprezintă cel puțin 20 % din reprezentativitatea la nivel central pot solicita o concertare politică.

Pe de altă parte, în cazul unui acord unanim în urma unei concertări tehnice a membrilor organismului de concertare a organizațiilor reprezentative semnatare, procesul de concertare se încheie.”

108    Conform articolului 19 din Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008, „[c]oncertarea la orice nivel conduce la un acord sau la un dezacord al cărui conținut se consemnează”.

109    Potrivit articolului 20 din Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008, „[î]n cazul unui dezacord care se menține la nivel politic, la inițiativa comisarului sau a organizațiilor reprezentative semnatare se inițiază o procedură de conciliere”.

110    Procedura de conciliere prevăzută la articolul 20 din Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008 implică, în primul rând, transmiterea către comisar a unei cereri de inițiere a unei proceduri de conciliere care preia lista cu subiectele supuse concertării pentru concilierile la inițiativa OSP‑urilor, în al doilea rând, deschiderea unei perioade de reflecție în care comisarul va întocmi un raport către colegiu care preia pozițiile tuturor părților, fiind necesar ca termenul să nu depășească în general 10 zile lucrătoare, și, în al treilea rând, convocarea unei reuniuni de conciliere sub forma unui organism de concertare cu componență restrânsă.

111    În plus, conform articolului 21 din Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008, OSP‑urile semnatare participă la concertări interinstituționale la care Comisia ia parte, pe baza normelor în vigoare în cadrul acesteia din urmă. Astfel, o reuniune pregătitoare între administrație și OSP‑urile reprezentative semnatare poate fi organizată înaintea fiecărei participări a Comisiei la o concertare interinstituțională. Pe de altă parte, rezultatele negocierii obținute cu ocazia concertărilor interinstituționale pot fi prezentate spre validare în cadrul Comisiei în organismele de concertare prevăzute de acordul‑cadru respectiv, cu excepția situației în care Comisia și majoritatea organizațiilor reprezentative semnatare consideră că această validare nu este necesară.

112    Din dispozițiile Acordului‑cadru din 18 decembrie 2008 prezentate la punctele 102-111 de mai sus rezultă că nu este contestabil faptul că domeniul de aplicare al procedurii de concertare prevăzută de acesta se extindea la adoptarea regulamentelor atacate, indiferent că aceasta este calificată drept „modificare a statutului” sau drept „norme și decizii noi sau […] modificări ale normelor și deciziilor existente referitoare la aplicarea statutului sau a RAA”.

113    Comisia susține însă că reclamantele nu se pot prevala de garanțiile procedurale prevăzute de Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008, întrucât acestea nu au fost OSP‑uri semnatare reprezentative în sensul acordului‑cadru menționat atunci când Comisia a transmis Parlamentului și Comisiei propunerea de regulamente prevăzută la punctul 24 de mai sus.

114    Reclamantele observă, pe de o parte, că prezenta acțiune nu a fost formulată de OSP SFIE‑Secțiunea Comisie, ci de OSP SFIE‑PE, astfel încât argumentele Comisiei referitoare la lipsa de reprezentativitate a acesteia din urmă sunt lipsite de pertinență în speță. Pe de altă parte, acestea arată că TAO‑AFI a fost cosemnatară a Acordului‑cadru din 18 decembrie 2008 și nu a primit din partea administrației o notificare prin care să i se comunice suspendarea drepturilor care decurg din acordul‑cadru menționat, astfel cum prevede articolul 11 din acesta. În plus, TAO‑AFI ar continua să fie destinatară a notelor adresate organizațiilor reprezentative în calitate de copreședinte al Confederației PLUS, ea însăși recunoscută ca reprezentativă. Reclamantele adaugă că, întrucât PLUS este o confederație, niciun demers al acesteia nu ar putea avea loc fără acordul TAO‑AFI și invers. TAO‑AFI ar participa pe poziții de egalitate cu Confederația PLUS de fiecare dată când s‑ar convoca o reuniune de dialog social. În plus, Confederația PLUS ar fi coprezidată în condiții de egalitate, unul dintre copreședinți fiind propus de TAO‑AFI. Or, copreședinții Confederației PLUS ar fi invitați din oficiu la fiecare reuniune de dialog social organizată de Comisie și în special la reuniuni periodice cu vicepreședintele Comisiei.

115    În această privință trebuie arătat că titlul 2 din Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008, privind recunoașterea [OSP‑urilor], prevede următoarele:

„Articolul 6: Recunoaștere

Părțile convin cu privire la principiul unei recunoașteri oficiale a OSP‑urilor personalului [Comisiei].

Această recunoaștere conduce la acceptarea fiecăreia dintre părți în calitate de partenere pentru dialog social.

Articolul 7: Criterii privind recunoașterea OSP‑urilor

Sunt recunoscute OSP‑urile

–        care declară că au ca obiectiv statutar apărarea intereselor tuturor membrilor personalului fără niciun fel de deosebire, indiferent de ce natură (în special de grupă de funcții, de cetățenie, de natura relației cu instituția, de sex, de rasă, de culoare, de origine etnică sau socială, de caracteristică genetică, de limbă, de religie sau de convingere, de opinie politică sau de orice altă opinie, de apartenență la o minoritate națională, de avere, de naștere, de handicap, de vârstă sau de orientare sexuală);

–        care confirmă că au fost constituite regulamentar.

Articolul 8: Grupurile de OSP‑uri recunoscute

OSP‑urile recunoscute pot acționa singure sau pot forma grupuri de OSP‑uri recunoscute.

Un grup este definit ca o structură organizatorică de tip federal, confederal sau de altă natură, reglementată printr‑un acord oficial și notificată în acest scop [Comisiei], care cuprinde două sau mai multe OSP‑uri recunoscute la unul sau mai multe locuri de repartizare.

Termenul «organizație» va fi utilizat în prezentul acord pentru a desemna fără deosebire un OSP sau un grup.

Organizațiile pot fi asociate organizațiilor sindicale internaționale și/sau naționale.

Articolul 9: Reprezentativitatea organizațiilor

[Comisia] recunoaște ca fiind reprezentative, în cadrul său, organizațiile recunoscute care îndeplinesc următoarele două condiții:

–        reprezintă cel puțin 6 % la nivel central și 5 % la nivel local (la un sediu) din personalul [Comisiei] și

–        dispun de un număr de aderenți cel puțin egal cu 400 de membri cotizanți care au calitatea de funcționari, de alți agenți sau de pensionari ai [Comisiei].

Organizațiile care îndeplinesc criteriile de reprezentativitate enumerate mai sus sunt acceptate la semnarea prezentului acord‑cadru în calitate de organizații reprezentative semnatare.

Semnătura lor poate fi însoțită de semnarea în comun efectuată de persoanele care compun grupurile reprezentative semnatare.

Articolul 10: Criterii de reprezentativitate a organizațiilor

(a)      Rezultatele alegerilor statutare ale secțiunilor locale ale comitetului pentru personal al Comisiei se calculează după cum urmează:

Calculul se efectuează pe baza voturilor exprimate și ponderate, conform metodei precizate în anexa 2. Modificarea reprezentativității, astfel cum este prevăzută în anexa 2, se efectuează în urma unei runde complete de alegeri la secțiile locale ale comitetului pentru personal.

Cu toate acestea, la cererea scrisă a unei organizații reprezentative, ajustarea se poate efectua cu ocazia fiecărei alegeri la secțiile locale ale comitetului pentru personal.

(b)      Numărul de aderenți ai organizațiilor se comunică sub forma unei declarații pe proprie răspundere date de președintele organizației către un organism independent care va fi ales conform normelor privind concertarea.

În urma verificării, acest organism notifică administrației faptul că organizațiile depășesc sau nu depășesc pragul. Operațiunile de verificare trebuie să cuprindă următoarele elemente: depunerea unei copii de pe actele constitutive ale organizației, depunerea probelor care să indice că membrii sunt, în general, membri cotizanți și predarea unei documentații cu privire la organizarea unor reuniuni periodice cu membrii acesteia. Declarația pe proprie răspundere și verificarea pragului [numeric al] organizațiilor reprezentative se efectuează o dată la trei ani.

Organismul independent nu poate în niciun caz să comunice administrației sau oricărui alt organism numărul exact de aderenți ai unei organizații.

Articolul 11: Pierderea și redobândirea reprezentativității

Orice organizație reprezentativă semnatară care nu mai îndeplinește unul dintre aceste criterii primește o notificare din partea administrației și i se suspendă, după un termen de trei luni, drepturile sale care decurg din prezentul acord‑cadru care se referă la drepturile organizațiilor reprezentative.

Orice organizație reprezentativă semnatară își va redobândi de îndată drepturile în cazul în care pragurile în discuție sunt atinse din nou în urma verificării.

Administrația informează celelalte organizații reprezentative semnatare cu privire la aceasta.”

116    Pe de altă parte, trebuie precizat că, în momentul încheierii Acordului‑cadru din 18 decembrie 2008, Alianța confederală a sindicatelor libere a fost acceptată la semnarea acordului‑cadru menționat în calitate de grup reprezentativ de OSP‑uri recunoscute și că semnătura sa a fost însoțită de semnarea în comun de către OSP‑urile care o compun, inclusiv TAO‑AFI.

117    Trebuie să se observe de asemenea că TAO‑AFI și un alt OSP au format în anul 2004 un grup de OSP‑uri recunoscute, și anume Confederația PLUS. După cum reiese din dosar, la 17 septembrie 2012, TAO‑AFI, acest alt OSP și un alt grup de OSP‑uri recunoscute au informat‑o pe doamna Souka, director general pentru resurse umane al Comisiei, că, pe de o parte, acest alt grup de OSP‑uri recunoscute făcea parte în prezent din Confederația PLUS și, pe de altă parte, că aceasta din urmă părăsea Alianța confederală a sindicatelor libere și solicita să devină un intermediar direct în calitate de organizație reprezentativă în cadrul dialogului social.

118    Pe de altă parte, într‑o notă din 17 aprilie 2013 adresată OSP‑urilor reprezentative, doamna Souka a indicat că, în temeiul articolului 10 din Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008, un executor judecătoresc a procedat la 13 și la 20 martie 2013 la aprecierea criteriului privind reprezentativitatea bazat pe numărul de aderenți și că, în urma comunicării procesului‑verbal de constatare transmis Comisiei la 8 aprilie 2013, erau considerate ca fiind reprezentative în sensul acordului‑cadru menționat următoarele OSP‑uri: Alianța confederală a sindicatelor libere, Uniunea sindicală federală, Confederația PLUS, Génération 2004, Federația funcției publice europene și USFIU‑U4U. Se preciza de asemenea în această notă că organizațiile reprezentative beneficiază de toate dispozițiile prevăzute de acest acord‑cadru.

119    În consecință, în procedura care a condus la adoptarea regulamentelor atacate, TAO‑AFI nu acționa singură în cadrul dialogului social, ci era membră a unui grup de OSP‑uri recunoscute, în sensul articolului 8 din Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008, care îndeplinea condițiile de reprezentativitate prevăzute la articolul 9 din același acord‑cadru.

120    Or, pe de o parte, prezenta acțiune a fost introdusă de SFIE‑PE, care, după cum au observat chiar reclamantele, nu era semnatară a Acordului‑cadru din 18 decembrie 2008, precum și de TAO‑AFI, iar nu de grupul sindical din care face parte aceasta din urmă. Pe de altă parte, nu reiese din dosar că TAO‑AFI a îndeplinit condițiile de reprezentativitate prevăzute la articolul 9 din Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008 înainte, în timpul și chiar și după această perioadă.

121    În consecință, argumentul reclamantelor potrivit căruia TAO‑AFI nu a primit notificarea privind pierderea reprezentativității prevăzută la articolul 11 din Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008, care precedă suspendării drepturilor conferite de acord, este irelevant în speță. Circumstanța, invocată de reclamante, că TAO‑AFI continuă să fie destinatară a notelor adresate de Comisie organizațiilor reprezentative în calitatea sa de copreședinte al Confederației PLUS este de asemenea lipsită de pertinență, întrucât, astfel cum s‑a precizat la punctul 120 de mai sus, acțiunea nu a fost introdusă de Confederația PLUS, ci chiar de TAO‑AFI. În plus, trebuie să se respingă pentru același motiv argumentul reclamantelor potrivit căruia TAO‑AFI nu ar putea acționa fără aprobarea Confederației PLUS.

122    Având în vedere considerațiile care precedă, se impune să se constate că, în speță, calitatea procesuală activă a reclamantelor nu poate fi admisă în temeiul protecției garanțiilor procedurale prevăzute de Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008.

–       Cu privire la Acordul‑cadru din 12 iulie 1990

123    În ceea ce privește Acordul‑cadru din 12 iulie 1990, încheiat între Parlament și mai multe OSP‑uri, inclusiv SFIE‑PE, trebuie arătat că, potrivit articolului 1 din acesta, „Parlamentul exprimă prin semnarea acestui acord principiul recunoașterii oficiale a [OSP‑urilor] semnatare ale acestui acord, precum și a celor care vor adera la acesta în viitor”.

124    La articolul 2 din Acordul‑cadru din 12 iulie 1990 se precizează următoarele:

„[OSP‑urile] semnatare, denumite în continuare «organizațiile», declară că:

(a)      au ca obiectiv statutar apărarea intereselor și a drepturilor tuturor membrilor personalului instituției;

(b)      sunt organizații constituite în mod legal, în calitate de persoană juridică, care își exercită activitatea pe baza actelor constitutive și cu un mod de funcționare democratic, orientările lor fiind stabilite, iar organele executive alese de toți membrii lor;

(c)      își exercită activitatea în condiții de independență deplină.”

125    Potrivit articolului 3 din Acordul‑cadru din 12 iulie 1990, „organizațiile pot fi regrupate în federații și pot fi afiliate în mod direct sau indirect la organizații sindicale internaționale”.

126    Titlul II din Acordul‑cadru din 12 iulie 1990 instituie următoarea procedură de concertare și de conciliere:

„Articolul 4

Concertarea între părți privește:

(a)      [p]ropunerile de modificare a statutului și a regimului aplicabil celorlalți agenți;

(b)      [o]rice modificare substanțială a condițiilor generale de încadrare în muncă sau de muncă ale funcționarilor sau ale celorlalți agenți; organizațiile și comitetul pentru personal trebuie să stabilească de comun acord cazurile incluse la această literă;

(c)      [c]hestiunile de interes general, în limitele stabilite la articolul 7.

Articolul 5

Procedura de concertare se aplică cu respectarea misiunilor și a atribuțiilor conferite de statut comitetului pentru personal. Aceasta urmărește promovarea calității și a eficienței relațiilor sociale.

Articolul 6

(1) Procedura de concertare permite părților să își prezintă reciproc pozițiile și are drept obiectiv ajungerea la poziții comune.

Organizațiile sunt reprezentate la concertare de un comitet intersindical ale cărui componență și funcționare vor fi stabilite chiar de ele. Comitetul pentru personal va fi asociat acestei concertări. Organizațiile și comitetul pentru personal se angajează să asigure în toate cazurile o singură delegație reprezentativă a personalului.

În cazurile prevăzute la literele (a) și (b) ale articolului 4, reprezentanții autorităților Parlamentului vor fi desemnați de către Secretarul General.

(2) Concertarea referitoare la modificarea statutului are loc în momentul pregătirii reuniunilor Comitetului pentru statutul funcționarilor și a reuniunilor colegiului șefilor administrației.

(3) Procedura de concertare se inițiază între părți la cererea uneia dintre ele; în urma unei cereri oficiale, reuniunile trebuie declanșate în termen de cel puțin două săptămâni.

Articolul 7

(1) La începutul fiecărei perioade parlamentare anuale (septembrie) va avea loc o reuniune cu privire la concertare cu aplicabilitate generală care va fi convocată de președintele Parlamentului.

(2) Pe lângă președintele Parlamentului, această concertare va reuni toate organizațiile semnatare ale acestui acord, Secretarul General, precum și orice altă persoană desemnată de președinte. Trei reprezentanți ai comitetului pentru personal vor fi de asemenea prezenți la această întâlnire.

Articolul 8

Părțile se angajează să definească, într‑un protocol care trebuie anexat la prezentul acord, o procedură de conciliere care trebuie pusă în aplicare la momentul încetării lucrului.”

127    În această privință trebuie arătat că, astfel cum reiese din articolul 4 din Acordul‑cadru din 12 iulie 1990, domeniul de aplicare al procedurii de concertare prevăzute de acest acord‑cadru se extinde la „propunerile de modificare a statutului”, la „([o]rice modificare substanțială a condițiilor generale de încadrare în muncă sau de muncă ale funcționarilor sau ale celorlalți agenți”, precum și la „chestiuni de interes general”.

128    În primul rând, în ceea ce privește „propunerile de modificare a statutului”, este necesar să se arate că reiese din articolul 6 alineatul (2) din Acordul‑cadru din 12 iulie 1990 că concertarea referitoare la modificarea statutului are loc în momentul pregătirii reuniunilor Comitetului pentru statutul funcționarilor și a reuniunilor colegiului șefilor administrației. Or, trebuie amintit că, potrivit articolului 10 din statut, Comitetul pentru statutul funcționarilor este consultat cu privire la orice propunere de revizuire a statutului. În consecință, „propunerile de modificare a statutului” la care se referă articolul 4 litera (a) din acordul‑cadru menționat corespund propunerilor de revizuire a statutului prevăzute la articolul 10 din statut. Cu toate acestea, după cum s‑a constatat la punctul 95 de mai sus, articolul 10 din statut nu era aplicabil în cadrul procedurii care a condus la adoptarea regulamentelor atacate. În consecință, întrucât articolul 4 litera (a) din acest acord‑cadru se referă la ipoteza unei revizuiri a statutului în sensul articolului 10 din acesta, articolul menționat nu poate constitui temeiul juridic al aplicării procedurii de concertare prevăzute de același acord‑cadru în speță.

129    În al doilea rând, în ceea ce privește articolul 4 litera (c) din Acordul‑cadru din 12 iulie 1990, este necesar să se arate că acesta are în vedere „chestiunile de interes general, în limitele stabilite la articolul 7”. În conformitate cu acest din urmă articol, președintele Parlamentului este obligat să convoace o reuniune cu privire la concertare cu aplicabilitate generală la începutul fiecărei perioade parlamentare anuale, și anume în septembrie. Prin urmare, se poate deduce de aici că în cadrul acestei reuniuni anuale cu privire la concertare se stabilesc chestiunile de interes general supuse concertării.

130    Or, reclamantele susțin în speță, în cadrul motivului lor unic pe fond, că reuniunea anuală cu privire la concertare prevăzută la articolul 7 din Acordul‑cadru din 12 iulie 1990 nu a fost organizată, astfel încât adoptarea regulamentelor atacate nu a putut fi definită, prin ipoteză, ca o chestiune de interes general în cadrul reuniunii respective.

131    În această privință, trebuie arătat că Parlamentul nu se poate prevala de o asemenea circumstanță, presupunând că este dovedită, pentru a justifica neaplicarea procedurii de concertare, în măsura în care, potrivit articolului 7 din Acordul‑cadru din 12 iulie 1990, revenea tocmai Parlamentului sarcina de a convoca reuniunea anuală cu privire la concertare. Cu toate acestea, trebuie precizat că circumstanța că reuniunea anuală cu privire la concertare nu ar fi fost organizată în septembrie 2013 nu are incidență în speță. Astfel, ținând seama de faptul că decizia Curții în cauzele C‑63/14, C‑66/12 și C‑196/12 a intervenit abia la 19 noiembrie 2013 și că Comisia a transmis Parlamentului propunerea sa de ajustare a remunerațiilor abia la 10 decembrie 2013, adoptarea regulamentelor atacate nu ar fi putut face, în orice caz, obiectul unor discuții în cadrul reuniunii anuale cu privire la concertare care trebuia să aibă loc în septembrie 2013. În consecință, articolul 4 litera (c) din acordul‑cadru menționat nu putea justifica aplicarea procedurii de concertare prevăzute de acest acord‑cadru la adoptarea regulamentelor atacate.

132    În al treilea rând, în ceea ce privește „modific[ările] substanțial[e] ale condițiilor generale de încadrare în muncă sau de muncă ale funcționarilor sau ale celorlalți agenți”, trebuie arătat că articolul 4 litera (b) din Acordul‑cadru din 12 iulie 1990 prevede că „[OSP‑urile] și comitetul pentru personal trebuie să stabilească de comun acord cazurile incluse la această literă”.

133    Ca răspuns la o măsură de organizare a procedurii adoptate de Tribunal în temeiul articolului 89 alineatul (3) literele (a) și (b) din Regulamentul de procedură, reclamantele, precum și Parlamentul au prezentat un text intitulat: „Comitetul pentru personal al [Parlamentului] și organizațiile semnatare ale [A]cordului‑cadru [din 12 iulie 1990] stabilesc, de comun acord, în conformitate cu [articolul 4 litera (b) din acordul‑cadru menționat], următoarea repartizare: [r]epartizarea competențelor între [c]omitetul pentru personal și [OSP‑urile] reunite în cadrul [c]omitetului intersindical” (denumit în continuare „Acordul privind repartizarea competențelor între comitetul pentru personal și OSP‑uri”).

134    Se precizează în scrisoarea de însoțire a Acordului de repartizare a competențelor între comitetul pentru personal și OSP‑uri adresată președintelui Parlamentului de către comitetul intersindical că textul acestui acord a fost aprobat de comitetul intersindical în cadrul reuniunii sale din 17 septembrie 1996, statuând cu votul unanim al OSP‑urilor aderente la Acordul‑cadru din 12 iulie 1990, și că acesta a fost aprobat de comitetul pentru personal în cadrul reuniunii sale din 30 septembrie 1996 cu șaisprezece voturi pentru, un vot contra și patru abțineri.

135    Punctul III din Acordul de repartizare a competențelor între comitetul pentru personal și OSP prevede:

„Fără a aduce atingere dispozițiilor și procedurilor statutare, acțiunea [OSP‑urilor] reunite în cadrul [c]omitetului intersindical se exercită în ceea ce privește definirea, modificarea și evaluarea politicii de personal, precum și în toate domeniile care implică condițiile generale de încadrare în muncă a personalului. Aceasta are în vedere în special următoarele situații:

–        modificarea condițiilor generale de încadrare în muncă în toate cazurile în care există o decizie a Consiliului cu privire la propunerea Comisiei și cu privire la personalul tuturor instituțiilor (statut, RAA, remunerații), precum și punerea sa în aplicare;

–        modificarea substanțială a condițiilor de încadrare în muncă sau de muncă, precum și [d]ispozițiile generale de punere în aplicare și reglementările adoptate în cadrul instituției sau de către [c]olegiul șefilor administrației;

–        căutarea unor soluții în cazul carenței organismelor consultative sau de participare la gestiune sau în cazul unor dezacorduri grave care se produc în cadrul lor;

–        modificarea condițiilor de funcționare a organismelor consultative sau de participare la gestiune (constituire, schimbare a competențelor, modificare a compunerii);

–        chestiunile de interes general și revendicările privind domeniile care nu sunt reglementate de organismele consultative sau de participare la gestiune.”

136    Conform punctului IV din Acordul de repartizare a competențelor între comitetul pentru personal și OSP‑uri, o revizuire a acestuia poate fi inițiată la cererea uneia dintre părți.

137    Parlamentul observă că Acordul privind repartizarea competențelor între comitetul pentru personal și OSP‑uri nu poate fi obligatoriu pentru acestea, în sensul că ar efectua o repartizare a competențelor care le depășește pe cele prevăzute la articolul 4 litera (b) din Acordul‑cadru din 12 iulie 1990. Cu titlu de exemplu, Parlamentul arată că situația „modificării condițiilor generale de încadrare în muncă în toate cazurile în care există o decizie a Consiliului cu privire la propunerea Comisiei și cu privire la personalul tuturor instituțiilor (statut, RAA, remunerații), precum și punerea sa în aplicare” ține în mod normal de articolul 4 litera (a) din acordul‑cadru menționat.

138    Conform Parlamentului, decurge din Acordul de repartizare a competențelor între comitetul pentru personal și OSP‑uri că acestea din urmă pot avea un rol în cadrul unei consultări referitoare la problema remunerațiilor numai dacă, pe de o parte, subiectul care privește remunerațiile constituie cu adevărat o schimbare substanțială a condițiilor de muncă și, pe de altă parte, dacă acesta face cu adevărat obiectul unei consultări organizate conform normelor Acordului‑cadru din 12 iulie 1990.

139    Parlamentul observă, pe de altă parte, că au fost formulate numeroase critici în ultimii ani cu privire la Acordul‑cadru din 12 iulie 1990, precum și cu privire la Acordul de repartizare a competențelor între comitetul pentru personal și OSP‑uri, atât din partea OSP‑urilor, cât și din partea comitetului pentru personal. Astfel, OSP‑urile ar fi apreciat că acordul‑cadru respectiv trebuia să fie modificat, însă clauza de unanimitate s‑ar fi opus până în prezent unei asemenea modificări. De asemenea, Parlamentul prezintă decizia adoptată de comitetul pentru personal în cadrul reuniunii sale din 30 martie și 1 aprilie 2014, prin care acesta a solicitat o revizuire a acordului‑cadru respectiv, în urma unei examinări a compatibilității sale cu statutul, precum și a Acordului de repartizare a competențelor între comitetul pentru personal și OSP‑uri, astfel încât acesta reflectă repartizarea competențelor stabilite în prezent de articolul 9 alineatul (3) și de articolele 10-10c din statut, și a însărcinat președintele să sesizeze autoritățile competente ale Parlamentului cu privire la această problemă.

140    În această privință, trebuie arătat, cum a arătat și Parlamentul, că Acordul privind repartizarea competențelor între comitetul pentru personal și OSP‑uri trebuie interpretat în lumina articolului 4 litera (b) din Acordul‑cadru din 12 iulie 1990, în sensul că acesta nu poate permite să se atribuie comitetului pentru personal sau OSP‑urilor competențe care se extind dincolo de însuși obiectul acestei dispoziții care are în vedere „modific[ările] substanțial[e] ale condițiilor generale de încadrare în muncă sau de muncă ale funcționarilor sau ale celorlalți agenți”. Rezultă că acest acord de repartizare a competențelor nu poate extinde domeniul de aplicare al articolului 4 litera (b) din acordul‑cadru menționat la cazurile care intră sub incidența articolului 4 literele (a) și (b) din acest acord‑cadru.

141    Punctul III prima liniuță din Acordul de repartizare a competențelor între comitetul pentru personal și OSP‑uri trebuie să se interpreteze în lumina acestei considerații, în sensul că vizează cazurile în care o modificare substanțială a condițiilor generale de încadrare în muncă poate decurge dintr‑o decizie a Consiliului cu privire la propunerea Comisiei referitoare la remunerații.

142    Or, având în vedere atât obiectul regulamentelor atacate, care urmăreau să ajusteze remunerațiile și pensiile funcționarilor și ale celorlalți agenți ai Uniunii, precum și coeficienții corectori aferenți pentru anii 2011 și 2012, cât și utilizarea clauzei de exceptare prevăzute la articolul 10 din anexa XI la statut, care permite să se înlăture metoda de ajustare anuală a remunerațiilor prevăzută la articolul 3 din aceeași anexă și oferă Comisiei competența de a prezenta toate „măsurile adecvate”, este necesar să se considere că acestea puteau conduce la o modificare substanțială a condițiilor generale de încadrare în muncă în sensul articolului 4 litera (b) din Acordul‑cadru din 12 iulie 1990 și, prin urmare, puteau fi supuse procedurii de concertare prevăzute de acesta din urmă.

143    Contrar celor susținute de Parlament, problema dacă regulamentele atacate au adus, in fine, modificări substanțiale ale condițiilor generale de încadrare în muncă și de muncă ale funcționarilor și ale celorlalți agenți ai Uniunii este irelevantă pentru a se stabili aplicabilitatea dispozițiilor procedurale care, prin natura lor, precedă adoptarea regulamentelor menționate.

144    Rezultă că SFIE‑PE putea, în cadrul procedurii care a condus la adoptarea regulamentelor atacate, să invoce beneficiul garanțiilor procedurale prevăzute de Acordul‑cadru din 12 iulie 1990.

145    Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se constate că, potrivit jurisprudenței reamintite la punctul 55 de mai sus, SFIE‑PE are calitate procesuală activă în temeiul articolului 263 TFUE, în vederea obținerii anulării regulamentelor atacate. În schimb, acțiunea este inadmisibilă în măsura în care a fost introdusă de TAO‑AFI, dat fiind că reclamantele nu reușesc să demonstreze calitatea procesuală activă a acestuia în speță.

 Cu privire la fond

146    În susținerea motivului unic, reclamantele arată în esență că nu au fost consultate în cadrul procedurii care a condus la adoptarea regulamentelor atacate. Acestea susțin în special că nu au fost consultate de Comisie cu privire la propunerea de modificare a statutului înainte ca aceasta să fie înaintată Parlamentului și Consiliului și nu au fost consultate cu privire la propunerea respectivă nici de către Parlament în cadrul negocierii dintre cele trei instituții. În replică, reclamantele arată de asemenea că regulamentele atacate au fost adoptate cu încălcarea procedurii de concertare tripartite în domeniul relațiilor cu personalul prevăzute de decizia Consiliului din 23 iunie 1981. Acestea reproșează în special Parlamentului faptul că a refuzat să ia parte la această procedură de concertare în cadrul adoptării regulamentelor atacate.

147    Această lipsă a consultării ar constitui o încălcare a drepturilor lor la informare și la consultare consacrate de articolele 27 și 28 din Carta drepturilor fundamentale și de articolul 154 TFUE, astfel cum sunt garantate de dispozițiile Directivei 2002/14, ale articolului 9 alineatul (3), ale articolelor 10, 10a, 10b, 10c, 24b și 55 din statut și ale articolului 1 din anexa II la statut, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1023/2013, precum și de Acordurile‑cadru din 12 iulie 1990 și din 18 decembrie 2008 încheiate de Parlament și, respectiv, de Comisie cu mai multe OSP‑uri și de decizia Consiliului de instituire a unei proceduri de concertare tripartite din 23 iunie 1981.

148    În această privință trebuie arătat de la bun început că, potrivit jurisprudenței, întrucât SFIE‑PE nu a invocat niciun element de drept sau de fapt nou pentru a justifica tardivitatea, aspectul motivului unic întemeiat pe încălcarea procedurii de concertare prevăzute de decizia Consiliului din 23 iunie 1981, invocat pentru prima dată în replică, trebuie respins ca inadmisibil (Hotărârea din 8 martie 2007, France Télécom/Comisia, T‑340/04, EU:T:2007:81, punctul 164).

149    În ceea ce privește afirmația reclamantelor potrivit căreia articolul 9 alineatul (3), articolele 10a, 24b și 55 din statut, precum și articolul 1 din anexa II la statut au fost încălcate în cadrul procedurii care a condus la adoptarea regulamentelor atacate, trebuie amintit că, în temeiul articolului 21 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil procedurii în fața Tribunalului conform articolului 53 primul paragraf din același statut, și articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, aplicabil în momentul depunerii cererii introductive de instanță, aceasta trebuie, printre altele, să cuprindă o expunere sumară a motivelor invocate. Așadar, aceasta trebuie să precizeze în ce constă motivul pe care se întemeiază acțiunea, astfel încât simpla sa enunțare abstractă nu îndeplinește cerințele din Statutul Curții și din Regulamentul de procedură. În plus, această expunere, chiar și sumară, trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului, să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără să se bazeze pe alte informații. Securitatea juridică și buna administrare a justiției impun, pentru ca o acțiune sau, mai concret, un motiv al unei acțiuni să fie admisibil, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază acesta să rezulte în mod coerent și comprehensibil din chiar textul cererii introductive. Întrucât reclamantele nu au explicat sub nicio formă critica întemeiată pe încălcarea articolului 9 alineatul (3), a articolelor 10a, 24b și 55 din statut, precum și a articolului 1 din anexa II la statutul menționat, această critică trebuie declarată inadmisibilă.

150    În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor articolului 154 TFUE, a Directivei 2002/14, precum și a articolului 10 din statut, trebuie arătat că acestea nu se puteau aplica în cadrul procedurii care a condus la adoptarea regulamentelor atacate, astfel încât această critică trebuie respinsă ca fiind nefondată.

151    În ceea ce privește pretinsa încălcare a garanțiilor procedurale prevăzute de Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008, trebuie amintit că, deși SFIE‑PE nu este în măsură să obțină drepturi procedurale din acest acord, pe care nu l‑a semnat, nerespectarea normelor de procedură referitoare la adoptarea unui act al Uniunii, stabilite de însăși instituția competentă, precum cele rezultate din acordul respectiv, constituie o încălcare a normelor fundamentale de procedură în sensul articolului 263 al doilea paragraf TFUE, care poate fi examinată de instanța Uniunii, din oficiu chiar (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 decembrie 2007, Angelidis/Parlamentul, T‑113/05, EU:T:2007:386, punctul 62, Hotărârea din 2 octombrie 2009, Cipru/Comisia, T‑300/05 și T‑316/05, nepublicată, EU:T:2009:380, punctele 205 și 206, și Hotărârea din 8 iulie 2010, Comisia/Putterie‑De‑Beukelaer, T‑160/08 P, EU:T:2010:294, punctul 63).

152    Cu toate acestea, în speță, se impune constatarea că nu reiese din dosar că s‑a adus atingere posibilităților procedurale ale unei OSP reprezentative semnatare în sensul articolului 8 din acest acord.

153    Prin urmare, trebuie să se aprecieze temeinicia aspectului motivului unic întemeiat pe încălcarea Acordului‑cadru din 12 iulie 1990.

154    Reclamantele arată în esență că Parlamentul nu a reușit să organizeze reuniunea anuală cu privire la concertare prevăzută la articolul 7 din Acordul‑cadru din 12 iulie 1990, în pofida mesajelor care au fost adresate în acest sens președintelui Parlamentului. Acestea precizează că acordul‑cadru respectiv nu prevede nicio formalitate specifică cu privire la cererea de concertare, dar prevede în schimb o procedură oficială de concertare, la articolul 7.

155    Or, trebuie să se arate de la bun început că reclamantele par să confunde reuniunea anuală cu privire la concertare, care trebuie, potrivit articolului 7 din Acordul‑cadru din 12 iulie 1990, să fie organizată la inițiativa președintelui Parlamentului la începutul fiecărei perioade parlamentare, cu procedura de concertare propriu‑zisă, aceasta din urmă fiind inițiată între părți, conform articolului 6 alineatul (3) din acordul‑cadru respectiv, la cererea uneia dintre ele.

156    În măsura în care argumentele reclamantelor au în vedere pretinsa lipsă de organizare a reuniunii anuale cu privire la concertare, trebuie amintit că, astfel cum s‑a arătat la punctul 131 de mai sus, presupunând că este dovedită, această circumstanță nu poate avea consecințe asupra procedurii de adoptare a regulamentelor atacate, întrucât această reuniune ar fi trebuit să fie organizată, în orice caz, într‑o perioadă pentru care Comisia nu înaintase încă Parlamentului propunerea de ajustare a remunerațiilor.

157    În ipoteza în care argumentele reclamantelor ar avea în vedere refuzul Parlamentului de a iniția procedura de concertare, trebuie amintit că, conform articolului 6 alineatul (3) din Acordul‑cadru din 12 iulie 1990, reuniunile cu privire la concertare se inițiază în termen de două săptămâni de la o cerere oficială. Desigur, astfel cum arată reclamantele, acordul‑cadru menționat nu precizează ce constituie o cerere oficială de inițiere a procedurii de concertare.

158    Este însă necesar să se considere că o asemenea cerere trebuie cel puțin să facă trimitere în mod expres la procedura de concertare prevăzută de Acordul‑cadru din 12 iulie 1990 și să fie adresată instituției în cauză.

159    Or, se impune constatarea că documentele la care se referă reclamantele în speță nu constituie cereri oficiale de inițiere a procedurii de concertare în sensul articolului 6 alineatul (3) din Acordul‑cadru din 12 iulie 1990.

160    Mai întâi, în ceea ce privește scrisorile comitetului central pentru personal din 17 decembrie 2013 și din 4 martie 2014, în care acesta denunță, printre altele, lipsa unei concertări prealabile cu privire la propunerea de ajustare a remunerațiilor înaintată de Comisie Parlamentului și Consiliului, precum și temeiul pur politic al cifrelor propuse, care nu se bazează pe nicio dată statistică obiectivă și nu reflectă marja de apreciere de care beneficia Comisia, se impune constatarea că, pe de o parte, acestea nu sunt adresate Parlamentului, ci Comisiei, și, pe de altă parte, că au ca obiect să solicite acesteia din urmă să apere interesele personalului său și să își retragă propunerea de ajustare a remunerațiilor.

161    În continuare, în ceea ce privește scrisoarea deschisă din 18 decembrie 2013 adresată de reclamante președintelui Parlamentului, al cărei conținut este sensibil identic cu cel al scrisorii adresate Comisiei de către comitetul central pentru personal la 17 decembrie 2013, trebuie să se constate că aceasta nu conține nicio cerere privind organizarea unei reuniuni cu privire la concertare, ci are ca obiect să solicite președintelui Parlamentului să afirme că propunerea inițială de ajustare a remunerațiilor Comisiei, respectiv 1,7 % pentru anii 2011 și 2012, nu este negociabilă.

162    În sfârșit, în ceea ce privește scrisoarea deschisă adresată președintelui Parlamentului la 26 februarie 2014, se impune constatarea că, pe de o parte, nici SFIE‑PE, nici gruparea sindicală din care SFIE‑PE făcea parte la acea dată nu sunt semnatare ale acesteia și că, pe de altă parte, aceasta are ca obiect să invite Parlamentul, în calitate de colegiuitor, să revizuiască propunerea de ajustare a remunerațiilor Comisiei în lumina „datelor obiective existente” și să țină seama „de situația economică și socială dată, precum și, dacă este cazul, de alți factori de natură a fi luați în considerare, precum cei care țin de administrarea resurselor umane și în special de necesitățile de recrutare”, astfel cum Curtea invitase Comisia să procedeze în Hotărârile din 19 noiembrie 2013, Comisia/Consiliul (C‑63/12, EU:C:2013:752) și Comisia/Consiliul (C‑196/12, EU:C:2013:753).

163    Rezultă că reclamantele nu reușesc să demonstreze că dispozițiile Acordului‑cadru din 12 iulie 1990 au fost încălcate în momentul adoptării regulamentelor atacate.

164    Având în vedere toate considerațiile precedente, motivul unic al prezentei acțiuni trebuie respins ca fiind nefondat.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

165    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Parlamentului și ale Consiliului.

166    Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată conform articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Obligă association des fonctionnaires indépendants pour la défense de la fonction publique européenne (TAO‑AFI) și Syndicat des fonctionnaires internationaux et européens – Section du Parlement européen (SFIE‑PE) la plata cheltuielilor de judecată.

3)      Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.

Gratsias Kancheva Wetter

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 15 septembrie 2016.

Semnături

Cuprins

Istoricul cauzei

Procedura și concluziile părților

În drept

Cu privire la admisibilitate

Cu privire la afectarea intereselor proprii ale reclamantelor

Cu privire la existența unei dispoziții legale prin care li se recunosc în mod expres asociațiilor profesionale o serie de posibilități cu caracter procedural

– Cu privire la Acordul‑cadru din 18 decembrie 2008

– Cu privire la Acordul‑cadru din 12 iulie 1990

Cu privire la fond

Cu privire la cheltuielile de judecată

* Limba de procedură: franceza.