Cauza T‑456/14

Association des fonctionnaires indépendants pour la défense de la fonction publique européenne (TAO‑AFI)
și
Syndicat des fonctionnaires internationaux et européens –
Section du Parlement européen (SFIE‑PE)

împotriva

Parlamentului European
și
Consiliului Uniunii Europene

„Remunerații și pensii ale funcționarilor și ale agenților Uniunii – Ajustare anuală – Regulamentele (UE) nr. 422/2014 și nr. 423/2014 – Neregularități în cursul procedurii de adoptare a actelor – Neconsultarea organizațiilor sindicale”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 15 septembrie 2016

1.      Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Regulament de ajustare a remunerațiilor și a pensiilor funcționarilor și ale celorlalți agenți ai Uniunii – Acțiune introdusă de organizații sindicale sau profesionale care beneficiază de drepturi procedurale în cadrul procedurii de adoptare a regulamentului – Admisibilitate

[art. 263 al patrulea paragraf TFUE și art. 336 TFUE; Statutul funcționarilor, art. 9 alin (3), art. 10b, 10c, 24b și art. 55, anexa II, art. 1, anexa XI, art. 3 și 10; Regulamentele nr. 422/2014 și nr. 423/2014 ale Parlamentului European și ale Consiliului]

2.      Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Acțiune formulată de o asociație profesională de protecție și de reprezentare a membrilor săi – Admisibilitate – Condiții

(art. 263 al patrulea paragraf TFUE)

3.      Acte ale instituțiilor – Directivă – Directiva 2002/14 de stabilire a unui cadru general de informare și consultare a lucrătorilor – Impunere directă de obligații instituțiilor Uniunii în raporturile lor cu personalul – Excludere – Posibilitate de invocare – Domeniu de aplicare

(art. 288 TFUE; Directiva 2002/14 a Parlamentului European și a Consiliului)

4.      Procedură jurisdicțională – Invocarea de motive noi pe parcursul procesului – Motiv invocat pentru prima oară în stadiul replicii – Inadmisibilitate

[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c) și art. 48 alin. (2)]

5.      Procedură jurisdicțională – Cerere de sesizare – Cerințe de formă – Expunere sumară a motivelor invocate – Enunțare abstractă – Inadmisibilitate

[Statutul Curții de Justiție, art. 21 primul paragraf și articolul 53 primul paragraf; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c)]

6.      Acțiune în anulare – Motive – Încălcarea unor norme fundamentale de procedură – Examinare din oficiu de către instanță

(art. 263 TFUE)

1.      Un regulament al Parlamentului European și al Consiliului de ajustare a remunerațiilor și a pensiilor funcționarilor și ale celorlalți agenți ai Uniunii Europene, precum și a coeficienților corectori aferenți, adoptat în temeiul articolului 336 TFUE în conformitate cu procedura legislativă ordinară, face parte din categoria actelor de natură legislativă cu aplicabilitate generală, cu privire la care articolul 263 al patrulea paragraf TFUE condiționează admisibilitatea acțiunilor în anulare introduse de persoane fizice sau juridice de respectarea cerințelor afectării directe și individuale.

Fiind vorba despre o acțiune formulată de organizații sindicale sau profesionale, împrejurarea că acestea ar fi beneficiat de un drept la informare și la consultare cu privire la propunerea de ajustare a remunerațiilor și a pensiilor prezentată de Comisie Parlamentului și Consiliului care a condus la adoptarea regulamentelor atacate nu este de natură să demonstreze că ele sunt afectate în mod direct de regulamentele menționate. Astfel, faptul că o persoană intervine, într‑un mod sau în altul, în procesul care conduce la adoptarea unui act al Uniunii nu este de natură să individualizeze această persoană în ceea ce privește actul în discuție decât atunci când reglementarea Uniunii aplicabilă îi acordă anumite garanții procedurale. Or, în lipsa unei dispoziții exprese în sens contrar, nici procesul de elaborare a actelor cu aplicabilitate generală, nici actele înseși nu impun, în temeiul principiilor generale ale dreptului Uniunii, cum este dreptul de a fi ascultat, participarea persoanelor afectate, întrucât interesele acestora se consideră a fi reprezentate de organismele politice în sarcina cărora intră adoptarea actelor respective.

În această privință, articolul 10 din anexa XI la statut, care permite derogarea, în anumite condiții precizate la articolul 3 din această anexă, de la metoda normală de ajustare anuală a remunerațiilor și a pensiilor prevăzută la articolul 3 din anexa menționată, nu se poate aplica în cadrul procedurii care a condus la adoptarea regulamentelor atacate. Prin urmare, reclamanții nu pot invoca drepturi procedurale conferite de această dispoziție pentru a‑și demonstra calitatea procesuală activă în speță. Situația este aceeași în ceea ce privește articolul 10a din statut, articolul 9 alineatul (3) din statut, referitor la competențele comitetului pentru personal, și articolul 1 din anexa II la statut, articolul 24b din statut și articolul 55 din statut. Cu toate acestea, împrejurarea că organizațiile sindicale sau profesionale nu pot obține drepturi procedurale din aceste dispoziții nu exclude ca acestea să poată beneficia de asemenea drepturi în temeiul altor dispoziții ale dreptului Uniunii, inclusiv ale statutului. Astfel, articolele 10b și 10c din statut oferă Comisiei posibilitatea de a consulta respectivele organizații reprezentative cu privire la propunerile de revizuire a statutului și, dă fiecărei instituții posibilitatea de a încheia cu aceste organizații din cadrul său acorduri cu privire la personal. Împrejurarea că asemenea acorduri nu pot avea drept consecință o modificare a statutului sau un angajament bugetar și nici nu pot privi funcționarea instituției și că organizațiile sindicale sau profesionale semnatare trebuie să acționeze în fiecare instituție fără a aduce atingere competențelor statutare ale comitetelor pentru personal nu se opune în sine ca aceste acorduri să aibă drept obiect conferirea de garanții procedurale organizațiilor respective.

(a se vedea punctele 52-54, 69, 89, 95, 97-99 și 101)

2.      Admisibilitatea acțiunilor în anulare formulate de asociații, indiferent dacă sunt organizații sindicale sau profesionale ori grupuri de astfel de organizații, poate fi acceptată în trei tipuri de situații. În primul rând, atunci când o dispoziție legală recunoaște în mod expres asociațiilor profesionale o serie de posibilități cu caracter procedural, în al doilea rând, atunci când asociația reprezintă interesele membrilor săi care ar avea ei înșiși calitate procesuală activă și, în al treilea rând, atunci când asociația este individualizată ca urmare a afectării propriilor interese în calitate de asociație, în special întrucât poziția sa de negociator a fost afectată de actul a cărui anulare se solicită.

Cu privire la afectarea intereselor proprii ale unei astfel de asociații, o organizație constituită pentru apărarea intereselor colective ale unei categorii de justițiabili nu poate fi considerată ca fiind vizată în mod direct și individual de un act care afectează interesele generale ale acestei categorii. În această privință, simpla împrejurare că organizații reprezentative ale personalului ar fi participat la negocierile care au condus la adoptarea regulamentelor atacate nu ar fi suficientă pentru a modifica natura dreptului la acțiune pe care acestea, în cadrul articolului 263 TFUE, îl pot avea în raport cu dispozițiile menționate.

(a se vedea punctele 55, 57 și 58)

3.      Directivele fiind adresate statelor membre, iar nu instituțiilor sau organelor Uniunii, dispozițiile Directivei 2002/14 de stabilire a unui cadru general de informare și consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană nu pot fi considerate, în consecință, ca impunând ca atare obligații instituțiilor în raporturile lor cu personalul.

Cu toate acestea, împrejurarea că o directivă nu este obligatorie ca atare pentru instituții nu poate exclude ca normele sau principiile formulate în această directivă să poată fi invocate împotriva instituțiilor atunci când apar ele însele numai ca expresie specifică a normelor fundamentale ale tratatului și a principiilor generale care se impun direct instituțiilor respective. De asemenea, o directivă ar putea să dea naștere unor obligații în sarcina unei instituții atunci când aceasta, în cadrul autonomiei sale organizatorice și în limitele statutului, a intenționat să execute o anumită obligație prevăzută de o directivă sau în cazul în care un act de aplicabilitate generală internă face trimitere el însuși în mod expres la măsurile adoptate de legiuitorul Uniunii în temeiul tratatelor. În sfârșit, instituțiile trebuie, în conformitate cu obligația de loialitate care incumbă acestora, să țină seama, în conduita lor în calitate de angajator, de prevederile legislative adoptate la nivelul Uniunii.

(a se vedea punctele 72-74)

4.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 148)

5.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 149)

6.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 151)