Language of document : ECLI:EU:T:2013:524

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)

8 octombrie 2013


Cauza T‑167/12 P


Consiliul Uniunii Europene

împotriva

AY

„Recurs – Funcție publică – Funcționari – Promovare – Exercițiul de promovare 2010 – Examinare comparativă a meritelor – Perfecționare profesională – Reușită la examenele programului de formare a funcționarilor din grupa de funcții AST pentru procedura de certificare în vederea accesului la grupa de funcții AD – Denaturare a elementelor de probă”

Obiectul:      Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 8 februarie 2012, AY/Consiliul (F‑23/11), având ca obiect anularea în parte a acestei hotărâri

Decizia:      Anulează Hotărârea Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 8 februarie 2012, AY/Consiliul (F‑23/11), în măsura în care Tribunalul Funcției Publice a anulat decizia prin care Consiliul Uniunii Europene a refuzat promovarea lui AY la gradul AST 9 în cadrul exercițiului de promovare 2010 și în măsura în care a obligat Consiliul la plata tuturor cheltuielilor de judecată (punctele 1 și 4 din dispozitivul acestei hotărâri). Trimite cauza Tribunalului Funcției Publice spre rejudecare. Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Sumarul hotărârii

1.      Recurs – Motive – Apreciere eronată a faptelor – Inadmisibilitate – Controlul exercitat de Tribunal cu privire la aprecierea situației de fapt și a elementelor de probă – Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare

[art. 257 TFUE; Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 11 alin. (1)]

2.      Funcționari – Promovare – Analiză comparativă a meritelor – Puterea de apreciere a administrației – Elemente care pot fi luate în considerare – Reușită la examenele de certificare

[Statutul funcționarilor, art. 24a, 43 și art. 45 alin. (1)]

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 25 și 28)

Trimitere la:

Tribunal: 8 septembrie 2008, Kerstens/Comisia, T‑222/07 P, RepFP, p. I‑B‑1-37 și II‑B‑1-267, punctele 60-62 și jurisprudența citată

2.      Administrația dispune de o largă putere de apreciere în vederea evaluării meritelor care trebuie luate în considerare în cadrul unei decizii de promovare în temeiul articolului 45 din statut, care este totuși limitată de necesitatea de a efectua o analiză comparativă a candidaturilor cu atenție și cu imparțialitate, în interesul serviciului și în conformitate cu principiul egalității de tratament. Obligația de solicitudine a administrației presupune în special ca, la adoptarea unei decizii privind situația unui funcționar, autoritatea împuternicită să facă numiri să ia în considerare toate elementele care ar putea să îi influențeze decizia și, procedând astfel, să țină seama nu numai de interesul serviciului, ci și de cel al funcționarului respectiv.

În consecință, autoritatea împuternicită să facă numiri nu poate să nu țină cont, în cadrul analizei comparative a meritelor funcționarilor promovabili, de faptul că un funcționar a fost selecționat pentru a participa la un program de formare în vederea certificării sale și că a reușit la probele care atestă că a urmat cu succes acest program, chiar dacă acest fapt nu îi conferă, în sine, niciun drept de promovare la un grad superior în grupa de funcții AST și nici prioritate automată.

În acest context, autoritatea împuternicită să facă numiri trebuie, în temeiul articolului 24a din statut, să țină cont de perfecționarea profesională efectuată de funcționar în cursul carierei sale, ca fiind una dintre componentele meritelor sale.

Cu toate acestea, autoritatea împuternicită să facă numiri dispune de competența statutară de a efectua examinarea meritelor prevăzută la articolul 45 din statut, potrivit procedurii sau metodei pe care o consideră cea mai adecvată.

În această privință, obligația de a ține cont de perfecționarea profesională efectuată de funcționar se traduce în special în conținutul raportului de evaluare privind competența, eficiența și comportamentul în serviciu, care este întocmit în temeiul articolului 43 din statut și constituie unul dintre cele trei elemente prevăzute expres la articolul 45 alineatul (1) din statut care trebuie luate în considerare pentru analiza comparativă a meritelor în vederea promovării.

Rezultă că administrația poate de asemenea să ia în considerare certificarea unui funcționar pentru analiza comparativă a meritelor acestuia, în cadrul luării în considerare a raportului căruia i‑a făcut obiectul, acest raport reflectând meritele respectivului funcționar.

(a se vedea punctele 33-38)

Trimitere la:

Tribunal: 15 septembrie 2005, Casini/Comisia, T‑132/03, RecFP, p. I‑A‑253 și II‑1169, punctele 52-54; 27 septembrie 2006, Lantzoni/Curtea de Justiție, T‑156/05, RecFP, p. I‑A‑2-189 și II‑A‑2-969, punctul 88 și jurisprudența citată; 2 aprilie 2009, Comisia/Berrisford, T‑473/07 P, RepFP, p. I‑B‑1-17 și II‑B‑1-85, punctul 42; 30 noiembrie 2011, Comisia/Dittert, T‑51/08 P, punctul 54