Cauza C‑610/15

Stichting Brein

împotriva

Ziggo BV
și
XS4ALL Internet BV

(cerere de decizie preliminară formulată de Hoge Raad der Nederlanden)

„Trimitere preliminară – Proprietate intelectuală și industrială – Directiva 2001/29/CE – Armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și ale drepturilor conexe – Articolul 3 alineatul (1) – Comunicare publică – Noțiune – Platformă de partajare online – Partajare de fișiere protejate, fără autorizarea titularului”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a doua) din 14 iunie 2017

Apropierea legislațiilor – Drept de autor și drepturi conexe – Directiva 2001/29 – Armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și ale drepturilor conexe în societatea informațională – Comunicare publică – Noţiune – Punere la dispoziție și gestionare pe internet a unei platforme de partajare de fișiere protejate în cadrul unei rețele de la utilizator la utilizator, fără autorizarea titularului – Includere

[Directiva 2001/29 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 alin. (1)]

Noțiunea „comunicare publică”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională trebuie interpretată în sensul că acoperă, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, punerea la dispoziție și gestionarea pe internet a unei platforme de partajare online care, prin indexarea de metadate referitoare la opere protejate și prin furnizarea unui motor de căutare, permite utilizatorilor acestei platforme să localizeze operele menționate și să le partajeze în cadrul unei rețele de la utilizator la utilizator („peer‑to‑peer”).

În ceea ce privește, în primul rând, aspectul dacă punerea la dispoziție și gestionarea unei platforme de partajare online, precum cea în discuție în litigiul principal, constituie un „act de comunicare”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, este necesar să se arate, astfel cum reiese din cuprinsul considerentului (23) al Directivei 2001/29, că dreptul de autor asupra actelor de comunicare publică, vizat la articolul 3 alineatul (1) menționat, acoperă orice transmisie sau retransmisie a unei opere către publicul care nu este prezent în locul de proveniență a comunicării, prin cablu sau fără cablu, inclusiv radiodifuziunea.

În plus, astfel cum reiese din cuprinsul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, pentru ca un „act de comunicare” să existe, este suficient în special ca o operă să fie pusă la dispoziția unui public, astfel încât persoanele care îl compun să poată avea acces la aceasta din orice loc și în orice moment, fără a avea relevanță dacă ele utilizează sau nu utilizează această posibilitate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 2017, Stichting Brein, C‑527/15, EU:C:2017:300, punctul 36 și jurisprudența citată).

Curtea a statuat deja în această privință că furnizarea pe un site internet a unor linkuri către opere protejate publicate care pot fi accesate printr‑un clic, fără nicio restricție în ceea ce privește accesul pe un alt site, oferă utilizatorilor primului site un acces direct la operele menționate (Hotărârea din 13 februarie 2014, Svensson și alții, C‑466/12, EU:C:2014:76, punctul 18; a se vedea de asemenea în acest sens Ordonanța din 21 octombrie 2014, BestWater International, C‑348/13, EU:C:2014:2315, punctul 15, precum și Hotărârea din 8 septembrie 2016, GS Media, C‑160/15, EU:C:2016:644, punctul 43).

Curtea a statuat de asemenea că această situație se regăsește și în cazul vânzării unui player multimedia pe care au fost preinstalate programe de completare, disponibile pe internet, care conțin hiperlinkuri ce trimit la site‑uri internet liber accesibile publicului pe care au fost puse la dispoziția publicului opere protejate de dreptul de autor fără autorizarea titularilor acestui drept (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 2017, StichtingBrein, C‑527/15, EU:C:2017:300, punctele 38 și 53).

Astfel, din această jurisprudență se poate deduce că, în principiu, orice act prin care un utilizator acordă clienților săi, în deplină cunoștință de cauză, accesul la opere protejate poate constitui un „act de comunicare”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29.

În al doilea rând, pentru a intra sub incidența noțiunii „comunicare publică”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, trebuie, în plus, ca operele protejate să fie comunicate efectiv publicului (Hotărârea din 26 aprilie 2017, Stichting Brein, C‑527/15, EU:C:2017:300, punctul 43 și jurisprudența citată).

În această privință, Curtea a precizat, pe de o parte, că noțiunea „public” presupune un anumit prag de minimis, ceea ce exclude din această noțiune un grup format dintr‑un număr prea mic sau nesemnificativ de persoane afectate. Pe de altă parte, trebuie să se țină seama de efectele cumulative ce rezultă din punerea la dispoziție a operelor protejate în favoarea potențialilor destinatari. În această privință, este relevant să se știe nu doar câte persoane au acces în paralel la aceeași operă, ci și câte dintre ele au acces în mod succesiv la această operă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 2017, Stichting Brein, C‑527/15, EU:C:2017:300, punctul 44 și jurisprudența citată).

(a se vedea punctele 30-34, 40, 41 și 48 și dispozitivul)