Language of document :

Acțiune introdusă la 30 ianuarie 2012 - European Dynamics Luxembourg și Evropaïki Dynamiki-Proïgmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis/Oficiul European de Poliție (Europol)

(Cauza T-40/12)

Limba de procedură: greaca

Părțile

Reclamante: European Dynamics Luxembourg SA (Ettelbrück, Luxemburg) și Evropaïki Dynamiki-Proïgmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE (Atena, Grecia) (reprezentant: V. Khristianos, avocat)

Pârât: Oficiul European de Poliție (Europol)

Concluziile

Reclamantele solicită Tribunalului:

anularea Deciziei Oficiului European de Poliție (Europol) din 22 noiembrie 2011 prin care acesta a exclus oferta consorțiului prin intermediul căruia reclamantele au participat la procedura deschisă de atribuire a contractelor de achiziții nr. D/C3/1104, și

obligarea EUROPOL la plata integrală a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamante.

Motivele și principalele argumente

Potrivit reclamantelor, decizia atacată trebuie anulată, potrivit articolului 263 TFUE, pentru următorul motiv, care cuprinde trei aspecte:

Primul aspect, întemeiat pe faptul că Europol a exclus în mod neîntemeiat oferta reclamantelor, susținând că acestea și-au modificat oferta tehnică și financiară, care are drept consecință faptul că Europol nu se întemeiază pe nicio bază legală pentru excluderea reclamantelor.

Al doilea aspect, întemeiat pe faptul că Europol a susținut în mod nefondat că oferta reclamantelor era inexactă și a exclus-o, în timp ce Europol însuși a provocat și a acceptat sau a tolerat existența unei inexactități și a unei lipse de claritate în ceea ce privește sensul termenilor "out of the box" și "customisation", încălcând principiul transparenței.

Al treilea aspect, întemeiat pe faptul că, prin excluderea ofertei reclamantelor din procedura de atribuire, Europol a încălcat principiul proporționalității în aplicarea prevederilor documentelor contractuale.

____________