Language of document :

Acțiune introdusă la 24 iunie 2009 - Schräder/CPVO - Hansson (Lemon Symphony)

(Cauza T-242/09)

Limba în care a fost formulată acțiunea: germana

Părțile

Reclamant: Ralf Schräder (Lüdinghausen, Germania) (reprezentanți: T. Leidereiter și W.-A. Schmidt, avocați)

Pârât: Oficiul Comunitar pentru Soiuri de Plante

Cealaltă parte în procedura în fața camerei de recurs: Jørn Hansson (Søndersø, Danemarca)

Concluziile reclamantului

Anularea Deciziei camerei de recurs a pârâtului din 23 ianuarie 2009;

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Titlul de protecție comunitară a soiurilor de plante: titlul privind Lemon Symphony.

Titularul: Jørn Hansson.

Decizia Oficiului Comunitar pentru Soiuri de Plante atacată la camera de recurs: refuză anularea titlului de protecție comunitară a soiurilor de plante privind Lemon Symphony în temeiul articolului 20 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 2100/941.

Autorul recursului în fața camerei de recurs: reclamantul.

Decizia camerei de recurs: respinge recursul.

Motivele invocate:

încălcarea articolului 76 din Regulamentul (CE) nr. 2100/94 și a principiilor de procedură general admise în sensul articolului 81 din Regulamentul (CE) nr. 2100/94 întrucât camera de recurs a pronunțat decizia atacată fără a cerceta suficient situația de fapt care trebuia apreciată;

încălcarea articolului 20 alineatul (1) litera (a) și a articolului 7 din Regulamentul (CE) nr. 2100/94 întrucât camera de recurs consideră, aparent în mod greșit, că reclamantul nu a putut arăta că erau îndeplinite condițiile menționate la articolul 20 alineatul (1) litera (a) și, prin urmare, nu a respectat domeniul de aplicare al acestei dispoziții;

încălcarea articolului 75 din Regulamentul (CE) nr. 2100/94 întrucât camera de recurs și-a întemeiat decizia pe motive cu privire la care reclamantul nu a avut posibilitatea de a se exprima înainte de adoptarea deciziei;

încălcarea articolului 63 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1239/952 întrucât procedura orală nu a făcut obiectul unui proces-verbal întocmit în mod legal.

____________

1 - Regulamentul (CE) nr. 2100/94 al Consiliului din 27 iulie 1994 de instituire a unui sistem de protecție comunitară a soiurilor de plante (JO L 227, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 15, p. 197).

2 - Regulamentul (CE) nr. 1239/95 al Comisiei din 31 mai 1995 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2100/94 al Consiliului privind procedura față de Oficiul Comunitar pentru Soiuri de Plante (JO L 121, p. 37, Ediție specială, 03/vol. 17, p. 10).