HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)
26 iunie 2014(*)
„Marcă comunitară – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii comunitare figurative basic – Marca comunitară figurativă anterioară BASIC – Motiv relativ de refuz – Similitudinea serviciilor – Risc de confuzie – Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009”
În cauza T‑372/11,
Basic AG Lebensmittelhandel, cu sediul în München (Germania), reprezentată de D. Altenburg și de H. Bickel, avocați,
reclamantă,
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat de G. Schneider, în calitate de agent,
pârât,
cealaltă parte în procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI, intervenientă în fața Tribunalului, fiind
Repsol YPF, SA, cu sediul în Madrid (Spania), reprezentată de J.‑B. Devaureix, avocat,
având ca obiect o acțiune introdusă împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a OAPI din 31 martie 2011 (cauza R 1440/2010‑1) privind o procedură de opoziție între Repsol YPF, SA și Basic AG Lebensmittelhandel,
TRIBUNALUL (Camera a șasea),
compus din domnii S. Frimodt Nielsen, președinte, F. Dehousse și A. M. Collins (raportor), judecători,
grefier: doamna C. Heeren, administrator,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 15 iulie 2011,
având în vedere memoriul în răspuns al OAPI depus la grefa Tribunalului la 15 noiembrie 2011,
având în vedere memoriul în răspuns al intervenientei depus la grefa Tribunalului la 16 noiembrie 2011,
având în vedere modificarea compunerii camerelor Tribunalului,
în urma ședinței din 12 februarie 2014,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul litigiului
1 La 14 martie 2008, reclamanta, Basic AG Lebensmittelhandel, a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1)].
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul figurativ următor:
3 Produsele și serviciile pentru care s‑a solicitat înregistrarea fac parte în special din clasele 35 și 39 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:
– clasa 35: „Francizare, și anume intermediere de know‑how economic si organizatoric în domeniul comercializării de produse și servicii; administrare comercială, comercializare (servicii de promovare), marketing prin dialog, servicii de consultanță în afaceri și conducere de afaceri în conceperea, organizarea și construcția de sisteme de achiziție de clienți și de fidelizare a clienților, în special în domeniul programelor de publicitate poștală, de reduceri, de bonuri valorice și de premii; editare de suporturi informatice și de date pentru terți (în măsura în care sunt cuprinse în clasa 35) destinate înregistrării tranzacțiilor privind reducerile, bonurile valorice și premiile, în special carnete de bonuri valorice, cărți de credit și cecuri, care conțin date și/sau informații lizibile vizual și/sau automat, în special cartele magnetice și cartele cu cip prezentate sub forma așa‑numitelor cartele inteligente (în măsura în care sunt cuprinse în clasa 35); măsuri de promovare a vânzărilor, desfășurarea de jocuri de noroc și premieri ca măsuri publicitare, în măsura în care sunt cuprinse în clasa 35; servicii de vânzare cu amănuntul și cu ridicata de detergenți și înălbitori, produse de curățare, lustruire, degresare și preparate abrazive, săpunuri, produse de parfumerie, uleiuri esențiale, produse pentru îngrijirea corporală și cosmetică, loțiuni de păr, produse pentru curățarea dinților, materiale pentru iluminat, lumânări și fitiluri pentru iluminat, produse farmaceutice și veterinare, produse sanitare pentru uz medical, substanțe dietetice de uz medical, alimente pentru sugari, plasturi, bandaje, dezinfectanți, preparate pentru distrugerea verminei, fungicide, erbicide, preparate medicale pentru baie, suplimente alimentare de uz medical și nemedical, hârtie, mucava (carton) și produse din aceste materiale, produse de imprimerie, fotografii, articole de papetărie, materiale didactice și educaționale, materiale plastice pentru ambalat, piele și imitații de piele și produse din acestea, piei și blănuri, genți de voiaj și valize, sacoșe, rucsacuri, umbrele, umbrele de soare și bastoane de mers, bice, harnașamente și articole de șelărie, echipamente și recipiente de uz menajer și de bucătărie, piepteni și bureți, perii, materiale pentru perii, articole pentru curățare, sticlă brută sau semiprelucrată, articole din sticlă, porțelan și faianță, articole de îmbrăcăminte, articole de încălțăminte, echipamente sportive pentru cap, jocuri, jucării, articole de gimnastică și de sport, decorațiuni pentru pomul de Crăciun, alimente, produse agricole, horticole și silvice și semințe, animale vii, fructe și legume proaspete, semințe, plante vii și flori naturale, hrană pentru animale, malț, băuturi alcoolice și nealcoolice și siropuri, tablete efervescente și alte preparate pentru pregătirea de băuturi, vânzare prin poștă (cu excepția transportului) sau vânzarea prin internet, de produse de farmacie, cosmetice, produse de parfumerie, produse din hârtie, materiale textile, băuturi și alimente”;
– clasa 39: „Transport; ambalare şi depozitare de mărfuri; organizare de călătorii”.
4 Cererea de înregistrare a unei mărci comunitare a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 23/2008 din 9 iunie 2008.
5 La 8 septembrie 2008, intervenienta, Repsol YPF, SA, a formulat opoziție împotriva înregistrării mărcii solicitate pentru serviciile menționate la punctul 3 de mai sus, în temeiul articolului 42 din Regulamentul nr. 40/94 (devenit articolul 41 din Regulamentul nr. 207/2009).
6 Opoziția se întemeia pe marca comunitară figurativă anterioară reprodusă în continuare:
7 Serviciile desemnate de marca anterioară pe care s‑a întemeiat opoziția fac parte din clasele 35, 37 și 39 și corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:
– clasa 35: „Vânzare cu amănuntul de tutun, presă, baterii, jucării, produse pentru autoturisme, accesorii și piese de schimb pentru autoturisme, lubrifianţi, combustibili și carburanți pentru autoturisme; publicitate; lucrări de birou”;
– clasa 37: „Construcţii; reparaţii; servicii de instalare, stații de service (benzinării); reparaţii de vehicule; conservare, gresaj și spălare a vehiculelor; reparația pneurilor”;
– clasa 39: „Servicii de distribuire a produselor alimentare de bază, patiserie și dulciuri, înghețată, mâncare gătită, tutun, presă, baterii, jucării, produse pentru autoturisme, accesorii și piese de schimb pentru autoturisme, lubrifianți, combustibili și carburanți pentru autoturisme, transport; ambalaj, stocare și furnizare de diverse produse, inclusiv combustibili și carburanți; organizare de călătorii”.
8 Motivul invocat în susținerea opoziției era cel prevăzut la articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009].
9 La 28 mai 2010, divizia de opoziție a OAPI a admis în parte opoziția. Astfel, opoziția a fost admisă pentru o parte dintre serviciile din clasa 35 și pentru cele din clasa 39.
10 La 28 iulie 2010, intervenienta a formulat o cale de atac la OAPI împotriva deciziei diviziei de opoziție, în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009.
11 Prin decizia din 31 martie 2011 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera întâi de recurs a OAPI a admis în parte calea de atac. În special, aceasta a considerat că „serviciile de vânzare cu amănuntul și cu ridicata în domeniul alimentelor, al fructelor și al legumelor proaspete, al băuturilor alcoolice și nealcoolice și al siropurilor, al tabletelor efervescente și al altor preparate pentru pregătirea de băuturi, al vânzării prin poștă (cu excepția transportului) sau al vânzării prin internet, și, respectiv, al băuturilor și al alimentelor” vizate de marca solicitată cuprinse în clasa 35 erau similare cu serviciile vizate de marca anterioară cuprinse în clasa 39. În schimb, ea a considerat că celelalte servicii din clasa 35 desemnate de marca solicitată erau diferite de serviciile desemnate de marca anterioară. Camera de recurs a arătat că mărcile aflate în conflict prezentau un grad redus de similitudine vizuală, însă erau identice pe planurile fonetic și conceptual. Pe de altă parte, caracterul distinctiv al mărcii anterioare ar fi în general destul de redus.
12 În aceste condiții, camera de recurs a concluzionat că există un risc de confuzie în ceea ce privește serviciile considerate similare menționate la punctul 11 de mai sus. În consecință, a admis opoziția în ceea ce privește aceste servicii, a respins cererea de înregistrare a unei mărci comunitare în privința acestora și a respins calea de atac în ceea ce privește celelalte servicii cuprinse în clasa 35.
Concluziile părților
13 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– respingerea deciziei diviziei de opoziție;
– obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.
14 OAPI și intervenienta solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
15 În ședință, reclamanta și‑a modificat concluziile în sensul că în prezent solicită Tribunalului:
– modificarea deciziei atacate în sensul respingerii în totalitate a căii de atac;
– în subsidiar, anularea deciziei atacate în măsura în care prin aceasta se admite calea de atac formulată de intervenientă;
– obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.
16 În ședință, reclamanta a reiterat cererea de suspendare a procedurii pe baza deciziei diviziei de anulare a OAPI din 8 octombrie 2013 (5863 C), în care aceasta din urmă a declarat nevalidă marca anterioară în ceea ce privește o parte dintre serviciile în cauză. În acest context, intervenienta a solicitat Tribunalului să ia în considerare acțiunea introdusă de aceasta împotriva deciziei respective. Tribunalul a respins cererea de suspendare a procedurii.
În drept
17 Reclamanta invocă un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.
18 Reclamanta apreciază că serviciile din clasa 35 vizate de marca solicitată nu sunt similare cu serviciile din clasa 39 desemnate de marca anterioară și, prin urmare, nu există niciun risc de confuzie între mărcile aflate în conflict.
19 OAPI și intervenienta contestă argumentele reclamantei.
20 Potrivit articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, la opoziția titularului unei mărci anterioare, se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când, din cauza identității sau a asemănării sale cu o marcă anterioară și din cauza identității sau a asemănării produselor sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie în percepția publicului de pe teritoriul în care este protejată marca anterioară. Riscul de confuzie include riscul de asociere cu marca anterioară.
21 Potrivit unei jurisprudențe constante, constituie risc de confuzie riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeași întreprindere sau de la întreprinderi legate din punct de vedere economic. Potrivit aceleiași jurisprudențe, riscul de confuzie trebuie apreciat în mod global, în funcție de percepția pe care o are publicul relevant asupra semnelor și a produselor sau serviciilor în discuție și ținând seama de toți factorii pertinenți din cauză, în special de interdependența dintre similitudinea semnelor și cea a produselor sau a serviciilor desemnate [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 9 iulie 2003, Laboratorios RTB/OAPI – Giorgio Beverly Hills (GIORGIO BEVERLY HILLS), T‑162/01, Rec., p. II‑2821, punctele 30-33 și jurisprudența citată].
22 În sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, un risc de confuzie presupune în același timp o identitate sau o similitudine între mărcile aflate în conflict, precum și o identitate sau o similitudine între produsele sau serviciile pe care le desemnează acestea. Aceste condiții sunt cumulative [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 22 ianuarie 2009, Commercy/OAPI – easyGroup IP Licensing (easyHotel), T‑316/07, Rep., p. II‑43, punctul 42 și jurisprudența citată].
23 În lumina acestor considerații trebuie examinat dacă în mod întemeiat camera de recurs a apreciat că există un risc de confuzie între mărcile aflate în conflict în ceea ce privește o parte dintre serviciile din clasa 35 desemnate de marca solicitată și serviciile din clasa 39 desemnate de marca anterioară.
Cu privire la publicul relevant
24 Potrivit jurisprudenței, în cadrul aprecierii globale a riscului de confuzie, este necesar să se ia în considerare consumatorul mediu al categoriei de produse vizate, normal informat și suficient de atent și de avizat. Trebuie ținut seama și de faptul că nivelul de atenție a consumatorului mediu poate varia în funcție de categoria de produse sau de servicii în cauză [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 13 februarie 2007, Mundipharma/OAPI – Altana Pharma (RESPICUR), T‑256/04, Rep., p. II‑449, punctul 42 și jurisprudența citată].
25 În primul rând, în cazul în care protecția oferită de marca anterioară se întinde la ansamblul Uniunii Europene, trebuie luată în considerare percepția asupra mărcilor aflate în conflict pe care o are consumatorul serviciilor în cauză de pe teritoriul respectiv. Această constatare nu este contestată în speță.
26 În al doilea rând, camera de recurs a considerat, la punctul 15 din decizia atacată, că publicul relevant este compus din profesioniști în ceea ce privește serviciile din clasa 39 desemnate de marca anterioară. Această apreciere nu este repusă în discuție de reclamantă. Aceasta din urmă arată doar că serviciile de vânzare cu amănuntul din clasa 35 desemnate de marca solicitată nu îi vizează pe profesioniști, ci pe consumatorii finali.
27 În această privință, trebuie amintit că numai publicul relevant comun serviciilor în cauză trebuie luat în considerare în vederea comparării serviciilor respective. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, publicul relevant este compus din consumatorii susceptibili să utilizeze atât produsele sau serviciile desemnate de marca anterioară, cât și pe cele desemnate de marca solicitată [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 30 septembrie 2010, PVS/OAPI – MeDiTA Medizinische Kurierdienst (medidata), T‑270/09, nepublicată în Repertoriu, punctul 28 și jurisprudența citată].
28 În speță, este cert că serviciile din clasa 39 desemnate de marca anterioară sunt servicii de distribuire. Or, acestea se adresează unui public de profesioniști.
29 În ceea ce privește serviciile de vânzare cu amănuntul din clasa 35 desemnate de marca solicitată care sunt în discuție în speță, reclamanta încearcă să sugereze în mod greșit, prin argumentația invocată la punctul 26 de mai sus, că aceste servicii nu ar putea viza un public de profesioniști. Deși este adevărat că astfel de servicii se adresează consumatorului final, este de asemenea adevărat că ele se adresează și fabricantului produsului, precum și eventualilor intermediari comerciali care își desfășoară activitatea în amonte de vânzarea cu amănuntul finală, în calitate de servicii care le asigură acestor operatori economici ultima etapă a comercializării produsului menționat.
30 Prin urmare, camera de recurs a reținut în mod întemeiat ca public relevant, în esență, profesioniștii, singurii susceptibili să utilizeze atât serviciile din clasa 35 desemnate de marca solicitată care sunt în discuție în prezentul litigiu, cât și pe cele din clasa 39 desemnate de marca anterioară și care sunt de asemenea în discuție în speță.
31 În aceste condiții, definiția publicului relevant reținută de camera de recurs la punctul 15 din decizia atacată în ceea ce privește serviciile din clasele 35 și 39 trebuie aprobată.
Cu privire la compararea serviciilor
32 Potrivit unei jurisprudențe constante, pentru aprecierea similitudinii dintre produsele sau serviciile în cauză, este necesar să se țină seama de toți factorii pertinenți care caracterizează raportul dintre acestea. Acești factori includ în special natura, destinația și utilizarea acestora, precum și caracterul lor concurent sau complementar. Se poate ține seama și de alți factori, precum canalele de distribuție a produselor respective [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 11 iulie 2007, El Corte Inglès/OAPI – Bolaños Sabri (PiraÑAM diseño original Juan Bolaños), T‑443/05, Rep., p. II‑2579, punctul 37 și jurisprudența citată].
33 Produsele sau serviciile complementare sunt cele între care există o strânsă legătură, în sensul că unul este indispensabil sau important pentru utilizarea celuilalt, astfel încât consumatorii pot crede că răspunderea pentru fabricarea acestor produse sau pentru prestarea acestor servicii revine aceleiași întreprinderi. Prin urmare, o legătură de complementaritate nu poate exista între, pe de o parte, produsele sau serviciile necesare pentru funcționarea unei întreprinderi comerciale și, pe de altă parte, produsele și serviciile pe care le fabrică sau le furnizează această întreprindere. În consecință, serviciile adresate unor categorii de public diferite nu pot avea un caracter complementar (a se vedea Hotărârea easyHotel, punctul 22 de mai sus, punctele 57 și 58 și jurisprudența citată).
34 În ceea ce privește deciziile OAPI invocate de părți, trebuie amintit de asemenea că OAPI are obligația de a‑și exercita competențele în conformitate cu principiile generale de drept al Uniunii. Cu toate că, având în vedere principiile egalității de tratament și bunei administrări, OAPI trebuie să ia în considerare deciziile adoptate deja cu privire la cereri similare și să analizeze cu o deosebită atenție aspectul dacă este sau nu este necesar să decidă în același sens, aplicarea acestor principii trebuie să se concilieze cu principiul legalității. În fond, pentru motive de securitate juridică și, mai exact, de bună administrare, examinarea oricărei cereri de înregistrare trebuie să fie strictă și completă pentru a evita înregistrarea necorespunzătoare a unor mărci. Acestea sunt condițiile în care o astfel de examinare trebuie să aibă loc în fiecare caz concret. Astfel, înregistrarea unui semn ca marcă depinde de criterii specifice, aplicabile în cadrul împrejurărilor de fapt ale cauzei, care au ca obiectiv să verifice dacă semnul în cauză nu intră sub incidența unui motiv de refuz (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 10 martie 2011, Agencja Wydawnicza Technopol/OAPI, C‑51/10 P, Rep., p. I‑1541, punctele 73-77).
35 În ceea ce privește deciziile naționale invocate de părți, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că înregistrările deja efectuate în statele membre nu constituie decât elemente care, fără a fi determinante, pot fi doar luate în considerare în vederea înregistrării unei mărci comunitare [Hotărârea Tribunalului din 16 februarie 2000, Procter & Gamble/OAPI (Forma unui săpun), T‑122/99, Rec., p. II‑265, punctul 61, și Hotărârea Tribunalului din 19 septembrie 2001, Henkel/OAPI (Tabletă rotundă roșu cu alb), T‑337/99, Rec., p. II‑2597, punctul 58].
36 În lumina acestor considerații trebuie comparate „serviciile de vânzare cu amănuntul și cu ridicata în domeniul alimentelor, al fructelor și al legumelor proaspete, al băuturilor alcoolice și nealcoolice și al siropurilor, al tabletelor efervescente și al altor preparate pentru pregătirea de băuturi, al vânzării prin poștă (cu excepția transportului) sau al vânzării prin internet și, respectiv, al băuturilor și al alimentelor” desemnate de marca solicitată cuprinse în clasa 35 cu „serviciile de distribuire a produselor alimentare de bază, patiserie și dulciuri, înghețată, mâncare gătită” desemnate de marca anterioară cuprinse în clasa 39.
Cu privire la similitudinea dintre produsele la care se referă serviciile în cauză
37 Reclamanta arată că produsele la care se referă serviciile în discuție în speță, și anume băuturile și produsele alimentare, nu prezintă o similitudine suficientă pentru stabilirea unei similitudini între serviciile de vânzare cu ridicata și cu amănuntul de băuturi și serviciile de distribuire de produse alimentare. În opinia acesteia, băuturilor și produselor alimentare li se aplică, prin natura lor, moduri de distribuire, de comercializare și de consum distincte.
38 În ședință, părțile și‑au exprimat acordul cu privire la interpretarea potrivit căreia trebuie comparate atât produsele la care se referă serviciile în cauză, cât și serviciile ca atare.
39 În această privință, camera de recurs a afirmat în mod întemeiat, la punctele 26 și 27 din decizia atacată, că produsele vizate de „serviciile de vânzare cu amănuntul și cu ridicata în domeniul alimentelor, al fructelor și al legumelor proaspete, al băuturilor alcoolice și nealcoolice și al siropurilor, al tabletelor efervescente și al altor preparate pentru pregătirea de băuturi, al vânzării prin poștă (cu excepția transportului) sau al vânzării prin internet și, respectiv, al băuturilor și al alimentelor” vizate de marca solicitată erau identice sau foarte similare cu „produsele alimentare de bază” vizate de marca anterioară. Astfel, băuturile și alimentele au aceeași natură și aceeași finalitate în sensul că sunt destinate consumului uman. Pe de altă parte, aceste produse sunt susceptibile să fie fabricate de aceleași întreprinderi, sunt în general vândute prin aceleași puncte de vânzare și sunt adesea consumate simultan.
40 În aceste condiții, argumentele reclamantei care urmăresc să conteste existența unei similitudini între serviciile în cauză ca urmare a inexistenței unei similitudini suficiente între produsele la care acestea se referă trebuie respinse.
Cu privire la definirea serviciilor de distribuire și a celor de vânzare cu ridicata
41 În opinia reclamantei, camera de recurs a concluzionat în mod greșit că serviciile în cauză din clasa 35 erau identice sau similare cu serviciile din clasa 39 desemnate de marca anterioară. Aceasta și‑a întemeiat raționamentul pe o interpretare eronată a termenului „distribuire”, al cărui sens ar trebui să se deducă din clasificarea de la Nisa. Intervenienta ar fi interpretat termenul „distribuire” atunci când a ales în mod deliberat să înregistreze marca anterioară pentru servicii cuprinse în special în clasa 39. În consecință, termenul „distribuire” s‑ar raporta doar la servicii de încărcare, de livrare, de depozitare și de transport.
42 În ceea ce privește, pe de o parte, definirea serviciilor de distribuire și de vânzare cu ridicata, argumentul reclamantei referitor la înțelesul termenului „distribuire” și al expresiei „vânzare cu ridicata” în limbajul comun trebuie respins. Astfel, reclamanta nu precizează modul în care definițiile acestor noțiuni pe care le propune permit înlăturarea identității serviciilor în cauză.
43 În ceea ce privește, pe de altă parte, pretinsul caracter determinant al clasificării de la Nisa în ceea ce privește definirea serviciilor, trebuie amintit că, potrivit normei 2 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului privind marca comunitară (JO L 303, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 189), cu modificările ulterioare, această clasificare se efectuează în scopuri exclusiv administrative. Astfel, clasificarea respectivă nu poate determina, în sine, natura și caracteristicile serviciilor în discuție în speță.
44 În aceste condiții, definiția noțiunii de distribuire propusă de reclamantă, întemeiată pe modul de redactare a clasei 39, nu poate fi reținută. Pe de altă parte, nota explicativă referitoare la clasa 39 pe care aceasta o menționează nu cuprinde o enumerare exhaustivă a serviciilor la care se referă această clasă.
Cu privire la pretinsa lipsă de similitudine între serviciile de distribuire și cele de vânzare cu ridicata
45 În opinia reclamantei, serviciile de vânzare cu ridicata sunt distincte de serviciile de distribuire. Având în vedere deciziile OAPI și notele explicative privind clasele 35 și 39 din clasificarea de la Nisa, aceste două categorii de servicii nu ar fi similare nici prin natura, nici prin obiectivul lor, și nu ar putea fi considerate complementare în raport cu publicul relevant. Pe de altă parte, spre deosebire de serviciile de distribuire, serviciile de vânzare cu ridicata și cu amănuntul nu ar include transportul de mărfuri.
46 În această privință, rezultă de asemenea din norma 2 alineatul (4) din Regulamentul nr. 2868/95 (a se vedea punctul 43 de mai sus) că serviciile nu pot fi considerate ca fiind diferite numai pentru motivul că figurează în clase diferite ale Aranjamentului de la Nisa. Această normă este confirmată de jurisprudența potrivit căreia produsele sau serviciile nu trebuie în mod necesar să facă parte din aceeași clasă sau din aceeași categorie din cadrul unei anumite clase pentru a putea face în mod valabil obiectul unei comparații și pentru a se putea concluziona în sensul existenței sau al inexistenței unei similitudini între aceste produse sau servicii [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 14 decembrie 2006, Gagliardi/OAPI – Norma Lebensmittelfilialbetrieb (MANŪ MANU MANU), T‑392/04, nepublicată în Repertoriu, punctul 77 și jurisprudența citată]. Prin urmare, trebuie înlăturat argumentul reclamantei referitor la alegerea deliberată a intervenientei de a înregistra marca anterioară doar pentru servicii care fac parte din clasa 39.
47 Pe de altă parte, este necesar să se constate că serviciile de distribuire și serviciile de vânzare cu ridicata permit comercializarea unui produs și au o funcție intermediară între producția și consumul final ale unui produs. Aceste două categorii de servicii participă la realizarea aceluiași obiectiv ultim care constă în vânzarea către consumatorul final.
48 Având în vedere jurisprudența menționată la punctul 33 de mai sus, trebuie subliniată de asemenea legătura strânsă care există între aceste două categorii de servicii, dat fiind că un angrosist poate apela la servicii de distribuire, iar un distribuitor poate de asemenea să utilizeze servicii de vânzare cu ridicata. Pe de altă parte, un angrosist poate oferi servicii de distribuire, la fel cum vânzarea cu ridicata poate face parte din serviciile oferite de un distribuitor.
49 În ceea ce privește susținerea reclamantei potrivit căreia distribuirea nu este caracteristică naturii serviciilor de vânzare cu ridicata, aceasta, chiar dacă ar fi considerată întemeiată, nu este susceptibilă, în sine, să excludă o similitudine între cele două categorii de servicii.
50 Restul argumentelor invocate de reclamantă pornesc de la premisa eronată că serviciile de distribuire se limitează la servicii de transport și de livrare. Or, aceste servicii nu reprezintă decât o parte dintre activitățile la care se referă serviciile de distribuire.
51 Rezultă din cele ce precedă că în mod întemeiat camera de recurs a constatat, la punctul 27 din decizia atacată, existența unei similitudini între serviciile de vânzare cu ridicata desemnate de marca solicitată și serviciile de distribuie desemnate de marca anterioară, întrucât produsele vizate prin acestea sunt identice sau foarte similare.
Cu privire la pretinsa lipsă de similitudine dintre serviciile de distribuire și cele de vânzare cu amănuntul
52 Potrivit susținerilor reclamantei, camera de recurs a comparat în mod greșit serviciile în discuție în speță din perspectiva fabricantului, în condițiile în care serviciile de vânzare cu amănuntul sunt orientate către consumatorul final. De asemenea, reclamanta arată că aceste două categorii de servicii sunt distincte atât prin natura, cât și prin obiectivul lor și nu sunt complementare nici din punctul de vedere al fabricantului, nici din cel al consumatorului final. Pe de altă parte, vânzătorii cu amănuntul nu ar propune servicii de livrare către terți.
53 În această privință, din cuprinsul punctului 21 de mai sus reiese că riscul de confuzie trebuie apreciat în mod global, în funcție de percepția pe care o are publicul relevant cu privire la serviciile în cauză. În plus, la punctele 26-31 de mai sus s‑a constatat că publicul relevant este compus din profesioniști. În consecință, camera de recurs nu a săvârșit nicio eroare de apreciere prin faptul că nu a abordat această chestiune din perspectiva consumatorului final.
54 În ceea ce privește pretinsul caracter distinct al obiectivului serviciilor de vânzare cu amănuntul și al celui al serviciilor de distribuire, este necesar să se arate că acestea urmăresc același obiectiv ultim, și anume vânzarea către consumatorul final. Astfel cum a constatat în mod întemeiat camera de recurs la punctul 28 din decizia atacată, aceste două categorii de servicii constau în punerea produselor la dispoziția consumatorilor finali. Această apreciere nu este contrazisă de jurisprudența potrivit căreia obiectivul comerțului cu amănuntul este vânzarea de produse consumatorilor, care cuprinde, pe lângă actul juridic al vânzării, orice activitate desfășurată de operator pentru a incita la încheierea unui astfel de act și potrivit căreia această activitate constă în special în selectarea unei game de produse oferite la vânzare și în oferirea a diverse prestații prin care se urmărește determinarea consumatorului să încheie acest act mai curând cu comerciantul în cauză decât cu un concurent [a se vedea Hotărârea Curții din 7 iulie 2005, Praktiker Bau- und Heimwerkermärkte, C‑418/02, Rec., p. I‑5873, punctul 34, și Hotărârea Tribunalului din 15 februarie 2011, Yorma’s/OAPI – Norma Lebensmittelfilialbetrieb (YORMA’S), T‑213/09, nepublicată în Repertoriu, punctul 33 și jurisprudența citată].
55 În orice caz, după cum a arătat în mod întemeiat intervenienta în ședință, reclamanta nu își poate întemeia argumentația pe punctul 34 din Hotărârea Praktiker Bau- und Heimwerkermärkte, punctul 54 de mai sus. Astfel, această jurisprudență se înscrie în cadrul bine delimitat al cererii de decizie preliminară formulate de Bundespatentgericht (Curtea Federală de Brevete), care a solicitat Curții să stabilească dacă comerțul de mărfuri cu amănuntul constituie un serviciu în sensul articolului 2 din Prima directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO 1989, L 40, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 92). Or, interpretarea reținută de Curte în această cauză nu poate constitui o definiție exhaustivă și cu caracter general a noțiunii de serviciu de vânzare cu amănuntul.
56 Având în vedere jurisprudența menționată la punctul 33 de mai sus, trebuie aprobată aprecierea camerei de recurs potrivit căreia serviciile de vânzare cu amănuntul și cele de distribuire sunt complementare. Astfel, prestatorii de servicii de vânzare cu amănuntul sunt în general tributari serviciilor de distribuire pentru a‑și desfășura activitatea, în special în ceea ce privește transportul produselor către punctele de vânzare ale acestora. Pe de altă parte, în condițiile în care activitățile de distribuire și cele de vânzare cu amănuntul urmăresc același obiectiv și intervin într‑o fază relativ avansată a procesului de comercializare, este posibil ca publicul relevant să creadă că aceste servicii sunt asigurate de aceeași întreprindere.
57 În aceste condiții, camera de recurs a constatat în mod întemeiat, la punctul 28 din decizia atacată, că serviciile de distribuire și cele de vânzare cu amănuntul sunt similare, întrucât este vorba despre produse identice sau foarte similare.
Cu privire la compararea semnelor
58 Camera de recurs a considerat în mod întemeiat că mărcile aflate în conflict prezentau un grad redus de similitudine vizuală, însă erau identice pe planurile fonetic și conceptual, aspect care de altfel nu este contestat de părți.
Cu privire la riscul de confuzie
59 În speță, trebuie confirmată aprecierea camerei de recurs, care a considerat, la punctul 42 din decizia atacată, că caracterul distinctiv al mărcii anterioare este în general destul de redus, aspect care de altfel nu este contestat de părți.
60 Prin urmare, în cadrul aprecierii globale a riscului de confuzie, trebuie amintite similitudinea serviciilor în cauză, gradul redus de similitudine a semnelor aflate în conflict pe plan vizual și identitatea acestora pe planurile fonetic și conceptual, precum și caracterul distinctiv redus al mărcii anterioare. În aceste împrejurări, camera de recurs a concluzionat în mod întemeiat că există un risc de confuzie în percepția publicului relevant.
61 Rezultă din toate cele ce precedă că motivul unic trebuie respins ca nefondat.
62 Prin urmare, acțiunea trebuie respinsă în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
63 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor OAPI și ale intervenientei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șasea)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Basic AG Lebensmittelhandel la plata cheltuielilor de judecată.
Frimodt Nielsen | Dehousse | Collins |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 26 iunie 2014.
Semnături