Cauza T‑136/19
(publicare în extras)
Bulgarian Energy Holding EAD și alții
împotriva
Comisiei Europene
Hotărârea Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 25 octombrie 2023
„Concurență – Abuz de poziție dominantă – Piața internă a gazelor naturale – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 102 TFUE – Piață reglementată – Definiția pieței relevante – Gazoductul român de tranzit 1 – Titularul unui drept de utilizare exclusivă a gazoductului român 1 – Refuzul accesului – Obligație de furnizare publică – Excepția acțiunii statului – Operator de transport și de sistem – Operator de înmagazinare – Strategie anticoncurențială – Efecte de excludere – Încălcare unică și continuă – Dreptul la apărare”
1. Poziție dominantă – Piața relevantă – Delimitare – Criterii – Piața internă a gazelor naturale – Piața serviciilor legate de capacitatea de gaze – Obligația Comisiei de a consulta în prealabil participanții la piață – Inexistență
(art. 102 TFUE; Comunicarea 97/C 372/03 a Comisiei, pct. 33)
(a se vedea punctele 75-77)
2. Poziție dominantă – Piața relevantă – Delimitare – Criterii – Caracter interschimbabil – Identificarea condițiilor de concurență relevante – Piața internă a gazelor naturale – Piețele serviciilor legate de capacitatea de gaze – Distincție între piața principală și cea secundară – Lipsă de relevanță
[art. 102 TFUE; Regulamentul nr. 715/2009 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentul (34), art. 2 alin. (1) pct. 4, 6, 13, 16, 18, 21 și 22 și art. 16 alin. (3) lit. (a) și anexa I, pct. 2.2 subpct. 1 și 4; Decizia 2012/490 a Comisiei, considerentul (2), pct. 2.2.2 subpct. 1 și 6 și pct. 2.2.5 subpct. 1 și 4; Comunicarea 97/C 372/03 a Comisiei, pct. 2 și 3]
(a se vedea punctele 82-112)
3. Poziție dominantă – Piața relevantă – Delimitare – Incidența practicii decizionale anterioare a Comisiei – Inexistență
(art. 102 TFUE)
(a se vedea punctele 115, 116, 181 și 253)
4. Poziție dominantă – Existență – Indicii – Piața internă a gazelor naturale – Piețele serviciilor legate de capacitatea de gaze – Întreprindere care controlează accesul terților la gazoductul de tranzit – Includere
(art. 102 TFUE)
(a se vedea punctele 137, 138, 143-150, 159-161 și 173-175)
5. Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Societate‑mamă și filiale – Unitate economică – Criterii de apreciere – Prezumție a unei influențe decisive exercitate de societatea‑mamă asupra filialelor deținute în totalitate sau în cvasitotalitate de aceasta – Caracter refragabil – Combinare a prezumției de exercitare efectivă a unei influențe decisive de către o societate‑mamă asupra filialelor sale deținute în totalitate sau în cvasitotalitate cu alte elemente de probă – Societate‑mamă care nu se comportă ca un simplu investitor financiar
(art. 102 TFUE)
(a se vedea punctele 187, 196-208, 212 și 217-219)
6. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Obligația Comisiei de a face dovada încălcării și a duratei acesteia – Întinderea sarcinii probei – Recurgere la o serie de indicii – Necesitatea de a prezenta probe serioase, precise și concordante – Control jurisdicțional – Conținut – Decizie care lasă să subziste îndoieli în percepția instanței – Respectarea principiului prezumției de nevinovăție
[art. 101 și 102 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 48 alin. (1); Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 2]
(a se vedea punctele 226-228, 231, 686 și 689)
7. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Mijloc de probă – Mijloace de probă scrise – Aprecierea valorii probante a unui înscris – Criterii – Înscris întocmit în legătură imediată cu faptele sau de către un martor direct al acestor fapte – Valoare probantă ridicată – Valoarea probantă a unor elemente de probă care nu datează din perioada încălcării
(art. 102 TFUE)
(a se vedea punctele 229, 391-396, 433, 1004 și 1005)
8. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Decizie întemeiată pe elemente de probă suficiente pentru a demonstra existența încălcării contestate – Obligații în materia probelor ale întreprinderilor care contestă existența încălcării – Prezentarea unei alte explicații plauzibile a faptelor decât cea reținută de Comisie
(art. 102 TFUE)
(a se vedea punctele 230 și 381-390)
9. Poziție dominantă – Abuz – Noțiune – Capacitate de a restrânge concurența și efect de excludere – Criterii de apreciere – Control jurisdicțional – Control de legalitate – Conținut – Substituirea motivelor actului contestat
(art. 102 TFUE)
(a se vedea punctele 232, 234, 1108-1110 și 1132)
10. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Sarcina probei – Control jurisdicțional – Control de legalitate – Control aprofundat al tuturor elementelor relevante – Obiect și întindere
(art. 102 și 263 TFUE)
(a se vedea punctele 233, 291, 292, 329, 332, 364, 401, 419, 443, 478, 879-881, 1015 și 1089)
11. Poziție dominantă – Abuz – Noțiune – Capacitate de a restrânge concurența și efect de excludere – Criterii de apreciere – Efecte care nu sunt pur ipotetice
(art. 102 TFUE)
(a se vedea punctele 235-240)
12. Poziție dominantă – Abuz – Noțiune – Furnizarea de servicii legate de capacitate pe un gazoduct care constituie o infrastructură esențială – Refuz al unei întreprinderi în poziție dominantă de a acorda acces la o infrastructură esențială – Obligația de a coopera
(art. 102 TFUE)
(a se vedea punctele 254-257 și 260-262)
13. Poziție dominantă – Abuz – Noțiune – Infrastructură esențială – Situație de control rezultată din acordarea unui drept de utilizare exclusivă – Lipsa de relevanță a naturii unui asemenea drept exclusiv
(art. 102 TFUE)
(a se vedea punctele 263-265)
14. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Obligația de motivare – Conținut – Cerințe care rezultă din principiul protecției jurisdicționale efective – Claritatea și precizia părții dispozitive a deciziei
[art. 102 și art. 296 alin. (2) TFUE]
(a se vedea punctele 299-317)
15. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Obligația Comisiei de a face dovada încălcării și a duratei acesteia – Întinderea sarcinii probei – Utilizare a unor declarații făcute de autorii plângerii în cadrul aplicării articolului 102 TFUE – Admisibilitate – Forța probantă a declarațiilor făcute de o parte interesată să contracteze cu întreprinderea în poziție dominantă – Limite – Aprecierea valorii probante a unor asemenea declarații în raport cu alte elemente de probă
(art. 102 TFUE)
(a se vedea punctele 370-380 și 441)
16. Poziție dominantă – Abuz – Noțiune – Întreprindere în poziție dominantă titulară a unui drept de utilizare exclusivă a infrastructurii în cauză – Caracter insuficient pentru a sugera prezența unei practici de excludere abuzive
(art. 102 TFUE)
(a se vedea punctele 473-475)
17. Poziție dominantă – Abuz – Noțiune – Întreprindere în poziție dominantă titulară a unui drept de utilizare exclusivă a infrastructurii în cauză – Condiții de renegociere a acordului de rezervare a capacității – Valoare probantă – Elemente relevante
(art. 102 TFUE)
(a se vedea punctele 489-492, 495-511, 513-528 și 530-541)
18. Poziție dominantă – Abuz – Noțiune – Noțiune obiectivă care vizează comportamentele de natură să influențeze structura pieței și care au ca efect împiedicarea menținerii sau a dezvoltării concurenței – Obligații care revin întreprinderii dominante – Exercitarea concurenței bazate numai pe merit – Criterii de apreciere – Posibilitatea întreprinderii în poziție dominantă de a prezerva și de a proteja interesele sale comerciale
(art. 102 TFUE)
(a se vedea punctele 547, 595-603, 625, 626 și 644)
19. Concurență – Normele Uniunii – Domeniu de aplicare material – Comportament impus prin măsuri de stat – Excludere – Condiții
(art. 102 TFUE)
(a se vedea punctele 548, 549, 569-583 și 616)
20. Acțiune în anulare – Competența instanței Uniunii – Interpretarea dreptului național al unui stat membru – Chestiune de fapt – Includere
(art. 263 TFUE)
(a se vedea punctele 740 și 741)
21. Poziție dominantă – Abuz – Noțiune – Capacitate de a restrânge concurența și efect de excludere – Criterii de apreciere – Luarea în considerare a cadrului normativ sectorial aplicabil în sectorul gazelor – Neconformitatea condițiilor de acces la rețea cu cadrul normativ menționat – Necesitatea demonstrării capacității de a produce efecte anticoncurențiale
(art. 102 TFUE)
(a se vedea punctele 784 și 873)
22. Concurență – Procedură administrativă – Examinarea plângerilor – Obligațiile Comisiei – Verificarea existenței unui interes legitim al autorului plângerii – Conținut
(art. 102 TFUE)
(a se vedea punctele 848 și 849)
23. Poziție dominantă – Abuz – Refuzul unei întreprinderi în poziție dominantă de a permite unei alte întreprinderi să acceadă la un produs sau la un serviciu necesar activității sale – Aprecierea caracterului abuziv – Obligația legală de a acorda accesul – Inexistența unei obligații a Comisiei de a demonstra caracterul indispensabil al accesului la infrastructura în cauză
(art. 102 TFUE)
(a se vedea punctele 961, 962, 968, 969 și 971)
24. Acțiune în anulare – Hotărâre de anulare – Conținut – Anularea în totalitate a unei decizii a Comisiei de constatare a unei încălcări unice și continue și de aplicare a unei amenzi pe baza unei probe parțiale – Condiții – Înlocuirea motivării de către instanța Uniunii – Excludere
(art. 102 TFUE)
(a se vedea punctele 1119-1131 și 1134)
25. Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Acces la dosar – Conținut
[art. 102 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (2); Regulamentul nr. 773/2004 al Comisiei, art. 15 alin. (1) și (2)]
(a se vedea punctele 1153-1155)
26. Concurență – Procedură administrativă – Competențele Comisiei – Competența de a lua declarații – Declarații referitoare la obiectul unei investigații – Obligația Comisiei de a înregistra orice interviu desfășurat de aceasta – Conținut – Stabilirea elementelor utile pentru apărarea întreprinderii în cauză – Încălcare – Consecințe
[art. 102 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 19 alin. (1); Regulamentul nr. 773/2004 al Comisiei, art. 3]
(a se vedea punctele 1156-1160, 1170-1176, 1182-1186 și 1191)
27. Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Acces la dosar – Încălcare ca urmare a unei neregularități săvârșite de Comisie – Condiții – Posibilitatea întreprinderii în cauză de a‑și asigura mai bine apărarea în lipsa acestei neregularități – Întinderea sarcinii probei ce revine acestei întreprinderi
[art. 102 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 19 alin. (1) și art. 27; Regulamentul nr. 773/2004 al Comisiei, art. 3 și art. 15 alin. (1) și (2)]
(a se vedea punctele 1177, 1192, 1201-1206, 1208-1214, 1216-1221, 1223, 1226, 1238, 1244 și 1245)
28. Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Acces la dosar – Încălcare ca urmare a unor restricții excesive în cadrul unei proceduri a camerei de date – Consecințe
[art. 102 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 19 alin. (1) și art. 27; Regulamentul nr. 773/2004 al Comisiei, art. 15 alin. (1) și (2)]
(a se vedea punctele 1207 și 1215)
29. Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Acces la dosar – Obiect – Acces la comunicarea privind obiecțiunile adresată unei întreprinderi terțe – Condiții – Comunicare privind obiecțiunile care poate servi părților în apărare – Sarcina probei – Obligația întreprinderii în cauză de a furniza un prim indiciu al utilității accesului menționat pentru apărarea sa
[art. 102 TFUE; Regulamentul nr. 773/2004 al Comisiei, art. 15 alin. (1)]
(a se vedea punctele 1249-1252)
Rezumat
La data faptelor, reclamantele, și anume societatea Bulgarian Energy Holding EAD, deținută în întregime de statul bulgar, și filialele sale Bulgargaz și Bulgartransgaz (denumite în continuare, împreună, „grupul BEH”) își desfășurau activitatea în sectorul energiei din Bulgaria. Bulgargaz era furnizorul public de gaz în Bulgaria, în timp ce Bulgartransgaz era operatorul de transport și de sistem de gaz (denumit în continuare „OTS”) și operatorul singurei instalații de înmagazinare a gazelor naturale din Bulgaria (denumită în continuare „stația de înmagazinare Chiren”).
În perioada încălcării (și anume între 30 iulie 2010 și 1 ianuarie 2015), aprovizionarea cu gaz în Bulgaria depindea aproape în întregime de importurile de gaz rusesc, al cărui unic sau principal importator era Bulgargaz. Bulgargaz era astfel și principalul furnizor de gaze pentru clienții de pe piața comerțului cu ridicata în aval, precum și pentru clienții finali, și anume pentru întreprinderile direct racordate la rețeaua de transport de gaze.
Gazul rusesc era transportat către Bulgaria, până la punctul de conectare la rețeaua bulgară, prin Ucraina, iar ulterior prin România, în principal printr‑un gazoduct de tranzit (denumit în continuare „gazoductul român 1”) a cărui gestionare revenea Transgaz, OTS‑ul român. În perioada încălcării, gazoductul menționat asigura aprovizionarea celei mai mari părți a teritoriului bulgar prin intermediul rețelei naționale de transport, care, la rândul său, era conectată la stația de înmagazinare Chiren(1). În temeiul unui acord încheiat între Transgaz și Bulgargaz în 2005 (denumit în continuare „acordul din 2005”), care a rămas în vigoare pe durata întregii perioade a încălcării, aceasta din urmă a primit utilizarea exclusivă a gazoductului român 1 în schimbul unei taxe anuale fixe.
La 18 noiembrie 2010, Overgas Inc., participantă la piața furnizării de gaze în Bulgaria, a depus la Comisie o plângere neoficială împotriva grupului BEH pentru încălcarea articolului 102 TFUE.
Prin decizia din 17 decembrie 2018(2), Comisia Europeană a concluzionat că grupul BEH a săvârșit o încălcare unică și continuă a articolului 102 TFUE între 30 iulie 2010 și 1 ianuarie 2015. Mai precis, Comisia a reținut că grupul BEH ocupa, în această perioadă, o poziție dominantă pe cinci piețe distincte, și anume pe piața serviciilor legate de capacitate în rețeaua de transport de gaze, pe piața serviciilor legate de capacitate pe gazoductul român 1, pe piața serviciilor legate de capacitatea de înmagazinare a stației de la Chiren, pe piața vânzării de gaze cu ridicata în aval și pe piața furnizării de gaze cu amănuntul către marii clienți finali racordați la rețeaua bulgară de transport de gaze. Comisia a reproșat grupului BEH că a abuzat de poziția sa dominantă prin faptul că a împiedicat, a restrâns sau a întârziat accesul terților la rețeaua de transport, la stația de înmagazinare Chiren și la gazoductul român 1, blocând astfel piețele bulgare de furnizare de gaze, astfel încât să protejeze poziția dominantă a Bulgargaz pe acestea. În consecință, Comisia a aplicat grupului BEH o amendă prin care a sancționat încălcarea astfel constatată.
Pronunțându‑se cu privire la acțiunea în anulare introdusă de acesta din urmă, prin care se urmărește, cu titlu principal, anularea în totalitate a deciziei atacate, Tribunalul o admite în măsura în care Comisia nu a demonstrat corespunzător cerințelor legale un refuz al accesului la cele trei infrastructuri deținute de grupul BEH susceptibil să intre sub incidența articolului 102 TFUE. În acest sens, el aduce precizări cu privire la aplicarea articolului 102 TFUE unei întreprinderi în poziție dominantă care refuză accesul la o „infrastructură esențială”, în lumina jurisprudenței Bronner(3), în cazul în care această întreprindere nu este proprietara infrastructurii menționate. În plus, acesta se pronunță cu privire la întinderea cerinței privind accesul la dosar inerente respectării dreptului la apărare în cadrul așa‑numitei proceduri a „camerei de date”, și anume în ipoteza unor limitări aduse dreptului de acces la anumite elemente ale dosarului ca urmare a naturii lor confidențiale.
Aprecierea Tribunalului
În cadrul aprecierii sale, Tribunalul examinează, într‑o primă etapă, fondul cauzei, și anume motivele întemeiate pe erori de drept și de apreciere în definirea uneia dintre cele cinci piețe relevante, în special a pieței serviciilor legate de capacitate pe gazoductul român 1, pe poziția dominantă a Bulgargaz pe aceasta din urmă, pe poziția dominantă a societății‑mamă BEH, în calitate de holding financiar pe piețele relevante, precum și pe comportamentul abuziv al acestui grup. Într‑o a doua etapă, el analizează viciile de procedură întemeiate pe încălcarea dreptului la apărare al grupului BEH în ceea ce privește accesul la dosar.
Cu referire la fondul cauzei, în primul rând, Tribunalul consideră că, în cadrul definirii pieței serviciilor legate de capacitate pe gazoductul român 1, Comisia a omis în mod justificat să facă distincție între piața principală (și anume piața capacității comercializate direct de OTS) și cea secundară (și anume piața capacității comercializate altfel decât pe piața principală), această distincție nefiind relevantă pentru a aprecia dacă reclamantele beneficiau de o poziție dominantă în ceea ce privește serviciile legate de capacitate pe gazoductul român 1. În plus, ea nu a săvârșit erori de drept și nici de apreciere atunci când a considerat că Bulgargaz ocupa o poziție dominantă pe această piață.
În această privință, din dreptul exclusiv asupra gazoductului român 1 atribuit prin acordul din 2005 rezultă că Bulgargaz era, de‑a lungul întregii perioade a încălcării, singurul furnizor posibil de servicii legate de capacitate pe gazoductul menționat de pe piața secundară. În plus, pe de o parte, în temeiul articolului 17.1 din acordul din 2005, Transgaz nu putea oferi terților capacitate neutilizată fără consimțământul prealabil al Bulgargaz. Pe de altă parte, în temeiul reglementării Uniunii aplicabile la acea dată, Transgaz nu putea oferi terților o asemenea capacitate neutilizată decât sub formă de capacitate pe termen scurt și întreruptibilă. Ca urmare a acestui fapt, Bulgargaz controla de asemenea accesul terților pe piața principală a serviciilor legate de capacitate pe gazoductul român 1. În consecință, Comisia a identificat în mod întemeiat ca furnizor pe gazoductul român 1 Bulgargaz, singura întreprindere care poate furniza terților acces la acesta din urmă. Tribunalul a arătat de asemenea că, deși Transgaz nu își îndeplinise încă obligațiile în sensul dreptului Uniunii, prin adoptarea măsurilor necesare pentru a permite și a facilita comercializarea capacității pe piața secundară, în fapt, Bulgargaz acordase societății Overgas acces la gazoductul român 1 de la 1 ianuarie 2013. Prin urmare, neîndeplinirea obligațiilor de către Transgaz nu constituia, astfel, un obstacol în calea posibilității Bulgargaz de a oferi capacitate pe piața menționată. Astfel, ținând seama de faptul că, în perioada încălcării, Bulgargaz controla accesul terților la gazoductul român 1 și că Transgaz nu putea fi identificată ca fiind o sursă reală de aprovizionare alternativă pentru terții care doreau să aibă acces la gazoductul menționat, Bulgargaz ocupa o poziție dominantă pe piața serviciilor legate de capacitate pe gazoductul român 1.
În al doilea rând, Tribunalul arată că Comisia nu a reușit să demonstreze un abuz de poziție dominantă al grupului BEH în ceea ce privește furnizarea de gaze în Bulgaria. În această privință, el concluzionează în sensul insuficienței elementelor prezentate de Comisie în legătură cu accesul la gazoductul român 1 pentru a demonstra existența tuturor restricțiilor de acces invocate și, în măsura în care acestea din urmă au fost dovedite, caracterul lor abuziv.
Mai întâi, Tribunalul observă că Comisia a apreciat în mod întemeiat comportamentul Bulgargaz pe piața serviciilor legate de capacitate pe gazoductul român 1 în lumina jurisprudenței Bronner. În această privință, el amintește că refuzul unei întreprinderi în poziție dominantă de a furniza un serviciu la care terții trebuie să aibă acces pentru a putea desfășura o activitate pe o piață vecină, în special în aval, constituie o încălcare a articolului 102 TFUE dacă sunt îndeplinite trei condiții cumulative, și anume dacă refuzul este de natură să elimine orice concurență din partea solicitantului serviciului menționat de pe această piață, dacă acesta nu poate fi justificat în mod obiectiv și dacă serviciul în discuție este indispensabil pentru desfășurarea activității solicitantului, în sensul că nu există niciun substitut real sau potențial pentru acest serviciu. Or, în speță, gazoductul român 1 constituia o „infrastructură esențială”, dat fiind că era vorba despre singura cale viabilă pentru transportul gazului rusesc către Bulgaria în perioada încălcării. În această privință, Comisia a putut considera în mod valabil că, în scopul aplicării principiilor jurisprudențiale menționate, era irelevant că Bulgargaz nu era proprietarul infrastructurii, ci simplul titular al unui drept exclusiv de utilizare, din moment ce acest drept se concretiza printr‑o situație de control asupra infrastructurii menționate care îi permitea să supună accesul terților la gazoduct acordului său.
În continuare, Tribunalul constată inexistența unei valori probante atribuite de Comisie rezervării întregii capacități a gazoductului român 1 în temeiul acordului din 2005, întrucât această rezervare nu este un indiciu suficient pentru a dovedi pretinsul abuz pe piața serviciilor legate de capacitate a gazoductului menționat. Astfel, chiar dacă Bulgargaz nu ar fi utilizat decât o parte din capacitatea gazoductului român 1, exclusivitatea contractuală atribuită acesteia prin acordul din 2005 nu poate constitui o folosire abuzivă a poziției dominante a Bulgargaz dacă Comisia nu dovedește că, în realitate, comportamentul acesteia i‑a conferit capacitatea de a exclude concurenții de pe piețele bulgare de furnizare de gaze, în special în sensul Hotărârii Bronner și al jurisprudenței ulterioare(4) privind refuzul accesului la o „infrastructură esențială”.
Or, în speță, din elementele prezentate de Comisie reiese că exclusivitatea acordată Bulgargaz nu a împiedicat‑o să admită, încă din anul 2013, o cerere formulată de societatea Overgas, acordând acces acesteia la capacitatea neutilizată a gazoductului român 1. Tribunalul observă în plus că Comisia nu a demonstrat corespunzător cerințelor legale nici că Bulgargaz s‑ar fi opus în mod abuziv unor cereri de acces ale altor terți.
În sfârșit, Tribunalul nu validează valoarea probantă atribuită de Comisie comportamentului Bulgargaz în cadrul discuțiilor interguvernamentale dintre Republica Bulgaria și România referitoare la renegocierea acordului din 2005. În opinia sa, aceste discuții nu pot constitui un element de probă privind refuzul de a acorda acces la gazoductul român 1. Astfel, mizele acestei renegocieri, în special necesitatea de a acorda Bulgargaz o capacitate minimă garantată, nu se reduceau numai la interesele Bulgargaz, ci impuneau implicarea autorităților bulgare ținând seama de dependența Bulgariei de gazoductul român 1 pentru securitatea aprovizionării cu gaze a pieței bulgare. În plus, România avea un interes clar în renegocierea acordului din 2005 în vederea procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor inițiate împotriva sa de Comisie în 2009. Mai mult, Tribunalul a concluzionat că Comisia nu a demonstrat corespunzător cerințelor legale că durata negocierilor era imputabilă reclamantelor.
În al treilea rând, Tribunalul constată că Comisia nu a demonstrat corespunzător cerințelor legale nici un refuz al accesului din partea grupului BEH la rețeaua de transport, precum și la stația de înmagazinare Chiren înainte de luna iunie 2012. În schimb, în raport cu acesta din urmă, Tribunalul arată că elementele dosarului permit să se demonstreze că comportamentul Bulgartransgaz a putut avea capacitatea de a restrânge concurența pe piețele bulgare de furnizare de gaze între iunie 2012 și septembrie 2014. Cu toate acestea, în măsura în care decizia atacată ajunge la concluzia că reclamantele au săvârșit o încălcare unică și continuă a articolului 102 TFUE prin faptul că au refuzat terților accesul la cele trei infrastructuri și a pus accentul pe interdependența, complementaritatea și consolidarea reciprocă a tuturor comportamentelor imputate, Tribunalul a considerat că nu se poate deduce din dispozitivul deciziei atacate că aceasta se întemeiază pe mai multe motive privind comportamente abuzive distincte, dintre care fiecare ar fi suficient, în sine, pentru a sta la baza acesteia.
În aceste condiții, unicul motiv întemeiat pe comportamentul Bulgartransgaz privind stația de înmagazinare Chiren după luna iunie 2012 nu poate, fără a substitui aprecierea de către Comisie a faptelor cu cea a Tribunalului, să constituie motivarea esențială sau chiar suficientă susceptibilă să fundamenteze, singură, dispozitivul deciziei menționate.
În concluzie, Comisia nu a demonstrat corespunzător cerințelor legale încălcarea care constituie abuzul de poziție dominantă imputat reclamantelor prin decizia atacată.
În ceea ce privește desfășurarea procedurii, Tribunalul constată că Comisia a săvârșit neregularități procedurale de natură să determine o încălcare a dreptului la apărare al grupului BEH prin faptul că, pe de o parte, nu a depus la dosar sau a depus în mod intempestiv documentele referitoare la anumite reuniuni pe care le‑a avut cu Overgas și, pe de altă parte, a acordat un acces insuficient la acestea.
În special, în ceea ce privește reuniunile care au avut loc după adoptarea comunicării privind obiecțiunile, în 2015 și în 2016, Tribunalul arată că acestea urmăreau să colecteze informații referitoare la obiectul investigației care a condus la adoptarea deciziei atacate și că nu este de competența Comisiei să înlăture un element din dosar prin aplicarea puterii sale de apreciere în ceea ce privește caracterul potențial incriminator sau dezincriminator al acestui document. În consecință, în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul nr. 1/2003(5) coroborat cu articolul 3 din Regulamentul nr. 773/2004(6), Comisia avea obligația să efectueze înregistrarea convenabilă a declarațiilor date în cursul reuniunilor respective și depunerea la dosar a documentelor referitoare la acestea și să informeze reclamantele în acest sens, lipsa oricărei dovezi scrise împiedicând Tribunalul să verifice dacă Comisia s‑a conformat dispozițiilor Regulamentului nr. 1/2003 și dacă drepturile întreprinderilor și ale persoanelor fizice implicate într‑o investigație au fost pe deplin respectate.
În ceea ce privește reuniunile care au avut loc înainte de adoptarea comunicării privind obiecțiunile, din 2010 până în 2013, Comisia nu a depus la dosar decât note succinte ale acestor reuniuni, în timp ce procesele‑verbale detaliate au rămas confidențiale. În această privință, Tribunalul arată că aceste note succinte sunt vădit insuficiente pentru a reflecta conținutul discuțiilor care au avut loc efectiv între Comisie și Overgas și, în special, natura informațiilor furnizate de aceasta din urmă cu privire la subiectele abordate. Or, niciun element întemeiat pe modul de redactare a articolului 19 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 sau pe scopul urmărit de acesta nu permite să se concluzioneze că legiuitorul a intenționat să introducă o distincție între, pe de o parte, „notele succinte”, finalizate în vederea accesului la dosar, și „procesele‑verbale detaliate”, destinate să rămână confidențiale. O asemenea interpretare ar echivala cu lipsirea de orice efect util a dreptului de acces la dosar, precum și a principiului egalității armelor.
În ceea ce privește accesul la documentele puse la dispoziție în camera de date, Tribunalul a arătat că reprezentanții externi ai reclamantelor fuseseră autorizați de Comisie să comunice clientelor lor numai versiunea neconfidențială a raportului lor privind camera de date și că aceasta nu conținea niciun element suplimentar în raport cu notele succinte la care avuseseră deja acces reclamantele în cursul procedurii administrative. Or, ocultările din raportul privind camera de date într‑o măsură care îl fac practic echivalent cu notele succinte riscă, potrivit Tribunalului, să compromită însuși scopul procedurii camerei de date, și anume acela de a proteja informațiile confidențiale, acordând în același timp acces la probele de care o parte are nevoie pentru a‑și susține poziția. Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât procedura camerei de date, astfel cum s‑a desfășurat în speță, era susceptibilă să afecteze dreptul la apărare al reclamantelor, care nu au putut să îl exercite decât indirect, prin intermediul reprezentanților lor externi.
Întrucât reclamantele au demonstrat de asemenea că, în lipsa neregularităților săvârșite de Comisie prin faptul că le‑a refuzat un acces la dosar suficient, ar fi avut acces la elemente care ar fi fost de natură să le permită să își asigure mai bine apărarea în cursul procedurii administrative, Tribunalul constată încălcarea dreptului la apărare al reclamantelor.
Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, Tribunalul anulează în întregime decizia atacată.