HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea)
25 noiembrie 2009(*)
„Ajutoare de stat – Ajutoare pentru întreprinderi mici și mijlocii – Decizie privind un ordin de furnizare a informațiilor referitoare la două scheme de ajutoare de stat – Competențe de control ale Comisiei în temeiul articolului 9 alineatul (2) a patra teză din Regulamentul (CE) nr. 70/2001”
În cauza T‑376/07,
Republica Federală Germania, reprezentată de domnii M. Lumma, J. Möller și B. Klein, în calitate de agenți,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Comunităților Europene, reprezentată de domnii K. Gross și B. Martenczuk, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare a Deciziei C (2007) 3226 a Comisiei din 18 iulie 2007 privind un ordin de furnizare a informațiilor referitoare la două scheme de ajutoare de stat care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 70/2001 al Comisiei din 12 ianuarie 2001 privind aplicarea articolelor [87 CE] și [88 CE] la ajutoare de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii (JO L 10, p. 33, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 98),
TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a cincea),
compus din domnii M. Vilaras, președinte, M. Prek (raportor) și V. M. Ciucă, judecători,
grefier: doamna T. Weiler, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 25 iunie 2009,
pronunță prezenta
Hotărâre
Cadrul juridic
1 Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 994/98 al Consiliului din 7 mai 1998 de aplicare a articolelor [87 CE] și [88 CE] anumitor categorii de ajutoare de stat orizontale (JO L 142, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 31, denumit în continuare „regulamentul de bază”), intitulat „Transparență și monitorizare”, are următorul cuprins:
„(1) La adoptarea regulamentelor în temeiul articolului 1, Comisia va impune statelor membre norme detaliate pentru a asigura transparența și monitorizarea ajutoarelor exceptate de la obligația de notificare în conformitate cu respectivele regulamente. Aceste norme constau, în special, în cerințele prevăzute la alineatele (2), (3) și (4).
(2) La punerea în aplicare a schemelor de ajutor sau a ajutoarelor individuale acordate în afara unei scheme, care au fost exceptate în temeiul acestor regulamente, statele membre transmit Comisiei, în vederea publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, rezumate ale informațiilor privind aceste scheme de ajutor sau ajutoare individuale care nu sunt incluse în schemele de ajutor exceptate.
(3) Statele membre înregistrează și compilează toate informațiile privind aplicarea exceptărilor pe categorii. În cazul în care Comisia deține informații care generează îndoieli privind aplicarea corespunzătoare a unui regulament de exceptare, statele membre îi transmit orice informații pe care aceasta le consideră necesare pentru a evalua conformitatea unui ajutor cu regulamentul în cauză.
(4) Cel puțin o dată pe an, statele membre transmit Comisiei un raport privind aplicarea exceptărilor pe categorii, în conformitate cu cerințele specifice ale Comisiei, de preferință în format electronic. Comisia asigură accesul tuturor statelor membre la rapoartele menționate anterior. Comitetul consultativ prevăzut la articolul 7 examinează și evaluează aceste rapoarte o dată pe an.”
2 Considerentul (20) al Regulamentului (CE) nr. 70/2001 al Comisiei din 12 ianuarie 2001 privind aplicarea articolelor [87 CE] și [88 CE] la ajutoare de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii (JO L 10, p. 33, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 98), în versiunea sa în vigoare la momentul respectiv (denumit în continuare „regulamentul de exceptare IMM”), adoptat în temeiul articolului 1 din regulamentul de bază, are următorul cuprins:
„Pentru a asigura transparența și monitorizarea eficientă a ajutoarelor, în conformitate cu articolul 3 din [r]egulamentul [de bază], trebuie să se stabilească un formular tip prin intermediul căruia statele membre să furnizeze Comisiei un anumit număr de informații succinte ori de câte ori, în aplicarea prezentului regulament, este pusă în aplicare o schemă de ajutor sau este acordat un ajutor individual în afara unei astfel de scheme, în vederea publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene. Pentru aceleași considerente, este necesar să se stabilească reguli privind evidențele pe care statele membre trebuie să le păstreze cu privire la ajutoarele exceptate de prezentul regulament. Comisia trebuie să stabilească obligații precise în ceea ce privește raportul anual pe care statele membre trebuie să îl transmită acesteia, inclusiv, ținând cont de disponibilitatea extinsă a tehnologiilor necesare, pentru informațiile ce trebuie furnizate în format electronic.”
3 Articolul 9 din regulamentul de exceptare IMM, intitulat „Transparență și control”, prevede la alineatul (2):
„Statele membre păstrează evidențe detaliate cu privire la schemele de ajutor exceptate de prezentul regulament, ajutoarele individuale acordate în cadrul acestor scheme și ajutoarele individuale exceptate în temeiul prezentului regulament, acordate în afara oricărei scheme de ajutor existente. Aceste evidențe conțin toate informațiile necesare pentru a se stabili dacă condițiile de exceptare definite de prezentul regulament sunt îndeplinite, inclusiv informații legate de statutul de întreprindere mică sau mijlocie. În ceea ce privește ajutoarele individuale, statele membre păstrează aceste evidențe pe o perioadă de zece ani de la data la care a fost acordat ajutorul, iar în ceea ce privește schemele de ajutor, pe o perioadă de zece ani de la data acordării ultimului ajutor individual în cadrul schemei respective de ajutor. La solicitarea scrisă a Comisiei, statele membre în cauză vor comunica Comisiei, într‑un termen de 20 de zile lucrătoare sau într‑o perioadă mai lungă fixată în această solicitare, toate informațiile pe care Comisia le consideră necesare pentru a putea determina dacă condițiile prezentului regulament au fost respectate.”
Istoricul cauzei
4 Prin două scrisori din 26 iulie 2006, Comisia Comunităților Europene a solicitat Republicii Federale Germania să îi comunice informațiile referitoare la schemele de ajutoare XS 24/2002 și, respectiv, XS 29/2002 în scopul de a verifica dacă aceste scheme erau conforme regulamentului de exceptare IMM. În special, Comisia a solicitat comunicarea listei beneficiarilor care au obținut în 2005 un ajutor mai mare de 200 000 de euro în temeiul acestor scheme, precum și informații cu referire la beneficiarii respectivi. Republica Federală Germania a dat curs acestor solicitări la 24 august 2006, în ceea ce privește schema de ajutoare XS 24/2002, și, la 1 septembrie și la 25 octombrie 2006, în ceea ce privește schema de ajutoare XS 29/2002.
5 În două scrisori din 30 octombrie 2006 referitoare la schemele de ajutoare XS 24/2002 și, respectiv, XS 29/2002, Comisia a subliniat că se părea că aceste scheme respectau dispozițiile regulamentului de exceptare IMM. După ce a reamintit intenția sa exprimată în scrisorile din 26 iulie 2006 de a verifica respectarea regulamentului menționat cu privire la un număr limitat de ajutoare, Comisia a solicitat pentru schemele de ajutoare XS 24/2002 și XS 29/2002 furnizarea de informații referitoare la cinci beneficiari care au primit ajutoarele cele mai importante în 2005.
6 În ceea ce privește schema de ajutoare XS 24/2002, prin scrisoarea primită de Comisie la 10 noiembrie 2006, Republica Federală Germania a refuzat să furnizeze informații noi despre proiectele în cauză. Comisia a adresat, din nou, Republicii Federale Germania o solicitare de informații la 21 decembrie 2006 și ulterior, la 9 februarie 2007, o scrisoare de atenționare. La 18 aprilie 2007, Republica Federală Germania a confirmat refuzul său de a comunica informațiile solicitate.
7 Cu privire la schema de ajutoare XS 29/2002, în lipsa unui răspuns scris al Republicii Federale Germania la scrisoarea sa din 30 octombrie 2006, Comisia i‑a adresat o scrisoare de atenționare la 19 decembrie 2006. La 29 ianuarie 2007, Republica Federală Germania a refuzat să furnizeze informațiile solicitate. Acest refuz a fost confirmat la 18 aprilie 2007.
8 La 18 iulie 2007, Comisia a adoptat Decizia C (2007) 3226 prin care dispune ca Republica Federală Germania să furnizeze anumite informații referitoare la schemele de ajutoare XS 24/2002 și XS 29/2002 (denumită în continuare „decizia atacată”).
9 Prin scrisoarea din 30 august 2007, Republica Federală Germania a comunicat Comisiei informațiile solicitate, menținând‑și totodată poziția cu privire la lipsa competenței Comisiei de a dispune comunicarea acestor informații având în vedere lipsa unor îndoieli din partea sa referitoare la respectarea obligațiilor prevăzute în regulamentul de exceptare IMM.
Decizia atacată
10 Sub titlul „Observații generale”, la punctele 14-25 din decizia atacată se menționează:
„14 Informațiile transmise de Republica Federală Germania ca răspuns la solicitarea de informații [din 26 iulie 2006] sunt incomplete și nu permit Comisiei să aprecieze compatibilitatea schemelor de ajutoare amintite anterior cu [regulamentul de exceptare IMM].
15 Republica Federală Germania refuză să transmită informații privind situațiile de aplicare individuală a schemelor de ajutoare în cauză, pentru motivul că, în temeiul articolului 3 alineatul (3) din regulamentul [de bază], Comisia trebuia să aibă îndoieli concrete cu privire la aplicarea corespunzătoare a regulamentului de exceptare [IMM] pentru a putea să adreseze unui stat membru o solicitare de informații.
16 Autoritățile germane susțin că dispozițiile referitoare la control și la transparență menționate la articolul 9 din regulamentul de exceptare [IMM], care autorizează Comisia să solicite toate informațiile pe care le consideră necesare pentru a putea aprecia dacă sunt îndeplinite condițiile de exceptare, nu conferă Comisiei un drept general de control, ci limitează acest drept la situațiile în care există îndoieli.
17 Autoritățile germane consideră că articolul 9 din regulamentul de exceptare [IMM] nu oferă Comisiei nicio altă competență față de cele care rezultă din articolul 3 alineatul (3) din regulamentul [de bază]. Din acest motiv, elementul de îndoială trebuie să fie considerat în sensul restrângerii competențelor de control ale Comisiei.
18 Cu privire la această susținere, Comisia a răspuns că acest control putea fi considerat încheiat numai după ce au fost examinate mai multe ajutoare individuale acordate în cadrul schemei alese de ajutoare.
19 Comisia adaugă că articolul 3 alineatul (3) din regulamentul [de bază] nu stabilește decât cerințele generale minimale în materie de transparență și de control, și nu are ca efect limitarea competențelor de control ale Comisiei doar la situațiile de suspiciune.
20 Obligația Comisiei de a adopta norme pentru asigurarea controlului în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din regulamentul [de bază] trebuie interpretată în lumina considerentului (10) al acestui regulament, potrivit căruia «Comisia are obligația de a examina în mod constant toate sistemele de ajutor de stat existente, în cooperare cu statele membre», astfel cum prevede articolul 88 alineatul (1) CE.
21 Din acest motiv, articolul 9 din regulamentul de exceptare [IMM] nu poate fi considerat ca fiind contrar regulamentului [de bază].
22 Astfel, reiese că, prin refuzul de a comunica informațiile solicitate, Republica Federală Germania nu respectă obligația care îi revine potrivit articolului 9 din regulamentul [de exceptare IMM], care se întemeiază pe articolul 3 din regulamentul [de bază] și pe articolul 88 alineatul (1) CE.
23 Trebuie arătat că, astfel cum a statuat Curtea, Comisia are dreptul să ia măsuri asigurătorii cu scopul de a menține statu quo‑ul, practica anumitor state membre având drept rezultat faptul că sistemul prevăzut de articolele [87 CE] și [88 CE] este denaturat sau eludat.
24 Respectarea dispozițiilor regulamentului de exceptare [IMM] referitoare la transparență și la control este o condiție indispensabilă pentru ca ajutorul să fie exceptat de la obligația de notificare în conformitate cu articolul 88 alineatul (3) CE. Din acest motiv, în aceste condiții, Comisia nu este întotdeauna în măsură să decidă dacă fiecare ajutor care poate fi acordat în cadrul acestei scheme de ajutor îndeplinește toate condițiile prevăzute în regulamentul de exceptare [IMM], astfel cum prevede și articolul 3 alineatul (2) litera (a) din regulament.
25 Prin urmare, Comisia a decis să adreseze Republicii Federale Germania o solicitare în scopul de a obține informațiile pe care le solicitase deja în temeiul articolului 9 din regulamentul de exceptare [IMM]. Informațiile solicitate trebuiau să fie transmise Comisiei în termen de 20 de zile.”
Procedura și concluziile părților
11 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 26 septembrie 2007, Republica Federală Germania a introdus prezenta acțiune.
12 Republica Federală Germania solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
13 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea Republicii Federale Germania la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
14 În susținerea acțiunii, Republica Federală Germania invocă două motive întemeiate pe necompetența Comisiei de a adopta decizia atacată și, respectiv, pe încălcarea „principiului «non venire contra factum proprium»”.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o pretinsă necompetență a Comisiei
Argumentele părților
15 Republica Federală Germania susține necompetența Comisiei de a adopta decizia atacată, din moment ce articolul 9 alineatul (2) a patra teză din regulamentul de exceptare IMM, interpretat în lumina articolului 3 alineatul (3) a doua teză din regulamentul de bază, nu îi conferea competența de a solicita comunicarea informațiilor referitoare la schemele de ajutoare care intră sub incidența regulamentului de exceptare IMM, în lipsa elementelor care ridică îndoieli în ceea ce privește respectarea condițiilor regulamentului respectiv.
16 S‑ar impune interpretarea articolului 9 alineatul (2) a patra teză din regulamentul de exceptare IMM în lumina articolului 3 alineatul (3) a doua teză din Regulamentul de bază, din cauza impreciziei acestei dispoziții. Republica Federală Germania observă că articolul 9 alineatul (2) a patra teză din regulamentul de exceptare IMM prevede doar că, pentru a controla respectarea condițiilor de exceptare, Comisia poate solicita informații statului membru în cauză. Prin urmare, această dispoziție, privită în mod individual, nu ar permite să se stabilească dacă o solicitare de informații este posibilă numai în prezența unui motiv care să o justifice sau este posibilă independent de orice motiv.
17 Or, Republica Federală Germania consideră că articolul 3 alineatul (3) a doua teză din regulamentul de bază permite Comisiei să solicite unui stat membru comunicarea de informații numai în situația în care deține elemente care îi permit să pună la îndoială respectarea condițiilor stabilite într‑un regulament de exceptare.
18 În consecință, având în vedere modul de redactare a articolului 3 alineatul (3) a doua teză din regulamentul de bază, puterea de apreciere recunoscută Comisiei de articolul 9 alineatul (2) a patra teză s‑ar aplica numai în ceea ce privește volumul informațiilor care urmează a fi comunicate, iar nu în ceea ce privește motivele care justifică această solicitare de informații.
19 În plus, Republica Federală Germania susține, prin referire în special la considerentul (20) al regulamentului de exceptare IMM, că obiectivul articolului 9 din acest regulament nu este de a facilita, de o manieră generală, realizarea unui control eficace, ci mai degrabă realizarea unui control eficace în sensul articolului 3 din regulamentul de bază. Astfel, aceasta concluzionează că întinderea competențelor de control ale Comisiei trebuie apreciată în lumina singurului criteriu real ce îl constituie articolul 3 din regulamentul respectiv.
20 Comisia solicită respingerea acestui motiv.
Aprecierea Tribunalului
21 Cu titlu introductiv, trebuie să se constate că susținerile Republicii Federale Germania referitoare la pretinsa necompetență a Comisiei de a adopta decizia atacată nu conțin, în mod explicit sau implicit, nicio excepție de nelegalitate a articolului 9 alineatul (2) a patra teză din regulamentul de exceptare IMM, întemeiată pe faptul că acesta ar fi contrar articolului 3 alineatul (3) a doua teză din regulamentul de bază, ceea ce Republica Federală Germania a recunoscut în cursul ședinței și de care Tribunalul a luat act. Astfel, argumentația Republicii Federale Germania este întemeiată numai pe caracterul pretins ambiguu al articolului 9 alineatul (2) a patra teză din regulamentul de exceptare IMM și pe necesitatea interpretării în lumina regulamentului de bază care ar rezulta din acesta.
22 Desigur, potrivit unei jurisprudențe constante, în cazul în care este necesară interpretarea unui text de drept comunitar derivat, acesta trebuie interpretat, în măsura posibilului, în sensul conformității sale cu dispozițiile tratatului. De asemenea, un regulament de aplicare trebuie, dacă este posibil, să fie interpretat în conformitate cu dispozițiile regulamentului de bază (Hotărârea Curții din 10 septembrie 1996, Comisia/Germania, C‑61/94, Rec., p. I‑3989, punctul 52, și Hotărârea Curții din 24 iunie 1993, Dr. Tretter, C‑90/92, Rec., p. I‑3569, punctul 11). Această jurisprudență nu se aplică însă în ceea ce privește o dispoziție dintr‑un regulament de aplicare al cărei sens este clar și lipsit de ambiguitate și nu necesită nicio interpretare.
23 Or, trebuie să se constate că modul de redactare a articolului 9 alineatul (2) a patra teză din regulamentul de exceptare IMM nu conține nicio ambiguitate cu privire la sensul exact al acestuia. Reiese că, în mod clar, Comisia are dreptul să solicite statelor membre comunicarea tuturor informațiilor pe care le consideră necesare pentru a putea stabili dacă au fost respectate condițiile regulamentului de exceptare IMM.
24 În consecință, din modul clar și neechivoc de redactare a articolului 9 alineatul (2) a patra teză din regulamentul de exceptare IMM rezultă în mod necesar că, în temeiul acestei dispoziții, Comisia are dreptul să solicite comunicarea de informații unui stat membru în orice situație.
25 În ceea ce privește trimiterea făcută de Republica Federală Germania la considerentul (20) al regulamentului de exceptare IMM, nu este de natură să infirme această concluzie. Într‑adevăr, din interpretarea sa nu reiese nicio contradicție cu articolul 9 alineatul (2) a patra teză din regulamentul de exceptare IMM, de natură să creeze o ambiguitate cu privire la sensul acestei dispoziții. În acest sens, trebuie arătat că respectivul considerent nu cuprinde nicio referire la situațiile în care Comisia ar avea dreptul să solicite unui stat membru comunicarea informațiilor referitoare la scheme de ajutoare care beneficiază de o exceptare.
26 În consecință, din termenii clari ai articolului 9 alineatul (2) a patra teză din regulamentul de exceptare IMM rezultă că, pe de o parte, această dispoziție nu trebuie interpretată în lumina articolului 3 alineatul (3) a doua teză din regulamentul de bază și că, pe de altă parte, prin adoptarea deciziei atacate, Comisia nu și‑a depășit competențele conferite de această dispoziție.
27 În consecință, primul motiv trebuie respins, fără să fie necesară analiza întinderii competențelor conferite Comisiei de articolul 3 alineatul (3) a doua teză din regulamentul de bază.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o pretinsă încălcare a „principiului «non venire contra factum proprium»”
Argumentele părților
28 Republica Federală Germania susține că, în cadrul reformei dreptului ajutoarelor de stat, Comisia a publicat mai multe propuneri de modificare din care se poate deduce că aceasta nu avea competența de a efectua controale în lipsa unor motive justificate.
29 În primul rând, din cuprinsul punctelor 52 și 54 din Planul de acțiune privind ajutoarele de stat, la care Comisia s‑a referit în scrisorile sale din 26 iulie 2006, reiese că obiectivul acestuia este de a permite „Comisiei să verifice compatibilitatea ajutoarelor în situația unor îndoieli sau în situația unei plângeri”. [traducere neoficială]
30 În al doilea rând, Republica Federală Germania se referă la o propunere de modificare a regulamentului de bază, al cărei obiectiv era de a recunoaște Comisiei posibilitatea de a realiza controale în mod aleatoriu, fără a dispune de informații care generează îndoieli privind aplicarea corespunzătoare a unui regulament. Din aceasta ar rezulta în mod necesar că o astfel de posibilitate nu este oferită de dreptul pozitiv.
31 În al treilea rând, aceeași concluzie ar trebui dedusă din proiectul de regulament general de exceptare pe categorii în domeniul ajutoarelor de stat, prezentat de Comisie în 2007 (JO C 210, p. 14). Republica Federală Germania arată că, astfel, Comisia își propune să introducă la articolul 9 un nou alineat (7), precizând că aceasta „monitorizează constant măsurile de ajutor de care este informată în temeiul alineatului (1)”.
32 Din cele de mai sus, Republica Federală Germania deduce că „principiul «non venire contra factum proprium»” a fost încălcat de Comisie. În replica formulată, aceasta adaugă că, prin faptul că se îndepărtează de această poziție anterioară, Comisia ar aduce atingere principiului protecției încrederii legitime. În cursul ședinței, s‑a referit și la o practică a Comisiei care constă în efectuarea unor controale numai în caz de îndoială în ceea ce privește respectarea condițiilor regulamentului de exceptare IMM.
33 Ca răspuns la susținerea Comisiei potrivit căreia principiul „non venire contra factum proprium” nu ar constitui un principiu de drept comunitar, Republica Federală Germania afirmă că instanțele comunitare s‑au referit în mai multe ocazii la acest „principiu”. De asemenea, statul respectiv amintește că, în realitate, acesta se apropie nu numai de principiul protecției încrederii legitime, dar și de principiul securității juridice.
34 Pe de altă parte, Republica Federală Germania respinge analiza Comisiei, potrivit căreia prezentul motiv nu poate fi susținut printr‑o argumentație care să permită demonstrarea existenței unei încrederi legitime.
35 Cu privire la argumentul Comisiei întemeiat pe faptul că nu este posibilă o încălcare a principiului protecției încrederii legitime din moment ce articolul 9 alineatul (2) a patra teză din regulamentul de exceptare IMM permite controale în lipsa unor îndoieli, Republica Federală Germania amintește argumentarea sa, dezvoltată în cadrul primului motiv, referitoare la sensul care trebuie atribuit acestei dispoziții. Astfel, deduce că modificarea practicii Comisiei constituie, desigur, o încălcare a principiului protecției încrederii legitime.
36 În ceea ce privește afirmația Comisiei întemeiată pe faptul că obiectivul de modificare a proiectului său de regulament de bază a fost numai de a preciza că are dreptul să efectueze controale, în afara oricărei îndoieli, Republica Federală Germania consideră că această afirmație nu este convingătoare. În esență, aceasta susține că nevoia unei asemenea precizări presupune că articolul 3 din regulamentul de bază nu era considerat de Comisie în sensul că îi permite să recurgă la astfel de controale.
37 În sfârșit, cu privire la consecințele la care ajunge Comisia din împrejurarea că proiectul său de regulament general de exceptare se întemeiază pe regulamentul de bază, Republica Federală Germania consideră că, în esență, acestea se bazează pe o interpretare eronată a acestui din urmă regulament.
38 Comisia solicită respingerea acestui motiv.
Aprecierea Tribunalului
39 În cadrul acestui motiv, Republica Federală Germania susține că, în esență, Comisia însăși a interpretat articolul 9 alineatul (2) a patra teză din regulamentul de exceptare IMM în sensul că nu o autorizează să efectueze controale în lipsa unor îndoieli cu privire la respectarea condițiilor precizate, fapt care se reflectă în practica sa decizională. Prin urmare, aceasta nu ar avea dreptul să se îndepărteze de interpretarea menționată. Este, în esență, ceea ce se poate deduce din susținerile întemeiate pe încălcarea adagiului „non venire contra factum proprium” și, ulterior, în stadiul de replică, pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime.
40 Această argumentație nu este convingătoare. Într‑adevăr, având în vedere termenii clari ai articolului 9 alineatul (2) a patra teză din regulamentul de exceptare IMM, Republica Federală Germania nu putea să își mențină incertitudinea privind întinderea precisă a competențelor Comisiei întemeiate pe această dispoziție. Astfel, nu poate invoca o încălcare a principiului protecției încrederii legitime cu scopul de a limita întinderea competențelor Comisiei întemeiate pe această dispoziție.
41 În orice caz, diferitele elemente invocate de Republica Federală Germania nu pot fi la originea unei încrederi legitime cu privire la modul în care Comisia înțelege să utilizeze competențele sale în temeiul articolului 9 alineatul (2) a patra teză din regulamentul de exceptare IMM.
42 În primul rând, în ceea ce privește argumentația dezvoltată de Republica Federală Germania în cursul ședinței în sensul existenței, între intrarea în vigoare a regulamentului de exceptare IMM și solicitările de informații care stau la baza deciziei atacate, a unei practici a Comisiei care consta în efectuarea de controale numai în prezența unor îndoieli privind respectarea condițiilor regulamentului respectiv, trebuie subliniat că, potrivit unei jurisprudențe constante, nu se poate avea încredere legitimă în menținerea unei situații existente care poate fi modificată de Comisie în cadrul puterii sale de apreciere (a se vedea, în acest sens și prin analogie, Hotărârea Curții din 28 iunie 2005, Dansk Rørindustri și alții/Comisia, C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P‑C‑208/02 P și C‑213/02 P, Rec., p. I‑5425, punctul 171 și jurisprudența citată).
43 În al doilea rând, Republica Federală Germania se referă la împrejurarea potrivit căreia Comisia a menționat, la punctul 52 din Planul său de acțiune privind ajutoarele de stat, că „[s]tatele membre vor trebui să vegheze mai activ în ceea ce privește respectarea deplină a condițiilor de exceptare și culegerea informațiilor necesare […], pentru a permite Comisiei să verifice compatibilitatea ajutoarelor în situația unor îndoieli sau în cazul unei plângeri”. [traducere neoficială] Cu toate acestea, astfel cum recunoaște chiar Republica Federală Germania, acest fragment trebuie interpretat în legătură cu punctul 54 din același plan, în care Comisia subliniază intensificarea controlului său. În consecință, din coroborarea celor două puncte nu reiese nicio manifestare precisă a voinței Comisiei de a limita exercitarea competenței sale de control cu privire la respectarea condițiilor din regulamentul de exceptare IMM numai în situațiile în care există îndoieli.
44 În al treilea rând, prin faptul că, în proiectul său de adoptare a unui regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare, Comisia a avut în vedere precizarea într‑un mod diferit a competențelor de care dispune în ceea ce privește controlul ajutoarelor exceptate, nu poate decât să rămână fără efect asupra sensului clar al articolului 9 alineatul (2) a patra teză din regulamentul de exceptare IMM, singurul care se aplică împrejurărilor cauzei.
45 În al patrulea rând, cu privire la împrejurarea că propunerea Comisiei de modificare a regulamentului de bază urmărea să i se recunoască competența de a realiza, în temeiul acestui regulament, controale într‑un mod aleatoriu, trebuie arătat că aceasta se referă la interpretarea articolului 3 alineatul (3) a doua teză din regulamentul de bază și, așadar, nu poate fi luată în considerare. Într‑adevăr, în lipsa unei excepții de nelegalitate a articolului 9 alineatul (2) a patra teză din regulamentul de exceptare IMM și având în vedere termenii clari ai acestuia, sensul articolului 3 alineatul (3) a doua teză nu are efecte privind soluționarea prezentei acțiuni.
46 În consecință, este necesar să se respingă al doilea motiv și, prin urmare, acțiunea în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
47 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Republica Federală Germania a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a cincea)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Republica Federală Germania la plata cheltuielilor de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 25 noiembrie 2009.
Semnături