Recurs introdus la 11 mai 2012 de Luigi Marcuccio împotriva Ordonanței Tribunalului Funcției Publice din 29 februarie 2012 în cauza F-3/11, Marcuccio/Comisia

(Cauza T-207/12 P)

Limba de procedură: italiana

Părțile

Recurent: Luigi Marcuccio (Tricase, Italia) (reprezentant: G. Cipressa, avocat)

Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană

Concluziile

Recurentul solicită Tribunalului:

anularea în totalitate și fără nicio excepție a ordonanței atacate;

în principal, admiterea tuturor cererilor formulate de reclamant în cadrul procedurii în primă instanță în cauza care face obiectul prezentului recurs;

obligarea pârâtei la rambursarea către recurent a cheltuielilor efectuate de acesta în cadrul prezentei proceduri de recurs;

în subsidiar, trimiterea cauzei care face obiectul recursului spre rejudecare Tribunalului Funcției Publice, care, într-o compunere diferită, să se pronunțe din nou pe fond asupra fiecăreia dintre cererile menționate anterior.

Motivele și principalele argumente

Prezentul recurs este îndreptat împotriva Ordonanței Tribunalului Funcției Publice din 29 februarie 2012 în cauza F-3/11, prin care a fost respinsă ca vădit inadmisibilă o acțiune având ca obiect, pe de o parte, anularea pretinsului refuz al Comisiei Europene de a depune un document la dosarul privind accidentul recurentului și, pe de altă parte, obligarea Comisiei la plata către recurent a sumei de 1 000 EUR cu titlu de reparație pentru prejudiciul suferit.

În susținerea recursului, recurentul invocă două motive.

Primul motiv, întemeiat pe o lipsă absolută de motivare a concluziei privind inadmisibilitatea vădită, inclusiv ca urmare a unei incertitudini evidente, pe caracterul paradoxal, pe denaturarea și interpretarea eronată a faptelor, pe caracterul apodictic și ilogic al exprimării, pe caracterul nerezonabil, pe încălcarea obligației de clare loqui, pe nepronunțarea cu privire la una dintre cererile formulate de recurent, precum și pe o interpretare și pe o aplicare incorectă, eronată, falsă și nerezonabilă:

a articolelor 26 și 26a din Statutul funcționarilor Uniunii Europene;

a normelor de drept privind noțiunea de act atacabil (în special punctele 30-47 din ordonanța atacată);

a normelor de drept referitoare la tratamentul și la accesul persoanei fizice la datele cu caracter personal care o privesc și care sunt deținute de o instituție a Uniunii.

Al doilea motiv, întemeiat pe nelegalitatea concluziilor primei instanțe cu privire la cheltuielile de judecată (între punctele 47 și 48 din ordonanța atacată).

____________