HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)
29 februarie 2024(*)
„Trimitere preliminară – Pachete de servicii de călătorie și servicii de călătorie asociate – Directiva (UE) 2015/2302 – Articolul 12 alineatul (2) – Dreptul unui călător de a rezilia un contract privind un pachet de servicii de călătorie fără a plăti vreun comision de reziliere – Circumstanțe inevitabile și extraordinare – Răspândirea COVID‑19 – Lipsa unei recomandări oficiale prin care să se deconsilieze călătoriile – Luarea în considerare a circumstanțelor personale legate de situația individuală a călătorului în cauză – Consecințe care afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau care afectează semnificativ transportul pasagerilor la destinație – Circumstanțe existente sau previzibile la data încheierii contractului privind pachetul de servicii de călătorie în cauză – Posibilitatea de a lua în considerare consecințe care se produc la locul de plecare sau de întoarcere, precum și în alte locuri”
În cauza C‑299/22,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Lietuvos Aukščiausiasis Teismas (Curtea Supremă a Lituaniei), prin decizia din 4 mai 2022, primită de Curte la 4 mai 2022, în procedura
M. D.
împotriva
„Tez Tour” UAB,
cu participarea:
„Fridmis” AB
CURTEA (Camera a doua),
compusă din doamna A. Prechal (raportoare), președintă de cameră, domnii F. Biltgen, N. Wahl și J. Passer și doamna M. L. Arastey Sahún, judecători,
avocat general: doamna L. Medina,
grefier: doamna K. Hötzel, administratoare,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 7 iunie 2023,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru M. D., de R. Mikulskas, advokatas;
– pentru „Tez Tour” UAB, de E. Rusinas, advokatas;
– pentru guvernul lituanian, de K. Dieninis și V. Vasiliauskienė, în calitate de agenți;
– pentru guvernul ceh, de S. Šindelková, M. Smolek și J. Vláčil, în calitate de agenți;
– pentru guvernul elen, de K. Boskovits, A. Dimitrakopoulou, K. Georgiadis, C. Kokkosi și E. Tsaousi, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de J. Jokubauskaitė, M. B.‑R. Killmann și I. Rubene, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatei generale în ședința din 21 septembrie 2023,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 12 alineatul (2) din Directiva (UE) 2015/2302 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2011/83/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 90/314/CEE a Consiliului (JO 2015, L 326, p. 1).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între M. D., pe de o parte, și „Tez Tour” UAB, pe de altă parte, în legătură cu dreptul invocat de M. D. de a rezilia fără plata unui comision contractul privind un pachet de servicii de călătorie pe care l‑a încheiat cu aceasta din urmă din cauza riscului sanitar legat de răspândirea COVID‑19.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Considerentele (5), (7), (25) și (29)-(31) ale Directivei 2015/2302 sunt redactate după cum urmează:
„(5) […] Armonizarea drepturilor și a obligațiilor care derivă din contractele referitoare la pachetele de servicii de călătorie și la serviciile de călătorie asociate este necesară pentru crearea unei veritabile piețe interne a consumatorilor în domeniul respectiv, prin identificarea unui echilibru corect între un nivel ridicat de protecție a consumatorilor și competitivitatea întreprinderilor.
[…]
(7) Majoritatea călătorilor care achiziționează pachete sau servicii de călătorie asociate sunt consumatori în înțelesul dreptului Uniunii privind consumatorii. […]
[…]
(25) Călătorul ar trebui să primească toate informațiile necesare înainte de achiziționarea unui pachet, indiferent dacă acesta este vândut prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță, în agenție sau prin alte tipuri de distribuție. Atunci când furnizează informațiile respective, comerciantul ar trebui să țină seama de nevoile specifice pe care le‑ar putea anticipa în mod rezonabil în ceea ce‑i privește pe călătorii care sunt în mod special vulnerabili din cauza vârstei sau a unei infirmități fizice.
[…]
(29) Ținând seama de specificul contractelor privind pachetul de servicii de călătorie, ar trebui prevăzute drepturile și obligațiile părților contractante pentru perioada anterioară și cea ulterioară începerii executării pachetului, mai ales dacă pachetul nu este executat în mod corespunzător sau dacă se modifică anumite circumstanțe.
(30) Având în vedere că pachetele sunt adesea achiziționate cu mult timp înaintea executării lor, pot apărea evenimente neprevăzute. De aceea, călătorul ar trebui ca, în anumite condiții, să aibă dreptul de a transfera contractul privind pachetul de servicii de călătorie către un alt călător. În aceste situații, organizatorul ar trebui să aibă posibilitatea de a‑și recupera cheltuielile, de exemplu în cazul în care un subcontractant cere un comision pentru schimbarea numelui călătorului sau pentru anularea unui bilet de transport și emiterea unuia nou.
(31) De asemenea, călătorii ar trebui să aibă posibilitatea de a rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie în orice moment înainte de începerea executării pachetului, în schimbul plății unui comision de reziliere adecvat și justificabil, ținând cont de economiile de costuri previzibile și de venitul din desfășurarea alternativă a serviciilor de călătorie. De asemenea, călătorii ar trebui să aibă dreptul de a rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie fără plata unui comision de reziliere, în cazul în care circumstanțe inevitabile și extraordinare afectează în mod semnificativ executarea pachetului. Acestea pot include, de exemplu, războaie, alte probleme grave de securitate precum terorismul, riscuri semnificative pentru sănătatea umană precum epidemia unei boli grave în locul de destinație al călătoriei sau dezastre naturale precum inundațiile, cutremurele sau condițiile meteorologice care fac imposibilă deplasarea în condiții de siguranță către destinație, astfel cum s‑a convenit în contractul privind pachetul de servicii de călătorie.”
4 Articolul 1 din această directivă, intitulat „Obiect”, prevede:
„Scopul prezentei directive este de a contribui la funcționarea corespunzătoare a pieței interne și la asigurarea unui nivel ridicat și cât se poate de uniform de protecție a consumatorilor prin apropierea anumitor aspecte ale actelor cu putere de lege și ale actelor administrative ale statelor membre referitoare la contractele încheiate între călători și comercianți privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate.”
5 Articolul 3 din directiva menționată, intitulat „Definiții”, prevede:
„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
[…]
12. «circumstanțe inevitabile și extraordinare» înseamnă o situație care nu poate fi controlată de partea care invocă o astfel de situație și ale cărei consecințe nu ar fi putut fi evitate chiar dacă s‑ar fi luat toate măsurile rezonabile;
13. «neconformitate» înseamnă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a serviciilor de călătorie incluse într‑un pachet;
[…]”
6 Articolul 5 din aceeași directivă, intitulat „Informații precontractuale”, prevede:
„(1) Statele membre se asigură că, înainte de asumarea de către călător a unui contract privind pachetul de servicii de călătorie sau a oricărei oferte corespunzătoare, organizatorul […] furnizează călătorului […], […] următoarele informații, dacă acestea sunt aplicabile pachetului:
(a) principalele caracteristici ale serviciilor de călătorie:
[…]
(ii) mijloacele de transport, caracteristicile și categoriile acestora, locurile, datele și orele de plecare și de întoarcere, duratele și locurile opririlor intermediare și ale legăturilor de transport.
[…]
(viii) dacă călătoria sau vacanța este adaptată în general pentru persoanele cu mobilitate redusă și, la cererea călătorului, informații precise privind gradul de adecvare a călătoriei sau vacanței luând în considerare nevoile călătorului;
[…]”
7 Articolul 12 din Directiva 2015/2302, intitulat „Rezilierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie și dreptul de retragere înainte de începerea executării pachetului”, prevede la alineatele (1)-(3):
„(1) Statele membre asigură călătorului posibilitatea de a rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie în orice moment înainte de începerea executării pachetului. În cazul în care călătorul reziliază contractul privind pachetul de servicii de călătorie în temeiul prezentului alineat, călătorul poate fi obligat să plătească organizatorului un comision de reziliere adecvat și justificabil. În contractul privind pachetul de servicii de călătorie pot fi prevăzute comisioane de reziliere standardizate rezonabile, în funcție de momentul rezilierii contractului înainte de începerea executării pachetului, precum și de economiile de costuri și de veniturile prevăzute, generate de executarea alternativă a serviciilor de călătorie. În absența unor comisioane de reziliere standardizate, valoarea comisionului de reziliere corespunde prețului pachetului din care se scad economiile de costuri și veniturile generate de executarea alternativă a serviciilor de călătorie. La cererea călătorului, organizatorul prezintă o justificare pentru cuantumul comisioanelor de reziliere.
(2) În pofida alineatului (1), călătorul are dreptul să rezilieze contractul privind pachetul de servicii de călătorie înainte de începerea executării pachetului fără a plăti vreun comision de reziliere în cazul unor circumstanțe inevitabile și extraordinare care se produc la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia și care afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau care afectează semnificativ transportul pasagerilor la destinație. În cazul rezilierii contractului privind pachetul de servicii de călătorie în temeiul prezentului alineat, călătorul are dreptul la o rambursare completă a oricărei plăți efectuate pentru pachet, dar nu are dreptul la vreo despăgubire suplimentară.
(3) Organizatorul poate rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie și poate oferi călătorului rambursarea completă a tuturor plăților efectuate pentru pachet, dar nu este răspunzător pentru plata unor despăgubiri suplimentare, în cazul în care:
[…]
(b) organizatorul nu poate executa contractul din cauza unor circumstanțe inevitabile și extraordinare și îl înștiințează pe călător cu privire la rezilierea contractului, fără întârziere și înainte de începerea executării pachetului.”
8 Articolul 13 din această directivă, intitulat „Răspunderea pentru executarea pachetului”, prevede la alineatele (3) și (6):
„(3) Dacă oricare dintre serviciile de călătorie nu se execută în conformitate cu contractul privind pachetul de servicii de călătorie, organizatorul remediază neconformitatea, cu excepția cazului în care:
(a) este imposibil sau
(b) implică cheltuieli disproporționate, ținând cont de anvergura neconformității și de valoarea serviciilor de călătorie afectate.
Dacă organizatorul, în conformitate cu primul paragraf litera (a) sau (b) din prezentul alineat, nu remediază neconformitatea, se aplică articolul 14.
[…]
(6) În cazul în care neconformitatea afectează în mod substanțial executarea pachetului, iar organizatorul a omis să o remedieze într‑un termen rezonabil stabilit de către călător, călătorul poate rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie fără plata unui comision de reziliere și, după caz, poate să ceară, în conformitate cu articolul 14, reducerea prețului și/sau despăgubiri.
[…]”
9 Articolul 14 din directiva menționată, intitulat „Reducerea prețului și despăgubiri”, prevede la alineatele (2) și (3):
„(2) Călătorul are dreptul de a primi despăgubiri adecvate din partea organizatorului pentru orice daune pe care le suferă ca urmare a unei neconformități. Despăgubirea se acordă fără întârzieri nejustificate.
(3) Călătorul nu are dreptul la despăgubiri pentru daune în cazul în care organizatorul dovedește că neconformitatea este:
[…]
(c) cauzată de circumstanțe inevitabile și extraordinare.”
Dreptul lituanian
10 Articolul 6.212 din Lietuvos Respublikos civilinis kodeksas (Codul civil al Lituaniei), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumit în continuare „Codul civil”), intitulat „Forța majoră”, prevede la alineatul 1:
„O parte este exonerată de răspundere pentru neexecutarea unui contract dacă dovedește că neexecutarea a fost cauzată de circumstanțe care nu puteau fi controlate de partea respectivă și pe care nu le putea prevedea în mod rezonabil la momentul încheierii contractului și că producerea unor astfel de circumstanțe sau consecințe ale acestora nu ar fi putut fi împiedicată.”
11 Articolul 6.750 din Codul civil, intitulat „Dreptul turiștilor de a rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie și de a se retrage dintr‑un asemenea contract”, prevede la alineatul 4:
„Turiștii au dreptul să rezilieze contractul care are ca obiect o călătorie turistică organizată, fără a plăti comisionul de reziliere menționat la alineatul 2 al prezentului articol, în următoarele cazuri:
[…]
3) dacă la locul de destinație al călătoriei turistice organizate sau în vecinătatea imediată a acestuia se produc circumstanțe de forță majoră care ar putea face imposibilă desfășurarea călătoriei turistice organizate sau a transportului pasagerilor la locul de destinație a călătoriei. În această situație, călătorul are dreptul de a solicita rambursarea plăților efectuate pentru călătoria respectivă, dar nu are dreptul la despăgubiri suplimentare.”
Litigiul principal și întrebările preliminare
12 La 10 februarie 2020, M. D. a încheiat cu Tez Tour un contract privind un pachet de servicii de călătorie prin care aceasta din urmă s‑a angajat să organizeze pentru M. D. și pentru membrii familiei sale o călătorie pentru a petrece o vacanță, cu destinația Emiratele Arabe Unite, în perioada cuprinsă între 1 și 8 martie 2020, pachetul în cauză cuprinzând în special un zbor dus‑întors între Vilnius (Lituania) și Dubai (Emiratele Arabe Unite), precum și un sejur de șapte nopți într‑un hotel. În temeiul acestui contract privind un pachet de servicii de călătorie, M. D. a plătit Tez Tour o sumă de 4 834 de euro.
13 La 27 februarie 2020, M. D. a informat Tez Tour că dorea să rezilieze contractul privind pachetul de servicii de călătorie menționat și i‑a solicitat acesteia din urmă să poată utiliza suma plătită pentru a efectua o altă călătorie, la o dată ulterioară, la care riscul sanitar legat de răspândirea COVID‑19 s‑ar fi diminuat.
14 Tez Tour a refuzat să accepte cererea lui M.D.
15 Prin urmare, M. D. a sesizat instanțele competente, susținând în esență că avea dreptul la rambursarea completă a sumei pe care a plătit‑o societății Tez Tour, în măsura în care își reziliase contractul privind un pachet de servicii de călătorie în discuție în litigiul principal ca urmare a producerii la locul de destinație a călătoriei organizate sau în vecinătatea imediată a acestuia a unor circumstanțe inevitabile și extraordinare care puteau face imposibilă executarea în condiții de siguranță a călătoriei respective sau transportul pasagerilor la locul de destinație a acesteia, în special fără a‑i expune pe aceștia din urmă la inconveniente sau la riscuri sanitare.
16 M. D. afirma că, în cursul lunii februarie 2020, informațiile privind răspândirea COVID‑19, publicate atât de autoritățile competente, cât și în presă, permiteau în mod legitim să se pună la îndoială posibilitatea de a efectua respectiva călătorie în condiții de siguranță sau chiar că aceasta din urmă mai era posibilă. Astfel, creșterea numărului de cazuri de infecții cu COVID‑19 constatate la nivel mondial, restricțiile privind zborurile, adoptarea unor recomandări oficiale prin care să se deconsilieze călătorilor deplasarea în locuri aglomerate și efectuarea de călătorii în străinătate, precum și adoptarea altor măsuri prin care se urmărea limitarea răspândirii COVID‑19 ar demonstra existența unei situații de pericol la nivel mondial.
17 Tez Tour a contestat temeinicia pretențiilor formulate de M. D., susținând că răspândirea COVID‑19 nu putea să fie considerată, la data rezilierii contractului privind pachetul de servicii de călătorie în discuție în litigiul principal, o circumstanță care face imposibilă executarea pachetului în cauză.
18 Aceste pretenții au fost respinse atât în primă instanță, cât și în apel, având în vedere că, potrivit instanțelor lituaniene în cauză, nimic nu permitea calificarea circumstanțelor invocate de M. D. drept „forță majoră”, în sensul articolului 6.750 din Codul civil, noțiune care o pune în aplicare în dreptul lituanian pe cea de „circumstanțe inevitabile și extraordinare” prevăzută la articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302. Astfel, pe de o parte, M. D. ar fi rezervat o călătorie în condițiile în care existau deja informații care indicau adoptarea unor măsuri de securitate și, pe de altă parte, la data rezilierii contractului privind pachetul de servicii de călătorie în discuție în litigiul principal, intervenită la numai 17 zile după ce M. D. efectuase o asemenea rezervare, nivelul de risc asociat acestei călătorii nu se schimbase.
19 Sesizată cu un recurs formulat de M. D., Lietuvos Aukščiausiasis Teismas (Curtea Supremă a Lituaniei), care este instanța de trimitere, observă că, în vederea soluționării litigiului principal, trebuie precizate condițiile în care un călător poate invoca existența unor „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, în sensul articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302, în contextul pandemiei de COVID‑19, precum și, dacă este cazul, raportul existent între această noțiune și cea de „forță majoră”, în sensul articolului 6.750 din Codul civil.
20 În acest cadru, instanța de trimitere urmărește, în primul rând, să se stabilească dacă autoritățile statului de la locul de plecare sau de la locul de destinație trebuie să fi publicat un avertisment oficial prin care să se deconsilieze călătorilor efectuarea oricărei călătorii care nu ar fi necesară sau dacă țara de la locul de destinație a călătoriei în cauză trebuie să fi fost identificată ca fiind o „zonă de risc”. Ea precizează că, în speță, Ministerul Afacerilor Externe lituanian publicase la 12 martie 2020 o recomandare adresată călătorilor care urmărea să îi încurajeze pe aceștia din urmă să își amâne toate călătoriile și să nu se deplaseze în cursul lunilor următoare în străinătate, inclusiv în Emiratele Arabe Unite, această recomandare intervenind în timp ce, cu o zi mai devreme, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recalificase epidemia de COVID‑19 în „pandemie”.
21 În al doilea rând, instanța de trimitere pleacă de la premisa potrivit căreia, pentru a putea constata existența unor „circumstanțe inevitabile și extraordinare” care „afectează în mod semnificativ executarea pachetului”, în sensul articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302, aceste consecințe trebuie să fie probabile pentru un călător mediu pe baza unei aprecieri efectuate printr‑un „pronostic”, ținând seama de datele călătoriei avute în vedere, de datele de fapt la care poate avea acces călătorul în cauză și de informațiile publicate. În acest cadru, instanța menționată ridică problema dacă aceste „circumstanțe inevitabile și extraordinare” pot fi constatate numai atunci când au consecințe care fac imposibilă în mod obiectiv executarea pachetului în cauză sau, astfel cum tinde să considere, și atunci când executarea în condiții sigure și agreabile a acestui pachet devine dificilă, ținând seama, eventual, de factori subiectivi, cum ar fi starea de sănătate a acestui călător.
22 În al treilea rând, instanța de trimitere ridică problema dacă faptul că înainte de încheierea contractului privind un pachet de servicii de călătorie în cauză existau deja într‑o anumită măsură „circumstanțe inevitabile și extraordinare” sau cel puțin erau previzibile trebuie considerat ca fiind un motiv de excludere a dreptului călătorului de a rezilia acest contract fără a plăti vreun comision de reziliere.
23 Instanța de trimitere subliniază că, deși înainte de data încheierii contractului privind un pachet de servicii de călătorie în discuție în litigiul principal, Ministerul Afacerilor Externe lituanian publicase la 8 ianuarie 2020 o recomandare în atenția călătorilor cu destinația Emiratele Arabe Unite prin care urmărea să încurajeze acești călători să ia măsuri de precauție și OMS declarase la 30 ianuarie 2020 că epidemia de COVID‑19 constituia o „urgență de sănătate publică de importanță internațională”, evoluția și consecințele acestei epidemii erau totuși dificil de prevăzut, iar accelerarea dinamicii infecțiilor între data rezervării călătoriei în cauză și cea a rezilierii acestui contract era evidentă.
24 În această privință, instanța de trimitere precizează că M. D. arată că, în Lituania, starea de urgență la nivel național fusese proclamată la 26 februarie 2020 ca urmare a amenințării pe care o reprezenta COVID‑19 și că, în ziua următoare, fusese publicată în presă informația potrivit căreia printre persoanele care locuiau într‑un hotel situat în Emiratele Arabe Unite fuseseră constatate infectări cu COVID‑19.
25 În al patrulea rând, instanța de trimitere observă că articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302 condiționează dreptul călătorului în cauză de a rezilia un contract privind un pachet de servicii de călătorie de producerea unor circumstanțe inevitabile și extraordinare „la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia”. Ea urmărește astfel să afle dacă, ținând seama de natura evenimentului invocat în speță, această din urmă expresie poate include și alte locuri, precum în special locul de plecare și diferitele puncte de la începutul și de la întoarcerea din călătoria în cauză.
26 În aceste condiții, Lietuvos Aukščiausiasis Teismas (Curtea Supremă a Lituaniei) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Este necesar ca autoritățile statului de la locul de plecare sau ale statului de la locul de destinație să fi publicat o avertizare oficială pentru a deconsilia călătorilor efectuarea oricărei călătorii care nu ar fi necesară și (sau) că țara de la locul de destinație a călătoriei (poate și țara de plecare) a fost clasificată ca zonă de risc pentru a se putea considera că circumstanțe inevitabile și extraordinare s‑au produs la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia, în sensul articolului 12 alineatul (2) prima teză din Directiva 2015/2302?
2) Atunci când se apreciază dacă există circumstanțe inevitabile și extraordinare la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia la momentul rezilierii contractului privind pachetul de servicii de călătorie și dacă acestea afectează în mod semnificativ executarea pachetului: (i) trebuie să se țină seama numai de circumstanțele obiective, ceea ce înseamnă că un efect semnificativ asupra executării pachetului este legat numai de imposibilitatea obiectivă și trebuie interpretat ca incluzând numai cazurile în care executarea contractului devine imposibilă atât din punct de vedere material, cât și juridic, sau trebuie totuși să includă și cazurile în care executarea contractului nu este imposibilă, dar (în speță, din cauza temerii întemeiate de infectare cu COVID‑19) devine complicată și/sau ineficientă din punct de vedere economic (în ceea ce privește siguranța călătorilor, riscul pentru sănătatea și/sau viața acestora, posibilitatea de a atinge obiectivele călătoriei în scop de agrement); (ii) sunt relevanți factori subiectivi cum ar fi călătoria unor adulți împreună cu copii cu vârsta sub 14 ani sau apartenența la un grup cu risc mai ridicat din cauza vârstei sau a stării de sănătate a călătorului etc.? Călătorul are dreptul de a rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie în cazul în care, ca urmare a pandemiei și a circumstanțelor asociate acesteia, în opinia călătorului mediu, călătoria către și dinspre destinație devine nesigură, generează inconveniente pentru călător sau îi provoacă acestuia o temere întemeiată cu privire la un risc pentru sănătate sau de infectare cu un virus periculos?
3) Dreptul de a rezilia contractul fără a achita un comision de reziliere este legat în vreun mod (de exemplu, în cazul în care se refuză un astfel de drept, în cazul în care se aplică criterii mai stricte de evaluare a validității efectului negativ asupra executării pachetului etc.) de faptul că circumstanțele pe care călătorul le invocă se produseseră deja sau erau deja cel puțin prezumate/probabile la momentul rezervării călătoriei? La aplicarea criteriului previzibilității rezonabile în contextul pandemiei trebuie să se țină seama de faptul că, deși OMS publicase deja informații cu privire la răspândirea virusului la momentul încheierii contractului privind pachetul de servicii de călătorie [în discuție în litigiul principal], cu toate acestea, evoluția și consecințele pandemiei erau dificil de prevăzut, nu existau măsuri clare de gestionare și de control al infecției sau date suficiente cu privire la infecția propriu‑zisă, iar dinamica în creștere a infecțiilor de la momentul rezervării călătoriei și până la rezilierea acesteia era evidentă?
4) Atunci când se apreciază dacă există circumstanțe inevitabile și extraordinare la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia la momentul rezilierii contractului privind pachetul de servicii de călătorie și dacă acestea afectează în mod semnificativ executarea pachetului, noțiunea de «loc de destinație sau vecinătatea imediată a acestuia» include doar țara de la locul de destinație sau, ținând seama de natura circumstanței inevitabile și extraordinare, și anume o infecție virală contagioasă, include și țara de la locul de plecare, precum și puncte asociate plecării și întoarcerii din călătorie (puncte ale legăturilor de transport, anumite mijloace de transport etc.)?”
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la prima întrebare
27 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere urmărește să afle în esență dacă articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302, citit în lumina articolului 3 punctul 12 din aceasta, trebuie interpretat în sensul că constatarea producerii la locul de destinație a unei călătorii sau în imediata apropiere a acestuia a unor „circumstanțe inevitabile și extraordinare” este supusă condiției ca autoritățile competente să fi publicat o recomandare oficială prin care să se deconsilieze călătorilor deplasarea în zona în cauză sau o decizie oficială prin care această zonă să fie calificată drept „zonă de risc”.
28 În această privință, trebuie amintit că articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302 prevede că, „în cazul unor circumstanțe inevitabile și extraordinare care se produc la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia și care afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau care afectează semnificativ transportul pasagerilor la destinație”, călătorul are dreptul să rezilieze un contract privind un pachet de servicii de călătorie înainte de începerea executării acestui pachet fără a plăti vreun comision de reziliere și să obțină astfel rambursarea completă a tuturor plăților efectuate pentru acest pachet.
29 Noțiunea de „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, în sensul articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302, este definită la articolul 3 punctul 12 din această directivă ca fiind „o situație care nu poate fi controlată de partea care invocă o astfel de situație și ale cărei consecințe nu ar fi putut fi evitate chiar dacă s‑ar fi luat toate măsurile rezonabile”.
30 Considerentul (31) al directivei clarifică conținutul noțiunii respective, precizând că „[a]cestea pot include, de exemplu, războaie, alte probleme grave de securitate precum terorismul, riscuri semnificative pentru sănătatea umană precum epidemia unei boli grave în locul de destinație al călătoriei sau dezastre naturale precum inundațiile, cutremurele sau condițiile meteorologice care fac imposibilă deplasarea în condiții de siguranță către destinație, astfel cum s‑a convenit în contractul privind pachetul de servicii de călătorie”.
31 Din modul de redactare a dispozițiilor coroborate ale articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302 și ale articolului 3 punctul 12 din aceasta, astfel cum sunt clarificate de considerentul (31) al acesteia, reiese, așadar, că exercitarea de către un călător a dreptului său de a rezilia un contract privind un pachet de servicii de călătorie fără a plăti vreun comision de reziliere depinde numai de producerea la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia a unor circumstanțe obiective de natură să influențeze executarea pachetului în cauză.
32 În schimb, trebuie să se constate că din aceste dispoziții, din considerentul (31) al Directivei 2015/2302 sau din orice altă dispoziție a acestei directive nu se poate deduce că, pentru a se putea constata producerea unor „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, în sensul acestei dispoziții, este necesar ca autoritățile competente să fi publicat o recomandare oficială prin care să se deconsilieze călătorilor deplasarea în zona în cauză sau o decizie oficială care să califice această zonă ca fiind o „zonă de risc”.
33 Astfel, o atare cerință ar fi în contradicție cu natura și cu temeiul însuși al adoptării unor asemenea recomandări sau al unor asemenea decizii, care presupun în mod concret, în principiu, existența unor circumstanțe obiective care generează riscuri sanitare sau de altă natură, susceptibile să intre în sfera noțiunii de „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, în sensul articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302, și pe care le menționează în scopuri de informare a publicului larg.
34 Pe de altă parte, trebuie amintit că, astfel cum reiese din considerentul (5) al Directivei 2015/2302, aceasta urmărește armonizarea drepturilor și a obligațiilor care decurg din contractele privind pachetele de servicii de călătorie pentru crearea unei veritabile piețe interne a consumatorilor în domeniul respectiv.
35 Or, după cum a arătat doamna avocată generală la punctul 35 din concluzii, condițiile de adoptare a unei recomandări sau a unei decizii de natura celor menționate la punctul 27 din prezenta hotărâre nu sunt uniforme în diferitele state membre, așa încât adoptarea lor ar putea fi supusă unor variații între acestea. Astfel, o interpretare a articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302 potrivit căreia constatarea producerii unei circumstanțe inevitabile și extraordinare, în sensul acestei dispoziții, ar fi supusă adoptării acestor recomandări sau acestor decizii este susceptibilă să compromită obiectivul armonizării urmărit prin această directivă.
36 În consecință, existența acestor recomandări sau a acestor decizii nu poate constitui o cerință pentru a se putea constata că este îndeplinită condiția privind producerea unor „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, în sensul articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302.
37 În al doilea rând, trebuie subliniat că, deși, prin natura lor, recomandările și deciziile respective pot fi dotate cu o valoare probatorie importantă în ceea ce privește realitatea producerii în țările la care se referă a unor atari circumstanțe, precum și consecințele care decurg din acestea pentru executarea pachetului în cauză, unor asemenea recomandări și decizii nu li se poate atribui totuși o astfel de forță probantă încât inexistența lor ar fi suficientă pentru a împiedica constatarea producerii circumstanțelor menționate.
38 Desigur, în lipsa, în Directiva 2015/2302, a unor dispoziții privind mijloacele de probă în ceea ce privește producerea unor „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, în sensul articolului 12 alineatul (2) din aceasta, sarcina de a stabili modalitățile de administrare a probelor, mijloacele de probă admisibile în fața instanței naționale competente sau principiile care guvernează aprecierea de către această instanță a forței probante a elementelor de probă care îi sunt prezentate, precum și nivelul de probă necesar revine, în temeiul principiului autonomiei procedurale, și sub rezerva respectării principiilor echivalenței și efectivității, ordinii juridice interne a fiecărui stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 iunie 2017, W și alții, C‑621/15, EU:C:2017:484, punctul 25).
39 Cu toate acestea, în ceea ce privește mai concret principiul efectivității, acesta impune, cu privire la modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor destinate să asigure protecția drepturilor conferite justițiabililor în temeiul dreptului Uniunii, ca aceste modalități să nu facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite astfel de ordinea juridică a Uniunii (Hotărârea din 21 iunie 2017, W și alții, C‑621/15, EU:C:2017:484, punctul 26).
40 Or, faptul de a impune călătorului care dorește să își exercite dreptul prevăzut la articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302 să demonstreze, pentru a stabili realitatea circumstanțelor de care se prevalează în acest scop, adoptarea unor recomandări sau decizii oficiale în această privință ar putea face imposibilă exercitarea acestui drept, în măsura în care astfel de circumstanțe pot exista independent de adoptarea oricărei recomandări sau decizii oficiale.
41 În speță, din explicațiile furnizate de instanța de trimitere reiese că comunicările oficiale existente la data rezilierii de către M. D. a contractului privind pachetul de servicii de călătorie în discuție în litigiul principal, și anume cea a OMS din 30 ianuarie 2020, care califică răspândirea COVID‑19 drept „urgență de sănătate publică de importanță internațională”, declararea stării de urgență în Lituania la 26 februarie 2020 și menționarea în presa lituaniană, în ziua următoare, a mai multe cazuri de infecții cu COVID‑19 constatate în Emiratele Arabe Unite, deși constituie indicii ale unui risc sanitar mai ridicat în general și mai ales în această din urmă țară, nu ajungeau până la a deconsilia călătorilor în mod special deplasările în Emiratele Arabe Unite.
42 Cu toate acestea, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 36 și 40 din prezenta hotărâre, această circumstanță nu poate fi suficientă în sine pentru a înlătura ipoteza potrivit căreia răspândirea COVID‑19 putea fi invocată în mod legitim de M. D. ca reprezentând o „circumstanță inevitabilă și extraordinară”, în sensul articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302.
43 În plus, Curtea a statuat că o criză sanitară mondială precum pandemia de COVID‑19 trebuie, ca atare, să fie considerată susceptibilă să intre în sfera acestei noțiuni (Hotărârea din 8 iunie 2023, UFC – Que choisir și CLCV, C‑407/21, EU:C:2023:449, punctul 45).
44 Având în vedere toate cele ce precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302, citit în lumina articolului 3 punctul 12 din aceasta, trebuie interpretat în sensul că constatarea producerii la locul de destinație a unei călătorii sau în vecinătatea imediată a acestuia a unor „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, în sensul acestor dispoziții, nu este supusă condiției ca autoritățile competente să fi publicat o recomandare oficială prin care să se deconsilieze călătorilor deplasarea în zona în cauză sau o decizie oficială prin care această zonă să fie calificată drept „zonă de risc”.
Cu privire la a doua întrebare
45 Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că, în a doua întrebare, instanța de trimitere face referire la eventuala posibilitate de a ține seama, pentru a aprecia caracterul executabil al unui pachet ca urmare a producerii unor „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, în sensul articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302, de „rentabilitatea” acestui pachet „în ceea ce privește siguranța călătorilor, riscul pentru sănătatea și/sau viața acestora, posibilitatea de a atinge obiectivele călătoriei în scop de agrement”. Cu toate acestea, nici din modul de redactare a acestei întrebări, nici din motivarea cererii de decizie preliminară nu reiese că M. D. ar fi intenționat să se prevaleze de acest aspect.
46 Prin urmare, trebuie să se considere că, prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere urmărește să afle în esență, pe de o parte, dacă articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302 trebuie interpretat în sensul că noțiunea de „circumstanțe inevitabile și extraordinare care afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau care afectează semnificativ transportul pasagerilor la [locul de] destinație” a călătoriei în cauză include numai circumstanțe care fac imposibilă executarea acestui pachet sau și circumstanțe care, fără a împiedica o astfel de executare, implică faptul că executarea pachetului respectiv nu poate avea loc fără a expune călătorii în cauză unor riscuri pentru sănătatea și siguranța lor, ținând seama, dacă este cazul, de factorii personali referitori la situația individuală a acestor călători.
47 Pe de altă parte, instanța de trimitere ridică problema dacă aprecierea unei astfel de afectări trebuie efectuată prin plasarea, la data rezilierii contractului privind pachetul de servicii de călătorie în cauză, din perspectiva unui călător mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat.
48 În ceea ce privește, în primul rând, problema evocată la punctul 46 din prezenta hotărâre, este necesar să se arate că rezultă chiar din termenii „afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau […] afectează semnificativ transportul pasagerilor la destinație”, utilizați la articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302, că această dispoziție nu subordonează dreptul de a rezilia un contract privind un pachet de servicii de călătorie fără a plăti vreun comision de reziliere condiției să se fi produs circumstanțe care fac imposibilă în mod obiectiv executarea pachetului în cauză sau transferul pasagerilor la locul de destinație. Dimpotrivă, în conformitate cu sensul lor obișnuit în limbajul curent, acești termeni au în mod evident un domeniu de aplicare mai larg, care acoperă nu numai consecințele care exclud însăși posibilitatea de a executa acest pachet, ci și pe cele care afectează în mod semnificativ condițiile de executare a pachetului respectiv.
49 Astfel cum subliniază Comisia în mod întemeiat, considerentul (31) al Directivei 2015/2302 confirmă o asemenea interpretare, în măsura în care acesta enumeră, pentru a ilustra situațiile cărora li se poate aplica articolul 12 alineatul (2) din această directivă, evenimente precum terorismul și riscurile grave pentru sănătate, care sunt în mod obiectiv de natură să reprezinte un risc pentru siguranța călătorilor, fără a implica însă imposibilitatea absolută de a executa pachetul în cauză.
50 Această interpretare este de asemenea coerentă cu contextul acestei din urmă dispoziții. Astfel, articolul 13 alineatul (6) din Directiva 2015/2302 conferă călătorilor dreptul de a rezilia un contract privind un pachet de servicii de călătorie în curs de executare fără a plăti vreun comision de reziliere în cazul în care o neconformitate „afectează în mod substanțial” executarea acestui pachet, iar organizatorul în cauză nu o remediază într‑un termen rezonabil. Conform articolului 3 punctul 13 din această directivă, prin „neconformitate” se înțelege o neexecutare sau o executare necorespunzătoare a serviciilor de călătorie incluse într‑un pachet, constatarea unei neconformități fiind de altfel obiectivă, în sensul că nu impune decât o comparație între serviciile cuprinse în pachetul călătorului în cauză și cele furnizate efectiv acestuia din urmă [Hotărârea din 12 ianuarie 2023, FTI Touristik (Pachet de servicii de călătorie în Insulele Canare), C‑396/21, EU:C:2023:10, punctul 22].
51 Prin urmare, deși nu orice neconformitate care afectează executarea unui pachet în curs poate justifica rezilierea fără plata unui comision a contractului de călătorie aferent, totuși o neconformitate care implică o executare necorespunzătoare a acestui pachet poate fi suficientă pentru a determina o astfel de reziliere, în măsura în care această neconformitate „afectează în mod substanțial” executarea pachetului respectiv, în conformitate cu articolul 13 alineatul (6) din Directiva 2015/2302.
52 În același mod, circumstanțe inevitabile și extraordinare care nu fac imposibilă în mod obiectiv executarea pachetului în cauză permit rezilierea, în temeiul articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302, a contractului privind pachetul de servicii de călătorie în cauză, cu condiția ca circumstanțele menționate „[să afecteze] în mod semnificativ executarea pachetului sau [să afecteze] semnificativ transportul pasagerilor la destinație”, în sensul articolului 12 alineatul (2) din această directivă.
53 În consecință, se poate considera că o criză sanitară precum răspândirea COVID‑19, având în vedere riscul grav pe care îl reprezintă pentru sănătatea umană, „afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau […] afectează semnificativ transportul pasagerilor la destinație”, în sensul articolului 12 alineatul (2) prima teză din Directiva 2015/2302, independent de faptul că nu este în mod necesar de natură să facă imposibilă în mod obiectiv această executare.
54 În ceea ce privește, mai precis, pertinența pe care o pot avea, în vederea aprecierii condiției referitoare la existența unei asemenea afectări, factori personali referitori la situația individuală a călătorilor, precum faptul de a călători cu copii de vârstă mică sau de a aparține unui grup cu risc mai ridicat, trebuie subliniat că aceste consecințe trebuie stabilite în mod obiectiv, la fel ca circumstanțele care le‑au cauzat, menționate la punctul 31 din prezenta hotărâre.
55 În aceste condiții, nimic din modul de redactare a articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302 nu permite să se concluzioneze că în cadrul acestei aprecieri ar trebui ignorați factori personali precum cei menționați la punctul anterior din prezenta hotărâre, în măsura în care sunt de natură obiectivă.
56 Astfel, asemenea factori pot avea efect asupra gravității consecințelor generate de circumstanțele inevitabile și extraordinare invocate de un călător și, prin aceasta, asupra posibilității de a executa în bune condiții pachetul în cauză, astfel cum s‑a convenit între organizatorul acestui pachet și călătorul respectiv. În această privință, în ceea ce privește în special o criză sanitară precum răspândirea COVID‑19, consecințele pe care aceasta le poate provoca asupra executării pachetului respectiv pot varia, de exemplu, în funcție de starea de sănătate a călătorilor în cauză.
57 Aceasta nu repune în discuție faptul că factorii personali nu pot fi suficienți în sine pentru a justifica exercitarea de către călătorul în cauză a dreptului său de a rezilia un contract privind un pachet de servicii de călătorie fără a plăti vreun comision de reziliere, în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302, în măsura în care acești factori sunt pertinenți numai atunci când sunt de natură să influențeze aprecierea consecințelor legate în mod obiectiv de producerea unor „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, în sensul acestei dispoziții.
58 Contextul dispoziției menționate și obiectivul Directivei 2015/2302 confirmă interpretarea expusă la punctele 54-57 din prezenta hotărâre.
59 Astfel, în ceea ce privește, pe de o parte, contextul articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302, din articolul 5 alineatul (1) litera (a) punctul (viii) din aceasta rezultă că directiva menționată ține seama în mod explicit de necesitatea de a informa călătorii cu privire la aspectul dacă, printre altele, pachetul de servicii turistice în cauză este adaptat pentru persoanele cu mobilitate redusă. Or, analiza consecințelor unei „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, în sensul acestui articol 12 alineatul (2), asupra executării unui astfel de pachet nu poate face abstracție de nevoile individuale ale acestor persoane pentru care acest pachet a fost adaptat în mod special.
60 În această privință, considerentul (25) al Directivei 2015/2302 precizează că, atunci când furnizează informațiile respective, comerciantul ar trebui să țină seama de nevoile specifice pe care le‑ar putea anticipa în mod rezonabil în ceea ce îi privește pe călătorii care sunt în mod special vulnerabili din cauza vârstei sau a unei infirmități fizice.
61 În ceea ce privește, pe de altă parte, obiectivul Directivei 2015/2302, acesta constă, potrivit articolului 1 din aceasta, printre altele în asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor, călătorii care cumpără pachete sau servicii de călătorie asociate fiind, astfel cum precizează considerentul (7) al acestei directive, în majoritate consumatori, în sensul dreptului consumului al Uniunii. În această privință, așa cum a arătat în esență și doamna avocată generală la punctele 44 și 45 din concluzii, obiectivul de protecție al directivei menționate include și călătorii care se află într‑o situație mai vulnerabilă.
62 În consecință, factorii personali referitori la situația individuală a călătorului în cauză pot fi luați în considerare pentru a stabili dacă este îndeplinită condiția potrivit căreia circumstanțele inevitabile și extraordinare invocate de acest călător trebuie să afecteze în mod semnificativ executarea pachetului în cauză sau transportul pasagerilor la destinație.
63 În al doilea rând, în ceea ce privește aspectul dacă, pentru a aprecia nivelul semnificativ al acestor consecințe, este necesară plasarea, la data rezilierii contractului privind pachetul de servicii de călătorie în cauză, din perspectiva unui călător mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat, este necesar să se arate, pe de o parte, că această întrebare se întemeiază pe premisa potrivit căreia un călător care intenționează să își exercite dreptul de a rezilia un astfel de contract fără a plăti vreun comision de reziliere, în temeiul articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302, trebuie să efectueze această apreciere pe baza unui „pronostic”, în sensul că, în percepția acestui călător, afectarea semnificativă a executării pachetului în cauză trebuie să fie probabilă la data rezilierii acestui contract.
64 În ceea ce privește această premisă, din modul de redactare a acestei dispoziții rezultă că dreptul de a rezilia un contract privind un pachet de servicii de călătorie fără a plăti vreun comision de reziliere trebuie exercitat în mod imperativ „înainte de începerea executării pachetului”.
65 În măsura în care exercitarea acestui drept este supusă condiției ca „circumstanțe inevitabile și extraordinare care se produc la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia [să afecteze] în mod semnificativ executarea pachetului sau [să afecteze] semnificativ transportul pasagerilor la destinație”, această condiție trebuie să fie îndeplinită în mod necesar la data unei astfel de rezilieri, cu alte cuvinte, „înainte de începerea executării pachetului”.
66 Așadar, pentru a aprecia dacă respectiva condiție este îndeplinită, este necesară, din punct de vedere temporal, plasarea la data rezilierii contractului privind pachetul de servicii de călătorie în cauză. Or, întrucât această afectare nu se manifestă definitiv decât în momentul executării acestui pachet, aprecierea sa prezintă în mod necesar un caracter prospectiv.
67 Rezultă că, în conformitate cu premisa de la care a plecat instanța de trimitere, o astfel de apreciere trebuie să se întemeieze pe un „pronostic” în ceea ce privește probabilitatea că circumstanțele inevitabile și extraordinare invocate de călătorul în cauză vor afecta în mod semnificativ executarea pachetului, circumstanțe care, de altfel, trebuie să se fi realizat deja la data rezilierii acestui pachet.
68 Pe de altă parte, trebuie să se constate că dispozițiile Directivei 2015/2302 nu precizează dacă plasarea din perspectiva unui călător mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat sau din orice altă perspectivă este necesară pentru a aprecia probabilitatea și nivelul semnificativ al acestei afectări.
69 În aceste condiții, în conformitate cu natura obiectivă a afectării menționate, evidențiată la punctul 54 din prezenta hotărâre, nu poate fi suficient ca respectivul călător să se întemeieze, atunci când dorește să își exercite dreptul de a rezilia contractul său privind un pachet de servicii de călătorie fără a plăti vreun comision de reziliere, pe aprecieri sau pe temeri pur subiective.
70 În plus, astfel cum a observat în esență și doamna avocată generală la punctul 52 din concluzii, articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302 urmărește în mod special obiectivul care constă în a recunoaște călătorului în cauză, în ipoteza producerii unor circumstanțe inevitabile și extraordinare, un drept de reziliere care îi este propriu, independent de cel de care dispune organizatorul în cauză în temeiul articolului 12 alineatul (3) din această directivă. Prin urmare, acestui călător nu i se poate impune să se întemeieze numai pe aprecierile organizatorului respectiv în ceea ce privește fezabilitatea executării călătoriei în cauză.
71 În schimb, pentru ca respectivul călător să se poată prevala în mod util de dreptul său de reziliere, prevăzut la articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302, și ca această dispoziție să își poată îndeplini astfel obiectivul specific, interpretat în lumina obiectivului mai general de protecție a consumatorilor prevăzut de această directivă, amintit la punctul 61 din prezenta hotărâre, trebuie să se considere că, pentru a aprecia probabilitatea și nivelul semnificativ al afectării, în sensul acestei dispoziții, este necesară plasarea din perspectiva unui călător mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat, asemenea criteriului reținut în alte domenii ale dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 2020, Gómez del Moral Guasch, C‑125/18, EU:C:2020:138, punctul 51).
72 Având în vedere toate cele ce precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302 trebuie interpretat în sensul că noțiunea de „circumstanțe inevitabile și extraordinare care afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau care afectează semnificativ transportul pasagerilor la [locul de] destinație” a călătoriei în cauză nu include numai circumstanțe care fac imposibilă executarea acestui pachet, ci și circumstanțe care, fără a împiedica o astfel de executare, implică faptul că executarea pachetului respectiv nu poate avea loc fără a expune călătorii în cauză unor riscuri pentru sănătatea și siguranța lor, ținând seama, dacă este cazul, de factori personali referitori la situația individuală a acestor călători. Aprecierea unei asemenea afectări trebuie efectuată prin plasarea, la data rezilierii contractului privind pachetul de servicii de călătorie în cauză, din perspectiva unui călător mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat.
Cu privire la a treia întrebare
73 Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302 trebuie interpretat în sensul că o situație care, la data încheierii contractului privind pachetul de servicii de călătorie, era deja cunoscută de călătorul în cauză sau era previzibilă pentru acesta poate fi invocată de călătorul respectiv cu titlu de „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, în sensul acestei dispoziții, ținând seama, dacă este cazul, de caracterul evolutiv al acestei situații.
74 În această privință, este, desigur, adevărat că nici articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302, nici articolul 3 punctul 12 din aceasta, care definește noțiunea de „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, nu fac referire în mod explicit la o cerință potrivit căreia situația invocată în acest temei trebuie să fie, la data încheierii contractului privind un pachet de servicii de călătorie în cauză, imprevizibilă și, a fortiori, inexistentă. Cu toate acestea, termenii „inevitabile și extraordinare” tind, în sine, să indice că această noțiune nu vizează decât situații care, pe de o parte, nu existau la acea dată și, pe de altă parte, erau imprevizibile.
75 Astfel, o situație existentă nu poate, prin natura sa, să fie calificată drept „inevitabilă”, chiar dacă înainte de a se materializa se poate să fi fost calificată drept „inevitabilă”. În plus, o situație ipotetică, din moment ce este previzibilă, nu poate fi calificată drept „extraordinară”.
76 De asemenea, întrucât articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302 conferă călătorilor dreptul de a rezilia contractul privind un pachet de servicii de călătorie fără a plăti vreun comision de reziliere în cazul în care se realizează circumstanțele menționate în acesta, trebuie să se constate că aceste circumstanțe trebuie să se producă după încheierea acestui contract.
77 Pe de altă parte, considerentul (30) al Directivei 2015/2302 enunță că „[a]vând în vedere că pachetele sunt adesea achiziționate cu mult timp înaintea executării lor, pot apărea evenimente neprevăzute”, considerentul (31) al acesteia precizând că „[d]e asemenea, călătorii ar trebui să aibă posibilitatea de a rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie în orice moment înainte de începerea executării pachetului”. Dreptul de reziliere al călătorului în cauză pare, așadar, să se înscrie în cadrul unei schimbări neprevăzute a circumstanțelor.
78 În sfârșit, o asemenea interpretare este coerentă cu obiectivul de protecție a consumatorilor urmărit de Directiva 2015/2302. Astfel, acest obiectiv nu impune protejarea călătorilor împotriva riscurilor care, la data încheierii contractului privind pachetul de servicii de călătorie, le erau deja cunoscute sau erau previzibile pentru aceștia și pe care, așadar, le‑au acceptat în cadrul călătoriei.
79 Astfel, circumstanțele deja cunoscute de călătorul în cauză sau previzibile pentru acesta la data încheierii contractului privind un pachet de servicii de călătorie nu pot constitui temeiul exercitării dreptului de a rezilia un atare contract fără a plăti vreun comision de reziliere, prevăzut la articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302.
80 În ceea ce privește aprecierea, în acest context, a unei situații existente sau previzibile la data încheierii contractului privind un pachet de servicii de călătorie în cauză, dar cu un pronunțat caracter evolutiv, este necesar să se precizeze că nu se poate exclude ca o asemenea situație să fi cunoscut după încheierea acestui contract evoluții semnificative, astfel încât să fie diferită de cea de care avea cunoștință călătorul în cauză sau pe care o putea prevedea în mod rezonabil atunci când a încheiat contractul menționat, după cum a arătat și doamna avocată generală la punctul 62 din concluzii.
81 Într‑o asemenea ipoteză, aceste evoluții ar putea, în fapt, să genereze o situație nouă, susceptibilă să corespundă ca atare definiției noțiunii de „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, în sensul articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302.
82 Prin urmare, instanței de trimitere îi va reveni sarcina de a aprecia, plasându‑se din perspectiva unui călător mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat, dacă nivelul riscului sanitar care l‑a determinat pe M. D., la 27 februarie 2020, să își rezilieze contractul privind un pachet de servicii de călătorie a evoluat semnificativ în raport cu riscul existent sau previzibil la data încheierii acestui contract, 10 februarie 2020.
83 Având în vedere toate cele ce precedă, trebuie să se răspundă la a treia întrebare că articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302 trebuie interpretat în sensul că o situație care, la data încheierii unui contract privind un pachet de servicii de călătorie, era deja cunoscută de călătorul în cauză sau era previzibilă pentru acesta nu poate fi invocată de acest călător cu titlu de „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, în sensul acestei dispoziții, fără a aduce atingere însă posibilității, ținând seama de caracterul evolutiv al acestei situații, ca situația respectivă să fi cunoscut evoluții semnificative după încheierea contractului, de natură să genereze o situație nouă, susceptibilă să corespundă ca atare definiției noțiunii de „circumstanțe invitabile și extraordinare”, în sensul dispoziției menționate.
Cu privire la a patra întrebare
84 Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere ridică problema conținutului expresiei circumstanțe „care se produc la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia” care figurează la articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302 și în special problema dacă această expresie poate acoperi și locul de plecare și/sau alte locuri, având în vedere natura evenimentului invocat, și anume, în speță, răspândirea COVID‑19 la nivel mondial.
85 Din explicațiile furnizate de instanța de trimitere și în special din cele expuse la punctul 41 din prezenta hotărâre rezultă că această instanță consideră necontestabil faptul că răspândirea COVID‑19 ajunsese, la data rezilierii contractului privind un pachet de servicii de călătorie în discuție în litigiul principal, până, printre altele, în Emiratele Arabe Unite, mai precis locul de destinație a călătoriei în cauză. Prin urmare, presupunând că instanța de trimitere, având în vedere elementele de interpretare care figurează în cadrul primei și al celei de a treia întrebări, consideră că o asemenea răspândire constituie o „circumstanță inevitabilă și extraordinară”, în sensul articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302, nu se contestă, în cadrul litigiului principal, că aceasta s‑a produs, printre altele, „la locul de destinație”.
86 Pe de altă parte, Curtea a statuat că, deși răspândirea unei boli grave la locul de destinație în cauză poate intra sub incidența noțiunii de „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, în sensul acestei dispoziții, aceasta ar trebui să fie situația cu atât mai mult în ceea ce privește răspândirea unei boli grave la scară mondială, din moment ce efectele acesteia din urmă afectează și locul de destinație respectiv (Hotărârea din 8 iunie 2023, UFC – Que choisir și CLCV, C‑407/21, EU:C:2023:449, punctul 48).
87 Prin urmare, soluționarea litigiului principal nu depinde de aspectul dacă noțiunea de circumstanțe „care se produc la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia”, în sensul articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302, se extinde la circumstanțe care se produc în alt loc decât cel al destinației călătoriei, cum ar fi, în special, locul de plecare.
88 Or, potrivit unei jurisprudențe constante, în cadrul procedurii de cooperare între instanțele naționale și Curte instituite la articolul 267 TFUE, este de competența acesteia din urmă să ofere instanței naționale un răspuns util care să îi permită să soluționeze litigiul cu care a fost sesizată. Din această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebările care îi sunt adresate (Hotărârea din 16 iulie 2020, Caixabank și Banco Bilbao Vizcaya Argentaria, C‑224/19 și C‑259/19, EU:C:2020:578, punctul 46).
89 În aceste condiții, trebuie să se considere că, prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere urmărește să afle în esență dacă articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302 trebuie interpretat în sensul că, pentru a stabili dacă circumstanțe inevitabile și extraordinare care se produc la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia „afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau […] afectează semnificativ transportul pasagerilor la destinație”, pot fi de asemenea luate în considerare consecințele care se produc la locul de plecare, precum și în diferitele locuri legate de începutul și de întoarcerea din călătoria în cauză.
90 Astfel cum rezultă din modul de redactare a articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302, interpretat în lumina considerentului (31) al directivei, această dispoziție impune ca circumstanțele inevitabile și extraordinare invocate să se producă în special la locul de destinație avut în vedere sau în vecinătatea imediată a acestuia și să afecteze în mod semnificativ, din această cauză, executarea pachetului în discuție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iunie 2023, UFC – Que choisir și CLCV, C‑407/21, EU:C:2023:449, punctul 47).
91 În schimb, chiar dacă aceste consecințe se vor manifesta, în principiu, în special la locul de destinație și în împrejurimile sale imediate, totuși dispoziția menționată nu conține nicio limitare geografică în ceea ce privește locul în care trebuie să se producă respectivele consecințe, provocate de astfel de circumstanțe, pentru a putea fi luate în considerare.
92 În plus, serviciile de călătorie care fac parte din pachet pot cuprinde printre altele transportul pasagerilor, caz în care contractul privind un pachet de servicii de călătorie în cauză trebuie, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din Directiva 2015/2302, să precizeze mijloacele de transport, caracteristicile și categoriile acestora, locurile, datele și orele de plecare și de întoarcere, duratele și locurile opririlor intermediare și ale legăturilor de transport.
93 Rezultă că, atunci când consecințele cauzate de circumstanțe inevitabile și extraordinare se extind dincolo de locul de destinație pentru a ajunge, printre altele, la locul de plecare sau de întoarcere sau la locurile opririlor intermediare și ale legăturilor de transport ale călătoriei, ele pot afecta executarea pachetului în cauză și trebuie, pentru acest motiv, să poată fi luate în considerare în vederea aplicării articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302.
94 În această privință, astfel cum a arătat doamna avocată generală la punctul 71 din concluzii, este posibil printre altele ca la locul de plecare să fie adoptate măsuri din cauza circumstanțelor care se produc la locul de destinație, precum măsuri care constau în a supune călătorii care se întorc la locul de plecare unor restricții, care ar putea fi integrate în evaluarea afectării în mod semnificativ a executării contractului privind un pachet de servicii de călătorie în cauză.
95 Având în vedere toate cele ce precedă, trebuie să se răspundă la a patra întrebare că articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302 trebuie interpretat în sensul că, pentru a stabili dacă circumstanțe inevitabile și extraordinare care se produc la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia „afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau […] afectează semnificativ transportul pasagerilor la destinație”, pot fi de asemenea luate în considerare consecințele care se produc la locul de plecare, precum și în diferitele locuri legate de începutul și de întoarcerea din călătoria în cauză atunci când acestea afectează executarea pachetului respectiv.
Cu privire la cheltuielile de judecată
96 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:
1) Articolul 12 alineatul (2) din Directiva (UE) 2015/2302 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2011/83/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 90/314/CEE a Consiliului, citit în lumina articolului 3 punctul 12 din aceasta,
trebuie interpretat în sensul că
constatarea producerii la locul de destinație al unei călătorii sau în vecinătatea imediată a acestuia a unor „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, în sensul acestor dispoziții, nu poate fi supusă condiției ca autoritățile competente să fi publicat o recomandare oficială prin care să se deconsilieze călătorilor deplasarea în zona în cauză sau o decizie oficială prin care această zonă să fie calificată drept „zonă de risc”.
2) Articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302
trebuie interpretat în sensul că
noțiunea de „circumstanțe inevitabile și extraordinare care afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau care afectează semnificativ transportul pasagerilor la [locul de] destinație” a călătoriei în cauză nu include numai circumstanțe care fac imposibilă executarea acestui pachet, ci și circumstanțe care, fără a împiedica o astfel de executare, implică faptul că executarea pachetului respectiv nu poate avea loc fără a expune călătorii în cauză unor riscuri pentru sănătatea și siguranța lor, ținând seama, dacă este cazul, de factori personali referitori la situația individuală a acestor călători. Aprecierea unei asemenea afectări trebuie efectuată prin plasarea, la data rezilierii contractului privind pachetul de servicii de călătorie în cauză, din perspectiva unui călător mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat.
3) Articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302
trebuie interpretat în sensul că
o situație care, la data încheierii unui contract privind un pachet de servicii de călătorie, era deja cunoscută de călătorul în cauză sau era previzibilă pentru acesta nu poate fi invocată de acest călător cu titlu de „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, în sensul acestei dispoziții, fără a aduce atingere însă posibilității, ținând seama de caracterul evolutiv al acestei situații, ca situația respectivă să fi cunoscut evoluții semnificative după încheierea contractului, de natură să genereze o situație nouă, susceptibilă să corespundă ca atare definiției noțiunii de „circumstanțe invitabile și extraordinare”, în sensul dispoziției menționate.
4) Articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302
trebuie interpretat în sensul că,
pentru a stabili dacă circumstanțe inevitabile și extraordinare care se produc la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia „afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau […] afectează semnificativ transportul pasagerilor la destinație”, pot fi de asemenea luate în considerare consecințele care se produc la locul de plecare, precum și în diferitele locuri legate de începutul și de întoarcerea din călătoria în cauză, atunci când acestea afectează executarea pachetului respectiv.
Semnături