Language of document : ECLI:EU:T:2022:358

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea extinsă)

15 iunie 2022(*)

„Concurență – Abuz de poziție dominantă – Piața chipseturilor LTE – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 102 TFUE și a articolului 54 din Acordul privind SEE – Plăți de exclusivitate – Dreptul la apărare – Articolul 19 și articolul 27 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 – Efecte de excludere”

În cauza T‑235/18,

Qualcomm Inc., cu sediul în San Diego, California (Statele Unite), reprezentată de M. Pinto de Lemos Fermiano Rato, M. Davilla și M. English, avocați,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de N. Khan, A. Dawes și C. Urraca Caviedes, în calitate de agenți,

pârâtă,

TRIBUNALUL (Camera a șasea extinsă),

compus din doamna A. Marcoulli (raportoare), președintă, și domnii S. Frimodt Nielsen, J. Schwarcz, C. Iliopoulos și R. Norkus, judecători,

grefier: doamna C. Kristensen, șefă de unitate,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 4, 5 și 6 mai 2021,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Qualcomm Inc., solicită anularea Deciziei C(2018) 240 final a Comisiei din 24 ianuarie 2018 referitoare la o procedură inițiată în temeiul articolului 102 TFUE și al articolului 54 din Acordul privind SEE [cazul AT.40220 – Qualcomm (Plăți de exclusivitate)], prin care aceasta a constatat că a abuzat de poziția sa dominantă în perioada cuprinsă între 25 februarie 2011 și 16 septembrie 2016 (denumită în continuare „perioada în cauză”) și i‑a aplicat o amendă de 997 439 000 de euro (denumită în continuare „decizia atacată”).

I.      Istoricul litigiului

A.      Cu privire la reclamantă

2        Reclamanta este o societate americană înființată în anul 1985, care își desfășoară activitatea în domeniul tehnologiilor celulare și fără fir. Ea dezvoltă și furnizează cipuri și software utilizate pentru comunicațiile de voce și de date. Cipurile reclamantei sunt vândute, iar pentru software‑ul de sistem al acesteia se acordă licențe, unor societăți care le utilizează pentru a echipa telefoane mobile, tablete, laptopuri, module de date și alte bunuri electronice de consum. Reclamanta furnizează printre altele chipseturi de bandă de bază (denumite în continuare „chipseturi”).

3        Chipseturile permit smartphone‑urilor și tabletelor să se conecteze la rețelele celulare și sunt utilizate atât pentru serviciile vocale, cât și pentru transmiterea de date. Un chipset rezultă din combinarea a trei componente, și anume un procesor de bandă de bază, un circuit integrat de radiofrecvență și un circuit integrat de alimentare, care sunt în mod normal conținute în cipuri separate sau, mai rar, în același cip. Pe lângă procesorul de bandă de bază, unele dispozitive necesită un procesor de aplicații, care poate fi integrat pe același cip cu procesorul de bandă de bază sau pe un cip separat. Astfel, un chipset poate fi „integrat” sau „autonom” (numit și „slim”), după cum încorporează sau nu un procesor de aplicații. Un chipset poate fi compatibil cu una sau cu mai multe norme de comunicare celulară, precum standardele GSM (Global System for Mobile Communications), UMTS (Universal Mobile Telecommunications System) sau LTE (Long Term Evolution). Chipseturile sunt vândute unor producători de echipamente originale (denumiți în continuare „OEM”), precum Apple Inc. (Apple), HTC Corporation (HTC), Huawei Technologies Co. Ltd (Huawei), LG Corp. (LG), Samsung Group (Samsung) și ZTE Corporation (ZTE), care le încorporează în dispozitivele lor.

4        Prezenta cauză privește în special furnizarea de către reclamantă de chipseturi conforme cu standardul LTE, precum și cu standardele UMTS și GSM (denumite în continuare „chipseturi LTE”) societății Apple în perioada 2011-2016.

B.      Cu privire la procedura administrativă

1.      Cu privire la procedura cu reclamanta

5        În luna august 2014, Comisia Europeană a început o investigație privind acordurile referitoare la cumpărarea și utilizarea chipseturilor reclamantei.

6        Între 13 octombrie 2014 și 14 ianuarie 2015, în temeiul articolului 18 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101 și 102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167), Comisia a adresat reclamantei solicitări de informații.

7        La 16 iulie 2015, Comisia a inițiat o procedură împotriva reclamantei în vederea adoptării unei decizii în temeiul capitolului III din Regulamentul nr. 1/2003.

8        La 8 decembrie 2015, Comisia a adresat reclamantei o comunicare privind obiecțiunile, la care reclamanta a răspuns la 27 iunie 2016. La 27 iulie 2016, reclamanta a completat acest răspuns.

9        Între 22 noiembrie 2016 și 5 mai 2017, Comisia a adresat reclamantei noi solicitări de informații.

10      La 10 februarie 2017, Comisia a adresat reclamantei o prezentare a situației de fapt, la care aceasta a răspuns la 13 martie 2017.

11      La 29 mai 2017, reclamanta a formulat observații de monitorizare cu privire la elementele de probă depuse la dosar după comunicarea privind obiecțiunile.

12      În cursul procedurii administrative, reclamanta a fost primită de mai multe ori de serviciile Comisiei, iar de câteva ori cu echipa economistului‑șef.

13      La 24 ianuarie 2018, Comisia a adoptat decizia atacată.

2.      Cu privire la celelalte întreprinderi și părți interesate

14      Înainte de începerea investigației menționate la punctul 5 de mai sus, Comisia a avut o întâlnire cu un terț informator, care a solicitat anonimatul (denumit în continuare „terțul informator”), întâlnire organizată la cererea acestuia.

15      Între 12 august 2014 și 23 iulie 2015, Comisia a adresat solicitări de informații anumitor clienți și concurenți ai reclamantei.

16      Înainte de a trimite reclamantei comunicarea privind obiecțiunile, Comisia a avut reuniuni și teleconferințe cu terți.

17      Comisia a admis Apple și Nvidia ca terți interesați în sensul articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor [101 și 102 TFUE] (JO 2004, L 123, p. 18, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 242). Apple este o societate clientă a reclamantei care se aprovizionează cu chipseturi, printre care chipseturi LTE. Nvidia este o societate concurentă a reclamantei care furnizează anumite tipuri de chipseturi.

18      La 15 martie 2016, Comisia a furnizat Apple o versiune neconfidențială a comunicării privind obiecțiunile. La 2 mai 2016, Apple a transmis punctul său de vedere în legătură cu comunicarea privind obiecțiunile.

19      La 31 martie 2016, Comisia a furnizat Nvidia o versiune neconfidențială a comunicării privind obiecțiunile. La 31 mai 2016, Nvidia a transmis punctul său de vedere în legătură cu comunicarea privind obiecțiunile.

20      La 19 octombrie 2016, Comisia a furnizat Apple o versiune neconfidențială a răspunsului reclamantei la comunicarea privind obiecțiunile. La 21 noiembrie 2016, Apple a transmis punctul său de vedere în legătură cu răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile.

21      Între 22 noiembrie 2016 și 5 mai 2017, Comisia a adresat Apple și concurenților reclamantei solicitări de informații.

3.      Cu privire la accesul la dosar

22      La 21 decembrie 2015, după comunicarea privind obiecțiunile, Comisia a furnizat reclamantei acces (pe CD‑ROM) la dosarul cauzei. Ca urmare a solicitărilor reclamantei, Comisia i‑a transmis acesteia versiunile neconfidențiale ale altor documente pe care nu i le transmisese încă, precum și versiuni neconfidențiale mai puțin cenzurate ale unor documente pe care i le transmisese deja.

23      La 23 și 24 mai 2016, consilierul‑auditor a organizat pentru consilierii externi ai reclamantei o procedură de acces la o primă cameră de date, în legătură cu anumite documente. La 1 iunie 2016, consilierul auditor a organizat pentru consilierii externi ai reclamantei o procedură de acces la o a doua cameră de date, în legătură cu anumite alte documente. La 28 și 30 iunie 2016, consilierii externi ai reclamantei au avut acces la o a treia cameră de date pentru a le permite să formuleze observații confidențiale pe fond cu privire la documentele puse la dispoziție în prima și a doua cameră de date.

24      La 13 februarie 2017, după prezentarea situației de fapt, Comisia a acordat reclamantei un nou acces la dosarul cauzei (pe CD‑ROM) în ceea ce privește documentele acumulate după comunicarea privind obiecțiunile. La 17 februarie 2017, consilierul‑auditor a organizat pentru consilierii externi ai reclamantei o procedură de acces la o a patra cameră de date, în legătură cu unele dintre aceste documente.

25      La 25 ianuarie 2018, după adoptarea deciziei atacate, reclamanta a solicitat Comisiei să îi furnizeze lista reuniunilor sau a interviurilor organizate cu terții cu privire la obiectul investigației. La 2 martie 2018, Comisia a răspuns că au avut loc anumite reuniuni și teleconferințe cu terți și a furnizat notele corespunzătoare.

C.      Cu privire la decizia atacată

26      Decizia atacată cuprinde paisprezece secțiuni, privind introducerea (secțiunea 1), întreprinderile vizate (secțiunea 2), procedura (secțiunea 3), obiecțiunile procedurale ale reclamantei (secțiunea 4), standardele (secțiunea 5), tehnologia și produsele vizate (secțiunea 6), activitățile reclamantei legate de chipseturi (secțiunea 7), acordurile reclamantei cu Apple (secțiunea 8), definirea pieței (secțiunea 9), poziția dominantă (secțiunea 10), abuzul de poziție dominantă (secțiunea 11), competența (secțiunea 12), efectele asupra comerțului dintre statele membre (secțiunea 13), precum și, respectiv, măsurile corective și amenda (secțiunea 14).

1.      Cu privire la acordurile dintre reclamantă și Apple

27      În secțiunea 8 din decizia atacată, Comisia a arătat că, la 25 februarie 2011, reclamanta a încheiat cu Apple un acord (denumit în continuare „acordul de tranziție”) privind livrarea de chipseturi, iar acest acord a fost modificat la 28 februarie 2013 prin încheierea unui acord ulterior (denumit în continuare „primul act adițional la acordul de tranziție”), care a intrat în vigoare cu efect retroactiv la 1 ianuarie 2013 (denumite în continuare, împreună, „acordurile în discuție”).

28      Comisia a precizat că acordurile în discuție prevedeau acordarea de către reclamantă de plăți stimulative companiei Apple cu condiția ca aceasta din urmă să achiziționeze de la reclamantă chipseturi LTE pentru toate nevoile sale (denumite în continuare „plățile în cauză”). În această din urmă privință, Comisia a precizat că, în sensul deciziei atacate, chipseturile LTE includ chipseturile care respectă atât standardul LTE, cât și standardele GSM și UMTS.

29      Comisia a indicat că, în perioada 2011-2015, Apple a cumpărat chipseturi LTE numai de la reclamantă, iar aceasta a plătit Apple o sumă cuprinsă între 2 și 3 miliarde de dolari americani (USD).

30      Comisia a adăugat că, deși expirarea acordurilor în discuție fusese stabilită pentru 31 decembrie 2016, în sensul deciziei atacate, acordurile în discuție au încetat în urma lansării de către Apple, la 16 septembrie 2016, a iPhone 7, care integrează chipseturi LTE ale Intel.

2.      Cu privire la definirea pieței

31      În secțiunea 9 din decizia atacată, Comisia a concluzionat că piața care trebuie luată în considerare este piața liberă a chipseturilor LTE și că această piață are o dimensiune mondială (denumită în continuare „piața relevantă”). Mai precis, Comisia a reținut că piața relevantă include chipseturile LTE autonome și chipseturile LTE integrate, dar exclude producția captivă a chipseturilor respective. În această privință, Comisia a apreciat printre altele că chipseturile LTE nu pot fi înlocuite cu chipseturi compatibile cu standardul GSM și nici cu chipseturi compatibile cu standardul UMTS (denumite în continuare „chipseturile UMTS”).

3.      Cu privire la poziția dominantă

32      În secțiunea 10 din decizia atacată, Comisia a considerat că reclamanta a ocupat o poziție dominantă pe piața relevantă între 1 ianuarie 2011 și 31 decembrie 2016. În acest scop, Comisia a arătat că reclamanta a beneficiat de cote mari pe piața relevantă încă din anul 2010, că această piață se caracterizează prin existența mai multor bariere la intrare și la extindere și că puterea comercială a clienților reclamantei care cumpărau chipseturi nu este de natură să aducă atingere poziției sale dominante.

4.      Cu privire la abuzul de poziție dominantă

33      În secțiunea 11 din decizia atacată, Comisia a concluzionat că reclamanta a abuzat de poziția sa dominantă pe piața relevantă prin acordarea plăților în cauză. În acest scop, Comisia a indicat că plățile în cauză sunt plăți de exclusivitate, că plățile respective sunt de natură să aibă efecte anticoncurențiale, că analiza marjei critice prezentată de reclamantă nu afectează concluzia sa și că reclamanta nu a demonstrat că plățile respective sunt contrabalansate sau compensate de avantaje în materie de eficiență de care beneficiau și consumatorii.

34      Comisia a arătat că abuzul reclamantei a avut loc în perioada în cauză.

5.      Cu privire la amendă

35      Comisia a considerat că reclamantei trebuia să i se aplice o amendă și, după calcul, a concluzionat că cuantumul acesteia trebuia stabilit la 997 439 000 de euro.

6.      Cu privire la dispozitiv

36      Dispozitivul deciziei atacate are următorul cuprins:

Articolul 1

Qualcomm Inc. a încălcat articolul 102 din Tratatul [privind funcționarea Uniunii Europene] și articolul 54 din Acordul privind Spațiul Economic European prin acordarea de plăți către Apple Inc. cu condiția ca Apple Inc. să achiziționeze de la Qualcomm Inc. chipseturi de bandă de bază pentru toate nevoile Apple Inc. care respectă standardul Long Term Evolution, precum și standardele Global System for Mobile Communications și Universal Mobile Telecommunications System.

Încălcarea a durat de la 25 februarie 2011 până la 16 septembrie 2016.

Articolul 2

Pentru încălcarea menționată la articolul 1, se aplică Qualcomm Inc. o amendă de 997 439 000 de euro.

[…]

Articolul 3

Qualcomm Inc. trebuie să se abțină de la repetarea acțiunilor sau a comportamentelor prevăzute la articolul 1, precum și a oricărei acțiuni sau comportament care are un obiect sau un efect identic sau echivalent.

Articolul 4

Prezenta decizie se adresează Qualcomm Inc. […]”

II.    Procedura și concluziile părților

A.      Principalele elemente procedurale

1.      Faza scrisă a procedurii

37      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 6 aprilie 2018, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

38      La 5 iunie 2018, Comisia a solicitat o prelungire a termenului de depunere a memoriului în apărare, având în vedere lungimea cererii introductive și numărul de documente anexate. Această prelungire i‑a fost acordată.

39      La 14 septembrie 2018, Comisia a depus la grefa Tribunalului memoriul în apărare.

40      La 5 octombrie 2018, reclamanta a solicitat o prelungire a termenului de depunere a replicii, având în vedere lungimea memoriului în apărare și numărul de documente anexate. Această prelungire i‑a fost acordată.

41      La 4 ianuarie 2019, reclamanta a depus replica la grefa Tribunalului.

42      La 12 februarie 2019, Comisia a solicitat o prelungire a termenului de depunere a duplicii, având în vedere lungimea replicii și numărul de documente anexate. Această prelungire i‑a fost acordată.

43      La 8 mai 2019, Comisia a depus duplica la grefa Tribunalului.

44      Faza scrisă a procedurii s‑a încheiat la 20 mai 2019.

45      La 7 iunie 2019, reclamanta a solicitat să fie ascultată în cadrul unei ședințe de audiere a pledoariilor.

2.      Cererea de intervenție formulată de Apple

46      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 16 iulie 2018, Apple a formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor Comisiei.

47      Această cerere de intervenție a fost notificată părților principale în conformitate cu articolul 144 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

48      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 17 septembrie 2018, Comisia a arătat că nu are observații cu privire la cererea de intervenție a Apple.

49      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 17 septembrie 2018, reclamanta a solicitat Tribunalului respingerea cererii de intervenție și obligarea Apple la plata cheltuielilor de judecată.

50      La 16 noiembrie, 14 decembrie 2018 și 13 februarie 2019, reclamanta și Comisia au solicitat un tratament confidențial față de Apple, în cazul în care intervenția acesteia ar fi admisă, cu privire la anumite elemente cuprinse în actele de procedură, precum și în anexele la acestea.

51      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 17 aprilie 2019, Apple a informat Tribunalul că, în conformitate cu articolul 144 alineatul (8) din Regulamentul de procedură, își retrage cererea de intervenție în prezenta cauză.

52      La 5 iunie 2019, președinta Camerei a șaptea a Tribunalului a dispus radierea din prezenta cauză a Apple, în calitate de reclamantă în intervenție, și obligarea părților la suportarea propriilor cheltuieli de judecată aferente acestei cereri de intervenție.

3.      Cerere de măsuri de organizare a procedurii sau de cercetare judecătorească

53      Prin înscris separat depus la grefa Tribunalului la 16 ianuarie 2019, reclamanta a solicitat adoptarea unei măsuri de organizare a procedurii sau a unei măsuri de cercetare judecătorească pentru a obține, pe de o parte, versiunile complete, cu alte cuvinte, „necenzurate”, ale anumitor documente ale terților și, pe de altă parte, cele două documente care conțin „observațiile confidențiale pe fond” prezentate în cadrul celei de a treia camere de date, din 28 iunie 2016.

4.      Probe suplimentare depuse după închiderea fazei scrise a procedurii

54      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 28 mai 2019, și anume după închiderea fazei scrise a procedurii, Comisia a prezentat, în temeiul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, o probă suplimentară care a constat în transmiterea hotărârii din 21 mai 2019, de 233 de pagini, pronunțată de United States District Court for the Northern District of California (Tribunalul Federal al Districtului Nord al Californiei, Statele Unite, denumit în continuare „District Court”) în cauza Federal Trade Commission v. Qualcomm Incorporated.

55      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 20 iunie 2019, reclamanta și‑a prezentat observațiile cu privire la probele suplimentare ale Comisiei.

56      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 26 iulie 2019, reclamanta a depus, în temeiul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, probe suplimentare constând într‑un memoriu de 62 de pagini însoțit de un număr semnificativ de documente provenite din proceduri desfășurate în Statele Unite (denumite în continuare „probele suplimentare din 26 iulie 2019”).

57      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 14 august 2019, ținând seama de numărul semnificativ de documente anexate la prezentarea probelor suplimentare din 26 iulie 2019, Comisia a solicitat o prelungire a termenului pentru a prezenta observații în această privință. Această prelungire i‑a fost acordată.

58      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 30 octombrie 2019, Comisia și‑a prezentat observațiile cu privire la probele suplimentare din 26 iulie 2019, constând într‑un memoriu de 63 de pagini însoțit de anexe și contestând, printre altele, admisibilitatea acestora.

59      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 20 mai 2020, reclamanta și‑a prezentat observațiile cu privire la observațiile Comisiei din 30 octombrie 2019. La 3 iunie 2020, președinta Camerei a șasea a Tribunalului a decis să nu depună acest înscris la dosar, informând totodată reclamanta că ar avea posibilitatea de a‑și susține argumentele în această privință în cursul fazei orale a procedurii.

60      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 25 august 2020, reclamanta a depus, în temeiul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, o probă suplimentară constând în transmiterea hotărârii din 11 august 2020, de 56 de pagini, a United States Court of Appeals for the Ninth Circuit (Curtea Federală de Apel pentru al Nouălea Circuit, Statele Unite) în cauza Federal Trade Commission v. Qualcomm Incorporated, care trimite spre rejudecare hotărârea pronunțată de District Court menționată la punctul 54 de mai sus.

61      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 11 septembrie 2020, Comisia a prezentat observații cu privire la probele suplimentare depuse de reclamantă la 25 august 2020.

62      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 9 noiembrie 2020, reclamanta a depus, în temeiul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, o probă suplimentară constând în transmiterea unei ordonanțe din 28 octombrie 2020, de două pagini, a United States Court of Appeals for the Ninth Circuit (Curtea Federală de Apel pentru al Nouălea Circuit) în cauza Federal Trade Commission v. Qualcomm Incorporated, prin care se respinge o cerere pentru o nouă audiere în cadrul hotărârii menționate la punctul 60 de mai sus.

63      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 20 noiembrie 2020, Comisia și‑a prezentat observații cu privire la probele suplimentare depuse de reclamantă la 9 noiembrie 2020.

5.      Cereri de omitere față de public a anumitor date

64      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 31 mai 2019, reclamanta a solicitat, în temeiul articolului 66 din Regulamentul de procedură, omiterea față de public a anumitor date cu privire la actele de procedură și la anexele aferente depuse până la data acestei cereri, precum și după această dată.

65      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 6 august 2019, reclamanta a solicitat, în temeiul articolului 66 din Regulamentul de procedură, omiterea față de public anumitor date cu privire la probele suplimentare din 26 iulie 2019.

66      La propunerea judecătoarei raportoare, Tribunalul (Camera a șasea) a adresat reclamantei, la 28 mai 2020, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, întrebări cu răspuns scris, solicitându‑i să identifice cu precizie datele cuprinse în anumite acte de procedură și în decizia atacată și vizate de cererile de omitere față de public a anumitor date, în conformitate cu punctul 75 din Dispozițiile practice de punere în aplicare a Regulamentului de procedură.

67      La 15 iunie 2020, reclamanta a solicitat o prelungire a termenului pentru a răspunde la întrebările adresate de Tribunal la 28 mai 2020. I‑a fost acordată o prelungire.

68      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 8 iunie 2020, Comisia a transmis Tribunalului o copie a versiunii neconfidențiale a deciziei atacate, publicată în aceeași zi pe site‑ul său internet. La 16 iunie 2020, președinta Camerei a șasea extinse a Tribunalului a decis să depună acest înscris la dosar.

69      La 10 septembrie 2020, reclamanta a solicitat o nouă prelungire a termenului pentru a răspunde la întrebările adresate de Tribunal la 28 mai 2020. I‑a fost acordată o ultimă prelungire.

70      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 30 octombrie 2020, reclamanta a răspuns la măsura de organizare a procedurii.

6.      Repartizarea judecătoarei raportoare în cadrul Camerei a șasea

71      Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, în temeiul articolului 27 alineatul (5) din Regulamentul de procedură, judecătoarea raportoare a fost repartizată în cadrul Camerei a șasea a Tribunalului, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză.

7.      Trimiterea cauzei în fața unui complet de judecată extins

72      La 11 iunie 2020, la propunerea Camerei a șasea, Tribunalul a decis, în temeiul articolului 28 din Regulamentul de procedură, să trimită cauza spre judecare unui complet de judecată extins.

8.      Măsuri de organizare a procedurii și activități de cercetare judecătorească

73      La propunerea judecătoarei raportoare, Tribunalul (Camera a șasea extinsă), în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, a adresat, la 8 octombrie 2020, reclamantei și Comisiei întrebări cu răspuns scris și a solicitat Comisiei prezentarea unor documente.

74      La 12 octombrie 2020, Comisia a solicitat o prelungire a termenului pentru a răspunde la întrebările și la solicitările adresate de Tribunal la 8 octombrie 2020. Comisiei i‑a fost acordată prelungirea, același termen fiindu‑i fixat și reclamantei.

75      La 19 și la 20 noiembrie 2020, Comisia și reclamanta au răspuns la măsurile de organizare a procedurii.

76      La propunerea judecătoarei raportoare, Tribunalul (Camera a șasea extinsă) a obligat Comisia, prin ordonanța din 12 octombrie 2020 și în cadrul activităților de cercetare judecătorească prevăzute la articolul 91 litera (b) din Regulamentul de procedură, să prezinte anumite informații și anumite documente.

77      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 19 noiembrie 2020 (denumit în continuare „înscrisul din 19 noiembrie 2020”), Comisia a dat curs ordonanței menționate.

78      În temeiul articolului 103 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, prin intermediul unei măsuri de organizare a procedurii din 10 decembrie 2020, Tribunalul i‑a invitat pe reprezentanții reclamantei să subscrie la angajamente în mod corespunzător cu privire la tratamentul confidențial al înscrisului din 19 noiembrie 2020 în această fază a procedurii.

79      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 15 decembrie 2020, reprezentanții reclamantei au răspuns la măsura de organizare a procedurii din 10 decembrie 2020 transmițând angajamentul de confidențialitate semnat.

80      Prin decizia din 8 ianuarie 2021, Tribunalul (Camera a șasea extinsă) a decis că înscrisul din 19 noiembrie 2020 era pertinent pentru pronunțarea asupra litigiului în conformitate cu articolul 103 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.

81      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 26 ianuarie 2021, reprezentanții reclamantei care au subscris la angajamentul de confidențialitate și‑au prezentat observațiile cu privire la înscrisul din 19 noiembrie 2020.

82      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 21 ianuarie 2021, care a fost depus la dosarul prezentei cauze prin decizia președintei Camerei a șasea extinse a Tribunalului din 3 februarie 2021, reprezentanții reclamantei care au subscris la angajamentul de confidențialitate au solicitat retragerea acestui angajament de confidențialitate și transmiterea către reclamantă a înscrisului din 19 noiembrie 2020. Comisia a fost invitată să își prezinte observațiile în această privință.

83      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 22 februarie 2021, Comisia și‑a prezentat observațiile cu privire la înscrisul depus la 21 ianuarie 2021 de către reprezentanții reclamantei care au subscris la angajamentul de confidențialitate.

84      Având în vedere observațiile prezentate de Comisie și de reprezentanții reclamantei care au subscris la angajamentul de confidențialitate, Tribunalul (Camera a șasea extinsă) a dispus, prin ordonanța din 20 aprilie 2021 și în cadrul activităților de cercetare judecătorească prevăzute la articolul 91 litera (b) din Regulamentul de procedură, prezentarea de către Comisie a unei versiuni neconfidențiale a înscrisului din 19 noiembrie 2020.

85      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 26 aprilie 2021, Comisia a dat curs ordonanței respective.

86      Versiunea neconfidențială a înscrisului din 19 noiembrie 2020 a fost comunicată reclamantei, cu mențiunea că ea putea să își prezinte observațiile cu privire la aceasta în ședință și, după caz, în scris după ședință.

87      În ședința din 6 mai 2021, în cadrul ședinței secrete referitoare la înscrisul din 19 noiembrie 2020 prezentat în temeiul articolului 103 din Regulamentul de procedură și care face obiectul unui angajament de confidențialitate semnat de reprezentanții reclamantei, având în vedere schimburile de opinii care au avut loc pe această temă în ședință, Tribunalul a întrebat Comisia dacă putea să ia în considerare ridicarea confidențialității față de reclamantă cu privire la unele elemente cuprinse în acest act care rămâneau confidențiale în ceea ce o privește. Întrucât Comisia a indicat că nu este în măsură să răspundă la o astfel de solicitare de informații în ședință, i s‑a acordat un termen de două săptămâni pentru a răspunde în scris.

88      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 7 mai 2021, Comisia a arătat în esență că nu poate răspunde, în stadiul actual, la solicitarea de informații menționată și a solicitat să poată răspunde la această solicitare în cadrul unei activități de cercetare judecătorească în temeiul articolului 92 alineatul (3) din Regulamentul de procedură. Comisia a solicitat de asemenea să poată asculta înregistrarea sonoră a schimburilor de opinii care au avut loc pe această temă în ședință, în temeiul articolului 115 din Regulamentul de procedură.

89      Președintele Tribunalului a autorizat Comisia să asculte o parte din înregistrarea sonoră a ședinței de audiere a pledoariilor.

90      Întrucât reclamanta a prezentat observații cu privire la cererea de măsuri de cercetare judecătorească formulată de Comisie, Tribunalul, în temeiul, pe de o parte, al articolului 24 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și, pe de altă parte, al articolului 91 litera (b) și al articolului 92 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, a obligat Comisia, prin ordonanța din 4 iunie 2021, să indice, într‑un termen stabilit de grefă, dacă ridică confidențialitatea față de reclamantă a anumitor elemente cuprinse în înscrisul din 19 noiembrie 2020.

91      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 11 iunie 2021, Comisia s‑a conformat ordonanței menționate, susținând în continuare că nu se justifica ridicarea confidențialității față de reclamantă a elementelor în cauză cuprinse în înscrisul din 19 noiembrie 2020.

92      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 20 iulie 2021, reprezentanții reclamantei care au semnat angajamentul de confidențialitate, după ce au solicitat și au obținut prelungirea termenului care le fusese acordat, și‑au prezentat observațiile cu privire la răspunsul Comisiei din 11 iunie 2021.

9.      Faza orală a procedurii

93      La 18 noiembrie 2020, prin decizia președintei Camerei a șasea extinse a Tribunalului, părțile au fost convocate la o ședință de audiere a pledoariilor, stabilită pentru 2, 3 și 4 februarie 2021.

94      În conformitate cu articolul 109 din Regulamentul de procedură, având în vedere cererea reclamantei privind desfășurarea în ședință secretă a dezbaterilor care ar putea face referire la unele dintre documentele depuse ca probe suplimentare la 26 iulie 2019, Tribunalul a decis să asculte părțile cu privire la desfășurarea unei părți din ședință cu ușile închise.

95      Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 10 decembrie 2020, completată la 18 decembrie 2020, reclamanta a solicitat amânarea ședinței având în vedere, pe de o parte, situația sanitară și, pe de altă parte, o cerere depusă în Statele Unite pentru ridicarea confidențialității cu privire la anumite probe suplimentare din 26 iulie 2019.

96      Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 15 decembrie 2020, Comisia, pe de o parte, a indicat că desfășurarea unei părți din ședință cu ușile închise putea fi justificată în ceea ce privește unele dintre probele suplimentare din 26 iulie 2019 și, pe de altă parte, a formulat observații cu privire la organizarea ședinței.

97      Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 18 decembrie 2020, reclamanta, pe de o parte, a solicitat organizarea ședinței secrete cu privire la unele dintre probele suplimentare din 26 iulie 2019 și, pe de altă parte, a indicat că o astfel de cerere putea deveni inutilă în funcție de rezultatul cererii de ridicare a confidențialității prezentate în Statele Unite.

98      La 22 decembrie 2020, președinta Camerei a șasea extinse a Tribunalului a decis să acorde amânarea ședinței.

99      La 29 ianuarie 2021, prin decizia președintei Camerei a șasea extinse a Tribunalului, părțile au fost convocate la o ședință de audiere a pledoariilor, stabilită pentru 4, 5 și 6 mai 2021.

100    La 22 martie 2021, Comisia a prezentat propuneri pentru organizarea ședinței.

101    La 26 martie 2021, reclamanta a prezentat o a doua cerere de amânare a ședinței.

102    La 29 martie 2021, reclamanta a prezentat observații cu privire la propunerile Comisiei pentru organizarea ședinței.

103    La 31 martie 2021, președinta Camerei a șasea extinse a Tribunalului a decis să respingă a doua cerere de amânare a ședinței.

104    La 9 aprilie 2021, Tribunalul (Camera a șasea extinsă) a decis să convoace părțile la o reuniune informală privind organizarea ședinței.

105    La 14 aprilie 2021, reclamanta a formulat o cerere de participare a angajaților săi la ședință prin videoconferință.

106    Reuniunea informală a avut loc la 15 aprilie 2021.

107    La 16 aprilie 2021, pe de o parte, președinta Camerei a șasea extinse a Tribunalului a decis să refuze participarea angajaților reclamantei la ședință prin videoconferință și, pe de altă parte, Tribunalul (Camera a șasea extinsă) a decis să organizeze o parte a ședinței cu ușile închise.

108    La 16 aprilie 2021, reclamanta a formulat o a treia cerere de amânare a ședinței.

109    La 19 aprilie 2021, președinta Camerei a șasea extinse a Tribunalului a decis să respingă a treia cerere de amânare a ședinței.

110    La 21 aprilie 2021, reclamanta a formulat o cerere de utilizare în ședință a unor mijloace tehnice.

111    La 22 aprilie 2021, președinta Camerei a șasea extinse a Tribunalului a decis să permită utilizarea în ședință a unor mijloace tehnice.

112    Prin scrisoarea din 28 aprilie 2021, depusă la dosarul prezentei cauze prin decizia președintei Camerei a șasea extinse a Tribunalului din 29 aprilie 2021, Comisia a depus la grefa Tribunalului o scrisoare privind întinderea ședinței secrete și care reflectă poziția comună a părților.

113    Prin scrisoarea din 3 mai 2021, reclamanta a confirmat poziția comună a părților cu privire la întinderea ședinței secrete și a furnizat Tribunalului o listă a probelor suplimentare din 26 iulie 2019 a căror confidențialitate fusese ridicată total sau parțial.

114    Ședința de audiere a pledoariilor a avut loc la 4, 5 și 6 mai 2021.

115    Faza orală a procedurii a fost închisă la 17 septembrie 2021.

B.      Concluziile părților

116    Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate;

–        cu titlu subsidiar, anularea sau reducerea substanțială a cuantumului amenzii aplicate;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

117    Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

III. În drept

118    În susținerea acțiunii, reclamanta invocă șapte motive:

–        primul motiv este întemeiat pe erori procedurale vădite;

–        al doilea motiv este întemeiat pe erori vădite de apreciere, pe nemotivare și pe denaturarea elementelor de probă în ceea ce privește creșterile în eficiență;

–        al treilea motiv este întemeiat pe erori vădite de drept și de apreciere în ceea ce privește efectele anticoncurențiale;

–        al patrulea motiv este întemeiat pe erori vădite de apreciere în ceea ce privește definirea pieței relevante și existența unei poziții dominante;

–        al cincilea motiv este întemeiat pe erori vădite de drept și de apreciere, precum și pe nemotivare în ceea ce privește durata încălcării invocate;

–        al șaselea motiv este întemeiat pe erori vădite de apreciere în ceea ce privește aplicarea Orientărilor privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 264) și pe încălcarea principiului proporționalității;

–        al șaptelea motiv este întemeiat pe erori vădite de apreciere în ceea ce privește competența Comisiei și efectul asupra schimburilor comerciale dintre statele membre.

119    În interesul unei bune administrări a justiției, trebuie să se examineze primul și al treilea motiv ale acțiunii.

120    Cu titlu introductiv, este necesar să se examineze admisibilitatea, contestată de Comisie, a probelor suplimentare din 26 iulie 2019.

A.      Cu privire la admisibilitatea probelor suplimentare din 26 iulie 2019

121    Cu titlu introductiv, trebuie arătat că probele suplimentare din 26 iulie 2019 constau, pe de o parte, pentru cea mai mare parte dintre ele, într‑un set de documente furnizate de Apple reclamantei între lunile februarie și iunie 2019, ca urmare a unei proceduri inițiate de aceasta din urmă la 20 august 2018 împotriva Apple la District Court în conformitate cu secțiunea 1782 din titlul 28 din Codul Statelor Unite, intitulată „Asistența acordată instanțelor străine și internaționale și părților care pledează în fața lor” (denumită în continuare „procedura 1782”), și, pe de altă parte, pentru o mică parte dintre ele, într‑un set de documente rezultate din procedura inițiată de Federal Trade Commission (Agenția Federală pentru Concurență, Statele Unite) împotriva reclamantei la District Court și care a condus, în cadrul unui proces public început la 4 ianuarie 2019, la adoptarea hotărârii din 21 mai 2019 menționate la punctul 54 de mai sus (denumită în continuare „procedura FTC”). Probele suplimentare menționate includ totodată, în mod marginal, și anumite articole din presă.

122    Tot cu titlu introductiv, trebuie amintit de asemenea că, înainte de ședința de audiere a pledoariilor, reclamanta a transmis Tribunalului o listă de documente depuse cu titlu de probe suplimentare din 26 iulie 2019 rezultate din procedura 1782 a căror confidențialitate fusese ridicată total sau parțial (a se vedea punctul 113 de mai sus), iar în partea publică din ședința de audiere a pledoariilor reclamanta s‑a referit la unele dintre documentele respective, precum și la existența procedurii 1782.

123    Reclamanta arată că nici ea însăși și nici avocații săi europeni nu dispuneau de aceste documente la momentul depunerii cererii introductive sau a replicii și că a depus memoriul de prezentare a probelor suplimentare din 26 iulie 2019 cât mai curând posibil. Pe de o parte, în ceea ce privește documentele rezultate din procedura 1782, reclamanta arată că, în urma unei ordonanțe din luna februarie 2019, Apple i‑a transmis 2 300 de documente între 23 februarie și 24 iunie 2019 în cadrul a nouă trimiteri distincte, iar avocații săi au examinat aceste documente și le‑au identificat pe cele care trebuie prezentate în fața Tribunalului. Pe de altă parte, în ceea ce privește documentele rezultate din procedura FTC, reclamanta explică faptul că o ordonanță conservatorie interzicea avocaților săi americani să transmită documentele în cauză avocaților săi europeni.

124    Comisia răspunde că probele suplimentare din 26 iulie 2019 sunt inadmisibile. În primul rând, aceasta susține că anumite documente sunt anterioare cererii introductive, cum ar fi unele articole de presă, e‑mailuri între reclamantă și Apple, precum și prezentări ale reclamantei. În al doilea rând, Comisia arată că reclamanta nu a explicat motivele pentru care, pe de o parte, nu a solicitat documentele în fața District Court înainte de 20 august 2018, mai exact înainte de adoptarea deciziei atacate sau imediat după aceea, și, pe de altă parte, nu a informat Tribunalul în cadrul replicii cu privire la cererea respectivă sau la evoluția acesteia. În al treilea rând, Comisia susține că reclamanta nu a explicat motivele pentru care nu a solicitat mai devreme Apple permisiunea de a utiliza probele rezultate din procedura FTC, mai precis înainte de procesul organizat în luna ianuarie 2019. În al patrulea rând, Comisia arată că articolul 92 alineatul (7) din Regulamentul de procedură se referă la probele depuse ca răspuns la activitățile de cercetare judecătorească și nu permite unei părți principale să depună, din proprie inițiativă și fără o justificare adecvată, probe suplimentare. În al cincilea rând, Comisia susține că reclamanta se limitează la a face referire la anumite probe suplimentare fără a oferi explicații cu privire la aspectele abordate sau fără a arăta modul în care aceste probe susțin argumentele sale.

125    În primul rând, trebuie amintit că, în susținerea depunerii de probe suplimentare din 26 iulie 2019, reclamanta, pe de o parte, se întemeiază pe articolul 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură și, pe de altă parte, precizează că această depunere se face în lumina articolului 92 alineatul (7) din același regulament.

126    Comisia obiectează că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de prima dispoziție, iar a doua dispoziție ar fi, în esență, lipsită de relevanță.

127    Pe de o parte, trebuie amintit că, în temeiul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, „[c]u titlu excepțional, părțile principale mai pot depune sau propune probe înainte de închiderea fazei orale a procedurii sau înainte de decizia Tribunalului de a se pronunța fără parcurgerea fazei orale a procedurii, cu condiția ca întârzierea în depunerea sau propunerea de probe să fie justificată”. Mai exact, această posibilitate constituie o excepție de la regula generală reluată la alineatul (1) al aceluiași articol potrivit căreia probele și propunerile de probe se depun în cadrul primului schimb de memorii.

128    Din modul de redactare a dispoziției menționate rezultă că, pentru a beneficia de această posibilitate, întârzierea în depunerea probelor trebuie să fie justificată de împrejurări excepționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2019, HX/Consiliul, C‑540/18 P, nepublicată, EU:C:2019:707, punctul 67).

129    Astfel, Tribunalul admite propunerea de probe ulterior duplicii numai în împrejurări excepționale, și anume dacă autorul ofertei nu poate dispune de probele în discuție înainte de închiderea fazei scrise a procedurii (a se vedea Hotărârea din 12 septembrie 2019, Achemos Grupė și Achema/Comisia, T‑417/16, nepublicată, EU:T:2019:597, punctul 37 și jurisprudența citată). Caracterul excepțional al unei asemenea depuneri presupune că o depunere anterioară era imposibilă sau nu putea fi impusă în mod rezonabil (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 decembrie 2016, TestBioTech și alții/Comisia, T‑177/13, nepublicată, EU:T:2016:736, punctul 251).

130    De altfel, în această privință trebuie amintit că excepția prevăzută la articolul 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură se diferențiază de cea prevăzută la alineatul (2) al aceluiași articol, permițând părților principale să depună probe în sprijinul argumentației lor atât în cadrul replicii, cât și al duplicii, cu condiția ca întârzierea să fie justificată, această din urmă excepție neimpunând prezența unor împrejurări excepționale.

131    Pe de altă parte, trebuie să se observe că, în ceea ce privește activitățile de cercetare judecătorească, în temeiul articolului 92 alineatul (7) din Regulamentul de procedură, „[p]roba contrară și completarea probatoriului solicitat sunt admisibile”.

132    În speță, reclamanta nu se întemeiază ca atare pe această din urmă dispoziție, ci o invocă în măsura în care jurisprudența consideră că articolul 85 din Regulamentul de procedură trebuie interpretat în lumina articolului 92 alineatul (7) din același regulament, care prevede că proba contrară și completarea probatoriului solicitat sunt admisibile [Hotărârea din 22 iunie 2017, Biogena Naturprodukte/EUIPO (ZUM wohl), T‑236/16, EU:T:2017:416, punctul 17, și Hotărârea din 9 septembrie 2020, Grecia/Comisia, T‑46/19, nepublicată, EU:T:2020:396, punctul 30].

133    În speță, după cum reiese din memoriul de prezentare a probelor suplimentare din 26 iulie 2019, aceste probe au fost depuse în susținerea primului, a celui de al doilea, a celui de al treilea și a celui de al patrulea motiv ale acțiunii. Deși reclamanta arată, la modul general, că aceste probe ar fi depuse în completarea probelor prezentate în susținerea argumentelor dezvoltate în cererea introductivă și în replică și în vederea respingerii argumentelor Comisiei dezvoltate în decizia atacată, în memoriul în apărare și în duplică, trebuie să se constate că probele respective nu sunt în mod specific nici probe contrare prin care se urmărește respingerea unor probe prezentate de Comisie, nici probe prin care se urmărește completarea unei propuneri de probe, ci sunt probe noi, destinate să susțină anumite motive ale acțiunii.

134    Prin urmare, trebuie să se examineze dacă depunerea în speță a dovezilor suplimentare din 26 iulie 2019 a fost justificată de împrejurări excepționale, în conformitate cu articolul 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură.

135    În această privință, în al doilea rând, trebuie examinate obiecțiile Comisiei prin care se urmărește să se demonstreze că nu ar fi îndeplinite cerințele impuse la articolul 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură.

136    Primo, în ceea ce privește documentele rezultate din procedura 1782, trebuie arătat cu titlu introductiv că aceste documente fac parte dintr‑un set de documente trimis de Apple reclamantei între 23 februarie și 24 iunie 2019 în urma procedurii 1782. Cu alte cuvinte, este cert că reclamanta a primit documentele respective, prin intermediul mai multor trimiteri, după depunerea replicii la 4 ianuarie 2019. Trebuie, așadar, să se constate că reclamanta nu dispunea de documentele în cauză la momentul depunerii înscrisurilor sale principale și deci nu le putea depune în cadrul acestora, ci le‑a putut obține doar în urma procedurii 1782.

137    Pe de o parte, Comisia obiectează însă că reclamanta nu a explicat motivele pentru care nu a inițiat mai devreme procedura 1782 împotriva Apple la District Court.

138    Or, obiecția Comisiei este lipsită de relevanță pentru a aprecia existența unor împrejurări excepționale în sensul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură. Astfel, în acest sens se ridică problema dacă probele în cauză erau sau nu disponibile în stadiul introducerii cererii introductive sau al depunerii replicii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 decembrie 2018, Haeberlen/ENISA, T‑632/16, nepublicată, EU:T:2018:957, punctele 184 și 185), iar nu, conjunctural, dacă reclamanta ar fi putut efectua demersuri care în mod ipotetic ar fi putut să îi permită să dispună de acestea mai devreme.

139    În orice caz, trebuie să se constate că obiecția respectivă are la bază premise eronate.

140    Astfel, procedura 1782 inițiată de reclamantă împotriva Apple la District Court avea ca scop colectarea de probe care să permită respingerea unora dintre constatările făcute de Comisie în decizia atacată din perspectiva prezentei proceduri jurisdicționale. Așadar, reclamanta nu era în măsură să inițieze procedura 1782 înainte de adoptarea deciziei atacate și nu avea de altfel – fie și presupunând că acest lucru a fost posibil – nicio obligație de a proceda în acest sens în mod preventiv și speculativ din perspectiva unui eventual litigiu înainte chiar ca decizia respectivă să fi fost adoptată.

141    Prin urmare, nu i se poate reproșa reclamantei că nu a inițiat procedura în cauză înainte de adoptarea deciziei atacate.

142    De altfel, în măsura în care Comisia invocă faptul că reclamanta ar fi putut introduce procedura menționată „în zilele și săptămânile care au urmat adoptării deciziei din 24 ianuarie 2018”, trebuie observat că un atare argument este de asemenea speculativ și, în plus, echivalează cu stabilirea unei obligații nerezonabile, dacă nu chiar imposibil de îndeplinit, în sarcina reclamantei. De fapt, este, dimpotrivă, justificat că, în urma adoptării deciziei atacate, reclamanta a pregătit și a introdus mai întâi prezenta acțiune la 6 aprilie 2018 și apoi, având în vedere conținutul deciziei atacate și acțiunea respectivă, a inițiat procedura 1782 pentru a obține alte eventuale elemente de probă în sprijinul acțiunii sale. Abordarea Comisiei neglijează totodată timpul inevitabil de coordonare dintre reclamantă, reprezentanții săi europeni și reprezentanții săi americani pentru a iniția procedura 1782 în Statele Unite în scopul desfășurării prezentei proceduri. Mai mult, având în vedere că, în urma procedurii 1782, reclamanta a primit documentele Apple într‑o perioadă de șase până la zece luni de la inițierea procedurii respective, chiar presupunând că, după cum susține Comisia, a fost posibilă inițierea unei astfel de proceduri în momentul în care aceasta își pregătea cererea introductivă (între lunile februarie și martie 2018), reclamanta nu ar fi primit probabil toate documentele la timp pentru a le examina și a le prezenta în cererea introductivă la 6 aprilie 2018 sau în replică la 4 ianuarie 2019.

143    Pe de altă parte, Comisia obiectează că reclamanta nu a informat Tribunalul, în special în replică, despre existența și evoluția acțiunii pe care o introdusese la District Court. Or, această obiecție a Comisiei privește și elemente lipsite de relevanță, în măsura în care informarea prealabilă a Tribunalului nu este nicidecum impusă de articolul 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură.

144    Secundo, în ceea ce privește setul de documente rezultate din procedura FTC, trebuie arătat, cu titlu introductiv, că aceste documente fac parte din dosarul procedurii FTC în fața District Court și că, înainte de începerea procesului public în luna ianuarie 2019 în fața District Court, cunoașterea și utilizarea documentelor menționate erau restrânse printr‑o ordonanță cu titlu conservatoriu din 24 octombrie 2017.

145    Aceste elemente nu sunt contestate de părți, la fel cum este cert că, la data depunerii replicii, la 4 ianuarie 2019, reclamanta nu avea acces liber la documentele respective întrucât, pe de o parte, cunoașterea și utilizarea lor erau restrânse la un număr limitat de avocați americani și de juriști interni ai reclamantei, fără ca aceste persoane să le fi putut transmite avocaților europeni ai reclamantei și nici să le utilizeze în scopul desfășurării procedurii administrative care a condus la adoptarea deciziei atacate sau a prezentei proceduri jurisdicționale, și, pe de altă parte, procesul public în fața District Court care a făcut publice aceste documente a avut loc între 4 și 29 ianuarie 2019.

146    Comisia arată însă că, în temeiul anumitor dispoziții ale ordonanței conservatorii din 24 octombrie 2017, reclamanta ar fi putut solicita Apple, fără a aștepta începerea procesului public care a avut loc în luna ianuarie 2019, permisiunea de a utiliza aceste documente mai devreme, în cadrul prezentei proceduri.

147    Or, nici această obiecție a Comisiei nu poate fi reținută întrucât se bazează pe pure presupuneri care nu pot servi drept temei pentru controlul jurisdicțional al Tribunalului. Astfel, după cum subliniază însăși Comisia, presupunând că avocații americani și juriștii interni ai reclamantei care aveau acces la documentele respective au fost în măsură să aprecieze utilitatea lor în cadrul prezentei proceduri, orice utilizare în acest scop necesita obținerea acordului prealabil al Apple. Nimic nu demonstrează că, în împrejurările prezentei cauze, aceste două eventualități s‑ar fi materializat.

148    În orice caz, trebuie arătat că, după cum s‑a indicat la punctul 138 de mai sus, problema care se ridică este dacă probele în cauză erau sau nu disponibile în momentul introducerii cererii introductive sau al depunerii replicii. Or, ținând seama de elementele amintite la punctul 145 de mai sus, această situație nu se regăsea în speță, întrucât reclamanta a depus replica la 4 ianuarie 2019, cu alte cuvinte, chiar în ziua expirării termenului prelungit pentru depunerea acestui act, iar procesul public în cadrul procedurii FTC, în temeiul căruia documentele în discuție au devenit publice, a început la aceeași dată de 4 ianuarie. În consecință, trebuie să se constate că reclamanta nu putea prezenta documentele în cauză la momentul depunerii replicii.

149    De altfel, nu se poate considera că, în împrejurările prezentei cauze, reclamanta ar fi întârziat în mod nejustificat prezentarea în fața Tribunalului a documentelor rezultate din procedura FTC. Într‑adevăr, din moment ce în luna ianuarie 2019 procedura 1782 încă era în curs de desfășurare, iar reclamanta a primit documentele rezultate din această procedură între sfârșitul lunii februarie și sfârșitul lunii iunie 2019, era justificat ca aceasta să examineze în ansamblu și să prezinte împreună ulterior, în luna iulie 2019, documentele pertinente rezultate din cele două proceduri.

150    Tertio, în ceea ce privește documentele menționate de Comisie care, deși rezultă din procedura 1782 sau din procedura FTC, erau la dispoziția reclamantei înainte de introducerea cererii introductive în prezenta cauză, și anume e‑mailurile dintre ea și Apple și prezentări ale reclamantei, trebuie arătat că, în mod cert, reclamanta dispunea de documentele respective, luate în considerare în mod individual. Cu toate acestea, documentele amintite fac parte din setul de documente transmise de Apple reclamantei la finalul procedurii 1782 sau din setul de documente care constituie dosarul procedurii FTC în cadrul ședinței publice din luna ianuarie 2019, astfel încât ele nu pot fi luate în considerare în mod izolat în raport cu celelalte documente care constituie aceste seturi. Așadar, reclamanta și avocații săi în mod necesar nu puteau să aprecieze relevanța acestora în cadrul prezentei cauze independent de celelalte documente care compun seturile respective. Cu alte cuvinte, având în vedere originea lor, probele suplimentare din 26 iulie 2019 nu pot fi fragmentate în mod artificial, ci, în măsura în care provin din procedura 1782 sau din procedura FTC, ele trebuie apreciate în ansamblu în ceea ce privește admisibilitatea lor.

151    Quarto, același lucru este valabil și pentru cele trei articole de presă incluse în probele suplimentare din 26 iulie 2019, care fuseseră publicate înainte de introducerea cererii introductive, întrucât depunerea lor tardivă este justificată de cea a celorlalte probe suplimentare pe care sunt destinate să le susțină în notele de subsol ale memoriului care prezintă aceste probe.

152    Quinto, în ceea ce privește afirmația generală a Comisiei potrivit căreia reclamanta s‑ar limita în memoriul care prezintă probele suplimentare din 26 iulie 2019 să facă simple referiri la probele respective, fără a furniza explicații, o asemenea împrejurare este lipsită de relevanță în cadrul aprecierii impuse la articolul 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, dar ține, dacă este cazul, de caracterul inteligibil al acestor probe în cadrul examinării temeiniciei motivelor acțiunii.

153    În lumina tuturor celor ce precedă, în împrejurările prezentei cauze, trebuie să se concluzioneze că depunerea, în ansamblul lor, a probelor suplimentare din 26 iulie 2019 după închiderea fazei scrise a procedurii este justificată de împrejurări excepționale și că, prin urmare, aceste probe trebuie admise în temeiul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură.

B.      Cu privire la primul motiv, întemeiat pe erori vădite de procedură

154    Primul motiv cuprinde patru aspecte. Primul aspect este întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare, întrucât reclamanta ar fi fost privată de posibilitatea de a formula observații cu privire la chestiuni importante ale deciziei atacate. Al doilea aspect este întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări, întrucât Comisia nu ar fi efectuat o investigație aprofundată, obiectivă și diligentă. Al treilea aspect este întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare, întrucât Comisia nu ar fi divulgat reclamantei elemente de probă utile pentru apărarea sa. Al patrulea aspect se întemeiază pe încălcarea obligației de motivare și pe încălcarea principiului bunei administrări, în măsura în care aprecierea faptelor de către Comisie ar fi fost inexactă, parțială și incompletă.

155    Trebuie să se examineze primul și al treilea aspect, întemeiate pe încălcarea dreptului la apărare.

1.      Observații introductive

156    Dreptul la apărare se încadrează în drepturile fundamentale care fac parte integrantă din principiile generale de drept a căror respectare este asigurată de către Tribunal și de către Curte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2011, Solvay/Comisia, C‑109/10 P, EU:C:2011:686, punctul 52).

157    Respectarea dreptului la apărare constituie un principiu general al dreptului Uniunii Europene care își găsește aplicarea atunci când administrația își propune să adopte față de o persoană un act care îi cauzează un prejudiciu (Hotărârea din 16 ianuarie 2019, Comisia/United Parcel Service, C‑265/17 P, EU:C:2019:23, punctul 28).

158    Acest principiu general al dreptului Uniunii este consacrat la articolul 41 alineatul (2) literele (a) și (b) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (Hotărârea din 25 martie 2021, Deutsche Telekom/Comisia, C‑152/19 P, EU:C:2021:238, punctul 105).

159    În contextul dreptului concurenței, respectarea dreptului la apărare presupune ca, în cursul procedurii administrative, oricărui destinatar al unei decizii prin care se constată că a săvârșit o încălcare a normelor de concurență să i se fi oferit posibilitatea să își prezinte în mod util punctul de vedere asupra caracterului veridic și pertinent al faptelor și al circumstanțelor care îi sunt reproșate, precum și asupra înscrisurilor reținute de Comisie în susținerea afirmației sale privind existența unei asemenea încălcări (Hotărârea din 25 octombrie 2011, Solvay/Comisia, C‑109/10 P, EU:C:2011:686, punctul 53, și Hotărârea din 25 martie 2021, Deutsche Telekom/Comisia, C‑152/19 P, EU:C:2021:238, punctul 106).

160    Potrivit unei jurisprudențe consacrate, încălcarea dreptului la apărare are loc atunci când există o posibilitate ca, din cauza unei nereguli procedurale săvârșite de Comisie, procedura administrativă inițiată de aceasta să fi putut avea un rezultat diferit. O întreprindere reclamantă dovedește că o astfel de încălcare a avut loc atunci când demonstrează în mod suficient nu că decizia Comisiei ar fi avut un conținut diferit, ci că și‑ar fi putut asigura mai bine apărarea în cazul inexistenței neregulii procedurale (Hotărârea din 2 octombrie 2003, Thyssen Stahl/Comisia, C‑194/99 P, EU:C:2003:527, punctul 31, și Hotărârea din 13 decembrie 2018, Deutsche Telekom/Comisia, T‑827/14, EU:T:2018:930, punctul 129).

161    O asemenea apreciere trebuie efectuată în raport cu circumstanțele de fapt și de drept specifice fiecărei cauze (Hotărârea din 18 iunie 2020, Comisia/RQ, C‑831/18 P, EU:C:2020:481, punctul 107).

2.      Cu privire la al treilea aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare, în măsura în care privește lipsa unor note și a unor informații privind reuniunile și teleconferințele cu terții

162    Al treilea aspect cuprinde două critici. Prima critică este întemeiată pe incapacitatea Comisiei de a oferi reclamantei un acces suficient la dosarul cauzei. A doua critică se întemeiază pe lipsa din dosarul cauzei a unor note și informații privind conținutul reuniunilor și al teleconferințelor pe care Comisia le‑a avut cu terții.

163    Trebuie examinată a doua critică.

164    Reclamanta arată că Comisia ar fi obligată să ia note cu privire la reuniunile sale formale sau informale cu terții și trebuie să comunice aceste note părților care fac obiectul investigației. În speță, Comisia nu ar fi pus la dispoziția reclamantei nicio notă cu privire la reuniunile sale cu terții. După adoptarea deciziei atacate, solicitată fiind de reclamantă, Comisia i‑ar fi indicat acesteia că au avut loc reuniuni și teleconferințe cu terți și i‑ar fi transmis note lipsite de orice sens. Or, note mai complete ar fi ajutat apărarea reclamantei în legătură cu mai multe aspecte. În plus, Comisia ar fi refuzat să precizeze dacă s‑a întâlnit cu un anumit terț în timpul investigației, deși ar fi util pentru apărarea reclamantei să știe dacă avuseseră loc asemenea reuniuni și ce subiecte ar fi fost abordate.

165    Reclamanta adaugă că Regulamentul nr. 1/2003 nu face distincție între interviuri și alte tipuri de reuniuni sau teleconferințe. Comisia nu ar putea stabili în cadrul unei reuniuni sau al unei teleconferințe ce ar fi dezincriminator sau nu, însă ar reveni întreprinderii incriminate sarcina de a decide dacă anumite elemente din dosar pot fi utile pentru apărarea sa. În speță, notele transmise de Comisie reclamantei nu ar fi corespunzătoare întrucât nu conțin informații utile cu privire la conținutul discuțiilor sau la natura informațiilor referitoare la temele evocate, ci expresii identice și incerte. Reclamanta contestă că a putut să stabilească informațiile schimbate în cadrul reuniunii și al teleconferințelor în cauză pe baza răspunsurilor terților la solicitările de informații, întrucât notele nu conțin referiri la aceste răspunsuri și invers. Reclamanta subliniază că nu este de competența Comisiei să stabilească dacă un terț a furnizat sau nu informații dezincriminatoare, Comisia având obligația de a lua note și să i le comunice.

166    În primul rând, după ce a indicat că a luat note corespunzătoare în cadrul reuniunilor și al teleconferințelor cu terții, Comisia răspunde că nu are nicio obligație generală de a lua note în cadrul reuniunilor sau al teleconferințelor cu terții, obligațiile sale fiind mai limitate. Pe de o parte, Comisia ar avea obligația de a lua „note complete” ale reuniunilor sau teleconferințelor care constituie interviuri în sensul articolului 19 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003, care au ca scop obținerea de informații privind o investigație, reclamanta nesusținând însă în speță că reuniunile sau teleconferințele cu terții ar fi „interviuri”. Pe de altă parte, Comisia ar avea obligația să ia „note succinte” ale reuniunilor sau teleconferințelor care nu au ca scop obținerea de informații privind o investigație doar atunci când terții furnizează probe incriminatoare pe care Comisia intenționează să le folosească sau probe dezincriminatoare pe care societatea le‑ar putea invoca. În al doilea rând, Comisia susține că a luat în mod corespunzător „note succinte” ale reuniunilor și teleconferințelor în cauză. Aceasta precizează că, în speță, în urma solicitării reclamantei, a constatat că, din neatenție, a omis să îi furnizeze notele unei reuniuni și a trei conferințe telefonice cu terți, dar că ulterior, i‑a furnizat aceste note, indicând societățile, ora și subiectele abordate. Comisia precizează totodată că decizia atacată nu se întemeiază pe eventualele elemente incriminatoare comunicate de acești terți în cursul reuniunilor și al teleconferințelor respective. În al treilea rând, Comisia susține că reclamanta nu a demonstrat motivele pentru care ar fi util pentru apărarea sa să știe dacă se întâlnise cu un anumit terț, întrucât decizia se întemeiază pe elementele furnizate de Apple și ar fi dificil de imaginat ca reclamanta să afirme că terțul în cauză putea să furnizeze probe dezincriminatoare.

167    Comisia adaugă că reclamanta nu ar ține seama de faptul că terțul cu care a avut o întâlnire nu a furnizat probe dezincriminatoare, iar terții cu care a avut teleconferințe au indicat că nu au discutat chestiuni care nu figurează în informațiile furnizate în răspunsurile lor la solicitările de informații. Astfel, potrivit Comisiei, este plauzibil ca anumite informații furnizate în timpul acestor teleconferințe să fi figurat deja în răspunsurile la solicitările de informații, la fel cum este plauzibil ca informațiile furnizate ulterior în răspunsurile la solicitările de informații să reflecte conținutul teleconferințelor, ceea ce ar fi logic. Comisia susține că argumentul reclamantei potrivit căruia reuniunea și teleconferințele în cauză ar fi interviuri în sensul articolului 19 din Regulamentul nr. 1/2003 este tardiv și inadmisibil. Pe de altă parte, Comisia arată că reclamanta nu explică motivele pentru care ar fi importante informațiile privind reuniunile cu un terț.

168    De la bun început, este cert în speță că în cursul procedurii administrative care a condus la adoptarea deciziei atacate Comisia nu a transmis reclamantei nicio informație, nici cu privire la existența, nici la conținutul reuniunilor și al teleconferințelor pe care le‑a avut cu terții.

169    Comisia a furnizat însă reclamantei anumite informații cu privire la șapte reuniuni sau teleconferințe cu terți după adoptarea deciziei atacate. Mai precis, informații cu privire la patru dintre ele au fost furnizate, ca urmare a unei cereri formulate de reclamantă, înainte de introducerea prezentei acțiuni, în timp ce informații cu privire la celelalte trei au fost furnizate în cursul prezentei proceduri, fie ca răspuns la argumentele reclamantei întemeiate pe probele suplimentare din 26 iulie 2019, fie ca răspuns la activitățile de cercetare judecătorească dispuse de Tribunal la 12 octombrie 2020.

170    Prin urmare, trebuie să se examineze dacă, în aceste împrejurări, Comisia a încălcat dreptul la apărare al reclamantei.

a)      Cu privire la reuniunea și la teleconferințele cu terții pentru care au fost comunicate informații reclamantei înainte de introducerea prezentei acțiuni

1)      Evocarea elementelor de context

171    Din elementele depuse la dezbateri reiese că, după primirea deciziei atacate, reclamanta a solicitat Comisiei, la 25 ianuarie 2018, să o informeze cu privire la existența unor reuniuni sau interviuri pe care aceasta le‑ar fi avut cu terți și care nu i‑ar fi fost comunicate. La 2 martie 2018, Comisia a informat‑o pe reclamantă, prin e‑mail, că a verificat dacă omisese, din neatenție, să o informeze cu privire la „orice reuniune sau [orice] interviu” care a avut loc „în contextul cazului AT.40220”. În această privință, Comisia a precizat reclamantei că, din neatenție, a omis să o informeze cu privire la existența unei reuniuni și a trei teleconferințe cu terți. Prin același e‑mail, Comisia a transmis reclamantei documente care conțin notele acelei reuniuni și ale acelor teleconferințe, precum și o prezentare care ar fi fost făcută în cadrul reuniunii respective.

172    Mai precis, Comisia a menționat o reuniune cu [confidențial](1) la [confidențial], o teleconferință cu [confidențial] la [confidențial] și două teleconferințe la [confidențial], una cu [confidențial], iar cealaltă cu [confidențial].

173    În această privință, pe de o parte, trebuie să se arate că reuniunea respectivă, precum și aceste teleconferințe au avut loc înainte de comunicarea privind obiecțiunile și după trimiterea primelor solicitări de informații menționate la punctele 6 și 15 de mai sus. Este de altfel cert că această reuniune și aceste teleconferințe au avut loc, după cum a indicat Comisia, „în contextul cazului AT.40220”. Pe de altă parte, așa cum reiese din decizia atacată, acești terți sunt doi concurenți și doi clienți ai reclamantei, care de asemenea au răspuns la unele dintre solicitările de informații respective.

174    [confidențial] este un concurent al reclamantei. Astfel cum reiese din decizia atacată, acest concurent [confidențial]. În plus, potrivit deciziei atacate, [confidențial].

175    [confidențial] este un concurent al reclamantei. Astfel cum reiese din decizia atacată, el este, împreună cu [confidențial], unul dintre [confidențial] concurenții pe care[confidențial].

176    Pe de altă parte, [confidențial] și [confidențial] sunt [confidențial].

177    [confidențial] este un OEM care se aprovizionează cu chipseturi LTE și [confidențial].

178    [confidențial] este un OEM care se aprovizionează cu chipseturi LTE [confidențial].

2)      Cu privire la existența unei neregularități procedurale

179    Reclamanta susține în esență că Comisia nu și‑ar fi îndeplinit obligațiile de a lua note ale acestei reuniuni și ale acestor teleconferințe și de a i le comunica. În special, reclamanta subliniază că notele pe care i le‑a transmis Comisia după adoptarea deciziei atacate nu sunt corespunzătoare și sunt lipsite de orice sens.

180    Comisia arată, cu titlu introductiv, că reclamanta nu ar fi susținut în cererea introductivă că reuniunea și teleconferințele în cauză constituiau „interviuri” în sensul articolului 19 din Regulamentul nr. 1/2003 și că, în consecință, argumentul întemeiat pe încălcarea dispoziției menționate dezvoltat în replică ar fi inadmisibil. În orice caz, aceasta arată în esență că reuniunea și teleconferințele în cauză nu constituiau interviuri în sensul articolului 19 din Regulamentul nr. 1/2003 întrucât acestea nu urmăreau să obțină informații privind obiectul unei investigații. Prin urmare, Comisia nu ar fi fost obligată să ia note complete ale acestei reuniuni și ale acestor teleconferințe, ci doar note succinte, în măsura în care terții ar fi furnizat probe incriminatoare pe care Comisia intenționa să le utilizeze sau ar fi furnizat probe dezincriminatoare de care întreprinderea s‑ar fi putut prevala.

181    În ceea ce privește admisibilitatea argumentului reclamantei, este cu siguranță exact că aceasta nu a invocat în mod expres în cererea introductivă articolul 19 din Regulamentul nr. 1/2003. Ea a susținut însă în mod expres în cuprinsul acesteia că Comisia încălcase obligația de a păstra note sau de a lua note corespunzătoare ale reuniunii sau ale teleconferințelor respective și s‑a întemeiat în acest scop pe punctul 91 din Hotărârea din 6 septembrie 2017, Intel/Comisia (C‑413/14 P, EU:C:2017:632), care privește tocmai obligațiile care decurg din articolul 19 din Regulamentul nr. 1/2003. În consecință, argumentul dezvoltat de reclamantă în cererea introductivă urmărea în mod clar să invoce o încălcare de către Comisie a obligațiilor care decurg din dispoziția menționată și din jurisprudența aferentă acestora. Așadar, cauza de inadmisibilitate invocată de Comisie trebuie respinsă.

182    În ceea ce privește temeinicia argumentului reclamantei, trebuie amintit că articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 constituie un temei juridic care abilitează Comisia să procedeze la un interviu cu o persoană fizică sau juridică în cadrul unei investigații (Hotărârea din 6 septembrie 2017, Intel/Comisia, C‑413/14 P, EU:C:2017:632, punctul 86).

183    Din însuși textul articolului 19 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 reiese că acesta din urmă are vocația să se aplice oricărui interviu care vizează obținerea de informații privind obiectul unei investigații. Într‑adevăr, niciun element din textul acestei dispoziții sau din scopul pe care îl urmărește nu permite să se deducă faptul că legiuitorul a intenționat să excludă din domeniul de aplicare al dispoziției respective unele dintre aceste interviuri (Hotărârea din 6 septembrie 2017, Intel/Comisia, C‑413/14 P, EU:C:2017:632, punctele 84 și 87).

184    Astfel, așa cum reiese din lucrările pregătitoare ale Regulamentului nr. 1/2003, temeiul juridic respectiv urmărește simplul fapt de a asculta o persoană fizică sau juridică în vederea obținerii de informații [a se vedea Propunerea de regulament al Consiliului privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 [CE] și de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 1017/68, (CEE) nr. 2988/74, (CEE) nr. 4056/86 și (CEE) nr. 3975/87 [COM(2000) 582 final, JO 2000, C 365 E, p. 284]].

185    În consecință, împrejurarea că interviurile pe care Comisia le‑a avut cu terți au putut lua forma unor reuniuni sau a unor teleconferințe nu le poate exclude din domeniul de aplicare al articolului 19 din Regulamentul nr. 1/2003, din moment ce urmăresc obținerea de informații privind obiectul unei investigații.

186    În speță, contrar celor sugerate de Comisie, un ansamblu de elemente concordante demonstrează că reuniunea și teleconferințele în cauză aveau ca scop obținerea de informații privind obiectul investigației care a condus la adoptarea deciziei atacate.

187    Pe de o parte, din punct de vedere formal, reuniunea și teleconferințele în cauză au avut loc după ce Comisia a început investigația, în luna august 2014 [considerentul (8) al deciziei atacate], și în special după trimiterea primelor solicitări de informații, menționate la punctele 6 și 15 de mai sus. De altfel, toate notele întocmite de Comisie poartă referința procedurii administrative care a condus la adoptarea deciziei atacate, și anume „AT.40220”. În plus, schimburile de corespondență pe care Comisia le‑a avut cu reclamanta atunci când aceasta i‑a transmis notele respective (punctul 171 de mai sus) poartă aceeași referință și se referă în mod expres la „reuniunile sau interviurile care au avut loc în contextul cazului AT.40220”.

188    Pe de altă parte, din punct de vedere material, toate acele note indică faptul că reuniunea și teleconferințele în cauză au vizat piața chipseturilor, poziția reclamantei pe această piață sau anumite practici comerciale ale reclamantei pe piața respectivă. Mai precis, nota reuniunii cu [confidențial] din [confidențial] indică faptul că aceasta a vizat piața chipseturilor și poziția reclamantei pe această piață; nota teleconferinței cu [confidențial] din [confidențial] indică faptul că aceasta a privit anumite practici comerciale ale reclamantei în sectorul chipseturilor și nicio dovadă concretă nu a fost furnizată în timpul teleconferinței; nota teleconferinței cu [confidențial] din [confidențial] indică faptul că aceasta a privit piața chipseturilor și anumite practici comerciale ale reclamantei, iar nota teleconferinței cu [confidențial] din [confidențial] indică faptul că aceasta a privit piața chipseturilor.

189    Întrucât reuniunea cu [confidențial] și teleconferințele cu [confidențial], [confidențial] și [confidențial] aveau ca scop obținerea de informații privind obiectul investigației, în ceea ce privește piața relevantă, poziția reclamantei pe această piață sau practicile comerciale ale reclamantei pe piața respectivă, ele intrau în domeniul de aplicare al articolului 19 din Regulamentul nr. 1/2003.

190    Or, atunci când organizează un interviu în temeiul articolului 19 din Regulamentul nr. 1/2003 pentru obținerea de informații privind obiectul unei investigații, Comisia are o obligație de a înregistra, într‑o formă la alegerea sa, un atare interviu. În acest scop, nu este suficient pentru Comisie să facă un scurt rezumat al subiectelor abordate în cursul interviului. Ea trebuie să fie în măsură să furnizeze o indicație cu privire la conținutul discuțiilor care au avut loc în cadrul interviului, în special cu privire la natura informațiilor furnizate în cadrul interviului cu privire la subiectele abordate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 septembrie 2017, Intel/Comisia, C‑413/14 P, EU:C:2017:632, punctele 91 și 92).

191    În speță, notele transmise de Comisie reclamantei după adoptarea deciziei atacate se limitează la a menționa, pe lângă data și numele participanților, o indicație foarte generală – în esență, pe două‑trei rânduri – a subiectelor abordate, și anume piața chipseturilor, poziția reclamantei pe această piață sau practicile comerciale ale reclamantei pe piața respectivă. În schimb, aceste note nu furnizează nicio indicație cu privire la conținutul discuțiilor care au avut loc în cadrul interviurilor, în special cu privire la natura informațiilor furnizate cu privire la subiectele abordate, așa cum impune jurisprudența amintită la punctul 190 de mai sus.

192    În plus, caracterul lacunar al notelor respective este ilustrat cu acuitate de două împrejurări evidențiate de reclamantă.

193    Pe de o parte, nota referitoare la teleconferința cu [confidențial] indică faptul că acest terț și‑ar fi exprimat „punctul de vedere” cu privire la „anumite practici comerciale ale reclamantei în sectorul chipseturilor” și nu ar fi fost furnizată nicio „dovadă concretă”. Or, așa cum subliniază în mod întemeiat reclamanta, o asemenea notă ridică întrebări cu privire la conținutul discuțiilor care au avut loc între Comisie și terț, la informațiile pe care acesta din urmă le‑ar fi furnizat și la lipsa unei „dovezi” – cu atât mai mult „concrete” – privind aceste informații. Prin urmare, o asemenea notă nu permite să se înțeleagă informațiile pe care [confidențial] le‑ar fi transmis Comisiei fără a furniza o dovadă concretă și nu îi permite astfel reclamantei să cunoască elementele evocate în cadrul acestei teleconferințe, în special posibilitatea ca acest terț, și anume [confidențial], să fi evocat elemente incriminatoare sau chiar dezincriminatoare fără a furniza nicio dovadă concretă.

194    Pe de altă parte, nota referitoare la reuniunea cu [confidențial] indică faptul că aceasta ar fi privit piața chipseturilor și poziția reclamantei pe piața respectivă. Or, pe lângă faptul că o asemenea descriere nu permite să se înțeleagă informațiile pe care [confidențial] le‑ar fi transmis Comisiei în această privință, trebuie să se constate că nota respectivă nu menționează că, în cadrul acestei reuniuni, terțul amintit a făcut o prezentare orală și nici a fortiori conținutul acesteia. O copie a prezentării respective a fost însă transmisă reclamantei de către Comisie după adoptarea deciziei atacate, la 2 martie 2018, ca răspuns la cererea reclamantei din 25 ianuarie 2018. Din această prezentare, compusă din zece pagini, reiese că privea în mod specific investigația care a condus la adoptarea deciziei atacate (după cum reiese din pagina de gardă a acestei prezentări, care menționează denumirea și numărul procedurii respective), că o pagină era consacrată poziției dominante a reclamantei pe piața chipseturilor și că cinci pagini erau consacrate [confidențial]. Lipsa menționării unei astfel de prezentări și a conținutului său în nota elaborată de Comisie dovedește caracterul său imprecis.

195    În plus, pe lângă caracterul lacunar, dacă elementele depuse în cadrul dezbaterilor arată că documentele care conțin notele respective au fost elaborate de Comisie la datele teleconferințelor sau, respectiv, la scurt timp după data reuniunii, acestea arată și că notele respective nu erau complete la aceste date și au fost completate sau finalizate ulterior, după adoptarea deciziei atacate. Astfel, Comisia, după ce a fost solicitată de către reclamantă, la 25 ianuarie 2018, deci la aproximativ trei ani de la data interviurilor respective, pe de o parte, a contactat [confidențial] pentru o obține o copie a prezentării pe care acest terț o făcuse în cadrul reuniunii și, pe de altă parte, a contactat [confidențial], [confidențial] și [confidențial] pentru a confirma conținutul notelor pe care le pregătise cu privire la teleconferințe, [confidențial] propunând chiar modificări ale notei, care au fost acceptate de Comisie. Reiese de altfel din elementele prezentate în cadrul dezbaterilor că precizarea potrivit căreia „nicio dovadă concretă nu a fost furnizată în timpul teleconferinței” nu figura într‑o primă versiune a notei și ar fi fost adăugată în urma schimbului respectiv dintre Comisie și [confidențial].

196    Rezultă că, încălcând articolul 19 din Regulamentul nr. 1/2003, Comisia nu a înregistrat în mod corespunzător interviurile pe care le‑a avut cu [confidențial], [confidențial], [confidențial] și [confidențial].

197    În plus, în măsura în care reclamanta invocă de asemenea că Comisia ar fi omis să îi comunice notele interviurilor în discuție, pe de o parte, trebuie să se observe că, după cum a explicat Comisia în fața Tribunalului, nota reuniunii cu [confidențial] fusese înregistrată în dosarul cauzei la [confidențial] ca document neaccesibil, și anume ca document intern Comisiei, fără o copie a prezentării efectuate de [confidențial] în cadrul reuniunii respective. Pe de altă parte, notele teleconferințelor cu [confidențial], [confidențial] și [confidențial] nu fuseseră înregistrate în dosarul cauzei.

198    Așadar, oricare ar fi motivele, este cert că reclamanta nu a primit nicio informație cu privire la existența și la conținutul acestor interviuri în cursul procedurii administrative care a condus la adoptarea deciziei atacate. Acestea nu sunt menționate nici în descrierea procedurii administrative cuprinsă în decizia atacată.

199    În această privință este suficient să se arate că, deși este, desigur, permis să se excludă din procedura administrativă elementele care nu au nicio legătură cu susținerile în fapt și în drept care figurează în comunicarea privind obiecțiunile și care nu au, prin urmare, nicio relevanță pentru investigație, nu poate reveni numai Comisiei obligația de a stabili înscrisurile utile pentru apărarea întreprinderii în cauză (Hotărârea din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, EU:C:2004:6, punctul 126, și Hotărârea din 16 iunie 2011, FMC Foret/Comisia, T‑191/06, EU:T:2011:277, punctul 306). În această perspectivă, trebuie să se observe că înregistrarea unor interviuri care au ca scop obținerea de informații privind obiectul investigației și care intră deci în domeniul de aplicare al articolului 19 din Regulamentul nr. 1/2003, cum ar fi interviurile în cauză, nu poate fi omisă din dosarul cauzei.

200    Deși Comisia arată că omisiunea de a comunica aceste informații sau aceste note reclamantei s‑ar fi datorat unei simple „neatenții” și că le‑ar fi comunicat de îndată ce ar fi luat cunoștință de ele după cererea reclamantei din 25 ianuarie 2018, asemenea împrejurări, ulterioare adoptării deciziei atacate, nu sunt de natură să îndrepte neregularitatea procedurală săvârșită de Comisie. Astfel, pe de o parte, notele transmise de Comisie reclamantei, ținând seama de caracterul lor lacunar, nu remediază lipsa unei înregistrări în sensul articolului 19 din Regulamentul nr. 1/2003, din moment ce acestea nu menționează informații obținute în cadrul interviurilor în discuție. Pe de altă parte, trebuie amintit că luarea la cunoștință tardivă, după adoptarea unei decizii, a anumitor elemente care ar fi trebuit să figureze în dosarul cauzei nu pune în mod necesar întreprinderea în situația în care s‑ar fi aflat dacă s‑ar fi putut întemeia pe aceleași elemente pentru a prezenta observații scrise și orale în fața Comisiei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2011, Solvay/Comisia, C‑109/10 P, EU:C:2011:686, punctul 56).

201    Rezultă din toate cele ce precedă că, în ceea ce privește reuniunea cu [confidențial] și teleconferințele cu [confidențial], [confidențial] și [confidențial], Comisia nu și‑a îndeplinit obligațiile de înregistrare care decurg din articolul 19 din Regulamentul nr. 1/2003, precum și, în consecință, de a include o înregistrare a interviurilor respective în dosarul cauzei.

3)      Cu privire la încălcarea dreptului la apărare

202    În ceea ce privește consecințele care trebuie deduse din constatarea efectuată la punctul 201 de mai sus, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctele 160 și 161 de mai sus, trebuie să se stabilească dacă, ținând seama de împrejurările de fapt și de drept specifice ale prezentei cauze, reclamanta a demonstrat în mod suficient că și‑ar fi putut asigura mai bine apărarea în lipsa neregularității procedurale respective.

203    Trebuie să începem prin a arăta că, ținând seama de identitatea terților în cauză, de conținutul notelor prezentate de Comisie și de conținutul deciziei atacate, reclamanta a subliniat că acești terți ar fi putut furniza informații care ar fi putut ajuta apărarea sa, în ceea ce privește în special definiția pieței relevante, raporturile de forță pe această piață și poziția dominantă, efectul de excludere și creșterile în eficiență. În acest scop, reclamanta a prezentat în fața Tribunalului o anexă la cererea introductivă (anexa A.9.7) prin care urmărea să precizeze aspectele care ar fi putut fi discutate în cadrul interviurilor respective și modul în care aceste elemente ar fi putut să ajute apărarea sa. Contestând în prealabil admisibilitatea acestei anexe, Comisia a respins totodată conținutul său într‑o anexă la memoriul în apărare (anexa B.5). Părțile și‑au continuat ulterior schimburile de opinii cu privire la acest subiect într‑o anexă la replică (anexa C.12) și într‑o anexă la duplică (anexa D.9).

204    În primul rând, trebuie amintit că decizia atacată reproșează reclamantei că a redus, prin conduita sa care constă în plăți de exclusivitate, stimulentele Apple de a se orienta către concurenții săi pe piața chipseturilor LTE (secțiunile 11.4.1 și 11.4.2 din decizia atacată). În această din urmă privință, în decizia atacată, Comisia se referă în mod expres la [confidențial] și menționează de asemenea [confidențial].

205    Astfel, terții ascultați de Comisie în cadrul interviurilor în discuție erau doi dintre concurenții reclamantei pretins excluși prin comportamentul acesteia ([confidențial] și [confidențial]) și doi OEM care se aprovizionează cu chipseturi LTE, cu alte cuvinte, concurenți ai clientului reclamantei care a primit plățile în cauză ([confidențial] și [confidențial]).

206    În al doilea rând, pe de o parte, este cert că reclamanta – la fel ca Tribunalul – nu dispune de nicio indicație precisă cu privire la informațiile obținute de Comisie în timpul interviurilor în cauză, chiar dacă aceste interviuri priveau obiectul investigației care a condus la adoptarea deciziei atacate și, așa cum tocmai s‑a arătat, terții în cauză includeau concurenții reclamantei pretins excluși prin comportamentul acesteia, printre care se numără în special [confidențial], și anume [confidențial].

207    Astfel, niciun document care figurează în dosarul cauzei referitor la aceste interviuri nu permite reconstituirea cu certitudine a informațiilor precise privind obiectul investigației furnizate de terții în cauză în cadrul interviurilor respective și a măsurii în care conținutul acestora ar fi putut constitui o probă dezincriminatoare, incriminatoare sau chiar o probă neutră.

208    În această privință, referitor la teleconferințele cu [confidențial], [confidențial] și [confidențial], este speculativ să se pretindă, după cum procedează Comisia, că ar fi „plauzibil” faptul că informațiile furnizate de acești terți ar fi fost analoge cu cele furnizate în răspunsurile lor la anumite solicitări de informații și că nu includeau așadar nicio potențială probă dezincriminatoare. Mai întâi, notele interviurilor în cauză nu conțin nicio referire la niciun alt document, nici chiar la răspunsurile date la solicitările de informații. Prin urmare, conținutul acestora nu poate fi reconstituit pe baza altor surse care figurează în dosarul cauzei. În continuare, împrejurarea că acești terți, la aproximativ trei ani de la organizarea interviurilor respective și după adoptarea deciziei atacate, au confirmat prin e‑mail Comisiei, în urma solicitării sale, iar aceasta pentru a răspunde la cererea reclamantei din 25 ianuarie 2018, că conținutul acestor interviuri se „reflectă” în răspunsurile lor la anumite solicitări de informații nu permite să se deducă de aici nicio concluzie certă cu privire la conținutul acestor discuții, în special cu privire la natura exactă a informațiilor furnizate cu privire la subiectele abordate.

209    În ceea ce privește reuniunea cu [confidențial], contrar a ceea ce sugerează Comisia, prezentarea pe care acest terț a făcut‑o în cadrul reuniunii respective nu exclude nicidecum ca alte aspecte decât cele menționate în această prezentare să fi făcut obiectul unor discuții, din moment ce prezentarea amintită nu este menționată în nota reuniunii, iar conținutul prezentării respective nu corespunde decât pentru o singură pagină subiectelor menționate în această notă. În orice caz, chiar presupunând că se poate considera că prezentarea [confidențial] reflectă în mod exhaustiv conținutul acestei reuniuni și că permite să se excludă posibilitatea ca acest terț să fi furnizat elemente utile pentru apărarea reclamantei, acest lucru nu ar afecta constatările efectuate pentru interviurile cu [confidențial], [confidențial] și [confidențial].

210    Pe de altă parte însă, ținând seama de împrejurările amintite la punctele 204 și 205 de mai sus, mai multe elemente depuse în cadrul dezbaterilor de către reclamantă tind să furnizeze un început de dovadă care să confirme teza sa potrivit căreia informațiile pe care Comisia și [confidențial], [confidențial], [confidențial] și [confidențial] le‑ar fi putut schimba în cadrul interviurilor în cauză ar fi putut să îi permită să își asigure mai bine apărarea.

211    Mai întâi, astfel cum rezultă din notele și din prezentarea făcută de reclamantă, este cert că toate aceste interviuri priveau, în cadrul investigației care a condus la adoptarea deciziei atacate, piața chipseturilor, poziția reclamantei pe această piață sau practicile comerciale ale reclamantei pe piața respectivă. Mai precis, din notele a două dintre interviurile respective, și anume interviul cu [confidențial] și interviul cu [confidențial], reiese în mod expres că practicile comerciale ale reclamantei au făcut obiectul unor discuții între Comisie și acești terți. Deși notele celorlalte două interviuri nu fac referire la practicile comerciale ale reclamantei, este puțin credibil că, în cadrul interviului efectuat cu [confidențial] în aceeași zi ca interviul cu [confidențial], Comisia nu a încercat să obțină și de la unul dintre concurenții săi pretins excluși informații privind practicile comerciale ale reclamantei avute în vedere de investigația sa. În plus, astfel cum reiese din prezentarea transmisă de Comisie reclamantei, reuniunea cu [confidențial] privea și practicile comerciale ale reclamantei pe piața chipseturilor. Presupunând chiar că acest terț a furnizat informații privind [confidențial], este de asemenea puțin credibil ca Comisia să nu fi încercat să obțină informații privind practicile reclamantei avute în vedere de investigația sa.

212    În consecință, în asemenea împrejurări, astfel cum susține reclamanta, trebuie să se considere că informațiile obținute de Comisie de la acești terți în cadrul interviurilor în cauză, în special de la concurenții pretins excluși, ar fi putut fi relevante pentru apărarea sa.

213    În continuare, cu titlu suplimentar, trebuie să se arate că, în tabelele cuprinse în anexa A.9.7, având în vedere conținutul deciziei atacate și în împrejurările specifice ale prezentei cauze, reclamanta a subliniat faptul că Comisia ar fi putut discuta anumite aspecte specifice cu terții în cauză.

214    În această privință este necesar să se observe, cu titlu introductiv, că, contrar celor susținute de Comisie, anexa A.9.7 la cererea introductivă prezentată de reclamantă nu poate fi considerată inadmisibilă. Astfel, aceasta urmărește să susțină în mod schematic, sub forma unor tabele, argumentele prezentate în cererea introductivă în legătură cu fiecare dintre interviurile în cauză în raport cu conținutul fiecărei note. În plus, amploarea schimburilor care au avut loc între părți în această privință, cuprinse în tabelele prezentate în anexa B.5 la memoriul în apărare, în anexa C.12 la replică și în anexa D.9 la duplică, care însumează un număr semnificativ de pagini, demonstrează oportunitatea ca astfel de tabele să fi fost prezentate în anexe și să nu fi fost reproduse în cuprinsul înscrisurilor principale.

215    În speță, precizările făcute de reclamantă privesc anumite aspecte pe care aceasta le consideră relevante pentru apărarea sa.

216    Primo, reclamanta a evidențiat faptul că teleconferința cu [confidențial] ar fi putut privi în special capacitatea lui [confidențial] de a aproviziona Apple cu chipseturi LTE pentru iPhone‑uri și iPad‑uri în perioada în cauză, motivele și pertinența lipsei de chipseturi LTE integrate concurențiale ale [confidențial], natura și amploarea investițiilor necesare pentru a îndeplini cerințele Apple și protecția contractuală aferentă și [confidențial], precum și eventuala lipsă de obiecții din partea [confidențial] în privința acordurilor în cauză sau a unei plângeri [confidențial], ceea ce ar fi constituit o probă dezincriminatoare. Potrivit reclamantei, în măsura în care, conform deciziei atacate, [confidențial] era [confidențial], orice indicație furnizată de [confidențial] ar fi avut o relevanță certă pentru apărarea reclamantei.

217    Secundo, reclamanta a evidențiat că teleconferința cu [confidențial] ar fi putut privi în special caracteristicile comparative ale chipseturilor sale LTE și ale celor ale [confidențial] și ale [confidențial], cerințele Apple față de furnizorii săi potențiali, natura și întinderea investițiilor specifice necesare pentru Apple și protecția contractuală aferentă și dinamica pieței, precum și motivele de [confidențial]. Potrivit reclamantei, în măsura în care, potrivit deciziei atacate, chipseturile LTE ale [confidențial] fuseseră considerate de Apple alternative concurențiale potențiale la chipseturile reclamantei pentru anumite modele de iPad, orice indicație furnizată de [confidențial] ar fi avut o relevanță certă pentru apărarea reclamantei.

218    Tertio, reclamanta a evidențiat că reuniunea cu [confidențial] și teleconferința cu [confidențial] ar fi putut privi printre altele cerințele Apple față de furnizorii săi în raport cu cele ale altor OEM și caracteristicile comparative ale chipseturilor sale și ale celor ale concurenților săi.

219    Pentru a respinge argumentele reclamantei, Comisia a indicat în anexa B.5 la memoriul în apărare că răspunsurile [confidențial] la solicitările de informații ale [confidențial] și ale [confidențial] ar confirma că o notă a teleconferinței cu [confidențial] nu ar fi evidențiat nicio probă dezincriminatoare în ceea ce privește aspectele evocate de reclamantă, pentru motivul că în răspunsurile respective [confidențial] nu ar fi furnizat nicio informație în aceste privințe. Comisia a dezvoltat o argumentație identică în ceea ce privește aspectele evocate de reclamantă în legătură cu [confidențial], întemeindu‑se pe răspunsurile acestui terț la solicitările de informații ale [confidențial] și ale [confidențial], în ceea ce privește aspectele evocate de reclamantă în legătură cu [confidențial], întemeindu‑se pe prezentarea făcută de acest terț în cadrul reuniunii în cauză, și în ceea ce privește aspectele evocate de reclamantă în legătură cu [confidențial], întemeindu‑se pe răspunsurile acestui terț la solicitările de informații ale [confidențial] și [confidențial] și ale [confidențial].

220    De la bun început, în măsura în care Comisia face trimitere la răspunsurile [confidențial], ale [confidențial] și ale [confidențial] la solicitările de informații și la prezentarea [confidențial] pentru a susține că acești terți nu ar fi indicat probe dezincriminatoare, este suficient să se arate că asemenea argumente trebuie înlăturate pentru motivele menționate la punctele 208 și 209 de mai sus.

221    În schimb, contrar celor sugerate de Comisie, în împrejurările specifice ale prezentei cauze, precizările aduse de reclamantă în anexa la cererea introductivă tind să demonstreze în mod concret că interviurile pe care Comisia le‑a avut cu terții în cauză ar fi putut privi elemente precum cele evocate la punctele 216-218 de mai sus, care ar fi putut eventual ajuta reclamanta să se apere mai bine în ceea ce privește în special efectele și justificările comportamentului său pe piața chipseturilor LTE.

222    În sfârșit, mai mult decât atât, după cum arată Comisia, trebuie să se constate că în secțiunile 11.4.1 și 11.4.2 din decizia atacată, pe lângă informațiile furnizate de reclamanta însăși, Comisia s‑a referit exclusiv la informații și la documente care provin de la Apple. În schimb, în secțiunile respective din decizia atacată, Comisia nu s‑a referit la niciun element care ar fi fost furnizat de [confidențial], [confidențial], [confidențial] și [confidențial] și în special de concurenții pretins excluși ai reclamantei. Astfel, informațiile furnizate de unii dintre acești terți ([confidențial], [confidențial] și [confidențial]) sunt menționate numai în subsecțiunea 11.4.4 din decizia atacată [considerentele (475), (476) și (478)] pentru a susține teza potrivit căreia Apple ar fi un „client interesant”.

223    Cu toate acestea, o asemenea constatare, în împrejurările specifice ale prezentei cauze, departe de a conduce la excluderea unei atingeri aduse dreptului la apărare al reclamantei, tinde să demonstreze că, astfel cum susține în esență reclamanta, cunoașterea conținutului interviurilor în cauză s‑ar fi putut dovedi utilă pentru apărarea sa. Într‑adevăr, cunoașterea împrejurării că terții respectivi și în special concurenții reclamantei pretins excluși prin comportamentul acesteia ([confidențial] și [confidențial]) nu ar fi indicat nicio probă dezincriminatoare de natură să confirme efectul de excludere reproșat de Comisie atunci când au fost ascultați în cadrul procedurii administrative care a condus la adoptarea deciziei atacate ar fi putut permite reclamantei să plaseze la o dată diferită comportamentul care îi era reproșat și să își susțină apărarea în mod diferit.

224    Rezultă din tot ceea ce precedă că, având în vedere împrejurările de fapt și de drept specifice ale prezentei cauze, în măsura în care Comisia nu a înregistrat în mod corespunzător interviurile în cauză, iar reclamanta sau reprezentanții săi nu au primit nicio informație cu privire la existența însăși a acestor interviuri decât după adoptarea deciziei atacate și înainte de introducerea prezentei acțiuni, Comisia a încălcat dreptul la apărare al reclamantei. Astfel, elementele depuse în cadrul dezbaterilor de către reclamantă urmăresc să demonstreze că interviurile cu [confidențial] și [confidențial], și anume doi dintre concurenții reclamantei pretins excluși, și cu [confidențial] și [confidențial], și anume doi OEM care se aprovizionează cu chipseturi LTE, ar fi putut menționa informații esențiale pentru continuarea procedurii care ar fi putut fi relevante pentru reclamantă, permițându‑i să își asigure mai bine apărarea.

225    Ținând seama de această încălcare a dreptului la apărare al reclamantei, trebuie să se admită al treilea aspect al primului motiv al acțiunii în măsura în care vizează reuniunea cu [confidențial] și teleconferințele cu [confidențial], [confidențial] și [confidențial], pentru care au fost comunicate informații reclamantei înainte de introducerea prezentei acțiuni.

226    În împrejurările prezentei cauze, trebuie să se continue examinarea acestui aspect în ceea ce privește reuniunea și teleconferința cu un terț în legătură cu care i‑au fost comunicate informații reclamantei în cursul prezentei proceduri ca răspuns la argumentele întemeiate pe probele suplimentare din 26 iulie 2019.

b)      Cu privire la teleconferința și la reuniunea cu un terț în legătură cu care iau fost comunicate informații reclamantei în cursul prezentei proceduri ca răspuns la argumentele întemeiate pe probele suplimentare din 26 iulie 2019

1)      Evocarea elementelor de context

227    Din elementele depuse în cadrul dezbaterilor reiese că, în urma răspunsului Comisiei din 2 martie 2018 prin care se comunică reclamantei informații cu privire la existența reuniunii cu [confidențial] și a teleconferințelor cu [confidențial], [confidențial] și [confidențial], prin e‑mailul din 5 martie 2018, reclamanta a solicitat Comisiei să îi confirme că nu se întâlnise cu [confidențial] în mod oficial sau neoficial. Prin e‑mailul din 13 martie 2018, Comisia a reiterat faptul că, în urma cererii reclamantei din 25 ianuarie 2018, ea verificase dacă, din neatenție, a omis să o informeze pe aceasta cu privire la „orice reuniune sau [orice] interviu” care avusese loc „în contextul cazului AT.40220” și că îi furnizase informațiile în această privință în e‑mailul său din 2 martie 2018 din motive de bună administrare. Comisia a adăugat că, întrucât decizia atacată fusese adoptată, ea nu va mai răspunde la acest tip de întrebare.

228    Răspunsurile pe care Comisia le‑a dat reclamantei la 2 și 13 martie 2018 puteau sugera că indicațiile furnizate în legătură cu reuniunile sau cu teleconferințele cu terții erau exhaustive și că, în consecință, Comisia nu avusese nicio reuniune sau teleconferință cu [confidențial], ci numai cu [confidențial], [confidențial], [confidențial] și [confidențial].

229    În cererea introductivă, reclamanta a arătat însă că nu dispunea de nicio indicație explicită care să confirme sau să infirme existența și conținutul unor eventuale reuniuni sau teleconferințe între Comisie și [confidențial].

230    Or, Comisia nu a infirmat și nici nu a confirmat nici în memoriul în apărare, nici în duplică existența unor astfel de reuniuni sau teleconferințe.

231    Numai în urma prezentării de către reclamantă a probelor suplimentare din 26 iulie 2019, Comisia a menționat, în cadrul observațiilor sale din 30 octombrie 2019 cu privire la probele respective, existența unei teleconferințe cu [confidențial] [confidențial] și a unei reuniuni cu [confidențial] la [confidențial], indicând totodată în mod expres că nu dispunea nici de note, nici de procese‑verbale ale acestei teleconferințe și ale acestei reuniuni.

232    Întrucât Comisia a indicat însă că era dispusă să furnizeze mai multe informații cu privire la contextul teleconferinței cu [confidențial] din [confidențial] în cadrul unor activități de cercetare judecătorească, Tribunalul a adoptat asemenea măsuri care urmăreau obținerea acestor informații. Examinarea răspunsului Comisiei la aceste activități de cercetare judecătorească a condus la considerațiile procedurale reluate la punctele 78-92 de mai sus.

233    În această privință, pe de o parte, trebuie să se arate că teleconferința și reuniunea cu [confidențial] au avut loc înainte de comunicarea privind obiecțiunile și după trimiterea primelor solicitări de informații menționate la punctul 15 de mai sus. Pe de altă parte, astfel cum reiese din decizia atacată, acest terț [confidențial] și a răspuns la unele dintre solicitările de informații respective.

234    Totuși, [confidențial] are o poziție deosebită în cadrul deciziei atacate. Astfel, mai multe elemente dovedesc importanța acestui terț în economia deciziei atacate: [confidențial]. Pe de altă parte, pe plan procedural, acest terț [confidențial].

2)      Cu privire la existența unei neregularități procedurale

235    Argumentele prezentate de reclamantă urmăresc să susțină că Comisia nu și‑ar fi îndeplinit obligațiile de a o informa cu privire la teleconferința și la reuniunea respectivă și de a lua note cu privire la acestea.

236    În perioada în care existența lor nu fusese confirmată încă (în stadiul memoriului în apărare și al duplicii), Comisia a arătat că reclamanta nu demonstrase că asemenea informații ar fi fost pertinente. Ulterior, după ce a admis existența lor (în stadiul observațiilor privind probele suplimentare din 26 iulie 2019), aceasta a arătat, pe de o parte, că reclamanta nu demonstrase că lipsa regretabilă a notelor teleconferinței din [confidențial] îi adusese prejudicii și, pe de altă parte, că reuniunea din [confidențial] privea mai degrabă aspecte generale decât cazul AT.40220.

237    De la bun început, în ceea ce privește notele teleconferinței și ale reuniunii în cauză, este cert, astfel cum a admis Comisia în observațiile sale privind probele suplimentare din 26 iulie 2019, că nu a luat nicio notă nici în legătură cu teleconferința din [confidențial], nici cu reuniunea din [confidențial]. Comisia admite de altfel și că lipsa unor note cu privire la teleconferința din [confidențial] constituie o încălcare regretabilă din partea sa.

238    În orice caz, în măsura în care argumentele Comisiei ar trebui înțelese în sensul că sugerează că teleconferința și reuniunea în cauză nu erau supuse obligațiilor de înregistrare care decurg din articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003, invocate de reclamantă în cererea introductivă, este suficient să se arate că din elementele prezentate în cadrul dezbaterilor reiese că atât teleconferința din [confidențial], cât și reuniunea din [confidențial] – pe lângă faptul că au avut loc după ce Comisia a început investigația, în luna august 2014 [considerentul (8) al deciziei atacate], și în special după trimiterea primelor solicitări de informații, menționate la punctul 15 de mai sus – urmăreau să colecteze informații privind obiectul investigației care a condus la adoptarea deciziei atacate.

239    Referitor la, pe de o parte, teleconferința cu [confidențial] din [confidențial], versiunea neconfidențială a documentului care conține înscrierea, într‑un calendar electronic, a acestei teleconferințe, prezentat de Comisie la 26 aprilie 2021 ca răspuns la măsura de cercetare judecătorească din 12 octombrie 2020, conține în câmpul privind „obiectul” său o trimitere la denumirea procedurii administrative care a condus la adoptarea deciziei atacate, și anume „Sapphire”. În plus, în observațiile sale privind probele suplimentare din 26 iulie 2019 și în versiunea neconfidențială a actului din 19 noiembrie 2020, Comisia însăși a explicat că teleconferința respectivă urmărea să obțină informații privind definirea pieței și dinamica pieței vizate de procedura respectivă, și aceasta în perspectiva de a dispune de o prezentare de bază a acestei piețe și de a pregăti întrebări utile care trebuiau incluse în solicitările de informații. Rezultă că această teleconferință avea ca scop obținerea de informații privind obiectul investigației care a condus la adoptarea deciziei atacate.

240    În ceea ce privește, pe de altă parte, reuniunea cu [confidențial] din [confidențial], Comisia a arătat că urmărea să evoce aspecte generale ale dreptului concurenței și practicile reclamantei în materie de brevete. Schimbul de e‑mailuri privind organizarea acestei reuniuni prezentat de Comisie ca răspuns la măsurile de organizare a procedurii din 8 octombrie 2020 confirmă efectiv că [confidențial] solicitase organizarea acesteia pentru a discuta „[p]robleme actuale în domeniul concurenței și al proprietății intelectuale”. Această mențiune nu exclude însă în niciun fel posibilitatea ca obiectul investigației care a condus la adoptarea deciziei atacate să fi fost discutat. Comisia însăși a explicat că în cadrul acestei reuniuni [confidențial] a susținut că anumite practici ale reclamantei în materie de proprietate intelectuală ar fi trebuit incluse în sfera investigației respective. Prin urmare, în măsura în care întinderea investigației care a condus la adoptarea deciziei atacate a fost evocată în mod expres de terț pentru a o extinde, trebuie să se constate că această reuniune se referea, în tot sau în parte, și la informații privind obiectul investigației respective.

241    De altfel, această din urmă constatare este confirmată de probele suplimentare din 26 iulie 2019.

242    O primă prezentare a [confidențial] din [confidențial] privind reclamanta și care precedă reuniunea din [confidențial], depusă de reclamantă în cadrul probelor suplimentare din 26 iulie 2019, indică în mod expres că [confidențial] intenționa să aibă o reuniune cu Comisia în săptămâna [confidențial] cu privire la investigațiile acesteia din urmă care o vizează pe reclamantă, referitoare, pe de o parte, la „reducerile de fidelitate”, și anume stimulentele oferite clienților pentru cumpărarea exclusivă a chipseturilor reclamantei, și, pe de altă parte, [confidențial]. Aceeași prezentare indica, în ceea ce privește „reducerile de fidelitate” amintite, că [confidențial] și ridica problema dacă [confidențial]. În plus, prezentarea respectivă conținea o pagină privind [confidențial], în care se indica faptul că [confidențial].

243    O a doua prezentare a [confidențial] din [confidențial] privind reclamanta și în urma reuniunii din [confidențial], invocată de reclamantă în cadrul probelor suplimentare din 26 iulie 2019, pe de o parte, punea accentul pe investigația Comisiei, indicând că comunicarea privind obiecțiunile era iminentă, iar Comisia se întâlnise cu reclamanta la [confidențial], că această investigație privea reducerile de fidelitate și condițiile de exclusivitate, că aceasta era [confidențial] și că era [confidențial]. Pe de altă parte, după ce a descris [confidențial], prezentarea menționată indica faptul că existau mai multe [confidențial], și anume [confidențial] potrivit cărora [confidențial], și că era probabilă o amendă semnificativă de circa un miliard USD.

244    Aceste prezentări ale [confidențial] anterioare și ulterioare reuniunii pe care acest terț a avut‑o cu Comisia la [confidențial] nu fac decât să confirme constatarea că, în cadrul reuniunii respective, Comisia și acest terț au discutat informații privind obiectul investigației care a condus la adoptarea deciziei atacate.

245    Din moment ce teleconferința și reuniunea cu [confidențial] aveau ca scop obținerea de informații privind obiectul investigației care a condus la adoptarea deciziei atacate, în ceea ce privește în special dinamica pieței, întinderea investigației și chiar anumite argumente în apărare ale reclamantei, acestea intrau în domeniul de aplicare al articolului 19 din Regulamentul nr. 1/2003.

246    Or, în speță, după cum s‑a arătat la punctul 237 de mai sus, este cert că Comisia nu a efectuat nicio înregistrare a interviurilor în cauză.

247    Pe de altă parte, o asemenea încălcare este greu de conciliat cu documentele prezentate de reclamantă în cadrul probelor suplimentare din 26 iulie 2019, care arată că, în ceea ce privește terțul cu care s‑a întâlnit Comisia, acesta pregătise mai întâi și asigurase ulterior o monitorizare internă a reuniunii din [confidențial] (a se vedea punctele 242 și 243 de mai sus), ceea ce confirmă importanța acesteia în cadrul investigației care a condus la adoptarea deciziei atacate.

248    Rezultă că, încălcând articolul 19 din Regulamentul nr. 1/2003, Comisia nu a înregistrat în mod corespunzător interviurile pe care le‑a avut cu [confidențial].

249    Mai mult, în măsura în care reclamanta invocă de asemenea că Comisia ar fi omis să o informeze cu privire la interviurile în cauză, trebuie amintit că, în cursul procedurii administrative care a condus la adoptarea deciziei atacate, Comisia efectiv nu a menționat interviurile pe care le‑a avut cu [confidențial]. Or, așa cum reiese din cuprinsul punctului 199 de mai sus, Comisia nu poate omite să includă în dosarul cauzei o înregistrare a unor interviuri precum cele pe care le‑a avut cu [confidențial].

250    Pe de altă parte, această încălcare nu poate fi remediată prin simplul fapt că Comisia a furnizat anumite informații privind interviurile pe care le avusese cu [confidențial] în cursul prezentei proceduri. Astfel, controlul jurisdicțional al motivelor invocate efectuat de Tribunal nu are nici ca obiect, nici ca efect înlocuirea unei investigări complete a cauzei în cadrul unei proceduri administrative (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2011, Solvay/Comisia, C‑109/10 P, EU:C:2011:686, punctul 56). În plus, pe de o parte, în cadrul prezentei proceduri, Comisia nu a depus nicio înregistrare a informațiilor obținute în cadrul interviurilor în cauză. Pe de altă parte, după cum reiese din jurisprudența amintită la punctul 200 de mai sus, luarea la cunoștință tardivă a anumitor elemente care ar fi trebuit să figureze în dosarul cauzei nu pune în mod necesar întreprinderea care a introdus o acțiune împotriva unei decizii a Comisiei în situația în care s‑ar fi aflat dacă s‑ar fi putut întemeia pe aceste elemente pentru a‑și prezenta observațiile scrise și orale în fața instituției respective.

251    Rezultă din tot ceea ce precedă că, în ceea ce privește teleconferința și reuniunea cu [confidențial], Comisia nu și‑a îndeplinit obligațiile de înregistrare care decurg din articolul 19 din Regulamentul nr. 1/2003, precum și, în consecință, de a include o înregistrare a interviurilor respective în dosarul cauzei.

3)      Cu privire la încălcarea dreptului la apărare

252    În ceea ce privește consecințele care trebuie deduse din constatarea efectuată la punctul 251 de mai sus, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctele 160 și 161 de mai sus, trebuie să se stabilească dacă, ținând seama de împrejurările de fapt și de drept specifice ale prezentei cauze, reclamanta a demonstrat în mod suficient că și‑ar fi putut asigura mai bine apărarea în lipsa neregularităților procedurale respective.

253    În acest scop, trebuie să se înceapă prin a arăta ca, ținând seama de identitatea terțului respectiv și de conținutul deciziei atacate, reclamanta a indicat că ar avea o relevanță certă pentru apărarea sa să cunoască ceea ce s‑a schimbat între Comisie și acest terț. Mai exact, reclamanta a subliniat că notele corespunzătoare ale acestor interviuri ar fi ajutat‑o în mai multe aspecte ale apărării sale și a furnizat precizări în această privință în anexa A.9.7 la cererea introductivă. Potrivit reclamantei, faptul că acest terț i‑ar fi fost ostil nu exclude posibilitatea ca acesta să fi furnizat informații utile pentru apărarea sa, fie pentru că ar fi putut fi dezincriminatoare, fie pentru că ar fi putut fi informații incriminatoare incomplete sau incorecte.

254    În primul rând, trebuie amintit că decizia atacată reproșează reclamantei că a redus stimulentele Apple de a se orienta către concurenții săi pe piața chipseturilor LTE (punctul 204 de mai sus).

255    Astfel, terțul ascultat de Comisie în cadrul celor două interviuri în cauză [confidențial]. Pe de altă parte, pe plan procedural, acest terț [confidențial].

256    În al doilea rând, pe de o parte, este cert că reclamanta – la fel ca Tribunalul – nu dispune de nicio indicație precisă cu privire la informațiile obținute de Comisie în cadrul interviurilor în cauză, chiar dacă aceste interviuri priveau obiectul investigației care a condus la adoptarea deciziei atacate și, după cum tocmai s‑a arătat, terțul în cauză [confidențial].

257    Într‑adevăr, în dosarul cauzei nu există niciun document referitor la aceste interviuri care să permită reconstituirea cu certitudine a informațiilor privind obiectul investigației furnizate de terțul în cauză în cadrul acestor interviuri și a măsurii în care conținutul lor ar fi putut constitui o probă dezincriminatoare, incriminatoare sau chiar o probă neutră.

258    În această privință, argumentele Comisiei potrivit cărora, în ceea ce privește teleconferința din [confidențial], pe de o parte, nu ar fi „plauzibil” ca [confidențial] să poată să fi furnizat probe dezincriminatoare și, pe de altă parte, ar fi „plauzibil” ca subiectele abordate în cadrul acestei teleconferințe să figureze în răspunsurile[confidențial] la solicitările de informații sunt pur speculative, Comisia întemeindu‑se pe pure supoziții și nefiind în măsură să prezinte cu precizie conținutul elementelor furnizate de [confidențial] în cadrul acestui interviu.

259    Nu poate fi reținut nici argumentul Comisiei potrivit căruia reclamanta nu ar fi solicitat Tribunalului să asculte angajații [confidențial] care au participat la teleconferința respectivă și nu ar fi contactat direct acești angajați pentru a confirma dacă au furnizat probe dezincriminatoare. Astfel, pe lângă faptul că reclamanta a avut cunoștință de caracterul material al acestei teleconferințe abia într‑un stadiu foarte avansat al prezentei proceduri și că în definitiv Comisia nu a precizat identitatea angajaților sau a reprezentanților [confidențial] care au participat la ea, trebuie arătat că, în orice caz, nu revine reclamantei – și de altfel nici Tribunalului – obligația de a organiza interviuri cu un terț (sau cu angajații sau reprezentanții acestuia) ascultat de Comisie în cadrul unei investigații pentru a încerca să stabilească a posteriori informațiile pe care terțul le‑ar fi furnizat Comisiei ca să atenueze lipsa unei înregistrări din partea acesteia, având în vedere că respectarea obligațiilor care decurg din articolul 19 din Regulamentul nr. 1/2003 revine Comisiei. În plus, în speță, reclamanta – ca și Tribunalul – nu dispune de niciun document care să permită reconstituirea informațiilor furnizate de terțul în cauză, spre deosebire de situația menționată la punctele 99-101 din Hotărârea din 6 septembrie 2017, Intel/Comisia (C‑413/14 P, EU:C:2017:632), invocată de Comisie, care se caracteriza prin faptul că, în cauza amintită, întreprinderea reclamantă obținuse în cursul procedurii administrative versiunea neconfidențială a notei interne întocmite de Comisie în legătură cu interviul în litigiu și un document de monitorizare care cuprindea răspunsurile scrise la întrebările orale adresate în cadrul interviului respectiv.

260    Pe de altă parte însă, ținând seama de împrejurările amintite la punctele 254 și 255 de mai sus, mai multe elemente depuse de reclamantă în cadrul dezbaterilor tind să furnizeze un început de probă care confirmă teza sa potrivit căreia informațiile pe care Comisia și [confidențial] le‑ar fi putut schimba în cadrul interviurilor în cauză i‑ar fi putut permite să își asigure mai bine apărarea.

261    Mai întâi, după cum a arătat reclamanta în actul în care se prezintă probele suplimentare din 26 iulie 2019, cunoașterea informațiilor furnizate de [confidențial] privind definirea pieței în cadrul teleconferinței din [confidențial] ar fi putut fi utilă apărării sale. Astfel, după cum s‑a arătat la punctul 239 de mai sus, Comisia însăși a explicat că teleconferința respectivă urmărea să clarifice noțiuni de bază cu privire la definirea pieței și la dinamica pieței care să permită pregătirea unor întrebări utile care trebuiau incluse în a doua etapă a solicitărilor de informații. Rezultă de aici că [confidențial], într‑un stadiu incipient al procedurii, ar fi contribuit la clarificarea noțiunilor de bază subiacente întrebărilor adresate de Comisie în solicitările de informații care au fost adresate ulterior reclamantei, concurenților și clienților săi, fără să fie posibil să se determine informațiile furnizate în mod concret în această privință și fără ca reclamanta să fi putut prezenta observații referitoare la noțiunile de bază la a căror clarificare ar fi contribuit [confidențial].

262    În continuare, în înscrisul în care se prezintă probele suplimentare din 26 iulie 2019, reclamanta a arătat în esență că Comisia și [confidențial] ar fi făcut schimb de opinii în legătură cu anumite aspecte confidențiale ale investigației, în ceea ce privește [confidențial]. În observațiile sale cu privire la probele suplimentare din 26 iulie 2019, Comisia a indicat că nu comunicase [confidențial] informații confidențiale în ceea ce privește în special [confidențial] menționate în cea de a doua prezentare a [confidențial] din [confidențial] (a se vedea punctul 243 de mai sus). Cu toate acestea, indiferent chiar de confidențialitatea unor asemenea informații, trebuie să se observe că, în măsura în care, în cadrul interviului din [confidențial] care precedă prezentarea respectivă, Comisia și [confidențial] ar fi făcut schimb de opinii în legătură cu [confidențial], cunoașterea informațiilor obținute de Comisie în cadrul unor asemenea schimburi ar fi putut permite reclamantei să își asigure mai bine apărarea.

263    În sfârșit, în anexa A.9.7 la cererea introductivă, reclamanta a subliniat că notele referitoare la interviurile pe care Comisia le‑ar fi putut avea cu [confidențial] ar fi putut fi utile apărării sale, pe de o parte, pentru a demonstra că acordurile în cauză nu conduceau la efecte de excludere a concurenților la fel de eficienți și generau creșteri în eficiență proconcurențiale și, pe de altă parte, pentru a dispune de mai multe informații privind concluzia Comisiei potrivit căreia, în lipsa acordurilor în cauză, [confidențial].

264    În această privință, cu titlu introductiv, în măsura în care argumentele Comisiei urmăresc să conteste admisibilitatea anexei respective întrucât privește interviurile cu [confidențial], asemenea argumente nu pot fi reținute. Pe lângă faptul că anexa în cauză urmărește să susțină argumentele formulate în cererea introductivă (punctele 214 și 253 de mai sus), trebuie amintit că, în ceea ce privește interviurile cu [confidențial], în stadiul cererii introductive, reclamanta nu avea nicio informație cu privire la existența acestora. Așadar, în împrejurările specifice ale prezentei cauze, nu i se poate reproșa că a furnizat astfel de precizări în anexa la cererea introductivă în susținerea argumentelor sale legate de reuniunile și teleconferințele cu terții.

265    Prin urmare, după cum susține reclamanta în anexa respectivă, având în vedere identitatea terțului în cauză și conținutul deciziei atacate, Comisia ar fi putut efectiv să obțină cu ocazia interviurilor în cauză informații utile apărării sale, referitoare la caracteristicile comparative ale chipseturilor sale și ale concurenților săi, la cerințele Apple în raport cu cele ale altor OEM sau chiar la posibilitatea ca Apple să se aprovizioneze de la concurenții săi pentru toate modelele sale sau pentru unele dintre ele. Pe de altă parte, în considerentul (322) al deciziei atacate, Comisia a constatat, fără a furniza nicio precizare sau referințe, că Apple nu avea o alternativă tehnică la reclamantă pentru nevoile sale în materie de chipseturi LTE pentru iPhone‑uri între anii 2011 și 2015.

266    Din tot ceea ce precedă rezultă că, având în vedere împrejurările de fapt și de drept specifice ale prezentei cauze, în măsura în care Comisia nu a redactat note ale interviurilor în cauză, iar reclamanta sau reprezentanții acesteia nu au primit nicio informație cu privire la însăși existența acestor interviuri decât în cursul prezentei proceduri, ca răspuns la argumentele întemeiate pe probele suplimentare din 26 iulie 2019, Comisia a încălcat dreptul la apărare al reclamantei. Astfel, elementele prezentate de către reclamantă în cadrul dezbaterilor urmăresc să demonstreze că interviurile cu [confidențial], respectiv cu [confidențial], ar fi putut indica informații esențiale pentru continuarea procedurii care ar fi putut să fie relevante pentru reclamantă, permițându‑i să își poată asigura mai bine apărarea.

267    Ținând seama de această încălcare a dreptului la apărare al reclamantei, trebuie admis al treilea aspect al primului motiv al acțiunii în măsura în care privește teleconferința și reuniunea cu [confidențial], în legătură cu care reclamantei i‑au fost comunicate informații în cursul prezentei proceduri ca răspuns la argumentele întemeiate pe probele suplimentare din 26 iulie 2019.

268    În împrejurările prezentei cauze, trebuie să se continue examinarea acestui aspect și în ceea ce privește reuniunea cu un terț în legătură cu care reclamantei i‑au fost comunicate informații în cursul prezentei proceduri ca răspuns la măsurile de cercetare judecătorească din 12 octombrie 2020.

c)      Cu privire la reuniunea cu un terț în legătură cu care reclamantei iau fost comunicate informații în cursul prezentei proceduri ca răspuns la măsurile de cercetare judecătorească din 12 octombrie 2020

1)      Evocarea elementelor de context

269    Din elementele prezentate în cadrul dezbaterilor reiese că, în răspuns la măsurile de cercetare judecătorească din 12 octombrie 2020 prin care se urmărea obținerea mai multor informații cu privire la contextul teleconferinței cu [confidențial] din [confidențial], Comisia a menționat în versiunea confidențială a actului din 19 noiembrie 2020 o reuniune cu un terț informator care a solicitat anonimatul, reuniune organizată la cererea acestui terț și care a avut loc înainte de începerea de către Comisie a investigației amintite la punctul 5 de mai sus și în special înainte de trimiterea solicitărilor de informații vizate la punctele 6 și 15 de mai sus.

270    Comisia a prezentat în fața Tribunalului și înscrierea într‑un calendar electronic a datei acestei reuniuni și două e‑mailuri interne, cu un conținut în esență identic, cu privire la reuniunea respectivă (denumite în continuare „e‑mailurile interne”).

271    Trebuie amintit că versiunea confidențială a actului din 19 noiembrie 2020 a fost adusă la cunoștința reprezentanților reclamantei, sub rezerva subscrierii prealabile a unui angajament de confidențialitate, inclusiv în ceea ce o privește pe reclamantă, în timp ce o versiune neconfidențială a actului din 19 noiembrie 2020, prezentată de Comisie la 26 aprilie 2021, a fost adusă la cunoștința reclamantei.

272    Ca urmare a depunerii acestor documente, reclamanta a susținut în esență, prin reprezentanții săi care au semnat angajamentul de confidențialitate, că Comisia era obligată să ia note ale reuniunii în cauză și să i le furnizeze, astfel cum ar reieși din Hotărârea din 6 septembrie 2017, Intel/Comisia (C‑413/14 P, EU:C:2017:632), pentru a nu aduce atingere dreptului la apărare al întreprinderii vizate de investigație. Or, în speță, Comisia ar fi omis să păstreze o înregistrare a reuniunii în cauză, deși obligația sa de a lua note și de a le furniza întreprinderii incriminate ar fi bine consacrată. Prin intermediul reprezentanților săi care au semnat angajamentul de confidențialitate, reclamanta a subliniat că dreptul de acces la dosar făcea parte dintre drepturile procedurale fundamentale și garanțiile necesare pentru exercitarea corespunzătoare a dreptului său la apărare și că ar fi suferit un prejudiciu în speță ca urmare a faptului că Comisia omisese să ia notele reuniunii în cauză și că dezvăluise existența acesteia doar în fața Tribunalului.

273    Comisia a răspuns că obligația de înregistrare prevăzută la articolul 19 din Regulamentul nr. 1/2003 nu se aplica acestei reuniuni.

2)      Cu privire la existența unei neregularități procedurale

274    Cu titlu introductiv, din elementele prezentate în cadrul dezbaterilor reiese, iar părțile nu contestă aceasta, că, în cursul procedurii administrative care a condus la adoptarea deciziei atacate, Comisia nu a informat reclamanta sau reprezentanții acesteia cu privire la existența și nici a fortiori cu privire la conținutul reuniunii respective. Este la fel de cert că nici înscrierea într‑un calendar electronic a datei reuniunii și nici e‑mailurile interne prezentate de Comisie în fața Tribunalului nu erau înregistrate în dosarul cauzei.

275    Comisia a susținut însă în ședință că reuniunea cu terțul informator ar fi avut loc înainte ca ea să fi adoptat primul act al investigației și că, în consecință, nu era supusă obligațiilor de înregistrare prevăzute la articolul 19 din Regulamentul nr. 1/2003, astfel cum ar confirma Hotărârea din 5 octombrie 2020, Casino, Guichard‑Perrachon și AMC/Comisia (T‑249/17, în prezent în recurs, EU:T:2020:458), și Hotărârea din 5 octombrie 2020, Les Mousquetaires și ITM Entreprises/Comisia (T‑255/17, în prezent în recurs, EU:T:2020:460).

276    Or, pe de o parte, este adevărat că, astfel cum a subliniat Comisia în ședință, din jurisprudența Tribunalului menționată la punctul 275 de mai sus reiese că obligația de înregistrare prevăzută la articolul 19 din Regulamentul nr. 1/2003 nu se impune unor interviuri anterioare primului act al investigației (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 octombrie 2020, Casino, Guichard‑Perrachon și AMC/Comisia, T‑249/17, în prezent în recurs, EU:T:2020:458, punctele 193 și 195).

277    Pe de altă parte însă, independent de articolul 19 din Regulamentul nr. 1/2003, trebuie amintit că, așa cum subliniază reclamanta întemeindu‑se pe o obligație a Comisiei de a‑i furniza notele pe care ar fi trebuit să le ia în cadrul acestei reuniuni și privind importanța dreptului de acces la dosar pentru exercitarea dreptului său la apărare (a se vedea punctul 272 de mai sus), Comisia este ținută de respectarea obligațiilor care îi revin în temeiul dreptului de acces la dosarul cauzei [a se vedea prin analogie Hotărârea din 25 octombrie 2005, Groupe Danone/Comisia, T‑38/02, EU:T:2005:367, punctul 67, și Hotărârea din 5 octombrie 2020, HeidelbergCement și Schwenk Zement/Comisia, T‑380/17, EU:T:2020:471, punctul 652 (nepublicată)], drept care constituie corolarul principiului respectării dreptului la apărare (Hotărârea din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, EU:C:2004:6, punctul 68).

278    În această privință trebuie amintit că scopul dreptului de acces la dosar în cazurile de concurență este de a permite destinatarilor unei comunicări privind obiecțiunile să ia cunoștință de elementele de probă care figurează în dosarul Comisiei, pentru a se putea pronunța în mod util cu privire la concluziile la care a ajuns Comisia în comunicarea privind obiecțiunile pe baza acestor elemente (Hotărârea din 30 septembrie 2003, Atlantic Container Line și alții/Comisia, T‑191/98 și T‑212/98-T‑214/98, EU:T:2003:245, punctul 334).

279    Mai precis, din aceste obligații rezultă că, în cazul în care Comisia intenționează să utilizeze în decizia sa o probă incriminatoare transmisă în mod verbal de către un terț informator sau reclamant, ea trebuie să o facă accesibilă întreprinderilor destinatare ale comunicării privind obiecțiunile, creând în acest scop, dacă este cazul, un document scris care să fie inclus în dosarul său. Astfel, nu se poate admite ca recurgerea la practica relațiilor verbale cu terții să aducă atingere dreptului la apărare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 septembrie 2003, Atlantic Container Line și alții/Comisia, T‑191/98 și T‑212/98-T‑214/98, EU:T:2003:245, punctul 352, Hotărârea din 25 octombrie 2005, Groupe Danone/Comisia, T‑38/02, EU:T:2005:367, punctul 67, și Hotărârea din 5 octombrie 2020, HeidelbergCement și Schwenk Zement/Comisia, T‑380/17, EU:T:2020:471, punctul 652 (nepublicată)].

280    De asemenea, Comisia însăși a susținut în cadrul prezentei proceduri teza potrivit căreia, independent de articolul 19 din Regulamentul nr. 1/2003, ea avea obligația, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 279 de mai sus, de a lua „note succinte” ale reuniunilor cu terții atunci când aceștia furnizau probe incriminatoare pe care intenționa să le utilizeze (a se vedea punctul 166 de mai sus).

281    Aceasta era situația în speță în ceea ce privește reuniunea cu terțul informator. Astfel, din e‑mailurile interne prezentate de Comisie în fața Tribunalului reiese că terțul informator a formulat împotriva reclamantei acuzații care se alătură în esență tezei reținute de Comisie în urma procedurii administrative care a condus la adoptarea deciziei atacate, așa cum este explicată în titlul subsecțiunii 11.4.1 și în textul considerentului (412) al deciziei respective, în care se arată că „[p]lățile de exclusivitate [ale reclamantei] [au] redus stimulentele Apple de a se orienta către furnizori concurenți de chipseturi LTE”.

282    Cu toate acestea, Comisia nu a consemnat în speță, nici măcar pe scurt, în niciun document sau pe vreun alt suport elementele pe care terțul informator le‑ar fi furnizat în legătură cu susținerile sale sau chiar răspunsurile la eventualele întrebări pe care Comisia i le‑ar fi adresat în această privință. De altfel, nici e‑mailurile interne nu amintesc asemenea elemente.

283    În consecință, Comisia nu și‑a îndeplinit obligațiile prin faptul că nu a menționat reuniunea pe care a avut‑o cu terțul informator și că nu a inclus în dosarul cauzei un document scris care să facă accesibile probele incriminatoare transmise oral de către terțul informator.

284    În plus, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 250 de mai sus, această încălcare nu poate fi remediată prin simplul fapt că Comisia a menționat această reuniune în cursul prezentei proceduri jurisdicționale.

285    Mai mult, împrejurarea că, în speță, terțul informator nu a dorit să depună o plângere oficială și să participe la investigație în calitate de reclamant și a solicitat ca demersul său să fie tratat în mod anonim și confidențial nu poate scuti Comisia de respectarea obligațiilor sale și nu îi poate permite să aducă atingere dreptului la apărare al întreprinderii incriminate.

286    Într‑adevăr, eventuala protecție pe care, în anumite împrejurări, Comisia o poate acorda în mod legitim unei persoane fizice sau juridice care formulează acuzații cu privire la comportamentul pretins anticoncurențial al unei întreprinderi trebuie să fie conciliată cu respectarea dreptului la apărare menționat și, dacă este cazul, acordată într‑un mod care să nu facă inutilă exercitarea unor astfel de drepturi, în special în împrejurările specifice ale prezentei cauze, prin elaborarea unei versiuni neconfidențiale și anonime a documentului scris sau, ca urmare a împrejurărilor de fapt foarte speciale sau chiar unice ale prezentei cauze, prin acordarea accesului la versiunea confidențială a acestui document scris numai reprezentanților întreprinderii incriminate care au semnat un angajament de confidențialitate.

287    Rezultă din tot ceea ce precedă că, în ceea ce privește reuniunea cu terțul informator, în împrejurările prezentei cauze, Comisia nu și‑a îndeplinit obligațiile de a face accesibile probele incriminatoare transmise verbal de terțul informator.

3)      Cu privire la încălcarea dreptului la apărare

288    În ceea ce privește consecințele care trebuie deduse din constatarea efectuată la punctul 287 de mai sus, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctele 160 și 161 de mai sus, trebuie să se stabilească dacă, ținând seama de împrejurările de fapt și de drept specifice ale prezentei cauze, reclamanta a demonstrat în mod suficient că și‑ar fi putut asigura mai bine apărarea în lipsa neregularității procedurale menționate.

289    Trebuie să se înceapă prin a arăta că reclamanta a susținut prin intermediul reprezentanților săi care au semnat angajamentul de confidențialitate că Comisia îi încălcase dreptul la apărare, în măsura în care o înregistrare adecvată a reuniunii în cauză ar fi putut conține probe dezincriminatoare, inclusiv cu privire la motivația terțului informator, Comisia ar fi acceptat declarațiile terțului informator fără o examinare critică și și‑ar fi construit cazul pe baza acestora, iar protecția anonimatului acestui terț informator nu ar fi fost justificată. Prin intermediul reprezentanților săi care au semnat angajamentul de confidențialitate, reclamanta a adăugat că, dacă ar fi avut cunoștință de reuniunea în cauză în cursul procedurii administrative, ar fi putut să se apere în mod diferit, să prezinte argumente suplimentare, să ofere clarificări cu privire la validitatea și la credibilitatea cererii de anonimat a terțului informator, să ridice problema cu consilierul‑auditor, cu membrul Comisiei însărcinat cu concurența sau cu Ombudsmanul European și să solicite accesul la documentele interne ale Comisiei.

290    Mai întâi, în măsura în care, după cum s‑a arătat la punctul 281 de mai sus, e‑mailurile interne se referă la acuzațiile formulate de terțul informator în cadrul reuniunii în cauză, pe de o parte, trebuie amintit că reiese din elementele prezentate în cadrul dezbaterilor că teza reținută de Comisie în decizia atacată – astfel cum a fost explicată în titlul subsecțiunii 11.4.1 și în textul considerentului (412) al acestei decizii – se alătură acuzațiilor formulate de terțul informator în cadrul reuniunii în cauză. Pe de altă parte, este cert că reclamanta – la fel ca Tribunalul – nu dispune de nicio indicație precisă cu privire la probele incriminatoare furnizate oral de terțul informator în susținerea acestor afirmații. Prin urmare, în aceste condiții, Tribunalul nu poate stabili măsura în care, Comisia s‑ar fi întemeiat pe asemenea elemente în decizia atacată sau chiar, așa cum pretinde reclamanta prin reprezentanții săi care au semnat angajamentul de confidențialitate, ar fi fost influențată în mod nejustificat de declarațiile terțului informator.

291    Cu toate acestea, în împrejurările specifice ale prezentei cauze, nu se poate contesta că, astfel cum arată în esență reclamanta prin intermediul reprezentanților săi care au semnat angajamentul de confidențialitate, această reuniune a avut impact în cadrul procedurii administrative care a condus la adoptarea deciziei atacate, fără ca reclamanta să fi avut posibilitatea de a‑și exprima punctul de vedere cu privire la originea, la temeiul și la credibilitatea acuzațiilor formulate de terțul informator, care se alătură unui aspect central al raționamentului reținut de Comisie în decizia atacată împotriva reclamantei. Nu poate fi reținut nici argumentul Comisiei potrivit căruia informațiile furnizate de terțul informator în cadrul reuniunii în cauză nu ar fi fost utilizate în decizia atacată, ale cărei obiecțiuni ar fi dovedite de alte elemente. Într‑adevăr, acest argument implică faptul că terțul informator ar fi furnizat alte informații, eventual incriminatoare, pe care Comisia nu le‑ar fi precizat încă. În orice caz, informațiile precise furnizate de acest terț în cadrul reuniunii în cauză rămân necunoscute.

292    În continuare, trebuie să se observe că e‑mailurile interne oferă de asemenea unele indicații cu privire la motivele care au determinat Comisia să acorde anonimatul și confidențialitatea terțului informator. Or, așa cum subliniază în mod pertinent reclamanta prin intermediul reprezentanților săi care au semnat angajamentul de confidențialitate, ea ar fi putut să își asigure mai bine apărarea dacă ar fi fost pusă în situația ca, dacă era cazul în împrejurările foarte speciale ale prezentei cauze, prin intermediul reprezentanților săi care acționează în temeiul unui angajament de confidențialitate, să poată formula în stadiul procedurii administrative observații cu privire la elementele invocate de terțul informator în susținerea cererii sale de anonimat și de confidențialitate. Astfel, eventuala respingere a acestei cereri ar fi putut influența apărarea reclamantei în cadrul răspunsului său la comunicarea privind obiecțiunile sau chiar desfășurarea procedurii administrative, implicând printre altele o verificare în contradictoriu a acuzațiilor formulate de terțul informator.

293    În sfârșit, dincolo de indicațiile care reies din e‑mailurile interne privind, pe de o parte, acuzațiile formulate de terțul informator și, pe de altă parte, motivele care au determinat Comisia să îi acorde anonimatul și confidențialitatea (punctele 290 și 292 de mai sus), este cert că reclamanta – la fel ca Tribunalul – nu dispune de nicio indicație cu privire la problema dacă alte aspecte pertinente pentru investigația care a condus la adoptarea deciziei atacate au fost discutate între terțul informator și Comisie în cadrul reuniunii în cauză.

294    Astfel, Tribunalul nu poate stabili cu certitudine tot ceea ce a putut face obiectul unor discuții în cadrul acestei reuniuni și măsura în care elemente dezincriminatoare, elemente neutre sau chiar elemente factuale ar fi fost transmise oral Comisiei de către terțul informator (a se vedea prin analogie punctele 207 și 257 de mai sus).

295    Prin urmare, trebuie să se constate că, în împrejurările specifice ale prezentei cauze, ținând seama și de precizările furnizate de Comisie în versiunea confidențială a actului din 19 noiembrie 2020, la care au putut avea acces reprezentanții reclamantei care au semnat angajamentul de confidențialitate, cunoașterea existenței reuniunii în cauză și a elementelor transmise Comisiei de către terțul informator ar fi putut fi utilă pentru apărarea reclamantei.

296    Rezultă din tot ceea ce precedă că, având în vedere împrejurările de fapt și de drept specifice ale prezentei cauze, în măsura în care Comisia nu a efectuat nicio înregistrare a reuniunii cu terțul informator și în care reclamanta sau reprezentanții acesteia nu au primit nicio informație cu privire la însăși existența acestei reuniuni decât în cadrul prezentei proceduri, ca răspuns la măsurile de cercetare judecătorească din 12 octombrie 2020, Comisia a încălcat dreptul la apărare al reclamantei. Astfel, elementele prezentate în cadrul dezbaterilor care au avut loc în urma măsurii de cercetare judecătorească din 12 octombrie 2020 tind să demonstreze că această reuniune ar fi putut indica informații esențiale pentru continuarea procedurii, care ar fi putut fi relevante pentru reclamantă, permițându‑i să își poată asigura mai bine apărarea.

297    Având în vedere această încălcare a dreptului la apărare al reclamantei, al treilea aspect al primului motiv al acțiunii trebuie admis în măsura în care se referă la reuniunea cu un terț în legătură cu care i‑au fost comunicate reclamantei informații în cursul prezentei proceduri, ca răspuns la măsurile de cercetare judecătorească din 12 octombrie 2020.

298    În împrejurările prezentei cauze, este necesar să se continue examinarea primului motiv în ceea ce privește primul său aspect.

3.      Cu privire la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare, în măsura în care privește diferențele dintre comunicarea privind obiecțiunile și decizia atacată

299    Primul aspect al primului motiv se întemeiază pe încălcarea dreptului la apărare, în măsura în care comunicarea privind obiecțiunile și decizia atacată ar fi diferite cu privire la aspecte esențiale ale analizei și la criticile reținute împotriva reclamantei.

300    Acest aspect cuprinde în esență cinci critici. În special prima critică se întemeiază pe faptul că în comunicarea privind obiecțiunile se face referire la un abuz pe piețele chipseturilor UMTS și LTE, în timp ce decizia atacată se referă la un abuz doar pe piața chipseturilor LTE. A patra critică se întemeiază pe faptul că, prin reflectarea limitării domeniului de aplicare al abuzului, „partea «contestabilă» a cererii Apple luată în considerare în comunicarea privind obiecțiunile era cu totul diferită de cea luată în considerare în decizia atacată”.

301    Pe de altă parte, în cadrul celui de al treilea aspect al celui de al treilea motiv al acțiunii și mai ales în cadrul celei de a șasea critici a acestuia, reclamanta, făcând trimitere la primul aspect al primului motiv, a invocat o încălcare a dreptului său la apărare și a dreptului său de a fi ascultată ca urmare a faptului că decizia atacată se îndepărta de teoria prejudiciului enunțată în comunicarea privind obiecțiunile.

302    Prin urmare, prima și a patra critică ale primului aspect din cadrul primului motiv trebuie examinate împreună și din perspectiva celei de a șasea critici a celui de al treilea aspect din cadrul celui de al treilea motiv.

303    În această privință, reclamanta susține că acordurile în discuție și plățile în cauză se raportează la ambele tipuri de chipseturi utilizate în dispozitivele Apple (UMTS și LTE), dar că decizia atacată, spre deosebire de comunicarea privind obiecțiunile, vizează un abuz doar pe piața chipseturilor LTE. Reclamanta arată că ar fi fost privată de posibilitatea de a‑și exprima punctul de vedere cu privire la analiza marjei critice prezentată în decizia atacată având în vedere partea contestabilă diferită a cererii Apple, cu toate că domeniul de aplicare mai restrâns al deciziei atacate nu ar fi în avantajul său în această privință, iar aceste elemente ar fi esențiale pentru aprecierea capacității de excludere, în conformitate cu punctul 140 din Hotărârea din 6 septembrie 2017, Intel/Comisia (C‑413/14 P, EU:C:2017:632). Reclamanta subliniază că, în pofida faptului că decizia atacată se îndepărtează în mod semnificativ de comunicarea privind obiecțiunile, nu a avut posibilitatea de a răspunde la obiecțiunile privind analiza marjei critice sau de a corecta analiza revizuită a Comisiei.

304    Reclamanta adaugă că modificarea concluziilor privind chipseturile în cauză și partea contestabilă a cererii Apple nu îi este favorabilă. Comisia ar fi retras din decizia atacată obiecțiile referitoare la furnizarea a cel puțin [confidențial] chipseturi UMTS, plățile referitoare la aceste chipseturi fiind, așadar, licite. Cu toate acestea, în decizia atacată Comisia ar face abstracție de aceste unități, denaturând analiza în detrimentul reclamantei, întrucât plățile referitoare la chipseturile UMTS ar fi trebuit să fie excluse din analiza marjei critice.

305    Comisia răspunde că diferențele observate de reclamantă privesc același comportament și nu au creat un nou drept de a fi ascultată și că nu era obligată să îi adreseze reclamantei o comunicare privind obiecțiunile suplimentară. Mai precis, limitarea obiecțiunilor doar la chipseturile LTE ar fi favorabilă reclamantei și ar demonstra că Comisia a respectat dreptul său de a fi ascultată. În plus, Comisia nu ar fi fost obligată să discute cu reclamanta îndoielile sale cu privire la ipotezele pe care se întemeia analiza marjei critice prezentate de reclamantă. Comisia nu s‑ar fi întemeiat pe niciun model economic pentru a concluziona că plățile de exclusivitate erau în măsură să producă efecte anticoncurențiale și ar fi concluzionat doar că analiza marjei critice a reclamantei nu punea în discuție concluziile sale. Nu ar putea fi reținută nicio încălcare a dreptului de a fi ascultat în măsura în care analiza marjei critice ar fi fost prezentată de reclamantă, iar Comisia nu s‑ar fi întemeiat pe o altă versiune a analizei respective. De altfel, Comisia nu ar fi obligată să ofere unei întreprinderi posibilitatea de a‑și prezenta observațiile cu privire la aprecierea sa finală a mijloacelor sale de apărare înainte de a adopta decizia.

306    Comisia adaugă că argumentul întemeiat pe [confidențial] dintre chipseturile UMTS asupra cărora un furnizor concurent ar fi putut de asemenea să repartizeze costurile legate de compensarea plăților de exclusivitate este inadmisibil, dat fiind că nu a fost invocat în cererea introductivă, și lipsit de pertinență întrucât dispozitivele UMTS ale Apple erau dispozitive existente și nu erau contestabile în vederea analizării marjei critice, ultimul fiind lansat în anul 2011, în condițiile în care analiza marjei critice consideră anul 2012 ca fiind primul an de referință. De asemenea, argumentul întemeiat pe caracterul nefavorabil al retragerii obiecțiunilor privind chipseturile UMTS, pe lângă faptul că este inadmisibil pentru aceleași motive, ar fi nefondat deoarece reclamanta nu ar demonstra în ce mod acest lucru ar fi avut consecințe nefavorabile, cu atât mai mult cu cât reclamanta ar fi cea care, în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, ar fi susținut că Comisia trebuia să își retragă obiecțiunile privind chipseturile UMTS.

307    Cu titlu introductiv, trebuie amintit că articolul 27 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 prevede trimiterea către părți a unei comunicări privind obiecțiunile. Această comunicare trebuie să enunțe în mod clar toate elementele esențiale pe care se întemeiază Comisia în acest stadiu al procedurii (Ordonanța din 7 iulie 2016, Panasonic/Comisia, C‑608/15 P, nepublicată, EU:C:2016:538, punctul 20).

308    Indicația menționată poate fi totuși făcută în mod sumar, iar decizia Comisiei prin care aceasta constată existența unei încălcări nu trebuie să fie neapărat o copie a expunerii obiecțiunilor efectuate în comunicarea privind obiecțiunile, întrucât comunicarea respectivă constituie un document pregătitor, ale cărui aprecieri de fapt și de drept au un caracter pur provizoriu. Astfel, Comisia trebuie să îi audieze pe destinatarii unei comunicări privind obiecțiunile și, dacă este cazul, să țină seama de observațiile acestora în scopul de a răspunde la obiecțiunile reținute prin modificarea analizei sale tocmai pentru a le respecta dreptul la apărare (Ordonanța din 7 iulie 2016, Panasonic/Comisia, C‑608/15 P, nepublicată, EU:C:2016:538, punctul 21).

309    În plus, comunicarea privind obiecțiunile constituie un act de procedură pregătitor în raport cu decizia care constituie finalizarea procedurii administrative. În consecință, până la adoptarea unei decizii finale, Comisia poate, în special în lumina observațiilor scrise sau orale ale părților, fie să abandoneze unele sau chiar totalitatea obiecțiunilor formulate inițial împotriva lor și să își modifice astfel poziția în favoarea lor, fie, invers, să decidă să adauge noi obiecțiuni, cu condiția să dea întreprinderilor vizate ocazia de a‑și prezenta punctul de vedere în legătură cu acest subiect (Hotărârea din 27 iunie 2012, Microsoft/Comisia, T‑167/08, EU:T:2012:323, punctul 184).

310    Comunicarea către persoanele interesate a unor obiecțiuni suplimentare nu devine necesară decât în cazul în care rezultatul verificărilor determină Comisia să impute întreprinderilor acte noi sau să modifice în mod semnificativ elementele de probă ale încălcărilor contestate, iar nu atunci când Comisia își îndeplinește obligația de a abandona obiecțiuni care, având în vedere răspunsurile la comunicarea privind obiecțiunile, s‑au dovedit neîntemeiate (Hotărârea din 27 iunie 2012, Microsoft/Comisia, T‑167/08, EU:T:2012:323, punctul 191).

311    Acestea sunt principiile în lumina cărora trebuie examinate argumentele reclamantei.

312    Argumentele respective privesc în esență trei aspecte distincte.

313    În primul rând, în măsura în care argumentele reclamantei se referă, în general, la faptul că în considerentul (388) al deciziei atacate Comisia a reținut un abuz numai pe piața chipseturilor LTE, în timp ce în considerentele (254) și (256) ale comunicării privind obiecțiunile avea în vedere un abuz pe piața chipseturilor LTE și pe cea a chipseturilor UMTS, o asemenea împrejurare, deși exactă, nu implică în sine o neregularitate procedurală și nici a fortiori o încălcare a dreptului la apărare al reclamantei.

314    Astfel, în decizia atacată, Comisia a limitat încălcările reținute împotriva reclamantei în raport cu cele pe care le avusese în vedere în comunicarea privind obiecțiunile, renunțând la încălcarea pe piața chipseturilor UMTS. Cu alte cuvinte, Comisia nu a adăugat noi obiecțiuni sau elemente de probă împotriva reclamantei, ci a renunțat la obiecțiunile care, în lumina răspunsurilor la comunicarea privind obiecțiunile, s‑au dovedit a fi neîntemeiate. Or, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctele 309 și 310 de mai sus, o asemenea modificare nu implică o obligație a Comisiei de a comunica reclamantei obiecțiuni suplimentare.

315    În al doilea rând, argumentele reclamantei se referă la faptul că Comisia nu i‑ar fi dat posibilitatea de a‑și face cunoscut punctul de vedere cu privire la motivele care au determinat‑o să înlăture în decizia atacată analiza marjei critice pe care o prezentase în răspunsul său la comunicarea privind obiecțiunile. Or, trebuie arătat că, înainte de a adopta decizia atacată, Comisia nu era obligată să ofere reclamantei posibilitatea de a formula observații cu privire la motivele pentru care intenționa să respingă această analiză în decizia atacată. Astfel, dreptul de a fi ascultat este aplicabil în ceea ce privește toate elementele de fapt sau de drept care constituie fundamentul actului decizional, dar nu și în ceea ce privește poziția finală pe care administrația intenționează să o adopte (a se vedea Hotărârea din 15 martie 2006, BASF/Comisia, T‑15/02, EU:T:2006:74, punctul 94 și jurisprudența citată, Hotărârea din 19 mai 2010, IMI și alții/Comisia, T‑18/05, EU:T:2010:202, punctul 109, și Hotărârea din 9 martie 2015, Deutsche Börse/Comisia, T‑175/12, nepublicată, EU:T:2015:148, punctul 344).

316    În al treilea rând, reclamanta critică faptul că, deși a renunțat la obiecțiunile referitoare la chipseturile UMTS, Comisia nu ar fi ținut seama de această renunțare în cadrul examinării analizei marjei critice și nu i‑ar fi oferit posibilitatea de a prezenta observații cu privire la consecințele care trebuiau deduse dintr‑o asemenea împrejurare în ceea ce privește analiza marjei critice, ceea ce ar fi fost în detrimentul său. După cum reiese din înscrisurile reclamantei și din explicațiile oferite de aceasta în ședință, ea critică faptul că Comisia nu i‑ar fi permis să fie ascultată cu privire la datele utilizate în analiza marjei critice ținând seama de renunțarea la obiecțiunile privind chipseturile UMTS și să adapteze astfel aceste date.

317    Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, așa cum rezultă din jurisprudența menționată la punctul 159 de mai sus, respectarea dreptului la apărare presupune ca, în cursul procedurii administrative, oricărui destinatar al unei decizii prin care se constată că a săvârșit o încălcare a normelor de concurență trebuie să i se fi oferit posibilitatea să își prezinte în mod util punctul de vedere cu privire la obiecțiunile care îi sunt reproșate.

318    Mai exact, întreprinderea vizată poate susține în cursul procedurii administrative, întemeindu‑se pe elemente de probă, că comportamentul său nu a avut capacitatea de a restrânge concurența și în special de a produce efectele de excludere reproșate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 septembrie 2017, Intel/Comisia, C‑413/14 P, EU:C:2017:632, punctul 138).

319    În speță, este cert că comunicarea privind obiecțiunile transmisă de Comisie reclamantei avea în vedere un abuz de poziție dominantă atât pe piața chipseturilor LTE, cât și pe piața chipseturilor UMTS. Cu alte cuvinte, comunicarea privind obiecțiunile avea în vedere un abuz care acoperă două piețe.

320    Este de asemenea cert că, în cadrul răspunsului său la comunicarea privind obiecțiunile, reclamanta a prezentat o „analiză a marjei critice” prin care urmărea să demonstreze că conduita care îi era reproșată nu era în măsură să producă efecte de excludere pe aceste două piețe.

321    Așa cum a confirmat reclamanta în mod expres, ca răspuns la o măsură de organizare a procedurii luată de Tribunal, fără să fi fost contrazisă de Comisie, analiza marjei critice prezentată ca răspuns la comunicarea privind obiecțiunile se referea la chipseturile UMTS și la chipseturile LTE care fac obiectul acordurilor în discuție și se întemeia pe datele inerente acestor două tipuri de chipseturi.

322    Analiza marjei critice prezentată de reclamantă este descrisă în considerentul (487) al deciziei atacate și rezumată în tabelul 16 din cuprinsul acestui considerent.

323    În esență, este vorba despre o analiză economică ce urmărește să demonstreze că un concurent ipotetic la fel de eficient ca reclamanta ar fi putut concura cu aceasta în ceea ce privește furnizarea de chipseturi LTE și UMTS către Apple, întrucât concurentul respectiv ar fi fost în măsură să ofere un preț care să acopere costurile sale, fiind în același timp în măsură să compenseze Apple pentru pierderea plăților în cauză.

324    Este totodată cert că, în decizia atacată, înainte de a concluziona că reclamanta abuzase de poziția sa dominantă numai pe piața chipseturilor LTE, Comisia a înlăturat aceeași analiză a marjei critice prezentată de reclamantă ca răspuns la comunicarea privind obiecțiunile. După cum a indicat în mod expres în observațiile sale, Comisia nu s‑a pronunțat cu privire la o altă versiune a acestei analize.

325    Mai precis, în decizia atacată, Comisia a prezentat această analiză, a indicat motivele pentru care nu putea fi reținută și a prezentat o analiză „revizuită” care include corecțiile sale.

326    Reiese de altfel din decizia atacată că Comisia a înlăturat analiza marjei critice prezentată de reclamantă din cauza prezenței a trei ipoteze pretins eronate, ipoteze pe care le‑a corectat în analiza sa „revizuită”, și nu a repus în niciun fel în discuție faptul că această analiză constituia, ca atare, un instrument care permitea contestarea capacității plăților în cauză de a produce efecte de excludere.

327    Cu alte cuvinte, în decizia atacată, Comisia, pe de o parte, a înlăturat analiza marjei critice prezentată ca răspuns la comunicarea privind obiecțiunile, ale cărei date se refereau atât la chipseturile LTE, cât și la cele UMTS, iar, pe de altă parte, a efectuat o analiză a marjei critice „revizuite”, întemeindu‑se în continuare pe datele referitoare atât la chipseturile LTE, cât și la cele UMTS, deși, în considerentele (487), (491), (492), (498), (499) și (503) ale deciziei atacate, făcând trimitere la analiza respectivă, Comisia s‑a referit în mod eronat doar la chipseturile LTE.

328    Prin urmare, în decizia atacată, Comisia a prezentat, a examinat și a revizuit o analiză a marjei critice (referitoare atât la piața chipseturilor UMTS, cât și la cea a chipseturilor LTE) care nu era sau nu mai era relevantă în raport cu abuzul reținut în decizia menționată (care privește numai piața chipseturilor LTE).

329    Or, procedând în acest mod, fără a ține seama de temeinicia celor trei obiecțiuni formulate împotriva ipotezelor reținute în analiza marjei critice a reclamantei și de corecțiile efectuate în această privință în analiza „revizuită” a marjei critice, Comisia a încălcat dreptul la apărare al reclamantei.

330    Astfel, după cum reiese din jurisprudența amintită la punctul 318 de mai sus, reclamanta se putea întemeia pe un element precum analiza marjei critice prezentată ca răspuns la comunicarea privind obiecțiunile pentru a susține că comportamentul său nu avea capacitatea de a restrânge concurența și în special de a produce efecte de excludere.

331    Reclamanta a invocat o asemenea posibilitate, consacrând, în secțiunea din răspunsul său la comunicarea privind obiecțiunile prin care a urmărit să demonstreze lipsa unor efecte de excludere (secțiunea VII), o subsecțiune prezentării analizei sale cu privire la marja critică (subsecțiunea VII.F). Prin urmare, această analiză a marjei critice avea un rol important în apărarea reclamantei împotriva obiecțiunilor invocate de Comisie. De altfel, Comisia a consacrat, în secțiunea din decizia atacată privind existența unui abuz de poziție dominantă (secțiunea 11), o secțiune examinării și respingerii acestei analize a marjei critice (secțiunea 11.5).

332    Or, posibilitatea unei întreprinderi de a susține că un comportament nu are capacitatea de a restrânge concurența și în special de a produce efecte de excludere întemeindu‑se pe o analiză economică precum analiza marjei critice prezentată în speță de reclamantă este lipsită de efect util în cazul în care, după comunicarea privind obiecțiunile, Comisia modifică întinderea comportamentului reproșat în ceea ce privește în special piețele în discuție.

333    Definirea întinderii comportamentului reproșat are astfel impact asupra datelor economice utilizate în cadrul analizei respective, în special în ceea ce privește costurile și prețurile unitare ale produselor în cauză, cota de piață contestabilă sau chiar costurile pe care ar trebui să le suporte un concurent la fel de eficient.

334    O analiză a marjei critice pe două piețe de produse pretins distincte și nesubstituibile (cum ar fi, potrivit deciziei atacate, cele ale chipseturilor UMTS și ale chipseturilor LTE) este în mod necesar diferită de o analiză care privește numai una dintre aceste două piețe (cum ar fi numai cea a chipseturilor LTE).

335    Mai exact, limitarea în speță a abuzului reproșat numai la piața chipseturilor LTE are impact asupra parametrilor esențiali ai unei analize precum analiza marjei critice. Mai întâi, este vorba în special despre cuantumul plăților în discuție, din moment ce, după cum subliniază reclamanta, plățile care corespund chipseturilor UMTS ar fi trebuit să fie excluse de la analiza marjei critice. Este vorba, în continuare, despre cota contestabilă luată în considerare în analiza marjei critice, cu alte cuvinte, despre cota din cererea Apple pentru care un concurent la fel de eficient ca reclamanta ar putea concura cu aceasta și pentru care ar putea repartiza costurile necesare pentru a compensa Apple pentru pierderea plăților în cauză. În sfârșit, este vorba despre costurile și prețurile chipseturilor luate în considerare în analiza marjei critice, întrucât Comisia a reținut, printre altele, în decizia atacată că prețurile medii ale chipseturilor UMTS și LTE nu erau similare [considerentul (217) al deciziei atacate].

336    În consecință, în măsura în care Comisia a efectuat o modificare a obiecțiunilor care avea impact asupra pertinenței datelor pe care se întemeia analiza marjei critice prezentată de reclamantă ca răspuns la comunicarea privind obiecțiunile pentru a susține că comportamentul său nu avea capacitatea de a produce efecte de excludere, această întreprindere, pentru a‑și putea exercita în mod util dreptul la apărare, trebuia să aibă posibilitatea de a fi ascultată și, dacă era cazul, de a adapta analiza economică respectivă, iar aceasta chiar dacă într‑o asemenea situație nu se impunea Comisiei să îi comunice „obiecțiuni suplimentare” în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 310 de mai sus și cu constatările efectuate la punctele 313 și 314 de mai sus.

337    Astfel, comunicarea privind obiecțiunile este, prin natură, provizorie și susceptibilă de modificări la momentul evaluării efectuate ulterior de Comisie, pe baza observațiilor care i‑au fost prezentate în răspuns de părți și a altor constatări de fapt. Ca urmare a acestui caracter provizoriu, comunicarea privind obiecțiunile nu împiedică deloc Comisia să își modifice poziția în favoarea întreprinderilor implicate, fără să fie însă obligată să explice eventualele diferențe față de evaluările sale provizorii conținute în această comunicare (Hotărârea din 16 ianuarie 2019, Comisia/United Parcel Service, C‑265/17 P, EU:C:2019:23, punctul 36).

338    Aceste considerații nu permit totuși să se considere că Comisia poate modifica după comunicarea privind obiecțiunile conținutul obiecțiunilor pe baza cărora întreprinderea în cauză a prezentat o analiză economică precum analiza marjei critice prezentată în speță de reclamantă fără să aducă o asemenea modificare la cunoștința acestei întreprinderi și fără să îi permită să își prezinte observațiile în această privință, adaptându‑și, dacă este cazul, analiza economică prezentată anterior. Într‑adevăr, o interpretare în acest sens ar fi contrară principiului respectării dreptului la apărare și articolului 27 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003, care impun ca întreprinderea în cauză să își facă cunoscut în mod util punctul de vedere în legătură cu obiecțiunile reținute de Comisie (a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 ianuarie 2019, Comisia/United Parcel Service, C‑265/17 P, EU:C:2019:23, punctele 31 și 37).

339    Astfel, deși în decizia atacată Comisia a putut să înlăture analiza marjei critice prezentată de reclamantă referitoare la piața chipseturilor LTE și la piața chipseturilor UMTS, considerând că nu punea în discuție concluziile sale privind numai piața chipseturilor LTE, nu se poate deduce că aceasta ar fi putut înlătura în același mod o analiză a marjei critice referitoare doar la piața chipseturilor LTE.

340    Prin urmare, trebuie să se constate că în speță, pentru a‑și putea face cunoscut în mod util punctul de vedere cu privire la efectul de excludere reproșat și deci pentru a‑și putea asigura mai bine apărarea, reclamantei ar fi trebuit să i se ofere posibilitatea de a fi ascultată și, dacă era cazul, de a‑și adapta analiza marjei critice pentru a ține seama de retragerea obiecțiunilor inerente chipseturilor UMTS, a căror furnizare nu mai era reproșată de Comisie.

341    Această constatare nu poate fi repusă în discuție de afirmațiile Comisiei care contestă admisibilitatea și pertinența argumentului reclamantei întemeiat pe numărul de chipseturi UMTS care nu ar fi fost luate în considerare în dezavantajul său (punctul 306 de mai sus). Pe de o parte, argumentul menționat a fost formulat de reclamantă în replica sa pentru a susține critica cuprinsă în cererea introductivă potrivit căreia modificarea întinderii abuzului excluzând chipseturile UMTS i‑ar fi fost defavorabilă în ceea ce privește analiza marjei critice. Așadar, acest argument este admisibil. Pe de altă parte, reclamanta a inclus chipseturile UMTS în analiza marjei critice prezentată ca răspuns la comunicarea privind obiecțiunile, întrucât aceasta din urmă avea în vedere un abuz și pe piața chipseturilor UMTS și, în această privință, indica în mod expres, pe baza datelor furnizate de Apple, că aceasta din urmă se aprovizionase cu chipseturi UMTS de la reclamantă între anii 2011-2014 pentru un număr total de unități care corespund în esență celui invocat de reclamantă (a se vedea tabelul 14 din comunicarea privind obiecțiunile). Prin urmare, argumentul reclamantei nu este lipsit de pertinență.

342    Rezultă că Comisia a încălcat dreptul la apărare al reclamantei în măsura în care nu a ascultat‑o cu privire la consecințele care trebuie deduse din retragerea obiecțiunilor referitoare la piața chipseturilor UMTS cu privire la analiza marjei critice prezentată de reclamantă pentru a demonstra că conduita care îi era reproșată nu era în măsură să restrângă concurența și în special să producă efecte de excludere.

343    Ținând seama de această încălcare a dreptului la apărare al reclamantei, trebuie să se admită și primul aspect al primului motiv al acțiunii.

4.      Concluzie

344    Din examinarea primului motiv al acțiunii și mai ales a primului și a celui de al treilea aspect ale acestuia rezultă că procedura administrativă care a condus la adoptarea deciziei atacate este afectată de mai multe neregularități procedurale care au adus atingere dreptului la apărare al reclamantei.

345    Pentru aceste motive, ținând seama de încălcările dreptului la apărare al reclamantei constatate în cadrul examinării primului și a celui de al treilea aspect ale primului motiv, privite separat sau împreună, și fără a fi necesară pronunțarea asupra celorlalte aspecte invocate de reclamantă, trebuie să se admită primul motiv al acțiunii și, pe acest temei, să se anuleze decizia atacată.

346    În împrejurările prezentei cauze, în interesul unei bune administrări a justiției, este necesar să se examineze și al treilea motiv al acțiunii.

C.      Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe erori vădite de drept și de apreciere în ceea ce privește concluzia potrivit căreia acordurile în discuție erau în măsură să producă efecte anticoncurențiale potențiale

347    Al treilea motiv cuprinde trei aspecte. Primul aspect este întemeiat pe o eroare vădită de drept și pe o încălcare a principiilor securității juridice și încrederii legitime, întrucât Comisia nu ar fi aplicat norma juridică corect. Al doilea aspect este întemeiat pe erori vădite de drept și de apreciere, întrucât Comisia ar fi omis să aplice jurisprudența privind practicile tarifare. Al treilea aspect este întemeiat pe o eroare vădită de apreciere, în măsura în care Comisia ar fi concluzionat că acordurile în discuție erau în măsură să producă efecte anticoncurențiale potențiale.

348    Se impune examinarea celui de al treilea aspect.

1.      Observații introductive

a)      Evocarea principiilor jurisprudențiale

349    Trebuie amintit că articolul 102 TFUE nu are nicidecum ca scop să împiedice o întreprindere să cucerească, prin propriile merite, poziția dominantă pe o piață. Această dispoziție nu urmărește nici să garanteze că rămân pe piață concurenți mai puțin eficienți decât întreprinderea care ocupă o poziție dominantă (Hotărârea din 27 martie 2012, Post Danmark, C‑209/10, EU:C:2012:172, punctul 21, și Hotărârea din 6 septembrie 2017, Intel/Comisia, C‑413/14 P, EU:C:2017:632, punctul 133).

350    Articolul 102 TFUE interzice între altele unei întreprinderi care ocupă o poziție dominantă să pună în aplicare practici care produc efecte de excludere a concurenților săi considerați la fel de eficienți precum aceasta și care îi consolidează poziția dominantă prin recurgerea la alte mijloace decât cele care țin de o concurență bazată pe merite (a se vedea Hotărârea din 6 septembrie 2017, Intel/Comisia, C‑413/14 P, EU:C:2017:632, punctul 136 și jurisprudența citată).

351    Astfel, nu orice efect de excludere aduce în mod necesar atingere concurenței. Prin definiție, concurența bazată pe merite poate conduce la dispariția de pe piață sau la marginalizarea concurenților mai puțin eficienți și, așadar, mai puțin interesanți pentru consumatori în special din punctul de vedere al prețurilor, al ofertei, al calității sau al inovării (Hotărârea din 27 martie 2012, Post Danmark, C‑209/10, EU:C:2012:172, punctul 22, și Hotărârea din 6 septembrie 2017, Intel/Comisia, C‑413/14 P, EU:C:2017:632, punctul 134).

352    Cu toate acestea, în contextul de față revine întreprinderii care deține o poziție dominantă o răspundere specială de a nu aduce atingere prin comportamentul său unei concurențe efective și nedenaturate pe piața internă (Hotărârea din 6 septembrie 2017, Intel/Comisia, C‑413/14 P, EU:C:2017:632, punctul 135).

353    În acest cadru, s‑a statuat deja că, pentru o întreprindere aflată într‑o poziție dominantă pe o piață, faptul de a lega cumpărătorii – chiar dacă la cererea acestora – printr‑o obligație sau printr‑o promisiune de a se aproviziona pentru totalitatea sau pentru o parte considerabilă a nevoilor lor exclusiv de la întreprinderea menționată constituie o folosire abuzivă a unei poziții dominante în sensul articolului 102 TFUE, indiferent dacă obligația în cauză este stipulată ca atare sau dacă este asumată în schimbul acordării unor rabaturi. Situația este identică în cazul în care întreprinderea respectivă, fără a lega cumpărătorii printr‑o obligație formală, aplică, fie în temeiul unor acorduri încheiate cu acești cumpărători, fie în mod unilateral, un sistem de reduceri de fidelitate, și anume reduceri condiționate de aprovizionarea exclusivă a clientului, pentru totalitatea sau pentru o parte importantă a nevoilor sale – oricare ar fi de altfel valoarea achizițiilor sale – de la întreprinderea aflată în poziție dominantă (a se vedea Hotărârea din 6 septembrie 2017, Intel/Comisia, C‑413/14 P, EU:C:2017:632, punctul 137 și jurisprudența citată).

354    Totuși, în cazul în care întreprinderea vizată susține în cursul procedurii administrative, întemeindu‑se pe elemente de probă, că comportamentul său nu a avut capacitatea de a restrânge concurența și în special de a produce efectele de excludere reproșate, revine Comisiei sarcina de a analiza capacitatea de excludere a concurenților cel puțin la fel de eficienți (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 septembrie 2017, Intel/Comisia, C‑413/14 P, EU:C:2017:632, punctele 138-140).

355    Astfel, caracterul abuziv al unui comportament presupune ca acesta să fi avut capacitatea de a restrânge concurența și în special de a produce efectele de excludere reproșate, fiind necesar ca această apreciere să se realizeze în raport cu toate împrejurările de fapt relevante care însoțesc comportamentul menționat [a se vedea Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 154 și jurisprudența citată].

356    Deși într‑o decizie Comisia efectuează o asemenea analiză, revine Tribunalului sarcina de a examina ansamblul argumentelor reclamantului care urmăresc să conteste temeinicia constatărilor efectuate de Comisie cu privire la capacitatea de excludere a concurenților cel puțin la fel de eficienți, inerentă practicii în discuție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 septembrie 2017, Intel/Comisia, C‑413/14 P, EU:C:2017:632, punctul 141).

357    Pe de altă parte, în această din urmă privință, trebuie amintit că întinderea controlului de legalitate prevăzut la articolul 263 TFUE se extinde la toate elementele deciziilor Comisiei privind procedurile de aplicare a articolului 102 TFUE care fac obiectul unui control aprofundat asigurat de Tribunal, în drept și în fapt, în lumina motivelor invocate de reclamant și ținând seama de ansamblul elementelor prezentate de acesta din urmă, indiferent că sunt anterioare sau ulterioare deciziei adoptate, indiferent că au fost prezentate în prealabil în cadrul procedurii administrative sau pentru prima dată în cadrul acțiunii cu care este sesizat Tribunalul, în măsura în care aceste din urmă elemente sunt pertinente pentru controlul legalității deciziei Comisiei (Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Galp Energía España și alții/Comisia, C‑603/13 P, EU:C:2016:38, punctul 72).

358    Chiar și în domeniile în care sunt necesare aprecieri complexe, instanța Uniunii trebuie printre altele nu numai să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența acestora, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie ansamblul datelor pertinente care trebuie luate în considerare pentru aprecierea situației și dacă sunt de natură să susțină concluziile deduse (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2014, Telefónica și Telefónica de España/Comisia, C‑295/12 P, EU:C:2014:2062, punctul 54).

359    În sfârșit, în domeniul dreptului concurenței, în cazul unui litigiu privind existența unei încălcări, Comisiei îi revine obligația de a face dovada încălcărilor pe care le constată și de a stabili elementele de probă adecvate în vederea demonstrării, corespunzător cerințelor legale, a existenței faptelor constitutive ale unei încălcări. În cazul în care instanța are o îndoială, de aceasta trebuie să beneficieze întreprinderea căreia îi este adresată decizia Comisiei de constatare a unei încălcări (Hotărârea din 22 noiembrie 2012, E.ON Energie/Comisia, C‑89/11 P, EU:C:2012:738, punctele 71 și 72).

b)      Evocarea structurii deciziei atacate

360    În secțiunea 11 din decizia atacată, care este împărțită în opt secțiuni, Comisia a concluzionat că reclamanta abuzase de poziția sa dominantă (a se vedea punctul 33 de mai sus).

361    Mai precis, în secțiunea 11.3 din decizia atacată, Comisia a concluzionat că plățile în cauză erau plăți de exclusivitate [considerentul (395) al deciziei atacate].

362    În secțiunea 11.4 din decizia atacată, Comisia a precizat că prezumția potrivit căreia acordarea plăților de exclusivitate de către reclamantă constituia un abuz de poziție dominantă era confirmată în împrejurările speței de analiza capacității plăților în cauză de a avea efecte anticoncurențiale [considerentul (406) al deciziei atacate]. Această secțiune este împărțită în patru subsecțiuni.

363    În primul rând, Comisia a considerat că plățile în cauză au redus stimulentele Apple de a se orienta către furnizori concurenți de chipseturi LTE (subsecțiunea 11.4.1 din decizia atacată).

364    În al doilea rând, Comisia a arătat că documentele interne și explicațiile Apple confirmă că plățile în cauză au redus stimulentele Apple de a se orienta către furnizori concurenți de chipseturi LTE (subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată).

365    În al treilea rând, Comisia a considerat că plățile în cauză acopereau o parte semnificativă a pieței chipseturilor LTE în perioada vizată (subsecțiunea 11.4.3 din decizia atacată).

366    În al patrulea rând, Comisia a considerat că Apple este un client atractiv, având în vedere importanța sa pentru intrarea sau extinderea pe piața relevantă (subsecțiunea 11.4.4 din decizia atacată).

367    În secțiunea 11.5 din decizia atacată, Comisia a concluzionat că analiza marjei critice a reclamantei nu demonstrează că plățile de exclusivitate ale acesteia nu puteau avea efecte anticoncurențiale [considerentul (488) al deciziei atacate].

c)      Evocarea criticilor reclamantei

368    Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 361 și 362 de mai sus, Comisia nu s‑a limitat la a califica plățile în cauză drept plăți de exclusivitate, ci a efectuat o analiză a capacității plăților respective de a produce efecte anticoncurențiale. În consecință, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 356 de mai sus, revine Tribunalului sarcina de a examina argumentele reclamantei care urmăresc să conteste temeinicia acestei analize.

369    În această privință, în cadrul celui de al treilea aspect al celui de al treilea motiv, reclamanta invocă opt critici și anumite argumente introductive prin care reproșează Comisiei în esență că a săvârșit erori vădite de apreciere în analiza sa privind capacitatea plăților în cauză de a produce efecte anticoncurențiale și în aprecierea analizei marjei critice pe care a prezentat‑o.

370    În ceea ce privește analiza capacității plăților în cauză de a produce efecte anticoncurențiale, trebuie să se examineze primele trei critici ale celui de al treilea aspect din cadrul celui de al treilea motiv, precum și argumentele introductive aferente.

2.      Cu privire la prima critică a celui de al treilea aspect din cadrul celui de al treilea motiv, întemeiată pe neluarea în considerare a tuturor împrejurărilor relevante

371    Reclamanta arată că decizia atacată nu dovedește că acordurile în discuție puteau conduce la excluderea anticoncurențială a concurenților. Comisia nu ar fi demonstrat că Intel sau o altă întreprindere concurentă era în măsură să respecte cerințele tehnice stricte și legate de calendar ale Apple. Dimpotrivă, decizia atacată ar recunoaște că niciun concurent nu era în măsură să furnizeze chipseturi LTE pentru iPhone‑uri în întreaga perioadă vizată și nu ar susține că plățile în cauză ar fi avut impact asupra deciziilor de aprovizionare ale Apple pentru iPad‑urile lansate între anii 2011 și 2013 și în anul 2016. Decizia atacată ar încerca să demonstreze excluderea unui singur concurent (Intel) pentru aprovizionarea cu iPad‑urile care urmau să fie lansate în anii 2014 și 2015, ceea ce ar reprezenta mai puțin de 1 % din piața relevantă și ar implica faptul că plățile în cauză nu puteau exclude niciun concurent.

372    Reclamanta susține că Comisia nu a identificat, analizat sau interpretat anumite elemente de fapt determinante și că decizia atacată conține inexactități în ceea ce privește dispozitivele și concurenții în cauză. Aceasta arată că, așa cum ar recunoaște Comisia în decizia atacată, acordurile în discuție nu au putut împiedica niciun concurent să furnizeze chipseturi LTE destinate modelelor de iPhone lansate, deși aceste acorduri erau în vigoare. Mai exact, după cum ar rezulta din decizia atacată, între anii 2011 și 2015, Apple nu ar fi avut o soluție tehnică alternativă pentru a satisface nevoile de chipseturi LTE pentru iPhone‑urile sale. În plus, Comisia nu ar susține că acordurile în discuție erau în măsură să împiedice vreun concurent să furnizeze chipseturi LTE pentru modelele de iPad lansate în anii 2011, 2012, 2013 și 2016. Așadar, în esență, Comisia ar invoca doar o posibilă excludere a Intel pentru chipseturile LTE destinate iPad‑urilor lansate în anii 2014 și 2015.

373    Reclamanta adaugă că, în memoriul în apărare, Comisia ar recunoaște că Apple nu ar fi considerat Intel un furnizor credibil de chipseturi LTE utilizate în telefoanele mobile. Reclamanta ar fi demonstrat că aceasta era situația și în cazul oricărui alt concurent. În sfârșit, Comisia nu ar răspunde la argumentele potrivit cărora capacitatea de excludere ar fi trebuit să fie determinată în raport cu toți clienții de chipseturi de pe piața mai vastă în cauză. Or, decizia atacată nu ar invoca nici măcar posibila excludere anticoncurențială de pe piață, spre deosebire de imposibilitatea de a aproviziona un anumit client.

374    Comisia răspunde că argumentele reclamantei se întemeiază pe o înțelegere fundamental eronată a deciziei atacate. Comisia ar fi concluzionat că, pe întreaga perioadă vizată, reclamanta a acordat Apple plăți de exclusivitate atât pentru iPhone‑uri, cât și pentru iPad‑uri, de natură să aibă efecte anticoncurențiale, Intel nefiind decât un exemplu concret al acestei capacități. Prin urmare, concluziile Comisiei ar include printre altele, dar nu numai, faptul că plățile în cauză ar fi influențat în mod real deciziile de cumpărare ale Apple pentru iPad‑urile care urmau să fie lansate în anii 2014 și 2015. Ținând seama de înțelegerea eronată a reclamantei, ar fi inutil ca Tribunalul să examineze al treilea aspect al celui de al treilea motiv, dar, în orice caz, Comisia ar prezenta argumente pentru a le respinge pe cele ale reclamantei.

375    Astfel, pe de o parte, mai întâi, Comisia arată că reclamanta nu prezintă în mod sistematic împrejurările relevante și nici motivele pentru care ar fi săvârșit o eroare atunci când a acordat importanță factorilor pe care se întemeiase. În continuare, Comisia amintește împrejurările enumerate în considerentul (411) al deciziei atacate. În special, aceasta arată că importanța poziției dominante a reclamantei, gradul de acoperire a pieței și condițiile în care au fost acordate plățile sunt factori care trebuie luați în considerare, subliniază că al treilea aspect al celui de al treilea motiv nu se referă la chestiunea duratei acordurilor în discuție, precizează că valoarea plăților în cauză era ridicată și explică faptul că decizia atacată nu se întemeiază pe existența unei strategii de excludere. În sfârșit, Comisia explică faptul că, potrivit deciziei atacate, plățile în cauză puteau avea efecte anticoncurențiale în întreaga perioadă vizată și că avuseseră în mod real efecte anticoncurențiale asupra deciziilor de cumpărare a chipseturilor LTE pentru iPad‑urile pe care Apple intenționa să le lanseze în anii 2014 și 2015.

376    Pe de altă parte, Comisia arată că nu a luat act de faptul că Intel era un concurent mai puțin eficient. Reclamanta nu ar ține seama de concluzia, formulată în considerentul (464) al deciziei atacate, potrivit căreia Apple considera că Intel este o sursă interesantă de chipseturi LTE pentru iPad‑urile sale. În orice caz, concluzia reluată în considerentul (486) nu s‑ar baza doar pe acceptarea Intel ca un concurent la fel de eficient, întrucât Comisia a ținut seama de capacitatea plăților în cauză de a produce efecte de excludere pentru orice concurent la fel de eficient, în considerentul (426) al deciziei atacate fiind menționat că Apple avusese în vedere alți trei furnizori pentru iPad‑urile pe care intenționa să le lanseze în anul 2014.

377    Comisia adaugă că insistența reclamantei de a susține că Intel nu putea fi considerată un concurent la fel de eficient nu este de nicio utilitate deoarece concluzia privind capacitatea plăților în cauză de a avea efecte anticoncurențiale se aplică unui concurent la fel de eficient.

378    Cu titlu introductiv, și presupunând că argumentele Comisiei referitoare la lipsa de utilitate a unei examinări a celui de al treilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie înțelese în sensul că este invocat caracterul inoperant al aspectului respectiv, acestea trebuie respinse ca nefondate. Astfel, în cadrul aspectului respectiv, părțile nu sunt de acord în esență cu privire la temeinicia demonstrației făcute de Comisie în decizia atacată în ceea ce privește capacitatea plăților în cauză de a produce efecte anticoncurențiale. În consecință, dacă al treilea aspect al celui de al treilea motiv ar fi întemeiat, aceasta ar conduce la anularea deciziei atacate.

379    În acest context, pentru a examina argumentele reclamantei, trebuie amintite în prealabil anumite elemente inerente structurii și conținutului deciziei atacate.

380    Mai întâi, trebuie amintit că, deși piața relevantă reținută de Comisie în decizia atacată este piața mondială a chipseturilor LTE (a se vedea punctul 31 de mai sus), comportamentul reproșat reclamantei se înscrie numai în cadrul raporturilor sale contractuale cu Apple. Mai precis, Comisia a reținut că comportamentul ilicit consta în acordarea de către reclamantă societății Apple a plăților în cauză (articolul 1 din dispozitivul deciziei atacate).

381    În continuare, trebuie amintit că în secțiunea 11.4 din decizia atacată Comisia a concluzionat că plățile în cauză constituiau un abuz de poziție dominantă pentru motivul că erau plăți de exclusivitate în măsură să producă efecte anticoncurențiale [considerentul (406) al deciziei atacate], dat fiind că au redus stimulentele Apple de a se orienta către concurenții reclamantei [considerentul (407) al deciziei atacate].

382    Mai exact, demonstrarea reducerii stimulentelor Apple de a se orienta către concurenții reclamantei a fost făcută de Comisie în subsecțiunile 11.4.1 și 11.4.2 din decizia atacată [considerentele (407) și (408) ale deciziei atacate].

383    În sfârșit, trebuie arătat că, pentru a ajunge la concluzia potrivit căreia plățile în cauză erau în măsură să producă efecte anticoncurențiale, Comisia a arătat în decizia atacată că a luat în considerare și cota semnificativă a pieței relevante acoperite de plățile în cauză menționată în subsecțiunea 11.4.3 din decizia atacată [considerentele (409) și (411) ale deciziei atacate], importanța Apple ca client pentru intrarea sau extinderea pe piața relevantă menționată în subsecțiunea 11.4.4 din decizia atacată [considerentele (410) și (411) ale deciziei atacate], precum și întinderea poziției dominante a reclamantei menționată în secțiunea 10 din decizia atacată, condițiile de acordare a plăților în cauză menționate în subsecțiunea 11.3 din decizia atacată, precum și durata și cuantumul plăților respective menționate în subsecțiunea 11.4.1 și în secțiunea 11.8 din decizia atacată [considerentul (411) al deciziei atacate]. În schimb, așa cum reiese din decizia atacată și cum a confirmat Comisia în înscrisurile sale, aceasta nu s‑a întemeiat pe existența unei strategii de excludere, cu alte cuvinte, a unei intenții anticoncurențiale din partea reclamantei.

384    Or, în măsura în care, după cum reiese din cuprinsul punctului 381 de mai sus, concluzia Comisiei că plățile în cauză erau în măsură să producă efecte anticoncurențiale se întemeiază mai ales pe aprecierea potrivit căreia plățile respective reduseseră stimulentele Apple de a se orienta către concurenții reclamantei, trebuie să se înceapă prin a examina dacă, astfel cum arată reclamanta, Comisia a efectuat o asemenea apreciere fără a lua în considerare toate împrejurările relevante.

385    În primul rând, trebuie amintit că, așa cum s‑a observat la punctul 382 de mai sus, Comisia a ajuns la aprecierea potrivit căreia plățile în cauză reduseseră stimulentele Apple de a se orienta către concurenții reclamantei în urma analizei cuprinse în subsecțiunile 11.4.1 și 11.4.2 din decizia atacată.

386    Pe de o parte, în subsecțiunea 11.4.1 din decizia atacată, Comisia a ajuns la această apreciere [considerentul (412) al deciziei atacate] pe baza unei analize comparative a cuantumului plăților în cauză primite în perioada vizată [considerentul (413) al deciziei atacate], a cuantumului plăților în cauză care ar fi fost pierdute de Apple în cazul lansării unui dispozitiv care integrează un chipset LTE al unui concurent al reclamantei în întreaga perioadă vizată [considerentul (414) al deciziei atacate] și a cuantumului plăților în cauză care ar fi trebuit să fie rambursate de Apple în cazul lansării unui dispozitiv care încorporează un chipset LTE al unui concurent al reclamantei în anii 2013, 2014 și 2015 [considerentul (416) al deciziei atacate], precum și a eventualului impact cumulativ al pierderii și rambursării respective a plăților în discuție [considerentul (417) al deciziei atacate].

387    Pe de altă parte, în subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată, Comisia a considerat că documentele interne și explicațiile Apple confirmau aprecierea respectivă [considerentul (423) al deciziei atacate]. Această subsecțiune este împărțită în patru subsubsecțiuni: prima dintre ele conține analiza Comisiei cu privire la documentele interne și explicațiile Apple (subsubsecțiunea 11.4.2.1 din decizia atacată), a doua urmărește să răspundă la argumentul reclamantei potrivit căruia aceste documente interne și explicații nu ar fi fiabile (subsubsecțiunea 11.4.2.2 din decizia atacată), a treia urmărește să răspundă la argumentul reclamantei potrivit căruia exclusivitatea ar fi fost solicitată de Apple (subsubsecțiunea 11.4.2.3 din decizia atacată), iar a patra urmărește să răspundă la argumentul reclamantei potrivit căruia Apple ar fi ales‑o oricum, având în vedere calitatea superioară a chipseturilor sale LTE, și conține aprecierea Comisiei potrivit căreia, contrar argumentelor reclamantei, plățile în cauză avuseseră impact asupra strategiei de aprovizionare a Apple (subsubsecțiunea 11.4.2.4 din decizia atacată).

388    În al doilea rând, trebuie să se arate că, după cum reiese din conținutul acestora, precum și din explicațiile furnizate de Comisie în fața Tribunalului, întinderea demonstrațiilor efectuate în subsecțiunile 11.4.1 și 11.4.2 din decizia atacată este diferită.

389    Pe de o parte, subsecțiunea 11.4.1 din decizia atacată urmărește să demonstreze că plățile în cauză reduseseră stimulentele Apple de a se orienta către concurenții reclamantei în perioada vizată pentru a se aproviziona cu chipseturi LTE pentru toate dispozitivele sale, și anume iPhone‑uri și iPad‑uri. În acest context, așa cum reiese din decizia atacată și cum a explicat Comisia în fața Tribunalului, ea s‑a întemeiat pe o analiză a capacității plăților în cauză de a produce efecte anticoncurențiale.

390    De altfel, în ceea ce privește cererea Apple de chipseturi LTE avută în vedere de analiza Comisiei, trebuie observat că în subsecțiunea 11.4.3 din decizia atacată, pentru a determina gradul de acoperire a pieței al plăților în cauză, Comisia s‑a referit și la toate chipseturile LTE obținute de Apple de la reclamantă, fără a face distincție între iPhone‑uri și iPad‑uri. La fel, în subsecțiunea 11.4.4 din decizia atacată, Comisia a considerat că Apple este un client atractiv pentru furnizorii de chipseturi LTE, fără a face distincție între iPhone‑uri și iPad‑uri.

391    Astfel, subsecțiunea 11.4.1 din decizia atacată, la fel ca subsecțiunile 11.4.3 și 11.4.4 din decizia atacată, se referă la întreaga cerere a Apple de chipseturi LTE pentru iPhone‑uri și iPad‑uri. De altfel, Comisia a confirmat în înscrisurile sale că a concluzionat că, pe întreaga perioadă vizată, plățile în cauză erau în măsură să producă efecte anticoncurențiale în legătură cu chipseturile LTE destinate atât iPhone‑urilor, cât și iPad‑urilor.

392    Pe de altă parte, subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată urmărește să confirme, în principal pe baza documentelor interne și a explicațiilor date de Apple, aprecierea cuprinsă în subsecțiunea 11.4.1 din decizia atacată și, mai precis, așa cum reiese din decizia atacată și cum a explicat Comisia în fața Tribunalului, să demonstreze că plățile în cauză reduseseră în mod real stimulentele Apple de a se orienta către concurenții reclamantei pentru a se aproviziona cu chipset‑uri LTE pentru unele dintre dispozitivele sale.

393    Astfel, în această privință, în memoriul în apărare, Comisia a confirmat în mod expres că subsecțiunea menționată din decizia atacată urmărea să demonstreze că plățile în cauză au „influențat în mod real” sau au avut un „efect real de a influența” deciziile de cumpărare de chipseturi LTE luate de Apple pentru „iPad‑urile pe care aceasta intenționa să le lanseze în anii 2014 și 2015”. Așadar, Comisia a explicat că concluzia la care ajunsese în această privință se referea la „efectele reale” ale plăților în cauză.

394    Totodată, în ceea ce privește cererea Apple de chipseturi LTE vizată de analiza sa cuprinsă în subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată, atunci când a fost întrebată, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, cu privire la domeniul de aplicare al cuvintelor și expresiilor „dispozitive”, „lansate” (în anii 2014 și 2015) și „care urmează să fie lansate” (în anii 2014 și 2015) utilizate în subsecțiunea menționată, Comisia a confirmat în mod expres că această subsecțiune nu se referă la iPhone‑uri, ci numai la iPad‑uri, a invocat o „eroare materială” regretabilă, în sensul că subsecțiunea menționată se referea la iPad‑urile „lansate” efectiv în anii 2014 și 2015 și ulterior a confirmat în mod expres că această subsecțiune privește doar anumite modele „non‑CDMA” de iPad‑uri care trebuiau „să fie lansate” de Apple în anii 2014 și 2015.

395    Rezultă că, astfel cum reiese din cuprinsul deciziei atacate și cum a confirmat Comisia atât în înscrisurile sale, cât și în ședință, pe de o parte, întreaga analiză a Comisiei conținută în subsecțiunea 11.4.1 din decizia atacată privește capacitatea plăților în cauză de a produce efecte anticoncurențiale atât în ceea ce privește iPhone‑urile, cât și iPad‑urile, așa cum sugerează de altfel titlul secțiunii 11.4 din decizia atacată în măsura în care se referă în linii mari la efectele anticoncurențiale „potențiale” ale acestor plăți. Analiza respectivă face obiectul prezentei prime critici a celui de al treilea aspect din cadrul celui de al treilea motiv. Pe de altă parte, analiza Comisiei cuprinsă în subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată privește efectele pe care plățile în cauză le‑ar fi avut în mod real în legătură cu anumite modele de iPad pe care Apple intenționa să le lanseze în anii 2014 și 2015. Această analiză este vizată de a doua și a treia critică ale celui de al treilea aspect din cadrul celui de al treilea motiv (a se vedea punctul 429 și următoarele de mai jos).

396    În al treilea rând, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 355 de mai sus, analiza capacității plăților în cauză de a restrânge concurența și în special de a exclude concurenții cel puțin la fel de eficienți trebuie să se realizeze în raport cu toate împrejurările de fapt relevante care însoțesc comportamentul menționat.

397    Rezultă că, întrucât trebuie să se ia în considerare toate împrejurările relevante care însoțesc comportamentul reproșat, analiza capacității anticoncurențiale a acestui comportament nu poate fi pur ipotetică (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 octombrie 2015, Post Danmark, C‑23/14, EU:C:2015:651, punctele 65 și 68).

398    În al patrulea rând, având în vedere ceea ce precedă, este necesar să se examineze dacă, după cum susține reclamanta, Comisia a ajuns la aprecierea potrivit căreia plățile în cauză reduseseră stimulentele Apple de a se orienta către concurenții reclamantei pentru a se aproviziona cu chipseturi LTE pentru iPhone‑urile și iPad‑urile care trebuiau să fie lansate în perioada vizată fără a lua în mod corespunzător în considerare toate împrejurările de fapt relevante.

399    Primo, din decizia atacată reiese că, pentru modelele de iPhone și de iPad lansate înainte de anul 2011, Apple se aprovizionase cu chipseturi UMTS de la Infineon, ale cărei activități de furnizare de chipseturi au fost dobândite de Intel în anul 2011 [considerentele (89) și (90) ale deciziei atacate]. Între anii 2011 și 2015 și până la 16 septembrie 2016, respectiv în perioada în cauză, Apple s‑a aprovizionat cu chipseturi LTE pentru iPhone‑uri și iPad‑uri exclusiv de la reclamantă [considerentul (168) al deciziei atacate]. Începând cu iPhone 7, lansat la 16 septembrie 2016, Apple a încorporat chipseturi LTE ale Intel în anumite versiuni ale acestui model [considerentele (91) și (169) ale deciziei atacate].

400    Secundo, așa cum subliniază reclamanta, trebuie arătat că, în considerentul (322) al deciziei atacate, în cadrul secțiunii 10 din această decizie, referitoare la poziția dominantă a reclamantei, Comisia a constatat că între anii 2011 și 2015 „Apple nu avea o alternativă în ceea ce privește nevoile sale de chipseturi LTE pentru iPhone‑uri”.

401    În această privință, pe de o parte, trebuie arătat că, în decizia atacată, Comisia nu a precizat originea constatării efectuate în considerentul (322) al deciziei menționate. Astfel, nota de subsol 392, aferentă acestuia, în versiunea deciziei atacate notificată reclamantei face trimitere la o secțiune din decizia atacată care nu există (secțiunea 0), iar în versiunea publică a deciziei atacate face trimitere, fără altă explicație, la subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată. Cu toate acestea, trebuie amintit că, după cum a confirmat Comisia ca răspuns la măsurile de organizare a procedurii, subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată nu privește iPhone‑urile, ci numai anumite modele de iPad care urmau să fie lansate în anii 2014 și 2015 (punctul 394 de mai sus). Or, atunci când a fost întrebată în această privință în ședință, Comisia a explicat că referirea la secțiunea 0 care figurează în versiunea deciziei atacate notificată reclamantei era rezultatul unei erori tehnice, iar referirea la subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată care figurează în versiunea publică a deciziei atacate trebuia înțeleasă prin contrast, în sensul că, deși Apple nu avea o alternativă la chipseturile LTE ale reclamantei pentru iPhone‑urile care urmau să fie lansate între anii 2011 și 2015, potrivit considerentului (322) al deciziei atacate, ea avea o asemenea alternativă pentru anumite iPad‑uri care urmau să fie lansate în anii 2014 și 2015, potrivit subsecțiunii 11.4.2 din decizia atacată.

402    Pe de altă parte, din decizia atacată reiese că constatarea cuprinsă în considerentul (322) al deciziei menționate se referă la lipsa unei alternative tehnice în ceea ce privește nevoile Apple în materie de chipseturi LTE pentru iPhone‑uri. Astfel, în considerentul (447) al deciziei atacate, întemeindu‑se pe observațiile Apple privind răspunsul reclamantei la comunicarea privind obiecțiunile, Comisia a arătat că, pentru dispozitivele care urmau să fie lansate în anul 2016, îmbunătățirile aduse de Intel în ceea ce privește „tehnologiile‑cheie” ar fi permis ca aceasta să fie luată în considerare și pentru iPhone‑uri, nu numai pentru iPad‑uri. De asemenea, în considerentele (491), (492) și (495) ale deciziei atacate, Comisia a arătat că nevoile Apple de chipseturi LTE pentru iPhone‑uri nu erau contestabile între anii 2012 și 2015, subliniind în special faptul că chipseturile LTE ale Intel nu aveau anumite caracteristici tehnice.

403    Ca răspuns la întrebările adresate de Tribunal în ședință cu privire la temeiul constatării efectuate în considerentul (322) al deciziei atacate, atât Comisia, cât și reclamanta au confirmat în mod expres, pe de o parte, că această constatare trebuie efectiv înțeleasă ca făcând referire la o lipsă de alternativă tehnică în ceea ce privește nevoile de chipseturi LTE ale Apple pentru iPhone‑urile care trebuiau să fie lansate între anii 2011 și 2015, și, pe de altă parte, că această constatare este corectă din punct de vedere factual.

404    În definitiv, în cadrul prezentului litigiu nu este necesar să se determine caracteristica sau caracteristicile tehnice vizate de lipsa unei alternative pentru diferitele modele de iPhone pe care Apple trebuia să le lanseze între anii 2011 și 2015 și în special dacă era vorba despre standardul „Code Division Multiple Access” (CDMA) avut în vedere mai ales de declarațiile reluate în considerentul (187) punctul 2 și în considerentele (454) și (461) ale deciziei atacate, despre tehnologia „Voice over LTE” (VoLTE) avută în vedere mai ales de declarația reluată la nota de subsol 586 din decizia atacată, aferentă (prin trimiterea făcută la nota de subsol 587) considerentului (447) al acestei decizii, despre „conectivitatea vocală” sau despre „funcția vocală” avute în vedere de declarațiile reluate în considerentul (492) al deciziei atacate sau chiar despre alte caracteristici.

405    De fapt, oricare ar fi explicația tehnică ce trebuie dată constatării de fapt efectuate de Comisie în considerentul (322) al deciziei atacate, părțile nu contestă că Apple nu dispunea de nicio alternativă tehnică la chipseturile LTE ale reclamantei în ceea ce privește nevoile sale pentru iPhone‑urile care urmau să fie lansate între anii 2011 și 2015.

406    De altfel, niciun element care figurează în decizia atacată nu permite să se considere, pe de o parte, că Apple ar fi urmărit să se aprovizioneze, pentru iPhone‑urile care urmau să fie lansate între anii 2011 și 2015, cu chipseturi LTE care nu îndeplineau cerințele sale tehnice și, pe de altă parte, că această lipsă a unei alternative pentru iPhone‑uri, constatată în considerentul (322) al deciziei atacate, decurgea din alte motive decât cele tehnice.

407    Tertio, în considerentele (491), (493) și (495) ale deciziei atacate, Comisia a constatat de asemenea că nevoile Apple în materie de chipseturi LTE pentru iPhone‑urile care urmau să fie lansate în anul 2016 erau contestabile numai pentru aproximativ jumătate dintre ele. În acest scop, în considerentul (493) al deciziei atacate, Comisia s‑a întemeiat pe o declarație a Apple, cuprinsă în observațiile acesteia din urmă cu privire la răspunsul reclamantei la comunicarea privind obiecțiunile, indicând că era în măsură să se aprovizioneze de la Intel numai pentru mai puțin de jumătate din volumul necesar pentru iPhone‑urile care urmau să fie lansate în anul 2016. Or, elementele conținute în decizia atacată în această privință se referă și la considerații tehnice. Astfel, nota de subsol 586 din decizia atacată, care reia observațiile formulate de Apple cu privire la răspunsul reclamantei la comunicarea privind obiecțiunile, indică faptul că Apple s‑ar fi putut aproviziona de la Intel numai pentru „partea non‑CDMA” din nevoile sale în materie de chipseturi LTE pentru iPhone‑ul care urma să fie lansat în anul 2016, ceea ce implică faptul că Apple nu ar fi putut să se aprovizioneze de la Intel pentru partea CDMA din nevoile respective.

408    Quarto, potrivit estimărilor cuprinse în decizia atacată, iPhone‑urile reprezentau aproximativ 90 % din vânzările Apple de dispozitive LTE în perioada vizată și deci din nevoile sale de chipseturi LTE, în timp ce iPad‑urile reprezentau aproximativ 10 % din vânzările Apple de dispozitive LTE în perioada respectivă, așadar, din aceleași nevoi [a se vedea considerentul (421) al deciziei atacate].

409    Rezultă că, pentru o parte foarte mare din necesarul de chipseturi LTE al Apple pentru dispozitivele care urmau să fie lansate în perioada vizată, și anume toate iPhone‑urile care urmau să fie lansate între anii 2011 și 2015 și mai mult de jumătate din iPhone‑urile care urmau să fie lansate în anul 2016, Apple nu avea o alternativă tehnică la chipseturile LTE ale reclamantei și, prin urmare, nu putea să se orienteze către furnizori concurenți.

410    Or, faptul necontestat că pe piața relevantă nu a existat nicio alternativă tehnică la chipseturile LTE ale reclamantei pentru o parte foarte mare din nevoile Apple în perioada respectivă este o împrejurare de fapt relevantă care trebuie luată în considerare în cadrul analizei capacității plăților în cauză de a produce efecte de excludere, întrucât această capacitate a fost reținută de către Comisie în lumina tuturor nevoilor Apple în materie de chipseturi LTE, și în special a reducerii stimulentelor Apple de a se orienta către concurenții reclamantei pentru toate nevoile sale.

411    Quinto, având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se constate că Comisia a ajuns la concluzia potrivit căreia plățile în cauză erau de natură să restrângă concurența în măsura în care au redus stimulentele Apple de a se orienta către concurenții reclamantei pentru a se aproviziona cu chipseturi LTE pentru întreaga sa cerere de iPhone‑uri și iPad‑uri, în temeiul unei analize în cadrul căreia a omis să ia în considerare în mod corespunzător toate împrejurările de fapt relevante care însoțesc comportamentul reproșat.

412    Într‑adevăr, deși Comisia a constatat că Apple nu avea o alternativă tehnică la chipseturile LTE ale reclamantei pentru toate iPhone‑urile care urmau să fie lansate între anii 2011 și 2015 și pentru mai mult de jumătate din iPhone‑urile care urmau să fie lansate în anul 2016, nu a stabilit o legătură între această împrejurare de fapt relevantă, care implică absența unor concurenți care puteau să aprovizioneze Apple cu chipseturi LTE pentru iPhone‑urile respective, și presupusa reducere a stimulentelor Apple de a se orienta către concurenții reclamantei pentru a se aproviziona cu chipseturi LTE pentru toate nevoile sale, inclusiv, așadar, pentru iPhone‑uri, chiar dacă aceste dispozitive reprezentau o parte foarte mare din nevoile respective.

413    Pe de altă parte, în mod contradictoriu, în secțiunea 11.5 din decizia atacată, Comisia s‑a întemeiat, printre altele, pe această împrejurare pentru a înlătura analiza marjei critice a reclamantei, pentru motivul că partea contestabilă din cererea Apple invocată de reclamantă nu ar fi ținut seama de faptul că Apple nu ar fi putut să schimbe furnizorul de chipseturi LTE pentru iPhone‑urile care urmau să fie lansate în anii 2012, 2013, 2014 și 2015 și pentru mai mult de jumătate din iPhone‑urile care urmau să fie lansate în anul 2016 [considerentul (491) și considerentul (495) punctul 2 ale deciziei atacate].

414    În aceste condiții, în măsura în care Comisia nu a luat în considerare faptul că Apple nu se putea orienta către niciun alt furnizor pentru a‑și îndeplini cerințele tehnice pentru o foarte mare parte din cererea sa de chipseturi LTE (corespunzătoare iPhone‑urilor, cu excepția a mai puțin de jumătate din iPhone‑urile care urmau să fie lansate în anul 2016), ea nu putea concluziona în mod valabil că plățile în cauză au redus stimulentele Apple de a se orienta către concurenții reclamantei pentru toate nevoile sale care acoperă toate iPhone‑urile și iPad‑urile care urmau să fie lansate în perioada vizată și aceste plăți erau în acest fel de natură să restrângă concurența pe întreaga piață relevantă a chipseturilor LTE. Astfel, împrejurarea – care nu a fost luată în mod corespunzător în considerare în decizia atacată – că Apple s‑ar fi aprovizionat cu chipseturi LTE de la reclamantă, iar nu de la concurenții reclamantei, având în vedere lipsa unor alternative care să corespundă propriilor cerințe tehnice, ar putea ține de concurența pe bază de merite, iar nu de un efect de excludere anticoncurențial care rezultă din plățile în cauză.

415    În mod cert, articolul 102 TFUE interzice comportamentele unei întreprinderi aflate în poziție dominantă care au ca obiect să întărească această poziție și să abuzeze de ea, în special atunci când acestea urmăresc să priveze concurenții potențiali dovediți de accesul efectiv pe o piață [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 151]. În speță, având în vedere teoria prejudiciului formulată în decizia atacată, care se întemeiază pe o reducere a stimulentelor Apple de a se orienta către concurenții reclamantei pentru toate nevoile sale de chipseturi LTE în perioada respectivă, Comisia nu putea să nu ia în considerare faptul că Apple, din cauza propriilor cerințe tehnice, nu putea să se orienteze către concurenți ai reclamantei pentru o parte foarte mare din cererea sa de chipseturi LTE în perioada respectivă.

416    De asemenea, trebuie arătat că, în decizia atacată, Comisia nu a susținut nicidecum că comportamentul reclamantei ar fi împiedicat concurenții mai puțin eficienți decât aceasta din urmă să dezvolte produse care să îndeplinească cerințele Apple, ci doar că au fost reduse stimulentele Apple de a se orienta către concurenții reclamantei pentru toate nevoile de chipseturi LTE. În orice caz, trebuie amintit că, așa cum reiese din jurisprudența amintită la punctul 351 de mai sus, concurența pe bază de merite poate conduce la dispariția de pe piață sau la marginalizarea concurenților mai puțin eficienți și deci mai puțin interesanți pentru consumatori în special din punctul de vedere al prețurilor, al alegerii, al calității sau al inovării.

417    Rezultă din tot ceea ce precedă că concluzia Comisiei cu privire la capacitatea plăților în cauză de a produce efecte de excludere pentru motivul că reduseseră stimulentele Apple de a se orienta către concurenții reclamantei pentru a se aproviziona cu chipseturi LTE pentru întreaga sa cerere se întemeiază pe o analiză care nu a fost efectuată în lumina tuturor împrejurărilor de fapt relevante și care, din acest motiv, este afectată de nelegalitate.

418    Această concluzie nu este repusă în discuție de celelalte argumente ale Comisiei.

419    În primul rând, în ședință, în răspuns la întrebările Tribunalului, Comisia s‑a întemeiat pe considerentul (421) al deciziei atacate pentru a susține că acesta ar arăta efectul de „levier” pe care s‑ar baza demonstrarea capacității plăților în cauză de a produce efecte anticoncurențiale. În esență, potrivit Comisiei, chiar dacă aprovizionarea pentru iPhone‑uri de către concurenții reclamantei nu ar fi posibilă din punct de vedere tehnic, acordurile în discuție ar permite reclamantei să aplice efectul de „levier” pe această parte necontestabilă a cererii Apple privind iPhone‑urile pentru a exclude concurenții în legătură cu partea contestabilă a cererii respective de iPad‑uri și pentru a împiedica astfel concurenții să se extindă și să crească pe piață.

420    În această privință, mai întâi, trebuie observat că argumentul Comisiei nu este în concordanță cu teoria prejudiciului prezentată în decizia atacată, care se referă la capacitatea plăților în cauză de a produce efecte anticoncurențiale pe toată piața relevantă a chipseturilor LTE pentru motivul că Apple ar fi fost descurajată să se aprovizioneze de la concurenții reclamantei pentru toate nevoile sale de chipseturi LTE pentru iPhone‑uri și iPad‑uri. Cu alte cuvinte, decizia atacată are în vedere un efect de excludere care privește în mod global și nediferențiat chipseturile LTE atât pentru iPhone‑uri, cât și pentru iPad‑uri, iar nu un efect de excludere limitat numai la aprovizionarea Apple cu chipseturi LTE pentru iPad‑uri. De altfel, pe de o parte, în decizia atacată, încălcarea reproșată reclamantei a fost definită în raport cu cererea globală a Apple pentru iPhone‑uri și iPad‑uri și, pe de altă parte, însăși noțiunea unui efect de „levier” exercitat de reclamantă în raport cu diferitele dispozitive Apple nu apare în raționamentul prezentat de Comisie în secțiunea 11.4 din decizia atacată.

421    În continuare, trebuie arătat că, deși face parte din secțiunea 11.4.1 din decizia atacată, considerentul (421) al acestei decizii urmărește să răspundă, împreună cu considerentele (419) și (420) ale aceleiași decizii, la un argument prezentat de reclamantă în cursul procedurii administrative și privind posibilitatea concurenților săi de a oferi Apple stimulente identice. Prin urmare, nu se poate considera că teoria prejudiciului care stă la baza capacității plăților în cauză de a produce efecte anticoncurențiale este expusă în considerentul menționat. În plus, în orice caz, contrar celor sugerate de Comisie, considerentul (421) al deciziei atacate nu conține nicio indicație precisă cu privire la faptul că reclamanta ar fi obținut prin intermediul părții necontestabile din cererea Apple de chipseturi LTE un efect de „levier” asupra părții contestabile din această cerere.

422    În sfârșit, cu titlu suplimentar, trebuie să se arate că argumentul Comisiei întemeiat pe considerentul (421) al deciziei atacate se sprijină pe premisa că decizia atacată ar demonstra capacitatea anticoncurențială a plăților în discuție în raport cu iPad‑urile. Or, pe de o parte, astfel cum s‑a observat la punctul 391 de mai sus, în subsecțiunile 11.4.1, 11.4.3 și 11.4.4 din decizia atacată, Comisia a efectuat o analiză globală a capacității plăților în cauză de a produce efecte anticoncurențiale, fără a efectua nicio analiză specifică în legătură cu iPad‑urile. Pe de altă parte, așa cum s‑a observat la punctele 392-394 de mai sus, în legătură cu iPad‑urile, în subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată, Comisia s‑a limitat la examinarea pretinselor efecte reale ale plăților în cauză în legătură cu modelele non‑CDMA de iPad care urmau să fie lansate în anii 2014 și 2015, analiză care este vizată de a doua și de a treia critică, examinate în continuare.

423    În al doilea rând, după cum s‑a arătat la punctul 375 de mai sus, Comisia se întemeiază pe elementele menționate în considerentul (411) al deciziei atacate și amintite la punctul 383 de mai sus pentru a demonstra că ar fi luat în considerare împrejurările relevante ale speței.

424    Pe de o parte, în măsura în care Comisia se întemeiază pe condițiile de acordare a plăților în cauză prevăzute în secțiunea 11.3 din decizia atacată, trebuie amintit că în secțiunea menționată ea s‑a limitat la a concluziona că plățile în cauză erau plăți de exclusivitate și că analiza pretinsei capacități a acestor plăți de a produce efecte anticoncurențiale era cuprinsă în secțiunea 11.4 din această decizie. În plus, trebuie observat că, în împrejurările prezentei cauze, calificarea plăților în discuție drept plăți de exclusivitate nu era suficientă pentru a concluziona că aceste plăți constituiau un abuz de poziție dominantă. Astfel, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 354 de mai sus, având în vedere obiecțiile formulate de reclamantă în cursul procedurii administrative, Comisia era obligată să efectueze o analiză a capacității plăților în cauză de a produce efecte anticoncurențiale și în special a capacității de excludere a concurenților cel puțin la fel de eficienți.

425    Pe de altă parte, deși Comisia subliniază în mod întemeiat, în esență, că elementele menționate la punctul 383 de mai sus nu ar trebui neglijate, nu este mai puțin adevărat că aceste elemente, deși constituie elemente ce pot fi relevante în aprecierea capacității unui comportament de a produce efecte anticoncurențiale, nu demonstrează ca atare în speță un efect anticoncurențial și mai ales un efect de excludere. Acest lucru este valabil în ceea ce privește întinderea poziției dominante a reclamantei (vizată în secțiunea 10 din decizia atacată), durata și cuantumul plăților în discuție (vizate în subsecțiunea 11.4.1 și în secțiunea 11.8 din decizia atacată), cota de piață acoperită de aceste plăți (vizată în subsecțiunea 11.4.3 din decizia atacată) și importanța Apple ca și client (vizată în subsecțiunea 11.4.4 din decizia atacată). Astfel, evocarea elementelor respective nu poate repune în discuție faptul că, în speță, demonstrarea de către Comisie a capacității plăților în cauză de a produce efecte anticoncurențiale, în special în ceea ce privește capacitatea de excludere a concurenților cel puțin la fel de eficienți, inerentă practicii în cauză, nu a fost efectuată din perspectiva tuturor împrejurărilor de fapt relevante care însoțesc comportamentul reproșat în ceea ce privește pretinsa reducere a stimulentelor Apple de a se orienta către concurenții reclamantei pentru toate nevoile sale de chipset‑uri LTE pentru iPhone‑uri și iPad‑uri.

426    Totodată, trebuie arătat că, așa cum reiese din decizia atacată și cum a indicat Comisia în mod expres în fața Tribunalului, în aceeași decizie, ea nu s‑a întemeiat pe un model economic, cum ar fi un test al concurentului la fel de eficient, pentru a concluziona că plățile în cauză erau în măsură să producă efecte anticoncurențiale, iar în secțiunea 11.5 din decizia atacată s‑a limitat la a arăta că analiza marjei critice prezentată de reclamantă nu repunea în discuție concluziile sale.

427    În al treilea rând, nu pot fi reținute argumentele Comisiei întemeiate pe considerentele (426), (464) și (486) ale deciziei atacate. Astfel, considerentele (426) și (464), aferente subsecțiunii 11.4.2 din decizia atacată, privesc numai anumite modele de iPad care urmau să fie lansate în anii 2014 și 2015 și nu pot deci repune în discuție constatările efectuate la punctul 409 de mai sus în legătură cu iPhone‑urile. În sfârșit, contrar celor sugerate de Comisie, nici concluzia cuprinsă în considerentul (486) al deciziei atacate nu este susceptibilă să repună în discuție aceste constatări.

428    Având în vedere toate aceste elemente, prima critică a celui de al treilea aspect din cadrul celui de al treilea motiv al acțiunii trebuie admisă.

3.      Cu privire la a doua și la a treia critică ale celui de al treilea aspect din cadrul celui de al treilea motiv, întemeiate pe lipsa demonstrării că acordurile în discuție ar fi influențat deciziile de aprovizionare ale Apple pentru iPadurile „din anii 2014 și 2015”.

429    A doua și a treia critică ale celui de al treilea aspect din cadrul celui de al treilea motiv urmăresc să conteste demonstrația cuprinsă în subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată.

430    Reclamanta contestă concluziile Comisiei cuprinse în considerentele (424) și (451) ale deciziei atacate, susținând că decizia atacată nu ar dovedi, în ceea ce privește primul dintre aceste considerente, că acordurile în discuție ar fi redus stimulentele Apple de a se orienta către furnizori concurenți pentru „dispozitivele lansate în anii 2014 și 2015” sau, în ceea ce privește cel de al doilea dintre aceste considerente, că ele ar fi avut impact asupra strategiei de aprovizionare a Apple pentru „dispozitivele care urmau să fie lansate în anii 2014 și 2015”.

431    Pe de o parte, în ceea ce privește iPad‑urile „din anul 2014”, reclamanta susține, mai întâi, că decizia atacată nu conține nicio dovadă că Apple a intenționat să utilizeze chipseturile Intel în iPad‑urile „lansate efectiv în octombrie 2014”. În continuare, Comisia ar face în mai multe rânduri referire la un model de iPad pe care Apple „[confidențial]”, numit „[confidențial]”, însă nu ar demonstra că acordurile în discuție ar fi influențat decizia de aprovizionare a Apple pentru acest model. Or, Apple nu ar fi intenționat niciodată în mod serios să utilizeze chipseturile Intel pentru acest model, ci ar fi realizat că chipsetul Intel nu putea fi utilizat, ceea ce ar confirma raportul prezentat de reclamantă în anexa la răspunsul său la comunicarea privind obiecțiunile. În sfârșit, incapacitatea chipseturilor Intel de a îndeplini cerințele tehnice și legate de calendar ale Apple ar explica faptul că nu au fost reținute pentru a echipa iPad‑urile „din anul 2014”.

432    Reclamanta adaugă că afirmația Comisiei potrivit căreia ea era conștientă de dispozitivele în legătură cu care Apple intenționa să se aprovizioneze de la Intel este inexactă. În plus, decizia atacată nu ar conține nicio analiză referitoare la selectarea furnizorului pentru modelul „[confidențial]” și nu ar stabili o legătură de cauzalitate între primul act adițional la acordul de tranziție și decizia de a utiliza un chipset al reclamantei pentru modelul „[confidențial]”.

433    Comisia arată mai întâi că decizia atacată privește dispozitivele „care urmau să fie lansate în anul 2014”, iar nu cele „lansate efectiv”. Reclamanta ar fi fost perfect conștientă de dispozitivele pentru care Apple intenționa să se aprovizioneze de la Intel. Apple ar fi confirmat deopotrivă că urmărea să își diversifice aprovizionarea. În continuare, în ceea ce privește modelul „[confidențial]”, Comisia subliniază că considerentele (428)-(435) ale deciziei atacate demonstrează influența acordurilor în discuție. În plus, negocierile dintre reclamantă și Apple cu privire la primul act adițional la acordul de tranziție ar fi influențat decizia de cumpărare a Apple luată la începutul anului 2013. Acordul de tranziție ar fi fost, în orice caz, suficient pentru a influența Apple, care ar fi intenționat să introducă Intel pentru o parte dintre iPad‑urile care urmau să fie lansate în anul 2014. În plus, afirmația reclamantei potrivit căreia Apple nu ar fi intenționat niciodată în mod serios să utilizeze chipseturile Intel în modelul „[confidențial]” nu ar fi susținută. În sfârșit, în ceea ce privește raportul prezentat de reclamantă în anexa la răspunsul său la comunicarea privind obiecțiunile, Comisia face trimitere la răspunsul formulat de Apple în această privință în observațiile sale cu privire la răspunsul reclamantei la comunicarea privind obiecțiunile.

434    Comisia adaugă că Apple a decis [confidențial] și că această decizie a fost influențată de negocierea primului act adițional la acordul de tranziție și de pierderea plăților în cauză care decurge din acordul de tranziție. Documentele Apple ar demonstra că plățile în cauză au influențat în mod real decizia de cumpărare a chipseturilor LTE pentru „iPad‑urile pe care intenționa să le lanseze în anul 2014”.

435    Pe de altă parte, în ceea ce privește iPad‑urile „din anul 2015”, reclamanta arată că Comisia nu face referire la modelele de iPad „lansate” în primăvară sau în septembrie și noiembrie 2015, ci la cele a căror „lansare era prevăzută pentru primăvara anului 2015”, dar ar evoca un model nedeterminat „care urma să fie lansat în toamna anului 2015”. Pentru a susține afirmația că chipseturile Intel fuseseră luate în considerare în mod serios, decizia atacată s‑ar întemeia pe un simplu e‑mail al unui inginer al Apple ale cărui afirmații ar fi deformate de Comisie. Dosarul nu ar conține niciun element de probă, în special cu privire la angajați ai Apple care au adoptat efectiv deciziile de cumpărare a chipseturilor, din care ar rezulta că chipsetul Intel era o adevărată opțiune. În plus, elementele din dosar ar demonstra că chipseturile Intel nu respectau cerințele tehnice și legate de calendar ale Apple.

436    Reclamanta adaugă că Comisia ar interpreta pentru prima dată documentele interne ale Apple în memoriul în apărare.

437    Comisia arată, în ceea ce privește efectele reale ale plăților în cauză asupra achizițiilor de chipset‑uri, că e‑mailurile interne ale Apple atestă interesul Apple de a apela la un alt furnizor. În continuare, e‑mailul unui inginer al Apple menționat în considerentul (436) al deciziei atacate nu ar conține nicio incertitudine cu privire la chipsetul Intel, ceea ce ar fi confirmat de e‑mailul unui alt angajat al Apple. În sfârșit, Comisia face trimitere la considerentul (437) al deciziei atacate, care conține declarația unui angajat al Apple care califică trecerea la un chipset Intel ca fiind nesustenabilă din punct de vedere comercial, având în vedere plățile în cauză, precum și la o declarație conținută în observațiile Apple cu privire la răspunsul reclamantei la comunicarea privind obiecțiunile. Prin urmare, argumentele reclamantei referitoare la calendarul chipseturilor Intel ar fi irelevante și, în orice caz, eronate.

438    Comisia adaugă că raportul prezentat de reclamantă în anexa la răspunsul său la comunicarea privind obiecțiunile se bazează pe teste efectuate pe chipseturi utilizate în dispozitivele altor producători și că deci concluziile sale nu sunt surprinzătoare. În plus, reclamanta ar omite să explice măsura în care interpretarea de către Comisie a e‑mailului unui angajat al Apple menționat în considerentul (437) al deciziei atacate ar fi inexactă și nu ar repune în discuție declarația Apple invocată în memoriul în apărare. Mai mult, argumentele reclamantei ar fi contrazise de propriile elemente de probă în cadrul procedurii FTC.

a)      Observații introductive

439    Trebuie amintit că, așa cum reiese din cuprinsul punctelor 392-394 de mai sus, subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată urmărește să demonstreze că, potrivit Comisiei, documentele interne și explicațiile Apple confirmă că plățile în cauză au redus în mod real stimulentele Apple de a se orienta către concurenții reclamantei pentru a se aproviziona cu chipseturi LTE în ceea ce privește în mod specific necesitățile sale pentru unele dintre dispozitivele sale. Astfel cum a confirmat Comisia în mod expres în fața Tribunalului, această demonstrație privește „efectele reale” ale plăților în cauză în legătură cu aceste dispozitive.

440    Cu alte cuvinte, subsecțiunea respectivă urmărește să confirme capacitatea plăților în cauză de a produce efecte anticoncurențiale prin demonstrarea efectelor lor reale în legătură cu anumite dispozitive.

441    Mai precis, în ceea ce privește cererea Apple menționată în analiza Comisiei cuprinsă în subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată, trebuie amintit că această subsecțiune se referă numai la presupusele efecte reale produse de plățile în cauză în legătură cu anumite versiuni non‑CDMA ale anumitor modele de iPad „lansate” sau „care trebuiau să fie lansate” în anii 2014 și 2015. În schimb, această subsecțiune nu privește alte iPad‑uri „lansate” sau „care trebuiau să fie lansate” în perioada vizată.

442    Or, trebuie de la bun început arătat că o asemenea demonstrație specială a pretinselor efecte reale ale plăților în cauză, limitată la anumite versiuni ale modelelor de iPad din anii 2014 și 2015, nu poate remedia neluarea în considerare a tuturor împrejurărilor de fapt relevante în cadrul demonstrației generale a Comisiei, examinată în cadrul analizei primei critici a celui de al treilea aspect din cadrul celui de al treilea motiv, a capacității plăților în cauză de a produce efecte anticoncurențiale în perioada vizată în raport cu toate nevoile de chipseturi LTE ale Apple, atât pentru iPhone‑uri, cât și pentru iPad‑uri.

443    Cu alte cuvinte, chiar presupunând că a doua și a treia critică ale celui de al treilea aspect din cadrul celui de al treilea motiv al acțiunii nu sunt întemeiate și că analiza cuprinsă în subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată nu este astfel repusă în discuție, subsecțiunea menționată, având în vedere domeniul său de aplicare limitat la anumite iPad‑uri din anii 2014 și 2015, nu poate susține în mod valabil concluzia reținută în decizia atacată cu privire la caracterul anticoncurențial al plăților în cauză pe întreaga perioadă vizată în raport cu toate nevoile de chipseturi LTE ale Apple, atât pentru iPhone‑uri, cât și pentru iPad‑uri.

444    Prin urmare, în împrejurările prezentei cauze, trebuie să se examineze cu titlu suplimentar temeinicia acestei subsecțiuni și deci dacă, după cum contestă reclamanta, Comisia nu a demonstrat în mod corespunzător efectele produse efectiv de plățile în cauză asupra stimulentelor Apple de a se orienta către concurenții reclamantei pentru modelele de iPad vizate în această subsecțiune.

445    În speță, a doua și a treia critică ale celui de al treilea aspect din cadrul celui de al treilea motiv se împart fiecare, în esență, în trei subcritici, care privesc, prima, identificarea dispozitivelor examinate în subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată, a doua, elementele de probă luate în considerare de Comisie în subsecțiunea menționată și, a treia, neluarea în considerare a altor elemente de probă relevante.

446    În împrejurările prezentei cauze, trebuie să se examineze mai întâi prima subcritică, în continuare, a treia subcritică și, în sfârșit, a doua subcritică, în lumina jurisprudenței amintite la punctele 357-359 de mai sus.

b)      Cu privire la prima subcritică, referitoare la dispozitivele menționate în subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată

447    Reclamanta arată în esență, cu titlu prealabil, că Comisia nu a precizat dispozitivele care fac obiectul analizei sale. Această critică se alătură primei critici a celui de al treilea aspect din cadrul celui de al treilea motiv, în care reclamanta a indicat că raționamentul Comisiei era imprecis, în sensul că se referea în mod generic la „dispozitive” și menționa în mod eronat „iPad‑ul [confidențial]” ca fiind „[confidențial]”.

448    În această privință, cu titlu introductiv, trebuie amintit că subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată cuprinde patru subsubsecțiuni: prima (11.4.2.1) conține analiza documentelor interne și a explicațiilor Apple care au determinat Comisia să concluzioneze că plățile în cauză au redus în mod real stimulentele Apple de a se orienta către furnizori concurenți, în timp ce ultimele trei (11.4.2.2, 11.4.2.3 și 11.4.2.4) se limitează în esență la a răspunde la argumentele reclamantei care nu ar afecta concluzia respectivă [a se vedea considerentul (423) al deciziei atacate și punctul 387 de mai sus].

449    Mai întâi, în ceea ce privește subsubsecțiunea 11.4.2.1 din decizia atacată, aceasta cuprinde considerentele (424)-(439) ale acestei decizii și, astfel cum reiese din considerentul (424), urmărește să demonstreze că plățile în cauză au redus stimulentele Apple de a se orienta către concurenții reclamantei, în special Intel, ale cărei chipseturi fuseseră evaluate cu seriozitate de Apple pentru a fi utilizate în „dispozitivele lansate în anii 2014 și 2015”.

450    Or, în cuprinsul subsubsecțiunii menționate, Comisia nu a mai făcut referire la asemenea dispozitive, ci la elemente de probă care se referă la „modelele de iPad non‑CDMA” [considerentul (425) al deciziei atacate], la „lansarea în anul 2014 a versiunilor non‑CDMA ale iPad‑urilor” [considerentul (426) al deciziei atacate], la „aparatele mobile din anul 2014” [considerentul (427) al deciziei atacate], la „[confidențial]” și la „[confidențial]” [considerentul (428) al deciziei atacate], la „unele dintre iPad‑urile sale în anul 2014” și la „întregul său portofoliu de iPad‑uri celulare în anul 2015” [considerentul (430) al deciziei atacate], la „modelele de iPad din anii 2014 și 2015”, precum și la „modelul de iPhone din anul 2015” [considerentul (431) al deciziei atacate], la „[confidențial] prevăzute inițial pentru a fi lansate în primăvara anului 2014” și „lansate în final în toamna anului 2013” [considerentul (433) și nota de subsol 558 din decizia atacată], la „aparatele mobile din anii 2014 și 2015” [considerentul (435) al deciziei atacate], la „modelul de iPad din toamna anului 2015” [considerentul (436) al deciziei atacate], la „lansarea unui iPad […] în anul 2015” [considerentul (437) al deciziei atacate], la „nevoile de chipseturi non‑CDMA ale Apple” [considerentul (438) al deciziei atacate] și la „modelele de dispozitiv din anul 2015”, precum și la „programarea unor aparate mobile din toamna anului 2015” [considerentul (439) al deciziei atacate]. Prin urmare, trebuie să se constate că Comisia a calificat în mod variabil dispozitivele și perioadele vizate de elementele de probă invocate.

451    În continuare, în ceea ce privește subsubsecțiunile 11.4.2.2 și 11.4.2.3 din decizia atacată, acestea urmăresc să răspundă la argumentele reclamantei privind, pe de o parte, contestarea fiabilității documentelor interne și a explicațiilor Apple și, pe de altă parte, susținerea că exclusivitatea fusese solicitată de Apple.

452    Or, în cadrul primei dintre aceste subsubsecțiuni, Comisia s‑a referit atât la „dispozitivele lansate în anii 2014 și 2015” [considerentul (442) al deciziei atacate], cât și la „dispozitivele care urmau să fie lansate în anul 2014” [considerentul (445) al deciziei atacate], ba chiar, într‑o singură frază, la „dispozitivele care urmau să fie lansate în anul 2015” și la „dispozitivele lansate în anul 2015” [considerentul (446) al deciziei atacate].

453    În sfârșit, în ceea ce privește subsubsecțiunea 11.4.2.4 din decizia atacată, răspunzând la argumentele reclamantei potrivit cărora Apple ar fi ales, în orice caz, să se aprovizioneze de la reclamantă, ținând seama de superioritatea chipseturilor sale [considerentul (423) al deciziei atacate], Comisia a concluzionat că plățile în cauză au avut impact asupra strategiei de aprovizionare a Apple pentru „dispozitivele care urmau să fie lansate în anii 2014 și 2015” [considerentul (451) al deciziei atacate].

454    Or, dacă în cuprinsul acestei subsubsecțiuni, Comisia s‑a referit la „dispozitivele care urmau să fie lansate în anii 2014 și 2015” [considerentul (455) al deciziei atacate] și la „iPad‑urile care urmau să fie lansate în anii 2014 și 2015” [considerentul (464) al deciziei atacate], ea s‑a referit în mai multe rânduri la „dispozitivele lansate în anii 2014 și 2015” [considerentele (456)-(458), (462) și (463) ale deciziei atacate], precum și la „versiunea CDMA a iPhone 4 care a fost lansat în februarie 2011” [considerentul (460) al deciziei atacate] și la „[confidențial]” [considerentul (465) al deciziei atacate].

455    Reiese din ceea ce precedă că în subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată Comisia a dezvoltat un raționament global care privește și tratează împreună uneori „dispozitive”, uneori „iPad‑uri”, identificate în mod variabil ca fiind în special cele „din anii 2014 și 2015”, cele „lansate în anii 2014 și 2015” sau cele „care urmau să fie lansate în anii 2014 și 2015”, fără să precizeze domeniul de aplicare al acestor expresii și nici să menționeze relațiile dintre ele.

456    Mai precis, în considerentul (424) al deciziei atacate, prezentând concluzia dedusă din subsubsecțiunea 11.4.2.1 din această decizie, Comisia s‑a referit la dispozitivele „lansate” în anii 2014 și 2015, în timp ce în considerentul (451) al aceleiași decizii, prezentând concluzia întemeiată pe subsubsecțiunea 11.4.2.4 din decizia menționată, Comisia s‑a referit la dispozitivele „care urmau să fie lansate” în anii 2014 și 2015. Cu toate acestea, în cuprinsul fiecăreia dintre aceste subsubsecțiuni, Comisia s‑a referit și la alte dispozitive, a căror formulare nu corespunde cu cele vizate de demonstrația sa.

457    Este adevărat că, în memoriul în apărare și ca răspuns la măsurile de organizare a procedurii, Comisia a precizat că demonstrarea efectelor produse în mod real de plățile în cauză, conținută în subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată, nu numai că nu privea iPhone‑urile, ci privea numai anumite modele de iPad „non‑CDMA” care „trebuiau să fie lansate” în anii 2014 și 2015, iar nu iPad‑urile efectiv „lansate” în anii 2014 și 2015, Comisia regretând de altfel orice neînțelegere cauzată de această „eroare materială”.

458    Cu toate acestea, contrar celor sugerate de Comisie, identificarea eronată a dispozitivelor vizate de demonstrarea efectelor reale ale plăților în cauză nu poate fi considerată o simplă „eroare materială”. Astfel, printre altele, modelul [confidențial] identificat prin acronimul „[confidențial]” menționat în considerentele (433) și (465) ale deciziei atacate corespunde din punct de vedere comercial modelului numit „[confidențial]”, iar acest model, după cum subliniază Comisia însăși în decizia atacată, a fost „lansat” în toamna anului 2013. Or, în măsura în care modelul respectiv a fost „lansat” în anul 2013, el este lipsit de relevanță în cadrul unei demonstrații precum cea cuprinsă în subsubsecțiunea 11.4.2.1 din decizia atacată, care urmărește să examineze efectele reale ale plăților în discuție asupra modelelor „lansate” în anii 2014 și 2015.

459    În plus, trebuie amintit că controlul de legalitate prevăzut la articolul 263 TFUE vizează actul atacat, iar nu conținutul memoriilor depuse de pârât în fața instanței Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iulie 2018, Orange Polska/Comisia, C‑123/16 P, EU:C:2018:590, punctul 85).

460    Pe de altă parte, în această din urmă privință, argumentul Comisiei potrivit căruia reclamanta ar fi fost conștientă de dispozitivele în legătură cu care Apple intenționa să se aprovizioneze de la Intel este lipsit de relevanță în măsura în care, așa cum reiese din cuprinsul punctului 459 de mai sus, controlul Tribunalului vizează conținutul deciziei atacate. De altfel, având în vedere expresiile utilizate în decizia atacată, reclamanta a fost pusă în situația să conteste raționamentul Comisiei atât în ceea ce privește dispozitivele „lansate”, cât și cele „care urmau să fie lansate” (punctul 430 de mai sus).

461    În sfârșit, trebuie arătat că, în lipsa oricărei precizări în această privință cuprinse în decizia atacată, nu este de competența Tribunalului să determine a posteriori dispozitivele vizate de fiecare dintre expresiile utilizate de Comisie în fiecare considerent al subsecțiunii 11.4.2 din decizia atacată.

462    Prin urmare, trebuie să se constate că elementele de probă pe care s‑a întemeiat Comisia în susținerea concluziilor sale în subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată sunt lipsite de coerență, atât între ele, cât și în raport cu concluziile pe care ar urmări să le susțină în cadrul subsubsecțiunilor 11.4.2.1, 11.4.2.2 și 11.4.2.4 din decizia menționată, ceea ce se repercutează de altfel asupra coerenței interne a subsecțiunii 11.4.2 din decizia respectivă.

463    Rezultă că aprecierea efectuată de Comisie în subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată cu privire la efectele anticoncurențiale efectiv produse de plățile în cauză, și anume că acestea au redus în mod real stimulentele Apple de a se orienta către furnizori concurenți de chipset‑uri LTE pentru anumite dispozitive, este afectată de o lipsă de coerență a elementelor de probă pe care aceasta s‑a întemeiat în susținerea concluziilor sale.

c)      Cu privire la a treia subcritică, referitoare la neluarea în considerare a anumitor elemente de probă relevante în cadrul demonstrației cuprinse în subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată

464    Reclamanta arată în esență că chipseturile Intel nu fuseseră selectate de Apple din cauza incapacității lor de a îndeplini cerințele tehnice și legate de calendar ale Apple pentru aceste dispozitive, iar nu ca urmare a plăților în cauză, fapt de care Comisia nu ar fi ținut seama.

465    În această privință, deși decizia atacată este deja afectată de o lipsă de coerență evidențiată în cadrul primei subcritici (a se vedea punctul 463 de mai sus), trebuie să se verifice dacă, în plus, Comisia a ținut seama în analiza sa de toate elementele pertinente care trebuie luate în considerare. În acest scop, trebuie să se continue analiza presupunând că, după cum a indicat Comisia în memoriul în apărare și în ședință, dispozitivele vizate de analiza respectivă ar fi versiunile „non‑CDMA” ale modelului „[confidențial]” (sau „[confidențial]”) pentru anul 2014 și modelele „[confidențial]” și „[confidențial]” pentru anul 2015 (denumite în continuare „modelele pretins vizate”), și aceasta fără a fi necesar să se abordeze mai mult aspectul dacă aceste dispozitive sunt identificate în mod clar și neechivoc în decizia atacată.

466    Trebuie observat de la bun început că problema dacă chipseturile LTE ale concurenților reclamantei erau efectiv în măsură să îndeplinească cerințele tehnice și legate de calendar ale Apple pentru modelele pretins vizate este, în împrejurările speței, un element relevant care trebuie luat în considerare la analiza efectelor produse în mod real de plățile în discuție asupra deciziilor de aprovizionare ale Apple pentru nevoile sale de chipseturi LTE pentru modelele pretins vizate. Astfel, deși, după cum arată reclamanta, Apple nu avea o alternativă tehnică sau temporală la chipseturile LTE ale reclamantei pentru modelele pretins vizate, o asemenea împrejurare a avut în mod necesar impact asupra deciziilor sale de aprovizionare pentru aceste modele și, prin urmare, asupra eventualelor efecte pe care plățile în cauză le‑ar fi putut avea asupra unor asemenea decizii.

467    Or, elementele de probă invocate de reclamantă ridică îndoieli în această privință.

468    În primul rând, în ceea ce privește modelul pretins vizat care trebuia „să fie lansat” în anul 2014, identificat prin acronimul „[confidențial]”, astfel cum subliniază reclamanta, din elementele prezentate în cadrul dezbaterilor reiese că dezvoltarea chipsetului Intel ([confidențial]) pe care Apple îl luase în considerare pentru o eventuală utilizare în modelul „[confidențial]” era [confidențial].

469    În special, prezentarea internă a Apple din [confidențial], menționată de Comisie în nota de subsol 612 din decizia atacată, aferentă considerentului (464) al acestei decizii, indică [confidențial].

470    Probele suplimentare din 26 iulie 2019 confirmă aceste constatări. Astfel, un e‑mail intern al Apple din [confidențial] indică, în ceea ce privește utilizarea chipsetului [confidențial] pentru iPad‑ul prevăzut la [confidențial], și anume modelul „[confidențial]”, că [confidențial] și că [confidențial]. Un alt e‑mail intern al Apple din [confidențial] arată că acest chipset era [confidențial] și că, în cazul în care [confidențial].

471    Pe de altă parte, în măsura în care Apple intenționa să lanseze în anul 2014 alte modele de iPad decât modelul „[confidențial]”, trebuie să se observe că, în orice caz, înscrisurile din dosar arată că chipseturile concurenților reclamantei nu îndeplineau cerințele tehnice și legate de calendar ale Apple. Astfel, tabelul intitulat [confidențial], privind anul 2014, care era anexat la un e‑mail intern al Apple din [confidențial], arată că chipseturile concurenților reclamantei și în special cele ale Intel nu respectau complet nevoile tehnice sau legate de calendar ale Apple, după cum reiese din [confidențial].

472    Mai precis, așa cum a confirmat de altfel Comisia în răspuns la măsurile de organizare a procedurii, chipsetul Intel care fusese avut în vedere pentru modelul „[confidențial]” [confidențial] îndeplinea „în parte” „nevoi[le] Apple”, caracteristica ce lipsea fiind legată de lipsa tehnologiei [confidențial]. În această privință este suficient să se arate că un e‑mail intern al Apple din [confidențial], al cărui obiect era [confidențial], indică în esență că [confidențial], că, cu toate acestea, [confidențial] și că, în acest nou context, [confidențial]. Din această perspectivă, un e‑mail intern al Apple din [confidențial] indica un [confidențial]. De altfel, importanța tehnologiei respective pentru celelalte iPad‑uri pe care Apple intenționa să le lanseze în anul 2014 nu poate fi infirmată de argumentele Comisiei deduse din declarațiile angajaților Apple privind modelul „[confidențial]” sau inerente situației care prevala atunci când tehnologia respectivă nu devenise importantă, întrucât astfel de argumente sunt lipsite de relevanță.

473    În al doilea rând, în ceea ce privește modelele pretins vizate care trebuiau „să fie lansate” în anul 2015, astfel cum subliniază reclamanta, din înscrisurile din dosar reiese că chipseturile concurenților reclamantei și în special chipseturile Intel pe care Apple le luase în considerare pentru o eventuală utilizare în iPad‑urile pe care intenționa să le lanseze în anul 2015 nu îndeplineau cerințele tehnice și legate de calendar ale Apple.

474    Pe de o parte, reclamanta a invocat tabelul intitulat [confidențial], privind anul 2015, care era anexat la un e‑mail intern al Apple din [confidențial]. Acest tabel demonstrează că chipseturile Intel nu respectau complet nevoile tehnice și legate de calendar ale Apple, așa cum reiese din [confidențial].

475    Pe de altă parte, trebuie arătat că, în schimbul de e‑mailuri interne ale Apple, datat 18 februarie 2014, care a urmat e‑mailului intern al Apple menționat în considerentul (436) al deciziei atacate și al cărui conținut a fost dezvăluit în cadrul probelor suplimentare din 26 iulie 2019, doi ingineri ai Apple au indicat că chipsetul Intel avut în vedere pentru un iPad care urma să fie lansat în toamna anului 2015 nu avea „cu adevărat” aceleași funcții cu chipsetul reclamantei. Or, trebuie observat că acești doi ingineri au precizat că diferența respectivă decurgea din lipsa tehnologiei [confidențial] în ceea ce privește chipsetul Intel, tehnologie considerată [confidențial].

476    Rezultă din ceea ce precedă că mai multe elemente de fapt de care dispunea Comisia, confirmate de altfel de elementele depuse în cadrul dezbaterilor, ridică îndoieli cu privire la capacitatea chipseturilor Intel și chiar ale celorlalți concurenți ai reclamantei de a îndeplini cerințele tehnice și legate de calendar ale Apple pentru modelele pretins vizate, precum și, după caz, pentru celelalte modele de iPad pe care Apple intenționa să le lanseze în aceeași perioadă.

477    Or, Comisia nu putea concluziona în mod valabil că plățile în cauză au redus efectiv stimulentele Apple de a se orienta către furnizorii concurenți de chipseturi LTE fără a lua în considerare faptul că, în ceea ce privește nevoile Apple pentru modelele pretins vizate, nu exista nicio alternativă tehnică sau temporală la chipseturile reclamantei.

478    Desigur, în considerentul (464) al deciziei atacate, Comisia a afirmat că Apple ar fi intenționat să utilizeze chipseturile Intel pentru „iPad‑urile care urmau să fie lansate în anii 2014 și 2015 cu luarea în considerare a tuturor parametrilor, iar nu numai a superiorității tehnice, inclusiv a cerințelor specifice pentru aceste modele” și ar fi considerat astfel că Intel nu era mai puțin atractivă decât reclamanta, cel puțin pentru modelele respective. Totuși, domeniul de aplicare al acestei afirmații a Comisiei nu reiese în mod clar din formularea sa, mai ales în ceea ce privește „superioritatea tehnică” amintită.

479    În plus, chiar presupunând că afirmația respectivă trebuie înțeleasă în sensul că, potrivit Comisiei, chipseturile LTE ale Intel erau o alternativă viabilă pentru modelele pretins vizate, inclusiv pe plan tehnic sau temporal, trebuie observat că, în susținerea aprecierii respective, în nota de subsol 612 din decizia atacată, aferentă considerentului (464) al acestei decizii, Comisia s‑a limitat să se refere, cu titlu de exemplu, la trei documente interne ale Apple, care însă nu permit să se concluzioneze că chipseturile Intel îndeplineau cerințele tehnice sau legate de calendar ale Apple pentru modelele pretins vizate. Astfel, primul document, la care se referă Comisia evocând doar pagina sa de gardă, este o prezentare a Apple [confidențial] care indică mai degrabă [confidențial] chipseturi Intel (a se vedea de asemenea în această privință punctul 469 de mai sus), al doilea document este un e‑mail intern al Apple din luna octombrie 2012, avut în vedere și în considerentul (433) al deciziei atacate, care indică, desigur, că Intel ar fi fost un „plan bun” pentru modelul „[confidențial]”, dar care nu conținea nicio mențiune cu privire la fezabilitatea unui asemenea „plan” în ceea ce privește calendarul, iar al treilea document este un e‑mail intern al Apple din luna iunie 2012, avut în vedere și în considerentul (428) al deciziei atacate, care menționează o ofertă a Intel care nu era satisfăcătoare din punctul de vedere al prețurilor. Astfel, nu numai că afirmația Comisiei potrivit căreia Intel nu ar fi fost mai puțin atractivă decât reclamanta pentru modelele pretins vizate nu este confirmată de aceste trei documente, dar ea nu permite să se concluzioneze că Apple ar fi putut să se aprovizioneze în mod real pentru modelele pretins vizate de la concurenții reclamantei, având în vedere cerințele sale tehnice și legate de calendar.

480    Prin urmare, trebuie să se constate că în subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată Comisia nu a efectuat nicio veritabilă examinare a existenței unor furnizori concurenți de chipseturi LTE de la care Apple ar fi putut să se aprovizioneze pentru modelele pretins vizate având în vedere cerințele sale tehnice, inclusiv pe planul calendarului.

481    Rezultă din aceasta că aprecierea efectuată de Comisie în subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată, cu privire la efectele anticoncurențiale produse în mod real de plățile în cauză, și anume reducerea stimulentelor Apple de a se orienta către furnizori concurenți de chipseturi LTE pentru modelele pretins vizate, nu a fost efectuată în lumina tuturor elementelor relevante care trebuiau luate în considerare.

d)      Cu privire la a doua subcritică, referitoare la elementele de probă luate în considerare în cadrul demonstrației cuprinse în subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată

482    Reclamanta susține în esență că Comisia nu a făcut dovada că, pentru dispozitivele vizate de analiza sa, plățile în cauză ar fi redus stimulentele Apple de a se aproviziona de la concurenții săi.

483    În această privință, deși decizia atacată este deja afectată de o lipsă de coerență, evidențiată în cadrul primei subcritici (a se vedea punctul 463 de mai sus), și de neluarea în considerare a tuturor elementelor pertinente, invocată în cadrul celei de a treia subcritici (a se vedea punctul 481 de mai sus), trebuie să se examineze dacă, și în rest, elementele de probă invocate de Comisie sunt de natură să susțină concluziile care se deduc de aici în raport cu modelele pretins vizate.

484    Cu titlu introductiv, pe de o parte, trebuie să se arate că, exceptând modelul „[confidențial]”, niciunul dintre modelele pretins vizate nu este menționat în mod expres în subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată. Astfel, din această subsecțiune reiese că Comisia nu a efectuat o demonstrație specifică pentru fiecare model vizat, ci a dezvoltat o demonstrație globală, destinată să acopere, în ansamblu, iPad‑urile „lansate” sau „care urmau să fie lansate” în anii 2014 și 2015, uneori chiar examinând împreună cei doi ani.

485    Pe de altă parte, trebuie să se observe că, în subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată, Comisia s‑a întemeiat în esență pe elemente de probă care provin de la Apple, subsubsecțiunea 11.4.2.1 din această decizie sprijinindu‑se exclusiv pe răspunsul Apple la întrebarea [confidențial] din solicitarea de informații a [confidențial] și pe documentele interne ale Apple transmise în anexa la răspunsul respectiv.

486    În primul rând, în ceea ce privește modelul în cauză care trebuia „să fie lansat” în anul 2014, și anume, potrivit Comisiei, modelul identificat prin acronimul „[confidențial]” (sau „[confidențial]”), așa cum reiese din decizia atacată și cum a explicat Comisia în memoriul său în apărare, demonstrarea pretinselor efecte ale plăților în cauză asupra deciziei Apple de a cumpăra chipseturi LTE este cuprinsă în considerentele (428)-(435) ale deciziei atacate.

487    Primo, în această privință trebuie arătat că în considerentele (425)-(433) ale deciziei atacate Comisia a evidențiat în esență elementele care demonstrau, în opinia sa, că, înainte de a încheia primul act adițional la acordul de tranziție, Apple intenționase să se orienteze către concurenții reclamantei pentru modelele pretins vizate și că acest lucru putea fi interesant pentru Apple din punct de vedere economic dat fiind că „oportunitatea de a face economii pe termen lung depășe[a] plățile care decurgeau din acordul de tranziție”.

488    Așadar, deși aprecierile cuprinse în considerentele (425)-(433) ale deciziei atacate arată, este adevărat, că Apple luase în considerare existența plăților care decurgeau din acordul de tranziție, ele nu indică faptul că plățile în cauză care decurgeau din acordul de tranziție reduseseră în mod real stimulentele Apple de a se orienta către concurenții reclamantei pentru modelele pretins vizate și în special pentru modelul „[confidențial]”.

489    Astfel, după cum reiese din considerentele (434) și (435) ale deciziei atacate, Comisia a reținut că primul act adițional la acordul de tranziție explica faptul că Apple ar fi încetat să ia în considerare furnizorii concurenți pentru modelele pretins vizate pe care intenționa să le lanseze în anii 2014 și 2015.

490    Prin urmare, contrar celor susținute de Comisie, din decizia atacată nu reiese că numai acordul tranzitoriu redusese în mod real stimulentele Apple de a se orienta către concurenții reclamantei pentru modelele pretins vizate.

491    Secundo, trebuie să se arate că aprecierea, cuprinsă în considerentul (435) al deciziei atacate, potrivit căreia, „ca urmare a primului act adițional la acordul de tranziție, Apple «încetase orice considerare a furnizorilor de chipseturi alternativi reclamantei pentru aparatele mobile din anii 2014 și 2015»” se întemeiază exclusiv pe o declarație cuprinsă în răspunsul Apple la întrebarea [confidențial] din solicitarea de informații a [confidențial].

492    Or, trebuie să se constate că acest răspuns nu privește modelul „[confidențial]” (sau „[confidențial]”), care, potrivit Comisiei, este singurul model pretins vizat din anul 2014 menționat în subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată. Astfel, în ceea ce privește modelele non‑CDMA din anul 2014, răspunsul respectiv vizează numai modelele [confidențial]. În plus, declarația Apple reluată în considerentul (435) al deciziei atacate se află în partea din răspunsul său care privește aceste două ultime modele. Declarația menționată pare deci să fie lipsită de relevanță din perspectiva demonstrației cuprinse în decizia atacată cu privire la modelul „[confidențial]”.

493    Tertio, trebuie să se arate că, în considerentul (465) al deciziei atacate, în cadrul subsubsecțiunii 11.4.2.4 din această decizie, Comisia a indicat [confidențial] și, în acest scop, s‑a sprijinit pe două declarații ale Apple întemeiate pe punctul 52 a treia liniuță din observațiile sale privind răspunsul reclamantei la comunicarea privind obiecțiunile.

494    Totuși, după cum subliniază în mod întemeiat reclamanta, aceste declarații nu indică [confidențial] din cauza plăților în discuție. Mai precis, declarațiile respective nu furnizează nicio indicație cu privire la motivele pentru care [confidențial]. Or, în lipsa unor elemente de probă concludente prezentate de Comisie în decizia atacată, nu este de competența Tribunalului să stabilească motivele care au condus [confidențial].

495    În al doilea rând, în ceea ce privește modelele pretins vizate pe care Apple intenționa să le lanseze în anul 2015, și anume, potrivit Comisiei, modelele „[confidențial]” și „[confidențial]”, așa cum reiese din decizia atacată și cum a explicat Comisia în memoriul său în apărare, demonstrarea pretinselor efecte ale plăților în cauză se întemeiază pe elementele de probă invocate în considerentele (436) și (437) ale deciziei atacate.

496    Cu titlu introductiv, în măsura în care declarația Apple reluată în considerentul (435) al deciziei atacate se referă de manieră comună și în mod general la „aparatele mobile din anii 2014 și 2015”, este suficient să se amintească faptul că ea a fost făcută în raport cu anumite modele de iPad din anul 2014, altele decât „[confidențial]” (punctul 492 de mai sus). Prin urmare, nici relevanța declarației respective în raport cu modelele pretins vizate din anul 2015 nu este stabilită.

497    Primo, în considerentul (436) al deciziei atacate, Comisia s‑a întemeiat pe un document intern al Apple care conținea un schimb de e‑mailuri interne din 18 februarie 2014 și în care se arăta că un inginer al Apple sugerase utilizarea chipsetului Intel pentru un model de iPad „din toamna anului 2015”, în măsura în care ar fi avut „aceleași funcții” cu chipsetul reclamantei.

498    Or, pe de o parte, nici considerentul (436) al deciziei atacate, nici schimbul de e‑mailuri interne respectiv nu precizează modelul de iPad pe care Apple intenționa să îl lanseze în anul 2015 și care este vizat de afirmația inginerului Apple. Pe de altă parte, în cadrul probelor suplimentare din 26 iulie 2019, reclamanta a prezentat un alt schimb de e‑mailuri interne ale Apple, din aceeași zi, din care reiese că afirmația angajatului Apple reprodusă în considerentul (436) al deciziei atacate fusese în realitate repusă în discuție de responsabilul echipei de ingineri a Apple. Astfel, acesta din urmă indicase în răspuns că chipsetul Intel „nu are cu adevărat aceleași funcții” cu chipsetul reclamantei, cuvântul în limba engleză care exprimă negația, și anume „not”, fiind de altfel scris cu majuscule în e‑mailul intern respectiv. În plus, această din urmă apreciere fusese confirmată de un alt angajat al Apple în același schimb de e‑mailuri.

499    Aceste elemente conduc, așadar, la repunerea în discuție a temeiniciei aprecierii cuprinse în considerentul (436) al deciziei atacate, din moment ce ea se întemeiază pe un singur e‑mail intern al Apple contrazis de alte două e‑mailuri.

500    Secundo, în considerentul (437) al deciziei atacate, Comisia se referă la un schimb de e‑mailuri interne ale Apple din 20 februarie 2014, care răspunde la e‑mailul intern menționat în considerentul (436) al acestei decizii, în care, pe de o parte, un angajat al Apple arată că un alt angajat avea „anumite preocupări în ceea ce privește sancțiunile comerciale legate de calendar” în legătură cu lansarea unui iPad care încorporează un chipset de la un alt furnizor și, pe de altă parte, acest din urmă angajat confirmă că o astfel de lansare era „nesustenabilă din punct de vedere comercial”.

501    Trebuie să se constate însă că e‑mailurile respective și considerentul (437) al deciziei atacate nu se referă în mod specific la niciun model de iPad și nici la plățile și la acordurile în discuție. Prin urmare, niciun element nu permite să se concluzioneze cu certitudine că aceste e‑mailuri interne se refereau la pierderea și la rambursarea plăților în cauză.

502    De altfel, în măsura în care Comisia s‑a întemeiat în memoriul său în apărare pe o declarație făcută de Apple în cadrul observațiilor sale privind răspunsul reclamantei la comunicarea privind obiecțiunile pentru a face legătura între aceste e‑mailuri interne și plățile în cauză, trebuie să se constate că declarația respectivă nu figurează în considerentul (437) al deciziei atacate și, în plus, nu privește e‑mailurile interne menționate în considerentul respectiv.

503    Tertio, mai mult, în considerentul (438) al deciziei atacate, Comisia s‑a referit la o analiză economică a echipei de achiziții a Apple din 29 ianuarie 2014 privind impactul economic al unei schimbări a furnizorului în anul 2015 pentru nevoile de chipseturi non‑CDMA, prezentată de Apple în răspunsul său la întrebarea [confidențial] din solicitarea de informații din [confidențial].

504    Or, în această privință este suficient să se arate că, după cum explică Apple în răspunsul său la întrebarea [confidențial] din solicitarea de informații din [confidențial], analiza economică respectivă „nu a servit drept temei pentru niciuna dintre deciziile de achiziție ale conducerii Apple”, așa încât, independent chiar de motivele pentru care conducerea Apple nu s‑ar fi întemeiat pe o asemenea analiză, aspect a cărui stabilire nu îi revine Tribunalului, ea nu permite să se deducă nicio concluzie cu privire la efectele pe care plățile în discuție le‑ar fi avut în mod real asupra deciziilor de aprovizionare ale Apple în materie de chipseturi LTE.

505    Rezultă de aici că, în subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată, în cadrul unei analize globale care amestecă modele și ani, Comisia s‑a întemeiat pe elemente de probă care nu sunt relevante, care sunt contrazise de alte elemente sau care nu sunt de natură să susțină concluziile sale în legătură cu modelele pretins vizate și care, în consecință, nu permit să se demonstreze că plățile în cauză au redus în mod real stimulentele Apple de a se orienta către concurenții reclamantei pentru a se aproviziona cu chipseturi LTE pentru modelele respective.

506    Rezultă din tot ceea ce precedă, pe de o parte, că subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată nu poate îndrepta nelegalitatea constatată în urma examinării primei critici a celui de al treilea aspect din cadrul celui de al treilea motiv (punctele 442 și 443 de mai sus) și, pe de altă parte, că, în orice caz, în subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată, Comisia nu a dezvoltat o analiză care să permită să se susțină concluzia că plățile în discuție reduseseră în mod real stimulentele Apple de a se orienta către concurenții reclamantei pentru a se aproviziona cu chipseturi LTE pentru modelele pretins vizate de iPad non‑CDMA pe care Apple intenționa să le lanseze în anii 2014 și 2015.

507    Astfel, Comisia a ajuns la o asemenea concluzie în urma unui raționament care, în primul rând, este afectat de lipsa de coerență a elementelor de probă invocate în susținerea concluziilor sale (punctul 463 de mai sus), în al doilea rând, în plus, a fost efectuat fără a se lua în considerare toate elementele relevante în acest scop (punctul 481 de mai sus) și, în al treilea rând, tot în plus, a fost efectuat pe baza unor elemente care nu permiteau susținerea concluziilor sale (punctul 505 de mai sus).

508    Prin urmare, concluzia Comisiei potrivit căreia plățile în discuție au produs în mod real efecte anticoncurențiale confirmând capacitatea lor de a produce asemenea efecte este afectată de nelegalitate.

509    De altfel, pentru aceleași motive, și contrar celor susținute de Comisie, nici raționamentul efectuat în subsecțiunea 11.4.2 din decizia atacată nu poate demonstra, cu titlu subsidiar, că plățile în cauză aveau capacitatea de a produce efecte anticoncurențiale în raport cu modelele pretins vizate. În orice caz, presupunând chiar că aceasta ar fi situația, trebuie amintit că teoria prejudiciului reținută în decizia atacată nu privește o capacitate anticoncurențială a plăților în cauză limitată la nevoile Apple doar pentru modelele pretins vizate, ci are în vedere toate nevoile Apple în perioada vizată atât pentru iPhone‑uri, cât și pentru iPad‑uri (a se vedea punctele 420, 442 și 443 de mai sus).

510    Având în vedere toate aceste elemente, trebuie să se admită a doua și a treia critică ale celui de al treilea aspect din cadrul celui de al treilea motiv al acțiunii.

4.      Concluzie

511    Din examinarea primei, a celei de a doua și a celei de a treia critici ale celui de al treilea aspect din cadrul celui de al treilea motiv și fără a fi necesar să se examineze celelalte critici ale acestui aspect rezultă că în speță caracterizarea plăților în discuție în sensul că constituie un abuz de poziție dominantă este afectată de nelegalitate, în măsura în care, pe de o parte, examinarea capacității plăților în discuție de a produce efecte anticoncurențiale se bazează pe o analiză care nu a fost efectuată în raport cu toate împrejurările de fapt relevante și, pe de altă parte, examinarea efectelor produse în mod real de plățile în discuție se bazează pe o analiză care nu permite să se susțină concluzia reținută de Comisie.

512    Pentru aceste motive, având în vedere nelegalitățile constatate în cadrul examinării celui de al treilea aspect al celui de al treilea motiv și fără a fi necesară pronunțarea cu privire la celelalte aspecte invocate de reclamantă, se impune admiterea celui de al treilea motiv al acțiunii și, tot pe acest temei, anularea deciziei atacate.

D.      Concluzie generală

513    Întrucât atât primul motiv (în ceea ce privește primul și al treilea aspect ale acestuia), cât și al treilea motiv al acțiunii (în ceea ce privește al treilea aspect) au fost admise, se impune anularea deciziei atacate, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la celelalte motive ale acțiunii, nici la cererile de măsuri de organizare a procedurii sau de măsuri de cercetare judecătorească prezentate de reclamantă în măsura în care aceste cereri depășesc măsurile decise sau dispuse de Tribunal și nici cu privire la alte probe suplimentare decât cele din 26 iulie 2019.

IV.    Cu privire la cheltuielile de judecată

514    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

515    Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea sa la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor ale reclamantei, în conformitate cu concluziile acesteia din urmă.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a șasea extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Anulează Decizia C(2018) 240 final a Comisiei din 24 ianuarie 2018 referitoare la o procedură inițiată în temeiul articolului 102 TFUE și al articolului 54 din Acordul privind SEE [cazul AT.40220 – Qualcomm (Plăți de exclusivitate)].

2)      Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată.

Marcoulli

Frimodt Nielsen

Schwarcz

Iliopoulos

 

      Norkus

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 15 iunie 2022.

Semnături


Cuprins



*      Limba de procedură: engleza.


1 Date confidențiale ocultate.