Language of document : ECLI:EU:T:2013:528





Hotărârea Tribunalului (Camera a treia) din 15 octombrie 2013 – Evropaïki Dynamiki/Comisia

(Cauza T‑474/10)

„Contracte de achiziții publice de servicii – Procedura de cerere de ofertă – Prestarea de servicii externe de dezvoltare, cercetare și suport ale sistemelor informatice (ESP DESIS II) – Clasare a unui ofertant – Atribuirea contractului de achiziții – Obligația de motivare – Transparență – Egalitate de tratament – Eroare vădită de apreciere – Răspundere extracontractuală”

1.                     Contracte de achiziții publice ale Uniunii Europene – Procedură de cerere de ofertă – Obligația autorității contractante de a exclude de la procedură un ofertant care a săvârșit o încălcare gravă în materie profesională – Ofertant care invocă o pretinsă încălcare gravă în materie profesională săvârșită de societatea‑mamă a unui membru al consorțiului căruia i s‑a atribuit contractul – Examinare de către autoritatea contractantă a faptelor invocate și a problemei imputării încălcării săvârșite de societatea‑mamă filialei sale [Regulamentul nr. 1605/2002 al Consiliului, art. 93 alin. (1) lit. (c)] (a se vedea punctele 41, 45 și 46)

2.                     Contracte de achiziţii publice ale Uniunii Europene – Procedură de cerere de ofertă – Atribuirea contractelor – Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic – Criterii de atribuire – Alegere efectuată de autoritatea contractantă – Limite – Respectarea principiilor transparenței, egalității de tratament și nediscriminării (Regulamentul nr. 1605/2002 al Consiliului, art. 89 și 97; Regulamentul nr. 2342/2002 al Comisiei, art. 138) (a se vedea punctele 66, 101-103 și 106-108)

3.                     Contracte de achiziţii publice ale Uniunii Europene – Încheierea unui contract în urma unei cereri de ofertă – Puterea de apreciere a instituțiilor – Control jurisdicțional – Limite (a se vedea punctele 72, 111, 121 și 209)

4.                     Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conţinut – Decizie, în cadrul procedurii de atribuire a unui contract de achiziții publice de servicii, de a nu reține o ofertă – Luare în considerare, cu titlu de motivare, a răspunsurilor unei instituții la cererile unui ofertant necâștigător – Condiții – Lipsa unei substituiri a motivării inițiale printr‑o motivare nouă – Aprecierea informațiilor aflate la dispoziția reclamantei în momentul introducerii acțiunii [art. 296 TFUE; Regulamentul nr. 1605/2002 al Consiliului, art. 100 alin. (2); Regulamentul nr. 2342/2002 al Comisiei, art. 149 alin. (3)] (a se vedea punctele 73-80)

5.                     Acțiune în anulare – Obiect – Cerere de anulare a unei decizii strâns legate de o decizie precedentă – Respingere a cererii de anulare a deciziei precedente care conduce la respingerea cererii de anulare a deciziei subsecvente (a se vedea punctul 212)

6.                     Răspundere extracontractuală – Condiții – Nelegalitate – Prejudiciu – Legătură de cauzalitate – Lipsa uneia dintre condiții – Respingerea în întregime a acţiunii în despăgubire (art. 340 al doilea paragraf TFUE) (a se vedea punctul 215)

Obiectul

Pe de o parte, cerere de anulare a patru decizii ale Comisiei comunicate prin patru scrisori distincte din 16 iulie 2010 de clasare a ofertei prezentate de reclamantă în cadrul procedurii de cerere de ofertă DIGIT/R2/PO/2009/045 privind „Serviciile externe de dezvoltare, cercetare și suport a sistemelor informatice” (ESP DESIS II) (JO 2009/S 198-283663), pentru lotul 1 A pe poziția a doua, pentru lotul 1 B pe poziția a treia, pentru lotul 1 C pe poziția a doua și pentru lotul 3 pe poziția a treia, precum și a tuturor deciziilor aferente ale Direcției Generale de Informatică a Comisiei, inclusiv cele de atribuire a contractelor respective ofertanților clasați pe cel dintâi și pe cel de al doilea loc, și, pe de altă parte, cerere de despăgubiri

Dispozitivul

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Evropaïki Dynamiki – Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE la plata cheltuielilor de judecată.