Acțiune introdusă la 22 decembrie 2021 – Comisia Europeană/Ungaria
(Cauza C-823/21)
Limba de procedură: maghiara
Părțile
Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: A. Azéma, L. Grønfeldt, Tokár A. și J. Tomkin, agenți)
Pârâtă: Ungaria
Concluziile reclamantei
Declararea faptului că Ungaria nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 6 din Directiva 2013/321 , coroborat cu articolul 18 din cartă, atunci când a condiționat, în privința resortisanților țărilor terțe care se află pe teritoriul maghiar, inclusiv frontierele sale, posibilitatea de a recurge la procedura de protecție internațională și de a formula o cerere de protecție internațională, de îndeplinirea cerinței constând în a efectua o procedură prealabilă la o reprezentanță diplomatică a Ungariei situată într-o țară terță;
obligarea Ungaria la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În temeiul reglementării privind dreptul de azil, introdusă în Ungaria prin Legea LVIII din 2020, adoptată provizoriu, a cărei validitate a fost prelungită însă ulterior în repetate rânduri, toate persoanele, cu doar câteva excepții, care doresc să introducă o cerere de azil în acest stat trebuie să prezinte mai întâi o scrisoare de intenție la Ambasada Ungariei din Belgrad sau din Kiev, și numai în urma unui răspuns favorabil la această scrisoare de intenție și a emiterii unei autorizații de intrare este posibilă efectuarea procedurii de protecție internațională.
Comisia consideră că această nouă procedură de azil nu este compatibilă cu articolul 6 din Directiva 2013/32 privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale, interpretat în lumina articolului 18 din cartă.
Astfel, dreptul privind „accesul la procedură” garantat de articolul 6 din directivă, conține în primul rând posibilitatea ca resortisanții din țările terțe care se află pe teritoriul unui stat membru, inclusiv frontierele sale, să formuleze o cerere de protecție internațională.
Totuși, din dispozițiile aplicabile ale Legii LVIII din 2020, rezultă că în cazul în care resortisanții țărilor terțe care se află pe teritoriul maghiar, inclusiv frontierele sale, își exprimă dorința de a recurge la protecția internațională, autoritățile maghiare nu consideră această declarație ca fiind formularea unei cereri de protecție internațională în sensul Directivei 2013/32. Cererea nu este înregistrată, iar persoanei în cauză nu i se recunosc drepturile ce se cuvin solicitantului. Dimpotrivă, pentru a-și formula cererea, persoana în cauză trebuie să părăsească teritoriul maghiar, să se întoarcă într-o țară terță și să efectueze o procedură prealabilă la Ambasada Ungariei din această țară.
____________
1 Directiva Parlamentului și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale (JO 2013, L 180, p. 60).