Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Kúria (Republica Ungară) la 25 martie 2021 – Megatherm-Csillaghegy Kft./Nemzeti Adó- és Vámhivatal Fellebbviteli Igazgatósága

(Cauza C-188/21)

Limba de procedură: maghiara

Instanța de trimitere

Kúria

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Megatherm-Csillaghegy Kft.

Pârât: Nemzeti Adó- és Vámhivatal Fellebbviteli Igazgatósága

Întrebările preliminare

Principiul neutralității taxei pe valoarea adăugată, [considerentul (30)] și articolele 63, 167, 168, 178 180, 182 și 273 din Directiva TVA1 trebuie interpretate în sensul că se opun articolului 137 alineatul 3 ultima teză din az általános forgalmi adóról szóló 2007. évi CXXVII. törvény [Legea nr. CXXVII din 2007 privind taxa pe valoarea adăugată], în versiunea în vigoare în perioada 1 ianuarie 2015-31 decembrie 2017, conform căreia „inclusiv în cazul în care administrația fiscală anulează numărul de identificare fiscală al persoanei impozabile fără să îl suspende, persoana impozabilă își pierde dreptul de deducere a taxei la data la care decizia de anulare a numărului respectiv rămâne definitivă”, și articolului 137 din aceasta, în versiunea în vigoare în perioada 1 ianuarie 2018-26 noiembrie 2020, conform căruia, „în cazul în care Administrația fiscală și vamală națională anulează numărul de identificare fiscală al persoanei impozabile, aceasta își pierde dreptul de deducere a taxei la data la care decizia de anulare a numărului respectiv rămâne definitivă”?

Articolul 273 din Directiva TVA trebuie interpretat în sensul că pierderea dreptului de deducere a taxei, ca o consecință juridică obligatorie, depășește (în mod disproporționat) ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obiectivului de colectare a taxei și de combatere a fraudei fiscale?

____________

1 Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO 2006, L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7).