Language of document : ECLI:EU:T:2008:283

ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a cincea)

11 iulie 2008(*)

„Necompetență vădită”

În cauza T‑242/08,

Nistor Isai Faur, în prezent deținut la Arad (România), reprezentat de I. Crețiu, avocat,

reclamant,

împotriva

Consiliului Europei,

pârât,

având ca obiect, pe de o parte, o cerere de daune interese pentru repararea prejudiciului pretins cauzat reclamantului prin pretinsa divulgare neautorizată, de către Consiliul Europei, a unei hotărâri pronunțate de o instanță penală română privitoare la reclamant și, pe de altă parte, o cerere care vizează obligarea Consiliului Europei la a nu mai divulga astfel de informații fără autorizarea reclamantului,

TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a cincea),

compus din domnii M. Vilaras (raportor), președinte, M. Prek și V. Ciucă, judecători,

grefier: domnul E. Coulon,

pronunță prezenta

Ordonanță

 Situația de fapt și procedura

1        Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 24 iunie 2008, domnul Nistor Isai Faur a introdus prezenta acțiune.

2        În cererea introductivă, reclamantul arată că o hotărâre a unei instanțe penale române, care îl privește, a fost divulgată unei alte persoane de către Consiliul Europei, cu încălcarea Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 30, p. 142), precum și a dispozițiilor pertinente din dreptul român.

3        Reclamantul solicită Tribunalului să oblige Consiliul Europei la plata sumei de 100 000 de euro, cu titlu de reparare a prejudiciului moral pretins suferit ca urmare a comportamentului invocat al Consiliului Europei, și să îl someze pe acesta din urmă să nu mai comunice terților date cu caracter personal privitoare la reclamant, fără a obține autorizația sa prealabilă.

 În drept

4        Potrivit articolului 111 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, atunci când Tribunalul este în mod vădit necompetent pentru a judeca o acțiune, acesta poate, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.

5        În speță, Tribunalul consideră că este suficient de lămurit din înscrisurile din dosar și decide, în temeiul acestui articol, să se pronunțe fără continuarea procedurii.

6        Competențele Tribunalului în materie de răspundere extracontractuală sunt cele enumerate la articolul 235 CE și la articolul 288 al doilea paragraf CE, precum și la articolul 151 EA și la articolul 188 al doilea paragraf EA. În conformitate cu aceste dispoziții, Tribunalul are competența de a soluționa numai acțiuni în repararea prejudiciilor cauzate de instituțiile comunitare sau de agenții acestora în exercițiul funcțiunilor lor.

7        În speță, rezultă că autorul comportamentului despre care se invocă faptul că a produs un prejudiciu nu este nici o instituție, nici un organ comunitar.

8        Din considerațiile care precedă, rezultă că se impune respingerea prezentei acțiuni pentru necompetență vădită, fără a fi necesar să fie notificată pârâtului.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

9        Întrucât prezenta ordonanță este pronunțată înainte de comunicarea cererii introductive pârâtului și înainte ca acesta să fi efectuat cheltuieli de judecată, este suficient să se decidă că reclamantul va suporta propriile cheltuieli de judecată, conform articolului 87 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a cincea)

ordonă:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Domnul Nistor Isai Faur suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pronunțată la Luxemburg, la 11 iulie 2008.

Grefier

 

       Președinte

E. Coulon

 

      M. Vilaras


* Limba de procedură: româna.