Language of document :

Acțiune introdusă la 22 decembrie 2023 – Illumina/Comisia

(Cauza T-1190/23)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Illumina, Inc. (Wilmington, Delaware, Statele Unite) (reprezentanți: F. González Díaz, M. Siragusa, T. Spolidoro, F. Dewald, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea în tot sau în parte a Deciziei C(2023) 6737 final a Comisiei din 12 octombrie 2023 prin care se dispun măsuri de restabilire a situației existente anterior punerii în aplicare a concentrării în temeiul articolului 8 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul nr. 139/2004 al Consiliului [cazul M.10939 ILLUMINA/GRAIL (Măsuri de restabilire în temeiul articolului 8 alineatul (4) litera (a)];

obligarea Comisiei să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de reclamantă în cadrul prezentei proceduri.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă șapte motive.

Primul motiv, întemeiat pe nelegalitatea deciziei atacate în măsura în care nu sunt îndeplinite condițiile pentru a dispune măsuri de restabilire potrivit articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului1 .

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că decizia este afectată de o eroare de drept, de fapt și de apreciere, încalcă principiul proporționalității și al egalității de tratament, nu este motivată și desconsideră dreptul societății Illumina de a fi ascultată atunci când prin aceasta se resping în mod nelegal măsurile de restabilire fără cesionare a acțiunilor sau cu cesionare parțială.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că decizia încalcă dreptul fundamental de proprietate al Illumina, săvârșește erori de drept, de fapt și de apreciere, și încalcă principiul proporționalității în ceea ce privește obligațiile financiare ulterioare cesionării ale societății.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că obligațiile ce decurg din decizie referitoare la drepturile la valoare condiționată sunt afectate de o eroare de drept, de fapt și de apreciere, încalcă principiul proporționalității și nu sunt motivate.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că decizia încalcă principiul proporționalității și dreptul fundamental de proprietate al Illumina în ceea ce privește numirea și mandatul mandatarului însărcinat cu cesionarea.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că decizia este afectată de o eroare de drept, de fapt și de apreciere și încalcă principiul proporționalității în privința perioadei de cesionare.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia este afectată de o eroare de drept, de fapt și de apreciere, încalcă principiul proporționalității și încalcă dreptul la apărare al Illumina în ceea ce privește măsurile tranzitorii impuse.

____________

1 Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi [Regulamentul (CE) privind concentrările economice] (JO 2004 L 24, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 201).