ORDONANȚA VICEPREȘEDINTELUI CURȚII
28 septembrie 2023(*)
„Recurs – Măsuri provizorii – Măsuri restrictive adoptate având în vedere situația din Ucraina – Înghețarea fondurilor și a resurselor economice – Menținerea numelui unei persoane fizice pe lista persoanelor, entităților și organismelor care fac obiectul acestor măsuri – Suspendarea procesului de «relistare» a acestei persoane – Publicarea unei note în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene – Obligația de a lua măsuri referitoare la vizele acordate de statele membre – Măsuri care pot fi adoptate de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii”
În cauza C‑564/23 P(R),
având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 57 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 13 septembrie 2023,
Consiliul Uniunii Europene, reprezentat de P. Mahnič, R. Meyer și J. Rurarz, în calitate de agenți,
recurent,
celelalte părți din procedură fiind:
Nikita Dmitrievich Mazepin, cu domiciliul la Moscova (Rusia), reprezentat de A. Bass, T. Marembert, D. Rovetta, avocats, și de M. Campa, M. Moretto și V. Villante, avvocati,
reclamant în primă instanță,
Republica Letonia,
intervenientă în primă instanță,
VICEPREȘEDINTELE CURȚII,
după ascultarea domnului avocat general M. Szpunar,
dă prezenta
Ordonanță
1 Prin recursul formulat, Consiliul Uniunii Europene solicită anularea Ordonanței președintelui Tribunalului Uniunii Europene din 7 septembrie 2023, Mazepin/Consiliul (T‑743/22 RIII, denumită în continuare „ordonanța atacată”), prin care acesta a admis cererea de măsuri provizorii formulată de domnul Nikita Dmitrievich Mazepin.
Cadrul juridic
Decizia 2014/145/PESC
2 Articolul 1 alineatele (1), (6) și (7) din Decizia 2014/145/PESC a Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2014, L 78, p. 16), astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2023/1218 a Consiliului din 23 iunie 2023 (JO 2023, L 159I, p. 526), prevede:
„(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a împiedica intrarea pe teritoriul lor sau tranzitarea acestuia de către:
[…]
(e) oameni de afaceri importanți care își desfășoară activitatea în Rusia și membrii apropiați ai familiilor acestora sau alte persoane fizice care beneficiază de pe urma acestora sau oameni de afaceri implicați în sectoare economice care furnizează o sursă substanțială de venituri guvernului Federației Ruse, care este responsabil de anexarea Crimeei și de destabilizarea Ucrainei; […]
[…]
precum și de către persoane fizice asociate acestora sau asociate persoanelor juridice, entităților sau organismelor […] astfel cum figurează pe lista din anexă.
[…]
(6) Statele membre pot acorda derogări de la măsurile impuse în temeiul alineatului (1), atunci când deplasarea se justifică din motive umanitare urgente sau se efectuează în scopul participării la reuniuni interguvernamentale și la reuniuni promovate sau găzduite de Uniune[a Europeană] sau la reuniuni găzduite de un stat membru care asigură președinția [Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa], în cazul în care se poartă un dialog politic care vizează direct promovarea obiectivelor de politică ale măsurilor restrictive, inclusiv sprijinirea integrității teritoriale, a suveranității și a independenței Ucrainei.
(7) Un stat membru care dorește să acorde derogările menționate la alineatul (6) informează Consiliul în scris în acest sens. Derogarea se consideră acordată, cu excepția cazului în care unul sau mai mulți membri ai Consiliului ridică obiecții în scris în termen de două zile lucrătoare de la primirea notificării privind derogarea propusă. În cazul în care unul sau mai mulți membri ai Consiliului ridică o obiecție, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide să acorde derogarea propusă.”
Regulamentul (UE) nr. 269/2014
3 Articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2014, L 78, p. 6), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 476/2014 al Consiliului din 12 mai 2014 (JO 2014, L 137, p. 1) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 269/2014”), prevede:
„Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, se află în proprietatea ori posesia sau sunt controlate de orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism sau de persoane fizice sau juridice, entități sau organisme asociate acestora, astfel cum figurează în lista din anexa I.”
4 Articolul 14 alineatul (4) din acest regulament prevede:
„Lista din anexa I se revizuiește periodic și cel puțin o dată la 12 luni.”
Istoricul litigiului
5 La 9 martie 2022, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2022/397 de modificare a Deciziei 2014/145 (JO 2022, L 80, p. 31), prin care numele domnului Mazepin a fost adăugat pe lista persoanelor, entităților și organismelor care fac obiectul unor măsuri restrictive, ce figurează în anexa la Decizia 2014/145.
6 La aceeași dată, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/396 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 269/2014 (JO 2022, L 80, p. 1), prin care numele domnului Mazepin a fost adăugat pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor care figurează în anexa I la Regulamentul nr. 269/2014.
7 La 14 septembrie 2022, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2022/1530 de modificare a Deciziei 2014/145 (JO 2022, L 239, p. 149), prin care a decis menținerea numelui domnului Mazepin pe lista persoanelor, entităților și organismelor care fac obiectul unor măsuri restrictive, care figurează în anexa la Decizia 2014/145, modificând motivele includerii sale în această listă.
8 La aceeași dată, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1529 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 269/2014 (JO 2022, L 239, p. 1), prin care numele domnului Mazepin a fost menținut, cu aceeași modificare a motivelor ca cea menționată la punctul anterior, pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor care figurează în anexa I la Regulamentul nr. 269/2014.
9 La 13 martie 2023, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2023/572 de modificare a Deciziei 2014/145 (JO 2023, L 75 I, p. 134), prin care a decis menținerea numelui domnului Mazepin pe lista persoanelor, entităților și organismelor care fac obiectul unor măsuri restrictive, care figurează în anexa la Decizia 2014/145, modificând motivele includerii sale în această listă, precum și informațiile de identificare a acestuia.
10 La aceeași dată, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/571 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 269/2014 (JO 2023, L 75 I, p. 1), prin care numele domnului Mazepin a fost menținut, cu aceleași modificări ale motivelor și cu aceleași informații de identificare ca cele menționate la punctul anterior, pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor care figurează în anexa I la Regulamentul nr. 269/2014.
Procedura în fața Tribunalului și ordonanța atacată
11 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 25 noiembrie 2022, domnul Mazepin a introdus o acțiune prin care solicita anularea Deciziei 2022/1530 și a Regulamentului de punere în aplicare 2022/1529, în măsura în care aceste acte îl privesc (denumite în continuare, împreună, „primul set de acte în litigiu”).
12 Prin înscris separat depus la grefa Tribunalului la 9 decembrie 2022, domnul Mazepin a introdus o primă cerere de măsuri provizorii prin care solicita în esență suspendarea executării primului set de acte în litigiu. Prin Ordonanța din 1 martie 2023, Mazepin/Consiliul (T‑743/22 R, EU:T:2023:102), președintele Tribunalului a admis această cerere și a ordonat suspendarea, în parte, a executării acestui set de acte, în măsura în care îl privesc pe domnul Mazepin.
13 Prin înscris separat depus la grefa Tribunalului la 4 aprilie 2023, domnul Mazepin a adaptat, în temeiul articolului 86 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, cererea introductivă menționată la punctul 11 din prezenta ordonanță, astfel încât prin aceasta se solicită și anularea Deciziei 2023/572 și a Regulamentului de punere în aplicare 2023/571 (denumite în continuare, împreună, „al doilea set de acte în litigiu”).
14 Prin înscris separat depus la grefa Tribunalului în aceeași zi, domnul Mazepin a introdus o a doua cerere de măsuri provizorii prin care a solicitat în esență suspendarea executării celui de al doilea set de acte în litigiu. Prin Ordonanța președintelui Tribunalului din 19 iulie 2023, Mazepin/Consiliul (T‑743/22 RII, EU:T:2023:406), președintele Tribunalului a admis această cerere și a ordonat suspendarea, în parte, a executării acestui set de acte, în măsura în care îl privesc pe domnul Mazepin.
15 Prin înscris separat depus la grefa Tribunalului la 7 septembrie 2023, domnul Mazepin a introdus o a treia cerere de măsuri provizorii.
16 Prin ordonanța atacată, președintele Tribunalului a admis această cerere și a ordonat în esență:
– la punctul 1 din dispozitivul acestei ordonanțe, suspendarea executării „relistării” anunțate a domnului Mazepin în aceleași condiții ca cele prevăzute la punctele 1 și 2 din dispozitivul Ordonanței președintelui Tribunalului din 19 iulie 2023, Mazepin/Consiliul (T‑743/22 RII, EU:T:2023:406);
– la punctul 2 din acest dispozitiv, publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a unei note în care să se indice în mod clar că se suspendă executarea acestei „relistări” anunțate;
– la punctul 3 din dispozitivul menționat, ca Consiliul să ia măsurile necesare pentru a asigura că statele membre se conformează, în mod efectiv și complet, Ordonanței președintelui Tribunalului din 19 iulie 2023, Mazepin/Consiliul (T‑743/22 RII, EU:T:2023:406), și în special pentru a asigura că viza eliberată domnului Mazepin la 7 august 2023 sau orice altă viză care ar putea deveni necesară acoperă cel puțin teritoriul statelor membre ale spațiului Schengen și rămâne valabilă pe perioada necesară pentru a‑i permite domnului Mazepin să își exercite în mod efectiv drepturile acordate prin această ordonanță; și
– la punctul 4 din același dispozitiv, ca Consiliul să îl informeze pe președintele Tribunalului cu privire la măsurile adoptate.
17 La 14 septembrie 2023, domnul Mazepin a introdus, în temeiul articolului 164 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, o cerere de rectificare a ordonanței atacate.
18 Prin Ordonanța din 19 septembrie 2023, Mazepin/Consiliul (T‑743/22 RIII), președintele Tribunalului a adoptat măsuri provizorii în esență comparabile cu cele expuse la punctul 16 din prezenta ordonanță și a revocat ordonanța atacată.
Concluziile părților
19 Consiliul solicită Curții:
– anularea ordonanței atacate;
– respingerea cererii de măsuri provizorii și
– soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.
20 Domnul Mazepin solicită Curții:
– declararea faptului că nu mai este necesară pronunțarea asupra prezentei proceduri de măsuri provizorii sau
– respingerea recursului și, în orice caz,
– obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la lipsa necesității pronunțării asupra fondului
Argumentație
21 Domnul Mazepin susține că, în măsura în care, prin Ordonanța din 19 septembrie 2023, Mazepin/Consiliul (T‑743/22 RIII), președintele Tribunalului a revocat ordonanța atacată, prezentul recurs a rămas fără obiect și că, în consecință, nu mai este necesară pronunțarea cu privire la acesta.
Apreciere
22 Reiese chiar din termenii dispozitivului Ordonanței președintelui Tribunalului din 19 septembrie 2023, Mazepin/Consiliul (T‑743/22 RIII), că ordonanța atacată este revocată.
23 În această privință, articolul 159 din Regulamentul de procedură al Tribunalului prevede că, la cererea unei părți, o ordonanță prin care se soluționează o cerere de măsuri provizorii poate fi oricând modificată sau revocată ca urmare a unei schimbări a împrejurărilor.
24 Din jurisprudența Curții rezultă că o decizie a judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii prin care se revocă o ordonanță prin care se dispusese o măsură provizorie nu implică anularea retroactivă a acelei ordonanțe, ci numai modificarea sau abrogarea sa, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii putând reconsidera, numai pentru viitor, o atare ordonanță [a se vedea în acest sens Ordonanța din 14 februarie 2002, Comisia/Artegodan, C‑440/01 P(R), EU:C:2002:95, punctul 65, și Ordonanța vicepreședintelui Curții din 19 mai 2022, Republica Cehă/Polonia (Mina din Turów), C‑121/21 R, EU:C:2022:408, punctul 22].
25 Această decizie nu poate avea, așadar, ca efect repunerea în discuție a efectelor trecute ale unei ordonanțe prin care s‑a dispus o măsură provizorie [a se vedea în acest sens Ordonanța vicepreședintelui Curții din 19 mai 2022, Republica Cehă/Polonia (Mina din Turów), C‑121/21 R, EU:C:2022:408, punctul 23].
26 Rezultă că, începând de la data notificării sale părților, Ordonanța președintelui Tribunalului din 19 septembrie 2023, Mazepin/Consiliul (T‑743/22 RIII), poate cel mult să priveze ordonanța atacată de orice efect, însă nu face ca ea să dispară din ordinea juridică a Uniunii, întrucât lasă să subziste efectele produse de această din urmă ordonanță între data notificării sale și cea a notificării ordonanței care a revocat‑o.
27 Prin urmare, este necesar să se considere că prezentul recurs își păstrează obiectul, astfel încât trebuie să se statueze cu privire la acesta.
Cu privire la recurs
28 În susținerea recursului formulat, Consiliul invocă cinci motive, care sunt întemeiate, primul, pe încălcarea obligației de motivare, al doilea și al patrulea, pe erori de drept vădite în ceea ce privește întinderea competenței judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii, al treilea, pe erori vădite în aplicarea condițiilor care guvernează dispunerea de măsuri provizorii și, al cincilea, pe erori de drept vădite care afectează punctul 3 din dispozitivul ordonanței atacate.
Cu privire la al cincilea motiv
Argumentație
29 Prin intermediul celui de al cincilea motiv, care trebuie analizat în primul rând, Consiliul susține că punctul 3 din dispozitivul ordonanței atacate este afectat de mai multe erori de drept vădite.
30 Mai întâi, măsura impusă Consiliului la punctul 3 menționat ar încălca repartizarea competențelor reflectată la articolul 266 TFUE. Astfel, nu ar reveni instanțelor Uniunii, ci Consiliului sarcina de a lua măsurile necesare pentru executarea acestei ordonanțe.
31 În continuare, punctul 3 menționat ar fi afectat de o eroare de drept în măsura în care ar ordona Consiliului adoptarea unei măsuri ce nu ar fi de competența sa. Astfel, Consiliul nu ar dispune de puterea de a garanta aplicarea dreptului Uniunii de către statele membre. Mai precis, nici dreptul primar al Uniunii, nici Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize) (JO 2009, L 243, p. 1) nu i‑ar permite să intervină în eliberarea vizelor de către statele membre. Or, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) TUE, Consiliul nu ar trebui să acționeze decât în limitele atribuțiilor sale.
32 În sfârșit, la același punct 3, președintele Tribunalului ar fi impus practic o somație statelor membre și ar fi depășit astfel limitele competenței sale.
33 Domnul Mazepin susține că Consiliul este obligat să execute măsurile care figurează în dispozitivul ordonanței atacate, pentru a se conforma articolului 13 alineatul (2) TUE și articolului 266 TFUE.
34 În plus, el ar dispune de o competență, definită la articolul 16 alineatul (1) și la articolul 32 TUE, în vederea coordonării acțiunii statelor membre în cadrul politicii externe și de securitate comună. Astfel, în ceea ce privește aplicarea de către statele membre a Ordonanței președintelui Tribunalului din 19 iulie 2023, Mazepin/Consiliul (T‑743/22 RII, EU:T:2023:406), Consiliul ar putea, de exemplu, să le încurajeze pe acestea să adopte o abordare comună care ar consta în eliberarea unei vize uniforme domnului Mazepin, lăsând în același timp statului membru în cauză posibilitatea să aprecieze dacă motivele invocate de acesta din urmă pentru a intra pe teritoriul său îndeplinesc condițiile prevăzute de această ordonanță.
Apreciere
35 În conformitate cu articolul 13 alineatul (2) TUE, instituțiile Uniunii nu pot acționa decât în limitele atribuțiilor care le sunt conferite prin tratate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 octombrie 2007, Parlamentul/Comisia, C‑403/05, EU:C:2007:624, punctul 49).
36 Această dispoziție, care este obligatorie pentru toate instituțiile Uniunii, se opune ca judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii să ordone Consiliului să adopte una sau mai multe măsuri care nu intră în competența acestei instituții.
37 În această privință, trebuie amintit că, la punctul 3 din dispozitivul ordonanței atacate, președintele Tribunalului a obligat Consiliul să ia măsurile necesare pentru a asigura că statele membre se conformează, în mod efectiv și complet, Ordonanței președintelui Tribunalului din 19 iulie 2023, Mazepin/Consiliul (T‑743/22 RII, EU:T:2023:406), și în special pentru a asigura că viza eliberată domnului Mazepin la 7 august 2023 sau orice altă viză care ar putea deveni necesară acoperă cel puțin teritoriul statelor membre ale spațiului Schengen și rămâne valabilă pe perioada necesară pentru a‑i permite domnului Mazepin să își exercite în mod efectiv drepturile acordate prin această ordonanță.
38 Or, în primul rând, trebuie să se constate că dreptul primar al Uniunii nu conferă Consiliului o competență generală de a adopta măsuri care să încadreze aplicarea de către statele membre a unor acte precum cele din primul și din al doilea set de acte în litigiu. Mai precis, obligația impusă statelor membre prin articolul 32 TUE de a se pune de acord în cadrul Consiliului European și al Consiliului în orice chestiune de interes general în domeniul de politică externă și de securitate nu poate fi înțeleasă în sensul că autorizează Consiliul să ia măsuri destinate să incite statele membre să elibereze o viză în condițiile prevăzute de ordonanța atacată.
39 În plus, acest drept nu atribuie Consiliului nici puterea de a lua măsuri individuale pentru a asigura eliberarea unei vize de către un stat membru sau pentru a garanta că o asemenea viză ar avea o întindere geografică și temporală determinată.
40 În al doilea rând, o atare putere nu este conferită Consiliului nici prin acte ale Uniunii care armonizează politicile desfășurate de statele membre în materie de vize. În mod specific, o atare competență nu este nicidecum prevăzută de Regulamentul nr. 810/2009.
41 În al treilea rând, trebuie arătat, desigur, că articolul 1 alineatul (7) din Decizia 2014/145, așa cum a fost modificată prin Decizia 2023/1218, prevede că Consiliul se pronunță, în anumite cazuri, cu privire la posibilitatea unui stat membru de a elibera o viză, prin derogare de la măsurile restrictive care decurg din articolul 1 alineatul (1) din această decizie.
42 Acest articol 1 alineatul (7) nu permite însă Consiliului să intervină din oficiu pe lângă un stat membru sau să adreseze unui stat membru instrucțiuni privind eliberarea sau întinderea unei vize, ci atribuie acestei instituții numai posibilitatea de a decide dacă un stat membru care dorește să elibereze o viză poate deroga de la aceste măsuri restrictive în cazul în care unul sau mai mulți membri ai Consiliului s‑au opus eliberării vizei respective.
43 Rezultă din cele ce precedă că Consiliul nu este competent să ia măsurile prevăzute la punctul 3 din dispozitivul ordonanței atacate și că președintele Tribunalului nu putea, așadar, fără a încălca articolul 13 alineatul (2) TUE, să ordone Consiliului să adopte asemenea măsuri.
44 Rezultă că al cincilea motiv trebuie admis.
45 Întrucât acest motiv nu vizează decât punctul 3 din dispozitivul ordonanței atacate, este necesar să se examineze și al doilea motiv de recurs.
Cu privire la al doilea motiv
Argumentație
46 Prin intermediul celui de al doilea motiv, care trebuie examinat în al doilea rând, Consiliul susține că președintele Tribunalului a săvârșit, prin ordonarea măsurilor enunțate la punctele 1-3 din dispozitivul ordonanței atacate, o eroare de drept vădită în ceea ce privește întinderea competenței sale în calitate de judecător delegat cu luarea măsurilor provizorii.
47 Judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii din cadrul Tribunalului ar fi îndreptățit, în temeiul articolului 157 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să adopte măsuri provizorii pentru a proteja efectivitatea deciziei care urmează să fie pronunțată cu privire la o cerere de măsuri provizorii, ce ar avea ca obiect prezervarea efectivității hotărârii care urmează să fie pronunțată cu privire la o acțiune principală căreia această cerere îi este accesorie.
48 În speță, acțiunea principală introdusă de domnul Mazepin ar privi patru acte ale Uniunii. În consecință, în prezenta procedură, președintele Tribunalului nu ar putea adopta măsuri provizorii decât în scopul de a prezerva efectivitatea unei eventuale decizii de anulare a acestor acte. Prin urmare, măsurile adoptate în temeiul articolului 157 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului ar trebui să urmărească numai prezervarea efectivității unor asemenea măsuri provizorii.
49 Or, președintele Tribunalului ar fi adoptat, prin ordonanța atacată, măsuri care se raportează la acte ce nu sunt vizate de acțiunea principală introdusă de domnul Mazepin și care nici măcar nu ar fi fost adoptate încă. Procedând astfel, el ar fi depășit limitele competenței sale.
50 Această analiză ar fi confirmată de termenii articolului 278 TFUE și ai articolului 156 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, din care ar reieși că președintele Tribunalului poate să suspende executarea doar a unui act atacat în cadrul unei acțiuni principale în fața Tribunalului.
51 Deși articolul 279 TFUE și articolul 156 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului permit, desigur, acestei instanțe să adopte alte tipuri de măsuri provizorii, aceste dispoziții ar impune totuși ca aceste măsuri să fie legate de o acțiune principală introdusă în fața instanței menționate de reclamantul în cauză, ceea ce nu ar fi cazul în speță.
52 Domnul Mazepin susține, cu titlu principal, că, prin ordonanța atacată, președintele Tribunalului nu a ordonat suspendarea executării unui act viitor, ci a unei proceduri administrative care era în curs la data semnării acestei ordonanțe. O asemenea măsură ar putea fi adoptată, în temeiul articolului 279 TFUE, în vederea asigurării respectării de către Consiliu a ordonanțelor de măsuri provizorii deja adoptate de președintele Tribunalului în prezenta cauză, într‑un context în care Consiliul nu ar respecta în mod vădit obligațiile care decurg din aceste din urmă ordonanțe.
53 Domnul Mazepin arată, cu titlu subsidiar, că măsurile adoptate de președintele Tribunalului sunt indispensabile pentru a‑i asigura o protecție jurisdicțională efectivă.
54 Cu titlu și mai subsidiar, el susține că orice viciu întemeiat pe caracterul anticipat al ordonanței atacate ar fi în prezent înlăturat, deoarece, după notificarea acesteia, ar fi adaptat concluziile acțiunii sale în anulare.
Apreciere
55 Cu titlu introductiv, trebuie subliniat că, deși al doilea motiv privește punctele 1-3 din dispozitivul ordonanței atacate, nelegalitatea punctului 3 din acest dispozitiv reiese deja din cuprinsul punctului 43 din prezenta ordonanță. Prin urmare, acest motiv trebuie examinat numai în măsura în care vizează punctele 1 și 2 din dispozitivul menționat.
56 În această privință, trebuie arătat că articolul 39 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil procedurii în fața Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din acest statut, prevede că, pentru examinarea concluziilor prin care se urmărește obținerea măsurilor prevăzute la articolele 278 și 279 TFUE, președintele poate să se pronunțe „în conformitate cu o procedură sumară care, în măsura în care este necesar, se aplică prin derogare de la anumite reguli din [statutul menționat], care se stabilește prin regulamentul de procedură”.
57 În acest cadru, articolul 157 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului îl abilitează pe președintele Tribunalului să stabilească un termen scurt celeilalte părți pentru prezentarea de observații scrise sau orale. Articolul 157 alineatul (2) din acest regulament prevede însă că președintele Tribunalului poate admite o cerere de măsuri provizorii formulată de o parte chiar înainte ca cealaltă parte să își fi prezentat observațiile.
58 Din aceste dispoziții rezultă că președintele Tribunalului, statuând în calitate de judecător delegat cu luarea măsurilor provizorii, este abilitat să se pronunțe fără a asculta în prealabil observațiile părților [a se vedea în acest sens Ordonanța vicepreședintei Curții din 8 decembrie 2020, Price/Consiliul, C‑298/20 P(R), EU:C:2020:1006, punctul 26 și jurisprudența citată].
59 Reiese din jurisprudența Curții referitoare la articolul 160 alineatul (7) din Regulamentul de procedură al Curții, dispoziție care corespunde articolului 157 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, că judecătorul care soluționează o cerere de măsuri provizorii poate să adopte astfel de măsuri, cu titlu conservatoriu, chiar și înainte ca cealaltă parte să își fi prezentat observațiile, fie până la pronunțarea ordonanței prin care se finalizează procedura de măsuri provizorii, fie până la încheierea procedurii principale, dacă aceasta are loc mai devreme, atunci când pronunțarea acestor măsuri este în interesul bunei administrări a justiției, în special pentru a garanta efectivitatea procedurii de măsuri provizorii [a se vedea în acest sens Ordonanța vicepreședintei Curții din 27 iulie 2023, VC/EU-OSHA, C‑456/23 P(R)-R, EU:C:2023:612, punctul 4 și jurisprudența citată].
60 Procedura instituită la articolul 157 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului constituie, prin urmare, o procedură derogatorie destinată să permită ordonarea, cât mai rapid cu putință, a unor măsuri provizorii în scopul de a se asigura că trecerea timpului necesar pentru a se pronunța, la capătul unei proceduri în contradictoriu, cu privire la o cerere de măsuri provizorii nu are ca efect privarea părții care a introdus această cerere de o protecție jurisdicțională suficientă.
61 Nu este mai puțin adevărat că această procedură derogatorie constituie o modalitate particulară de punere în aplicare a articolelor 278 și 279 TFUE, precum și a articolului 39 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene. Prin urmare, este necesar să se constate că, așa cum susține Consiliul, procedura menționată nu permite judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii să adopte măsuri pe care nu ar fi abilitat să le adopte în temeiul articolelor 278 și 279 TFUE.
62 În măsura în care ordonanța atacată nu precizează dacă măsurile ordonate la punctele 1 și 2 din dispozitivul său sunt întemeiate pe articolul 278 TFUE sau pe articolul 279 TFUE, este necesar să se examineze dacă aceste măsuri intră în competența conferită judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii de vreunul dintre aceste articole.
63 În ceea ce privește, în primul rând, articolul 278 TFUE, acesta prevede că acțiunile cu care este sesizată Curtea nu au efect suspensiv, dar că aceasta poate totuși, în măsura în care consideră că împrejurările o impun, să ordone suspendarea executării actului atacat.
64 Acest articol este pus în aplicare la articolul 156 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, care precizează că orice cerere de suspendare a executării unui act al unei instituții, formulată în temeiul articolului 278 TFUE, este admisibilă numai în cazul în care solicitantul a atacat acel act în cadrul unei acțiuni în fața Tribunalului.
65 În speță, la data la care a fost semnată ordonanța atacată, Tribunalul era sesizat, în cadrul acțiunii în anulare introduse în fața acestei instanțe de domnul Mazepin, cu concluzii privind Deciziile 2022/1530 și 2023/572, precum și Regulamentele de punere în aplicare 2022/1529 și 2023/571 (denumite în continuare, împreună, „actele în litigiu”).
66 În acest context, trebuie să se constate că punctele 1 și 2 din dispozitivul acestei ordonanțe nu sunt prezentate în mod formal ca pronunțând suspendarea executării unuia sau mai multor acte atacate de domnul Mazepin în fața Tribunalului.
67 Nu se poate considera nici că aceste puncte ordonă în esență suspendarea anumitor efecte ale acestor acte.
68 Astfel, procesul de „relistare”, a cărui suspendare este ordonată la punctul 1 din dispozitivul ordonanței atacate, urmărește să modifice, pe de o parte, Decizia 2014/145 prin prelungirea acesteia din urmă și, pe de altă parte, Regulamentul nr. 269/2014, prin punerea în aplicare a obligației, prevăzută la articolul 14 alineatul (4) din acesta, de revizuire periodică a listei care figurează în anexa I la acest regulament.
69 Prin urmare, dat fiind că actele în litigiu se limitează de asemenea la modificarea Deciziei 2014/145 și a Regulamentului nr. 269/2014, fără a obliga totuși Consiliul să inițieze în viitor un nou proces de „relistare”, nu se poate considera că procesul vizat la punctul 1 menționat constituie un efect sau o măsură de executare a acestor acte.
70 În ceea ce privește punctul 2 din dispozitivul ordonanței atacate, acesta ordonă publicarea unei note în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, publicare ce nu este nici prevăzută, nici interzisă de actele menționate.
71 Rezultă că punctele 1 și 2 din acest dispozitiv nu puteau fi întemeiate în mod valabil pe articolul 278 TFUE.
72 În ceea ce privește, în al doilea rând, articolul 279 TFUE, acesta prevede că, în cauzele cu care este sesizată, Curtea poate dispune măsurile provizorii necesare.
73 Acest articol conferă judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii o marjă largă de apreciere pentru a decide cu privire la măsurile care trebuie pronunțate, ce pot consta în special în somații adecvate și în măsuri accesorii prin care să se urmărească să se garanteze eficacitatea măsurilor provizorii ordonate de acest judecător (a se vedea în acest sens Ordonanța președintelui Curții din 24 aprilie 2008, Comisia/Malta, C‑76/08 R, EU:C:2008:252, punctul 19, precum și Ordonanța din 20 noiembrie 2017, Comisia/Polonia, C‑441/17 R, EU:C:2017:877, punctele 96, 97 și 99).
74 Cu toate acestea, din jurisprudența Curții reiese că asemenea măsuri provizorii trebuie să aibă o legătură directă cu obiectul acțiunii principale (a se vedea în acest sens Ordonanța din 19 octombrie 1976, Société pour l’Exportation des Sucres/Comisia, 88/76 R, EU:C:1976:140, punctul 5, și Ordonanța din 16 decembrie 1980, Metallurgica Rumi/Comisia, 258/80 R, EU:C:1980:296, punctul 21), cerință care este în esență amintită la articolul 156 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, care prevede că orice cerere cu privire la una dintre măsurile provizorii prevăzute la articolul 279 TFUE este admisibilă numai dacă provine de la o parte principală dintr‑o cauză cu care este sesizat Tribunalul și numai dacă are legătură cu acea cauză.
75 În acest cadru, măsurile provizorii adoptate în temeiul articolului 279 TFUE nu trebuie să depășească cadrul litigiului astfel cum a fost stabilit prin acțiunea principală, ele neputând avea alt obiect decât protejarea intereselor uneia dintre părțile la un litigiu în fața Tribunalului pentru a nu face iluzorie hotărârea prin care se finalizează judecata în cauza principală, privând‑o de efect util (a se vedea în acest sens Ordonanța din 17 mai 1991, CIRFS și alții/Comisia, C‑313/90 R, EU:C:1991:220, punctul 24, precum și Ordonanța președintelui Curții din 24 aprilie 2008, Comisia/Malta, C‑76/08 R, EU:C:2008:252, punctul 15).
76 Prin urmare, dat fiind că o hotărâre de anulare are efectul de a face să dispară în mod retroactiv actul anulat din ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 31 martie 1971, Comisia/Consiliul, 22/70, EU:C:1971:32, punctul 60), judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii poate, printre altele, în temeiul articolului 279 TFUE, să ordone unei instituții a Uniunii să nu adopte un act care ar constitui o formă de executare a actului anulat sau care ar avea drept consecință conferirea unui caracter definitiv anumitor efecte ale acestui din urmă act.
77 În schimb, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii nu poate, fără a depăși cadrul unui litigiu referitor la o acțiune în anulare, să oblige o instituție a Uniunii să suspende o procedură care nu depinde de actul atacat, pentru a evita ca actul adoptat la capătul acestei proceduri să conțină aceeași nelegalitate precum cea denunțată în această acțiune.
78 Desigur, Curtea a statuat că, în cazul anulării unui regulament al cărui efect este limitat la o perioadă bine definită, instituția care este autorul acestuia are obligația de a exclude din textele noi care urmează să fie adoptate după hotărârea de anulare, pentru a reglementa perioade ulterioare acestei hotărâri, orice dispoziție având același conținut ca cea declarată nelegală (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 1988, Asteris și alții/Comisia, 97/86, 99/86, 193/86 și 215/86, EU:C:1988:199, punctul 29).
79 Cu toate acestea, pe de o parte, deși autoritatea absolută de care beneficiază o hotărâre de anulare se raportează atât la dispozitivul, cât și la motivele care constituie temeiul necesar al acestuia din urmă, ea nu poate antrena anularea unui act care nu a fost deferit cenzurii instanțelor Uniunii și care ar fi afectat de aceeași nelegalitate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 septembrie 1999, Comisia/AssiDomän Kraft Products și alții, C‑310/97 P, EU:C:1999:407, punctul 54). Pe de altă parte, nu revine acestor instanțe sarcina de a indica, în cadrul unei hotărâri de anulare, măsurile care trebuie să fie adoptate de instituția în cauză pentru executarea acestei hotărâri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 iunie 1986, AKZO Chemie și AKZO Chemie UK/Comisia, 53/85, EU:C:1986:256, punctul 23, precum și Hotărârea din 25 mai 1993, Foyer cultural du Sart‑Tilman/Comisia, C‑199/91, EU:C:1993:205, punctul 17).
80 Rezultă că o hotărâre de anulare nu poate conduce în mod direct la repunerea în discuție a validității unui act ulterior actului anulat ca urmare a faptului că acest act ulterior este afectat de aceeași nelegalitate ca cea care afectează actul anulat.
81 În aceste condiții, o ordonanță a judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii prin care o instituție a Uniunii este somată să suspende o procedură care poate conduce la adoptarea unui asemenea act ulterior ar echivala cu a-i garanta reclamantului în cauză nu o protecție împotriva efectelor unor acte adoptate de o instituție, așa cum este prevăzută de dreptul primar al Uniunii, ci o protecție preventivă de un cu totul alt ordin.
82 Pentru a garanta o asemenea protecție, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii ar fi astfel obligat să efectueze o apreciere cu privire la chestiuni asupra cărora instituția în cauză nu a avut încă ocazia să se pronunțe, ceea ce ar avea drept consecință o anticipare a dezbaterilor pe fond, precum și o confuzie între diferitele faze ale procedurilor administrative și judiciare (a se vedea prin analogie Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 20), în condițiile în care acest judecător nu are competența să se substituie acestei instituții (a se vedea în acest sens Ordonanța din 5 octombrie 1969, Germania/Comisia, 50/69 R, EU:C:1969:42, p. 451).
83 În plus, lipsa competenței judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii de a soma o instituție a Uniunii să suspende o procedură care nu depinde de un act atacat, pentru a evita ca actul adoptat la finalul acestei proceduri să prezinte aceeași nelegalitate precum cea denunțată într‑o acțiune în anulare, nu este, contrar celor susținute de domnul Mazepin, de natură să îl priveze pe acesta din urmă de protecția jurisdicțională pe care i‑o acordă dreptul primar al Uniunii, având în vedere că acest din urmă act va putea face obiectul unei acțiuni în anulare însoțite de o cerere de măsuri provizorii, prin care se va putea solicita, dacă va fi cazul, pronunțarea unor măsuri provizorii în temeiul articolului 156 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.
84 În speță, după cum reiese din cuprinsul punctului 65 din prezenta ordonanță, la data la care a fost semnată ordonanța atacată, Tribunalul era sesizat, în cadrul acțiunii în anulare introduse de domnul Mazepin în fața acestei instanțe, cu concluzii privind actele în litigiu.
85 Or, pe de o parte, pentru motivele indicate la punctele 68 și 69 din prezenta ordonanță, trebuie să se considere că actele care pot fi adoptate de Consiliu în cadrul procesului de „relistare” în discuție în speță rezultă dintr‑o procedură care nu depinde de actele în litigiu și în special că ele nu procedează la executarea acestor din urmă acte.
86 Pe de altă parte, actele care pot fi adoptate de Consiliu în cadrul acestui proces au vocația, având în vedere practica acestei instituții, de a fi aplicabile pentru o perioadă ulterioară celei reglementate de actele în litigiu, astfel încât ele nu sunt susceptibile să facă definitive efectele acestor din urmă acte.
87 Rezultă de aici că măsura ordonată la punctul 1 din dispozitivul ordonanței atacate nu are o legătură directă cu obiectul acțiunii în anulare introduse de domnul Mazepin în fața Tribunalului. În lipsa unei atare legături, această măsură nu poate fi privită ca reprezentând o măsură accesorie menită să garanteze eficacitatea măsurilor provizorii ordonate deja de președintele Tribunalului prin ordonanțele anterioare pe care le‑a dat în prezenta cauză, menționate la punctele 12 și 14 din prezenta ordonanță, întrucât, prin acestea, președintele Tribunalului a ordonat suspendarea executării parțiale a actelor vizate de această acțiune în anulare. Rezultă că măsura ordonată la punctul 1 nu putea fi adoptată în mod valabil în temeiul articolului 279 TFUE.
88 Situația este aceeași în ceea ce privește măsura ordonată la punctul 2 din dispozitivul ordonanței atacate, din moment ce aceasta se limitează să asigure publicitatea măsurii ordonate la punctul 1 din dispozitivul acestei ordonanțe.
89 Împrejurarea că domnul Mazepin a prezentat Tribunalului, ulterior datei semnării ordonanței atacate, un memoriu în adaptarea concluziilor cererii sale introductive nu are, în orice caz, incidență asupra considerațiilor care precedă, întrucât prin acest memoriu se solicită anularea unor noi acte adoptate de Consiliu, acte care nu sunt vizate în mod direct de măsurile care figurează în dispozitivul acestei ordonanțe.
90 Rezultă că al doilea motiv trebuie admis și că se impune, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la primul, la al treilea și la al patrulea motiv, anularea ordonanței atacate în totalitate, având în vedere că punctul 4 din dispozitivul acesteia nu poate fi separat de punctele 1-3 din acesta din urmă.
Cu privire la cererea de măsuri provizorii formulată la Tribunal
91 Conform articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care Curtea anulează decizia Tribunalului, aceasta poate fie să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia. Dispoziția menționată se aplică și recursurilor formulate în conformitate cu articolul 57 al doilea paragraf din acest statut [Ordonanța vicepreședintelui Curții din 24 mai 2022, Puigdemont i Casamajó și alții/Parlamentul și Spania, C‑629/21 P(R), EU:C:2022:413, punctul 172, precum și jurisprudența citată].
92 În speță, președintele Tribunalului s‑a pronunțat înainte ca celelalte părți din procedură să fi avut posibilitatea să își prezinte observațiile, în conformitate cu articolul 157 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.
93 În aceste condiții, cauza nu este în stare de judecată și, prin urmare, este necesară trimiterea acesteia Tribunalului spre rejudecare.
Cu privire la cheltuielile de judecată
94 Întrucât cauza este trimisă Tribunalului spre rejudecare, cererea privind cheltuielile de judecată urmează să se soluționeze odată cu fondul.
Pentru aceste motive, vicepreședintele Curții dispune:
1) Anulează Ordonanța președintelui Tribunalului Uniunii Europene din 7 septembrie 2023, Mazepin/Consiliul (T‑743/22 RIII).
2) Trimite cauza Tribunalului Uniunii Europene spre rejudecare.
3) Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
Semnături