Language of document :

Acțiune introdusă la 13 septembrie 2010 - Cortés del Valle López/OAPI (HIJOPUTA)

(Cauza T-417/10)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamant: D. Federico Cortés del Valle López (Maliaño, Spania) (reprezentant: J. Calderón Chavero, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Concluziile reclamantului

Anularea deciziei pronunțate la 18 iunie 2010 de Camera a doua de recursuri a Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) în cauza R 175/2010-2;

Anularea, prin urmare, a deciziei adoptate la 24 noiembrie 2009 de examinatorul OAPI;

admiterea argumentelor reclamantei și

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta procedură în cazul în care acesta solicită respingerea cererii.

Motivele și principalele argumente

Marca comunitară vizată: marca figurativă care conține elementele verbale "Que buenu ye! HIJOPUTA", pentru produse și servicii din clasele 33, 35 și 39.

Decizia examinatorului: respinge cererea de înregistrare a mărcii comunitare.

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac.

Motivele invocate: inexistența unei încălcări a articolului 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 207/20091, având în vedere că marca solicitată nu este contrară bunelor moravuri.

____________

1 - Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1).