Ordonanța Tribunalului din 28 februarie 2012 - Schneider España de Informática/Comisia
(Cauza T-153/10)
["Uniune vamală - Importul de aparate receptoare de televiziune color asamblate în Turcia - Recuperare ulterioară a taxelor la import - Cerere de neînscriere ulterioară în evidența contabilă și de remitere a taxelor - Articolul 220 alineatul (2) litera (b) și articolul 239 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 - Decizie de respingere a Comisiei - Anulare de către instanța națională a deciziilor autorităților naționale de înscriere ulterioară în evidența contabilă - Nepronunțare asupra fondului"]
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamantă: Schneider España de Informática, SA (Spania) (reprezentanți: P. De Baere și P. Muñiz, avocați)
Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: R. Lyal și L. Bouyon, agenți)
Obiectul
Cerere de anulare a Deciziei C(2010) 22 final a Comisiei din 18 ianuarie 2010 prin care se constată că se justifică a se proceda la înscrierea ulterioară în evidența contabilă a taxelor la import și că nu se justifică a se proceda la remiterea acestor taxe într-un caz particular (cazul REM 02/08)
Dispozitivul
Constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului cauzei.
Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.
____________1 - JO C 148, 5.6.2010.