HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi)
2 decembrie 2008
Cauza T‑471/04
Georgios Karatzoglou
împotriva
Agenției Europene pentru Reconstrucție (AER)
„Funcţie publică – Agent temporar – Trimitere spre rejudecare Tribunalului după anulare – Rezilierea contractului – Obligația de motivare – Abuz de putere – Principiul bunei administrări”
Obiectul: Acțiune având ca obiect o cerere de anulare a deciziei AER din 26 februarie 2004 prin care a fost reziliat contractul de muncă al reclamantului
Decizia: Respinge acțiunea. Domnul Georgios Karatzoglou și Agenţia Europeană pentru Reconstrucţie (AER) suportă fiecare propriile cheltuieli de judecată efectuate în faţa Curţii și a Tribunalului.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Agenți temporari – Regimuri distincte – Rezilierea contractului pe perioadă nedeterminată al unui agent temporar – Obligația de motivare –Inexistenţă
[Statutul funcționarilor, art. 25 al doilea paragraf; Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 11 și art. 47 punctul 2 lit. (a)]
2. Funcționari – Acțiune – Motive – Abuz de putere – Noţiune
3. Funcționari – Agenți temporari – Rezilierea contractului pe perioadă nedeterminată al unui agent temporar – Propunere de transfer într‑o altă țară – Refuz
1. Rezilierea unilaterală a contractului pe perioadă nedeterminată al unui agent temporar, prevăzută în mod expres la articolul 47 punctul 2 litera (a) din Regimul aplicabil celorlalți agenți, se încadrează în sfera puterii de apreciere extinse a autorității competente și este recunoscută de agent, chiar la momentul angajării sale. Aceasta își găsește justificarea în contractul de muncă și, în consecință, nu trebuie să fie motivată. Agentul temporar, a cărui angajare se bazează pe un contract care poate fi reziliat în mod unilateral și fără motiv, cu respectarea dreptului aplicabil, se deosebește în mod esențial, din acest punct de vedere, de funcționari. Agentul temporar nu beneficiază de stabilitatea postului garantată funcționarilor, întrucât, prin definiție, atribuțiile sale nu urmează să fie exercitate decât pentru o perioadă limitată. Situația unui agent temporar se deosebește, așadar, de cea a funcționarilor cărora li se aplică prevederile statutului, ceea ce exclude aplicarea prin analogie, astfel cum este prevăzută în termeni generali la articolul 11 din Regimul aplicabil celorlalți agenți, a articolului 25 al doilea paragraf din statut referitor la obligația de motivare a deciziilor care lezează.
(a se vedea punctele 35 și 36)
Trimitere la: Curte, 18 octombrie 1977, Schertzer/Parlamentul European, 25/68, Rec., p. 1729, punctele 39 și 40; Curte, 19 iunie 1992, V./Parlamentul European, C‑18/91 P, Rec., p. I‑3997, punctul 39; Tribunal, 28 ianuarie 1992, Speybrouck/Parlamentul European, T‑45/90, Rec., p. II‑33, punctul 93; Tribunal, 17 martie 1994, Hoyer/Comisia, T‑51/91, RecFP, p. I‑A‑103 și II-341, punctul 27; Tribunal, 15 februarie 2005, Pyres/Comisia, T‑256/01, RecFP, p. I‑A‑23 și II‑99, punctul 43; Tribunal, 6 iunie 2006, Girardot/Comisia, T‑10/02, RecFP, p. I‑A‑2-129 și II‑A-2-609, punctul 72
2. Noțiunea de abuz de putere are un conținut precis, care se referă la exercitarea, de către o autoritate administrativă, a competenței sale într‑un alt scop decât cel în vederea căruia i‑a fost conferită. O decizie reprezintă un abuz de putere numai dacă rezultă din indicii obiective, pertinente și concordante că a fost adoptată în scopul de a atinge alte obiective decât cele declarate. În acestă privință, nu este suficient ca o persoană să invoce anumite fapte în susținerea pretențiilor sale, ci trebuie de asemenea ca aceasta să prezinte indicii suficient de precise, de obiective și de concordante, de natură să susțină veridicitatea acestor pretenții sau, cel puțin, caracterul plauzibil al acestora, în caz contrar nefiind posibilă repunerea în discuție a exactității materiale a afirmațiilor instituției în cauză.
(a se vedea punctele 49 și 50)
Trimitere la: Tribunal, 5 iulie 2000, Samper/Parlamentul European, T‑111/99, RecFP, p. I‑A‑135 și II-611, punctul 64; Tribunal, 19 septembrie 2001, E/Comisia, T‑152/00, RecFP, p. I‑A‑179 și II-813, punctul 69; Tribunal, 13 decembrie 2005, Cwik/Comisia, T‑155/03, T‑157/03 și T‑331/03, RecFP, p. I‑A‑411 și II-1865, punctele 179 și 180
3. În aplicarea principiului bunei administrări, administrația are obligația, atunci când se pronunță în legătură cu situația unui agent, să ia în considerare toate elementele care pot influența decizia sa și, prin urmare, trebuie să țină seama nu numai de interesul serviciului, ci și de cel al agentului vizat. Administrația, care a propus unui agent temporar transferul acestuia într‑o altă țară în locul rezilierii contractului său, nu ține seama, atunci când reziliază contractul agentului care a refuzat acest transfer, numai de interesul serviciului, ci și de cel al agentului menționat.
(a se vedea punctele 56-58)
Trimitere la: Tribunal, 16 martie 2004, Afari/BCE, T‑11/03, RecFP, p. I‑A‑65 și II-267, punctul 42; Tribunalul Funcției Publice, 13 decembrie 2007, Sequeira Wandschneider/Comisia, F‑28/06, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 150