HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a doua)
10 septembrie 2009
Cauza F‑139/07
Rinse van Arum
împotriva
Parlamentului European
„Funcție publică – Funcționari – Evaluare – Raport de evaluare – Întinderea reclamației prevăzute la articolul 90 din Statutul funcționarilor”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul van Arum solicită, în primul rând, în principal, eliminarea unor observații din raportul de evaluare întocmit în privința sa pentru exercițiul 2005 și adăugarea altor elemente, precum și, cu titlu subsidiar, anularea acestui raport, în continuare, cu titlu și mai subsidiar, să se dispună comunicarea tuturor probelor care dovedesc conținutul raportului de evaluare și adoptarea unei poziții de către Tribunal cu privire la faptele și la evaluările în litigiu, pe care le‑a invocat, în al doilea rând, obligarea Parlamentului European la plata unei despăgubiri în cuantum de 1 euro
Decizia: Respinge acțiunea. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Evaluare – Raport de evaluare – Obligația de motivare – Obligația primului evaluator să își motiveze observațiile sau aprecierile – Inexistență
(Statutul funcționarilor, art. 43)
2. Funcționari – Evaluare – Raport de evaluare – Adoptarea unei decizii de atribuire a punctelor de merit în lipsa unei versiuni definitive a raportului de evaluare
(Statutul funcționarilor, art. 43)
3. Funcționari – Evaluare – Raport de evaluare – Control jurisdicțional
(Statutul funcționarilor, art. 43)
4. Funcționari – Evaluare – Raport de evaluare – Obligația de motivare – Conținut
(Statutul funcționarilor, art. 43)
5. Funcționari – Dosar personal – Obligația de a notifica funcționarului decizia de a depune la dosarul personal raportul său de notare
(Statutul funcționarilor, art. 26)
6. Procedură – Cheltuieli de judecată – Cerere de a se pronunța potrivit legii
[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 87 alin. (1)]
1. Raportul de evaluare și, pe cale de consecință, aprecierile finale efectuate în acest raport sunt cele care pot leza un funcționar și care, prin urmare, trebuie să fie motivate, iar nu observațiile sau aprecierile formulate în special de primul evaluator. Astfel, o eventuală lipsă de motivare a comitetului pentru rapoarte de evaluare nu poate fi de natură să afecteze legalitatea respectivului raport de evaluare.
(a se vedea punctul 44)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 7 martie 2007, Sequeira Wandschneider/Comisia, T‑110/04, RepFP, p. I‑A‑2-0000 și II‑A-2-0000, punctul 108
2. Atunci când autoritatea împuternicită să facă numiri adoptă o decizie de atribuire a punctelor de merit în condițiile în care nu are încă la dispoziție versiunea definitivă a raportului de evaluare a unui funcționar pentru simplul motiv că acesta din urmă a introdus o acțiune internă, decizia respectivă este luată în mod implicit sub rezerva rezultatului definitiv al exercițiului de evaluare, în urma epuizării căilor de atac. Prin urmare, este posibil ca administrația să modifice numărul de puncte de merit atribuite unui funcționar, dacă se dovedește, în urma acțiunii interne pe care a exercitat‑o sau, eventual, a reclamației funcționarului, că raportul de evaluare trebuie modificat. Faptul că o decizie de atribuire a punctelor de merit a fost adoptată înainte ca raportul de evaluare să fie definitiv nu este suficient pentru a se prezuma că decizia respectivă a influențat rezultatul acțiunii interne exercitate și, pe cale de consecință, raportul de evaluare, din moment ce decizia de atribuire, adoptată în mod necesar sub rezerva rezultatului definitiv al exercițiului de evaluare, ar fi putut fi modificată, dacă raportul de evaluare definitiv s‑ar fi îndepărtat de la versiunea provizorie.
(a se vedea punctele 47 și 48)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: 10 septembrie 2009, Behmer/Parlamentul European, F‑47/07, RepFP, p. I‑A‑1-0000 și II‑A-1-0000, punctele 78 și 79
3. Raportul de evaluare exprimă opinia liber formulată a evaluatorilor. Astfel, aceste aprecieri nu pot face, prin natura lor, obiectul unei verificări obiective de către instanța comunitară, care nu are sarcina să substituie cu propria apreciere aprecierea persoanelor însărcinate cu evaluarea muncii persoanei evaluate. Astfel, instituțiile comunitare dispun de o largă putere de apreciere pentru evaluarea muncii funcționarilor lor. Judecățile de valoare efectuate în privința funcționarilor în rapoartele de evaluare sunt excluse de la controlul jurisdicțional, care nu se exercită decât asupra eventualelor neregularități de formă, asupra erorilor vădite care afectează aprecierile efectuate de evaluator, precum și asupra unui eventual abuz de putere. Nici autoritatea împuternicită să facă numiri nu poate să substituie cu propria apreciere aprecierea evaluatorilor însărcinați cu evaluarea muncii unui funcționar, întrucât autoritatea menționată, precum instanța comunitară, nu cunoaște în mod necesar situația precisă a fiecărui funcționar. În consecință, controlul aprecierilor efectuate de evaluatori cu privire la funcționarii evaluați realizat de autoritatea menționată se poate limita la situația erorii vădite. Prin urmare, nu se poate reproșa acestei autorități că, în cadrul procedurii precontencioase, nu a substituit aprecierea evaluatorului cu propria apreciere privind prestațiile reclamantului, nu a răspuns la toate aspectele contestate de reclamant și nu a examinat toate argumentele juridice.
(a se vedea punctele 56 și 62)
Trimitere la:
Curte: 3 iulie 1980, Grassi/Consiliul, 6/79 și 97/79, Rec., p. 2141, punctul 15
Tribunalul de Primă Instanță: 26 octombrie 1994, Marcato/Comisia, T‑18/93, RecFP, p. I‑A‑215 și II-681, punctul 45; 20 mai 2003, Pflugradt/BCE, T‑179/02, RecFP, p. I‑A‑149 și II-733, punctul 46; 13 iulie 2006, Andrieu/Comisia, T‑285/04, RecFP, p. I‑A‑2-161 și II‑A-2-775, punctul 99; 12 septembrie 2007, Combescot/Comisia, T‑249/04, RepFP, p. I‑A‑2-0000 și II‑A-2-0000, punctul 78
4. Motivarea unui raport de evaluare figurează, în principiu, în diferitele rubrici privind competența, eficiența și conduita în serviciu. Totuși, motivarea raportului de evaluare poate rezulta și din precizările aduse de administrație în afara raportului însuși, în special cu ocazia procedurii interne precontencioase proprii procedurii de evaluare. Trebuie să se considere că un raport de evaluare este suficient motivat, în ciuda eventualei eliminări a anumitor observații care figurau în prima versiune a raportului respectiv, în cazul în care reclamantul a putut să aprecieze temeinicia aprecierii generale a prestațiilor sale realizate de evaluatori.
În plus, articolul 43 din statut nu oferă nicio precizare cu privire la eventuala obligație de a ilustra prin elemente de fapt comentariile care figurează în raportul de evaluare. În schimb, evaluatorul dispune de o largă putere de apreciere pentru evaluarea muncii persoanelor evaluate. Existența unei astfel de puteri de apreciere presupune ca evaluatorii să nu aibă obligația de a insera în raportul de evaluare toate elementele de fapt și de drept pertinente în susținerea evaluării efectuate, nici aceea de a examina și de a răspunde la toate aspectele contestate de persoana evaluată. Această concluzie nu este repusă în discuție de existența unui ghid de evaluare ce conține norme imperative pe care administrația și le‑a autoimpus astfel și cărora trebuie să i se conformeze. Astfel, norma stabilită în ghidul menționat, ce prevede că evaluarea prestațiilor persoanei notate cu calificativele excelent sau insuficient trebuie să fie însoțită de comentarii de fapt, nu este încălcată atunci când evaluatorul, apreciind că prestațiile persoanei notate nu au fost nici excelente, nici insuficiente, nu a inserat astfel de comentarii.
(a se vedea punctele 80, 82, 88-91 și 96)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 16 iulie 1992, Della Pietra/Comisia, T‑1/91, Rec., p. II‑2145, punctul 32; Marcato/Comisia, citată anterior, punctul 45; 12 decembrie 1996, AIUFFASS și AKT/Comisia, T‑380/94, Rec., p. II‑2169, punctul 57; Pflugradt/BCE, citată anterior, punctul 46; 1 martie 2005, Mausolf/Europol, T‑258/03, RecFP, p. I‑A‑45 și II-189, punctul 25; 10 mai 2005, Piro/Comisia, T‑193/03, RecFP, p. I‑A‑121 și II-547, punctul 59; 25 octombrie 2005, Micha/Comisia, T‑50/04, RecFP, p. I‑A‑339 și II-1499, punctul 36 și jurisprudența citată și punctele 39 și 40
5. Articolul 26 din statut are ca obiectiv numai să permită unui funcționar să prezinte observații în legătură cu toate documentele privind situația sa administrativă și cu toate rapoartele privind competența, eficiența și comportamentul său. Astfel, în ipoteza în care administrația i‑a comunicat funcționarului raportul de evaluare întocmit în privința sa în prealabil depunerii la dosar, iar funcționarul a fost în măsură să insereze observațiile sale, nu se poate invoca, în această privință, o încălcare a articolului 26 din statutul menționat. Pe de altă parte, deși articolul 26 din statut impune administrației să informeze funcționarul cu privire la conținutul documentului care urmează a fi depus la dosar, articolul menționat nu impune acesteia să notifice funcționarului decizia propriu‑zisă de depunere la dosar.
(a se vedea punctele 133-135)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 28 mai 1998, W/Comisia, T‑78/96 și T‑170/96, RecFP, p. I‑A‑239 și II-745, punctul 99; 6 martie 2001, Ojha/Comisia, T‑77/99, RecFP, p. I‑A‑61 și II-293, punctele 56-61; 13 decembrie 2005, Cwik/Comisia, T‑155/03, T‑157/03 și T‑331/03, RecFP, p. I‑A‑411 și II-1865, punctele 50-52 și 73
6. Potrivit articolului 87 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Cererea formulată în concluzii prin care se solicită pronunțarea asupra cheltuielilor de judecată potrivit legii nu poate fi considerată o cerere având ca obiect obligarea la plata cheltuielilor de judecată a părții care a căzut în pretenții.
(a se vedea punctele 146 și 148)
Trimitere la:
Curte: 9 iunie 1992, Lestelle/Comisia, C‑30/91 P, Rec., p. I‑3755, punctul 38; 29 aprilie 2004, Parlamentul European/Ripa di Meana și alții, C‑470/00 P, Rec., p. I‑4167, punctul 86
Tribunalul Funcției Publice: 10 iulie 2008, Maniscalco/Comisia, F‑141/07, RepFP, p. I‑A‑1-0000 și II‑A-1-0000, punctele 30-33