HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta)

9 noiembrie 2022(*)

„Drept instituțional – Inițiativa cetățenească europeană «Minority SafePack – one million signatures for diversity in Europe» – Comunicare a Comisiei care prezintă motivele de a nu adopta propunerile de acte juridice care figurează în inițiativa cetățenească europeană – Obligația de motivare – Egalitate de tratament – Principiul bunei administrări – Eroare vădită de apreciere”

În cauza T‑158/21,

Citizens’ Committee of the European Citizens’ Initiative „Minority SafePack – one million signatures for diversity in Europe”, reprezentat de T. Hieber, avocat,

reclamant,

susținut de

Ungaria, reprezentată de M. Fehér și K. Szíjjártó, în calitate de agenți,

intervenientă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de I. Martínez del Peral, I. Rubene, E. Stamate și D. Drambozova, în calitate de agenți,

pârâtă,

susținută de

Republica Elenă, reprezentată de T. Papadopoulou, în calitate de agent,

și de

Republica Slovacă, reprezentată de E. Drugda, în calitate de agent,

interveniente,

TRIBUNALUL (Camera a opta),

compus din domnii J. Svenningsen, președinte, C. Mac Eochaidh (raportor) și J. Laitenberger, judecători,

grefier: domnul E. Coulon,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

având în vedere că niciuna dintre părți nu a formulat, în termen de trei săptămâni de la comunicarea terminării fazei scrise a procedurii, o cerere de organizare a unei ședințe și întrucât a decis, în temeiul articolului 106 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamantul, Citizens’ Committee of the European Citizens’ Initiative „Minority SafePack – one million signatures for diversity in Europe”, solicită anularea Comunicării C(2021) 171 final a Comisiei din 14 ianuarie 2021 privind inițiativa cetățenească europeană „Minority SafePack – one million signatures for diversity in Europe” (denumită în continuare „comunicarea atacată”).

 Istoricul cauzei

2        Reclamantul a prezentat Comisiei Europene o cerere de înregistrare a propunerii de inițiativă cetățenească europeană intitulate „Minority SafePack – one million signatures for diversity in Europe” (denumită în continuare „propunerea de ICE”), în temeiul articolului 11 alineatul (4) TUE și al Regulamentului (UE) nr. 211/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 privind inițiativa cetățenească (JO 2011, L 65, p. 1).

3        Obiectul propunerii de ICE era acela de a invita Uniunea Europeană să adopte o serie de acte pentru a îmbunătăți protecția persoanelor care aparțin minorităților naționale și lingvistice și pentru a consolida diversitatea culturală și lingvistică în Uniune.

4        La 29 martie 2017, Comisia a adoptat Decizia (UE) 2017/652 privind propunerea de ICE (JO 2017, L 92, p. 100). La articolul 1 alineatul (1) din decizia menționată, aceasta a declarat înregistrarea propunerii de ICE și, la alineatul (2), a identificat cele nouă propuneri pentru care puteau fi colectate declarații de susținere, și anume:

–        o recomandare a Consiliului Uniunii Europene privind „protejarea și promovarea diversității culturale și lingvistice în cadrul Uniunii” (propunerea 1);

–        o decizie sau un regulament al Parlamentului European și al Consiliului în vederea adaptării „programelor de finanțare pentru a facilita accesul comunităților mici de limbi regionale și minoritare la acestea” (propunerea 2);

–        o decizie sau un regulament al Parlamentului European și al Consiliului în vederea înființarea unui centru al diversității lingvistice care va consolida conștientizarea importanței limbilor regionale și minoritare și va promova diversitatea la toate nivelurile și care va fi finanțat în esență de Uniune (propunerea 3);

–        un regulament de adaptare a normelor generale aplicabile sarcinilor, obiectivelor prioritare și organizării fondurilor structurale, astfel încât să se țină seama de protecția minorităților și de promovarea diversității culturale și lingvistice, cu condiția ca acțiunile care urmează să fie finanțate să ducă la consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale a Uniunii (propunerea 4);

–        un regulament al Parlamentului și al Consiliului în vederea modificării regulamentului referitor la programul „Orizont 2020” în scopul îmbunătățirii cercetării privind valoarea adăugată pe care minoritățile naționale și diversitatea culturală și lingvistică o pot aduce în dezvoltarea socială și economică în regiunile Uniunii (propunerea 5);

–        modificarea legislației Uniunii pentru a asigura o cvasiegalitate de tratament între apatrizi și cetățenii Uniunii (propunerea 6);

–        un regulament al Parlamentului și al Consiliului pentru a introduce un drept de autor uniform care ar permite ca întreaga Uniune să fie considerată o piață internă în materie de drepturi de autor (propunerea 7);

–        o modificare a Directivei 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass‑media audiovizuale (Directiva serviciilor mass‑media audiovizuale) (JO 2010, L 95, p. 1), în vederea asigurării liberei prestări a serviciilor și a recepționării de conținut audiovizual în regiunile în care locuiesc minoritățile naționale (propunerea 8);

–        un regulament sau o decizie a Consiliului în vederea unei exceptări în grup a proiectelor care promovează minoritățile naționale și cultura acestora de la procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE (propunerea 9).

5        La 1 ianuarie 2020, Regulamentul nr. 211/2011 a fost abrogat și înlocuit prin Regulamentul (UE) 2019/788 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 privind inițiativa cetățenească europeană (JO 2019, L 130, p. 55, rectificări în JO 2019, L 334, p. 168, și în JO 2020, L 424, p. 60), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul delegat (UE) 2019/1673 al Comisiei din 23 iulie 2019 de înlocuire a anexei I la Regulamentul 2019/788 (JO 2019, L 257, p. 1).

6        La 10 ianuarie 2020, după ce a colectat în termenul acordat peste 1 300 000 de declarații de susținere, dintre care, potrivit comunicării atacate, 1 128 422 de declarații validate de autoritățile competente din 11 state membre, reclamantul a prezentat Comisiei o ICE intitulată „Minority SafePack – one million signatures for diversity in Europe” (denumită în continuare „ICE”).

7        La 5 februarie 2020, cu ocazia unei reuniuni cu Comisia în temeiul articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul 2019/788, reclamantul a prezentat oral propunerile de ICE și a transmis un document explicativ al propunerilor legislative referitoare la acestea.

8        La 15 octombrie 2020 a avut loc audierea publică în Parlament, în temeiul articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul 2019/788. Prevăzută inițial pentru 23 martie 2020, aceasta a fost amânată din cauza pandemiei de COVID-19. Reclamantul a participat la această audiere prin videoconferință.

9        La 17 decembrie 2020, după o dezbatere în sesiune plenară la 14 decembrie 2020, Parlamentul a adoptat Rezoluția (2020) 2846 (RSP), P9_TA‑PROV (2020)0370 referitoare la ICE. La punctul 20 din rezoluție, Parlamentul a invitat Comisia să dea curs inițiativei menționate și să propună acte juridice pe baza tratatelor și a Regulamentului 2019/788 și, în conformitate cu principiile subsidiarității și proporționalității, a evidențiat că ICE solicita propuneri legislative în nouă domenii distincte și a reamintit că ICE solicita ca fiecare propunere individuală să fie verificată și evaluată separat.

10      La 14 ianuarie 2021, Comisia a adoptat comunicarea atacată, prin care a luat poziție cu privire la rezoluția Parlamentului și a răspuns la cele nouă propuneri de ICE. La finalul unei evaluări a acestor propuneri, aceasta l‑a informat pe reclamant cu privire la motivele refuzului său de a întreprinde acțiunile solicitate în ICE.

 Concluziile părților

11      Reclamantul, susținut de Ungaria, solicită Tribunalului:

–        cu titlu principal, anularea comunicării atacate în totalitate;

–        cu titlu subsidiar, anularea în parte a comunicării atacate în măsura în care condițiile unei anulări în parte ar fi îndeplinite;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

12      Comisia, susținută de Republica Elenă și de Republica Slovacă, solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

13      Republica Slovacă a solicitat de asemenea Tribunalului obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

14      În susținerea acțiunii, reclamantul invocă trei motive. Primul motiv este întemeiat pe încălcarea obligației de motivare, al doilea motiv pe o eroare de drept și pe mai multe erori vădite de apreciere, iar al treilea motiv, invocat în replică, este întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare

15      În susținerea primului motiv, reclamantul, susținut de Ungaria, afirmă în esență că, la adoptarea comunicării atacate, Comisia nu a respectat obligația de motivare. Pe de o parte, Comisia nu ar fi ținut seama de explicațiile orale și scrise pe care le formulase atât în documentele scrise transmise Comisiei, cât și în cadrul reuniunii cu Comisia, precum și al audierii în Parlament. Pe de altă parte, anumite motive ale comunicării atacate s‑ar limita la simple trimiteri la alte acte ale Uniunii. Prin urmare, motivarea reținută în comunicarea atacată ar fi insuficientă, cu excepția celei referitoare la propunerea 5.

16      Comisia, susținută de Republica Elenă și de Republica Slovacă, contestă această argumentație.

17      În această privință, potrivit unei jurisprudențe constante, obligația de a motiva o decizie individuală, care figurează la articolul 296 TFUE, are ca scop să furnizeze persoanei interesate indicații suficiente pentru a ști dacă decizia este bine fundamentată sau dacă este eventual afectată de un viciu care permite contestarea validității sale și să dea posibilitatea instanței Uniunii să își exercite controlul asupra legalității deciziei controlate (a se vedea Hotărârea din 23 aprilie 2018, One of Us și alții/Comisia, T‑561/14, EU:T:2018:210, punctul 142 și jurisprudența citată).

18      Obligația Comisiei de a‑și expune, în comunicarea adoptată în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul 2019/788, concluziile atât juridice, cât și politice privind ICE în cauză, acțiunile pe care intenționează eventual să le întreprindă ca urmare a acestei ICE, precum și motivele pentru a întreprinde sau nu aceste constituie expresia specifică a obligației de motivare impuse de dispoziția menționată (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 19 decembrie 2019, Puppinck și alții/Comisia, C‑418/18 P, EU:C:2019:1113, punctul 91, și Hotărârea din 23 aprilie 2018, One of Us și alții/Comisia, T‑561/14, EU:T:2018:210, punctul 143).

19      Potrivit unei jurisprudențe de asemenea constante, motivarea impusă de articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar, inteligibil și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații pe care îl pot avea destinatarii sau alte persoane vizate în mod direct și individual de actul respectiv. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă cerințele impuse la articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2019, Puppinck și alții/Comisia, C‑418/18 P, EU:C:2019:1113, punctele 92 și 94 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 23 aprilie 2018, One of Us și alții/Comisia, T‑561/14, EU:T:2018:210, punctul 144 și jurisprudența citată).

20      Pe de altă parte, trebuie să se rețină că respectarea obligației de motivare și a altor constrângeri de ordin formal și procedural de care depinde adoptarea actului în discuție are, cu atât mai mult, o importanță fundamentală în cazurile în care instituțiile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere. Numai astfel instanța Uniunii poate verifica dacă elementele de fapt și de drept de care depinde exercitarea puterii de apreciere au fost întrunite (a se vedea Hotărârea din 23 aprilie 2018, One of Us și alții/Comisia, T‑561/14, EU:T:2018:210, punctul 145 și jurisprudența citată).

21      Cu privire la acest din urmă aspect, s‑a statuat deja că, în exercitarea prerogativei sale de inițiativă legislativă, Comisia trebuie să beneficieze de o largă putere de apreciere, în măsura în care, prin intermediul acestei exercitări, i se solicită, în temeiul articolului 17 alineatul (1) TUE, să promoveze interesul general al Uniunii prin efectuarea, eventual, a unor arbitraje dificile între interese divergente. Rezultă că Comisia trebuie să beneficieze de o largă putere de apreciere pentru a decide dacă întreprinde sau nu o acțiune în urma unei ICE, astfel încât comunicarea în cauză este supusă unui control restrâns din partea instanțelor Uniunii care urmărește verificarea printre altele a caracterului suficient al motivării sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2019, Puppinck și alții/Comisia, C‑418/18 P, EU:C:2019:1113, punctele 88, 89 și 96, și Hotărârea din 23 aprilie 2018, One of Us și alții/Comisia, T‑561/14, EU:T:2018:210, punctele 169 și 170).

22      În speță, comunicarea atacată a fost adoptată în urma ICE, care are ca obiectiv, potrivit termenilor utilizați de reclamant, mobilizarea Uniunii în vederea îmbunătățirii protecției persoanelor care aparțin minorităților naționale și lingvistice, precum și consolidarea diversității culturale și lingvistice în cadrul Uniunii. În acest scop, ICE conține nouă propuneri care vizează adoptarea unor acte noi sau modificarea unor acte existente din dreptul Uniunii. Prin comunicarea atacată, Comisia a refuzat în esență să întreprindă acțiunile solicitate în ICE.

23      În această privință, din comunicarea atacată reiese că, în conformitate cu articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul 2019/788, Comisia și‑a expus concluziile de natură juridică și politică ce au determinat‑o să considere că nu era necesar să întreprindă acțiuni ca urmare a ICE. Mai precis, la finalul unei analize în special a cadrului juridic care delimitează competențele sale de acțiune, precum și a competențelor Uniunii în materie, Comisia a concluzionat că era „posibil să se dea curs cererilor într‑un anumit număr de domenii”. Cu toate acestea, ținând seama de acțiunile întreprinse deja de instituțiile Uniunii în domeniile acoperite de ICE și de monitorizarea punerii în aplicare a acțiunilor menționate, Comisia a apreciat că, în acest stadiu, „nu [era] necesar niciun act juridic suplimentar” pentru atingerea obiectivelor urmărite de ICE. Procedând astfel, Comisia a expus, într‑un mod inteligibil și suficient, natura juridică și politică a motivelor refuzului său de a întreprinde acțiunile avute în vedere de ICE.

24      Pe de altă parte, motivele comunicării atacate se adaugă la elementele reluate în special în Decizia 2017/652 și sunt de asemenea rezultatul schimburilor care au avut loc între reclamant și Comisie la 5 februarie 2020. Motivarea comunicării atacate este consolidată, așadar, de contextul, bine cunoscut de reclamant, în care se înscria aceasta.

25      Comisia a expus deci principalele motive care au determinat‑o, ținând seama de larga sa putere de apreciere, să refuze să întreprindă vreuna dintre acțiunile propuse de ICE.

26      Această concluzie nu este infirmată de faptul că, în comunicarea atacată, Comisia nu ar fi luat poziție în mod expres cu privire la fiecare dintre explicațiile scrise și orale formulate de reclamant în legătură cu ansamblul propunerilor. Astfel, după cum s‑a amintit la punctul 19 de mai sus, jurisprudența nu impune ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept relevante și, prin urmare, Comisia nu poate fi constrânsă să ia poziție cu privire la fiecare dintre explicațiile scrise și orale formulate cu privire la ansamblul propunerilor care figurează într‑o ICE. În plus, astfel cum s‑a arătat la punctul 25 de mai sus, Comisia a expus principalele motive, atât politice, cât și juridice, care au determinat‑o să refuze să întreprindă acțiunile propuse prin ICE.

27      De asemenea, trebuie respinse argumentele reclamantului potrivit cărora Comisia nu a respectat, în mai multe rânduri, obligația de motivare, limitându‑se la o simplă trimitere la alte acte ale Uniunii, fără a explica pertinența acestor instrumente pentru ICE. Astfel, contrar celor susținute de reclamant, Comisia nu se limitează să facă trimitere, fără explicații, la alte acte ale Uniunii, ci precizează, dimpotrivă, că aceste acte abordează anumite aspecte menționate în ICE.

28      Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, Tribunalul consideră că motivarea reținută în comunicarea atacată permite reclamantului să stabilească dacă refuzul Comisiei de a prezenta propunerile care figurează în ICE este întemeiat sau este viciat. Pe de altă parte, această motivare permite de asemenea instanței Uniunii să își exercite controlul privind legalitatea comunicării atacate. Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că comunicarea atacată este motivată corespunzător cerințelor legale.

29      Această concluzie nu aduce atingere eventualelor erori de drept sau de apreciere pe care le‑ar fi săvârșit Comisia. Astfel, obligația de motivare, ca normă fundamentală de procedură, care poate fi invocată în cadrul unui motiv prin care se pune în discuție insuficiența motivării sau chiar nemotivarea unei decizii, trebuie diferențiată de controlul temeiniciei motivării, care ține de controlul legalității pe fond a actului și presupune ca instanța să verifice dacă motivele pe care se întemeiază actul sunt sau nu sunt afectate de erori. Astfel, este vorba despre două controale de natură diferită care conduc la aprecieri distincte ale Tribunalului (a se vedea Hotărârea din 23 aprilie 2018, One of Us și alții/Comisia, T‑561/14, EU:T:2018:210, punctul 146 și jurisprudența citată). Temeinicia motivării reținute pentru propunerile 1, 3, 6 și 8, care sunt singurele vizate de reclamant în cadrul celui de al doilea motiv, va fi, așadar, examinată la punctele 42-146 de mai jos.

30      În consecință, primul motiv trebuie respins ca nefondat.

31      Pentru aceleași considerente, motivul invocat de Ungaria, întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări deoarece Comisia nu ar fi răspuns în mod expres la fiecare element invocat de reclamant, trebuie de asemenea înlăturat.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament

32      În cadrul celui de al treilea motiv, invocat pentru prima dată în replică, reclamantul reproșează în esență Comisiei că a încălcat principiul egalității de tratament, întrucât această instituție nu i‑ar fi oferit aceleași posibilități de a discuta despre ICE și de a o convinge de preocupările sale precum cele de care ar fi beneficiat organizatorii ICE „End the Cage Age”, în privința căreia Comisia și‑a anunțat intenția de a prezenta o propunere legislativă. Astfel, reclamantul ar fi fost dezavantajat în raport cu organizatorii ICE „End the Cage Age”.

33      În afara reuniunii din 5 februarie 2020 desfășurate în temeiul articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul 2019/788, Comisia nu ar fi organizat niciodată și nici nu ar fi propus reuniuni suplimentare cu reclamantul pentru a discuta obiectivele urmărite de ICE. Or, din diverse documente divulgate reclamantului în urma unei cereri de acces la procesele‑verbale ale tuturor reuniunilor dintre Comisie și organizatorii a trei ICE, printre care se numără în special ICE „End the Cage Age”, cerere formulată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001, L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76), după depunerea cererii introductive în prezenta acțiune, ar reieși că, în cadrul ICE „End the Cage Age”, Comisia ar fi întâlnit organizatorii inițiativei menționate sau ar fi avut un schimb telefonic cu aceștia, de cel puțin patru ori în plus față de întâlnirea prevăzută la articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul 2019/788. Trei dintre schimburile suplimentare menționate ar fi avut loc înainte de depunerea ICE „End the Cage Age”.

34      De altfel, după închiderea fazei scrise a procedurii, reclamantul a depus la grefa Tribunalului un „memoriu suplimentar” însoțit de patru anexe. În acest „memoriu suplimentar”, el arată printre altele că, din răspunsul Comisiei la o nouă cerere de acces la documente, formulată la 4 octombrie 2021, reiese că reprezentanți ai unor cabinete ale membrilor Comisiei au avut două reuniuni prin videoconferință cu reprezentanți ai organizatorilor ICE „End the Cage Age” în plus față de reuniunile menționate la punctul 33 de mai sus, înainte de audierea publică. Or, toate ICE ar trebui să beneficieze de aceleași șanse de a fi aduse în atenția Comisiei, articolul 9 TUE urmărind să garanteze condiții de concurență echitabile pentru toate acestea din urmă. În observațiile sale cu privire la acest „memoriu suplimentar”, Ungaria susține argumentația reclamantului și adaugă că abordarea Comisiei a încălcat nu numai principiul egalității de tratament, ci și principiul unei administrații diligente și imparțiale.

35      Comisia contestă această argumentație, arătând că prezentul motiv este nefondat și că „memoriul suplimentar” și anexele sale sunt inadmisibile.

36      În speță, fără a fi necesar să se ridice problema admisibilității celui de al treilea motiv, în raport cu articolul 84 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, și a probelor depuse după închiderea fazei scrise a procedurii, în raport cu articolul 85 alineatul (3) din același regulament, trebuie arătat că împrejurările invocate de reclamant nu sunt de natură să demonstreze o încălcare a principiului egalității de tratament.

37      Pe de o parte, reclamantul nu pretinde că, în procedura care a precedat adoptarea comunicării atacate, Comisia nu a respectat pe deplin obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 14 și 15 din Regulamentul 2019/788.

38      Pe de altă parte, pe lângă faptul că este vorba despre două ICE înregistrate care au atins pragul de susținere impus, reclamantul nu a arătat nicicum în ce mod ICE ar fi comparabilă cu ICE „End the Cage Age”, în special în raport cu obiectivele lor și cu dificultățile politice sau juridice pe care le prezintă.

39      Or, sub rezerva respectării cerințelor care decurg din articolele 14 și 15 din Regulamentul 2019/788, numărul de reuniuni pe care Comisia le organizează împreună cu organizatorii unei ICE poate varia, în special în funcție de natura sau de complexitatea ICE, astfel încât Comisia nu este obligată să organizeze un număr identic de reuniuni cu organizatorii fiecărei ICE. Pe de altă parte, după cum se amintește în considerentul (28) al Regulamentului 2019/788, Comisia este obligată să examineze ICE în conformitate cu principiul bunei administrări, astfel cum este consacrat la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

40      Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se concluzioneze că, în cadrul examinării ICE care a condus la comunicarea atacată, Comisia s‑a putut considera, fără a încălca principiul egalității de tratament, suficient de lămurită prin informațiile scrise și orale de care dispunea și să aprecieze că nu erau necesare reuniuni suplimentare.

41      Pentru aceleași considerații, trebuie de asemenea să fie înlăturat motivul invocat de Ungaria, întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări prin faptul că Comisia ar fi acordat mai multă atenție ICE „End the Cage Age” decât ICE.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept și pe mai multe erori vădite de apreciere

 Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept și pe mai multe erori vădite de apreciere ale Comisiei în ceea ce privește propunerea 1

42      Cu titlu introductiv, Tribunalul amintește că propunerea 1 are drept obiectiv adoptarea unei recomandări a Consiliului care definește mijloacele de protecție și de promovare a diversității culturale și lingvistice, în special pentru protejarea utilizării limbilor regionale sau minoritare în domeniile administrației publice, serviciilor publice, educației, culturii, justiției, mass‑mediei, îngrijirii sănătății, comerțului și protecției consumatorilor (inclusiv etichetarea).

43      Cu toate acestea, în propunerea de ICE, reclamantul face referire numai la articolul 165 alineatul (4) a doua liniuță și la articolul 167 alineatul (5) a doua liniuță TFUE ca temeiuri juridice ale recomandării avute în vedere de propunerea 1 [litera (a) a considerentului (4) al Deciziei 2017/652]. Or, este evident că numai domeniile educației și culturii sunt vizate de aceste temeiuri juridice.

44      Pe de altă parte, din coroborarea articolului 2 alineatul (5), articolului 6 literele (c) și (e), articolului 165 alineatul (1) și articolului 167 alineatul (2) TFUE reiese că statele membre dispun de o competență extinsă în domeniul culturii și al educației [a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 octombrie 2020, Comisia/Ungaria (Învățământ Superior), C‑66/18, EU:C:2020:792, punctul 74], Uniunea fiind competentă în această materie numai „să desfășoare acțiuni de sprijinire, de coordonare sau completare a acțiunii statelor membre”, fără însă ca această competență a Uniunii să o înlocuiască pe cea a statelor membre.

45      În consecință, în lumina obiectivului urmărit de propunerea 1 și a temeiurilor juridice vizate de reclamant în ceea ce privește această propunere trebuie să se analizeze dacă comunicarea atacată este afectată de o eroare de drept și de erori vădite de apreciere în speță.

–       Cu privire la prima critică, întemeiată pe o eroare de drept

46      Prin intermediul primei sale critici, reclamantul, susținut de Ungaria, reproșează în esență Comisiei că a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că Uniunea nu avea competența de a adopta recomandări referitoare la promovarea și la protecția limbilor regionale sau minoritare.

47      Comisia, susținută de Republica Elenă și de Republica Slovacă, contestă această argumentație.

48      În această privință, este necesar să se constate că, în cadrul evaluării propunerii 1, Comisia a arătat că Uniunea nu dispunea de o „competență legislativă” în speță, iar nu că nu dispunea de nicio competență în acest domeniu. Deși acest motiv nu justifică, desigur, refuzul de a adopta o propunere de recomandare a Consiliului, care nu este un act legislativ, trebuie totuși arătat că acest lucru nu afectează temeinicia comunicării atacate în ceea ce privește propunerea 1, din moment ce, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 3.1 din comunicarea atacată, refuzul Comisiei de a propune Consiliului adoptarea unei recomandări provine din constatarea că obiectivul urmărit de propunerea menționată poate fi atins prin alte instrumente existente și prin inițiative în curs. Această constatare, care, potrivit reclamantului, este afectată de mai multe erori vădite de apreciere, va fi examinată în cadrul celei de a doua critici, la punctele 50-89 de mai jos.

49      În consecință, prima critică trebuie respinsă ca inoperantă.

–       Cu privire la a doua critică, întemeiată pe mai multe erori vădite de apreciere

50      Prin intermediul celei de a doua critici, reclamantul, susținut de Ungaria, reproșează în esență Comisiei că a săvârșit mai multe erori vădite de apreciere prin faptul că a refuzat să dea curs propunerii 1.

51      Comisia, susținută de Republica Elenă și de Republica Slovacă, contestă această argumentație.

52      În această privință, atunci când instituțiile Uniunii dispun, precum Comisia în speță, de o largă putere de apreciere și în special atunci când acestea sunt chemate să facă alegeri în special de natură politică și aprecieri complexe, controlul jurisdicțional, în esență restrâns, al aprecierilor care stau la baza exercitării acestei puteri trebuie să constea în verificarea lipsei unor erori vădite (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2019, Puppinck și alții/Comisia, C‑418/18 P, EU:C:2019:1113, punctele 95 și 96 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 23 aprilie 2018, One of Us și alții/Comisia, T‑561/14, EU:T:2018:210, punctele 169 și 170 și jurisprudența citată).

53      Pe de altă parte, o eroare poate fi calificată drept vădită numai atunci când poate fi identificată în mod evident. Dovedirea săvârșirii de către Comisie a unei erori vădite la aprecierea faptelor, de natură să justifice anularea comunicării atacate, presupune, așadar, ca elementele de probă pe care reclamantul are obligația să le prezinte să fie suficiente pentru a face neplauzibile aprecierile reținute de Comisie. Cu alte cuvinte, motivul întemeiat pe o eroare vădită de apreciere trebuie respins dacă, în pofida elementelor furnizate de reclamant, aprecierea contestată poate fi totuși admisă ca fiind justificată și coerentă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 aprilie 2019, Fleig/SEAE, T‑492/17, EU:T:2019:211, punctul 55 (nepublicată) și jurisprudența citată].

54      În primul rând, reclamantul susține în esență că existența Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare a Consiliului Europei din 5 noiembrie 1992 (Seria Tratatelor europene – nr. 148, denumită în continuare „Carta Consiliului Europei”) nu poate justifica refuzul Comisie de a da curs propunerii 1, astfel cum a procedat această instituție în comunicarea atacată. Astfel, pe de o parte, Uniunea nu ar fi parte la Carta Consiliului Europei. Pe de altă parte, mai multe state membre ale Uniunii nu ar fi semnat sau ratificat carta.

55      În această privință, Comisia afirmă, în comunicarea atacată, că Uniunea încurajează statele sale membre să semneze Carta Consiliului Europei și că face trimitere în mod regulat la aceasta din urmă ca la un instrument juridic care definește orientările referitoare la promovare și la protecția limbilor regionale sau minoritare.

56      Faptul că Uniunea nu este parte la Carta Consiliului Europei nu demonstrează că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere, întrucât reclamantul nu contestă că Uniunea se referă periodic la acest text ca fiind instrumentul juridic care definește orientările referitoare la promovare și la protecția limbilor regionale și minoritare. Pe de altă parte, faptul că anumite state membre nu au semnat-o sau ratificat-o încă este lipsit de pertinență pentru aprecierea acțiunii Uniunii în acest domeniu.

57      Pe de altă parte, este irelevantă susținerea Ungariei că anumite state membre care au ratificat carta respectivă limitează protecția conferită de acest text la un număr limitat de limbi, în timp ce propunerea 1 urmărește susținerea tuturor limbilor minoritare în toate statele membre.

58      Astfel, nu se poate impune Comisiei – iar în Regulamentul 2019/788 nu există nicio dispoziție care să prevadă acest lucru –, să țină seama în speță numai de actele care privesc toate statele membre și toate limbile regionale sau minoritare vizate prin propunerea 1. Astfel, un act poate fi luat în considerare în mod valabil de Comisie, chiar dacă nu permite să se atingă decât parțial obiectivele urmărite de propunerea în cauză. Cu alte cuvinte, este irelevant dacă un act, luat izolat, nu permite atingerea pe deplin a obiectivului urmărit prin propunerea 1, dacă toate actele menționate în comunicarea atacată pot realiza împreună obiectivul menționat.

59      În sfârșit, reclamantul afirmă în mod eronat că Comisia nu poate refuza să întreprindă o acțiune făcând referire la alte instrumente de drept internațional și că Uniunea este obligată să exercite competențele care îi sunt conferite de statele membre.

60      Cu privire la acest aspect, este suficient să se amintească faptul că din însuși modul de redactare a articolului 11 alineatul (4) TUE reiese că ICE urmărește „să invite” Comisia să prezinte o propunere adecvată în scopul aplicării tratatelor, iar nu, astfel cum susține reclamantul, să oblige această instituție să întreprindă acțiunea sau acțiunile avute în vedere de ICE în cauză (Hotărârea din 19 decembrie 2019, Puppinck și alții/Comisia, C‑418/18 P, EU:C:2019:1113, punctul 57). În plus, explicațiile date de Comisie în comunicarea atacată sunt dovada că Uniunea și‑a exercitat efectiv competențele limitate care îi sunt recunoscute de tratate. Astfel, prin încurajarea statelor membre să semneze Carta Consiliului Europei și prin referirea la aceasta, Uniunea susține și completează acțiunea statelor membre în acest domeniu.

61      În al doilea rând, reclamantul susține în esență că măsurile adoptate de Comisie în temeiul articolului 7 din Convenția privind protecția și promovarea diversității expresiilor culturale, adoptată cu ocazia Conferinței generale a UNESCO organizate la 20 octombrie 2005 la Paris și aprobată în numele Comunității Europene prin Decizia 2006/515/CE a Consiliului din 18 mai 2006 (JO 2006, L 201, p. 15, Ediție specială, 11/vol. 48, p. 70, denumită în continuare „Convenția UNESCO”), nu pot justifica refuzul de a da curs propunerii 1, astfel cum a procedat această instituție în comunicarea atacată. Nu ar exista nicio legătură între măsurile de punere în aplicare menționate în comunicarea atacată, axate pe incluziune socială, și obiectivul urmărit de propunerea 1, și anume protecția și promovarea limbilor regionale sau minoritare.

62      Această teză nu poate fi admisă. Astfel cum se precizează în comunicarea atacată, articolul 7 din Convenția UNESCO urmărește să încurajeze indivizii, „inclusiv persoanele care aparțin minorităților”, și grupurile sociale să creeze, să producă, să difuzeze și să distribuie propriile expresii culturale și să aibă acces la acestea. În plus, astfel cum se arată și în comunicarea atacată, aceeași convenție a UNESCO amintește că diversitatea lingvistică este un element fundamental al diversității culturale și reafirmă rolul fundamental pe care îl joacă educația în protecția și promovarea expresiilor culturale.

63      Contrar celor susținute de reclamant, Convenția UNESCO nu are, așadar, în mod evident legătură cu obiectivul urmărit de propunerea 1.

64      De asemenea, măsurile de punere în aplicare adoptate de Comisie în temeiul articolului 7 din Convenția UNESCO, și anume organizarea de dialoguri cu statele membre și cu sectorul cultural referitoare la contribuția culturii la incluziunea socială și dialogul intercultural, au în mod evident legătură cu obiectivele urmărite de propunerea 1.

65      Desigur, propunerea 1 nu se concentrează pe incluziunea socială. Cu toate acestea și astfel cum arată Comisia, organizarea acestor dialoguri este de natură, având în vedere obiectivele urmărite de Convenția UNESCO, să promoveze și să protejeze limbile regionale sau minoritare, chiar și numai în domeniul culturii. Împrejurarea potrivit căreia măsurile de punere în aplicare în cauză favorizează incluziunea socială nu exclude, așadar, posibilitatea ca aceleași măsuri să contribuie în același timp la promovarea și la protejarea limbilor regionale sau minoritare.

66      În plus, contrar celor afirmate de reclamant în replică, adoptarea acestor măsuri de punere în aplicare dovedește exercitarea efectivă de către Uniune a competențelor limitate care îi sunt recunoscute de tratate. Astfel, prin organizarea dialogurilor cu statele membre și cu sectorul cultural în temeiul articolului 7 din Convenția UNESCO, Uniunea susține și completează acțiunea statelor membre în acest domeniu.

67      În al treilea rând, reclamantul susține în esență că programul de lucru 2019-2022 al Consiliului în favoarea culturii și măsurile concrete pe care grupul de experți „Multilingvism și traducere”, creat în cadrul programului de lucru menționat, ar trebui să le recomande nu au legătură cu obiectivul urmărit de propunerea 1, din moment ce nu fac nicio referire la limbile regionale sau minoritare. În consecință, acest program de lucru și aceste măsuri concrete nu pot justifica, astfel cum a făcut Comisia în comunicarea atacată, refuzul acestei instituții de a da curs propunerii respective.

68      Această teză trebuie respinsă. Astfel, anexa I la Concluziile Consiliului cu privire la Planul de lucru în domeniul culturii pentru perioada 2019-2022 (JO 2018, C 460, p. 12) prevede că planul de lucru în domeniul culturii se bazează pe opt principii directoare. Or, al treilea dintre aceste principii directoare precizează în mod expres că diversitatea culturală și lingvistică este o valoare esențială a Uniunii și că protecția și promovarea acesteia sunt esențiale pentru politica culturală la nivel european (anexa I titlul I a treia liniuță). De asemenea, Consiliul constată, în descrierea celei de a treia priorități referitoare la „[u]n ecosistem care să susțină artiștii, profesioniștii din domeniul cultural și creativ și conținutul european” din aceeași anexă, că sectorul cultural din Europa se caracterizează printre altele printr‑o diversitate culturală și lingvistică (anexa I titlul II litera C).

69      Pe de altă parte, aceeași anexă I prevede că membrii grupului de experți „Multilingvism și traducere” vor face schimb de bune practici privind susținerea traducerii în industria de carte și sectorul editorial, precum și în alte sectoare culturale și creative și vor recomanda măsuri concrete în cadrul programului „Europa creativă” pentru a promova diversitatea lingvistică și circulația operelor (anexa I titlul IV litera C).

70      Astfel, programul de lucru în cauză și acțiunile care trebuie întreprinse de grupul de experți „Multilingvism și traducere” au în mod evident legătură cu obiectivul urmărit de propunerea 1, și anume promovarea și protejarea limbilor regionale sau minoritare, fie și numai în domeniul culturii.

71      Această concluzie nu este infirmată de faptul că nici programul de lucru în cauză, nici descrierea acțiunilor grupului de experți „Multilingvism și traducere” nu fac o referire expresă la limbile regionale sau minoritare. În această privință, este suficient să se constate că Concluziile Consiliului cu privire la Planul de lucru în domeniul culturii pentru perioada 2019-2022 nu conțin nicio excludere explicită a limbilor regionale sau minoritare. De asemenea, aceste concluzii ale Consiliului nu indică niciunde că planul de lucru în cauză și acțiunile grupului de experți „Multilingvism și traducere” sunt limitate la limbile oficiale ale Uniunii.

72      În al patrulea rând, reclamantul susține în esență că Recomandarea Consiliului din 22 mai 2018 privind promovarea valorilor comune, a educației favorabile incluziunii și a dimensiunii europene a predării (JO 2018, C 195, p. 1) nu are legătură cu obiectivul urmărit de propunerea 1, din moment ce nu propune soluții concrete pentru protejarea și promovarea diversității culturale și lingvistice. În consecință, această recomandare nu poate justifica, astfel cum a făcut Comisia în comunicarea atacată, refuzul acestei instituții de a da curs propunerii respective.

73      Această teză trebuie respinsă. Reiese în mod expres din această recomandare, a cărei punere în aplicare concretă este în esență de competența statelor membre, că aceasta urmărește printre altele promovarea valorilor comune pe care se întemeiază Uniunea, de la cea mai fragedă vârstă și la toate nivelurile de educație. Or, respectarea drepturilor minorităților prevăzută la articolul 2 TUE coroborat cu obiectivul de a respecta bogăția diversității culturale și lingvistice menționate la articolul 3 alineatul (3) al patrulea paragraf TUE și la articolul 165 alineatul (1) TFUE figurează printre aceste valori ale Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 ianuarie 2022, România/Comisia, C‑899/19 P, EU:C:2022:41, punctul 54, și Hotărârea din 24 septembrie 2019, România/Comisia, T‑391/17, EU:T:2019:672, punctul 56).

74      Prin urmare, Comisia a apreciat, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, că recomandarea în cauză, prin faptul că intenționează să promoveze valorile Uniunii în domeniul educației, poate contribui, chiar și numai parțial, la realizarea obiectivului urmărit de propunerea 1.

75      În al cincilea rând, reclamantul susține în esență că Recomandarea Consiliului din 22 mai 2019 privind o abordare globală a predării și învățării limbilor (JO 2019, C 189, p. 15) nu are legătură cu obiectivul urmărit de propunerea 1, din moment ce pune accentul numai pe învățarea limbilor oficiale ale Uniunii în vederea consolidării competitivității economice și a mobilității profesionale. În consecință, această recomandare nu poate justifica, așa cum a făcut Comisia în comunicarea atacată, refuzul acestei instituții de a da curs propunerii respective.

76      Această teză trebuie respinsă. Astfel, recomandarea menționată, ce are ca obiect îmbunătățirea predării și a învățării limbilor, nu conține nicio limitare expresă numai la limbile oficiale ale Uniunii.

77      De asemenea, contrar celor susținute de reclamant, anexa la recomandarea în cauză, referitoare la sensibilizarea lingvistică în școli, nu se limitează la învățarea doar a limbilor oficiale ale Uniunii.

78      Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că nici recomandarea în cauză, nici anexa la aceasta nu se limitează la învățarea și predarea doar a limbilor oficiale ale Uniunii.

79      În sfârșit, reclamantul susține în mod eronat că, în orice caz, propunerea 1 nu vizează predarea și învățarea limbilor, ci posibilitatea ca vorbitorii să utilizeze limba maternă „în toate domeniile vieții”, atunci când aceasta este o limbă regională sau minoritară.

80      Astfel cum s‑a arătat la punctul 43 de mai sus, propunerea 1 se înscrie numai în domeniul culturii și al educației. Utilizarea limbilor regionale sau minoritare în alte „domenii ale vieții” nu intră, așadar, în sfera de examinare de către Comisie. Pe de altă parte și în orice caz, reclamantul a arătat că recomandarea, avută în vedere de propunerea 1, ar fi trebuit mai ales să prezinte și să propună cele mai bune soluții pentru „a stopa dispariția” limbilor regionale sau minoritare în Uniune. Reclamantul a mai precizat în propunerea de ICE că această recomandare ar fi trebuit să ia în considerare declinul diversității lingvistice și al „învățării limbilor” în Uniune. Prin urmare, chiar reclamantul a stabilit o legătură clară și directă între propunerea 1 și „învățarea limbilor”.

81      Ținând seama de considerațiile care precedă, reclamantul nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a considerat că recomandarea în cauză poate contribui, prin faptul că urmărește să promoveze predarea și învățarea limbilor, la realizarea obiectivului vizat prin propunerea 1.

82      În al șaselea rând, reclamantul susține în esență că măsurile care figurează în Comunicarea Comisiei către Parlament și Consiliu intitulată „O uniune a egalității: Cadrul strategic al UE pentru egalitatea, incluziunea și participarea romilor” [COM(2020) 620 final] și în Propunerea de recomandare a Consiliului privind egalitatea, incluziunea și participarea romilor [COM(2020) 621 final] nu abordează obiectivul urmărit de propunerea 1 și au un domeniu de aplicare restrâns, în sensul că vizează un grup specific de persoane, și anume romii. În consecință, nici această comunicare, nici propunerea de recomandare nu pot justifica, astfel cum a făcut Comisia în comunicarea atacată, refuzul acestei instituții de a da curs acestei propuneri.

83      Această teză trebuie respinsă. Chiar dacă comunicarea și propunerea de recomandare în cauză se concentrează pe romi, acest lucru nu afectează cu nimic relevanța lor în speță. Astfel, reclamantul însuși a vizat această comunitate de persoane în propunerea de ICE, arătând în special că era vorba despre „[cel] mai mare și [cel] mai marginalizat dintre grupurile minoritare din Europa”. Domeniul de aplicare personal al acestei comunicări și al acestei propuneri de recomandare coincide, așadar, parțial cu cel al propunerii 1. În orice caz, nu se poate impune Comisiei și nici nu se prevede prin vreo dispoziție din Regulamentul 2019/788 ca ea să țină seama, cu ocazia examinării unei ICE, numai de actele Uniunii care privesc ansamblul persoanelor vizate de această ICE. Astfel cum s‑a arătat la punctul 58 de mai sus, este irelevant dacă un act, luat separat, nu permite atingerea deplină a obiectivului urmărit de propunerea 1, dacă toate actele menționate în comunicarea atacată pot realiza împreună obiectivul menționat.

84      În plus, reclamantul afirmă în mod eronat că comunicarea și propunerea de recomandare în cauză nu ar avea legătură cu obiectivul urmărit de propunerea 1. În această privință, este suficient să se constate că reclamanta nu a contestat deloc, nici în cererea introductivă, nici în replică afirmația Comisiei din comunicarea atacată potrivit căreia propunerea de recomandare în cauză invită în special „statele membre să includă limba romani în programele și în manualele școlare destinate elevilor atât romi, cât și pentru cei de alte etnii”. Această afirmație se coroborează de altfel cu punctul 2 litera (g) din această propunere de recomandare, care invită statele membre să promoveze sensibilizarea la limba romani, „printre altele prin acțiuni de formare relevante pentru profesori și prin elaborarea unor programe școlare corespunzătoare”.

85      În al șaptelea rând, reclamantul susține în esență că includerea aspectelor legate de minorități în rapoartele anuale ale Comisiei cu privire la aplicarea cartei nu aduce nicio plusvaloare în raport cu propunerea 1. Astfel, aplicabilitatea cartei este redusă, din moment ce utilizarea limbilor ține în principal de competența statelor membre. În consecință, includerea aspectelor legate de minorități în rapoartele anuale privind aplicarea cartei nu pot justifica, astfel cum a făcut Comisia în comunicarea atacată, refuzul acestei instituții de a da curs acestei propuneri.

86      Cu privire la acest aspect, deși este adevărat că utilizarea limbilor ține în mare parte de competența statelor membre, totuși Uniunea nu este lipsită de competență în această privință în domeniile educației și culturii (a se vedea punctul 44 de mai sus). În plus, din cuprinsul punctelor 54-84 de mai sus reiese că Uniunea și‑a exercitat competența tocmai în domeniile acoperite de propunerea 1, în special astfel cum se arată la punctele 64-66 de mai sus, prin aprobarea și punerea în aplicare a Convenției UNESCO. Din acest motiv, nu este exclusă posibilitatea ca, în situații vizate de propunerea 1, carta să își găsească aplicarea și, la nevoie, Comisia să facă referire la situațiile respective în rapoartele sale anuale tematice.

87      Pe de altă parte, trebuie respins argumentul reclamantului că includerea problemei promovării limbilor regionale și minoritare în rapoartele anuale tematice nu contribuie în mod substanțial la atingerea obiectivului propunerii 1. Astfel, motivele comunicării atacate care justifică faptul de a nu da curs propunerii 1 nu se întemeiază exclusiv pe includerea acestei probleme în rapoartele anuale tematice. Astfel cum precizează comunicarea atacată, dar și reclamantul la punctul 52 din replică, Comisia și‑a justificat refuzul întemeindu‑se pe un ansamblu de măsuri. Astfel, după cum s‑a arătat deja la punctele 58 și 83 de mai sus, nu are, așadar, nicio incidență faptul că rapoartele anuale tematice menționate, luate separat, au eventual o valoare adăugată mai redusă decât recomandarea avută în vedere în propunerea 1.

88      Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, reclamantul nu a demonstrat că Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere atunci când a considerat, pe baza elementelor de drept și de fapt existente la data adoptării comunicării atacate și în temeiul motivelor expuse la punctele 2.1 și 3.1 din această comunicare, că niciun act juridic suplimentar nu era necesar pentru atingerea obiectivului urmărit de propunerea 1, din moment ce acest obiectiv se putea realiza prin totalitatea actelor menționate în comunicarea atacată luate împreună. Prin urmare, Comisia nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că a refuzat să dea curs propunerii 1.

89      În consecință, a doua critică trebuie respinsă și, prin urmare, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins în totalitate.

 Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe mai multe erori vădite de apreciere ale Comisiei în ceea ce privește propunerea 3

90      În cadrul celui de al doilea aspect, reclamantul, susținut de Ungaria, reproșează în esență Comisiei că a săvârșit o eroare vădită de apreciere refuzând să dea curs propunerii 3 care viza crearea unui centru dedicat diversității lingvistice în domeniul limbilor regionale și minoritare, finanțat de Uniune, cu rolul de a sensibiliza cu privire la importanța limbilor regionale și minoritare și de a promova diversitatea la toate nivelurile și ale cărui misiuni urmau să fie facilitarea accesului la cunoștințe și competențe în domeniul limbilor regionale și minoritare pentru toți actorii relevanți și acordarea priorității în special celor mai mici și mai vulnerabile comunități din Europa. Potrivit reclamantului, celelalte măsuri preferate de Comisie în speță, cu precădere menținerea și dezvoltarea cooperării sale cu Centrul European pentru Limbi Moderne al Consiliului Europei (denumit în continuare „ECML”), nu sunt adecvate pentru atingerea obiectivelor urmărite de această propunere.

91      Comisia, susținută de Republica Elenă și de Republica Slovacă, contestă această argumentație, susținând că prezentul aspect este nefondat.

92      Cu titlu introductiv, Tribunalul amintește că propunerea 3, astfel cum a fost înregistrată, invita Comisia să adopte o propunere de decizie sau de regulament al Parlamentului European și al Consiliului având ca obiect înființarea unui centru al diversității lingvistice care urma să consolideze conștientizarea importanței limbilor regionale și minoritare, să promoveze diversitatea la toate nivelurile și să fie finanțat în esență de Uniune.

93      La punctele 2.3 și 3.3 din comunicarea atacată, pe de o parte, Comisia arată că eforturile depuse de Uniune pentru sensibilizarea opiniei publice cu privire la importanța diversității lingvistice, inclusiv a învățării limbilor, se bazează pe o strânsă cooperare cu Consiliul Europei, a cărui acțiune în acest domeniu se întemeiază pe Carta Consiliului Europei menționată la punctul 54 de mai sus și pe ECML care servește drept centru de competențe pentru predarea și învățarea limbilor și susține predarea în limba maternă a elevului, în special în ceea ce privește limbile minoritare. Comisia explică faptul că oferă suport ECML și cooperează cu acesta în cadrul unor acorduri comune specifice care urmăresc îmbunătățirea calității, a eficacității și a atractivității predării limbilor, precum și dezvoltarea verificării și a evaluării rezultatelor învățării pentru a implementa progresiv o bază comună sistemelor de evaluare, întemeiată pe Cadrul european comun de referință pentru limbi (denumit în continuare „CECRL”). Pe de altă parte, Comisia subliniază că ajută statele membre ale Uniunii să pună în aplicare recomandarea privind o abordare globală a predării și învățării limbilor, menționată la punctul 75 de mai sus. Aceasta consideră în esență că este eficient și esențial să mențină și să dezvolte cooperarea prin intermediul ECML și să sprijine statele membre în punerea în aplicare a acestei recomandări pentru a concentra eforturile Uniunii și a evita riscul duplicării eforturilor și a resurselor și că nu este necesar niciun act juridic suplimentar.

94      În primul rând, reclamantul, susținut în esență de Ungaria, arată că ECML nu este apt să îndeplinească misiunile asigurate și să atingă obiectivele urmărite de un centru al diversității lingvistice în domeniul limbilor regionale sau minoritare. Pe de o parte, competențele ECML nu s‑ar extinde la respectivele misiuni și obiective, ceea ce ar fi demonstrat de faptul că statutele sale nu fac nicio referire la limbile menționate sau la celelalte misiuni vizate de propunerea 3. Pe de altă parte, activitățile ECML nu s‑ar extinde la promovarea acestor limbi regionale sau minoritare și nici la obiectivele urmărite de propunerea 3, ceea ce ar fi demonstrat de faptul că limbile respective nu ar fi menționate explicit în niciunul dintre proiectele programului 2020-2023 al ECML și că activitățile de formare și de consiliere ale programului menționat nu ar indica nicio activitate semnificativă în raport cu acestea. Pe de altă parte, potrivit arhitecturii instituționale a Consiliului Europei, secretariatul acestuia ar fi însărcinat cu promovarea limbilor regionale sau minoritare, în temeiul Cartei Consiliului Europei, amintită la punctul 54 de mai sus. Or, mai multe țări care au refuzat semnarea sau ratificarea Cartei Consiliului Europei au aderat la Acordul ECML. Ungaria arată, la rândul său, că ECML și departamentul Consiliului Europei competent pentru limbile minoritare sunt unități organizatorice distincte între care nu ar exista nicio legătură sau cooperare.

95      Această argumentație trebuie respinsă.

96      Primo, împrejurarea că statutele ECML nu conțin nicio referire specifică la limbile regionale și minoritare nu înseamnă nicidecum că aceste limbi ar fi excluse din misiunile asigurate și din obiectivele urmărite de acesta.

97      Secundo, astfel cum se menționează la punctul 2.3 din comunicarea atacată și în înscrisurile Comisiei, printre misiunile asigurate și obiectivele strategice și operaționale urmărite de ECML, descrise la articolul 1 din statutele acestuia, figurează punerea în aplicare a unor politici lingvistice, promovarea unor abordări inovatoare în învățarea și predarea de limbi „moderne”, practica învățării și predării acestor limbi, promovarea dialogului și a schimburilor, sprijinul adus unor proiecte de cercetare, precum și colectarea și diseminarea bunelor practici în domeniul învățării și predării acestor limbi. Or, nimic nu indică faptul că aceste misiuni și aceste obiective nu ar putea contribui, cel puțin într‑o anumită măsură, la consolidarea conștientizării importanței tuturor limbilor „moderne” ale țărilor în cauză, inclusiv a limbilor regionale sau minoritare, și la promovarea diversității, fie și numai lingvistice și culturale, acestea fiind obiectivele urmărite prin propunerea 3, astfel cum a fost înregistrată.

98      Tertio, în ceea ce privește activitățile ECML, pe de o parte, reiese din dosar că programul 2020-2023 din acest centru menționează printre altele un proiect intitulat „Încurajarea educației lingvistice în formarea profesională transfrontalieră”, al cărui obiect amintește rolul deosebit de important pe care îl are promovarea învățării limbilor în regiunile transfrontaliere. Or, acest proiect nu pare în mod vădit străin de realizarea obiectivelor urmărite de propunerea 3 de a consolida conștientizarea importanței multilingvismului, în special în ceea ce privește limbile regionale sau minoritare, și de a promova diversitatea, mai ales în mediile educativ și profesional.

99      Pe de altă parte, în ceea ce privește activitățile de formare și de consiliere ale ECML, din dosar reiese că acest centru oferă o formare intitulată „Abordări multilingve și interculturale” privind „cadrul de referință pentru multiplele abordări ale limbilor și ale culturilor” și al căror domeniu de aplicare acoperă limbile predate frecvent, precum și limbile minoritare. De asemenea, acesta oferă un curs de formare denumit „O educație de calitate în limba romani pentru Europa (QualiRom)”. Acesta face trimitere la obiectivul unei inițiative denumite „QualiRom” care constă printre altele în promovarea includerii limbii romani în sistemele educative și în facilitarea integrării copiilor romi. Formarea menționată face de asemenea referire la materialul pedagogic „QualiRom”, elaborat în cele șase dialecte ale limbii romani, care acoperă ciclurile primar, secundar și liceal și care constituie cea mai mare resursă de acest tip în domeniul predării și al învățării acestei limbi. Aceste elemente sunt suficiente pentru a atesta că, astfel cum se arată la punctul 2.3 din comunicarea atacată, limbile regionale și minoritare fac parte integrantă din programul 2020-2023 al ECML.

100    Rezultă că, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, Comisia a considerat în esență că activitățile ECML pot contribui la atingerea obiectivelor urmărite de propunerea 3, astfel cum a fost înregistrată, de a consolida conștientizarea importanței limbilor regionale și minoritare și de a promova diversitatea la toate nivelurile.

101    Quarto, reclamantul și Ungaria nu au prezentat niciun element concret care să pună sub semnul întrebării existența legăturilor strânse dintre Consiliul Europei și ECML evocate în comunicarea atacată și în înscrisurile Comisiei.

102    În al doilea rând, reclamantul, susținut în esență de Ungaria, arată că Comisia nu are posibilitatea nici de a exercita o influență asupra activităților ECML, nici de a încheia acorduri de cooperare cu acesta în domeniile relevante ale propunerii 3, din moment ce Uniunea nu este parte la acordul de instituire a acestui centru și, că promovarea limbilor regionale și minoritare nu ține de competențele acestuia din urmă. Pe de altă parte, reclamantul arată în esență că convenția cu privire la contribuții pentru perioada 2020-2021, menționată în comunicarea atacată, ar arăta că promovarea limbilor regionale și minoritare nu ar avea nicio relevanță pentru Comisie în cadrul cooperării sale cu ECML, atelierul „abordări holistice ale învățării, alfabetizării și predării limbilor, inclusiv ale limbilor de predare, limbilor străine, limbilor regionale sau minoritare și limbilor vorbite acasă”, și webinarul cu privire la „situația limbilor regionale sau minoritare în timpul pandemiei COVID-19” amintite în convenția menționată nu constituie în mod vădit o alternativă adecvată la centrul diversității lingvistice propus în cadrul propunerii 3. În plus, cooperarea dintre Comisie și ECML ar urmări în esență să stabilească o bază comună sistemelor de evaluare naționale întemeiate pe CECRL. În sfârșit, trimiterea, făcută în comunicarea atacată, la viitorul acord de cooperare ar fi irelevantă, din moment ce nu ar fi în curs nicio negociere, iar evoluțiile ipotetice nu pot fi luate în considerare la aprecierea legalității comunicării atacate.

103    Această argumentație trebuie respinsă.

104    Mai întâi, astfel cum s‑a arătat la punctele 96 și 97 de mai sus, statutele ECML nu conțin nicio limitare expresă a limbilor „moderne” vizate de misiunile pe care le asigură și de obiectivele pe care le urmărește, iar unele dintre activitățile sale se extind în mod expres la limbile regionale sau minoritare. Prin urmare, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, Comisia a considerat că misiunile asigurate, obiectivele urmărite și activitățile întreprinse de ECML pot contribui la realizarea obiectivelor urmărite de propunerea 3, astfel cum a fost înregistrată, de a consolida conștientizarea importanței, în special a limbilor regionale sau minoritare și de a promova diversitatea la diferite niveluri.

105    În continuare, contrar celor afirmate de reclamant, deși, desigur, Uniunea nu este un participant la „acordul parțial extins” al Consiliului Europei de instituire a ECML, convenția cu privire la contribuții pentru perioada 2020-2021, menționată în comunicarea atacată, atestă posibilitatea Comisiei de a influența activitățile ECML și de a încheia acorduri de cooperare în domenii legate de propunerea 3. Această convenție de contribuție confirmă de asemenea, astfel cum se arată în comunicarea atacată, că limbile regionale sau minoritare sunt incluse în gama de activități la care contribuie ECML.

106    Astfel, reiese din dosar că convenția de contribuție 2020-2021, care privește acțiunea referitoare la „[m]etodologiile și evaluarea inovatoare în învățarea limbilor”, se înscrie în cadrul unei cooperări de lungă durată, mai precis de șapte ani, între Comisie și ECML și al unor domenii de acțiune decise în comun. Astfel cum arată Comisia, inițiativa „Susținerea claselor multilingve” din cadrul acțiunii sus‑menționate propune o serie de module care abordează printre altele sensibilizarea lingvistică la nivelul școlii și susținerea limbilor de predare care utilizează abordări ce valorifică limbile de origine ale elevilor, în special în ceea ce privește limbile regionale sau minoritare. În plus, acțiunea menționată are vocația de a include atelierul și webinarul evocate de reclamant, dar și o „academie de vară”, o serie de grupuri de reflecție având ca obiect atât „valorificarea repertoriilor lingvistice ale elevilor”, cât și provocările cu care se confruntă în special limbile regionale sau minoritare, elaborarea de studii științifice și un colocviu.

107    În sfârșit, elementele prezentate la punctul 106 de mai sus vin în sprijinul concluziei potrivit căreia, contrar celor susținute de reclamant și astfel cum se arată în comunicarea atacată, cooperarea dintre Comisie și ECML nu se limitează la stabilirea unei baze comune pentru sistemele naționale de evaluare care au la bază CECRL, nevoile în materie de diversitate lingvistică fiind luate în considerare în cadrul cooperării menționate.

108    În al treilea rând, reclamantul, susținut în esență de Ungaria, arată că era vădit inadecvat refuzul Comisiei de a da curs propunerii 3 prin invocarea unui acord internațional la care Uniunea nu este parte și care nu face parte integrantă din ordinea juridică a Uniunii.

109    Această teză trebuie respinsă. Pe de o parte, astfel cum s‑a amintit la punctul 60 de mai sus, Comisia nu are nicio obligație să întreprindă acțiunile propuse de o ICE înregistrată care a beneficiat de sprijinul necesar. Pe de altă parte, potrivit celor amintite în esență de Comisie, atât articolul 165 alineatul (3) TFUE, cât și articolul 167 alineatul (3) TFUE, care constituie temeiurile juridice ale propunerii 3, invită Uniunea să favorizeze cooperarea, în domeniile educației și culturii, îndeosebi cu organizațiile internaționale competente și în special cu Consiliul Europei. Prin urmare, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, Comisia a considerat în esență în comunicarea atacată că menținerea și dezvoltarea unei cooperări cu o altă organizație internațională în domenii care corespund celor pe care reclamantul intenționa să le atribuie centrului diversității lingvistice, și anume cu ECML, la care au aderat majoritatea statelor membre ale Uniunii și care este strâns legat de Consiliul Europei, sunt susceptibile să contribuie la atingerea obiectivelor urmărite de propunerea 3, așa cum a fost înregistrată, și să evite duplicarea eforturilor și a resurselor.

110    Ținând seama de considerațiile care precedă, reclamantul nu a demonstrat că eroarea vădită de apreciere săvârșită de Comisie ar afecta motivele expuse la punctele 2.3 și 3.3 din comunicarea atacată.

111    În consecință, al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al treilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe mai multe erori vădite de apreciere ale Comisiei în ceea ce privește propunerea 6

112    În cadrul celui de al treilea aspect, reclamantul, susținut de Ungaria, susține în esență că în mod eronat Comisia nu a dat curs propunerii 6 care urmărea să garanteze o cvasiegalitate de tratament între apatrizii din cadrul minorităților naționale și cetățenii Uniunii, asimilând situația apatrizilor cu cea a migranților și a cetățenilor Uniunii proveniți din imigrație.

113    Comisia, susținută de Republica Elenă și de Republica Slovacă, contestă această argumentație.

114    Cu titlu introductiv, Tribunalul amintește că obiectivul propunerii 6 îl constituia modificarea Directivei 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei (JO 2003, L 251, p. 12, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 164), a Directivei 2003/109/CE a Consiliului din 25 noiembrie 2003 privind statutul resortisanților țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung (JO 2004, L 16, p. 44, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 225), a Directivei 2004/114/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 privind condițiile de admisie a resortisanților țărilor terțe pentru studii, schimb de elevi, formare profesională neremunerată sau servicii de voluntariat (JO 2004, L 375, p. 12, Ediție specială, 19/vol. 7, p. 94), a Directivei 2005/71/CE a Consiliului din 12 octombrie 2005 privind o procedură specială de admisie a resortisanților țărilor terțe în scopul desfășurării unei activități de cercetare științifică (JO 2005, L 289, p. 15, Ediție specială, 19/vol. 7, p. 199), a Directivei 2009/50/CE a Consiliului din 25 mai 2009 privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților din țările terțe pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt calificate (JO 2009, L 155, p. 17), astfel încât statutul apatrizilor să fie adus aproape de cel al cetățenilor Uniunii, permițându‑li‑se mai ușor accesul la statutul de rezident pe termen lung și asigurându‑li‑se mai multe drepturi comparativ cu cele recunoscute resortisanților țărilor terțe.

115    Reclamantul a recunoscut totuși că propunerea 6 „pune[a] accentul în special pe Directiva 2003/109/CE”. În plus, reclamantul nu a făcut nicio referire, nici în cererea introductivă, nici în replică, la celelalte directive menționate la punctul 114 de mai sus.

116    La punctele 2.6 și 3.6 din comunicarea atacată, Comisia a apreciat că nu era necesară modificarea Directivei 2003/109 pentru a apropia mai mult drepturile resortisanților țărilor terțe de drepturile de care beneficiază cetățenii Uniunii. În schimb, aceasta afirmă că este posibilă adoptarea altor măsuri, în cadrul politicii Uniunii în materie de integrare a migranților, pentru a ține seama de situația apatrizilor. Cu privire la acest aspect, Comisia are în vedere în special Comunicarea către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor intitulată „Plan de acțiune privind integrarea și incluziunea pentru perioada 2021-2027” [COM(2020) 758 final, denumită în continuare „planul de acțiune”].

117    Reclamantul contestă însă că planul de acțiune se aplică apatrizilor aparținând minorităților naționale. Planul de acțiune s‑ar adresa migranților și cetățenilor Uniunii proveniți din migrație, însă nu ar evoca acești apatrizi. În plus, conținutul planului de acțiune nu ar fi apt să răspundă nevoilor apatrizilor aparținând minorităților naționale. Astfel, planul de acțiune ar fi axat pe integrarea și incluziunea migranților și a cetățenilor Uniunii proveniți din migrație, dar nu ar ține seama de situația specifică a apatrizilor respectivi. Spre deosebire de persoanele sosite recent în Uniune din țări terțe, apatrizii vizați de propunerea 6 ar aparține unor minorități naționale care trăiesc de mult timp pe teritoriul european și care fac parte din populația autohtonă. În plus, acești apatrizi s‑ar confrunta cu probleme legate de absența documentelor oficiale și de privarea de cetățenie în mod arbitrar, ceea ce i‑ar împiedica să participe la viața economică, socială și politică în statul membru în care s‑au născut sau în statul membru gazdă. Astfel, potrivit reclamantului, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere asimilând situația apatrizilor care aparțin minorităților naționale cu cea a migranților și a cetățenilor Uniunii proveniți dintr‑un context de migrație, în condițiile în care situațiile lor respective sunt diferite.

118    Această teză trebuie respinsă. Desigur, termenul „apatrizi” nu este utilizat în mod explicit în planul de acțiune, iar domeniul său de aplicare „îi cuprinde atât pe migranți, cât și pe cetățenii UE proveniți [din] migrație”. Totuși, aceste elemente nu sunt suficiente pentru a considera că apatrizii respectivi sunt excluși din domeniul de aplicare al planului de acțiune.

119    Astfel, potrivit articolului 67 alineatul (2) TFUE, „apatrizii sunt asimilați resortisanților țărilor terțe” în sensul titlului V, referitor la spațiul de libertate, securitate și justiție.

120    În consecință, apatrizii care aparțin minorităților naționale sunt incluși în domeniul de aplicare al planului de acțiune, din moment ce, în primul rând, acest plan de acțiune este aplicabil tuturor resortisanților țărilor terțe care au legal reședința în Uniune și, în al doilea rând, apatrizii trebuie asimilați resortisanților țărilor terțe.

121    Pe de altă parte, astfel cum arată Comisia, planul de acțiune nu profită numai migranților nou‑sosiți în Uniune. Acesta cuprinde astfel mai multe acțiuni axate pe integrarea pe termen lung și pe coeziunea socială. În special, planul de acțiune urmărește mai ales îmbunătățirea accesului resortisanților țărilor terțe și implicit și al apatrizilor la educație, la ocuparea forței de muncă, la serviciile de sănătate și la locuințe. De asemenea, acesta urmărește combaterea izolării, a segregației și a discriminării. În sfârșit, acesta mai are ca obiectiv să favorizeze participarea resortisanților țărilor terțe și, prin urmare, și a apatrizilor la procesele de consultare și de luare a deciziilor la scară locală, regională, națională și europeană.

122    Rezultă că, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, Comisia a apreciat că planul de acțiune este susceptibil să răspundă situațiilor de excludere socială, precum și dificultăților de acces la asistența medicală, la educație și la asistența socială cu care se confruntă atât resortisanții țărilor terțe, cât și apatrizii care aparțin minorităților naționale, independent de faptul că aceste două categorii de persoane pot proveni din contexte geografice, istorice, personale, culturale și religioase diferite.

123    În sfârșit și în orice caz, în măsura în care obiectivul reclamantului, astfel cum este formulat în propunerea de ICE, constă în a obține „extinderea drepturilor legate de cetățenie la persoanele apatride și la familiile lor, care au trăit toată viața în țara lor de origine”, trebuie amintit că autorii tratatelor au instituit o legătură indisociabilă și exclusivă între deținerea cetățeniei unui stat membru și dobândirea, dar și păstrarea statutului de cetățean al Uniunii. Astfel, deținerea cetățeniei unui stat membru constituie o condiție indispensabilă pentru ca o persoană să poată dobândi și păstra statutul de cetățean al Uniunii și să beneficieze de totalitatea drepturilor aferente acestuia. În aceste condiții, drepturile legate de statutul de cetățean al Uniunii nu pot fi extinse la persoane care nu au cetățenia unui stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iunie 2022, Préfet du Gers și Institut national de la statistique et des études économiques, C‑673/20, EU:C:2022:449, punctele 48 și 57).

124    Ținând seama de considerațiile care precedă, reclamantul nu a demonstrat săvârșirea de către Comisie a unei erori vădite de apreciere atunci când a considerat că planul de acțiune poate ține seama de nevoia apatrizilor de a fi mai bine integrați în societate datorită unor posibilități mai bune de ocupare a forței de muncă și de educație, precum și datorită unor posibilități sociale mai bune.

125    De asemenea, reclamantul nu a demonstrat nici că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a considerat că nu era necesară revizuirea Directivei 2003/109 pentru a recunoaște mai multe drepturi apatrizilor aparținând minorităților naționale.

126    În consecință, al treilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al patrulea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe mai multe erori vădite de apreciere ale Comisiei în ceea ce privește propunerea 8

127    În cadrul celui de al patrulea aspect, reclamantul, susținut de Ungaria, reproșează în esență Comisiei că a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că a refuzat să dea curs propunerii 8 care urmărea îmbunătățirea accesului transfrontalier al minorităților naționale la conținuturile audiovizuale din celelalte state membre în care este vorbită aceeași limbă. Acesta arată în esență că accesul la conținuturile menționate ar fi important, întrucât numărul de persoane care aparțin minorităților naționale dintr‑un anumit stat membru ar fi prea redus pentru înființarea, în același stat membru, a unor mijloace de informare în masă specifice. Pe de altă parte, acest acces ar contribui la menținerea și la promovarea diferitelor limbi regionale sau minoritare, precum și la diversitatea lingvistică și culturală. Potrivit reclamantului, măsura preferată de Comisie în speță, și anume aplicarea, fără alte revizuiri, a Directivei 2010/13, astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2018/1808 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 noiembrie 2018 (JO 2018, L 303, p. 69), nu este adecvată pentru atingerea obiectivelor urmărite de această propunere.

128    Comisia, susținută de Republica Elenă și de Republica Slovacă, contestă această argumentație, arătând că prezentul aspect este nefondat.

129    Cu titlu introductiv, Tribunalul amintește că propunerea 8, astfel cum a fost înregistrată, avea ca obiectiv o modificare a Directivei 2010/13 în vederea asigurării liberei prestări a serviciilor și a recepționării de conținut audiovizual în regiunile din statele membre în care locuiesc minoritățile naționale.

130    La punctele 2.8 și 3.8 din comunicarea atacată, Comisia concluzionează că respectivul cadru legislativ existent aduce un sprijin substanțial realizării obiectivelor urmărite de reclamant în ceea ce privește propunerea 8 și că, întrucât acesta este suficient, nu este necesară nicio modificare suplimentară a Directivei 2010/13. În această privință, pe de o parte, Comisia arată că Directiva 2010/13 facilitează circulația transfrontalieră a serviciilor mass‑media audiovizuale, garantând în același timp existența unor norme minime armonizate de interes public general, mai ales în materie de protecție a minorilor, de publicitate și de promovare a operelor europene. Într‑adevăr, această directivă are la bază principiul țării de origine, astfel încât statele membre nu pot restrânge serviciile mass‑media audiovizuale originare din alt stat membru dacă aceste servicii sunt conforme cu normele Directivei 2010/13 în statul membru de origine. Aceasta subliniază totuși că Directiva 2010/13 nu acoperă aspectele de retransmisie în raport cu dreptul de autor și că disponibilitatea transfrontalieră a conținuturilor audiovizuale poate fi diminuată din motive care nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 2010/13, cum ar fi drepturile de proprietate intelectuală, disponibilitatea resurselor tehnice sau chiar considerații comerciale sau financiare. Pe de altă parte, aceasta arată că revizuirile aduse acestei directive prin Directiva 2018/1808 au consolidat promovarea operelor europene și a diversității culturale în cadrul Uniunii. Astfel, în prezent, conform articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2010/13, furnizorii de servicii mass‑media audiovizuale la cerere (denumite în continuare „serviciile VOD”) trebuie să aloce cel puțin 30 % din cataloagele lor operelor europene și să asigure punerea în valoare a operelor respective. Pe de altă parte, Comisia arată că obiectivul de promovare a diversității culturale nu poate fi atins în mod eficient decât dacă proporția de 30 % din operele europene este garantată în fiecare dintre cataloagele naționale propuse de furnizorii multinaționali de servicii VOD. Această abordare ar garanta că proporția de opere europene impusă este prezentată spectatorilor în fiecare stat membru în care furnizorul oferă cataloage naționale. Această abordare ar putea de asemenea să încurajeze circulația și disponibilitatea operelor europene în Uniune. În sfârșit, Comisia arată că va controla în mod regulat aplicarea normelor menționate pe baza rapoartelor întocmite de statele membre și a unui studiu independent.

131    În primul rând, reclamantul contestă că respectiva cotă de 30 % din operele europene pe care furnizorii de servicii VOD sunt obligați să o propună în cataloagele lor și să o pună în valoare, prevăzută la articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2010/13, poate contribui la atingerea obiectivului propunerii 8. Dat fiind că această parte nu este însoțită de nicio cerință în ceea ce privește originea sau limba operelor europene și că definiția „operelor europene” de la articolul 1 alineatul (1) litera (n) din directiva menționată nu abordează acest aspect, cota de 30 % ar putea fi respectată dacă furnizorul de servicii VOD oferă conținuturi din alte state membre, cu excluderea statelor membre învecinate, sau dacă furnizorul nu propune decât conținuturi în limba majoritară a statului membru în cauză, fără a ține seama de minoritățile naționale care trăiesc acolo. Pe de altă parte, furnizorii de servicii VOD nu ar avea un interes economic să dobândească drepturile de conținuturi susceptibile să prezinte un interes pentru persoanele care aparțin minorităților naționale.

132    În această privință, trebuie amintit că, la momentul cererii de înregistrare a propunerii de ICE, propunerea 8 avea în vedere o modificare a Directivei 2010/13, astfel cum era în vigoare la acea dată, vizând garantarea liberei prestări a serviciilor și a libertății de recepționare a conținuturilor audiovizuale (și anume serviciile de radiodifuziune analogică și digitală, precum și serviciile la cerere, terestre și satelitare) în regiunile în care trăiesc minoritățile naționale. Această propunere a fost înregistrată în termeni similari (a se vedea punctul 129 de mai sus).

133    Or, după cum s‑a menționat în comunicarea atacată și fără ca acest lucru să fie contrazis de reclamant, articolul 2 alineatul (1) și articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2010/13 facilitează deja recepționarea și retransmisia serviciilor mass‑media audiovizuale în întreaga Uniune, în special a conținuturilor audiovizuale provenite din state membre vecine ale unui anumit stat membru, în limbi susceptibile să prezinte un interes pentru persoanele aparținând minorităților naționale care trăiesc în acest din urmă stat membru.

134    Astfel, după cum arată în esență Comisia în comunicarea atacată și în înscrisurile sale, Directiva 2010/13 concretizează, în domeniul serviciilor mass‑media audiovizuale, libera prestare a serviciilor garantată la articolul 56 TFUE, instituind, așa cum rezultă din cuprinsul considerentului (104) al acesteia, „un spațiu fără frontiere interne” pentru aceste servicii (Hotărârea din 4 iulie 2019, Baltic Media Alliance, C‑622/17, EU:C:2019:566, punctul 65).

135    În temeiul principiului statului membru de origine, consacrat la articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2010/13, furnizorii de servicii mass‑media audiovizuale sunt, în principiu, supuși numai normelor și jurisdicției statului membru în care sunt stabiliți.

136    Respectând acestor norme, furnizorii de servicii mass‑media audiovizuale își pot distribui ulterior în mod liber serviciile în întreaga Uniune, din moment ce, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2010/13, statele membre trebuie să garanteze libera recepționare și să nu restricționeze retransmisia pe propriul teritoriu a serviciilor care provin din alte state membre din motive care se încadrează în domeniile reglementate de directivă.

137    În consecință, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, Comisia a concluzionat, în comunicarea atacată, în esență că obiectivul propunerii 8, astfel cum a fost înregistrată, și anume asigurarea liberei prestări a serviciilor și recepționarea conținutului audiovizual, era deja atins în întreaga Uniune și deci și în regiuni ale Uniunii în care trăiesc minorități naționale.

138    Desigur, anumite elemente atât intrinseci, cât și străine de Directiva 2010/13 pot reduce disponibilitatea transfrontalieră a conținuturilor audiovizuale, în special aspectele că directiva menționată nu impune furnizorilor de servicii mass‑media obligația de a retransmite în afara frontierelor și că domeniul său de aplicare nu se extinde la drepturile de proprietate intelectuală, în particular la drepturile de autor, precum și unele considerații comerciale. Cu toate acestea, reclamantul nu a prezentat niciun element concret care să repună în discuție aprecierea Comisiei potrivit căreia obligația impusă furnizorilor de servicii VOD de a aloca cel puțin 30 % din cataloagele lor operelor europene și de a asigura punerea în valoare a operelor respective, prevăzută la articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2010/13, evocată în comunicarea atacată, poate contribui la îmbunătățirea diversității culturale și la acordarea accesului la o gamă mai largă de conținuturi audiovizuale transfrontaliere, chiar în lipsa unei cerințe specifice în ceea ce privește originea sau limba operelor europene în cauză.

139    În al doilea rând, reclamantul contestă relevanța monitorizării de către Comisie a aplicării Directivei 2010/13, astfel cum este menționată în comunicarea atacată, pentru motivul că nu se poate examina caracterul adecvat al măsurilor propuse decât în lumina informațiilor disponibile la data adoptării comunicării atacate.

140    Această argumentație trebuie respinsă.

141    Astfel, monitorizarea aplicării Directivei 2010/13 descrisă în comunicarea atacată reflectă obligațiile impuse statelor membre și Comisiei în conformitate cu articolul 13 alineatele (4) și (5) și cu articolul 33 din această directivă. Ținând seama de utilizarea modului imperativ în dispozițiile menționate, Comisia putea, în mod întemeiat și în ziua adoptării comunicării atacate, să se refere la obligații viitoare. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât obligațiile menționate privesc evaluarea normelor existente la data adoptării comunicării atacate, pe care s‑a întemeiat Comisia pentru a concluziona că nu era necesară nicio modificare a Directivei 2010/13 pentru atingerea obiectivului urmărit de propunerea 8.

142    Pe de altă parte, conform articolului 13 alineatul (5) din Directiva 2010/13, raportul pe care Comisia trebuie să îl prezinte Parlamentului și Consiliului, în special cu privire la aplicarea articolului 13 alineatul (1) din această directivă, pe baza informațiilor prezentate de statele membre și a unui studiu independent, trebuie să țină seama, printre alte elemente, de obiectivul diversității culturale. Astfel, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, Comisia a considerat că monitorizarea aplicării directivei menționate poate contribui la realizarea unuia dintre obiectivele urmărite de propunerea 8, așa cum este expus în replică, mai precis îmbunătățirea accesului la conținuturi audiovizuale cu origini și limbi diferite.

143    În sfârșit, Ungaria contestă caracterul adecvat, pentru atingerea obiectivului urmărit prin propunerea 8, al cadrului juridic existent. Pe de o parte, problema la care propunerea 8 urmărește să răspundă ar fi restricțiile teritoriale privind conținuturile de importanță majoră pentru societate – cu precădere evenimentele sportive internaționale – care figurează în acordurile de licență dintre titularii de drepturi și furnizorii de servicii mass‑media audiovizuale. Aceste restricții, care ar împiedica retransmisia online a unor evenimente sportive sau de altă natură de importanță majoră pentru societate, ar defavoriza de asemenea minoritățile naționale sau lingvistice. Potrivit acestui stat membru, ar fi necesară o modificare a articolului 14 din Directiva 2010/13. Pe de altă parte, în ceea ce privește serviciile VOD, problema nu ar fi că nu ar exista suficiente conținuturi în fiecare limbă, ci mai degrabă că s‑ar împiedica accesul la anumite conținuturi de importanță majoră pentru societate.

144    Această argumentație trebuie respinsă. Pe de o parte, după cum s‑a arătat la punctul 129 de mai sus, propunerea 8, astfel cum a fost înregistrată, nu face nicio mențiune cu privire la restricțiile teritoriale privind evenimente de importanță majoră pentru societate. Pe de altă parte, astfel cum s‑a arătat la punctul 138 de mai sus, domeniul de aplicare al Directivei 2010/13 nu se extinde la drepturile de proprietate intelectuală.

145    Ținând seama de considerațiile care precedă, reclamantul nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a considerat, pentru motivele prezentate la punctele 2.8 și 3.8 din comunicarea atacată, că normele existente ale Directivei 2010/13 sunt susceptibile să sprijine substanțial atingerea obiectivelor urmărite de reclamant și să încurajeze circulația și disponibilitatea operelor europene în întreaga Uniune, astfel încât nu era necesară nicio modificare suplimentară a directivei menționate în ceea ce privește propunerea 8.

146    În consecință, al patrulea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins și, prin urmare, al doilea motiv trebuie respins în totalitate.

147    Întrucât toate motivele acțiunii au fost înlăturate, acțiunea trebuie respinsă.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

148    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantul a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Comisie, conform concluziilor acesteia din urmă.

149    Republica Slovacă a solicitat de asemenea obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Cu toate acestea, potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statele membre care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Rezultă că Republica Elenă, Ungaria și Republica Slovacă vor suporta, fiecare, propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Citizens’ Committee of the European Citizens’ Initiative „Minority SafePack – one million signatures for diversity in Europe” va suporta propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană.

3)      Republica Elenă, Ungaria și Republica Slovacă vor suporta, fiecare, propriile cheltuieli de judecată.

Svenningsen Mac Eochaidh Laitenberger

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 9 noiembrie 2022.

Semnături

*      Limba de procedură: engleza.