Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATEI GENERALE

DOAMNA JULIANE KOKOTT

prezentate la 14 iulie 2022(1)

Cauza C‑176/19 P

Comisia Europeană

împotriva

Servier SAS,

Servier Laboratories Ltd,

Les Laboratoires Servier SAS

„Recurs – Concurență – Înțelegeri – Abuz de poziție dominantă – Piața perindoprilului, medicament pentru tratarea bolilor cardiovasculare – Acorduri de soluționare amiabilă a litigiilor în materia brevetelor încheiate între un laborator producător de medicamente originale titular de brevete și societăți producătoare de medicamente generice – Acord de soluționare amiabilă asociat unui acord de licență – Restrângere a concurenței prin obiect – Restrângere a concurenței prin efect – Definiția pieței relevante”

Cuprins

I. Introducere

II. Istoricul cauzei

A. Situația de fapt

1. Operatorii vizați de prezenta cauză

2. Produsul și brevetele în discuție

a) Perindoprilul produs de Servier

b) Perindoprilul produs de Krka

3. Litigiile referitoare la perindopril și lansarea versiunilor generice

a) Litigiile în fața OEB

b) Litigiile în fața instanțelor naționale

4. Litigiile și acordurile dintre Servier și Krka

B. Decizia în litigiu

C. Hotărârea atacată

III. Procedura în fața Curții și concluziile părților

IV. Apreciere

A. Cu privire la recurs

1. Cu privire la articolul 101 TFUE

a) Cu privire la restrângerea concurenței prin obiect (primele șase motive de recurs)

1) Analiza obiectului acordurilor Krka în decizia în litigiu și în hotărârea atacată

i) Decizia în litigiu

ii) Hotărârea atacată

2) Motivele de recurs referitoare la obiectul acordurilor Krka

i) Cu privire la presiunea concurențială exercitată de Krka asupra Servier (primul motiv de recurs)

– Cu privire la admisibilitatea și la caracterul operant al motivului

– Cu privire la fond

– Concluzie intermediară

ii) Cu privire la licență ca stimulent pentru Krka să accepte restrângerile soluționării amiabile (al doilea motiv de recurs)

– Cu privire la licență drept contraprestație pentru angajamentul de neconcurență

– Cu privire la caracterul stimulativ al licenței

– Cu privire la cuantificarea valorii transferate Krka prin intermediul licenței

– Concluzie intermediară

iii) Cu privire la aplicarea conceptului de restrângere a concurenței prin obiect (al treilea motiv de recurs)

– Cu privire la lipsa unei alocări „stricte” a piețelor

– Cu privire la intențiile părților și la convingerile acestora în ceea ce privește validitatea brevetului 947

– Cu privire la duopolul de fapt instituit prin licență

– Cu privire la o declarație din partea Lupin

– Cu privire la Orientările din 2004 privind acordurile de transfer de tehnologie și Regulamentul nr. 772/2004 privind aplicarea articolului [101 alineatul (3) TFUE] anumitor categorii de acorduri de transfer de tehnologie

– Concluzie intermediară

iv) Cu privire la intenția părților (al patrulea motiv de recurs)

– Cu privire la luarea în considerare a intenției părților

– Cu privire la aplicarea principiilor referitoare la administrarea probelor

– Cu privire la credibilitatea probelor în funcție de data elaborării lor

– Cu privire la valoarea probantă a declarațiilor ulterioare

– Concluzie intermediară

v) Cu privire la luarea în considerare a efectelor proconcurențiale ale licenței (al cincilea motiv de recurs)

vi) Cu privire la acordul de cesiune și de licență Krka (al șaselea motiv de recurs)

3) Concluzie cu privire la obiectul acordurilor Krka

b) Cu privire la restrângerea concurenței prin efect (al șaptelea motiv de recurs)

1) Analiza efectelor acordurilor Krka în decizia în litigiu și în hotărârea atacată

i) Decizia în litigiu

ii) Hotărârea atacată

2) Motivul de recurs referitor la efectele acordurilor Krka

i) Cu privire la analiza contrafactuală

ii) Cu privire la momentul la care trebuie să se raporteze pentru analiza contrafactuală

iii) Cu privire la lipsa de relevanță a distincției dintre acordurile puse în aplicare și acordurile nepuse în aplicare

3) Concluzie cu privire la efectele acordurilor Krka

c) Concluzie cu privire la existența unei încălcări în temeiul articolului 101 alineatul (1) TFUE în ceea ce privește acordurile Krka

2. Cu privire la articolul 102 TFUE

a) Constatările referitoare la articolul 102 TFUE în decizia în litigiu și în hotărârea atacată

1) Decizia în litigiu

2) Hotărârea atacată

b) Motivele de recurs referitoare la articolul 102 TFUE

1) Cu privire la locul prețului la stabilirea pieței relevante a produselor finite (al optulea motiv de recurs)

i) Cu privire la factorii legați de prețuri la stabilirea pieței relevante (primul și al doilea aspect ale celui de al optulea motiv de recurs)

ii) Cu privire la lipsa de sensibilitate a medicilor care prescriu medicamente la prețuri (al treilea și al patrulea aspect ale celui de al optulea motiv de recurs)

iii) Cu privire la concurența exercitată de versiunile generice ale perindoprilului (al cincilea și al șaselea aspect ale celui de al optulea motiv de recurs)

iv) Concluzie intermediară

2) Cu privire la luarea în considerare a substituibilității terapeutice la stabilirea pieței relevante a produselor finite (al nouălea motiv de recurs)

i) Cu privire la rolul substituibilității terapeutice la stabilirea pieței relevante a produselor finite (primul aspect al celui de al nouălea motiv de recurs)

ii) Cu privire la luarea în considerare sau la analiza unui anumit număr de elemente de probă (al doileaal șaselea aspect ale celui de al nouălea motiv de recurs)

iii) Concluzie intermediară

3) Cu privire la inadmisibilitatea anumitor anexe prezentate în primă instanță (al zecelea motiv de recurs)

4) Cu privire la piața relevantă a tehnologiei (al unsprezecelea motiv de recurs)

c) Concluzie cu privire la motivele de recurs referitoare la articolul 102 TFUE

B. Cu privire la acțiunea în fața Tribunalului

V. Cheltuielile de judecată

VI. Concluzie

I.      Introducere

1.        La fel ca și cauza paralelă Servier/Comisia (C‑201/19 P), în care prezentăm de asemenea concluziile noastre astăzi, prezenta cauză se înscrie în seria de cauze Generics (UK) și alții(2) și Lundbeck/Comisia(3), în care Curtea a stabilit criteriile pentru ca un acord de soluționare amiabilă a unui litigiu între titularul unui brevet farmaceutic și un producător de medicamente generice să fie contrar dreptului concurenței al Uniunii.

2.        Fundalul prezentei cauze, al cauzei Servier/Comisia, precum și al altor șapte recursuri ce compun acest grup de nouă recursuri formulate împotriva a opt hotărâri ale Tribunalului(4) este constituit din mai multe acorduri de soluționare amiabilă a litigiilor privind brevete încheiate de producătorul de medicamente originale Servier cu societăți producătoare de medicamente generice.

3.        La fel ca în cauzele Generics (UK) și alții și Lundbeck/Comisia, aceste acorduri au intervenit într‑o situație în care brevetul privind substanța activă a medicamentului în discuție, în speță perindoprilul, intrase deja în domeniul public, în condițiile în care Servier deținea încă brevete numite „secundare” pentru anumite procedee de fabricație a acestui medicament.

4.        Acordurile în litigiu au avut ca rezultat în esență faptul că societățile producătoare de medicamente generice, care intenționau să intre pe piață cu versiuni generice ale medicamentului menționat, se angajau să amâne intrarea lor în schimbul unor transferuri de valoare din partea Servier.

5.        În decizia în litigiu(5), Comisia a considerat, pe de o parte, că acordurile în cauză, încheiate de Servier cu Niche/Unichem, Matrix, Teva, Krka și Lupin, constituiau restrângeri ale concurenței prin obiect și prin efect și, în consecință, încălcări ale articolului 101 TFUE.

6.        Pe de altă parte, aceasta a considerat că încheierea lor, împreună cu alte acțiuni precum achiziționarea de tehnologicii pentru fabricarea ingredientului farmaceutic activ (IFA) al perindoprilului, constituia, din partea Servier, o strategie prin care se urmărea întârzierea intrării societăților producătoare de versiuni generice ale perindoprilului pe piața acestui medicament, pe care Servier deținea o poziție dominantă. În consecință, Comisia a sancționat acest comportament ca abuz de poziție dominantă în temeiul articolului 102 TFUE.

7.        În hotărârea atacată, precum și în celelalte hotărâri ale sale în grupul de afaceri în cauză, Tribunalul a confirmat analiza Comisiei în ceea ce privește caracterul de restrângeri ale concurenței prin obiect al celor patru acorduri încheiate de Servier cu Niche/Unichem, Matrix, Teva și Lupin. Aceste constatări ale Tribunalului sunt atacate de Servier în cauza Servier/Comisia, precum și de societățile producătoare de medicamente generice respective în recursurile lor formulate împotriva hotărârilor Tribunalului care le privesc.

8.        În schimb, Tribunalul a anulat decizia în litigiu în ceea ce privește calificarea drept restrângere a concurenței prin obiect și prin efect a acordurilor încheiate de Servier cu Krka, precum și în ceea ce privește constatarea unui abuz de poziție dominantă din partea Servier, întrucât Comisia ar fi săvârșit erori cu ocazia definirii pieței relevante.

9.        Aceste anulări sunt puse în discuție de Comisie în prezenta cauză, precum și în cauza Comisia/Krka (C‑151/19 P). Aceste cauze ridică probleme inedite în ceea ce privește calificarea drept restrângere a concurenței prin obiect a unui acord de licență încheiat concomitent cu un acord de soluționare amiabilă a unui litigiu în materie de brevete, calificarea unui astfel de ansamblu de acorduri drept restrângere a concurenței prin efect, precum și definirea pieței relevante în domeniul farmaceutic.

II.    Istoricul cauzei

A.      Situația de fapt

10.      Tribunalul a prezentat istoricul cauzei la punctele 1-73 din hotărârea atacată, care, în scopul prezentei proceduri de recurs, pot fi rezumate după cum urmează.

1.      Operatorii vizați de prezenta cauză

11.      Grupul Servier, format în special din Servier SAS, societatea sa mamă cu sediul în Franța, Les Laboratoires Servier SAS și Servier Laboratories Ltd (denumite în continuare, împreună, „Servier”), reunește societăți farmaceutice la nivel mondial. Les Laboratoires Servier este o societate farmaceutică franceză specializată în dezvoltarea de medicamente originale, în special pentru tratarea bolilor cardiovasculare(6). Biogaran este o filială deținută integral de Les Laboratoires Servier producătoare de medicamente generice(7).

12.      Grupul farmaceutic Krka, înregistrat în Slovenia și specializat în dezvoltarea, producția și comercializarea de medicamente generice, include societatea‑mamă, Krka Tovarna Zdravil d.d., și mai multe filiale în Slovenia și în alte țări (denumită în continuare „Krka”)(8).

2.      Produsul și brevetele în discuție

a)      Perindoprilul produs de Servier

13.      Servier a pus la punct perindoprilul, medicament indicat în medicina cardiovasculară, destinat în principal combaterii hipertensiunii și a insuficienței cardiace. IFA al perindoprilului se prezintă sub forma unei sări. Sarea utilizată inițial era erbumina (sau terț‑butilamina), care prezintă o formă cristalină din cauza procedeului utilizat de Servier pentru sinteza sa(9).

14.      Brevetul EP0049658 privind compusul principal al perindoprilului a fost depus la Oficiul European de Brevete (OEB) la 29 septembrie 1981. Acest brevet trebuia să expire la 29 septembrie 2001, însă protecția sa a fost extinsă în mai multe state membre ale Uniunii Europene, printre care Regatul Unit, până la 22 iunie 2003(10). În Franța, protecția brevetului menționat a fost extinsă până la 22 martie 2005, iar în Italia, până la 13 februarie 2009(11). Acordarea unei autorizații de introducere pe piață (AIP) pentru comprimate de perindopril erbumină (2 și 4 mg) pentru tratarea hipertensiunii arteriale a intervenit între 1988 și 1989 în Europa(12).

15.      După depunerea brevetului privind compusul principal, Servier a depus mai multe brevete de procedeu referitoare la fabricarea perindoprilului la OEB. Brevetele vizate de prezenta procedură sunt printre altele brevetele EP0308339, EP0308340 și EP0308341 (denumite în continuare „brevetul 339”, „brevetul 340” și, respectiv, „brevetul 341”), depuse în anul 1988 și care trebuiau să expire în anul 2008, precum și, mai ales, brevetul EP1296947 (cunoscut sub numele „brevet alfa”, denumit în continuare „brevetul 947”), depus în anul 2001. Brevetul 947 acoperea forma cristalină alfa a perindoprilului erbumină și metodele pentru fabricarea acestuia și a fost acordat la 4 februarie 2004(13).

16.      De asemenea, Servier a depus cereri de brevete naționale în mai multe state membre ale Uniunii, de exemplu în Bulgaria, în Republica Cehă, în Estonia, în Ungaria, în Polonia și în Slovacia. Astfel, brevetele au fost eliberate la 16 mai 2006 în Bulgaria, la 17 august 2006 în Ungaria, la 23 ianuarie 2007 în Republica Cehă, la 23 aprilie 2007 în Slovacia și la 24 martie 2010 în Polonia. Aceste brevete corespundeau în esență brevetelor depuse în fața OEB(14).

17.      Începând cu anul 2002, Servier a pus la punct perindopril de a doua generație, fabricat dintr‑o sare nouă, arginina, pentru care a introdus o cerere de brevet (EP1354873B) la 17 februarie 2003. Acest brevet a fost eliberat la 17 iulie 2004, având data expirării stabilită la 17 februarie 2023. Introducerea perindoprilului arginină pe piețele Uniunii a început în anul 2006. Acest produs este o versiune generică bioechivalentă a produsului de primă generație, dar se vinde în doze diferite ca urmare a greutății moleculare diferite a noii sări(15). Perindoprilul arginină a primit o AIP în Franța în anul 2004 și a fost ulterior autorizat prin procedura de recunoaștere reciprocă în alte state membre(16).

b)      Perindoprilul produs de Krka

18.      Krka a început propria dezvoltare a perindoprilului începând cu anul 2003. În perioada 2005-2006, aceasta a primit AIP‑uri pentru mai multe piețe ale Uniunii și a lansat perindoprilul pe piață în mai multe state membre ale Europei Centrale și Orientale, printre care Polonia și Ungaria. În această perioadă, își pregătea de asemenea introducerea pe piață în alte state membre, printre care Franța, Regatul Unit și Țările de Jos, fie singură, fie în cooperare cu alte societăți(17).

3.      Litigiile referitoare la perindopril și lansarea versiunilor generice

19.      Între anii 2003 și 2009, Servier a fost parte într‑un ansamblu de litigii privind perindoprilul, atât în fața OEB, cât și în fața instanțelor naționale. Era vorba în esență despre cereri de somații și despre proceduri referitoare la brevetul 947, inițiate în diferite state membre și între Servier și o serie de societăți producătoare de medicamente generice care pregătesc lansarea unei versiuni generice a perindoprilului(18).

a)      Litigiile în fața OEB

20.      Mai întâi, în anul 2004, zece societăți producătoare de medicamente generice, inclusiv Krka, au formulat opoziție împotriva brevetului 947 la OEB pentru a obține revocarea acestuia în totalitate, invocând motive întemeiate pe lipsa noutății și a unei activități inventive și pe caracterul insuficient al expunerii invenției(19).

21.      La 27 iulie 2006, divizia de opoziție a OEB a confirmat validitatea brevetului 947 în urma unor modificări nesemnificative ale revendicărilor inițiale ale Servier (denumită în continuare „decizia OEB din 27 iulie 2006”). Nouă societăți au formulat o acțiune împotriva acestei decizii, însă Krka și Lupin au notificat retragerea acțiunilor lor la 11 ianuarie și, respectiv, 5 februarie 2007, în urma acordurilor lor cu Servier. Prin decizia din 6 mai 2009, camera de recurs tehnic a OEB a anulat decizia OEB din 27 iulie 2006 și a revocat brevetul 947 (denumită în continuare „decizia OEB din 6 mai 2009”). Cererea de revizuire depusă de Servier împotriva acestei decizii a fost respinsă la 19 martie 2010(20).

b)      Litigiile în fața instanțelor naționale

22.      Validitatea brevetului 947 a fost de asemenea contestată de societăți producătoare de medicamente generice în fața instanțelor din anumite state membre, iar Servier a introdus cereri de somații provizorii, care au fost uneori încununate de succes(21). Majoritatea acestor litigii s‑au încheiat însă înainte de intervenția unei decizii definitive privind validitatea brevetului 947 ca urmare a acordurilor de soluționare amiabilă încheiate între Servier și societăți producătoare de medicamente generice.

23.      Cu toate acestea, două litigii între Servier și Apotex, singura societate producătoare de medicamente generice care este parte într‑un litigiu cu Servier în Regatul Unit cu care Servier nu a încheiat un acord amiabil, nu au fost întrerupte și au condus ulterior la declararea lipsei de validitate a brevetului 947.

24.      Astfel, pe de o parte, la 1 august 2006, Servier a introdus la instanțele din Regatul Unit o acțiune în contrafacerea brevetului 947 împotriva Apotex, care lansase o versiune generică a perindoprilului „cu risc” pe piața din Regatul Unit și a obținut pronunțarea unei somații provizorii la 8 august 2006. Cu toate acestea, în urma unei cereri reconvenționale în anularea brevetului respectiv introduse de Apotex, brevetul 947 a fost declarat lipsit de validitate la 6 iulie 2007, somația a fost retrasă și Apotex a intrat pe piață cu versiunea generică a perindoprilului, ceea ce a deschis piața pentru medicamente generice în Regatul Unit. La 9 mai 2008, decizia de declarare a lipsei de validitate a brevetului 947 a fost confirmată în apel(22).

25.      Pe de altă parte, la 13 noiembrie 2007, Katwijk Farma, o filială a Apotex, a sesizat instanțele neerlandeze cu o cerere de anulare a desemnării Țărilor de Jos în cadrul brevetului 947 și a lansat, la 13 decembrie 2007, versiunea sa generică a perindoprilului, în timp ce o cerere de somație provizorie din partea Servier a fost respinsă. La 11 iunie 2008, justiția neerlandeză a anulat brevetul 947 pentru Țările de Jos în urma unei acțiuni în justiție concomitente inițiate de Pharmachemie, o filială a Teva(23).

26.      Începând cu luna mai 2008, Sandoz, o altă societate producătoare de medicamente generice, a lansat versiunea sa generică a perindoprilului în mai multe state membre(24).

4.      Litigiile și acordurile dintre Servier și Krka

27.      Între anii 2005 și 2007, Servier a încheiat acorduri de soluționare amiabilă cu societățile producătoare de medicamente generice Niche/Unichem, Matrix, Teva, Krka și Lupin. Acordurile vizate de prezentul recurs sunt cele încheiate de Servier cu Krka.

28.      La 30 mai 2006, Servier a introdus în Ungaria o cerere de somație provizorie prin care a solicitat interzicerea comercializării unei versiuni generice a perindoprilului introdus pe piață de Krka, ca urmare a încălcării brevetului 947. Această cerere a fost respinsă la 13 octombrie 2006(25).

29.      În Regatul Unit, Servier a introdus, la 28 iulie 2006, o acțiune în contrafacerea brevetului 340 împotriva Krka. La 2 august 2006, Servier a introdus de asemenea o acțiune în contrafacerea brevetului 947 împotriva Krka, precum și o cerere de somație provizorie. La 1 septembrie 2006, Krka a introdus o cerere reconvențională în anularea brevetului 947 și o cerere de procedură sumară (motion of summary judgment). La 8 septembrie 2006, Krka a introdus o altă cerere reconvențională în anularea brevetului 340.

30.      La 3 octombrie 2006, High Court of Justice (England & Wales), Chancery Division (patents court) [Înalta Curte de Justiție (Anglia și Țara Galilor), Secția Chancery (Camera de brevete)], a admis cererea de somație provizorie formulată de Servier și a respins cererea de procedură sumară (motion of summary judgment) introdusă de Krka la 1 septembrie 2006, având ca obiect declararea lipsei de validitate a brevetului 947, dispunând desfășurarea unei proceduri pe fond. La 1 decembrie 2006, procesul în curs s‑a finalizat în urma acordului amiabil dintre părți, iar somația provizorie a fost retrasă(26).

31.      La 27 octombrie 2006 Servier și Krka au semnat un acord amiabil (denumit în continuare „acordul amiabil Krka”) și un acord de licență (denumit în continuare „acordul de licență Krka”), completat printr‑un act adițional încheiat la 2 noiembrie 2006. În plus, la 5 ianuarie 2007, aceste părți au încheiat un acord de cesiune și de licență (denumit în continuare „acordul de cesiune și de licență Krka” și, împreună, „acordurile Krka”).

32.      În acordul amiabil Krka, se prevedea că brevetul 947 acoperea și brevetele naționale echivalente. În temeiul acestui acord amiabil, în vigoare până la expirarea sau revocarea brevetelor 947 sau 340, Krka s‑a angajat să renunțe la orice pretenție existentă în privința brevetului 947 la nivel mondial și a brevetului 340 în Regatul Unit și să nu conteste niciunul dintre aceste două brevete în viitor la nivel mondial. În plus, Krka și filialele sale nu erau autorizate să lanseze sau să comercializeze o versiune generică a perindoprilului care ar încălca brevetul 947 pe perioada validității acestuia din urmă și în țara în care era încă valabil, fără o autorizare expresă din partea Servier. De asemenea, Krka nu putea furniza niciunui terț o versiune generică a perindoprilului care încalcă brevetul 947 fără o autorizare expresă din partea Servier. Drept contraprestație, Servier era obligată să renunțe la procesele sale în curs la nivel mondial împotriva Krka, întemeiate pe contrafacerea brevetelor 947 și 340, inclusiv la cererile sale de somație provizorie(27).

33.      În temeiul acordului de licență Krka, încheiat pentru o perioadă care corespunde validității brevetului 947, Servier a transferat Krka o licență „exclusivă” și irevocabilă cu privire la brevetul 947, pentru utilizarea, fabricarea, vânzarea, propunerea spre vânzare, promovarea și importul propriilor produse care conțin forma cristalină alfa a erbuminei în Republica Cehă, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Slovenia și Slovacia.

34.      Drept contraprestație pentru licență, Krka era obligată să plătească Servier o redevență de 3 % din valoarea netă a vânzărilor sale pe toate aceste teritorii. În aceleași state, Servier era autorizată să utilizeze în mod direct sau indirect (cu alte cuvinte pentru una dintre filialele sale sau pentru un singur terț pentru fiecare țară) brevetul 947(28).

35.      În momentul încheierii acordurilor, echivalentele naționale ale brevetului 947 nu fuseseră încă acordate societății Servier pe unele dintre aceste șapte piețe, în timp ce Krka comercializa deja produsul său(29).

36.      În temeiul acordului de cesiune și de licență Krka, Krka a transferat două cereri de brevete către Servier, una cu privire la un procedeu de sinteză a perindoprilului (WO 2005 113500), iar cealaltă cu privire la prepararea formulelor de perindopril (WO 2005 094793). Tehnologia protejată de aceste cereri de brevete era utilizată pentru producția de perindopril a Krka. Krka s‑a angajat să nu conteste validitatea brevetelor care ar fi eliberate pe baza cererilor în cauză. Drept contraprestație pentru această cesiune, Servier a plătit Krka o sumă de 15 milioane de euro pentru fiecare dintre cererile în cauză. De asemenea, Servier a transferat Krka o licență neexclusivă, irevocabilă, care nu poate fi cesionată și scutită de taxe, fără dreptul de a transmite sublicențe (în afara filialelor sale), cu privire la cererile sau la brevetele care rezultau din acestea, licența respectivă nefiind limitată în timp, în spațiu sau în utilizările aferente acestora(30).

B.      Decizia în litigiu

37.      În decizia în litigiu, adoptată la 9 iulie 2014(31), Comisia a considerat că Servier încălcase, pe de o parte, articolul 101 TFUE, prin participarea la patru acorduri amiabile în materie de brevete în schimbul unei plăți inverse cu Niche/Unichem, Matrix, Teva și Lupin, și la trei acorduri, care constituiau o încălcare unică și continuă, cu Krka.

38.      Pe de altă parte, Comisia a considerat că Servier încălcase articolul 101 TFUE, prin elaborarea și punerea în aplicare, în special prin intermediul unei achiziții de tehnologie și al acestor acorduri amiabile, a unei strategii de excludere care acoperă piața formulelor de perindopril în Franța, în Țările de Jos, în Polonia și în Regatul Unit și piața tehnologiei IFA cu privire la perindopril(32).

39.      Comisia a considerat că Servier și Krka încălcaseră articolul 101 TFUE în 18 dintre cele 20 de state membre(33) în care Krka s‑a angajat, prin intermediul acordului amiabil Krka, să nu mai facă concurență Servier cu produsele sale existente în schimbul unei licențe în celelalte șapte state membre. Aceste acorduri ar fi avut astfel ca obiect împărțirea și alocarea piețelor Uniunii între acești doi operatori. Comisia a constatat de asemenea că acordurile Krka constituiseră o restrângere a concurenței prin efect și a examinat în această privință efectele acordurilor respective asupra piețelor din Franța, din Țările de Jos și din Regatul Unit(34). Comisia nu a constatat nicio încălcare în cele șapte state membre pentru care fusese acordată licența(35).

40.      În plus, Comisia a considerat că Servier și Krka încălcaseră articolul 101 TFUE în măsura în care Krka încetase să mai facă concurență în calitate de sursă existentă de tehnologie cu privire la perindopril prin transferarea tehnologiei sale către Servier în schimbul plății unei sume totale de 30 de milioane de euro(36).

41.      Comisia a aplicat Servier amenzi pentru aceste încălcări ale articolelor 101 și 102 TFUE(37).

C.      Hotărârea atacată

42.      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 21 septembrie 2014, Servier a introdus o acțiune împotriva deciziei în litigiu. În fața Tribunalului, Servier a fost susținută în concluziile sale de European Federation of Pharmaceutical Industries and Associations (EFPIA).

43.      Prin hotărârea atacată, Tribunalul, statuând în cameră extinsă, în primul rând, a anulat 1) articolul 4 din decizia în litigiu (prin care se constata o încălcare de către Servier a articolului 101 TFUE în temeiul acordurilor cu Krka); 2) articolul 6 din decizia în litigiu (prin care se constata încălcarea de către Servier a articolului 102 TFUE) și 3) articolul 7 alineatul (4) litera (b) și articolul 7 alineatul (6) din decizia în litigiu (prin care se aplicau Servier amenzi pentru aceste două încălcări).

44.      În al doilea rând, Tribunalul, 4), a redus cuantumul amenzii aplicate Servier în temeiul acordului cu Matrix, prevăzut la articolul 2 din decizia în litigiu, prin articolul 7 alineatul (2) litera (b) din decizia menționată. În al treilea rând, acesta 5) a respins acțiunea în rest și, în al patrulea rând, 6) și 7) a obligat Servier, Comisia și EFPIA să suporte fiecare propriile cheltuieli de judecată.

III. Procedura în fața Curții și concluziile părților

45.      Prin înscrisul din 22 februarie 2019, Comisia a formulat recurs împotriva hotărârii atacate.

46.      În paralel, Comisia a formulat de asemenea un recurs împotriva hotărârii Tribunalului în cauza Krka/Comisia, în timp ce Servier și ceilalți destinatari ai deciziei în litigiu care au căzut în pretenții în fața Tribunalului au formulat recursuri împotriva respingerii acțiunilor lor împotriva deciziei menționate(38).

47.      Prin înscrisul din 22 mai 2019, Regatul Unit a formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei. Intervenția a fost admisă prin Decizia președintelui Curții din 16 iunie 2019.

48.      Comisia solicită Curții:

–        anularea punctelor 1), 2) și 3) din hotărârea atacată, care anulează i) articolul 4 din decizia în litigiu în măsura în care constată participarea Servier la acordurile încheiate de Servier cu societatea Krka, ii) articolul 7 alineatul (4) litera (b) din decizia în litigiu, care stabilește amenda aplicată Servier pentru că a încheiat aceste acorduri, iii) articolul 6 din decizia în litigiu, care constată o încălcare de către Servier a articolului 102 TFUE și iv) articolul 7 alineatul (6) din decizia în litigiu, care stabilește cuantumul amenzii aplicate Servier în legătură cu această încălcare;

–        anularea hotărârii atacate în măsura în care declară admisibile anexele A 286 și A 287 la cererea introductivă și anexa C 29 la replică (punctele 1461, 1462 și 1463 din această hotărâre);

–        pronunțarea în mod definitiv cu privire la cererea de anulare a deciziei în litigiu prezentată de Servier și respingerea cererii Servier în anularea articolului 4, a articolului 7 alineatul (4) litera (b), a articolului 6 și a articolului 7 alineatul (6) din decizia în litigiu și admiterea cererii Comisiei de declarare ca inadmisibile a anexelor A 286 și A 287 la cererea introductivă în fața Tribunalului și a anexei C 29 la replică în fața Tribunalului (punctele 1461-1463 din hotărârea atacată);

–        obligarea Servier la plata tuturor cheltuielilor de judecată aferente recursului.

49.      Regatul Unit solicită Curții:

–        admiterea concluziilor Comisiei.

50.      Servier solicită Curții:

–        respingerea recursului în totalitate și

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

51.      EFPIA solicită Curții:

–        respingerea recursului și

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate atât în recurs, cât și în primă instanță.

52.      La 13 septembrie 2021, Curtea a invitat părțile să își prezinte observațiile cu privire la Hotărârea Generics (UK) și alții, precum și la hotărârile grupului Lundbeck/Comisia(39).

53.      La 20 și 21 octombrie 2021, părțile din cele nouă recursuri formulate împotriva celor opt hotărâri ale Tribunalului privind decizia în litigiu și‑au prezentat observațiile și răspunsurile la întrebările Curții într‑o ședință comună.

IV.    Apreciere

A.      Cu privire la recurs

54.      În susținerea recursului formulat, Comisia invocă unsprezece motive, dintre care primele șapte privesc considerațiile Tribunalului referitoare la aprecierea acordurilor Krka din perspectiva articolului 101 TFUE (1), în timp ce ultimele patru privesc considerațiile Tribunalului referitoare la definiția pieței relevante în vederea aplicării articolului 102 TFUE (2)(40).

1.      Cu privire la articolul 101 TFUE

55.      Prin intermediul primelor șase motiv de recurs, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit erori de drept atunci când a considerat că acordurile Krka nu constituiau o restrângere a concurenței prin obiect (a). Prin intermediul celui de al șaptelea motiv de recurs, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit de asemenea o eroare de drept atunci când a considerat că Comisia nu stabilise nici că aceste acorduri constituiau o restrângere a concurenței prin efect (b).

a)      Cu privire la restrângerea concurenței prin obiect (primele șase motive de recurs)

56.      Înainte de a examina motivele de recurs ale Comisiei privind analiza obiectului anticoncurențial al acordurilor Krka de către Tribunal (2), este util să se rezume modul în care acest obiect a fost analizat de Comisie în decizia în litigiu și de Tribunal în hotărârea atacată (1).

1)      Analiza obiectului acordurilor Krka în decizia în litigiu și în hotărârea atacată

i)      Decizia în litigiu

57.      În secțiunea 5.5 [considerentele (1670)-(1812) ale deciziei în litigiu], Comisia a examinat cele trei acorduri încheiate între Servier și Krka și a considerat că acestea constituiau o activitate unică și continuă care avea ca obiect restrângerea concurenței prin împărțirea piețelor perindoprilului în Uniune între acești doi operatori(41).

58.      Potrivit Comisiei, pe de o parte, acordul amiabil Krka și acordul de licență Krka aveau ca obiect împărțirea și alocarea piețelor Uniunii între Servier și Krka după cum urmează: Acordul de licență Krka autoriza Krka să continue să comercializeze sau să lanseze versiunea generică a perindoprilului în cadrul unui duopol de fapt cu Servier în șapte state membre care reprezentau piețele principale ale Krka. Această autorizare constituia recompensa pentru angajamentul Krka, în temeiul acordului amiabil Krka, de a se abține să facă concurență societății Servier pe 18 din cele 20 de piețe rămase ale Uniunii(42). Prin urmare, Comisia a considerat că acordul de licență constituia stimulentul oferit de Servier societății Krka pentru ca aceasta din urmă să accepte restricțiile convenite în acordul amiabil(43).

59.      Pe de altă parte, Comisia a constatat că acordul de cesiune și de licență Krka, încheiat la două luni după acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka, a permis consolidarea poziției concurențiale a Servier și a Krka care rezulta din împărțirea piețelor instituit prin ansamblul acestor acorduri, împiedicând Krka să cedeze tehnologia sa concurentă pentru producția de perindopril către alte societăți producătoare de medicamente generice. Întrucât plata sumei de 30 de milioane de euro în cadrul acestui acord nu avea nicio legătură cu veniturile așteptate sau realizate de Servier prin exploatarea comercială a tehnologiei cedate de Krka, această plată a fost analizată de Comisie ca o împărțire a rentei generată de împărțirea piețelor între Servier și Krka(44).

ii)    Hotărârea atacată

60.      Tribunalul a indicat, în primul rând, la punctele 255-274 din hotărârea atacată, condițiile în care considera că introducerea clauzelor de necontestare a brevetelor și de necomercializare a produselor generice în acorduri de soluționare amiabilă a litigiilor în materie de brevete este anticoncurențială. Potrivit Tribunalului, această situație se regăsește în cazul în care introducerea unor asemenea clauze într‑un astfel de acord nu se întemeiază pe recunoașterea de către părți a validității brevetului și pe caracterul contrafăcut al produselor generice vizate, ci pe o plată inversă semnificativă și nejustificată efectuată de titularul brevetului în favoarea societății producătoare de medicamente generice, care o stimulează să se supună clauzelor respective. Tribunalul a constatat (punctul 271 din hotărârea atacată) că, în prezența unui asemenea stimulent, acordurile în cauză trebuie considerate acorduri de excludere de pe piață, în care întreprinderile care rămân le indemnizează pe cele care trebuie să se retragă.

61.      În al doilea rând, Tribunalul a explicat, la punctele 797-810 din hotărârea atacată, că, atunci când un acord comercial obișnuit este asociat unui acord de soluționare amiabilă a unui litigiu în materie de brevete care conține clauze de necontestare și de necomercializare, un asemenea aranjament contractual trebuie calificat drept anticoncurențial în cazul în care valoarea transferată de titularul brevetului societății producătoare de medicamente generice în temeiul acordului comercial depășește valoarea bunului cedat de aceasta în cadrul acordului respectiv. Cu alte cuvinte, un asemenea aranjament contractual trebuie calificat drept anticoncurențial în cazul în care acordul comercial neobișnuit asociat acordului amiabil servește în realitate la mascarea unui transfer de valoare de la titularul brevetului către societatea producătoare de medicamente generice, care nu are altă contraprestație decât angajamentul acesteia de a nu concura.

62.      În al treilea rând, Tribunalul a apreciat, la punctele 943-1032 din hotărârea atacată, în cadrul examinării celui de al nouălea motiv prezentat de Servier în primă instanță, întemeiat pe lipsa restrângerii concurenței prin obiect în ceea ce privește acordurile Krka, situația asocierii unui acord amiabil și a unui acord de licență, prezent în speță cu asocierea acordurilor amiabil și de licență Krka.

63.      Potrivit Tribunalului, într‑o asemenea situație, considerațiile rezumate la punctul 61 de mai sus, privind asocierea unui acord amiabil și a unui acord comercial obișnuit, nu sunt valabile. Motivul ar fi că asocierea unui acord amiabil cu un acord de licență ar constitui o modalitate adecvată de a pune capăt litigiului care permite intrarea societății producătoare de medicamente generice pe piață și admite pretențiile celor două părți. În plus, prezența, într‑un acord de soluționare amiabilă, a unor clauze de necomercializare și de necontestare ar fi legitimă atunci când acest acord se întemeiază pe recunoașterea de către părți a validității brevetului. Or, un acord de licență, care ar avea sens numai atunci când licența ar fi în mod efectiv exploatată, s‑ar întemeia tocmai pe recunoașterea de către părți a validității brevetului (punctele 943-947 din hotărârea atacată).

64.      Pentru a stabili că un acord de licență asociat unui acord de soluționare amiabilă maschează, în realitate, o plată inversă a titularului brevetului în favoarea societății producătoare de medicamente generice, Comisia ar trebui să demonstreze, așadar, că redevența plătită de societatea menționată titularului respectiv în cadrul acestui acord de licență este anormal de redusă (punctele 948 și 952 din hotărârea atacată).

65.      În plus, obiectul anticoncurențial al clauzelor de necomercializare și de necontestare a acordului de soluționare amiabilă ar fi atenuat de efectul proconcurențial al acordului de licență, care ar favoriza intrarea societății producătoare de medicamente generice pe piață (punctele 953-956 din hotărârea atacată).

66.      În consecință, în prezența unui litigiu veritabil care opune părțile în cauză în justiție și a unui acord de licență care este în legătură directă cu soluționarea amiabilă a acestui litigiu, asocierea acordului respectiv cu acordul amiabil nu ar constitui un indiciu serios al existenței unei plăți inverse. Într‑o asemenea ipoteză, Comisia ar trebui să demonstreze pe baza altor indicii că acordul de licență nu constituie o tranzacție încheiată în condiții normale de piață și maschează astfel o plată inversă, așa încât ansamblul contractul ar trebui calificat drept restrângere a concurenței prin obiect (punctul 963 din hotărârea atacată).

67.      Din perspectiva acestor criterii, Tribunalul a examinat, la punctele 964-1032 din hotărârea atacată, acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka, ajungând în final la concluzia că Comisia nu demonstrase că acordurile respective aveau un obiect anticoncurențial. Tribunalul a întemeiat această constatare în esență pe următoarele considerații:

–        Litigiile în materie de brevete în curs ar fi fost veritabile și nefictive și atât acordul amiabil Krka, cât și acordul de licență Krka ar fi fost în legătură cu aceste litigii (punctele 965-969 din hotărârea atacată).

–        În momentul încheierii acordurilor respective, părțile ar fi fost convinse de validitatea brevetului 947, în special ca urmare a Deciziei OEB din 27 iulie 2006(45). Faptul că Krka ar fi continuat să conteste acest brevet în justiție și să își comercializeze produsul după decizia menționată nu ar indica contrariul. Procedând astfel, Krka, fiind convinsă că brevetul era valid, ar fi dorit numai să își consolideze poziția în negocierile cu Servier în vederea încheierii acordului amiabil. Un răspuns ulterior al Krka la o solicitare de informații a Comisiei ar consolida această interpretare (punctele 970, 971, 999, 1000, 1010, 1011 și 1026-1028 din hotărârea atacată).

–        Cuantumul redevenței datorate de Krka societății Servier în cadrul acordului de licență Krka nu ar fi fost anormal de redus, iar Comisia nu ar fi demonstrat că acest acord nu constituia o tranzacție încheiată în condiții normale de piață. Comisia nu ar fi stabilit, așadar, existența unei plăți inverse care să constituie un stimulent (punctele 975-984 din hotărârea atacată).

–        Instituirea unui duopol între Servier și Krka pe cele șapte piețe acoperite de acordul de licență Krka nu ar fi fost rezultatul acestui acord, ci rezultatul alegerilor ulterioare ale Servier și Krka, imprevizibile la momentul încheierii acordului menționat (punctele 987-991 din hotărârea atacată).

–        Nu ar fi existat o împărțire strictă a piețelor între Servier și Krka, întrucât Servier ar fi fost autorizată să rămână activă pe cele șapte piețe acoperite de licență (punctele 1003-1006 din hotărârea atacată).

–        Acordul de licență Krka ar fi avut un efect favorabil asupra concurenței pe aceste șapte piețe, chiar dacă echivalentele naționale ale brevetului 947 nu ar fi fost încă acordate pe unele dintre piețele menționate, astfel încât Krka nu avea nevoie de licență pentru a intra sau pentru a rămâne pe acestea. Totuși, licența ar fi avut efectul benefic ca Krka să evite un risc contencios ulterior, în ipoteza în care unele brevete ar fi acordate Servier pe aceste piețe în viitor (punctele 1007-1009 și 1027 din hotărârea atacată).

–        Elementele de probă scrise contemporane invocate de Comisie pentru a stabili că Krka nu credea în validitatea brevetului 947 și că Servier urmărea o strategie de excludere a medicamentelor generice ar fi fragmentare, neclare, neconvingătoare sau contrazise de un răspuns ulterior al Krka la o solicitare de informații a Comisiei (punctele 1010-1025 din hotărârea atacată).

68.      În sfârșit, în al patrulea rând, Tribunalul a considerat, la punctele 1041-1060 din hotărârea atacată, că calificarea acordului de cesiune și de licență Krka drept restrângere a concurenței prin obiect era de asemenea eronată, întrucât aceasta era întemeiată pe ipoteza prealabilă eronată a unei împărțiri a piețelor instituite prin acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka.

2)      Motivele de recurs referitoare la obiectul acordurilor Krka

69.      Potrivit Comisiei, considerațiile Tribunalului rezumate la punctele 62-68 de mai sus sunt afectate de mai multe erori de drept.

70.      Prin intermediul primului motiv de recurs, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit erori de drept atunci când s‑a întemeiat pe pretinsa recunoaștere a validității brevetului 947 de către Krka în cadrul analizei obiectului acordurilor Krka, omițând în același timp să examineze motivul în primă instanță referitor la concurența potențială dintre Krka și Servier (i).

71.      Prin intermediul celui de al doilea motiv de recurs, Comisia susține că Tribunalul a afectat analiza sa de erori atunci când a considerat că licența nu constituia un stimulent pentru ca Krka să accepte restrângerile acordului amiabil Krka (ii).

72.      Prin intermediul celui de al treilea motiv de recurs, Comisia invocă faptul că Tribunalul a aplicat în mod eronat conceptul de restrângere a concurenței prin obiect, în special prin faptul că a concluzionat că nu exista o împărțire a piețelor între Servier și Krka pentru motivul că această împărțire nu era „strictă”, a denaturat probele referitoare la convingerile părților sau chiar a considerat că duopolul instituit rezulta din alegerile ulterioare ale acestor părți, iar nu din acorduri (iii).

73.      Prin intermediul celui de al patrulea motiv de recurs, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit erori de drept atunci când a analizat probele scrise referitoare la intenția părților (iv).

74.      Prin intermediul celui de al cincilea motiv de recurs, Comisia consideră că Tribunalul a săvârșit erori de drept prin faptul că a luat în considerare efectele proconcurențiale ale licenței (v).

75.      Prin intermediul celui de al șaselea motiv de recurs, Comisia susține că Tribunalul a viciat hotărârea atacată printr‑o eroare de drept prin refuzul de a recunoaște un caracter anticoncurențial acordului de cesiune și de licență Krka (vi).

i)      Cu privire la presiunea concurențială exercitată de Krka asupra Servier (primul motiv de recurs)

76.      Prin intermediul primului motiv de recurs, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit mai multe erori de drept și a denaturat probe atunci când a concluzionat, la finalul unei motivări insuficiente, că Krka nu mai reprezenta, de fapt, o sursă de presiune concurențială asupra Servier în momentul încheierii acordurilor Krka.

–       Cu privire la admisibilitatea și la caracterul operant al motivului

77.      Cu titlu introductiv, trebuie respinse obiecțiile Servier potrivit cărora acest motiv de recurs ar fi în același timp inadmisibil și inoperant.

78.      În primul rând, contrar celor pretinse de Servier, Comisia indică cu precizie punctele din hotărârea atacată vizate de criticile sale.

79.      În al doilea rând, Comisia nu urmărește, după cum susține Servier, nici să determine Curtea să efectueze o nouă apreciere a faptelor. Comisia arată că Tribunalul nu a respectat normele care reglementează sarcina și administrarea probelor în dreptul Uniunii, a denaturat elementele de probă și a afectat explicațiile sale în această privință de nemotivări. Or, asemenea erori pot fi invocate în fața Curții în cadrul recursului. În plus, criticile Comisiei privesc calificarea juridică a faptelor examinate de Tribunal și consecințele juridice pe care le‑a stabilit pe baza acestora, ceea ce ține de asemenea de controlul Curții în cadrul recursului(46).

80.      În al treilea rând, nici argumentația Servier potrivit căreia acest motiv de recurs ar fi inoperant nu poate fi reținută.

81.      Potrivit Servier, faptul că Tribunalul nu a examinat existența unei concurențe potențiale între Servier și Krka nu poate repune în discuție concluziile hotărârii atacate referitoare la lipsa unei restrângeri a concurenței prin obiect, care ar fi întemeiate pe alte motive decât calificarea Krka drept concurent potențial al Servier.

82.      Această obiecție a Servier reflectă considerația Tribunalului, prezentată la punctul 1234 din hotărârea atacată, potrivit căreia constatarea că acordurile Krka nu constituiau, potrivit analizei Tribunalului, nici o restrângere a concurenței prin obiect și nici o restrângere a concurenței prin efect făcea superfluă examinarea motivului referitor la concurența potențială dintre Servier și Krka de către Tribunal.

83.      Or, contrar a ceea ce pare să sugereze punctul menționat și contrar celor susținute de Servier, Tribunalul nu a respins calificarea acordurilor Krka de restrângere a concurenței prin obiect (nici calificarea acordurilor respective de restrângere a concurenței prin efect(47)) pentru motive străine de calificarea Krka drept concurent potențial al Servier.

84.      După cum reiese din rezumatul raționamentului Tribunalului care figurează la punctele 60, 63 și 67 de mai sus, Tribunalul s‑a întemeiat pe pretinsa recunoaștere de către Krka a validității brevetului 947 pentru a respinge calificarea acordurilor Krka drept restrângere a concurenței prin obiect. Tribunalul a considerat în esență că, contrar celor constatate de Comisie (punctul 58 de mai sus), Krka acceptase să nu facă concurență Servier pe 18 dintre cele 20 de piețe ale Uniunii acoperite de acordul de soluționare amiabilă nu pentru că Servier i‑a propus licența pe celelalte șapte piețe, ci pentru că credea în validitatea brevetului 947.

85.      Potrivit Tribunalului, un acord de soluționare amiabilă a unui litigiu în materie de brevete care conține clauze de necontestare și de necomercializare trebuie calificat drept restrângere a concurenței prin obiect numai dacă nu este întemeiat pe recunoașterea validității brevetului de către părți, ci pe un stimulent plătit de titularul brevetului societății producătoare de medicamente generice (punctele 262-265 din hotărârea atacată).

86.      În consecință, pretinsa recunoaștere a validității brevetului 947 de către Krka a constituit – împreună cu pretinsul caracter nestimulativ al transferului de valoare în favoarea Krka reprezentat de acordul de licență Krka(48) – laitmotivul raționamentului Tribunalului în cadrul analizei obiectului anticoncurențial al acordurilor Krka (punctele 970, 971, 999, 1000, 1010-1012 și 1026-1028 din hotărârea atacată).

87.      Or, în cadrul primului motiv de recurs, Comisia susține mai precis că Tribunalul nu se putea pronunța cu privire la recunoașterea de către Krka a validității brevetului 947 fără a examina chestiunea prealabilă a existenței unei concurențe potențiale între Krka și Servier. Astfel, în susținerea tezei potrivit căreia Krka era un concurent potențial al Servier, Comisia ar fi prezentat dovezi, ignorate de Tribunal, demonstrând că Krka nu era în mod întemeiat convinsă de validitatea acestui brevet. În plus, Tribunalul ar fi denaturat elementele de probă invocate de Comisie, alese de acesta în mod selectiv, pe care și‑a întemeiat convingerea cu privire la pretinsa recunoaștere a validității brevetului respectiv de către Krka, și ar fi prezentat explicații alternative vădit eronate în momentul interpretării elementelor menționate.

88.      Din această argumentație rezultă că Comisia nu susține numai că Tribunalul ar fi trebuit să examineze dacă Servier și Krka erau concurenți potențiali în momentul încheierii acordurilor Krka, ci și, mai ales, că Tribunalul și‑a întemeiat analiza cu privire la obiectul anticoncurențial al acestor acorduri pe o apreciere parțială, chiar selectivă, și pe o denaturare a elementelor din dosar.

89.      Nu există nicio îndoială că o asemenea critică este pertinentă pentru examinarea temeiniciei constatării lipsei caracterului anticoncurențial al acordurilor Krka de către Tribunal, întrucât aceasta ar putea, dacă s‑ar dovedi întemeiată, să dezvăluie caracterul eronat al acestei constatări și să conducă la anularea hotărârii atacate(49).

90.      Rezultă că acea cauză de inadmisibilitate întemeiată pe pretinsul caracter inoperant al primului motiv de recurs trebuie respinsă.

–       Cu privire la fond

91.      Potrivit Comisiei, Tribunalul a săvârșit erori de drept atunci când a considerat, în special la punctele 970, 1026, 1028, 1154 și 1162 din hotărârea atacată, că Krka recunoștea validitatea brevetului 947 și că demersurile sale ca urmare a Deciziei OEB din 27 iulie 2006(50) nu demonstrau că era determinată să își continue eforturile pentru a intra pe piață în pofida acestei decizii.

92.      Cu titlu introductiv, este util de amintit că problema existenței unei încălcări a normelor de concurență poate fi apreciată în mod corect numai în cazul în care indiciile invocate prin decizia în litigiu sunt luate în considerare nu în mod izolat, ci în ansamblul lor, ținând seama de caracteristicile pieței produselor în cauză(51). Întinderea controlului de legalitate prevăzut la articolul 263 TFUE se extinde la toate elementele deciziilor Comisiei privind procedurile de aplicare a articolelor 101 TFUE și 102 TFUE care fac obiectul unui control aprofundat asigurat de Tribunal, în drept și în fapt, în lumina motivelor invocate de părți(52).

93.      În continuare, trebuie amintit că, în dreptul Uniunii, principiul care prevalează este cel al liberei administrări a probelor și singurul criteriu pertinent pentru a aprecia probele prezentate rezidă în credibilitatea acestora(53). Pentru a îndeplini sarcina probei care îi revine, Comisia are sarcina de a strânge elemente de probă suficient de precise și de concordante pentru a întemeia convingerea fermă că încălcarea invocată a avut loc(54).

94.      Totuși, nu trebuie în mod necesar ca fiecare dintre probele prezentate de Comisie să răspundă acestor criterii în raport cu fiecare element al încălcării. Este suficient ca seria de indicii invocată de instituție, apreciată în mod global, să răspundă acestei cerințe(55). Elementele de probă de care dispune Comisia trebuie să poată fi completate prin deducții, iar existența unei practici sau a unui acord anticoncurențial poate fi dedusă din anumite coincidențe și indicii care, privite în ansamblu, pot constitui, în lipsa unei alte explicații coerente, dovada încălcării normelor de concurență(56).

95.      În cazul în care Comisia se întemeiază pe presupunerea că faptele stabilite nu pot fi explicate în alt mod decât printr‑un comportament anticoncurențial, constatarea încălcării nu poate fi reținută atunci când întreprinderile în cauză invocă o argumentație care pune într‑o lumină diferită faptele stabilite de Comisie și care permite astfel înlocuirea explicației reținute de Comisie cu o altă explicație plauzibilă a faptelor(57).

96.      În sfârșit, o denaturare a probelor are loc atunci când, fără a recurge la noi elemente de probă, aprecierea elementelor de probă existente apare ca fiind vădit greșită(58), întrucât Tribunalul a depășit în mod vădit limitele unei aprecieri rezonabile a respectivelor elemente de probă(59).

97.      Contrar celor considerate de Tribunal la punctul 1016 din hotărârea atacată, toate aceste principii și în special cele rezumate la punctul 94 de mai sus nu se aplică numai atunci când Comisia poate deduce existența însăși a unei înțelegeri sau a unor contacte anticoncurențiale din elemente de probă fragmentare și dispersate. Aceste principii sunt de asemenea pertinente într‑o situație precum cea din speță, în care Comisia a putut să dispună de conținutul acordurilor în discuție(60).

98.      Într‑o asemenea situație, nu conținutul însuși al acestor acorduri este, desigur, cel care trebuie reconstruit prin deducții. Răspunsul la întrebarea dacă acest conținut avea ca obiect o împărțire nelegală a pieței trebuie să fie însă dedus nu numai din conținutul menționat, ci și din contextul acordurilor și, dacă este cazul, din intenția părților(61). Or, pentru interpretarea acestor elemente contextuale, principiile citate anterior își păstrează relevanța în totalitate.

99.      În speță, Comisia a examinat asemenea elemente contextuale pentru a stabili dacă Krka era un concurent potențial al Servier înainte de încheierea acordurilor Krka. În această privință, Comisia a arătat, în considerentele (1680)-(1700) ale deciziei în litigiu, că Krka era de departe primul concurent generic care sfida poziția concurențială a Servier pentru furnizarea perindoprilului, Servier și Krka erau deja concurenți actuali pentru furnizarea perindoprilului în Republica Cehă, în Ungaria, în Lituania, în Polonia și în Slovenia, iar Krka era un concurent potențial pe celelalte piețe ale Uniunii întrucât, în primul rând, produsul său era pregătit să fie lansat pe acestea, în al doilea rând, barierele în materie de brevete nu erau insurmontabile, în al treilea rând, aceasta avea o serie de parteneri de cooperare pentru mai multe piețe și, în al patrulea rând, depunea eforturi să intre pe piețele respective.

100. În ceea ce privește în special aprecierea de către Krka a validității brevetelor deținute de Servier, Comisia a constatat, pe de o parte, că mai multe mijloace de probă scrise anterioare Deciziei OEB din 27 iulie 2006 atestau faptul că Krka era convinsă să câștige acțiunea sa în declararea nulității [considerentul (1685) al deciziei în litigiu].

101. Pe de altă parte, Comisia a considerat că afirmația Krka potrivit căreia decizia OEB din 27 iulie 2 006 ar fi determinat‑o să își înceteze eforturile pentru comercializarea perindoprilului erbumină de formă alfa nu poate fi reținută și elementele invocate de Krka în această privință nu erau convingătoare având în vedere o serie de elemente de probă care arătau că Krka nu accepta decizia menționată și rămânea determinată să intre pe piață cu produsul său [considerentele (1686)-(1691) ale deciziei în litigiu].

102. Comisia arată că, în cazul în care Tribunalul ar fi luat în considerare probele și raționamentul care figurează în considerentele deciziei în litigiu rezumate la punctele 99-101 de mai sus, el nu ar fi putut concluziona, la punctele 971, 1010, 1011 și 1017 din hotărârea atacată, că Krka recunoștea validitatea brevetului 947 și era descurajată să își continue eforturile pentru a intra pe piață ca urmare a Deciziei OEB din 27 iulie 2006 și a somației provizorii din 3 octombrie 2006 pronunțate în Regatul Unit împotriva Krka(62).

103. Tribunalul s‑a limitat să indice, la punctele 970 și 1154 din hotărârea atacată, că „existau, în momentul încheierii acordurilor de soluționare amiabilă și de licență, indicii concordante care puteau permite părților să considere că brevetul 947 era valid” și să facă trimitere în această privință la punctele 967 și 968 din hotărârea menționată. La aceste puncte, el a rezumat anumite fapte referitoare la procedura de opoziție la brevetul 947 în fața OEB și la litigiul dintre Krka și Servier în fața instanțelor engleze(63).

104. Totuși, dintre aceste fapte, Tribunalul a ținut seama numai de decizia OEB din 27 iulie 2006 și de somația provizorie pronunțată împotriva Krka de către High Court of Justice (England & Wales), Chancery Division (patents court) [Înalta Curte de Justiție (Anglia și Țara Galilor), Secția Chancery (Camera de brevete)] la 3 octombrie 2006. Procedând astfel, Tribunalul a omis să ia în considerare următoarele elemente, invocate de Comisie în cadrul prezentului recurs, care sunt relevante pentru aprecierea de către Krka a validității brevetului 947 cu o zi înainte de semnarea acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka la 27 octombrie 2006:

–        Mijloacele de probă scrise ale aprecierii efectuate de Krka cu privire la decizia OEB din 27 iulie 2006 arată că Krka considera această decizie ca fiind „șocantă”, „îngrozitoare” și părtinitoare, nu accepta raționamentul său și era determinată să nu se resemneze la aceasta [considerentul (1688) al deciziei în litigiu].

–        Krka nu numai că a continuat să conteste validitatea brevetului 947 în fața OEB după decizia OEB din 27 iulie 2006(64), dar a și introdus, în luna septembrie 2006, cereri reconvenționale în declararea nulității brevetelor 947 și 340 și o cerere de procedură sumară (motion of summary judgment) la High Court of Justice (England & Wales), Chancery Division (patents court) [Înalta Curte de Justiție (Anglia și Țara Galilor), Secția Chancery (Camera de brevete)](65) [considerentele (1687) și (1688) ale deciziei în litigiu].

–        Ordonanța acestei Înalte Curți de Justiție dată la 3 octombrie 2006 în acest litigiu, prin care s‑a acordat Servier o somație provizorie împotriva Krka și s‑a dispus desfășurarea unui proces pe fond(66), a indicat că Krka dispunea de o bază solidă pentru a contesta validitatea brevetului 947 [considerentele (904) și (1689) ale deciziei în litigiu].

–        În Ungaria, Krka a obținut la 13 octombrie 2006 câștig de cauză în justiție împotriva unei cereri de somație provizorie introduse de Servier, care a fost respinsă(67) [considerentul (1687) al deciziei în litigiu].

–        Un ansamblu de elemente de probă arată că posibila invalidare a brevetului 947 era percepută de Servier nu ca un risc marginal, ci ca o posibilitate reală și concretă [considerentul (1691) al deciziei în litigiu].

–        Krka a indicat Comisiei că Servier aprecia că deținea una dintre probele cele mai bune și mai exhaustive în cadrul opoziției în fața OEB și al revocării în Regatul Unit [considerentele (912), (1688) și (1690) ale deciziei în litigiu].

105. Tribunalul nici nu a explicat motivele pentru care nu a luat în considerare aceste elemente, nici, a fortiori, modul în care, în opinia sa, elementele menționate ar fi compatibile cu constatarea pretinsei recunoașteri de către Krka a validității brevetului ca urmare a Deciziei OEB din 27 iulie 2006 și cu somația provizorie pronunțată de instanța din Regatul Unit la 3 octombrie 2006.

106. Primo, Tribunalul nu a invocat niciun element care ar infirma afirmația Comisiei potrivit căreia nu exista niciun document contemporan acordurilor care să indice că decizia și somația provizorie menționate ar fi schimbat perceperea de către Krka a brevetului 947.

107. Comisia a admis, în considerentele (1688) și (1690) ale deciziei în litigiu, că Krka nu mai era, desigur, complet convinsă de poziția sa contencioasă în urma Deciziei OEB din 27 iulie 2006 și că această decizie și somațiile acordate în Regatul Unit împotriva Krka și Apotex(68) influențaseră în mod cert evaluarea situației legate de brevet de către Krka. Cu toate acestea, potrivit analizei Comisiei, Krka era departe de a renunța să insiste asupra declarării lipsei de validitate a brevetului 947, cu beneficiul susținerii partenerilor săi. Nimic nu se opunea unei posibilități reale și concrete a Krka de a lipsi de validitate brevetul 947 într‑un proces pe fond.

108. Astfel cum afirmă Comisia, elementele citate la punctul 104 de mai sus confirmă această analiză, în timp ce poziția contrară a Tribunalului nu își găsește susținere în elementele din dosar.

109. Secundo, la punctele 1010 și 1011 din hotărârea atacată, Tribunalul s‑a întemeiat pe un răspuns al Krka la o solicitare de informații a Comisiei, care figurează în considerentul (913) al deciziei în litigiu, în care Krka afirmase printre altele că „[o]bținerea unei licențe și retragerea opozițiilor erau considerate cea mai bună opțiune pentru Krka la momentul respectiv” și că, „[c]onform tuturor celorlalte scenarii, o lansare nu putea avea loc înainte de trecerea a ce puțin doi ani începând cu luna iulie a anului 2006, și chiar și după o asemenea perioadă nu era garantată lansarea (riscul ca brevetul 947 să fie menținut, riscuri de dezvoltare a formei non‑alfa)”. Tribunalul a constatat că acest fragment „confirm[a] constatarea potrivit căreia Krka considera orice menținere sau orice intrare imediată în cele șapte state membre acoperită de acordul de licență ca fiind, în lipsa acestui acord, imposibilă din cauza brevetului 947”.

110. Or, atribuind astfel unei declarații efectuate de Krka în cursul procedurii în fața Comisiei mai multă greutate decât unor elemente de probă care atestă convingerile Krka înainte de încheierea acordurilor Krka, Tribunalul a încălcat principiile care guvernează administrarea probelor în fața instanței Uniunii. Potrivit acestor principii, declarații ulterioare efectuate în legătură cu procedura în fața Comisiei au o valoare probantă mai mică decât elemente de probă și documente contemporane comportamentului anticoncurențial în cauză, care au fost stabilite in tempore non suspecto și în legătură directă cu faptele în discuție(69).

111. Tertio, în aceeași ordine de idei, este dificil de înțeles modul în care afirmația Krka, furnizată în cursul investigației Comisiei și citată în considerentul (1738) al deciziei în litigiu, potrivit căreia „costul de oportunitate de a nu încheia acordul amiabil Krka ar fi fost echivalent cu «*în 3 ani cu mult mai mare de 10 milioane de euro» de profituri pierdute”, putea constitui, după cum a indicat Tribunalul la punctul 1000 din hotărârea atacată, „un indiciu suplimentar pentru faptul că aceasta considera că brevetul 947 era valid”. Aceste profituri corespundeau celor avute în vedere pentru o intrare sau o menținere pe cele șapte piețe acoperite de acordul de licență Krka și, prin urmare, unei estimări a valorii comerciale a licenței.

112. Cu toate acestea, Comisia arată în mod întemeiat că nu este posibil să deducă, asemenea Tribunalului, din faptul că Krka a apreciat astfel valoarea licenței în cursul procedurii în fața Comisiei că considera, în momentul încheierii acordurilor Krka, că brevetul 947 era valid. Tribunalul pare să deducă această interpretare din ideea că această declarație a Krka însemna că era convinsă, în momentul încheierii acordurilor, că urma să piardă această sumă dacă nu obținea o licență din partea Servier întrucât nu ar putea intra sau nu s‑ar putea menține pe piețele respective fără o asemenea licență.

113. Or, astfel cum indică Comisia, nu există niciun indiciu care ar confirma o astfel de interpretare și există, dimpotrivă, indicii serioase care demonstrează că Krka ar fi rămas pe piețele acoperite de licență în lipsa unor acorduri cu Servier, în special faptul că Krka a continuat să își vândă produsul în Ungaria după decizia OEB din 27 iulie 2006 și s‑a apărat cu succes împotriva cererii de somație provizorie introduse de Servier în Ungaria [considerentul (1675) al deciziei în litigiu].

114. Quarto, nu este de înțeles nici motivul pentru care Tribunalul a acordat o importanță primordială somației obținute de Servier împotriva Krka în fața instanței din Regatul Unit la 3 octombrie 2006, dar nici măcar nu a menționat, în partea vizată din hotărârea atacată, consacrată obiectului acordurilor Krka, că o cerere similară de somație formulată de Servier împotriva Krka a fost respinsă în Ungaria la 13 octombrie 2006(70).

115. La punctul 1155 din hotărârea atacată, în partea consacrată efectelor acordurilor Krka, Tribunalul a înlăturat acest element pentru motivul că era vorba despre o procedură care nu privea una dintre țările în care Comisia constatase o restrângere a concurenței prin efect [Franța, Țările de Jos și Regatul Unit (a se vedea punctul 39 de mai sus)]. Or, acest argument nu este pertinent pentru a explica motivul pentru care un asemenea succes contencios al Krka nu ar fi influențat perceperea validității brevetului 947 și a poziției sale contencioase referitoare la acest brevet, în condițiile în care, potrivit Tribunalului, somația obținută de Servier în Regatul Unit ar fi avut un efect atât de determinant asupra perceperii Krka. Astfel cum a explicat Comisia, cu ajutorul unor exemple, în considerentele (1690) și (1697) ale deciziei în litigiu, o contestație reușită într‑o rază teritorială putea determina o serie de contestații în alte raze teritoriale. Acest aspect este confirmat de procedurile desfășurate de Apotex și de filiala sa neerlandeză, descrise la punctele 23-25 de mai sus.

116. Pe de altă parte, indicația Tribunalului, care figurează la punctul 968 din hotărârea atacată, potrivit căreia, prin ordonanța din 3 octombrie 2006, instanța din Regatul Unit a „admis cererea de somație provizorie formulată de Servier și a respins cererea introdusă de Krka la 1 septembrie 2006”, este înșelătoare. La acest punct, Tribunalul menționează numai faptul că Krka a introdus, la 1 septembrie 2006, o cerere reconvențională în anularea brevetului 947, ceea ce sugerează că această cerere ar fi cea respinsă la 3 octombrie 2006. Acest lucru nu corespunde însă realității. Tribunalul omite să precizeze la punctul menționat că Krka a introdus de asemenea, la 1 septembrie 2006, o cerere de procedură sumară. Or, numai această cerere de procedură sumară a fost respinsă de instanța din Regatul Unit în ordonanța sa din 3 octombrie 2006, întrucât aprecia că examinarea brevetului necesita un proces pe fond. În schimb, instanța nu a respins nicidecum, în acest stadiu, cererea reconvențională în anularea brevetului 947 introdusă de Krka, care a rămas pendinte până când procesul s‑a finalizat în urma acordului amiabil Krka [punctul 23 din hotărârea atacată și considerentele (904) și (1689) ale deciziei în litigiu]. Astfel cum a indicat Comisia în înscrisurile sale și în ședință în prezenta procedură de recurs, instanța recomandase ca examinarea brevetului pe fond să aibă loc rapid și a dispus desfășurarea unei proceduri accelerate, iar procesul trebuia să înceapă la 21 februarie 2007.

117. Quinto, după cum precizează Comisia, interpretarea propusă de Tribunal potrivit căreia decizia OEB din 27 iulie 2006 și somația provizorie acordată Servier împotriva Krka de către instanța din Regatul Unit la 3 octombrie 2006 ar fi fost elemente determinante pentru a convinge Krka cu privire la validitatea brevetului 947 și abandonarea eforturilor sale pentru a intra pe piață în mod independent este în contradicție cu alte afirmații ale Tribunalului.

118. Astfel, la punctele 366-370 din hotărârea atacată, Tribunalul a explicat că asemenea somații, din cauza caracterului lor provizoriu, nu împiedicau producerea unei concurențe potențiale, hotărârile pe fond prezentau un caracter provizoriu atât timp cât căile de atac nu erau epuizate, iar o decizie de confirmare a validității unui brevet, precum decizia OEB din 27 iulie 2006 (pe lângă faptul că era de asemenea supusă încă căilor de atac și a fost, de altfel, anulată ulterior(71)), nu aducea atingere în niciun fel caracterului contrafăcut sau nu al produselor generice ale căror titular susținea că încălcau brevetul respectiv.

119. Sexto, explicațiile alternative prezentate de Tribunal pentru a justifica faptul că elementele pe care le‑a luat în considerare cu ocazia analizei sale nu ar infirma constatarea pretinsei recunoașteri a validității brevetului 947 de către Krka nu sunt convingătoare.

120. Tribunalul a considerat, la punctele 1026 și 1162 din hotărârea atacată, că „împrejurarea că Krka a continuat să conteste brevetele deținute de Servier și să comercializeze produsul său, chiar dacă validitatea brevetului 947 fusese confirmată de divizia de opoziție a OEB, nu constitui[a] un element determinant pentru a se concluziona în sensul existenței unei restrângeri a concurenței prin obiect, o asemenea menținere de către Krka a presiunii concurențiale exercitate asupra Servier putându‑se explica prin dorința Krka, în pofida riscurilor contencioase pe care le anticipa, de a‑și consolida poziția în cadrul negocierilor pe care le putea iniția cu Servier pentru a ajunge la un acord amiabil”.

121. Or, Comisia arată în mod întemeiat că, concluzionând astfel, Tribunalul a efectuat o apreciere vădit eronată a elementului factual care constă în continuarea contestării brevetului 947 de către Krka în urma Deciziei OEB din 27 iulie 2006, fără a ține seama de ansamblul seriei de indicii citate anterior reunite de Comisie și fără a confrunta cu acestea plauzibilitatea explicației sale alternative.

122. Totuși, având în vedere elementele de probă reunite de Comisie, rezumate la punctul 104 de mai sus, nimic nu permite să se întemeieze convingerea Tribunalului potrivit căreia Krka ar fi fost convinsă de validitatea brevetului 947 și ar fi continuat contestația sa judiciară cu privire la validitatea acestui brevet numai pentru a‑și îmbunătăți poziția de negociere cu Servier, iar Tribunalul nu prezintă niciun indiciu din care ar fi putut deduce această interpretare.

123. În plus, astfel cum arată Comisia în mod întemeiat, Tribunalul s‑a contrazis el însuși atunci când a explicat, pe de o parte, la punctele 963 și 965-968 din hotărârea atacată, că litigiile dintre Servier și Krka erau veritabile, considerând în același timp, pe de altă parte, la punctul 1026 din hotărârea atacată, că continuarea acestor litigii de către Krka era doar o postură strategică pentru a‑și îmbunătăți poziția în cadrul negocierilor sale cu Servier în vederea acordului de soluționare amiabilă.

124. Septimo, tot la finalul unei explicații neconvingătoare, Tribunalul a respins obiecția Comisiei, care figurează în considerentele (1747)-(1756) ale deciziei în litigiu și amintită de Comisie în cadrul prezentului recurs, potrivit căreia conținutul acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka nu reflecta pozițiile și riscurile legate de brevet în țările acoperite de aceste acorduri. Echivalentul național al brevetului 947 nu fusese acordat în Polonia, în Republica Cehă și în Slovacia(72), ci Servier a ținut să acorde o licență pentru țările respective. Potrivit Comisiei, acest lucru arată că obiectivul acordurilor în cauză nu era de a atinge un compromis bazat pe meritele acestui brevet, ci de a împărți și de a se repartiza piețele numai în interesul economic al părților. Acordurile nu s‑ar fi întemeiat astfel „pe diferențe de risc privind brevetele pentru Krka, ci pe zone de interes economic, Letonia și Slovacia făcând parte din piețele esențiale ale Krka”.

125. Tribunalul nu a ținut seama de această obiecție și s‑a limitat la a aborda tematica respectivă la punctele 1007-1009 și 1027 din hotărârea atacată, în care a considerat că acordul de licență Krka ar fi avut un efect favorabil asupra concurenței pe aceste șapte piețe, chiar dacă echivalentele naționale ale brevetului 947 nu fuseseră încă acordate pe unele dintre piețele respective, astfel încât Krka nu avea nevoie de licență pentru a intra pe acestea. Potrivit Tribunalului, licența ar fi avut însă efectul benefic de a evita ca Krka să fie supusă unui risc contencios ulterior, în ipoteza în care, în viitor, brevetele ar fi acordate Servier pe aceste piețe. Or, argumentația respectivă este insuficientă nu numai pentru a stabili pretinse efecte proconcurențiale ale licenței(73), ci și pentru a infirma interpretarea Comisiei potrivit căreia acordurile Krka nu se întemeiau pe perceperea riscurilor privind brevetele de către părți pe diferitele piețe relevante.

126. În sfârșit, octavo, considerația Tribunalului, care figurează în esență la punctele 943-947, 963, 965-972, 1030 și 1157 din hotărârea atacată, potrivit căreia încheierea însăși a acordului de licență Krka confirma că Krka recunoștea validitatea brevetului 947 nu poate fi reținută.

127. Tribunalul a motivat această concluzie, la punctele 947, 1030 și 1157 din hotărârea atacată, indicând că încheierea unui acord de licență, care nu are o rațiune de a fi pentru orice titular decât cu condiția ca licența să fie exploatată în mod efectiv, se întemeiază pe recunoașterea de către părți a validității brevetului. Or, a deduce din faptul că un acord de licență se întemeiază, în principiu sau ca regulă generală, pe recunoașterea brevetului subiacent faptul că, într‑un caz concret, părțile la un asemenea acord recunosc în mod obligatoriu validitatea brevetului în cauză, se aseamănă cu un raționament circular. În plus, punerea în aplicare a dreptului concurenței al Uniunii ar fi grav compromisă în cazul în care părțile la acorduri anticoncurențiale s‑ar putea sustrage de la aplicarea articolului 101 TFUE doar prin faptul că dau acestor acorduri o anumită formă(74).

128. Întrucât forma pe care o ia un acord nu poate fi decisivă, revine, așadar, astfel cum reiese din jurisprudența citată la punctele 92-96 de mai sus, în temeiul normelor relevante referitoare la administrarea probelor, Comisiei și instanței Uniunii sarcina de a se întemeia pe o serie de probe relevante, convergente și convingătoare pentru a demonstra că, în cazul concret, acordul în discuție trebuie calificat drept restrângere a concurenței prin obiect.

129. Or, în speță, contrar celor indicate de Tribunal la punctele 1018, 1019 și 1025 din hotărârea atacată, din examinarea care precedă rezultă că Comisia reunise efectiv o asemenea serie de indicii pentru a demonstra că, la data încheierii acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka, Krka nu era convinsă de validitatea brevetului 947 și, dimpotrivă, era determinată să continue contestarea acestuia și să încerce să intre sau să se mențină pe piață în pofida brevetului respectiv. Tribunalul a susținut în mod eronat, la punctele menționate, că probele adunate de Comisie ar fi fragmentare și neclare, fără să fi examinat toate probele respective și efectuând o apreciere vădit eronată a probelor examinate de el, alese în mod selectiv.

–       Concluzie intermediară

130. În aceste condiții, Comisia susține în mod întemeiat că Tribunalul a încălcat principiile care guvernează administrarea probelor și controlul său de către instanță în dreptul Uniunii. După cum s‑a amintit, potrivit acestor principii, aprecierea probelor trebuie să fie globală și coerentă, iar controlul lor trebuie extins la toate elementele deciziilor Comisiei referitoare la procedurile de aplicare a articolelor 101 și 102 TFUE(75).

131. În speță, Tribunalul a efectuat o apreciere vădit selectivă a elementelor din dosar, omițând să țină seama de un număr mare de probe pertinente și propunând interpretări flexibile în dosar și neconvingătoare cu privire la probele luate în considerare de el. Lămurirea diferită pe care Tribunalul a încercat să o dea faptelor stabilite de Comisie nu permite, așadar, înlocuirea explicației reținute de Comisie cu o altă explicație plauzibilă a acestor fapte.

132. Din considerațiile care precedă rezultă că primul motiv de recurs trebuie admis.

133. Având în vedere importanța acordată de Tribunal constatării – care se dovedește a fi nefondată – a pretinsei recunoașteri a validității brevetului 947 de către Krka la analiza obiectului anticoncurențial al acordurilor Krka, temeinicia primului motiv de recurs determină în sine anularea hotărârii atacate în măsura în care a constatat că nu era dovedit caracterul de restrângere a concurenței prin obiect al acordurilor menționate.

134. Cu toate acestea, este util să se examineze și celelalte motive de recurs invocate de Comisie referitoare la analiza obiectului anticoncurențial al acordurilor Krka de către Tribunal, în special în vederea evocării cauzei de către Curte după anularea hotărârii atacate.

ii)    Cu privire la licență ca stimulent pentru Krka să accepte restrângerile soluționării amiabile (al doilea motiv de recurs)

135. În cadrul celui de al doilea motiv de recurs, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit mai multe erori de drept, denaturări ale probelor, motivări insuficiente și contradicții de motive atunci când a analizat conținutul și obiectivele acordului de licență Krka ca stimulent oferit Krka pentru a accepta restrângerile conținute în acordul amiabil Krka.

136. În considerentul (1738) și următoarele ale deciziei în litigiu, Comisia a considerat că licența acordată Krka de Servier pe cele șapte piețe din Europa Centrală și de Est constituise un stimulent semnificativ pentru ca Krka să accepte, prin intermediul acordului amiabil, să nu facă concurență Servier pe restul de 18/20 piețe ale Uniunii.

137. Potrivit Comisiei, licența constituia un stimulent semnificativ pentru ca Krka să accepte aceste restrângeri întrucât, în primul rând, ea privea piețele istorice ale Krka în Uniune, unde își realiza cele mai mari marje, în al doilea rând, îi oferea garanția că Servier nu ar mai amenința‑o cu punerea în aplicare a brevetului 947 și, în al treilea rând, era vorba despre o licență unică prin care se stabilea un duopol de fapt între Servier și Krka pe cele șapte piețe relevante. Krka ar fi obținut astfel certitudinea de a‑și asigura vânzările prin intermediul licenței și de a genera profituri ridicate datorită presiunii concurențiale limitate pe piețele respective. Krka ar fi apreciat că valoarea în termeni monetari a avantajelor acordate depășea 10 milioane de euro [considerentele (1738)-(1742) ale deciziei în litigiu].

138. În ceea ce îl privește, Tribunalul a considerat, la punctele 948-952 din hotărârea atacată, că, întrucât ar fi justificat, în principiu, să se asocieze un acord de licență, care se întemeiază pe recunoașterea validității brevetului, cu un acord de soluționare amiabilă care cuprinde clauze de necomercializare și de necontestare, o asemenea asociere nu ar constitui un „indiciu serios” al unei plăți inverse. Ar reveni, așadar, Comisiei, pentru a arăta că un acord de licență asociat cu un acord de soluționare amiabilă maschează, în realitate, o plată inversă a titularului brevetului în favoarea societății producătoare de medicamente generice, sarcina de a demonstra că redevența plătită de societatea respectivă titularului în cauză în cadrul acestui acord de licență este anormal de redusă și, prin urmare, acordul respectiv nu este încheiat în condiții normale de piață.

139. La punctele 975-984 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că în speță cuantumul redevenței datorate Servier de către Krka în cadrul acordului de licență Krka nu era anormal de redus și Comisia nu demonstrase că acordul respectiv nu constituia o tranzacție încheiată în condiții normale de piață. Potrivit Tribunalului, Comisia nu a stabilit, așadar, existența unei plăți inverse care să constituie un stimulent în cadrul acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka.

140. Cu titlu introductiv, trebuie precizat că, contrar celor pretinse de Servier, aspectul dacă Tribunalul a concluzionat în mod întemeiat că ansamblul contractual constituit din acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka nu ar cuprinde un transfer de valoare din partea Servier în favoarea Krka, a cărui singură contraprestație din partea acesteia din urmă era angajamentul său de neconcurență, nu privește aprecieri de fapt care țin, cu excepția denaturării, numai de competența Tribunalului. Acest aspect privește, dimpotrivă, calificarea juridică de către Tribunal a faptelor pertinente și consecințele juridice pe care acesta le‑a dedus de aici, ceea ce ține de controlul Curții în cadrul recursului(76).

141. Astfel cum a constatat Curtea(77), acordurile de soluționare amiabilă precum cel în discuție în speță constituie restrângeri ale concurenței prin obiect dacă din ansamblul elementelor disponibile reiese că soldul pozitiv al transferurilor de valori, monetare sau nu, ale producătorului de medicamente originale în beneficiul producătorului de medicamente generice se explică numai prin interesul comercial al acestor părți de a nu concura pe baza meritelor. Pentru a examina dacă aceasta este situația, trebuie să se aprecieze dacă soldul pozitiv al transferurilor de valori ale producătorului de medicamente originale în beneficiul societății producătoare de medicamente generice se poate justifica prin existența unor eventuale contraprestații, altele decât abținerea de a concura. În cazul unui răspuns negativ, trebuie să se stabilească dacă acest sold pozitiv este suficient de important pentru a încuraja efectiv societatea producătoare de medicamente generice în cauză să renunțe la intrarea sau la încercarea de a intra pe piața relevantă.

142. Or, contrar celor statuate de Tribunal în hotărârea atacată, Comisia a demonstrat în decizia în litigiu că aceasta era într‑adevăr situația ansamblului contractual constituit din acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka.

143. Astfel cum arată în esență Comisia, analiza Tribunalului în această privință a fost viciată de trei erori. Mai întâi, Tribunalul nu a tras concluzia care se impunea având în vedere faptul că licența oferită Krka de Servier pe cele șapte piețe din Europa Centrală și Orientală constituia contraprestația angajamentului Krka de a nu concura cu Servier pe 18 dintre cele 20 de piețe rămase ale Uniunii. În continuare, Tribunalul s‑a concentrat pe nivelul redevenței pentru licență și pe faptul că aceasta ar fi fost încheiată în condiții normale de piață, fără a lua în considerare aranjamentul contractual reprezentat de acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka în ansamblul său, obiectivele și contextul său. În sfârșit, procedând astfel, Tribunalul nu a recunoscut că licența implica un transfer de valoare semnificativ din partea Servier în favoarea Krka.

144. După cum indică Comisia, aceste erori provin în special din faptul că analiza Tribunalului se întemeiază pe ficțiunea unei soluționări amiabile întemeiate pe meritele brevetului subiacent și ale unei licențe separate încheiate în condiții de piață. Or, întemeindu‑se, în mod implicit, pe o asemenea ficțiune, Tribunalul a încălcat principiile, afirmate însă în hotărârea atacată, potrivit cărora, pentru a stabili dacă un acord are un obiect anticoncurențial, trebuie analizate cuprinsul dispozițiilor acestuia, obiectivele pe care urmărește să le atingă, precum și contextul economic și juridic în care acesta se înscrie(78).

–       Cu privire la licență drept contraprestație pentru angajamentul de neconcurență

145. În primul rând, analiza Tribunalului conține o contradicție la punctul 1029 din hotărârea atacată. În acesta, Tribunalul a considerat că faptul necontestat că licența constituia o condiție ca Krka să accepte clauzele de necomercializare și de necontestare a acordului amiabil (Krka arătând că „sacrificase” piețele Europei Occidentale în favoarea piețelor din Europa Centrală și Orientală [considerentul (1748) al deciziei în litigiu]) „nu permit[ea] să se stabilească că acordul de licență nu ar constitui o tranzacție încheiată în condiții normale de piață”.

146. Or, un acord potrivit căruia titularul unui brevet acordă unei societăți producătoare de medicamente generice o licență pe anumite piețe, dar a cărei contraprestație nu este (sau nu numai) redevența plătită de societatea producătoare de medicamente generice respectivă pentru această concesiune, ci angajamentul societății amintite de a nu concura cu titularul brevetului pe alte piețe, nu poate fi calificat drept tranzacție încheiată în condiții normale de piață. Nu corespunde condițiilor normale de piață ca contraprestația pentru o licență pe anumite piețe să fie constituită dintr‑un angajament de neconcurență pe alte piețe, mai ales dacă un asemenea aranjament nu este justificat de diferențe în raport cu situația legată de brevete subiacentă.

147. Un asemenea aranjament contractual, care presupune un transfer de valoare din partea titularului de brevet în favoarea societății producătoare de medicamente generice, constituit din concesionarea licenței pe anumite piețe, pe de o parte, și un angajament din partea societății respective de a nu concura cu acel titular pe alte piețe, pe de altă parte, trebuie analizat prin intermediul grilei de analiză stabilite de Curte, indicată la punctul 141 de mai sus, pentru a stabili dacă transferul de valoare din partea titularului de brevet în favoarea societății producătoare de medicamente generice are o altă contraprestație din partea acesteia decât angajamentul său de neconcurență.

148. După cum susține în mod întemeiat Comisia, contrar celor sugerate printre altele la punctele 943, 956, 963 și 974 din hotărârea atacată, nu există niciun motiv pentru a se îndepărta de această grilă de analiză în speță, pentru motivul că acordul încheiat a luat forma unei licențe și transferul de valoare o formă nemonetară, și anume cesiunea de către Servier către Krka a unei părți din cotele sale de piață pe piețele acoperite de licență. Astfel cum s‑a indicat deja la punctele 127 și 128 de mai sus, punerea în aplicare a dreptului concurenței al Uniunii ar fi grav compromisă în cazul în care părțile la acorduri anticoncurențiale s‑ar putea sustrage de la aplicarea articolului 101 TFUE doar prin faptul că aceste acorduri iau o anumită formă. Ceea ce este decisiv nu este forma pe care o ia un acord, ci aspectul dacă conținutul, obiectivele și contextul unui acord arată că acesta are ca obiect restrângerea concurenței.

149. În consecință, împrejurările, evocate la punctele 943-948, 953 și 963-969 din hotărârea atacată, că existau veritabile litigii privind brevetele în curs între Servier și Krka și că licența avea legătură cu aceste litigii nu împiedicau un asemenea acord să aibă caracter anticoncurențial, după cum a explicat în mod întemeiat Comisia în considerentul (1709) al deciziei în litigiu. Acest lucru este cu atât mai adevărat în măsura în care s‑a arătat deja, la punctele 124 și 125 de mai sus, că conținutul acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka nu reflecta pozițiile și riscurile privind brevetele în țările acoperite de acordurile respective. Prin urmare, nu rezultă că aceste acorduri de soluționare amiabilă și de licență ar fi reflectat un compromis referitor la situația subiacentă privind brevetele(79).

–       Cu privire la caracterul stimulativ al licenței

150. În al doilea rând, confruntând analiza efectuată de Tribunal cu privire la acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka cu grila de analiză și cu principiile indicate la punctele 141 și 144 de mai sus, se pare că Comisia este îndreptățită să susțină că, la punctele 963, 973-984 și 1029 din hotărârea atacată, Tribunalul a atribuit prea multă importanță aspectului dacă licența însăși, privită independent de acordul de soluționare amiabilă, corespundea condițiilor normale de piață și dacă nivelul redevenței era anormal de redus.

151. Astfel cum arată în mod întemeiat Comisia, este lipsit de relevanță să se analizeze acest aspect în mod izolat. Motivul este că, procedând la o analiză globală a acordurilor de soluționare amiabilă și de licență, rezultă că acordarea licenței înseși (independent de nivelul redevenței și de aspectul dacă aceasta corespundea condițiilor normale de piață) a constituit contraprestația oferită Krka de Servier pentru angajamentul acesteia din urmă de a nu concura pe 18 dintre cele 20 de piețe ale Europei Occidentale acoperite de soluționarea amiabilă. Acordul amiabil Krka nu menționează alte costuri sau prestații din partea Krka în beneficiul Servier care ar putea explica motivul pentru care Servier a acordat Krka o licență [considerentele (1706) și (1735) și nota de subsol 2354 din decizia în litigiu].

152. Contextul acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka, care erau intrinsec legate [considerentele (1701)-(1704), (1710), (1745) și (1746) ale deciziei în litigiu], obiectivele acestor acorduri și intențiile părților, evidențiate de Comisie în considerentele (1670)-(1763) ale deciziei în litigiu, evidențiază adevăratele motive și funcționarea împărțirii piețelor Uniunii efectuate de Servier și de Krka și a duopolului instituit între acești doi operatori pe cele șapte piețe acoperite de licență. Elementele respective, luate insuficient în considerare de Tribunal, arată că licența acordată Krka era contraprestația pentru angajamentul de neconcurență conținut în acordul amiabil.

153. Krka era concurentul potențial cel mai avansat al Servier pentru furnizarea de perindopril în Uniune, în special pe cele mai mari piețe ale Servier la nivel mondial, precum Franța și Regatul Unit. În plus, Krka era deja un concurent actual pe unele dintre cele șapte piețe acoperite de licență care reprezentau piețele sale istorice și în care aceasta beneficia de o prezență comercială importantă [considerentele (1673), (1674), (1676), (1681), (1716), (1721), (1738) și (1740) ale deciziei în litigiu]. Prin urmare, nu este plauzibil că Krka ar fi renunțat la prezența sa pe aceste piețe, precum și la hotărârea sa de a încerca să intre pe celelalte piețe ale Uniunii în schimbul unei plăți monetare, precum celelalte societăți producătoare de medicamente generice cu care Servier a încheiat acorduri de soluționare amiabile.

154. Astfel cum am avut deja ocazia să arătăm, un transfer de valoare care ia forma unei prezențe autorizate pe o piață de către titularul brevetului aduce o plusvaloare unei societăți producătoare de medicamente generice în raport cu un simplu transfer monetar. Această plusvaloare constă în posibilitatea de a distribui propriul produs și de a forma sau de a‑și păstra clientela, rețelele sale de distribuție și imaginea sa de marcă(80). Acest lucru este cu atât mai important pe o piață a „medicamentelor generice de mărci”, pe care prescripțiile medicilor nu se referă la denumirea comună internațională a unui medicament, și anume la compusul principal sau la principiul activ al acestuia, ci la marca medicamentelor, astfel încât societățile producătoare de medicamente generice au nevoie să își promoveze propriile mărci. Or, aceasta era situația pe piețele vizate de acordul de licență Krka [considerentul (1726) al deciziei în litigiu].

155. În lipsa posibilității de a elimina total Krka de pe piață, ca și celelalte societăți producătoare de medicamente generice cu care ea a încheiat acorduri, Servier i‑a propus, așadar, o parte din renta de monopol generată tocmai de eliminarea celorlalți concurenți generici potențiali și a riscului unei deschideri a pieței către versiunile generice, care ar fi avut drept consecință o scădere importantă a prețurilor. Datorită eliminării acestui risc și intrării controlate a Krka numai pe o parte a pieței, Servier și Krka au putut să mențină prețuri mai ridicate și marje mult mai importante decât în cazul deschiderii pieței către medicamente generice [considerentele (1721), (1724), (1728)-(1730) și (1819) ale deciziei în litigiu]. Astfel cum susține Comisia, fără contraprestația pentru angajamentul de neconcurență pe piețele neacoperite de licență, Servier nu avea motive să acorde Krka o licență pe care o refuzase în trecut.

156. Pentru Krka, o intrare doar pe o parte a pieței, concertată cu Servier, cuplată cu certitudinea că Krka și Servier ar rămâne singurii operatori de pe piață și nu ar exista alți operatori generici(81), era preferabilă în final contestării în continuare a poziției Servier în întreaga Uniune. Motivul pentru aceasta era printre altele că o victorie în contenciosul cu privire la brevete și o intrare independentă pe piață ar fi deschis piața tuturor societăților producătoare de medicamente generice, ceea ce ar fi condus la o scădere drastică a prețurilor și la o concurență între aceste societăți diferite. Pentru acest motiv, în schimburile interne ale Krka din august/septembrie 2005 și aprilie 2006, la care se referă Comisia în prezenta procedură de recurs și care nu au fost luate în considerare de Tribunal, s‑a indicat că o anulare a brevetului 947 „[ar deschide] din păcate piața întregii lumi”, și „o opoziție fructuoasă deschide astfel piața întregii lumi” [considerentele (844), (874), (914), (1759) și (1763) ale deciziei în litigiu].

157. În cele din urmă, opțiunea oferită de Servier de a fi prima și singura societate producătoare de medicamente generice care trebuia să rămână sau să intre pe o parte a pieței era, așadar, preferabilă pentru Krka, cu atât mai mult cu cât, grație acordurilor cu Servier, această intrare era certă, în timp ce o continuare a litigiului și a proiectului unei intrări independente pe piețele pe care nu era încă prezentă presupunea riscuri și necesita investiții și resurse(82). Faptul că beneficiile pe care Krka le putea deduce din licență corespundeau beneficiilor pe care le‑ar fi putut spera pe cele mai mari trei piețe ale Europei Occidentale, la care a renunțat, confirmă această interpretare [considerentele (1733), (1739)-(1744), (1748), (1753)-(1756) și (1760), precum și notele de subsol 2348 și 2368 din decizia în litigiu].

158. Prin urmare, o analiză globală a acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka, precum și a contextului acestora, constituit în special din acordurile încheiate de Servier cu celelalte societăți producătoare de medicamente generice și strategia globală antigenerice a Servier [a se vedea în special considerentele (4)-(9), (1819), (2774), (2919), (2929) și (2932) ale deciziei în litigiu], confirmă că acordurile Krka constituiau o „activitate comună [din partea Servier și a Krka] pentru a controla piața”, potrivit unui e‑mail al Krka datat 29 septembrie 2005. De altfel, Krka a avut în vedere încheierea unui acord cu Servier, cu privire la brevetul 947, în schimburile interne din luna aprilie 2006, la care se referă Comisia în prezenta procedură de recurs [considerentele (849), (853), (873), (874), (1759), (1760) și (1763) ale deciziei în litigiu]. Nici aceste elemente nu au fost luate în considerare de Tribunal.

159. Rezultă că Comisia a putut concluziona în mod întemeiat, în considerentul (1745) al deciziei în litigiu, că, deși o licență putea fi un mijloc legitim pentru deținătorul unui brevet de a acorda celorlalți agenți de pe piață dreptul de a exploata know‑how‑ul protejat prin brevet, acordul de licență Krka fusese problematic întrucât servise drept stimulent pentru a obține restrângeri ale concurenței în cadrul a 18 dintre cele 20 de piețe care nu erau acoperite de licență ca parte a aranjamentului de împărțire a pieței. Examinarea elementelor invocate de Comisie, efectuată la punctele 145-158 de mai sus, a arătat că Comisia a constatat că avusese loc un transfer de valoare de la Servier către Krka în cadrul acordului de licență Krka, constituit din cotele de piață cedate Krka de către Servier, și acest transfer de valoare avea drept contraprestație angajamentul Krka de a nu concura cu Servier pe piețele rămase ale Uniunii, care nu sunt acoperite de acest acord de licență.

–       Cu privire la cuantificarea valorii transferate Krka prin intermediul licenței

160. În această privință, în al treilea rând, Comisia susține de asemenea în mod întemeiat că Tribunalul, concentrându‑se, la punctele 963, 973-984 și 1029 din hotărârea atacată, pe caracterul anormal de redus sau nu al redevenței datorate în cadrul acordului de licență Krka, a omis să analizeze dacă soldul net al transferului de valoare efectuat de Servier în favoarea Krka în cadrul acordului menționat era suficient de semnificativ pentru a fi încurajat efectiv Krka să renunțe să intre sau să încerce să intre pe piețe care nu sunt acoperite de licență.

161. Trebuie amintit că Krka a apreciat valoarea comercială a licenței, cu alte cuvinte valoarea prezenței sale pe piețele de duopol acoperite de licență, la peste 10 milioane de euro în trei ani [considerentele (1738) și (3162) și nota de subsol 4112 din decizia în litigiu]. Comisia a apreciat că marja operațională pe care Servier a sacrificat‑o în favoarea Krka în cadrul licenței era chiar mult mai ridicată [considerentul (1739) al deciziei în litigiu].

162. Cuantumul redevenței datorate Servier de către Krka pentru exploatarea licenței era stabilit la 3 % din valoarea netă a vânzărilor Krka pe piețele acoperite de licență [considerentul (910) al deciziei în litigiu]. Redevențele s‑au ridicat la aproximativ 1,1 milioane de euro pe o perioadă de patru ani pentru o cifră de afaceri de aproximativ 30 de milioane de euro [considerentul (1739) și nota de subsol 2350 din decizia în litigiu].

163. Din aceste cifre rezultă că soldul net al valorii transferate de Servier către Krka în cadrul acordului de licență Krka se ridica aproximativ la cel puțin aproape 9 milioane de euro în ceea ce privește valoarea licenței pentru Krka, dacă se prezumă că cele 10 milioane de euro de profit estimate de Krka nu țineau încă seama de costul redevențelor. În ceea ce privește marja sacrificată de Servier, mai ridicată decât profiturile Krka ca urmare a prețurilor mai ridicate ale Servier [considerentul (1739) al deciziei în litigiu], cuantumul soldului net al valorii transferate de Servier către Krka în cadrul licenței ar fi și mai ridicat.

164. La punctele 977-981 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că nu este în mod necesar anormal ca nivelul unui excedent din exploatare să depășească în mare măsură nivelul redevenței unei licențe, ca redevența să reprezinte doar o parte redusă din marjele de profit ale licențiatului și ca nivelul respectiv să fie calculat pe baza prețului de vânzare a produsului acestui licențiat. În plus, licența nu ar fi fost exclusivă, ceea ce ar fi limitat caracterul său avantajos pentru Krka.

165. Or, aceste considerații generale nu permit să se înlăture constatarea că, în mod concret, în speță cele aproape 9 milioane de euro [în ceea ce privește valoarea licenței pentru Krka (a se vedea punctul 163 de mai sus)] transferate de Servier către Krka nu se explică prin nicio altă contraprestație din partea Krka decât prin angajamentul său de a nu concura cu Servier pe 18 dintre cele 20 de piețe ale Uniunii care nu sunt acoperite de acordul de licență Krka. Deși a menționat, în diferite fragmente din hotărârea atacată, nivelul redevenței de 3 % (punctele 975, 977, 983 și 1029 din hotărârea atacată), pe de altă parte, și aprecierea de către Krka a profiturilor în temeiul licenței la 10 milioane de euro (punctul 1000 din hotărârea atacată), pe de altă parte, Tribunalul nu a pus în mod vădit aceste cifre în raport pentru a stabili soldul net al valorii transferate de Servier către Krka și pentru a analiza dacă acest sold se putea explica în alt mod decât prin angajamentul de neconcurență al Krka în cadrul acordului amiabil Krka.

166. Contrar considerațiilor Tribunalului de la punctul 983 din hotărârea atacată, constatarea că transferul de valoare efectuat de Servier în favoarea Krka potrivit acordului de licență nu se putea explica prin considerații limitate la valoarea economică a brevetului care face obiectul licenței, nu a fost, așadar, repusă în discuție. Tribunalul nu a invalidat constatarea Comisiei din considerentul (1739) al deciziei în litigiu, potrivit căreia, dacă acordul de licență Krka ar fi fost negociat fără considerații suplimentare legate de piețele neacoperite de licență, o acordare rațională de licență de către un titular de brevet stabilit pe piață ar fi fost cel puțin însoțită de o redevență apropiată de marjele de profit pierdute din vânzările captate de beneficiarul licenței.

167. După cum arată în mod întemeiat Comisia, aprecierile Tribunalului nu iau în considerare că pierderea de marjă suportată de Servier constituia un transfer de valoare net de la Servier către Krka, că faptul că redevența reprezenta o proporție redusă din profiturile Krka în țările acoperite de licență arată că licența avea o valoare suficient de importantă pentru a convinge Krka să abandoneze 18 din celelalte 20 de piețe ale Uniunii și că faptul că licența nu era exclusivă din punct de vedere juridic nu a împiedicat‑o să ofere Krka un duopol de fapt cu Servier, garantând un avantaj concurențial semnificativ și o împărțire a profiturilor(83) [considerentele (913) și (1738)-(1742) ale deciziei în litigiu].

168. Prin neluarea în considerare în mod corespunzător a obiectivelor acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka în ansamblul lor, evidențiate de contextul acestor acorduri, prezentat la punctele 145-158 de mai sus, Tribunalul nu doar a refuzat să recunoască că valoarea transferată de Servier către Krka în temeiul licenței era constituită din marjele sacrificate de Servier în favoarea Krka pe piețele acoperite de aceasta. În plus, Tribunalul a refuzat să recunoască faptul că valoarea respectivă deriva și din faptul că Servier a garantat Krka că aceasta din urmă a putut menține prețuri ridicate datorită duopolului instituit între acești doi operatori și închiderii pieței pentru ceilalți concurenți generici. Valoarea transferată de Servier către Krka consta, așadar, și în menținerea acestei situații. Potrivit aranjamentului contractual dintre Servier și Krka, Krka a permis Servier să își păstreze monopolul pe piețele neacoperite de licență și, în schimb, Servier și‑a împărțit renta de monopol cu Krka pe piețele acoperite de această licență.

169. Rezultă că criticile pe care Comisia le invocă împotriva considerațiilor Tribunalului, prezentate la punctele 992-997 din hotărârea atacată, trebuie de asemenea admise.

170. La punctele menționate, Tribunalul a explicat că analiza efectuată de Comisie potrivit căreia licența acordată Krka pe cele șapte piețe din Europa Centrală și Orientală ar fi constituit o stimulare pentru angajamentul său de a nu concura cu Servier pe 18 dintre cele 20 de piețe rămase ale Uniunii nu poate fi reținută. Potrivit Tribunalului, a adera la această teză ar însemna că cu cât domeniul de aplicare al unui acord de licență ar fi mai extins, cu atât mai important ar fi stimulentul și, prin urmare, cu atât mai ușor ar fi să se constate o restrângere a concurenței prin obiect. Or, acest lucru ar fi în contradicție cu faptul că o licență ar fi, prin natura sa, proconcurențială. În plus, a adera la analiza Comisiei ar însemna că, la asocierea unui acord de soluționare amiabilă cu un acord de licență, titularul unui brevet ar avea obligația de a acorda o licență pe întreg teritoriul acoperit de acordul de soluționare amiabilă. Or, acest lucru nu ar respecta drepturile sale asupra brevetului.

171. Aceste considerații generale nu sunt de natură să evidențieze o eroare săvârșită de Comisie în cadrul analizei acordurilor Krka. Analiza respectivă se concentrează pe obiectivele și pe condițiile specifice și concrete ale acordurilor menționate, care arată că, în împrejurările speței, acordul de licență Krka a constituit contraprestația pentru angajamentul de neconcurență în temeiul acordului amiabil Krka. Simpla implicare a acestei constatări pentru acorduri viitoare este că acestea vor fi anticoncurențiale dacă analiza lor arată că există un transfer de valoare semnificativ din partea titularului unui brevet în favoarea unui concurent potențial generic, care nu se explică altfel decât prin angajamentul celui de al doilea de a nu face concurență primului.

172. Pentru a încheia în această privință, ultima critică a Comisiei în temeiul prezentului motiv de recurs, formulată împotriva constatărilor Tribunalului care figurează la punctul 998 din hotărârea atacată, trebuie de asemenea să fie admisă. La acest punct, Tribunalul a considerat că un acord de licență „asimetric” precum cel existent, care nu ar acoperi întreg teritoriul acoperit de acordul de soluționare amiabilă, nu constituia un stimulent suficient pentru ca societatea producătoare de medicamente generice să se supună restrângerilor acestui acord de soluționare amiabilă. Potrivit Tribunalului, pentru ca un asemenea acord să poată fi considerat stimulativ, „ar trebui să se ofere acestei societăți o compensare a pierderii certe a profiturilor așteptate, rezultate din acceptarea unei soluționări amiabile care cuprinde clauze care îi interzic intrarea pe anumite părți geografice din piață”.

173. Făcând această afirmație, Tribunalul nu numai că a săvârșit aceeași eroare ca și cea prevăzută la punctul 168 de mai sus, ci a încălcat și contextul legat de brevete al acordurilor vizate în speță, în care situația de concurență potențială dintre titularul brevetului prezent pe piață și concurenții generici potențiali ai acestuia care se pregăteau să intre pe piața respectivă se caracterizează tocmai printr‑o incertitudine cu privire la validitatea brevetului și la caracterul contrafăcut al medicamentelor generice(84).

174. Într‑un asemenea context, nu este necesar ca autoritatea de concurență să demonstreze că, în lipsa acordurilor, concurenții potențiali generici ar fi intrat cu siguranță pe piață și, prin încheierea acordurilor, au renunțat la profituri certe. Este suficient să demonstreze că, în lipsa acordurilor, acești concurenți dispuneau de posibilități reale și concrete de a intra pe piață și de a realiza profituri pe aceasta(85). Or, pentru ca asemenea posibilități reale și concrete să se realizeze, sunt necesare investiții, eforturi și o asumare a riscurilor din partea societăților producătoare de medicamente generice. Prin urmare, se poate dovedi mai avantajos din punct de vedere comercial ca ele să renunțe la eforturile lor în această privință în schimbul acordării unei părți din renta de monopol de către titularul brevetului(86).

175. În consecință, Curtea a recunoscut că, pentru a caracteriza un transfer de valoare suficient de stimulativ efectuat în schimbul unui angajament de neconcurență într‑un caz precum cel din speță, nu se impune nicidecum ca transferurile de valori să fie în mod necesar superioare beneficiilor pe care societatea producătoare de medicamente generice le‑ar fi realizat dacă ar fi obținut câștig de cauză în procedura privind brevetul. Este important doar ca aceste transferuri de valori să fie suficient de avantajoase pentru a încuraja societatea respectivă să renunțe la intrarea pe piața în cauză și să nu concureze, pe baza meritelor sale, cu producătorul de medicamente originale în cauză(87). Or, din examinarea prezentului motiv de recurs rezultă că Comisia a demonstrat tocmai că acest lucru a fost valabil în speță.

–       Concluzie intermediară

176. Din considerațiile care precedă rezultă că Tribunalul a săvârșit erori de drept atunci când a refuzat să recunoască faptul că acordul de licență Krka a inclus un transfer de valoare din partea Servier în favoarea Krka, care a constituit contraprestația pentru angajamentul acesteia de a nu concura cu Servier pe piețele vizate de acordul amiabil Krka.

177. Prin urmare, al doilea motiv de recurs trebuie de asemenea admis.

178. Asemenea celor constatate, la punctele 133 și 134 de mai sus, în raport cu primul motiv de recurs, trebuie precizat de asemenea în legătură cu al doilea motiv de recurs că, dacă temeinicia acestuia justifică în sine anularea hotărârii atacate în ceea ce privește calificarea acordurilor Krka drept restrângere a concurenței prin obiect, este util să se examineze celelalte motive de recurs ale Comisiei în această privință, în special în vederea evocării ulterioare a cauzei de către Curte.

iii) Cu privire la aplicarea conceptului de restrângere a concurenței prin obiect (al treilea motiv de recurs)

179. Al treilea motiv de recurs al Comisiei se întemeiază pe mai multe erori de drept săvârșite de Tribunal cu ocazia aplicării conceptului de restrângere a concurenței prin obiect.

180. La fel ca în cazul primelor două motive de recurs, trebuie să se precizeze cu titlu introductiv și în acest caz că, contrar celor susținute de Servier, criticile invocate de Comisie în cadrul prezentului motiv de recurs nu privesc aprecierea faptelor de către Tribunal, ci calificarea lor juridică și aplicarea normelor referitoare la administrarea probelor. Or, controlul temeiniciei acestei calificări juridice și al respectării normelor respective este de competența Curții în cadrul recursului(88).

–       Cu privire la lipsa unei alocări „stricte” a piețelor

181. În primul rând, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a concluzionat, la punctele 1003-1006 din hotărârea atacată, că acordurile Krka nu puteau fi calificate drept acorduri de împărțire a pieței întrucât nu instituiseră o alocare „strictă” a piețelor între Servier și Krka. Tribunalul a tras astfel această concluzie pentru motivul că Servier nu era exclusă de pe cele șapte piețe acoperite de acordul de licență Krka, pe care aceasta și Krka se aflau în concurență.

182. Or, după cum susține în mod întemeiat Comisia, această împrejurare nu se opune nicidecum calificării acordurilor Krka drept acorduri de alocare a pieței. Astfel cum s‑a analizat la punctele 141-176 de mai sus, în cadrul examinării celui de al doilea motiv de recurs, Comisia a demonstrat că acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka aveau ca obiect stimularea Krka, prin intermediul unui transfer de valoare semnificativ constituit de acordul de licență Krka, care îi permitea o prezență fără risc și o împărțire a rentei de monopol cu Servier pe șapte piețe ale Uniunii, să se abțină de la a face concurență Servier pe 18 dintre cele 20 de piețe rămase ale Uniunii.

183. Un asemenea aranjament trebuie calificat drept acord de împărțire a pieței, chiar dacă nici Servier nu era exclus de pe cele șapte piețe atribuite prin acordul de licență Krka, pe care acordurile Krka instituiseră un duopol de fapt între acești doi operatori. Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât analiza a arătat că împărțirea piețelor Uniunii între Servier și Krka nu era aliniată la diferențe în raport cu situația legată de brevete, ci corespundea unei împărțiri a diferitor zone de interes economic(89).

184. Jurisprudența referitoare la acordurile de împărțire a piețelor nu impune o alocare „strictă” a piețelor pentru a putea califica un acord ca atare. Prezenta cauză ilustrează tocmai faptul că acordurile de împărțire a pieței pot lua forme multiple. În consecință, astfel cum arată în mod întemeiat Comisia, în cazul în care ar trebui reținută interpretarea Tribunalului de la punctele 1003-1006 din hotărârea atacată, acordurile de împărțire a pieței precum cele vizate în speță nu ar fi calificate drept restrângere a concurenței prin obiect, ceea ce ar reduce în mod nejustificat domeniul de aplicare al articolului 101 TFUE și ar aduce o atingere gravă punerii în aplicare a dreptului concurenței al Uniunii(90).

–       Cu privire la intențiile părților și la convingerile acestora în ceea ce privește validitatea brevetului 947

185. În al doilea rând, Comisia repune în discuție punctul 1012 din hotărârea atacată, pentru faptul că a considerat că „[u]n asemenea ansamblu contractual, întemeiat pe recunoașterea validității brevetului, nu poate fi […] calificat drept acord de excludere de pe piață”. Comisia arată că Tribunalul a denaturat sensul probelor referitoare la convingerile părților în ceea ce privește validitatea brevetului. Această argumentație a fost deja examinată și recunoscută ca fondată, în ceea ce privește Krka, la punctele 100-130 de mai sus, în cadrul examinării primului motiv de recurs.

186. În ceea ce privește Servier, Comisia nu citează probe care ar fi fost denaturate de Tribunal, astfel încât nu este de competența Curții să examineze asemenea denaturări din oficiu(91). În orice caz, Comisia arată în mod întemeiat că, chiar dacă acordurile Krka ar fi fost întemeiate pe recunoașterea de către părți a brevetului 947, asemenea acorduri nu ar fi însă excluse din domeniul de aplicare al articolului 101 TFUE dacă au ca obiect împărțirea pieței. Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât Tribunalul și‑a întemeiat constatările expuse la punctul 1012 din hotărârea atacată pe lipsa demonstrării unei stimulări. Or, s‑a evidențiat, la punctele 141-176 de mai sus, în cadrul examinării celui de al doilea motiv de recurs, că Tribunalul a concluzionat în mod greșit în sensul lipsei unei stimulări oferite Krka de Servier în schimbul angajamentului de neconcurență al acesteia.

187. De altfel, se poate arăta, în orice caz, că, la punctele 1020-1022 și 1024 din hotărârea atacată, Tribunalul a efectuat o denaturare a două elemente de probă privind intențiile Servier, care apare la simpla lectură a acestor puncte, chiar fără ca Comisia să indice în mod specific o denaturare în această privință. După cum s‑a arătat la punctul 96 de mai sus, o denaturare are loc atunci când, fără a recurge la noi elemente de probă, aprecierea elementelor de probă existente apare ca fiind vădit greșită(92), întrucât Tribunalul a depășit în mod vădit limitele unei aprecieri rezonabile a respectivelor elemente de probă(93).

188. Pe de o parte, la punctele 1020-1022 din hotărârea atacată, Tribunalul a apreciat mențiunea „patru ani câștigați = mare succes”, care figura într‑un proces‑verbal al unei reuniuni a conducerii Servier, care făcea referire la hotărârea din Regatul Unit din 6 iulie 2007, prin care brevetul 947 a fost declarat lipsit de validitate(94). Potrivit Tribunalului, chiar presupunând că se poate deduce din acest document, menționat în considerentele (4), (112), (184), (244), (804), (1762) și (2984) ale deciziei în litigiu, că conducerea Servier considerase, în urma acestei hotărâri, că brevetul 947 avusese interesul să îi permită să câștige patru ani suplimentari de protecție, aceasta nu ar permite să se concluzioneze că, la 27 octombrie 2006, în momentul semnării acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka, Servier avea intenția să conducă la acorduri de împărțire sau de excludere de pe piață.

189. Procedând astfel, Tribunalul a omis să ia în considerare celelalte elemente menționate de Comisie în considerentele (4), (112), (184), (244), (804), (1762) și (2984) ale deciziei în litigiu, potrivit cărora, în anul 2007, brevetul 947 (depus în anul 2001(95)) ar fi putut furniza Servier până la 14 ani suplimentari de protecție privind brevetele (până în anul 2021). Prin urmare, s‑ar putea aștepta la o decepție din partea Servier în momentul pronunțării hotărârii de declarare a lipsei de validitate a acestui brevet în Regatul Unit în anul 2007. Potrivit Comisiei, faptul că Servier s‑a felicitat, dimpotrivă, în legătură cu „cei patru ani câștigați” de la expirarea certificatului suplimentar de protecție referitor la brevetul pentru compusul principal al perindoprilului în Regatul Unit în anul 2003(96) arată că Servier s‑a felicitat astfel cu privire la succesul strategiei sale ce constă în întârzierea sosirii versiunilor generice în urma expirării protecției oferite de brevetul privind compusul principal, strategie care includea în special depunerea brevetului de procedeu 947 și încheierea unor acorduri cu concurenții săi generici, printre care se numără și Krka.

190. Având în vedere ansamblul elementelor din dosar, în special cele deja menționate la punctul 158 de mai sus, care confirmă această interpretare, rezultă, așadar, că Tribunalul a denaturat mențiunea „patru ani câștigați = mare succes” din partea Servier atunci când a considerat că acest element nu putea confirma intenția Servier de a întârzia sosirea versiunilor generice ale perindoprilului pe piață în special prin încheierea acordurilor cu Krka.

191. Pe de altă parte, Tribunalul a denaturat, la punctul 1024 din hotărârea atacată, un document al Servier, intitulat „Coversyl: protecția împotriva medicamentelor generice”, datat 19 iunie 2006, menționat în considerentele (7), (111), (141), (605), (803), (886), (1007), (1183), (1250), (1368), (1474), (1621), (1761), (1991), (2768), (2779), (2962) și (2981), precum și la notele de subsol 2386 și 2430 din decizia în litigiu. Potrivit Tribunalului, faptul că acest document este anterior Deciziei OEB din 27 iulie 2006 îi limitează în mod considerabil pertinența, întrucât această decizie ar fi modificat substanțial contextul, în special în ceea ce privește perceperea pe care Krka și Servier o aveau cu privire la validitatea brevetului 947 (punctul 1017 din hotărârea atacată).

192. Cu toate acestea, s‑a analizat deja la punctele 102-130 de mai sus, în cadrul examinării primului motiv de recurs, că constatarea Tribunalului potrivit căreia decizia menționată ar fi modificat substanțial perceperea de către Krka a validității brevetului 947 nu era fondată. Tribunalul nu a explicat nici motivele pentru care, pe de o parte, decizia OEB din 27 iulie 2006 ar fi modificat substanțial perceperea de către Servier a acestei validități și, pe de altă parte, încheierea acordurilor Krka după această decizie, la 27 octombrie 2006, nu ar fi un element de punere în aplicare a strategiei antigenerice a Servier avute în vedere chiar înainte.

193. În plus, nu reiese nici motivul pentru care acordurile Krka nu ar face parte din strategia globală menționată pentru motivul că documentul vizat la punctul 191 de mai sus nu menționează în mod explicit strategia privind Krka, după cum a sugerat Tribunalul la punctul 1024 din hotărârea atacată. Este evident că acordurile Krka făceau parte, precum acordurile încheiate cu celelalte societăți producătoare de medicamente generice, al căror caracter anticoncurențial a fost recunoscut de Tribunal(97), din strategia antigenerice a Servier. De altfel, Tribunalul a omis să indice că documentul în discuție avea și mențiunea „A funcționat acest lucru?”, și indica toate acordurile încheiate până la data elaborării sale, în condițiile în care menționa Krka printre sursele de concurență generică ce subzistau încă în acest stadiu.

194. În consecință, este evident că Tribunalul a denaturat și acest document atunci când a considerat că nu confirma intenția Servier de a încheia acorduri anticoncurențiale cu Krka.

–       Cu privire la duopolul de fapt instituit prin licență

195. În al treilea și în al patrulea rând, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept la punctele 987-991 din hotărârea atacată atunci când a considerat că duopolul de fapt dintre Servier și Krka, instituit pe cele șapte piețe care fac obiectul acordului de licență Krka, putea fi cel mult considerat ca rezultând din alegeri ulterioare ale Servier și ale Krka, imprevizibile în momentul încheierii acordului menționat. Potrivit Tribunalului, luarea în considerare a unor astfel de alegeri ulterioare s‑ar asemăna cu luarea în considerare a efectelor acordului, care nu este necesară pentru analiza obiectului acestuia din urmă. În plus, pretinsul efect potențial al acordului de licență Krka de a fi condus la un duopol între Servier și Krka pe piețele relevante s‑ar fi întemeiat pe împrejurări ipotetice și imprevizibile în mod obiectiv în momentul încheierii acordului.

196. Această concluzie a Tribunalului este vădit eronată. Reiese în mod indubitabil din analiza termenilor acordurilor Krka, precum și din contextul încheierii lor, efectuată la punctele 145-147, 150-159 și 168 de mai sus, că era evident pentru Servier și Krka că aceste acorduri erau destinate să organizeze structura piețelor Uniunii astfel încât să rezerve Servier 18 dintre cele 20 de piețe neacoperite de acordul de licență Krka, iar cele șapte piețe acoperite de licență Servier și Krka. Elementele de probă pertinente în ansamblul lor permit în mod clar să se ajungă la această deducție, în condițiile în care explicația alternativă a Tribunalului, potrivit căreia instituirea duopolului ar fi rezultat din alegeri ulterioare, care nu au fost previzibile în momentul încheierii acordurilor, este lipsită de plauzibilitate și de credibilitate.

197. Este desigur adevărat că, potrivit acordului de licență Krka, Servier era teoretic autorizată să acorde o altă licență unui terț pentru fiecare țară [punctul 46 din hotărârea atacată și considerentele (910) și (1744) ale deciziei în litigiu). Cu toate acestea, Comisia a susținut în mod convingător, având în vedere ansamblul seriei de elemente de context invocate, că, în practică, era evident pentru Krka că Servier nu va utiliza această posibilitate, astfel încât piețele acoperite de licență vor rămâne rezervate Servier și Krka.

198. Astfel, pe de o parte, nu exista, în momentul încheierii acordurilor Krka, un alt operator generic pentru a intra pe aceste piețe [considerentele (1739), (1742) și (1744) ale deciziei în litigiu]. Pe de altă parte, după cum s‑a analizat la punctele 155-158 și 168 de mai sus, aranjamentul contractual dintre Servier și Krka era avantajos pentru acești doi operatori tocmai pentru că le permitea să mențină prețurile ridicate prin evitarea scăderii prețurilor ocazionate de deschiderea pieței către versiunile generice și să obțină profit din aceste prețuri, precum și din cote de piață ridicate [considerentele (1744) și (1755) ale deciziei în litigiu]. Prin urmare, acest aranjament nu putea funcționa decât în lipsa intrării pe piață a altor operatori generici.

199. Contrar considerațiilor Tribunalului, instituirea unui duopol de fapt între Servier și Krka pe piețele acoperite de licență nu era, așadar, un efect potențial ipotetic al acordurilor Krka, imprevizibil în momentul încheierii acestor acorduri, ci chiar scenariul previzibil și pus în aplicare de aceste acorduri ca atare. Luarea în considerare a instituirii acestui duopol în vederea analizării obiectului acordurilor menționate nu ar necesita, așadar, în niciun caz o analiză a efectelor acestora.

200. De altfel, nu se interzice invocarea de către Comisie a unor circumstanțe de fapt ulterioare unui comportament anticoncurențial în măsura în care acestea sunt destinate să confirme conținutul unui element obiectiv de probă(98). Faptul că Comisia, pentru a confirma constatarea că acordul de licență Krka avusese ca obiect instituirea unui duopol între Servier și Krka pe piețele acoperite de licență, a luat în considerare împrejurarea că Servier nu a acordat cu adevărat o licență unui terț după încheierea acordurilor Krka nu înseamnă, așadar, că Comisia a efectuat, cu privire la acest aspect, o analiză a efectelor acordurilor respective.

201. Atitudinea ostilă și lipsa cooperării dintre Servier și Krka pe piețele acoperite de licență, menționate de Comisie în considerentul (1725) al deciziei în litigiu, nu determină, contrar a ceea ce a considerat Tribunalul la punctul 991 din hotărârea atacată, să se concluzioneze în sensul lipsei unui duopol între Servier și Krka, instituit pe aceste piețe. Comisia a demonstrat, în considerentele (1728) și (1744) ale deciziei în litigiu, că, în pofida faptului că situația instituită de licență nu excludea un anumit grad de concurență între Servier și Krka, acordarea acestei licențe Krka de către Servier nu a condus la o situație în care veniturile Servier și ale Krka ar fi afectate în mod semnificativ de o concurență efectivă, ci la un duopol de fapt cu Krka pe care Servier însăși a încercat să îl mențină pentru a‑și păstra sursele de venituri.

202. Or, acest lucru corespunde constatărilor efectuate la punctul 155 de mai sus, potrivit cărora licența era prețul care trebuia plătit de Servier pentru ca Krka să accepte să nu îi facă concurență pe 18 dintre cele 20 de piețe neacoperite de licență și să înceteze să o amenințe cu un litigiu care poate conduce eventual la deschiderea completă a pieței către versiunile generice.

203. Această constatare este de asemenea coerentă cu explicațiile Comisiei, care figurează în considerentul (1725) al deciziei în litigiu, potrivit cărora acordul de licență Krka nu prevedea un parteneriat comercial între Servier și Krka dincolo de plata redevențelor. Dimpotrivă, Servier a elaborat și a pus în aplicare acțiuni pentru a face față pătrunderii pe piețe a versiunilor generice ale Krka, de exemplu în Polonia, pentru a însoți reorientarea Servier către perindoprilul arginină, nesubstituibil cu perindoprilul erbumină al Krka. Or, această reorientare a făcut parte din strategia antigenerice a Servier, care constă în obținerea unui „evergreening” al perindoprilului [considerentul (239) al deciziei în litigiu](99).

204. Din toate considerațiile care figurează la punctele 195-203 de mai sus rezultă că constatările Tribunalului, prezentate la punctele 987-991 din hotărârea atacată, potrivit cărora obiectul acordurilor Krka nu ar fi fost instituirea unui duopol de fapt între Servier și Krka pe piețele acoperite de licență sunt afectate de eroare și nu pot fi reținute.

–       Cu privire la o declarație din partea Lupin

205. În al cincilea rând, Comisia reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept atunci când a refuzat să recunoască, la punctul 1023 din hotărârea atacată, că o declarație făcută de Lupin în momentul încheierii acordurilor Krka, citată în considerentul (1730) al deciziei în litigiu, era de natură să confirme declarația Krka potrivit căreia aceasta „sacrificase” piețele din Europa Occidentală, pentru care s‑a angajat să nu concureze cu Servier, în favoarea celor șapte piețe din Europa Centrală și Orientală, pentru care Servier i‑a acordat licența.

206. Potrivit declarației Lupin în discuție, „ar părea că, din punctul de vedere al Servier, justificarea acestei soluționări amiabile este protecția piețelor principale în care s‑au constatat caracterul predominant al unui nivel ridicat de înlocuire și/sau al unei prescrieri de [denumire comună internațională] (RU/France) […] Permițând Krka să intre pe piețele generice de marcă din Europa Centrală și Orientală, Servier generează o concurență de «marcă» și o eroziune mai controlată, dar nu conduce la o reorientare radicală către medicamentele generice”.

207. Tribunalul, care a citat, la punctul 1023 din hotărârea atacată, doar prima parte a declarației respective, a considerat că aceasta nu permitea să se concluzioneze în sensul existenței unei intenții a Servier de a adopta cu Krka acorduri de împărțire sau de excludere de pe piață. Cu toate acestea, Comisia nu a recurs la declarația Lupin pentru a demonstra o intenție a Servier, ci pentru a afirma că percepția acestui observator extern confirma constatarea potrivit căreia acordurile Krka aveau ca obiect instituirea unei împărțiri a pieței între acești doi operatori. Or, contrar considerațiilor Tribunalului, această concluzie se impune în mod evident, astfel cum a constatat Comisia în considerentul (1755) și la nota de subsol 2379 din decizia în litigiu, în care aceasta a observat că „obiectul tranzacției era atât de evident încât a putut fi observat de un concurent fără a cunoaște detaliile acordului”.

208. În consecință, aprecierea de către Tribunal a declarației Lupin în discuție pare de asemenea afectată de denaturare, întrucât Tribunalul a depășit în mod vădit limitele unei aprecieri rezonabile a elementului de probă menționat(100).

–       Cu privire la Orientările din 2004 privind acordurile de transfer de tehnologie și Regulamentul nr. 772/2004 privind aplicarea articolului [101 alineatul (3) TFUE] anumitor categorii de acorduri de transfer de tehnologie

209. În al șaselea rând, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, la punctele 248 și 958 din hotărârea atacată, făcând o interpretare eronată a Orientărilor din 2004 privind acordurile de transfer de tehnologie(101) și a Regulamentului (CE) nr. 772/2004 din 27 aprilie 2004 privind aplicarea articolului [101 alineatul (3) TFUE] anumitor categorii de acorduri de transfer de tehnologie(102), ca justificare pentru asocierea dintre acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka. La punctele menționate din hotărârea atacată, Tribunalul a explicat în esență că din aceste dispoziții reieșea că acordurile de soluționare amiabilă și de licență pot fi, în principiu, legitime și nu constituie în mod necesar încălcări ale articolului 101 TFUE. Or, deși acest lucru nu este contestat, este adevărat că, astfel cum s‑a constatat deja la punctele 126-128, 148 și 149 de mai sus, considerații generale privind forma pe care au adoptat‑o acordurile în discuție în speță nu sunt pertinente pentru a stabili dacă aceste acorduri au constituit, în mod concret și în împrejurările existente, o restrângere a concurenței prin obiect.

–       Concluzie intermediară

210. Din considerațiile care precedă rezultă că, asemenea primului și celui de al doilea motiv de recurs, al treilea motiv de recurs este de asemenea fondat. Erorile de drept săvârșite de Tribunal, constatate în cadrul examinării acestui motiv de recurs, coroborate cu erorile constatate cu ocazia examinării primelor două motive de recurs, ar fi suficiente pentru a justifica anularea părții din hotărârea atacată consacrate obiectului acordurilor Krka. Cu toate acestea, după cum s‑a observat în urma examinării primului și a celui de al doilea motiv de recurs la punctele 133, 134 și 178 de mai sus, din motive de exhaustivitate și din perspectiva evocării cauzei de către Curte, este necesar să se examineze și celelalte motive de recurs invocate de Comisie împotriva părții respective din hotărârea atacată, cu privire la calificarea acordurilor Krka drept restrângere a concurenței prin obiect.

iv)    Cu privire la intenția părților (al patrulea motiv de recurs)

211. În cadrul celui de al patrulea motiv de recurs, Comisia reproșează Tribunalului erori de drept, omisiuni și denaturări, săvârșite cu ocazia aplicării principiilor referitoare la administrarea probelor și a aprecierii probelor adunate de Comisie în legătură cu intențiile părților. Criticile invocate de Comisie în cadrul prezentului motiv de recurs se suprapun în mare măsură cu critici care au fost deja examinate și recunoscute ca fiind fondate la examinarea primelor trei motive de recurs.

212. Cu titlu introductiv, este util să se observe că este desigur adevărat că, după cum a amintit Tribunalul la punctul 222 din hotărârea atacată, intenția părților nu este decât un element subsidiar care trebuie luat în considerare pentru a determina caracterul de restrângere a concurenței al unui tip de coordonare între întreprinderi(103). Totuși, contrar celor considerate de Servier, aceasta nu poate conduce la calificarea prezentului motiv de recurs drept inoperant. Astfel cum s‑a explicat deja la examinarea caracterului operant al primului motiv de recurs, la punctele 80-90 de mai sus, în speță, elemente referitoare la intențiile și percepțiile părților – în special cu privire la pretinsa recunoaștere de către Krka a validității brevetului 947 – au constituit una dintre bazele analizei de către Tribunal cu privire la caracterul de restrângere a concurenței al acordurilor Krka.

–       Cu privire la luarea în considerare a intenției părților

213. În cadrul prezentului motiv de recurs, Comisia critică Tribunalul, în primul rând, pentru că i‑a reproșat, la punctul 1015 din hotărârea atacată, că nu a analizat intenția părților în condițiile în care, în ceea ce privește restrângerea concurenței prin obiect, acest lucru nu ar fi fost necesar.

214. La o examinare mai atentă, rezultă totuși că, mai degrabă decât să fi reproșat Comisiei că nu a analizat intenția părților, Tribunalul a considerat, la punctele 1015-1026 din hotărârea atacată, că probele prezentate de Comisie nu permiteau să se concluzioneze că Comisia demonstrase intenția Servier și a Krka de a încheia un acord de împărțire a pieței sau de excludere de pe piață.

215. Or, analiza prezentului motiv de recurs, efectuată la punctele care urmează, va arăta că această considerație se întemeiază pe o analiză incompletă a probelor și pe o încălcare a principiilor referitoare la administrarea și la aprecierea probelor în dreptul concurenței al Uniunii.

–       Cu privire la aplicarea principiilor referitoare la administrarea probelor

216. În această privință, Comisia critică, în al doilea rând, Tribunalul pentru că a interpretat în mod necorespunzător principiile de drept care ar fi trebuit să orienteze analiza sa cu privire la probe, potrivit cărora o asemenea analiză trebuie să fie globală. Aceste principii au fost amintite la punctele 92-96 de mai sus.

217. Pe de o parte, Comisia reproșează Tribunalului că a omis să examineze ansamblul probelor de fapt pe care se întemeiază decizia în litigiu și a făcut, la punctele 1017-1024 din hotărârea atacată, numai o trimitere sumară la anumite înscrisuri citate de partea din decizia menționată cu privire la intenția părților. În special, Tribunalul nu ar fi citat sau nu ar fi luat în considerare elementele de probă prezentate în considerentele (873), (847), (1687)-(1690) și (1758)-(1760) ale deciziei în litigiu, nici strategia antigenerice a Servier. De asemenea, Tribunalul nu ar fi luat în considerare e‑mailul Krka din 29 septembrie 2005, citat în considerentele (849)-(854) și (1760) ale deciziei în litigiu, precum și declarația făcută de Lupin, citată în considerentele (1730) și (1748) ale acesteia, care s‑ar confirma și s‑ar consolida reciproc.

218. Aceste critici și aceste elemente de probă au fost deja examinate, iar obiecțiile în această privință recunoscute ca fiind fondate la punctele 102-130, 156, 158, 187-194 și 205-207 de mai sus, în cadrul examinării primelor trei motive de recurs. Astfel cum s‑a arătat deja la punctul 129 de mai sus, la punctele 1018, 1019 și 1025 din hotărârea atacată, Tribunalul a susținut că probele adunate de Comisie ar fi fragmentare și neclare, fără a fi examinat toate elementele de probă pertinente și procedând la o apreciere vădit eronată a probelor examinate de acesta, alese în mod selectiv.

219. Pe de altă parte, Comisia arată că, la punctul 1016 din hotărârea atacată, Tribunalul a aplicat în mod eronat jurisprudența referitoare la inferențe în cadrul aprecierii probelor, considerând că aceasta se aplica într‑un mod mai puțin evident în cazul de față, în care Comisia a putut dispune de conținutul acordurilor în discuție. Comisia arată în această privință că acordurile respective nu au fost făcute publice în momentul încheierii lor.

220. Totuși, considerentul (56) al deciziei în litigiu arată că textul acordurilor a figurat printre probele utilizate de Comisie, iar aceasta nu contestă că ar fi putut avea acces la acordurile menționate. Cu toate acestea, după cum s‑a arătat deja la punctele 97 și 98 de mai sus, independent de aspectul dacă Comisia a putut dispune cu ușurință de conținutul complet al acordurilor, jurisprudența privind inferențele și deducțiilor este, în orice caz, pertinentă în speță. Astfel, răspunsul la întrebarea dacă acest conținut avea ca obiect o împărțire nelegală a pieței trebuie dedus nu numai din conținutul respectiv, ci și din contextul acordurilor și din intenția părților, pentru analiza cărora Comisia a examinat un număr mare de mijloace de probă scrise.

221. În aceeași ordine de idei, Comisia reproșează Tribunalului că a considerat, la punctul 1016 din hotărârea atacată, că „deducțiile rezultate din fragmente parțiale din schimbul de corespondență sau din alte documente considerate a stabili intențiile părților” nu pot repune în discuție o concluzie întemeiată pe însuși conținutul acordurilor.

222. În această privință, trebuie amintit că s‑a constatat deja, la punctele 126-129, 148 și 149 de mai sus, că Tribunalul a dedus concluzii eronate din forma acordurilor Krka, în special din faptul că unul dintre aceste acorduri era un acord de licență. În același mod, s‑a constatat că Tribunalul a săvârșit eroarea de a analiza acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka în mod independent unul de celălalt și separat de contextul lor (punctul 144 de mai sus).

223. În sfârșit, trebuie arătat că, la punctul 1016 din hotărârea atacată, Tribunalul pare să reproșeze Comisiei că a stabilit deducții „din fragmente parțiale din schimbul de corespondență sau din alte documente considerate a stabili intențiile părților”, în condițiile în care s‑a constatat printre altele, la punctele 116, 188-190, 193 și 205-207 de mai sus, că Tribunalul însuși și‑a întemeiat analiza pe citate parțiale din documente și pe împrejurări care au fost citate in extenso în decizia în litigiu. De asemenea, s‑a constatat în mod repetat în cadrul examinării primelor trei motive de recurs că analiza acordurilor Krka de către Tribunal se întemeiază pe o luare în considerare incompletă și parțială a elementelor de probă și a împrejurărilor referitoare la contextul acestor acorduri (a se vedea printre altele punctele 102-105, 114, 115, 152, 156, 158, 165 și 168 de mai sus). În schimb, analiza prezentului recurs a arătat că, contrar celor indicate de Tribunal la punctul 1025 din hotărârea atacată, Comisia a adunat un ansamblu de indicii pertinente și convergente în favoarea constatării sale potrivit căreia acordurile Krka constituiau acorduri de împărțire a pieței.

224. Prin urmare, Comisia susține în mod întemeiat că, dacă Tribunalul ar fi aplicat în mod corect principiile referitoare la administrarea probelor, amintite la punctele 92-96 și 110 de mai sus, el nu ar fi putut concluziona așa cum a procedat. Critica întemeiată pe erori de drept săvârșite de Tribunal cu ocazia aplicării acestor principii este, așadar, de asemenea fondată.

–       Cu privire la credibilitatea probelor în funcție de data elaborării lor

225. În al treilea rând, Comisia arată că punctele 1017 și 1024 din hotărârea atacată sunt afectate de erori de drept pentru că a considerat că decizia OEB din 27 iulie 2006(104) și somația provizorie din 3 octombrie 2006 pronunțată în Regatul Unit împotriva Krka(105) modificaseră substanțial contextul în care au fost încheiate acordurile Krka, în special în ceea ce privește perceperea de către Krka și Servier a validității brevetului 947. În consecință, Tribunalul a considerat, în special la punctele 1017, 1018 și 1024 din hotărârea atacată, că documente ulterioare acestor evenimente ar fi mai pertinente pentru a aprecia intențiile acestor părți decât documente elaborate înainte de evenimentele respective.

226. Or, s‑a constatat deja la punctele 101-108 și 114-123 de mai sus, în cadrul examinării primului motiv de recurs, că aceste concluzii ale Tribunalului au fost formulate în urma unei analize parțiale, chiar selectivă a probelor invocate de Comisie și a unei aprecieri vădit eronate, chiar a unei denaturări a probelor luate în considerare de Tribunal.

–       Cu privire la valoarea probantă a declarațiilor ulterioare

227. În al patrulea rând, Comisia susține că Tribunalul a încălcat principiile referitoare la administrarea probelor prin faptul că a atribuit, la punctele 999, 1000 și 1010 din hotărârea atacată, mai multă importanță declarațiilor depuse de Krka ulterior încheierii acordurilor Krka decât probelor contemporane citate la punctele 1015-1024 din hotărârea atacată. Caracterul fondat al acestei critici a fost deja recunoscut la punctele 109-113 de mai sus.

–       Concluzie intermediară

228. Din considerațiile care precedă rezultă că al patrulea motiv de recurs este de asemenea fondat. Având în vedere considerațiile prezentate deja la punctele 133, 134, 178 și 210 de mai sus, în urma examinării primului, a celui de al doilea și a celui de al treilea motiv de recurs, trebuie să se procedeze totuși la examinarea celorlalte motive de recurs referitoare la obiectul anticoncurențial al acordurilor Krka.

v)      Cu privire la luarea în considerare a efectelor proconcurențiale ale licenței (al cincilea motiv de recurs)

229. În cadrul celui de al cincilea motiv de recurs, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept la punctele 1007-1009 și 1031 din hotărârea atacată, atunci când a luat în considerare efectele pozitive ale licenței în cele șapte state membre din Europa Centrală și Orientală în care aceasta s‑a aplicat.

230. Contrar celor susținute de Servier, Comisia identifică în mod clar erorile pe care le reproșează Tribunalului în această privință, astfel încât prezentul motiv de recurs este admisibil.

231. La punctele din hotărârea atacată criticate în cadrul acestui motiv de recurs, Tribunalul a indicat că acordul de licență Krka contribuise la intrarea sau la menținerea Krka pe cele șapte piețe acoperite de licență. Prin urmare, acest acord ar fi avut un efect favorabil asupra concurenței în raport cu situația anterioară, care era cea în care Krka nu se putea menține sau intra pe piață decât cu risc, cu atât mai mult cu cât validitatea brevetului 947 urma să fie confirmată de autoritățile competente și exista un risc perceput ca fiind important de Krka ca produsul său să fie contrafăcut.

232. Totuși, acest pretins efect favorabil asupra concurenței al acordului de licență Krka nu poate repune în discuție constatarea potrivit căreia acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka constituiau acorduri de împărțire a pieței și, prin urmare, o restrângere a concurenței prin obiect.

233. Pe de o parte, astfel cum amintește Comisia, articolul 4 din decizia în litigiu a limitat constatarea încălcării în privința Servier și a Krka la 18 dintre cele 20 de piețe ale Uniunii acoperite de acordul amiabil Krka și nu a constatat o încălcare pe cele șapte piețe acoperite de acordul de licență Krka (a se vedea punctul 39 de mai sus). Or, după cum susține în mod întemeiat Comisia în cadrul prezentului recurs și așa cum aceasta a indicat în considerentul (1755) al deciziei în litigiu, intrarea sau prezența continuă a Krka în aceste șapte state membre, la care se referă punctul 1007 din hotărârea atacată, nu schimbă și nici nu justifică faptul că Krka a fost eliminată ca sursă de concurență potențială pe 18 dintre cele 20 de piețe acoperite de acordul amiabil Krka.

234. În acest context, contrar celor arătate de Servier, hotărârile pronunțate în cauzele Consten și Grundig/Comisia(106) și MasterCard și alții/Comisia(107), citate de Comisie, sunt, mutatis mutandis, pertinente în cadrul prezentei cauze. În aceste hotărâri, Curtea a considerat în esență că efectele proconcurențiale ale unui acord pe o anumită piață nu pot „să compenseze” efectele de restrângere a concurenței ale unui asemenea acord pe o altă piață.

235. Pe de altă parte, chiar presupunând că trebuie să se ia în considerare efectele acordului de licență Krka pe piețele vizate de acesta, în vederea evaluării globale a acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka în ansamblul lor, aceste efecte nu ar fi de natură să repună în discuție constatarea potrivit căreia acordurile respective constituiau o restrângere a concurenței prin obiect.

236. Astfel, este desigur adevărat că Curtea a constatat, în Hotărârea Generics (UK) și alții(108), că, atunci când părțile la un acord precum cele vizate în speță invocă efecte favorabile concurenței aferente acestuia, efectele respective, ca elemente ale contextului acordului menționat, trebuie să fie luate în considerare în mod corespunzător în scopul calificării acestuia drept „restrângere prin obiect”, întrucât pot repune în discuție aprecierea globală a gradului suficient de nociv pentru concurență al practicii coluzorii în cauză și, în consecință, calificarea sa drept „restrângere prin obiect”.

237. Cu toate acestea, Curtea a constatat de asemenea în hotărârea menționată că asemenea efecte pretins favorabile concurenței pot repune în discuție constatarea unei restrângeri prin obiect numai dacă sunt dovedite, pertinente și proprii acordului în cauză și suficient de importante pentru a permite în mod rezonabil apariția unor îndoieli cu privire la caracterul suficient de nociv pentru concurență al acordului de soluționare amiabilă în cauză și, prin urmare, la obiectul său anticoncurențial. Curtea a continuat că această situație nu se regăsea în cazul unui acord care să permită o intrare controlată a unei societăți producătoare de medicamente generice pe piață, concertată cu titularul brevetului în vederea reorganizării pieței relevante, care nu dădea naștere unei presiuni concurențiale asupra titularului respectiv și aducea consumatorilor numai avantaje minime, chiar incerte(109).

238. Or, în speță intrarea de către Krka pe cele șapte piețe acoperite de licență nu dădea naștere nici unei presiuni concurențiale semnificative asupra Servier (punctul 201 de mai sus). În plus, această intrare s‑a efectuat în cadrul unui duopol de fapt între Servier și Krka, al cărui obiect era evitarea scăderii prețurilor care ar fi fost ocazionată de o deschidere a pieței la intrarea independentă a medicamentelor generice. În consecință, această reorganizare controlată a pieței a permis Servier și Krka să păstreze prețuri și cote de piață mult mai ridicate decât în cazul unei deschideri independente a pieței către medicamente generice (punctele 155-158 de mai sus). Avantajele aduse consumatorilor prin intrarea sau prezența continuă a Krka pe piețele vizate de licență erau, așadar, limitate în raport cu avantajele care ar fi rezultat dintr‑o deschidere independentă a acestor piețe către medicamente generice.

239. În plus, echivalentele naționale ale brevetului 947 nu fuseseră încă acordate pe unele dintre piețele respective, astfel încât Krka nu avea nevoie de licență pentru a intra sau pentru a rămâne pe acestea. Totuși, Tribunalul a considerat că licența ar fi avut efectul benefic de a evita ca Krka să fie supusă unui risc contencios ulterior, în ipoteza în care unele brevete ar fi acordate Servier pe aceste piețe în viitor (punctele 1008 și 1027 din hotărârea atacată). Din aceste considerații rezultă că pretinsele efecte proconcurențiale ale acordului de licență Krka erau nu numai limitate, ci și ipotetice și incerte.

240. În încheiere, în speță, la fel ca în cauza Generics (UK) și alții, intrarea controlată, concertată cu titularul unui brevet, a unei societăți producătoare de medicamente generice pe piață s‑a efectuat în schimbul renunțării acestei societăți la eforturile sale în vederea unei intrări independente pe piața respectivă. Or, după cum am subliniat în Concluziile noastre prezentate în cauza menționată, faptul de a aduce câteva avantaje minime consumatorilor datorită unei ușoare scăderi a prețurilor nu poate repune în discuție obiectul anticoncurențial al unui acord care are, pe de altă parte, scopul de a anihila concurența în raport cu un anumit produs sau pe o anumită piață(110).

241. În acest context, scenariul „concurențial”, cu care trebuie să se compare situația concertată stabilită prin acorduri, nu este astfel cel al unei intrări independente certe a producătorilor de medicamente generice pe piață, ci cel al unei continuări a eforturilor lor în acest scop, în funcție de aprecierea lor autonomă a riscurilor și a șanselor în această privință. Prin urmare, faptul că intrarea concertată între titularul brevetului și societatea producătoare de medicamente generice este certă, în condițiile în care scenariul unei intrări independente depinde de situațiile neprevăzute ale contenciosului privind brevetele, nu poate însemna că intrarea controlată este în mod necesar „cel mai bun scenariu” în termeni de concurență. Astfel, ceea ce contează nu este intrarea cu orice preț a medicamentelor generice pe piață, ci faptul că această intrare se realizează sau nu ca urmare a liberei concurențe, iar nu ca urmare a unei concertări a părților care a înlocuit această liberă concurență(111).

242. Din aceste considerații rezultă că al cincilea motiv de recurs, întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Tribunal la aprecierea consecințelor efectelor favorabile concurenței ale acordului de licență Krka în vederea calificării acordurilor Krka drept restrângere a concurenței prin obiect, trebuie de asemenea admis.

vi)    Cu privire la acordul de cesiune și de licență Krka (al șaselea motiv de recurs)

243. Prin intermediul celui de al șaselea motiv de recurs, ultimul privind calificarea drept restrângere a concurenței prin obiect a acordurilor Krka, Comisia reproșează Tribunalului o eroare de drept pentru că a refuzat să recunoască un caracter anticoncurențial acordului de cesiune și de licență Krka, încheiat la 5 ianuarie 2007, cu alte cuvinte la aproximativ două luni de la încheierea acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka la 27 octombrie 2006.

244. Astfel cum s‑a arătat la punctul 59 de mai sus, Comisia a constatat că acordul de cesiune și de licență Krka a permis consolidarea poziției concurențiale a Servier și a Krka care rezulta din împărțirea piețelor instituită de ansamblul acordurilor Krka, împiedicând Krka să cedeze tehnologia sa concurentă pentru producția de perindopril altor societăți producătoare de medicamente generice. Întrucât plata sumei de 30 de milioane de euro în cadrul acestui acord nu avea legătură cu veniturile așteptate sau realizate de Servier prin exploatarea comercială a tehnologiei cedate de Krka, această plată a fost analizată de Comisie ca o împărțire a rentei, generată de împărțirea piețelor între Servier și Krka(112).

245. În ceea ce privește Tribunalul, acesta a considerat, în special la punctele 1053, 1054 și 1059 din hotărârea atacată, că, întrucât constatarea unei restrângeri prin obiect în ceea ce privește acordul de cesiune și de licență Krka fusese întemeiată de Comisie pe constatarea unei restrângeri prin obiect în ceea ce privește acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka, iar această din urmă constatare fusese invalidată de Tribunal, constatarea referitoare la obiectul restrictiv al acordului de cesiune și de licență trebuia de asemenea să fie anulată.

246. Or, s‑a recunoscut în cadrul examinării primelor cinci motive de recurs, efectuată mai sus, că constatările Tribunalului referitoare la obiectul anticoncurențial al acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka sunt eronate și Comisia a putut concluziona în mod întemeiat că aceste acorduri constituiau o restrângere a concurenței prin obiect.

247. În consecință, după cum arată în mod întemeiat Comisia, concluziile deduse de Tribunal din aceste constatări în ceea ce privește acordul de cesiune și de licență Krka se întemeiază pe o ipoteză eronată.

248. Pe de altă parte, Comisia susține de asemenea în mod întemeiat că concluziile Tribunalului referitoare la acordul de cesiune și de licență Krka, prezentate la punctele 1041-1060 din hotărârea atacată, sunt insuficient motivate în măsura în care nu explică motivele pentru care considerentele (1764)-(1810) ale deciziei în litigiu, consacrate acestui acord, care nu au fost analizate de Tribunal, ar fi eronate.

249. Rezultă că al șaselea motiv de recurs, întemeiat pe erori săvârșite în cadrul analizei obiectului acordului de cesiune și de licență Krka de către Tribunal, trebuie de asemenea admis.

3)      Concluzie cu privire la obiectul acordurilor Krka

250. Din toate considerațiile care precedă, efectuate în cadrul examinării primelor șase motive de recurs ale Comisiei (punctele 69-249 de mai sus), rezultă că constatarea Tribunalului potrivit căreia acordurile Krka nu trebuiau să fie calificate drept restrângere a concurenței prin obiect (punctele 1032, 1060 și 1233 din hotărârea atacată) se întemeiază pe o analiză afectată de erori de drept și trebuie anulată.

251. În temeiul articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea poate, în cazul în care anulează decizia Tribunalului, să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată.

252. Din examinarea primelor șase motive de recurs reiese că aceasta este situația în prezenta cauză în ceea ce privește constatarea obiectului anticoncurențial al acordurilor Krka. Această examinare a arătat că al nouălea motiv invocat în primă instanță de Servier, pe care se întemeiază analiza Tribunalului (a se vedea punctele 910-942 și 1033-1040 din hotărârea atacată), nu permite invalidarea constatării Comisiei, care figurează în esență în special în considerentele (1756), (1810) și (1812) ale deciziei în litigiu, potrivit căreia aceste acorduri constituiau o activitate unică și continuă care avea ca obiect împărțirea și alocarea piețelor perindoprilului în Uniune între Servier și Krka, autorizând Krka să continue să comercializeze sau să lanseze versiunea generică a perindoprilului în cadrul unui duopol de fapt cu Servier în șapte state membre, drept recompensă pentru angajamentul Krka de a se abține să facă concurență Servier pe 18 dintre cele 20 de piețe rămase ale Uniunii.

253. Prin urmare, Curtea poate să evoce cauza și să respingă al nouălea motiv invocat în primă instanță de Servier în ceea ce privește obiectul acordurilor Krka, ceea ce va conduce la confirmarea deciziei în litigiu cu privire la acest aspect.

b)      Cu privire la restrângerea concurenței prin efect (al șaptelea motiv de recurs)

254. În cadrul celui de al șaptelea motiv de recurs, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit o serie de erori de drept în examinarea efectelor anticoncurențiale ale acordurilor Krka.

255. Cu titlu introductiv, trebuie amintit că obiectul și efectul anticoncurențial al unui acord nu sunt condiții cumulative, ci alternative pentru a aplica interdicția prevăzută la articolul 101 alineatul (1) TFUE. Indiferent de efectele sale, un acord este, așadar, interzis din momentul în care are un obiect anticoncurențial. Rezultă că nu este necesar să se ia în considerare efectele unui acord atunci când se dovedește că acesta are ca obiect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței comune(113).

256. În consecință, în cazul în care în speță Comisia ar recunoaște, conform considerațiilor care precedă și concluziei care figurează la punctele 252 și 253 de mai sus, că constatările Tribunalului referitoare la lipsa unui obiect anticoncurențial al acordurilor Krka sunt eronate și că, astfel, Comisia a reținut în mod întemeiat existența unui obiect anticoncurențial al acestor acorduri, nu ar fi necesar să se examineze prezentul motiv de recurs, referitor la efectele anticoncurențiale ale acordurilor respective.

257. Vom examina însă acest motiv de recurs din motive de exhaustivitate.

258. Înainte de a efectua această examinare (2), este util să rezumăm pe scurt modul în care aceste efecte au fost analizate atât de Comisie în decizia în litigiu, cât și de Tribunal în hotărârea atacată (1).

1)      Analiza efectelor acordurilor Krka în decizia în litigiu și în hotărârea atacată

i)      Decizia în litigiu

259. În considerentele (1214)-(1218) ale deciziei în litigiu, Comisia a arătat că, pentru a evalua efectele restrictive ale unui acord, trebuia să se țină seama de condițiile concrete în care acesta își produce efectele, iar examinarea condițiilor de concurență pe o anumită piață trebuia să se bazeze nu numai pe concurența existentă între întreprinderile deja prezente pe piața relevantă, ci și pe concurența potențială. Potrivit Comisiei, în speță aceasta trebuia să examineze efectele acordurilor de soluționare amiabile, inclusiv ale acordurilor Krka, asupra concurenței potențiale, din moment ce afectaseră stimulentele concurenților generici ai Servier de a se pregăti pentru o intrare pe una sau pe mai multe piețe ale Uniunii.

260. În considerentele (1219) și (1220) ale deciziei în litigiu, Comisia a precizat în esență că evaluarea efectelor restrictive concrete ale acordurilor amiabile asupra concurenței potențiale, care au constat în eliminarea societăților producătoare de medicamente generice în calitate de concurenți potențiali, și asupra structurii concurenței pe piețele relevante trebuia efectuată pe baza faptelor la momentul acestor soluționări amiabile, luând totodată în considerare modul în care acordurile fuseseră puse efectiv în aplicare. Astfel, calificarea unei încălcări nu ar putea, în principiu, să depindă de considerații factuale ulterioare. Potrivit Comisiei, atunci când se pune în discuție eliminarea concurenței potențiale, „observarea a ceea ce s‑a produs cu adevărat poate fi irelevantă pentru ceea ce s‑ar fi produs eventual în lipsa acordului”. Acest lucru ar fi cu atât mai adevărat atunci când acordul modifică în mod considerabil stimulările unei părți sau ale celor două de a continua să își facă concurență.

261. În considerentele (1221) și (1226) ale deciziei în litigiu, Comisia a indicat că efectele restrictive ale unui acord trebuiau să fie evaluate în comparație cu contextul economic și juridic real în care concurența ar fi intervenit în lipsa acordului, ceea ce ar impune examinarea nivelului de concurență dintre părți și concurența terților, în special concurența reală și potențială, care ar fi existat în lipsa acordurilor, și comportamentul concurențial pe care societățile producătoare de medicamente generice l‑ar fi putut adopta într‑o asemenea situație.

262. În ceea ce privește posibilitățile reale și concrete ca societățile producătoare de medicamente generice să intre pe piețele relevante și să concureze Servier, Comisia a făcut trimitere la examinarea concurenței potențiale dintre Servier și societățile producătoare de medicamente generice, efectuată în cadrul examinării obiectului acordurilor [considerentul (1222) al deciziei în litigiu].

263. În sfârșit, Comisia a explicat că va examina și efectele restrictive ale acestor acorduri asupra structurii concurenței, analizând în special puterea de piață a părților și problema existenței altor surse de concurență pentru Servier, relevantă atunci când piața este privată de o nouă societate intrată pe piață [considerentele (1223)-(1227) ale deciziei în litigiu].

264. În această privință, Comisia a declarat, în considerentele (1228)-(1240) ale deciziei în litigiu, printre altele că respectivele constrângeri concurențiale impuse de alte medicamente asupra perindoprilului erau de o eficacitate limitată, care contrasta cu forța constrângerii preconizate (și introdusă în cele din urmă) cu privire la versiunile generice ale perindoprilului. Potrivit Comisiei, această constrângere concurențială exercitată de versiunile generice ale perindoprilului era esențială, întrucât practicile contestate aveau ca obiectiv neutralizarea aceleiași constrângeri. Comparate cu constrângerea concurențială a versiunilor generice, celelalte constrângeri asupra perindoprilului ar fi fost insuficiente pentru a exercita o presiune concurențială eficientă.

265. Eliminarea presiunii concurențiale a medicamentelor generice ar fi avut, așadar, efecte semnificative în ceea ce privește cheltuielile globale ale consumatorilor pentru perindopril. În lipsa intrării versiunilor generice pe piață, Servier nu s‑ar fi confruntat cu o concurență eficientă întrucât, pe lângă versiunile generice ale perindoprilului, nu ar fi existat o altă constrângere importantă pentru Servier. Întrucât capacitatea Servier de a menține prețuri supraconcurențiale ar fi fost legată de acordurile amiabile pe care le încheiase cu societățile producătoare de medicamente generice, ar fi de asemenea posibil să se demonstreze efecte anticoncurențiale directe ale acestor acorduri [considerentele (1240)-(1243) ale deciziei în litigiu].

266. În considerentele (1244)-(1269) ale deciziei în litigiu, Comisia a explicat că, în momentul încheierii acordurilor dintre Servier și societățile producătoare de medicamente generice, structura pieței se caracteriza printr‑un număr limitat de societăți producătoare de medicamente generice care se pregăteau să intre pe piață. Pe lângă părțile care au încheiat aceste acorduri cu Servier, ar rămâne doar două amenințări generice directe importante pentru Servier. Comisia a concluzionat că, în asemenea condiții, eliminarea unui singur concurent reducea în mod semnificativ probabilitatea unei intrări efective și în timp util a versiunilor generice pe piață.

267. Comisia a examinat în continuare, în considerentele (1813)-(1850) (în urma secțiunii 5.5) ale deciziei în litigiu, aspectul dacă acordurile Krka constituiau o restrângere a concurenței prin efect, examinare care era limitată la piețele din Franța, din Țările de Jos și din Regatul Unit [considerentul (1816) al deciziei în litigiu].

268. Potrivit Comisiei, Krka era un concurent potențial al Servier pe aceste trei piețe și dispunea de posibilități reale și concrete pentru a intra pe această piață pe termen scurt. Krka ar fi fost un furnizor efectiv de perindopril pe cinci piețe geografice și se pregătea să intre pe mai multe alte piețe, ceea ce ar fi demonstrat intențiile sale în această privință. În plus, Krka ar fi fost în măsură să intre pe piețele pe care nu era un furnizor efectiv într‑un interval scurt de timp, întrucât finalizase dezvoltarea produsului său. Krka ar fi fost de asemenea în curs de a pregăti în mod activ terenul pentru produsul său pe calea contenciosului în Regatul Unit și ar fi fost convinsă de lipsa de validitate a brevetului 947 [considerentul (1820) al deciziei în litigiu].

269. Stimulând Krka să se angajeze să nu intre pe piețele menționate, acordurile Krka ar fi avut ca efect eliminarea acestor posibilități de a intra pe piață în Franța, în Țările de Jos și în Regatul Unit. În lipsa acordurilor Krka, Krka ar fi continuat să reprezinte o amenințare concurențială în calitate de potențială societate producătoare de medicamente generice care intră pe piața perindoprilului [considerentele (1824)-(1834) ale deciziei în litigiu].

270. Comisia a considerat de asemenea că, în momentul încheierii acordurilor Krka, Krka constituia una dintre amenințările cele mai imediate ale Servier [considerentele (1843) și (1849) ale deciziei în litigiu] și, ținând seama de structura pieței, eliminarea unui singur concurent restrângea în mod semnificativ probabilitatea unei intrări efective și în timp util a unor medicamente generice pe piață [considerentul (1844) al deciziei în litigiu], cu atât mai mult deoarece Krka era și un furnizor potențial de produse pe bază de perindopril pentru celelalte societăți producătoare de medicamente generice [considerentul (1848) al deciziei în litigiu].

271. Prin urmare, Comisia a concluzionat că acordurile Krka au avut ca efect restrângerea în mod semnificativ a concurenței potențiale între Servier și societățile producătoare de medicamente generice [considerentul (1850) al deciziei în litigiu].

ii)    Hotărârea atacată

272. Tribunalul a examinat al zecelea motiv prezentat de Servier în primă instanță, întemeiat pe calificarea eronată a acordurilor Krka drept restrângere a concurenței prin efect, la punctele 1075-1232 din hotărârea atacată.

273. În primul rând, Tribunalul a calificat abordarea adoptată de Comisie cu privire la restrângerea concurenței prin efect, rezumată la punctele 259-263 de mai sus, drept „ipotetică”, pentru motivul că se întemeia pe ipoteze sau pe „posibilități”, iar nu pe desfășurarea reală a evenimentelor (punctele 1078-1104 din hotărârea atacată).

274. Pe de altă parte, Tribunalul a apreciat că jurisprudența potrivit căreia analiza efectelor unui acord cuprindea și efectele sale potențiale nu era aplicabilă atunci când era vorba despre un acord care fusese pus în aplicare și sancționat de Comisie (punctele 1107-1133 din hotărârea atacată).

275. În al doilea rând, Tribunalul a constatat, la punctele 1140-1217 din hotărârea atacată, că Comisia săvârșise o eroare de apreciere atunci când a concluzionat în sensul caracterului de restrângeri ale concurenței prin efect al acordurilor Krka.

276. Primo, Tribunalul a considerat, la punctele 1142-1187 din hotărârea atacată, că Comisia nu stabilise efectele restrictive asupra concurenței ale clauzei de necomercializare a acordului amiabil Krka. Comisia nu ar fi demonstrat în special că, în lipsa acordului menționat, Krka ar fi intrat probabil pe piețele din Franța, din Țările de Jos și din Regatul Unit. În această privință, Comisia nu ar fi ținut seama de faptul că Krka recunoștea validitatea brevetului 947. În ceea ce privește această recunoaștere, Tribunalul a reiterat în esență, la punctele 1148-1169 din hotărârea atacată, aceleași considerații ca cele pe care s‑a întemeiat cu ocazia examinării obiectului acordurilor Krka, care au fost deja analizate în cadrul examinării primului motiv de recurs(114).

277. Potrivit Tribunalului, evocând numai „amenințarea concurențială” pe care Krka ar fi continuat să o reprezinte, Comisia nu ar fi stabilit că concurența astfel cum s‑ar fi desfășurat în lipsa acordului ar fi fost probabil mai deschisă. În plus, Comisia ar fi trebuit să precizeze care ar fi fost efectele probabile, în special asupra prețurilor, asupra producției, asupra calității sau asupra diversității produselor ori chiar asupra inovării, ale „amenințării concurențiale” pe care Krka ar fi continuat să o exercite asupra Servier în lipsa acordurilor Krka (punctele 1174-1179 din hotărârea atacată).

278. Secundo, Tribunalul a apreciat, la punctele 1192-1213 din hotărârea atacată, că Comisia nu stabilise efectele restrictive asupra concurenței ale clauzei de necontestare a acordului de soluționare amiabilă. Comisia nu ar fi demonstrat în special că, în lipsa acordului menționat, continuarea litigiilor dintre Krka și Servier ar fi permis, în mod probabil, chiar plauzibil, o invalidare mai rapidă sau mai cuprinzătoare a brevetului 947. În această privință, Tribunalul a considerat că retragerea Krka din procedurile în care era angajată, și anume procedura în fața instanței engleze(115) și cea în fața OEB(116), nu avusese niciun efect în ceea ce privește eliminarea brevetului 947. Evenimente ulterioare încheierii acordului, și anume declararea lipsei de validitate a brevetului 947 în Regatul Unit în procedura dintre Servier și Apotex(117) și revocarea brevetului 947 de către camera de recurs tehnic a OEB(118), ar demonstra că acest brevet fusese, în orice caz, anulat, independent de acțiunile inițiate de Krka. Or, Comisia nu ar fi demonstrat că continuarea acestor acțiuni ar fi avut ca efect faptul că brevetul respectiv ar fi fost declarat lipsit de validitate mai devreme sau într‑un mod mai cuprinzător (punctele 1194-1207 din hotărârea atacată).

279. În sfârșit, tertio, Tribunalul a arătat, la punctele 1214 și 1215 din hotărârea atacată, că Comisia nu stabilise nici efectele restrictive asupra concurenței ale acordului de cesiune și de licență Krka.

280. În al treilea rând, Tribunalul a constatat, la punctele 1219-1232 din hotărârea atacată, că Comisia săvârșise o eroare de drept prin faptul că nu a luat în considerare desfășurarea reală a evenimentelor, astfel cum s‑a putut observa la momentul adoptării deciziei sale și prin faptul că și‑a întemeiat descrierea concurenței în lipsa acordurilor pe ipoteze sau pe posibilități.

281. Prin urmare, Tribunalul a concluzionat că Comisia nu stabilise că acordurile Krka au constituit o restrângere a concurenței prin efect și a admis al zecelea motiv prezentat de Servier în primă instanță (punctele 1217 și 1232 din hotărârea atacată).

2)      Motivul de recurs referitor la efectele acordurilor Krka

282. În cadrul celui de al șaptelea motiv de recurs, Comisia susține că considerațiile Tribunalului, rezumate la punctele 272-281 de mai sus, sunt afectate de o serie de erori de drept.

283. Comisia arată că Tribunalul a săvârșit o eroare, la punctele 1128, 1178, 1179 și 1227-1231 din hotărârea atacată, considerând că efectul real de restrângere a concurenței potențiale dintre Servier și Krka nu era suficient pentru a demonstra că acordurile Krka constituiau restrângeri ale concurenței prin efect. Comisia ar fi arătat că, în momentul încheierii acestor acorduri, Krka dispunea de posibilități reale și concrete de intrare pe piață, pe care acordurile menționate le‑ar fi eliminat, ceea ce ar fi conform cu analiza contrafactuală impusă de jurisprudență. Nu ar fi necesar să se schimbe acest standard de probă pentru motivul că brevetele erau în discuție și era imprevizibil rezultatul litigiilor cu privire la brevete.

284. Prin urmare, Tribunalul ar fi apreciat în mod eronat, la punctele 1123, 1160, 1161, 1165, 1168, 1169, 1173, 1174, 1178, 1179, 1183, 1204, 1206, 1207, 1209, 1221, 1226 și 1231 din hotărârea atacată, că Comisia ar fi trebuit să demonstreze că, în lipsa acordurilor Krka, Krka ar fi intrat probabil „cu risc” pe cele trei piețe în cauză, și ar fi trebuit să specifice efectele probabile ale „amenințării concurențiale” pe care Krka ar fi continuat să o exercite asupra prețurilor și asupra altor parametri ai concurenței. De asemenea, Tribunalul ar fi impus în mod greșit Comisiei, la punctele 1198-1207 din hotărârea atacată, să demonstreze că dacă Krka ar fi continuat litigiile în curs, la care a renunțat ca urmare a acordurilor Krka, ar fi permis o declarare a lipsei de validitate mai rapidă sau mai cuprinzătoare a brevetului 947.

285. Comisia consideră de asemenea că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, la punctele 1107-1128 și 1225 din hotărârea atacată, făcând distincție între acordurile puse în aplicare și acordurile nepuse în aplicare în vederea analizei efectelor anticoncurențiale, apreciind că jurisprudența privind luarea în considerare a efectelor potențiale nu era pertinentă atunci când fuseseră puse în aplicare acordurile.

286. În plus, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, la punctele 1130, 1151, 1170, 1181, 1210 și 1219 din hotărârea atacată, impunând ca aceasta să ia în considerare, în vederea evaluării efectelor unui acord, toate evoluțiile factuale care au intervenit înainte ca aceasta să adopte decizia. Dimpotrivă, caracterul anticoncurențial al unui acord ar trebui evaluat în momentul încheierii acestuia.

287. În sfârșit, Comisia apreciază că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept și a denaturat probele atunci când a considerat, la punctele 1148-1170 din hotărârea atacată, că, în lipsa acordurilor Krka, Krka nu ar fi intrat probabil pe piețele relevante ca urmare a recunoașterii validității brevetului 947.

i)      Cu privire la analiza contrafactuală

288. Pentru a examina aceste critici, trebuie să începem prin a aminti că, potrivit unei jurisprudențe constante, efectele de restrângere a concurenței pot fi atât reale, cât și potențiale(119).

289. În vederea aprecierii unor asemenea efecte, trebuie să se examineze concurența în cadrul real în care s‑ar desfășura în lipsa acordului în litigiu(120).

290. În acest scop, trebuie să se ia în considerare în special natura și cantitatea limitată sau nelimitată a produselor care fac obiectul acordului, poziția și importanța părților pe piața produselor vizate, caracterul izolat al acordului respectiv sau, dimpotrivă, locul acestuia într‑un ansamblu de acorduri. În această privință, existența unor contracte similare este o împrejurare care, fără a fi neapărat determinantă, poate constitui, împreună cu altele, un context economic și juridic în care trebuie apreciat acordul(121).

291. Scenariul avut în vedere pornind de la ipoteza absenței acordului în cauză trebuie să fie realist. În această optică, este posibil, dacă este cazul, să se țină seama de dezvoltările probabile care s‑ar produce pe piață în lipsa acordului(122).

292. La aprecierea efectelor restrictive ale unui acord, este posibil în special să se întemeieze pe concurența potențială reprezentată de un operator potențial eliminat de acest acord și pe structura pieței în cauză(123).

293. Într‑o situație precum cea în discuție în speță, acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât, după cum a statuat Curtea în Hotărârea Generics (UK) și alții, stabilirea scenariului contrafactual nu presupune nicio constatare definitivă cu privire la șansele de succes ale societății producătoare de medicamente generice în procedura privind brevetul sau cu privire la probabilitatea încheierii unui acord mai puțin restrictiv(124).

294. Astfel, scenariul contrafactual are ca scop numai stabilirea posibilităților realiste de comportament ale acestei societăți în lipsa acordului în cauză și determinarea jocului probabil al pieței și structura acesteia în lipsa acordului respectiv(125). Deși scenariul contrafactual menționat nu poate fi indiferent cu privire la șansele de succes ale societății producătoare de medicamente generice în procedura referitoare la brevet sau chiar cu privire la probabilitatea încheierii unui acord mai puțin restrictiv, aceste elemente nu constituie totuși decât unele dintre elementele care trebuie luate în considerare pentru a se determina jocul probabil al pieței, precum și structura acesteia în cazul neîncheierii acordului în cauză(126).

295. În consecință, pentru a se stabili existența unor efecte semnificative potențiale sau reale asupra concurenței ale unor acorduri de soluționare amiabilă precum cele în discuție în speță, nu este de competența autorității de concurență să constate fie că societatea producătoare de medicamente generice, care este parte la acordul respectiv, ar fi obținut, probabil, câștig de cauză în procedura referitoare la brevet, fie că părțile la acordul menționat ar fi încheiat, probabil, un acord de soluționare amiabilă mai puțin restrictiv(127).

296. Trebuie să se constate că examinarea efectelor acordurilor Krka de către Comisie, rezumată la punctele 259-271 de mai sus, este conformă cu metodologia stabilită de această jurisprudență pentru analiza scenariului contrafactual probabil în cazul lipsei acestor acorduri.

297. Pentru început, Comisia a stabilit în mod corect cadrul analizei sale, indicând că va examina efectele acordurilor în litigiu în comparație cu contextul economic și juridic real în care concurența ar fi intervenit în lipsa lor și va examina, așadar, nivelul de concurență dintre părți care ar fi existat și comportamentul concurențial pe care societățile producătoare de medicamente generice ar fi putut să îl adopte în lipsa unui acord (punctul 261 de mai sus).

298. Pe de altă parte, astfel cum subliniază Comisia, aceasta a ținut seama în mod suficient, în temeiul contextului juridic și economic al acordurilor Krka, de cadrul de fapt în care acestea se încadrau în materie de brevete și de litigii privind brevetele printre altele în considerentele (1826), (1829) și (1835)-(1846), precum și la nota de subsol 2445 din decizia în litigiu.

299. Având în vedere jurisprudența prezentată la punctul 290 de mai sus, Comisia a luat de asemenea în considerare în mod întemeiat locul acordurilor respective în cadrul tuturor acordurilor încheiate de Servier cu societățile producătoare de medicamente generice și strategia adoptată de Servier, precum și poziția părților pe piață (punctele 263-266 de mai sus).

300. În ceea ce privește Krka, Comisia a ținut seama în mod corect de faptul că Krka era un concurent potențial important, chiar una dintre amenințările cele mai imediate ale Servier pe cele trei piețe examinate în vederea analizei efectelor acordurilor Krka, care dispunea de posibilități reale și concrete de a intra pe aceste piețe, iar acordurile Krka eliminaseră posibilitățile respective, încurajând Krka să înceteze să încerce să intre pe piețele amintite și să conteste brevetele Servier (punctele 268-270 de mai sus).

301. Contrar celor considerate de Tribunal în special la punctele 1174-1178, 1183 și 1226 din hotărârea atacată, demonstrând că, în lipsa acordurilor Krka, Krka și‑ar fi continuat eforturile pentru a intra pe piețele în cauză și efectul acestor acorduri a constat în eliminarea Krka în calitate de concurent potențial al Servier și, prin aceasta, eventualitatea ca posibilitățile reale și concrete ca Krka să intre pe aceste piețe să se realizeze, Comisia a susținut corespunzător cerințelor legale efectele de restrângere a concurenței ale acordurilor menționate.

302. În această privință, contrar celor apreciate de Tribunal, la punctele 1183 și 1226 din hotărârea atacată, considerațiile prezentate în hotărârea pronunțată în cauza Visa Europe și Visa International Service/Comisia(128), potrivit cărora analiza efectelor unui acord se poate întemeia pe concurența potențială reprezentată de un operator potențial eliminat de acord, nu sunt lipsite de pertinență în speță întrucât contextul acordurilor încheiate de Servier cu societățile producătoare de medicamente generice se caracterizează prin existența brevetului 947. Astfel, reiese din jurisprudența citată la punctul 294 de mai sus că contextul cu privire la brevete al unor acorduri precum cele vizate în speță trebuie să fie luat în considerare, printre alte elemente, numai în contextul acestor acorduri. Totuși, nu rezultă de aici că principiile jurisprudențiale care reglementează analiza contrafactuală a efectelor unui acord își pierd relevanța.

303. În consecință, Comisia susține în mod întemeiat că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept printre altele la punctele 1160, 1168, 1169, 1173 și 1182 din hotărârea atacată (punctul 276 de mai sus), impunând ca aceasta să demonstreze că, în lipsa acordurilor Krka, Krka ar fi intrat „probabil” cu risc pe piețele examinate sau, în lipsa acestor acorduri, părțile ar fi încheiat un acord mai puțin restrictiv.

304. Pe de altă parte, astfel cum invocă Comisia, analiza Tribunalului, care figurează la punctele 1148-1169 din hotărârea atacată (punctul 276 de mai sus), potrivit căreia, în lipsa acordurilor Krka, Krka nu ar fi intrat probabil pe aceste piețe întrucât era convinsă de validitatea brevetului 947 este viciată de aceleași erori ca și cele care au fost deja constatate în cadrul examinării primului motiv de recurs(129).

305. De asemenea, Tribunalul a considerat în mod greșit printre altele, la punctele 1192-1213 din hotărârea atacată (punctul 278 de mai sus), că, pentru a stabili efectele clauzei de necontestare conținute în acordul de soluționare amiabilă, Comisia ar fi trebuit să demonstreze că continuarea procedurilor contencioase la care Krka a renunțat în temeiul acestui acord ar fi permis probabil o declarare a lipsei de validitate mai rapidă sau mai cuprinzătoare a brevetului 947.

306. După cum s‑a indicat la punctele 293 și 295 de mai sus, Curtea a precizat în Hotărârea Generics (UK) și alții că, într‑o situație precum cea în discuție în speță, stabilirea scenariului contrafactual nu presupune să se demonstreze că părțile la acordul respectiv ar fi încheiat, probabil, un acord de soluționare amiabilă mai puțin restrictiv sau că societatea producătoare de medicamente generice, care este parte la acordul respectiv, ar fi obținut, probabil, câștig de cauză în procedura referitoare la brevet.

307. Este vorba efectiv, în cazul unei autorități de concurență, în cadrul unei asemenea analize contrafactuale, nu despre descrierea situației care ar fi existat, în lipsa acordului, în ceea ce privește brevetul, ci despre situația care ar fi existat în ceea ce privește concurența. Or, în termeni de concurență, scenariul contrafactual ar fi fost o situație în care societatea producătoare de medicamente generice ar fi continuat să își administreze în mod autonom, pe baza propriei evaluări a situației privind brevetul, strategia comercială și contencioasă pentru a profita mai bine de posibilitățile sale reale și concrete de a intra pe piață. Situația care ar fi existat în lipsa acordurilor ar fi fost, așadar, o situație în care aceste posibilități reale și concrete ar fi avut o șansă de a se realiza(130).

308. Or, în speță, efectele de restrângere a concurenței ale acordurilor Krka constau tocmai în eliminarea acestei șanse ca posibilitățile reale și concrete ale Krka de a intra pe piețele în cauză să se realizeze.

309. Faptul că nu este posibil să se stabilească cu certitudine, în cadrul analizei contrafactuale, dacă aceste posibilități s‑ar fi realizat cu adevărat nu afectează cu nimic caracterul real al efectului eliminării lor. Ceea ce este important, în ceea ce privește impactul asupra concurenței, nu este faptul că Krka intră cu orice preț pe piețele relevante sau determină invalidarea brevetului, ci faptul că aceasta avea capacitatea și intenția fermă de a intra pe piață și de a determina invalidarea brevetului pentru a putea profita de libera concurență, înainte de a se angaja într‑o concertare cu Servier(131).

310. Contrar celor considerate de Tribunal, o asemenea analiză contrafactuală nu are nimic „ipotetic”. Efectul de a elimina concurența potențială nu este mai puțin real decât efectul eliminării concurenței reale sau actuale, dat fiind că un acord de a nu concura poate fi încheiat atât cu un concurent potențial, cât și cu un concurent actual.

311. Abordarea Tribunalului nu ține seama de faptul că articolul 101 TFUE nu protejează doar concurența existentă, ci și concurența potențială în lipsa căreia intrarea pe piață a noilor operatori nu s‑ar putea concretiza niciodată(132).

312. În plus, astfel cum susține Comisia, impunând, la punctul 1179 din hotărârea atacată, să precizeze efectele probabile ale acordurilor asupra prețurilor și a altor parametri ai concurenței, Tribunalul a încălcat principiul potrivit căruia articolul 101 TFUE urmărește, asemenea altor norme de concurență din Tratatul FUE, să protejeze nu numai interesele directe ale concurenților sau ale consumatorilor, ci structura pieței și, în consecință, concurența ca atare. Prin urmare, Curtea a statuat că constatarea existenței obiectului anticoncurențial al unei coordonări între întreprinderi nu depinde de existența unei legături directe între aceasta și prețul de consum(133). Or, situația nu poate fi diferită atunci când este vorba despre constatarea efectelor anticoncurențiale ale unei coordonări între întreprinderi.

313. În plus, Comisia arată de asemenea în mod întemeiat că Tribunalul a respins în mod greșit, la punctele 1180 și 1210 din hotărârea atacată, premisa că eliminarea unei surse importante de concurență potențială poate produce ca atare efecte asupra prețurilor sau a altor parametri ai concurenței cu un grad rezonabil de probabilitate.

ii)    Cu privire la momentul la care trebuie să se raporteze pentru analiza contrafactuală

314. Comisia arată de asemenea că Tribunalul a impus în mod greșit că analiza efectelor unui acord care a fost pus în aplicare presupune analizarea tuturor considerațiilor factuale care au intervenit de la încheierea acestuia. Potrivit Comisiei, trebuie, dimpotrivă, să se raporteze, pentru analiza scenariului contrafactual, la momentul încheierii unui acord.

315. Examinarea obiectul unui acord în vederea aplicării articolului 101 TFUE trebuie să se reorienteze către examinarea efectelor acestui acord în cazul în care nu este posibil să se concluzioneze, în raport cu tipul de acord sau de mecanisme pe care le instituie, analizate în contextul lor, că acordul respectiv are ca obiect restrângerea concurenței(134). Într‑o asemenea situație, trebuie să se analizeze dacă mecanismele instituite prin acord, având în vedere funcționarea lor, contextul și situația concurențială pe piața relevantă, vor avea, după aplicarea lor, efecte de restrângere a concurenței.

316. O asemenea analiză a efectelor unui acord se impune, de exemplu, atunci când o autoritate se confruntă cu unul sau cu mai multe acorduri care constituie un ansamblu complex, care conține componente pro și anticoncurențiale, al căror caracter anticoncurențial este imposibil de stabilit în lipsa examinării efectelor acestora(135), iar obiectivul analizei respective este acela de a determina impactul pe care acordul l‑ar putea avea asupra concurenței în cadrul pieței relevante(136).

317. Din jurisprudența citată la punctul 289 de mai sus reiese că analiza contrafactuală constă în examinarea concurenței în cadrul real în care s‑ar desfășura în lipsa acordului în litigiu. Aceasta înseamnă în mod necesar că trebuie să se analizeze ceea ce s‑ar fi întâmplat în ipoteza lipsei acordului, iar nu ceea ce s‑a întâmplat în realitate în prezența acestuia. Evenimentele reale așa cum s‑au produs în cursul sau în urma punerii în aplicare a acordului sunt în mod necesar viciate deja de prezența acordului menționat. Astfel, o analiză contrafactuală care se întemeiază pe o asemenea situație care a adus deja atingere liberei concurențe, precum cea efectuată de Tribunal în special la punctele 1192-1213 din hotărârea atacată (a se vedea punctul 278 de mai sus), în măsura în care deduce lipsa unor efecte restrictive din evenimente reale care au avut loc în timpul punerii în aplicare a acordului menționat, se aseamănă unui raționament circular care încalcă temeiurile înseși ale unei asemenea analize, așa cum este impusă de jurisprudența prevăzută la punctele 289-295 de mai sus.

318. Dacă nu este exclus, în principiu, să se țină seama de evenimente ulterioare, care țin printre altele de punerea în aplicare a unui acord în cadrul analizei efectelor sale negative asupra pieței, astfel cum a indicat Comisia [a se vedea considerentul (1220) al deciziei în litigiu și punctul 260 de mai sus], aceste elemente nu pot fi luate în considerare pentru a stabili un scenariu contrafactual care se întemeiază în mod eronat pe existența ca atare a unui asemenea acord, în condițiile în care se consideră că scenariul respectiv a pornit de la lipsa acestuia.

319. În consecință, Tribunalul s‑a întemeiat în mod greșit pe continuarea și pe rezultatele procedurilor în fața instanțelor din Regatul Unit și a OEB, după retragerea Krka din aceste proceduri, pentru a concluziona în sensul lipsei unor efecte restrictive ale clauzei de necontestare conținute în acordul amiabil Krka (punctul 278 de mai sus). Chiar dacă continuarea procedurilor menționate de Krka nu ar fi condus la un rezultat diferit în ceea ce privește brevetele și litigiile de cel obținut prin continuarea lor de alți operatori (ceea ce nici măcar nu s‑a stabilit), acest lucru nu poate fi pertinent în vederea aprecierii contrafactuale a efectelor clauzei menționate. În acest scop, ceea ce contează este aspectul dacă acea clauză avea ca efect renunțarea de către Krka la încercările sale de a concura cu Servier, în special prin continuarea procedurilor în discuție.

320. Rezultă că considerația Comisiei potrivit căreia analiza contrafactuală trebuie efectuată în momentul încheierii acordului este lipsită de eroare. Dimpotrivă, astfel cum a statuat Curtea, caracterul anticoncurențial al unui act trebuie să fie evaluat la momentul în care actul respectiv este săvârșit(137). Acest lucru este coerent în măsura în care acordurile care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței interne sunt interzise în temeiul articolului 101 alineatul (1) TFUE. În consecință, problema dacă un acord are un obiect sau efecte anticoncurențiale trebuie, în principiu, să fie examinată în momentul încheierii sale.

321. Considerații ulterioare, independente de intenția părților și de mecanisme instituite prin acord, nu pot înlătura caracterul anticoncurențial al unui acord care avea ca efect restrângerea concurenței în momentul încheierii sale(138). Astfel cum a explicat Comisia, în special în ședința din prezenta procedură de recurs, un eveniment ulterior, care neutralizează efectele unui acord, trebuie luat în considerare numai ex nunc, din momentul apariției sale, pentru a determina durata încălcării articolului 101 TFUE, reprezentată de acord. De altfel, tocmai în acest mod Comisia a ținut seama, în speță, de evenimente ulterioare, intervenite după încheierea acordurilor în litigiu, în speță anularea brevetului 947 în Regatul Unit, în Țările de Jos, precum și de OEB, pentru a stabili încetarea fiecăreia dintre încălcări [a se vedea, în ceea ce privește Krka, considerentul (2126) al deciziei în litigiu].

322. De altfel, cu privire la acest aspect, hotărârea atacată este afectată de o contradicție de motive. La punctul 856 din hotărârea menționată, Tribunalul a constatat, în privința acordului încheiat de Servier cu Lupin, că posibile evenimente ulterioare încheierii acestui acord nu pot neutraliza caracterul restrictiv al acordului respectiv și, „[a]stfel, trebui[a] să se distingă, pe de o parte, între problema existenței înseși a încălcării, care nu poate fi pusă în discuție de simpla posibilitate a apariției unor evenimente viitoare, și, pe de altă parte, problema duratei încălcării, care poate depinde de apariția efectivă a unor asemenea evenimente”.

323. Această considerație corespunde tocmai argumentației Comisiei în ceea ce privește efectele acordurilor Krka. Nu este posibil să se înțeleagă motivele pentru care Tribunalul a evaluat această chestiune în mod diferit în ceea ce privește acordurile menționate, pe de o parte, și acordul încheiat de Servier cu Lupin, pe de altă parte.

iii) Cu privire la lipsa de relevanță a distincției dintre acordurile puse în aplicare și acordurile nepuse în aplicare

324. Rezultă din ceea ce precedă că distincția efectuată de Tribunal între analiza efectelor acordurilor care au fost puse în aplicare și cele ale acordurilor care nu au fost puse în aplicare (a se vedea punctele 1107-1133 din hotărârea atacată și punctul 274 de mai sus) nu este pertinentă. În măsura în care analiza contrafactuală se efectuează în momentul încheierii acordului, această distincție nu are sens pentru stabilirea efectelor unui acord, chiar dacă nu este exclus să se țină seama de elemente ulterioare, referitoare la punerea în aplicare a unui acord, în temeiul contextului acestuia.

325. Pe de altă parte, rezultă din jurisprudență că nici distincția dintre efectele reale și potențiale, astfel cum a fost utilizată de Tribunal în cadrul distincției sale între acorduri puse în aplicare și acorduri nepuse în aplicare, nu este pertinentă pentru că, în cadrul analizei contrafactuale, trebuie să se țină seama, în orice caz, de efectele potențiale la fel ca și de efectele reale(139).

326. De altfel, nici concluziile Tribunalului privind pretinsa distincție între acordurile puse în aplicare și acordurile nepuse în aplicare în vederea analizării efectelor acestora nu decurg din jurisprudența analizată de Tribunal în acest scop la punctele 1107-1133 din hotărârea atacată (a se vedea punctul 274 de mai sus). În afara caracterului său excesiv de cazuistic, interpretarea pe care o propune Tribunalul cu privire la această jurisprudență este nu numai contrară economiei și finalității articolului 101 TFUE (a se vedea punctul 320 de mai sus), ci deduce de asemenea din această jurisprudență concluzii incompatibile cu enunțurile explicite ale acesteia, care fac referire atât la efectele reale, cât și potențiale ale acordurilor examinate.

3)      Concluzie cu privire la efectele acordurilor Krka

327. Din considerațiile care precedă, efectuate în cadrul examinării celui de al șaptelea motiv de recurs al Comisiei (punctele 282-326 de mai sus), rezultă că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a calificat drept „ipotetică” și a respins abordarea care consta în întemeierea pe efectul real al eliminării Krka ca sursă de concurență potențială, pentru a stabili efectele de restrângere a concurenței ale acordurilor Krka. Constatarea Tribunalului potrivit căreia aceste acorduri nu trebuiau calificate drept restrângere a concurenței prin efect (punctele 1217 și 1232 din hotărârea atacată) se întemeiază, așadar, pe o analiză afectată de erori de drept și trebuie anulată.

328. Astfel cum s‑a amintit deja la punctul 251 de mai sus, în temeiul articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea poate, în cazul în care anulează decizia Tribunalului, să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată.

329. Din examinarea celui de al șaptelea motiv de recurs reiese că aceasta este situația în prezenta cauză în ceea ce privește constatarea efectelor anticoncurențiale ale acordurilor Krka. Această examinare a arătat că al zecelea motiv invocat în primă instanță de Servier, pe care se întemeiază analiza Tribunalului (a se vedea punctele 1217 și 1232 din hotărârea atacată), nu permite invalidarea constatării Comisiei potrivit căreia acordurile Krka au avut ca efect restrângerea în mod semnificativ a concurenței potențiale dintre Servier și societățile producătoare de medicamente generice [considerentul (1850) al deciziei în litigiu].

330. Prin urmare, Curtea poate să evoce cauza și să respingă al zecelea motiv invocat în primă instanță de Servier în ceea ce privește efectele acordurilor Krka, ceea ce va conduce la confirmarea deciziei în litigiu cu privire la acest aspect.

c)      Concluzie cu privire la existența unei încălcări în temeiul articolului 101 alineatul (1) TFUE în ceea ce privește acordurile Krka

331. Din constatările care figurează la punctele 250-253 și 327-330 de mai sus rezultă că concluziile Tribunalului referitoare la lipsa unui obiect și a unor efecte anticoncurențiale ale acordurilor Krka (punctele 1217 și 1232-1234 din hotărârea atacată) trebuie anulate și Curtea poate evoca acea cauză cu privire la acest aspect și respinge motivele invocate în primă instanță, întemeiate pe lipsa unui obiect și a unor efecte anticoncurențiale ale acestor acorduri. În consecință, Curtea poate confirma constatarea deciziei în litigiu potrivit căreia aceste acorduri constituiau o încălcare unică și continuă a articolului 101 TFUE, precum și amenda aplicată Servier în această privință [articolul 4 și articolul 7 alineatul (4) din decizia în litigiu].

2.      Cu privire la articolul 102 TFUE

332. Prin intermediul motivelor de recurs al optulea‑al unsprezecelea, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit erori de drept atunci când a anulat decizia în litigiu în ceea ce privește constatarea unei încălcări a articolului 102 TFUE în sarcina Servier.

333. Tribunalul a admis toate motivele invocate de Servier în primă instanță (motivele al paisprezecelea‑al șaptesprezecelea motiv), referitoare la încălcarea articolului 102 TFUE, pe baza constatării sale potrivit căreia Comisia definise în mod eronat piața relevantă a produselor finite ca fiind limitată doar la compusul principal al perindoprilului în versiunile sale originale și generice.

334. Înainte de a examina motivele de recurs ale Comisiei prin care se contestă constatarea respectivă (b), este util să se rezume constatările din decizia în litigiu și din hotărârea atacată în această privință (a).

a)      Constatările referitoare la articolul 102 TFUE în decizia în litigiu și în hotărârea atacată

1)      Decizia în litigiu

335. În primul rând, Comisia a constatat că piața relevantă a produselor finite era limitată la perindopril atât în versiunea sa originală, cât și în versiunea sa generică. Comisia a făcut această constatare cu privire la patru state membre analizate, și anume Franța, Țările de Jos, Polonia și Regatul Unit, pentru perioada 2000-2009 [secțiunea 6, considerentele (2128)-(2549) ale deciziei în litigiu].

336. Pentru a ajunge la această concluzie, Comisia a explicat, mai întâi, că perindoprilul, utilizat în tratarea hipertensiunii, făcea parte, desigur, din clasa de „inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IEC)”, care formau un grup compus din 16 molecule diferite în perioada relevantă, împărțind același mod de acțiune și având indicații terapeutice și efecte secundare adeseori similare. Cu toate acestea, toate IEC nu ar forma un grup de medicamente perfect omogene, iar perindoprilul ar fi fost recunoscut pentru anumite caracteristici care îl diferențiau de celelalte IEC. La începutul perioadei relevante pentru definirea pieței, în anul 2000, clasa IEC era deja o clasă maturată și majoritatea IEC erau deja disponibile în versiune generică. Versiunile generice ale IEC considerate cele mai apropiate de perindopril au devenit disponibile între anii 1999 și 2005 [considerentele (92), (93), (2144), (2145), (2149), (2165)-(2171), (2449) și (2537) și tabelele 21, 24, 27 și 30 din decizia în litigiu].

337. În continuare, examinând constrângerile concurențiale la care era supus perindoprilul, Comisia a constatat că Servier s‑a bazat pe diferențele dintre IEC și pe calitățile specifice ale perindoprilului pentru a desfășura o politică de diferențiere în eforturile sale de promovare în rândul medicilor care prescriau medicamente [considerentele (2445)-(2457) ale deciziei în litigiu].

338. În plus și mai ales, Comisia a constatat că scăderea considerabilă a prețurilor celorlalți IEC în urma intrării versiunilor lor generice nu a condus la o reducere a prețurilor perindoprilului și a cheltuielilor de promovare ale Servier, care au rămas stabile pe toată perioada examinată, nici la o diminuare a volumelor vândute ale perindoprilului, care au crescut constant. Prin urmare, reducerile considerabile ale prețurilor celorlalți IEC nu au cauzat o înlocuire a perindoprilului cu acești alți IEC. Comisia a concluzionat că perindoprilul nu era supus niciunei constrângeri concurențiale semnificative din partea celorlalți IEC în perioada supusă anchetei și, prin urmare, Servier era în măsură să se comporte, într‑o măsură apreciabilă, independent de ceilalți producători de IEC [considerentele (2460)-(2495), (2521) și (2544) ale deciziei în litigiu].

339. În sfârșit, Comisia a constatat că eficacitatea limitată a constrângerilor exercitate de ceilalți IEC asupra perindoprilului contrasta net cu forța constrângerii preconizate și eventual introduse ca urmare a sosirii versiunilor generice ale perindoprilului, care puteau concura toate vânzările existente ale perindoprilului de origine. În plus, Comisia a apreciat că presiunea concurențială exercitată de versiunile generice ale perindoprilului trebuia considerată esențială în evaluarea pieței produselor în cauză atunci când practicile contestate aveau ca obiect neutralizarea aceleiași constrângeri [considerentele (2528)-(2546) ale deciziei în litigiu].

340. În al doilea rând, Comisia a analizat poziția deținută de Servier pe piața relevantă a produselor finite și a concluzionat că Servier se afla într‑o poziție dominantă în sensul articolului 102 TFUE pe piața versiunilor originale și generice ale perindoprilului în Regatul Unit, în Țările de Jos, în Franța și în Polonia în perioada examinată [secțiunea 6 considerentele (2550)-(2600) ale deciziei în litigiu].

341. În al treilea rând, Comisia a constatat că piața relevantă în amontele pieței produselor finite, piața tehnologiei, era limitată doar la tehnologia perindoprilului și Servier ocupa de asemenea o poziție dominantă pe această piață relevantă a tehnologiei [secțiunea 7 considerentele (2601)-(2758) ale deciziei în litigiu].

342. În sfârșit, în al patrulea rând, Comisia a analizat comportamentul Servier și a concluzionat că strategia unică și continuă a Servier, care combina printre altele o achiziție de tehnologie IFA și acorduri de soluționare amiabilă în materie de brevete în schimbul unei plăți inverse, constituise o încălcare unică și continuă a articolului 102 TFUE [secțiunea 8 considerentele (2759)-(2998) ale deciziei în litigiu].

2)      Hotărârea atacată

343. La rândul său, Tribunalul a admis, în primul rând, al paisprezecelea motiv invocat de Servier în primă instanță, referitor la definirea pieței produselor finite relevante în vederea aplicării articolului 102 TFUE. Tribunalul a considerat că Comisia stabilise în mod eronat piața relevantă ca fiind restrânsă doar la compusul principal al perindoprilului (punctele 1367-1592 din hotărârea atacată).

344. Acest al paisprezecelea motiv invocat de Servier în primă instanță cuprindea trei critici (punctele 1367-1370 din hotărârea atacată).

345. După ce a efectuat observații introductive (punctele 1371-1405 din hotărârea atacată), Tribunalul, primo, a examinat și a respins primul aspect al primei critici, întemeiat pe neluarea în considerare a ansamblului elementelor contextului economic (punctele 1406-1417 din hotărârea atacată). Secundo, Tribunalul a examinat și a admis a doua critică, întemeiată pe faptul că Comisia nu a respectat substituibilitatea terapeutică a IEC (punctele 1418-1566 din hotărârea atacată). Tertio, Tribunalul a examinat și a admis al doilea aspect al primei critici, întemeiat pe importanța excesivă acordată criteriului prețului în analiza pieței (punctele 1567-1585 din hotărârea atacată). Quarto, Tribunalul a constatat că nu mai era necesar să răspundă la a treia critică, întemeiată pe faptul că analiza econometrică a prețurilor realizată de Comisie era afectată de un viciu metodologic (punctul 1586 din hotărârea atacată).

346. La finalul acestei examinări, Tribunalul, amintind în același timp la punctul 1374 din hotărârea atacată principiul potrivit căruia controlul exercitat de instanța Uniunii cu privire la aprecierile economice complexe realizate de Comisie se limitează în mod obligatoriu la verificarea respectării regulilor de procedură și de motivare, a exactității materiale a situației de fapt, precum și a absenței oricărei erori vădite și a unui abuz de putere(140), a concluzionat că, în speță, Comisia săvârșise o serie de „erori” în analiza definiției pieței relevante și, prin urmare, restrânsese în mod eronat piața relevantă a produselor finite doar la compusul principal al perindoprilului, astfel încât al paisprezecelea motiv trebuia admis în primă instanță (punctele 1589-1592 din hotărârea atacată).

347. În continuare, Tribunalul a admis, în al doilea rând, al cincisprezecelea motiv invocat de Servier în primă instanță și a anulat constatarea efectuată prin decizia în litigiu potrivit căreia Servier deținea, pe această piață a produselor finite, o poziție dominantă (punctele 1595-1608 din hotărârea atacată).

348. Tribunalul a admis de asemenea, în al treilea rând, al șaisprezecelea motiv invocat de Servier în primă instanță și a anulat constatarea existenței unei poziții dominante a Servier pe piața în amonte a produselor finite, respectiv pe cea a tehnologiei (punctele 1611-1622 din hotărârea atacată).

349. În sfârșit, în lipsa unei definiții corecte a pieței, Tribunalul a admis, în al patrulea rând, al șaptesprezecelea motiv invocat de Servier în primă instanță și a anulat constatarea deciziei în litigiu cu privire la comportamentul abuziv al Servier (punctele 1625-1632 din hotărârea atacată).

350. Pe baza acestor considerații, Tribunalul a anulat articolul 6 (constatarea unei încălcări de către Servier a articolului 102 TFUE) și articolul 7 alineatul (6) (amenda pentru această încălcare) din dispozitivul deciziei în litigiu (punctele 1633 și 1963, precum și punctele 2 și 3 din dispozitivul hotărârii atacate).

b)      Motivele de recurs referitoare la articolul 102 TFUE

351. Comisia invocă patru motive de recurs împotriva constatărilor Tribunalului referitoare la definiția pieței relevante.

352. În cadrul celui de al optulea motiv de recurs, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit mai multe erori de drept atunci când a considerat că Comisia a acordat o importanță excesivă prețurilor în determinarea pieței produselor finite (1).

353. În cadrul celui de al nouălea motiv de recurs, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit erori de drept atât în abordarea sa conceptuală, cât și în constatările sale specifice în ceea ce privește substituibilitatea terapeutică (2).

354. Al zecelea motiv de recurs al Comisiei urmărește să se constate că Tribunalul a săvârșit erori de drept atunci când a declarat admisibile anexele A 286 și A 287 la cererea introductivă și anexa C 29 la replică (3).

355. În sfârșit, în cadrul celui de al unsprezecelea și ultimului motiv de recurs, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit erori de drept atunci când a anulat, pe baza constatărilor sale cu privire la piața produselor finite, constatările Comisiei referitoare la piața relevantă a tehnologiei IFA al perindoprilului (4).

1)      Cu privire la locul prețului la stabilirea pieței relevante a produselor finite (al optulea motiv de recurs)

356. În cadrul celui de al optulea motiv de recurs, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit erori de drept, în special în cadrul aplicării eronate a noțiunii de piață relevantă și al motivării sale insuficiente și/sau contradictorii, atunci când a admis, la punctele 1567-1586 din hotărârea atacată, al doilea aspect al primei critici din cadrul celui de al paisprezecelea motiv formulat de Servier în primă instanță, care critica faptul că Comisia ar fi acordat o importanță excesivă evoluției prețurilor relative ale medicamentelor la stabilirea pieței relevante a produselor (punctele 344 și 345 de mai sus).

357. Astfel cum amintește Comisia și cum s‑a indicat la punctul 345 de mai sus, Tribunalul a respins primul aspect al primei critici din cadrul celui de al paisprezecelea motiv al Servier în primă instanță (punctele 1406-1417 din hotărârea atacată). Procedând astfel, Tribunalul a confirmat că Comisia luase efectiv în considerare întregul context economic în analiza pieței relevante, inclusiv utilizarea terapeutică a medicamentelor și schimbările relative ale prețurilor (punctele 1411-1415 din hotărârea atacată). Tribunalul a recunoscut de asemenea, ca elemente de fapt, sensibilitatea redusă a perindoprilului la variațiile de preț ale celorlalți IEC, necontestată de Servier, precum și împrejurările că volumele de perindopril vândute de Servier crescuseră constant, iar rentabilitatea Servier rămăsese foarte mare în perioada examinată (punctele 1499, 1500, 1559, 1573, 1579 și 1583 din hotărârea atacată).

358. Astfel cum arată Comisia, Tribunalul a apreciat, așadar, că Comisia luase în considerare toate elementele relevante, dar acordase o importanță excesivă schimbărilor relative ale prețurilor într‑un context în care aceste schimbări, care constau în scăderea masivă a prețurilor celorlalți IEC despre care se pretinde a fi în concurență cu perindoprilul, de până la 90 %(141), nu afectaseră nici prețurile, nici volumele de perindopril vândut de Servier, nici rentabilitatea acesteia din urmă pentru o perioadă de nouă ani.

359. Comisia arată că, procedând astfel, Tribunalul a săvârșit o serie de erori de drept, cu privire la factorii legați de prețuri la stabilirea pieței relevante (i), lipsa de sensibilitate din partea medicilor la prețuri (ii), precum și luarea în considerare a concurenței exercitate de versiunile generice ale perindoprilului (iii).

i)      Cu privire la factorii legați de prețuri la stabilirea pieței relevante (primul și al doilea aspect ale celui de al optulea motiv de recurs)

360. În cadrul primului și al celui de al doilea aspect ale celui de al optulea motiv de recurs, Comisia arată, pe de o parte, că printre altele la punctele 1380-1405 și 1567-1586 din hotărârea atacată, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că factorii legați de prețuri avuseseră prea multă importanță la stabilirea pieței relevante și nu a acordat el însuși nicio importanță reală factorului preț în analiza sa. Pe de altă parte, Comisia susține că hotărârea atacată este afectată de o motivare insuficientă și de o contradicție de motive cu privire la factorii legați de prețuri.

361. Trebuie să se constate că din simpla lectură a considerațiilor Tribunalului în această privință reiese că Comisia susține în mod întemeiat că acestea sunt viciate de o motivare insuficientă și contradictorie.

362. Considerațiile Tribunalului referitoare la factorul preț încep, la punctele 1390-1404 din hotărârea atacată, printr‑o serie de reflecții generale cu privire la „delimitarea unei piețe relevante a produselor în sectorul farmaceutic”(142). Tribunalul a arătat în esență că presiunea concurențială prin prețuri era în mare măsură atenuată în sectorul farmaceutic, ca urmare a importanței acordate de medicii care prescriu medicamente aspectelor terapeutice ale medicamentelor și a cadrului normativ care reglementează prețul lor și modalitățile de rambursare (punctele 1390-1394 din hotărârea atacată).

363. Potrivit Tribunalului, libertatea medicilor de a alege și atenția pe care ei o acordă aspectelor terapeutice permit constrângerilor concurențiale semnificative, din punct de vedere calitativ și netarifar, să se exercite, în afara mecanismelor de presiune prin prețuri (punctele 1395-1397 din hotărârea atacată).

364. În același timp, Tribunalul a recunoscut, la punctele 1392 și 1398 din hotărârea atacată, că variabila preț putea avea importanță pentru stabilirea pieței relevante în sectorul farmaceutic. Lipsa unui impact al reducerii semnificative a prețului unui medicament asupra unui medicament recunoscut ca substituibil ar putea constitui, așadar, un indiciu al reducerii presiunii concurențiale suferite de acesta din urmă.

365. De asemenea, la punctul 1578 din hotărârea atacată, Tribunalul a indicat că substituibilitatea economică putea exista atunci când schimbările care afectează alte variabile economice importante decât prețurile transferă o parte semnificativă din vânzările unui produs către un altul.

366. Cu toate acestea, Tribunalul nu a explicat motivele pentru care, în opinia sa, faptul, recunoscut la punctele 1573-1575 din hotărârea atacată, că reducerile semnificative ale prețurilor celorlalți IEC nu avuseseră niciun impact asupra perindoprilului și nu avusese loc tocmai un transfer al vânzărilor de perindopril către ceilalți IEC nu era un indicator al lipsei unei presiuni concurențiale suferite de perindopril din partea celorlalți IEC.

367. De asemenea, Tribunalul a omis să explice concluzia sa care figurează la punctul 1579 din hotărârea atacată, care începe cu locuțiunea „în consecință”, chiar dacă punctele precedente nu permit justificarea conținutului lor. Potrivit acestei concluzii neexplicate, împrejurarea că vânzările și prețurile perindoprilului nu au scăzut decât după sosirea versiunii generice a perindoprilului, deși acestea au rămas stabile în timpul scăderii prețurilor celorlalți IEC, nu permitea să se concluzioneze în sensul lipsei unor constrângeri concurențiale până la sosirea versiunilor generice ale perindoprilului.

368. Tribunalul s‑a limitat, la punctul 1577 din hotărârea atacată, la a afirma că, în sectorul farmaceutic, trebuia să se țină seama de presiuni concurențiale din punct de vedere netarifar și la a face referire în această privință la considerațiile sale care figurează la punctele 1418-1566 din hotărârea atacată, destinate să răspundă la a doua critică a celui de al paisprezecelea motiv invocat de Servier în primă instanță, care privea substituibilitatea terapeutică dintre perindopril și ceilalți IEC (punctul 1369 din hotărârea atacată).

369. Or, nu numai că o asemenea trimitere generală, lipsită de explicații, la considerațiile prezentate în 148 de puncte din hotărârea atacată, nu permite părților și Curții să înțeleagă motivarea Tribunalului. Însă nici afirmațiile Tribunalului nu permit să se înțeleagă motivele pentru care constrângerile concurențiale din punct de vedere netarifar, pretins exercitate de ceilalți IEC asupra perindoprilului, chiar dacă existența lor ar fi fost motivată corespunzător cerințelor legale la aceste 148 de puncte, nu s‑au reflectat în niciun fel în evoluția prețurilor și a volumelor de perindopril, observată de Comisie, care sugerează, dimpotrivă, că perindoprilul era protejat de constrângeri din partea celorlalți IEC.

370. Astfel cum critică în mod întemeiat Comisia, motivarea Tribunalului privind factorul preț este, așadar, nu numai insuficientă, întrucât nu permite să se înțeleagă locul acestui factor în ansamblul analizei sale, ci este și contradictorie, în măsura în care Tribunalul acceptă, în principiu, într‑o primă etapă, rolul factorului preț, înlăturând, într‑o a doua etapă, fără motive în susținerea acesteia, aceeași analiză.

371. În sfârșit, astfel cum arată Comisia, Tribunalul pare să fi repus în discuție importanța factorului preț ca atare în cadrul analizei sale referitoare la piața relevantă. Tribunalul omite să pună în legătură considerațiile sale cu privire la constrângerile netarifare, pe de o parte, și prețuri, pe de altă parte, limitându‑se să indice că primele existau și că lipsa impactului lor asupra celor din urmă nu era relevantă pentru analiză.

372. Or, Comisia arată în mod întemeiat că, prin aceasta, Tribunalul a încălcat principiile stabilite de jurisprudență în ceea ce privește definirea pieței relevante în vederea aplicării articolului 102 TFUE.

373. Potrivit acestor principii, definirea pieței relevante este operată în vederea definirii granițelor în care trebuie evaluată problema dacă o întreprindere poate avea un comportament într‑o măsură apreciabilă independent de cel al concurenților săi, de cel al clienților săi și de cel al consumatorilor(143).

374. Cu alte cuvinte, este vorba despre a examina dacă există produse concurente care exercită constrângeri concurențiale semnificative asupra întreprinderilor în cauză(144). În vederea unei asemenea analize, trebuie să se țină seama nu numai de caracteristicile obiective ale produselor în discuție, în speță substituibilitatea terapeutică dintre perindopril și ceilalți IEC, ci și de condițiile de concurență și de structura cererii și a ofertei de pe piață și, prin urmare, de ansamblul indicatorilor de constrângeri concurențiale posibile(145).

375. Astfel cum a recunoscut Tribunalul în hotărârea pronunțată în cauza AstraZeneca/Comisia(146), aceste principii sunt de asemenea valabile atunci când este vorba despre piețe farmaceutice, întrucât aspectele specifice ale piețelor respective nu elimină relevanța indicatorilor bazați pe prețuri.

376. Cu ocazia stabilirii pieței relevante, trebuie, așadar, să se identifice în mod sistematic constrângerile concurențiale cu care se confruntă întreprinderile în cauză pentru identificarea concurenților existenți ai întreprinderilor în cauză, care sunt capabili să condiționeze comportamentul respectivelor întreprinderi și să le împiedice să acționeze independent de presiunile unei concurențe efective(147).

377. În cadrul acestei analize, pot fi luate în considerare evenimente naturale de pe piață în perioada examinată(148), la fel ca faptele evocate ca acțiuni abuzive(149).

378. În cadrul unei asemenea exercitări, nu este posibil să se facă abstracție de factori, precum în speță evoluția prețurilor perindoprilului și ale celorlalți IEC, care arată că produse substituibile teoretic cu produsul în cauză nu au exercitat o constrângere concurențială semnificativă asupra acestuia. Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât evoluția respectivă arată că numai intrarea pe piață a versiunilor generice ale perindoprilului însuși a avut un impact asupra acestuia din urmă. Or, tocmai acordurile încheiate de Servier pentru a întârzia intrarea versiunilor generice respective pe piață sunt cele care justifică, în speță, reproșul privind existența unui abuz.

379. Din considerațiile care precedă rezultă că primul și al doilea aspect ale celui de al optulea motiv de recurs al Comisiei, întemeiate pe o motivare insuficientă și contradictorie și pe erori de drept în ceea ce privește luarea în considerare a factorului preț în cadrul analizei pieței relevante de către Tribunal, sunt fondate.

ii)    Cu privire la lipsa de sensibilitate a medicilor care prescriu medicamente la prețuri (al treilea și al patrulea aspect ale celui de al optulea motiv de recurs)

380. Prin intermediul celui de al treilea și al patrulea aspect ale celui de al optulea motiv de recurs, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit erori de drept în considerațiile sale referitoare la lipsa de sensibilitate din partea medicilor care prescriu medicamente la prețuri și prin efectuarea unei motivări insuficiente și/sau contradictorii în această privință.

381. Mai întâi, trebuie să se constate că, așa cum critică Comisia, această motivare a hotărârii atacate este efectiv contradictorie și nu permite să se înțeleagă consecințele pe care Tribunalul le‑a dedus din lipsa de sensibilitate a medicilor la prețuri.

382. Astfel, pe de o parte, la punctul 1390 din hotărârea atacată, Tribunalul a indicat că faptul că presiunea concurențială prin prețuri ar fi atenuată în sectorul farmaceutic, ca urmare a importanței acordate de medicii aspectelor terapeutice ar putea justifica delimitarea unor piețe închise. Pe de altă parte, la punctele 1575-1578 din hotărârea atacată, Tribunalul s‑a întemeiat pe lipsa de sensibilitate a medicilor față de prețuri pentru a justifica o definire largă a pieței pe baza constrângerilor concurențiale netarifare exercitate asupra perindoprilului de ceilalți IEC.

383. În plus, subliniind totodată, la punctele 1393-1395 din hotărârea atacată, că cererea din sectorul farmaceutic era în esență determinată de medicii care prescriu medicamentele, Tribunalul a recunoscut, în special la punctele 1398 și 1464 din hotărârea atacată, că cererea din acest sector era determinată și de sistemele de securitate socială, susceptibile să încurajeze prescrierea unor versiuni generice ale medicamentelor recunoscute ca fiind echivalente.

384. În lumina acestei motivări insuficiente și contradictorii, nu este posibil, așadar, să se înțeleagă concluziile pe care Tribunalul le deduce din aceasta cu privire la incidența cererii în sectorul farmaceutic.

385. În plus, Comisia susține de asemenea în mod întemeiat că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin nerespectarea funcției înseși a definiției pieței, care este de a identifica constrângerile concurențiale semnificative la care sunt supuse întreprinderile, în speță Servier. Astfel cum susține Comisia, lipsa de sensibilitate a medicilor la prețuri este mai degrabă de natură să reducă constrângerile concurențiale exercitate asupra Servier, în măsura în care îi permite să își stabilească prețurile mai liber, iar nu contrariul, ceea ce Tribunalul a recunoscut de altfel la punctul 1390 din hotărârea atacată(150).

386. După cum a criticat Comisia în special în ședință în prezenta procedură de recurs, Tribunalul a încălcat noțiunea de piață relevantă, concentrându‑se în mare măsură pe constrângerile exercitate asupra medicilor în loc să analizeze constrângerile exercitate asupra Servier. Or, așa cum a arătat de asemenea Comisia în ședință, scopul definirii pieței nu este de a analiza alegerile medicilor ca atare, ci de a analiza implicațiile acesteia pentru întinderea constrângerilor concurențiale care erau exercitate asupra Servier.

387. Rezultă că al treilea și al patrulea aspect ale celui de al optulea motiv de recurs, întemeiate pe erori de drept și pe o motivare insuficientă la luarea în considerare a alegerii medicilor în vederea determinării pieței relevante de către Tribunal, sunt de asemenea fondate.

iii) Cu privire la concurența exercitată de versiunile generice ale perindoprilului (al cincilea și al șaselea aspect ale celui de al optulea motiv de recurs)

388. În sfârșit, prin intermediul celui de al cincilea și al celui de al șaselea aspect ale celui de al optulea motiv de recurs, Comisia critică faptul că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu a ținut seama suficient de concurența exercitată de versiunile generice ale perindoprilului și a realizat în această privință o motivare insuficientă și/sau contradictorie.

389. Aceste critici se suprapun în parte cu anumite critici examinate deja în cadrul primului și al celui de al doilea aspect ale celui de al optulea motiv de recurs.

390. Astfel cum s‑a constatat deja la punctele 367 și 369 de mai sus, motivarea Tribunalului este insuficientă în măsura în care nu permite să se înțeleagă concluziile pe care Tribunalul le‑a dedus din faptul, recunoscut însă la punctele 1392 și 1579 din hotărârea atacată, că prețurile perindoprilului au scăzut masiv la introducerea versiunilor generice ale acestuia din urmă, în timp ce, la introducerea versiunilor generice ale celorlalți IEC, au rămas stabile.

391. De asemenea, nu este posibil nici să se înțeleagă concluziile pe care Tribunalul le‑a dedus din faptul, recunoscut la punctele 1392 și 1398 din hotărârea atacată, că sistemele de securitate socială puteau încuraja prescrierea de medicamente generice, fie că sunt versiunile generice ale medicamentului în cauză în sine sau versiunile generice ale medicamentelor recunoscute ca fiind echivalente.

392. Comisia arată că punctul 1392 din hotărârea atacată sugerează că presiunea concurențială exercitată de versiunile generice ale unui anumit medicament ar putea fi luată în considerare numai după sosirea efectivă a acestora pe piață, ceea ce ar fi eronat. Totuși, interpretarea punctului 1392 din hotărârea atacată nu permite să se înțeleagă dacă Tribunalul a restrâns astfel în mod efectiv luarea în considerare a constrângerii concurențiale exercitate de versiunile generice ale unui anumit medicament.

393. În orice caz, în Hotărârea Generics (UK) și alții, Curtea a precizat că versiunile generice ale unui anumit medicament pot fi luate în considerare în scopul stabilirii pieței relevante chiar dacă nu sunt încă efectiv comercializate pe piață și dacă situația legată de brevete este incertă, atunci când producătorii de medicamente generice în cauză sunt în măsură să intre în termen scurt pe piața relevantă cu o forță suficientă pentru a constitui o contrapondere serioasă față de producătorul de medicamente originale deja prezent pe această piață(151).

394. În cadrul examinării chestiunii respective, elementele care dovedesc percepția titularului brevetului în legătură cu versiunile generice ca o amenințare sunt de asemenea pertinente(152). În consecință, în speță, astfel cum s‑a indicat deja la punctul 378 de mai sus, faptul că practica incriminată în decizia în litigiu consta în strategia pusă în aplicare de Servier pentru a întârzia sosirea versiunilor generice pe piață este un element important în cadrul analizei pieței relevante.

395. Or, după cum susține în mod întemeiat Comisia, Tribunalul nu a explicat relevanța pe care intenționa să o atribuie, în analiza sa, constrângerilor concurențiale exercitate de versiunile generice ale perindoprilului.

396. În schimb, Tribunalul și‑a concentrat analiza pe substituibilitatea terapeutică dintre perindopril și ceilalți IEC, fără a ține seama suficient de faptul, subliniat de Comisie, că această substituibilitate, care exista, desigur, în teorie, nu s‑a reflectat, în practică, într‑o substituire efectivă între aceste medicamente.

397. Rezultă din ceea ce precedă că al cincilea și al șaselea aspect ale celui de al optulea motiv de recurs, întemeiate pe o luare în considerare insuficientă a constrângerilor concurențiale exercitate de versiunile generice ale perindoprilului, precum și pe o motivare insuficientă în această privință, trebuie de asemenea admise.

iv)    Concluzie intermediară

398. Din considerațiile care precedă, efectuate în cadrul examinării celui de al optulea motiv de recurs, rezultă că Tribunalul a săvârșit erori de drept și a încălcat obligația de motivare a hotărârii sale atunci când a constatat că Comisia atribuise o importanță excesivă factorului preț la stabilirea pieței relevante a produselor finite.

399. Or, aceste erori sunt suficiente, în sine, pentru a repune în discuție concluziile Tribunalului care figurează la punctele 1589-1591 din hotărârea atacată, potrivit cărora Comisia ar fi definit în mod eronat piața relevantă a produselor finite și nu s‑ar fi stabilit că această piață era limitată doar la versiunile originale și generice ale perindoprilului (punctul 346 de mai sus).

400. Astfel, la punctul 1589 din hotărârea atacată, Tribunalul a enumerat desigur cinci erori distincte pe care se pretinde că le‑ar fi săvârșit Comisia la stabilirea pieței relevante a produselor finite. Printre aceste erori, primele patru privesc substituibilitatea terapeutică între perindopril și ceilalți IEC și constrângerile concurențiale netarifare, în timp ce numai a cincea privește luarea în considerare a factorului preț.

401. Totuși, având în vedere importanța analizei factorului preț menționat în analiza globală a Comisiei (a se vedea punctul 338 de mai sus) și interdependența sa față de ceilalți factori (a se vedea punctele 369, 371 și 378 de mai sus), aprecierea caracterului eronat și insuficient motivat al concluziilor Tribunalului în această privință afectează de eroare ansamblul analizei efectuate de acesta din urmă în raport cu definiția pieței relevante, fără a fi necesar să se examineze al nouălea motiv de recurs al Comisiei, întemeiat pe erori ale Tribunalului la luarea în considerare a substituibilității terapeutice în stabilirea pieței relevante a produselor finite.

402. În consecință, erorile săvârșite de Tribunal, constatate în cadrul examinării celui de al optulea motiv de recurs, justifică singure anularea hotărârii atacate în măsura în care a admis, în temeiul aprecierii caracterului pretins eronat al definiției pieței relevante a produselor de către Comisie, motivele al paisprezecelea‑al șaptesprezecelea formulate de Servier în primă instanță și a anulat articolul 6 și articolul 7 alineatul (6) din decizia în litigiu (a se vedea punctele 343-350 de mai sus).

403. Prin urmare, vom examina celelalte motive de recurs ale Comisiei referitoare la articolul 102 TFUE numai din motive de exhaustivitate.

2)      Cu privire la luarea în considerare a substituibilității terapeutice la stabilirea pieței relevante a produselor finite (al nouălea motiv de recurs)

404. Prin intermediul celui de al nouălea motiv de recurs, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit erori de drept atât în abordarea sa conceptuală, cât și în constatările sale specifice în ceea ce privește substituibilitatea terapeutică.

405. În cadrul primului aspect al acestui motiv, întemeiat pe erori săvârșite de Tribunal în cadrul analizei rolului substituibilității terapeutice la stabilirea pieței relevante a produselor finite, Comisia pune în discuție în esență considerațiile care figurează în partea din hotărârea atacată destinată examinării celui de al doilea aspect al primei critici din cadrul celui de al paisprezecelea motiv în primă instanță, întemeiat pe importanța excesivă acordată factorului preț în analiza pieței (punctele 1567-1585 din hotărârea atacată) (a se vedea punctul 345 de mai sus) (i).

406. În cadrul aspectelor al doilea‑al șaselea ale prezentului motiv, întemeiate pe erori săvârșite de Tribunal în luarea în considerare sau analiza unei serii de elemente de probă, Comisia critică considerațiile care figurează în partea din hotărârea atacată destinată examinării celei de a doua critici a celui de al paisprezecelea motiv al Servier în primă instanță, care privea substituibilitatea terapeutică între perindopril și ceilalți IEC (punctele 1418-1566 din hotărârea atacată) (a se vedea punctul 345 de mai sus) (ii).

i)      Cu privire la rolul substituibilității terapeutice la stabilirea pieței relevante a produselor finite (primul aspect al celui de al nouălea motiv de recurs)

407. Prin intermediul primului aspect al celui de al nouălea motiv de recurs, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit erori de drept în analiza sa privind rolul substituibilității terapeutice la stabilirea pieței relevante a produselor finite.

408. Contrar celor susținute de Servier, prezentul aspect nu este inadmisibil întrucât ar privi numai aprecierea faptelor de către Tribunal. Acest aspect privește, dimpotrivă, calificarea juridică a faptelor și consecințele juridice pe care Tribunalul le‑a dedus din acestea, ceea ce ține de controlul Curții în cadrul recursului(153).

409. Criticile invocate de Comisie în cadrul acestui prim aspect al prezentului motiv, referitoare la supraevaluarea factorilor de concurență netarifari cu ocazia analizei pieței relevante a produselor finite de către Tribunal, reflectă criticile invocate de Comisie în cadrul celui de al optulea motiv de recurs, referitoare la subevaluarea factorului preț de către Tribunal în cadrul acestei analize.

410. În consecință, argumentele Comisiei în cadrul prezentului aspect al celui de al nouălea motiv de recurs se suprapun cu o parte dintre argumentele deja examinate și recunoscute ca fiind fondate în cadrul examinării celui de al optulea motiv de recurs.

411. Comisia arată că Tribunalul a săvârșit erori de drept la luarea în considerare a substituibilității terapeutice dintre perindopril și ceilalți IEC. Potrivit Comisiei, Tribunalul a dedus din această simplă substituibilitate terapeutică prezența unor constrângeri concurențiale efective din punct de vedere netarifar exercitate de ceilalți IEC asupra perindoprilului.

412. Comisia pune în discuție punctele 1385, 1395, 1397, 1574-1577, 1579 și 1584 din hotărârea atacată, care au fost deja examinate în esență la punctele 362-369 de mai sus. La aceste puncte, Tribunalul a considerat că medicii erau ghidați în esență, în alegerea produselor pe care le prescriau, de factorii netarifari, iar analiza evenimentelor naturale referitoare la prețuri nu permitea să se concluzioneze în sensul lipsei unor presiuni concurențiale din punct de vedere calitativ și netarifar.

413. Or, după cum s‑a constatat deja la punctele 361 și 370-378 de mai sus, Comisia susține în mod întemeiat că, prin efectuarea acestor constatări, Tribunalul nu numai că a afectat hotărârea sa de o motivare insuficientă, ci a și încălcat principiile care reglementează stabilirea pieței relevante. Potrivit acestor principii, nu este posibil să se limiteze, în cadrul determinării respective, numai la examinarea caracteristicilor obiective ale produselor în discuție, în speță substituibilitatea terapeutică(154).

414. Așa cum critică Comisia, Tribunalul pare să fi dedus astfel din simpla substituibilitate terapeutică dintre perindopril și ceilalți IEC și, așadar, din caracteristicile obiective ale medicamentelor respective că aceștia din urmă exercitau în mod necesar constrângeri concurențiale netarifare asupra perindoprilului.

415. Or, după cum observă Comisia, substituibilitatea utilizării dintre două produse, în special între două medicamente, este doar punctul de plecare pentru examinarea aspectului dacă fac parte din aceeași piață relevantă de produse(155). În schimb, această substituibilitate a utilizării nu poate constitui deja punctul de sosire al acestei examinări, care trebuie, dimpotrivă, să continue și pentru a stabili dacă substituibilitatea utilizării respective se reflectă în mod real, ținând seama de condițiile de concurență și de structura cererii și ofertei pe piața în cauză, în constrângeri concurențiale efective.

416. Rezultă că Comisia susține în mod întemeiat că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept ca urmare a modului în care a luat în considerare substituibilitatea terapeutică dintre perindopril și ceilalți IEC în analiza pieței relevante a produselor finite. Primul aspect al celui de al nouălea motiv de recurs trebuie, așadar, admis.

ii)    Cu privire la luarea în considerare sau la analiza unui anumit număr de elemente de probă (al doilea‑al șaselea aspect ale celui de al nouălea motiv de recurs)

417. Prin intermediul celui de al doilea, al celui de al treilea, al celui de al patrulea, al celui de al cincilea și al celui de al șaselea aspect ale celui de al nouălea motiv de recurs, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit erori de drept la luarea în considerare sau la analiza unei serii de elemente.

418. Astfel cum s‑a arătat deja la punctul 406 de mai sus, elementele vizate de aceste aspecte fac parte dintre elementele analizate de Tribunal în cadrul examinării celei de a doua critici a celui de al paisprezecelea motiv al Servier în primă instanță, cu privire la substituibilitatea terapeutică dintre perindopril și ceilalți IEC, prezentat la punctele 1418-1566 din hotărârea atacată (a se vedea punctul 345 de mai sus).

419. În cadrul celui de al doilea aspect al celui de al nouălea motiv de recurs, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în examinarea studiilor privind perindoprilul, prezentată la punctele 1435 și 1446 din hotărârea atacată. Totuși, această examinare privește interpretarea recomandărilor medicale și a studiilor privind perindoprilul, ceea ce ține de aprecierea faptelor și a elementelor de probă de către Tribunal. Prin urmare, prezentul aspect este inadmisibil(156).

420. Deși, astfel cum arată Comisia, Curtea controlează pertinența și utilizarea faptelor de către Tribunal în vederea stabilirii pieței relevante, precum și ponderea respectivă atribuită de acesta unor fapte și raportarea lor(157), aprecierea însăși a acestor fapte este, cu excepția cazului denaturării, numai de competența Tribunalului.

421. Desigur, Comisia susține că Tribunalul a făcut de asemenea erori conceptuale, în special prin confundarea noțiunilor de diferențiere și de superioritate (punctul 1446 din hotărârea atacată). De asemenea, Tribunalul ar fi săvârșit asemenea erori cu ocazia evaluării concluziilor care trebuie deduse din eforturile de promovare depuse de Servier (punctele 1541-1566 din hotărârea atacată) și a aprecierii pertinenței studiilor cu privire la ceilalți IEC pentru diferențierea perindoprilului de ceilalți IEC (punctele 1448 și 1449 din hotărârea atacată). Cu toate acestea, Comisia nu explică care ar fi consecințele acestor erori conceptuale pentru analiza aspectului dacă ceilalți IEC exercitau presiuni concurențiale din punct de vedere netarifar asupra perindoprilului. Prin urmare, nu rezultă ce constatare dorește Comisia să obțină din partea Curții prin acest al doilea aspect al celui de al nouălea motiv de recurs.

422. Prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al nouălea motiv de recurs, Comisia arată că, la punctele 1466-1473 din hotărârea atacată, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept la luarea în considerare a documentelor interne de strategie ale Servier și la compararea lor cu recomandările medicale, precum și cu expertiza profesorului V. (punctele 1455-1457 din hotărârea atacată). Aceste critici privesc în esență aprecierea unor elemente de probă de către Tribunal, fără să fie invocată o denaturare, ceea ce este inadmisibil în recurs.

423. Desigur, Comisia pare să susțină că Tribunalul a săvârșit o eroare la aprecierea consecințelor care trebuie deduse, în ceea ce privește presiunile concurențiale pretins exercitate asupra perindoprilului de ceilalți IEC, din eforturile de promovare ale Servier și din faptul că acestea s‑au oprit la intrarea pe piață a versiunilor generice ale perindoprilului. Totuși, și în acest caz, nu se explică nici care ar fi consecințele erorii respective și care ar fi constatarea Curții pe care Comisia dorește să o obțină în cazul admiterii prezentului aspect al celui de al nouălea motiv de recurs.

424. În cadrul celui de al patrulea aspect al celui de al nouălea motiv de recurs, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit erori de drept prin luarea în considerare a unor fapte nepertinente. În această privință, Comisia susține că Tribunalul a luat în considerare în mod greșit dimensiunea bazei pacienților celorlalți IEC (punctele 1494, 1495, 1499 și 1500 din hotărârea atacată), cifrele de afaceri aferente celorlalți IEC (punctele 1497 și 1498 din hotărârea atacată) și cotele de piață deținute de perindopril pe piața germană (punctul 1497 din hotărârea atacată), care nu făcea parte dintre cele patru piețe naționale analizate în vederea aplicării articolului 102 TFUE. În plus, Tribunalul ar fi aplicat în mod necorespunzător această dispoziție constatând că evoluția relativă a diferitor IEC era în măsură să repună în discuție constatarea unui mecanism de inerție a medicilor (punctele 1502, 1506 și 1507 din hotărârea atacată).

425. Trebuie să se constate că motivarea prezentată la aceste puncte din hotărârea atacată nu permite să se înțeleagă măsura în care aceste constatări ale Tribunalului, referitoare la ceilalți IEC, sunt pertinente în raport cu constatarea creșterii continue a vânzărilor de perindopril și cu fenomenul de „inerție” a medicilor, în analiza căruia se înscriu constatările respective (punctul 1488 din hotărârea atacată). Nu rezultă modul în care faptul că un asemenea fenomen a putut exista și în ceea ce privește ceilalți IEC și volumele acestora au fost în egală măsură în creștere permite să se justifice constatarea potrivit căreia acești alți IEC exercitau o constrângere concurențială asupra perindoprilului și făceau parte din aceeași piață ca acesta. Tribunalul s‑a referit, la punctul 1507 din hotărârea atacată, la fluctuațiile în timp ale vânzărilor relative de IEC ca fiind de natură să repună în discuție constatarea unui fenomen de „inerție” a medicilor, însă fără a pune acest lucru în legătură cu constatarea creșterii continue a vânzărilor de perindopril, recunoscută totuși la punctele 1499, 1500, 1579 și 1583 din hotărârea atacată.

426. Astfel cum indică Comisia, constatările Tribunalului, referitoare la cotele de piață ale celorlalți IEC, presupun ceea ce trebuie să se demonstreze, și anume existența unei piețe comune între acești alți IEC și perindoprilul(158), ceea ce, de altfel, Tribunalul a recunoscut la punctul 1506 din hotărârea atacată.

427. Rezultă că hotărârea atacată este afectată de o motivare insuficientă în legătură cu luarea în considerare a datelor cu privire la ceilalți IEC în scopul aprecierii fenomenului de „inerție” a medicilor, examinat la punctele 1483-1513 din hotărârea atacată. În consecință, constatarea Tribunalului de la punctul 1513 din hotărârea atacată nu poate fi menținută. Potrivit acestei constatări, Comisia nu a dovedit că un fenomen de „inerție” a medicilor și existența unui grup în creștere de medici „fideli” care prescriau perindoprilul restrânseseră în mod semnificativ presiunea concurențială exercitată cu privire la perindopril de ceilalți IEC pentru pacienții noi.

428. Prin urmare, al patrulea aspect al celui de al nouălea motiv de recurs trebuie admis.

429. În cadrul celui de al cincilea aspect al celui de al nouălea motiv de recurs, Comisia susține că Tribunalul a denaturat probele la punctul 1519 din hotărârea atacată atunci când a constatat că, „[î]n lipsa unor diferențe de eficiență și de toleranță între IEC, nu s‑a dovedit că schimbarea de tratament între IEC determina temeri deosebite din partea medicilor”.

430. Or, din simpla interpretare a considerentelor (2181), (2187), (2379), (2436), (2497) și (2499), precum și din nota de subsol 3303 din decizia în litigiu, invocate de Comisie, rezultă că constatarea Tribunalului, reprodusă la punctul 429 de mai sus, constituie o denaturare a acesteia(159). Astfel, din considerentele respective și din această notă reiese că Comisia nu a întemeiat constatarea unei temeri din partea medicilor cu privire la schimbarea tratamentului unui pacient tratat cu hipertensive pe diferențe de eficiență și de toleranță între IEC. Comisia și‑a întemeiat această constatare mai degrabă pe faptul că procesul pentru găsirea unui tratament corespunzător poate fi lung, echilibrul bunei tensiuni și tratamentul individual adaptat fiecărui pacient particular pot fi dificil de găsit, iar schimbarea tratamentului, în măsura în care implică în mod necesar o perioadă fără controlul hipertensiunii, implică riscuri importante care pot merge până la decesul pacienților în cauză.

431. În consecință, al cincilea aspect al celui de al nouălea motiv de recurs, întemeiat pe o denaturare efectuată de Tribunal la punctul 1519 din hotărârea atacată, trebuie de asemenea admis.

432. În sfârșit, prin intermediul celui de al șaselea și ultimului aspect al celui de al nouălea motiv de recurs, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit erori de drept și a denaturat probele în luarea în considerare a studiilor Thalès, efectuate la punctele 1520-1522 din hotărârea atacată.

433. Aceste studii au analizat obiceiurile de prescriere ale medicilor generaliști pentru o anumită perioadă în Franța și în Regatul Unit și au constatat că peste 90 % din prescripțiile perindoprilului corespundeau unor reînnoiri. Comisia a dedus din rezultatele acestor studii, în considerentele (2380)-(2385) ale deciziei în litigiu, o rată de „fidelitate” mai mare de 90 %, ceea ce ar confirma prezența unor efecte de blocare.

434. Cu toate acestea, Tribunalul a relativizat, la punctele 1520-1522 din hotărârea atacată, pertinența acestor studii, constatând că procentul de rețete de reînnoire din numărul total al rețetelor nu oferă decât o informare parțială cu privire la tendința spre schimbare a pacienților tratați cu perindopril, în special pentru că rata prescripțiilor de reînnoire ar depinde de frecvența vizitelor pacienților la cabinetul medicilor.

435. Or, chiar fără a examina obiecția Comisiei potrivit căreia aceasta nu a putut lua poziție cu privire la acest argument, prezentat de Tribunal pentru prima dată în hotărârea atacată, trebuie să se constate că, mai mult decât de o denaturare, considerațiile în discuție sunt afectate de o motivare insuficientă întrucât nu sunt comprehensibile. Astfel, nu rezultă în ce mod o rată de 90 % a prescripțiilor de reînnoire în numărul total de prescripții poate să nu fie un indicator al unei fidelități și al unei reticențe față de schimbare a medicilor și a pacienților. Nu reiese de aici nici motivul pentru care frecvența vizitelor pacienților la cabinetul medicilor ar putea afecta această concluzie, în condițiile în care pare mai degrabă plauzibil ca, spre deosebire de prescripțiile inițiale, prescripțiile de reînnoire să nu necesite neapărat o nouă vizită la cabinetul unui medic. De asemenea, este dificil de înțeles argumentul Tribunalului potrivit căruia „numărul de rețete de reînnoire în raport cu numărul total de rețete nu măsoară rata de fidelitate a pacienților, în sensul părții dintre pacienții tratați cu perindopril în perioada N care sunt tratați cu perindopril și în perioada N + 1”.

436. Rezultă că al șaselea și ultimul aspect al celui de al nouălea motiv de recurs, întemeiat pe erori ale Tribunalului la luarea în considerare a studiilor Thalès, este de asemenea fondat.

iii) Concluzie intermediară

437. Din considerațiile care precedă rezultă că, dintre cele șase aspecte ale celui de al nouălea motiv de recurs, patru trebuie admise (punctele 416, 428, 431 și 436 de mai sus).

438. Erorile constatate în acest cadru sunt suficiente, în sine, pentru a repune în discuție concluziile Tribunalului care figurează la punctele 1589-1591 din hotărârea atacată, în măsura în care acestea se întemeiază pe pretinse erori săvârșite de Comisie la analiza și luarea în considerare a substituibilității terapeutice dintre perindopril și ceilalți IEC în vederea stabilirii pieței relevante a produselor finite.

439. Această constatare nu este repusă în discuție de faptul, subliniat de Servier, în special în ședința în prezenta procedură de recurs, că Comisia nu contestă sau nu cu succes (a se vedea punctele 419-423 de mai sus) toate considerațiile efectuate de Tribunal, în cadrul examinării sale a celei de a doua critici a celui de al paisprezecelea motiv invocat de Servier în primă instanță privind substituibilitatea terapeutică dintre perindopril și ceilalți IEC, la punctele 1418-1566 din hotărârea atacată (a se vedea punctul 345 de mai sus).

440. Desigur, după cum s‑a arătat deja la punctul 400 de mai sus, Tribunalul a enumerat, la punctul 1589 din hotărârea atacată, cinci erori distincte pretins săvârșite de Comisie, la stabilirea pieței relevante a produselor finite, printre care primele patru motive privesc substituibilitatea terapeutică dintre perindopril și ceilalți IEC și constrângerile concurențiale netarifare. Pe baza examinării celui de al nouălea motiv de recurs, nu este posibil să se determine cu precizie care dintre aceste pretinse erori au fost repuse în discuție în recurs.

441. Cu toate acestea, nu este necesar nici să se procedeze la un astfel de exercițiu.

442. Astfel cum Tribunalul însuși a indicat la punctul 1589 din hotărârea atacată, constatările care figurează la acest punct sunt rezultatul unei analize globale a elementelor pe care Comisia și‑a întemeiat aprecierea referitoare la piața relevantă a produselor finite. În consecință, în măsura în care examinarea celui de al nouălea motiv de recurs a arătat că această analiză globală este afectată de erori cu privire la aspecte esențiale, rezultatul analizei menționate pare în mod necesar viciat în ansamblul său.

443. Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât, după cum s‑a indicat deja la punctul 368 de mai sus, la punctul 1577 din hotărârea atacată, Tribunalul s‑a limitat la a face trimitere la punctele 1418-1566 din hotărârea atacată, referitoare la substituibilitatea terapeutică, în susținerea afirmației sale potrivit căreia perindoprilul putea fi expus unor constrângeri concurențiale din punct de vedere calitativ și netarifar din partea celorlalți IEC.

444. Or, pe de o parte, această trimitere generală, fără alte explicații, la considerațiile prezentate în cuprinsul a 148 de puncte din motivare nu permite Curții să înțeleagă în ce constau aceste constrângeri și dacă ele se exercitau în mod real.

445. Pe de altă parte, în orice caz, astfel cum s‑a arătat deja la punctele 369 și 371 de mai sus, afirmațiile Tribunalului nu permit să se înțeleagă modul în care acesta explică faptul că constrângerile concurențiale din punct de vedere netarifar, pretins exercitate de ceilalți IEC asupra perindoprilului, nu s‑au reflectat în niciun fel în evoluția prețurilor și a volumelor de perindopril.

446. În această privință, trebuie amintit, în sfârșit, că examinarea celui de al optulea motiv de recurs a arătat că Tribunalul săvârșise de asemenea erori de drept și își încălcase obligația de motivare atunci când a constatat că Comisia atribuise o importanță excesivă factorului preț la stabilirea pieței relevante a produselor finite, iar diferiții factori luați în considerare cu ocazia acestei stabiliri sunt interdependenți (punctele 398 și 401 de mai sus).

447. Asemenea celor constatate în urma examinării celui de al optulea motiv de recurs, admiterea în parte a celui de al nouălea motiv de recurs trebuie să conducă, singură și cu atât mai mult în coroborare cu admiterea celui de al optulea motiv de recurs, la anularea tuturor concluziilor Tribunalului referitoare la articolul 102 TFUE, care decurg toate din caracterul pretins eronat al delimitării pieței relevante a piețelor finite (a se vedea punctele 343-350 și 402 de mai sus).

448. Prin urmare, numai din motive de exhaustivitate vom continua examinarea celorlalte motive de recurs ale Comisiei referitoare la articolul 102 TFUE.

3)      Cu privire la inadmisibilitatea anumitor anexe prezentate în primă instanță (al zecelea motiv de recurs)

449. În cadrul celui de al zecelea motiv de recurs, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit erori de drept atunci când a declarat admisibile anexele A 286 și A 287 la cererea introductivă și C 29 la replică, a căror inadmisibilitate fusese deja susținută de Comisie în primă instanță.

450. Trebuie amintit că, pentru ca o acțiune la Tribunal să fie admisibilă, elementele esențiale de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază trebuie să rezulte, cel puțin în mod sumar, dar coerent și comprehensibil, din însuși textul cererii introductive. Deși textul acesteia poate fi susținut și completat, cu privire la aspecte specifice, prin trimiteri la anumite pasaje din înscrisurile anexate, o trimitere globală la alte înscrisuri, chiar anexate la cererea introductivă, nu poate suplini absența elementelor esențiale ale argumentării în drept, care trebuie să figureze în cererea introductivă Astfel, nu revine Tribunalului sarcina de a căuta și de a identifica în anexe motivele pe care le‑ar putea considera drept temei al acțiunii(160).

451. În ceea ce privește probele propuse împreună cu replica, acestea sunt admisibile numai dacă constituie o probă contrară sau o completare a probatoriului furnizat ca urmare a unei probe contrare a părții adverse(161).

452. În speță, Tribunalul a considerat, la punctele 1459-1463 din hotărârea atacată, pe de altă parte, că anexa C 29 era admisibilă întrucât răspundea unei critici formulate de Comisie în memoriul în apărare. Pe de altă parte, Tribunalul a concluzionat că anexele A 286, A 287 și C 29 erau admisibile, întrucât susțineau argumente de fapt și de drept invocate în cererea introductivă și în replică.

453. Cu toate acestea, trebuie să se constate că indicațiile Tribunalului, prezentate la punctul 1462 din hotărârea atacată, nu permit Curții să înțeleagă măsura în care prezentarea anexelor A 286, A 287 și C 29 în primă instanță îndeplinea condițiile amintite la punctul 450 de mai sus. Astfel, Tribunalul s‑a limitat la a enunța că aceste anexe erau admisibile, fără a susține în mod suficient această constatare, astfel încât Curtea nu este în măsură să le verifice temeinicia.

454. Astfel, la punctul 1462 din hotărârea atacată, Tribunalul s‑a limitat la a enunța că, chiar dacă anexele A 286, A 287 și C 29 erau voluminoase și conțineau o succesiune de documente, Servier indicase în cuprinsul înscrisurilor sale argumentele invocate. Potrivit Tribunalului, Servier susținea, prin prezentarea acestor anexe, care cuprind înscrisuri provenind de la organisme regionale de sănătate din Regatul Unit, argumentația sa prin care urmărea să demonstreze că aceste organisme s‑au pronunțat cu privire la echivalența terapeutică dintre perindopril și ceilalți IEC, au încurajat medicii generaliști să înlocuiască perindoprilul cu alți IEC și aceste politici, care nu au un caracter individual, au avut un impact real asupra cererii la nivel local.

455. În cadrul acestor explicații, Tribunalul nu a citat nici punctele din înscrisurile în primă instanță, nici punctele din anexele în cauză la care aceste înscrisuri ar face trimitere. Afirmația Tribunalului potrivit căreia aceste anexe erau admisibile nu este, așadar, suficient susținută. Desigur, în înscrisurile sale în prezenta procedură de recurs, Servier indică punctele din înscrisurile sale în primă instanță în care ar fi figurat argumentul pe care anexele în discuție îl susțineau și trimiterea la pasajele relevante din anexele respective. Cu toate acestea, nu revine Curții, în cadrul recursului, sarcina de a verifica dacă și în ce măsură anexele menționate susțineau efectiv argumente care figurează în cererea introductivă și de a examina ea însăși, procedând astfel, admisibilitatea acestor anexe în primă instanță.

456. În plus, este imposibil pentru Curte să verifice dacă și în ce măsură Tribunalul s‑a întemeiat pe anexele A 286, A 287 și C 29 în cadrul considerațiilor sale ulterioare. Astfel, deși Tribunalul se referă în mod cert la documentele cuprinse în aceste anexe, numerele anexelor menționate nu sunt citate la alte puncte din hotărârea atacată decât punctele 1345 (care rezumă argumentația Comisiei) și 1459-1463 (care examinează admisibilitatea anexelor în discuție).

457. În consecință, trebuie să se constate că hotărârea atacată este afectată, cu privire la acest aspect, de o insuficiență a motivării, pe care Comisia o invocă de asemenea și pe care Curtea o poate, în orice caz, invoca din oficiu(162). Astfel cum susține Comisia, modul de a proceda al Tribunalului, în ceea ce privește examinarea admisibilității anexelor A 286, A 287 și C 29, contrastează cu modalitatea în care acesta a examinat admisibilitatea anexelor A 2 și A 3, pe care le‑a analizat în detaliu la punctele 107-116 din hotărârea atacată.

458. În aceste condiții, al zecelea motiv de recurs trebuie admis, fără a fi necesar să se examineze admisibilitatea anexei C 29 în raport cu principiile amintite la punctul 451 de mai sus.

4)      Cu privire la piața relevantă a tehnologiei (al unsprezecelea motiv de recurs)

459. În cadrul celui de al unsprezecelea motiv de recurs, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit erori de drept prin anularea constatărilor deciziei în litigiu referitoare la piața relevantă a tehnologiei IFA al perindoprilului și la poziția dominantă ocupată de Servier pe piața respectivă (punctul 341 de mai sus).

460. La punctele 1611-1622 din hotărârea atacată, Tribunalul a concluzionat în sensul caracterului eronat al constatărilor Comisiei referitoare la piața relevantă a tehnologiei IFA al perindoprilului și la poziția Servier pe aceasta, pe baza propriilor constatări referitoare la caracterul eronat al definirii pieței relevante a produselor finite de către Comisie.

461. Or, în măsura în care analiza celui de al optulea și a celui de al nouălea motiv de recurs a arătat că aceste constatări sunt eronate și trebuie să fie anulate (a se vedea punctele 398-403 și 437-448 de mai sus), considerațiile Tribunalului referitoare la piața relevantă a tehnologiei cu privire la IFA al perindoprilului sunt ele însele afectate de erori de drept.

462. În aceste condiții, al unsprezecelea motiv de recurs trebuie admis, fără a fi necesar să se examineze argumentele Comisiei prin care se urmărește să se demonstreze că Tribunalul a săvârșit erori de drept suplimentare în cadrul considerațiilor sale privind piața relevantă a tehnologiei cu privire la IFA al perindoprilului, independente de erorile săvârșite în legătură cu definirea pieței relevante a produselor finite.

463. Trebuie să se constate însă că, în măsura în care constatările Tribunalului referitoare la piața produselor finite nu pot, ca urmare a caracterului lor eronat, să își întemeieze constatările referitoare la piața tehnologiei, Comisia susține în mod întemeiat că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept independentă prin faptul că nu a analizat considerațiile specifice prezentate în decizia în litigiu, referitoare la piața tehnologiei. Astfel, Tribunalul însuși a constatat, la punctul 1616 din hotărârea atacată, că Comisia utilizase, în cadrul analizei sale a pieței tehnologiei, alte elemente decât la stabilirea pieței relevante a produselor finite.

c)      Concluzie cu privire la motivele de recurs referitoare la articolul 102 TFUE

464. Din examinarea motivelor de recurs al optulea‑al unsprezecelea, efectuată la punctele 351-463 de mai sus, reiese că trebuie anulate toate constatările Tribunalului referitoare la aplicarea articolului 102 TFUE de către Comisie (punctele 343-350 de mai sus).

465. Astfel cum s‑a amintit deja la punctele 251 și 328 de mai sus, în temeiul articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea poate, în cazul în care anulează decizia Tribunalului, să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată.

466. Or, prezentul litigiu nu este în stare de judecată în ceea ce privește motivele invocate de Servier în primă instanță, referitoare la articolul 102 TFUE.

467. Pe de o parte, în ceea ce privește al paisprezecelea motiv invocat de Servier în primă instanță, întemeiat pe definirea eronată a pieței relevante a produselor finite, analiza motivelor de recurs al optulea‑al zecelea a arătat motivări insuficiente în hotărârea atacată. În plus, Tribunalul nu a examinat a treia critică a celui de al paisprezecelea motiv al Servier în primă instanță, întemeiată pe faptul că analiza econometrică a prețurilor realizată de Comisie era afectată de un viciu metodologic. În aceste condiții, Curtea nu este în măsură să aprecieze ea însăși în mod definitiv acest al paisprezecelea motiv invocat de Servier în primă instanță fără a efectua ea însăși o nouă cercetare completă a dosarului.

468. Pe de altă parte, Tribunalul a admis motivele al cincisprezecelea‑al șaptesprezecelea invocate de Servier în primă instanță în esență pe baza constatărilor sale referitoare la al paisprezecelea motiv (punctele 347-349 de mai sus). În consecință, Curtea nu poate nici să aprecieze aceste motive fără a efectua o primă cercetare completă a dosarului.

B.      Cu privire la acțiunea în fața Tribunalului

469. Din considerațiile expuse la punctele 251-253, 328-330 și 331 de mai sus reiese că prezenta cauză este în stare de judecată în ceea ce privește calificarea acordurilor Krka drept încălcare unică și continuă a articolului 101 TFUE, atât în ceea ce privește obiectul, cât și efectele anticoncurențiale ale acestor acorduri.

470. Prin urmare, Curtea poate să evoce cauza și să respingă al nouălea și al zecelea motiv, precum și cererea de anulare a articolului 4 și a articolului 7 alineatul (4) litera (b) din decizia în litigiu, prezentate de Servier în primă instanță.

471. În schimb, din considerațiile care figurează la punctele 466-468 de mai sus reiese că litigiul nu este în stare de judecată în ceea ce privește motivele al paisprezecelea‑al șaptesprezecelea, precum și cererea de anulare a articolului 6 și a articolului 7 alineatul (6) din decizia în litigiu, prezentate de Servier în primă instanță, nici în ceea ce privește cererea formulată de Comisie în primă instanță de a declara inadmisibile anexele A 286, A 287 și C 29.

472. În consecință, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal pentru a se pronunța din nou asupra acestor motive și cereri.

473. În acest context, Comisia solicită Curții trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal la un alt complet decât cel care a pronunțat hotărârea atacată.

474. Cu toate acestea, trebuie arătat că, în temeiul articolului 216 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, decizia de a atribui, după caz, o cauză unei alte camere după anularea unei hotărâri de către Curte revine președintelui Tribunalului.

475. În această privință, Curtea a avut deja ocazia să clarifice că împrejurarea că același judecător a făcut parte din două complete de judecată care au soluționat în mod succesiv aceeași cauză nu poate, în sine, în lipsa oricărui alt element obiectiv, să conducă la apariția unei bănuieli privind imparțialitatea Tribunalului(163).

V.      Cheltuielile de judecată

476. Conform articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul nu este fondat sau atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

477. Mai întâi, în speță, din considerațiile care precedă rezultă că recursul este întemeiat în totalitate și că atât constatările Tribunalului referitoare la calificarea acordurilor Krka drept încălcare a articolului 101 alineatul (1) TFUE, cât și cele referitoare la încălcarea articolului 102 TFUE trebuie anulate.

478. În consecință, se impune obligarea Servier SAS, a Servier Laboratories Ltd și a Les Laboratoires Servier SAS să suporte, în solidar, totalitatea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate de Comisie aferente prezentei proceduri de recurs.

479. În ceea ce privește cheltuielile de judecată aferente procedurii în primă instanță, trebuie să se observe, pe de o parte, că acestea nu sunt vizate de prezenta procedură de recurs decât în măsura în care se referă la al nouălea motiv, la al zecelea motiv și la motivele al paisprezecelea‑al șaptesprezecelea, prezentate de Servier în primă instanță, precum și la cererea formulată de Comisie în primă instanță de a declara inadmisibile anexele A 286, A 287 și C 29.

480. Pe de altă parte, trebuie să se arate că litigiul este în stare de judecată numai în ceea ce privește al nouălea și al zecelea motiv invocate de Servier în primă instanță, referitoare la calificarea acordurilor Krka drept încălcare a articolului 101 TFUE, precum și în ceea ce privește cererea de anulare a articolului 4 și a articolului 7 alineatul (4) litera (b) din decizia în litigiu, prezentată de Servier în primă instanță. Prin urmare, Curtea poate să evoce cauza și să soluționeze în mod definitiv litigiul numai în ceea ce privește aceste motive și cereri în primă instanță (a se vedea punctele 469 și 470 de mai sus).

481. În schimb, litigiul nu este în stare de judecată în ceea ce privește motivele al paisprezecelea‑al șaptesprezecelea, invocate de Servier în primă instanță, referitoare la calificarea comportamentului său drept încălcare a articolului 102 TFUE, în ceea ce privește cererea de anulare a articolului 6 și a articolului 7 alineatul (6) din decizia în litigiu, formulată de Servier în primă instanță, precum și în ceea ce privește cererea, formulată de Comisie în primă instanță, de a declara inadmisibile anexele A 286, A 287 și C 29. Prin urmare, cauza trebuie trimisă Tribunalului pentru ca acesta să se pronunțe din nou asupra acestor motive și cereri (a se vedea punctele 471 și 472 de mai sus).

482. În consecință, trebuie să se decidă că Servier SAS, Servier Laboratories Ltd și Les Laboratoires Servier SAS suportă, în solidar, cheltuielile de judecată efectuate de ele însele, precum și de Comisie în primă instanță referitoare la al nouălea și la al zecelea motiv în primă instanță și să se soluționeze odată cu fondul cererea privind cheltuielile de judecată efectuate de Servier și de Comisie în primă instanță în legătură cu motivele al paisprezecelea‑al șaptesprezecelea prezentate de Servier în primă instanță, precum și cu cererea formulată de Comisie în primă instanță de a declara inadmisibile anexele A 286, A 287 și C 29.

483. În continuare, în conformitate cu articolul 184 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură, Curtea poate decide ca un intervenient în primă instanță care a participat la faza scrisă sau orală a procedurii în fața Curții să suporte propriile cheltuieli de judecată. Întrucât EFPIA a participat la faza scrisă a prezentei proceduri de recurs, se impune, așadar, obligarea acesteia la plata propriilor cheltuieli de judecată aferente procedurii de recurs.

484. În sfârșit, din dispozițiile coroborate ale articolului 140 alineatul (1) și ale articolului 184 alineatul (1) din Regulamentul de procedură rezultă că statele membre care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. În consecință, trebuie să se decidă că Regatul Unit suportă propriile cheltuieli de judecată aferente procedurii de recurs.

VI.    Concluzie

485. Pe baza considerațiilor care precedă, propunem Curții să se pronunțe după cum urmează:

1)      Anulează punctele 1-3 din dispozitivul Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 12 decembrie 2018, Servier și alții/Comisia (T‑691/14, EU:T:2018:922).

2)      Anulează punctul 6 din dispozitivul Hotărârii din 12 decembrie 2018, Servier și alții/Comisia (T‑691/14, EU:T:2018:922), în măsura în care privește cheltuielile de judecată efectuate de Servier SAS, de Servier Laboratories Ltd, de Les Laboratoires Servier SAS și de Comisia Europeană, referitoare la al nouălea motiv, al zecelea motiv și la motivele al paisprezecelea‑al șaptesprezecelea în primă instanță, precum și cheltuielile de judecată referitoare la cererea formulată de Comisie în primă instanță de a declara inadmisibile anexele A 286, A 287 și C 29.

3)      Respinge al nouălea și al zecelea motiv, precum și cererea de anulare a articolului 4 și a articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Decizia C(2014) 4955 final a Comisiei din 9 iulie 2014 privind o procedură inițiată în temeiul articolelor 101 și 102 TFUE [cazul AT.39612 – Perindopril (Servier)], prezentate de Servier SAS, de Servier Laboratories Ltd și de Les Laboratoires Servier SAS în primă instanță.

4)      Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului pentru ca acesta să se pronunțe din nou cu privire la motivele al paisprezecelea‑al șaptesprezecelea și la cererea de anulare a articolului 6 și a articolului 7 alineatul (6) din Decizia C(2014) 4955 final, prezentate de Servier SAS, de Servier Laboratories Ltd și de Les Laboratoires Servier SAS în primă instanță, precum și la cererea formulată de Comisie în primă instanță de a declara inadmisibile anexele A 286, A 287 și C 29.

5)      Servier SAS, Servier Laboratories Ltd și Les Laboratoires Servier SAS suportă, în solidar, propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie aferente procedurii de recurs.

6)      Servier SAS, Servier Laboratories Ltd și Les Laboratoires Servier SAS suportă, în solidar, propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie aferente procedurii în primă instanță, în măsură în care acestea privesc al nouălea și al zecelea motiv, precum și cererea de anulare a articolului 4 și a articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Decizia C(2014) 4955 final, prezentate de Servier SAS, de Servier Laboratories Ltd și de Les Laboratoires Servier SAS în primă instanță.

7)      Cererea privind cheltuielile de judecată efectuate de Servier SAS, de Servier Laboratories Ltd, de Les Laboratoires Servier SAS și de Comisie, aferente procedurii în primă instanță, se soluționează odată cu fondul, în măsura în care acestea privesc motivele al paisprezecelea‑al șaptesprezecelea și cererea de anulare a articolului 6 și a articolului 7 alineatul (6) din Decizia C(2014) 4955 final, prezentate de Servier SAS, de Servier Laboratories Ltd și de Les Laboratoires Servier SAS în primă instanță, precum și cererea formulată de Comisie în primă instanță de a declara inadmisibile anexele A 286, A 287 și C 29.

8)      European Federation of Pharmaceutical Industries and Associations și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord suportă fiecare propriile cheltuieli de judecată aferente procedurii de recurs.

1      Limba originală: franceza.

2      Hotărârea din 30 ianuarie 2020 [C‑307/18, denumită în continuare „Hotărârea Generics (UK) și alții”, EU:C:2020:52].

3      Hotărârile din 25 martie 2021 (C‑591/16 P, denumită în continuare „Hotărârea Lundbeck/Comisia”, EU:C:2021:243), Sun Pharmaceutical Industries și Ranbaxy (UK)/Comisia (C‑586/16 P, nepublicată, EU:C:2021:241), Generics (UK)/Comisia (C‑588/16 P, nepublicată, EU:C:2021:242), Arrow Group și Arrow Generics/Comisia (C‑601/16 P, nepublicată, EU:C:2021:244), Xellia Pharmaceuticals și Alpharma/Comisia (C‑611/16 P, EU:C:2021:245) și Merck/Comisia (C‑614/16 P, nepublicată, EU:C:2021:246).

4      Hotărârile Tribunalului Uniunii Europene din 12 decembrie 2018, Servier și alții/Comisia (T‑691/14, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2018:922) (pusă în discuție prin prezentul recurs, precum și prin recursul în cauza C‑201/19 P, Servier și alții/Comisia), Biogaran/Comisia (T‑677/14, EU:T:2018:910) (recurs C‑207/19 P, Biogaran/Comisia), Teva UK și alții/Comisia (T‑679/14, nepublicată, EU:T:2018:919) (recurs C‑198/19 P, Teva UK și alții/Comisia), Lupin/Comisia (T‑680/14, nepublicată, EU:T:2018:908) (recurs C‑144/19 P, Lupin/Comisia), Mylan Laboratories și Mylan/Comisia (T‑682/14, nepublicată, EU:T:2018:907) (recurs C‑197/19 P, Mylan Laboratories și Mylan/Comisia), Krka/Comisia (T‑684/14, nepublicată, EU:T:2018:918) (recurs C‑151/19 P, Comisia/Krka), Niche Generics/Comisia (T‑701/14, nepublicată, EU:T:2018:921) (recurs C‑164/19 P, Niche Generics/Comisia) și Unichem Laboratories/Comisia (T‑705/14, nepublicată, EU:T:2018:915) (recurs C‑166/19 P, Unichem Laboratories/Comisia).

5      Decizia C(2014) 4955 final a Comisiei din 9 iulie 2014 privind o procedură inițiată în temeiul articolelor 101 și 102 TFUE [cazul AT.39612 – Perindopril (Servier)] (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

6      Punctul 1 din hotărârea atacată, precum și considerentul (1) și urm. ale deciziei în litigiu.

7      Considerentul (14) al deciziei în litigiu.

8      Punctul 8 din Hotărârea din 12 decembrie 2018, Krka/Comisia (T‑684/14, nepublicată, EU:T:2018:918), precum și considerentul (19) și urm. ale deciziei în litigiu.

9      Punctele 2 și 3 din hotărârea atacată, precum și considerentul (1) și urm., considerentul (86) și urm. și considerentul (2143) și urm. ale deciziei în litigiu.

10      Astfel cum permitea Regulamentul (CEE) nr. 1768/92 al Consiliului din 18 iunie 1992 privind instituirea unui certificat suplimentar de protecție pentru medicamente (JO 1992, L 182, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 11, p. 130).

11      Punctul 4 din hotărârea atacată, precum și considerentul (92) și urm. ale deciziei în litigiu.

12      Considerentul (98) al deciziei în litigiu.

13      Punctele 5-8 din hotărârea atacată, precum și considerentele (94), (118) și urm. și considerentul (124) și urm. ale deciziei în litigiu.

14      Punctul 8 din hotărârea atacată și considerentul (120) al deciziei în litigiu.

15      Punctele 9 și 10 din hotărârea atacată, precum și considerentele (8), (88) și (218) și urm. ale deciziei în litigiu.

16      Considerentul (100) al deciziei în litigiu.

17      Considerentele (821), (1674) și (1755) ale deciziei în litigiu.

18      Punctele 11-27 din hotărârea atacată, precum și considerentele (129), (151) și urm., considerentul (157) și urm. și tabelele din considerentele (156) și (201) ale deciziei în litigiu.

19      Punctele 11 și 12 din hotărârea atacată, precum și considerentele (158)-(161) și (164) și, în ceea ce privește mai precis Krka, considerentul (830) al deciziei în litigiu.

20      Punctul 12 din hotărârea atacată, precum și considerentele (162)-(170) și (962) ale deciziei în litigiu.

21      Punctele (16)-(21) și (24)-(27) din hotărârea atacată, precum și considerentele (171)-(202) ale deciziei în litigiu.

22      Punctele 25 și 26 din hotărârea atacată, precum și considerentul (175) și urm. ale deciziei în litigiu.

23      Punctul 27 din hotărârea atacată, precum și considerentul (193) și urm. ale deciziei în litigiu.

24      Considerentul (410) al deciziei în litigiu.

25      Punctul 22 din hotărârea atacată și considerentul (156) al deciziei în litigiu [punctul 22 din hotărârea atacată arată că această cerere ar fi fost respinsă în luna septembrie 2006, însă ne întemeiem în cauză pe considerentul (156) al deciziei în litigiu, care indică data de 13 octombrie 2006).

26      Punctul 23 din hotărârea atacată, precum și considerentele (156), (898)-(904), (909) și (1689) ale deciziei în litigiu.

27      Punctul 45 din hotărârea atacată și considerentul (908) al deciziei în litigiu.

28      Punctul 46 din hotărârea atacată și considerentul (910) al deciziei în litigiu.

29      Considerentele (843), (886), (1248) și (1755) ale deciziei în litigiu.

30      Punctele 47-51 din hotărârea atacată, precum și considerentele (400) și (923)-(928) ale deciziei în litigiu.

31      A se vedea nota de subsol 5 din prezentele concluzii.

32      A se vedea articolele 1-6 din decizia în litigiu și punctul 71 din hotărârea atacată.

33      Aceasta cuprinde toate celelalte state membre ale Uniunii [între anii 2004 și 2009, așadar în afara Croației, a se vedea considerentul (3134), nota de subsol 1 și articolul 4 din decizia în litigiu], în afara celor șapte state membre acoperite de acordul de licență Krka. Decizia în litigiu face referire la „18 dintre cele 20 de state membre” ca urmare a faptului că aderarea României și a Bulgariei la Uniunea Europeană a avut loc la 1 ianuarie 2007, la două luni după încheierea acordului amiabil Krka, ceea ce a crescut de la 18 la 20 numărul piețelor neacoperite de licență [considerentul (1677) și nota de subsol 2243 din decizia în litigiu].

34      Considerentele (1816) și (1858) ale deciziei în litigiu.

35      A se vedea punctul 1004 din hotărârea atacată, precum și nota de subsol 2451 și articolul 4 din decizia în litigiu.

36      Considerentul (1670) al deciziei în litigiu.

37      A se vedea articolul 7 din decizia în litigiu, precum și punctele 72 și 73 din hotărârea atacată.

38      A se vedea nota de subsol 4 din prezentele concluzii.

39      Hotărârile din 25 martie 2021, Lundbeck/Comisia, Sun Pharmaceutical Industries și Ranbaxy (UK)/Comisia (C‑586/16 P, nepublicată, EU:C:2021:241), Generics (UK)/Comisia (C‑588/16 P, nepublicată, EU:C:2021:242), Arrow Group și Arrow Generics/Comisia (C‑601/16 P, nepublicată, EU:C:2021:244), Xellia Pharmaceuticals și Alpharma/Comisia (C‑611/16 P, EU:C:2021:245) și Merck/Comisia (C‑614/16 P, nepublicată, EU:C:2021:246).

40      Ca anexe la memoriul său în răspuns, Servier prezintă transcrieri ale dezbaterilor în ședința în fața Tribunalului. În replică, Comisia contestă admisibilitatea acestora pentru motivul că transcrierile respective au fost stabilite de Servier pentru propriile nevoi și, prin urmare, Comisia nu poate controla fiabilitatea lor. Servier contestă inadmisibilitatea acestor elemente. Totuși, nu este necesar să se soluționeze problema admisibilității lor. Astfel, analiza motivelor de recurs care urmează va arăta că afirmațiile în susținerea cărora Servier invocă aceste anexe sunt inoperante (a se vedea, cu privire la afirmația potrivit căreia litigiile dintre Servier și societățile producătoare de produse generice erau veritabile, punctul 149 din prezentele concluzii; cu privire la afirmația potrivit căreia Comisia ar fi acceptat că licența acordată de Servier societății Krka ar fi fost încheiată în condiții normale de piață, punctul 151 din prezentele concluzii, și, cu privire la afirmația că Comisia ar fi putut lua poziție în legătură cu argumentația referitoare la vizitele la medici, punctul 435 din prezentele concluzii).

41      Considerentele (1811) și (1812) ale deciziei în litigiu.

42      Considerentele (1753), (1756), (1760) și (1763) ale deciziei în litigiu.

43      Considerentele (1738)-(1749), în special considerentul (1745) al deciziei în litigiu.

44      Considerentele (1766) și (1803)-(1811) ale deciziei în litigiu.

45      Punctul 21 din prezentele concluzii.

46      A se vedea Ordonanța din 29 septembrie 2020, EREF/Comisia (C‑74/10 P și C‑75/10 P, nepublicată, EU:C:2010:557, punctele 41 și 42, precum și jurisprudența citată), și Hotărârea din 9 iunie 2011, Comitato „Venezia vuole vivere” și alții/Comisia (C‑71/09 P, C‑73/09 P și C‑76/09 P, EU:C:2011:368, punctele 152 și 153, precum și jurisprudența citată).

47      A se vedea în această privință al șaptelea motiv de recurs (punctul 304 din prezentele concluzii).

48      A se vedea în această privință al doilea motiv de recurs (punctele 135-176 din prezentele concluzii).

49      A se vedea, cu privire la această definiție a caracterului operant al unui motiv, Hotărârea din 21 septembrie 2000, EFMA/Consiliul (C‑46/98 P, EU:C:2000:474, punctul 38), citat la punctul 1257 din hotărârea atacată.

50      Punctul 21 din prezentele concluzii.

51      Hotărârea din 14 iulie 1972, Imperial Chemical Industries/Comisia (48/69, EU:C:1972:70, punctul 68).

52      Hotărârea din 11 septembrie 2014, CB/Comisia (C‑67/13 P, EU:C:2014:2204, punctul 44), și Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Galp Energía España și alții/Comisia (C‑603/13 P, EU:C:2016:38, punctul 72).

53      Hotărârea din 25 ianuarie 2007, Dalmine/Comisia (C‑407/04 P, EU:C:2007:53, punctele 49 și 63), Hotărârea din 19 decembrie 2013, Siemens și alții/Comisia (C‑239/11 P, C‑489/11 P și C‑498/11 P, nepublicată, EU:C:2013:866, punctul 128), și Hotărârea din 27 aprilie 2017, FSL și alții/Comisia (C‑469/15 P, EU:C:2017:308, punctul 38).

54      Hotărârea din 28 martie 1984, Compagnie royale asturienne des mines și Rheinzink/Comisia (29/83 și 30/83, EU:C:1984:130, punctul 20), și Hotărârea din 31 martie 1993, Ahlström Osakeyhtiö și alții/Comisia (C‑89/85, C‑104/85, C‑114/85, C‑116/85, C‑117/85 și C‑125/85-C‑129/85, EU:C:1993:120, punctul 127); a se vedea de asemenea Hotărârea din 16 iunie 2015, FSL și alții/Comisia (T‑655/11, EU:T:2015:383, punctul 176).

55      A se vedea în acest sens Hotărârea din 15 octombrie 2002, Limburgse Vinyl Maatschappij și alții/Comisia (C‑238/99 P, C‑244/99 P, C‑245/99 P, C‑247/99 P, C‑250/99 P‑C‑252/99 P și C‑254/99 P, EU:C:2002:582, punctele 513-523); a se vedea de asemenea Hotărârea din 27 septembrie 2006, Dresdner Bank și alții/Comisia (T‑44/02 OP, T‑54/02 OP, T‑56/02 OP, T‑60/02 OP și T‑61/02 OP, EU:T:2006:271, punctul 63).

56      A se vedea în acest sens Hotărârea din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia (C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, EU:C:2004:6, punctele 55-57), și Hotărârea din 27 septembrie 2006, Dresdner Bank și alții/Comisia (T‑44/02 OP, T‑54/02 OP, T‑56/02 OP, T‑60/02 OP și T‑61/02 OP, EU:T:2006:271, punctele 64 și 65).

57      Hotărârea din 28 martie 1984, Compagnie royale asturienne des mines și Rheinzink/Comisia (29/83 și 30/83, EU:C:1984:130, punctul 16), Hotărârea din 31 martie 1993, Ahlström Osakeyhtiö și alții/Comisia (C‑89/85, C‑104/85, C‑114/85, C‑116/85, C‑117/85 și C‑125/85-C‑129/85, EU:C:1993:120, punctele 126 și 127), și Hotărârea din 22 noiembrie 2012, E.ON Energie/Comisia (C‑89/11 P, EU:C:2012:738, punctul 74).

58      Hotărârea din 18 ianuarie 2007, PKK și KNK/Consiliul (C‑229/05 P, EU:C:2007:32, punctul 37), Hotărârea din 22 noiembrie 2007, Sniace/Comisia (C‑260/05 P, EU:C:2007:700, punctul 37), și Hotărârea din 17 iunie 2010, Lafarge/Comisia (C‑413/08 P, EU:C:2010:346, punctul 17).

59      Hotărârea din 4 iulie 2013, Comisia/Aalberts Industries și alții (C‑287/11 P, EU:C:2013:445, punctul 52), și Hotărârea din 17 octombrie 2019, Alcogroup și Alcodis/Comisia (C‑403/18 P, EU:C:2019:870, punctul 64).

60      Considerentul (56) al deciziei în litigiu arată că textul acordurilor încheiate între Servier și societățile producătoare de medicamente generice a fost printre elementele de probă utilizate de Comisie.

61      Hotărârea din 11 septembrie 2014, CB/Comisia (C‑67/13 P, EU:C:2014:2204, punctele 53 și 54).

62      Punctul 30 din prezentele concluzii.

63      Punctele 20, 21, 29 și 30 din prezentele concluzii.

64      Punctul 21 din prezentele concluzii.

65      Punctul 29 din prezentele concluzii.

66      Punctul 30 din prezentele concluzii.

67      Punctul 28 din prezentele concluzii.

68      Punctul 24 din prezentele concluzii.

69      A se vedea Hotărârea din 16 iunie 2015, FSL și alții/Comisia (T‑655/11, EU:T:2015:383, punctele 183, 380 și 381, precum și jurisprudența citată).

70      Punctul 28 din prezentele concluzii.

71      Punctul 21 din prezentele concluzii.

72      A se vedea punctul 35 din prezentele concluzii.

73      A se vedea în această privință al cincilea motiv de recurs (punctele 229-242, în special punctul 239 din prezentele concluzii).

74      A se vedea, cu privire la acest aspect, Hotărârea din 30 iunie 1966, LTM (56/65, EU:C:1966:38, p. 358), precum și Concluziile noastre prezentate în cauza Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:28, punctul 133 și jurisprudența citată).

75      A se vedea punctele 92-96 din prezentele concluzii.

76      A se vedea Ordonanța din 29 septembrie 2010, EREF/Comisia (C‑74/10 P și C‑75/10 P, nepublicată, EU:C:2010:557, punctul 41 și jurisprudența citată).

77      Hotărârile Generics (UK) și alții (punctele 87-94 și 111) și Lundbeck/Comisia (punctele 114 și 115).

78      A se vedea Hotărârea din 11 septembrie 2014, CB/Comisia (C‑67/13 P, EU:C:2014:2204, punctul 53 și jurisprudența citată); a se vedea de asemenea jurisprudența citată la punctul 193 din hotărârea atacată.

79      A se vedea cu privire la acest aspect Concluziile noastre prezentate în cauza Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:28, punctele 134-139).

80      A se vedea în acest sens Concluziile noastre prezentate în cauza Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:28, punctele 171 și 172).

81      A se vedea, cu privire la caracterul exclusiv al licenței și instituirea unui duopol de fapt între Servier și Krka prin aceasta, punctele 195-204 din prezentele concluzii.

82      A se vedea cu privire la acest aspect Concluziile noastre prezentate în cauza Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:28, punctele 118-120).

83      A se vedea, cu privire la caracterul exclusiv al licenței și instituirea unui duopol de fapt între Servier și Krka prin aceasta, punctele 195-204 din prezentele concluzii.

84      A se vedea Concluziile noastre prezentate în cauza Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:28, punctele 66-70).

85      Hotărârea Generics (UK) și alții (punctul 38) și Concluziile noastre prezentate în cauza Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:28, punctele 82-84, 122-127 și 176-178).

86      A se vedea Concluziile noastre prezentate în cauza Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:28, punctul 119).

87      Hotărârea Generics (UK) și alții (punctul 94) și Concluziile noastre prezentate în cauza Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:28, punctul 120).

88      A se vedea în acest sens Ordonanța din 29 septembrie 2010, EREF/Comisia (C‑74/10 P și C‑75/10 P, nepublicată, EU:C:2010:557, punctul 41 și jurisprudența citată).

89      A se vedea punctele 124, 125 și 149 din prezentele concluzii.

90      A se vedea prin analogie Hotărârea din 22 octombrie 2015, AC‑Treuhand/Comisia (C‑194/14 P, EU:C:2015:717, punctul 36).

91      Hotărârea din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia (C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, EU:C:2004:6, punctul 50), și Hotărârea din 25 octombrie 2007, Komninou și alții/Comisia (C‑167/06 P, nepublicată, EU:C:2007:633, punctul 41).

92      Hotărârea din 18 ianuarie 2007, PKK și KNK/Consiliul (C‑229/05 P, EU:C:2007:32, punctul 37), Hotărârea din 22 noiembrie 2007, Sniace/Comisia (C‑260/05 P, EU:C:2007:700, punctul 37), și Hotărârea din 17 iunie 2010, Lafarge/Comisia (C‑413/08 P, EU:C:2010:346, punctul 17).

93      Hotărârea din 4 iulie 2013, Comisia/Aalberts Industries și alții (C‑287/11 P, EU:C:2013:445, punctul 52), și Hotărârea din 17 octombrie 2019, Alcogroup și Alcodis/Comisia (C‑403/18 P, EU:C:2019:870, punctul 64).

94      Punctul 24 din prezentele concluzii.

95      Punctul 15 din prezentele concluzii.

96      Punctul 14 și nota de subsol 10 din prezentele concluzii.

97      A se vedea în special punctele 564 (privind acordurile încheiate cu Niche și Matrix), 707 (privind acordul încheiat cu Teva) și 869 și 879 (privind acordul încheiat cu Lupin) din hotărârea atacată.

98      Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494, punctul 55) (nepusă în discuție în această privință în recurs; a se vedea Hotărârea din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia, C‑580/12 P, EU:C:2014:2363); a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 2 februarie 2012, Denki Kagaku Kogyo și Denka Chemicals/Comisia (T‑83/08, nepublicată, EU:T:2012:48, punctul 193), și Hotărârea din 16 iunie 2015, FSL și alții/Comisia (T‑655/11, EU:T:2015:383, punctele 178 și 217).

99      A se vedea, cu privire la strategia Servier de a se orienta către perindopril arginină ca urmare a versiunilor generice ale perindoprilului erbumină de asemenea printre altele considerentele (8), (58), (89), (100), (217), (220), (222), (225), (233)-(242), (1183), (1924), (2089), (2156), (2530), (2532), (2533), (2912) și (2971) ale deciziei în litigiu.

100      A se vedea, cu privire la această definiție a denaturării, punctele 96 și 187 din prezentele concluzii.

101      Comunicare a Comisiei. Orientări privind aplicarea articolului [101 TFUE] acordurilor de transfer de tehnologie (JO 2004, C 101, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 70).

102      JO 2004, L 123, p. 11, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 235.

103      Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia (C‑286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 118).

104      Punctul 21 din prezentele concluzii.

105      Punctul 30 din prezentele concluzii.

106      Hotărârea din 13 iulie 1966, Consten și Grundig/Comisia (56/64 și 58/64, EU:C:1966:41, p. 496).

107      Hotărârea din 11 septembrie 2014, MasterCard și alții/Comisia (C‑382/12 P, EU:C:2014:2201, punctul 242).

108      Punctul 103 din această hotărâre; a se vedea de asemenea Concluziile noastre prezentate în cauza Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:28, punctele 158-166).

109      Hotărârea Generics (UK) și alții (punctele 105-111); a se vedea de asemenea Concluziile noastre prezentate în cauza Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:28, punctele 168-172, 175 și 179).

110      A se vedea Concluziile noastre prezentate în cauza Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:28, punctul 175).

111      A se vedea Concluziile noastre prezentate în cauza Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:28, punctele 176-178).

112      Considerentele (1766) și (1803)-(1811) ale deciziei în litigiu.

113      Hotărârea din 30 iunie 1966, LTM (56/65, EU:C:1966:38, p. 359), Hotărârea din 4 iunie 2009, T‑Mobile Netherlands și alții (C‑8/08, EU:C:2009:343, punctul 28), și Hotărârea din 16 iulie 2015, ING Pensii (C‑172/14, EU:C:2015:484, punctele 29 și 30); a se vedea de asemenea Concluziile noastre prezentate în cauza T‑Mobile Netherlands și alții (C‑8/08, EU:C:2009:110, punctul 42).

114      A se vedea punctele 102-129 din prezentele concluzii.

115      A se vedea punctele 29 și 30 din prezentele concluzii.

116      A se vedea punctele 20 și 21 din prezentele concluzii.

117      A se vedea punctul 24 din prezentele concluzii.

118      A se vedea punctul 21 din prezentele concluzii.

119      A se vedea în special Hotărârile din 28 mai 1998, Deere/Comisia (C‑7/95 P, EU:C:1998:256, punctul 77), și New Holland Ford/Comisia (C‑8/95 P, EU:C:1998:257, punctul 91), Hotărârile din 23 noiembrie 2006, Asnef‑Equifax și Administración del Estado (C‑238/05, EU:C:2006:734, punctul 50), Generics (UK) și alții (punctul 117), și Hotărârea din 18 noiembrie 2021, Visma Enterprise (C‑306/20, EU:C:2021:935, punctul 73). Sublinierea noastră.

120      Hotărârile din 11 septembrie 2014, MasterCard și alții/Comisia (C‑382/12 P, EU:C:2014:2201, punctul 161), Generics (UK) și alții (punctul 118), și Hotărârea din 18 noiembrie 2021, Visma Enterprise (C‑306/20, EU:C:2021:935, punctul 74).

121      A se vedea Hotărârea din 18 noiembrie 2021, Visma Enterprise (C‑306/20, EU:C:2021:935, punctul 75 și jurisprudența citată).

122      Hotărârea din 11 septembrie 2014, MasterCard și alții/Comisia (C‑382/12 P, EU:C:2014:2201, punctul 166).

123      Hotărârea din 14 aprilie 2011, Visa Europe și Visa International Service/Comisia (T‑461/07, EU:T:2011:181, punctul 127).

124      Punctul 119 din această hotărâre.

125      Hotărârea Generics (UK) și alții (punctul 120) și Hotărârea din 18 noiembrie 2021, Visma Enterprise (C‑306/20, EU:C:2021:935, punctul 76).

126      Hotărârea Generics (UK) și alții (punctul 120).

127      A se vedea în acest sens Hotărârea Generics (UK) și alții (punctele 121 și 122); a se vedea de asemenea Concluziile noastre prezentate în cauza Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:28, punctele 189-202).

128      Hotărârea din 14 aprilie 2011, Visa Europe și Visa International Service/Comisia (T‑461/07, EU:T:2011:181, punctele 127, 187 și 191).

129      A se vedea punctele 102-129 din prezentele concluzii. Astfel, la punctele 1148-1169 din hotărârea atacată, Tribunalul a reiterat, în cadrul examinării efectelor acordurilor Krka, în esență aceleași considerații ca cele deja expuse printre altele la punctele 970, 971, 1011, 1017, 1026 și 1027 din hotărârea atacată, în cadrul analizei obiectului acestor acorduri.

130      A se vedea Concluziile noastre prezentate în cauza Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:28, punctele 117, 118 și 122-129).

131      A se vedea în acest sens Concluziile noastre prezentate în cauza Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:28, punctul 128).

132      A se vedea Concluziile noastre prezentate în cauza Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:28, punctele 76 și 198).

133      Hotărârea din 4 iunie 2009, T‑Mobile Netherlands și alții (C‑8/08, EU:C:2009:343, punctele 38 și 39), Hotărârea din 6 octombrie 2009, GlaxoSmithKline Services și alții/Comisia și alții (C‑501/06 P, C‑513/06 P, C‑515/06 P și C‑519/06 P, EU:C:2009:610, punctul 63), precum și Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia (C‑286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 125); a se vedea de asemenea Concluziile noastre prezentate în cauza T‑Mobile Netherlands și alții (C‑8/08, EU:C:2009:110, punctele 58-60). A se vedea de asemenea în acest sens, în ceea ce privește punerea în aplicare a articolului 102 TFUE, Hotărârea din 12 mai 2022, Servizio Elettrico Nazionale și alții (C‑377/20, EU:C:2022:379, punctul 44 și jurisprudența citată).

134      A se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2014, CB/Comisia (C‑67/13 P, EU:C:2014:2204, punctul 52), Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:52, punctele 66 și 115), și Hotărârea din 2 aprilie 2020, Budapest Bank și alții (C‑228/18, EU:C:2020:265, punctul 55).

135      A se vedea în această privință Hotărârea din 11 septembrie 2014, CB/Comisia (C‑67/13 P, EU:C:2014:2204, punctul 74 și urm.), și Hotărârea din 26 noiembrie 2015, Maxima Latvija (C‑345/14, EU:C:2015:784, punctele 22-24), precum și Concluziile noastre prezentate în cauza Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:28, punctele 164 și 171); a se vedea de asemenea Concluziile avocatului general Bobek prezentate în cauza Budapest Bank și alții (C‑228/18, EU:C:2019:678, punctele 48-50).

136      Concluziile avocatului general Bobek prezentate în cauza Budapest Bank și alții (C‑228/18, EU:C:2019:678, punctul 50).

137      Hotărârea din 6 decembrie 2012, AstraZeneca/Comisia (C‑457/10 P, EU:C:2012:770, punctul 110).

138      A se vedea în acest sens Hotărârea din 1 iulie 2010, AstraZeneca/Comisia (T‑321/05, EU:T:2010:266, punctul 360).

139      Hotărârea Generics (UK) și alții (punctele 115-122, în special 117, 121 și 122) și Hotărârea din 18 noiembrie 2021, Visma Enterprise (C‑306/20, EU:C:2021:935, punctele 73 și 74).

140      A se vedea Hotărârea din 6 decembrie 2012, AstraZeneca/Comisia (C‑457/10 P, EU:C:2012:770, punctele 29, 39, 49, 56 și 58), și Hotărârea din 17 septembrie 2007, Microsoft/Comisia (T‑201/04, EU:T:2007:289, punctele 87, 534, 557 și 618).

141      Considerentele (2286), (2305), (2324) și (2345) ale deciziei în litigiu.

142      Titlu care figurează înainte de punctul 1380 din hotărârea atacată.

143      Hotărârea din 13 februarie 1979, Hoffmann‑La Roche/Comisia (85/76, EU:C:1979:36, punctul 28), și Hotărârea din 23 ianuarie 2018, F. Hoffmann‑La Roche și alții (C‑179/16, EU:C:2018:25, punctul 51).

144      A se vedea în acest sens Hotărârea din 6 decembrie 2012, AstraZeneca/Comisia (C‑457/10 P, EU:C:2012:770, punctul 38 și urm.).

145      A se vedea Hotărârea din 9 noiembrie 1983, Nederlandsche Banden‑Industrie‑Michelin/Comisia (322/81, EU:C:1983:313, punctul 37), Hotărârea din 1 iulie 2008, MOTOE (C‑49/07, EU:C:2008:376, punctul 32), Hotărârea din 23 ianuarie 2018, F. Hoffmann‑La Roche și alții (C‑179/16, EU:C:2018:25, punctul 51), Hotărârea din 1 iulie 2010, AstraZeneca/Comisia (T‑321/05, EU:T:2010:266, punctul 30), și Hotărârea din 29 martie 2012, Telefónica și Telefónica de España/Comisia (T‑336/07, EU:T:2012:172, punctul 111). A se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 21 februarie 1973, Europemballage și Continental Can/Comisia (6/72, EU:C:1973:22, punctul 32), și Hotărârea din 14 noiembrie 1996, Tetra Pak/Comisia (C‑333/94 P, EU:C:1996:436, punctul 13).

146      Hotărârea din 1 iulie 2010, AstraZeneca/Comisia (T‑321/05, EU:T:2010:266, punctele 183 și 203).

147      A se vedea punctul 2 din Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței (JO 1997, C 372, p. 5, Ediție specială, 08/vol. 3, p 60).

148      A se vedea de exemplu Hotărârea din 12 decembrie 1991, Hilti/Comisia (T‑30/89, EU:T:1991:70, punctul 71).

149      Hotărârea din 14 februarie 1978, United Brands și United Brands Continentaal/Comisia (27/76, EU:C:1978:22, punctul 68); a se vedea de asemenea Concluziile noastre prezentate în cauza Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:28, punctul 239).

150      A se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 1 iulie 2010, AstraZeneca/Comisia (T‑321/05, EU:T:2010:266, punctele 174 și 191).

151      Hotărârea Generics (UK) și alții (punctul 140); a se vedea de asemenea Concluziile noastre prezentate în cauza Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:28, punctele 229-240).

152      Hotărârea Generics (UK) și alții (punctul 135); a se vedea de asemenea Concluziile noastre prezentate în cauza Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:28, punctul 239).

153      A se vedea punctele 79 și 140 din prezentele concluzii.

154      A se vedea jurisprudența citată la nota de subsol 145 din prezentele concluzii.

155      A se vedea în acest sens Hotărârea din 23 ianuarie 2018, F. Hoffmann‑La Roche și alții (C‑179/16, EU:C:2018:25, punctul 51 și jurisprudența citată).

156      A se vedea în acest sens Hotărârea din 6 decembrie 2012, AstraZeneca/Comisia (C‑457/10 P, EU:C:2012:770, punctul 51).

157      A se vedea de exemplu Hotărârea din 6 decembrie 2012, AstraZeneca/Comisia (C‑457/10 P, EU:C:2012:770, punctele 36-50).

158      A se vedea mutatis mutandis Hotărârea din 1 iulie 2010, AstraZeneca/Comisia (T‑321/05, EU:T:2010:266, punctul 208). În mod cert, în cauza menționată, cele două grupuri de medicamente în cauză făceau obiectul unei utilizări diferențiate, în condițiile în care situația era diferită în cazul perindoprilului și al celorlalți IEC. Totuși, aceasta nu afectează în niciun fel pertinența constatării potrivit căreia faptul de a trage concluzii din evoluția cotelor de piață respective ale acestor medicamente presupune constatarea prealabilă potrivit căreia aceste medicamente fac parte din aceeași piață.

159      A se vedea, cu privire la definiția denaturării, punctele 96 și 187 din prezentele concluzii.

160      A se vedea Hotărârea din 11 septembrie 2014, MasterCard și alții/Comisia (C‑382/12 P, EU:C:2014:2201, punctele 40 și 41, precum și jurisprudența citată).

161      Hotărârea din 17 decembrie 1998, Baustahlgewebe/Comisia (C‑185/95 P, EU:C:1998:608, punctele 71 și 72).

162      A se vedea Hotărârea din 20 decembrie 2017, EUIPO/European Dynamics Luxembourg și alții (C‑677/15 P, EU:C:2017:998, punctul 36 și jurisprudența citată).

163      Hotărârea din 1  iulie 2008, Chronopost și La Poste/UFEX și alții (C‑341/06 P și C‑342/06 P, EU:C:2008:375, punctul 56).