CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL GIOVANNI PITRUZZELLA
prezentate la 8 septembrie 2022(1)
Cauza C‑279/21
X
împotriva
Udlændingenævnet
[cerere de decizie preliminară formulată de Østre Landsret (Curtea de Apel a Regiunii de Est, Danemarca)]
„Trimitere preliminară – Acordul de asociere CEE‑Turcia – Reîntregirea familiei cu privire la soți – Articolul 13 din Decizia nr. 1/80 – Normă de standstill – Lucrător turc care este deja titular al unui permis de ședere permanentă în statul membru gazdă – Condiție de promovare a unui examen de limbă impusă lucrătorului turc în cadrul examinării cererii de reîntregire a familiei formulate de soția sa – Nouă restricție – Justificare – Motiv imperativ de interes general în legătură cu urmărirea unei integrări reușite – Control cu privire la caracterul necesar, adecvat și proporțional”
Introducere
1. În numeroase rânduri, Curtea a acordat asistență instanțelor naționale pentru a le ajuta să aprecieze conformitatea cu dreptul Uniunii a unor reglementări sau legislații naționale care detaliau condițiile pe care trebuiau să le respecte membrii de familie ai unor lucrători turci deja prezenți pe teritoriul Uniunii și care erau, în general, deja încadrați pe piața legală a muncii pentru a fi autorizați să li se alăture acestor lucrători. Unele state membre au optat pentru a solicita acestor membri de familie să dovedească faptul că dispun de condiții lingvistice minime considerate necesare în vederea integrării lor viitoare în societatea statului membru în cauză(2). Situația în discuție în litigiul principal este atipică prin faptul că Regatul Danemarcei a optat pentru a impune o asemenea cerință lingvistică nu membrilor de familie care doresc să se alăture lucrătorului turc pe teritoriul danez, ci însuși lucrătorului turc, deja prezent pe teritoriul danez și încadrat în mod legal pe piața muncii, înainte de a autoriza reîntregirea familiei.
2. Y este un resortisant turc care a intrat la 27 septembrie 1979 pe teritoriul danez, unde locuiește de atunci. Acesta deține un permis de ședere permanentă în Danemarca din anul 1985. X s‑a născut în Turcia și are cetățenia turcă. Ea s‑a căsătorit cu Y în Turcia la 10 iulie 2015. La 14 august 2015, aceasta a intrat pe teritoriul danez și ulterior, la 21 octombrie 2015, a depus o cerere de permis de ședere în scopul reîntregirii familiei în Danemarca în temeiul căsătoriei sale cu Y.
3. În cadrul examinării de către autoritățile daneze a acestei cereri formulate de X, Y a trebuit să furnizeze un anumit număr de informații. Acesta a precizat printre altele că nu promovase testul „Prøve i Dansk 1” sau un examen echivalent. În schimb, acesta a arătat că a urmat o formare de bază în materie de clădiri și lucrări publice sub forma a 320 de cursuri predate în limba daneză. El a arătat de asemenea că, având în vedere activitatea sa profesională și în calitate de lucrător turc, nu era obligat să îndeplinească o condiție lingvistică. Acesta a precizat că nu suferă de nicio dizabilitate sau de vreo altă tulburare susceptibilă să justifice o dificultate care să îl împiedice să promoveze testul respectiv. El a amintit că lucrează în Danemarca din anul 1980, că are patru copii adulți, că mama sa și cei opt frați și surori ai săi trăiesc în Danemarca și că niciunul dintre frații sau surorile sale nu se află în Turcia.
4. La 1 martie 2016, Udlændingestyrelsen (Oficiul pentru Migrație, Danemarca) a respins cererea lui X de acordare a unui permis de ședere în scopul reîntregirii familiei cu Y pentru motivul că acesta din urmă nu demonstrase că a promovat testul de limbă „Prøve i Dansk 1” sau un examen echivalent. Or, deși articolul 9 alineatul 1 punctul 1 litera d) din udlændingeloven lovbekendtgørelse nr. 1021 af 19. September 2014 (Legea privind străinii, așa cum a fost publicată în Decretul de codificare nr. 1021 din 19 septembrie 2014, denumită în continuare „Legea privind străinii”) prevedea că, la cerere, se putea acorda un permis de ședere oricărui străin cu vârsta de peste 24 de ani care are reședința comună, în cadrul căsătoriei, cu o persoană rezidentă în Danemarca de asemenea în vârstă de peste 24 de ani și care este titulara unui permis de ședere permanentă în Danemarca de mai mult de trei ani, alineatul 12 punctul 5 din această dispoziție preciza că, în lipsa unor motive speciale legate printre altele de unitatea căminului familial, se putea acorda un permis de ședere în temeiul alineatului 1 punctul 1 litera d) numai dacă persoana cu reședința pe teritoriul danez promovase testul „Prøve i Dansk 1” în sensul articolului 9 alineatul 1 din lov om danskudddannelse til voksne udlændinge m.fl (Legea privind cursurile de limbă daneză pentru străinii majori) sau un examen de limbă daneză de nivel echivalent sau superior. Pe de altă parte, Oficiul pentru Migrație nu a considerat că se află în prezența unor motive speciale care i‑ar fi impus să dea curs favorabil cererii lui X, în pofida faptului că Y nu promovase testul, respingerea cererii menționate nepărându‑i-se contrară angajamentelor internaționale ale Danemarcei. Oficiul pentru Migrație a adăugat că această concluzie nu era repusă în discuție de clauza de standstill, astfel cum a fost interpretată de Curte în Hotărârea Dogan(3).
5. La 25 aprilie 2016, autoritățile daneze i‑au eliberat lui X un permis de ședere în Danemarca în temeiul exercitării unei activități salariate, permis care a fost reînnoit, la 14 septembrie 2017, până la 13 septembrie 2021.
6. X a formulat o cale de atac administrativă la Udlændinge‑Integrations‑og Boligministerium (Ministerul pentru Străini, Integrare și Locuință, Danemarca)(4) împotriva părții din decizia din 1 martie 2016 referitoare la dreptul Uniunii și a solicitat printre altele reexaminarea compatibilității acestei decizii cu Hotărârea Dogan(5). Ministerul pentru Străini și Integrare a confirmat la 6 decembrie 2017 decizia Oficiului pentru Migrație, considerând că acesta din urmă efectuase în mod corespunzător o evaluare comparativă și o apreciere concrete cu privire la aspectul dacă existau motive speciale care ar fi putut justifica acordarea unui permis de ședere în Danemarca lui X în scopul reîntregirii familiei în condițiile în care Y nu promovase examenul de limbă daneză. Prin ordonanța din 22 noiembrie 2019, acțiunea în anulare formulată de X împotriva deciziei din 6 decembrie 2017 a fost transferată instanței de trimitere, care se pronunță în primă instanță. În fața sa, Udlændingenævnet (Comisia de Soluționare a Contestațiilor în materie de Imigrație, Danemarca, denumită în continuare „Comisia de soluționare a contestațiilor”) s‑a substituit ministerului în calitate de pârâtă în litigiul principal.
7. Din decizia de trimitere reiese că formarea în limba daneză care este atestată prin testul „Prøve i Dansk 1” cuprinde cursuri de limbă și de cultură daneze, precum și de educație civică. Aceasta este organizată pentru participanți care nu au fost niciodată la școală sau care au un nivel scăzut de educație, care nu au învățat să citească și să scrie în limba maternă. Condiția privind promovarea acestui test, impusă lucrătorului turc pentru examinarea cererii de acordare a unui permis de ședere a soțului care dorește să i se alăture pe teritoriul danez, a fost introdusă printr‑o modificare a Legii privind străinii intervenită în anul 2012(6). Aceasta reia o condiție care trebuie îndeplinită de orice solicitant resortisant al unei țări terțe(7) pentru a i se acorda un permis de ședere permanentă în Danemarca. În prezent, este o condiție impusă resortisanților străini care beneficiază deja de un permis de ședere permanentă eliberat în temeiul unei legislații care nu impunea nicio cerință lingvistică pentru a beneficia de un asemenea permis de ședere, cum a fost cazul lui Y, atunci când acești resortisanți solicită ca soțul lor să li se alăture pe teritoriul danez. Instanța de trimitere precizează că, la momentul intrării în vigoare a Deciziei nr. 1/80 a Consiliului de asociere din 19 septembrie 1980 privind dezvoltarea asocierii dintre Comunitatea Economică Europeană și Turcia(8), nu exista nicio normă care să impună unui lucrător turc deja prezent în Danemarca să promoveze un examen de limbă daneză pentru ca soțul său să fie autorizat să i se alăture.
8. În primul rând, instanța de trimitere ridică problema dacă o măsură națională precum cea în discuție în litigiul principal, care condiționează obținerea unui permis de ședere în scopul reîntregirii familiei de către soțul unui resortisant turc cu reședința legală și care lucrează în statul membru gazdă de promovarea unui examen de limbă, constituie o „nouă restricție” în sensul clauzei de standstill care figurează la articolul 13 din Decizia nr. 1/80(9) și, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă o asemenea restricție poate fi justificată de obiectivul garantării unei integrări reușite a soțului străin.
9. Instanța de trimitere subliniază, în această privință, că există o jurisprudență bogată a Curții referitoare la articolul 13 din Decizia nr. 1/80(10), Curtea statuând printre altele că clauza de standstill enunțată de această dispoziție se opune introducerii de către un stat membru a unor restricții noi privind posibilitatea de a obține reîntregirea familiei, cu excepția cazului în care o astfel de restricție este justificată de un motiv imperativ de interes general, este de natură să garanteze realizarea obiectivului legitim urmărit și nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia(11). Deși Curtea a recunoscut deja că obiectivul care constă în a garanta o integrare reușită poate constitui un motiv imperativ de interes general(12), aceasta ar fi statuat totuși că o condiție prin care se impune soțului solicitant al unui resortisant turc cu reședința în statul membru în cauză care dorește să intre pe teritoriul statului respectiv în vederea reîntregirii familiei să dovedească în prealabil că a dobândit cunoștințe lingvistice elementare în limba oficială a acestui stat depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit, pentru motivul că lipsa dovezii privind dobândirea unor cunoștințe lingvistice suficiente atrage automat respingerea cererii de reîntregire a familiei, fără a se ține seama de circumstanțele speciale ale fiecărui caz(13). Or, X a susținut în fața instanței de trimitere că articolul 9 alineatul 12 punctul 5 din Legea privind străinii nu ar fi compatibil cu articolul 13 din Decizia nr. 1/80, întrucât ar depăși ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului unei integrări reușite, în măsura în care promovarea testului de limbă ar constitui singurul mijloc pentru străinul rezident de a demonstra capacitatea sa de integrare, fără a se ține seama de alte criterii. X susține de asemenea că, în realitate, nu ar exista posibilitatea derogării de la această cerință, nepromovarea acestui examen conducând la respingerea cererii de acordare a unui permis de ședere în scopul reîntregirii familiei.
10. În al doilea rând, instanța de trimitere ridică problema dacă principiul nediscriminării pe motiv de cetățenie, prevăzut la articolul 10 alineatul (1) din Decizia nr. 1/80(14), se opune unei măsuri naționale precum cea în discuție în litigiul principal întrucât nu se aplică resortisanților danezi și nici resortisanților statelor membre ale Uniunii Europene și ai Spațiului Economic European (SEE). Ea arată în această privință că, în conformitate cu textul său, dispoziția menționată privește remunerarea și celelalte condiții de muncă și are îndoieli cu privire la aspectul dacă se poate considera că măsura națională în discuție în litigiul principal intră în domeniul de aplicare material al acestei dispoziții. Deși X susține că legislația în discuție în litigiul principal se încadrează în „celelalte condiții de muncă” în sensul acestei dispoziții, Comisia de Soluționare a Contestațiilor contestă că aceasta ar fi situația și, în orice caz, susține că diferența de tratament pe care o implică aplicarea cerinței lingvistice nu ar fi contrară principiului nediscriminării pe care îl pune în aplicare articolul 10 din Decizia nr. 1/80.
11. În al treilea rând, în ipoteza în care Curtea ar considera că articolul 10 alineatul (1) din Decizia nr. 1/80 nu este aplicabil în speță, instanța de trimitere ridică problema dacă principiul general al nediscriminării prevăzut la articolul 9 din Acordul de asociere se poate aplica(15) și, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă această dispoziție se opune unei măsuri naționale precum cea în discuție în litigiul principal. X susține că legislația în discuție în litigiul principal ar constitui o discriminare directă împotriva resortisanților turci, întemeiată pe cetățenie, în raport cu tratamentul rezervat resortisanților danezi și ai altor țări nordice, precum și cetățenilor Uniunii, care nu ar trebui să îndeplinească o condiție similară pentru a beneficia de reîntregirea familiei. Dimpotrivă, Comisia de Soluționare a Contestațiilor susține că situația lui X ar fi reglementată exclusiv de Decizia nr. 1/80, iar nu de Acordul de asociere însuși, întrucât acest acord nu i‑ar conferi drepturi, și că, în orice caz, nu ar exista o discriminare. Indiferent de situație, resortisanții danezi, resortisanții celorlalte țări nordice și cetățenii Uniunii nu s‑ar afla într‑o situație comparabilă cu cea a lucrătorilor turci.
12. În al patrulea și ultimul rând, instanța de trimitere urmărește să afle dacă articolul 9 din Acordul de asociere are efect direct și poate fi, așadar, invocat în mod direct de particulari în fața instanțelor naționale. X susține că norma de nediscriminare prevăzută la acest articol 9 ar putea fi invocată în mod direct și s‑ar aplica în mod autonom. Comisia de soluționare a contestațiilor susține că articolul 9 menționat ar fi o normă generală precizată și concretizată la articolul 10 din Decizia nr. 1/80, iar caracterul său general, precum și natura și obiectul Acordului de asociere s‑ar opune recunoașterii unui efect direct aceluiași articol 9.
13. În aceste condiții, Østre Landsret (Curtea de Apel a Regiunii de Est, Danemarca) a hotărât să suspende judecarea cauzei și, prin decizia primită la grefa Curții la 28 aprilie 2021, să adreseze acesteia din urmă următoarele întrebări preliminare:
„1) Clauza de standstill prevăzută la articolul 13 din Decizia nr. 1/80 se opune introducerii și aplicării unei reglementări naționale care, drept condiție pentru reîntregirea familiei cu privire la soți, impune – cu excepția cazului în care există motive deosebit de imperioase într‑un caz particular – susținerea cu succes a unui test lingvistic în limba oficială a statului membru gazdă de soțul/concubinul care, în calitate de lucrător turc în statul membru în cauză, intră sub incidența Acordului de asociere și a Deciziei nr. 1/80, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care lucrătorului turc i‑a fost acordat dreptul de ședere permanentă în statul membru al Uniunii în cauză în temeiul reglementării aflate anterior în vigoare, care nu impunea susținerea cu succes a unui test în limba statului membru în cauză ca o condiție preliminară pentru dobândirea acelui drept?
2) Dispozițiile speciale de interzicere a discriminării prevăzute la articolul 10 alineatul (1) din Decizia nr. 1/80 includ în sfera lor de aplicare o reglementare națională care, drept condiție a reîntregirii familiei cu privire la soți, impune – cu excepția cazului în care există motive deosebit de imperioase într‑un caz particular – susținerea cu succes a unui test lingvistic în limba oficială a statului membru gazdă de soțul/concubinul care, în calitate de lucrător turc în statul membru în cauză, intră sub incidența Acordului de asociere și a Deciziei nr. 1/80, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care lucrătorului turc i‑a fost acordat dreptul de ședere permanentă în statul membru în cauză în temeiul reglementării aflate anterior în vigoare, care nu impunea susținerea cu succes a unui test în limba statului membru în cauză ca o condiție preliminară pentru dobândirea acelui drept?
3) În cazul unui răspuns negativ la a doua întrebare, principiul general al nediscriminării prevăzut la articolul 9 din Acordul de asociere se opune unei reglementări naționale precum cea menționată, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care lucrătorul turc a dobândit dreptul de ședere permanentă în statul membru al Uniunii în cauză în temeiul reglementării aflate anterior în vigoare, care nu impunea susținerea cu succes a unui test în limba oficială a statului membru gazdă ca o condiție preliminară pentru dobândirea acelui drept, în condițiile în care o astfel de cerință nu este impusă resortisanților statului nordic membru în cauză (în acest caz, Danemarca) și ai altor țări nordice sau altor persoane care sunt resortisanți ai unei țări din Uniune (astfel, nefiind impusă resortisanților Uniunii/SEE)?
4) În cazul unui răspuns afirmativ la a treia întrebare, principiul general al nediscriminării prevăzut la articolul 9 din Acordul de asociere poate fi invocat în mod direct în fața instanțelor naționale?”
14. Au depus observații scrise X, guvernul danez, precum și Comisia Europeană, care au fost de asemenea ascultate în ședința care a avut loc în fața Curții la 18 mai 2022.
Analiză
15. De la bun început trebuie subliniat că, prin intermediul întrebărilor preliminare pe care le adresează Curții, instanța de trimitere urmărește să se stabilească dacă legislația națională potrivit căreia o cerere de reîntregire a familiei formulată de soțul unui lucrător turc va fi admisă doar dacă acest lucrător este în măsură să dovedească că a promovat un examen de limbă daneză este compatibilă cu Decizia nr. 1/80 [mai precis, cu articolul 10 alineatul (1) și cu articolul 13] și/sau cu Acordul de asociere (în speță, cu articolul 9 din acesta din urmă). Totuși, constatarea că una singură dintre aceste trei dispoziții vizate se opune reglementării în discuție în litigiul principal este suficientă pentru soluționarea litigiului aflat pe rolul său. Or, din analiza noastră rezultă că situația descrisă de instanța de trimitere și precizată în cadrul dezbaterilor în fața Curții este în mod clar contrară articolului 13 din Decizia nr. 1/80. În aceste condiții, concluziile care urmează vor fi consacrate numai acestei dispoziții și, așadar, numai primei întrebări preliminare.
16. Prin intermediul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 13 din Decizia nr. 1/80 trebuie interpretat în sensul că o legislație națională precum cea în discuție în litigiul principal, care impune, drept condiție pentru reîntregirea familiei cu un lucrător turc cu reședința legală în Danemarca a soțului său resortisant al unei țări terțe, ca lucrătorul respectiv să promoveze un examen care atestă un anumit nivel de cunoaștere a limbii daneze, constituie o „nouă restricție” și, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă o astfel de măsură poate fi justificată.
Cu privire la existența unei noi restricții
17. Reamintim că clauza de standstill prevăzută la articolul 13 din Decizia nr. 1/80 interzice în general introducerea oricărei noi măsuri interne care ar avea ca obiect sau ca efect să supună exercitarea de către un resortisant turc a liberei circulații a lucrătorilor pe teritoriul național unor condiții mai restrictive decât cele aplicabile la momentul la care Decizia nr. 1/80 a intrat în vigoare în statul membru în cauză(16). Curtea a statuat în mod repetat că o reglementare națională care înăsprește condițiile reîntregirii familiei lucrătorilor turci cu reședința legală în statul membru în cauză în raport cu cele aplicabile la intrarea în vigoare a Deciziei nr. 1/80 în acest stat membru constituie o „nouă restricție”, în sensul acestei dispoziții, privind exercitarea de către acești lucrători turci a liberei circulații în statul membru menționat(17).
18. Din decizia de trimitere reiese că articolul 9 alineatul 12 punctul 5 din Legea privind străinii, care, în cadrul unei cereri de acordare a unui permis de ședere în scopul reîntregirii familiei cu un soț lucrător turc, impune soțului resortisant al unei țări terțe să facă dovada promovării de către lucrătorul respectiv a unui examen care atestă cunoștințe de bază ale limbii daneze, a înăsprit, în materie de reîntregire a familiei, condițiile primei admiteri pe teritoriul danez a soților resortisanților turci care au reședința în mod legal în Danemarca în raport cu cele aplicabile la momentul intrării în vigoare în acest stat membru a Deciziei nr. 1/80(18).
19. Astfel, potrivit unei jurisprudențe consacrate, reîntregirea familiei constituie un mijloc indispensabil pentru a permite viața în familie a lucrătorilor turci încadrați pe piața muncii din statele membre și contribuie atât la îmbunătățirea calității șederii lor, cât și la integrarea lor în aceste state(19). Decizia unui resortisant turc de a se stabili într‑un stat membru pentru a exercita în acest stat o activitate economică în mod stabil poate fi influențată negativ în cazul în care legislația acestui stat membru face dificilă sau imposibilă reîntregirea familiei, astfel încât resortisantul menționat poate, după caz, să fie obligat să aleagă între activitatea sa în statul membru în cauză și viața sa de familie în Turcia. În aceste condiții, o reglementare care face mai dificilă reîntregirea familiei, prin înăsprirea condițiilor primei admiteri pe teritoriul statului membru în cauză a soților resortisanților turci în raport cu cele aplicabile la intrarea în vigoare a Deciziei nr. 1/80, constituie o „nouă restricție” în sensul articolului 13 din această decizie(20).
20. Acesta este, astfel, efectul articolului 9 alineatul 12 punctul 5 din Legea privind străinii, care, prin faptul că impune însuși lucrătorului turc o condiție care nu era prevăzută până în acel moment și a cărei îndeplinire este necesară în vederea acordării unui permis de ședere soțului său pentru motive legate de reîntregirea familiei, constituie, așadar, o „nouă restricție” în sensul articolului 13 din Decizia nr. 1/80, ceea ce, de altfel, guvernul danez nu contestă.
21. Or, o astfel de restricție este interzisă, cu excepția cazului în care se numără printre limitările prevăzute la articolul 14 din Decizia nr. 1/80(21) sau este justificată de un motiv imperativ de interes general, este de natură să garanteze realizarea obiectivului legitim urmărit și nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia(22). Întrucât din dosar nu reiese că legislația în discuție în litigiul principal intră în domeniul de aplicare al limitărilor prevăzute la articolul 14 din Decizia nr. 1/80, trebuie să se stabilească, în primul rând, dacă această nouă restricție poate fi justificată de un motiv imperativ de interes general.
Cu privire la existența unui motiv imperativ de interes general
22. Guvernul danez susține că obiectivul pretins a fi urmărit prin articolul 9 alineatul 12 punctul 5 din Legea privind străinii este acela de a garanta o integrare reușită. Ratio legis a articolului 9 alineatul 12 punctul 5 din Legea privind străinii a fost, de altfel, precizată de instanța de trimitere, care a menționat Proiectul de lege nr. L 180 din 26 aprilie 2012 (care a condus la adoptarea Legii privind străinii, în versiunea aplicabilă litigiului principal) și în special secțiunea 3.8 din proiectul menționat, în care guvernul amintea că, „pentru ca un soț străin să poată veni în Danemarca, străinii rezidenți trebuie să fie bine integrați și să aibă o legătură cu societatea daneză. Integrarea unui soț străin în societatea daneză este facilitată dacă rezidentul își poate susține soțul și îl poate ajuta să se instaleze, să învețe limba daneză și să intre pe piața muncii”(23). Prin urmare, reîntregirea familiei cu privire la soți ar trebui să fie subordonată condiției ca străinii rezidenți să fie titulari ai unui permis de ședere permanentă a cărui acordare este condiționată în prezent de promovarea unui test de limbă, străinul rezident trebuind să poată contribui la integrarea soțului său în societatea daneză. Străinii rezidenți care au obținut un astfel de permis de ședere înainte de introducerea acestei condiții, tot potrivit afirmațiilor guvernului danez din proiectul de lege în discuție, nu dovedesc în prezent că sunt bine integrați. Acesta este motivul pentru care guvernul danez a propus ca rezidenților străini care solicită reîntregirea familiei cu soțul resortisant al unei țări terțe și care sunt deja titulari ai unui permis de ședere permanentă să li se impună un anumit număr de condiții noi de acordare a unui asemenea permis, printre care promovarea unui examen de limbă daneză.
23. Astfel, autoritățile daneze au susținut în fața instanței de trimitere că articolul 9 alineatul 12 punctul 5 din Legea privind străinii era justificat de un motiv imperativ de interes general privind garantarea unei integrări reușite. Guvernul danez a mai precizat în fața Curții că cerința de a promova un examen de limbă daneză se întemeiază pe ideea că, dacă rezidentul cunoaște limba daneză, acesta va putea să își asiste mai bine soțul în procesul de integrare în societatea daneză.
24. Curtea a admis deja că, atunci când o măsură are ca obiectiv anunțat să garanteze o integrare reușită a resortisanților țărilor terțe în statul gazdă, un astfel de obiectiv poate constitui, în principiu, un motiv imperativ de interes general în sensul articolului 13 din Decizia nr. 1/80(24).
25. Observăm totuși că argumentele invocate de legiuitorul danez și apoi de guvernul danez în fața Curții nu sunt lipsite de ambiguitate în ceea ce privește grupul vizat în mod precis de obiectivul de integrare reușită. Condiția privind promovarea unui examen de limbă este impusă lucrătorului turc în privința căruia pare a se urmări testarea gradului de integrare sau a „capacității de integrare”, pentru a relua expresia utilizată de X(25), înainte de a stabili dacă acesta va fi în măsură să își asiste soțul pe calea integrării. O asemenea ambiguitate rezultă a fi problematică din mai multe puncte de vedere. Mai întâi, după cum am amintit, Curtea a statuat că reîntregirea familiei contribuie tocmai la îmbunătățirea calității șederii și la integrarea lucrătorului turc în statul membru gazdă(26). În continuare, astfel cum a amintit Comisia, nu considerăm că este posibil să se impună unui lucrător turc a cărui situație este consolidată în raport cu articolul 6 din Decizia nr. 1/80 să dovedească nivelul integrării sale.
26. În aceste condiții, se consideră că articolul 9 alineatul 12 punctul 5 din Legea privind străinii urmărește un obiectiv legitim numai în măsura în care motivul imperativ de interes general invocat nu are altă finalitate decât aceea de a se asigura de reușita integrării soților resortisanți ai unor țări terțe care solicită să beneficieze de reîntregirea familiei cu aceștia din urmă.
27. Sub această rezervă, rămâne, așadar, să se verifice dacă articolul 9 alineatul 12 punctul 5 din Legea privind străinii este de natură să asigure realizarea obiectivului legitim urmărit și nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.
Cu privire la caracterul adecvat al noii restricții
28. Astfel cum am precizat mai sus, legiuitorul danez pleacă de la premisa că, dacă lucrătorul turc este „bine” integrat în societatea daneză, integrarea soțului care dorește să i se alăture va fi facilitată. Lucrările pregătitoare menționează studii care ar atesta această legătură. Putem admite că un lucrător care intenționează să își primească soțul în căminul său și care este prezent de o anumită perioadă în Danemarca, stăpânește limba daneză, este implicat în viața locală și are prieteni danezi va putea influența efectiv în mod pozitiv procesul de aculturalizare a soțului său(27).
29. Cu toate acestea, o primă dificultate apare în analiza articolului 9 alineatul 12 punctul 5 din Legea privind străinii în raport cu cerința caracterului adecvat, întrucât trebuie să se constate că această dispoziție stabilește o legătură exclusivă între integrare, pe de o parte, și nivelul de cunoaștere a limbii daneze, pe de altă parte. Or, integrarea unei persoane într‑o societate gazdă este un proces complex și multifactorial, care nu se poate rezuma numai la deținerea câtorva cunoștințe lingvistice de bază, cu atât mai mult atunci când acest lucru nu este impus persoanei înseși, ci soțului său.
30. Acum apare o a doua dificultate, chiar mai serioasă, în opinia noastră. Dacă putem admite că integrarea soțului poate fi eventual facilitată atunci când lucrătorul turc deja prezent pe teritoriul danez posedă cunoștințe de bază privind limba, cultura și civilizația daneze, ne opunem, în schimb, în mod clar ideii potrivit căreia integrarea soțului ar fi împiedicată sau sortită eșecului dacă situația ar fi diferită. Cu alte cuvinte, nu este posibil să se stabilească un prognostic al incapacității de a se integra în privința soțului pentru simplul motiv că lucrătorul turc nu ar prezenta el însuși dovada promovării examenului solicitat.
31. Ni se pare de asemenea extrem de problematic, din perspectiva unei justificări a noii restricții examinate, faptul că guvernul danez a admis, ca răspuns la o întrebare a Curții, că, chiar dacă s‑ar fi dovedit că soția lui Y era bilingvă și că stăpânea limba daneză la perfecție, cererea sa de reîntregire a familiei ar fi, în orice caz, respinsă întrucât Y nu ar fi făcut încă dovada promovării testului „Prøve i Dansk 1”. O asemenea afirmație contrazice întru totul premisa pe care se întemeiază articolul 9 alineatul 12 punctul 5 din Legea privind străinii și potrivit căreia există o legătură indisociabilă între capacitatea de a se exprima în limba statului gazdă și reușita integrării, întrucât unui soț care are, potrivit unei astfel de logici, toate șansele de a se putea integra cu ușurință în societatea statului membru gazdă ca urmare a propriilor cunoștințe lingvistice i s‑ar refuza totuși acordarea unui permis de ședere în scopul reîntregirii familiei. Această declarație conduce în mod necesar, în continuare, așa cum presimțeam, la repunerea în discuție a naturii reale a obiectivului urmărit prin măsura în cauză.
32. Astfel, întrucât din dosar reiese că promovarea acestui test este o condiție necesară pentru acordarea unui permis de ședere soțului lucrătorului turc care este deja prezent în statul gazdă și este integrat în mod legal pe piața muncii a acestuia, fără nicio luare în considerare a capacităților de integrare proprii soțului respectiv, cu toate că obiectivul pretins urmărit este cel al integrării reușite a soțului menționat, măsura națională în discuție în litigiul principal, întrucât nu permite aprecierea perspectivelor de integrare reale ale solicitantului unui permis de ședere în scopul reîntregirii familiei, nu pare a fi de natură să garanteze integrarea reușită a acestor resortisanți ai unor țări terțe în Danemarca(28).
Cu privire la caracterul proporțional
33. În cazul în care Curtea ar statua că noua restricție constituită de articolul 9 alineatul 12 punctul 5 din Legea privind străinii este de natură să asigure realizarea obiectivului legitim urmărit, aceasta va trebui să se asigure și că această dispoziție nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.
34. În această privință, în primul rând, observăm că cerința de promovare a testului „Prøve i Dansk 1” este impusă tuturor lucrătorilor turci, în afara oricărei aprecieri a altor împrejurări care ar dovedi integrarea lor reală în societatea daneză. Astfel, precum în cazul lui Y, o viață de muncă, dar și de diverse contribuții la societatea daneză nu pare suficientă pentru a‑l scuti de această condiție de promovare la momentul la care soția sa solicită să i se alăture pe teritoriul danez. Articolul 9 alineatul 12 punctul 5 din Legea privind străinii pare, așadar, să consacre o prezumție absolută potrivit căreia lucrătorul turc care nu poate demonstra că a promovat examenul de limbă nu ar fi integrat. Or, fiind vorba despre un lucrător turc prezent pe teritoriul danez din anul 1979 – respectiv de 36 de ani la momentul la care soția sa a solicitat să i se alăture – ar trebui luate în considerare alte elemente de probă privind capacitatea sa de a‑și susține soția în procesul său de integrare, cum ar fi, de exemplu, formările în limba daneză pe care le‑a urmat(29). Lipsa oricărui raport de proporționalitate devine destul de evidentă din moment ce nu există posibilitatea unei evaluări comparative sau a unei compensări între, pe de o parte, lipsa dovezii privind promovarea testului „Prøve i Dansk 1” și, pe de altă parte, integrarea socială și culturală care trebuie să decurgă în mod firesc din cei 36 de ani de viață de muncă într‑o țară gazdă sau, cel puțin, ceilalți factori susceptibili să demonstreze că soțul va putea, dacă este necesar, să fie asistat în procesul de integrare de către lucrătorul turc care este deja prezent în statul membru gazdă.
35. Nu înțelegem nici motivul pentru care dovada promovării testului „Prøve i Dansk 1” este o condiție atât de necesară pentru autorizarea reîntregirii familiei cu soțul, din moment ce din reglementarea națională reiese că, după autorizarea șederii soțului în scopul reîntregirii familiei, acesta va trebui să se supună el însuși, în termen de șase luni de la sosirea sa în Danemarca, unui test care va evalua competențele dobândite în cadrul programului de cursuri obligatorii pe care trebuie să îl urmeze, al cărui obiectiv pare să fie de asemenea garantarea unei integrări reușite a soțului, odată intrat pe teritoriul danez.
36. În această privință, fără a pretinde să ne substituim legiuitorului național, ci urmărind, dimpotrivă, să înțelegem reglementarea pusă în aplicare, nu ne putem abține să nu constatăm o anumită incoerență, care constă în a‑i refuza lui X acordarea unui permis de ședere în scopul reîntregirii familiei cu soțul său pentru motivul că acesta nu a dovedit că a promovat testul „Prøve i Dansk 1”, menit să demonstreze că are cunoștințe de bază de limbă daneză și cu privire la societatea daneză, care vor fi utile în vederea integrării soției sale în această societate, și, în același timp, în a‑i acorda acesteia, în anul 2016, un permis de ședere pentru a desfășura o activitate salariată, care va fi reînnoit până în anul 2021(30).
37. În al doilea rând, este adevărat că practica administrativă, astfel cum este descrisă de instanța de trimitere, apoi de guvernul danez, nu evidențiază o practică de respingere sistematică a cererilor de permis de ședere în scopul reîntregirii familiei(31) în măsura în care soțul nu îndeplinește condiția promovării examenului de limbă. Totuși, aceasta nu face ca practica menționată să fie în mod inevitabil proporțională. Mai este necesar să existe posibilități reale de derogare de la această cerință. Din dosar reiese că aceste ipoteze sunt foarte limitate și nu permit niciodată să se țină seama în mod suficient de împrejurările specifice în care are loc fiecare cerere de reîntregire a familiei și care țin de persoana solicitantului însuși. Astfel, am demonstrat deja că, chiar și în cazul unui soț care ar stăpâni la perfecție limba statului gazdă, cererea sa de acordare a unui permis de ședere în scopul reîntregirii familiei ar fi respinsă dacă lucrătorul turc care este deja prezent în acest stat nu ar fi în măsură să demonstreze că a promovat testul de limbă. Aceasta ilustrează, în opinia noastră, faptul că nu sunt prevăzute derogări reale sau, cel puțin, că nu există o luare în considerare suficientă a împrejurărilor specifice ale fiecărei spețe(32).
38. Contrar susținerilor guvernului danez, nu considerăm că ne aflăm în prezența unei legislații de tipul celei în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Udlændingenævnet(33). Astfel, în această hotărâre, Curtea s‑a pronunțat cu privire la o nouă restricție care consta în reducerea vârstei‑limită pentru ca un copil al unui lucrător turc care are reședința legală pe teritoriul statului membru gazdă să poată depune o cerere de reîntregire a familiei. Curtea a statuat că o astfel de măsură era proporțională, întrucât dreptul danez prevedea excepții de la aplicarea dispoziției în cauză în litigiul principal, printre altele în cazul în care interesul superior al copilului impunea aceasta, situație în care autoritățile daneze erau obligate să efectueze o apreciere individuală a situației copilului și, în fiecare caz în parte, să ia în considerare acest interes(34). Prezenta cauză se deosebește de aceasta ca urmare a faptului că nu pare că va fi efectuată o apreciere individuală, referitoare la capacitățile lingvistice sau la perspectivele de integrare, în legătură cu solicitantul însuși pentru a stabili dacă trebuie acordată o derogare de la această cerință care trebuie îndeplinită de lucrător.
39. Dimpotrivă, din analiza dosarului(35) reiese că nu se va deroga de la această cerință de promovare a testului „Prøve i Dansk 1” decât având în vedere „motive speciale” legate de angajamentele internaționale ale Danemarcei și numai dacă nu este posibil ca lucrătorul turc să fie invitat să își continue viața de familie în țara de origine fără ca o astfel de invitație să constituie o încălcare a angajamentelor menționate(36).
40. În aceste condiții, rezultă că noua restricție pe care o constituie articolul 9 alineatul 12 punctul 5 din Legea privind străinii depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit, care este, amintim, o integrare reușită a soțului care solicită să i se alăture în statul membru gazdă lucrătorului turc.
Concluzie intermediară
41. În urma analizei și pentru toate motivele prezentate, o măsură națională precum articolul 9 alineatul 12 punctul 5 din Legea privind străinii, care impune, drept condiție pentru reîntregirea familiei între un lucrător turc, integrat în mod legal pe piața muncii și care are reședința legală în statul membru în cauză, și soțul său, ca lucrătorul menționat să fi promovat un test de limbă pentru a asigura reușita integrării acestui soț, odată intrat pe teritoriul statului membru respectiv, constituie o „nouă restricție” în sensul articolului 13 din Decizia nr. 1/80. O astfel de restricție nu este justificată.
Concluzie
42. Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Østre Landsret (Curtea de Apel a Regiunii de Est, Danemarca) după cum urmează:
O măsură națională care impune, drept condiție pentru reîntregirea familiei între un lucrător turc, integrat în mod legal pe piața muncii și care are reședința legală în statul membru în cauză, și soțul său, ca lucrătorul menționat să fi promovat un test de limbă pentru a asigura reușita integrării acestui soț, odată intrat pe teritoriul statului membru respectiv, constituie o „nouă restricție” în sensul articolului 13 din Decizia nr. 1/80 a Consiliului de asociere din 19 septembrie 1980 privind dezvoltarea asocierii dintre Comunitatea Economică Europeană și Turcia.
O astfel de restricție nu este justificată.