Language of document :

Recurs introdus la 19 aprilie 2021 de Parlamentul European împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 3 februarie 2021 în cauza T-17/19, Parlamentul European/Giulia Moi

(Cauza C-246/21 P)

Limba de procedură: italiana

Părțile

Recurent: Parlamentul European (reprezentanți: S. Seyr, M. Windisch, T. Lazian, agenți)

Cealaltă parte din procedură: Giulia Moi

Concluziile recurentului

anularea hotărârii atacate;

pronunțarea cu titlu definitiv asupra litigiului dedus judecății Tribunalului, prin admiterea concluziilor formulate de Parlamentul European în procedura în primă instanță;

obligarea reclamantei din primă instanță la plata tuturor cheltuielilor de judecată din primă instanță și din recurs.

Motivele și principalele argumente

Primul motiv, potrivit căruia Tribunalul și-a depășit competența și s-a pronunțat ultra petita de vreme ce a inclus, în obiectul litigiului, decizia președintelui Parlamentului European prin care se constată existența unei situații de hărțuire și a anulat această decizie (punctele 34, 37, 38 și 76 din hotărârea atacată);

al doilea motiv, potrivit căruia Tribunalul a încălcat dreptul la apărare al Parlamentului (punctele 35 și 36 din hotărârea atacată);

al treilea motiv, potrivit căruia Tribunalul a încălcat articolul 263 al șaselea paragraf TFUE în măsura în care nu a ținut seama de termenul prevăzut de această dispoziție pentru formularea unei acțiuni în anulare și a inclus în obiectul litigiului decizia, între timp rămasă definitivă, a președintelui Parlamentului European prin care se constată existența unei situații de hărțuire (punctele 76 și 77 din hotărârea atacată);

al patrulea motiv, potrivit căruia Tribunalul a încălcat articolul 232 TFUE din momentul în care nu a ținut seama de puterea Parlamentului de a organiza în mod liber propria modalitate de funcționare, așa cum este prevăzut de normele interne privind procedura referitoare la hărțuiri în cazurile care implică deputați și de regulamentul Parlamentului, în special de articolele 166 și 167, aplicabile la data faptelor, cu privire la impunerea de sancțiuni (punctele 12, 13, 63, 66, 129 și 132 din hotărârea atacată).

____________