Language of document :

Hotărârea Tribunalului din 2 iunie 2016 - Moreda‑Riviere Trefilerías și alții/Comisia

(Cauzele conexate T-426/10 - T-429/10, T-438/12 - T-441/12)1

(„Concurență – Înțelegeri – Piața europeană a oțelului pentru precomprimare – Stabilirea prețurilor, împărțirea pieței și schimbul de informații comerciale sensibile – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 101 TFUE – Unitate economică – Participare directă la încălcare – Răspundere derivată a societăților-mamă – Succesiune de întreprinderi – Încălcare complexă – Încălcare unică și continuă – Orientările din 2006 privind calcularea cuantumului amenzilor – Principiile neretroactivității și legalității pedepselor – Circumstanțe atenuante – Capacitate de plată – Dreptul la apărare – Obligația de motivare – Cerere de apreciere – Lipsa unei evoluții a împrejurărilor de fapt – Scrisoare de respingere – Inadmisibilitate”)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamante: Moreda‑Riviere Trefilerías, SA (Gijón, Spania) (cauzele T-426/10 și T-440/12), Trefilerías Quijano, SA (Los Corrales de Buelna, Spania) (cauzele T-427/10 și T-439/12), Trenzas y Cables de Acero PSC, SL (Santander, Spania) (cauzele T-428/10 și T-44/12) și Global Steel Wire, SA (Cerdanyola del Vallés, Spania) (cauzele T-429/10 și T-438/12) (reprezentanți: în cauzele T-426/10 - T-429/10, F. González Díaz și A. Tresandi Blanco și, în cauzele T-438/12 - T-441/12, inițial F. González Díaz și P. Herrero Prieto, ulterior F. González Díaz și A. Tresandi Blanco, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: în cauzele T-426/10, T-427/10, T-429/10, T-438/12 - T-441/12, V. Bottka, F. Castillo de la Torre și C. Urraca Caviedes, agenți, asistați de L. Ortiz Blanco și A. Lamadrid de Pablo, avocați, și, în cauza T-428/10, V. Bottka și F. Castillo de la Torre, asistați L. Ortiz Blanco și A. Lamadrid de Pablo)

Obiectul

Cerere de anulare și de reformare a Deciziei C(2010) 4387 final a Comisiei din 30 iunie 2010 privind o procedură în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/38344 – Oțel pentru precomprimare), modificată prin Decizia C(2010) 6676 final a Comisiei din 30 septembrie 2010 și prin Decizia C(2011) 2269 final a Comisiei din 4 aprilie 2011, precum și a scrisorii directorului general al Direcției Generale Concurență a Comisiei din 25 iulie 2012.

Dispozitivul

Respinge acțiunile.

Obligă Moreda-Riviere Trefilerías, SA, Trefilerías Quijano, SA, Trenzas y Cables de Acero PSC, SL și Global Steel Wire, SA la plata cheltuielilor de judecată.

____________

1     JO C 317, 20.11.2010.