ORDONANȚA CURȚII (Camera a zecea)
16 iunie 2021(*)
„Recurs – Articolul 181 din Regulamentul de procedură al Curții – Politica economică și monetară – Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 – Articolul 18 alineatul (1) – Supravegherea prudențială a instituțiilor de credit – Atribuții specifice conferite Băncii Centrale Europene (BCE) – Aplicarea unei sancțiuni administrative pecuniare pentru încălcarea cerințelor prudențiale – Regulamentul (UE) nr. 575/2013 – Articolul 26 alineatul (3) – Cerințe de fonduri proprii – Instrumente de capital – Emisiuni de acțiuni ordinare – Clasificare drept elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază (CET 1) – Lipsa aprobării prealabile a autorității competente – Încălcare din neglijență”
În cauzele conexate C‑456/20 P-C‑458/20 P,
având ca obiect trei recursuri formulate în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introduse la 21 septembrie 2020,
Crédit agricole SA, cu sediul în Montrouge (Franța) (C‑456/20 P),
Crédit agricole Corporate and Investment Bank, cu sediul în Montrouge (Franța) (C‑457/20 P),
CA Consumer Finance, cu sediul în Massy (Franța) (C‑458/20 P),
recurente,
reprezentate de A. Champsaur și A. Delors, avocats,
cealaltă parte din procedură fiind:
Banca Centrală Europeană (BCE), reprezentată de C. Hernández Saseta, A. Pizzolla și D. Segoin, în calitate de agenți,
pârâtă în primă instanță,
CURTEA (Camera a zecea),
compusă din domnul M. Ilešič, președinte de cameră, domnul E. Regan (raportor), președinte al Camerei a cincea, și domnul I. Jarukaitis, judecător,
avocat general: doamna J. Kokott,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere decizia luată, după ascultarea avocatei generale, de a se pronunța prin ordonanță motivată, în conformitate cu articolul 181 din Regulamentul de procedură al Curții,
dă prezenta
Ordonanță
1 Prin recursurile formulate, Crédit agricole SA (C‑456/20 P), Crédit agricole Corporate and Investment Bank (C‑457/20 P) și CA Consumer Finance (C‑458/20 P) solicită anularea Hotărârilor Tribunalului Uniunii Europene din 8 iulie 2020, Crédit agricole/BCE (T‑576/18, denumită în continuare „prima hotărâre atacată”, EU:T:2020:304), Crédit agricole Corporate and Investment Bank/BCE (T‑577/18, denumită în continuare „a doua hotărâre atacată”, nepublicată, EU:T:2020:305) și, respectiv, CA Consumer Finance/BCE (T‑578/18, denumită în continuare „a treia hotărâre atacată”, nepublicată, EU:T:2020:306) (denumite în continuare, împreună, „hotărârile atacate”), prin care acesta a respins acțiunile lor având ca obiect anularea Deciziilor ECB/SSM/2018-FRCAG-75, ECB/SSM/2018-FRCAG-76 și ECB/SSM/2018-FRCAG-77 ale Băncii Centrale Europene (BCE) din 16 iulie 2018 (denumite în continuare „deciziile în litigiu”), adoptate în temeiul articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului du 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (JO 2013, L 287, p. 63) și prin care li s‑a impus o sancțiune administrativă pecuniară în cuantum de 4 300 000 de euro, 300 000 de euro și, respectiv, 200 000 de euro, pentru încălcarea continuă a cerințelor de fonduri proprii prevăzute la articolul 26 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO 2013, L 176, p. 1, și rectificări în JO 2013, L 208, p. 68, precum și în JO 2013, L 321, p. 6).
Cadrul juridic
Regulamentul nr. 575/2013
2 Figurând în partea a doua, referitoare la „Fonduri proprii”, din titlul I, denumit „Elemente de fonduri proprii”, capitolul 2, intitulat la rândul său „Fonduri proprii de nivel 1 de bază”, din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului (UE) 2019/876 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019 (JO 2019, L 150, p. 1) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 575/2013”), articolul 26 din acesta, intitulat „Elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază”, prevedea la alineatul (3):
„Autoritățile competente evaluează dacă emisiunile de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 28 sau, după caz, la articolul 29. În ceea ce privește emisiunile efectuate după 28 iunie 2013, instituțiile clasifică instrumentele de capital drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază numai după acordarea aprobării de către autoritățile competente, care pot consulta [Autoritatea Bancară Europeană (ABE)].
În ceea ce privește instrumentele de capital, cu excepția ajutorului de stat, care sunt aprobate ca eligibile pentru a fi clasificate drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază de către autoritatea competentă, dar a căror conformitate cu criteriile de la articolul 28 sau, după caz, de la articolul 29 este, în opinia ABE, dificil de evaluat, autoritățile competente prezintă ABE motivația lor.
Pe baza informațiilor furnizate de fiecare autoritate competentă, ABE elaborează, actualizează și publică o listă a tuturor tipurilor de instrumente de capital din fiecare stat membru care se califică drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază. ABE elaborează și publică pentru prima dată lista menționată până la 1 februarie 2015.
[…]”
3 Articolul 26 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2019/876 (denumit în continuare „Regulamentul nr. 575/2013 modificat”), aplicabil de la 27 iunie 2019, prevede la alineatul (3):
„Autoritățile competente evaluează dacă emisiunile de instrumente de capital îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 28 sau, după caz, la articolul 29. Instituțiile clasifică emisiunile de instrumente de capital drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază numai după acordarea aprobării de către autoritățile competente.
Prin derogare de la primul paragraf, instituțiile pot clasifica drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază emisiunile ulterioare ale unui tip de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază pentru care au primit deja aprobarea respectivă, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele două condiții:
(a) dispozițiile care reglementează emisiunile ulterioare sunt în esență identice cu dispozițiile care reglementează emisiunile pentru care instituțiile au primit deja aprobarea;
(b) instituțiile au notificat autorităților competente emisiunile ulterioare respective cu suficient timp înainte de clasificarea lor ca instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază.
Autoritățile competente consultă ABE înainte de a acorda aprobarea ca noi tipuri de instrumente de capital să fie clasificate drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază. Autoritățile competente țin seama în mod corespunzător de avizul ABE și, în cazul în care decid să se abată de la acesta, se adresează în scris ABE în termen de trei luni de la data primirii avizului ABE, menționând motivele abaterii de la acesta. Prezentul paragraf nu se aplică instrumentelor de capital menționate la articolul 31.
Pe baza informațiilor culese de la autoritățile competente, ABE elaborează, menține și publică o listă a tuturor tipurilor de instrumente de capital din fiecare stat membru care pot fi considerate instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază. În conformitate cu articolul 35 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 [al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității Europene de Supraveghere (Autoritatea Bancară Europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei (JO 2010, L 331, p. 12)], ABE poate culege orice informații în legătură cu instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază pe care le consideră necesare pentru a stabili conformitatea cu criteriile prevăzute la articolul 28 sau, după caz, la articolul 29 din prezentul regulament și pentru menținerea și actualizarea listei menționate la prezentul paragraf.
[…]”
Regulamentul nr. 1024/2013
4 Capitolul III din Regulamentul nr. 1024/2013, intitulat „Competențele BCE”, include printre altele secțiunea 2, referitoare la „competențele specifice de supraveghere”, care cuprinde articolele 14-18 din acest regulament. Potrivit articolul 18 din regulamentul menționat, intitulat „Sancțiuni administrative”:
„(1) În scopul îndeplinirii atribuțiilor care îi sunt conferite prin prezentul regulament, atunci când instituțiile de credit, societățile financiare holding sau societățile financiare holding mixte încalcă, în mod intenționat sau din neglijență, o dispoziție a unor acte de drept al Uniunii relevante și direct aplicabile în legătură cu care autorităților competente li se pun la dispoziție sancțiuni administrative pecuniare în conformitate cu dreptul relevant al Uniunii, BCE poate impune sancțiuni administrative pecuniare de până la de două ori valoarea profiturilor obținute sau a pierderilor evitate ca urmare a încălcării, atunci când acestea pot fi determinate, sau de până la 10 % din cifra de afaceri anuală totală a unei persoane juridice pentru exercițiul financiar precedent, astfel cum este definită în dreptul relevant al Uniunii, sau orice alte astfel de sancțiuni pecuniare prevăzute în dreptul relevant al Uniunii.
[…]
3. Sancțiunile aplicate trebuie să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare. […]
[…]”
Situația de fapt
5 Prin deciziile în litigiu, BCE a aplicat fiecăreia dintre recurente, instituție de credit supusă supravegherii prudențiale directe, o sancțiune administrativă pecuniară, în temeiul articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1024/2013, pentru săvârșirea, cel puțin din neglijență, a unei încălcări a articolului 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013, prin faptul că au clasificat drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază (denumite în continuare „instrumentele CET 1”) instrumente de capital care au rezultat din mai multe emisiuni de acțiuni ordinare (denumite în continuare „emisiunile în litigiu”), fără să fi obținut în prealabil aprobarea autorității competente.
6 În această privință, BCE a respins printre altele argumentația recurentelor întemeiată pe faptul că aceste acțiuni ordinare figurau pe lista publicată de ABE, în conformitate cu al treilea paragraf al articolului 26 alineatul (3) (denumită în continuare „lista publicată de ABE”). Aceasta a apreciat în esență că prezența unui instrument pe această listă nu scutea o instituție de credit de obligația de a obține aprobarea prealabilă a autorității competente în conformitate cu primul paragraf al respectivului articol 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013.
Procedura în fața Tribunalului și hotărârile atacate
7 Prin cereri introductive depusă la grefa Tribunalului la 25 septembrie 2018, fiecare dintre recurente a introdus o acțiune având ca obiect anularea aceleia dintre deciziile în litigiu care o viza.
8 În susținerea acțiunii, recurentele au invocat două motive. Primul motiv, prezentat ca fiind întemeiat pe un exces de putere, cuprindea trei aspecte. Primul aspect era întemeiat pe încălcarea articolului 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013. Al doilea aspect era întemeiat pe încălcarea articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1024/2013 și a principiului securității juridice. Al treilea aspect privea proporționalitatea sancțiunii administrative pecuniare impuse reclamantei. Al doilea motiv era întemeiat pe încălcarea dreptului de a fi ascultat.
9 Prin hotărârile atacate, Tribunalul a respins aceste motive în măsura în care urmăreau să repună în discuție legalitatea deciziilor în litigiu în partea în care prin acestea s-a reținut împotriva recurentelor o încălcare a articolului 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013.
10 În schimb, examinând, cu titlu introductiv și din oficiu, respectarea obligației de motivare în privința sancțiunilor administrative pecuniare impuse în temeiul articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1024/2013, Tribunalul a statuat, în special la punctele 144 și 156 din prima hotărâre atacată, la punctele 127 și 139 din a doua hotărâre atacată, precum și la punctele 130 și 141 din a treia hotărâre atacată, că deciziile menționate erau, în această măsură, afectate de o insuficiență a motivării, ca urmare în esență a lipsei de precizări, în cadrul acestora, în ceea ce privește metodologia aplicată pentru a determina cuantumul sancțiunilor respective. Prin urmare, Tribunalul a considerat că sancțiunile trebuiau anulate fără a fi necesar să se pronunțe cu privire la argumentele recurentelor întemeiate în special pe faptul că aceste sancțiuni erau contrare principiilor securității juridice și proporționalității.
11 Considerând, la punctul 157 din prima hotărâre atacată, la punctul 140 din a doua hotărâre atacată și la punctul 142 din a treia hotărâre atacată, că aprecierile efectuate de BCE cu privire la cuantumurile sancțiunilor administrative pecuniare puteau fi separate de restul deciziilor în litigiu, Tribunalul, prin urmare, pe de o parte, a anulat, la punctul 1 din dispozitivul acestor hotărâri, aceste decizii în litigiu în măsura în care prin acestea s‑a aplicat recurentelor o asemenea sancțiune și, pe de altă parte, a respins în rest acțiunile, la punctul 2 din acest dispozitiv.
Concluziile părților și procedura în fața Curții
12 Prin recursurile formulate, recurentele solicită Curții:
– anularea punctului 2 din dispozitivul aceleia dintre hotărârile atacate care o privește;
– admiterea acțiunii sale în primă instanță și
– obligarea BCE la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
13 BCE solicită respingerea recursului și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.
14 Prin Decizia președintelui Curții din 30 octombrie 2020, cauzele C‑456/20 P‑C‑458/20 P au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii scrise și orale, precum și în vederea pronunțării hotărârii.
Cu privire la recursuri
15 În temeiul articolului 181 din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când un recurs este, în tot sau în parte, în mod vădit inadmisibil sau în mod vădit nefondat, Curtea poate oricând, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, să decidă să respingă recursul respectiv, în tot sau în parte, prin ordonanță motivată.
16 Se impune aplicarea acestei dispoziții în cadrul prezentelor recursuri.
Cu privire la primul motiv invocat în cauza C‑456/20 P
Cu privire la primul aspect
– Argumentele părților
17 Prin intermediul primului aspect al primului motiv, Crédit agricole susține că, prin faptul că a reținut săvârșirea de către recurentă a unei încălcări în cadrul celui de al doilea trimestru al anului 2016 în ceea ce privește primele două emisiuni în litigiu, realizate la 23 iunie și 12 noiembrie 2015, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în raport cu interpretarea articolului 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013 pe care el însuși a stabilit‑o la punctele 41-63 din prima hotărâre atacată, potrivit căreia o instituție de credit poate clasifica un instrument de capital printre instrumentele sale de CET 1 după ce a obținut în prealabil aprobarea în acest sens din partea autorității competente.
18 Astfel, Crédit agricole ar fi obținut, la 26 iulie 2016, aprobarea BCE de a clasifica cele două emisiuni în litigiu drept CET 1. Or, emisiunile în litigiu, care ar fi fost clasificate ca atare la 30 iunie 2016 în declarația sa trimestrială consolidată privind fondurile proprii și cerințele de fonduri proprii, precum și în publicația sa de informare în cadrul celui de al treilea pilon, ar fi fost comunicate BCE și publicate la 12 august 2016. Prin urmare, nu i se poate reproșa nicio încălcare.
19 BCE susține că această argumentație este inoperantă și, în orice caz, nefondată.
– Aprecierea Curții
20 Rezultă din articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și din articolul 168 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură al Curții că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere, sub sancțiunea inadmisibilității recursului sau a motivului în cauză (Hotărârea din 2 martie 2021, Comisia/Italia și alții, C‑425/19 P, EU:C:2021:154, punctul 55 și jurisprudența citată).
21 În speță, trebuie precizat că, la punctul 92 din prima hotărâre atacată, Tribunalul a constatat că cele trei emisiuni în litigiu au fost clasificate drept instrumente de CET 1, în cadrul celui de al doilea trimestru al anului 2016, la data de 30 iunie 2016 și, prin urmare, înainte ca BCE să aprobe o astfel de clasificare, la 26 iulie 2016.
22 Or, prin prezenta argumentație în susținerea primului aspect al primului motiv, Crédit agricole, indicând totodată în mod explicit că această clasificare a avut loc într‑adevăr la 30 iunie 2016, sugerează că data relevantă pentru a stabili dacă aceasta a încălcat obligația privind obținerea aprobării prealabile prevăzute la articolul 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013 nu este 30 iunie 2016, ci 12 august 2016, care corespunde notificării clasificării menționate către BCE și publicării acesteia.
23 Cu toate acestea, este necesar să se constate că Crédit agricole nu explică deloc în ce mod Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept în această privință atunci când a reținut, la punctul 92 din prima hotărâre atacată, data de 30 iunie 2016 pentru constatarea existenței unei încălcări a acestei dispoziții.
24 În consecință, primul aspect al primului motiv invocat în cauza C‑456/20 P trebuie respins ca vădit inadmisibil.
Cu privire la al doilea aspect
– Argumentele părților
25 Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, Crédit agricole susține că, prin faptul că a reținut că recurenta a săvârșit o încălcare în cadrul celui de al doilea trimestru al anului 2016, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept care constă în încălcarea principiului retroactivității legii penale mai favorabile, consacrat la articolul 49 alineatul (1) a treia teză din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și în jurisprudența Curții și a Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere că a exclus aplicarea articolului 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013 modificat, pentru a reține existența unei încălcări privind cea de a treia emisiune în litigiu, realizată la 21 iunie 2016. Astfel, această nouă dispoziție ar constitui o lege penală mai puțin severă, întrucât ar prevedea, cu îndeplinirea anumitor condiții, că emisiunile subsecvente care au aceiași termeni precum emisiunile deja aprobate nu mai sunt supuse aprobării prealabile, ci simplei notificări.
26 Or, în speță, a treia emisiune în litigiu ar îndeplini condițiile prevăzute la articolul 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013 modificat, având în vedere că această emisiune ar fi reglementată de aceleași dispoziții ca primele două emisiuni în litigiu, pentru care fusese obținută o aprobare de clasificare în instrumente de CET 1 la 26 iulie 2016 și că termenii acestei a treia emisiuni ar fi fost notificați BCE la 22 iunie 2016, respectiv cu aproape două luni înainte de clasificarea acestei emisiuni în instrument de CET 1, la 12 august 2016.
27 În această privință, Tribunalul ar fi statuat în mod eronat, la punctul 72 din prima hotărâre atacată, că principiul retroactivității legii penale mai favorabile nu este relevant pentru controlul legalității unui act care a fost adoptat anterior modificării cadrului juridic. Astfel, din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ar reieși că, deși legea penală în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii și legile penale ulterioare adoptate înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive sunt diferite, instanța trebuie să aplice legea ale cărei dispoziții sunt cele mai favorabile inculpatului (Curtea EDO, 18 iulie 2013, Maktouf și Damjanović împotriva Bosniei și Herțegovina, ECHR:2013:0718JUD000231208, punctul 65). Prin urmare, în măsura în care sancțiunea nu era definitivă în stadiul acțiunii în fața Tribunalului, acesta din urmă ar fi fost obligat să ia în considerare modificarea menționată, având în vedere că aceasta a avut ca efect dispariția caracterului ilicit al faptelor imputate în privința celei de a treia emisiuni în litigiu și, prin urmare, ar fi împiedicat aplicarea unei sancțiuni.
28 BCE apreciază că această argumentație este lipsită de orice temei.
– Aprecierea Curții
29 Trebuie amintit, astfel cum a procedat Tribunalul la punctele 69 și 70 din prima hotărâre atacată, că principiul retroactivității legii penale mai favorabile constituie un principiu general al dreptului Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 martie 2008, Jager, C‑420/06, EU:C:2008:152, punctul 59 și jurisprudența citată), care este consacrat în prezent la articolul 49 alineatul (1) a treia teză din cartă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 august 2018, Clergeau și alții (C‑115/17, EU:C:2018:651, punctul 26 și jurisprudența citată).
30 În speță, este cert că, la momentul la care Crédit agricole a efectuat clasificarea celei de a treia emisiuni în litigiu drept instrument de CET 1, ea nu obținuse aprobarea prealabilă a autorității competente impusă de articolul 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013, aplicabil la momentul faptelor, și anume o aprobare prealabilă specifică clasificării ca atare a celei de a treia emisiuni, această aprobare fiind eliberată ulterior, la 29 august 2016, astfel încât BCE a considerat în mod întemeiat că reclamanta respectivă a săvârșit o încălcare a dispoziției menționate.
31 Este însă adevărat, după cum Tribunalul a constatat, de altfel, la punctul 67 din prima hotărâre atacată, că articolul 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013 a fost modificat de legiuitorul Uniunii în cursul procedurii în primă instanță.
32 Astfel, articolul 26 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 575/2013 modificat prevede în prezent că, prin derogare de la regula prevăzută la primul paragraf al acestei dispoziții, care enunță principiul potrivit căruia instituțiilor de credit trebuie să li acorde o aprobare prealabilă pentru a clasifica emisiunile de instrumente de capital drept instrumente de CET 1, aceste instituții pot să clasifice ca atare emisiunile ulterioare ale unui tip de instrumente de CET 1 pentru care au primit deja aprobarea respectivă, cu condiția ca, pe de o parte, dispozițiile care reglementează emisiunile ulterioare să fie în esență identice cu dispozițiile care reglementează emisiunile pentru care au primit aprobarea și, pe de altă parte, instituțiile să fi notificat autorităților competente emisiunile ulterioare respective cu suficient timp înainte de clasificarea lor ca instrumente de CET 1.
33 Or, este necesar să se constate că Crédit agricole, prin argumentația pe care o dezvoltă în susținerea celui de al doilea aspect al primului motiv, se întemeiază pe o premisă eronată, și anume că primise deja, în conformitate cu această nouă dispoziție, aprobarea de a clasifica primele două emisiuni în litigiu drept instrument de CET 1 la momentul la care cea de a treia emisiune în litigiu a fost clasificată ca atare, în opinia sa, la 12 august 2016.
34 Astfel, această premisă, care contrazice propriile afirmații efectuate de Crédit agricole în susținerea primului aspect al primului său motiv, așa cum reies din cuprinsul punctului 18 din prezenta ordonanță, în privința datei acestei din urmă clasificări, trebuie, pentru identitate de motive cu punctele 21-24 din această ordonanță, să fie înlăturată, din moment ce nici această recurentă nu explică, în cadrul prezentului aspect, în ce mod Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept atunci când a reținut, la punctul 92 din prima hotărâre atacată, că respectiva clasificare a avut loc, în cadrul celui de al doilea trimestru al anului 2016, la 30 iunie 2016.
35 Or, este cert că, la această din urmă dată, Crédit agricole nu primise aprobarea de a clasifica primele două emisiuni în litigiu drept instrumente de CET 1, această aprobare fiindu‑i acordată ulterior, la 26 iulie 2016.
36 Rezultă, așadar, că Crédit agricole nu a respectat, în orice caz, obligația privind obținerea aprobării prealabile, prevăzută atât la articolul 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013, aplicabil la data faptelor, cât și la articolul 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013 modificat, intrat în vigoare pe parcursul procedurii în fața Tribunalului, viciind astfel în mod iremediabil clasificarea tuturor emisiilor în litigiu, indiferent de dispoziția aplicabilă ratione temporis.
37 Prin urmare, al doilea aspect al primului motiv invocat în cauza C‑456/20 P trebuie respins ca vădit nefondat și, în consecință, acest prim motiv trebuie înlăturat în totalitate.
Cu privire la al doilea motiv invocat în cauza C‑456/20 P, precum și la primele motive invocate în cauzele C‑457/20 P și C‑458/20 P
Cu privire la primul aspect
– Argumentele părților
38 Prin intermediul primului aspect al acestor motive, recurentele susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept și și‑a încălcat obligația de motivare, la punctele 119, 121 și 122 din prima hotărâre atacată, la punctele 102, 104 și 105 din a doua hotărâre atacată, precum și la punctele 106, 108 și 109 din a treia hotărâre atacată, prin faptul că s‑a abținut să răspundă la motivul întemeiat pe încălcarea de către BCE a principiului securității juridice, cu argumentul că îi era necesar să înțeleagă în prealabil motivarea deciziilor în litigiu și, prin urmare, să examineze dacă ele erau suficient de motivate. Astfel, respectarea acestui principiu ar fi independentă de respectarea obligației de motivare, din moment ce principiul menționat impune numai existența unui temei juridic clar pentru aplicarea sancțiunii. Nu ar fi necesar, în această privință, să se înțeleagă motivele care au determinat BCE să adopte această sancțiune și să stabilească cuantumul acesteia.
39 BCE consideră că această argumentație nu este fondată.
– Aprecierea Curții
40 Trebuie amintit că, astfel cum s‑a arătat deja la punctele 10 și 11 din prezenta ordonanță, Tribunalul a anulat deciziile în litigiu pentru insuficiența motivării, în măsura în care prin acestea s‑a impus o sancțiune administrativă pecuniară fiecăreia dintre recurente.
41 În aceste condiții, este necesar să se constate că Tribunalul a statuat în mod întemeiat, la punctul 156 din prima hotărâre atacată, la punctul 139 din a doua hotărâre atacată și la punctul 141 din a treia hotărâre atacată, că nu mai era necesar să examineze celelalte argumente invocate de recurente, printre care cel întemeiat pe încălcarea principiului securității juridice.
42 Astfel, este cert că acest argument, după cum reiese din cuprinsul punctului 119 din prima hotărâre atacată, al punctului 102 din a doua hotărâre atacată și al punctului 106 din a treia hotărâre atacată, a fost invocat de acestea din urmă numai pentru a repune în discuție legalitatea cuantumului sancțiunilor administrative pecuniare aplicate de BCE în deciziile în litigiu.
43 Având în vedere că Tribunalul a anulat aceste decizii pentru insuficiența motivării în partea în care aplicau asemenea sancțiuni, încălcarea eventuală a principiului securității juridice nu mai putea, prin urmare, să aibă nicio incidență asupra întinderii anulării deciziilor menționate, pronunțată de Tribunal, argumentul întemeiat pe încălcarea acestui principiu devenind astfel inoperant. Rezultă că Tribunalul nu mai era obligat să răspundă la motivul întemeiat pe încălcarea de către BCE a principiului menționat.
44 În consecință, primul aspect al celui de al doilea motiv invocat în cauza C‑456/20 P, precum și primul motiv invocat în cauzele C‑457/20 P și C‑458/20 P trebuie respinse ca vădit nefondate.
Cu privire la al doilea aspect
– Argumentele părților
45 Prin intermediul celui de al doilea aspect al motivelor menționate, recurentele susțin că Tribunalul a încălcat principiul securității juridice. Astfel, Tribunalul ar fi recunoscut, la punctele 47, 49, 88, 89, 94 și 95 din prima hotărâre atacată, precum și la punctele 44, 74, 75, 81 și 72 din a doua și a treia hotărâre atacată, caracterul ambiguu al articolului 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013. Această lipsă de claritate ar fi fost invocată și de ABE într‑un aviz publicat pe site‑ul său internet la 23 mai 2017 în cadrul revizuirii acestui regulament. Legiuitorul Uniunii ar fi considerat astfel că a devenit necesar să modifice acest articol 26 alineatul (3).
46 Or, potrivit jurisprudenței Curții, astfel cum ar reieși aceasta în special din Hotărârea din 12 decembrie 1990, Vandemoortele/Comisia (C‑172/89, EU:C:1990:457, punctul 9), o sancțiune, chiar fără caracter penal, nu ar putea fi aplicată decât dacă se sprijină pe un temei juridic clar și neambiguu. Întrucât articolul 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013 nu constituia un temei juridic clar și neambiguu, BCE nu ar fi putut constata, în consecință, existența unei încălcări a acestei dispoziții fără a încălca principiul securității juridice. Așadar, pentru aceste motiv, deciziile în litigiu ar fi pasibile de anulare.
47 BCE consideră că această argumentație nu este fondată.
– Aprecierea Curții
48 Întrucât recurentele urmăresc, prin argumentația prezentată în susținerea celui de al doilea aspect al prezentelor motive, să reproșeze BCE că a încălcat principiul securității juridice prin faptul că a constatat, în deciziile în litigiu, o încălcare a articolului 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013, în pofida caracterului ambiguu al acestui temei juridic, trebuie amintit că, în conformitate cu jurisprudența menționată la punctul 20 din prezenta ordonanță, un motiv de recurs trebuie să vizeze, sub sancțiunea inadmisibilității, anularea nu a deciziei contestate în primă instanță, ci a hotărârii a cărei anulare se solicită, cuprinzând o argumentație care vizează în mod specific identificarea erorii de drept care viciază hotărârea respectivă.
49 Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, un motiv care se limitează la reproducerea motivelor și a argumentelor care au fost deja prezentate în fața Tribunalului constituie, în realitate, o cerere prin care se urmărește o simplă reexaminare a cererii introductive depuse la Tribunal, ceea ce nu este de competența Curții în cadrul unui recurs (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 septembrie 2020, Austria/Comisia, C‑594/18 P, EU:C:2020:742, punctul 91 și jurisprudența citată).
50 Rezultă că prezenta argumentație, în partea în care, prin aceasta, recurentele reproșează BCE că a încălcat principiul securității juridice prin faptul că a constatat, în deciziile în litigiu, o încălcare a articolului 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013, nu este admisibilă în etapa prezentelor recursuri.
51 În rest, în partea în care recurentele reproșează Tribunalului, în cadrul aceluiași aspect, că a încălcat el însuși principiul securității juridice prin faptul că le‑a respins argumentele prin care urmăreau să conteste constatarea încălcării articolului 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013, astfel cum a fost efectuată de BCE, este necesar să se arate că criticile lor se întemeiază întru totul pe premisa potrivit căreia Tribunalul ar fi recunoscut, la punctele din hotărârile atacate menționate la punctul 45 din prezenta ordonanță, că această dispoziție avea un caracter ambiguu.
52 Această premisă nu este însă corectă.
53 Mai întâi, contrar celor susținute de recurente, Tribunalul nu a constatat nicidecum, la punctul 47 din prima hotărâre atacată, precum și la punctul 44 din a doua și din a treia hotărâre atacată, că articolul 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013 era ambiguu, ci s‑a limitat să arate, la aceste puncte, ca observație prealabilă interpretării acestei dispoziții, că modalitățile de manifestare a acordului autorității competente, vizat la aceasta, pentru ca o instituție de credit să poată clasifica instrumentele sale de capital drept CET 1 nu puteau fi deduse numai din modul de redactare a dispoziției respective.
54 Aplicând jurisprudența constantă a Curții, amintită la punctul 45 din prima hotărâre atacată, precum și la punctul 42 din a doua și a treia hotărâre atacată, potrivit căreia trebuie să se țină seama, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte, Tribunalul, în urma unei interpretări contextuale și teleologice a articolului 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013, efectuată la punctele 51-60 din prima hotărâre, precum și la punctele 48-57 din a doua și a treia hotărâre, a ajuns la concluzia potrivit căreia această dispoziție impunea acordarea de către autoritatea respectivă a unei aprobări prealabile, nu globală pe categorie de instrumente de capital, după cum susțin recurentele, ci individuală.
55 În continuare, la punctele 88 și 89 din prima hotărâre atacată, precum și la punctele 75 și 76 din a doua și a treia hotărâre atacată, Tribunalul, întrucât nu s‑a pronunțat, în această parte a hotărârilor atacate, cu privire la legalitatea încălcării săvârșite de recurente în privința articolului 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013, ci a răspuns la argumentele invocate de acestea din urmă întemeiate pe inexistența neglijenței, în sensul articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1024/2013, s‑a exprimat nu cu privire la textul acestui articol 26 alineatul (3), ci cu privire la conținutul unei clauze care figurează în lista publicată de ABE.
56 În sfârșit, la punctele 94 și 95 din prima hotărâre atacată, precum și la punctele 80 și 81 din a doua și a treia hotărâre atacată, Tribunalul s‑a limitat să constate, tot în cadrul răspunsului său la aceleași argumente privind caracterul neglijent al încălcării imputate, că anumiți operatori au putut avea dificultăți de interpretare în ceea ce privește domeniul de aplicare al articolului 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013.
57 În orice caz, este necesar să se sublinieze că, la punctele 92-89 și 95 din prima hotărâre atacată, precum și la punctele 75-78 și 81 din a doua și a treia hotărâre atacată, Tribunalul a expus în detaliu, ceea ce recurentele trec sub tăcere, motivele pentru care împrejurările menționate la punctele 55 și 56 din prezenta ordonanță nu erau de natură să repună în discuție concluzia potrivit căreia o interpretare atentă a articolului 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013 permitea înlăturarea eventualelor dificultăți de interpretare ridicate de această dispoziție, respingând astfel rând pe rând argumentele prin care recurentele urmăreau să demonstreze lipsa lor de neglijență, în sensul articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1024/2013.
58 Rezultă că argumentația recurentelor, având în vedere că se întemeiază pe o interpretare eronată a hotărârilor atacate, este lipsită de orice temei.
59 În consecință, al doilea aspect al celui de al doilea motiv invocat în cauza C‑456/20 P, precum și al doilea aspect al primului motiv invocat în cauzele C‑457/20 P și C‑458/20 P trebuie respinse ca fiind în parte vădit inadmisibile și în parte vădit nefondate. Prin urmare, aceste motive trebuie respinse în totalitate.
Cu privire la al treilea motiv invocat în cauza C‑456/20 P, precum și la al doilea motiv invocat în cauzele C‑457/20 P și C‑458/20 P
Argumentele părților
– Cu privire la al treilea motiv invocat în cauza C‑456/20 P, la al doilea motiv invocat în cauza C‑457/20 P și la primul aspect al celui de al doilea motiv invocat în cauza C‑458/20 P
60 Prin intermediul acestor motive și argumente, recurentele susțin că Tribunalul a încălcat articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1024/2013 și obligația de motivare care îi revine prin faptul că nu a demonstrat că ele au dat dovadă de neglijență. Simplul fapt că BCE și Tribunalul au ajuns la o interpretare a articolului 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013 diferită de cea susținută de recurente nu ar însemna că acestea ar fi fost neglijente. Astfel, la punctele 87-89 și 93-95 din prima hotărâre atacată, precum și la punctele 73-75 și 79-81 din a doua și a treia hotărâre atacată, Tribunalul ar fi admis că o interpretare a acestei dispoziții care se întemeiază pe poziția oficială exprimată de ABE într‑un document publicat a fost reținută de anumite autorități naționale și de numeroase instituții de credit. Tribunalul ar fi recunoscut de asemenea că un fragment din lista publicată de ABE era de natură să confirme interpretarea lor. În plus, Tribunalul nu ar fi stabilit în ce mod era previzibilă, la data faptelor, interpretarea reținută de BCE, în condițiile în care nu exista nicio poziție publicată, fie ea administrativă sau judiciară, care să susțină această interpretare.
61 BCE consideră că această argumentație nu este fondată.
– Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv în cauza C‑458/20 P
62 Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, CA Consumer Finance reproșează Tribunalului că a încălcat principiul bunei administrări prin faptul că a respins, la punctul 85 din a treia hotărâre atacată, argumentul prin care aceasta a pus în evidență, pentru a demonstra lipsa neglijenței, caracterul contradictoriu al cerințelor BCE și caracterul vădit nerezonabil al termenului în care aceasta a examinat elementele comunicate pentru a aproba clasificarea emisiunilor în litigiu drept instrumente de CET 1.
63 În această privință, Tribunalul ar fi considerat în mod eronat că recurenta ar fi putut invoca termenul excesiv în care BCE i‑a răspuns pentru cazul în care aceasta din urmă ar fi sancționat‑o pentru nerespectarea cerințelor de fonduri proprii impuse grupului Crédit agricole pentru data de 30 iunie 2016, dar că, în schimb, acest termen excesiv nu este pertinent pentru a aprecia validitatea sancțiunii aplicate pentru încălcarea obligațiilor sale în temeiul articolului 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013. Astfel, potrivit recurentei menționate, BCE nu putea să impună o cerință privind respectarea condițiilor în materie de fonduri proprii și să întârzie ea însăși punerea în aplicare a acestei cerințe lăsând să treacă șapte luni înainte de a aproba, la 4 ianuarie 2017, clasificarea emisiunilor în litigiu drept instrumente de CET 1.
64 BCE apreciază că această argumentație este inadmisibilă.
Aprecierea Curții
65 Trebuie subliniat că, potrivit articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1024/2013, BCE, în scopul îndeplinirii atribuțiilor care îi sunt conferite prin acest regulament, poate impune sancțiuni administrative pecuniare atunci când instituțiile de credit încalcă, în mod intenționat sau din neglijență, o dispoziție a unor acte de drept al Uniunii relevante și direct aplicabile în legătură cu care autorităților competente li se pun la dispoziție sancțiuni administrative pecuniare în conformitate cu dreptul relevant al Uniunii.
66 Reiese astfel din însuși modul de redactare a acestei dispoziții că existența unei „neglijențe”, în sensul acesteia, constituie pentru o instituție de credit o condiție pentru aplicarea unei sancțiuni administrative pecuniare în cazul încălcării articolului 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013.
67 În aceste condiții, întrucât, prin hotărârile atacate, Tribunalul a anulat pentru insuficiența motivării, după cum s‑a arătat la punctele 10 și 11 din prezenta ordonanță, deciziile în litigiu în partea în care prin ele s‑a aplicat o sancțiune administrativă pecuniară fiecăreia dintre recurente, rezultă că motivele prin care acesta a respins, la punctele 79-96 din prima hotărâre atacată, la punctele 63-82 din a doua hotărâre atacată și la punctele 65-86 din a treia hotărâre atacată, argumentele întemeiate de aceste recurente pe lipsa neglijenței, în sensul articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1024/2013, au un caracter neesențial în cadrul raționamentului său.
68 Or, criticile îndreptate împotriva motivelor neesențiale ale unei hotărâri a Tribunalului nu pot determina anularea acestei hotărâri și, în consecință, trebuie înlăturate ca inoperante (Hotărârea din 3 septembrie 2020, achtung!/EUIPO, C‑214/19 P, nepublicată, EU:C:2020:632, punctul 39 și jurisprudența citată).
69 În consecință, al treilea motiv invocat în cauza C‑456/20 P, precum și al doilea motiv invocat în cauzele C‑457/20 P și C‑458/20 P trebuie respinse ca inoperante.
Cu privire la al patrulea motiv invocat în cauza C‑456/20 P, precum și la al treilea motiv invocat în cauzele C‑457/20 P și C‑458/20 P
Cu privire la primul aspect
– Argumentele părților
70 Prin intermediul primului aspect al acestor motive, recurentele susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept și a încălcat obligația de motivare care îi revine prin faptul că s‑a abținut să răspundă la motivul întemeiat pe încălcarea de către BCE a principiilor proporționalității și egalității de tratament.
71 În special, Tribunalul ar fi statuat în mod eronat, la punctul 122 din prima hotărâre atacată, precum și la punctul 109 din a doua și a treia hotărâre atacată, că, pentru a fi în măsură să se pronunțe asupra motivului întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității, îi era necesar, cu titlu introductiv, să examineze caracterul suficient de motivat al deciziilor în litigiu în ceea ce privește determinarea cuantumului sancțiunii aplicate. Astfel, problema lipsei de motivare privind cuantumul unei sancțiuni ar fi independentă de aprecierea respectării principiilor proporționalității și egalității de tratament în cadrul principiului însuși al aplicării acestei sancțiuni. De altfel, recurentele subliniază că, în memoriul în replică depus la Tribunal, ele au contestat explicit însuși faptul că le poate fi impusă o sancțiune administrativă pecuniară, indiferent de cuantumul reținut, având în vedere că o astfel de sancțiune nu este necesară pentru atingerea obiectivelor urmărite de Regulamentul nr. 575/2013 și încalcă principiul egalității de tratament.
72 BCE consideră că această argumentație nu este fondată.
– Aprecierea Curții
73 Trebuie subliniat de la bun început că, în măsura în care, prin argumentația dezvoltată în susținerea primului aspect al prezentelor motive, recurentele reproșează Tribunalului că nu a răspuns la argumentele lor întemeiate pe încălcarea principiului egalității de tratament, această argumentație trebuie înlăturată ca fiind lipsită de orice temei, având în vedere că un asemenea argument nu a fost invocat în primă instanță. În special, contrar celor sugerate de recurente, un asemenea argument nu figurează nicidecum în memoriul lor în replică depus la Tribunal.
74 În rest, argumentația recurentelor trebuie respinsă, pentru aceleași motive precum cele expuse deja la punctele 40-44 din prezenta ordonanță, întrucât Tribunalul a anulat pentru insuficiența motivării deciziile în litigiu în măsura în care prin acestea s-a impus o sancțiune administrativă pecuniară fiecăreia dintre ele.
75 Astfel, Tribunalul a statuat în mod întemeiat, la punctul 156 din prima hotărâre, la punctul 139 din a doua hotărâre atacată și la punctul 141 din a treia hotărâre atacată, că, ținând seama de o asemenea anulare, nu mai era necesar să examineze celelalte argumente, precum cel întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității, invocate de recurente pentru a repune în discuție cuantumul acestei sancțiuni, acestea devenind astfel inoperante.
76 În special, este necesar să se sublinieze, în această privință, că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a statuat, la punctele 135 și 136 din prima hotărâre atacată, la punctele 118 și 119 din a doua hotărâre atacată, precum și la punctele 122 și 123 din a treia hotărâre atacată, că, pentru ca acesta să poată controla dacă sancțiunile administrative pecuniare aplicate prin deciziile în litigiu sunt în conformitate cu principiul proporționalității, precum și cu criteriile care figurează la articolul 18 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1024/2013, care impune printre altele ca sancțiunea să aibă un caracter proporțional, este necesar ca din motivarea acestor decizii să reiasă, corespunzător cerințelor legale, metodologia urmată de BCE pentru a determina cuantumul sancțiunilor respective. Așadar, Tribunalul a statuat în mod întemeiat, la punctele 121 și 122 din prima hotărâre atacată, la punctele 104 și 105 din a doua hotărâre atacată, precum și la punctele 108 și 109 din a treia hotărâre atacată, că, pentru a fi în măsură să examineze criticile recurentelor cu privire la acest aspect, Tribunalul trebuia să examineze, cu titlu introductiv, caracterul suficient de motivat al acestor decizii.
77 În consecință, primul aspect al celui de al patrulea motiv invocat în cauza C‑456/20 P, precum și primul aspect al celui de al treilea motiv în cauzele C‑457/20 P și C‑458/20 P trebuie respinse ca vădit nefondate.
Cu privire la al doilea aspect
– Argumentele părților
78 Prin intermediul celui de al doilea aspect al motivelor menționate, recurentele reproșează Tribunalului că a încălcat principiile proporționalității și egalității de tratament. Astfel, prin anularea deciziilor în litigiu în partea în care li s‑a aplicat o amendă într‑un anumit cuantum și prin respingerea în rest a concluziilor lor, inclusiv a argumentelor prin care s‑a contestat principiul însuși al acestei sancțiuni, Tribunalul ar fi admis cel puțin implicit că sancțiunea menționată era întemeiată în principiu și conformă principiilor proporționalității și egalității de tratament. Tribunalul ar fi refuzat astfel printre altele să examineze cazurile altor bănci cu privire la care BCE ar fi adoptat o interpretare a articolului 26 alineatul (3) din Regulamentul nr. 575/2013 care era conformă cu cea reținută de recurente.
79 BCE consideră că această argumentație nu este fondată.
– Aprecierea Curții
80 Este necesar să se constate că argumentația recurentelor se întemeiază în totalitate pe premisa potrivit căreia Tribunalul s‑ar fi pronunțat în mod implicit, dar necesar, în hotărârile atacate, cu privire la conformitatea sancțiunilor administrative pecuniare care le‑au fost aplicate în deciziile în litigiu în raport cu principiile proporționalității și egalității de tratament, recunoscând că aceste sancțiuni erau întemeiate „în principiu”.
81 Or, trebuie amintit că, pe de o parte, încălcarea principiului egalității de tratament, astfel cum s‑a arătat la punctul 73 din prezenta ordonanță, nu a fost invocată de recurente în fața Tribunalului și, pe de altă parte, acesta din urmă a anulat deciziile în litigiu pentru insuficiența motivării în partea în care prin acestea s‑a aplicat o sancțiune administrativă pecuniară fiecăreia dintre ele.
82 Reiese că Tribunalul nu s‑a pronunțat, în hotărârile atacate, nici cu privire la încălcarea principiului egalității de tratament, nici cu privire la încălcarea principiului proporționalității, după cum reiese, de altfel, în mod explicit, în ceea ce privește acest din urmă principiu, din cuprinsul punctului 156 din prima hotărâre atacată, al punctului 139 din a doua hotărâre atacată și al punctului 141 din a treia hotărâre atacată.
83 În consecință, al doilea aspect al celui de al patrulea motiv invocat în cauza C‑456/20 P, precum și al doilea aspect al celui de al treilea motiv invocat în cauzele C‑457/20 P și C‑458/20 P trebuie respinse ca vădit nefondate. Prin urmare, aceste motive trebuie respinse în totalitate.
84 Rezultă, prin urmare, din ansamblul considerațiilor care precedă că prezentele recursuri trebuie respinse în totalitate ca fiind în parte vădit inadmisibile și în parte vădit nefondate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
85 În temeiul articolului 137 din Regulamentul de procedură al Curții, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din regulamentul menționat, în ordonanța prin care se finalizează judecata se dispune cu privire la cheltuielile de judecată.
86 Potrivit articolului 138 alineatul (1) din regulamentul menționat, aplicabil de asemenea procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât BCE a solicitat obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, iar recurentele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) dispune:
1) Respinge recursurile ca fiind în parte vădit inadmisibile și în parte vădit nefondate.
2) Obligă Crédit agricole SA, Crédit agricole Corporate and Investment Bank și CA Consumer Finance la plata cheltuielilor de judecată.
Semnături