HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a noua)
8 iulie 2015(*)
„Marcă comunitară – Procedură de declarare a nulității – Marca comunitară figurativă REDROCK – Mărcile naționale verbale anterioare ROCK, KEPROCK, FLEXIROCK, FORMROCK, FLOOR‑ROCK, TERMAROCK, KLIMAROCK, SPEEDROCK, DUROCK, SPLITROCK, PLANAROCK, TOPROCK, KLEMMROCK, FIXROCK, SONOROCK PLUS, VARIROCK, SONOROCK și MASTERROCK – Motiv relativ de refuz – Articolul 8 alineatul (1) litera (b) și articolul 53 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009”
În cauza T‑548/12,
Deutsche Rockwool Mineralwoll GmbH & Co. OHG, cu sediul în Gladbeck (Germania), reprezentată de J. Krenzel, avocat,
reclamantă,
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat de V. Mahelka, de P. Geroulakos și de M. Rajh, în calitate de agenți,
pârât,
susținut de
Redrock Construction s.r.o., cu sediul în Praga (Republica Cehă), reprezentată de D. Krofta, avocat,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a patra de recurs a OAPI din 16 octombrie 2012 (cauza R 1596/2011‑4), privind o procedură de declarare a nulității între Deutsche Rockwool Mineralwoll GmbH & Co. OHG și Redrock Construction s.r.o.,
TRIBUNALUL (Camera a noua),
compus din domnii G. Berardis, președinte, O. Czúcz (raportor) și A. Popescu, judecători,
grefier: domnul I. Drăgan, administrator,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 18 decembrie 2012,
având în vedere memoriul în răspuns depus de OAPI la grefa Tribunalului la 14 mai 2013,
având în vedere memoriul în răspuns al intervenientei depus la grefa Tribunalului la 16 aprilie 2013,
având în vedere memoriul în replică depus la grefa Tribunalului la 21 august 2013,
în urma ședinței din 12 noiembrie 2014,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 20 mai 2004, intervenienta, Redrock Construction s.r.o., a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 26/vol. 78, p. 1), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1)].
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul figurativ următor:
3 Produsele și serviciile pentru care a fost solicitată înregistrarea mărcii fac parte în special din clasele 1, 2, 17, 19 și 37 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:
– clasa 1: „Produse chimice pentru industrie; materiale de etanșare din această clasă; produse chimice auxiliare pentru industrie; rășini sintetice; rășini artificiale în stare brută; rășini epoxidice; compoziții chimice pentru industrie; adezivi folosiți în industrie; produse pentru conservarea cimentului (cu excepția vopselelor și a uleiurilor); produse și materiale chimice de umplere”;
– clasa 2: „Straturi de protecție și produse auxiliare de protecție; vopsele; pulberi de vopsea și produse de umplere; acoperiri de suprafață; lacuri; rășini naturale în stare brută; lianți cuprinși în această clasă; produse anticorozive; diluanți pentru vopsele și lacuri”;
– clasa 17: „Materiale de etanșare și de izolare; produse de umplere; materiale izolante”;
– clasa 19: „Materiale de construcții nemetalice; beton; mortar; ciment; straturi de protecție (materiale de construcție); tencuieli; amestecuri de ciment; componente de căptușeli pentru construcții; materiale nemetalice pentru construirea de șosele; planșee nemetalice; materiale nemetalice utilizate în construcția rigolelor; amestecuri pentru montarea pardoselilor; lemn de construcție”;
– clasa 37: „Construcții, construcții [de clădiri]; informații privind construcțiile; servicii de reparații și de instalare; consultanță în construcții”.
4 La 5 martie 2010, semnul în cauză a fost înregistrat ca marcă comunitară cu numărul 3866365 (denumită în continuare „marca contestată”) pentru produsele și serviciile menționate mai sus.
5 La 6 aprilie 2010, reclamanta, Deutsche Rockwool Mineralwoll GmbH & Co. OHG, a depus o cerere de declarare a nulității împotriva mărcii contestate în temeiul articolului 53 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 coroborat cu articolul 8 alineatul (1) litera (b) din același regulament.
6 Cererea de declarare a nulității se întemeia pe următoarele mărci:
– marca verbală anterioară ROCK, înregistrată în Germania la 24 martie 2003 cu numărul 30229274, pentru produse și servicii din clasele 1, 6-8, 17, 19, 37 și 42;
– marca verbală anterioară KEPROCK, înregistrată în Germania la 30 mai 2003 cu numărul 30312115, pentru produsele și serviciile următoare:
– clasa 17: „Produse din lână minerală sub formă de folii, preșuri, fibre minerale, plăci, preșuri lamelare, plăci lamelare și elemente turnate, produsele sus‑menționate având și învelișuri din dispersii plastice pe una sau pe două părți și/sau din sticlă solubilă și/sau din agenți hidraulici de lipire și/sau pe bază de rășină sintetică, cu sau fără materiale de umplere și/sau pigmenți de culoare, toate produsele pentru izolarea termică și acustică, în special elemente pentru izolarea acoperișurilor pentru acoperișuri plate, înclinate și în pantă; elemente pentru acoperișuri foarte înclinate, de preferință sub formă de plăci”;
– clasa 19: „Produse din lână minerală sub formă de plasă, preșuri, fibre, plăci, preșuri lamelare, plăci lamelare și elemente turnate; panouri de izolare acustică pentru șapă uscată și panouri de acoperișuri inversate din fibre minerale, produsele sus‑menționate având și învelișuri din dispersii plastice pe una sau pe două părți, și/sau din sticlă solubilă și/sau din agenți hidraulici de lipire și/sau pe bază de rășină sintetică, cu sau fără materiale de umplere și/sau pigmenți de culoare, toate produsele pentru protecția împotriva incendiilor și/sau ca materiale de construcții, în special elemente pentru izolarea acoperișurilor pentru acoperișuri plate, înclinate și în pantă; elemente pentru acoperișuri foarte înclinate, de preferință sub formă de plăci”;
– clasa 37: „Sectorul construcțiilor; lucrări de izolare, în special lucrări de izolare termică și/sau acustică pe acoperișuri; instalarea de elemente de protecție împotriva incendiilor, în special pe acoperișuri”;
– marca verbală anterioară FLEXIROCK, înregistrată în Germania la 21 septembrie 1994 cu numărul 2078534, pentru produse din clasele 17 și 19;
– marca verbală anterioară FORMROCK, înregistrată în Germania la 21 septembrie 1994 cu numărul 2078535, pentru produse din clasele 17 și 19;
– marca verbală anterioară FLOOR‑ROCK, înregistrată în Germania la 6 octombrie 1994 cu numărul 2079579 pentru produse din clasele 17 și 19;
– marca verbală anterioară TERMAROCK, înregistrată în Germania la 18 septembrie 1995 cu numărul 39502727, pentru produse din clasele 17 și 19;
– marca verbală anterioară KLIMAROCK, înregistrată în Germania la 7 mai 1996 cu numărul 39517348, pentru produse din clasele 17 și 19;
– marca verbală anterioară SPEEDROCK, înregistrată în Germania la 21 mai 1996 cu numărul 39543868, pentru produse din clasele 17 și 19;
– marca verbală anterioară DUROCK, înregistrată în Germania la 11 iunie 1996, cu numărul 39551027, pentru produse din clasele 17 și 19;
– marca verbală anterioară SPLITROCK, înregistrată în Germania la 23 mai 1996 cu numărul 39605619, pentru produse din clasele 17 și 19;
– marca verbală anterioară PLANAROCK, înregistrată în Germania la 17 decembrie 1996 cu numărul 39644214, pentru produse din clasele 17 și 19;
– marca verbală anterioară TOPROCK, înregistrată în Germania la 23 aprilie 1997 cu numărul 39707589, pentru produse din clasele 17 și 19;
– marca verbală anterioară KLEMMROCK, înregistrată în Germania la 10 octombrie 1997 cu numărul 39737546, pentru produse din clasele 17 și 19;
– marca verbală anterioară FIXROCK, înregistrată în Germania la 23 august 1999 cu numărul 39920622, pentru produse din clasele 6, 17 și 19;
– marca verbală anterioară SONOROCK PLUS, înregistrată în Germania la 11 februarie 2002 cu numărul 30166175, pentru produse și servicii din clasele 17, 19 și 37;
– marca verbală anterioară VARIROCK, înregistrată în Germania la 11 februarie 2002 cu numărul 30166176, pentru produse și servicii din clasele 17, 19 și 37;
– marca verbală anterioară SONOROCK, înregistrată în Germania la 11 februarie 2002 cu numărul 30166177, pentru produse și servicii din clasele 17, 19 și 37;
– marca verbală anterioară MASTERROCK, înregistrată în Germania la 9 iulie 2002 cu numărul 30212141, pentru produse și servicii din clasele 17, 19 și 37.
7 Cererea de declarare a nulității se întemeia pe totalitatea produselor și serviciilor la care se refereau mărcile anterioare și era îndreptată împotriva tuturor produselor și serviciilor desemnate de marca contestată care sunt vizate la punctul 3.
8 Prin decizia din 12 iulie 2011, divizia de anulare a respins în totalitate cererea de declarare a nulității formulată de reclamantă. Potrivit acesteia, produsele și serviciile vizate de semnele în conflict erau identice sau similare. În ceea ce privește elementul „rock”, ea a considerat că era descriptiv pentru produsele vizate de mărcile anterioare și că semnele în conflict prezentau un anumit grad de similitudine. Cu toate acestea, având în vedere nivelul de atenție ridicat a publicului relevant, aceasta a reținut lipsa unui risc de confuzie în privința tuturor mărcilor anterioare. În sfârșit, a respins argumentul reclamantei întemeiat pe pretinsa existență a unei familii de mărci.
9 La 3 august 2011, reclamanta a formulat recurs la OAPI împotriva deciziei diviziei de anulare.
10 Prin Decizia din 16 octombrie 2012 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a patra de recurs a confirmat decizia diviziei de anulare. În ceea ce privește cererea de declarare a nulității întemeiată pe marca anterioară ROCK, a subliniat că lipsa unui risc de confuzie a fost constatată în mod definitiv de Tribunal în Hotărârea din 13 octombrie 2009, Deutsche Rockwool Mineralwoll/OAPI – Redrock Construction (REDROCK) (T‑146/08, EU:T:2009:398). În ceea ce privește cererea de declarare a nulității întemeiată pe marca anterioară KEPROCK, camera de recurs a considerat că nivelul de atenție a publicului relevant este ridicat, că produsele desemnate de marca contestată din clasele 1 și 2 și lemnul de construcție din clasa 19 erau diferite, în timp ce celelalte produse și celelalte servicii contestate erau în parte identice și în parte asemănătoare produselor și serviciilor vizate de marca KEPROCK. În plus, semnele în conflict ar prezenta un grad de similitudine inferior mediei și un nivel mediu de similitudine fonetică, fără să prezinte o similitudine conceptuală. În sfârșit, elementul comun „rock” nu ar avea decât un slab caracter distinctiv. În consecință, nu ar exista un risc de confuzie. Camera de recurs a considerat că riscul de confuzie era exclus și în privința celorlalte mărci anterioare în principal pentru aceleași motive. Totodată, ea a considerat că nu se putea aplica în speță protecția extinsă acordată familiilor de mărci.
Concluziile părților
11 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.
12 OAPI și intervenienta solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
13 În susținerea acțiunii, reclamanta invocă un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) și a articolului 53 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009.
14 În temeiul acestor articole, se declară nulitatea unei mărci comunitare, la cererea titularului unei mărci anterioare, atunci când, din cauza identității sau a asemănării sale cu marca anterioară și din cauza identității sau a asemănării produselor sau a serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie în percepția publicului de pe teritoriul în care este protejată marca anterioară. Riscul de confuzie include riscul de asociere cu marca anterioară. Pe de altă parte, în temeiul articolului 8 alineatul (2) litera (a) punctul (ii) din Regulamentul nr. 207/2009, prin mărci anterioare trebuie să se înțeleagă mărcile înregistrate într‑un stat membru a căror dată de depunere este anterioară cererii de înregistrare a mărcii comunitare.
15 Potrivit unei jurisprudențe constante, constituie un risc de confuzie riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeași întreprindere sau, eventual, de la întreprinderi legate din punct de vedere economic. Riscul de confuzie trebuie apreciat în mod global, în funcție de percepția pe care o are publicul relevant asupra semnelor și produselor în discuție, și ținând seama de toți factorii pertinenți din cauză, în special de interdependența dintre similitudinea semnelor și cea a produselor sau a serviciilor desemnate [a se vedea Hotărârea din 9 iulie 2003, Laboratorios RTB/OAPI – Giorgio Beverly Hills (GIORGIO BEVERLY HILLS), T‑162/01, Rec., EU:T:2003:1999, punctele 30-33 și Hotărârea din 7 noiembrie 2013, Three‑N-Products/OAPI – Munindra (AYUR), T‑63/13, EU:T:2013:583, punctul 14].
16 În speță, trebuie să se arate că în Hotărârea REDROCK, punctul 10 de mai sus (EU:T:2009:398), Tribunalul a constatat lipsa unui risc de confuzie între semnele ROCK și REDROCK. Această concluzie nu este contestată de reclamantă și a dobândit de altfel autoritate de lucru judecat. Prin urmare, trebuie să se aprecieze riscul de confuzie între semnul REDROCK și restul mărcilor anterioare.
17 În această privință, trebuie să se observe că, atât în fața OAPI, cât și în fața Tribunalului, reclamanta și‑a focalizat argumentația pe riscul de confuzie între semnul REDROCK și marca anterioară KEPROCK și s‑a concentrat pe produsele vizate de mărcile anterioare care sunt fabricate în principal din lână minerală, fără să fi prezentat o argumentație separată în privința serviciilor vizate de aceste mărci.
Cu privire la publicul relevant
18 Potrivit jurisprudenței, în ceea ce privește gradul de atenție al publicului relevant, în scopul aprecierii globale a riscului de confuzie, consumatorul mediu al produselor și serviciilor avute în vedere este prezumat a fi normal informat și suficient de atent și de avizat. Trebuie să se țină seama de asemenea de faptul că nivelul atenției consumatorului mediu poate varia în funcție de categoria de produse sau servicii în cauză [a se vedea Hotărârea din 13 februarie 2007, Mundipharma/OAPI – Altana Pharma (RESPICUR), T‑256/04, Rep., EU:T:2007:46, punctul 42 și jurisprudența citată].
19 În speță, camera de recurs a considerat că teritoriul relevant este Germania, țara de înregistrare și de protecție a mărcilor anterioare, și că publicul relevant se compune din profesioniști din sectorul construcțiilor și, ocazional, din consumatorul mediu bine informat în domeniul construcțiilor care cumpără produsele vizate în magazinele de bricolaj. Ea a estimat că nivelul atenției publicului ar fi deosebit de ridicat la momentul cumpărării din cauza prețului și a durabilității îndelungate scontate a produselor în cauză.
20 Reclamanta nu contestă această analiză.
21 Trebuie subliniat că produsele avute în vedere, care sunt în mare parte materiale de construcții, nu sunt utilizate zilnic de către consumatorul mediu. Natura lor specializată impune o alegere precisă și avizată, indiferent de prețul și de cantitatea produselor vândute. În plus, simplul fapt că un tip de produse nu este cumpărat în mod regulat de consumator tinde să demonstreze că nivelul de atenție a acestuia va fi mai degrabă ridicat. Este necesar să se adauge că, deși o parte a produselor în cauză este accesibilă publicului larg, rareori cumpărarea se face de către simpli consumatori, care, în general, încredințează această sarcină unui profesionist sau se consultă cu consumatori care au un nivel de cunoștințe în materie superior mediei (a se vedea în acest sens Hotărârea REDROCK, punctul 10 de mai sus, EU:T:2009:398, punctele 45 și 46).
22 Este necesar să se adauge că cunoștințele cu privire la caracteristicile, la calitatea și la sursa comercială a materialelor de construcție sunt cu atât mai importante pentru publicul relevant cu cât aceste produse – odată integrate într‑un imobil – nu mai pot fi înlocuite decât cu mari costuri. În plus, calitatea proastă a acestora poate cauza pagube imobilului, fapt care poate impune o intervenție costisitoare. Pentru aceste motive, se poate considera în mod rezonabil că același consumator mediu, care nu a încredințat sarcina selectării acestor produse unui profesionist, efectuează cercetări pe internet cu privire la produsele vizate și este interesat, în orice caz, de proveniența și de identitatea fabricantului acestor produse.
23 Această situație se regăsește și în ceea ce privește serviciile de construcții din clasa 37, a căror alegere implică o selecție precisă și avizată și impune un nivel de circumspecție ridicat din partea publicului relevant.
24 În consecință, trebuie să se rețină că nivelul de atenție a publicului relevant este deosebit de ridicat (a se vedea în acest sens Hotărârea REDROCK, punctul 10 de mai sus, EU:T:2009:398, punctul 47).
Cu privire la compararea produselor și serviciilor vizate de mărcile REDROCK și KEPROCK
25 În decizia atacată, camera de recurs a considerat că produsele vizate de marca contestată care fac parte din clasele 1 și 2 și lemnul de construcție din clasa 19 sunt diferite, în timp ce celelalte produse și celelalte servicii contestate sunt, în parte, identice și, în parte, asemănătoare cu produsele și cu serviciile vizate de marca KEPROCK.
26 Reclamanta contestă această apreciere. Ea susține că produsele vizate de marca contestată care fac parte din clasele 1 și 2 au același scop de utilizare precum produsele vizate de marca KEPROCK care fac parte din clasele 17 și 19 sau pot fi complementare acestor produse. În plus, canalele de distribuție ar fi aceleași. Prin urmare, aceste produse ar fi similare. În plus, ea consideră că „materialele de etanșare” vizate de marca contestată, cuprinse în clasa 17, nu sunt numai asemănătoare cu materialele izolante vizate de marca KEPROCK, cuprinse în clasele 17 și 19, ci sunt și foarte similare.
27 Se impune constatarea că, potrivit deciziei atacate, „materiale[le] de izolare; produse[le] de umplere; materiale[le] izolante” incluse în clasa 17, vizate de marca contestată, sunt identice cu „toate produsele pentru izolarea termică și acustică”, cuprinse în aceeași clasă, vizate de marca KEPROCK. De asemenea, camera de recurs a considerat că „materialele de construcție nemetalice” cuprinse în clasa 19, vizate de marca contestată sunt identice cu materialele de construcție cuprinse în aceeași clasă, vizate de marca KEPROCK. În sfârșit, potrivit camerei de recurs, serviciile de construcții vizate de semnele în cauză, cuprinse în clasa 37, sunt de asemenea identice.
28 Camera de recurs a considerat că, în pofida identității acestor produse și a acestor servicii vizate de semnele în conflict, nu există un risc de confuzie.
29 Prin urmare, trebuie să se examineze mai întâi în ce măsură camera de recurs putea să rețină în mod valabil lipsa unui risc de confuzie în ceea ce privește produsele și serviciile vizate de semnele în conflict pe care le considera identice. Astfel, validitatea unei asemenea concluzii în decizia atacată ar face inutilă examinarea nivelului de similitudine al celorlalte produse și al celorlalte servicii.
30 În consecință, Tribunalul consideră că este oportun să examineze mai întâi similitudinea dintre semnele REDROCK și KEPROCK.
Cu privire la compararea semnelor REDROCK și KEPROCK
31 Reclamanta reproșează camerei de recurs că a apreciat în mod eronat similitudinea dintre REDROCK și KEPROCK și caracterul descriptiv al elementului „rock” în contextul produselor din sectorul construcțiilor.
32 Trebuie amintit că aprecierea globală a riscului de confuzie trebuie să se întemeieze, în ceea ce privește similitudinea vizuală, fonetică sau conceptuală dintre semnele în conflict, pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând cont în special de elementele lor distinctive și dominante. Percepția asupra mărcilor pe care o are consumatorul mediu al produselor sau serviciilor în cauză are un rol determinant în aprecierea globală a riscului de confuzie. În această privință, consumatorul mediu percepe în mod normal o marcă ca pe un tot și nu face o examinare a diferitor detalii ale acesteia (a se vedea Hotărârea din 12 iunie 2007, OAPI/Shaker, C‑334/05 P, Rep., EU:C:2007:333, punctul 35 și jurisprudența citată).
33 Aprecierea similitudinii dintre două mărci nu se poate limita la luarea în considerare a unei singure componente a unei mărci complexe și la compararea acesteia cu o altă marcă. Este necesar, dimpotrivă, să se efectueze o comparație prin examinarea mărcilor în cauză, fiecare analizată în totalitate, ceea ce nu exclude ca impresia de ansamblu produsă de o marcă complexă în memoria publicului relevant să poată fi dominată, în anumite împrejurări, de una sau de mai multe dintre componentele sale (a se vedea Hotărârea OAPI/Shaker, punctul 32 de mai sus, EU:C:2007:333, punctul 41 și jurisprudența citată). Aprecierea similitudinii se va putea face exclusiv pe baza elementului dominant numai dacă toate celelalte componente ale mărcii sunt neglijabile (Hotărârea Curții OAPI/Shaker, punctul 32 de mai sus, EU:C:2007:333, punctul 42, și Hotărârea Curții din 20 septembrie 2007, Nestlé/OAPI, C‑193/06 P, EU:C:2007:539, punctul 42). Aceasta ar putea fi situația în special atunci când această componentă poate domina singură imaginea mărcii respective, pe care publicul relevant o păstrează în memorie, astfel încât toate celelalte componente ale mărcii sunt neglijabile în impresia de ansamblu produsă de aceasta (Hotărârea Nestlé/OAPI, citată anterior, EU:C:2007:539, punctul 43).
Observații introductive
34 Potrivit jurisprudenței, pentru a stabili caracterul distinctiv al unei componente a mărcii, trebuie să se aprecieze capacitatea mai mult sau mai puțin extinsă a acestei componente de a contribui la identificarea produselor sau serviciilor pentru care a fost înregistrată marca ca provenind de la o întreprindere determinată și de a distinge, așadar, aceste produse sau aceste servicii de cele ale altor întreprinderi. La această apreciere trebuie să se ia în considerare în special calitățile intrinseci ale componentei în cauză din perspectiva problemei dacă aceasta este sau nu este lipsită de orice caracter descriptiv pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată marca [Hotărârea din 13 iunie 2006, Inex/OAPI – Wiseman (Reprezentarea unei piei de vacă), T‑153/03, Rec., EU:T:2006:157, punctul 35, și Hotărârea din 27 februarie 2008, Citigroup/OAPI – Link Interchange Network (WORLDLINK), T‑325/04, EU:T:2008:51, punctul 66].
35 În speță, în contextul comparării vizuale, camera de recurs a considerat că publicul relevant ar identifica elementul „rock” ca fiind un cuvânt, dar a examinat semnele în conflict în ansamblul lor. În ceea ce privește compararea fonetică, camera de recurs a constatat că semnul REDROCK ar fi perceput de publicul relevant ca fiind un cuvânt din limba engleză compus din cuvinte din vocabularul de bază, în timp ce marca KEPROCK ar fi percepută ca fiind o expresie fantezistă. În continuare, potrivit acesteia, din punct de vedere conceptual, consumatorii germani relevanți ar percepe imediat semnificația celor două cuvinte din vocabularul de bază al limbii engleze care compun marca REDROCK. În plus, ținând seama de produsele și de serviciile vizate, consumatorii ar asocia elementul „rock” cu echivalentele germane ale cuvântului „piatră”, și anume „Fels” și „Stein”, astfel încât respectiva componentă ar avea un slab caracter distinctiv. Totodată, potrivit camerei de recurs, combinația de litere „kep” este lipsită de înțeles în limba engleză și în limba germană. Prin urmare, camera de recurs a considerat că publicul nu are motiv să separe marca KEPROCK și o va percepe ca pe o combinație verbală fantezistă.
36 În primul rând, reclamanta susține că publicul relevant consideră marca ca pe un tot. Astfel, ea consideră că, în mod eronat, camera de recurs a examinat separat prima și cea de a doua silabă a semnelor în conflict.
37 În această privință, trebuie arătat că, deși consumatorul mediu percepe în mod normal o marcă ca pe un tot și nu face o examinare a diferitor detalii ale acesteia (Hotărârea din 22 iunie 1999, Lloyd Schuhfabrik Meyer, C‑342/97, Rec., EU:C:1999:323, punctul 25), nu este mai puțin adevărat că, în perceperea unui semn verbal, acesta va identifica elementele verbale care îi sugerează o semnificație concretă sau care seamănă cu anumite cuvinte pe care le cunoaște [Hotărârea din 6 octombrie 2004, Vitakraft‑Werke Wührmann/OAPI – Krafft (VITAKRAFT), T‑356/02, Rec., EU:T:2004:292, punctul 51, și Hotărârea RESPICUR, punctul 18 de mai sus, EU:T:2007:46, punctul 57]. Identificarea elementelor verbale comprehensibile pentru consumator este relevantă din punctul de vedere al aprecierii similitudinii vizuale, fonetice și conceptuale dintre semnele în conflict [a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iunie 2010, MIP Metro/OAPI – CBT Comunicación Multimedia (Metromeet), T‑407/08, Rep., EU:T:2010:256, punctele 37 și 38].
38 Prin urmare, camera de recurs a reținut pe bună dreptate că publicul relevant ar identifica elementul verbal „rock” cu un cuvânt, chiar și în lipsa oricărei separații vizuale între aceste termen și celelalte elemente ale semnelor în conflict. Astfel, chiar dacă consumatorul mediu german nu ar avea cunoștințe aprofundate de engleză, termenul „rock” face parte din vocabularul elementar al limbii engleze și atât profesioniștii, cât și consumatorii vor asocia termenul „rock” cu termenul „piatră” (Hotărârea REDROCK, punctul 10 de mai sus, EU:T:2009:398, punctul 53).
39 Aceeași situație se regăsește în privința elementului „red” al mărcii contestate, care desemnează în limba engleză culoarea roșie și, întrucât aparține vocabularului de bază al limbii engleze, va fi direct comprehensibil de către publicul relevant (Hotărârea REDROCK, punctul 10 de mai sus, EU:T:2009:398, punctul 78).
40 Astfel, camera de recurs nu a comis nicio eroare atunci când a considerat că publicul relevant ar scinda marca REDROCK în două elemente „red” și „rock” și ar identifica elementul „rock” al mărcii KEPROCK ca fiind un cuvânt cu o altă semnificație.
41 Trebuie să se adauge că, în cadrul argumentației sale privind familia de mărci având ca element comun cuvântul „rock”, reclamanta recunoaște că respectivul element are o anumită autonomie în toate mărcile anterioare, inclusiv KEPROCK, din moment ce, în opinia sa, acest element constituie elementul comun care ar permite publicului să asocieze toate aceste mărci unei singure origini comerciale. Astfel, ea nu poate nega în mod valabil într‑un alt context că elementul „rock” constituie un element separat, identificabil de către publicul relevant.
42 În sfârșit, rezultă cu claritate din decizia atacată că, după identificarea elementului „rock” ca fiind un cuvânt cu semnificație, camera de recurs a luat în considerare ansamblul semnelor în conflict cu ocazia efectuării comparației și că, în plus, ea a constatat că semnul KEPROCK ar fi perceput, în ansamblul său, ca fiind o combinație verbală fantezistă pe plan fonetic și conceptual.
43 Or, nimic nu împiedică camera de recurs să identifice mai întâi elementele comprehensibile ale semnelor în conflict, să aprecieze caracterul lor distinctiv și să compare, apoi, semnele respective în ansamblul lor. Un astfel de demers este perfect compatibil cu jurisprudența citată la punctele 32 și 37. În plus, identificarea elementelor „distinctive” și „dominante” poate necesita aprecierea capacității distinctive relative a tuturor părților componente ale mărcii și, prin urmare, identificarea elementelor mai puțin distinctive. Un astfel de mod de a acționa nu aduce atingere luării în considerare a impresiei de ansamblu generate de mărci într‑o etapă ulterioară a examinării.
44 Prin urmare, trebuie respins argumentul reclamantei întemeiat pe examinarea separată a elementele componente ale semnelor în conflict.
45 În al doilea rând, trebuie amintit că camera de recurs s‑a întemeiat în mai multe pasaje din decizia atacată pe caracterul descriptiv al elementului „rock”.
46 În această privință, trebuie arătat că cel puțin o parte dintre materialele de construcție vizate de marca contestată și cvasitotalitatea produselor vizate de mărcile anterioare sunt fabricate din materii prime pe bază de piatră care, mai ales în stare naturală, pot fi ușor asociate de publicul relevant cu termenul „rock”, chiar în sensul de „stâncă” sau de „faleză”, astfel că acesta este foarte descriptiv (Hotărârea REDROCK, punctul 10 de mai sus, EU:T:2009:398, punctul 54).
47 Această constatare nu poate fi repusă în discuție de argumentul reclamantei potrivit căruia termenul „rock” are în germană alte semnificații, precum denumirea unui stil de muzică și a unui obiect vestimentar feminin. Astfel, în vederea aprecierii caracterului distinctiv sau descriptiv al unui semn, trebuie să se țină seama de sensul semnului respectiv care face referire la produsele vizate sau desemnează una dintre caracteristicile acestora (Hotărârea din 23 octombrie 2003, OAPI/Wrigley, C‑191/01 P, Rec., EU:C:2003:579, punctul 32, și Hotărârea REDROCK, punctul 10 de mai sus, EU:T:2009:398, punctul 55).
48 Pe de altă parte, în speță, termenul „rock” transmite de asemenea un mesaj apreciativ în ceea ce privește caracteristicile produselor și serviciilor vizate care privesc în special materiale de construcții și activitatea de construcție, întrucât poate fi înțeles în sensul că face aluzie la soliditatea și la stabilitatea stâncilor sau a altor formațiuni de pietre. Or, un termen apreciativ care se raportează la una dintre caracteristicile produselor sau serviciilor vizate nu este dotat cu un puternic caracter distinctiv intrinsec în privința acestora [a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 ianuarie 2008, Inter‑Ikea/OAPI – Waibel (idea), T‑112/06, EU:T:2008:10, punctul 51, și Hotărârea REDROCK, punctul 10 de mai sus, EU:T:2009:398, punctul 56].
49 În consecință, elementul comun „rock” este foarte descriptiv și apreciativ în privința produselor și serviciilor vizate de semnele în conflict, astfel încât nu are decât un slab caracter distinctiv intrinsec, după cum a reținut în mod întemeiat camera de recurs.
Cu privire la aspectul vizual al comparației
50 În decizia atacată, camera de recurs a arătat că semnele REDROCK și KEPROCK au în comun partea de final și numărul de litere. Cu toate acestea, ar exista diferențe importante în părțile inițiale ale semnelor, cărora publicul le‑ar acorda în general mai multă atenție și care, în speță, ar constitui de asemenea părțile cele mai distinctive ale mărcilor în conflict. Litera comună „e” ar fi diferită pe plan vizual în marca REDROCK și în marca KEPROCK, deoarece ea ar prezenta o modalitate de stilizare originală. În consecință, pe plan vizual, semnele ar fi similare la un nivel inferior mediei.
51 Reclamanta consideră că semnele sunt foarte similare pe plan vizual. Ea susține că majusculele „K” și „R”, precum și „P” și „D” au structuri similare.
52 Trebuie arătat că cele două mărci se compun din șapte litere și au în comun cea de a doua silabă, „rock”.
53 Cu toate acestea, trebuie să se constate că silaba respectivă este identificată de publicul relevant cu cuvântul „rock”, care face trimitere la caracteristicile produselor și serviciilor vizate și care nu are decât un slab caracter distinctiv.
54 În plus, potrivit jurisprudenței, partea de început a elementelor verbale ale unei mărci poate să atragă mai mult atenția consumatorului decât părțile următoare [Hotărârea Tribunalului din 17 martie 2004, El Corte Inglés/OAPI – González Cabello și Iberia Líneas Aéreas de España (MUNDICOR), T‑183/02 și T‑184/02, Rec., EU:T:2004:79, punctul 81]. Pe de altă parte, deși este adevărat că cuvântul „red” este înțeles de asemenea de publicul relevant și se raportează la elementul „rock”, nu este mai puțin adevărat că elementul figurativ – reproducerea stilizată a majusculei „E” în gri – se situează în prima parte a mărcii REDROCK.
55 Astfel, din punct de vedere vizual, publicul relevant acordă cu mult mai multă atenție părților inițiale ale semnelor în conflict decât elementului comun „rock”.
56 Or, în speță, partea inițială a semnelor în conflict diferă prin două litere din trei, singura literă comună fiind majuscula „E”. În plus, stilizarea respectivei majuscule „E” și utilizarea culorii gri îndepărtează și mai mult imaginea vizuală a elementului „red” al mărcii contestate de elementul „kep” care figurează în marca anterioară.
57 În ceea ce privește pretinsa similitudine dintre majusculele „K” și „R”, precum și „P” și „D”, trebuie să se constate că, având în vedere nivelul de atenție ridicat a publicului relevant, acesta va percepe cu siguranță diferența dintre aceste litere, chiar dacă nu păstrează decât o imagine incompletă a mărcii anterioare.
58 Prin urmare, trebuie confirmată analiza camerei de recurs potrivit căreia semnele în cauză sunt similare pe plan vizual la un nivel inferior mediei și trebuie precizat în plus că această similitudine este redusă.
Cu privire la aspectul fonetic al comparației
59 În ceea ce privește compararea pe plan fonetic, potrivit deciziei atacate, cele două mărci sunt pronunțate în două silabe de consumatorii germani relevanți. Succesiunea de vocale ar fi aceeași. Semnul REDROCK ar fi perceput ca fiind un cuvânt din limba engleză compus din cuvinte din vocabularul de bază, astfel că marca ar fi pronunțată potrivit regulilor de pronunție englezești. Marca germană anterioară KEPROCK ar fi percepută ca fiind o expresie fantezistă și ar fi pronunțată potrivit regulilor de pronunție germane. Deși terminația se pronunță în mod foarte similar, începutul diferit ar fi perceput cu claritate. Astfel, pe plan fonetic, mărcile ar avea un grad de similitudine mediu.
60 Potrivit reclamantei, nu există niciun motiv practic pentru ca consumatorii de limbă germană să pronunțe marca contestată potrivit regulilor de pronunție englezești, iar marca anterioară KEPROCK potrivit regulilor de pronunție germane. Consumatorul mediu nu ar înțelege sensul elementului „rock” ca fiind corespondentul cuvintelor germane „Fels” sau „Gestein”. Dimpotrivă, publicul german ar relaționa cuvântul „rock” cu cuvântul german identic care înseamnă „fustă” sau, dacă s‑ar gândi la engleză, cu cuvântul care desemnează un tip de muzică. Dat fiind faptul că semnele în conflict ar fi pronunțate potrivit regulilor germane de pronunție și că sonoritatea sunetelor „r” și „k”, precum și „d” și „p” ar fi apropiată, semnele respective ar fi foarte similare din punct de vedere fonetic.
61 Trebuie amintit că semnele în conflict au aceeași lungime și au în comun aceeași succesiune de vocale. A doua silabă, cuvântul „rock”, este de asemenea comună.
62 În schimb, partea de început cuprinde consoane diferite.
63 În plus, cu siguranță, publicul relevant înțelege semnificația cuvintelor din engleză „red” și „rock”. Totuși, aceasta nu împiedică o parte a consumatorilor să pronunțe marca contestată potrivit regulilor de pronunție germane.
64 În orice caz, chiar și în ipoteza în care semnele în cauză ar fi pronunțate potrivit regulilor de pronunție germane, diferența dintre sonoritatea sunetului „r”, nerulat în germană, și cea a sunetului „k” ar fi foarte marcantă. În plus, chiar dacă diferența dintre sonoritatea consoanelor „d” și „p” ar fi puțin mai redusă, publicul pertinent o poate percepe.
65 Având în vedere aceste considerații, chiar dacă, cu ocazia aprecierii, se ia ca bază pronunția în germană, similitudinea dintre semnele în cauză este medie pe plan fonetic, după cum a reținut în mod întemeiat camera de recurs.
Cu privire la aspectul conceptual al comparației
66 Potrivit deciziei atacate, din punct de vedere conceptual, consumatorii germani relevanți vor percepe imediat semnificația celor două cuvinte din vocabularul de bază care compun marca REDROCK. Astfel, pentru ei, marca contestată ar evoca o piatră de culoare roșie. În schimb, partea de început a mărcii KEPROCK nu ar avea un sens, astfel încât aceasta ar fi percepută ca fiind o combinație verbală fantezistă. Astfel, semnele în conflict ar fi diferite pe plan conceptual.
67 Trebuie amintit că reclamanta nu a avansat niciun argument în privința comparației pe plan vizual.
68 În Hotărârea REDROCK, punctul 10 de mai sus (EU:T:2009:398), Tribunalul a statuat deja că elementul „rock” ce compune marca contestată este înțeles de publicul relevant, care face legătura dintre adjectivul din limba engleză „red” și substantivul englez „rock”, în sensul de „piatră”, „stâncă” sau „faleză”. El descrie astfel, în ansamblul său, o imagine determinată de semnul acestor cuvinte (Hotărârea REDROCK, punctul 10 de mai sus, EU:T:2009:398, punctul 80).
69 În schimb, marca KEPROCK nu generează nicio imagine determinată în mintea consumatorului, din moment ce elementul „kep” nu are nicio semnificație. Astfel, chiar dacă publicul relevant atribuie elementului „rock” o semnificație, semnul KEPROCK este perceput în ansamblu ca o combinație verbală fantezistă care nu are niciun sens specific.
70 În consecință, trebuie să se constate că nu este posibil să se compare sensul semnelor REDROCK și KEPROCK, astfel încât comparația pe plan conceptual rămâne un element neutru în speță.
71 Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se concluzioneze că există o similitudine redusă între semnele în conflict pe plan vizual, o similitudine medie pe plan fonetic, în timp ce comparația pe plan conceptual este neutră.
Cu privire la riscul de confuzie
72 Camera de recurs a constatat că nu există un risc de confuzie între marca contestată și mărcile anterioare.
73 Reclamanta contestă această apreciere.
Cu privire la riscul de confuzie între semnele REDROCK și KEPROCK
74 În primul rând, trebuie să se arate că, după cum a reținut în mod întemeiat camera de recurs, caracterul distinctiv al mărcii anterioare KEPROCK este mediu. Într‑adevăr, Tribunalul constată că semnul KEPROCK nu este deosebit de inventiv sau de frapant, nici nu poate avea un caracter distinctiv intrinsec mai mare decât nivelul normal. Trebuie să se adauge că însăși reclamanta nu identifică factorii care ar demonstra că marca KEPROCK ar avea un caracter mai distinctiv decât o marcă medie care nu are înțeles. Totodată, reclamanta nu susține că marca KEPROCK ar avea un caracter distinctiv accentuat prin utilizare.
75 În al doilea rând, trebuie să se sublinieze că nivelul de atenție a publicului relevant era deosebit de ridicat la achiziționarea produselor și serviciilor vizate și că publicul respectiv dorește să cunoască identitatea sursei comerciale a acestora.
76 În al treilea rând, trebuie amintit că există o similitudine redusă între semnele în conflict pe plan vizual, o similitudine medie pe plan fonetic, în timp ce comparația pe plan conceptual este neutră.
77 În această privință, trebuie să se adauge că aspectele vizual, fonetic sau conceptual ale semnelor în conflict nu au întotdeauna aceeași importanță și că, în cadrul aprecierii globale a riscului de confuzie, trebuie să se țină seama de natura produselor în cauză și să se analizeze condițiile obiective în care mărcile se pot prezenta pe piață [Hotărârea din 6 octombrie 2004, New Look/OAPI – Naulover (NLSPORT, NLJEANS, NLACTIVE și NLCollection), T‑117/03‑T‑119/03 și T‑171/03, Rec., EU:T:2004:293, punctul 49].
78 Gradul de similitudine fonetică între două mărci are o importanță mai redusă în cazul produselor care sunt comercializate astfel încât, de obicei, publicul relevant percepe marca respectivă care le desemnează într‑o formă vizuală la momentul cumpărării [Hotărârea din 14 octombrie 2003, Phillips‑Van Heusen/OAPI – Pash Textilvertrieb und Einzelhandel (BASS), T‑292/01, Rec., EU:T:2003:264, punctul 55, și Hotărârea idea, punctul 48 de mai sus, EU:T:2008:10, punctele 78 și 79].
79 Or, acesta este cazul materialelor de construcție vizate de semnele în conflict, care sunt comercializate într‑o modalitate care permite consumatorului mediu să perceapă vizual mărcile aplicate. De asemenea, trebuie să se sublinieze că alegerea produselor în cauză de către publicul relevant este precedată, în mod necesar, de examinarea caracteristicilor produselor, în magazine sau pe internet, deoarece publicul respectiv dorește să se asigure că materialele utilizate își îndeplinesc funcțiile pe termen lung în clădirea în care sunt integrate. Aceste împrejurări presupun de asemenea faptul că publicul relevant se confruntă vizual cu imaginea mărcii înainte de a face alegerea.
80 În aceste condiții, Tribunalul consideră că nu există un risc de confuzie între mărcile REDROCK și KEPROCK, considerate individual, chiar și în privința produselor vizate de cele două mărci care sunt identice. Astfel, consumatorul mediu, având un nivel de atenție deosebit de ridicat la momentul cumpărării, va percepe diferențele care separă mărcile și nu va crede că produsele care poartă semnele în conflict provin de la aceeași sursă comercială.
81 Aceeași situație se regăsește în privința serviciilor vizate de mărcile REDROCK și KEPROCK, referitor la care reclamanta nu a avansat de altfel argumente specifice. Semnele în conflict nu vor fi confundate de publicul relevant pentru motivele expuse la punctele 74-76 de mai sus.
82 Prin urmare, este inutil să se examineze argumentele reclamantei prin care urmărește să demonstreze că, pentru anumite produse, similitudinea este mai ridicată decât s‑a constatat în decizia atacată, dat fiind faptul că nu există niciun risc de confuzie nici în ceea ce privește produsele sau serviciile identice. În această privință, trebuie amintit că termenul „rock” este foarte descriptiv și apreciativ în privința produselor și serviciilor vizate de mărcile anterioare.
Cu privire la riscul de confuzie între marca REDROCK și celelalte mărci anterioare
83 În ceea ce privește celelalte mărci anterioare, camera de recurs a considerat că distanța dintre respectivele mărci și semnul REDROCK era suficientă pentru a compensa identitatea sau asemănarea dintre produsele și serviciile vizate.
84 Concentrându‑se pe compararea mărcilor REDROCK și KEPROCK, precum și pe argumentul său privind familia de mărci, reclamanta nu a avansat niciun argument specific privind celelalte mărci anterioare (FLEXIROCK, FORMROCK, FLOOR‑ROCK, TERMAROCK, KLIMAROCK, SPEEDROCK, DUROCK, SPLITROCK, PLANAROCK, TOPROCK, KLEMMROCK, FIXROCK, SONOROCK PLUS, VARIROCK, SONOROCK și MASTERROCK) analizate separat.
85 În această privință, referitor la comparația pe plan vizual, trebuie să se precizeze că, dintre celelalte mărci anterioare, numai mărcile TOPROCK și FIXROCK au același număr de litere ca REDROCK. Cu toate acestea, părțile inițiale ale acestor mărci, cărora publicul relevant le acordă în general mai mult atenție, potrivit jurisprudenței (a se vedea punctul 54 de mai sus), sunt în întregime diferite, din moment ce nicio literă din elementele „top” și „fix” nu corespunde cu elementul „red”. Totodată, chiar dacă mărcile anterioare KLEMMROCK și SPEEDROCK conțin litera „e”, trebuie amintit că, în rest, părțile inițiale ale semnelor în cauză sunt total diferite de partea inițială a mărcii REDROCK și, în plus, mărcile anterioare amintite cuprind nouă litere, în timp ce REDROCK nu cuprinde decât șapte. Prin urmare, având în vedere existența unui element figurativ în marca REDROCK, mărcile TOPROCK, FIXROCK, SPEEDROCK și KLEMMROCK, pe de o parte, și marca REDROCK, pe de altă parte, sunt, cel mult, foarte puțin similare pe plan vizual, în pofida elementului comun „rock”. Această constatare este valabilă cu atât mai mult pentru celelalte mărci anterioare.
86 În continuare, în ceea ce privește comparația pe plan fonetic, trebuie să se adauge că numai sonoritatea mărcii anterioare KLEMMROCK prezintă anumite similitudini cu marca REDROCK, dată fiind prezența aceleiași succesiuni de vocale și aceluiași număr de silabe. Cu toate acestea, combinația de consoane „k” și „l” de la începutul semnului modifică puțin pronunția, fapt la care se adaugă și dublarea lui „m” care diferențiază și mai mult pronunția acestei mărci în raport cu cea a mărcii REDROCK. Prin urmare, similitudinea fonetică dintre KLEMMROCK și REDROCK este, cel mult, redusă. Această constatare este valabilă cu atât mai mult pentru celelalte mărci anterioare.
87 În sfârșit, în ceea ce privește comparația pe plan conceptual, trebuie să se precizeze că, în cazul majorității mărcilor anterioare, termenul „rock” are același sens ca în cazul mărcii REDROCK. Cu toate acestea, primele elemente „flexi”, „form”, „floor”, „terma”, „klima”, „speed”, „split”, „plana”, „top”, „klemm”, „fix”, „sono”, „vari” și „master” au un sens total diferit de „red”, astfel încât, în ansamblu, similitudinea pe plan conceptual între semnele în cauză este, cel mult, de nivel slab. În ceea ce privește marca „DUROCK”, aceeași concluzie se impune în cazul în care se prezumă că consumatorul mediu german identifică elementul „dur” ca făcând trimitere la durabilitate sau soliditate. În caz contrar, dacă se presupune că publicul relevant nu atribuie niciun sens elementului „du”, comparația conceptuală rămâne neutră.
88 Astfel, trebuie să se concluzioneze că, având în vedere nivelul de atenție deosebit de ridicat a publicului relevant, diferențele care separă marca contestată de mărcile anterioare FLEXIROCK, FORMROCK, FLOOR‑ROCK, TERMAROCK, KLIMAROCK, SPEEDROCK, DUROCK, SPLITROCK, PLANAROCK, TOPROCK, KLEMMROCK, FIXROCK, SONOROCK PLUS, VARIROCK, SONOROCK și MASTERROCK sunt suficiente pentru a exclude orice risc de confuzie.
Cu privire la riscul de confuzie care rezultă din pretinsa existență a unui familii de mărci având în comun elementul „rock”
89 În decizia atacată, camera de recurs a reținut că reclamanta nu se poate întemeia pe protecția extinsă acordată familiilor de mărci.
90 Reclamanta susține că mărcile anterioare KEPROCK, FLEXIROCK, FORMROCK, FLOOR‑ROCK, TERMAROCK, KLIMAROCK, SPEEDROCK, DUROCK, SPLITROCK, PLANAROCK, TOPROCK, KLEMMROCK, FIXROCK, SONOROCK PLUS, VARIROCK, SONOROCK și MASTERROCK constituie o familie de mărci. În opinia sa, consumatorul mediu va considera că marca contestă aparține de asemenea acestei serii și, prin urmare, că originea comercială a produselor care poartă marca contestată este aceeași, ceea ce constituie un risc de asociere.
91 Trebuie amintit că riscul de asociere este un caz specific al riscului de confuzie, care se caracterizează prin faptul că mărcile în cauză, deși nu sunt susceptibile să fie confundate direct de publicul‑țintă, pot fi percepute ca fiind două mărci ale aceluiași titular [a se vedea Hotărârea din 9 aprilie 2003, Durferrit/OAPI – Kolene (NU‑TRIDE), T‑224/01, Rec., EU:T:2003:107, punctul 60 și jurisprudența citată]. Pentru a lua în considerare acest criteriu, este necesar ca cererea de declarare a nulității să fie întemeiată pe existența mai multor mărci care prezintă caracteristici comune ce permit să fie considerate ca făcând parte din aceeași serie sau familie (Hotărârea din 18 decembrie 2008, Les Éditions Albert René/OAPI, C‑16/06 P, Rep., EU:C:2008:739, punctul 101). Cu toate acestea, criteriul de serie sau de familie a mărcilor nu este relevant decât dacă elementul comun este distinctiv. Astfel, dacă acest element este descriptiv, el nu este apt să creeze un risc de confuzie [a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 iulie 2004, Grupo El Prado Cervera/OAPI – Héritiers Debuschewitz (CHUFAFIT), T‑117/02, Rec., EU:T:2004:208, punctul 59].
92 În primul rând, trebuie amintit că Tribunalul a statuat deja că protecția extinsă acordată unei familii de mărci nu poate fi invocată în mod valabil atunci când elementul comun al mărcilor anterioare era foarte descriptiv în privința produselor și serviciilor vizate. Astfel, un termen care face trimitere la natura respectivelor produse și a respectivelor servicii nu poate constitui un trunchi comun distinctiv pentru o familie de mărci [a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iulie 2012, Caixa Geral de Depósitos/OAPI – Caixa d’Estalvis i Pensions de Barcelona (la Caixa), T‑255/09, EU:T:2012:383, punctul 82].
93 Trebuie amintit că elementul „rock” este foarte descriptiv și apreciativ în privința produselor și serviciilor vizate de mărcile anterioare. În consecință, în aplicarea jurisprudenței citate la punctele 91 și 92 de mai sus, acesta nu este apt să constituie elementul comun al unei familii de mărci.
94 În al doilea rând, această constatare este întărită de Ordonanța din 30 ianuarie 2014, Industrias Alen/The Clorox Company (C‑422/12 P, Rep., EU:C:2014:57, punctul 45), în care Curtea a decis că constatarea existenței unui risc de confuzie între mărcile CLOROX și CLORALEX nu ar însemna că se recunoaște titularului mărcii anterioare un monopol asupra elementului „clor”, foarte descriptiv pentru produsele în cauză, dat fiind că existența unui risc de confuzie conduce doar la protecția unei anumite combinații de elemente, fără a proteja totuși, ca atare, un element descriptiv care face parte din această combinație.
95 Or, recunoașterea familiei de mărci având ca element comun „rock” ar conduce tocmai la monopolizarea elementului „rock”, care este foarte descriptiv și apreciativ în privința produselor și serviciilor vizate de mărcile anterioare. Protecția lărgită prin recunoașterea prezenței unei familii de mărci ar însemna că, în practică, niciun alt operator nu ar putea înregistra o marcă conținând elementul „rock” și i s‑ar putea chiar interzice, dacă este cazul, utilizarea acestui element în sloganurile și în materialele sale publicitare. O astfel de restricție adusă liberei concurențe, care ar decurge din rezervarea unui termen de bază al limbii engleze în favoarea unui singur operator economic, nu ar putea fi justificată prin preocuparea de a recompensa eforturile creatoare sau publicitare ale titularilor mărcilor anterioare. Astfel, atunci când nu este vorba despre un caracter distinctiv accentuat prin utilizare, valoarea comercială pe care o constituie respectiva rezervare nu este rezultatul unor astfel de eforturi ale titularului, ci numai a sensului unui cuvânt, prestabilit de limba în cauză, care face trimitere la caracteristicile produselor și serviciilor vizate.
96 În al treilea rând, reclamanta nu se poate întemeia în mod valabil pe Hotărârea din 27 aprilie 2010, UniCredito Italiano/OAPI – Union Investment Privatfonds (UNIWEB) (T‑303/06 și T‑337/06, EU:T:2010:160). Astfel, în această hotărâre, Tribunalul a subliniat importanța caracterului distinctiv al elementului comun „uni” în privința serviciilor vizate și a considerat că acest caracter avea un asemenea nivel încât elementul însuși putea da naștere unei asocieri directe, în mintea publicului relevant, cu seria vizată (Hotărârea UNIWEB, citată anterior, EU:T:2010:1601, punctele 35, 38 și 39). Or, un caracter distinctiv de un asemenea nivel nu este prezent în speță.
97 Astfel, elementul „uni” are, cu siguranță, o semnificație pentru consumatorul mediu german, însă nu se poate raporta direct la serviciile financiare, în special la fondurile de plasament, vizate de mărcile anterioare în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea UNIWEB, punctul 96 de mai sus (EU:T:2010:160). În schimb, elementul„rock” invocat în speță face trimitere la caracteristicile materialelor și ale serviciilor de construcții vizate de mărcile anterioare. Astfel, cadrul factual fiind diferit cu privire la acest aspect crucial, soluția adoptată în hotărârea menționată nu poate fi transpusă în prezenta cauză.
98 În consecință, în speță, întrucât este foarte descriptiv și apreciativ în privința produselor și serviciilor vizate de mărcile anterioare, elementul „rock” nu este apt să constituie trunchiul comun al unei familii de mărci.
99 Cu titlu suplimentar, trebuie constatat că, în orice caz, reclamanta nu a făcut dovada utilizării serioase a unui număr suficient de mărci care ar putea constitui o familie de mărci.
100 Potrivit jurisprudenței, utilizarea serioasă a unei mărci nu poate fi demonstrată prin probabilități sau prin prezumții, ci trebuie să se întemeieze pe elemente concrete și obiective care dovedesc o utilizare efectivă și suficientă a mărcii pe piața relevantă [Hotărârea VITAKRAFT, punctul 37 de mai sus, EU:T:2004:292, punctul 28, și Hotărârea din 30 noiembrie 2009, Esber/OAPI – Coloris Global Coloring Concept (COLORIS), T‑353/07, EU:T:2009:475, punctul 24].
101 Or, în speță, probele privind utilizarea serioasă prezentate de reclamantă în fața OAPI constau într‑o declarație sub jurământ și în cataloage în care figurează produsele care poartă mărcile anterioare.
102 Astfel, cum a arătat în mod întemeiat camera de recurs, reclamanta a omis să prezinte probe independente, precum studii de piață, facturi sau statistici privind publicitatea care să susțină cifrele menționate în declarația sub jurământ. În plus, cataloagele demonstrează numai existența mărcilor anterioare, fără a indica cantitățile distribuite și perioadele în care ar fi avut loc respectiva distribuție.
103 Prin urmare, reclamanta nu a prezentat elemente concrete și obiective care să permită să se demonstreze o utilizare efectivă și suficientă a tuturor mărcilor anterioare sau cel puțin a unui număr suficient de mare dintre ele care ar putea fi calificată deja drept familie de mărci. Or, jurisprudența referitoare la familia de mărci impune o astfel de demonstrație [a se vedea în acest sens, Hotărârea din 23 februarie 2006, Il Ponte Finanziaria/OAPI – Marine Enterprise Projects (BAINBRIDGE), T‑194/03, Rec., EU:T:2006:65, punctele 126 și 127].
104 Având în vedere toate considerațiile de mai sus, trebuie respinse argumentele reclamantei întemeiate pe pretinsa existență a unei familii de mărci.
105 În consecință, motivul unic invocat de reclamantă trebuie respins și, implicit, acțiunea sa.
Cu privire la cheltuielile de judecată
106 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de OAPI și de intervenientă, conform concluziilor acestora.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a noua)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Deutsche Rockwool Mineralwoll GmbH & Co. OHG la plata cheltuielilor de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 8 iulie 2015.
Semnături